Posts Tagged ‘Maresalul Ion Antonescu’

Un ziarist interbelic necunoscut, profesorul Buzatu, Xenopol, turcii, rusii si romanii: „Nu bolşevismul constituie primejdia morală care ne pândeşte, ci Rusia. Rusia, pur şi simplu”

Profesorul Univ Dr Gheorghe Buzatu, un luptator academic pentru aflarea si prezentarea istoriei adevarate a Romaniei, ne ofera prin Editura TIPO – Moldova un cadou deosebit: reeditarea celor doua volume ale lucrarii lui Alexandru D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra ţărilor române, aparuta la Iaşi, in 1880, insotita de prefata neobositului istoric, fondator in 1994 al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana, aflat sub tutela Academiei Romane si in parteneriat stiintific, printre altele, cu renumitele Hoover Institute si Standford University. Sub egida Centrului Profesorului Gheorghe Buzatu, care organizeaza si captivante conferinte si dezbateri publice, au aparut pana acum nenumarate studii remarcabile despre istoria nationala reala a romanilor, iar biblioteca institutiei academice iesene dispune de o arhivă de specialitate totalizând 3 767 volume, provenind din achiziţii şi propriile publicaţii, din donaţii (Dr. Faust Brădescu, Prof. Univ. Dr. D. Ciurea, Prof. Univ. Dr. Alexandru Andronic, Prof. Univ. Dr. Vasile Neamţu) ori din schimburile interne şi externe de cărţi şi reviste, dupa cum se afirma pe site-ul acesteia, CICE – Iasi. In cadrul operei neobositului profesor, de recuperarea a valorilor romanesti autentice, se inscrie si tiparirea la Editura TIPO – Moldova a unei serii de titluri renumite, in Colectia Opera Omnia, coordonata chiar de catre Profesorul Gheorghe Buzatu. Portalul Ziaristi Online a publicat azi, in exclusivitate, prefata Profesorului Buzatu la cea mai recenta aparitie din Colectia Opera Omnia, Razboaiele dintre rusi si turci. Invatamintele pe care le putem trage din aceasta introducere in apriga chestiune ruseasca sunt tulburatoare. Nu in ultimul rand, din punctul meu de vedere, publicarea in premiera a unei veritabile anchete ziaristice geopolitice a unui jurnalist interbelic ramas necunoscut, pana acum, respectiv I. Joldea Rădulescu, demn de omagiat, aduce o lumina fascinanta asupra intelegerii problematicii faliei geostrategice dintre Romania si Rusia la Gurile Dunarii si Marea Neagra, un subiect fierbinte si azi, dezbatut de-a lungul vremii de toti marii publicisti nationalisti romani, de la Mihai Eminescu la Nae Ionescu, dupa cum aminteste si Profesorul Buzatu mai jos, in fragmentul preluat de Roncea.ro:

RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI

DIN PERSPECTIVA UNEI

REALITĂŢI GEOPOLITICE INCONTESTABILE:

“ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA

ŞI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU”

de Prof. Univ. Dr. GH. BUZATU

“Mihai Eminescu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Nae Ionescu sau  Pamfil Şeicaru, titani ai presei noastre politice, nu au neglijat – din unghiuri şi în perioade diferite – rolul şi locul factorului rusesc asupra orientării de ansamblu a României în relaţiile internaţionale. Fără nici o  exagerare, dar aserţiunile lor în această privinţă au constituit şi au rămas contribuţii de referinţă ale unui nepreţuit tezaur[3], concretizat în învăţături şi maxime de valoare nepieritoare, la care revenim adeseori, mai puţin pentru a ne delecta, însa, mai cu seamă, pentru a afla sugestii, lumini şi raţiuni în cazuri cât se poate de concrete. Astfel că, o dată cu trecerea timpului, nici nu mai ştii cui – celor nominalizaţi deja sau generaţiei de aur a anilor ’20-’40 (Octavian Goga, Gh. I. Brătianu, I. Petrovici, S. Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, P. P. Panaitescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Sabin Manuilă, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea s.a.) – să-i atribui paternitatea unei butade celebre, pe cât de „brutală” (?!), pe atât de reală, şi anume că, de 300 de ani încoace, practic din 1711, când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul poziţiei noastre geopolitice a rezultat din faptul că, în orice moment al evoluţiei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu! Şi, într-adevăr, mai cu seamă de la 1812 înainte, oricând vecinătatea Rusiei a reprezentat pentru politica generală a Iaşilor şi Bucurestilor, mai apoi a României, o premisă, o condiţie şi o rezultantă, de prea puţine ori un beneficiu şi – vai! – cel mai adesea un dezavantaj, ca să nu spun o obsesie şi un pericol de prim rang, precum în mod cu totul deosebit în decursul existenţei României Mari (1918-1940), căreia i-a pus capăt prin faimoasele note ultimative din 26-27 iunie 1940, după cum şi între 1944 şi 1989, atunci când Kremlinul s-a pretins deopotrivă “prieten” şi tutore ideologic (practic stăpân absolut – până prin ´60) al Bucureştilor. Despre toate acestea ne vorbeşte, pilduitor, un document inedit[4], recent descoperit  în arhivele “procesului” intentat în 1946 foştilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu[5], mai precis o lungă scrisoare (54 pagini dactilografiate), trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Şeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu.

Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspiraţia ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareşalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificaţia vecinătăţii Rusiei. A obţinut, se înţelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri şi precizări fundamentale, demne oricând de o antologie. Ca să exemplific, voi reţine că, în 1936, neîntrecutul N. Iorga s-a destăinuit jurnalistului I. Joldea Rădulescu: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în 1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie săne ferim ca de foc să irităm pe ruşi, întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei, şi, al doilea, fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, prin declaraţii oficiale şi prin presă, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolşevic, care ne ameninţă liniştea şi siguranţa internă”. Cu un alt prilej, după dezastrul graniţelor răsăritene în iunie 1940, Mareşalul C. Prezan, unul dintre coautorii victoriilor răsunătoare din 1917-1919, şi-a exprimat dezacordul faţă de propunerea ca România să fi intrat în război pentru a respinge notele ultimative ale lui Molotov privind Basarabia şi Bucovina de Nord, motivând că „ar fi fost o mare greşeală… Am fi fost zdrobiţi şi ameninţaţi să pierdem, poate, şi mai mult. Cred că ruşii atâta aşteptau: să fie provocaţi ca să ne ocupe”. Însă şansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcţie al României, nimeni altul decât I. I. C. Brătianu. Era cu puţin timp înainte de sfârşitul neaşteptat al marelui bărbat de stat, unul dintre fondatorii şi călăuzitorii marcanţi ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existenţă. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei şi convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins ca România, aflată şi astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situaţia când nu poate şi nici nu trebuie să-şi îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele şi îndemnurile antemergătorilor noştri iluştri, fie ei fondatori de ţară, fie creatori şi propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naţionale. Cu precizarea că, în funcţie de momentul, de conţinutul şi de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reţine pentru cititor câteva din pasajele cele mai semnificative pe tema enunţată din interviul acordat în 1927, de premierul României, ziaristului … de ocazie, care, totuşi, a fost I. Joldea Rădulescu. Menţionez, o dată în plus, că textul este inedit, iar întrebările din paranteze aparţin reporterului de la 1927: „I. I. C. Brătianu – Ştiu că şi alţii fac sforării ca ruşii să ne recunoască graniţa dinspre Răsărit; le-am făcut şi eu. Nu zic că e rău, dar nu e nici bine, fiindcă această recunoaştere obţinută, ne vom culca pe roze şi vom uita de eterna primejdie rusească…” La întrebarea ce era de făcut?, Brătianu a observat: “Nimic altceva decât să ne menţinem mereu pe linia politică a alianţei cu Anglia şi Franţa; orice deviere, cât de mică, de la această alianţă, ne va fi fatală; cum ne-ar simţi că ne îndepărtăm de protectorii noştri pentru a-i înlocui cu alţii, sau că ramânem singuri, ruşii ne vor ataca…” În asemenea situaţie, a intervenit Joldea Rădulescu, se impunea să le răspundem ruşilor?, drept care Ionel Brătianu a replicat ferm: “… Nu; dacă voi fi eu la guvern, nu vom răspunde; dacă vor fi alţii şi aceştia vor comite greşeala să răspundă, îţi spun de pe acum ce se întâmplă: vom fi zdrobiţi şi însăşi fiinţa statului va fi în primejdie de moarte. Ruşii ne vor copleşi cu numărul şi ne vor invada întregul teritoriu. Suprema înţelepciune recomandă să nu ne batem niciodată, în nici o împrejurare şi oricum s-ar prezenta coaliţia. Fiindcă odată terminat războiul, prietenii de arme se vor întoarce acasă, iar noi vom rămâne iarăşi singuri, faţă-n faţă cu haotica, năucitoarea ameninţare. Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să porneasca nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorţii unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic şi pe acela al alianţelor; din momentul în care s-a dezlănţuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Jurnalistul nu s-a dat bătut, oferind exemplul războiului Crimeii, temă care nu-i era necunoscută premierului de la Bucureşti. “… Crimeea – a dezvoltat Brătianu – a fost un succes pentru aliaţi, fiindcă ruşii erau conduşi atunci de un ţar care nu-nvăţase nimic din strategia lui Alexandru I. Dacă ruşii se retrag în interiorul ţării, sunt imbatabili. Armata rusă nu poate fi înfrântă decât de acela care va şti sau va reuşi s-o atragă în afară de frontierele Rusiei!”[6].

Între cei chestionaţi de I. Joldea Rădulescu, nu putea să lipsească Constantin Stere însuşi, în 1930-1931. Potrivit „Marelui Basarabean”, care a avut un rol proeminent în politica României în 1914-1918, el fusese convins că, la sfârşitul primului război mondial, Rusia ar fi fost zdrobită, fiind eliminată de pe scena europeană pe cel puţin … o sută de ani! Nu fusese aşa, întrucât, de fapt, Rusia ieşise regenerată din conflagraţie, probabil pentru că imperialismul ţarilor a fost preluat şi amplificat de Kremlinul Roşu[7].

(more…)

ROMANIA, Stat de necesitate europeana. „Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi toţi. Ardealul este sufletul nostru”. Prof Gheorghe Buzatu despre Transilvania. Exclusiv Ziaristi Online

„Ardealul nu este un pământ.   Ardealul suntem noi toţi.

Ardealul este sufletul nostru”

(Mihai Antonescu, 10.X.1941).

 

ROMÂNIA –

 STAT DE NECESITATE EUROPEANĂ

de GH. BUZATU

 

Realitatea desprinsă din titlu a fost formulată tranşant de însuşi inegalabilul nostru istoric – unul dintre cei mai mari ai lumii – Nicolae Iorga. Iar aceasta în repetate rânduri şi întărită, în formule diverse dar exprimând aceiaşi esenţă, de către cei mai mari dintre CEI MARI ai spiritului şi ştiinţelor româneşti: M. Eminescu, M. Kogălniceanu, Brătienii, A. D. Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, N. Titulescu, S. Mehedinţi, Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Octavian Goga, I. Petrovici, I. Simionescu, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, D. Gusti, Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Pamfil Şeicaru sau G. Vâlsan[1]. Unul dintre ei – l-am numit pe Gh. I. Brătianu – a desluşit cu nedezminţitu-i talent şi  exemplară concizie, în Cuvântul înainte al celei dintâi reviste române de  „Geopolitică şi Geoistorie” (1941), coordonatele poziţiei României în contextual general continental şi, mai limitat, sud-est european, deşi nu doar atât: „Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă şi mai departe -, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aicea nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este, deci, – continua Gh. I. Brătianu în atenţia Estului şi Vestului, Nordului şi Sudului deopotrivă – şi în tot timpul. Ea deţine, cum s-a spus, cu adevărat o poziţiune-cheie. Iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Înseamnă, deci, că, mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui acolo aşezat). Ideea de hotar, de putere şi de apetit economic, internaţional, de autarhie şi independenţă, trebuie purtată acolo mereu în conştiinţe, ca o obsesie. Suntem, prin poziţia noastră pe glob, dar şi prin cele ce poartă faţa şi ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie să aibă ghioagă bună şi toţi şi … să doarmă cât mai puţin. Se înţelege, deci: un Stat cu o astfel de situaţie, în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintâi, să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui Stat, şi în primul rând pătura lui conducătoare, trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele”[2].

            În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, apărută integral în 1929 (3 volume, Bucureşti, Cultura Naţională, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane şi de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernări naţional-ţărăniste (Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Iuliu Maniu), tocmai a apărut unele consideraţii se impun.

În primul rând, ediţia originală în trei volume masive a ambiţionat să   reprezinte – ceea ce a reuşit cu maximă strălucire şi pentru un timp îndelungat – un tablou şi un bilanţ al evoluţiei şi stării provinciilor după cel dintâi deceniu al apartenenţei lor la România Mare. Opera, evident marcată de un spirit enciclopedist, fusese pregătită de un comitet de redacţie prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943),  asistat fiind de Emanoil Bucuţa. Ea beneficia de solide contribuţii şi intervenţii, purtând semnătura unor personalităţi ştiinţifice de imens prestigiu naţional şi european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Puşcariu, S. Mehedinţi, G. Vâlsan, Ştefan Meteş, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilă, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa ş.a.

În 1929 ori în prezent, când discuţiile despre Transilvania revin în atenţie. Aceasta în contextul unor pretenţii revizioniste implicând anularea Sistemului Tratatelor de Pace de la Paris – Versailles din 1919-1920 (mai ales, în cazul în speţă, a Tratatului de la Trianon), pe motive ilogice şi raţiuni deşarte. În atare situaţie, se înţelege, trilogia destinată tiparului recâştigă în semnificaţie. Acum, ca şi în 1929, trilogia Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928,  constituie, mai mult decât un argument, proba verităţii. Iar, în context, putem să neglijăm demonstraţiile lui N. Titulescu, ilustrul nostru diplomat, care anterior făuririi României Mari la 2 Decembrie 1918, s-a remarcat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă? Pe atunci, mai precis la 3 mai 1915, într-un discurs susţinut la Ploieşti pentru cauza intrării României în război împotriva Austru-Ungariei, a opinat:

“…România nu poate fi întreagă fără Ardeal … Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa … Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi  harta: Ardealul e inima României geografice!…”[3]

După un sfert de veac, la 10 octombrie 1941, trimiţându-i un mesaj lui Manfred von Killinger, ministrul german la Bucureşti din 1941-1944, Mihai Antonescu, titularul Externelor României şi Prim-vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, în condiţiile în care tocmai prepara fondarea Biroului Păcii destinat să coordoneze campania pentru participarea ţării la Conferinţa Păcii de după al Doilea Război Mondial, pe urmele şi în tonul  discursului celebru al înaintaşului din mai 1915, îl atenţiona pe trimisul Berlinului că:

Mi-a scris consilierul presedintelui Romaniei, i-am raspuns si eu sefului statului, Traian Basescu, si am adaugat si protestul Civic Media catre MAE de la Kiev. Cazul Hagi Curda si cum a reactionat MAE roman in cazul Ucraina vs Roncea si ZIUA

Petitia nr.20748
Data: 09-08

Domnule Victor Roncea,

Va multumim pentru mesajul adresat Presedintelui României, Domnul Traian Basescu.

Dupa cum probabil stiti deja, ministrul afacerilor externe român, (sic) a solicitat în cadrul întrevederii din 18 iulie 2011 cu omologul sau ucrainean, identificarea unor masuri de crestere a încrederii între Bucuresti si Kiev, care sa conduca la evitarea unor situatii precum cele care au avut loc la 16 iulie 2011.

Cu stima,

Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu

 

Stimate Domnule Gabriel-Cristian Piscociu,

Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Chiar ma intrebam daca presedintele Romaniei isi va mai aduce aminte intr-o zi ca inca mai exista in aceasta tara si altfel de ziaristi decat cei cu care s-a obisnuit sa se intretina zilnic, in acesti sapte ani, cu precadere in ultimii trei.

Desigur, am urmarit prestatia ministrului de Externe al Romaniei de la intalnirea cu omologul sau ucrainean, avuta chiar la doua zile dupa incidentul de la Hagi Curda, asa cum a fost prezentata pe site-ul MAE roman: “Participarea României la Grupul de Prieteni ai Ucrainei şi întâlnire între miniştrii T. Baconschi şi K. Grişcenko” (https://mae.ro/node/9804).

Citez: “Ministrul Baconschi a solicitat identificarea unor măsuri de creştere a încrederii între Bucureşti şi Kiev care să conducă la evitarea unor situaţii precum cele care au avut loc sâmbătă, 16 iulie, cu ocazia deplasării unor ziarişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor la sfinţirea unei biserici din regiunea Odesa.”

Se pare insa ca “identificarea masurilor de crestere a increderii” a fost eficienta, dar numai intr-un singur sens, de la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” spre Kiev, nu si invers. Din pacate, reactia edulcorata a diplomatiei romane in acest caz a dus la accentuarea agresiunii asupra romanilor din Ucraina, in special in ceea ce priveste situatia Bisericii si comunitatii romanesti de la Hagi Curda.

Dupa cum probabil stiti, poate chiar mai bine decat mine, securitatea ucraineana nu a luat in seama deloc enuntul “pro-pasiv” al ministrului Teodor Anatol Baconschi, contrar preceptelor diplomatiei “pro-active” promovate de inaintasul sau, Mihai Razvan Ungureanu. Iata un articol pe aceasta tema, preluat de Ziaristi Online de la Jurnal de Chisinau: “Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace” (https://www.ziaristionline.ro/2011/08/07/epitropul-de-la-hagi-curda-terorizat-de-securitatea-ucraineana-mae-roman-ca-de-obicei-tace/).

In opinia Asociatiei Civic Media, autoarea protestului inaintat sefului statul roman, domnul Traian Basescu, atitudinea umila a actualilor reprezentanti ai diplomatiei de la Bucuresti fata de politica agresiva a Kievului la adresa comunitatilor romanesti din Basarabia istorica si nordul Bucovinei nu face decat sa stimuleze autoritatile ucrainene in atitudinea lor sfidatoare fata de valorile europene si drepturile minoritatilor, consfintite de normele Consiliului Europei si ale Natiunilor Unite. Ca este o politica tactica si strategica bine pusa la punct, este treaba lor. Problema noastra este ca nu avem la randul nostru nici un raspuns de ordin tactic si strategic in fata unor asemenea provocari.

La ce foloseste “identificarea masurilor de crestere a increderii” daca drepturile celor doi jurnalisti romani – dupa cum sunt inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Constitutia Romaniei – raman incalcate iar institutia de stat insarcinata sa ii apere, prin insasi misiunea existentei sale – din banii contribuabililor! -, a tacut, a tacut si iar a tacut?!

Nu in ultimul rand tin sa va amintesc ca, intr-un caz similar, al declararii mele drept “persona non grata” de catre autoritatile de la Kiev, in “era” Kucima, tot ca urmare a unor articole de presa, la fel ca in cazul celor doi ziaristi “pedepsiti” acum in acelasi stil rudimentar  – Valentin Tigau de la Radio Romania International (post al statului roman) si Simona Lazar de la Jurnalul National – Ministrul de Externe al Romaniei de la acea vreme, desi PSD-ist, nu a ezitat sa inainteze un protest scris Kievului si sa-l cheme la ordine pe reprezentantul Ucrainei la Bucuresti, exprimand “profunda ingrijorare” a statului roman si solicitand “ridicarea neintarziata a acestei masuri abuzive”. Acte absolut firesti ale unui stat membru NATO si UE fata de tupeul nemarginit al unui stat construit din teritorii straine lui, grupate artificial intr-o republica membra a urmasei URSS, CSI, ea insasi o succesoare de facto si de jure a Uniunii Sovietice.

De asemenea, incurajate si de atitudinea ferma a MAE roman, au inaintat proteste oficiale catre MAE ucrainean si presedintele Kucima toate organizatiile internationale de aparare a libertatii presei si jurnalistilor, de la Asociatia Mondiala a Ziarelor si Editorilor de Presa – www.wan-ifra.org la Institutul International de Presa si Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor din SUA si chiar si Misiunea SUA la NATO, care a solicitat la randul ei explicatii, in ciuda intereselor geopolitice majore existente la Bruxelles si Washington in privinta acestui teritoriu amalgamat (vedeti arhiva ziarului ZIUA de luni, 30 iunie 2003 si editiile urmatoare sau arhiva Roncea.ro – facsimile mai jos).

Aceasta reactie a fost o consecinta, repet, a atitudinii ferme a Romaniei ca stat suveran si a respectului fata de presa romana de la acea vreme. Lipsa acestora duc, iata, iarasi si iarasi, la umilirea si terorizarea romanilor din Ucraina, de care raspunde in primul rand seful statului, domnul Traian Basescu, in calitatea lui de presedinte al tuturor romanilor, si pe plan intern, la desconsiderarea totala a putinilor jurnalisti care isi mai fac meseria in sprijinul idealurilor nationale si al revelarii adevarului, chiar si cu picatura, intr-un ocean de minciuni si ura specific atmosferii bolsevice a anilor ’50.

Sper ca actiunile viitoare ale sefului real al diplomatiei romane sa-mi demonstreze ca nu v-am scris degeaba si ca mesajele noastre or sa ajunga intr-un final si in mapa sa de “interese nationale”.

Cu regret momentan,

Al Dvs,

Victor Roncea,
Jurnalist
Asociatia Civic Media

PS: Va trimit alaturat si protestul inaintat de Civic Media ministrului de Externe al Ucrainei si ambasadorului Kievului la Bucuresti, ramas, insa, fara raspuns, probabil si in lipsa unei solidarizari a breslei descompuse de azi si a organizatiilor care sustin ca reprezinta drepturile jurnalistilor dar sunt mai degraba preocupate de ce a mai spus Basescu despre tigani si daca le da si lor Soros vreun gram de aur dupa ce intra ungurii in posesia Rosiei Montane…

Protest and Request from Civic Media Association

“History will never leave out someone without paying his price for treason”

To: Ukrainian Foreign Ministry

The Ukrainian Embassy in Romania

HE Konstantin Grişcenko

HE Markiyan Kulyk

Sirs,

We ask you to revoke immediately the interdiction for Romanian journalists Valentin Tigau and Simona Lazar, who were prohibited to enter in present Ukraine and were declared “persona non grata” for 5 years starting 2009.

Also we would like you to formulate a public apologize for restricting their fundamental rights, freedom of movement and freedom of expression and freedom of the press.

As you must know, this Saturday, on 16 of July, two buses with more than 100 Romanian and Moldavian citizens on board – among them journalists, students, officials and NGO representatives – were kept for hours at the Reni customs house on the border between Moldova and Ukraine.

The Romanians and Moldavians citizens of Romanian ethnic origin were planning to attend the dedication of the first Romanian Orthodox Church rebuild in Ukraine, in Romanian minority village Hagi Curda  – renamed Kamasovka in Ukrainian.

At the border, two Romanian journalists were turned back. The others, 130 persons, were eventually allowed to enter Ukraine and attend the event, following the intervention of the Romanian Consulate representatives in Odessa send by the Romanian Foreign Affairs Ministry (MFA).

The two Romanian journalists were taken by a Police car and taken outside the Ukrainian territory. They were informed that they have a five year interdiction in Ukraine starting in 2009, an act that nobody informed them about.

The two journalists, Valentin Tigau, an editor from National Public Radio (Radio Romania Actualitati – Radio Romania International) and former press corespondent in Republic of Moldova,  and Simona Lazar, from Jurnalul National daily newspaper, had traveled in 2009 in the former Romanian province of south of Bessarabia, since Stalin will from 1944 inside the borders of Soviet Ukrainian Republic, now Ukraine. They published their reports in a series that can be found also on a dedicated Blog – https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com – “The Romanians along us”.

Simona Lazar stated that they were told that they are not allowed to enter Ukraine for five years’ time, the interdiction being issued in 2009 and that back then the two spent four days in Ukraine, working on several reports on the Romanian community there, the Romanian language in the education system and other similar issues. “We were surprised to find out we are not allowed to enter…,” Simona Lazar stated for Mediafax News Agency.

In an public statement gave for “Curentul” daily, Simona Lazar and Valentin Tigau stressed out that this is o commune problem for Eastern countries with a lack of democracy and who are not respecting the elementary and fundamental rights, such as freedom of movement, freedom of expression and freedom of the press. “Our story is not new. Hundred and thousands of other journalists have suffered for telling the truth. Some paid with their own life, such as Gheorghi Gondgadze. Despite this tragic events, journalists have not stopped to seek the truth in order to present them to the people, hoping to change for the better the world we live in. This is what we have done. Our “guilt”. We believed we are not wrong”.

In the past, especially during the dictatorship of hardliner communist Leonind Kucima, such acts were frequent against Romanian  journalists and writers traveling for documentation in Ukraine. In a similar Protest to the Romanian Presidency, from that period, it was underlined that the number of “journalist non grata” in Ukraine was rising year by year: Marian Voicu and his team from the Romanian National Public TV Station TVR, Victor Roncea, at that time Foreign Department Chief Editor with “ZIUA” daily, George Muntean, writer and former vice president of Cultural and Literature Society from Bukovine, Ion Beldeanu, writer, president of the Writers Associations of Suceava, Eugen Patras, former vice president al Romanian Cultural Society “Mihai Eminescu” from Cernauti, etc. We are surprised that these Soviet type of actions are reviving in supposedly democratic Ukraine of today.

Please take all the appropriate actions in order to stop for the future such violation of fundamental rights and freedom of the press as Ukraine sustains that would like to be part of the European family and share the European values that we all respect.

We remind you what a great leader of Romania once stated: “Every Nation has its rights and its duties. There must be respected our rights and the rights of our brothers, which are today outside our borders, as we do respect those of the foreigners that are inside our borders. Lesser than this it cannot be pretended and more than this we cannot offer.”

We are awaiting for your public apology.

Never the less we are awaiting from a minimal sign also from our MFA which kind of forget to defend the rights of the citizens who represents and seems to be more friendly with you than with the Romanians. That reminds us of another minister from Romania sympathizer of Ukraine and of his shameful end: Adrian Severin. History will never leave out someone without paying his price for treason.

Regards,

Victor Roncea,

Journalist / Editor

President

www.CivicMedia.ro

Bucharest, 07.18.2011

Facsimile ZIUA. Pentru descarcare la format mare – clic dreapta si “save image as”.






Maresalul Antonescu vroia sa imparta aurul BNR romanilor ca sa nu ajunga pe mana rusilor. Raportul Secret al agentului Intelligence Service AGG de Chastelain. PREMIERA Ziaristi Online

In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) al Royal Air Force (RAF) a trimis în România un avion militar care paraşuta trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debuta operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelainindicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Un personaj de legenda al Intelligence-ului britanic, de Chastelain s-a casatorit la Bucuresti cu Marion Elizabeth (Walsh) de Chastelain, care lucra la acea vreme pentru Standard Oil of New Jersey. Ea insasi o agenta pentru viitorul serviciu MI6, i-a dat nastere la Bucuresti lui Alfred John Gardyne Drummond de Chastelain, ajuns la randul sau un general de renume, al Canadei.

Insotitorul britanic al lui de Chastelain in misiunea din ’43-’44 era căpitanul Ivor Porter. Capitanul fusese deja in Romania timp de un an, cu acoperirea de asistent la Universitatea din Bucureşti, unde a predat cursul de limba şi literatura engleză, pentru ca apoi, dupa 23 august, sa devina ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea membru al grupului, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie, pe una dintre liniile folosite.

Cei trei se bucurau de notorietate si chiar de o oarecare celebritate in Romania, inca de dinainte de a fi parasutati, daca ne gandim la simplul fapt ca au vrut sa o recruteze si pe Maria Tanase ca agent secret al Intelligence Service.

Dupa Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE »  si Negocierile Maresalului cu Aliatii si marea tradare de la 23 august 1944 relatate de un agent secret al Intelligence Service. Ivor Porter: Operation Autonomous Ziaristi Online va ofera astazi a treia parte a documentarului despre Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii: un Raport Top Secret catre RAF semnat de AGG de Chastelain si obtinut de Ziaristi Online din arhivele secrete ale SSI transferate Securitatii si apoi SRI.

Extrasele din Raportul Secret de mai jos demonstreaza din nou marea tradare a regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. “Antonescu sustinea ca Romania nu putea sa aiba incredere in Uniunea Sovietica dar regele impartasea parerea ca ei au fost nevoiti sa aiba incredere in Soviete si ca el isi asuma intreaga responsabilitate procedand astfel.”, scrie de Chastelain despre noapte lui 23 august 1944. Totodata, se confirma si relatia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, revenit la Bucuresti din Transnistria, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Mai aflati aici si cu ce dosar s-a dus Antonescu in ultima sa vizita la Hitler cat si solutia pe care o gasise Maresalul pentru ca aurul Romaniei sa nu intre in mainile rusilor: sa il imparta romanilor! (VR)

Operatiunea “Autonomous”

Rapoarte catre Royal Air Force

Lt. Col. A.G.G. de Chastelain

Sept 1944

TOP SECRET

I. Note cu caracter general si diferite informatii

Continuarea la Ziaristi Online

Premiera Online: Agentul britanic de Chastelain despre Antonescu si aurul romanilor. Lord Moyne, Top Secret catre Foreign Office. Telegrama Maresalului Ion Victor Antonescu catre generalul Henry Maitland Wilson, 2.04.1944. Trei dintre dovezile ca Basescu a avut dreptate: Tradatorul a fost Mihai


Nota mea: Antonescu s-a bizuit degeaba pe discretia britanicilor. La ordinul lui Churchill, supusii Majestatii Sale livrau toate mesajele secrete ale romanilor direct rusilor. In ciuda negocierilor care aveau loc, peste numai doua zile de la transmiterea telegramei de mai sus, pe 4.04.1944, Aliatii bombardau salbatic Bucurestii si Ploiestii, provocand mii de victime in randul civililor si sadind neincrederea privind adevaratele lor intentii in raport cu Romania. Despre toate aceste negocieri dintre Conducatorul Antonescu si Aliati, perfectate si prin intermediul agentului special AGG de Chastelain in cadrul Operatiunii Autonomous, intr-o relatare urmatoare, cu extrase din Raportul secret al acestuia, publicate in premiera de Ziaristi Online.

Un memento mori pentru ambasadorul putinian la NATO, Dmitri Rogozin. Secvente din prietenia ruso-germana pe vremea marilor lor inaintasi Stalin si Hitler. FOTO


Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO, a comentat evenimentele din Norvegia, precizând că o cauză a tragediei este mentalitatea nazistă a unor lideri politici, informeaza Iulian Ioncea de la Adevarul.

Ambasadorul a afirmat că ideile naziste sunt prezente în Europa şi chiar propagate de unii politicieni. Rogozin l-a dat ca exemplu chiar pe Traian Băsescu, pe care îl acuză că vorbeşte deschis despre ideologiile naziste. „În unele ţări europene, sunt politicieni de rang înalt care propovăduiesc deschis ideile naziste. Nu e de mirare că oamenii din stradă iau aceste idei drept ghid pentru acţiunile lor. În fostele republici sovietice baltice, nazismul este aproape lăudat de liderii acestor ţări. Recent, preşedintele României, Traian Băsescu, a spus că, în 1941, ar fi ordonat şi el armatei române să se alăture Germaniei naziste, aşa cum liderii români au şi făcut”, a spus acesta, citat de Voice of Russia si preluat de Ziare.ro.

Mai multe imagini despre prietenia marilor popoare rus si german la
Sovietici si nazisti, brat la brat in sfartecarea Europei. Pactul Ribbentrop-Molotov şi parada din Brest-Litovsk. FOTO

Civic Media catre Traian Basescu: Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului si a libertatii presei, in Cazul Hagi Curda – Simona Lazar si Valentin Tigau. Mai are Romania vreo voce in Europa?

Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a presei, in cazul jurnalistilor romani Valentin Tigau si Simona Lazar (foto)

Domnule Presedinte al Romaniei, Traian Basescu,

Ne adresam Dvs ca sef al diplomatiei Romaniei si presedinte al tuturor romanilor, garant si aparator al drepturilor lor.

Sambata, 16 iulie a.c., in cursul diminetii, doi ziaristi profesionisti romani se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de catre URSS, cu crimele, deportarile si distrugerile odioase care au urmat, si pana astazi. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati ca sunt declarati indezirabili, “persona non grata”, mai precis “jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic “Reporter in Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi gasite la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este ca, desi aceasta interdictie dateaza inca din 2009, pana acum nu a fost adusa la cunostinta autoritatilor romanesti, in ciuda zecilor de intalniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomatiei.

Asociatia Civic Media, membra a Organizatiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazata la Viena, care este afilitata la Institutul International de Presa (IPI) cu sediul la New York, protesteaza fata de acest abuz grosolan al autoritatilor ucrainene, care constituie o incalcare grava a drepturilor omului, asa cum sunt ele stipulate in Declaratia Universala a ONU, ratificata si de Kiev, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a libertatii presei, consfintite si de catre Consiliul Europei, unde Ucraina este membra, cat si un afront la adresa relatiilor bilaterale de buna vecinatate si a eforturilor pe care le face Romania pentru apropierea acestei tari de structurile europene la care suntem parte.

In lipsa unui raspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi si a ministerului Afacerilor Externe – care, pana la aceasta ora, a treia zi dupa incident, nu au binevoit nici sa solicite scuze din partea Ucrainei si nici macar sa-i contacteze pe cei doi ziaristi profesionisti – va solicitam Dvs sa reparati demnitatea nationala stirbita si sa aparati drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani si, in acelasi timp, ale presei libere din Romania.

Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre rasaritene, la fel ca si tratamentul la care este supusa numeroasa minoritate romaneasca de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul in care Kievul ignora acordurile internationale in privinta Deltei Dunarii, dovedesc ca aceasta tara este inca profund ancorata in mentalitatea sistemului bolsevic si a produsului acestuia, Homo Sovieticus, de ale carui practici si metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.

Va aducem aminte ca, in urma cu sase ani, in aprilie 2005, Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina va transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. “O mare problema – se afirma in Memoriu – este reprezentata de interdictiile de intrare in Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare in Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a”.

Faptul ca, dupa sase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei fata de Romania, de etnicii, cetatenii si presa ei, in ciuda faptului ca suntem membri cu drepturi depline ai NATO si UE, arata ca avem o problema perena, nerezolvata, ceea ce demonstreaza si ca diplomatia romana, cel putin pe aceasta relatie, este la pamant.

In acelasi Memoriu se atragea atentia si asupra unei alte probleme, si anume “cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrandu-se denumirile impuse in perioada sovietica”. Am fost profund dezamagiti sa constatam ca, din Comunicatul oficial al MAE privind situatia celorlalti romani, in numar de 130, retinuti temporar la granita cu Ucraina in aceleasi imprejurari, lipseste cu desavarsire mentionarea numelui romanesc al localitatii in care se sfintea biserica Mitropoliei Basarabiei, si anume Hagi Curda, fie si numai in paranteza, dupa numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Aceasta practica mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care elibereaza vize Schengen folosind pentru Chisinau denumirea ruseasca, de Kisinyov. Este o rusine pentru noi, ca romani, in secolul 21, sa ne resovietizam numele numai ca sa fim pe placul unui stat agresor si perpetuu agresiv fata de conationalii nostri vitregiti de soarta, in timp ce in propria noastra tara nu mai stim cum si unde se la suflam reprezentantilor extermisti ai ungurilor, ca sa se simta mai bine.

Nu mai putin intristator este sa constatam faptul ca diverse cluburi si organizatii care se pretind “active” pentru drepturile ziaristilor au zacut pasive in acest caz, in lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice si de grup. Dezarmant este si faptul ca o institutie publica, cum este Radioul National, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest in apararea propriului ziarist, angajat al RRA, ale carui drepturi au fost incalcate in timp ce reprezenta Romania. Astfel de ciudatenii sunt, din nefericire, dovada ca anormalul a ajuns o normalitate, incepand de la sfaturile si informatiile “avizatilor” si pana la nivelul de jos, al “activilor”.

Incheiem cu aceleasi cuvinte pe care le-am mai folosit in trecut intr-un caz similar, cand predecesorul Dvs, presedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” si a diplomatiei ridicate cam pe la acelasi nivel, a “genunchiului broastei”, care insa, in conditiile celei de azi, pare totusi o perspectiva a unei “inaltimi ametitoare”:

“In dorinta ca acest caz sa nu devina un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul Romaniei, care ar dori sa “pedepseasca” abuziv libertatea presei, afectand astfel si alte institutii media romanesti, va solicitam luarea unei pozitii oficiale”.

Cum MAE si RRA nu au avut timp sa le faca publica pozitia ziaristilor “vinovati”, o reproducem aici asa cum a fost ea publicata, cu o solidaritate singulara, de ziarul “Curentul”:

„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta ca alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit“, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.

Domnule Presedinte, aratati-le si aratati-ne ca nu am gresit!

Victor Roncea

Presedinte-fondator Asociatia Civic Media

18 Iulie 2011

Cititi si:

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului. UPDATE: Protest Civic Media

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce ai sarutat mainile romanilor din Ucraina

Mos Toader si baba Dochia. Acestia sunt oamenii pentru care ne-am dus acum doi ani si jumatate in Basarabia de Sud. I-am ascultat si am scris despre ceea ce-i doare. Am fost “pedepsiti” pentru ca am scris cu dragoste despre cei pe care i-am “uitat” acolo acum aproape… sapte decenii. Batrana din imagine, nascuta in acelasi sat cu Averescu, mi-a sarutat mainile. Si eu pe ale ei. A meritat sa fim declarati indezirabili pe teritoriul statului ucrainean. Cred ca fiecare jurnalist roman care ajunge acolo ar trebui sa le sarute mana acelor oameni, chiar daca dupa aceea va fi, ca noi, “interzis”. Simona Lazar, jurnalist non grata

UPDATE: Civic Media catre Traian Basescu: Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului si a libertatii presei, in Cazul Hagi Curda »

“Calatoria de ieri spre (si pentru unii dintre noi in) sudul Basarabiei a fost o experienta necesara, ca sa intelegem cat de importante sunt libertatea de miscare si libertatea cuvantului…”, mai scria cu o zi urma, pe Forumul de pe Facebook al Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, ziarista de la Jurnalul National devenita “persona non grata” in Ucraina, impreuna cu sotul ei, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si fost corespondent de presa in Basarabia.

Vina lor? Au fost acolo, la cei mai asupriti romani din spatiul etnic si istoric romanesc, in Basarabia de sud, furata si inglobata de Stalin in RSSU a URSS, acum Ucraina. Si au scris ce au vazut. Asta e tot. Vorbim de vecina Ucraina, cu care Romania a semnat un Tratat “de prietenie”, rusinos, odios, scarbos, niciodata respectat de Kiev, o tara care danseaza si-acum tango a trois cu NATO si CSI pretinzandu-se aspiranta la UE. Un adevarat magar troian al Rusiei la poarta Europei.

Insa “valorile europene” din stratosferele de la Bruxelles sunt vorbe goale aici, pe pamantul romanesc, unde Ucraina batjocoreste romanii cu sadism sovietic, zi de zi, nesocoteste cu tupeu slav acordurile internationale si taie Delta Dunarii prin canalul geostrategic Bistroe iar dupa aceea mai face si misto de oficiali romani, pe care-i mangaie patern pe obrajori sau alte rotunjimi.

Ultima intalnire de amor de acest gen special: cu exact doua luni in urma, pe 18 mai, la Vila Lac 2, cand seful M.A.E. Baconsky s-a intrevazut pentru niscai oportunitati foto cu Konstantin Grişcenko, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. “Photo Ops”, pentru ca vorbele, cum v-am zis, s-au spart si s-au raspandit bucati, goale fiind, pe marmura vilei de protocol a Guvernului Romaniei.

Cateva dintre ele, lipite cu “super-glue”: „Ne-am exprimat decizia comună de a intensifica dialogul politic în 2011, de a moderniza şi eficientiza formatele de cooperare existente”, a declarat ministrul Teodor Baconschi, citat de propriul MAE. Mai vreti? Mai luati:

“Un punct important pe agenda discuţiilor l-a reprezentat problematica minorităţilor naţionale, în scopul armonizării abordărilor privind formatul dialogului şi cooperarea cu privire la asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi ale minorităţii ucrainene din România.

„Ne interesează ca cele două minorităţi să se bucure de drepturi europene, la aceleaşi standarde şi să discutăm fără prejudecăţi despre modalităţile în care putem să îmbunătăţim situaţia lor. Ne dorim ca în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene în domeniu să abordăm chestiunile legate de drepturile celor două minorităţi în mod transparent şi cu toată voinţa de a rezolva orice problemă”, a arătat ministrul Teodor Baconschi” – citat de acelasi MAE propriu.

Peste numai doua luni, romanii aveau sa fie batjocoriti, in 2011, exact ca pe vremurile bune ale lui Leonid Kucima, blestemat fie-i numele. “Indezirabili”: ziaristii, purtatorii cuvantului liber. Tot la fel ca pe timpurile cand interlocutorul afabil al lui Iliescu si Constantinescu se ocupa in timpul liber cu taierea capetelor de jurnalisti, daca ne amintim de cazul Gongadze. Dinspre MAE, ce ne vine? Numai tacere. O tacere de aur. De aur pentru ucraineni. Mucles total, ca sa nu zic “ciocu’ mic”, vorba unui fruntas PDL. Surdina, Omerta, Semper Silentio Patriae, cum vreti sa-i spuneti… Diplomatia e pusa pe “silent”, sa nu trezeasca, Doamne fereste!, pe cineva. Taras inainte mars!

Domnul ministru nu a avut timp, de trei zile-ncoace, nici sa-l cheme la ordin pe ambasadorul Ucrainei, pentru acest grav abuz la adresa libertatii presei si a drepturilor omului (ca sa nu mai vorbesc de “bunele relatii de vecinatate”), nici sa emita un protest public sau sa formuleze o nota verbala si nici macar sa-i contacteze – nici el personal, nici vreun functionar MAE – pe cei doi jurnalisti profesionisti ai Romaniei injositi la granita cu “europeana” Ucraina (e membra  a Consiliului Europei, nu?).

Domnul ministru e ocupat. Cu “anticomunismul” de salon. Cand e sa condamne practici de tip totalitarist-comunist care se petrec chiar sub ochii si in jurisdictia lui, n-are timp. Cum sa-si supere prietenii din “Ucraina Mare” pentru vreo suta de romani tinuti ca vitele la granita, inchisi in autocar, si doi jurnalisti amarati? Cu ce e ocupat domnul ministru? Domnul ministru merge la CAE si CAG (Consiliile Afaceri Externe şi Afaceri Generale de la Bruxelles). Tocmai isi facea bagajul.

Macar acolo, la CAECAG, de le-ar zice ceva tovarasilor ucraineni, daca-si va gasi putin timp, printre multiplele sale responsabilitati de prim-vicepresedinte al Partidului, arhitect al Muzeul Comunismului, presedinte de Fundatie, membru al Colegiului lui Plesu, J’acuzzist si incasator de premii ca „Celebritatea anului în administrație” (!).

Si, era sa uit, asa cum a invatat de la Borisiuc Tarasiuk unul dintre maeistii de frunte ai tarii, sa se dea rau la Kosti Grişcenko, dar neaparat in dinti cu harta Romaniei Mari ciuntite tocmai pe langa Basarabia de Sud, ca asa e filmul, partial in trei culori. Galbenul cam iese la apa pana devine alb. Alb-murdar. Si-arata cam ca steagul pe care-a jurat, cand isi facea studiile la Moscova, consilierul lui preferat.

Domnule presedinte Traian Basescu, daca, totusi, valetul Dvs de externe este atat de ocupat, pana peste cap, Dvs, ca sef al diplomatiei romane, va faceti putintel timp si pentru demnitatea noastra nationala, libertatea de miscare a romanilor si libertatea cuvantului presei, atata cat mai e, sau Romania ramane iar muta in fata Ucrainei (cu scuza ca asta-i oricum surda)?

Caci spunea un predecesor de-al Dvs, care nu a tradat Romania si nici nu a fost “sluga la rusi”, niste vorbe, valabile si azi. Iata trei dintre ele: “Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.” Si: “Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.” Si, pentru incheiere: “Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc. Şi se va face.”

Cam atat am avut de spus.

Vezi si: Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

EXCLUSIV Ziaristi Online: Drepturile si interesele permanente ale Romaniei. Atlasul Spatiul Istoric si Etnic Romanesc al lui Antonescu reeditat cu prefata profesorului Buzatu. PLUS: Adevarul despre Hagi Curda

DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE
ALE ROMÂNIEI
DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A

REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]

GH. BUZATU

* Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

(Ion Antonescu, 1 ianuarie 1941)

* Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.

(Ion Antonescu, 8 decembrie 1940)

* Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc.

Şi se va face.

(Ion Antonescu, 25 martie 1941)

DUPĂ 1918, „noi – consemna, în zilele care precedau nemijlocit prăbuşirea ROMÂNIEI MARI în 1940, eminentul publicist care era Romulus Seişanu, autorul celui dintâi Atlas istoric, geopolitic şi etnografic al României[2] şi cel care avea să fie condamnat în 1945 în aşa-zisul proces al ziariştilor de către oribilul „Tribunal al Poporului”, dimpreună cu Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Pan Vizirescu, Romulus Dianu ş.a. – nu ne-am mărit Ţara, nici prin anexiuni forţate, nici prin cuceriri, nici prin nesocotirea voinţei populaţiunilor din teritoriile alipite. Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere[3].

Iar, în context, se reţinea recunoaşterea ilustrului geograf francez Emmanuel de Martonne în sensul că „dintre toate ţările create în Europa, sau transformate după război [1914-1918], forma cea mai fericită o are România, căci ea se apropie de un cerc, adică de figura care are cea mai mare suprafaţă şi cel mai mic contur. Or, conturul sunt frontierele sale. Avem de-a face cu un Stat bine condiţionat: o ţară completă cu munte, câmpie, coline, regiuni forestiere şi descoperite, agricole, pastorale şi industriale”[4].

La scurt timp după dezastrul din 1940, România, mutilată şi batjocorită, complet izolată în exterior, grav ameninţată pe plan intern şi internaţional dinspre imperialismele mari sau mici, vecine sau mai depărtate, avea să fie cuprinsă – nu fără voinţa proprie a Generalului/mai apoi a Mareşalului Ion Antonescu, şeful Guvernului şi Conducătorul Statului Român – de vâlvătăile Războiului Mondial din 1939-1945, cea mai mare conflagraţie militară a tuturor timpurilor.

În desfăşurările politico-diplomatice şi militare intervenite, nimic n-a fost întâmplător. Întrucât, pentru a reintra în deplinătatea drepturilor sale istorice, grav încălcate în 1940, pentru refacerea unităţii naţionale integrale şi pentru afirmarea intereselor sale fundamentale, România, cu începere de la 22 iunie 1941, a participat la conflictul mondial din 1939-1945. Chiar dacă alături de Reichul lui Adolf Hitler, un aliat cu siguranţă incomod şi compromis, hrăpăreţ şi detestat, la nivel naţional ori mondial. Se adaugă precizarea, numaidecât necesară şi logică, în ordinea lucrurilor, că, de partea cealaltă, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, de exemplu, aliindu-se cu Stalin împotriva lui Hitler, n-au făcut cumva o „alegere” ceva mai … fericită! Dar, se vede cât de colo, triumfase, cum altfel la vremuri de restrişte, străvechiul adagiu: La război ca … la război! Iar, pentru această situaţie, României avea să i se afle culpa finală. Aceea că, în vreme ce Naţiunile Unite, în frunte cu SUA, URSS şi Marea Britanie, au repurtat victoria în 1945, România – deşi a susţinut şi a fost susţinută de o serie de „aliaţi” europeni, în marea lor majoritate (Hitler, Mussolini şi vasalii lor), exceptându-l pe Mannerheim, odioşi sau, cel puţin, deocheaţi[5] – l-a pierdut. Or, după cum e stabilit cu rigurozitate în istorie, „dreptul” obligatoriu la judecată nu aparţine decât învingătorilor; niciodată şi nicidecum celor învinşi!

Integral la Ziaristi Online

Barbati de stat ai Romaniei: Ion si Mihai Antonescu la o vizita in Banat

Vezi si 16 iulie – 70 de ani de la eliberarea Chisinaului. “Traiasca Maresalul Desrobitor” – Fotodocument

Primirea Armatei Romane Eliberatoare sub Antonescu in Chisinau 1941

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.

Secretele istoriei si adevarul despre Hagi Curda. Crimele si abuzurile comise de sovietici asupra romanilor ortodocsi din Basarabia continuate de ucraineni

Hagi Curda de Tudor Iordachescu - Ziaristi Online

Soarta românilor din Basarabia in general a fost una tragică, dar şi mai tragică a fost viaţa românilor,care peste noapte s-au trezit cu „altă patrie” – Ucraina… Daca vom face o comparaţie cu teritoriul României în primele decenii al secolului trecut (suprafaţa, populaţia) cu teritoriul actual vom inţelege că românii au fost furaţi din toate părţile mai ceva ca hoţii la drumul mare.

Sfintirea Bisericii romanesti de la Hagi Curda a Mitropoliei Basarabiei, prima din Ucraina. FOTO InConstantin.Ro

Sfintire Hagi-Curda InConstantin Ro

Mai multe fotografii la InConstantin.Ro. Cititi si Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud

Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud

Biserica romaneasca de la Hagi Curda sfintita de IPS Petru pe 16 07 2011

Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.

16 iulie – 70 de ani de la eliberarea Chisinaului. “Traiasca Maresalul Desrobitor” – Fotodocument via Ziaristi Online

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau. Langa Mitropolie, Compania 3 Care de Lupta, comandata de cpt. Victor Gabrinschi, a lichidat un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie grea. Slt. Stefan Marinescu a ridicat drapelul romanesc pe Biserica Sf. Treime. La 11:30 inaintarea celei de-a doua grupari a fost oprita de trupele sovietice aflate pe Dealul Rascanu, care au fost ulterior scoase din pozitie de Batalionului 2 Care de Lupta sprijinit de toata artileria grea disponibila. Drumul de retragere al trupelor Armatei Rosii spre Tighina era taiat. Au mai patruns apoi in Chisinau si Diviziile 50 si 72 Infanterie germane si pana seara orasul fusese curatat de ramasitele unitatilor sovietice. Cealalta unitate romana a Corpului 54 german, Divizia 5 Infanterie, a continuat inaintarea spre est de la Orhei, ajungand pe aliniamentul Hartopul Mic – Ianovat – Buric. A doua zi a atins Nistrul.

Integral la 2 iulie 1941 – Operatiunea Munchen. Luptele pentru recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord si distrugerea Armatei Rosii. FOTO/VIDEO/DOC


Via Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova