Dupa alti doi ani a venit si raspunsul in ce-l priveste pe “occidentalul” Dan Grigore Adamescu, proprietarul, in acte, al “Romaniei libere” sorosite (ce rusine, pentru memoria inaintasilor lui Adamescu!). Respectiv: CNSAS via Civic Media: Patronul “Romaniei libere” Dan Grigore Adamescu nu a colaborat cu Securitatea. DOC. Normal. Dupa care s-a asternut tacerea. Cum, tocmai celebrul “Nusulica” al domnului presedinte Traian Basescu a fost uitat?! Asa ca am revenit cu o adresa. La care a venit si raspunsul (foto sus).
Dvs ce parere aveti? Sorin Oviciu Vintu este, oare… “obiectiv de siguranta nationala”. Pentru cine?
Ultimele zvonuri despre persoana pregatita sa-i ia locul profesorului Birsan, caruia ii va expira mandatul in data de 16 decembrie 2013, arata ca aceasta este judecatoarea Iulia Motoc, de la CCR (foto sus la GDS), insa inainte de aceasta, atunci cand s-a pornit dosarul abuziv la DNA impotriva sotilor Birsan, persoana agreata era fosta procuroare comunista Monica Macovei (membra de onoare si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor din Romania – ACCEPT , sponsorizata in principal de miliardarul George Soros – nota red. – vezi si foto via Wikipedia). Cititi in continuare scrisoarea adresata Comisiei senatoriale de ancheta, demers care reprezinta o premiera europeana tragica, si anume un judecator al CEDO acuza statul care l-a propulsat in functie de terorizarea sa si a familiei sale, in scopul de a fi debarcat din functie cu ajutorul unor institutii aservite, pentru ca in locul sau sa fie adusa o persoana obedienta politic.
Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
In volumul “Cei dintai vor fi cei din urma” autorul reia firul conflictului manifestat intre Romania si Pactul de la Varsovia, intrerupt in primul volum in anul 1978, si il continua pana in prima saptamana a lunii decembrie 1989.
Imediat cum caracatitei de la ICR au inceput sa-i fie taiate tentaculele, “presa mondiala” a vuit de “manie proletara”. In New York Times, de exemplu, Patapieviciul de serviciu al gastii kominterniste a sarit ca ars, mintind cu nerusinare asupra unui fapt care nu a avut loc (foto dreapta). Roncea.Ro si Cotidianul au demonstrat atunci lamentabila intoxicare a opiniei publice internationale. Oamenii naivi nu intelegeau insa cum de o publicatie aparent prestigioasa “pune botul” la manipularile Patapieviciului. Ion Spanu ne explica azi – cu documente! – de ce: in “Epoca Patapievici” numeroase publicatii straine erau platite de ICR ca niste amarate de curve: cu banii inainte. Jenant!
PS: Pentru partea a IV-a a anchetei Cotidianul/Ziaristi Online am inteles, “din surse”, ca se pregateste, cu incalziri intense, to’a’asul asudatus Tismaneanus. Cica vine ora bilantului. Cat, cum, de ce, pentru cine. Este vorba de cel care spunea cu o nesimtire totala, specifica fostei si actualei nomenklaturi bolsevice, ca a lucrat “pro-bono” pentru Comisia Prezidentiala a lui Basescu si IICCMER-ul lui Boc si ca “Eu am făcut un serviciu statului român, nu statul român mie. Să fie foarte clar!”. Cu toate acestea, to’a’asul care tremura acum cu chilotii in vine prin budele Deutsche Welle, pare sa stie ca totul se plateste. Chiar si delapidarea, chiar si frauda, chiar si traficul de influenta. Chiar si, mai ales, minciuna. Conform regulilor stabilite in Romania democratica inclusiv de catre expertii SUA, cum ar fi, sa zicem, “LW“. Poate faptul ca reprezentantii DNA i-au trimis o citatie via Ambasada Statelor Unite sa conteze?
Cotidianul: Moştenirea lui Patapievici la ICR (III)
Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR
De cîte ori erau urecheaţi de cineva, cei din gaşca ICR condusă de Patapievici scoteau de la naftalină articolele favorabile apărute în presa străină. Nimeni n-a ştiut pînă acum că, pentru aceste articole, ICR a plătit bani grei, pe contracte semnate înainte de derularea acţiunilor! Astăzi oferim cifrele oficiale.
În doi ani, ICR a cheltuit 106.568 dolari şi 502.645 euro pentru publicitate
Datele din contabilitatea ICR arată că această instituţie folosea o metodă primitivă pentru a-şi asigura o bună imagine: erau încheiate din timp contracte de publicitate cu publicaţiile din ţările unde funcţiona o filială ICR, iar după ce se derula o acţiune, ziarele respective scriau laudativ atît despre participanţi, cît şi despre ICR!
Aşa se explică numeroasele articole găzduite de toate Rapoartele ICR, încît se crea impresia că adevărata cultură română se manifesta doar în străinătate! Nimeni nu băbuia în ţară că, în spatele acestei imagini coafate, erau contracte grase de publicitate!
Iată ce sume primeau aceste publicaţii prin intermediul filialelor din străinătate:
– ICR LISABONA
Ziarul „PUBLICO”, pentru suplimentele sale Ipsilon şi Expresso, a primit 8.425 euro în 2010 şi încă 8.425 euro în 2011. – ICR LONDRA
Revista „TIME OUT LONDON” a primit 3.078 euro în 2010 şi 9.555 euro în 2011. – ICR MADRID
Publicaţiile „GUIA DEL OCIO”, „EL MUNDO” (suplimentul El Cultural) şi „EL PAIS” (suplimentul Babelia) au primit 11.490 euro în 2010 şi 10.440 euro în 2011. – ICR NEW YORK
Cotidianul „NEW YORK TIMES” şi revistele „TIME OUT NEW YORK”, „VARIETY” şi „NEW YORK REVIEW OF BOOKS” au primit 23.590 dolari în 2010 şi 17.320 dolari în 2011. – ICR PRAGA
Revista „CO, KDY V PRAZE” a primit 642 euro în 2010 şi 703 euro în 2011. – ICR STOCKHOLM
Cotidianele „SVENSKA DAGLABET” şi „DAGENS NYHETER” au primit 21.200 euro în 2010 şi 26.518 euro în 2011.
Valoarea totală a contractelor de publicitate pentru ICR-urile din străinătate a fost:
– în 2010 – 62.203 dolari şi 270.800 euro
– în 2011 – 44.365 dolari şi 231.845 euro.
Aşadar, suma totală cheltuită pentru publicitate în cei doi ani de către ICR-urile din străinătate a fost de 106.568 dolari şi 502.645 euro!
În 2012, înainte de a fi schimbată conducerea ICR, echipa lui Patapievici încheiase deja contracte pentru:
– ICR VARŞOVIA, în valoare de 25.917 euro
– ICR MADRID, în valoare de 31.859 euro
– ICR NEW YORK, în valoare de 50.373 dolari.
Pentru aceste trei contracte nu exista nici o comandă, ceea ce devoalează felul în care acţiona vechea conducere ICR, adică încheia contractele de publicitate, stabilind sumele plătite, iar după ce apăreau articolele se făcea plata, mascîndu-se astfel faptul că acestea erau, de fapt, materiale publicitare! Evident, noua conducere nu a mai efectuat plăţile pentru aceste contracte.
ICR se lăuda cu articolele laudative, care erau, de fapt, materiale publicitare!
Să vedem cum arătau aceste articole din presa străină, pe care ICR le prezenta pe site-ul propriu şi în publicaţiile obediente din România:
– „PUBLICO” din 9 mai 2011: „Într-un articol apărut în cotidianul portughez Público (ediţia din 9 mai 2011), criticul de cinema Jorge Mourinha semnala: Debutul românului Marian Crișan se integrează prefect noului val românesc: planuri-secvență lungi, naturaliste, de grup, absența muzicii, evidențiind umorul sarcastic grefat pe disperarea unei societăți care incearcă să se ridice după o dictatură dezastruoasă”.
– „EL PAIS” din 2.10.2011: „Pe 2 octombrie, cotidianul El Pais dedică României editorialul suplimentului cultural Babelia, sub semnătura lui Ignacio Vidal Folch: „Două figuri intelectuale cu un profil foarte diferit, dar la fel de provocatoare, conduc în mod simbolic literatura română, invitata de onoare din acest an a Târgului Internaţional de Carte LIBER. Pe de o parte, în mod firesc, Norman Manea, autor cu faimă internaţională, perspicace eseist şi prozator, totodată narator al propriilor peripeţii în «Întoarcerea huliganului», scriitor contondent şi incomod. (…) Cealaltă figură intelectuală de mare influenţă este scriitorul Horia-Roman Patapievici, autor proteic, președinte al Institutului Cultural Român – Institutul Cervantes românesc.(…) alături de filosofii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu (…) formează trioul cel mai vizibil şi influent din cultura actuală”.
Cu astfel de „făcături”, plătite gras din banii pe care ICR îi primea de la buget, H-R Patapievici, Mircea Cărătrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Gabriela Adameşteanu, Norman Manea şi alţii îşi asigurau recenzii favorabile, articole despre importanţa prezenţei lor la diverse manifestări, cu care apoi scoteau ochii românilor nerecunoscători care-i criticau în ţară!
Totul nu era decît o cosmetizare făcută pe bani publici pentru imaginea acestor profitori care, pe rînd, se propuneau chiar la Premiul Nobel!
Cineva trebuie să răspundă pentru jaful acesta înfăptuit de ICR sub conducerea lui H.-R. Patapievici, instituţie care ajunsese la un buget de aproape 15 milioane de euro anual!
În mod surprinzător, pe primul loc se află Lucian Ban, un pianist “american” de jazz, “originar din România”, care, într-un interviu pentru „Formula AS”, declara: „Eu nu pun mare preţ pe ideea de patriotism”! Pe patriotism, nu, dar pe banii banii patriei, da!
Conform traditiei inaugurate in turneul de lansare a lucrarii “Fereste-ma, Doamne, de dusmani” si “Cei dintai vor fi cei din urma”, cel de-al doilea volum din trilogia dedicata Romaniei de istoricul american Larry Watts, va fi lansat, dupa Bucuresti, tot la Iasi, chiar azi.
Când România era pusă la zid ca la Târgoviște… România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României narată de istoricul american Larry Watts. România la zid – laitmotiv istoric, dar și realitate a momentului.
Este jenant când respectivul autor Ion MIhai Pacepa nu se mulţumeşte “doar” cu supralicitarea meritelelor cu care doreşte să intre în istorie, ci minte, falsifică grosolan realităţile, sperând că astfel cititorul va putea fi manipulat.
Pe dl. Iancu n-am avut ocazia să-l întâlnesc personal, dl. Tismăneanu m-a impresionat prin gestul de civilitate cu care m-a salutat discret, dar ca pe un vechi prieten, deşi nu ne văzuserăm până atunci, la lansarea cărţii sale – interviu cu preşedintele Ion Iliescu.
Ziaristul din Germania vorbeşte de “nemernicie”, “minciună”, “hidoasele metode”, “calomnii”, “seamănă cu a naziştilor”, “primitivul ton xenofob”, “faţa sinistră”, “ticăloşie”, “inflexiuni fasciste şi legionare”, “trivializarea şi relativizarea Holocaustului”, “utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti”, “abominabile figuri”, “odioase exemplare”, “obsesii ultranaţionaliste”, “uneori imund” (blogul lui Victor Roncea –n.n.), “să declanşăm o revoluţie” (bolsevica? – n.n.) “împotriva lor”. Universitarul din America începe cu “Nimic nu este mai revoltător, mai şocant şi mai repugnant…”
In plin scandal mondial legat de George Soros si Benny Steinmetz, unul dintre miliardarii israeliani implicati in afacerea Rosia Montana (cititi: ROSIA MONTANA AFRICANA), magnatul maghiaro-evreo-american face un desant operativ in Romania, unde tocmai a aparut si o Compania de stat pentru Rosia Montana. Sub acoperirea unei plimbari la Frumusani prin tiganie, la brat cu presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong Kim, caruia i-a facut agenda la noi in tara pentru a prezenta Romania, din nou, drept Tigania (dupa cum se vede; felicitari, SIE!), George Soros se intalneste pe sest cu pionii lui de plumb, Traian Basescu si Victor Ponta. Sursele mele mi-au certificat ca una dintre intalniri deja a avut loc. De ce ascund Presedintele si Premierul Romaniei intrevederea cu controversatul dar altfel foarte generosul – cu unii – miliardar pretutindenar?
Voi reveni!
PS: Cica vizita de la Gradina Romologica din Frumusani a fost asigurata de organizatiile lui Soros Roma Education Fund – REF (adica e de la Roma?; cofinantata de Soros Open Society si Banca Mondiala in cadrul programului de incluziune a tiganilor initiat de Fondul specializat al lui Soros de la Budapesta) si Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială – CEDS.
Motto: “Rămîne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atît de incontrolabil şi atît de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcireape care a suferit-o atunci cînd şi-a pus credinţa în slujba «binelui suprem».” – Sorin Lavric (*), “Noica şi Mişcarea Legionară“ (Ed. Humanitas, 2007)
“(…)
De fapt, influenţa culturală a celor care şi-au făcut un nume invocând excesiv de des numele lui Constantin Noica s-a făcut simţită abia când şcolarii de la Păltiniş s-au reciclat ca formatori de opinii schizofrenice despre aşa-zisa lipsă de valoare a filozofiei româneşti. Direcţia de influenţare exercitată de Liiceanu se constată în scrisul lui Sorin Lavric. Mai precis, în postfaţa la volumul alcătuit de Dora Mezdrea din file alese de ea din dosarele de Securitate (v. Sorin Lavric Postfaţa, în vol.: Noica şi Securitatea, Bucureşti: Ed. M.N.L.R., 2009, pp. 337-343).
După ce menţionează foarte în treacăt faptul că invitaţia la o discuţie cu securiştii nu putea fi refuzată de nimeni, Sorin Lavric nu se sfieşte să-l prezinte pe Constantin Noica drept colaborator al Securităţii. În schimb, Vladimir Tismăneanu ar fi “un spirit academic care încalcă regula aridităţii tagmei, reuşind să scrie neplicticos” (v. România literară, nr. 2/29 ian. 2010), un “diagnostician de idei politice, nu ademenitor în numele lor”.
Povestea cu “ademenirea” este, ca să spunem aşa, un comentariu la o parere a lui Pleşu, după care Noica ar fi fost un “ademenitor”, ceea ce Sorin Lavric punctează negativ, întrucât la el pozitivă este atitudinea opusă. La Andrei Pleşu ademenirea lui Noica spre tărâmul filozofiei nu a avut succes, astfel că, nefiind eficientă, nu se poate spune dacă a fost considerată de falsul drept atitudine pozitivă sau negativă.
Cantonarea lui Andrei Pleşu în lăutărismul pe care-l observă în exclusivitate la alţii, a fost perfect creionată de Constantin Noica prin situarea discipolului cu “prea mare respect pentru fratele porc” (Noica, ian. 1980, în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.117) la mijloc de drum, într-un interval în care nimic din ce a început nu a dus la bun sfârşit: “Mă gândesc iar la Andrei, cu câtă uşurinţă a renunţat la greacă… În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxy, în interval” (ibid. p.100). Din portretul intelectual schiţat de Noica reiese indirect ridicolul desemnării lui Pleşu în mod laudativ drept “filozof” al intervalului post-comunist.
Iată ce scria Andrei Pleşu despre “ademenitorul” Noica într-o epistolă din 15 oct. 1984 publicată după zece ani pentru a spori paginile unuia din cele trei volume ale sale aşa-zis ştiinţifice: “Nu să-l împuţinez am vrut… ci să-i clarific statutul… Trebuie să treacă mult timp ca să realizezi că sapienţialul nu e, în cazul lui Noica, decât o foarte inteligentă captatio, o capcană retorică, destinată să convertească la filozofie toată suflarea din jur” (Limba păsărilor, 1994, p.218-219).
După Sorin Lavric, Tismăneanu jr. nu este un “ademenitor”. Fostul ideolog comunist este un “ogar” [cu un pedigree ilustrând relaţia cu comunismul a celor doi Tismăneni, tatăl şi fiul pe care Lavric se face că n-o ştie], ogar cu “ascuţime olfactivă” care “depistează repede miasmele de extremism” (Lavric), i.e. un diagnostician versat în şantajul cu anti-semitismul. Altfel spus, după episodul ideologic comunist când (iniţiat de propriul părinte) a hăituit “duşmanul de clasă”, ogarul cu nas fin s-ar fi reprofilat pe urmărirea “duşmanului de rasă”. Un fost deţinut politic exilat apoi în Franţa observa cu fineţe că în dictatura totalitară (de caracter ideologic) se foloseşte “represiunea preventivă”. După căderea comunismului, menţinerea la putere a oligarhiei comuniste “reciclate” s-ar fi făcut tot prin teroare preventivă, duşmanul fiind mereu reinventat “în funcţie de nevoile momentane” (Ion Varlam): fostul duşman de clasă devine după 1989 “duşman de rasă”.
In cazul relaţiei politice dintre Noica şi Securitatea pe care ar fi servit-o cu “orbirea unui idealist incurabil” (Sorin Lavric), discipolul lui Liiceanu trece peste lipsa comuniştilor Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu dintre cei chemaţi să converseze cu securiştii pe tema “teoreticianului legionar Noica”.
(*) Sorin Lavric este, de 16 ani, redactor la Editura Humanitas administrata de G. Liiceanu si, din 2008, comentator la “Romania literara” condusa de N. Manolescu, fiind considerat “din categoria fidelilor”
S. Lavric: Cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. Si un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei.
Gazeta de Nord Vest, publicatie din Satu Mare infiintata in 3 ianuarie 1990, a fost rasa de pe internet in cursul zilei de ieri, 9 mai 2013, iar redactorii dati afara din sediul redactiei cu gorilele unei firme de “security”. Scandalul, chiar daca are pe fond, in aparenta, diverse cauze locale, are loc dupa aparitia in presa a unor acuzatii extrem de grave ale senatorului PSD de Satu Mare Valer Marian, colaborator al Gazetei, la adresa presedintelui Partidului, premierul Victor Ponta, si a socrului sau, Ilie Sarbu. Totodata, ultimul articol cu tenta de investigatii aparut in Gazeta, in data de 8 mai a.c., facea referiri la anumite intoxicari privind conducerea SRI, respectiv legate de prim-adjunctul Florian Coldea, servite, olograf, de un anume colonelul (r) Ioan Timis, implicat in actionariatului Gazetei.
Cărțile lui Larry Watts atestă, din surse neromânești, același adevăr, chiar dacă autori deloc dezinteresați se încăpățânează să susțină stereotipul mincinos al obedienței totale a României postbelice față de Moscova.
„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet
MOTTO: “Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viață. Noi însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget”
Faptul că Dl. Marian Preda, actualul decan al Facultăţii, este un sociolog de o mediocritate și incompetență profesională probată prin scrierile și declarațiile sale publice jenante nu este doar problema sa personală.
In ciuda carcotasilor cam grabiti, eu nu cred ca audienta de la BCU a fost constituita din “nostalgici”, dupa cum prevazuse de altfel profesorul Mihai Retegan ca se va spune. Cu ochiul meu de simplu ziarist am vazut in sala atat autentici profesionisti ai informatiei si cautatori independenti ai adevarului cat si o parte importanta din elita fostei, actualei si viitoare securimi, intre care se aflau in calitate oficiala doi consilieri speciali de-ai Premierului si doi de-ai Presedintiei, plus specialisti straini de marca prezenti la noi in tara. Interesul extraordinar pentru acest eveniment a fost reflectat de altfel de cei peste 11.000 de participanti indirecti la lansare, care au urmarit conferinta “Live”, prin intermediul platformei Privesc.eu. Tinand cont ca transmisia in direct a evenimentului s-a desfasurat pe internet (presa centrala, doar de limba romana, a lipsit aproape cu desavarsire, daramite sa se mai si difuzeze ceva pe televiziuni) ma indoiesc profund ca doar “nostalgicii” au fost calare pe calculatoare.
Desigur, se poate pune intrebarea: cine au fost cei 11.000? O parte, semnificativa doar prin capacitatea lor de otravire prin mijloacele de propaganda la care au, inca, acces, a fost cea scoasa in evidenta de profesorul Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”: acele “VIP”-uri intelectualoide care au intampinat cu o violenta salbatica si primul volum, dand din coada si copite si inainte de lansarea celui de-al doilea, “ceea ce demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”, dupa cum afirma istoricul roman.
Daca luam la buchisit cartea lui Larry Watts de la coada, ca sa respectam si titlul – “Cei dintai vor fi cei din urma” – ne vom face o idee din ce zone provin si cine sunt aceste personaje cu apetente viscerale impotriva Romaniei si a adevarului istoric, reliefat de profesorul american in premiera internationala intr-o asemenea forma complexa si unitara. Asadar, studiind ochiometric Indicele de nume, vom constata ca daca trimiterile la URSS sunt cam egale cu cele la SUA, in schimb, volum de informatii cu privire la Ungaria si Budapesta este aproape triplu. In topul topurilor se afla Moscova, apoi CIA, KGB si, la rand, cateva personaje malefice ale istoriei Romaniei, venite cu pluta sau tancul in tara noastra, cum ar fi Leonte Rautu si Ion Mihai Pacepa.
Un Pacepa al carui mit este definitiv spulberat in cartea istoricului si expertului in informatii Larry Watts. Un Pacepa – agent sovietic dovedit -despre care aflam intr-o nota de subsol (p. 151 – aici am gasit si o greseala de cifra – generalul Serb a tradat in 1971 si nu, evident, in 1991; dar sunt sigur ca macar la corectura va fi de folos gasca lui Tismaneanu 🙂 ) ca a fost sustinut in opera sa de intoxicare si dezinformare ante si post-decembrista de niste personaje intre care se numara un fost politruc comunist ca V. I. Tismaneanu, un informator al Securitatii mansurtizat la Radio Europa Libera ca Nestor Ratesh, un fost disident pasaportat in SUA ca Dorin Tudoran, propagandistul de serviciu Dan Pavel si jurnalistul de servicii Sorin Rosca Stanescu (macar cel din urma ar avea datoria sa-si explice pozitia). Un Pacepa publicat cu surle la Humanitas si promovat cu trambite de reteaua antiromaneasca din care fac parte un Liiceanu, un Plesu, un Patapievici (sub umbrela cui?)…
Acestia si alti cativa au reprezentat probabil o parte dintre nostalgicii carcotasilor care or fi urmarit transmisia. Dar restul de 10.990? Restul pana la 11.000 sunt romani. Romani interesati sa afle adevarul despre tara lor. Adevar tinut la secret timp de aproape 70 de ani. Adevar pentru care a fost nevoie de un american ca sa-l aflam, la aproape 24 de ani de la schimbarea violenta de regim din 1989, intregit, dincolo de ceea ce am trait cu totii.
Larry Watts, un specialist al informatiilor de toate categoriile, cu o capacitate analitica remarcabila, reuseste sa completeze Istoria sincera a poporului roman scrisa de regretatul profesor Florin Constantiniu, cat si studiile colegilor sai de crez si generatie, cu o perspectiva ascunsa, pana acum, celor interesati de adevar. O perspectiva care vine ca un izvor de apa via intr-o mlastina de ura, pentru a schimba, categoric, viitorul romanilor, prin cunoasterea in totalitate a trecutului lor, ceea ce se poate constitui intr-o arma redutabila pentru preluarea controlului asupra prezentului nostru.
Capitolul care se inscrie ca un necrolog al lui Pacepa se incheie intr-un mod lamuritor: “In mod ironic, daca exista cu adevarat un “mit” privitor la independenta Romaniei, acesta rezida in faptul ca “independenta” era un termen mult prea palid pentru a descrie politici atat de vizibil si de constant ostile obiectivelor esentiale ale sovieticilor”.
Multumim, Larry Watts!
Si acum, Prefaţa autorului:
Ca sovietolog, m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am „clasat“ această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. Cei dintâi vor fi cei din urmă reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Obstacolul „concepţiilor încetăţenite“ este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
Cei dintâi vor fi cei din urmă se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
Căldura cu care publicul român a primit volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost copleşitoare pentru o lucrare de anvergura şi dimensiunile ei, cu mai multe tiraje după cel dintâi, lansat în 2011. Deşi în cuprinsul său era reliefată discrepanţa uriaşă dintre politica internă restrictivă a României şi cea externă evident liberală, unii au criticat lucrarea ca fiind o abordare „unilaterală“, deoarece nu aborda şi situaţia grea a populaţiei în perioada regimului comunist.
Faptul că volumul în cauză nu s-a axat asupra acestei chestiuni este, în mod cert, real. Dar Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost conceput, în parte, pentru a corecta o perspectivă. Înainte de publicarea sa, analizele post-1989 privind România în cursul Războiului Rece care nu se focalizau în mod covârşitor şi deseori exagerat asupra represiunii interne, ignorând complet comportamentul şi politica sa externă şi de securitate, erau extrem de rare. Atât de rare, încât extraordinarele sale parteneriate occidentale erau interpretate deseori ca o consecinţă a percepţiilor eronate ale Vestului, iar opiniile laudative exprimate de cinci preşedinţi americani şi de diverşi lideri europeni erau privite ca fiind nu evaluări corecte, ci rezultatul credulităţii occidentale. Chiar şi izolarea României în cadrul Pactului de la Varşovia a fost atribuită în mod greşit eşecurilor ei în domeniul liberalizării şi al reformelor.
Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. Cei dintâi vor fi cei din urmă tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său „separat“. Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Focalizarea îngustă a unei mari părţi a literaturii post-1989 pe tema caracterului represiv al regimului politic din România i-a determinat pe numeroşi autori să conchidă că, spre desebire de alţi foşti membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia, România nu beneficia de un „istoric utilizabil“ de pe urma trecutului său comunist. Dimpotrivă însă, analiza popularelor politici externe şi de securitate româneşti demonstrează că trecutul său în acest domeniu critic are o utilitate considerabil mai mare decât cel al oricăruia dintre foştii săi „tovarăşi de luptă“. Iar această utilitate are, după părerea mea, ecouri care reverberează până în ziua de astăzi.
Diavolul (dar nu numai) citeste Roncea.Ro, ne spune Prof. Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”, la lansarea cartii lui Larry Watts din aula Bibliotecii Centrale Universitare: “Ieri, miercuri, 24 aprilie, a avut loc lansarea volumului Cei dintai vor fi cei din urma. Ma uit, caut, eu sunt un VIP si atunci am acces la orice, inclusiv la site-ul domnului Roncea unde domnul Roncea posteaza ceea ce s-a intamplat cu o zi inainte. Si ce vad?…” Iata ce:
“… Violenta cu care a fost intampinata cartea [lui Larry Watts despre Romania] demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”.
May 20th, 2013 
VR 
In urma cu trei ani de zile, in iulie 2010, in baza colaborarii perene pe care Asociatia Civic Media o are cu CNSAS si in completarea operatiuni Voci Curate in presa si societatea civila din Romania (actiune care pare sa deranje foarte mult si fostii dieisti de la ICR, ca Catrinel Plesu, si kominternistii infiltrati la Deutsche Welle, dupa ce le-am deconspirat tartorul pacepist, recte pe Nestor Ratesh, agentul rasaritean de la Europa Libera si chiar si pe puricistii de servicii), am solicitat si cercetarea marilor patroni de presa, asa-zisii moguli. Vedeti: Era Dinu Patriciu locotenent major in DIE in decembrie 1989? Sa ne spuna CNSAS. Patronii de media din Romania dati in cautare la CNSAS de Civic Media in campania Voci Curate. Despre Felix Voiculescu, numai de bine, vorba-ceea. Gratie, culmea, chiar avocatului sau din acea vreme, Sergiu Andon (dar amanunte picante privind aceasta situatie hilara veti citi in cartea despre aventurile Civic Media la CNSAS, la care lucrez in colaborare cu un distins reprezentant al lumii academice).
Posted in 
Tags: 
