Generalul colonel în rezervă Iulian Vlad, fost secretar de stat şi şef al DSS (Departamentul Securităţii Statului) se va afla la Cluj cu ocazia Simpozionului Istorie şi Adevăr despre Serviciile Româneşti de Informaţii. Eveniment editorial la Târgu Mureș: „Fereastra serviciilor secrete”. Generalul de Bg. S.R.I. (rez.) Aurel I. Rogojan, va fi prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa noul său volum.
Tomul ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, un tribut adus României de ziua sa tocmai de un american, a fost primit cu braţele deschise şi cu o curiozitate debordantă de oamenii politici, din administraţie şi din zona culturii care a luat parte, ieri, la lansarea care avut loc la Bistriţa. Discursurile celor care au luat cuvântul, ziaristul Victor Roncea, istoricul şi fostul şef SIE – Ioan Talpeş, realizatorul TV Oreste Teodorescu, directorul Editurii RAO – Ovidiu Enculescu, colonelul în rezervă Ioan Gaftone şi directorului Bibliotecii Judeţene – Oliv Mircea, au punctat valoarea şi importanţa rolului geopolitic al României scos în evidenţă de volum, dar şi curajul cu care un reputat istoric american le vorbeşte românilor despre ei la ei acasa.
“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki * Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata * De ce a fost refuzat Volodea la New York Times * Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul * Limacsii zilelor noastre
Asa-zisul ambasador al Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul nasului sau, seful M.A.E. Baconscky si fiul duhovnicesc al agentului antiroman Pavel Borsevschi, nu s-a obosit sa-i invite la receptia de Ziua Nationala de anul acesta si pe patriotii fostului Grup Ilascu, inchisi pentru Romania, timp de 12 si 15 ani, in temnitele rusesti de la Tiraspol. Normal, s-ar fi suparat patronii lui “spirituali”.
Românii din Harghita si Covasna au de înfruntat singuri presiunile venite de la Budapesta, deoarece autoritățile de la București sunt dezinteresate de situația din zonă. Un studiu despre “Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna” arată că principalele probleme cu care se confruntă românii sunt acapararea totală a administraţiilor locale de către maghiari şi raportul natalităţii net favorabil ungurilor.
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
“Catarii de la Paltinis”… “işi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire”. – Parintele Nicolae Steinhardt
“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu
Marele ex-om de stat, seful suprem al Colegiului Noua Europa, diriguitorul Dilemei lui Patriciu, fondatorul GDS alaturi de S. Brucan si conjuratul de la Tescani cu Iliescu si Magureanu, un marunt colaborator al Securitatii?
Cunoscutul activist pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu, cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze hotărârea prin care acesta a fost condamnat în 2001 în procesul în care Andrei Pleşu l-a acuzat pe acesta de calomnie şi defăimare. Pleşu a făcut atunci o plângere penală împotriva lui Andreescu, după ce acesta din urmă a declarat într-o conferinţă de presă că fostul ministru al Culturii nu şi-a clarificat relaţia cu fosta Securitate, scrie Romania libera. Mai concret, adaug eu, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989.
Plesu l-a dat in judecata si, foarte rapid, in doar cateva luni, respectiv in octombrie 2001, judecătorii români l-au condamnat pe Andreescu, la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei vechi şi la daune de 50 de milioane de lei vechi către Andrei Pleşu, in recurs, dupa ce Andreescu fusese achitat de prima instanta. Este posibil ca procesul sa fi fost chiar cel mai rapid in Romania, daca tinem cont cat de repede a trecut prind doua instante si vacanta judecatoreasca din timpul verii. De notat ca Andrei Plesu, ca si Mircea Dinescu, era membru al Colegiului CNSAS desi fusese membru al Partidului Comunist Roman, inca de la 19 ani! Legea CNSAS interzicea membrilor Colegiului sa fi facut parte din orice Partid.
Gabriel Andreescu a intentat apoi proces statului român la CEDO, în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil. În 2010, CEDO a decis că lui Gabriel Andreescu i s-au încălcat dreptul la un proces corect şi libertatea de expresie.
Drept urmare, Guvernul, adica romanii, trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro lui Andreescu din cauza lui Plesu, pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.
Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS – Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu-Berindei -, pentru acuze similare, aceasta pretentie era de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine!).
Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).
Cererea de revizuire a hotărârii prin care Andreescu a fost condamnat a fost înregistrată în septembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au fixat primul termen al procesului pentru 24 octombrie, dată la care procesul s-a amânat pentru 21 noiembrie.
De abia astept!
Foto-document: Demonstratie la Iasi impotriva ministrului culturii FSN, A. PLesu
Mediafax: Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a declarat, luni, la Realitatea TV, comentând afirmaţii ale realizatorului TV Stelian Tănase privind starea de sănătate a lui Traian Băsescu, că preşedintele este sănătos şi că ar fi imposibil ca presa să nu afle dacă situaţia ar fi alta.
Stelian Tănase afirma că din unele discuţii pe care le-a purtat cu persoane aflate în apropierea şefului statului ar rezulta că acesta are probleme de sănătate.
Valeriu Turcan a intrat în direct prin telefon şi a infirmat declaraţiile lui Tănase: “Afirmaţiile domnului Tănase sunt ridicole şi în cazul domniei sale aş îndrăzni să spun că ele reprezintă mai degrabă o dorinţă personală a domnului Stelian Tănase, el fiind recunoscut ca una dintre persoanele care în mod constant şi cu regularitate răspândesc informaţii false despre preşedintele Traian Băsescu. Acuma, ştiu că domnul Stelian Tănase este grav bolnav, suferă de o boală des întâlnită, îi plac excesiv banii, dar nu vă pot garanta pentru aceasta informaţie pentru că am auzit-o de la un apropiat al domniei sale pe care nu îl pot numi”.
Tănase a răspuns că nu a afirmat că preşedintele Băsescu este bolnav.
“Domnul Tănase, uitaţi care e problema dumneavoastră: suferiţi foarte mult pentru că domnul preşedinte Băsescu este foarte sănătos”, a răspuns Turcan la Realitatea TV.
El a adăugat că dacă preşedintele ar avea o problemă de sănătate, ar fi imposibil ca presa să nu afle.
“În actualul sistem constituţional şi în conformitate cu actuala procedură care există privind sănătatea preşedintelui României, dacă domnia sa ar avea o problemă de sănătate, ar fi imposibil ca presa să nu afle. O astfel de chestiune de interes naţional nu cred că ar putea fi ascunsă”. (Mediafax)
Ion Varlam – diplomat al Școlii Franceze de Științe Politice si descendent direct al logofătului Răducanu Rosetti și domniței Aglae Ghica, fiica domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, prin strabunicul sau, Radu Rosseti -, fost detinut politic inchis de comunisti de la 14 ani (aviz Dan Puric, utecistul informator la 17 ani!) si membru marcant al exilului romanesc, fost si actual secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), devoaleaza o intreaga retea kominternista anti-Romania, activa in Occident dinainte de 1989 si infiltrata apoi pana in maduva tuturor regimurilor de la Bucuresti, pana la actualul, adus la stadiu de osteoporoza in faza terminala.
Pentru a atinge si un subiect la moda, este de consemnat si faptul ca Ion Varlam, cand si-a anuntat Radu Duda candidatura la presedintie, intr-o baie de aplaudaci la Palatul Elisabeta (iar aviz D.P.), s-a gandit sa-i solicite “principelui” sa raspunda la mai multe intrebari legate de legaturile sale cu Securitatea si de felul in care va armoniza statutul sau de membru al casei regale cu o functie intr-o republica. Protestele civilizate ale profesorului Ion Varlam au ramas fara raspuns din partea lui Duda si a sustinatorilor sai, fiind acoperite de muzica de fond care rasuna din boxe, consemna la vremea respectiva WebPhoto.ro.
In acelasi timp, pornind de la aceasta Declaratie si ajungand la semnatarii ei, Ion Varlam sustine ca promotorul acesteia, Mihnea Berindei, a fost un agent de natura sovieto-trotkista, refuzat din acest motiv la “Europa libera”, si care, dupa ce a format GDS-ul sponsorizat de Brucan si Soros, i-a luat la “specializare” si pe alti “tovarasi de drum”, cum ar fi Stelian Tanase, “slefuit de Paleologu”, Gabriel Liiceanu, “un tip cu o inteligenta scremuta” si Alina Tatiana Mungiu Pipidi, care, afirma Ion Varlam, cand a ajuns la Paris, era “o bolsevica imputita-imputita-imputita, o hazaica”, cum se spunea dupa ce a venit Armata Rosie in “vizita” prin Romania. Fostul detinut politic mai afirma ca grupul de agenti anti-Romania isi trage seva de la “Stefan Gheorghiul” Occidentului, London School of Economics, unde, recent, Tismaneanu l-a pus pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, intr-o situatie penibila, tarandu-l la LSE-ul lui Soros pentru a inaugura seria de conferinte “Ghita Ionescu”, despre care Ion Varlam subliniza ca a fost “singurul roman trotkist pe care l-a intalnit in Apus”.
Dar iata ce-i spunea Vladimir Tismaneanu despre Ghita Ionescu unui alt presedinte al Romaniei, pe numele sau Ion Iliescu, in cartea lor de rasunet mondial (lansare in Romania, Franta si SUA) MARELE ŞOC- DIN FINALUL UNUI SECOL SCURT – Ion Iliescu în dialog cuVladimir Tismăneanu, de unde se vede cat de “anticomunisti”, pe linie gorbaciovista, erau profesorul de trotkism de la London School of Economics si elevul lui intarziat:
“Intr-un articol intitulat “Personal Power and Political Crisis in România”, pe care l-am publicat în revista „Government and Opposition” (Vol. 24, No. 2, Spring 1989, vi l-am dat în februarie 1990, când ne-am întâlnit, eram împreună cu Dorin Tudoran), revistă editată de regretatul profesor Ghiţă Ionescu, scriam: “Există grupuri în elita comunistă din România profund îngrijorate de actuala criză. Mai mult, aceşti oameni au găsit o sursă de încurajare în reformele lui Gorbaciov” şi mă refeream la dumneavoastră ca simbol al unei posibile alternative la dictatura familiei Ceauşescu; menţionam faptul că, în timpul vizitei lui Gorbaciov la Bucureşti, în mai 1987, Ion Iliescu a fost „expediat” din Bucureşti pentru a se evita o posibilă întâlnire cu oaspetele sovietic. Menţionam, de asemenea, faptul că Ion Iliescu fusese eliminat din conducerea PCR, sub acuzaţiile de „liberalism” şi „intelectualism”. Mai menţionam articolul său „Creaţie şi informaţie” (o critică voalată a ultracentralismului birocratic şi a incompetenţei dominante în epocă) apărut în „România literară” (3 septembrie 1987, p. 19), precum şi importantul profil biografic despre Ion Iliescu publicat în săptămânalul german „Der Spiegel” (9 noiembrie 1987), profil în care, de asemenea, se făcea referire la articolul amintit şi din care se reproducea celebra frază a lui Francis Bacon, întoarsă de dumneavoastră într-o oglindă mai mult decât sugestivă: „ştiinţa înseamnă putere” (Bacon), „ceea ce — adăugaţi dumneavoastră – nu înseamnă că şi reciproca ar fi valabilă”.”… Ati inteles ideea, nu?! 🙂
Dupa “Declaratia de la Budapesta”, Ion Ratiu publica in „Românul liber”(Londra, anul V, nr. 9), dinseptembrie 1989:
GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL
Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.
Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.
În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
L-am intalnit pe fostul detinut politic Ion Varlam, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), alaturi de Ana Blandiana la conferinta profesorilor Ion Varta si Stephan Courtois despre deportarile si asasinarile comise de bolsevici asupra romanilor din Basarabia si Transnistria. In cadrul dezbaterii care a urmat dupa prelegerile invitatilor, Ion Varlam a facut cateva declaratii aparent socante despre confiscarea anticomunismului de catre fosti comunisti, bolsevici trotkisti, gen Tismaneanu, si cum au manipulat securistii din fostul spatiu sovietic arhivele secrete, acum desecretizate, oferind drept exemplu o tranzactie dubioasa a regimului Iliescu, care a pus la dispozitia Muzeului Holocaustului din Washington, “cu manuta lui Magureanu”, un set de documente despre Antonescu si crimele comise asupra evreilor, pe care Ion Varlam il considera contrafacut. Mai mult, directorul Muzeului Holocaustului, Radu Ioanid, acuza Ion Varlam, este “un colaborator important cu uzaj extern al Securitatii care face parte dintr-o familie de agenti sovietici”. Am considerat ca asemenea afirmatii trebuie completate, asa ca i-am solicitat fostului detinut politic anticomunist un interviu explicativ, pe care il prezint in varianta video mai sus si care ar merita transcris si publicat online. Pana atunci, cateva cuvinte si despre Cine este Ion Varlam:
Un cap politic
Nascut in 1938, descendent al unor familii boieresti, Ion Varlam a fost inchis initial la varsta de 14 ani, ispasind, cu intermitente, noua ani de inchisoare si domiciliu obligatoriu pana in 1963, cand a fost eliberat. In 1965 a ajuns la Paris, unde s-a implicat in activitatile anticomuniste ale Exilului romanesc, studiind totodata stiintele politice, dreptul si finantele publice. A revenit in tara in februarie 1990, facand apoi politica taranista…
Insir aceste date intrucat pentru publicul larg Ion Varlam nu este foarte cunoscut. Asa era si pentru mine – desi ii citisem cateva articole si interviuri – pana la masivul sau volum de dialoguri, publicat de curand la editura VOG si intitulat “Pseudo-Romania. Conspirarea deconspirarii“.
Dupa opinia mea de om strain de activitatea politica (eu si politica – “Ca fait deux”), dar dornic sa ma orientez in realitate, cartea aceasta cu titlu complicat este de departe cea mai trainica analiza facuta situatiei din Romania postdecembrista. Intreprinsa din perspectiva unui militant anticomunist intransigent si independent. O analiza barbateasca, dura, apartinand unui om care este, deopotriva, cultivat (o cultura vasta si solida), instruit si informat. Intr-o tara in care evaluarea politica – si implicatiile sale – se face urechist, suetar, caragialesc, la nivel de Poiana lui Iocan, sau dimpotriva, prin reproducerea papagaliceasca a unor clisee straine, demersul lui Ion Varlam, intemeiat pe o metoda (fara sa fie didactic sau pedant), corelat cu experienta in domeniu – impune si uimeste.
Insa dl Varlam schiteaza in acelasi timp, impecabil, contextul general, explicand ce este globalizarea si care sunt fortele politice reprezentative in lumea apuseana. Schita apartine unui democrat convins, om de dreapta curajos si necomplezent. Stralucite sunt in acest sens observatiile si reflexiile sale despre “terorismul intelectual de stanga” incazarmat in universitatile apusene, despre actualitatea ideii lui Gramsci, potrivit careia “Pana si discursul anticomunist trebuie sa fie facut de comunisti pentru a fi controlat de ei, ca sa nu-i deranjeze”, despre obiectivul nemarturisit al Stangii de a elimina Dreapta si Centrul de pe scena politica… Atunci cand se raporteaza la realitatea romaneasca, Ion Varlam enumera formele si persoanele prin care marxismul resapat a patruns si patrunde la noi.
In pofida titlului cartii, dl Varlam, democrat autentic, este opusul unui conspirationist si adeptul transparentei. El abordeaza in termeni de dictionar politic teme delicate precum masoneria, miscarea legionara, antisemitismul folosit ca santaj sau in beneficiu personal… Uneori formularile sunt memorabile. Iata doua exemple: “Apropierea intre comunisti si legionari o vad prin faptul ca legionarii si comunistii erau singurele miscari fanatice din Romania si cereau membrilor lor o obedienta oarba. (…) In plus, ambele miscari au reprezentat un fenomen nou pentru romani: derbedeismul politic”. “Masoneria (ca si Securitatea, copia ei <<perfectionista>>) este o organizatie care-si acopera preocuparile de natura conspirativa cu pretexte intelectuale si justifica prin sofisme politice pretentia ei de a se situa deasupra legilor (pretinsa ei “suveranitate”)”.
Atunci cand trece de la real la concret, in poiata taranista sau in ograda Aliantei Civice ori a Conventiei Democrate, Ion Varlam devine un remarcabil portretist in descendenta lui I.G. Duca si un caracterolog pe care instinctul nu-l inseala. M-a convins de acest adevar evaluarea catorva personaje cu reputatie publica diafana. Pe autor nu-l mistifica nici ambalajul, nici firma. Uneori ii ajunge un cuvant pentru un om: “Baietelul acela” vrea sa zica Mihai Razvan Ungureanu…
Ion Varlam nu cauta efecte literare si poate de aceea le si obtine ca portretist: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu…
Intr-un capitol al cartii, Ion Varlam se ocupa de Biserica Ortodoxa Romana. Ii cunoaste istoria, stie ce este Biserica, o marturiseste impecabil, respingand coerent si la obiect provocarile cliseistice formulate de un catolicizant rabiat. Ca nu pot fi de acord cu o parte din judecatile si propunerile autorului referitor la Biserica – asta e alta caciula. Important mi se pare faptul ca avem in sfarsit o analiza trainica a Romaniei postcomuniste, cu incursiuni in trecut si amplasare in contextul international actual. O carte care poate constitui un model si care pare sa vesteasca un sfarsit de epoca.
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Toti patru niste gargaragii. Trei sunt produsii (produsele?) lui Plesu de la “Colegiului Invizibil” Noua Europa iar Macovei e produsul Partidului (Comunist Roman) si al Securitatii, trecuta apoi, ca si Culcer, in tabara “democratica”. Acum s-au urcat in copacul PDL ca para-prim si vicepresedinti, impusi PE LISTE. Despre ei, pe scurt. Dupa ce a distrus ce a nimerit prin Romania, Macovei a ajuns in Macedonia (corect: FYROM), “tara” fondata de Soros, ca sincurista a mogulului international. Ce a facut pe-acolo, stie mai multa lume decat isi inchipuie ea. Militand demagogic impotriva votarii de liste in alegeri a ajuns, bagata fiind pe lista – la fel ca si acum – europarlamentara, impreuna cu tovarasa sa Renate Weber, fosta presedinta la “Soros Open Network”. Tatuka Soros le-a impartit pe partide – un ou la PDL, un ou la PNL. Alina Tatiana Mungiu Pippidi ot Balti a turbat, saracuta, ca nu a reusit sa acceada si ea pe lista PDL pentru a reface in caldarea de la Bruxelles Troika sorosistelor, supranumite si cele “trei hipo-gratii” . Si-atunci democraturile le-au luat la suturi “europene” pe cele doua Elene. Despre Baconschi-Jacuzzi, “finul intelectual” sur-prins intre teologie si clitoris, cred ca nu mai trebuie spus nimic. Vorbeste singur, saracul; al treilea rebut pe banda al scolii de cadre Plesu la sefia MAE, dupa Ungureanu si Cioroianu. Putem spune cu siguranta ca in “epoca Baconschi” diplomatia romana a fost pusa la formol, intr-un sfarsit, dupa ce a fost masacrata pe masa de operatie unde Romania zace la discretia pataplesusmanenilor si sub ochisorul maro si atent al Serviciului de Informatii al Extraterestrilor. Voinescu, un stralucit gurist, si el, acolo, si cam atat. Ultimii trei mai au ceva in comun: toti sunt membri GDS, organizatia kominternista fondata de Brucan si Iliescu prin Plesu si Mihnea Berindei in decembrie 1989, ca partener de “dialog” al FSN. Primul presedinte al GDS a fost simultan si primul presedinte al Fundatiei Soros Romania: Alin Teodorescu, fost turnator, ulterior sef al Cancelariei lui Adrian Nastase si deputat PSD in ciuda colaborarii sale cu securitatea Republicii Populare Ungare si cea succesoare ei. Vintu si Patriciu. Tribunii “basescanistilor” Baconschi si Voinescu, Tismaneanu si T. Ungureanu (alt euro-listac), si-au umplut gurile bine-mersi de la slitul mogulasului cu catuse, Sorin Ovidiu Vintu, la Idei in Dialog, sub sefia lui Patapievici, unde erau bagati in seama, regulat, si primii doi. Baconschi si Voinescu (ultimul si acum) nu s-au jenat sa traga direct din pompa “odiosului” Patriciu, patronul lui Plesu, la Dilema Veche, parte a “Trustului de presa” KazMunaiGaz (ex-Rompetrolul Romaniei). Despre Paleologu n-am nimic de zis. A spus-o Boanchis. Despre curajoasa listaca Macovei Monica Luiza a scris mai multe Antideontologul. Sa vedem acum ce viseaza si seful Comisiei de Cenzori a propagandistilor UASCR Cristian Preda… PDL ajunge in curand Partidul Dilimachilor Lobotomizati! Vorba-ceea: din tampeala in tampeala pana la victoria finala. Victoria kominternistilor asupra Romaniei.
Mai stii?, poate asta e planul lui Basescu ca sa distruga PDL-ul. Dar noi, noi ce vina avem? De romani e vorba.
Nicolae Manolescu: Domnule Preşedinte, daţi-mi voie să încep cu o întâmplare. Ea este semnificativă în privinţa speranţelor pe care mulţi intelectuali le-au nutrit, încă din epoca Ceauşescu, în legătură cu eventuala dumneavoastră carieră politică. Un prieten scriitor, care nu vă cunoştea personal, s-a prezentat, când v-a văzut acum un an şi ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-aţi discutat nimic), şi apoi mi-a spus mie, după o zi sau două când ne-am întâlnit întâmplător: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeţi – şi vă rog să mă iertaţi că vă pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revistă literară, principala revistă literară din ţară şi sunt obligat să o fac – credeţi că aţi păstrat simpatia scriitorilor şi a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi şi (îndrăznesc să spun) poate cel mai preţios capital politic al dumneavoastră?
Ion Iliescu: Întrebarea dv. se referă, într-adevăr, la o problemă reală. Mă întreb însă dacă am putea afirma că acesta a fost sau este cel mai preţios capital politic, cu toate că simpatia scriitorilor şi intelectualilor constituie un element important prin el însuşi. Şi nu mă lasă indiferent. Alegerile au arătat însă o structură foarte diversificată a sprijinului politic. Ceea ce nu mă împiedică să constat, cu părere de rău, că sunt oameni care m-au cunoscut, de a căror stimă şi simpatie mă bucuram (sentimentul era reciproc) şi care, acum, nu numai că s-au îndepărtat de mine, dar se şi pronunţă de o manieră care nu este doar neelegantă. Asta mă amărăşte şi e o amărăciune personală. Nu vreau să caut explicaţii; viaţa noastră, atât de complexă şi complicată, face să se reaşeze multe lucruri, inclusiv atitudinile şi relaţiile dintre indivizi. De altfel, nu este vorba de toată intelectualitatea şi nici de toţi scriitorii. Continui să am relaţii foarte bune cu mulţi intelectuali, inclusiv scriitori de valoare, care au constituit şi constituie un important sprijin moral. Este vorba, însă, de unii oamenii; dar, pentru că este vorba de oameni pe care i-am cunoscut şi pe care îi şi preţuiam, nu este mai mică amărăciunea personală. Eu sper că este vorba de accidente specifice acestei perioade, care în timp vor fi depăşite. Sigur că, în cazul unora, sunt şi opţiuni fundamentale care ne deosebesc. Dar mie mi se pare că perioada pe care o trăim pune pe prim plan interese naţionale supreme – interesele noastre, ale tuturor, – care, indiferent de diferenţierile de opinii şi opţiuni, trebuie să devină interese comune, care să unească oamenii, nu să-i despartă.“
Interviu in revista Romania literara, dupa mineriada din 13 – 15 iunie 1990 si fotografii memorabile pentru prietenia dintre “Niki” si Ionel
December 5th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
