William Totok, turnator al Securitatii si ziarist la Deutsche Welle si revista “22” a GDS, vrea sa “demitizeze” rezistenta din munti si pe Ion Gavrila Ogoranu impreuna cu IICCMER si Institutul “Elie Wiesel”, astazi, la “Jocker Club”. Pozitia lui Totok fata de “controversatul personaj” Ion Gavrila Ogoranu a fost formulata in trecut intr-un articol in care legendarul luptator din munti era infierat cu manie proletara, pardon!, europeana, la Radio France International, oferindu-se “cîteva exemple care ilustrează activitatea controversatului personaj: De pildă o cuvîntare anti-europeană, contra dezincriminării homosexualităţii, ţinută la o festivitate de comemorare de la Sîmbăta de Sus, în iulie 2005”. Adica Ogoranu era la fel de extremist ca Papa si Patriarhul Romaniei. Groaznic! Va dati seama?! Ce mai este interesant: sedinta BOB se desfasoara sub egida unui institut care, chipurile, investigheaza crimele comunismului. Basca un al doilea, care se ocupa cu denuntarea si condamnarea anticomunistilor, chiar si cand acestia si-au dat viata pentru un evreu, cum este cazul lui Valeriu Gafencu.
William Totok a devenit ziarist la Deutsche Welle si Europa Libera dupa ce a emigrat in RFG in 1987. La fel au devenit ziaristi “occidentali”, peste noapte, in acelasi an, “transfugii” Traian Ungureanu, Rodica Binder si Petre M. Iancu. Cum? Petre M. Iancu, pe numele sau real Peter Moscu, fiul nomenclaturistului bolsevic si realizator de documentare propagandistice comuniste Iancu Moscu, explica, intr-un interviu: “Am facut o cerere”.
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Accidentul de ieri al purtatorului abuziv al titlului de presedinte al Romaniei a demonstrat ceea ce nu mai era de demonstrat: ca degeaba avem atatea servicii de informatii si degeaba incaseaza SPP 45 de milioane de euro anual, daca Basescu da cu oistea-n gard la colt de strada. Pai daca masina a accidentat-o usor, tara a accidentat-o atat de grav incat sta sa se scufunde in orice clipa. Acum inteleg de ce a aparut omul in vestuta dand din mana la TV, ca Ceausescu la CC: era cu vesta de salvare pregatita! Si asta imi aduce aminte de un editorial de-al meu de prin 2006, care se incheia asa:
“Personal, n-am inteles niciodata de ce se lauda Basescu ca a fost capitan de vas si-uite asa o sa conduca si Romania. Pai, oricine stie: marinarii, plecati cel putin jumatate de an din tara, erau departe de orice realitate romaneasca. Cum pot sa inteleaga ei, din bataia vantului, ce am trait noi aici, cu picioarele pe pamant?
Apoi, comparatia Romaniei cu un cuirasat – mai stiam noi pe cineva luat la fel de valuri – nu-mi cade bine la stomac. Daca ne scufundam?”
Iata-l aici:
Cuirasatul gaozarilor lui Basescu
Motto: „Cum poti sa fii calm in Romania?“ – Mircea Badea, realizator TV.
„Dragi compatrioti, voi fi un aparator devotat al libertatii presei, care in ultimii patru ani a inregistrat un regres grav, datorita constrangerilor si presiunii politice fara precedent practicate fata de mass-media romanesti. Confiscarea libertatilor presei este primul pas spre confiscarea libertatilor cetatenesti. Victoriile democratiei nu pot avea loc fara existenta presei libere, a dreptului la cuvant si la libera exprimare. Vreau sa va asigur ca in persoana noului presedinte al Romaniei, societatea civila va avea un sprijin. Romania are nevoie ca societatea civila sa isi preia, la un alt ritm, rolul de aparator si promotor al drepturilor fiecarui cetatean“, rostea, mai an, noul presedinte al Romaniei, Basescu Traian, in discursul sau de la ceremonia de depunere a juramantului, in decembrie 2004.
In care mai spunea: „Natiunea romana are nevoie de un presedinte care sa o reprezinte cu demnitate“. Si ce-mi face el, badica Traian? “Capitanul nostru”, pe care il speram de cursa lunga? Imi zice ca ziaristii care pun „intrebari-capcana“ sunt „gaozari“. De data asta, presedintele chiar a dat cu mucii in fasole.
Mi s-a consiliat el cu Elena din Udrea prin firidele Cotrocenilor, mi s-a golden-drojdit el cu Jiji, mi s-a dat cu masina blitz-abtiguit in vazul intregii tari, mi s-a turnat in realitate cum e cu chiulul si fumatul in prima zi de scoala, si cate si mai cate… Toate iertate, ca deh, iarna nu-i ca vara, nici Nastase ca Basescu!
In ciuda a ceea ce pare, eu il aprob pe presedinte. Gaozarismul trebuie demascat! Este adevarat ce spune Basescu la nervi: avem multi ziaristi-gaozari printre noi. Insa pentru aceasta trebuie sa-i caute; acolo unde zice el. Dar ce-ar fi oare sa inceapa presedintele sa-si ingaozareasca intai limbistii si pupincuristii din institutiile media de stat sau aproape ca si de stat, dupa cum au devenit deja unele publicatii si posturi TV ai caror proprietari joaca dupa cum le canta presedintele de pe mesele tavernelor dambovitene (sau invers)?!
Sa incepem sa credem ca, in evenimentele zilei din realitatea cotidiana a Romaniei libere Traian Basescu isi dezvolta, prin mimetism politic, ca un adevarat „alien“, aceleasi maniere ca si Ion Iliescu, tatucul sau din FSN? Un exemplu de gaozarism public neobservat de doi ani la Cotroceni: Televiziunea Romana, transformata dupa incorporarea oranj intr-o noua masina automata de spalat creiere si suflete.
De ce nu observa oare presedintele ca gaozarii cu trese ale fostei Securitatii din institutia televiziunii publice – platiti, ca si el, din banii nostri – ignora, de exemplu, prioritatile ramase doar rostite ale „noii“ presedintii a Romaniei? Ca, spre exemplu, Basarabia este tratata nu ca la Televiziunea Republicii Moldova, ci ca la TV Moskva a URSS?
Sau, oare, n-ar fi mai bine sa inceapa ex-manieratul nostru sef, cu propria ograda? Ce sunt oare aceia care-si ascund biografia si chiar si identitatea reala aspirand cu nesat la cele mai inalte functii in stat? Purtatorii de fulare rosii, ministrii cu obrajori rozalii, sepcarii cu stea rosie-n frunte, fosti, actuali si viitori komisari, cu aviz de bun tovaras de la intelectualii patriei, aceiasi care il proslaveau si sustineau la vot pe anchetatul penal pentru crime Ion Iliescu?
Din cei care, dupa ce l-au cadorisit pe seful statului si pe consoarta lui de confesional din cancelarie cu o „mentalitate de mafioti“ nu au ezitat sa treaca la trocuri informative si informationale, ajunsi cu dosarul la os. Deh, ca intre mafioti! Ce mica e lumea… “Piccolo Mondo”…
Dar de ce n-am vorbi si de comesenii potcoviti de futurologul Basescu cu un mare viitor: Adriean premierul-minune doi, Radu mamii ei de ce-a mai ramas nefurat din Craiova – al doilea tasmanian in stat si Vasilica, bun la toate guvernarile, stapanul inelelor coruptilor neauziti si nevazuti din Alianta DA.
Nu, e clar: presedintele nu o sa-si ceara scuze „gaozarilor“, „animalelor“, „legionarilor“, „golanilor“ si „huliganilor“!
De fapt, totul este ingrozitor de trist. Noi ziaristii, gaozari sau nu, traim un grav „sindrom al tacerilor ilegale“, ca sa il parafrazez pe Ion Cristoiu. Basescu, fost simpaticul si neconformistul presedinte patriot, devine pe zi ce trece un matroz cazut de la bordul navei lui imaginare pe un pamant care-i pare ca si pe mare, plin de spuma zilelor.
Purtat de pe-un val pe altul, la brat cu gaozari de rang inalt, nu mai are timp sa explice natiunii ametite de tangaj de ce ticalosul de ieri este tovarasul lui de drum de azi. Sau de cand un simplu ziarist care a luptat prin cuvant pentru eliminarea sistemului ticalosit – cum zicea o data si “Base’ al nostru” – a devenit un “gaozar” periculos acuzat de „capcanarea“ institutiilor statului.
Personal, n-am inteles niciodata de ce se lauda Basescu ca a fost capitan de vas si-uite asa o sa conduca si Romania. Pai, oricine stie: marinarii, plecati cel putin jumatate de an din tara, erau departe de orice realitate romaneasca. Cum pot sa inteleaga ei, din bataia vantului, ce am trait noi aici, cu picioarele pe pamant?
Apoi, comparatia Romaniei cu un cuirasat – mai stiam noi pe cineva luat la fel de valuri – nu-mi cade bine la stomac. Daca ne scufundam?
Intrebarile Ziaristi Online: De ce Presedintele Romaniei nu ne poate spune (de noua ani) cu ce se raspunde la steagurile maghiare? Dar stie sigur ca nu cu bentite tricolore, ca tanara Sabina Elena… Poate se raspunde cu Steaua Romaniei pentru Laszlo Tokes si un gulas cu Viktor Orban?
Muzeul Taranului Roman, aflat intr-o continua reprofilare, a trecut de la apologia homosexualilor la cea a criminalilor notorii. Primul pe lista: Pacepa, alias “Sobolanul”, alias “Canalia”, alias “Podeanu”, alias “Montaigne”, alias Tismaneanu. Desi era mai simplu sa aduca un cadavru plastifiat de chinez batjocorit de vecinii lor de la Antipa, “taranii” de la MTR s-au gandit ca ar putea resuscita un cadavru viu doar pentru GDS-isti, ca sa mai roada si gura lor un os. Conform comunicatului emis mai mult “pe surse” si, apoi, cam “pe burta”, parascovenia “stiintifica” de la MTR “reprezinta a doua intalnire din cadrul serilor Bucuresti Strict Secret”, un fel de PR nemascat pentru Realitatea si Radio Gurilla, posturile puscariasului Sorin Ovidiu Vintu, la care presteaza inca diverse personaje manevrate in sus si-n jos din spatele gratiilor, in ciuda interdictiei de a se folosi in celula telecomenzi, fie si pentru jucarii stricate. Moderator, asadar (poate v-ati prins): Stelian Tanase, fost membru al Comisiei Tismaneanu care a alcatuit asa-numitul Raport Final asumat de fostul presedinte al tuturor romanilor, Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei. Parteneri, pe masura clownilor: de la Radio Itsy Bitsy la “Observatorul cultural”, locul unde se produce fauna lui Oprea (alt membru al Comisiei Tismaneanu) de la IICCMER. Aflam, de altfel, ca la dezbaterea cu pricina a participat si un baiat, Andrei Muraru, pretins sef al IICCMER si lider neincoronat al “militiilor spirituale”, specialist in fraudarea si falsificarea documentelor fostului PCR, dupa cum a demonstrat in instanta secretarul Colegiului CNSAS, profesorul Corneliu Turianu. Un alt “invitat de marca” a fost generalul de mucava Dan Voinea, autorul celei mai sinistre farse judiciare de dupa procesele staliniste din anii ’50. Pe scurt, ca si in cazul propagandei homosexuale, ne intrebam, din nou: la Muzeul Taranului Roman se respecta recomandarea SRI privind expertizarea psihiatrica a cadrelor de conducere?
Dincolo de ce stim ca s-a vrut a fi conferinta in cauza, fasaita cu cinci zile inainte de data cand era anuntata lansare celui de-al doilea volum al istoricului Larry Watts, care se ocupa si de “Sobolan”, este de observat ca nici unul dintre participanti nu a subliniat natura criminala a personajului laudat sau criticat, agentul politiei politice comuniste Ion Mihai Pacepa (Vedeti Decizie CNSAS: “Eroul” Pacepa a fost “agent al politiei politice comuniste”). Ori, conform unei fise a SRI reprodusa de Mihai Pelin in “Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii” (Editura Compania, Bucureşti, 2002): Ion Mihai Pacepa “a aprobat şi uneori a participat direct la lichidarea fizică a unor persoane indezirabile, cetăţeni români sau străini, în împrejurări asupra cărora pluteşte şi astăzi misterul, dar despre care există indicii documentare certe”. Repet: “despre care exista indicii documentare certe”.
Mai mult, in adresa oficiala pe care Civic Media a remis-o CNSAS, pentru a fi scoase la lumina aceste “indicii documentare certe”, am introdus si marturia vaduvei unuia dintre cei ucisi de Pacepa, inregistrata de ziaristul de investigatii Marian Ghiteanu. Citez: “Una dintre crimele odioase la care Ion Mihai Pacepa si-a adus nemijlocit contributia, alaturi de seful sau direct Nicolae Doicaru, defunctul sef al spionajului romanesc, este asasinarea lui Alexander Opojevici, un fost comandant de partizani si ofiter sarb, opozant al lui Tito, care se refugiase la Bucuresti. Totul in urma unei intelegeri intre Tito si Ceausescu, prin care primul dorea sa-si elimine adversarii din emigratia sarba. Crima a avut loc in noaptea de 8-9 august 1975, intr-o camera a hotelului Dorobanti, si a fost executata de Pacepa si de oamenii sai, sub coordonarea lui Doicaru. Maria Opojevici, vaduva fostului disident sarb, dezvaluie, in exclusivitate pentru cititorii nostri, circumstantele, atatea cate au putut fi aflate, ale uciderii sotului sau.”. Integral la Civic Media.
Uciderea disidentului sarb Alexander Opojevici si a tovarasului sau, Djoka Stoianovici, a fost certificata de autoritatile sarbe la data de 27 mai 2002, cand cadavrelor lor au fost deshumate din Cimitirul Tomasevsc din Zrenianin, unde fusesera ingropate de securitatea lui Tito, catre care fusesera predate corpurile de catre Pacepa. Un al treilea sarb, Vladimir Dapcevici, care a scapat cu viata, devenind martor ocular, i s-a confesat in detaliu vaduvei lui Opojevici dupa 1989, mai precis in 1991. Doamna Maria Opojevici s-a adresat si CNSAS cu o cerere, de la care, cel putin in 2008, nu a primit nici un raspuns. Intre timp insa CNSAS si-a marit fondul documentar cu peste un milion de dosare noi de la SRI, inclusiv o parte din arhiva Unitatii speciale 0110, care trata tarile din Pactul de la Varsovia la fel ca pe cele din NATO. Poate astazi vor rasari mai multe dovezi. Crima oribila s-a infaptuit, oricum, la ordinele si sub executia directa a lui Pacepa (Vedeti si col. Andrei Pasareanu, “Demers catre Adevar – Romania Decembrie 1989 – o alta analiza a evenimentelor” (Editura Fundatiei Culturale Gheorghe Marin Speteanu, Bucuresti, 2008).
In Raportul “final” in cauza, cu un numar de 666 de pagini, publicat pe site-ul Presedintiei Romaniei (Presidency.ro) in 2006 si de Editura Humanitas in 2007, ni se ofera dezinformarile publicate de Pacepa in SUA sub obladuirea organizatiilor antiromanesti de sub umbrela Hungarian Lobby drept cea mai credibila sursa posibila privind “relatiile de subordonare” ale Romaniei, respectiv ale lui Ceausescu, fata de serviciile de spionaj si informatii ale URSS. Dintr-o nota de subsol (normal) aflam chiar si faptul ca “Corespondenţa particulară dintre VT şi generalul Pacepa a lămurit şi mai mult natura relaţiilor dintre Ceauşescu şi Kremlin în perioada lui Brejnev” (Pag 118). “VT” banuim ca – desi documentul oficial citat nu este vreun jurnal personal – ar putea reprezenta “Vladimir Tismaneanu”. Carevasazica aflam ca Vladimir Tismaneanu a intretinut o corespondenta personala cu un criminal sinistru, pe care il crediteaza cu credibilitate maxima – “vocea autorizata in domeniu” laudata pentru “rolul exceptional”-, desi este declarat chiar si de catre CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste“.
Dupa cum afirma CNSAS in inscrisul publicat in Monitorul Oficial al Romaniei inca din 2006 (deci la o data cand inca se elabora Raportul!), Ion Mihai Pacepa se face vinovat de ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cum ar fi: “dreptul la libertatea cuvantului, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul de a fi liber de imixiuni arbitrare in viata privata, domiciliu sau corespondenta, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor, etc”. Aceste este personajul citat de cateva zeci de ori, cu “operele” sale pe cuprinsul celor 666 de pagini ce poarta antetul Presedintiei Romaniei si al carui nume a fost rostit de doua ori la categoria “eroi ai luptei socialiste”, de catre presedintele Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei, cand a citit ca un papagal Concluziile documentului ticalos.
Si se mai pune o intrebare: un personaj dovedit de CNSAS drept agent al politiei politice comuniste si asupra caruia exista “indicii documentare certe” ca a executat cel putin un act criminal, mai poate fi general al Romaniei, recompensat si cu pensii din urma prin decretul unui fost presedinte al Romaniei, supranumit “Iliescu-KGB”? Iata, dl Basescu euro-atlantistul are posibilitatea sa faca dreptate: daca tot a condamnat comunismul sa puna in practica propriile afirmatii si sa-l lustreze personal pe generalul criminal si tradator introdus pe sub usa la Cotroceni de catre ayatollahul de balta si profitorul tuturor regimurilor V. Tismaneanu.
Pe aceeasi tema: Am aflat ca niste derbedei au ocupat si vandalizat ieri seara sediul ICR de la Paris ca “forma de protest” pentru nu vin Plesu, Liiceanu si Cacartarescu sa ii mangaie pe cap. Astia nu sunt extremisti, sunt… “artisti”. 🙂 🙂 🙂
MEDIAFAX informeaza că plagiatorul Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său. Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, că recunoscutul plagiator “atacă continuu, fără a se informa”.
Andrei Marga, despre prezenţa lui Andrei Pleşu la Salon du Livre: Vorbe goale. Nu a fost invitatul ICR
“Andrei Pleşu atacă continuu fără a se informa, iar dacă îndrăzneşti să îi răspunzi eşti deja «în derapaj». Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul şi o fac, mărturisesc, cu reţinere şi doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual şi la modesta mea persoană”, se arată în scrisoarea semnată de Andrei Marga.
În acelaşi document, preşedintele ICR a dorit să amintească scriitorilor care au ales să îşi anuleze participarea la Salonul de Carte de la Paris că “grupul celor peste o sută de autori prezenţi la Salon du Livre (…) reprezintă convingător cultura română”. “Nicio persoană nu poate confisca această cultură”, a mai spus Andrei Marga.
Acesta mai subliniază că nu a discutat cu Andrei Pleşu “în ultimii zece ani”.
“Nu am avut în ultimii zece ani vreo discuţie, necum dezbatere, cu Andrei Pleşu sau cu cei care mă invocă, pentru a se putea pronunţa avizat asupra a ceea ce gândesc. Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-i obsedează. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument. Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22 – 25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său. El spune că instituţia din partea căreia a beneficiat financiar este «în plin derapaj», dar nu indică vreun fapt. Nici nu poate indica, căci nu există astfel de fapte. Este oare derapaj să aduci o nouă strategie în ICR, care să readucă instituţia la misiunea pe care legea i-o încredinţează? Este derapaj să sincronizezi înţelegerea culturii? Este derapaj să pui capăt scurgerii de bani publici în beneficiul abuziv al unor persoane? Este derapaj defeudalizarea instituţiei? Este derapaj să pui în joc programe noi pentru creatorii din varii domenii ale culturii? Este «răfuială politică» limpezirea unor fapte aflate la limita legii, conform obligaţiilor legale? Este derapaj să înnoieşti personalul din străinătate pentru o nouă imagine a ţării? Este derapaj transparenţa completă, care se observă în tot ceea ce face ICR? Este derapaj să faci concursuri pe posturi, în locul numirilor preferenţiale? Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu şi cei care îl acompaniază ar constata că ICR nu «a contaminat organizarea Salonului», căci aceasta aparţine firmei franco-engleze”, se mai arată în scrisoarea lui Andrei Marga.
Din punctul de vedere al preşedintelui Institutului Cultural Român şi al MEDIAFAX, “Andrei Pleşu se lasă vizibil furat de cuvinte şi zvonuri şi nu mai găseşte sub picioare realitatea. Când va avea pacienţa să verifice vorbele sale îşi va putea da seama cât de goale sunt. Deocamdată el se supără pe cei din jur pentru că nu-i împărtăşesc fără să cârtească vorbele”.
“Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de lojă cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală desi sotia mea, Catrinel, deconspirata ca agenta DIE, inca este angajata ICR”, ar fi spus Andrei Pleşu pe surse.
Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.
Politica ta informeaza ca acestia vor ramane sa-si serveasca clientii la carciuma lor, Beraria Humanitas, dupa ce librarii de meserie si-au dat demisia.
Oricum, lista autorilor invitati te lasa fara cuvinte. Daca cei de mai jos reprezinta cultura romana – multi dintre ei fiind dintre cei care o injura – inseamna ca ICR s-a perfectionat in meseria de agent de turism al bolnavilor incurabili de ura la adresa Romaniei si al plagiatorilor in declin.
Luni, 17 decembrie 2012 (actualizat 18 martie 2013)
Lista oficială a invitaţilor la Salon du Livre 2013 de la Paris, la care România este țară invitată de onoare, cuprinde 27 de autori români, selecție operată în martie 2012 de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, cu consultarea Institutului Cultural Român. Programul autorilor invitați va fi stabilit prin acordul organizatorilor români și francezi, iar costurile implicate vor fi împărțite egal între ICR și ReedExpo. Pe lista invitaților figurează scriitorii: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Savatie Baştovoi, Petru Cimpoeşu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru şi Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana şi Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vişniec (dramaturgi) Lucian Boia, Andrei Oişteanu (eseiști), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național va participa ca partener, calitate în care a invitat un număr de nouă autori români: Horia Bădescu, Riri Manor, Mircea Martin, Ion Mureșan, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuț Ungureanu, Ion Pop.
Institutul Cultural Român va avea următorii invitați: Constantin Abăluță, Nicolae Breban, Al. Călinescu, Magda Cârneci, Paul Cernat, Mircea Dinescu, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, Solomon Marcus, Stelian Tănase, Daniela Zeca Buzura, Adrian Cioroianu, Cristian Pârvulescu.
Autori care au fost invitaţi şi vor participa pe cont propriu: Dan Berindei, Marius Sala, Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Emil Mladin.
Autori rezidenţi în Franţa şi invitaţi în program: Dinu Flămând, Linda Maria Baros, Rodica Draghincescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Manolescu, Petre Răileanu, Bujor Nedelcovici, Miron Kiropol, Matei Cazacu, Virgil Tănase.
UPDATE: Intr-o luare de pozitie adresata publicatiei Observatorul Cultural, presedintele ICR Andrei Marga afirma ca guralivul Filip Florian “bate campii”.
Stimată Doamnă Redactor-șef,
Ca urmare a afirmațiilor despre activitatea ICR cuprinse în interviul acordat de domnul Filip Florian revistei Observator cultural, vă transmitem următoarele:
Într-un interviu acordat revistei Observator Cultural, Filip Florian bate câmpii, refuzând vizibil să se informeze asupra a ceea ce ia în discuţie. Nu ne-a întâlnit vreodată. Sub pretenția goală a omului de litere el probează incultura.
Până şi simplul bun simţ ar trebui să-l oblige pe un om să se informeze minimal dacă vrea să trateze o problemă. Se vede bine că nu este cazul unor personaje vizibil de carton cum este Filip Florian.
De pildă, el acuză că noua conducere a ICR vrea să descurajeze interesul editorilor străini pentru literatura noastră. Nu numai că nu are nicio probă, lipsind, în fapt, cu desăvârşire probele în acest sens, dar se şi bate implicit în piept în legătură cu ceva ce rămâne mereu doar o promisiune nesatisfăcută în ceea ce-l privește: valoarea susținerilor.
În al doilea rând, cu privire la “proiectele patriotarde stupide”, Filip Florian nu aduce niciun exemplu. El are o obsesie – traducerile pe banii statului -, dar suntem nevoiți să-i spunem că ar fi cazul să fie tradus în virtutea valorii, nu a subvenţiei.
În al treilea rând, nu există niciun “pocinog” făcut “prin străinătăţuri” de cineva. Filip Florian se ia, evident, după tot feluri de zvonuri fără acoperire, arătând în mod clar ce jalnică este informarea lui.
În al patrulea rând, se poate discuta, fireşte, orice, dar ţine de o minimă morală să te informezi înainte de a te exprima.
În al cincilea rând, orice observator poate constata, urmărind site-ul ICR şi comunicatele difuzate de instituţie, caracterul actual şi diversitatea acţiunilor derulate de la începutul acestui an, atât prin reprezentanţele din străinătate, cât şi în ţară, precum şi în comunităţile româneşti din afara graniţelor.
Cei interesați pot găsi o mostră edificatoare aici:
Reporter Ziaristi Online: Domnule Profesor, Instanta a hotarat: Andrei Muraru, istoricul “Militiilor spirituale” si adjunctul informatorului Marius Oprea, ajuns sef al IICCMER, a mintit in ceea ce va priveste. Dar nu numai ca a mintit ordinar invocand asa-zisul Dvs “dosar de cadre” si o functie PCR pe care nu ati avut-o niciodata, dar dupa ce a facut-o in scris, in “Observatorul cultural”, a continuat dezinformarea si manipularea opiniei publice la postul national de televiziune, TVR, cu concursul fostei conduceri a stirilor, recte douas’dieista (adica “22″-iesta) Rodica Culcer, care, din cate imi aduc aminte, nici nu v-a oferit firescul Drept la replica. Credeti ca asa au invatat-o sefii ei de pe vremea cand au introdus-o pe post de secretara la Ambasada SUA in timpul odiosului regim securist-comunist “ilegitim si ilegal”?
Din păcate, cei care au reprezentat interesele SUA în România nu au reuşit să cultive o elită organică. Or, tocmai aici este cheia chestiunii, poporul român era filo-american pentru că crede în democraţie şi în libertate. 99% dintre români cred. Nu ai nici o şansă să susţii America aici cu elite inepte, trădătoare sau străine. Decât dacă trădezi America. Şi, din nefericire, America a fost trădată de câteva ori în România, chiar şi după arestarea cârtiţelor CIA – este îndeajuns să amintim afacerea Bechtel.
Sunt deosebit de dezamăgit şi de indignat de reacţia Ambasadei SUA, care preia şi promovează acuzaţiile calomnioase ale activiştilor mişcării homosexuale, fără o minimă verificare. Întregul comunicat al ambasadei încalcă uzanţele diplomatice curente. A acuza pe nedrept, a calomnia un cetăţean al statului în care îţi desfăşori misiunea este un comportament diplomatic nedemn. Aştept scuzele Ambasadei SUA pentru această inimaginabilă ofensă.
Departamentul de Stat al SUA a devenit guvernul mondial al ţărilor lumii şi cumva noi nu am fost înştiinţaţi? Oare oficialii americani trimişi în lume chiar consideră că ne pot trata pe toţi ca pe o turmă lipsită de valori, raţionament şi luciditate, nesesizând intenţiile şantajiste, oportuniste şi insidioase a documentelor oficiale pe care le emit?
Andrei Marga despre Pleșu: „Un frustrat în fața istoriei, un favorit al fiecărui regim”
Președintele Institutului Cultural Român Andrei Marga îl critică în termeni duri într-un comunicat de presă pe Andrei Pleșu, pe care nu se sfiiește să-l numească „un frustrat în fața istoriei” și „un favorit al fiecărui regim care a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă”. „L-am tratat mereu pe Andrei Pleșu cu un amestec de colegialitate și condescendență. Fiind împreună în Guvernul Radu Vasile, l-am pus alături de cei pe care i-am tratat cu respect. Devenind între timp, se pare, ochiul curții, Andrei Pleșu mă atacă, înăuntrul unei ofensive mai largi împotriva a tot ceea ce este viu și promițător în țară, după aprilie 2012, când a început schimbarea regimului din România. Crin Antonescu, Victor Ponta, Cristiana Anghel, Ioan Ghișe, Petre Roman sunt, de asemenea, țintele sale. Nu merită să comentez sfătoșeniile unui frustrat în fața istoriei. Cu toate acestea, fac cinci mențiuni”, scrie președintele ICR. Redăm cele cinci „mențiuni” făcute de Marga: „În primul rând, nu există nicio probă pentru susținerile sale în ceea ce mă privește. Eu nu am fost servitorul unei curți ce va sfârși într-o detestare generală. Eu nu am discutat niciodată despre modele în politică și nici nu am turnat vreodată pe cineva. Acum observ – cum, de altfel, bănuiam – că Andrei Pleșu și învățăceii săi nu par străini de dosariada menită să-i compromită pe intelectuali, de la Adrian Marino încoace, precum și pe cei care mai pun în mișcare lucrurile. Pe scurt, Andrei Pleșu vorbește fără probe, ceea ce, în condiții normale, ruinează un moralist. În al doilea rând, Andrei Pleșu a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă. Îmi pare rău că trebuie să o spun, căci fiecare luptă pentru recunoaștere. Poți avea însă o conștiință curată câtă vreme tu nu ai promovat decât ca favorit al oricărui regim? Las răspunsul în seama fiecăruia. În al treilea rând, Andrei Pleșu se opintește să discute situația României care, precum în orice țară europeană, depinde de politică. Andrei Pleșu vrea imposibilul: să ne convingă de faptul că el nu face politică, atacând politica schimbării unui regim. I-aș spune direct că greșește, căci nu se pot păcăli la infinit oamenii cu un discurs pretins „apolitic”, într-o situație evident dependentă de politică. Aproape toate textele sale acre conțin această ipocrizie: înlocuirea discuției politice propriu-zise cu considerații laxe, moral-estetice, despre orice. În al patrulea rând, Andrei Pleșu, grație unor împrejurări pe care nu le discut aici, întâmpină puține critici și alternative cunoscute de public la discursul său. El este tratat cu complezență pentru că este mereu simpatic, cum își dorește. În fapt, ce propune Andrei Pleșu? Efectiv nimic. Având respect pentru șarmul său de cafenea, nu pot să nu reiau o maximă: „toate florile să înflorească”. Adaug însă că de aici nu rezultă că toate fructele sunt bune. În al cincilea rând, venind din provincie, nu știam de organizarea în haită decât la lupi. Îmi pare rău să o regăsesc la unii concetățeni, care participă la încercări de sfâșiere comandate. Nu mi-e teamă. Sunt doar dezamăgit”. În final, Andrei Marga promite „să revină dacă va fi cazul”, și conchide că într-o perioadă în care România are nevoie de reconstrucție, Andrei Pleșu se face că nu vede preferând să rămână „ochiul vigilent al curții”.
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost, intotdeauna, un profitor al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
„Eu am făcut o greşeală la ultimul referendum. Şi greşeala a fost că până la urmă, deşi pierdeam, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet această greşeală. Dacă mă mai suspendă o dată, de data asta mă bat cu ei să iasă electoratul la vot”, a spus preşedintele în interviul dat lui Robert Turcescu.
La Bucureşti, pe 11 februarie, Traian D. Băsescu s-a întâlnit cu “Colegiul şi activul de comandă al SIE“. La Moscova, pe 14 februarie, Vladimir V. Putin s-a întâlnit cu “activul de comandă şi Colegiul extins al FSB“. Înainte vreme se spunea, şi la Bucureşti, ca şi la Moscova, “activul de partid şi de comandă”.
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.
Criticul Nicolae Manolescu, care este si foarte activ pe numeroase alte functii, urmeaza sa fie retras de la post in scurt timp, dupa 5 ani si jumatate de mandat, afirma sursele MAE citate. Conform acestora, cei care se detaseaza pentru ocuparea prestigioasei pozitii de la Paris sunt cunoscutii academicieni Eugen Simion si Razvan Theodorescu dar si Nicolae Breban, care spera insa sa preia destinele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce s-a demonstrat ca Nicolae Manolescu a falsificat statutul USR pentru a ocupa functia de presedinte intr-un al treilea mandat. Cei trei au avantajul ca sunt si academicieni, spre deosebire de Nicolae Manolescu.
Cercetatul de ANI si pensionabilul de la UNESCO N. Manolescu, de profesie intelectual de bucatarie (vezi foto viaWikipedia), il ataca grotesc si grobian pe Constantin Noica, marele ganditor de dreapta de o valoare universala si fost detinut politic in perioada Securitatii bolsevice, in cotidianul Serviciului de Informatii Externe, “Adevarul”. Adica “Pravda”, ca sa ne exprimam mai pe intelesul patronilor lor.
Noica este mort. Manolescu, fostul propagandist stalinist de sub pulpana lui G. Ivascu si, apoi, silit de circumstante si abnegatie, mare gurist ceausist, pare, in ciuda varstei, sa mai miste. Inca. Fiul de legionar care si-a tradat parintii si neamul joaca tontoroiul pe cadavrul lui Noica, fezandat sadic de Gabriel Andreescu, un curlangiu ramas cu sechele interne supurate si chiar cronicizate dupa ce a fost refuzat violent de Remus Cernea, altfel disident de serviciu al unui lumi in declin :), handicapat sufleteste gradul III si grav bolnav de anticrestinism, dobandit pe fondul frustrarilor sale de minoritar sexual. G. Andreescu uraste cu nesat romanii, cel mai probabil de cand Rechinul – regretatul si legendarul contraspion Alexandru Tonescu – i-a dat o palma de i s-a rasucit capul de trei ori in loc, dupa ce fusese prins intr-un schimb de documente cu un agent KGB care actiona sub steag strain, cu acoperire de diplomat sud-american.
Constantin Noica a ajuns in inchisoare, condamnat la 25 de ani de munca silnica, in urma unui denunt al magistrului lui Manolescu, funebrul Zigu Ornea, cei doi fiind cunoscuti drept un fel de lustragii cu limba ai “maestrului” kominternist al “Lojei de la Comana”, membrul CPEx al CC al PCR, Gheorghe “Gogu” Radulescu. In articolul din “Pravda” SIE, Critica criticii II. Dosarul lui Constantin Noica, precedat de mai anostul I, intelectualul de bucatarie sustine ca nici Lăncrănjan (alt mort si mare roman) sau Săraru “n-au scris lucruri mai îngrozitoare” decat Noica. Ciudat, in decembrie 1989, cu doar cateva zile inainte de busculada, cand cobora alaturi de Zigu Ornea, ambii destul de aplecati, din limuzina neagra a lui Gogu Radulescu, pentru a o admira pe Valeria Seciu in “Arta iubirii” la teatrul unde rupea bilete Catalin Harnagea, Nicolae Manolescu ii spunea “saru’mana, boierule” conului Dinu Sararu. Cand o sa-l prinda odata Sararu cu bastonul de dupa ceafa si o sa mature toata curtea Uniunii Scriitorilor cu hoitul lui, atunci o sa vedem cum o sa-si aduca aminte de formula magica de adresare pentru a fi iertat de la neantizare.
Dar sa ne intoarcem la “critica criticii”, textuletul de turnatorii literare conceput in vitro pe baza cartuliei lui G. Andreescu „Cărturari, opozanţi şi documente –Manipularea Arhivei Securităţii“ (in care am inteles ca mi se dedica un intreg capitol). Pe ce se intemeiaza aceasta critica a criticii? Manolescu dixit: “Iată doar o jumătate de rând din cele 29 de pagini ale unei declaraţii, date la ieşirea din închisoare, în 1964, despre Emil Cioran: „Nu-i un om, e un refuz uman“.” Carevasazica, criticul prezinta si analizeaza o jumatate de rand dintr-o declaratie de 29 de pagini. Uau! Mai ceva ca afirmatia de gâgă din teza lui de doctorat in care scrie ca “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
E bine ca a ajuns N. Manolescu sa-i refuze lui Noica insusi dreptul de a gandi. Mai ales despre un coleg de generatie, care a trecut de la un hitlerism exaltat la un legionarism inflacarat dar apoi negat, pentru a ajunge in cele din urma la un nihilism disperat. Nu sunt eu cel in masura sa-l judece pe Cioran, desigur. Dar inainte de a-si permite Manolescu sa-l judece pe Noica eu ii doresc sa stea in inchisoarea macar o zi din cele peste 2000 traite de marele ganditor in temnitele bolsevice in care a fost aruncat de turnatoriile lui Ornea. Cam atatea zile cate a petrecut el la Paris, cu doua dintre nevestele lui, ca ambasador la UNESCO, alegand sa stea intr-un apartament pe Champs Elysees a carui chirie a costat pana acum romanii circa o jumatate de milion de euro.
Ca unul care am contribuit la publicarea de catre profesorul Constantin Barbu, discipol si exeget al lui Noica, a 20 de volume din Arhiva Neagra – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat, ce contin documente provenite din Arhivele CNSAS sunt, insa, in masura sa-l contrazic pe cioclul literaturii romane. In Dosarele lui Noica de la CNSAS nu ies in evidenta “jumatatile de randuri” scoase din context de Manolescu in procesul neo-bolsevic de demitizare si reincarcerare culturala a elitelor romanesti in care este angrenat, cu toate motoarele pe care i le ung, pe banii nostri, structuri care ar trebui sa apere statul roman (cam greu, totusi, pentru un trabucar al tuturor regimurilor). Nu, nu remarcile critice ale lui Noica sunt cele care umplu dosarele de intuneric ci haul oribilitatilor sinistre ale tortionarilor, pe care, iata, Manolescu, ca intr-o perversa rasturnare alb-negru orwelliana le omite pentru a infiera insa “crimele”… victimei. Revolvo, ca nu degeba militanul gandirii e platit de Ministerul “Adevarului”. Mai grav e ca, daca “Adevarul” intors pe dos apartine SIE, conform surselor de pe piata media, chestia asta se petrece din taxele noastre, sub obladuirea “comandantului suprem”.
Fara indoiala, Manolescu este nu numai unul dintre cei mai buni tortionari culturali si ideologici actuali, demn urmas al tovarasilor Gogu si Zigu, dar si exemplul perfect de produs expirat si zombi reeducat al sinistrului regim de ocupatie bolsevica a Romaniei.
Dupa “dusmanul poporului” Constantin Noica, lista neagra adusa la zi de komisarasul cel viteaz il cuprinde in articolasul sau kafkiano-orwellian si pe adormitul intru Domnul Andrei Vartic, inimosul basarabean luptator, la propriu, cu KGB-ul, dar si pe subsemnatul, Victor Roncea, cat si pe Ion Varlam, un anticomunist pur-sange, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Interesant, nu? Dupa modelul Tismaneanu, de comunist “anti-comunist”, sau Marius Oprea, de turnator “anti-turnator”, Manolescu vrea cumva sa ne convinga ca e un kaghebist “anti-kaghebist”? 🙂
Manolescul lui Gogu si Zigu mai afirma negru pe alb ca Gabriel Andreescu il “absolva de colaborare” cu Securitate, “cu dovezi greu de respins”, pe Mihnea Berindei, printre altii. Ce va spuneam: baieteii astia batrani sunt deja “Instante de Judecata”!
Manolescu dixit: “În capitolul despre Mihnea Berindei, de exemplu, critica priveşte interpretarea incorectă şi calomnioasă a dosarului. Gabriel Andreescu demontează meticulos acuzaţiile aduse unuia din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului, de numele căruia se leagă o mulţime de manifestări şi atitudini care au pus în dificultate regimul, chiar dacă acuzele provin de la indivizi certaţi cu adevărul şi cu morala, precum Victor Roncea, Andrei Vartic sau Ion Varlam, şi ar putea fi foarte bine ignorate. Sprijinindu-se pe documente, autorul cărţii spulberă alegaţiile ipochimenilor cu pricina, false de la un capăt la altul.”
“Mihai Eminescu este adevãratul lider spiritual al natiunii române si calitatea aceasta, mai ales în conditiile de temut ale hãurilor globalizãrii – politice, morale, tehnologice – dar si a cataclismelor naturale si climaterice, nu i-o poate lua nimeni. Timpul lui Eminescu abia vine!”
Vine, Manolescule! Vine timpul lui Eminescu si va va lua pe toti, ca intr-un tavalug, si dusi veti fi!
Dincolo de ipochimenita pe care incearca s-o arunce altora, in oglinda, ca sa scape de ea, dupa ce Calinescu i-a incastrat-o cu fierul rosu in istoria literaturii (si nu numai acolo), pentru eternitate, e de observat sintagma comunistoida care deonta un tic mental de care, se vede treaba, nu poate sa se dezbare: “indivizi certaţi cu morala si… etica socialista”, cumva? 🙂
Ca sa vorbim si “sa ne sprijinim” pe documente, eu o sa prezinta doar, fara prea multa meticulozitate ci pur si simplu asa, direct, Adeverinta primita de la CNSAS de numitul “absolvit” Mihnea Berindei. Nu zic nimic. Va las pe Dvs sa trageti propriile concluzii. Dar aveti grija sa nu va prinda demon-tacii de serviciu de prin “Pravda” comunista. Asadar, actele “vorbeste”:
Pssss. Nu spuneti nimic. Sa nu-i deranjam cu vreo “jumatate de rand” rostit pe corifeii “Pravdei”, Manolescu si Andreescu.
As vrea, totusi, sa adaug eu un rand-doua, despre un anume “Marin”. Tzin sa fie, tzin sa fie? Nu stiu. Poate intelectualul de bucatarie de pe la scularie? Dar sa vedem mai bine ce zicea ofiterul lui de caz, candva pe la ’69:
„Pentru ultima oară vă atrag atenţia să puneţi în lucru prin mapă acest element. În termen de trei luni să rezolvăm cazul. Prezentaţi o schiţă cu sarcinile ce vi le propuneţi.”
Sa mai adaugam ceva? Hmmm. Poate putin mai mult de jumatatele de rand asta:
“Din studiul dosarului rezultă că dintr-un anumit punct de vedere, susnumitul ar prezenta interes pentru organele D.G.I.E., ţinîndu-se cont de pregătirea sa şi, mai ales, de relaţiile ce şi le-a creat în Franţa şi R.F. a Germaniei.”
Sau poate o mica caracterizare (fara virgula):
“In discuţii face mult caz de faptul că este fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde pe linia muncii D.G.I.E.”
Dar, totusi, Doamne, iarta-ma!, Mihnea Berindei, trotkistul binecunoscut, e, conform lui Nicolae Manolescu si gazetei de perete a SIE “unul din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului”?! Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! Sa radem deci cu Azorel si Miaunel. Dar cel mai bine sa-l las pe domnul Ion Varlam, colegul de lista neagra certat cu “etica si morala”, de felul lui aristocrat, inchis de la 14 ani in inchisoare, cu 9 ani de temnita, sa va spuna.
Nu inainte de a recapitula, totusi, ce vrea sa ne spuna Manolescu:
1) Nicolae Manolescu, aflat pe “lista alba” a DIE, propagandist stalinist si navetist aproape lunar in Franta si Germania in timpul “odiosului regim comunist”, de multe ori chiar calcandu-se pe picioare cu celebrii comici “disidenti” Pat Liiceanu si Patason Plesu, gardagii lui Noica, plus trotkistul Mihnea Berindei, rezident in Franta si autor al Declaratiei de la Budapesta, recrutatul cu doua nume de cod, reprezinta “anticomunismul aplicat” (corect “aplecat”) iar basarabeanul Andrei Vartic, arestat si hartuit de KGB, si Ion Varlam, fost detinut politic din frageda tinerete, plus mitocanul de mine, suntem “indivizi certati cu adevarul si morala”.
2) Satrapul proletcultist Zigu Ornea, despre care se spune ca este delatorul care l-a bagat pe Noica in puscarie si fondatorul “Dilemei” lui Plesu (sotul Catrinelei de la DIE), este pentru Manolescu “regretatul meu prieten si al lui Ion Iliescu“, un marxist (scuzat: “cum altfel?”), care “a luptat cu naţionalismul brusc redeşteptat de după Tezele din iunie – 1971” iar despre Constantin Noica, genialul filosof care a trecut prin inchisorile comuniste, trebuie sa ne intre bine in cap ca “Gabriel Andreescu are dreptate să vadă în Noica cel mai eficient agent de influenţă dintre toţi intelectualii români din regimul comunist, suferind de „complexul Stockholm“, al ostaticului care empatizează cu torţionarii.”.
Dar cine sunt torţionarii?
Pai cred ca domnul Varlam va poate raspunde la aceasta intrebare. Un interviu cu Ion Varlam, boier, diplomat si fost detinut politic: Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. Tismaneamu, Liiceanu, Manolescu, Mungiu, Ioanid, Berindei – agenti anti-Romania. VIDEO aici plus, mai jos, un BONUS cu scarboseniile comunistoide ale intelectualului de bucatarie N. Manolescu.
23 August
„23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist.
Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…
Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…“
Nicolae Manolescu, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în cunoştinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“
Nicolae Manolescu, “Înnoire“, Contemporanul, nr. 34, 24 august, 1962
“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”; “O participare activă la mişcarea literară are organul central al partidului, «Scânteia», care exercită de pe acum un rol îndrumător”; “Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”; Referiri la “memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR”
“Literatura română de azi. 1944-1964″, D. Micu şi Nicolae Manolescu, Ed. Tineretului, 1965
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare…».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fabrici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (…) Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii… o laudă efortului uman eliberat. (…)
Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Eliberare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“
Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.
Chiar aşa, ce are în comun dl Tismăneanu cu tovarăşul Brucan? Răspunsul cere o coborâre în arhivele istoriei recente. Să începem cu istoria cea mai recentă, cea a sprijinului acordat de dl Tismăneanu Preşedintelui Băsescu.
April 17th, 2013 
VR 
William Totok, turnator al Securitatii si ziarist la Deutsche Welle si revista “22” a GDS, vrea sa “demitizeze” rezistenta din munti si pe Ion Gavrila Ogoranu impreuna cu IICCMER si Institutul “Elie Wiesel”, astazi, la “Jocker Club”. Pozitia lui Totok fata de “controversatul personaj” Ion Gavrila Ogoranu a fost formulata in trecut intr-un articol in care legendarul luptator din munti era infierat cu manie proletara, pardon!, europeana, la Radio France International, oferindu-se “cîteva exemple care ilustrează activitatea controversatului personaj: De pildă o cuvîntare anti-europeană, contra dezincriminării homosexualităţii, ţinută la o festivitate de comemorare de la Sîmbăta de Sus, în iulie 2005”. Adica Ogoranu era la fel de extremist ca Papa si Patriarhul Romaniei. Groaznic! Va dati seama?! Ce mai este interesant: sedinta BOB se desfasoara sub egida unui institut care, chipurile, investigheaza crimele comunismului. Basca un al doilea, care se ocupa cu denuntarea si condamnarea anticomunistilor, chiar si cand acestia si-au dat viata pentru un evreu, cum este cazul lui Valeriu Gafencu.
Posted in 
Tags: 
