De 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Basarabia-Bucovina.Info incepe prezentarea sistematica a luptatorilor pentru Unire, unii dintre ei deveniti martiri pentru neam si credinta, patrioti pe viata si pe moarte, multi ramasi necunoscuti generatiilor de azi. Astazi, publicam doua marturisiri de suflet despre Vasile Plavan, jurnalist timp de 13 ani la “Glasul Bucovinei” din Cernauti si militant fervent pentru Unirea Bucovinei cu Tara, evocari facute de distinsa Doamna Aspazia Otel Petrescu, fosta detinut politic si calauza spirituala a multor generatii de romani, pana acum si inca mult inainte, si de Doamna Georgeta Plăvan Ştefănescu, fiica ziaristului bucovinean. Cele doua prezentari au fost scoase la lumina de sensibila scriitoare Mariana Gurza, autoarea lucrarii “Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei”, Eurostampa siEditura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, Timișoara, 2013, carte pe care o preluam integral mai jos pentru cititorii portalului Basarabia-Bucovina.Info, multumindu-i autoarei si felicitand-o pentru munca ei deosebita dusa pentru istoria adevarata a neamului.
O scrisoare de la Doamna Aspazia Otel Petrescu:
Stimată doamnă Mariana Gurza,
Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârșit de toamnă și în grădinița mea „doamna melopeelor” își desfășoară nostalgica sa romanță. Își așterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineți sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfințit. Copacii aproape goliți de frunze se leagănă trist în vântul sprințar; par stindarde zdrențuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu sulițe lungi de lumină trandafirii și daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea „farmec regretelor”.
Părea o zi obișnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristețe surdă punea stăpânire pe sufletul meu; îmi lipsea ceva. Un dor nesfârșit îmi încleștă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv și iremediabil și totuși ceva ce era dorit cu intensitate.
Îmi era dor de o zi de toamnă din grădina publică a orașului Cernăuți, orașul drag al copilăriei și adolescenței mele, oraș ce nu l-am putut uita în pofida anilor ce s-au scurs cu nemiluita din acel moment fatidic (anul 1944) când l-am părăsit cu jale de prohod în suflet, pentru totdeauna. Deși atunci era un început sfios de primăvară, toamna este anotimpul care îmi aduce an de an nostalgia după acest colț de țară, rai pierdut fără voie, pierdere niciodată acceptată. Probabil melancolia acestui anotimp induce în sufletul pribeagului chemarea gliei strămoșești.
Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să vă scriu această scrisoare deschisă. Căutam un leac de dor și l-am aflat în cartea dvs., în restituirea pe care i-ați făcut-o publicistului și scriitorului Vasile Plăvan, această bijuterie de restituire a unei întregi epoci, înecată atât de drept în uitare.
Desigur, am citit această carte a Dvs. „Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” cu toată atenția și cu toată considerația atunci când mi-a fost oferită de doamna Emilia Țuțuianu. O restituire perfectă, realizată după toate regulile genului și care demonstrează pe deplin că este vorba de un scriitor „Aufklärer” (luminator) care a reușit să nu fie doar un gazetar exemplu de virtute și talent, nu numai un român adevărat de o mare noblețe, ci și creatorul unei opere complexe, care cuprinde complet și cu mult har o întreagă epocă.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Motto de la Profesorul Gh. Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde. Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ. În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, a mai rosti „Trăiască România!” Iar Poetul, fac trimitere la Adrian Păunescu, l-a surprins exact pe acest Antonescu, aşa cum a fost şi cum ne rămâne:
La praznic de Sfantul Gheorghe, Profesorul m-a intampinat, ca intotdeauna, cu zambetul pe buze, cu bratele larg deschise si cu o surpriza placuta: “Domnule director, suntem co-autori: v-am preluat in ultima mea lucrare. Iat-o: Istoria sa Judece!, gata de tipar la TipoMoldova.” Profesorul era un sustinator de minune al refugiatilor online. De altfel, din cate mi-a marturisit chiar cu acea ocazie, pe langa un nou “Antonescu, altfel“, lucra si la un volum intitulat “Adevarul s-a nascut pe Internet“. Avea atatea proiecte in lucru si istorii extraordinare de povestit inca de fiecare data cand aveam privilegiul sa-l intalnesc in laboratoarele sale de la CICE-Iasi, discutiile continuand la un pranz intotdeauna excelent, urmat de plimbarea aferenta pe langa teii lui Eminescu si la Biserica lui Iorga din Copou, il ascultam cu sufletul la gura, incercand sa retin fiecare cuvant. Din cand in cand imi oferea cate o insula primitoare pe care sa-mi trag rasuflarea din oceanul inghetat in care ma scald, respectiv o bucata de hartie tiparita, asternuta frumos cu randurile publicate pe Ziaristi Online si care altfel zburau aiurea prin spatiul virtual. Voia sa fie si era dragut, cu o camaraderie tinereasca rar intalnita si o candoare de copil (chiar in urma cu trei zile mi-a trimis o poezie care continea si versurile “Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aș da orice pe lume să redevin copil!…). Asa si acum. Co-autorii Istoriei erau, de fapt, Profesorul, Serban Alexianu, fiul guvernatorului Transnistriei ucis de Brucan si ai lui in “lotul Antonescu”, si Doamna Stela Cheptea, colega si buna sa prietena de-o viata. Articolele de pe “Ziaristi”, pentru a caror publicare sunt extrem de onorat si, acum, la aflarea tragicii vesti despre plecarea Profesorului, coplesit si bulversat, veneau ca o mica si modesta completare. Cine avea sa-si imagineze ca acest (ultim) volum, cu un titlu atat de grav, avea sa-i devina un adevarat Testament?!… Iata aici textul-semnal pe care mi l-a oferit regretatul nostru Profesor atunci, spre publicare pe Ziaristi Online.
Dumnezeu sa-l odihneasca in rand cu dreptii Sai, martirii anticomunisti ai neamului romanesc, impacati si aparati timp de o viata, cu toate riscurile, de blandul si marele Profesor Gheorghe Buzatu!
Profesorul Gh. Buzatu ne face un cadou de ziua lui, a Sfantului Gheorghe: ISTORIA SA JUDECE. O pledoarie pentru rejudecarea “Lotului Antonescu” si anularea “Procesului Tribunalului Poporului”
Istoria, profesore, i-aşa cum spui,
Hotarul peste care nu se poate trece,
Cât timp noi n-am venit în ţara nimănui,
Mânaţi de raza nu ştiu cărui astru rece…
Istoria, profesore, i-aşa cum spui, Sau, mai curând, aşa ar trebui să fie, De n-ar apare, peste noapte, scribi destui, Mult prea dispuşi, din ea, să facă Geografie!
(Niculae Stoian)
FAPTA ŞI RĂSPLATA ISTORIEI
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi,
şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii pentru că am tăcut;
alţii pentru că am greşit,
cu toţii – pentru că am suportat”
(Ion Antonescu,
Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
Biografiile Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin (Piki) Z. Vasiliu nu mai au oricum şi pentru ce decade în hagiografii. Având în seamă în prezent realităţi indiscutabile, verificabile şi susţinute pe temeiul unei bogate bibliografii şi al documentelor, unele cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci, române şi străine, apoi valorificate, numeroase în premieră. Nefiind neglijate, în context, nici mărturiile unora dintre participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu, Şerban Milcoveanu ş.a. Nu este lipsit de interes să precizăm că biografiile respective sunt populate cu zeci şi sute de personaje, fiecare ajungând să-şi ocupe natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, declanşarea şi consecinţele faptelor desfăşurate cu predilecţie în cursul Războiului Mondial din 1939-1945 ori în conexiune nemijlocită cu acesta.
Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi – Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, Constantin (Piki) Z. Vasiliu – a fost posibil prin voinţa excesiv brutală şi anormală a Marilor Învingători din 1945 şi potrivit unor „principii juridice” dictate de ei şi în folosul lor, nicidecum al Învinşilor sau al popoarelor, cum au clamat un număr de ani. Asasinatul de la 1 iunie 1946, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente şi nici fără consecinţe dramatice, în unele privinţe la proporţii de cataclism pentru Români şi pentru România – Holocaustul Roşu. Nu în zadar s-a apelat la similitudini cu „practici barbare” de odinioară!
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Radu Popa, nepotul lui Radu Gyr: “În momentul de faţă, bunicul se află la închinare la Mănăstirea Petru Vodă. Moaştele lui, din care izvorăşte mir, sunt puse într-o raclă, iar credincioşii vin şi se închină. Este în aceeaşi linie în cimitir cu Părintele Calciu Dumitreasa.”
Cotidianul “Adevarul“, prin tanarul jurnalist Laurenţiu Ungureanu, intreprinde un demers laudabil si singular in spatiul mediatic de astazi, si anume redarea unor crampeie din adevarul istoric despre autorul imnului “Sfanta tinerete legionara”, Radu Gyr, prin intermediul membrilor familiei marelui poet inchis in repetate randuri pentru apartenenta la Miscarea Legionara si crezul sau, marturisirea credintei in Mantuitorul nostru Iisus Hristos: Simona Luminita Popa, fiica, Dinu Popa, ginere si Radu Popa, nepot. Acesta din urma ne releva in dialogul sau cu reporterul “Adevarul” – din care Ziaristi Online preia cateva extrase mai jos – si faptul, mai putin cunoscut, ca osemintele poetului-martir, condamnat la moarte de bolsevici pentru poemul “Ridica-te, Gheorghe, Ridica-te, Ioane!“, se afla acum la Manastirea Petru Voda, in rand cu cele ale bunului Parinte Gheorghe Calciu (foto mai jos), dar cateva dintre acestea sunt puse spre inchinare pentru ca… izvorasc mir! In final, redam trei filmari (dintre care prezint doar doua aici) care contin imagini video cu slujba si predica Parintelui Justin Parvu, fost detinut politic, la reinhumarea lui Radu Gyr si a sotiei sale, Flora, la Petru Voda, manastirea cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, ctitorita de Parintele Justin in cinstea martirilor inchisorilor comuniste. Insotim acest dialog cu fotografii din “Adevarul” cu familia Gyr-Popa, o fotografie din Arhivele Nationale cu Radu Gyr si alti comandanti legionari la reinhumarea osemintelor lui Corneliu Codreanu, alte fotografii din arhiva Radu Gyr, publicate de Sfintii-Inchisorilor.Info (inclusiv cu Radu Gyr si Nichifor Crainic dupa eliberarea) si de la mormantul poetului, realizate la Petru Voda, de ziua Parintelui Justin Parvu, anul acesta, cat si doua poeme in facsimil, dupa original.
Aşadar, nu numai intelectualul, ci tot omul care trăieşte în lume este chemat să se integreze în această cultură a vieţii, care nu este altceva decât pregustarea Împărăţiei Cerurilor încă de aici de pe pământ. Acest lucru nu îl pot înţelege cu adevărat cei care se folosesc doar de raţionamente şi silogisme, hrănindu‑se, cu suficienţă, din acelaşi pom al cunoaşterii binelui şi a răului, ci cei care îşi hrănesc mintea din înţelesurile credinţei, hrănindu‑se din pomul vieţii – Care este Însuşi Hristos, începutul, cauza întregii umanităţi şi, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, scopul existenţei omului în lume.
“Rolul bisericii creştine e în primul rând afirmarea vieţii”, spunea el. “În dorinţa de a face să se afirme viaţa neamului românesc, noi, preoţii acestui neam, facem azi ceea ce au făcut profeţii Vechiului Testament: arătăm păcatele acestui neam şi-i spunem să se îndrepte, pornind pe calea care-l va duce la o viaţă sigură în viitor. Inima fiecărui individ e întotdeauna plină de el însuşi. Biserica intervine în această stare şi spune: Iubiţi-vă unii pe alţii. Viaţa e iubire; şi de nu vă veţi iubi, nu veţi trăi”.
Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc.
Basarabia-Bucovina.Info publica azi un articol aniversar, la 100 de ani de la infiintarea publicatiei romanesti Glasul Basarabiei, si, totodata, comemorativ, la implinirea, pe 7 aprilie, a 81 de ani de la plecarea la Domnul e celui care a fondat acest ziar, la 1913, ziaristul iesean militant pentru limba romana si unirea Basarabiei cu tara Grigore Constantinescu, viitor preot-ziarist si apoi parinte paroh, cu 10 copii, in satucul basarabean Napadeni. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
„Pretutindeni făceam propagandă cultural-naţională în chipul cel mai conştiincios, fără a fi trimis şi plătit de guvernul român sau de altcineva, cum eram suspectat. Făceam aceasta numai din dragostea către fraţi şi din îndemnul părinţilor mei.” –Grigore Constantinescu, Preot-ziarist, Ziarist-preot
December 1st, 2013 
VR 
De 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Basarabia-Bucovina.Info incepe prezentarea sistematica a luptatorilor pentru Unire, unii dintre ei deveniti martiri pentru neam si credinta, patrioti pe viata si pe moarte, multi ramasi necunoscuti generatiilor de azi. Astazi, publicam doua marturisiri de suflet despre Vasile Plavan, jurnalist timp de 13 ani la “Glasul Bucovinei” din Cernauti si militant fervent pentru Unirea Bucovinei cu Tara, evocari facute de distinsa Doamna Aspazia Otel Petrescu, fosta detinut politic si calauza spirituala a multor generatii de romani, pana acum si inca mult inainte, si de Doamna Georgeta Plăvan Ştefănescu, fiica ziaristului bucovinean. Cele doua prezentari au fost scoase la lumina de sensibila scriitoare Mariana Gurza, autoarea lucrarii “Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei”, Eurostampa si Editura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, Timișoara, 2013, carte pe care o preluam integral mai jos pentru cititorii portalului Basarabia-Bucovina.Info, multumindu-i autoarei si felicitand-o pentru munca ei deosebita dusa pentru istoria adevarata a neamului.
Posted in 
Tags: 
