“Se poate spune despre societatea românească de astăzi că se află «în durerile naşterii»: frământare, agitaţie, fapte de eroism sau trădări. România se află în acest proces al naşterii spre normalitate, însă dincolo de această Românie agitată şi frământată, divizată, adânc şi puternic mediatizată, se află România cea din adâncuri, România cea dinlăuntru, România cea reală.”
Preşedintele României nu desemnează premierul prin consultarea cu o alianţă de partide, care a obţinut majoritatea în Parlament, ci se consultă cu partidele, le ascultă părerile, deliberează şi indică persoana pe care o consideră potrivită şi care va purcede la negocieri prin care să-şi asigure susţinerea parlamentară a guvernului pentru care va solicita votul de încredere.
O campanie a criticilor de vocaţie e necesară ca aerul, să-i mai oprească pe privilegiaturişti (mulţumesc, Şerban Foarţă!) în lansajul ICR-ului, varianta Patapievici. Politica noastră culturală a fost canalizată rău dacă s-au făcut 13 traduceri din Dan Lungu şi numai 12 din Eliade. Breban a fost tradus de ICR? Dar Buzura, care a fondat Institutul
Pretigioasa Universitate din Viena a comandat pentru impresionanta sa Biblioteca – cea mai mare din Austria, infiintata la 1365, in care puteti gasi circa 7 milioane de carti si manuscrise – cele 27 de volume ale lucrarii ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” (vezi introduceri PDF), editate de profesorul Gheorghe Buzatu si jurnalistul Victor Roncea, pentru Civic Media si cu concursul CNSAS, dupa cum informeaza directorul Editurii TipoMoldova, Aurel Stefanachi, scriitorul iesean care a ingrijit publicarea lucrarii in conditii de exceptie.
Dl Ilie Tudor: “Fiul meu imi spune: Bai, tata, daca nu faceai puscarie, mureai de mult! Si are dreptate!”
N-ai dezmierda – de Radu Gyr, poezia recitata de dl Ilie Tudor
N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Surad numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.
Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.
Ca nu te-nalti de jos pana nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amara,
Si de re-nvii in cantecul de azi,
E c-ai murit in plansetul de-aseara.
Vineri, 19.X.2012, ora 17, la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI aflat sub auspiciile Academiei Romane – Filiala Iasi, a avut loc simpozionul pe tema România în jocurile serviciilor secrete ale Marilor Puteri la confluenţa secolelor XX-XXI, informeaza CICE – Iaşi. Cu acest prilej s-au lansat unele din ultimele cărţi apărute în cadrul Colecţiei Românii în istoria universală de sub egida CICE de/despre N. Iorga, D. Ciurea, V. Neamţu, Ilie Seftiuc, V. F. Dobrinescu, I. Scurtu, Stela Cheptea, Sorin Gorovei, Corneliu Ciucanu, iar Centrul a donat Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române seria completă a celor 27 de volume reprezentând ediţia integrală a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu, editori Gh. Buzatu si V. Roncea pentru Civic Media, tipărite în condiţii grafice de excepţie la Editura TipoMoldova. Au fost sustinute comunicari deConstantin Buşe, Corneliu Ciucanu, Gh. Buzatu. Asociatia Civic Media tine sa multumeasca istoricilor si cercetatorilor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Colegiului CNSAS pentru sprijinul adus la dezvaluirea continutului dosarelor secrete privind Miscarea Legionara si Capitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sine ira et studio. Ziaristi Online va prezinta mai jos cuvantul prof univ dr Gheorghe Buzatu la ultimul volum din integrala Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu:
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XXV-XXVII –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
MIRCEA ELIADE
TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI
Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.
(“Cer si pamant romanesc”, 10 iunie 2011)
*
Foto: Familia lui Corneliu Zelea Codreanu la Husi, în faţa casei părinteşti, 1917 (stanga – tatal, dreapta – fiul).
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Am preferat, din motive evidente, să finalizăm colecţia Documentelor din Arhiva lui Corneliu Zelea Codreanucu textul memorabil al inegalabilului Mircea Eliade. Acesta, în repetate rânduri, şi-a definit conceptul, dar cu deosebire în Proba labirintului, unde a precizat că „<<teroarea istoriei>> este pentru mine experienţa unui om care nu mai este religios, care nu are deci nici o speranţă să găsească o semnificaţie ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă rostul. Un evreu în cetatea Babilonului suferea enorm, dar această suferinţă pentru el avea un sens: Iahve voia să pedepsească poporul […] Chiar si pentru Hegel, orice eveniment, orice încercare era o manifestare a spiritului universal şi, prin urmare, avea un sens. Răul istoric se putea, deci, dacă nu justifica, cel puţin explica rational… Dar când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică şi dacă ele nu mai sunt ceea ce au fost pentru lumea tradiţională – încercări pentru un popor sau pentru un individ – atunci avem de-a face cu ceea ce am numit eu <<Teroarea istoriei>>”[1].
Ion Zelea Codreanu cu fiul sau, Corneliu Zelea Codreanu, elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de lângă Mânăstirea Dealu din Târgovişte – 1914.
Se impune, în momentul în care volumele XXV-XXVII încheie colecţia Documentelor …, să revenim asupra asigurării date Cititorului dintru bun început în sensul că ne vom preocupa de editarea integrală a materialelor descoperite în Arhiva CNSAS. Ceea ce am realizat întocmai, iar aceasta graţie solicitudinii Editurii Tipo Moldova din Iaşi şi colegilor de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană de la Filiala Iaşi a Academiei Române, aceştia din urmă rămânând fideli programelor ştiinţifice asumate de mai mult timp şi concretizate în volume bine recepţionate de cititori şi, tocmai de aceea, editate/reeditate, aşa precum Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941sau „Procesul” lui C. Z. Codreanu.
Bibliografia generală şi specială privind mişcările de dreapta în veacul XX la nivel mondial, european ori în diverse ţări, iar, în context, în România cu Mişcarea Legionară, este extrem de bogată şi variată[2]. Maimult decât sigur însă că, acum şi aici, Cititorul aşteaptă de la noi o concluzie generală în temeiul documentelor valorificate despre manifestările dreptei în România; cu menţiunea că, deja pentru fiecare din cele 27 de volume am expus consideraţiile necesare, unde şi când a fost cazul, vom preciza, fie şi cu riscul de a „dezamăgi” pe cititor, că nu avem în vedere o astfel de Încheiere generalăori vreun Studiu special despre Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier. Procedând astfel, nu dovedim nicidecum lipsă de curaj (atestat în volumele consacrate Mareşalului Ion Antonescu, lui N. Iorga şi N. Titulescu, lui N. Ceauşescu, istoriei globale a petrolului românesc, evoluţiei problemei Basarabiei în context internaţional, rolului şi locului României în epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945 etc.), ci, pur şi simplu, pornim de la convingerea, în urma investigării în scopul editării celor 27 volume însumând 9 871 file puse acum la dispoziţia cititorului, că studiul metodic şi temeinic al istoriei Mişcării Legionare începe ori trebuie să debuteze în baza materialelor tipărite. Într-un atare context este netăgăduit că avansarea unor concluzii înainte chiar de finalizarea cercetărilor sistematice nu corespunde de fel normelor studiilor istorice moderne. Mai cu seamă astăzi, când în baza experienţei dobândite în privinţa eşecului studierii comunismului, de pildă, prin metoda unor rapoarte finale, cu atât mai mult trebuie abordată într-o altă viziune problematica anticomunismului în România, în care – vrem/nu vrem – Mişcarea Legionară a avut în România un rol primordial, atât înainte cât şi după 1944. Ceea ce studiile istorice vor urma să elucideze, excluzând situaţia imposibilă actuală când studiile despre „comunismul românesc”, excedând limitelor sistemului radiografiat, sfârşesc de regulă prin a repudia chiar … anticomunismul, promovat/deviat indecent drept obiectiv al demonstraţiilor pretins ştiinţifice, mai cu seamă dacă se au în vedere Mişcarea Legionară şi liderii sau acţiunile lor!
Volumele XXV-XXVII din colecţia Documente din Arhiva C. Z. Codreanu reunesc în ordine următoarele „dosare” din fondul original aflate sub cotele:
– 12784/110237/20 – „procesul” Căpitanului din 1938 (diverse materiale, cf. pentru stenogramele şedinţelor din 23-26 mai 1938 – Documente …, vol. XI)[3];
– 12784/110237/21 – Însemnările de la Jilava (transcriere din 18.II.1944 după Amintiri din memoriile Căpitanului, 1938, Jilava şi Doftana) [4];
– I-234980/83490 – diverse (1935-1941).
Nu vom încheia aceste consideraţii fără a exprima sincere mulţumiri tuturor celor care au încurajat iniţiativa şi eforturile noastre, iar, în mod cu totul special, prestigioasei Case Editoriale Tipo Moldova din Iaşi, Domnului Director Aurel Ştefanachi, care s-a preocupat personal de apariţia integrală şi în condiţii excelente a ediţiei anastatice a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu.
Gândurile se îndreaptă, nu mai puţin, către Cititorul nostru, indiscutabil principalul beneficiar al materialelor puse în circuitul ştiinţific tocmai cu scopul de a descifra şi pune în evidenţă ADEVĂRUL, mai cu seamă într-una dintre problemele cele mai controversate ale epocii contemporane – istoria Mişcării Legionare, rolul şi locul ei în evoluţia/involuţia României în cursul veacului XX aflat decisiv sub TEROAREA ISTORIEI, cu distincţia categorică între „Dreapta” şi „Stânga”, între „fascism” şi „legionarism”, între crimă şi represiune, cu abandonarea şabloanelor de tipul „legionar/legionaroid”, fără însă a se ignora că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al Românilor şi unul dintre cei mai de seamă ai lumii, a căzut victimă a regimului legionar-antonescian în noiembrie 1940.
Gh. Buzatu
Iaşi, 29 august 2012
[1] Subliniem în context că Florin Ţurcanu a consacrat o masivă monografie lui Mircea Eliade – Prizonierul istoriei (2003), cu propuneri discutabile despre Garda de Fier ca mişcare fascistă sau despre marele istoric al religiilor … intelectual fascist.
[2] Cf. Armin Heinen, Die Legion “Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Philip Rees, Fascism and Pre-Fascism in Europe. 1890-1945. A Bibliography of the Extreme Right, Sussex-New Jersey, The Harvester Press/Barnes and Nobles, 1984; Ernst Nolte, Războiul civil European. 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism, Bucureşti, Grupul Editorial Corint, 2005; Un rezumat orientativ al literaturii legionare, în Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică în şapte volume, VII, Miami Beach, 1994, pp. 482-532; Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941, Bucureşti, FFPress, 1996, pp. 12-50; Ioan Boacă, Bibliografie legionară, Miami Beach, Florida, Colecţia „Omul Nou”, 1993.
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., “Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia I, Iaşi, CICE, 1994; ediţia a II-a, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Victor Roncea, Gh. Buzatu, eds., Documente din Arhiva C. Z. Codreanu, vol. XI, Iaşi, Tipo Moldova, 2012.
[4] Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, ediţia a V-a, editor Radu Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995; Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939. C. Z. Codreanu. 1899-1938, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 139- 175. De reţinut că există mai multe „variante” ale Însemnărilor, descoperite şi puse în valoare de diverse persoane în varii condiţii în 1941 sau în 1944.
“Pe El l-am intrebat ce-o sa fiu eu in viata aceasta… O sa fii si tu un fel de Nostradamus. Ce-i aia, cine-i ala? Si eu nu visam decat sa fiu pictor. Ca sa vin in America si sa ajung un celebru nostradamolog!…” – Vlaicu Ionescu
Biblioteca Nationala a gazduit azi lansarea cărţii-album “Vlaicu Ionescu, The Artist/Pictorul”, de Doina Uricariu, proaspat numita in functia de director al ICR – New York. Lume buna, parfumata, nimic de zis. De la fostul presedinte Emil Constantinescu la alte personaje, ca “colonelul” Dan Hăulică, Ruxandra Garofeanu, Nina Stănculescu, Doina Uricariu, etc. Volumul de 352 de pagini, al carui pret a fost fixat de autoare la 600 lei (noi), cuprinde, pe langa documente, scrisori si conferinte, fotografii si reproduceri realizate admirabil de cunoscutul fotograf new-yorkez Sorin Radu. Doina Uricariu si-a propus sa il prezinta pe misteriosul savant nostradamolog Vlaicu Ionescu in postura sa mai putin cunoscuta publicului larg, cea de artist. O noua lansare a albumului va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, în 4 octombrie, la ora 16, unde vor fi prezenti si doi dintre copiii lui Vlaicu Ionescu, Alina Ionescu-Graf şi Alexandru Ionescu.
Am avut norocul divin si bucuria incomensurabila sa intru si eu in universul marelui roman Vlaicu Ionescu si al iubitei sale sotii, Lidia, univers care era format din Biserica Sfanta Maria a romanilor din Queens, unde fiul Parintelui Duminica Ionescu, duhovnicul Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu (ambii asasinati in 1939), era presedinte al Consiliului Parohial si tainele din apartamentul lor din Astoria, unde m-am impartasit din inteligenta suprema a acestui savant al lumii cat si din frumusetea trairii sale in romanism si ortodoxie. Printre alti putini norocosi, care au trait chiar in casa marelui savant, pentru a-l descoperi si a-l filma zi de zi, se numara si scriitorul, jurnalistul si cineastul Grid Modorcea, fost realizator al emisiunii Viata Spirituala de la TVR, in prezent comentator acerb al vietii culturale si politice din Romania (“romanesti” nu este tocmai cuvantul potrivit). Iata cum comenteaza curajosul scriitor evenimentul de la Biblioteca Nationala si cum rememoreaza, special pentru Ziaristi Online TV, intalnirea cu savantul legionar si ce a patimit pentru filmul pe care i l-a dedicat (dar tot neobositul scriitor spune: “Ce sunt necazurile noastre, o picatura intr-un ocean, fata de patimile Mantuitorului?!”:
Buni. Bunica mea. A fost un om al carui crez in viata a fost sa faca bine. A avut o energie cum rar mai au oamenii de azi, energia unei generatii cu adevarat de sacrificiu, constienta de rolul ei, pana la moarte. In tot cazul, pe noi ne depasea in putere (la Mineriada din ’90 a venit sa bata cu bastonul in poarta Unitatii de la Magurele, unde eram “cazati”, cerand eliberarea noastra si pedepsirea lui Iliescu 🙂 ). La 90 de ani era inca verde ca bradul. Orice facea, facea acum, repede si bine. De abia in ultima perioada, spre 92, incepuse sa se cam supere pentru ca nu mai putea face totul singura, ca nu ne mai poate gati atatea feluri ca inainte… A crescut cinci nepoti si mai multi stranepoti, cu aceeasi vitalitate cu care si-a crescut fiica si fratii si surorile mai mici. Era ca painea lui Dumnezeu.
Nascuta in 1921 intr-un satuc din Prahova, pe numele lui Habud, comuna Sirna, a copilarit in casa parohiala a bunicilor dupa mama – parintele Ion Nicolescu, preot de tara, si Teodora, la randul ei fiica de preot (foto) – si la Sinaia, in “Vila Adina”, numita astfel de parintii ei, Steliana si Dumitru Alexandrescu, industrias din Ploiesti, dupa numele mezinei familiei. Parintele si doamna preoteasa, strabunicii mei, au avut noua copii: sapte fete si doi baieti. Nepoti ai lor aveau sa lupte pe frontul de Est, eliberand Basarabia ocupata si Transnistria bolsevizata fortat, si, apoi, sa-si dea viata pe frontul de Vest. Primul sot al Stelianei a murit asemenea, cazut in lupta, in primul razboi mondial, un alt razboi sfant, pentru Romania Mare. Vaduva si cu copii mititei, Steliana se recasatoreste cu Dumitru, la randul sau vaduv si cu copii, carora le mai adauga alti frati si surori, formand o mare familie cu vreo zece copii si cu proprietati la Sinaia, Ploiesti si Bucuresti. Nici una dintre ele n-a putut fi, inca, recuperata.
Buni, botezata Victoria, dupa numele uneia dintre surorile mamei sale (foto stanga), se casatoreste pe la 20 de ani cu Traian (foto impreuna cu tata-socru Dumitru, la Ploiesti), moldovean din Odobesti, fotograf si muzicant, la pian si clarinet, in orchestrele Mariei Tanase si Ioanei Radu, pe care il insoteste de-acum in turnee in intreaga tara. Reocuparea Bucovinei de catre Armata Rosie o gaseste la Cernauti, insarcinata in luna a noua, de unde reuseste insa sa fuga de mana cu fiica ei, Georgeta Agapia (foto mai jos), atunci in varsta de doi ani. Scapata de rusi si ajunsa cu greu la Bucuresti, copilasul abia nascut, fratele mamei mele, ii moare insa pe masa de spital de la Filantropia, in urma suflului unuia dintre bombardamentelor americane din 1944. A patimit intr-o singura luna cam ce ni se intampla si noua, azi, la nivel national…
“Eliberarea” ii sileste pe tinerii Victoria si Traian sa-si stearga trecutul si sa-si piarda urma, schimband adeseori orasele si profesiile, pana la o revenire in Capitala. El fusese apropiat de Asociatia culturala germano-romana si ea intrase de mica in Miscarea Legionara. Un secret pe care avea sa-l tina bine pastrat aproape o jumatate de secol. La inceputul anilor ’90, Buni, acum implicata in activitatile organizatoric-administrative ale Miscarii Pentru Romania (in sensul ca ne gatea – intregului batalion -, ne aranja sediul, ne punea perdele, ne salva cu banuti din agoniseala ei, etc, etc), MPR fiind un partid rezultat al Fenomenului Piata Universitatii 1990, este descoperita de Marian Munteanu in fotografii de arhiva ale Miscarii Legionare, comparate cu cele din tinerete ale bunicii, de la ea de acasa.
Aveau sa treaca inca vreo zece ani pana sa aflam ca activitatea ei nu presupunea doar participarea la fapte caritabile si de credinta sau marsuri (intr-unul dintre ele fiind chiar surprinsa fotografic si “data la ziar” – foto mai jos) ci si o munca de natura conspirativa, de mesager si cifror al unor ordine secrete, codate, pe care conducerea organizatiei prefera sa le transmita prin tineri bine verificati si, totodata, mai putin suspectati de serviciul lui Moruzov.
Serviciul de Informatii al Miscarii Legionare a ramas pana astazi o necunoscuta istorica, atat de bine a fost organizat. Istorici ai Serviciului Roman de Informatii (SRI) il crediteaza pe comandatul Ion Belgea (*) drept coordonator al SIMLR, organizatie secreta anticomunista ce avea sa conlucreze ulterior, din exil, cu forte ale CIA si NATO, impotriva ocupantilor bolsevici ai Romaniei. Istoria orala a Miscarii Legionare il pomeneste insa printre conducatorii conspirati ai Serviciului special legionar si pe parintele Duminica Ionescu, duhovnic al lui Corneliu Codreanu si tatal reputatului savant Vlaicu Ionescu. Bunica lucra direct cu Ilie Garneata, unul dintre fondatorii Miscarii Legionare. Cu toate acestea, in pofida trecerii timpului, cu greu reuseai sa-i smulgi vreo confesiune. Era fidela si azi legamantului dat. O viata de fidelitate, pentru un ideal.
Isi revenise miraculos dintr-un atac cerebral din urma cu cativa ani, doar cu gandul de a mai sta putin cu nepotii si stranepotii, marile ei iubiri. In ultima perioada, dupa intoarcerea la Bucuresti dintr-o retragere programatica la Petru Voda, era macinata de durerile varstei dar, mai presus de asta, de ideea ca ar putea deveni o povara. Ceea ce nu-si dorea in ruptul capul. A adorat-o pe Maica Domnului asa ca, poate, nu e de mirare ca noul atac, in urma caruia a plecat la Domnul, avea sa vina la inainte praznuirea Nasterii Maicii Domnului, incepandu-si apoi drumul spre Ceruri la odovania praznicului Maicii Domnului, in prag de Inaltarea Sfintei Cruci. Cu doar o saptamana inainte il rugase pe parintele paroh, venit de Sfanta Maria, la Adormire, sa vina sa o spovedeasca si sa o impartaseasca, ceea ce s-a si intamplat. Radia apoi de fericire si calm, totodata, de liniste sufleteasca. A mai apucat sa ne aiba, la capataiul ei, aproape pe toti, nepotii si stranepotii ei, maxima bucurie a vietii ei. Invingatoarea Victoria, victorioasa pana in ultima clipa.
Pomenirea de noua zile a avut loc la trista comemorare dubla a unui 22 septembrie, exact la 45 de ani de la savarsirea mamei sale, aflata acum alaturi de ea.
Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace in rand cu dreptii Sai!
Ramane cum am stabilit: Nu ne lasam!
Parintele Ion Nicolescu, bunicul bunicii, cand a fost dezgropat, dupa zeci de ani de la moarte, a uimit tot satul Habud: era intreg si frumos mirositor. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
(*) Nota:Ion Belgea, licentiat in filosofie, ziarist si bibliotecar la Academia Romana, a fost unul dintre comandantii legionari fideli lui Corneliu Codreanu si apreciat de acesta, conducator al “Razletilor”, aflat in grupul strans care lua decizii in perioada ultimei incarcerari a Capitanului Miscarii Legionare. Eliminat prin tradare de Horia Sima, presupus agent al lui Moruzov, Ion Belgea avea sa fie arestat si internat in lagarul de la Miercurea Ciuc, in iunie 1938, alaturi de Nae Ionescu si Mircea Eliade, printre multi alti intelectuali de dreapta si fruntasi legionari ai elitei romanesti interbelice, fiind ucis in masacrul din noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, in lagarul de la Vaslui, impreuna cu alte sute de legionari asasinati salbatic in intreaga tara, fara judecata, la ordinul lui Carol al II-lea si al Elenei Lupescu. In acelasi act oribil al unui sir nesfarsit de crime impotriva poporului roman a fost ucis si parintele Duminica Ionescu. Iar Vlaicu Ionescu avea sa faca inchisoare sub comunisti doar pentru ca era fiul tatalui sau. Refugiat dupa eliberare in Statele Unite a devenit unul dintre cei mai celebri romani ai lumii, ca decodificator al previziunilor lui Nostradamus.
Ca in fiecare an in preajma sarbatorii nationale a Nasterii Maicii Domnului, Sfanta Maria, la Maia, unde se află rămășițele pământești ale primului prim-ministru al României moderne, Barbu Catargiu, s-a desfășurat, timp de doua zile, ( 7 și 8 septembrie), la Așezământul de Artă și Cultură Maia-Catargiu, o noua ediție a sesiunilor de comunicări științifice initiate de energicul istoric prof univ dr Rotaru Jipa, Comandor în retragere, fost director al Muzeului Militar Central si al Muzeului Marinei de la Constanta si actual secretar al Consiliului parohial al Bisericii din Maia, unde se afla ingropat marele roman Barbu Catargiu(foto dreapta). Cea de a VIII-a editie a manifestarii a fost organizată anul acesta de Primăria Maia, secțiunea de istorie și arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania și Institutul de Istorie Naţională Maia Catargiu si a avut ca tema “1812-2012; 200 de ani de la răpirea Basarabiei de către Imperiul Țarist”. De asemenea s-au comemorat 205 ani de la naștere și 150 de ani de la asasinarea politicianului conservator Barbu Catargiu, autorul devizei ”Totul pentru Ţară, nimic pentru noi”. Cunoscutul comentator si analist militar Ion Petrescu noteaza ca tenacele istoric Jipa Rotaru adună, în fiecare an cel putin 40 de istorici, ziaristi, experti militari si de informatii sub mentoratul distinsului profesor Gheorghe Buzatu. Tot Ion Petrescu a facut si cronica manifestarii de anul trecut: “1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naţională“. Acum, de Sfanta Maria, au fost lansate la Maia-Catargiu volumele XI, XII si XIII din lucrarea publicata de Editura Tipo Moldova cu sprijinul CNSAS si al Civic Media, “Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu“, editata sub coordonarea profesorului univ dr Gheorghe Buzatu, membru AOSR si fondator al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. Primele 10 volume au intrat recent si in Biblioteca Manastirii Petru Voda, gratie profesorului Gheorge Buzatu care semneaza si prefata de mai jos, a volumului XI, privind “Procesul” urmat de asasinarea Capitanului Miscarii Legionare, de la a carui nastere se implinesc anul acesta 113 ani. Asociatia Noua Dreapta anunta o dezbatere pe tema personalitatii lui Corneliu Zelea Codreanu pentru joi, 13 septembrie 2012, la Clubul CFR Iasi.
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XI –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
*
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
„Procesul”
În diverse volume anterioare am inclus probe – cele mai multe disparate – privind procesele antilegionare, inclusiv, ori mai cu seamă, „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[1].
Preocupaţi fiind să realizăm o ediţie anastatică integrală a Documentelor din arhiva C. Z. Codreanu, am renunţat dintru început la orice criterii de sistematizare tematică ori cronologică a materialelor. Am preferat ordinea pe care a stabilit-o organizatorul fondului[2], evitând riscul de a neglija vreun document ori operând cumva o „selecţie” care să nu fi fost a noastră, deci, subiectivă. Ceea ce nu înseamnă să fi rămas la … discreţia organizatorului fondului; dimpotrivă, am admis că acesta a avut motive să cuprindă un document în mai multe dosare, totuşi rânduite sistematic sau cronologic, după cum pe altele le-a neglijat. În context, aşa după cum s-a relevat în volumele anterioare (I-X), „procesul” lui C. Z. Codreanu din 1938 a revenit cel mai adesea în materialele editate (vezi, mai ales, vol. V). Este motivul pentru care socotim necesar să apelăm la consideraţiile expuse în tomul respectiv (pp. 3-4):
„ […] Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea depoziţiilor acestora[3] – profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4]şi general Ion Antonescu[5].
În ceea ce-l priveşte pe Iuliu Maniu, acesta, pentru a nu rămâne la discreţia stenografului de şedinţă, a depus la Tribunalul Militar al Corpului de Armată II un text final al depoziţiei sale. Liderul PNŢ-ului a apreciat fără reticenţă Garda de Fier drept o formaţie „totalitară, în contra democraţiei, [care] este pentru un fel de dictatură”[6], ceea ce nu era cazul propriului partid; totodată, Maniu a respins deschis „ideologia şi metoda” celui acuzat, pentru martor „hotărâtoare” fiind în adoptarea marilor decizii voinţa naţiunii, el neadmiţând ca „guvernele să fie impuse ţării în contra voinţei naţionale”[7].
Pentru generalul Ion Antonescu implicaţiile prezenţei sale în calitate de martor al apărării la „procesul” lui C. Z. Codreanu au fost de asemenea ample, având în vedere statutul său de militar[8] şi poziţia tranşantă exprimată în sprijinul celui judecat şi, drept consecinţă, zvonurile care au circulat în privinţa participării sale la un … „complot” al legionarilor. Aceste elemente se desprind din documentele secrete descoperite de noi în Arhivele C.N.S.A.S.-ului şi editate de noi[9]. Astfel, dispunând de un extras din dosarul Tribunalului Militar al Corpului de Armată II, Secţia I, aflăm (vol. I, nr. 759 privitor pe CORNELIU Z. CODREANU, pag. 341), următorul extras dintr-un proces-verbal:
„ […] În şedinţa publică de azi, 24 mai 1938, martorul Ion Antonescu, general, 56 ani, de profesiune ofiţer activ, domiciliat în Bucureşti, str. Paharnicului, nr. 23, propus de apărare în procesul ce face obiectul dosarului nr. 759/1938, după ce a depus jurământul conform art. 191 din Codul Justiţiei Militare, îndeplinindu-se în privinţa lui şi formalităţile prevăzute de art. 194 din C.J.M., declară:
Din conversaţiile avute cu Dl. Codreanu am constatat că nu era preocupat de venirea la putere ci de treburile Ţării şi mi-a afirmat că nu este încă pregătit pentru guvernare. Convorbirea a avut loc în timpul alegerilor şi, cum mie îmi era frică de un război civil, am discutat cu Dl. Codreanu această problemă şi îmi aduc aminte că acuzatul mi-a declarat că se retrage din propagandă, iar D-lui Goga i-a declarat că se retrage din alegeri. Dacă eu observam ceva suspect la acuzat în felul că ar avea intenţie de o răscoală, nu stăm de vorbă. În chestia armelor am spus acuzatului să le predea autorităţilor militare. Acuzatul a avut o foarte frumoasă atitudine în legătură cu sentimentele naţionale. Nu pot aprecia nici în bine, nici în rău Partidul Totul pentru Ţară, fiind încă militar. Din elementele ce le-am avut nu pot crede că acuzatul ar putea fi capabil de trădare”[10](Arhiva C.N.S.A.S., vol. 3, f. 96).
[…] „Procesul” din 1938 al lui C. Z. Codreanu, şi nu numai, oferă în continuare suficiente materiale noi de studiu şi atâtea motive de reflecţie cercetătorilor trecutului, îngăduindu-le concluzii indiscutabile privind cauzele, manifestările şi consecinţele ERORILOR ÎN ISTORIE!”
Cel de al XI-lea volum din serie cuprinde exclusiv documente referitoare la „procesul” din 1938: lista martorilor şi corespondenţilor români sau străini, iar, în mod special, stenogramele dezbaterilor, mai precis:
– şedinţa din 23 mai 1938 (f. 10 şi urm.);
– şedinţa din 24 mai 1938, cu depoziţiile unor dintre martori (I. Frollo, preotul Ion Moţa, profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, generalii C. Petrovicescu, Ion Antonescu, M. Racoviţă ş.a.) (f. 161 şi urm.);
– şedinţa din 25 mai 1938 (f. 275 şi urm.), cu depoziţiilor altor martori (dr. I. Cantacuzino, Iuliu Maniu – f. 285 şi urm.);
– şedinţa din 26 mai 1938 (f. 310 şi urm.), cuprinzând Rechizitoriul maiorului magistrat Radu Ionescu, intervenţiile apărării şi sentinţa de condamnare a lui C. Z. Codreanu la 10 ani muncă silnică, o amendă de 5 000 lei şi cheltuieli de judecată de 2 000 lei[11].
În temeiul apariţiei prezentului volum din arhiva C. Z. Codreanu o documentare completă a cititorului impune necondiţionat şi cercetarea acestei surse, confruntarea ei critică cu materialele deja valorificate, în speţă „Procesul” lui C. Z. Codreanu, editat de noi în colaborare cu Kurt W Treptow, în temeiul textului apărut iniţial în paginile faimosului cotidian bucureştean „Universul” şi, parţial, în lucrarea clandestină publicată de legionari în august 1938: Adevărul în Procesul C. Z. Codreanu[12].
Gh. Buzatu
Iaşi, 21 august 2012
Notă
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
CotaDosarulVolumulTotal file
013207 111041 1* 770
,, ,, 2* 580
,, ,, 3* 501
,, ,, 4* 497
,, ,, 5* 311
11784 110237 l** 532
,, ,, 2*** 267
,, ,, 3*** 242
,, ,, 4**** 325
,, ,, 5***** 523
,, ,, 6****** 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
* Volumele I-V din serie, publicate.
** Vol. VI din serie, publicat.
*** Vols. VII-VIII, publicate.
**** Vol. IX, publicat.
***** Vol. X, publicat.
****** Vol. XI din serie.
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; îndeosebi vol. 6/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Fotografiile reproduse cuprind în genere imagini cunoscute, după cum şi unele inedite. A se vedea şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/.
Menţionăm că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică precis cotele şi volumele de referinţă, precum şi organizatorul şi posesorul fondului – Direcţiunea Generală a Poliţiei (Siguranţa).
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai, 1938), ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 83 şi urm.
[8] În luna noiembrie 1938, I. Antonescu a deţinut comanda Corpului Armată III Chişinău şi care, la 1 decembrie 1938, i-a fost retrasă, pentru a rămâne „la dispoziţia” Ministerului Apărării Naţionale (cf. Mareşalii României, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, p. 169).
[9] Apud Gh. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, I, Ploieşti, Mileniul III, 2005, pp. 385-389 (doc. nos. 9-17) (PDF)Descarcă.
[10] Relativ la depoziţia generalului Ion Antonescu în cursul „procesului” lui Corneliu Zelea Codreanu, la şedinţa din 24 mai 1938, vezi şi textul editat – Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu …, pp. 98-100. Opinia generalului exprimată în finalul depoziţiei sale: „Din elementele pe care le-am avut şi le am, pot spune că nu poate fi acuzat [C. Z. Codreanu] de trădare. Generalul Antonescu nu stă de vorbă cu trădătorii” (ibidem, p. 100). Mai jos, sursele materialelor din „Archives” – https://vouloir.hautetfort.com/archive/2010/05/19/codreanu.html, iar de pe Internet – https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu.
[11] Ulterior, prin Decizia din 30 noiembrie 1940 a Înaltei Curţi de Casaţie, C. Z. Codreanu a fost reabilitat iar sentinţa anulată (cf. vol. IV, f. 36 şi urm.; www.codreanu.ro/procesul.htm – 46k).
[12] Reeditată ulterior – Miami Beach, Colecţia „Omul Nou”, 1980, 250 p. Vezi, de asemenea, Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 273-409; Radu-Dan Vlad, ed., Procesele lui C. Z. Codreanu, II, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1999.
Manifestarea “Zilele Municipiului Câmpulung” a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie. Desfasurata pe parcursul intregii saptamani 16 – 22 iulie, programul manifestarii a cuprins lansări de carte, expoziţii, întreceri şi demonstraţii sportive, seară de teatru si mai multe concerte. In cadrul evenimentului „Împreună pentru Câmpulung” a fost organizat si Târgul Naţional de Carte, ediţia a III-a, unde a fost organizata si o expoziţie de carte cu operele scriitorilor musceleni şi fotocopii ale manuscriselor lor.
Ziua a doua a debutat cu simpozionul de filosofie „Constantin Noica” a cărui deschidere a avut loc în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung începând cu ora 11.00. Simpozionul a fost organizat de Asociaţia Literară “Mihai Eminescu” – Bucureşti, Societatea Culturală “Negru Vodă” – Câmpulung Muscel, Muzeul Municipal Câmpulung.
“În anii ’50, sub poale de Carpaţi, la Câmpulung Muscel, Noica îşi meditează deschiderea lucrării fundamentale a sistemului filosofic, scrie lucrarea introductivă, îşi aproprie pe Goethe şi se desparte de nefilosoficul din genialul german, proiectează câteva studii sau îi trimite lui Emil Cioran, aflat la Paris, o scrisoare personală de răspuns la scrisoarea publică a acestuia, apărută în „Nouvelle Revue Française” (1957); şi, desigur, se străduieşte să supravieţuiască în timpul rotitor, în imediatul domiciliului obligatoriu de la Câmpulung Muscel”, se aminteste in Studii de Istorie a Filosofiei Romanesti (vol VII), lucrare editata de Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane condus de profesorul academician Alexandru Surdu. Filosoful a avut stabilit domiciliu obligatoriu in Campulung Muscel, pe str I. C. Frimu nr. 6, incepand cu 1949, pentru aproape 10 ani, pana in 1958, cand a fost arestat pentru apartenenta la Miscarea Legionara si eliberat apoi in 1964, ca urmare a decretului de aministiere a tuturor detinutilor politic semnat de Ghe Gheorghiu Dej.
Acţiunile de omagiere a marelui filosof s-au desfăşurat la Muzeul Municipal Câmpulung unde s-au derulat lucrările simpozionului şi unde au fost organizate şi două expoziţii:“Viaţa şi activitatea filosofului C. Noica” organizată de Asociaţia Literară “Mihai Eminescu” – Bucureşti, Societatea Culturală “Negru Vodă” – Câmpulung Muscel, Muzeul Municipal Câmpulung şi expoziţia Aspecte ale dezvoltării învăţământului în Câmpulung – Figuri de dascăli”, organizatori: Muzeul Municipal Câmpulung şi Primăria Municipiului Câmpulung.
Simpozionul, care a beneficiat de coordonarea discipolului lui Noica, filosoful Constanin Barbu, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, in care au fost susţinute mai multe conferinţe pe teme dedicate filosofului C. Noica, cum ar fi: „Noica şi rostirea filosofică românească”, „Modelul Noica”, „Interpretările lui Noica din Aristotel”, „Publicistica lui Noica”, „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” etc. Profesorul Univ Dr Gh Buzatu, coordonator al lucrarii de documente din si despre viata Capitanului Miscarii Legionare, in care sunt transpuse copii dupa actele originale aflate in dosarele Sigurantei si Securitatii provenite in principal din Arhiva CNSAS, a transmis un cuvant participantilor la simpozionul “Constantin Noica”:
Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu: “… Şi eu am fost în Arcadia!
… Şi eu am fost în Arcadia! Desigur, la Păltiniş, de mai multe ori, deşi după trecerea lui C. Noica în “lumea umbrelor”. La Iaşi, prin 1975, am avut şansa, graţie lui Alexandru Zub, să-i fiu prezentat filosofului. Era la lansarea volumului său Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, la Librăria “Junimea”. Nu pot pretinde că am studiat opera lui C. Noica, deşi – preocupat fiind de editarea scrierilor politico-istorice ale lui Eminescu şi, îndeosebi, de investigarea evoluţiei Dreptei româneşti în epoca interbelică – l-am “întâlnit” cu obligativitate pe C. Noica. Avantajele pentru mine au fost – cum se putea altfel? – binefăcătoare. După cum şi azi, când, împreună cu colaboratori preţuiţi, cu D-l Roncea în primul rând, sunt preocupat de editarea Arhivei lui C. Z. Codreanudin care, în ediţie anastatică au apărut deja în condiţii excelente 8 volume masive, prin grija Editurii Tipo Moldova din Iaşi.
Pentru toţi iubitorii de istorie, pentru prietenii şi cunoscuţii din Câmpulung Muscel manifestările consacrate lui C. Noica constituie o dovadă a preţuirii permanente şi extraordinare a filosofului şi, nu mai puţin, o provocare. În sensul că trebuie să se meargă mai departe, trebuie făcut mai mult în memoria sa.
Se înţeleg, prin urmare, admiraţia şi preţuirea mea pentru organizatorii Simpozionului de azi. Cărora le transmit, pe această cale, felicitări, dimpreună cu gândurile mele cele mai sincere de noi şi remarcabile succese!
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”
Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.
Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.
Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.
Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.
Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.
FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?
Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.
December 11th, 2012 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
