Rep.: Ce reacţii a generat în societatea civilă din România cererea Institutului Elie Wiesel de retragere a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna acordat lui Valeriu Gafencu?
Victor Roncea: Primele reacţii au fost de uimire. Valeriu Gafencu a fost un profund trăitor creştin şi a murit martiric. Înainte de a fi închis, încă din timpul lui Antonescu, a fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţie de tineret a Mişcării Legionare. Milioane de oameni în această ţară au fost pioneri şi utecişti într-un regim condamnat prezidenţial, de la tribuna Parlamentului, drept criminal, ilegitim şi ilegal. Ar trebui arestaţi toţi părinţii noştri, membrii generaţiei anilor comunişti, şi băgaţi într-un lagăr? Dar cu membrii Partidului Comunist – deci cei care au sprijinit regimul “criminal, ilegitim şi ilegal”, ce facem? Îi împuşcăm? Aceeaşi aberaţie în cazul bietului Valeriu, prigonit şi după 60 de ani de la moarte.
Nu poţi decât să rămâi siderat când afli că un tânăr care şi-a dat viaţa pentru a salva un evreu, pe Richard Wurmrand, şi care a fost denumit de un alt evreu, viitorul monah Nicolae Steinhardt, drept Sfântul Închisorilor, este pus la zid acum, chiar mort fiind, de un alt evreu, Alexandru Florian, şeful Institutului cu pricina, sub acuzaţia de “fascist”. Societatea civilă a reacţionat rapid şi firesc: sunt deja peste 30 de organizaţii din întreaga ţară care au semnat un protest public (semnat deja de mii de oameni) şi de susţinere a Primăriei din Târgu Ocna. De asemenea, numeroase personalităţi şi-au exprimat indignarea.
E bine de amintit că Valeriu Gafencu este cinstit de Biserica Ortodoxă Română prin fiii şi slujitorii ei, atât tinerii din ASCOR, cât şi prin credincioşii, preoţii şi monahii din numeroase Mitropolii, inclusiv din afara ţării.
La sfârşitul acestei luni, Primăria şi Consiliul Local Târgu Ocna urmează să decidă, în şedinţă publică, ce se va întâmpla cu cererea în cauză, de retragere a cetăţeniei de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu. E bine ca toţi apărătorii adevărului istoric să fie acolo, să-şi spună punctul de vedere. După cum foarte bine aţi scris, Adevărul nu poate fi “antisemit”!
Rep.: I-aţi avut ca şi duhovnici şi îndrumători pe mulţi dintre “Sfinţii închisorilor”, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Gheorghe Calciu, s.a.. De ce România nu a canonizat nici un “Sfânt” al temniţelor comuniste?
V.R.: Poate pentru că nu-i merităm? Ne ridicăm noi la înălţimea jertfei lor pentru neam, ţară şi Dumnezeu? Măcar să aspirăm la aceasta, prin faptele noastre de zi cu zi. Desigur, cum spunea şi profesorul Ciuceanu, care a solicitat canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide şi a fostului stareţ de la Tismana, Gherasim Iscu, este regretabil că, înainte de Biserica Ortodoxă Română, „mama poporului român”, după cum o numea Eminescu, Biserica Catolică din România deja a propus spre canonizare un fost deţinut decedat în închisoarea de la Aiud.
În aplauzele extremistului maghiar Laszlo Tokes, fostul episcop-auxiliar catolic de Satu Mare şi Oradea, Bogdanffy Szilard, a fost beatificat de Papă, în 2010, împreună cu clericul catolic Márton Áron, în vederea trecerii lor în rândul sfinţilor. Din păcate pentru România, Bogdanffy Szilard şi Márton Áron au fost atât antiromâni, cât şi de un antisemitism fervent, fiind membri ai unor grupări considerată teroristă de către Serviciul Special de Informaţii al Regatului României. Bogdanffy Szilard a făcut parte din “Organizaţia de autoapărare din Mihályfalva” (Valea lui Mihai), iar Márton Áron a luptat în aşa-numita Divizia 82 Secuiască. Unde a fost atunci Institului “Elie Wiesel”?!
De asemenea, în 2012, pe 21 aprilie, după cum informează portalul StiridinBanat.ro, la biserica greco-catolică din Govândari un sobor de episcopi şi preoţi au fost prezenţi la momentul decernării titlului de ”cetăţean de onoare” post mortem episcopului Valeriu Traian Frenţiu de către Mihai Stepanescu, primarul Municipiului Reşiţa, ocazie cu care a fost propusă şi canonizarea fostului episcop, mort în închisoarea de la Sighet. În Polonia şi Rusia au fost canonizaţi, de ambele biserici, Catolică şi Ortodoxă, peste 1000 de mucenici, victime ale Gulagului sovietic. În Ţările Baltice, de asemenea, au fost canonizaţi zeci de martiri, preoţi şi militanţi anticomunişti, mulţi dintre aceştia, dacă ar fi să ne luăm după Institutul “Elie Wiesel” sau Armata Roşie, fiind “fascişti” notorii. Eu unul nu mă îndoiesc însă că vor fi canonizaţi şi martirii noştri, Sfinţii Închisorilor. Priviţi-i cu ochii minţii cât de frumoşi sunt, acolo, în Ceruri, alături de Mântuitor şi Arhistrategii Lui!
Rep.: Printre funcţiile din administraţie care v-au fost oferite, şi pe care le-aţi refuzat, se numără şi cea de şef al Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni. Cum vedeţi politica României de sprijinire a românilor din afara graniţelor comparativ cu a altor state: Ungaria, Ucraina şi cu drepturile de care beneficiază minorităţile etnice din România?
V.R.: Da, au fost nişte vremuri interesante, pe când preşedintele Traian Băsescu nu era complet prins în capcană de agenţii Reţelei Deschise Soros şi ai altor entităţi străine, ceva mai închise. În prezent, după cum se vede, nu există nici o strategie naţională de sprijinire a românilor din spaţiul cultural, istoric şi etnic românesc, un proiect în acest sens fiind îngropat succesiv la Senat, Camera Deputaţilor şi apoi Guvern de către reprezentanţi ai întregului eşichier politic, UDMR remarcându-se ca vârf de lance în distrugerea proiectelor de lege în favoarea românilor din jurul României. Prin semnătura lui Gyorgy Frunda, pe atunci preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, a fost blocată, de exemplu, o propunere legislativă privind declararea foştilor deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti. Scopul era atât de recunoaştere a meritelor lor, cât şi de recompensare a sacrificiului acestora.
Cei trei, împreună cu Ilie Ilaşcu, au stat până la 15 ani în închisoare, torturaţi şi umiliţi pentru crezul lor în românism, după care, la iniţiativa Asociaţiei Civic Media şi a ziarului Ziua, au primit Steaua României şi Cetăţenia de Onoare a Capitalei. La ce folos? După o tinereţe distrusă în numele idealului naţional nu beneficiază de nici o remuneraţie minimă pentru a putea trăi şi, deşi sunt Cetăţeni de Onoare ai Capitalei, nu-şi pot face buletin de Bucureşti pentru că nu au primit o locuinţă în Bucureşti, aşa cum le-au promis un preşedinte, doi primari generali şi trei premieri, inclusiv actualul, Victor Ponta.Mai mult: pe Ilie Ilaşcu au vrut să-l dea afară din apartamentul de la RAAPPS în care mai plăteşte şi o chirie piperată! E de râs sau e de plâns? E strigător la cer! Şi cum a fost recompensat Gyorgy Frunda? A fost făcut consilier “onorific” al primului-ministru Victor Ponta. Şi sunt convins că are casa de la RAAPPS!
Am intrat în detaliile acestui caz pentru că îl consider elocvent pentru starea generală a tuturor românilor din jurul României şi chiar şi a celor din ţară – şi mă gândesc în mod special la românii supuşi unei adevărate purificări etnice în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş – şi modul în care aceştia sunt apăraţi de către cei care au această misiune sau cel puţin au jurat pe tricolor şi sfânta Biblie pentru aceasta.
Rep.: 5 locuri din ţară şi 5 personalităţi pe care ar trebui să le cunoască orice român adevărat?
V.R.: Mi-e imposibil să mă rezum la cinci! Aşa cum văd eu ţara, vă voi răspunde astfel: Chişinău şi Cernăuţi, pentru că trebuie să te bucuri de farmecul şi de încărcătura lor de spiritualitate românească, Nistrul frumos curgător cu cetăţile lui Ştefan şi emoţionantele mănăstiri şi schituri rupestre, dovezi ancestrale ale ortodoxiei noastre, Iaşii, cu teii lui Eminescu şi Sfânta Parascheva, Putna, cu Ştefan cel Sfânt, apărătorul Creştinătăţii, Munţii Neamţului, cu chilia Părintelui Justin, Munţii Apuseni cu prezenţa Crăişorului Munţilor, Avram Iancu cel mereu viu, obcinele Bucovinei, Maramureşul, Transilvania, Oltenia de unde mă trag prin tată, Dunărea până-n Dobrogea şi tot aşa, până ne întoarcem la Basarabia noastră. La personalităţile României – pe care trebuie întotdeauna să o privim cu tot cu cei ce nu mai sunt, cu noi cei de azi şi cu cei care vor veni – mă voi rezuma la două. Pentru România de azi, fără îndoială, Părintele Justin Pârvu, cu exemplul său de viaţă şi rugăciunea sa izbăvitoare, este cea mai mare personalitate a ţării, căreia poporul deja i-a dat un nume pe măsură: Duhovnicul Neamului.
Dintre personalităţile României trecute, dar etern prezente, nu există o personalitate mai complexă ca Eminescu, necunoscut nici până astăzi în toata profunzimea şi dimensiunea lui românească şi universală. Cine nu va încerca să-l cunoască mai bine pe Eminescu nu va reuşi niciodată să afle cine suntem cu adevărat şi încotro ne îndreptăm. Caută-l pe fratele Eminescu şi îţi vei afla istoria neamului, trecută, prezentă, dar şi viitoare.
„Foştii deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, împreună cu Ilie Ilaşcu, au stat până la 15 ani în închisoare, torturaţi şi umiliţi pentru crezul lor în românism, după care, la iniţiativa Asociaţiei Civic Media şi a ziarului Ziua, au primit Steaua României şi Cetăţenia de Onoare a Capitalei. La ce folos? După o tinereţe distrusă în numele idealului naţional nu beneficiază de nici o remuneraţie minimă pentru a putea trăi şi, deşi sunt Cetăţeni de Onoare ai Capitalei, nu-şi pot face buletin de Bucureşti” – Victor Roncea.
Profesorul Constantin Barbu a avut amabilitatea sa remita si portalului Ziaristi Online un interviu acordat ieri ziarului Lumina, prin intermediul jurnalistei Loreta Popa. Din pacate nu am gasit link-ul din ziarul citat pentru a face trimiterea de rigoare asa ca il reproducem ca atare in forma sa originala. Interviul este devastator pentru sleahta agentilor antiromani, intesat cu informatii inedite, trist pentru soarta unei virtuale contemporaneitati fizice a lui Eminescu si, totodata, ingrozitor de sincer. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu” (foto).
“A revenit vremea lui Eminescu”
Mihai Eminescu. Un nume pe care romanii il au in suflet, dar il cunosc atat de putin. Din ce in ce mai multi tineri aproape ca nu stiu nici o poezie de-a poetului nostru nepereche, dar sa mai cunoasca publicistica incredibila a acestuia. Ne mai atinge astazi Eminescu?
C.B.: Eminescu este înstructurat românității. Într-un fel vorbim limba genială forjată de poet. Eu îl numesc pe Eminescu scriitor historial, înțelegând prin historial scriitorul transgresor, adică are acel mental care traversează secolele istoriei și în palierie și în viitor. Faptul că magia lui Eminescu îi atinge pe români se poate explica prin genialitatea peceții lui lingvistice, prin adevărul pe care l-a slujit (implicit ființa și realitatea – fiindcă ele sunt identice adevărului), prin codul pe care l-a ghicit (poetul vorbea despre “… a-nvățaților ghicire”, despre “enigma vieții”). Tinerii știu, totuși, cel puțin poeziile celebre ale lui Eminescu. Deja, a revenit vremea lui Eminescu.
Ce ar trebui sa stie romanii despre codul Mihai Eminescu?
C.B.: Dacă românii ar putea ști ceva esențial despre Eminescu, acest esențial este chiar codul lui Eminescu. Problema este extrem de dificilă, dar în vorbe simple “codul” înseamnă gramatica ritual-nihilistă care a absorbit și adăpostește în ea tot ceea ce este abisal într-un om drept, bun, adevărat.
Eu am publicat o serie de 20 de volume (Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu) în care am încercat să arăt cu documente, acte, înscrisuri tragedia desfășurată între 1883-1889. Eminescu a fost nu numai umilit ci și martirizat. Din “omul sacrificat”, Eminescu a devenit sacrificatorul nobil. De aceea am numit invers codul lui Eminescu, fiindcă poetul nostru genial și gânditorul historial a răsturnat drumul pe care i l-au așternut Maiorescu și Regele, turnându-le drumul în cap cu praf și pulbere cu tot.
Titus Livius Trifu alias Maiorescu s-a comportat asa cum era, ca un agent dublu. Manolescu ii merge pe urme
Ce a insemnat Titu Maiorescu pentru Eminescu, din punctul dumneavoastra de vedere?
C.B.: Puțini mai știu că pe Titu Maiorescu îl chema Trifu (pe grecește ar fi fost un nume mai frumos, păstrând urmele întreitei străluciri). Titus Livius a fost întotdeauna gelos pe supremația genială a lui Eminescu. Chiar în însemnările zilnice, când își povestea în nemțește excursiile se autointitula Führer, conducător de excursie. Vă dați seama ce era în capul lui când credea că va civiliza poporul român cu formele fără fond. În unul din ultimele sale articole, Eminescu își bate joc în chip direct de teoria lui Maiorescu, arătând unde a dus civilizația română această ușoară teorie, compusă de un om superficial dar orgolios peste margini…
Maiorescu s-a comportat așa cum era: ca un agent dublu. Pe de-o parte își arăta fața de protector al lui Eminescu, pe cealaltă parte acționa ca un führeraș care îl bagă în cămașa de forță și trimite poliția ca să-l interneze la Caritatea lui Șuțu.
Lumea culturală românească nu este în stare să se dezmeticească, altfel ar vedea în textișoarele lui Maiorescu scrise despre Eminescu niște banalități compuse de un simplu universitar ratat. Ca să fim brusc contemporani, uitați-vă peste paginile din Istoria critică scrisă de Manolescu, un eminescolog necalificat (ca să ne distrăm vă voi spune că o citează pe inexistibila Bot împotriva lui Iorga și Noica!). Nefiind suficientă inexistibila Bot se mai apucă și istoricul Boia să scrie enormități ieftine și triste care sună cam așa: “Cazul mai delicat este al lui Mihai Eminescu, “poetul național” și, mai mult decât atât, marele mit românesc, personalitatea socotită drept culmea de nedepășit a spiritualității autohtone. (…) Ceea ce se joacă acum e strict rămânerea lui – nesigură – în vârful ierarhiei literare românești. Tot mai mulți tineri nu vor să mai audă de o poezie care nu mai corespunde sensibilității lor, iar în capitolul pe care Nicolae Manolescu il consacră în Istoria critică a literaturii române (2008), rezervele, destul de severe, concurează cu aprecierile binevoitoare, și ar fi fost poate și mai nete, dacă subiectul ar fi fost cu adevărat “liber” …”. Numai că Manolescu nu se pricepe la genii: pentru el nici Eminescu, nici Blaga, nici Noica nu sunt teribili. Plagiatorul Manolescu o ține una și bună cu flatulența inventată de el pe nume Cărtărescu, alt plagiator. Ce să-i ceri lui Manolescu? Să-l citească pe Kant? L-am provocat public să scrie 20 de pagini despre Luceafărul lui Eminescu ca să vadă populația cât e de analfabet în materie de Eminescu. Veți vedea că nu va scrie niciodată. Că e greu. Interpretarea supremă pe care a dat-o Manolescu Luceafărului lui Eminescu este aceasta: “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Când zici Eminescu spui Perpessicius (ca editor, continuatorul Petru Creția fiind plagiator și superficial, mai mult mistificator al textelor eminesciene, permițându-și nu numai o rară harababură în editarea teatrului eminescian, ba chiar “facerea de versuri”…), spui G. Călinescu. În rest nu mai sunt decât capitole în cinci-șase comentatori…
Saracii ipochimeni ca Zigu Ornea
A fost un student minutios, incredibil de dornic sa cunoasca, sa invete, sa acumuleze. Din pacate nu a avut posibilitati financiare sa dea si doctoratul. De unde aceasta dorinta impetuoasa de a i se denigra pana si acea perioada a vietii?
C.B.: Eminescu a studiat la Viena și Berlin cu cei mai mari profesori europeni ai epocii. A avut posibilități financiare pentru doctorat, dar firea lui “ticăită” (cuvântul îi aparține) l-a făcut să viseze puțin prin Iași, lucru fatal. Poate și autoexigența teribilă l-a făcut să ezite să-și treacă doctoratul. Puțini știu ce teribili erau profesorii lui Eminescu, ce carte știau! Cred că Eminescu și-a dorit un răgaz de pregătire (traducând din Kant), iar apoi a amânat și a tot amânat. Cred că nici traducerea din Leskien nu este străină de proiectul doctoratului.
Cât privește dorința de “denigrare”, ea provine din analfabetismul denigratorilor. Eu recompun și tipăresc Biblioteca lui Eminescu (după însemnările sale, deci după probe și documente) și această bibliotecă este absolut fenomenală. Cine va citi cărțile pe care le-a citit Eminescu va înțelege ce înseamnă să ai codul historial al spiritului indo-european (de ce nu învață Manolescu cu Bot și Boia limba sanscrită după Bopp, ca Eminescu? – simplu de răspuns: nu le-ar folosi la nimic!).
Un analfabet, ganeful Ornea zicea, săracul, că Eminescu ar fi fost autodidact! Ce poți să-i zici ipochimenului decât că e ipochimen…
Cine erau agentii anti-Eminescu
De ce aceasta feroce incercare de inlaturare a sa de pe toate planurile, inclusiv cel fizic?
C.B.: În 1883, Regele (speriat de posibilitatea detronării de către ruși) a semnat un Tratat secret cu Austro-Ungaria, și, din disperare, a acceptat și un punct 2 (fatal: Regatul Român se angaja să nu treacă munții în Transilvania). Eminescu cunoștea tratatul și a scris și împotriva Regelui și a feloniei de la Viena. P.P. Carp (ambasadorul Regatului la Viena) s-a gândit că Eminescu trebuie “potolit” (este cuvântul său), Regele l-a “desemnat” (prin Mite Kremnitz) pe instrumentul Maiorescu să execute sacrificiul. Voi analiza în 12 volumașe care vor apărea lunar această tragedie sacrificatoare. Nu degeaba scrie Nietzsche că: “Hohenzollernii sunt o rasă de criminali stacojii”. Chiar numele Împăratului Franz Josef apare pe rapoartele scrise de agenții austro-ungari împotriva lui Eminescu (toți cei nouă agenți sunt evrei austrieci și evrei maghiari, de aici și falsificatoarea acuză că Eminescu ar fi fost antisemit!). Astăzi se derulează o încercare de distrugere a “simboalelor”, cum ar fi spus părintele Stăniloae. Dar numai proștii analfabeți cred că un simbol poate fi distrus. Cine nu știe greacă veche, nu știe ce este simbolul și mănâncă degeaba banii “filantropului” Söros, ca să nu-l numesc…
Pe Eminescu il iubesti ca pe o Icoana
Pana unde merge sinceritatea omagiului romanilor astazi?
C.B.:Sinceritatea omagiului românilor, cum o numiți dumneavoastră, dacă este sinceritate, dacă este omagiu (omagiul face parte din ritualul sacrificial indo-european, așadar este și cifru și cod), și dacă românii sunt români merge de la inima lor până la inima lui Eminescu. Poți să-l iubești pe Eminescu și doar cu gândul curat, nespunând nici un cuvânt. O iubire mutuală, simplă.
Agentii anti-Romania l-ar sufoca azi pe Eminescu
A schimbat mentalitati prin articolele sale. A mai ramas ceva din acea presa din care a facut parte Mihai Eminescu? Daca ar trai acum, ar avea o sansa sa mai schimbe ceva prin articolele sale Mihai Eminescu?
C.B.: După părerea mea, Eminescu încă nici n-a început să schimbe mentalitatea. Articolele sale politice sunt necitite, iar puținii care le-au răsfoit nu cunosc epoca în profunzime, așadar nu înțeleg aproape nimic (cred că numai Vatamaniuc face excepție, un academician român pe care mediul științific de astăzi nu-l onorează cum ar merita). Dacă ar trăi acum și l-am percepe drept contemporan, Eminescu nu ar fi luat în seamă. Pe Eminescu îl luăm în seamă numai știind cine a fost Eminescu. Dacă Eminescu ar fi Eminescu azi, te-ai putea trezi cu orice derbedeu politic că-l învață carte și-i arată viziuni. Astăzi suntem sufocați de agenți de influență plătiți dinafară (și dinăuntru) care oricând îți pot compune o “lovitură de stat” (dată chiar de popor), o imaginară aplecare către Rusia sau China (de parcă Dostoievski este romancier american și hârtia a inventat-o Willi), astăzi suntem sufocați de falsificatori și de proști (care te amenință că nu iubești Europa, de parcă ai putea să nu te iubești pe tine însuți). Marile probleme ale României sunt falsificările și minciuna care duc la distrugere și decădere, incorecta ierarhie, injustiția care produce metastaza societății, încercările de distrugere a simbolurilor și miturilor naționale (imbecilități spuse împotriva lui Eminescu și Mihai Viteazul, în ultima vreme nesimțindu-se bine nici Mircea cel Bătrân, nici Ștefan cel Mare, nici Blaga, nici Noica…), lipsa unui proiect de integrare reală a României în Uniunea Europeană, lipsa unui mare proiect de țară. Vom trăi, ca să vedem!
Vă mulțumesc pentru interviu și vă rog să publicați textul întreg.
SenatorulIulian Urban, unul dintre cei mai activi membri ai Parlamentulul si probabil chiar cel mai activ de la Senat, cu cea mai mare prezenta la sedintele parlamentare, paraseste, scarbit, politica. Patru ani de zile nu a cerut un leu de la contribuabilul roman si nu a beneficiat de nici un beneficiu si privilegiu de la Parlamentul Romaniei. Singurul parlamentar roman fara masina, telefon si asistente de serviciu. Colegii lui l-au urat, ne marturiseste azi, senatorul independent, care a decis ca nu va mai candida pana cand nu apare pe scena politica “o noua generatie independenta, puternica, care sa refuze orice forma de compromis si sa nu aiba incredere decat in ceea ce poate face ea singura fara sa astepte nimic de la nimeni”. Portalul Ziaristi Onlinei-a consemnat opiniile despre acesti patru ani de mandat, intr-un interviu in exclusivitate, pe care il vom prezenta integral, in editia noastra de maine. Pana atunci va dezvaluim de ce a ales sa paraseasca PDL-ul, intr-un moment politic de rascruce:
Iulian Urban: “In primul rand din cauza lasitatii manifestate de multi de acolo. Mustea! Eu, in ianuarie 2012, am aparat nu o persoana – pe presedintele Basescu – ci niste principii. Si am vazut atunci cat de mare este lasitatea omului politic membru de partid care, de teama sa nu isi piarda capitalul politic ajunge sa spuna orice prostie, sau sa fie las, sa se ascunda, sperand ca nu va fi atins de valul nemultumirilor populare. Atunci mi-am dat seama ca partidul politic romanesc nu este o echipa unita in jurul unor idealuri, ci mai degraba o hoarda manata de interesul comun personal, si am decis ca atata timp cat nu am datorii catre nimeni, nu am cerut nimic de la nimeni din politica, am libertatea de a face ce si cum vreau si sa fac pasul inapoi.”
Aflati, maine, si ce parere are despre acuzele de discriminare venite din partea tiganilor, homosexualilor si viermilor cu chip uman ca Mircea Toma. Nu ratati pe Ziaristi Onlineinterviul de maine cu Iulian Urban, senatorul care a ales adevarul.
Profesorul Constantin Barbu, care a coordonat proiectul “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că povestea acestora este o odisee, pentru care este nevoie de îndurare, de muncă, dar Cantemir, “principele cel mai cultivat din ultima mie de ani”, merită.
Primele 25 de volume din “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, un proiect coordonat de profesorul Constantin Barbuşi realizat cu aprobarea lui Vladimir Putin, vor fi donate, joi, Bibliotecii Academiei Române, de către Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti.
În acest context, profesorul Constantin Barbu a acordat un interviu agenţiei de presă MEDIAFAX:
Reporter: Care este contextul în care aţi avut primul contact cu manuscrisele lui Dimitrie Cantemir de la Moscova?
Constantin Barbu: Cred că prin 1979, pe când lucram la o carte de metafizică despre Ens (anume “Reamintirea Fiinţei”, care a apărut în 1985, sub titlul “Rostirea esenţială”), am citit despre Ens în “Metafizica” lui Dimitrie Cantemir, traducerea cărţii “Sacro-Sanctae Scientiae indepingibillis Imago”. Transcrierea textului latinesc o făcuse Tocilescu după manuscrisul aflat în Lavra Serghei, iar copia se afla la Biblioteca Academiei Române. Cercetarea am publicat-o în revista Ramuri (5/1981) sub titlul “Ens şi căile lui înspre Fiinţă şi către ins”. Eseul a provocat curiozitatea lui Mihai Şora, academicianul de astăzi şi cel mai mare filosof european din zilele noastre.
În chip fericit, primul manuscris pe care l-am ţinut în mână la Moscova a fost chiar “Sacro-Sanctae Scientiae indepingibillis Imago”. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca de Stat din Moscova (venind de la Lavra Serghei), în condiţii absolut excepţionale, aproape că simţi mirosul aurului cu care Cantemir şi-a ornat cartea şi tăria purpurei cu care a scris titlul capitolelor.
Experimentatul diplomat Serghei Victorovici Lavrov este ministru de Externe al Federatiei Ruse de opt ani si se afla in prezent la al treilea mandat. Aceasta continuitate imperiala denota modul in care trateaza Diplomatia Rusia. In aceeasi perioada, daca numaram si doua interimate, asigurate de Tariceanu si Predoiu, Romania a avut 11 ministri de Externe. Cristian Diaconescu a fost de doua ori sef in Aleea Alexandru, dar, in total, daca-i adunam lunile mandatelor de abia daca ajunge la un an de ministeriat. Geoana si Comanescu au reprezentat vechea garda, de diplomati de cariera, Marga de musca-n lapte si Corlatean de ariergardist pe urmele fostilor sai magistri. De departe cei mai catastrofali ministri de Externe pe care i-a avut Romania, in aceasta perioada dar si in intreaga istorie a diplomatiei romane, sunt produsele cooperativei de agitprop “Noua Europa” scoase din jobenul rapciugos al lui Soros de cuplul contra naturii Basescu – Plesu. Respectiv “trio formidable”: Mihai Razvan Ungureanu, in prezent “os de aradean”, Adrian Cioroianu, “yesman” desavarsit, si Teodor “Dorel” Baconsky, teologul din Jacuzzi, tustrei demisi din functie pentru activitatea lor lamentabila. Prosti la MAE, buni in Parlament, forul suprem al Romaniei? Haida, de! Daca Romania se afla in haznaua in care se scufunda astazi nu este numai din cauza serviciilor speciale si a noastra, ca nu am facut ce a trebuit cand a trebuit, cat, mai ales, din cauza imbecililor care au condus-o, mai ales a celor din “fruntea” diplomatiei inexistente a Romaniei. Cand aud, azi, tot felul de habarnagii din presa si politica discutand savant pe nas despre Tezaur, fara macar a sti ce contine, sau despre Transnistria, fara macar a fi siguri ca stiu unde e pe harta, ma ia din nou amocul de emigrare. Fara indoiala, numai animalele politice care se numesc Iliescu si Basescu pot genera asemenea sentimente nefiresti care au dus la pustiirea Romaniei de valorile sale umane si la destararea in masa a romanilor, cu efecte distrugatoare asupra prezentului si viitorului natiunii. Dar sa ne intoarcem la Rusia “noastra”. Rusia face ce stie, dintotdeauna. Nimic nu mai este nou si nu ar trebui sa ne surprinda din partea ei. Totul este deja scris, de la Petru cel Mare citire. Asa si cu Tezaurul si Transnistria. In primul si singurul interviu pe care – din cate stiu – l-a acordat unui ziarist roman, seful diplomatiei ruse da cheia tratarii problemelor dintre Romania si Rusia inca din urma cu 7 (sapte) ani. Urechi nu s-au gasit, pana acum, sa-l auda, nici creiere sa-l inteleaga, daramite vreun barbat de stat care sa-i raspunda cu demnitate si responsabilitate, calitate si simt incompatibile cu gargara cu care ne-am obisnuit in ultimii ani. Opt ani de scandal si sapte ani de “diplomatie” irosita, pentru a ne gasi exact in acelasi punct, mort, in relatia cu Rusia. Cu mici exceptii, extrem de notabile: oameni ca filosoful Constantin Barbu, cel care a reusit, iata, de unul singur, sa extraga din bunkerele Rusiei un al doilea Tezaur romanesc si universal – Operele lui Dimitrie Cantemir. Republic aici, pentru ochii celor care vor sa vada, si sa inteleaga, interviul pe care mi l-a acordat Serghei Lavrov in urma cu exact sapte ani.
Ziua, Joi, 10 noiembrie 2005
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acordat un interviu in exclusivitate sefului Departamentului Externe al ziarului ZIUA, Victor Roncea
Rusia ne da praful de pe Tezaur
Rusia isi permanentizeaza prezenta militara din Transnistria, este stirea principala rezultata in urma vizitei ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Bucuresti. Ministrul rus a afirmat ca in zona separatista transnitreana sunt in misiune 500 de militari rusi membri ai “fortei de pace” si inca 1000 care asigura paza depozitelor de munitii ale fostei Armate a XIV-a ruse, cifre contradictorii cu alte rapoarte neoficiale. Rusia este deranjata de planurile Statelor Unite de a instala mai multe facilitati militare in Romania, la Gurile Dunarii si Marea Neagra, este o alta remarca importanta pe care seful diplomatiei ruse a lasat-o sa razbata in cadru public, printre foarte putinele declaratii oficiale. Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, este asteptata luna viitoare la Bucuresti pentru a semna cu presedintele Traian Basescu acordul bilateral privind bazele mobile americane. In exclusivitate pentru ZIUA, Serghei Lavrov a raspuns, in tonul diplomatiei ruse, mai multor intrebari legate de problematicele relatii romano-ruse.
Trecutul este o realitate care apartine istoriei
Rusia este una din marile puteri ale lumii. In istoria noastra comuna, Rusia, in cautarea spatiului sau geopolitic vital, a traversat spatiul Romaniei de mai multe ori, lasand in urma rani care nu s-au vindecat nici pana acum. Cum ar fi Basarabia, nordul Bucovinei, Tinutul Herta, Insula Serpilor si chiar unele parti importante din Delta Dunarii. Regimul comunist impus, de asemenea, cu forta Armatei rusesti si romanii deportati in Gulaguri au adancit aceste rani si mai mult. Inaintarea Rusiei in Europa prin Romania l-a facut pe unul din marii nostri politicieni, Take Ionescu, sa ii numeasca pe rusi “dusmanii naturali” ai poporului roman. Ce considerati ca ar putea fi facut pentru inlaturarea aceste sentimente, deosebit de actuale pentru romani, in pofida declaratiilor de la nivel oficial?
Intrebarea dumneavoastra vorbeste despre cat de complicata a fost istoria relatiilor dintre tarile noastre in secolul XX, mai ales in perioada interbelica si in anii celui de-al doilea Razboi mondial. Cu toate acestea, consideram ca in prezent este important sa ne concentram atentia in primul rand la ceea ce se intampla astazi in relatiile noastre si cum vor arata ele maine. Este important sa ne dam seama unde ne aflam, sa ne straduim sa folosim toate posibilitatile pe care ni le ofera viata internationala extrem de dinamica si sa atingem orizonturi noi de colaborare. Asa cum remarca presedintele Vladimir Putin inca din anul 2003, in discutia avuta cu seful statului roman, nu trebuie sa lasam ca istoria sa ne traga de maneca inapoi. Presedintele Traian Basescu, la randul sau, a spus in timpul vizitei la Moscova in februarie, anul acesta, ca trecutul este o realitate care apartine istoriei.
Ministrul de Externe roman, Mihai Razvan Ungureanu, a apreciat, cu ocazia ultimei sale vizite la Moscova, ca nu exista probleme intre Romania si Federatia Rusa, ci numai “subiecte de discutie”. Jurnalistii romani si rusi nu au fost de acord cu acest punct de vedere, mentionand Tezaurul romanesc, retinut de Moscova, drept una din probleme. In cazul in care istoricii care cerceteaza aceasta problema nu vor descoperi nimic, nu considerati ca Rusia ar trebui sa returneze Romaniei contravaloarea Tezaurului?
Predarea spre pastrarea Guvernului tarist, in perioada primului Razboi Mondial, a tezaurului national al Romaniei este un fapt istoric. Numai ca eu nu as incepe sa masor istoria cu un echivalent in bani. De altfel printre valorile transmise, dupa cum se stie, nu era numai aur, ci si documente, opere de arta, a caror valoare este greu de stabilit si care au fost restituite Romaniei in anii ’30-’50 din secolul trecut. Haideti sa lasam timp specialistilor istorici sa lamureasca definitiv aceste probleme in cadrul comisiei de specialitate existenta.
Rusia dezvolta “planul Iuscenko”
Transnistria este deja considerata in regiune drept un al doilea Kaliningrad. Considerati ca formatul extins de negocieri se va dovedi folositor si cum vedeti viitorul acestei regiuni si al Republicii Moldova?
Nu vad nici un fel de motiv pentru a face o analogie intre Kaliningrad si Transnistria. Regiunea Kaliningrad, spre deosebire de Transnistria este subiect al Federatiei Ruse. In ceea ce priveste problema transnistreana, solutionarea sa necesita punerea de acord intre Chisinau si Tiraspol a unui model de stat comun, viabil, in cadrul caruia sa i se acorde Transnistriei un statut special, cu garantii sigure. In legatura cu aceasta Chisinaul si Tiraspolul vor trebui sa cada singure de acord. Trebuie insa ca si cei invitati sa le fie mediatori – in prezent acestia sunt Federatia Rusa, Ucraina si OSCE – sa sprijine crearea unui climat de incredere intre partile aflate in conflict, sa le sugereze solutii de compromis in fondul normalizarii care s-a constituit in acesti ani. De exemplu, Rusia, in contextul initiativelor care se elaboreaza in prezent a adus la masa tratativelor propuneri suplimentare – “Foaie de parcurs de reglare”, care dezvolta “planul Iuscenko”, orientata spre realizarea urgenta a intelegerilor, in etape. La finele lunii octombrie, anul acesta, la Chisinau si Tiraspol, dupa aproape un an si jumatate de cand Moldova a intrerupt procesul de participare la negocieri, au fost reluate contactele directe ale partilor aflate in conflict. Pentru prima data acestea si-au dat acordul ca la procesul de negociere sa fie invitati observatori din partea Uniunii Europene si SUA. Noi salutam acest lucru. In sens larg, procesul este transparent pentru comunitatea internationala, structurile politice europene, unde problematica solutionarii conflictului transnistrean este examinata in legatura indisolubila cu crearea premiselor pentru stabilitate si securitate in aceasta zona a intereselor reciproce.
Portile Marii Negre raman inchise
Marea Neagra se imparte, la acest moment, dupa cum a fost si in trecut, in sfera de influenta a Rusiei si Turciei. Presedintele Traian Basescu, sprijinit de strategii ale NATO, a solicitat internationalizarea Marii Negre pentru a pune capat activitatilor transfrontaliere ilegale si chiar teroriste, referindu-se, de asemenea, si la conflictele inghetate din regiune, in majoritatea acestora fiind implicate trupe sau baze rusesti. Cat de departe credeti ca va ajunge aceasta propunere? Veti accepta si alte forte navale in Marea Neagra in afara de cele din BlackSeaFor?
Nu pot fi de acord cu faptul ca Rusia si Turcia ar imparti Marea Neagra intre ele. Dimpotriva, Marea Neagra a devenit, mai ales in ultimul timp, o punte care a deschis cele mai largi oportunitati pentru colaborarea ruso-turca. La randul sau, Marea Neagra trebuie sa devina un factor dinamizator al colaborarii multilaterale in regiune, in special pentru unele institutii regionale cum ar fi Organizatia pentru Colaborare in Zona Marii Negre. Romania a devenit presedintele acesteia pentru urmatoarele semestre. Cresterea eficientei Organizatiei pentru Colaborare in Zona Marii Negre reprezinta directia principala in care depun eforturi atat Rusia, cat si Romania. In ceea ce priveste dimensiunea militara, as dori sa apreciez in mod pozitiv activitatea “BlackSeaFor”. Tarile noastre, la fel ca si alte state membre ale acordului privind crearea grupei maritime militare, au convenit sa completeze mandatul acesteia in lupta impotriva terorismului si a raspandirii armelor de distrugere in masa. Cred ca in cadrul “BlackSeaFor” tarile riverane vor putea rezolva cu eforturi comune aceste probleme. Referitor la accesul in Marea Neagra a fortelor maritime militare ale tarilor neriverane Marii Negre, aceasta problema este reglementata prin prevederile cunoscutei conventii semnate la Montreux.
Bazele SUA, contestate prin acordul Rusia-NATO
Principala putere concurenta a Rusiei – Statele Unite – a fost acuzata de comentatorii rusi ca ar incerca sa limiteze influenta ruseasca, de la regiunea Marii Baltice, Caucaz si pana in Asia Centrala, imbinand problemele de securitate cu obtinerea de resurse naturale. Romania si Bulgaria vor gazdui, in curand, facilitati militare americane. Cum comentati situatia?
Nu, probabil ca nu mai este nevoie sa explicam ce importanta are situatia din Caucaz si Asia Centrala pentru Rusia. Cu tarile din aceste regiuni suntem uniti prin istoria multiseculara, prin stransele relatii economico-comerciale si culturale, legaturile dintre familii. Rusia este interesata sa aiba vecini stabili din punct de vedere politic si economic. A ramas de domeniul trecutului timpul discutiilor scolastice privind sferele de influenta in spiritul “razboiului rece”. Noi suntem impotriva incercarilor de instigare a competitiei politico-militare artificiale acolo unde sunt necesare cu adevarat eforturi colective. Suntem convinsi ca numai o colaborare pe scara larga, pe baze egale, crearea unor contexte stranse a relatiilor integrationiste va permite atingerea unui progres calitativ in solutionarea problemelor social-economice si ecologice din regiune, a luptei mai eficiente impotriva terorismului, extremismului, traficului de droguri, imigratiei ilegale si altor amenintari la adresa stabilitatii. Pentru noi este important ca aceasta colaborare sa fie transparenta si previzibila, sa se faca in spiritul increderii reciproce si cu luarea in considerare a intereselor tuturor statelor din regiune. Acum, in ceea ce priveste planurile anuntate de reconfigurare a prezentei militare a SUA in strainatate. Partea americana ne informeaza despre stadiul elaborarii acestor planuri. Acest lucru raspunde intereselor mentinerii unui climat politic pozitiv in intregul spatiu euroatlantic. Noi pornim de la faptul ca orice pasi in cadrul “reconfigurarii” nu trebuie sa contravina spiritului Documentului fundamental Rusia-NATO si declaratiei Consiliului NATO din 8 decembrie 1998. In aceste documente sunt stabilite obligatiile Aliantei de a se abtine de la amplasarea suplimentara continua de forte militare importante ale “vechilor” membri NATO pe teritoriul noilor tari membre NATO in cadrul procesului de extindere a organizatiei. Speram ca in viitor se va respecta cu strictete intregul complex de obligatii, politice si juridice din partea tarilor membre ale NATO in sfera controlului asupra inarmarilor.
Uniunea Rusia-Belarus ramane deschisa
Asa-numitele “revolutii portocalii” au beneficiat de sprijinul unor structuri occidentale. Considerati ca aceasta a facut parte din operatiuni mult mai elaborate sau ca reprezinta, in egala masura, rezultatul regimurilor autoritare din regiune, care au reflectat necesitatea unei schimbari?
Rusia porneste de la faptul ca in problemele spatiului ex-sovietic trebuie sa aiba o atitudine ponderata, tinand seama de particularitatile situatiei in fiecare tara in parte. Anii anteriori au demonstrat deja cat este de complicata si de contradictorie perioada trecerii la democratie si la economia de piata, ce probleme importante trebuie rezolvate pe acest drum. Cu atat mai mult sunt inacceptabile incercarile de a impune din afara standarde unice pentru structura sociala. Este treaba popoarelor respective sa decida cum sa-si construiasca viata. Principala prioritate aici este cat de buna va ajunge viata oamenilor din aceste tari. Pentru Rusia toate fostele republici sovietice sunt parteneri cu drepturi egale iar noi nu intentionam sa le dictam in ce fel trebuie sa-si rezolve problemele interne.
Rusia intentioneaza sa realizeze o uniune cu Belarus, care, se spune, ar oferi presedintelui Putin ocazia de a-si prelungi sederea la Kremlin. Ucraina se pare ca nu o sa acceada la aceasta structura, desi Kievul a facut parte intotdeauna din civilizatia ruseasca. In cazul in care Putin va deveni liderul Uniunii, credeti ca Ucraina se va alatura acesteia sau isi va pastra orientarea spre UE si NATO, reprezentand in aceste structuri si o viziune ruseasca?
In primul rand as dori sa subliniez ca motivul principal al crearii Uniunii Statale nu sunt interesele personale ale diferitilor politicieni, asa “cum considera unii”, ci cerintele profunde, obiective ale tarilor noastre. Posibilitatea ca si alte state sa adere la Uniunea Statala formata din Rusia si Belarus este prevazuta in documentele constitutive – cu conditia ca acestea sa fie de acord cu obiectivele si principiile acestei Uniuni.
Rusia, China, Iran, India, Pakistan, impreuna in SOS
Considerati ca o eventuala alianta intre China si Iran ar putea diminua influenta exercitata de SUA in Orientul Mijlociu si Asia? Considerati ca Organizatia de Cooperare de la Shanghai – SOS – ar putea deveni replica unei structuri conduse de SUA?
Nu am auzit nimic despre o uniune chino-iraniana. Ambele tari sunt doua state asiatice puternice, desfasoara o politica externa de sine statatoare, determinata de propriile interese nationale. Poate ca dumneavoastra aveti in vedere participarea Chinei si a Iranului la Organizatia de Colaborare de la Shanghai, dar aceasta organizatie nu urmareste scopul de a submina interesele cuiva in Orientul Apropiat sau in Asia. Agenda sa de lucru este cu totul alta. Organizatia de Colaborare de la Shanghai nu este un club inchis si nici o dublura a vreuneia din institutiile existente. Aceasta este o organizatie deschisa parteneriatului, orientata spre mentinerea pacii si stabilitatii in regiunea din centrul Asiei, spre lupta activa impotriva noilor provocari si amenintari, dezvoltarea colaborarii economico-comerciale inclusiv in domeniul energiei si al retelei de transporturi din tarile membre, investitiilor reciproce, colaborarii in domeniul stiintei, invatamantului, culturii. La summit-ul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai din vara aceasta, India, Iranul si Pakistanul au obtinut statut de observator.
Baza solida Moscova-Berlin
Care este opinia dvs privind rezultatele alegerilor legislative din Germania si viitoarea orientare a politicii externe a acesteia?
Rusia este deschisa colaborarii constructive cu noul Guvern al Germaniei, care va fi constituit in urma alegerilor din 18 septembrie, anul acesta. In opinia noastra, nu exista o alternativa reala la dezvoltarea in continuare a parteneriatului strategic dintre Germania si Rusia. Contactele de incredere stabilite in timpul cancelarilor Helmuth Kohl si Gerhard Schröder intre Moscova si Berlin constituie o baza solida, care permite si astazi sa privim cu incredere in viitor, dezvoltand relatiile dintre statele noastre in spiritul bunei vecinatati si a egalitatii in drepturi. Si in acest plan remarcam cu satisfactie acordul tuturor fortelor politice din Germania spre mentinerea unor relatii constructive stranse cu tara noastra.
Belgradul, drepturi egale la negocieri in Kosovo
Revenind in Balcani: la atatia ani de la invadarea Kosovo de catre trupele internationale, drepturile populatiei sarbe din regiune inca nu sunt respectate, misiunile ONU si KFOR aflandu-se sub semnul esecului. Cum vedeti viitorul provinciei sarbe Kosovo?
Dupa cum se stie, Consiliul de Securitate al ONU, pe baza recomandarii cuprinse in raportul Trimisului special al Secretarului general al ONU pentru urmarirea respectarii prevederilor referitoare la provincia Kosovo, K. Aide, a decis inceperea procesului de negocieri pentru determinarea statutului Kosovo. Cadrul provizoriu al negocierilor, precum si decizia finala nu au fost prestabilite. Pornim de la necesitatea mentinerii rolului conducator al Consiliului de Securitate al ONU in aceasta etapa. Ramane imperativa realizarea standardelor stabilite de comunitatea internationala pentru Kosovo. Situatia in aceasta sfera este extrem de nesatisfacatoare, in primul rand in ceea ce priveste securitatea si asigurarea drepturilor populatiei care nu este de origine albaneza din acest tinut, libertatea circulatiei, reintoarcerea refugiatilor. Consideram ca desfasurarea negocierilor trebuie sa fie direct corelata cu progresul in respectarea standardelor. Principala raspundere revine aici organelor de conducere provizorie a tinutului, partii albaneze din Kosovo. Un rol activ trebuie sa-l aiba si prezenta internationala in aceasta directie. Ne pronuntam pentru participarea cu drepturi egale a Belgradului la negocieri, care trebuie sa se poarte in mod direct intre parti. Numai in cazul acesta s-ar putea ajunge la o solutie acceptabila pe termen lung si la consfintirea acesteia intr-o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU.
Gazprom si legile economice
Relatiile intre Romania si Rusia in domeniul afacerilor s-au imbunatatit. Companiile rusesti deja actioneaza in Romania in sectoare importante. In aceste conditii, nu considerati ca o renegociere a pretului gazelor naturale importate de Romania din Rusia ar putea fi interpretata drept un semn al acestei bune cooperari?
Noi traim de ceva vreme in conditiile economiei de piata, in care preturile nu sunt dictate de “gesturi de bunavointa”, ci se formeaza sub actiunea legilor economice general cunoscute. Principalul furnizor de gaze in Romania este “Gazprom” si activitatea sa de asemenea este determinata de conditiile pietii. In afara de aceasta, el nu controleaza retelele de distributie a gazelor din interiorul Romaniei, iar acesta este un factor important pentru determinarea pretului pe care il plateste consumatorul roman si pentru gazele rusesti si pentru gazele proprii romanesti.
Cand va veni Vladimir Putin la Bucuresti?
Invitatia ca Vladimir Putin sa viziteze Romania a fost confirmata in octombrie, anul acesta, in mesajul de felicitare adresat de Traian Basescu cu ocazia zilei de nastere a sefului statului rus, precum si verbal, in cadrul vizitei la Moscova a ministrului roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Cred ca trebuie sa lucram serios in directia completarii substantiale a continutului acestei vizite, astfel incat aceasta sa devina un reper important in relatiile noastre.
Nota mea, de azi: De prisos sa spun ca aceasta vizita de stat n-a mai avut loc niciodata, Putin multumindu-se sa fie vedeta Summitului NATO de la Bucuresti, din 2008? Si atat!
Plus: O amintire de la Moscova, dintr-o vizita din 2009:
“Ipocrizia e omagiul pe care viciul il aduce virtutii” era motto-ul din Francois de la Rochefoucauld pe care si-l alesese Cristian Sima, fostul sef al Bursei Sibiu si actionar HoţNews, inainte de a fugi din tara cu toti banii clientilor sai de la WBS Holding. In acest context semnalez doua discutii Roncea Ro cu Cristian Sima, despre presa si securitate:
Cristian Simae a fost finantist, actionar al casei de brokeraj WBS Holding dar si al portalului HotNews, unde a publicat recent un articol, care a ajuns, probabil, numarul 1 in topul accesarilor site-ului de stiri: SOV si “Junimistii”. Ma duc la el, la sediul WBS. Ma intampina reticent dupa ce l-am bruscat pe blog publicand un fisier audio cu o conversatie privata dintre noi despre relatia sa cu Securitatea. O reactie de-a mea in urma prezentei sale, in direct, la noul loc de munca al lui Robert Turcescu, ca al doilea invitat dupa informatorul Dan Puric. Lucrez la un studiu privind Securitatea si numele de cod avute de diversi, gen “Lulu” pentru Liiceanu sau “Cain” pentru Tismaneanu (trebuie sa recunostem ca li se potrivesc). Iar eu am “dat pe goarna” ca Sima a fost “Toma Caragiu”. (…)
Revenind la oile noastre albe si negre, am intrat direct in subiect: relatia sa cu Securitatea. Sima era un tanar student la Matematica in 1985, cand s-a apucat sa faca manifeste cu inca doi colegi de-ai sai. Prima oara a scapat de arestare, la mustata. la interventia Zoiei Ceausescu, care era profesoara la Matematica. A doua oara nu i-a mai mers. Avea deja niste intalniri suspecte cu un diplomat britanic: Mark Stevenson, posibil ofiter MI6. Iar el, devenit intre timp asistent universitar, impreuna cu prietenii sai, ajunsesera atat de eficienti cu raspanditul manifestelor incat Securitatea credea ca este vorba de o retea intreaga. “Ce pot sa zic? M-au batut pana am spus tot ce stiam”, marturiseste acum Cristian Sima. Finantistul de azi sustine ca a fost torturat prin doua metode: “la protap” – legat cu catuse de un par si invartit intre doua birouri – si prin bataie in sacul cu apa, ca sa nu fie lasate urme. Noaptea, in celula, isi simtea toate oasele rupte. Un coleg de arest, pus, cine stie?, sa-l influenteze, i-a mai istorisit la culcare niste metode de tortura, cu tigari stinse pe talpi si alte nenorociri. Dimineata, la prima ora, era la raport. “Atunci mi-am ales numele de cod Toma Caragiu”. Dosarul pe care il avea la Securitate era impresionant, continand stenograme dupa toate conversatiile pe care le-a avut la intalnirile sale “conspirative” cu Mark Stevenson: “Sima Cristian – TRADARE, scria pe el”, rememoreaza azi. Dupa o saptamana si cateva zeci de note a fost lasat sa plece. Si-a informat imediat colegii: “V-am dat in gat pe toti!, le-am spus”. Apoi, in timp, a mai dat cateva note “la misto”. Pe 16 decembrie 1989 erau convocati cu totii la Securitate, pe Luigi Cazzavillan. Cand au ajuns acolo securistii i-au trimis la plimbare. Deja “incepuse”. Pe 22 decembrie era in Studioul 4, la TVR, alaturi de Dinescu si Caramitru: “Sunt acolo in poza clasica cu “Am invins”. Aveam plete si parul cret. Spre seara mi-am dat insa seama ca “revolutia” e o escrocherie monumentala. Au vrut sa ma si elimine. Nu eram in schema”, isi aminteste Sima. A participat la Fenomenul Piata Universitatii. Pe 21 mai, dupa alegerile din “Duminica Orbului”, a parasit tara. S-a intors pe 13 iunie iar pe 14 minerii ii spargeau capul in Facultatea de matematica. Normal: avea plete si ochelari. “Uitati urma aici, pe frunte, osificata: amintirea pe care mi-au lasat-o minerii!”, imi spune enervat si profit de moment sa-i fac o poza (foto).
Acum, dupa 20 de ani, Cristian Sima a devenit practic un nou caz Sorin Rosca Stanescu. Desi si-a recunoscut prin cateva interviuri relatia cu Securitatea, de la CNSAS a primit recent o hartie frumoasa (vezi foto mai jos) in care se afirma, negru pe alb, ca “nu exista date ori documente din care sa rezulte calitatea de lucrator sau de colaborator al Securitatii”. “Pai unde e dosarul ala al meu, gros de-o palma?”, se intreaba azi Sima. Buna intrebarea.
Pentru ca Sima e si patron de presa vorbim putin si despre afacerile lui Vintu cu “deontologii” Romaniei, de la santajistul Bogdan Chirieac si versatul Mircea Dinescu la Cristian Tudor Popescu. Despre CTP, Sima spune transant ca fuge de adevar si ca a infiintat ziarul Gandul cu banii de la Vintu – un milion de dolari. “Eram acolo, la Vintu, cu Dinescu, atunci cand s-a aranjat tranzactia, la cald. Uite-asa-si freca Vintu mainile: “Gata! L-am cumparat si pe CTP-ul!””
Oare ce-i trebuie Clubului Roman de Presa si Asociatiei Jurnalistilor din Romania ca sa ia in discutie acest caz, de o gravitate exceptionala, tinand cont de statutul lui CTP de fost presedinte al CRP, in prezent si presedinte si membru “de onoare” al celor doua asociatii? De ce nu sunt pusi cei doi actionari media fata in fata? Si DNA-ul, DIICOT-ul, ce fac? E vorba de o spalare de bani. Ia, acolo, un milion de dolari…
Invitat de jurnalistul Sabin Orcan la “Adevarul”, pentru un interviu, presedintelui Traian Basescu i-a iesit in cale la intrarea in ziar chiar pisica neagra: “carnatarul” Peter Imre (plagiat dupa Ion Cristoiu). Pe langa faptul ca e dilarul afacerii media a lui Dinu Patriciu, Peter Imre este si amantul fostei consiliere personale a presedintelui-suspendat, ex-sotia fostului sef al SIE, dar si sotul fiicei actualului sef al SIE. M-ati pierdut? Chiar asa e. Peter Imre a fost surprins de ziaristii bagaciosi de la Cancan dupa ce a intretinut un schimb profund de experienta pulitica (vorba lui Pastorel Teodoreanu) cu Adriana Fiona Saftoiu (aici foto si video), in prezent deputat PNL pe mosia lui Patriciu (Prahova), ex sotia lui Claudiu Elwis Saftoiu, fost sef al SIE, actual sef al TVR, ambii fosti consilieri ai presedintelui Traian Basescu. Imre este, totodata, sotul Marinei Melescanu, fiica actualului sef al SIE, Teodor Melescanu, fost senator PNL, intre cei doi insuratei fiind o diferenta de varsta de vreo 20 de ani.
Peter Imre a fost considerat drept unul dintre generatorii crizei politice din 2005, cand fostul premier Calin Popescu Tariceanu a renuntat sa-si mai dea demisia, la sfaturile acestuia si ale lui Sorin Rosca Stanescu date la o masa verde de la Snagov, potrivit acuzatiilor lui Traian Basescu si ale unei alte foste consiliere prezidentiale, Elena Udrea, participanta la pranzul select. Liderul PNL Calin Popescu Tariceanu afirma ca “reprezentantul industriei de tutun la care face referire seful statului este Peter Imre, vechi prieten de peste 12 ani, cu care mi se intampla sa joc table pe plaja”.
Dupa partidele liberale de sex si table, fostul tractorist neoprotestant membru al mai multor “nationalitati conlocuitoare” :), a sustinut trivial suspendarea lui Basescu la Referendumul din 2007 si a vrut sa-l dea afara de la “Adevarul” pe Ion Cristoiu dupa ce acesta il criticase pe mogulul Patriciu pentru povestea cu filmuletul viral din 2009.
Acum il intampina cu deferenta pe Basescu si pune tot angrenajul “Adevarului” in slujba presedintelui ales si suspendat. Chiar crede ca asa o sa-l scape pe Patriciu de puscarie? Ha, ha, ha! De abia astept sa-l vad pe Basescu laudand de la Cotroceni sau Neptun prestatia Justitiei, pentru condamnarea lui Patriciu, pe 2 august a.c.! 🙂 🙂 🙂
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”
Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.
Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.
Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.
Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.
Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.
FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?
Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.
March 2nd, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
