Domnul Andrei Pleşu scrie, într-unul dintre editorialele sale de zilier la “Adevărul”, că, cică, “fostul preşedinte dansează electoral cu şefi de clan din lumea interlopă…”. E posibil, oare, ca Andrei Pleşu, tipul care aspira la “o pălarie prea mare pentru capul lui”, după cum afirma Traian Băsescu despre ambiţiile secrete ale eseistului, să aibă un periscop cu care, înnotând broască, să se zgâiască în curtea de la Vila Lac 3? Pentru că fostul preşedinte nu a mai apărut pe nicăieri, darămite “dansând electoral”, de peste o lună de zile! Până şi Elena Udrea, fosta colegă de cancelarie a dlor Pleşu şi Băsescu, a observat asta…
A, dacă e vorba că cunoscutul comentator atoateştiutor şi-a dat seama, după cinci ani, că Traian Băsescu a dansat electoral cu ţiganii, atunci, da, dl. Andrei Pleşu are o reală problemă de percepţie, întârziată, a realităţii, după cum semnalează, la obiect, Politica Ta.
Parcurgând textul cu pricina al dlui Pleşu am dat spre final şi de o altă interpretare eronată a realităţii. Zice dl. Pleşu: “Tu vorbeşti? – vor zice o mulţime de forumişti care mă iubesc… Tu nu bombăni de pe margine? De ce nu te implici? Sau, mai rău: tu ce mare brînză ai făcut cînd erai „la butoane”. Răspunsul meu e simplu: m-am implicat destul (cu rezultatul că am fost socotit ”profitorul” tuturor regimurilor) şi am făcut ce m-am priceput şi ce am putut.”
Dl. Pleşu “s-a implicat destul”. Corect: în primele zile ale regimului Iliescu, ca ministru al Culturii FSN, i-a dat prietenului său, pe gratis, editura Politică a PCR. Dreptul lui! Doar n-a suferit 14 ani, degeaba, în PCR… S-a implicat? S-a implicat! Ni i-a dat, nouă, apoi, pe alţi “implicaţi”, plantaţi în spaţiul politic direct din menajeria lui: Mihai Răzvan Ungureanu – Kobe, Teodor Baconschi – Vulpe, Sever Voinescu – Cotoi, Toader Paleologu, Mihai Neamţu, Horia Roman Patapievici, şi alţi neterminaţi? Ni i-a dat! Şi lista de asemenea “implicări” e, într-adevăr, destul de lungă.
Dar apoi, iar, eseistul nostru greşeşte, plagiind, fără a pune ghilimele corect, enunţul meu, de “profitor al tuturor regimurilor”, atribuit însă lui Liiceanu, nu lui. Este vorba de editorialul cu exact acest titlu – Profitorul tuturor regimurilor – pentru care patronul Humanitas m-a dat în judecată, solicitându-mi “despăgubiri morale” astronomice. Aşadar, de ce i se substituie dl. Pleşu lui Liiceanu, când chiar el susţinea că cei doi tovarăşi de drum, unul mai otrăvitor ca altul, n-ar fi, cică, un singur balaur, cu două capete? Mister.
Aşadar, pentru posteritate, vreau să fac următoarea precizare: un cap al balaoacheşului bălăoan este “profitor al tuturor regimurilor” iar celălalt este “prostitorul tuturor regimurilor”. Să se hotărăscă ei între ei.
“(Teatrul reprezintă un salon. La ridicarea cortinei un taraf de lăutari începe a suna un cântic vechi din dosul ușii din fund. Barbu Lăutarul este îmbrăcat cu anteriu și giubea veche; el poartă pe cap o jumătate de ișlic cu fund verde.)
UN GLAS (dintre culise): Lipsiți de-aici, balaurilor!
BARBU: Ian lasă, jupâne vataje! Așa să trăiești, că boieriu ne-o chemat să-i cântăm de ziua lui!
UN GLAS: Minciuni! Boieriului nu-i plac țîrliiturile țigănești! Hai, cărați-vă!”
„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric
Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.
Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:
“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii, participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.
Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.
Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)
Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.
Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)
Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)
“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).
Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)
Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…
PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:
Dragă Dorin:
(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)
Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.
Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)
Într-un text extrem de violent şi, în acelaşi timp, de o rară ipocrizie, specifică însă personajului, Gabriel Liiceanu, căci despre el e vorba, se raliază partenerului său de lichelism, Andrei Pleşu, desigur, şi îl calcă în picioare, cu o satisfacţie morbidă, pe bătrânul actor de 95 de ani, Radu Beligan. Nu era de ajuns primul atac la gâtul maestrului, înfăptuit de bloggerul de Pravda, angajatul unui traficant de copii, fost ministru al Culturii FSN-ului lui Iliescu şi Roman, apoi “îngeraş” la CNSAS cu nevasta agentă DIE şi ministru de Externe complice la crimele asupra populaţiei civile din Belgradul bombardat chiar şi de Sfintele Paşti.
Parcă nu-i dăduse sângele pe nas “moşului”; măcar de data asta să îi provocăm un atac de cord!, şi-au zis “catarii de la Păltiniş”.
Vina lui Beligan? A spus public cu cine are de gând să voteze. Treaba lui, zic eu. Măcar dreptul ăsta cred că-l mai are, în cazul în care nu trăim deja în “1984”.
Aţi ghicit, probabil, că longevivul artist nu s-a exprimat pentru comisăreasa Monica “Mandela” Macovei, fosta procuroare comunistă îmbătrânită rele, în brigăzile căreia s-a înregimentat Gabriel Liiceanu, primind în dotare şi bocancii cu care l-a executat, sadic, pe nonagenarul Radu Beligan.
Daca Radu Beligan ar fi spus ca România are nevoie de o femeie preşedinte – alta decât Elena Udrea, bien sûr, aleasa fostului lor stăpân, pe care au slugărit-o, până mai ieri, toţi “intelectualii lui Băsescu” – acum am fi citit în revista “22”, organul GDS, adevărate ode la adresa maestrului. Posesorul posedat de Siegfried şi Marcello ar fi scos pe loc o nouă ediţie a CD-urilor Humanitas cu Radu Beligan. Dar n-a fost să fie… Şi-atunci, la zid cu “boşorogul”!
La linşarea tribală a celebrului actor s-a asociat, cum altfel?, şi politrucul Vladimir Tismăneanu, după cum aflăm din notele de subsol şi mulţumire ale patronului împropietărit de Ion Iliescu şi amantul celebru Andrei Pleşu, peste noapte, cu fosta Editură Politică a PCR.
Cârdăşia macabră a celor trei foşti gealaţi din gărzile intelectuale ale lui Băsescu seamănă cu răfuiala unor borfaşi plătiţi, care înghesuie şi maltratează la colţ de stradă un bătrânel distins pentru că n-a făcut cu mâna coloanei de motociclişti postapocaliptici, cu Macovei în frunte călare pe motorul cel mai lung. Tipologie de atac specifică unei haite de hiene, pe care am mai vazut-o când ciorile atacă un şoim solitar.
A-i da geniul lui Beligan la o parte pentru a-i reclama, cu năduf proletar, paiul din ochiul său, în timp ce toţi cei trei ciraci ai Mandelei de Dâmboviţa au colecţii de bârne ale Securităţii înfipte pe unde s-au nimerit, este, de asemenea, unul din rezultatele unei nefaste realităţi inversate, creditate de Băsescu, care a acceptat fără discernământ ca “procesul comunismului” să-l facă, din buze, exact marii profitori ai regimului comunist, fii bolşevicilor care au adus comunismul în România şi slugile lor. Aceasta este… “moştenirea Băsescu”, piatra de moară cu care se va duce de gât la fundul istoriei.
Dar mai presus de orice, atitudinea celor trei gâzi grobieni, la 25 de ani de la momentul 1989, denotă totala îmbibare cu ură, inoculată în sânge, practic, de la călăii pe care îi moştenesc. Ei, “purii moralişti”, “catarii de la Păltiniş” – după cum i-a catalogat Părintele Nicolae Steinhardt -, “străini de credinţa românească” – după cum a observat Părintele Dumitru Stăniloae – nu pot ierta. O atitudine normală pentru nişte personaje care cer, cu vehemenţă, ca şi înaintaşii lor antiromâni, monştrii bolşevici, eliminarea religiei din şcoli, deziderat înscris în platforma-program a alesei lor la preşedinţie, tovarăşa “mani pulite” Monica Macovei. “Mâini curate”, suflete murdare…
De ce-ar fi iertat tocmai Beligan, care susţine că “este legat ombilical de România”, “ţară-minune” de care nu poate sta despărţit mai mult de o săptămână şi pentru care “se roagă fierbinte la Dumnezeu”, seară de seară? Când realitatea trebuie să fie că “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, apud vedeta Humanitas şi Dilema, asasinul platit al culturii române H.R. Patapievici?
Dar domnul Beligan nu trebuie să se supere. Ura bestială a troicii Pleşu-Liiceanu-Tismăneanu se va scurge în canalele istoriei, acolo de unde au şi ieşit aceste fantome ale anticreştinismului cu faţă semi-umană. De 2014 ani ştim că iubirea învinge, întotdeauna.
O spune şi Radu Beligan: “Secretul longevitatii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu este mai dezastruos decat infirmitatea inimii.
Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum: sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi care m-ati facut ceea ce sunt astazi.
Poate nu stiti cine sunteti: sunteti cei pentru care traiesc si care ma fac sa traiesc.
Odata am fost intrebat care este cuvantul pe care l-am am rostit cel mai des in viata mea. Am raspuns spontan: multumesc.
Va multumesc tuturor celor prezenti aici, asta seara, pentru toata iubirea cu care m-ati onorat. Ii multumesc lui Dumnezeu si il rog fierbinte sa aiba grija de Romania”.
PS: O să fac si eu apel la nişte note, de subsol, pentru a-i lămuri pe cei care pot fi derutaţi de proiecţiile fantastice ale realităţii răsturnată. Dacă domnul Beligan, din motivele lui, care ţin de idealuri artistice şi care priveau întreaga comunitate artistică, a ales să aibă pe faţă o anumită atitudine, cei trei satrapi ai “corectitudinii moralei” au acţionat în secret, pe din dos, aşa cum a învăţat Tismăneanu în Primăverii, Pleşu pe strada Paris şi Liiceanu de la tatăl sau, colegul de breaslă al tatălui lui Patapievici. Nu degeaba reputatul bizantinolog Sorin Ulea îl caracteriza pe Pleşu astfel: “Un tip cu ambiții secrete, cu vocație de mistagog, care vrea să domine suflete, un escroc intelectual.”
Notele, însă, nu sunt scrise de actualul general (r) Vasile Mălureanu, fostul ofiţer de Securitate căruia i s-a spovedit dl. Pleşu înainte de a-i scrie tovarăsului general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu. Ci sunt chiar ale matroanei lor: Monica Lovinescu. Înainte de a purcede la cele câteva notiţe din jurnalul Monicăi Lovinescu e bine să ştiţi că, la începutul anilor ’70, Securitatea a elaborat un plan “Alfa”, privind cetăţenii români care ies din ţară la bursă, în deplasare de serviciu sau pentru turism. Acest plan a fost consolidat apoi de planul “Atlas”. Cele doua planuri au fost redate de istoricul Stejărel Olaru în cartea sa “STASI şi Securitatea”. Conform acestor planuri, Securitatea se obliga să recruteze ca informator sau agent orice cetăţean român care urma să se deplaseze în străinătate în interes de serviciu sau la burse, unde plecarea era avizată tot de Securitate. Numai în măsura în care agentul era de cea mai mare încredere i se permitea să plece din ţară – în Occident – însoţit şi de familie. Este de observat şi larghetea financiara cu care cei doi făceau naveta pe ruta Bucureşti-Heidelberg-Paris… Şi acum micile note despre marii “moralişti” si profitori ai tuturor regimurilor:
Monica Lovinescu. Jurnal, 1981-1984. Selectii:
1981, Paris
Marti 15 decembrie
Cand ma intorc de la dentist (abcesul) il gasesc acasa pe Gabriel Liiceanu. (…) Plesu a scris un articol impotriva patriotismului, el, de cand e in Germania, n-a putut scrie un rand de filosofie.
Miercuri 30 decembrie (revelionul la Paris)
Toata ziua la noi, G. Liiceanu. (…)
1983, Paris
Duminca 8 mai
Seara, Liiceanu cu sotia.
Miercuri 11 mai
Seara la Liiceanu (varul sau plecat, i-a lasat casa) la cina cu Stoichita. Cateva stiri din tara. Ulea atacat de V. pentru felul cum s-a purtat cu Plesu si evitat apoi de toata lumea, a fost internat la Marcuta.
Vineri 13 mai
Seara Liiceanu cu sotia la noi. Sorin Marculescu i-a scris ca Jurnalul de la Paltinis s-a intors de la cenzura doar cu cateva pagini taiate si lasandu-i-se lui Balaita raspunderea publicarii. S.M. crede deci ca va fi publicat. Si brusc ne intrebam impreuna – dar cu cea mai mare infiorare tot Liiceanu se intreaba – cum va reactiona Eliade la paginile atat de dure impotriva lui, dar nu numai Eliade, ci si Noica insusi, care poate fi furios de repetarea a ceea ce a spus el despre Eliade si de dezvaluirea continutului scrisorilor acestuia din urma, al carui egoism absolut il deplange Liiceanu in Jurnal. (E. da vesti despre el si nu cere niciodata de la Noica).
Acum Noica spune ca s-a terminat in Romania cu cultura pe treizeci de ani. Cum se inseala in toate pronosticurile, poate fi un motiv de speranta.
Duminica 2 octombrie
De la trei dupa amiaza la 12 noaptea, Liiceanu la noi. (…) Ii telefoneaza la Heidelberg lui Andrei Plesu in clipa cand acesta chiar a intrat in casa. E cu Ujica, si Liiceanu scurteaza convorbirea. Dupa ce ne intoarcem de la restaurant, il recheama si vorbim si noi cu el. I-au dat drumul cu copilul.
Vineri 30 decembrie
Seara telefon Culianu – Plesu – Liiceanu. Au sosit la Paris. (…) Liiceanu imi spune ca au venit toti trei cu masina de la Heidelberg… (Pentru a face Revelionul la Paris)
1984, Paris
Duminica 1 ianuarie
Daca exista semne pentru un inceput de an, acesta a fost cu adevarat fast. De atata vreme ne doream sa-i vedem impreuna pe Liiceanu cu Plesu – si iata ca s-a intamplat. Toata ziua aici, de la 4 dupa-amiaza la miezul noptii…
Sambata 12 mai
Telefon Liiceanu. L-a convins telefonic Imre Toth sa fie vesel! Si face eforturi. Vin in trei, la sfarsitul saptamanii la Paris. Cu sotia si cu Plesu.
Luni 21 mai
Seara cina, in Cartierul Latin, cu Liiceanu, sotia lui si Plesu.
Vineri 25 mai
Mai tarziu, ajungem la Liiceanu si Plesu (stau la Oprescu acasa) pentru o cina care nu stiam ca e de aniversare. (Dupa Revelion si ziua de nastere sarbatorita tot la Paris! – Nota mea)
Luni 28 mai
Cina cu cei doi: Liiceanu si Plesu. (…)
Liiceanu si cu Plesu, care ne asteptau seara acasa, sunt inmarmuriti cum de a avut Tudoran curajul sa faca asa ceva prin telefon. (A dat un interviu la Radio Suisse Romande impotriva redeschiderii Canalului). Si cum nu au taiat comunicatia? Si cum nu-l suprima pe D.T.?
Miercuri 30 mai
Azi, miercuri, pe la pranz, Liiceanu si Plesu, in sfarsit singuri…
PS 2: Mi se pare mie sau din asa-zisa “antologie a ruşinii” folosită de cuplul Liiceanu-Tismăneanu pe post de baros în capul domnului Beligan au scapat, din greşeală probabil, limbile lui Manolescu pentru Ceauşescu sau poezia aceasta răscolitoare:
Fostul ministru de Externe al Romaniei, Stefan Andrei, care isi sarbatorea ziua de nastere in aceeasi zi cu sotia sa, actrita Violeta Andrei, s-a născut la 29 martie 1931, într-un canton de cale ferată din comuna doljeană Podari (ca şi Tudor Gheorghe şi acad. Marcu Botzan), aminteste Cuvantul Libertatii din Craiova, intr-un articol aniversar scris in urma cu trei ani, cand acesta implinea 80 de ani. Fostul sef al diplomatiei romane pe vremea lui Ceausescu (intre 1978 si 1985) a murit, duminica, 31 august 2014, transmite Agerpres. Stirea a ajuns rapid chiar si in Times of India. Lui Stefan Andrei i se datoreaza in mare parte faima Romaniei de putere diplomatica in lume, din spatiul arab pana in cel asiatic si, evident, in cel occidental, cu invidiile si ranchiunile rasaritene de rigoare. Ziaristi Online publica, din arhiva editorilor, un interviu in care Stefan Andrei il rade pe Petre Roman, pe care il considera autorul unei “minciuni grosolane”, si nu-l uita nici pe puradelul de Primaverii, Vladimir Tismaneanu. Filmarea de mai sus este realizata in cadrul unei serii de interviuri din perioada de glorie a ziarului ZIUA. Alte zeci de ore de filmari profesioniste cu Stefan Andrei urmau sa se concretizeze intr-un film documentar despre Romania si politica ei internationala in perioada comunista. Voi reveni cu noi materiale interesante despre Stefan Andrei si fauna komisarilor ideologici bolsevici cu tot cu mostenitorii lor de azi, dintre care nu au cum sa lipseasca puradeii Cartierului Rosu.
Ştefan Andrei a fost un oltean autentic, hiper-inteligent. Dumnezeu să-l ierte!
Stefan Andrei (foto/video), fost ministru de Externe al Romaniei socialiste timp de sapte ani, pana cand a fost indepartat de Elena Ceausescu, in 1985, revine cu noi dezvaluiri despre perioada regimului politic din Romania de dupa ocupatia sovietica. Revoltat de o declaratie de-a lui Petre Roman privind moartea tatalui sau, Stefan Andrei il provoaca pe fiul demnitarului comunist Walter Roman sa-si demonstreze afirmatia, considerata de fostul sef al diplomatiei drept “o minciuna grosolana”.
Walter Roman, una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova in echipa de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei “Horia, Closca si Crisan”. El a fost decorat de Moscova in 1945 cu “Steaua Rosie” si inaintat la gradul de general-maior (vezi foto mai jos). Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent “Transilvania”. Autor al celebrei sintagme “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”, Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani. Stefan Andrei a fost arestat in 1990 si inchis timp de doi ani si cinci luni, desi Parchetul nu a putut dovedi niciodata acuzatia de “genocid” pe care i-a adus-o Ion Iliescu, prin intermediul Frontului Salvarii Nationale. Astazi, Stefan Andrei vrea sa corecteze neadevarurile istorice, macar printr-un interviu.
“Eu fac eforturi foarte mari, in aceasta perioada, sa nu ma mai mir de ce aud, de ce citesc, de ce vad. De exemplu, pe 26 ianuarie anul acesta, a fost o emisiune la Realitatea TV. Si, in incheierea acesteia, Petre Roman a spus ca ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu’. Asta este una dintre cele mai grosolane minciuni care s-au aruncat public dupa decembrie 1989. Eu cunosc foarte bine cazul. Si il invit pe Roman sa raspunda: cum l-a omorat Ceausescu pe tatal lui, Walter?”, ne-a declarat fostul ministru de Externe.
“Roman nu era un prieten de-al lui Ceausescu, dar avea un statut special: avea salariu de adjunct de sef de sectie, de ajunct de ministru. Era sef la Editura Politica, avea ce program voia el, putea sa scrie, era trimis peste hotare. Era genul de om care merge cu Partidul. Spunea: ‘Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului’. Altceva: frecvent, mergea cu sotia la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vila pe malul lacului – Vila 4 si, dupa aceea, Vila 92 -iar la mare statea intotdeauna la hotelul la care erau cazati strainii, reprezentanti ai partidelor comuniste veniti in Romania: Hotelul Astoria de la Eforie Nord”, isi aminteste Stefan Andrei.
La Paris pe banii PCR
“Cand s-a imbolnavit, cu aprobarea lui Ceausescu si cu banii Gospodariei de Partid a mers la un consult in Franta impreuna cu baiatul, cu Petre. Mi-a trimis si o scrisoare – eram ministru – in care ma ruga ca Ambasada noastra sa-i asigure masina la Paris si sa doarma la Ambasada. I-am dat indicatiile cuvenite ambasadorului: a dormit la Ambasada, a avut masina la dispozitie. Dupa consultul din Franta s-a intors in Romania si aici, doctorii, in frunte cu marele profesor Anastasatu, au recomandat operatia. Avea o tumoare pe plaman foarte aproape de inima. S-a internat la Elias. Eu am fost la el chiar in ajunul zilei in care a fost operat. Am stat la el vreo ora si jumatate. A doua zi a fost operat, de doctorul Coman. Dupa operatie, la un timp, a inceput sa scuipe sange. L-au cautat pe doctorul Coman si nu l-au gasit. L-au adus pe doctorul Iacob: mare chirurg, era general la Spitalul Militar. L-a operat din nou. Din pacate, nu a rezistat: avea 70 de ani! Asa a murit Walter Roman. Ei, cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman?! I-a pus pe doctorii acestia sa-l omoare? A fost Ceausescu cel care a dat indicatii sa-si faca operatia, ca sa fie omorat? Dimpotriva: l-a trimis in Franta la consult, iar aici a avut toate avantajele. Asa ca este o crima sa spui ca Ceausescu l-a omorat pe Walter Roman. Sa dovedeasca! Cu ce l-a omorat? L-a otravit?”, reclama Andrei.
Ii publica Operele lui Ceausescu si Tismaneanu
“Walter Roman era foarte respectuos fata de Ceausescu. Nu uitati ca toate Operele lui Ceausescu erau tiparite la Editura Politica. Cand tinea Ceausescu o cuvantare, intr-o zi-doua aparea brosura: venea cu ea Roman personal sa i-o inmaneze. Astea erau raporturile intre ei; nu era nici o rivalitate in conducerea Partidului. Poate pe vremea lui Gheorghiu Dej sa fi fost, poate atunci cand Kadar ne-a zis: “Dati si voi autonomia Transilvaniei…”. El fost unul din oamenii principali folositi de Gheorghiu Dej si conducerea Partidului de atunci pentru a-i descoase pe ungurii care erau tinuti aici la Snagov: Imre Nagy si restul, executati apoi de sovietici la Budapesta. Dar pentru Ceausescu nu era nici un pericol, sa zicem ca Trofin sau Ionita. Pe el il interesa sa poata sa aiba conditii bune, sa publice, etc – acolo, la Editura Politica (viitoare editura Humanitas – n.n.) a aparut si teza de doctorat a lui Tismaneanu cu “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”. Asta este adevarul. Ceausescu are alte pacate, a comis alte greseli… Dar sa vii sa spui ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu!’? Poate l-a “omorat” sub alta forma: de inima rea, ca n-a fost secretar general al Partidului in locul lui Ceausescu…”, conchide fostul ministru apreciat la vremea sa de toate diplomatiile lumii, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii.
Au consemnat Victor RONCEA si Vladimir ALEXE (in foto mai jos cu Stefan Andrei)
A reinceput atacul la Eminescu. Desi poate corect ar fi: continua atacul la Eminescu. Deci, la Romania. Nimic nou, desigur. Doar metoda de reincalzit ciorba in santul culturii rrome, de data aceasta intr-un autentic tuci tiganesc, pare sa fie o inovatie Pleso-Patapu-Liiceano-Cacartareasca.
O ruda de-a regilor Cioaba, un oarecare Catalin-minune, a fost pus ca semnatura pe o “carte” anti-Eminescu, laudata de toti tampii din trena impostorilor numiti. Ion Spanu demonstreaza ca Cioaba nu zboara departe de cuibul plagiatorilor. Din ancheta sa culturală, publicata de Tribuna si Ziaristi Online rezultă că “autorul Humanitas”, Cătălin Cioabă, nu numai ca nu şi-a scris cartea publicată de patronul sau, Gaby Liiceanu, dar nici măcar nu a citit-o! Este vorba de brosura “Marturii despre Eminescu“, in care Romanul Absolut este ţiganizat inca de pe coperta, prin înnegrire, si aruncat acolo unde anti-romanii bolnavi de ura la adresa tarii capusate cred ca ii este locul, dupa cum se vede in fotografia de mai sus: la picioarele lui Patapievici si a lui Cioaba, printisorul lui Liiceanu.
Si elefantul care nu-si mai incape in propria-i piele, Alex. Stefanescu, cuvanta – e un fel de-a spune – pe linia directivei neo-kominterniste activate prin Dilema lui Plesu-GDSS si Romania literara a lui Manolescu-ANI, cu ani in urma. Intr-o postare de pe blogul oficial al SIE, Stefanescu ne explica ca Cartarescu e mai destept decat Eminescu si ca versurile de debut ale tanarului Eminescu sunt “greoi-bombastice, lipsite de capacitatea de a emoţiona” si “nu anunţă prin nimic un poet”. “În ceea ce mă priveşte, dacă le-aş fi primit la „poşta redacţiei”, i-aş fi răspuns autorului că nu are talent şi că ar trebui să renunţe la poezie”, scrie ditirambic “elefantul cu breton”. Va dati seama ce bine a facut culturii romane Alex. Stefanescu, prin inexistenta lui la vremea lui Eminescu? Si, prin reciproca, cat rau face azi…
UPDATE de la un cititor:
Stimate dle. Roncea,
Am citit postarea dvs. destul de caustica. E un stil, şi acesta, desigur. Este bine că semnalaţi această nouă linie de atac la adresa “omului deplin al culturii româneşti”. Este clar o direcţie mai subtilă, “obiectivă” chipurile, şi, ca atare, mai perversă. Faptul că tocmai cei care se revendică de la eminescianul C. Noica stau la baza acestui atac, ne demonstrează, încă o dată, ce rol au jucat ei, de fapt, pe lângă marele filosof, căpuşat, cum spuneţi si dvs. cu privire la această gaşcă şi România. Sper să îi dedic dlui Cioabă un alt comentariu, căci “merita”. Pentru moment, despre “elefantul” asudat şi ocheanul lui ţinut invers, pe post de bârnă:
O.K., n-am nimic împotriva revizuirilor, ele ne mai pun pe gânduri pentru că suntem tot timpul tentaţi să-l verificăm pe … revizuitor. În cazul lui Alex Ştefănescu, stilul prevalează: el este atracţios. Ca revizionist, însă, se bazează masiv aproape exclusiv pe faptul că este din Fălticeni, de unde era şi Eugen Lovinescu, revizionistul nr. 1 al istoriei literaturii române. Alex îi urmează, dar numai cu falca din pământ. Şi aici, totuşi el nu ară, nici nu scormoneşte, ci doar greblează: adună informaţie din ediţii şi le prezintă sub formă de gunoi de grădină. Un revizionist adevărat, adică, aristotelician vorbind, categoric, coboară mai întâi în text. Ediţiile sunt grădini suspendate ale textului. Acolo, în text, Eminescu are aşa (după ediţia Nae Georgescu):
1. La versul 8, lipsă virgula după Căci în Lăcrămioarele învăţăceilor(în continuare, L.î.) şi în prima ediţie Perpessicius (1939). 16. În L.î.:voace. 17 În L.î.: tău nătal (ar putea fi păstrat, ca aliteraţie, deşi –ă notează, în epocă, şi un -a neaccentuat) 19. Ar trebui păstrat cu virgulă după vers, ca-n prima tipărire: ce urmează e apoziţie (trista lăcrimareesimţ naţional). Fără virgulă, ca în ediţii, sensul devine: o urmează (tot) ce e simţ naţional. Cu virgulă, această tristă lăcrimareexprimă un sâmţ, din ea se trezeşte, se naşte sentimentul colectiv. 20. În L.î.: Ce-i sîmţu năţional!(citit, mai mult decât sigur, cu –u final şi ioîntr-o singură silabă). Şi astăzisâmţ înseamnă altceva decât simţ: ai sâmţ în tine – ai nerv, fii atent.
Sunt diferenţe infime, poate, dar şi ele trebuie băgate în malaxorul revizuirilor. Cine urmează umbra măreaţă a lui Arune Pumnul? Poetul scrie: „O urmă ’ncet cu ochiul în tristă lăcrimare, / Ce-i sîmţu năţional!”, deci nu o urmează ceea ce e sâmţ, virgula nu permite pentru că ar fi între subiect şi predicat. Vezi mai sus: „Te plânge Bucovina (…) te plânge şi locul tău natal”. (Atenţie: deci şi Ardealul îl plânge; Aron Pumnul e născut la Cuciulata, jud. Braşov.) De ce? – Pentru că urmează „umbra ta măreaţă în falnica-i zburare”. Cum o plânge? – „În tristă lăcrimare, ce-i sâmţ, etc”. De aceea e năciunal/naţional, pentru că trece peste graniţele politice, uneşte naţiunea. E şi chestiune de gramatică elementară ce se rezolvă prin punctuaţie – pe care editorii au netezit-o ca să înţeleagă mai simplu poezia eminesciană şi elevii din Fălticeni, de pildă. Un revizionist pur sânge, de felul Ioanei Bot, ar putea ridica, aici, argumentul falacios că naşterea acestui concept de „simţ naţional” în cultura română este viciată – şi dă-i, şi luptă, fulgere şi tunete pe tema „Bravos năciune, halal să-ţi fie” – numai că tânărul poet, iată, face apel la sâmţ, nu la sentimente patriotice edulcorate: încă de pe atunci (1866) limbajul dublu avea expresie în limbă. Sunt lucruri diferite: de pildă, Alex Ştefănescu poate avea, dobândi, câştiga simţ estetic – fără să aibă sâmţ în sine; – pe când la Ioana Bot poate fi invers. E chestie de nerv şi de piele: frigul, caldul, asprul, netedul ţin de antropologie, nu de cultură.
Stimati membri ai Consiliului National al Audiovizualului,
In editia de ieri seara (marti, 29 aprilie 2014) a emisiunii lui Rares Bogdan “Jocuri de Putere” de la Realitatea Tv s-a discutat sub titlul “Cui apartine Transilvania” despre Cazul Boia – Liiceanu, respectiv despre ultima carte a eseistului aparuta la Humanitas, „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări“. Invitati in studio, un lector universitar la SNSPA, Adrian Niculescu, si jurnalistul Octavian Hoandra de la Ziua de Cluj. Invitati, prin telefon, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan Aurel Pop si, din studioul Realitatea Tv de la Cluj, istoricul Ion Novacescu (foto sus). Conform afirmatiilor realizatorului, Lucian Boia, ultimul Secretar cu Propaganda al PCR pe Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, si editorul sau, Gabriel Liiceanu, urmeaza sa compara impreuna intr-o alta editie a emisiunii “Jocuri de Putere”.
Prestatia pretinsului istoric Adrian Niculescu (foto dreapta), un sustinator infocat dar fara argumente al lucrarii lui Lucian Boia, la randul ei o rescriere a istoriei care nu se bazeaza pe nici un document sau fapta reala, fiind practic o interpretare eseistica intr-o nota personala, cu tuse antiromanesti grotesti, a generat inclusiv revolta Inaltpreasfintitului Andrei Andreicut, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. Acesta a intervenit in direct in apararea Bisericii Ortodoxe, acuzata mincinos de Adrian Niculescu ca ar fi blestemat Armata Romana impotriva faptuirii Marii Uniri. Pozitia Inaltpreasfintitului Andrei a fost sustinuta, telefonic, si de PS Lucian Muresean al Bisericii Unite cu Roma.
In finalul emisiunii, pentru a drege din asertiunile neadevarate si agresive facute pe parcursul transmisiei, Adrian Niculescu a tinut sa sublinieze ca pozitia respectiva a avut-o de fapt fostul mitropolit Vasile Mangra, care s-a sinucis la Budapesta. Corectat si asupra acestei noi inadvertente istorice – dupa cum a afirmat Ion Novacescu, Vasile Mangra a fost, de fapt, omorat la Budapesta, in circumstante ramase neclare – pretinsul istoric Adrian Niculescu, dupa ce s-a scuzat ca “asa a citit in Romania literara”, a repetat in direct, de cateva ori, mesaje aprobatoare ale actului criminal, in sensul ca “foarte bine ca a fost ucis” si “merita sa fie ucis”. Fapta de apologie a crimei in public se incadreaza in Art 324 Cod Penal si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani.
Va rugam asadar, in calitate de “garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale” cu misiunea “de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului” sa procedati in consecinta si sa aduceti la cunostinta organelor competente aceasta fapta ilegala.
Va multumesc,
Victor Roncea
Pentru o punere in tema asupra subiectului, reproduc articolul din Ziua de Cluj, publicat sub semnatura lui Tiberiu Farcas, la data de 28 aprilie 2014:
Cutremur în tagma istoricilor: ardelenii nu ar fi vrut unirea cu România, în 1918
Lucian Boia, despre Marea Unire: Cei mai mulţi dintre români nu auziseră de „idealul naţional”
Un nou eseu istoric polemic, conţinând o serie de reinterpretări în jurul unor probleme cheie ale istoriei naţionale şi europene, propune cunoscutul istoric „deconstructivist” Lucian Boia, în volumul „Primul războiul mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, apărut la editura Humanitas. Volumul de 117 pagini poate fi achiziţionat de la librăria editurii din strada Universităţii, la preţul de 25 de lei.
Lucian Boia, cunoscut pentru o serie de cărţi incomode de istorie, care pun sub semnul întrebării mai ales modul în care istoriografia română s-a raportat la identitatea naţională, publică în cea mai nouă carte a sa o serie de opinii extrem de controversate despre destinul României în Primul Război Mondial, despre idealurile românilor transilvăneni şi raportarea lor la Imperiul Austro-Ungar.
ZIUA de CLUJ a selectat cele mai polemice afirmaţii ale istoricului Lucian Boia din acest volum şi a solicitat opinia unor istorici clujeni de orientări diferite pe marginea acestora.
Iată câteva paragrafe din carte: „Mitologică este invocarea unităţii naţionale ca un „vis de veacuri” al românilor, aşadar începând dintr-o vreme cînd nimeni în Europa nu urmărea asemenea proiecte. Mitologică şi cvasiunanimitatea care s-ar fi manifestat in sprijinul intrării României în război, alături de Puterile Antantei în vederea eliberării Transilvaniei. La fel şi trecerea sub tăcere a faptului că opţiunea pentru Transilvania însemna şi renunţarea (aparent definitivă) la Basarabia”.
“Ceea ce bate însă la ochi e faptul că Adunarea de la Alba Iulia nu avea cum să suplinească un referendum, nu doar românii erau în drept să decidă asupra viitorului Transilvaniei, ci toţi locuitorii acesteia. Aproape jumătate din populaţie nu a fost, aşadar, întrebată dacă doreşte sau nu să intre în frontierele României”.
„Peste toate Armata Română s-a dovedit complet nepregătită pentru războiul modern. I-a mai revenit şi misiunea, practic imposibilă, de a acoperi cel mai lung dintre fronturi. Între arcul munţilor Carpaţi şi întregul curs al Dunării de la intrarea fluviului în ţară până la mare, traversând şi frontiera terestră a Dobrogei”.
„… Corespundea „intrarea în acţiune” din august 1916 unui „ideal naţional”, împărtăşit de toţi românii? Ar fi prea mult de spus! Cei mai mulţi dintre români, ţărani (80 la sută din populaţie) şi neştiutori de carte (60 la sută), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji; probabil nici nu auziseră de „idealul naţional”. Acesta era prezent în sfera mult mai restrânsă a „opiniei publice”, formată din persoane cu oarecare fond de cultură şi manifestând mai mult sau mai puţin interes pentru treburile publice”.
„Transilvania plus Bucovina păreau a fi o răsplată suficient de convingătoare pentru a uita cu totul cealaltă provincie românească, Basarabia, de care nici nu putea fi vorba în condiţiile alianţei cu Antanta, adică şi cu Rusia. ….aşadar intrarea în acţiune la 1916 nu avea cum să urmărească deplinul ideal naţional, ci un ideal naţional trunchiat, cu Transilvania şi Bucovina , dar fără Barasabia”.
Istoricul Ottmar Traşcă consideră că „Boia vine în istorie cu reinterpretări a unor fapte istorice controversate, şi asta e un câştig. Are o serie de volume bune, mai ales „Mit şi conştiinţă în istoriografie română”, care mi-a plăcut mult. Şi eu consider că România nu era pregătită să intre în primul război mondial. Încă nu am citit noua carte a lui Boia, pot să spun o opinie după ce o citesc”, a comentat doctorul în istorie Ottmar Traşcă.
Istoricul Ion Novăcescu este de altă părere: „Domnul Boia face un efort jalnic de a pune în discuţie, de a destructura ceea ce Brătianu a făcut. Faptul istoric a fost. Vine Boia acum, la patru ani inainte de a sărbători centenarul unităţii naţionale, şi pune în discuţie ce a făcut Brătianu. Acesta a făcut România Mare! Să vii să spui acum că Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia nu a fost legitimă, când s-a făcut în cel mai democratic mod cu putinţă, vot legiferat tot de Brătianu prin decret-lege, e complet exagerat. E hilar să judece ce alţii s-au făcut. S-a făcut unitatea românescă, asta e un fapt istoric de netăgăduit”.
Doctorul în istorie Ionuţ Ţene susţine, într-un editorial din napocanews.ro, că “pentru Boia marii istorici români de la Haşdeu, Pârvan, Iorga, la Giurescu, Panaitescu sau G. Brătianu au fost tributari naţionalismului şi autohtonismului ortodox, iar Biserica Ortodoxă Română (BOR) a profitat de comunism ca să lovească în greco-catolicism, ca ferment al occidentalizării României… pe Lucian Boia îl putem încadra mai corect într-un curent cultural de literaturizare a istoriei, nicidecum într-o ierarhie a istoricilor români contemporani”.
La lansarea volumului de la librăria Humanitas Cişmigiu, din Bucureşti, Lucian Boia a fost contrat de un naţionalist român care a afişat un banner pe care se putea citi sloganul „Credeţi-mă, sunt profesor de istorie”, scris sub o imagine cu Pinocchio.
Ieri, 24 aprilie, la Librăria Humanitas Cişmigiu s-a lansat noul volum al lui Lucian Boia „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări“, (de la ora 19.00). La eveniment, alături de autor, a vorbit şi Gabriel Liiceanu, ne anunta sub forma de reclama, revista lui Ion Cristoiu (?), Historia.
Iata scurta sa relatare, ilustrata edificator cu fotografiile de mai jos: “Eşec neaşteptat la lansarea ultimei cărţi de pseudo-istorie a lui Lucian Boia. Bucureştiul a dovedit încă o dată că este Capitala românilor şi a dat tonul la acţiunile de opoziţie faţă de manipularea istoriei de către agenţii de influenţă maghiari. Un grup de patrioţi a reuşit în 24 aprilie 2014 să strice fiesta antiromânească organizată de Gabriel Liiceanu. Deci, se poate!”. Felicitari!
Evident, la lansarea cu pricina ce ne puteam astepta de la Gabrigel Liicheanu decat la incrancenare si totalitarism cu fata semi-umana? Cum se numesc oamenii lipsiti de umor?
Iata si filmul evenimentului:
Cum Sorin Lavric, editorul preferat al lui Lucian Boia, a lipsit nemotivat de la eveniment, redam mai jos, cu “proba video”, o caracterizare facuta “istoricului” cu nume de paprica de la o alta lansare, care contine si o remarca laudativa fata de o ironie la adresa lui Nichifor CRainic: “Ii dau dreptate domnului Liiceanu: domnul Boia este mai mult decat un istoric. Este un om care gandeste trecutul pe care il rescrie. Este un ganditor al istoriei!”. Cu “g” mare? Adica G de la Gaozar (copyright Traian Basescu)? Dar sa lasam biata larva a lui Liicheanu sa-si incheie apoteotic discursul pupincurist: “Lucian Boia se ridica deasupra pragului de istoric obisnuit. Nu e singurul care are aceasta indrazneala, acest curaj, dar este unul dintre ei si pesemne cel mai inteligent”. Alte mostre scabroase similare, pe YouTube, cu kilogramul.
Comparativ, reputatul jurnalist Corneliu Vlad afirma despre “Romania altfel” a lui Boia: “E lucru de mirare în această carte cum fiecare propoziţie şi frântură de fraza musteşte de maliţie, dispreţ, greaţă sau venin. Parcă o muscă sâcâitoare s-ar aşeza taman pe rândul pe care-l citeşti şi tot dai din mână până faci tic. Drept care, gata. Nu exegeză, nici măcar zeamă lungă de pamflet, pentru Lucian Boia, “De ce este Romania altfel?”, Humanitas, 2012. O întristată adunare, însă, parcă tot i s-ar fi cuvenit. Şi a fost. Iat-o consemnată într-un dosar de gazetă, după cum citim:“ Dilema veche de săptămâna aceasta se întreabă: Este România altfel?. Dosarul conţine intervenţiile participanţilor la dezbaterea pe marginea cărţii De ce este România altfel? de Lucian Boia, organizată pe 20 februarie de către Colegiul „Noua Europă“, Editura Humanitas şi Clubul Dilema veche“. De ce este România altfel? Prostimea ar zice că şi pentru a se mira cei de-alde dânşii, de mai sus.”
Eminescu a suferit pentru: – limba română; – credința ortodoxă; – reîntregirea României (opunându-se Tratatului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar, care prin punctul 2 i-a obligat pe românii transilvăneni să mai suporte descompusul Imperiu Austro-Ungar până la 1 decembrie 1918). Eminescu a fost ucis, după șase ani de suferințe martirice (28 iunie 1883- 15 iunie 1889). Integral laZiaristi Online
Aflam de la Politica ta ca Bogdan Oprea, cu exercitiul sau admirabil de purtator de cuvant al infractorilor nationali si internationali, cocotat dis de dimineata pe farul calauzitor din varful Dealului, a luminat natiunea cum ca temutul terorist-berbecar Omar Hayssam, varul mai mic al defunctului Osama ben Laden si imbarligator prin itele afacerilor lui Adrian, fostul adult minune al politicii dambovitene, a fost mutat de pe litoralul Marii Moarte in beciurile de la Cotroceni de unde a fost transferat apoi in arestul Politiei Capitalei (UPDATE: Povestea se complica; cum altfel?! Cica suntem la episodul “Sobo rozaliu vs Dom’ Profesor se intoarce” sau invers 🙂 ). Sigur ca trebuie felicitate toate organele, de la cel mai mare, Comandantul, la cel mai mic si chiar si implanurile din sistem. “Un stat serios îşi aduce acasă toţi infractorii. Mulţi nu vor mai dormi bine vacanţa asta şi anii următori”, a afirmat una dintre extensiile de organe de la Cotroceni.Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu Vladimir.
Celebrul popularizator al operelor orale ale lui Ceausescu, Iliescu si Basescu, in prezent fugit din tara peste Oceanu, se afla, se pare, intr-o stare critica. Dupa cum aflam gratie Focurilor din noapte ale dlui Mircea Platon, in lipsa de rivali pe masura sa, Tismaneanu se bate acum cu nu se stie ce meduze (strict autentic!) dupa ce a stat o viata cu ele, buze in buze.
Dl Mircea Platon observa cum fostul lider al minerilor grevisti de la 1977, Constantin Dobre – pe care Tismaneanu il declarase mort in Raportul sau dar iata ca totusi comenteaza bine-mersi din Marea Britanie, unde a primit azil politic dupa ’90 – ii transmite cercetatului DNA ca abia asteapta sa vada cum va raspunde “provocarii” istoricului american Larry Watts, care il invitase sa-i critice la obiect cel mai recent volum din trilogia sa dedicata istoriei secrete a Romaniei, respectiv “Cei dintai vor fi cei din urma”. Replica posibilului viitor coleg de celula cu Omar Hayssam este, cum altfel?, surprinzatoare: Tismaneanu nu poate comenta recentul volum pentru ca… nu este publicat in engleza.
Nu stim la ce istorici se refera Tismaneanu Vladimir ca ar fi pus sub semnul intrebarii “interpretarea” lui Larry Watts. Pentru ca foarte cunoscutii lui Tismaneanu (cred eu), profesorii Dinu Giurescu, Ioan Scurtu si Mihai Retegan par sa aiba aceeasi parere despre cartea lui Larry Watts ca poate mai putin cunoscutii universitarului de la “Stefan Gheorghiu”, profesorii Keith Hitchens de la Universitatea Illinois si Dennis Deletant de la aspirata Universitate Georgetown sau colonelul Charles W. Van Bebber, director al National Security Policy & Strategy (sursa aici).
Ciudat, faptul ca nu a citit nici primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“, nu l-a impiedicat pe Tismaneanu, la aparitia acestuia, sa il comenteze cu suficienta pe aceeasi platforma de colaboratori ai lui Soros din Romania. Comentariul unui cititor l-a lasat, insa, paf, pe celebrul profitor al fondurilor PCR, ICR, IICCMER si RAAPPS:
Concluzia pare sa fie clara: daca Tismaneanu avea traducerea in rusa a volumelor lui Larry Watts i-ar fi venit mai usor la mana. Imediat ar fi publicat, ca pe vremuri, vreun caiet de critici revolutionare… 🙂 Poate-l ajuta tov. Pacepa!
Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.
February 7th, 2015 
VR 
Domnul Andrei Pleşu scrie, într-unul dintre editorialele sale de zilier la “Adevărul”, că, cică, “fostul preşedinte dansează electoral cu şefi de clan din lumea interlopă…”. E posibil, oare, ca Andrei Pleşu, tipul care aspira la “o pălarie prea mare pentru capul lui”, după cum afirma Traian Băsescu despre ambiţiile secrete ale eseistului, să aibă un periscop cu care, înnotând broască, să se zgâiască în curtea de la Vila Lac 3? Pentru că fostul preşedinte nu a mai apărut pe nicăieri, darămite “dansând electoral”, de peste o lună de zile! Până şi Elena Udrea, fosta colegă de cancelarie a dlor Pleşu şi Băsescu, a observat asta…
Posted in 
Tags: 
