Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania. Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.
Militantul anticomunist Dumitru Iuga, fost detinut politic si, dupa 21 decembrie 1989, liderul sindicatului din Televiziunea Romana, il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, nepot dupa mama al lui Petru Groza, ca a colaborat cu Securitatea. De-a lungul anilor, mai multe voci competente au semnalat faptul ca organizatia infiintata de Silviu Brucan si George Soros, Grupul pentru Dialog Social, este plina de colaboratori ai Securitatii si ai serviciilor de informatii rasaritene (vezi cazul Oisteanu -KGB), impostori de toate felurile si pretinsi “anticomunisti”. Seful GDS a fost surprins in cateva din aceste posturi si de ziaristul George Damian, intr-un articol intitulat Minciunile lui Radu Filipescu. Fragmentele pe care Dumitru Iuga le ofera in exclusivitate portalului Ziaristi Online fac parte din cartea sa de memorii „Cu faţa la perete”, pe care, dupa cum afirma Dumitru Iuga “nu vrea să o publice nimeni!”. O facem noi: Câteva adevăruri de necontestat
1. Securitatea a fost implicată, prin toate mijloacele disponibile sau create, personal, reţele de informatori, mijloace tehnice moderne, acte de diversiune, în activităţi de poliţie politică şi după momentul 1964. Cine spune altfel minte încercând să mistifice realitatea sau nu cunoaşte adevărul (în acest caz ar trebui, mai bine, să tacă!).
Ofer cititorilor un document în facsimil, dintre multele aflate în arhiva mea personală, care nu poate fi contestat de nimeni.
2. GDS – eul s-a construit având la bază oameni controlaţi de fosta securitate. Radu Filipescu, preşedinte (pe viaţă!) al consiliului de administraţie al acestui „ong” a fost preluat sub control de securitate încă din detenţie. Sub preşedinţia sa s-au lipit acolo ca muştele la miere tot felul de personaje, unele intelectuali de excepţie dar cu morala la pământ sau în necunoştinţă de cauza.
Ofer dovezi oricărui om cu mintea întreagă care, după lectura lor, ar trebui să se întrebe cine este, în realitate, acest Radu Filipescu!
Semnez şi îmi asum răspunderea totală asupra acestor afirmaţii.
DESPRE POSIBILITATEA PUNERII ÎN LIBERTATE A UNUI DEŢINUT POLITIC ÎNAINTE DE EXPIRAREA PEDEPSEI. CADRUL LEGAL
(…)
Eliberare înainte de termen prin hotărâre a “curţii de judecată”
Am în faţă un volum publicat în anul 1998 sub semnătura doamnei Herma Kopernik Kennel care a fost scris în strânsă colaborare cu personajul cărţii (Radu Filipescu). Nu mică mi-a fost surpriza când am citit că o eliberare înainte de termen putea fi hotărâtă şi de o anume “curte de judecată”… Asteriscurile din citat reprezintă anonimizări hotărâte de autor.
[…]“După două zile, lui Radu i se ordonă din nou să vină în biroul comandantului Vasile, unde îl aştepta procurorul militar în civil şi *. Radu se îmbrăţişă cu tatăl său încercând să-şi stăpânească lacrimile. Vasile spuse plin de importanţă:
– Uite, începu el, datorită cererii tatălui tău te vom elibera.
Totul se petrecea atât de repede de parcă nici nu era real.
* nu făcuse nici o cerere de eliberare. Îşi dădea seama că se căuta un motiv pentru această graţiere, dar nu ripostă.
– Ai fost condamnat la 10 ani închisoare, continuă procurorul militar. La intervenţia curţii de judecată pedeapsa a fost comutată de la 10 ani la 5. Şi pentru că nu mai ai decât cinci ani o să te eliberăm conform amnistiei din 1984!
Radu era complet uluit.
Reîntors în celulă, i se păru că doar visase întâlnirea cu tatăl său.
La 18 aprilie (1996), un gardian l-a scos pe Radu din celulă şi l-a condus în biroul comandantului.
Procurorul militar, Traşcă şi comandantul Vasile erau prezenţi, ca şi colonelul Deleanu, securistul spitalului de Urgenţă şi *. Colonelul îi oferi lui Radu imediat o ceaşcă de cafea şi un Kent. […]
Jogging cu securitatea, pg. 206
Textul reprodus conţine o serie de inadvertenţe pe care mă simt dator să le corectez:
1. Tatăl deţinutului nu avea dreptul legal de a solicita eliberarea fiului său, major şi responsabil juridic, aflat în detenţie. Eventual acesta putea încerca (şi chiar obţine!) o atitudine binevoitoare şi înţelegătoare din partea mai marilor regimului pentru eliberarea fiului dar cererea, în mod obligatoriu, urma a fi întocmită şi semnată de către fiul deţinut. Reiau, ar fi putut totuşi face asta, sub semnătură proprie, numai dacă fiul ar fi fost calificat în evidenţele medicale cu discernământ redus (bolnav la cap);
2. “Curtea de judecată” este o instituţie inexistentă în justiţia românească a anilor 80. Presupunând că autorul a avut în vedere Tribunalul Suprem, această instituţie nu avea dreptul să revină, din proprie iniţiativă, asupra sentinţelor definitive şi irevocabile pronunţate. În schimb, Tribunalul Suprem putea fi sesizat de către Procurorul general al R.S.R., prin procedura recursului extraordinar, să reanalizeze sentinţa respectivă. Procurorul general al R.S.R. nu putea însă înainta un astfel de recurs fără a fi la rândul său sesizat de către deţinut iar acesta nu se putea adresa la acest nivel fără aprobarea securităţii. Cât despre securitate … aceasta nu producea astfel de acte de bună-voinţă decât în anumite condiţii!
Concluzionând, această eliberare înainte de termen de către “curtea de judecată” este, aşa cum spune distinsa doamnă Ana Blandiana în prefaţa volumului, “în multe privinţe un basm”… Adevărul trebuie căutat în dosarul penal al personajului unde, cu siguranţă, se află fie un recurs extraordinar, fie un decret personal de graţiere, ambele motivate, condiţionate şi susţinute de probatoriul necesar.
*
Reiau, în continuare, un fragment dintr-un document reprodus în volumul de faţă care dovedeşte că nimic nu se putea schimba în viaţa deţinuţilor politici fără informarea şi avizul cerberului care conducea Direcţia VI – a, colonelul Gheorghe Vasile. Dealtfel, autorul „şi-a băgat bine în cap” o expresie folosită de acesta cu ocazia singurei întâlniri care a avut loc între cei doi: „Noi vă băgăm, noi vă scoatem. Să-ţi intre bine în cap asta!”
D.S.S./Dir. Cerc. Penale/0286945/1.02-1984 – CĂTRE Dir. IV, Tov. col. Calotă Petre
Publicam aici prima parte a unui interviu cenzurat de ziarul ZIUA in urma cu doi ani, respectiv de fostul redactor sef al defunctei publicatii, Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, un personaj sters aflat sub troika celor care manevrau ziarul la acea data, respectiv Sorin Ovidiu Vintu, Sorin Rosca Stanescu si un oarecare Mihai Pilsu. Partea a doua nu a mai aparut niciodata, subsemnatul fiind, intamplator, eliminat de la ziar la scurt timp. Ziaristi Online va publica in exclusivitate a doua parte a interviului cu unul dintre sefii faimoasei Unitati “Anti-KGB”, Ioan Rusan, colonel in rezerva al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” din UM 0110 a DSS, o unitate de elita a contrainformatiilor romanesti, unica in tot ex-spatiul sovietic. Discutia ramasa nepublicata, pana acum, priveste direct un fost prim ministru al Romaniei care a permis, in cunostinta de cauza, ca propriul lui cabinet sa fie condus de un agent patentat al Ungariei, care a avut astfel acces direct la secrete de stat si a influentat decizii politice in favoarea statului vecin si impotriva tarii sale. In termeni legali, Art 155 Cod Penal, aceasta fapta se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezvaluirile pe care urmeaza sa le publice portalul Ziaristi Online vor arata ca si un al doilea prim ministru al Romaniei s-a aflat in relatii profesionale cu un sef al spionajului maghiar in Romania. Mai mult: experti ai serviciilor secrete romanesti de la cel mai inalt nivel confirma acum, in doua lucrari de specialitate pe care le vom prezenta aici, informatiile ramase nepublicate ca urmare a ordinelor date de oamenii fostului KGB la ziarul ZIUA. Si adauga: pe langa cei doi prim ministri s-a aflat in aceeasi postura, de tradare, si un fost sef al SRI. Desigur, pe langa aceste date certe, ca o parere a noastra, credem ca este posibil sa se afle pe acelasi drum si un al treilea premier roman, aflat in relatii cam prea apropiate cu un cunoscut agent al serviciilor maghiare care si-a instalat cartierul general la Cluj si planuieste o mutarea “trigranitica” la Bucuresti. Dar despre acestea in cele trei episoade urmatoare pe care le vom publica incepand de azi.
In prima parte a interviului ni se certifica faptul ca vicepresedintele Parlamentului European, extremistul maghiar Laszlo Tokes, a fost agent al politiei politice comuniste a Republicii Populare Ungare dar si ca Andrei Oisteanu (1) (foto in spatele presedintelui Romaniei, Traian Basescu), membru fondator al GDS si nepot al satrapului Leonte Rautu, totodata cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor impreuna cu Andrei Plesu, a lucrat pentru serviciile secrete sovietice.
Interviu Victor Roncea cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI
Tokes, agent maghiar, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB (I)
Fostul sef al Compartimentului Anti-STASI din Unitatea speciala 0110 a DSS afirma ca europarlamentarul Lazslo Tokes, acum vicepresedinte al Parlamentului European, trebuie demis din forul legislativ european pentru colaborare cu politia politica comunista
Victor Roncea: Domnule Ioan Rusan, astazi sunteti colonel in rezerva al SRI. Cu ce va ocupati inainte de 1989?
Ioan Rusan: Eram ofiter de securitate, la UM 0110.
Si ce faceati in aceasta calitate?
Faceam ceea ce ar trebui sa faca si astazi ofiterii SRI specializati: identificam, monitorizam si distrugeam retelele KGB si ale altor servicii secrete atunci comuniste – sublinez: comuniste – din Romania. Am fost seful Compartimentului anti-Stasi din 110, supranumita “Unitatea anti-KGB”.
Cu toate acestea nu cred ca va este usor sa admiteti public ca ati fost securist. De ce?
Pentru simplul motiv ca in decembrie 1989 puterea a fost preluata chiar de catre cei pe care ii urmaream noi. O spun cu toata responsabilitatea: pana astazi, acesti tradatori si urmasii lor reusesc sa mentina majoritatea parghiilor de decizie in stat. Timp de 20 de ani s-a reusit identificarea tuturor lucratorilor Securitatii, la nivel global, drept “satrapi” ai poporului. Realitatea este cu totul alta. La momente istorice cruciale, ca cele de dupa 1945 si 1989, serviciile de spionaj implicate, in diriguirea destinelor Romaniei, isi implanteaza reteaua de tradatori in varfurile decizionale si taie arterele organismului de securitate. In ambele cazuri instalarea agenturii straine are numeroase similitudini: kominternistii – kaghebistii.
Dar pana la acestia Securitatea a facut si ea victime…
Istoria Securitatii se imparte in mai multe etape. Daca va referiti la prima etapa, cand majoritatea cadrelor Securitatii erau persoane alogene, provenite din fosta Uniune Sovietica, este foarte adevarat. Eu am intrat in sistem cu mult dupa 1964, data la care au fost eliberati toti detinutii politici inregistrati in perioada ocupatiei bolsevice a Romaniei. Observati ca adeseori chiar descendentii agentilor sovietici de atunci incearca sa amalgameze diversele perioade ale Securitatii pentru a ne invinovati pe noi de crimele parintilor lor. Au fost multe porcarii in anii ’50 cand, repet, tara se afla sub ocupatie sovietica. Majoritatea acelor tortionari au murit in patul lor sau au emigrat, care prin Israel care prin SUA. Pe astia de ce nu-i cauta CNSAS? Care se situeaza deasupra suveranitatii Constitutiei, incalcand chiar decizia anterioara a Curtii Constitutionale. Mai mult, nu este foarte clar cui i se subordoneaza acest CNSAS si de ce nu exista nici pana la ora aceasta o comisie parlamentara de control a activitatii CNSAS si a colegiului sau dupa modelul celor pentru SIE si SRI.
Ce ne puteti spune despre perioada din apropierea loviturii de stat din decembrie 1989?
Eram in focuri. Toate serviciile de spionaj din tarile comuniste, socialiste isi intensificasera activitatea. Mai ales, cadrele de informatii sovietice si ungare, lucrau la maximum, exploatandu-si sursele pentru a afla cine ar putea prelua conducerea tarii in perioada urmatoare.
Era vorba si de schimbarea regimului sau numai a conducatorului?
Pe ei ii interesa in special schimbarea si eliminarea lui Ceausescu din motive care corespundeau intereselor lor de perspectiva geo-politice si geo-economice. In perioada premergatoare evenimentelor am monitorizat mai multe actiuni propagandistice anti-romanesti si anti-Ceausescu care se derulau in Occident cu punct de plecare spionajul sovietic, via corespondentii de presa iugoslavi.
Care a fost cea mai importanta dintre toate aceste actiuni?
Asa-zisa scrisoare a celor sase, din martie 1989, cu protagonistii cunoscuti: Brucan, Apostol, Birladeanu. Scrisoarea a fost scrisa, de fapt, de Brucan, care i-a si semnat pe ceilalti. Tot el s-a ocupat de plasarea ei. Despre Brucan se stie astazi ca a fost agent rus, de fapt, sovietic, pentru ca nu a abdicat niciodata de la trotkism. El visa la refacerea Kominternului si era adeptul retelei in retea, smecherindu-i pe multi. Despre Apostol pot sa spun ca si el a fost recrutat de KGB pe vremea cand era la post, ca ambasador in Brazilia. Birladeanu, in schimb, desi se nascuse in Gagauzia, fusese contactat in 1988 de catre un cadru de informatii occidental, insa refuzase colaborarea. Dupa actiune, toti, cu exceptia lui Brucan, i-au adresat lui Ceausescu scrisori de cainta.
Ce alte personaje urmareati la aceasta unitate, anti-KGB?
Tot felul. Pe unii ii vedem si astazi la televizor. Dintre cei “vechi” mi-amintesc, la gramada, de Petrov, Volodin, Tcaciuc, Oisteanu, Demeny, Suto Pal, Oltovsky, Horvat, Andor, Gyorfi, si altii si altii.
Inteleg ca unii dintre acestia erau, dupa nume, agenti ai STASI, AVO, KGB, etc. Dar Oisteanu? La care Oisteanu va referiti si de ce il urmareati?
Acelasi Oisteanu la care va ganditi si dumneavoastra: Oisteanu de la GDS (nepotul lui Leonte Rautu – nota red). Iar de urmarit, in mod evident, tinand cont de specificul unitatii noastre, pentru legaturi cu servicii de spionaj comuniste din fostul bloc sovietic. Astia de ce nu sunt facuti public de CNSAS?
Si totusi, nu inteleg: aceste lucruri au fost cunoscute, banuiesc, de serviciile romanesti de dupa 1989, SRI, SIE si cele ale armatei. De ce nu s-a luat nicio masura impotriva acestora, dimpotriva, unii isi permit sa dea azi lectii de “anticomunism”?
Aceasta intrebare trebuie sa o adresati sefilor acestor institutii de ieri si azi.
Dar au existat si romani implicati in aceste actiuni antiromanesti?
Din 1988, serviciul de spionaj ungar a actionat intensiv pentru formarea unor grupe conspirative speciale, formate din romani. Logica era foarte simpla si este valabila si astazi: in strainatate nu pareau reale actele anti-romanesti savarsite numai de maghiari. Tot atunci, cadrele de informatii ungare au primit directiva de a organiza clerul maghiar din Romania intr-o retea eficienta de informatii. In aceasta retea a fost incadrat si ulterior prins si monitorizat pastorul Laszlo Tökes, presedinte de onoare al UDMR si a altor organizatii iredentiste si, astazi, deputat in Parlamentul European. Cadrul de informatii din Ambasada Ungariei, Csikasu Imre, era unul dintre responsabilii din decembrie 1989 cu actiunea “revolutiei” pe via Gyula-Timisoara, dupa cum am interceptat noi si am transmis si Directiei I, care lucra cazul Tökes. Sa fie foarte clar: Laszlo Tökes a fost agent al securitatii comuniste ungare iar Parlamentul European trebuie sa-l trimita acasa. In timp ce presa il condamna pe Gica Popescu sau pe Petru Romosan, acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului.
Exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni?
Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cavaler lui Vladimir Tismăneanu, la împlinirea vârstei de 60 de ani şi în semn de apreciere pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei în România.
Preşedintele a semnat la 6 iulie decretul, însă acesta a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.
Potrivit decretului, distincţia a fost acordată având în vedere propunerea preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici. Decorarea este făcută, potrivit textului decretului, “la împlinirea vârstei de 60 de ani, în semn de apreciere deosebită a prestigioasei activităţi profesionale, pentru eforturile susţinute în promovarea democraţiei în România”.
Cu sprijinul Grupului pentru Dialog Social si personal al dlui Horia Roman Patapievici, am reusit sa obtinem discursul profesorului Vladimir Tismaneanu la decernarea titlului de erou al muncii democratice:
“Am deosebita plăcere să exprim cele mai calde mulţumiri conducerii de partid, democrat liberal, şi de stat, multilateral democratic, pentru înaltul titlu de “Erou al Democratiei” ce mi-a fost înmânat astăzi, precum şi pentru aprecierile şi urările ce mi-au fost adresate prin scrisoarea Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Institutului Cultural din Romania cu prilejul aniversării zilei mele de naştere şi a îndelungatei activităţi revoluţionare în rândurile Grupului pentru Dialog Social, inca din ilegalitate. (Aplauze)
Consider toate acestea ca o expresie a aprecierii deosebite pe care Partidul Democrat Liberal şi poporul nostru o dau activităţii mele revoluţionare, ca activist al Grupului pentru Dialog Social, contribuţiei duse la realizarea politicii generale interne şi externe a partidului nostru de dezvoltare a afacerii anticomunismului, a forţelor de producţie antiromanesti, de debusolare si cretinizare a maselor de manevra, atrofiere a demnitati nationale si stergere a identitatii romanesti, de falsificare a istoriei romanilor si impunere a culturii bolsevice, de ridicare continuă a bunăstării noastre materiale, de întărire continuă a independenţei şi suveranităţii Rusiei. (Aplauze)
În aceste momente este pentru mine o mare satisfacţie faptul că, de mai bine de 50 de ani, mă aflu în rândurile mişcării revoluţionare ale partidului nostru ilegalist, am participat în toate împrejurările la lupta împotriva fascismului şi imperialismului, pentru înfăptuirea revoluţiei de eliberare socială şi internaţională, antifascistă şi antiimperialistă, pentru construcţia democratiei în noua noastra patrie parazitata de noi si familiile noastre venite ca capusele rosii ale armatei sovietice eliberatoare.
Nu există satisfacţie mai mare pentru mine, ca, de altfel, pentru orice activist revoluţionar, pentru orice gedesist cominternist decât aceea de a fi participant activ la realizarea măreţelor idealuri de mancurtizare, batjocorire şi umilire a romanilor, la marile transformări pe care le-a obţinut poporul nostru pretutindenar prin privilegiile impuse de Silviu Brucan, sub conducerea gloriosului nostru partid fesenist, în edificarea noii orânduiri sociale, în făurirea societăţii democratice multilateral dezvoltate. (Aplauze)
Aşa cum pe drept cuvânt s-a subliniat în Expunerea secretarului general al partidului la marele forum democratic din 18 decembrie 2006, România s-a transformat într-o perioadă istorică scurtă dintr-o ţară normala într-o ţară eminamente saracita, cu o industrie distrusa si facuta bucati pentru dus la fiare vechi, la prietenii nostri din Transnistria, cu o agricultură rasa, cu eliminarea oricaror sustineri pentru dezvoltarea ştiinţei, învăţământului, culturii romane, prin impunerea unor factori paraziti hotărâtori pentru progresul general al democratiei si eradicarii elementului romanesc din toate structurile statului capusat.
Toate aceste mari realizări au asigurat ridicarea generală a gradului nostru de bunăstăre materiala in timp ce întregul popor abrutizat a fost redus la o masa amorfa intinsa ca o ameoba pe pamanturile care apartin stravechiului neam secuiesc. Vorba lui Horia: “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” iar “românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu”.
Datorăm toate aceste realizari contra celor “23 de milioane de omuleti patibulari” politicii juste a partidului nostru, de la FSN la PDL, de aplicare consecventă a legilor generale, a principiilor democratiei ştiinţifice la realităţile si necesitatile noastre de a distruge precum niste lacuste orice gasim de valoare in cale, dupa cum am invatat de la tata Ilici incoace.
Măreţele realizări obţinute sunt rezultatul muncii pline de abnegaţie a agentilor anti-Romania, a tradatorilor din structurile fostului stat roman, a intelectualităţii prostituate, a întregului nostru activ gedesist, care, în strânsă unitate, sub conducerea partidului nostru, azi PDL ieri FSN, înfăptuiesc neabătut politica generală de înaintare a retelei noastre pe calea democratiei multilateral dezvoltate pana in fundul iadului.
Suntem, la începutul celui de-al 7-lea an al planului bi-cincinal 2004-2014, care asigură înfăptuirea obiectivelor strategice trasate Coloanei a V-a de catre cel de-al III-lea Congres al Kominternului şi Conferinţa naţională a partidului, cand ne-am facut si prim-vicepresedinti, de dezvoltare intensivă, de modernizare, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, a tuturor sectoarelor de activitate, de înfăptuire a noii revoluţii tehnocratice contra umanitatii, a opiumului popoarelor, crestinismul, si, in special, a elementului credincios ortodox romanesc.
Pe această bază se vor crea condiţiile necesare trecerii României la un stadiu superior de dezvoltare economico-socială anti-umana si anti-romaneasca. Hotărâtor este acum ca, în spiritul planurilor şi programelor, al orientărilor de largă perspectivă, cuprinse în cuvântarea programatică a secretarului general al partidului la marele forum democratic din luna decembrie 2006, să acţionăm cu toată fermitatea pentru înfăptuirea în cele mai bune condiţii în viaţă a tuturor obiectivelor de dezvoltare economico-socială anti-romaneasca si de propasire a intereselor noastra impotriva Romaniei. (Aplauze)
Doresc să mă refer, în mod deosebit, la rolul important care revine ştiinţei, învăţământului şi culturii bolsevice, la necesitatea de a face totul pentru aşezarea la baza întregii activităţi, din toate sectoarele, a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, ale cunoaşterii umane, în general, pentru biometrizarea si robotizarea sclavilor nostri din ceea ce inca se considera a fi “poporul roman”.
Trebuie să perfecţionăm continuu activitatea de cercetare ştiinţifică şi tehnică, în vederea înfăptuirii în cele mai bune condiţii a marilor obiective care asigură înălţarea ţării noastre pe noi culmi de progres şi civilizaţie, a controlului total electronic, a revolutiei biometrice, pentru ridicarea generală a nivelului de cunoştinţe ştiinţifice şi cu acest prilej justeţea politicii externe a partidului nostru, a României neokominterniste de dezvoltare a colaborării cu toate ţările foste socialiste, cu ţările în curs de dezvoltare, precum şi cu ţările capitaliste dezvoltate, în spiritul principiilor coexistenţei paşnice, cu toate statele lumii, fără deosebire de orânduire socială, cu conditia ca noi sa conducem in teritoriile respective, dupa cum ne-a invatat maestrul Trotki, prin infiltrarea si ocuparea din interior a tuturor institutiilor statului pana nu mai ramane piatra de piatra din acea tara.
In incheiere, nu pot sa uit de Omagiul pe care mi l-au facut editura Humanitas, unde am si debutat odinioara, sub bagheta lui Valter Roman, acum a dragului Gabi Liiceanu, si tovarasii mei de drum de la Idei in Dialog, revista savatului de renume penal Sorin Ovidiu Vintu, si de la Dilema veche, a iubitului nostru prieten comun Dinu Patriciu, patronul lui Andrei Plesu. Prin politrucii de frunte ai noii scoli de cadre de la Colegiul Novaia Europa, mi-au inaltat o oda aniversara demna de trambitat si in Piata Rosie: “Nu avem voie să uităm comunismul, iar Vladimir Tismăneanu are grijă de asta, ducînd mai departe flacara lui chiar si cand se face scrum, precum crematii de la Ateneu si de la Monumentul Eroilor Comunisti”.
Va multumesc din inima tovarase comandant Traian Basescu, pardon, stimate domnule presedinte al fostei Romanii, si va astept alaturi de mine, pe culmile democratiei multilateral dezvoltate!”
Conform surselor prezente la decernarea ordinului “pentru merit” in ale democratiei, la auzul acestui discurs epocal presedintele Traian Basescu a rostit doar trei cuvinte, la fel de epocale:
Anul care tocmai se incheie l-am inceput cu afacerea Gojdu.
Sper ca n-ati uitat: un tratat rusinos prin care Romania cedeaza o avere imensa in Budapesta (avere aflata in administrarea episcopilor ortodocsi din Transilvania) si primeste in schimb multumiri. Camera Deputatilor a respins ratificarea acestui tratat, iar Senatul a amanat problema. Cu siguranta vom mai auzi de afacerea Gojdu si in 2007.
Apoi a venit beleaua de langa Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti: un bloc de 75 de metri, numai bun sa rupa o biserica in trei, conform modelului de la Biserica Armeneasca. Afacerea a fost investigata de comisii parlamentare si Inspectoratul pentru Constructii care au subliniat ilegalitatile legate de acest ziggurat, s-a cerut Guvernului sa ia masuri pentru intreruperea lucrarilor – degeaba! Colosul de sticla si otel se inalta in continuare. E drept ca astfel s-a reusit o performanta rara: iritarea Vaticanului. Mai astept doar ca primarul Videanu sa-si lase mustata á la Stalin si sa intrebe intre doua fumuri de pipa: “Cate SRL-uri de granit, marmura si borduri are Papa de la Roma?”
Vara a fost cu adevarat torida: a inceput dansul deconspirarilor. A inceput frumos, in ritm saltaret: ieseau turnatorii la iveala unul dupa altul. Si cand ma gandeam ca nimeni si nimic nu mai poate opri avalansa deconspirarilor, minunea s-a produs: CNSAS nu mai elibereaza aprobari pentru cercetatori si amana la nesfarsit solutionarea cererilor de verificare. Deconspirarea a intrat ca ursul la barlog si-si suge de sub unghii pe perioada iernii. Sper ca la primavara sa se mai invioreze, odata cu dezghetul si cu predarea integrala a arhivelor fostei Securitati.
Cand ne pregateam de iarna a aparut inca o minunatie: recomandarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii de scoatere a icoanelor din scoli. Ne mai lipseste o politie a constiintei care sa ne caute pe sub tricouri de cruciulite si sa impoziteze icoanele de prin casele oamenilor. Mi se pare ciudat ca tocmai sustinatorii autonomiei locale s-au declarat nemultumiti de decizia Ministerului Educatiei de a lasa prezenta icoanelor in scoli la latitudinea comunitatilor locale.
Am incheiat anul oarecum nedumerit: raportul Tismaneanu ne-a trantit un scuipat gros peste ochi de nu mai sunt in stare sa disting raul de bine. In continuare sunt zapacit: Iliescu este bun sau este rau pentru Tismaneanu? Undeva se ascunde o forma de schizoidie: Iliescu este desemnat ca o bestie a comunismului, in schimb este preluata ca atare teoria revolutiei spontane pornite la Timisoara de pastorul Tökes (teorie care ii vine manusa lui Iliescu). Asta ar fi doar o rupere a discursului – cele 660 de pagini ale raportului sunt pline de astfel de minunatii. Nu stiu daca a reusit sa inteleaga cineva de ce a tinut Basescu sa condamne comunismul pe baza unui raport alcatuit de o comisie schioapa (Goma exclus prin metode obscure, Antohi zburat pe motiv de turnatorie, episcopul Corneanu habar n-avea ca e membru al comisiei si tot asa pitic dupa pitic). Din popor s-a vazut asa: Basescu a citit ceva total de neinteles, Vadim a urlat ca un descreierat si ca o cireasa pe tort Patapievici a miorlait pe la toate televiziunile ca Daniela Buruiana a vrut sa-l arunce de la balcon. Cam asta ar fi imaginea condamnarii comunismului – destul de vesela daca n-ar fi trista. La multi ani, Romania!
P.S. Am ales sa recapitulez doar evenimentele de natura sa afecteze profund Romania. Circul zilnic al politicienilor este doar comic, iar aderarea la Uniunea Europeana si ceea ce va urma nu se hotaraste la Bucuresti. Cel putin deocamdata.
Ilustratie: Afisul Campaniei Civic Media si desenul-manifest oferit de graficianul Eugen Mihaescu
In facsimil: Stenograma şedinţei Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, prezidata de Andrei Pippidi, din data de 17.07.2001, in care este consemnat în mod expres faptul că se cunoştea retragerea acordului Arhiepiscopiei pentru “Cathedral Plaza”. Mai mult, în lipsa cvorumului legal (au participat 8 membri din cei 19 ai comisiei) s-a dat un aviz favorabil construirii molohului de beton si sticla (la cererea membrului GDS Andrei Pippidi – “Se poate trece la vot!”).
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.
Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.
I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.
Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea “opere”, tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.
Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.
Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.
Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!
Cititi si: COMUNICAT DE PRESĂ (24 mai 2011)
REF: Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis marţi, 24 mai a.c., un mesaj de condoleanţe familiei scriitorului Fănuş Neagu. Vă prezentăm acest mesaj:
„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a scriitorului Fănuş Neagu. Personalitate însemnată a culturii române, Fănuş Neagu ne-a dăruit, prin întreaga sa activitate de peste 50 de ani, o operă valoroasă prin măiestria sa artistică şi prin forţa metaforei cu care a surprins perioada pe care a traversat-o. A fost simbolul unei generaţii care a asumat literatura ca expresie a libertăţii şi a valorii.
Fănuş Neagu va rămâne în amintirea noastră pentru devotamentul cu care s-a dedicat vocaţiei sale remarcabile de scriitor.
Sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care i-au rămas alături în suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească!”
Toti patru niste gargaragii. Trei sunt produsii (produsele?) lui Plesu de la “Colegiului Invizibil” Noua Europa iar Macovei e produsul Partidului (Comunist Roman) si al Securitatii, trecuta apoi, ca si Culcer, in tabara “democratica”. Acum s-au urcat in copacul PDL ca para-prim si vicepresedinti, impusi PE LISTE. Despre ei, pe scurt. Dupa ce a distrus ce a nimerit prin Romania, Macovei a ajuns in Macedonia (corect: FYROM), “tara” fondata de Soros, ca sincurista a mogulului international. Ce a facut pe-acolo, stie mai multa lume decat isi inchipuie ea. Militand demagogic impotriva votarii de liste in alegeri a ajuns, bagata fiind pe lista – la fel ca si acum – europarlamentara, impreuna cu tovarasa sa Renate Weber, fosta presedinta la “Soros Open Network”. Tatuka Soros le-a impartit pe partide – un ou la PDL, un ou la PNL. Alina Tatiana Mungiu Pippidi ot Balti a turbat, saracuta, ca nu a reusit sa acceada si ea pe lista PDL pentru a reface in caldarea de la Bruxelles Troika sorosistelor, supranumite si cele “trei hipo-gratii” . Si-atunci democraturile le-au luat la suturi “europene” pe cele doua Elene. Despre Baconschi-Jacuzzi, “finul intelectual” sur-prins intre teologie si clitoris, cred ca nu mai trebuie spus nimic. Vorbeste singur, saracul; al treilea rebut pe banda al scolii de cadre Plesu la sefia MAE, dupa Ungureanu si Cioroianu. Putem spune cu siguranta ca in “epoca Baconschi” diplomatia romana a fost pusa la formol, intr-un sfarsit, dupa ce a fost masacrata pe masa de operatie unde Romania zace la discretia pataplesusmanenilor si sub ochisorul maro si atent al Serviciului de Informatii al Extraterestrilor. Voinescu, un stralucit gurist, si el, acolo, si cam atat. Ultimii trei mai au ceva in comun: toti sunt membri GDS, organizatia kominternista fondata de Brucan si Iliescu prin Plesu si Mihnea Berindei in decembrie 1989, ca partener de “dialog” al FSN. Primul presedinte al GDS a fost simultan si primul presedinte al Fundatiei Soros Romania: Alin Teodorescu, fost turnator, ulterior sef al Cancelariei lui Adrian Nastase si deputat PSD in ciuda colaborarii sale cu securitatea Republicii Populare Ungare si cea succesoare ei. Vintu si Patriciu. Tribunii “basescanistilor” Baconschi si Voinescu, Tismaneanu si T. Ungureanu (alt euro-listac), si-au umplut gurile bine-mersi de la slitul mogulasului cu catuse, Sorin Ovidiu Vintu, la Idei in Dialog, sub sefia lui Patapievici, unde erau bagati in seama, regulat, si primii doi. Baconschi si Voinescu (ultimul si acum) nu s-au jenat sa traga direct din pompa “odiosului” Patriciu, patronul lui Plesu, la Dilema Veche, parte a “Trustului de presa” KazMunaiGaz (ex-Rompetrolul Romaniei). Despre Paleologu n-am nimic de zis. A spus-o Boanchis. Despre curajoasa listaca Macovei Monica Luiza a scris mai multe Antideontologul. Sa vedem acum ce viseaza si seful Comisiei de Cenzori a propagandistilor UASCR Cristian Preda… PDL ajunge in curand Partidul Dilimachilor Lobotomizati! Vorba-ceea: din tampeala in tampeala pana la victoria finala. Victoria kominternistilor asupra Romaniei.
Mai stii?, poate asta e planul lui Basescu ca sa distruga PDL-ul. Dar noi, noi ce vina avem? De romani e vorba.
Există un destin tragic al poporului român legat de falsele elite? Mă gândesc, în primul rând, la tulburătorul caz al lui Mihai Eminescu, ucis. Admiţând că moartea lui Eminescu ar fi doar controversată (deşi e fară de tagadă, vezi în Codul Invers) de ce, de ce nimeni, dar nimeni dintre puternicii filosofiei, politicii, justiţiei nu vrea redeschiderea cazului?
Cazul morţii lui Eminescu se va redeschide. Chiar dacă ar fi toţi împotrivă. Trebuie să se ia probe de ADN din os (care să se depună într-o Bancă de genii), probe pentru a controla mercurul din os. O dată crima stabilită nu ne mai rămâne decât să-i punem oasele într-un sicriu de argint, iar numele lui într-un calendar de sfinţi martiri. Totul se va face cu necesitate, mai ales că eu sunt încă în viaţă şi mai sunt şi foarte modest…
Explică: ai riscat (şi acum, la cât te cunosc, sunt sigur că ai fi dispus la orice sacrificiu) pentru a găsi banii necesari Proiectul Naţional Mihai Eminescu. Eşti „controversat”. Ei, care au primit şi mâncat multe milioane de euro, sunt onorabili.
Poate sunt onorabilii lui Caragiale.
În urma sacrificiului meu (pe care nu vreau să-l recunoască nimeni), în urma tipăririi a 19 manuscrise Eminescu, a editării altor 50-70 de volume de eminescologie, Academia Română a tipărit aproape toate manuscrisele în facsimil color într-o ediţie incomparabilă tehnic (care, din nefericire, a distrus peste 30 de volume prin erori de impozare). Îţi aminteşti când am publicat Apărarea lui Eminescu? Se spune că la Tribunalul Judeţean Dolj s-au întrerupt procesele fiindcă au plecat câţiva judecători să cumpere ziarul „Ora” unde publicasem Apărarea. Ce-ar fi să le reamintim detractorilor lui Eminescu că nu ştiu carte. Uite textul:
Apărarea lui Eminescu
Şi admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (Dilema, nr. 265/ 1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.
Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; des-părţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvînt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu?
Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (zigu ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că aşti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a co-exista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile pînă cînd lucrurile încep să te iubească pe tine?
Despărţirea de Eminescu
Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine lui Nicolae Manolescu.
1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gîndească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o?
A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gîndire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.
2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tînărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atît.”
a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele Princepelui de Eugen Barbu că sînt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria. Caietele lui Eminescu nu sînt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sînt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”.
b) Sînt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi cuvîntul “naţional” provine din gna -, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).
Zigu Ornea – eminescolog de ocazie?
Zigu Ornea scrie. Cînd scrie, z.o. crede că gîndeşte.
Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet al românilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-l instala, pe acest soclu, pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…” Trebuie să-i spun lui z.o. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămînea pe acelaşi soclu.
Desigur ca ii urez SRI “La Multi Ani!” cu speranta ca va reusi sa rezolve cu “succes pe toata linia” si cazurile de agenti anti-Romania activi la cel mai inalt nivel in stat, cum este grupul de interese straine al aceleiasi Retele reprezentate, pe rand, de Alin Teodorescu, in Guvernul Nastase, Marius Oprea, in Guvernul Tariceanu si succesorul acestuia, Vladimir Tismaneanu, in Guvernul Boc (ca sa nu mai vorbim si de cei de pe langa presedinti sau chiar de unii presedinti si premieri), cu totii membri ai Grupului pentru Dialog Social consolidat de Silviu Brucan si George Soros in decembrie 1989, respectiv ianuarie 1990, documentati de ofiterii de informatii romani ai Unitatilor “anti-KGB” din DSS si SRI ca avand stranse legaturi, inca de dinainte de 1989, cu spionajul maghiar si cel rusesc.
Sper totodata ca in cadrul “succeselor pe toata linia” din Bilantul SRI pe anul 2010 nu se inscriu si victoriile in lant ale UDMR si organizatilor adiacente maghiare, care discrimineaza agresiv romanii din Harghita, Covasna si Mures pana la epurare culturala, administrativa si etnica si sunt pe care sa impuna autonomia teritoriala a asa-zisului “Tinut Secuiesc” si regionalizarea Romaniei in favoarea Ungariei revizioniste.
Nu in ultimul rand astept cu acelasi interes un nou decret prezidential care sa cinsteasca memoria ofiterilor romani din Grupul Trosca, eroi ai Romaniei cazuti la datorie in decembrie 1989.
Mai amintesc, in incheiere, ca trebuie sa fie aparati, cu onoare, toti cei ce sunt cetateni romani, din tata-n fiu, si de la vladica pana la opinca – indiferent de opiniile si convingerile lor religioase, nationale, in raport cu “corectitudinea politica” neo-marxista, noua gandire de lemn oficiala -, cel putin in egala masura cu nivelul la care sunt protejati cei care au jurat credinta altor state sau care isi tradeaza, zilnic, tara.
In rest, noi si noi succese!
La Multi Ani si salutari romanesti ofiterilor SRI care isi fac datoria pentru Patrie si Onoare!
August 26th, 2011 
VR 
Fostul ofiter de informatii Liviu Turcu, sef al serviciului operativ pentru SUA/Canada si sef al serviciului Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria, Elvetia din cadrul Centrului de Informatii Externe (CIE, actualmente SIE), cu azil politic in SUA via CIA din ianuarie 1989, fost condamnat la moarte de regimul comunist, in prezent consultant in Statele Unite ale Americii, a transmis in exclusivitate pentru Ziaristi Online o analiza pertinenta asupra apropiatului sfarsit al “sforarilor societatii civile”, “anticomunistii de parada” coordonati de V.V. Tismaneanu si H.R. Patapievici. Concluziile analizei se refera la “scancetele” emise de cei doi ideologi-sefi ai corectitudiinii politice dupa ce volumul generalului (r) Aurel Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, aparut recent la Editura Compania, ii deconspira pe acestia drept agenti aflati “sub steag strain” in Romania. Schema de actiune evidentiata de sociologul Liviu Turcu este urmatoarea: “Dispunind cvasi-discretionar, prin infiltrare, de umbrela aparatului de stat, (a se citi controlul locurilor de munca in domeniul academic, al stiintelor sociale si a celor de profil cultural, specializari in strainatate, participarea la schimburile culturale, etc.); un larg acces la mijloacele mass-media de mare vizibilitate si obtinerea prin prezenta ad nauseam a statutului de formatori de opinie; controlul direct al unor publicatii de profil ideologic si cultural; intrari privilegiate la edituri capabile sa editeze in ritm accelerat si neconditionat propriile productii ‘telectuale’ sau materiale de serviciu. Cu alte cuvinte un adevarat complex ideologico-industrial care a devenit in ultimele decenii tot mai mult un adevarat ‘stat in stat’ in domeniul planificarii si implementarii noii ‘corectitudini ideologice’ in societatea romaneasca”. Redam textul analizei, integral, mai jos. Sublinierile si intertitlurile apartin redactiei.
Posted in 
Tags: 
