Datul din gura la televizor nu e pe gratis. Cu cat spurci mai mult pe canalul national si chiar daca mai iei salarii si de la alte trusturi si publicatii, cu atat primesti mai mult din buzunarul “patibularilor de romani” (1). Este cazul loazelor cu audienta sub O de la TVR. Cand mai esti si fotogenic, asa ca Mamutul si Ornitorincul din imagine, am inteles ca primesti si spor de otravire vizuala a telespectatorilor. Iata stirea Mediafax: Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Ce observam: toate personajele in cauza sunt pupincuriste de-ale lui Tismaneanu si GDS-ului, din brigazile rosii de la EvZ si RL, Kakamikazi Kakatavenku si colaboratori ai gazetei de perete “22” (Andreea Pora este redactor sef, parca), organul de presa al GDS. Intamplator, cel care le-a semnat contractul este chiar seful si fondatorul GDS – Iasi, “Andi” Lazescu, fostul angajat al unui delapidator national alintat Nus, cu un picior (ala bun) infipt in groapa in care pisica lui Putin isi face nevoile in curtea Kremlinului. Lazescu este la randul lui “publicist comentator” la acelasi “22”! Panimaiesi? As vrea sa ne spuna ANI si, de ce nu, chiar si ARC-ul ramas in fundul Tatianei Alina Mungiu de la ultima si singura tavalire a ei – o stiti, cred: o doamna asa, mai multilateral dezvoltata, care e toata ziulica cu curatenia societatii si “anticoruptia” in gura -, cum se numeste afacerea asta…
Despre afacerile murdare al lui “Andi” Lazescu si cum a adus Televiziunea publica la faliment cu 120 de milioane de euro datorii (calculati singuri cate pensii si alocatii taiate de urgenta intra in aceasta gaura) puteti afla din scrisoarea deschisa Apocalipsa dupa Lazescu
Dl Vladimir Tismaneanu sufera. Si nu in tacere, ci pe toate gardurile, de la Hotznews la EvZ. Caragiale s-ar fi distrat de minune cu demisul nostru de la Institutul de papat banii romanilor cu afacerea “anticomunismului”. Bubico Tismaneanu cred ca-si intitula celebra-i schita, nu altfel (oare cine-o fi misteriosul pasager care-l scapa pe geam? 🙂 ). Dupa ce a zis ca va demisiona singur, Tismaneanu plange acum ca fetita cu profu’ de sport de la Jean Monnet (liceul burgheziei rosii, urmat si de Volodea) ca a fost… abuzat de Ponta. Gazeta de perete a orient mijlocasilor cu sange de Jozsefi Nyiro ii face chiar o petitie online catre Victoras. Amuzament “la max”: din cei 5000 de cititori care se bulucesc sa vada traznaia infantila doar 1000 semneaza. Restul 4000 se bucura. Unde-s oare vremurile de alta data cand oamenii muncii de la sate si orase luau atitudine tovaraseasca in masa impreuna cu organul Partidului? 1000 de spalati la creier care au pus mana pe organul Partidului de azi, din vreo 20 de milioane de romani – hai ca nu-i chiar asa de rau! “Profesorul” Tismaneanu are cu ce pionieri si utecisti sa se mandreasca. Cam atat erau la numar si membrii “nationalitatilor conclocuitoare” care formau PCdR-ul.
Dar chiar cunoscandu-l ca pe obiect de studiu dintr-un insectar si tot nu mi-am inchipuit ca un monument al ticalosiei ca domnia sa poate sa fie si atat de lipsit de demnitate, mai ales dupa ce anuntase cu pompa pe blogul sau ca isi va da demisia imediat ce Guvernul Ponta va fi investit. Poate de aia toti porumbeii din Piata Scanteii, aflati in asteptare pe soclul lui Lenin, sunt gata sa se ia la tranta cu cei din Parcul Icoanei, care sperau – ca sa se descarce si ei – sa-i vada bustul in locul celui al lui Adrian Paunescu, asa cum si-ar fi dorit probabil ayatollahul “anticomunismului” pe bat. Uite ca vata de zahar s-a terminat. Si in loc sa se linga pe bot, dl Volodea Tismaneanu, cu suavul nume de cod, atat de bine ales, CAIN, da isteric cu betisorul in venerabilul sau fost coleg de Institut, Dinu Zamfirescu, care i-a succedat firesc in functie. Dar dl Tismaneanu s-ar fi vrut imbalsamat la IICCMER ca Lenin in Mausoleul din Piata Rosie: kominternist-sef pentru eternitate.
Acum Tismaneanu se burzuluieste la dl Zamfirescu pe tema “reputatiei stiintifice” “incomparabile” cu a sa. Dl Tismaneanu vrea sa ne spuna, cumva, ca o licenta marxista cu titlul “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, data in plin regim comunist, cu care s-a auto-propulsat pe meandrele CC al UTC pana la a coordona un Dictionar politic cu dl lector de la “Stefan Gheorghiu” Virgil Magureanu, i-ar conferi, cumva, dreptul sa se numeasca “profesor” intr-o societate academica occidentala? Si-a echivalat-o cumva in Statele Unite si nu stie cel mai important for academic de formare a cadrelor serviciilor, diplomatiei si administratiei americane ca Universitatea Georgetown, care i-a si dat papucii din acest motiv? Mira-m-as!
Dl Dinu Zamfirescu a fost detinut politic. Atat ar fi fost suficient cat sa-l faca pe un fost propagandist ordinar al regimului comunist, os de bolsevic, sa taca. Dl Zamfirescu a fost si fondatorul Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, organism absorbit din prea multa sete de putere de aripa sovietica a PDL, “aripa dreapta”, in frunte cu secretarul ei general orbitor de sasait si soldateii lui, laudacii (altii ar fi spus limbistii) “generalissimului” Tismaneanu. Centrala noului komintern din Romania, intins cu fundul in cat mai multe luntri, de la IICCMER, GDS si Soros la PDL, ISP si CADI, isi inchipuia ca va rescrie istoria acestei tari pana cand nu va mai ramane piatra de piatra din ea, conform directivelor “luptatorilor pentru pace” din NKVD. Iata ca nici pilele pilelor demisionarului demis nu l-au mai ajutat de data aceasta. Tismaneanu dispare pe vecie din Romania, cu coada intre picioare, asa cum a fost silit sa-si ia adio si de la Georgetown University, unde nu a fost admis, in ciuda presiunilor similare cu cele care au cazut la vremea respectiva, cand a fost numit la Comisia lui Peste, pe capul presedintelui Traian Basescu.
Credeti-ma ca nu mi-as fi dorit sa mai scriu vreodata despre aceasta fantoma trotkista sinistra care bantuie Romania. Sper, de altfel, sa fie pentru ultima oara. Dar ramasese ceva din urma, despre un american pe care il injura toti rusoii cu nume romanesti de la noi si de aiurea, curentati la maxim cu voltaj primit direct de la steaua rosie de pe Kremlin: ochiul lui Sauron, cum inspirat o compara cineva. Este vorba de un istoric, profesor doctor, om studios, nu facut la strungul ideologic al lui Stefan Gheorghiu.
Recentul Houdini de la IICCMER, supranumit si Gog, ala cu Magog nu ala de la ProTV (atentie, a nu se confunda cu Mang-ul lui Liiceanu, nobelistul Cartarescu), arunca cu invizoace in Larry Watts, fara a-i rosti numele, intr-una din productiile sale manuale cu titluri “savante”: Schita de arheologie a infamiei: Intelofobie si occidentofobie
Tismaneanu dixit:
“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”
Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”. Practica am observat-o si pe propria-mi piele. Ce zic am observat-o? Mai intai am interceptat-o, ca sa fiu sincer, apoi am trait-o :). Se intampla acum cativa ani, cu putin timp inainte de a fi lovit pe la spate la ziarul ZIUA. Unul din baietii de pe lista alba a Celulei mi-a livrat un mesaj distribuit in Retea prin care eram introdus pe lista neagra cu doua “ordine de zi”: sa fiu eliminat din presa si sa nu-mi mai fie rostit numele in vreun articol, chiar si polemic, cum facea pana atunci, saptamanal si obsesiv (chiar ma speriasem ca-i cazusem cu tronc), amanta spirituala a politologului Tismaneanu, psihopupuloaga Tatiana Alina Mungiu Pipidi. Asa si cu Larry Watts, acum, in presa ungro-kaghebista din Romania. Doar ca, sunt convins, cu el nu o sa le mearga asa usor: eu am doar rezidenta in SUA, el are si cetatenia americana si nationalitatea, altoita cu cea a indaratnicilor scotieni (ati vazut Braveheart? 🙂 ).
Sa-i dam, insa, o (ultima) pauza Gog-ului nostru. Pana la “raportul final” despre “recenzacul” nostru proaspat extirpat, va recomand o adevarata recenzie, scrisa de colonelul Charles W. Van Bebber (Ph.D., Director of National Security Policy and Strategy, US Army War College) in revista Parametrii (Parameters) a armatei americane (“The US Army’s Senior Professional Journal”), vol. 41, nr. 3: With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania,Volume I, by Larry L Watts. Autumn 2011. 134-36.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
“Nu ma mira catusi de putin faptul ca se inaugureaza in inima Bucurestiului un bust al lui Adrian Paunescu. M-ar fi mirat sa fie altfel. Marele bocet national de la moartea poetului de curte al dictaturii lui Ceausescu nu s-a incheiat. Privind inapoi si reconsiderand acel moment, as spune ca, simbolic, restauratia a inceput in noiembrie 2010. Nu era glorificat doar fostul conducator al Cenaclului Flacara al “tineretului revolutionar” (cel nerevolutionar asculta muzica la Europa Libera). Cititi pasajele despre Paunescu din “Raportul Final” si veti vedea in ce a constat rolul nefast al acestuia.”, scrie ridicolul Tismaneanu pe blogul lui final, recomandand, in incheierea luptei sale curajoase cu un mort, o voma publicistica aparuta sub titlul “La bustul marelui porc”.
Are dreptate Tismaneanu cand spune ca “restauratia a inceput in noiembrie 2010”. Este momentul cand presedintele Basescu isi da seama ca la moartea lui Adrian Paunescu porcul a ramas viu, rama si guita chiar in curtea lui si se numeste Vladimir Tismaneanu. A scapat vreo doua Craciunuri dar la marea sarbatoare a Inaltarii, Domnul a facut ca, in sfarsit, romanii sa se elibereze de aceasta fantoma sinistra a bolsevismului, poate cel mai scabros antiroman de pe fata pamantului, un vajnic kominternist, “pentru eternitate”. Fie-i tarana istoriei cat mai grea peste teasta! Si-acum iata “restauratia” Basescu:
Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis vineri, 05 noiembrie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a poetului Adrian Păunescu. Vă prezentăm acest mesaj:
„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului „Flacăra”.
În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe.
Dumnezeu să-l odihnească!”
Traian Basescu, Presedintele Romaniei
Acelasi Traian Basescu a depus apoi, in persoana, un buchet de crini albi la catafalcul lui Adrian Păunescu, s-a recules la capataiul poetului şi a declarat că s-a regăsit în poezia lui ca “mulţi dintre noi”.
Ce raspuns mai bun decat ultimul articol al marelui Fanus Neagu li se potriveste acestor necrofagi:
“Cine vrea sa vina la spanzurarea “popilor valahi tradatori” are calatoria dus-intors gratuita” – Din afirmatiile trupelor paramilitare maghiare organizate in Transilvania dupa Diktatul de la Viena
UPDATE: Prefectul de Harghita, Augusta Cristina Urzica, a declarat, sambata, ca a atacat in contencios-administrativ autorizatia de reinhumare a lui Nyiro Jozsef eliberata de primarul din Odorheiu Secuiesc, astfel ca, din punct de vedere al institutiei pe care o reprezinta, reinhumarea este suspendata. Felicitari Augustei Cristina Urzica si tuturor celor care au contribuit la acest succes, in primul rand Forumului Romanilor din Harghita, Covasna si Mures, avertizorului public Dan Tanasa si profesorului Vasile Lechintan cat si patriotilor anonimi de pe frontul nevazut!
Primul document publicat mai jos cuprinde o referire a fostului consul ungar la Cluj, Bothmer Karoly, la Jozsef Nyiro ca organizator, împreună cu alții, a unor organizații paramilitare înarmate „tüzharcos” (Magyar Tüzharcos Szövetség – pronunțat tuzharțoș – tradus „luptători înarmați/de foc”, brigazi formate in special din fosti rezervisti). Aceste detașamente au terorizat cartierele Mănăștur, Între ape si comunele Florești și Someșeni în zilele premergătoarea sosirii la Cluj, la 11 septembrie 1940, a trupelor de ocupaţie horthyste.
Aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Károly – grupele de “tüzharcos” au fost „organizate și conduse de Kerekes István, Király Zoltán, Málnassy Tivadar, József Nyírő (s.n.), dr. Szász Ferenc, Veres Lajos, Lengyel József , Pataky Kálman, aflați sub comanda lui Kováts Arpád, fost ofițer de carieră”.
Documentele 2 și 3 – vezi indeosebi doc „jurnal martor sept. 1940 p.4” arată actele de terorism comise de organizațiile paramilitare înarmate „tüzharcos”.
In memoria celor ucisi de bandele lui Nyiro Jozsef si altora ca el, Roncea Ro prezinta azi doua filme documentare cu marturii ale supravietuitorilor masacrelor din Ardealul ocupat, ambele fiindu-ne oferite spre diseminare libera de catre autori.
Al doilea – “Nu uita!” -, aflat in baza articolului de mai jos, este o productie MDV Film. Producator: Mihai Orasanu. Redactor: Anca Filoteanu, Imagine: Marian Stanciu. A fost vizonat pana acum de 23.000 de romani si a intrunit aproape 500 de apreciere pe Facebook fiind publicat prima oara aici NU UITA! Masacrele comise de unguri asupra romanilor. Un film tulburator. VIDEO EXCLUSIV impreuna cu date despre masacrele maghiare, primul genocid etnic al celui de-al doilea razboi mondial.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe martirii romani ucisi de unguri si sa ii aiba in grija pe ucigasii lor si pe tradatorii neamului de ieri si de azi!
Iata articolul explicativ al profesorului Vasile Lechințan:
SCRIITORUL NYIRO JOZSEF ESTE UNUL DINTRE FONDATORII UNEI ORGANIZAŢII PARAMILITARE TERORISTE DIN CLUJ, DIN SEPTEMBRIE 1940
Un document în limba maghiară, semnat în 1941 de fostul consul al Ungariei în Cluj, baronul Bothmer Karoly, laudă pe Nyiro Jozsef că i-a venit în ajutor imediat după anunţarea Diktatului de la Viena în 30 august 1940 să facă ordine în Cluj până la venirea honvezilor şi că Nyiro şi cei 5 care i s-au alăturat au făcut imediat o proclamaţie pentru recrutare în detasamentele Luptătorilor de foc/ cu arme de foc (Tuzharcos) (a se vedea Documentul 1 si 2(3) ), o organizaţie paramilitară ungară care s-a dovedit a fi teroristă, aşa cu reiese din cel de-al
doilea document (a se vedea Documentul 2), scris în limba română, în anul 1941, de profesorul Ioan Văleanu, refugiat din Cluj la Turda. (A se vedea în special partea încercuită cu roşu (3) ). Scriitorul clujean, cetăţean român (vezi Documentul 3), Nyiro Jozsef şi aliaţii săi, s-au grăbit să preia controlul în Cluj şi să anihileze orice opoziţie românească până la venirea honvezilor, care nu se prea grăbeau, pentru că aveau să comită între timp, pe drum, marile atrocităţi contra românilor de la Ip, Treznea, Cozniciu, Camăr, Huedin, Mureşenii de Câmpie, Zalău şi în alte localităţi româneşti (Vedeti Documentarele video cu marturiile supravietuitorilor). Faptul că Nyiro este naşul unei organizaţii teroriste în Cluj este relevant pentru ascensiunea sa ulterioară în Parlamentul ungar care a dat legi antiromâneşti şi antisemite şi pentru faptul că a devenit un apropiat al lui Horthy. În ceea ce priveşte pe românii rămaşi sub Horthy, aceştia au trăit iadul pe pământ. Profesorul Văleanu scrie ce au păţit românii clujeni sub teroarea tuzharcosok-ilor: aceştia au trecut la purificarea străzilor Clujului de români, “bătând până la moarte pe orice român găsit pe stradă, devastând magazii [magazine] şi locuinţe româneşti, omorând prin împuşcare şi prin lovire cu ranga de fier pe orice individ arătat ca ”.
Nyiro nu trebuia să se grăbească să constituie o organizaţie paramilitară fascistă, pentru că statul român avea încă reprezentanţi în oraş, Universitatea, Şcoala Normală şi alte şi alte instituţii au fost predate civilizat noilor autorităţi, iar Ungaria s-a angajat prin Diktatul de la Viena să preia administraţia fără vărsare de sânge.
Iadul pe pământ a fost pentru românii din Transilvania ocupată pe toată perioada 1940 -1944. Tuzharcosok – ii lui Nyiro au ţinut sub teroare Clujul şi după instaurarea administraţiei ungare. Se cunosc isprăvile acestora şi cu ocazia atacului asupra Episcopiei Greco-Catolice din Cluj şi atentatul asupra marelui episcop dr. Iuliu Hossu, precum şi umilinţele la care a fost supus celălat mare ierarh rămas la datorie lângă credincioşii săi, epicopul cărturar ortodox Nicolae Colan, fapte care au stârnit o vie reacţie în România liberă.
Şi prin acest episod antiromânesc al lui Nyiro Jozsef din Cluj, el rămâne înscris într-o pagină de tristă memorie a oraşului care l-a adoptat fără să-i ştirbească cu nimic personalitatea şi libertatea în România interbelică. Vasile LECHINŢAN
Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a autorizat reînhumarea horthystului Jozsef Nyiro, afirma oficiali de la Budapesta precum şi reprezentanţii Partidului Civic Maghiar, dupa cum aflam dintr-o depesa a presei online. Ne mai mira ceva? Nu-i asta baiatul care dadea pe tava Ungariei Fundatia Gojdu ca si cum n-ar fi fost a Bisericii Ortodoxe Romane si a romanilor ortodocsi saraci din Transilvania ci a lui tat’su? E clar acum: o data cu scandalul mumiei lui Nyiro ni s-a reconfirmat tautologic si cine sunt “ungurenii” lui…
“Nici în cele mai negre perioade ale regimului Ceauşescu nu s-au semnalat atâtea acţiuni antimaghiare, cum s-au întâmplat în ultima săptămână din partea autorităţilor române“, a declarat zilele acestea, la televiziunea nationala ungara M1, Lukacs Csaba, seful departamentului de comunicare pentru “ceremoniile de repatriere şi reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului maghiar Nyírő József la Odorheiu-Secuiesc”, citat de Jurnalul National si Dan Tanasa. Lukacs Csaba se referea la interdictia primita din partea Cailor Ferate Romane de a patrunde in Romania cu o urna funerara care ar contine cenusa iredentistului maghiar Nyiro Jozsef, transportata, conform planurilor Parlamentului Ungariei, cu onoruri oficiale, in trenul “Nostalgia” care urmeaza sa vina de la Budapesta la sfarsitul acestei saptamani. Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si-a exprimat la inceputul saptamanii “dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő József în România”. “Partea română a arătat că activitatea politică a lui Nyirő József din perioada 1941-1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, anti-semită şi de colaborare cu un regim fascist.” transmite Mediafax.
“Ne exprimăm indignarea şi imensa amărăciune cu care am luat aflat faptul că scriitorul maghiar Jozsef Nyiro va fi înhumat în pământ românesc, la Ordoheiul Secuiesc”, afirmă preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer, într-un comunicat transmis Agerpres. “Memoria evreilor şi a românilor care şi-au pierdut viaţa în perioada de după 15 octombrie 1944 în apropierea înlăturării regentului Horthy, nu ne permite să fim ingăduitori şi să dăm uitării fapte şi nume de tristă amintire!”, afirma Aurel Vainer. Insa, in continuare, Oszkar Fuzes, ambasadorul inca neexpulzat al Ungariei in Romania, sustine cu vehementa contrariul in privinta lui Jozsef Nyiro.
Cu toata aceasta interzicere a manifestarilor oficiale, exprimata de partea romana, ceremonia va avea loc in aceasta duminica, sfidator, cu un fast care va aminti de perioada ocupatiei maghiare a Ardealului. Garda de husari si honvezi, cor secuiesc, etc, etc. Reinhumarea, prin care Ungaria arata ca poate face ce doreste pe teritoriul Romaniei, va fi transmisa in direct de postul unguresc transnational Duna TV. Cenusa este deja in Romania, dupa cum ne informeaza cu promptitudine Dan Tanasa. Unde este, asadar, “perioada aia neagra”, “antimaghiara”, a regimului Ceausescu?
Documentele intrate in posesia portalului Ziaristi Online, cu sprijinul de apreciat al CNSAS, arata ca interzicerea si azi a lui Nyiro Jozsef nu are nici o legatura cu invocata propaganda maghiara ieftina anti-Ceausescu ci, dupa cum arata Dosarul intocmit de Siguranta Generala, cu insasi existenta statului roman, a Regatului Romaniei. Nu Ceausescu il interzicea pe Nyiro, ci insusi Regele Romaniei Mari si Ministerul Regal al Afacerilor Straine! Nu Securitatea il urmarea pe Nyiro – “cel mai infocat iredentist de la noi” -, pentru actele lui duse pentru destramarea Romaniei, ci Siguranta Statului, dupa cum veti vedea mai jos.
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, si-a permis sa afirme ieri că “ţelurile politice” ale lui Nyiro Jozsef trebuie separate de activitatea scriitoricească a acestuia, subliniind că el nu a aruncat volumele lui Eliade “pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier”, dupa cum relateaza Mediafax. Comparatia este voit nesimtita. Mircea Eliade, filosoful religiilor si propavaduitorul iubirii crestin-ortodoxe, nu a sustinut niciodata prin scrierile sale un regim hitlerist care a trimis evrei si romani in lagare de concentrare aducandu-le moartea, asa cum a facut Nyiro Jozsef, zi de zi, ca redactor sef al revistei filo-naziste Magyar Erő (Forţa Maghiară) si ca membru al Parlamentului horthyist, al gruparii teroriste Partidul Crucilor cu Sageti si al Partidului Maghiar Ardelean, reinfiintat azi in Romania de corespondentul lui peste timp, extremistul Laszlo Tokes.
In ciuda repetatelor reclamatii adresate autoritatilor locale si centrale de catre reprezentantii romanilor din zona, MAI si Parchetul Romaniei nu a dispus, pana astazi, indepartarea acestor busturi, conform Legii. Poate ca scandalul international de azi, in care o institutie a statului cu valente de reprezentare externa a Romaniei spune negru pe alb ca Nyiro Jozsef a fost antisemit (ca antiroman nu mai conteaza, se pare) va trezi si Ministerul partener, al Afacerilor Interne.
Romanii din Harghita, Covasna si Mures scriu autoritatilor statului: “Esenţa personalităţii lui József Nyírő este cuprinsă în câteva fraze de poetul, scriitorul şi criticul literar Géza Hegedűs (1912-1999), martor al evenimentelor acelor timpuri, în magistralul său volum Galeria portretelor literaturii ungare:
„În politică, drumul ales este cel al fascismului. (…) A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…) Romanul autobiografic „În jugul lui Dumnezeu” rămâne printre valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor, în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar şi cultural şi-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului (sn)”.
Dacă mai aveţi nevoie şi de alte dovezi privind trecutul lui József Nyírő, ele pot fi găsite într-un document care se află în depozitul Arhivelor Statului, Cluj, fond Prefectura judeţului Cluj, acte confidenţiale-prezidenţiale, 1941, dosar nr. 3. În el, se arată că în zilele premergătoare sosirii la Cluj, la 11 septembrie 1940, a trupelor de ocupaţie horthyste: „…crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Între ape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost – aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Károly – efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes István, Király Zoltán, Málnassy Tivadar, József Nyírő (s.n.), dr. Szász Ferenc, Veres Lajos, Lengyel József , Pataky Kálman, aflaţi sub comanda lui Kováts Arpád, fost ofiţer de carieră”.
Vă veţi întreba probabil de ce osemintele unui asemenea personaj, care poartă răspunderea morală a unor crime imprescriptibile, vor fi aduse ostentativ şi reînhumate cu fast în România, ţara pentru a cărei dezmembrare Nyírő a militat între 1940 şi 1945 în toate parlamentele Ungariei horthyste.”
Desigur, chiar daca noi stim raspunsul, din pacate nu primim niciodata un raspuns oficial la aceasta intrebare, de la autoritatile insarcinate cu apararea tarii pana la Presedintele Romaniei, Traian Basescu. Doar constatam, zilnic, ca se mai intampla ceva in aceeasi directie anti-romaneasca, bine documentata de predecesorii ofiterilor de informatii de azi.
CNSAS a sustinut cu celeritate demersul nostru jurnalistic de a prezenta modul in care autoritatile statului roman l-au tratat pe “supusul Joseph Nyiro”. Documentele din Arhiva CNSAS nu lasa loc de dubiu: numitul Nyiro Jozsef era “cel mai infocat iredentist maghiar de la noi“. Ziaristi Online Ro a facut o selectie din Documentele Sigurantei, care se opresc, din pacate, la anul 1940 pentru ca ulterior, urmare Diktatului de la Viena, Nyiro Jozsef dicteaza in Ardealul ocupat, direct de la Budapesta:
La 2 noiembrie 1936, Inspectoratul Regional de Politie Cluj semnala Directorului General al Politiei (Serviciul Presei) faptul ca, in noul roman al lui Nyiro Jozsef, intitulat “Az en nepem” – “Poporul meu”, “fiecare amanunt este scris ca sa agite impotriva Neamului si a Tarii”. “Scopul urmarit de autor este sa starneasca ura si dispretul fata de Statul Roman”, raporta Inspectoratul Cluj (doc 1).
Drept urmare, 21 decembrie 1936, Ministerul Regal al Afacerilor Straine – Directiunea Presei si Informatiilor, subliniaza pentru Directorul General ala Politiei – Directiunea a III, faptul ca “intrarea in tara a romanului “Az en nepen” de Nyiro Josef a fost interzisa” (doc 2).
O alta adresa, de peste o luna, din 21 ianuarie 1937, de la acelasi emitent si catre acelasi Minister, reconfirma faptul ca “volumul este si ramane prohibit” si adauga la masuri ca acesta “urmeaza sa fie confiscat oriunde s-ar gasi luandu-se in acelasi timp masurile de urmarire legala impotriva celor care l-au introdus clandestin” (doc 3). Drept urmare, la 25 ianuarie 1937 Directiunea Generala a Politiei da o Circulara prin care stipuleaza ca volumul trebuie confiscat “oriunde s-ar gasi” (doc 4).
La 1 februarie 1940, sub ministeriatul lui Grigore Gafencu, Ministerului Regal al Afacerilor Straine – Cancelaria Ordinelor, solicita Sigurantei Generale a Statului , cu caracter Confidential si Urgent, “date privitoare la situatiunea sociala si onorabilitatea supusului roman Nyiro Joseph”. Documentul ajunge in atentia Directorului General al Sigurantei pe 4 februarie care dispune sa fie solicitate relatii de la Inspectoratele Cluj, Alba Iulia si Timisoara (doc 5).
Inspectoratul din Cluj raspunde printr-o Radiotelegrama, pe 11 februarie, ordinului dat de Bucuresti in 8 februarie in aceasta speta (doc 6 – doua pag). In Nota redactata de inspectorul regional Popovici se arata ca Nyiro Jozsef, nascut in anul 1889 in comuna Jimbor, judetul Odorhei, casatorit in 1919 cu Ileana Bedo “a fost membru marcant al fostului partid maghiar din Odorhei si prin anul 1936 a organizat sectia tineretului maghiar din sanul aceluiasi partid. Pentru activitatea sa iredentista dezvoltata a fost trecut in tabloul de internabili la litera A.” (este vorba de listele cu persoane aflate in atentia Sigurantei si de ordinea importantei conferite celor aflati in studiu). In Nota se mai arata ca in prezent locuieste in Cluj si “este prim-redactor la ziarul Keleti Ujsag, din localitate, ziar care se stie ca a fost pe vremuri oficiosul partidului maghiar”.
Inspectorul Popovici face si un rezumat al cartii lui Nyiro, “Poporul meu”, “cu un continut absolut menit a agita spiritele in contra romanilor”: “Eroul principal al acestui roman este preotul reformat Botor Bela (Lazslo Tokes-ul de azi – nota mea, VR), care are de luptat impreuna cu poporul sau, adica cel secuiesc, cu infinitele neajunsuri ivite de pe urma faptului ca acest popor traieste in Romania”. Numitul a mai scris recent si o piesa de teatru – se mai spune in Raport – cu un caracter “cu totul iredentist”, care urmeaza a avea premiera in curand, la Budapesta.
Directorul Politiei de Siguranta – Serviciul de Informatiuni revine, pe 11 februarie, cu raspunsul adresat Ministrului de Externe Grigore Gafencu sintetizand Nota Inspectoratului Regional si subliniind ca Nyiro Jozsef “este cel mai infocat iredentist maghiar de la noi”(doc 7 – doua pag).
Cateva luni mai tarziu avea sa aiba loc Diktatul de la Viena, cu consecintele sale criminale pentru romanii din Ardeal, majoritari la ei acasa, dar si, mai ales, pentru minoritarii evrei trimisi de autoritatile “Ungariei Mari” direct in lagarele naziste. Dosarul lui Nyiro nu se inchide insa aici, la anul ’40, decat temporar. El este redeschis, dupa 1945, intr-o context care pentru unii poate parea paradoxal dar care, de fapt, dovedeste asertiunile istoricului american Larry Watts din primul volum al lucrarii sale, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“.
Iata situatia: La 3 aprilie 1933 (!), Siguranta Generala a Statului – Inspectoratul Cluj, raporteaza Directorului General al Politiei, faptul ca, in ziua de 19 martie 1933, profesorul liceului din Odorhei Banyai Joan, tototdata director al revistei “Szekelysek”, a organizat o conferinta in sala de gimnastica a liceului reformat, la care a vorbit… “Iosif Nyiro”. Ziaristul organului de presa al partidului maghiar a comparat existenta revistei in cauza cu cea a unui batran secui aflat sub focul artilerei inamice in timpul primului razboi mondial. “Azi, revista “Szekelysek” lupta ca si batranul secui de odinioara pentru a asigura hrana sufleteasca si a pregati viitorul ungurilor izolati”, consemna agentul local din discursul lacrimogen al lui Nyiro (doc 8 ).
Peste 12 ani, in octombrie 1945, il gasim intr-un raport al Sigurantei (nu se schimbase inca structura si denumirea) pe acelasi Banyai Ioan, sustinatorul filo-nazistului Nyiro Jozsef, in postura de director al Liceului Industrial Maghiar din Odorhei si de membru al Frontului National Democratic, platforma consitutita de PCdR/Partidul Muncitoresc Roman cu Frontul Plugarilor si alte creatii NKVD pentru a acapara puterea in Romania. Din pozitia de activist FND, acum bolsevicul Banyai Joan rupe afisele postate de un director roman nou numit, Dogaru, prin care erau chemati la inscrierea in noul an scolar si elevi romani. Banyai isi motiva demersul prin faptul ca Comandamentul Sovietic a interzis orice intrare in localul Liceului Industrial Maghiar, care urma sa se redeschida dupa vechea lui denumire, de “St O Iosif” (doc 9). Banyai a reclamat si faptul ca noul director numit nu s-a prezentat la sediul FDN “pentru clarificarea situatiei”, dupa cum a solicitat el. “Dl Banyai fiind intrebat si-a motivat gestul spunand ca Domnul Ministru al Educatiei Nationale nu a admis functionarea unui liceu romanesc la Odorhei” (doc 10). Situatia se repeta. intocmai, si astazi.
Nyiro Jozsef “este cunoscut ca unul dintre cei mai vajnici iredentisti maghiari de la noi si avand in vedere calitatea sa de redactor la suszisul ziar (Keleti Ujsag) poseda si permis liber pe Caile Ferate Romane”, nota constiincios inspectorul Popovici al Sigurantei Statului.
Permisul liber pe Caile Ferate Romane tocmai i-a fost suspendat. Macar atat.
„Nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”. – Vintila Horia, Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti
ARGUMENT
„ …Codreanu a făcut din mine
un fanatic român. Cât timp judec în istorie
– iar nu în absolut – nu pot gândi nimic
fără să ţin seama de neamul meu”.
(Mircea Eliade, Jurnalul portughez)
Personalitate marcantă a curentului naţional-creştin interbelic şi fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a fost şi, din păcate, rămâne încă un personaj defăimat, reprimat, ignorat în ultimii 80 de ani de istorici, şi nu numai.
Azi ca şi ieri o serie de auto-proclamaţi „specialişti”, lansaţi/acreditaţi directori ori prezidenţi ai unor institute ori „comitete şi comiţii” de „studiu şi investigare” prin oculte şi vinovate legături cu diverse Servicii şi Centre de putere, influenţează, cenzurează, deturnează şi, în consecinţă, schimonosesc Istoria însăşi. Aşa cum ieri curentul naţional-creştin era tratat în cheie marxistă, combătut vehement cu „mânie proletară”, tot aşa astăzi, în noul registru „democratic” post-comunist, acelaşi fenomen este fals interpretat, stigmatizat în maniera reducţionistă a „corectitudinii politice”, omniprezente şi omnipotente, din păcate, în societatea românească actuală.
Radiografia evoluţiei societăţii româneşti de la 1848 la 1948 ne indică faptul că instaurarea comunismului în România a reprezentat un moment de fractură care – în sensul teoretizărilor lui Vilfredo Pareto – a stopat procesul gradual al circulaţiei elitelor. Evoluţia firească a societăţii româneşti a fost în chip brutal întreruptă de comunism, care a lichidat vechea elită cultural-politică şi economică a ţării şi a impus o pseudo-elită ce s-a instaurat şi regenerat în temeiul unor criterii ale unui „nou” sistem de valori, pe care îl putem caracteriza drept antisistem de selecţie. Pe fondul trădării Occidentului faţă de ţările Europei Est-Centrale, după 1944-1945, în România acest proces s-a produs în condiţii mult mai dure decât în alte ţări rămase dincoace de Cortina de Fier a lui Stalin. “Execuţia celor 100 000 de oameni care, în pofida păcatelor lor, alcătuiseră fenomenul românesc”[1], după cum consemna Mircea Eliade în Jurnalul portughez, s-a făcut prin teroare şi abuz, iar cei care au iniţiat şi organizat acest sistem samavolnic împotriva semenilor poartă încă stigmatul „păcatului lui Cain”. Într-un sens mai larg, pseudo-elita de după 1944-1945, formată la şcoala violenţei, crimei şi trădării, a purtat cu sine, după cum s-a observat cu justificat temei de specialişti, în toată perioada totalitară, blestemul victimelor comunismului, al celor torturaţi şi asasinaţi în temniţele regimului din 1945-1989.
Oricând în „obsedantul deceniu”, numele lui Corneliu Z. Codreanu era rostit cu teamă, deoarece putea să determine automat aplicarea etichetei infamante de „legionar”, care atrăgea, totodată, ani grei de detenţie politică, izolarea, epurarea sau chiar moartea. După 1990, istoricii, sociologii, analiştii politici interesaţi, sub aspect ştiinţific, de C. Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară, sunt catalogaţi invariabil drept fascişti, retrograzi, revizionişti. Obsedaţi de „pericolul legionar”, actualii „comisari” ai „politicii corecte” (precum Michael Shafir, Liviu Rotman, Radu Ioanid, Andrei Cornea, Alexandru Florian ş. a.) menţin gratuit angoasele remanente ale Stângii internaţionaliste şi atee. Totodată, noii „îndrumători” continuă operaţiunea de ocultare, trunchiere, masacrare a adevărului istoric în buna „tradiţie” cominternistă instituită în anii ´50 şi după de către Iosif Chişinevschi, Mihail Roller, Valter Roman, Leonte Răutu, Moses Rosen, I. Ludo, Alexandru şi Sorin Toma, Oscar Lemnaru, Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner ş. a. Istoricii par timoraţi şi ocolesc discret temele care pot atrage dizgraţia noilor directori de opinie şi conştiinţă istorică„românească”. Excepţiile sunt rare şi, în consecinţă, onorează cu atât mai mult pe cei care s-au aplecat cu acribie, curaj şi calm asupra personalităţii lui Corneliu Codreanu, pe cât de „controversată” pe atât de fascinantă, dar şi asupra originilor, manifestărilor şi evoluţiei Mişcării Legionare[2], definită de marele nostru istoric al religiilor, drept „singura care poate să se revendice ca mistică şi creştină, ca revoluţie spirituală ascetică, bărbătească aşa cum încă n-a cunoscut istoria Europei”[3].
Prefata integrala a Profesorului Univ Dr Gheorghe Buzatu si a Prof Dr Corneliu Ciucanu laZiaristi Online – Exclusiv
“Eu cred ca acesta este lucrul cel mai minunat pe care il infaptuiesc cu oameni de jerfa, de dragoste, de credinta, de cand am venit aici, in Dobrogea” – IPS Teodosie
În memoria miilor de deţinuţilor politici care şi-au pierdut viaţa prin muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră se va ridica o mânăstire. Locul ales este Poarta Albă, principala colonie de deţinuţi din toate cele 14 câte au existat de-a lungul canalului. Anunţul a fost făcut de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Lucrările vor începe luna viitoare.
Mânăstirea de la Poarta Albă va fi ridicată în memoria tuturor deţinuţilor politici, care şi-au pierdut viaţa muncind la canal. Documentele arată că în perioada 1949-1953 au fost aduşi la muncă silnică, de către regimul comunist, peste 30 de mii de oameni. Poarta Albă a fost mereu considerată cea mai mare colonie de prizonieri, cu un număr constant de 13 mii de persoane aduse pentru exterminare. Mărturiile supravieţuitorilor arată că la Canalul Dunăre Marea Neagră au murit mai bine de 5 mii de oameni. Majoritatea, fără mormânt sau cruce. Rămăşiţele lor au rămas în gropi comune, amestecate cu pământul care străjuieşte Canalul. Munca extenuantă, foametea şi umilinţele fizice au fost principalele cauze ale deceselor. Pentru că mănăstirea este închinată tuturor celor care au murit la Canal, în locul supranumit “cimitirul programat”, călugării se vor ruga zilnic pentru iertarea lor. Marele duhovnic Iustin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ s-a numărat printre supravieţuitori. La slujba de sfinţire a lăcaşului de cult, pe 1 iunie, va participa şi părintele Iustin Pârvu. Lucrările vor începe pe 5 iunie iar fondurile, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, vor veni exclusiv din donaţii. Arhivele arată că la colonia de deţinuţi de la Galeşu, de lângă Poarta Albă, din 3 mii de prizonieri, 800 erau preoţi.
Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, hotărând totodată şi retragerea lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului, transmite Mediafax.
UPDATE 24.05.2012: Dupa cum a prevazut Roncea.Ro inca in urma cu o saptamana (vezi link-ul mai sus), premierul Victor Ponta l-a numit pe Dinu Zamfirescu în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, a informat joi Guvernul. Zamfirescu îl înlocuieşte astfel pe Vladimir Tismăneanu, eliberat miercuri din funcţia de la IICCMER.
Neo-kominternistul Vladimir Tismaneanu Pudelul “stiintific” al lui Volodea Tismaneanu, Ioan Stanomir, a fost inlocuit cu fostul adjunct al lui Marius Oprea, Andrei Muraru, care, la randul sau, este bun tovaras cu adjunctul lui Tismaneanu, Adrian Cioflanga, instalat de aripa sovietica din PDL la CNSAS si cu Dorin Dobrincu, prepusul lui Tismaneanu inca aflata la Arhivele Nationale, cu care scoate o carte la Polirom (normal). Pe scurt: vechea garda a fost schimbata cu noua garda, conform doctrinei Valter Roman ( Walter Ernest Neulander): “Dupa noi, tot noi”. Pentru ca “noi nu scriem istoria, noi o cream”.
Andrei Muraru are un CV “beton” pentru varsta lui (30 de ani). Chiar “beton armat”. De abia terminase faculatea de istorie din Iasi si, dupa o mica vacanta de vara binemeritata, devine de-a dreptul “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană” (2005). Care ere experienta lui pentru a ajunge peste noapte “Il Consigliere” e greu de spus. Dupa nici un an merge mai departe: devine “Consilier la Cancelaria Primului-Ministru”, recte Tariceanu. Acum avea deja experienta de un an. Si tot asa. Preiau CV-ul sau impresionant mai jos, din care nu lipsesc bursele de la Colegiul lui Andrei Plesu si Muzeul Holocaustului (de ce nu a fost numit la Institutul “Elie Wiesel” daca este asa de doct in tema?).
Pacat ca nici dupa 22 de ani de la schimbarea de regim un astfel de institut nu este condus de un fost detinut politic, cum s-ar fi cuvenit. Mi-e sila!
PS: Parerea lui Andrei Muraru despre seful statului, Traian Basescu: un “falsificator”, un “revizionist” si un “negationist” – chiar cu “o atitudine revizionistă foarte periculoasă” – care a incercat sa-l exonereze pe Maresalul Antonescu de… nu se stie ce. La fel ca si reputatul istoric prof univ dr Gheorghe Buzatu, dupa cum sustine “militianul spiritual”. Preiau si acest articol mai jos si pun punct.
În noaptea cînd preşedintele României lansa un atac imund la adresa regelui Mihai se împlineau exact 70 de ani de la declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Şapte decenii de controverse, de schisme istoriografice, de uitare, de obnubilare şi ocultare sistematică a adevărului istoric cu privire la cea mai grea şi mai tulbure perioadă pe care au traversat-o Europa şi România în particular în secolul al XX-lea. Momente dramatice dintr-un secol nebun au fost expediate în cîteva fraze de către preşedintele României, într-un limbaj nedemn pentru un şef de stat, pe un ton inadecvat şi mai ales uzînd de falsul istoric într-o cheie revizionistă.
Înţelegerea şi interpretarea evenimentelor din perioada 1938-1948, un deceniu al prăbuşirilor, al anihilării statului de drept, al sugrumării democraţiei şi al impunerii unor sisteme monopoliste în afara cadrului constituţional, sînt astăzi în mare parte rodul strădaniei specialiştilor, mai ales istorici, care au încercat să elucideze ce s-a întîmplat în societatea românească. Pe baza unor probe irefutabile, la care se adaugă alte piese sugestive din arsenalul istoricilor, surse documentare primare, coroborate cu modele interpretative existente, s-au tras concluzii, cel puţin în cazul României, începînd cu anii ’90. Rezultatele la care au ajuns cercetătorii în privinţa arhitecţilor decizionali ai Holocaustului românesc, a eforturilor regelui Mihai împotriva impunerii unui sistem totalitar şi în chestiunea abdicării forţate sînt astăzi clare. De aceea, nu îmi propun să demontez clişee calomnioase sau elucubraţii caduce, ci să analizez pe scurt rădăcinile acestor idei toxice.
O temă revizionistă înviată
Începînd cu procesul din 1946 în care au fost judecaţi Ion Antonescu şi principalii săi colaboratori, tendinţa de reabilitare a fostului conducător al statului din perioada 1940-1944 a cunoscut de la forme difuze la reacţii puternic conturate. De pildă, în iunie 1991, deputatul Petre Ţurlea a iniţiat în Parlament comemorarea fostului mareşal: „În iunie 1991, cînd se împlineau 45 de ani de la asasinat, am iniţiat un moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei, Dan Marţian, fost ministru comunist al Tineretului, nu a reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămîni1.“ Un alt istoric, negaţionist şi revizionist cunoscut, Gheorghe Buzatu, a conturat astfel imaginea mareşalului în postcomunism: „Timpul l-a confirmat. Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decît oricînd în inima şi conştiinţa românilor.[…] Cu fiecare bust distrus, Mareşalul îşi consolidează reputaţia şi locul în căminurile celor mulţi şi tăcuţi, dar care, realmente, fac şi suportă istoria2.“ Acest lirism apologetic nu şi-a avut însă rădăcinile în 1990, ci cu mult înainte. Istoriografia controlată politic în timpul comunismului a urmat un program ideologic, iar cei care abordau astfel de subiecte erau afiliaţi institutelor politice sau militare. Cu timpul, armata şi, în general, instituţiile superioare cu profil militar au devenit locul unor puternice sentimente xenofobe3 şi antisemite, iar regimul a susţinut un cult pronunţat al lui Ion Antonescu.
După 1990, lui Antonescu i s-au ridicat statui, numele său a fost atribuit cîtorva zeci de străzi sau pieţe, lideri instituţionali4 au înfiinţat Liga Mareşal Ion Antonescu, iar factori guvernamentali au exprimat frecvent, pînă în 2003, odată cu înfiinţarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului (Comisia Wiesel), poziţii negaţioniste şi revizioniste. Totodată, forţele politice neocomuniste instalate după 1989 la Bucureşti au asumat o poziţie de forţă împotriva regelui Mihai, interzicîndu-i cu obstinaţie, pînă 1997 şi cu excepţia unei scurte vizite în 1992, intrarea în ţară. Retorica împotriva regelui a integrat în schimb culpabilizarea şi impunerea figurii lui Ion Antonescu, în special în privinţa actului de la 23 august 19445.
Exonerare prin comparaţie
Asta a făcut şi preşedintele României cu cîteva zile în urmă: a introdus în discuţie o urmă de îndoială că Antonescu a fost tratat cum se cuvine de către istorie în raport cu regele Mihai. Opunîndu-i regelui figura celui mai important criminal de război din România, preşedintele l-a culpabilizat pe fostul Suveran. Afirmaţia are în schimb, traduc eu, şi o altă semnificaţie: exonerarea lui Antonescu prin comparaţie, întrucît atribuirea culpei suveranului este, pe lîngă o distorsionare a adevărului istoric, şi o atitudine revizionistă foarte periculoasă. Tactica nu e însă nouă. În 2005, Paul Lambrino, aflat în relaţii foarte bune cu Corneliu Vadim Tudor, a încercat acelaşi lucru, sperînd să oprească retrocedarea domeniului Peleş (problema retrocedării averii fostului suveran fiind atacată şi de domnul Traian Băsescu în aceeaşi emisiune televizată), făcînd vîlvă în Israel cu mai multe declaraţii iresponsabile6. Replica a venit atunci de la un grup masiv de intelectuali români şi străini, unii dintre ei specialişti de necontestat în chestiunea Holocaustului, dintre care îi amintim pe Jean Ancel, Radu Ioanid, Andrei Pippidi, Michael Shafir, Raphael Vago, Leon Volovici, Alexandru Florian, Lya Benjamim. Aceştia au arătat că regele nu poate fi culpabilizat, semnatarii apelului precizînd: „Nu cunoaştem nici un document care să ateste că regele Mihai ar fi profitat în vreun fel de pe urma persecuţiilor din timpul războiului, a deportării şi uciderii evreilor şi/ sau a romilor. Dimpotrivă, sîntem la curent cu existenţa unor dovezi circumstanţiale care demonstrează că fostul monarh a arătat compasiune pentru drama evreilor şi a celorlalte minorităţi persecutate şi că, acţionînd sub influenţa mamei sale, regina Elena (căreia i s-a acordat post-mortem titlul de Drept al popoarelor de către Yad Vashem), a încercat să amelioreze situaţia celor persecutaţi“7.
May 28th, 2012 
VR 
Datul din gura la televizor nu e pe gratis. Cu cat spurci mai mult pe canalul national si chiar daca mai iei salarii si de la alte trusturi si publicatii, cu atat primesti mai mult din buzunarul “patibularilor de romani” (1). Este cazul loazelor cu audienta sub O de la TVR. Cand mai esti si fotogenic, asa ca Mamutul si Ornitorincul din imagine, am inteles ca primesti si spor de otravire vizuala a telespectatorilor. Iata stirea Mediafax: Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Posted in 
Tags: 
