Artistul Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române, împlineşte azi 80 de ani. Un rebel extravagant al epocilor de aur, argint şi tinichea ale României, Eugen Mihăescu este veşnic tânăr, veşnic cu o frunză verde şi pentru noi, indiferent de anotimpul de afară, precum coperta desenată de el pentru The New Yorker. La fel îl vede de altfel şi scriitorul D.R. Popescu, celebrul academician, care îi dedică un text aniversar, apărut recent în Cotidianul, şi din care redau mai jos un fragment. Mi se pare extraordinar că aşa cum îl descrie D.R. Popescu l-am văzut şi eu pe Eugen Mihăescu (şi alţi câţiva “nebuni” pentru adevăr), într-o postare de acum vreo 10 zile, cu trei coperţi realizate de artist pentru The New Yorker, şi pe care le puteţi vedea Aici.
Graficianul-luptător Eugen Mihăescu are o serie de contribuţii remarcabile la luminarea acestei lumi din ce în ce în ce mai întunecate, pe care le puteţi citi la Ziaristi Online.
Îi doresc din toată inima La Mulţi Ani şi să ne încânte şi pe mai departe cu geniul peniţei sale!
“Don Quijote viază în orice artist adevărat – şi nu se lasă pustiit de ce întâlneşte în cale, pe cărare, în drumul său spre împlinirea binelui şi frumuseţii în lume – adică pentru toţi oamenii, în primul rând, nu doar pentru sine, cum a procedat, ca să spun aşa, Făt-Frumos, distinsul nostru fiu de rege, cel care s-a bătut cu toţi zgripţuroii, zgripţuroaicele şi zgripţuraşii de pe pământ şi din aer doar pentru propria sa veşnicie tânără, lipsită de bătrâneţe!
Păstrând proporţiile, fireşte, în arealul metaforei, putem spune că şi Eugen Mihăescu, de la tinereţea de ieri până la tinereţea de azi, nu doar a visat mori de vânt, ci s-a mai şi întâlnit cu ele – şi, fără să pretindă că poartă crucea lumii în spinare, ci doar crucea sa de artist! – s-a luptat ca să rămână el însuşi, fără să înghită săbii de mucava, prin bâlciuri politice. Şi, ce să vezi, azi, în întrecerea cu anii, Eugen Mihăescu întinereşte mereu!” – D.R. Popescu
Întrebare pentru procurorii militari: Guvernul, când îşi asumă şi execută operaţiuni anti-umane, nu este responsabil în integralitatea lui de propriile lui acte… criminale?!
Deoarece în versiunea online a publicaţiei „Adevarul”, într-o serie de articole privitoare la ora de Religie au fost prezentate mai multe informaţii eronate sau cu caracter tendenţios la adresa părinţilor pe care-i reprezentăm, vă transmitem mai jos câteva precizări transmise către redacție, cu solicitarea de a fi publicaţi, în virtutea dreptului la replică.
Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) este cea mai reprezentativă asociaţie de părinţi la nivel naţional, având la această dată peste 250.000 de membrii susţinători în toate judeţele ţării. În calitatea noastră de organizaţie care are printre obiective protejarea drepturilor părinţilor care doresc ora de Religie pentru copiii lor, atragem respectuos atenţia asupra caracterului insinuant şi jignitor al articolelor dumneavoastră, atât la adresa părinţilor care au decis să-şi înscrie copiii la disciplina menţionată cât şi la adresa elevilor.
Conotaţiile negative cu care sunt utilizaţi unii termeni ca „îndoctrinare”, „fundamentalism religios”, „obedienţă”, „falsă moralitate”, stigmatizează în primul rând copiii care urmează ora de Religie dar şi părinţii acestora. Se sugerează tendenţios şi răuvoitor, inadaptabilitatea acestora la cerinţele unei societăţi moderne, incapacitatea intelectuală de a înţelege aceste cerinţe, precum şi înclinaţii spre violenţa specifică fundamentalismului religios practicat de unele organizaţii teroriste contemporane, in măsura in care, peste 2.000.000 de elevi s-au inscris la ora de religie, iar programele de studiu sunt elaborate de un grup de specialiști din cadrul Ministerului Educației Naționale in colaborare cu reprezentanții părinților.
Atragem în mod respectuos atenţia că apariţia cu consecvenţă a unor asemenea articole în publicaţia dumneavoastră, instigă la încălcarea drepturilor constitutionale ale copiilor şi ale părinţilor care au optat pentru un serviciu – educaţia religioasă – oferit în condiţiile legii, de către statul român.
Referitor la articolele dumneavoastră mai facem următoarele precizări:
1. Înlocuirea disciplinei Religie cu Istoria Religiilor
Disciplina Religie nu poate fi înlocuită cu o altă disciplină din următoarele motive:
Educaţia religioasă în învăţământul de stat este garantată de Constituţia României, care consfințește dreptul părinților de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor (art. 29), învăţământul religios fiind organizat şi garantat prin lege (art. 32).
Disciplina Religie face parte din oferta şcolară, la CEREREA PĂRINŢILOR. Vă reamintim cu această ocazie că Religia este singura disciplină validată de către părinţi prin cele peste 2 milioane de cereri depuse.
Menţionăm că Istoria Religiilor este o ALTĂ disciplină şcolară, opţională, diferită de Religie, care poate fi urmată de către elevii care doresc acest lucru.
2. Despre procedura legală de depunere a cererilor pentru ora de Religie
Părinţii din cadrul APOR sunt revoltaţi de insistenţa cu care unele persoane publice şi publicaţii susţin luarea unei măsuri în mod vădit răuvoitoare şi în detrimentul elevilor şi al părinţilor. Este evident că este ilegală şi cu un scop umilitor introducerea obligativităţii ca anual, un părinte care doreşte ora de Religie pentru copilul său, să se prezinte la unitatea şcolară pentru completarea unei cereri pentru un serviciu similar celui oferit cu un an în urmă.
Reamintim că, în conformitate cu legislaţia actuală, părinţii au dreptul de a depune sau de a nu depune cerere pentru ora de religie, precum şi pe cel de a retrage copiii de la această oră oricând doresc. Cererea pentru ora de religie, DACĂ se depune, se depune o singură dată, opțiunea astfel exprimată fiind valabilă, conform legii, până la exprimarea altei opţiuni (retragere sau schimbarea cultului). Oricare altă interpretare a legii este împotriva unui drept al părinţilor şi elevilor, este neconstituţionalăşi va fi sancţionată ca atare.
Considerăm că orice modificări sau interpretări ale legislaţiei actuale, în sensul înlocuirii orei de Religie sau introducerii obligativităţii anuale amintite, reprezintă un abuz şi o încălcare a dreptului constituţional la educaţie religioasă, care ar continua seria de hărţuiri la care au fost supuşi în ultimul timp cei care au optat pentru acest drept constitutional.
3. Despre noile programe şcolare ale disciplinei Religie
Dând dovadă de lipsă de deontologie profesională, autoarea articolelor privitoare la ora de Religie nu s-a informat corect de la responsabilii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a publicat informaţia falsă că a fost elaborată numai pentru Religia Ortodoxă o nouă programă şi, prin urmare – tot autoarea face deducţia „logică” – toţi elevii, indiferent de cult, vor face numai Religia Ortodoxă – se sugerează, prin titlul unui articol, introducerea unui prozelitism!? ortodox în şcolii.
Vă informăm că dacă, prin absurd, la celelalte culte nu s-ar fi schimbat programele, ora de Religie pentru elevii care au optat pentru alte culte s-ar fi desfăşurat în continuare, conform legii, după programele aflate în vigoare (cele vechi), specifice fiecărui cult. Dar nu este cazul! Programele pentru TOATE cultele au fost recent publicate în Monitorul Oficial.
În privinţa conţinuturilor cuprinse în noua programă pentru Religia Ortodoxă, facem precizarea că, în perioada consultărilor publice, acestea au fost studiate şi dezbătute cu părinţii din filialele judeţene ale asociaţiei. Mai mult, organizaţia noastră s-a implicat activ şi, în urma unor consultări cu experţi în educaţie, a întocmit şi transmis o serie de propuneri Ministerului Educaţiei Naţionale care, în marea lor majoritate, au fost validate şi adoptate de către comisia naţională de resort.
Datorită timpului extrem de scurt, stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru consultările publice – două săptămâni -, APOR a analizat şi a propus modificări numai pentru disciplina Religie Ortodoxă. APOR consideră că varianta finală, publicată de Ministerul Educaţiei Naţionale, reprezintă un progres faţă de vechea programă, prin diversitatea tematicilor şi prin activităţile de învăţare propuse. APOR consideră, de asemenea, că programa reprezintă numai un prim pas pentru o oră de Religie îmbunătăţită calitativ, următorii paşi, la fel de importanţi, fiind noile manuale de Religie şi pregătirea cadrelor didactice pentru predarea noilor conţinuturi. Părinţii din APOR se vor implica în continuare pentru a sprijini atingerea acestor deziderate.
Stimată Redacţie, suntem siguri că printre cititorii publicaţiei dumneavoastră sunt şi părinţi care şi-au înscris copiii la ora de Religie. Ne întrebăm încă o dată care-i motivul pentru care doriţi să-i dezinformaţi, care-i motivul pentru care doriţi , după ce vă citesc articolele, să se simtă vinovaţi că au făcut o alegere pe care ei o consideră adecvată pentru educaţia copiilor lor?
Deoarece ca părinţi suntem primii interesaţi de calitatea orei de Religie, frecventată de copiii noştri şi ai susţinătorilor asociaţiei, ne exprimăm în continuare disponibilitatea pentru dialog cu toate persoanele preocupate de buna desfăşurare a acestei ore.
Faptele: Pe 18 noiembrie a.c., eseistul Andrei Pleşu primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi suţine o conferinţă despre proşti. Ştiinţifică, nu ne îndoim. Pe 19 noiembrie, Constantanoastra.ro îi reproduce unele aserţiuni. Hotnews la preia automat, la rubrica de “economie”. Ce zicea dl. Pleşu, printre altele: “Am spus asa, sa ma iertati, dar ceva gazetari nu schimbam? Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvica, Ciutacu, Striblea, Rares Bogdan, astia-s eterni”.
Dl. Andrei Pleşu este director la Dilema din 1993. Revista a fost finanţată de stat (sub Iliescu, Constantinescu şi iar sub Iliescu) până la 1 ianuarie 2004 (11 ani). În prezent, sub numele de “Dilema Veche”, revista este publicată de omul de afaceri Cristi Burci (fost traficant de copii în anii ’90), în cadrul trustului “Adevărul”, unde Andrei Pleşu mai este şi “blogger”. Dl. Pleşu a mai fost: ministru al Culturii sub Iliescu, ministru de Externe sub Constantinescu, secretar de stat în CNSAS sub Iliescu şi consilier prezidenţial sub Băsescu.
În discuţia sa cu publicul constănţean, dl. Pleşu afirma: “Am avut, in 25 de ani, unii ministri inadmisibili. Ideea ca ei au ajuns ministri, c-au stat cate doi, trei ani in post, ca n-au facut nimic, ba dimpotriva… Pana la urma, lumea i-a acceptat. Au aparut acum unii de care nu stim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se intreaba cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?”
Într-un articol de pe propriul blog, cel care probabil l-a şi deranjat pe dl. Andrei Pleşu, Ion Cristoiu arăta însă că ştie câte ceva despre noul ministru al Culturii:
“Ca ministru al Culturii a fost propus Vlad Alexandrescu.
Distinsul a fost prezentat astfel: „Profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Limbi Străine şi Literaturi Străine, şi cu experienţă diplomatică; dânsul a fost şi ambasador al României la Luxembourg, în perioada în care România, împreună cu… Sibiul, împreună cu Luxembourg, au obţinut titlul de Capitală culturală europeană.” (Din motive necunoscute, preşedintele Traian Băsescu l-a rechemat de la post pe 13 mai 2011 – n.n.)
Vlad Alexandrescu e unul dintre sutele de profesori universitari din România cu un CV impresionant pe hîrtie, dar care în realitate nu înseamnă nici măcar o broșură publicată. E total lipsit de experiență în administrarea Culturii. Singurul său atu: e profesor de limba și literatura franceză, limba pe care o vorbește soția lui Dacian Cioloș. Într-o Românie cu oameni de cultură faimoși, autori de biblioteci întregi, dar mai ales cu excepționali administratori ai Culturii (ca, de exemplu, Constantin Chiriac, președintele celebrului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu), Dacian Cioloș a pus la Ministerul Culturii un profesor universitar bun poate pentru funcția de decan, dar în nici un caz pentru cea de conducere a unui minister.
Nu funcționează nici criteriul Strada a cerut.
E greu de crezut că Strada l-a cerut ministru de Externe pe Lazăr Comănescu, diplomat de excepție, dar care nu corespunde deloc criteriului Fără foști comuniști.
Nu putem vorbi nici de criteriul Mai presus de orice bănuială în privința Corupției.
Adrian Curaj, propus pentru ministerul Educației și Cercetării, e constestat de Sindicatul I.N.F.L.P.R. “RADIATIA” din Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiatiei (INFLPR), ca un corupt căruia sindicatul i-a făcut plîngeri la DNA.
Cu mici excepții, nici unul dintre cei propuși n-are o minimă experiență în administrarea României reale.
Cei mai mulți consilieri, șefi de cabinet, purtători de serviete, aducători de cafele, țuțări de șefi, cunoștințe ale lui Dacian Cioloș, ale lui Klaus Iohannis, ale consilierilor de la Cotroceni.” Am încheiat citatul.
Ce a uitat însă Ion Cristoiu? După cum îi scrie un comentator, două lucruri, probabil cele mai importante:
“Maestre, cred ca din lipsa de timp nu v-ati documentat. Distinsul intelectual Vlad Alexandrescu este membru al CC al GDS (https://www.gds.ong.ro/?page_id=2362) si “fellow” al NEC-ului dlui A. Plesu. Iar dl de la Educatie este recomandat de FUMN (https://fumn.eu/category/cine-suntem/consiliul-director/)” (ONG-ul lui Sergiu Celac). Dar şi de Asociația Română pentru Clubul de la Roma, adăugăm noi. Iar în ce-l priveşte pe Vlad Alexandrescu, ziaristul Ion Spânu, scormonitor şi cârcotaş, i-a mai găsit nişte calităţi, printre care şi cea de fost candidat la europarlamentare din partea formaţiunii “Forţa Civică”, pe un loc 4, neeligibil, aşa cum a fost, de altfel, şi primul de pe listă, ocupat de Mihai Răzvan Ungureanu.
Iată unde a greşit Ion Cristoiu de l-a supărat pe dl. Andrei Pleşu. Slabă documentare. Nota 2! Afară din presă!
De ce mi-am pierdut timpul cu aceste rânduri? Mi-au plăcut pozele cu cei doi intelectuali supranumiţi Big Fella (nu stiu de ce)! 🙂
PS: Este adevărat, Ion Cristoiu este un recidivist în relaţiile cu intelectualii-angajaţi, cunoscuţi maliţios şi drept “profitori ai tuturor regimurilor”. L-a asemuit pe dl. Andrei Pleşu cu o femeie violată, dar cu doctorat, a zis despre dl. Gabi Liiceanu că este “un mutant“, l-a pus pe Titulescu să-l urecheze pe Pleşu când a aprobat bombardarea sârbilor de Paşti, iar în anii ’90 l-a considerat pe ministrul Culturii FSN cam… ceauşist. Zău că nu-i frumos!
PS 2: Victor Ciutacu n-ar trebui să se supere pe dl. Pleşu pentru că primeşte câţiva lei acolo, de la Cristi Burci. Şi alţi intelectuali de marcă sunt racordaţi la banii negri ai mafioţilor de presă: “anticorupta” Alina Mungiu primeşte plicul lunar de la puşcăriaşul Dan Adamescu iar Tismăneanu şi Cărtărescu au încasat şi de la Voiculescu şi de la Udrea, printr-o schemă cercetată acum de DNA.
“În încercarea de a vedea în ce măsură subiectele și perspectivele abordate pe Facebook s-au cristalizat de la sine sau reprezintă o “agenda setting”, am luat la puricat trei dintre cele mai importante site-uri de știri, ca trafic și notorietate.
M-a interesat cu precădere maniera în care lucrătorii respectivelor publicații tratează instituțiile potențial responsabile pentru tragedia din #Colectiv în cadrul unui demers jurnalistic de bună credință, menit să afle adevărul și să stabilească, fie și într-o primă și informală instanță, vinovații.
Am dat scroll pe articolele publicate în ultimele 24-48 de ore. Iată rezultatele (doar cele legate de tragedie).
Hotnews:
Despre patronii Colectiv: trei negative, una neutră (declarația unuia dintre patroni).
Despre autoritățile locale (Primăria Generală, Primăria Sector 4, alte autorități): una negativă, una neutră (declarație).
Despre autoritățile centrale (Guvern, Parlament): două negative și două neutre (declarații).
Despre BOR: trei negative și una neutră.
Gândul:
Despre patroni: una negativă.
Despre autoritățile locale: una neutră.
Despre autoritățile centrale: trei negative și una neutră.
Despre BOR: una negativă și una neutră.
Despre Klaus Johannis: una pozitivă.
Despre Biserica Romano-Catolică: una pozitivă.
Adevărul (mai bogat în opinii):
Despre patroni: una neutră (declarație) și una neutru-pozitivă (portretul de artist al unuia dintre patroni).
Despre autoritățile locale: două negative.
Despre autoritățile centrale: una negativă.
Despre BOR: zece negative.
Adunăm și iată ce obținem în clasamentul vinovăției pentru moartea a peste 30 de oameni într-un club:
Patronii Colectiv: 4 negative, una neutră, una neutru-pozitivă.
Autoritățile locale: 6 negative, 2 neutre.
Autoritățile centrale: 6 negative, 3 neutre.
BOR: 14 negative, 2 neutre.
Deci din două una. Ori se încearcă impunerea BOR ca țap ispășitor (Piedone, Ponta, Oprea cred că-și freacă mânuțele de bucurie) ori jurnaliștii români sunt atât de credincioși încât își pun mai multă nădejde în Biserică decât în instituțiile statului sau în patronii cârciumilor unde-și ascut creioanele după program.”
Ilie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu,Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).
Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.
Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.
La două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.”
Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:
“Nu zic că n-ar fi posibili (cel puţin teoretic…) şi finanţatori generoşi, dezinteresaţi, preocupaţi să promoveze, prin ziarul lor, o atmosferă publică civilizată, fără partizanat abuziv, fără trivialităţi şi derapaje manipulatorii.”, scrie dl. Andrei Pleşu, “cu melancolie”, pe post de “blogger” Adevărul, gadilându-şi puţin patronul, pe generosul domn Cristian Burci, care îi dă salar – bunicel, zic unii, invidioşi, de pe la SIE -, şi îi editează foaia Dilema Veche.
Înghesuit între o dilemă despre (in)existenţa lui Dumnezeu şi o îngheţată în formă de penis, dl Pleşu nu pare deloc deranjat că distinsul lui finanţator tocmai a fost dat în fapt – de câteva zile deja – ca scabros traficant de copii.
E bine, dle moralist Andrei Pleşu, să-ţi primeşti tainul dintr-o avere începută cu bani murdari prin trafic de carne vie?
Dar, în fond, de ce l-ar deranja culoarea banilor cu care-şi umplu buzunarele, lună de luna, el şi amploaiaţii săi din brigăzile intelectuale ale poporului? Dl. Pleşu a primit şi bani murdari de sânge. Pentru că l-a avut printre şefii săi direcţi şi apoi printre patronii săi chiar pe cel care l-a făcut patron pe Cristi Burci, protejatul securiştilor FSN din anii ’90, dându-i pe mână toată publicitatea TVR, unica televiziune, de partid şi de stat, evident, din România: criminalul Ion Iliescu, cunoscut şi drept Iliescu-KGB.
Filmul, vă rog! Continuarea, mai jos.
Acum să recapitulam puţin din istoria presei post-decembriste: într-o Românie (FSN) în care ziarele independente se zbăteau să apară, fiind în permanenţă pe punctul de a fi interzise sau falimentate prin ordine date singurei fabrici de hârtie din ţară, cea de la Letea, apărea pe piaţă, fără vreo jenă concurenţială sau de capital – cum stă bine intelectualilor capitalişti, de “dreapta” – revista “Dilema”, finanţată direct de la bugetul de stat prin Fundaţia Culturală Română a cărei patron era preşedintele Ion Iliescu. “Mişto”, sau ce?
Propăvăduitorii “marketingului” şi ai “pieţei libere”, ca vedetele “Dilemei” Andrei Pleşu, Zigu Ornea, Dumitru Solomon, Radu Cosaşu şi Mircea Cărtarescu, au monopolizat de fapt piaţa de idei încasând, timp de 11 ani bani – buni, răi? – direct din buzunarele Dvs. “Tare”, nu?
Of, of, după 11 ani, prin 2004, a dat şi “lumea capitalului” peste dilematicii lui Pleşu şi au trebuit să se “privatizeze” şi să-si mute cortul din curtea nou înfiinţatului Institut Cultural Român. Nu însă şi dl. Pleşu. Atât el, cât şi soţia sa, au continuat să primească bani – buni, răi? – de la ICR, unul ca beneficiar de finanţări şi editări controversate în străinătate, altul ca angajat. De la DIE la SIE.
Apoi, că tot se vindea “Dilema” mai ceva ca pâinea caldă pe vremea lui Ceauşescu si era citită aproape la fel de repede ca biletul ITB dat din mână-n mână până-n fund la taxatoare, un (alt) profitor al tuturor regimurilor şi spălător de bani pentru diverse servicii – Dan Costache “Dinu” Patriciu -, între o chinezoaică mică şi un mare tun dat poporului şi statului român, prin Afacerea Rompetrol, i-a devenit şi patron dlui Pleşu.
Între timp, introdus de dl. Patapievici la dl. Vântu, care îi publica intelectualului lui Basescu revista “Idei în dialog”, dl. Pleşu, alături de partenerul său de afaceri – cu statul, Editura Politica, etc – Gabriel Marcello Siegfried Liiceanu, pe scurt, Liicheanu, devine şi vedetă a “micului ecran”, pe Realitatea TV, surclasată, însă, cu aplomb, de Gigi Becali. Banii, însă, au fost buni – doar erau spălaţi bine, la FNI -, în raport cu audienţa: 0, 001 (o cameră a căzut în studiou, după ce a adormit operatorul).
Acum, dl. Pleşu e plătit, ca “blogger” şi director de revistă, de un fost traficant de copii. Ştiţi desigur, ca dl. Pleşu e faimos pentru probabil unica sa carte necompusă din “eseuri” sifonate prin propria-i revistă: “Minima Moralia”. Aşa să-i rămână numele (deşi şi ăla a fost plagiat)!
PS: Mai tare ca fularul roşu al dlui Pleşu, Alina Mungiu Pippidi, cunoscută şi ca anticoruptă până-n gât de cât a umblat cu corupţia-n gură, îşi umple şi ea teşchereaua, lună de lună, de la coruptul până-n măduva României Libere, miliardarul Dan Adamescu. Patronul Alinei Mungiu a fost prins de SRI si DNA că şpăguia Justiţia României “curate”. Dar nu-i bai: salariu-i curge bine anticoruptei, chiar şi de după gratii, unde-i stă patronul acum.
Mai mult: ca o veritabila guristă a “societăţii ţivile”, Alina-Bubulina cere azi, sus şi tare, demisia dlui Mirel Palada, care “şi-a permis” să ardă nişte insecte cu pretenţii de ziarişti pe Facebook. N-am văzut însă nici un apel GDS şi “22” pentru eradicarea corupţiei din presă prin exemplul personal. Dna Mungiu, dle Pleşu, credeţi ca puteţi să găsiţi numerele de fax de la Rahova sau Jilava, pentru a vă trimite, eventual puţin scârbiţi, DEMISIA? Poate vă ajută Monica Mandela Moscovei, că ea e mai pricepută la numere…
„- Panule, ştii tu cã în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui, tot, tot, este un şir neîntrerupt de martiri.” – Mihai Eminescu (Gh. Panu, “Amintiri de la Junimea din Iaşi“, Edit. Adevãrul, Bucureşti, 1908 via Theodor Codreanu, “Dubla sacrificare a lui Eminescu“)
“Oamenii politici ai roşilor nu au nici o pricepere pentru cestiuni naţionale, n-au avut-o înlăuntru, n-o au în afară: Fraza au repetat-o pururea: vorba naţionalitate au fost înscris-o pe drapelul lor; esenţa însă n-au înţeles-o nicicând. De vorbă s-au servit gonind popularitate, dar în faptă s-au dovedit a fi intelectual străini, a nu pricepe nimic din tot ce constituie viaţa proprie a unei naţionalităţi. Despreţuind biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.” –
Pe 15 aprilie a.c., Muzeul Literaturii Romane – Iasi a dat publicitatii un document descoperit in arhivele sale, semnat de 12 literati ai sfarsitului de secol 19, intre care si Ion Creanga. Institutia l-a intitulat pe pagina sa de internet “un juramant misterios”. Diverse personaje au inceput deja sa acrediteze ideea ca ar fi un juramant masonic. Nu este. Il redau pentru a intra direct in subiect:
„Jur pe onoare și conștiință.
Mă leg pe suflet și pe Dumnezeu
Să lucrez din toată inima pentru ridicarea
neamului românesc
Să respect și să execut toate hotărârile luate de comitetul
din care fac parte.
Și să păzesc secret absolut.
Așa să-mi ajute Dumnezeu și Sfânta Cruce”.
In aceeasi zi de 15, spre seara, corespondentul local al ziarului Adevarul l-a prezentat putin grabit – sau poate editorii de la Bucuresti? – sub titlul “Document de arhivă descoperit la Iaşi. Opt mari oameni de cultură jură să execute hotărârile unui comitet misterios”. Nu sunt 8, sunt 12. Intre acestia, prin semnaturile care au fost descifrate, sunt urmatorii: Ion Creanga, N. Culianu, N. Gane, A. Lambrior, A.C. Şendrea, I. A. Darzeu, C. Corjescu, D.A. Anghel, unii din ei membri ai Junimii dar si ai Lojei masonice “Steaua Romaniei”.
Cine sunt acestia: N. Culianu (1834-1915) a fost matematician şi astronom, membru al Societăţii Junimea şi al Academiei Române, rector al Universităţii din Iaşi (1880 până în 1898), iniţiat în loja masonică „Steaua României”. N. Gane (1828-1916) a fost scriitor, magistrat, avocat şi om politic, ministru, membru fondator al Societăţii Junimea, membru al Academiei Române, iniţiat în loja masonică „Steaua României”. A. Lambrior (1845-1883) a fost filolog şi profesor, membru al Societăţii franceze de lingvistică, al Societăţii Junimea şi membru corespondent al Academiei Române, venerabil al unei loji masonice din Iaşi. A.C. Şendrea a fost un jurist de excepţie, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii ieşene, membru al Societăţii Junimea. I.A Darzeu a fost învăţător, un remarcabil pedagog, autor de manuale şcolare, membru al Societăţii Junimea. I. Creangă (1837-1889, foto dreapta) a fost preot, scriitor, membru al Societăţii Junimea, clasic al literaturii române, prieten cu Eminescu, pe care il insoteste si prin moarte, in acelasi an cu “omul deplin al culturii romanesti”, jurnalistul militant pentru proiectul “Dacia Mare”.
Din partea Muzeului ni se explica: “Textul la care ne referim, prin totalitatea elementelor sale, se înscrie în categoria jurămintelor de credință față de patrie și popor, având însă un mare neajuns: sunt absente indiciile lămuritoare cu privire la organizația căreia i-ar aparține misteriosul Comitet ale cărui hotărâri urmează să fie respectate și executate.
Fiind vorba, de personalități cunoscute ale culturii românești, majoritatea afiliați Societății Junimea, am fi tentați să ne gândim la o organizație a francmasoneriei. Ne oferă însă un contra-argument puternic prezența iscăliturii lui Ion Creangă – care, se știe cu certitudine, nu a fost francmason.
Singurul indiciu cu privire la datarea documentului este furnizat de Al. Lambrior, care a decedat în anul 1883. Deci înscrisul este anterior acestui an. Oricum, având în vederea statutul moral și profesional al celor care semnează succintul manuscris, putem considera că aceștia și-au respectat jurământul. Semnatarii însă au reușit, fără îndoială „să păzească secret absolut”, cu privire la forma lor de organizare, după cum s-au și angajat”, a declarat cercetătorul științific la Muzeul Literaturii Române Iași, Dr. Dan Jumară.
Cu toate acestea, intr-un al doilea articol, aparut a doua zi in Adevarul, respectiv pe 16 aprilie, scriitorul iesean Liviu Antonesei, autor PoliRom si membru al “PEN Club”, sustine: “Acest document arată, fără îndoială, ca un jurământ de tip masonic. Eu sunt convins de acest aspect în proporţie de 99,95%. Important este, mai ales, prin faptul că ne arată că ceea ce ştiam noi, la suprafaţă, despre Junimea, era dublat de o activitate dacă nu secretă, atunci cel puţin discretă“. Formularea manipulatorie a profesorului de psihologie-sociologie iesean lasa de inteles, in “proportie de 99,95%”, ca juramantul “de tip” masonic ar fi chiar masonic. In fapt este, in primul rand, un juramant de credinta fata de tara si neam, sustinut intr-un comitet cu caracter secret. Este o exagerare cumplita sa spui ca orice organizatie secreta ar fi “in proportie de 99,95%” “de tip masonic”. Nu. Ar insemana ca si SRI-ul sau orice alt serviciu secret din lume, unde se depune un juramant similar, sa fie masonic, “in proportie de 99,95%”. De fapt, elemente izbitoare ale legamantului semnat de Ion Creanga vin in contradictie cu orice “juramant de tip masonic”, cum sunt convins ca stie profesorul Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi.
Iata cateva:
– Nu exista referiri la “Marele Arhitect al Universului” sau la “Gloria” lui;
– Nu exista simbolistica masonica;
– Nu sunt mentionate conceptele masonice de “libertate, egalitate, fraternitate”;
– Nu este mentionata nici o loja;
– Nu exista vreo referire la vreun grad sau vreo initiere;
– Nu exista practic nici o terminologie masonica;
– Nu exista nici o referire la repercusiunile drastice in cazul tradarii juramantului, specifice juramintelor masonice ale epocii.
Mai mult, masonii nu invoca Sfanta Cruce! Spre edificare, un exemplu de juramant masonic disponibil pe internet este cel alaturat.
Mai concret, in proportie de 100%, nu este nimic care sa para macar de sorginte masonica in acest juramant.
In plus, intre semnatari se regasesc membri a cel putin alte doua loje masonice, dintre care cea mai cunoscuta este “Steaua Romaniei”. Ori aceasta are un juramant al ei propriu care nu are nici o legatura cu vreun “comitet”. Spre edificarea profesorului iesean o sa public un astfel de juramant din epoca, aflat acum la Arhivele Nationale. Pana atunci putem sa facem deosebirea intre juramantul Comitetului din care facea parte Creanga cu un juramant masonic prezent intr-un studiu oficial al Bisericii Ortodoxe Romane, semnat de IPS Nicolae:
Iata juramantul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: “Jur inaintea Marelui Arhitect al pamantului ca nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi si indica ceva ce nu trebuie descoperit. In caz de calcare a juramantului primesc sa mi se taie beregata, sa mi se scoata ochii, sa mi se gaureasca pieptul, sa mi se smulga inima, sa mi se scoata maruntaiele din trup, sa se arda, sa se prefaca in cenusa si sa se arunce in fundul marii sau sa se imprastie in cele patru vanturi pe fata pamantului”.
No comment 🙂 …
Avand in vedere ca ne aflam in perioada de dupa Razboiul de Independenta, cand incercarile coerente pentru Marea Unire se manifestau in conditii mai speciale, ipoteza noastra de lucru, pe care o transmitem, spre aprofundare, si cercetatorilor Muzeului Literaturii Romane-Iasi, este urmatoarea: posibilitatea ca acest Comitet sa fie parte a uneia dintre organizatiile secrete gandite de Mihai Eminescu sau din care chiar facea parte bunul prieten al lui Ion Creanga.
Ne referim la: 1. Societatea “Carpatii”– a carei activitate secreta pentru unirea tuturor romanilor in hotarele “Daciei Mari” era urmarita atent de serviciile de informatii ale imperiilor tarist si austro-ungar, dupa cum o dovedesc documentele de arhiva, in special notele informative transmise la Viena de catre baronul Von Mayr – ; 2. Societatea “Balcanii” – a romanilor din intreg spatiul balcanic; 3. Societatea secreta “Matei Basarab”.
“In mss. 2263, f. 44r, vorbeste de douã societãti „a tuturor românilor, veniti în tarã”: Carpatii si Balcanii 204. Prima, stim cã s-a înfiintat la 24 ianuarie (zi nu întâmplãtor aleasã) 1882. Dar Eminescu voia una si mai cuprinzãtoare, de tip francmasonic, cu numele lui Matei Basarab, ultimul nume de domnitor pronuntat de el înainte de moarte, cu care s-a si identificat: „O organizare între Români asemenea societăţii francmasonilor şi Iezuiţilor – ca a bisericii catolice. Pretutindenea oameni omenosi (*), care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşărtăciunea lui, decorat la nevoie; trezite mii de sperante in el, in caz de enorma nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” 205.” Tinta, adauga profesorul Codreanu: unirea tuturor românilor si „Emanciparea economicã si intelectualã a întregului popor românesc” 206.
Notele sunt urmatoarele: 204 – Cf. M. Eminescu, Opere, XIII, Edit. Academiei, Bucuresti, 1985, p. 381. Lectiunea gresita a editorilor care considerã cã e vorba de o singurã societate, a fost corectatã de Ion Filipciuc (v. O paginã eminescianã ineditã?, în “Poesis”, Satu Mare, noiembrie-decembrie 1997); 205 – Ibidem, p. 379; 206 – Ibidem, p. 371.
Iata si fila de manuscris (Mss. 2257, f.246) pe care o public in premiera online (nu inteleg de ce Academia Romana nu a transpus online pana acum toate manuscrisele eminesciene!):
Profesorul Codreanu mai arata, in continuarea expunerii pe aceasta tema, ca “Vlahutã, unul dintre putinii care au încercat sã înteleagã tragedia poetului, a mãrturisit cã, vizitându-l la sanatoriul dr. Sutu, Eminescu i-a spus „cu un ton important despre un plan al lui de reorganizare socialã, la care se gândeste demult, o lucrare colosalã, care-l munceste si îi dã nopti de insomnie si dureri de cap ucigase”.
Sa fie, oare, acest juramant asumat si de prietenul lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, dat in cadrul Societatii “Matei Basarab” – “o organizare intre romani”, pentru romani? Activitate care este posibil sa le fi atras ambilor camarazi sfarsitul, oarecum, similar (sa remarcam coincidenta perioadei in care ambii membri ai unor organizatii secrete “pentru ridicarea neamului romanesc” au iesit din spatiul public, pana la moarte: 1883 – 1889, perioada cand, dupa cum spune Eminescu, a fost “un mort viu”)? Este o ipoteza care, cred eu, merita investigata!
Lucrarea profesorului Theodor Codreanu despre drama sacrificarii jurnalistului nationalist Mihai Eminescu este axata pe declaratia acestuia – de dupa arestarea si internarea fortata din 1883, care l-a transformat in cel mai mare detinut politic al istoriei romanesti -, facuta junimistului Petre Missir, caruia Eminescu i se confesa în mai 1884 ca el este „ein aufgegebener Mensch” (“un om sacrificat”!).
Daca termenul are o trimitere masonica, atunci referirea la Matei Basarab din interogatoriul analizat de profesorul Nae Georgescu in Texte cu cifru privitoare la biografie lui Mihai Eminescu, interogatoriu despre care se afirma ca a fost contrafacut de masoni, are o cu totul alta semnificatie, care vorbeste despre o posibila razbunare masonica asupra lui Eminescu. Matematicianul si profesorul de criptologie cu grad de general Ilie Torsan, releva intr-o demonstratie stiintifica exemplara codul folosit de Eminescu pentru a arata ca stie cine sunt cei care il “sacrifica”.
La doua zile dupã semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român si Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arata discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, in articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gãrii îl conduc Titu Maiorescu si fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, pãstrat miraculos – disponibil la sursa citata -, aflãm ce s-a întâmplat pe peronul Gãrii de Nord”: “Când ne apropiarãm de cupeu, pãzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndatã mâinile afarã, se puse la fereastrã si, fãcându-si un “ochian” din degetul cel gros si din arãtãtorul ambelor mâini ce-l tinea la ochi si râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiratie si colo marea domnisoarã”; apoi scuipã de câteva ori, începu sã râdã si se asezã. Pãzitorul ridicã geamul si E. continuã sã vorbeascã, scuipã apoi de douã ori în geam. În momentul plecãrii îl nelinisti flueratul si sunatul si începu sã strige Argus, nu se ridicã însã de pe canapea.”
Ei bine, specialistul serviciilor secrete romanesti Ilie Torsan decripteaza fraza pe baza unui cod folosit si in cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care iti da fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” si, in acelasi timp, “O stiu!”. Iata cheia sparta:
Adenda: Tot Adevarul reproduce de la Muzeul Literaturii Romane – Iasi o fotografie nu tocmai inedita dar foarte frumoasa cu A.C. Cuza, Ion Creanga si N.A. Bogdan. Ce remarc eu este similitudinea pozitionarii celor trei dintr-o alta fotografie, reprodusa, din pacate la o calitate slaba, in memoriile lui AC Cuza aparute sub titlul “Insemnari din viata si documente omenesti”, Editura Oscar Print, 2011. Iat-o:
Incheiere de Joia Mare:
“Nazarineanul, dulce, în deal, îşi are casa (Dealului Mitropoliei – n.m.)
Işi poart[‘] bătrânul rabbin Berlicoco perciunii/
Versiune: S’adună francmasonii, şi fiii periciunii
Işi strânge corifeii şi secta lui hidoasă,
Acolo fac contorul comediei ş’a minciunii
Calomniei, vânzării, făţarnică grimasă (70)
Alăturea cu crucea, cu moaştele din templu
De uri şi infamie sunt stâlpi şi [sunt] exemplu
Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche
Bordel dă conştiinţe făcură ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul (75)
Hidoasele fiinţe ca cojile să-i mături
Să pui să se citească molitve ‘ndelungate
In curte, ‘n tâmple, trepte şi treceri, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce ‘n cap cloceşte acolo sămânţa lui de ură (80)
Mihai Eminescu – Ms.-ul 2260,103. f1) 2261,157—168
“Hidoasa pocitura” este C. A. Rosetti, initiat in masonerie la Paris, fost primar al Capitalei, presedinte al Camerei Deputatilor si apoi ministru de Interne in perioada scrierii de mai sus, ministru al Cultelor in primul guvern al lui Carol I (Sursa)
Si, pentru final, o Nota informativa catre Franz Josef in care se ofera si stampila cu motto-ul Societatii secrete “Carpatii”: “Noi prin Noi”
COSTURILE DE EMIGRARE ÎN SUA ALE JURNALISTEI CORINA DRĂGOTESCU VOR FI PLATITE DE CETĂŢENII ROMÂNIEI
de Simona Botezan
Corina Dragotescu, de profesie sinecurista
Consulul General al României la Los Angeles, Eugen Chivu, a declarat pentru ziarul Mioriţa USA, că jurnalista Corina Drăgotescu va fi ataşat de presă al Consulatului, începând de la 1 septembrie 2013. Din discuţia cu domnul Consul General reiese că postul este nou creat, iar salariul jurnalistei va fi plătit din bani publici. Corina Drăgotescu va începe munca direct cu o pauză, pentru că urmează Labor Day weekend.
Ce datorii au de achitat contribuabilii şi statul român faţă de Corina Drăgotescu, o jurnalistă controversată, care şi-a anunţat intenţia de emigrare în octombrie 2012, într-un reality show lacrimogen la TV? Potrivit declaraţiilor ei din 2012, soţul a caştigat la DV Lottery, iar motivul emigrării este fiica lor, care studiază fashion & modeling la UC Riverside din Long Beach, CA. Dar despe facultăţile de ”maioneză cu ciuperci” din SUA discutăm altadată. ” Plec pentru un viitor mai bun pentru fata mea. M-am dus în America foarte des, de 12 ani merg de două ori pe an, cel puţin. Am văzut cum este să trăieşti într-o ţară în care vin oameni din toate locurile şi în care toleranţa înseamnă ceva. Aveam nişte vise, am trăit 20 de ani să-mi ating acele vise. După 30 de ani de muncă mă aşteaptă un anunţ al unui alt ‘domn Boc’ care să-mi spună: nu avem bani să vă plătim pensia. Prefer să te duci în afară, unde munceşti 10 – 15 ani, dacă Dumnezeu îmi dă sănătate, îţi depui bani de pensie său pentru viitorul copilului şi reuşeşti să-i oferi o viaţă normală familiei pe care o ai. Pornesc la un alt drum”, a declarat ziarista în 5 octombrie 2012, la RTV.
Este normal ca familia Drăgotescu să-şi susţină unicul copil. Nu este normal să uzeze de metode de parvenire dâmboviţene pentru a obţine o sursă de venit în SUA. Românii din America şi-au câştigat respectul pentru că s-au integrat în societetate prin forţe proprii (fără proptele de la Bucureşti), respectând legislaţia şi valorile ţării adoptive. Drăgotescu vine in SUA cu balcanisme, a renunţat deja la obiectivele declarate anul trecut (corespondent RTV; şcoală de nutriţie în California), iar acum are ambiţia “să aibă grijă de românii-americani”. Numai că românii-americani nu au nevoie de grija dumneaei pentru că se descurcă foarte bine singuri, unii de zeci de ani, alţii de 3-4 generaţii.
În calitate de angajată MAE, Corina Drăgotescu nu va presta servicii pentru SUA, deci nu va avea dreptul la ajutor social sau pensie din partea statului american, ci va depinde tot de “un domn Boc”.
August 24th, 2017 
VR 
Posted in 
Tags: 
