Desi chiar astazi spuneam ca singura voce credibila din tot Parlamentul Romaniei este cea a Profesorului Dinu C. Giurescu, ma bucur sincer ca si-a dat azi demisia din forul legislativ! Activitatea sa de parlamentar, pe care o indeplinea cu cea mai mare constiinciozitate – pot spune chiar ca profesorul era cel mai constiincios parlamentar “ever” – ii manca practic din cea stiintifica, de care, cred eu, avem mai mare nevoie, acum, la apogeul carierei sale de istoric si indrumator national. Asadar, Felicitari, Dom’ Profesor!
Iata declaratia Profesorului Dinu Giurescu, obtinuta de Radu Tudor: “De curind am fost ales vicepresedinte al Academiei Romane. Datorita acestui fapt, am decis sa ma retrag din Parlament si din toate functiile politice detinute pina in prezent. Este sfarsitul unui capitol al vietii mele, am incercat sa lupt pentru identitate romaneasca, pentru educatie, pentru toate valorile in care cred. Am 87 de ani, nu ma pot imparti si la Academie si in Parlament. In plus, nu vreau sa intru in nici un fel de discutie legat de compatibilitate si asa mai departe. Le multumesc celor care m-au sustinut in demersurile mele. Vreau sa scriu in continuare si sa ma ocup de ceea ce bunicul si tatal meu au facut toata viata : studiul istoriei romanilor. As fi vrut poate sa pot spune ca am facut mai mult, oamenii asteapta de la noi tot efortul. Cred insa ca n-am dezamagit pe nimeni. Periodic am sa-mi expun punctul de vedere la “Punctul de intalnire”, emisiunea in care am deja o colaborare constanta cu dumneavoastra. Sa nu-i uitam pe oameni nici o clipa si nici datoria noastra fata de ei”.
UPDATE: In vederea celebrarii Unirii Basarabiei cu tara, marti, 25 martie 2014, vom organiza un eveniment academic cu o premiera publicistica. Vom reveni! Prestigioasa revista Magazin Istoric, una dintre cele mai serioase (de fapt, chiar cea mai serioasa) si longevive publicatii din Romania, celebreaza aniversarea a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara printr-o prezentare extraordinar de gentila a proiectului Basarabia-Bucovina.Info – portal si album de fotografii – care cuprinde un articol introductiv al profesorului academician Dinu C. Giurescu si “Albumul Istoric” al acestui numar, 3 (564), din martie 2014 (foto mai sus, extras din interior). Multumim in mod deosebit nobilului istoric Dinu C. Giurescu si realizatorilor Magazin Istoric. Redam cateva randuri din cuvantul profesorului si va invitam sa cautati revista la chioscurile de presa din orasul Dvs, la Muzeul National de Istorie a Romaniei sau sa o cititi in varianta online, cu abonament, la un pret foarte avantajos, atat pentru cititorii din tara cat si pentru cei din strainatate.
Acad. Dinu C. Giurescu:“Trecutul revine în faţa fiecărei generaţii pe mai multe căi. Basarabia-Bucovina.Info, „proiectul interactiv“ realizat de Cristina Nichituş Roncea şi Victor Roncea, reprezintă unul din acestea. El cere însă cunoştinţe, pricepere, înţelegere pentru ceea ce va fi fost, simţ artistic şi dăruire. Autorii albumului şi portalului arată că au toate aceste calităţi. Merită să le mulţumim pentru ceea ce au realizat. Strădania lor este în slujba istoriei şi civilizaţiei româneşti, spre folosul nostru al tuturor.”
Acordul tradeaza nu numai interesele Romaniei ci si anihileaza complet pana si dreptul la respiratie al comunitatii romaneasti din Harghita si Covasna, supusa la un adevarat etnocid de catre extremistii maghiari, orice acronime ar avea ei, de la UDMR si PCM la PPMT si HVIM. Sau PDL si PSD!
Guvernul Ponta 3 va sucomba in propria-i scarna.
NOTA: Totodata, daca Biroul Electoral Central (BEC) a respins azi înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianţei electorale USD, formată din PSD, UNPR şi PC, actul de mai sus este automat nul si neavenit. Desigur, se va ignora, din nou Legea, asa cum ne-au obisnuit toate Guvernele si aliantele tradatoarea ale Romaniei.
PS: Din punct de vedere politic planul lui Basescu este destul de clar, chiar daca putin imbarligat: va ajuta sa se erodeze la maximum acest USDMR, in perioada imediat urmatoare, cand se va crea o masa de revoltati, dupa care, chiar si cu sprijinul UDMR, va demola Guvernul Ponta si va prelua puterea, din nou, in Romania, cu oamenii sai la toate butoanele. Probabil ca il va mai amagi putin pe rusnacul lipovean dupa care il va baga la inaintare pe nemtalau, ca in cazul rocadei proprii cu Stolojan, urmand sa-si creasca in sondaje “dreapta” “anticomunistilor bolsevici” ca locomotiva prim-ministeriala, dupa modelul Putin, instalandu-se apoi la Palatul Victoria cu un oarecare personaj decorativ la Cotroceni. Ii va iesi oare incopitatului miscarea conceputa evident dupa deviza “incurca-i drace”?! Pentru ca Crin Cacarau parca zicea ca daca e “al dracului” se va intalni de 120 de ori cu Basescu… Si iata ca se intalneste. Deci e!
La Multi Ani Domnului Profesor Dinu Giurescu la 87 de ani!
La 15 februarie 1927 s-a născut istoricul Dinu C. Giurescu. Este fiul lui Constantin C. Giurescu (n. 1901 Focşani – d. 1977) şi nepotul lui Constantin Giurescu (n. 1875 Chiojdu, jud. Buzău – d. 1918). Este licenţiat al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, 1950. În anul 1968 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie. Profesor la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie [1968-1987). Este preşedinte al părţii române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 şi din 1991, în continuare). A fost profesor universitar Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie (1990-1997). Este membru al Academiei Române din 2002 (membru corespondent din 1990). Este membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române. In afara numeroaselor studii şi cercetări privind istoria românilor, a editat documente diplomatice privind perioada postbelică. Dinu C. Giurescu este autorul mai multor lucrări de istorie, dintre care pot fi menţionate următoarele: “Istoria ilustrată a românilor” (1981); colaborare cu Constantin C. Giurescu; “Guvernarea Nicolae Rădescu” (1996); “Imposibila încercare. Greva regală, 1945” (1999); “România în al doilea război mondial” (1999); “Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002) si multe altele. La Targul de Carte 2013, Profesorul Dinu C. Giurescu a lansat volumul X din “Istoria Românilor”, lucrare coordonata de reputatul academician si publicata de altfel sub patronajul Academiei Romane la Editura Enciclopedică.
Recent, Profesorul Dinu Giurescu si-a donat intregul fond de carte al familiei sale de academicieni Bibliotecii Aman din Craiova.
Pentru sustinerea lucrarilor exceptionale despre istoria secreta a Romaniei, realizate de istoricul american Larry Watts, academicianul Dinu Giurescu a fost chiar si amenintat de gasca Tismaneanu. Ceea ce Profesorul a tratat cu un zambet in coltul gurii.
Avem onoarea sa beneficiem de Cuvantul Inainte al Domnului Profesor la urmatoarea noastra lucrare, dedicata Basarabiei si Bucovinei, din care spicuim, exprimandu-ne profunda recunostinta:
“Iniţiativa autorilor prezentului volum – Cristina Nichituş Roncea şi Victor Roncea – este cu totul binevenită şi necesară. Ei ne propun „să recuperăm“ istoria noastră prin imagine. Propunere care vine în concordanţă şi cu explozia mass-mediei dar şi – mai ales – cu nevoia de a ne recâştiga trecutul şi identitatea. Imaginea este receptată direct. Când este însoţită şi de un comentariu adecvat – aşa cum o fac autorii –, atunci înţelegerea sporeşte.”
Mai multe detalii, in curand.
Totodata, va recomand pentru azi:
TVR2, ora 16.00: Memorialul Durerii – o istorie care nu se învaţă la şcoală
Revolta elevilor (4) Au existat în cei 45 de ani de comunism și elevi care s-au ridicat împotriva opresiunii. Pentru Securitate vârsta lor nu a contat. Au fost trimiși alături de toți ceilalți în închisori și lagăre. Astazi, despre Ion Varlam, arestat si inchis la 14 ani!
Un grup de deputati condus de Profesorul Academician Dinu C. Giurescu a depus luni, 3 decembrie 2013, o initiativa legislativa asteptata de 23 de ani: Legea de instituire a Zilei Nationale a Martirilor Romani Anticomunisti, data comemorarii la nivel national a eroilor rezistentei din munti si a mucenilor din inchisorile comuniste – cativa dintre ei fiind enumerati in Expunerea de Motive – fiind propusa de Buna Vestire, 25 Martie. Felicitari si multumiri tuturor semnatarilor! Cinste lor! Batranii detinuti politic si urmasii lor au primit un cadou binemeritat de Sfantul Nicolae. Sa speram ca proiectul va fi votat cat de curand, pana la finalul acestui an. Doamne, ajuta!
În expunerea de motive se arată că în temnițele sistemului comunist au fost încarcerați peste 500.000 de deţinuţi pentru care nicio persoană nu a fost trasă la răspundere, semnaleaza ActiveNews.
Este necesar să cunoaştem atrocităţile la care au fost supuşi martirii anticomunişti.Elisabeta Rizea(foto), Petre Țuţea,Valeriu Gafencusau Mircea Vulcănescu reprezintă adevărate simboluri ale acestor martiri. Condamnarea comunismului este astăzi o obligaţie morală a statului român. Considerăm că prin instituirea unei Zile Naţionale a Martirilor români anticomunişti şi prin înfiinţarea unui monument naţional al luptei împotriva comunismului se va sedimenta un sentiment de profund respect faţă de martirii aflaţi în închisorile din perioada comunistă’, se arată în expunerea de motive.
Unul din inițiatori, deputatul Dinu C.Giurescu, a declarat într-o conferință de presă că suferința celor din temnițele comuniste nu a fost niciodată compensată sau alinată.
Când s-au îndreptat lucrurile, a revenit democraţia pluralistă, domnii care făceau legile au zis, da, le dăm o compensaţie celor care au petrecut trei, patru, zece, doisprezece ani în închisoare un fel de pensie cam amărâtă, dar nu s-au gândit niciodată la suferinţa lor. Suferinţa a fost factorul comun. Ea a cuprins întreaga ţară şi asta nu a fost niciodată, nu compensată, dar măcar alinată – Academician Dinu Giurescu, citat de ActiveNews.
Sambata, 23 noiembrie 2013, la ora 12.00, la standul 25 “Univers Enciclopedic” din cadrul Targului de Carte Gaudeamus, nivelul 0.00 al complexului expozitional, domnul profesor Dinu C. Giurescu lanseaza volumul X din “Istoria Românilor”, lucrare coordonata de reputatul academician si publicata de altfel sub patronajul Academiei Romane la Editura Enciclopedică, Bucuresti, 2013, 1310 p. ISBN 978-973-45-0667-5.
Istoricul Ilarion Țiu, prezinta un extras din capitolul „Mass-media“ (p. 943 – 1005):
“Cu 1948 începe regimul democrat-popular, după model sovietic. A cuprins toate domeniile vieții de stat – economie, societate și cultură – pe fundalul unei represiuni generalizate care a atins un maximum în 1952, dar a continuat și după aceea.
Pe plan politic se consolidează monopolul partidului unic – P.M.R. – înlăuntrul căruia are loc o confruntare acerbă pentru controlul conducerii, cu o primă fază între 1949 și 1952, continuată în 1958–1959. Pe plan economic are loc o trecere rapidă de la sistemul bazat pe proprietatea privată și legile pieței la acela al planificării centralizate, cu temeiul în proprietatea socialistă (a poporului!), unde cererea și oferta erau date la o parte și înlocuite prin cifrele de plan.
Societatea intră – de cele mai multe ori forțat – în tipare noi impuse de regim.
Peste toate, acționează lupta de clasă. Politica oficială a statului s-a manifestat stăruitor și imperativ împotriva a numeroase categorii socio-profesionale, considerate „nesigure”.
În etapa Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948–martie 1965) are loc impunerea – după model sovietic – a instituțiilor și mecanismelor Republicii Populare Române, proclamată în mare grabă (45 de minute) la 30 decembrie 1947.
A fost etapa în care societatea românească în ansamblul ei a fost supusă unui șoc de proporții, cu trecerea rapidă de la întocmirile tradiționale de tip european – așa cum evoluaseră de la Unirea Principatelor și până la al Doilea Război Mondial – la conceptele, componentele și mecanismele de import din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Regimul democrației populare a răsturnat toate alcătuirile existente ale României și le-a înlocuit, la comandă, cu modele noi. De aceea, șocul a fost atât de mare, resimțit și individual și colectiv.
Din 1965 regimul se intitulează „Socialist”. Fără a renunța la componentele sale de bază: monopolul puterii, economia planificată, controlul informației, regimul se deschide în mai multe direcții – în cultură, de exemplu – spre tradițiile proprii ale țării.
Represiunea generalizată încetează din 1963–1964.
În anii ’80, rigiditatea planificării, excesele industrializării și, pe cale de consecință, restricțiile crescânde impuse populației duc treptat spre criza de sistem și la evenimentele din decembrie 1989″.
Academician Dinu C. Giurescu
Lucrarea poate fi comandata, cu reducere, si de la Librarie.net.
“Noi aici în Transilvania ştim foarte bine că avem dreptul la viaţă, la o viaţă plină de vrednicie, pentru care aşteptăm, în mod natural, sprijinul FIDESZ şi al Ţării Mamă” – Peter Eckstein Kovacs, onorat, si el, cu Ordinul National “Steaua Romaniei”, la tabara autonomistilor maghiari de la “Tusvanyos”, in 2010, din postura de consilier al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu
Gabriela Firea, devenita purtator de cuvant ad-hoc al Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”, a anuntat, ieri, ca agentul maghiar Lazslo Tokes poate “sa-si pledeze cauza” in favoarea pastrarii Ordinului National conferit de Traian Basescu, pe 26 septembrie, la Academia Romana? Poftim? Ce sa caute agentul maghiar in forul academic suprem al Romaniei? Ce tampenie mai e si asta? Ordinul tine de Cotroceni. Acolo este locul agentului maghiar, alaturi de cel care l-a decorat, cu un elogiu demn de falsificatorii istoriei de care s-a inconjurat, in cap cu Tismaneanu. Cititi si va cruciti: “în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.
Consiliul de Onoare este format din Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu. Presedintele Academiei trebuie sa reconsidere aceasta idee deplasata. Laszlo Tokes nu trebuie sa intineze marmura peste care au trecut pasii lui Nicolae Iorga.
PS: Inteleg ca Peter Eckstein Kovacs (ca si propagandistul PCR-ist Cristian Preda, aparator infocat al lui Tokes) a candidat si el pentru Consiliul de Onoare al Ordinului. Nu cumva acest personaj cocotat de Basescu prin copac, la Cotroceni – la fel cum a fost suit si Tokes, de altfel, in varful Parlamentului European – ar trebui sa se afla in exact aceeasi banca (sau celula) cu colegul sau de serviciu; serviciu secret maghiar? Nu Kovacs declara – din postura de consilier prezidential! – ca “tara lui mama” este Ungaria? Pai si atunci n-ar trebui sa se duca la origini? Daca tot facem curatenie, atunci sa facem!
In rest, ma bucur ca ce am propus acum trei ani, in sfarsit, se implineste. Se misca destul de greoi mecansimul nostru de aparare, capusat bine de agentii anti-Romania, dar pana la urma, iata, se misca! Consiliul de Onoare are ocazia sa spele onoarea Romaniei. Sa o faca!
Ofer cateva date despre agentul maghiar Laszlo Tokes, in atentia Comisiei in cauza:
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
May 6th, 2014 
VR 
Desi chiar astazi spuneam ca singura voce credibila din tot Parlamentul Romaniei este cea a Profesorului Dinu C. Giurescu, ma bucur sincer ca si-a dat azi demisia din forul legislativ! Activitatea sa de parlamentar, pe care o indeplinea cu cea mai mare constiinciozitate – pot spune chiar ca profesorul era cel mai constiincios parlamentar “ever” – ii manca practic din cea stiintifica, de care, cred eu, avem mai mare nevoie, acum, la apogeul carierei sale de istoric si indrumator national. Asadar, Felicitari, Dom’ Profesor!
Posted in 
Tags: 
