Va informam ca Liga de Utilitate Publica se alatura demersului semnalat de Asociatia Pro Vita cu privire la gravele probleme de constiinta pe care le ridica expozitia “HumanBody” care se va deschide pe 22 martie la Muzeul Antipa din Bucuresti.
Scrisoarea Deschisa la care facem referire se afla postata pe internet la Cultura Vietii .
Va atasam, de asemenea, si alte imagini care, credem, demonstreaza mai degraba caracterul profanator decat stiintific al manifestarii.
Ca urmare, va solicitam sa interziceti accesul elevilor (minorilor) in aceste sali de expozitie – asa dupa cum stiti, Muzeul Antipa este o locatie vizata de parinti, elevi si profesori mai ales in cadrul programului “Saptamana altfel”. Prezenta minorilor la aceasta manifestare (mai ales a celor din ciclul primar si gimnazial) ar putea produce tulburari mentale grave, cu efecte inimaginabile si de durata.
Iata si cateva argumente stiintifice pentru a interzice accesul minorilor la manifestarea Human Body care este programata sa se deschida peste doua zile, adica vineri 22 martie.
Veti gasi in acest articol punctul de vedere al unui psiholog, Diana Ioanes: “Am avut la cabinet deseori copii care au avut de suferit după ce au fost duşi la înmormântarea unei rude şi care au dezvoltat o simptomatologie anxioasă – stări de nelinişte, de plâns, frică – se poate ajunge chiar şi la fobie faţă de cadavre sau tulburări obsesionale. Cei care vor merge la expoziţie pot avea stări de vomă, dureri de cap, stări de nelinişte, plâns, depresie, tristeţe. Copilul nu poate procesa percepţia, nu poate identifica ce l-a marcat”.
Va reamintim ca in date de 21 aprilie 2009, justitia franceza a interzis aceasta expozitie in Franta, dispunand inchiderea ei, la solicitarea a doua dintre cele mai importante organizatii non-guvernamentale care lupta pentru drepturile omului. Vedeti Le Monde si L’Express.
In ceea ce ne priveste, solicitarea de ieri nu se refera decat la protectia minorilor (dupa cum au declarat gazdele “manifestarii stiintifice”, accesul este gratuit pentru copiii pana la varsta de 7 ani!!! – https://www.antipa.ro/categories/55/pages/296).
Bineinteles ca am saluta o decizie similara cu cea franceza, care nu ar face altceva decat sa evidentieze o stare de normalitate in societatea romaneasca: Statul isi protejeaza proprii cetateni, in special inocenta copiilor nostri.
Asa dupa cum am convenit si in discutia noastra de astazi dimineata, ramanem in asteptarea raspunsului dumneavoastra.
Cercetatul de ANI si pensionabilul de la UNESCO N. Manolescu, de profesie intelectual de bucatarie (vezi foto viaWikipedia), il ataca grotesc si grobian pe Constantin Noica, marele ganditor de dreapta de o valoare universala si fost detinut politic in perioada Securitatii bolsevice, in cotidianul Serviciului de Informatii Externe, “Adevarul”. Adica “Pravda”, ca sa ne exprimam mai pe intelesul patronilor lor.
Noica este mort. Manolescu, fostul propagandist stalinist de sub pulpana lui G. Ivascu si, apoi, silit de circumstante si abnegatie, mare gurist ceausist, pare, in ciuda varstei, sa mai miste. Inca. Fiul de legionar care si-a tradat parintii si neamul joaca tontoroiul pe cadavrul lui Noica, fezandat sadic de Gabriel Andreescu, un curlangiu ramas cu sechele interne supurate si chiar cronicizate dupa ce a fost refuzat violent de Remus Cernea, altfel disident de serviciu al unui lumi in declin :), handicapat sufleteste gradul III si grav bolnav de anticrestinism, dobandit pe fondul frustrarilor sale de minoritar sexual. G. Andreescu uraste cu nesat romanii, cel mai probabil de cand Rechinul – regretatul si legendarul contraspion Alexandru Tonescu – i-a dat o palma de i s-a rasucit capul de trei ori in loc, dupa ce fusese prins intr-un schimb de documente cu un agent KGB care actiona sub steag strain, cu acoperire de diplomat sud-american.
Constantin Noica a ajuns in inchisoare, condamnat la 25 de ani de munca silnica, in urma unui denunt al magistrului lui Manolescu, funebrul Zigu Ornea, cei doi fiind cunoscuti drept un fel de lustragii cu limba ai “maestrului” kominternist al “Lojei de la Comana”, membrul CPEx al CC al PCR, Gheorghe “Gogu” Radulescu. In articolul din “Pravda” SIE, Critica criticii II. Dosarul lui Constantin Noica, precedat de mai anostul I, intelectualul de bucatarie sustine ca nici Lăncrănjan (alt mort si mare roman) sau Săraru “n-au scris lucruri mai îngrozitoare” decat Noica. Ciudat, in decembrie 1989, cu doar cateva zile inainte de busculada, cand cobora alaturi de Zigu Ornea, ambii destul de aplecati, din limuzina neagra a lui Gogu Radulescu, pentru a o admira pe Valeria Seciu in “Arta iubirii” la teatrul unde rupea bilete Catalin Harnagea, Nicolae Manolescu ii spunea “saru’mana, boierule” conului Dinu Sararu. Cand o sa-l prinda odata Sararu cu bastonul de dupa ceafa si o sa mature toata curtea Uniunii Scriitorilor cu hoitul lui, atunci o sa vedem cum o sa-si aduca aminte de formula magica de adresare pentru a fi iertat de la neantizare.
Dar sa ne intoarcem la “critica criticii”, textuletul de turnatorii literare conceput in vitro pe baza cartuliei lui G. Andreescu „Cărturari, opozanţi şi documente –Manipularea Arhivei Securităţii“ (in care am inteles ca mi se dedica un intreg capitol). Pe ce se intemeiaza aceasta critica a criticii? Manolescu dixit: “Iată doar o jumătate de rând din cele 29 de pagini ale unei declaraţii, date la ieşirea din închisoare, în 1964, despre Emil Cioran: „Nu-i un om, e un refuz uman“.” Carevasazica, criticul prezinta si analizeaza o jumatate de rand dintr-o declaratie de 29 de pagini. Uau! Mai ceva ca afirmatia de gâgă din teza lui de doctorat in care scrie ca “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
E bine ca a ajuns N. Manolescu sa-i refuze lui Noica insusi dreptul de a gandi. Mai ales despre un coleg de generatie, care a trecut de la un hitlerism exaltat la un legionarism inflacarat dar apoi negat, pentru a ajunge in cele din urma la un nihilism disperat. Nu sunt eu cel in masura sa-l judece pe Cioran, desigur. Dar inainte de a-si permite Manolescu sa-l judece pe Noica eu ii doresc sa stea in inchisoarea macar o zi din cele peste 2000 traite de marele ganditor in temnitele bolsevice in care a fost aruncat de turnatoriile lui Ornea. Cam atatea zile cate a petrecut el la Paris, cu doua dintre nevestele lui, ca ambasador la UNESCO, alegand sa stea intr-un apartament pe Champs Elysees a carui chirie a costat pana acum romanii circa o jumatate de milion de euro.
Ca unul care am contribuit la publicarea de catre profesorul Constantin Barbu, discipol si exeget al lui Noica, a 20 de volume din Arhiva Neagra – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat, ce contin documente provenite din Arhivele CNSAS sunt, insa, in masura sa-l contrazic pe cioclul literaturii romane. In Dosarele lui Noica de la CNSAS nu ies in evidenta “jumatatile de randuri” scoase din context de Manolescu in procesul neo-bolsevic de demitizare si reincarcerare culturala a elitelor romanesti in care este angrenat, cu toate motoarele pe care i le ung, pe banii nostri, structuri care ar trebui sa apere statul roman (cam greu, totusi, pentru un trabucar al tuturor regimurilor). Nu, nu remarcile critice ale lui Noica sunt cele care umplu dosarele de intuneric ci haul oribilitatilor sinistre ale tortionarilor, pe care, iata, Manolescu, ca intr-o perversa rasturnare alb-negru orwelliana le omite pentru a infiera insa “crimele”… victimei. Revolvo, ca nu degeba militanul gandirii e platit de Ministerul “Adevarului”. Mai grav e ca, daca “Adevarul” intors pe dos apartine SIE, conform surselor de pe piata media, chestia asta se petrece din taxele noastre, sub obladuirea “comandantului suprem”.
Fara indoiala, Manolescu este nu numai unul dintre cei mai buni tortionari culturali si ideologici actuali, demn urmas al tovarasilor Gogu si Zigu, dar si exemplul perfect de produs expirat si zombi reeducat al sinistrului regim de ocupatie bolsevica a Romaniei.
Dupa “dusmanul poporului” Constantin Noica, lista neagra adusa la zi de komisarasul cel viteaz il cuprinde in articolasul sau kafkiano-orwellian si pe adormitul intru Domnul Andrei Vartic, inimosul basarabean luptator, la propriu, cu KGB-ul, dar si pe subsemnatul, Victor Roncea, cat si pe Ion Varlam, un anticomunist pur-sange, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Interesant, nu? Dupa modelul Tismaneanu, de comunist “anti-comunist”, sau Marius Oprea, de turnator “anti-turnator”, Manolescu vrea cumva sa ne convinga ca e un kaghebist “anti-kaghebist”? 🙂
Manolescul lui Gogu si Zigu mai afirma negru pe alb ca Gabriel Andreescu il “absolva de colaborare” cu Securitate, “cu dovezi greu de respins”, pe Mihnea Berindei, printre altii. Ce va spuneam: baieteii astia batrani sunt deja “Instante de Judecata”!
Manolescu dixit: “În capitolul despre Mihnea Berindei, de exemplu, critica priveşte interpretarea incorectă şi calomnioasă a dosarului. Gabriel Andreescu demontează meticulos acuzaţiile aduse unuia din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului, de numele căruia se leagă o mulţime de manifestări şi atitudini care au pus în dificultate regimul, chiar dacă acuzele provin de la indivizi certaţi cu adevărul şi cu morala, precum Victor Roncea, Andrei Vartic sau Ion Varlam, şi ar putea fi foarte bine ignorate. Sprijinindu-se pe documente, autorul cărţii spulberă alegaţiile ipochimenilor cu pricina, false de la un capăt la altul.”
“Mihai Eminescu este adevãratul lider spiritual al natiunii române si calitatea aceasta, mai ales în conditiile de temut ale hãurilor globalizãrii – politice, morale, tehnologice – dar si a cataclismelor naturale si climaterice, nu i-o poate lua nimeni. Timpul lui Eminescu abia vine!”
Vine, Manolescule! Vine timpul lui Eminescu si va va lua pe toti, ca intr-un tavalug, si dusi veti fi!
Dincolo de ipochimenita pe care incearca s-o arunce altora, in oglinda, ca sa scape de ea, dupa ce Calinescu i-a incastrat-o cu fierul rosu in istoria literaturii (si nu numai acolo), pentru eternitate, e de observat sintagma comunistoida care deonta un tic mental de care, se vede treaba, nu poate sa se dezbare: “indivizi certaţi cu morala si… etica socialista”, cumva? 🙂
Ca sa vorbim si “sa ne sprijinim” pe documente, eu o sa prezinta doar, fara prea multa meticulozitate ci pur si simplu asa, direct, Adeverinta primita de la CNSAS de numitul “absolvit” Mihnea Berindei. Nu zic nimic. Va las pe Dvs sa trageti propriile concluzii. Dar aveti grija sa nu va prinda demon-tacii de serviciu de prin “Pravda” comunista. Asadar, actele “vorbeste”:
Pssss. Nu spuneti nimic. Sa nu-i deranjam cu vreo “jumatate de rand” rostit pe corifeii “Pravdei”, Manolescu si Andreescu.
As vrea, totusi, sa adaug eu un rand-doua, despre un anume “Marin”. Tzin sa fie, tzin sa fie? Nu stiu. Poate intelectualul de bucatarie de pe la scularie? Dar sa vedem mai bine ce zicea ofiterul lui de caz, candva pe la ’69:
„Pentru ultima oară vă atrag atenţia să puneţi în lucru prin mapă acest element. În termen de trei luni să rezolvăm cazul. Prezentaţi o schiţă cu sarcinile ce vi le propuneţi.”
Sa mai adaugam ceva? Hmmm. Poate putin mai mult de jumatatele de rand asta:
“Din studiul dosarului rezultă că dintr-un anumit punct de vedere, susnumitul ar prezenta interes pentru organele D.G.I.E., ţinîndu-se cont de pregătirea sa şi, mai ales, de relaţiile ce şi le-a creat în Franţa şi R.F. a Germaniei.”
Sau poate o mica caracterizare (fara virgula):
“In discuţii face mult caz de faptul că este fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde pe linia muncii D.G.I.E.”
Dar, totusi, Doamne, iarta-ma!, Mihnea Berindei, trotkistul binecunoscut, e, conform lui Nicolae Manolescu si gazetei de perete a SIE “unul din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului”?! Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! Sa radem deci cu Azorel si Miaunel. Dar cel mai bine sa-l las pe domnul Ion Varlam, colegul de lista neagra certat cu “etica si morala”, de felul lui aristocrat, inchis de la 14 ani in inchisoare, cu 9 ani de temnita, sa va spuna.
Nu inainte de a recapitula, totusi, ce vrea sa ne spuna Manolescu:
1) Nicolae Manolescu, aflat pe “lista alba” a DIE, propagandist stalinist si navetist aproape lunar in Franta si Germania in timpul “odiosului regim comunist”, de multe ori chiar calcandu-se pe picioare cu celebrii comici “disidenti” Pat Liiceanu si Patason Plesu, gardagii lui Noica, plus trotkistul Mihnea Berindei, rezident in Franta si autor al Declaratiei de la Budapesta, recrutatul cu doua nume de cod, reprezinta “anticomunismul aplicat” (corect “aplecat”) iar basarabeanul Andrei Vartic, arestat si hartuit de KGB, si Ion Varlam, fost detinut politic din frageda tinerete, plus mitocanul de mine, suntem “indivizi certati cu adevarul si morala”.
2) Satrapul proletcultist Zigu Ornea, despre care se spune ca este delatorul care l-a bagat pe Noica in puscarie si fondatorul “Dilemei” lui Plesu (sotul Catrinelei de la DIE), este pentru Manolescu “regretatul meu prieten si al lui Ion Iliescu“, un marxist (scuzat: “cum altfel?”), care “a luptat cu naţionalismul brusc redeşteptat de după Tezele din iunie – 1971” iar despre Constantin Noica, genialul filosof care a trecut prin inchisorile comuniste, trebuie sa ne intre bine in cap ca “Gabriel Andreescu are dreptate să vadă în Noica cel mai eficient agent de influenţă dintre toţi intelectualii români din regimul comunist, suferind de „complexul Stockholm“, al ostaticului care empatizează cu torţionarii.”.
Dar cine sunt torţionarii?
Pai cred ca domnul Varlam va poate raspunde la aceasta intrebare. Un interviu cu Ion Varlam, boier, diplomat si fost detinut politic: Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. Tismaneamu, Liiceanu, Manolescu, Mungiu, Ioanid, Berindei – agenti anti-Romania. VIDEO aici plus, mai jos, un BONUS cu scarboseniile comunistoide ale intelectualului de bucatarie N. Manolescu.
23 August
„23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist.
Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…
Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…“
Nicolae Manolescu, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în cunoştinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“
Nicolae Manolescu, “Înnoire“, Contemporanul, nr. 34, 24 august, 1962
“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”; “O participare activă la mişcarea literară are organul central al partidului, «Scânteia», care exercită de pe acum un rol îndrumător”; “Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”; Referiri la “memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR”
“Literatura română de azi. 1944-1964″, D. Micu şi Nicolae Manolescu, Ed. Tineretului, 1965
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare…».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fabrici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (…) Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii… o laudă efortului uman eliberat. (…)
Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Eliberare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“
Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
„Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali
In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.
“‘După dealuri’ este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate.” – The Hollywood Reporter via Mediafax
“Filmul lui Mungiu, “Dupa dealuri”, primul film huiduit la Festivalul de la Cannes de anul acesta” – titra presa online de sambata consemnand faptul ca mai multi ziaristi si spectatori au huiduit si fluierat la premiera lui Mungiu. Intre timp, titlul in cauza a fost eliminat de pe net, fiind inlocuit cu mai ternul “Filmul lui Mungiu, “După dealuri”, fluierat şi aplaudat la Cannes, susţine o publicaţie franceză”, facandu-se trimitere la L’Express (foto sus).
Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.
Regizorul-vedeta are grave carente de profesionalism, fiind deja acuzat in doua cazuri de plagiat de catre doi reputati scenaristi si regizori. Pe langa istoria mai veche expusa de scriitorul Dan Mihu imediat dupa aparitia pe piata a filmului “4-3-2”(foto), se mai adauga astazi si cea a cunoscutului regizor Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC. Ioan Carmazan il acuza in premiera pe Cristian Mungiu, prin intermediul site-ului Roncea.Ro, ca i-a plagiat cu nerusinare una dintre povestirile sale, publicata inca din 1983 in volumul “Povestiri din Bocsa” si transpusa de Mungiu in filmul de grup “Amintiri din epoca de aur”, pe care acesta nu uita sa mentioneze ca este “Un film scris de Cristian Mungiu”. Pe deasupra, printre toate aceste decaderi de la etica si morala se iteste o afacere de frauda la Centrul National al Cinematografiei-CNC realizata prin intermediul “Amintirilor”.
Intr-o declaratie facuta ieri pentru Roncea.Ro, profesorul Ioan Carmazan a subliniat ca trebuie lamurit o data pentru totdeauna mitul acesta al “geniului” Mungiu, intemeiat pe plagiat, conjuctura si frauda. Amintind de cazul lui Dan Mihu, care, dupa ce a prezentat scenariul sau – Să iubeşti şi să tragi apa – unui juriu HBO din care facea parte Mungiu, s-a trezit anul urmator ca povestea i-a fost copiata grosier in filmul “4-3-4”, regizorul Ioan Carmazan ne-a prezentat si cazul sau. Concret, fragmentul principal din “Povestea lui Vili Tuscan”, una dintre povestirile sale din Bocsa, publicate in urma cu 29 de ani la Editura Facla, despre un carusel si mai multe personaje, a fost reprodus intocmai in filmul de grup semnat de Mungiu “Amintiri din epoca de aur” (vezi foto dreapta si dr jos). Regizorul il someaza pe Mungiu sa ia nota oficial de aceasta acuzatie. Consultand volumul ni s-a confirmat intrutotul afirmatia respectatului regizor. Ioan Carmazan nu exclude actionarea lui Mungiu in judecata urmand ca suma solicitata ca prejudiciu moral si material sa fie donata unui camin de copii si unui azil de batrani ale Bisericii Ortodoxe Romane. De remarcat ca Mungiu s-a aflat in proces si cu muzicianul Cornel Constantiniu, care l-a acuzat ca a furat muzica din “4-3-2”.
Mai mult, conform unor surse din lumea cinematografiei se pare ca nivelul de infractor al lui Mungiu nu se restrange la plagiat si coloane sonore subtilizate, existand suspiciuni solide ca filmul “Amintiri din epoca de aur” a fost dublu-finantat, comitandu-se o frauda care poate fi dezvaluita prin cel mai banal control al unor procurori avizati. Practic, Mungiu a obtinut finantare de la Centrul National al Cinematografiei pentru intregul film de grup format din patru episoade in timp ce alti doi regizori beneficiasera deja de finantare de la stat pentru doua dintre episoade. Afacerea necesita interventia organelor abilitate.
“Nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul. Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.”, scria Dan Mihu in scrisoarea sa deschisa despre Cazul Mungiu.
Pentru a intelege mai bine profilul celui incriminat de plagiat si suspectat acum de infractiuni si mai grave este necesara o vedere de ansamblu asupra mediului sau de formare.
Cristian Mungiu este fratele mai mic al Alinei Tatiana Mungiu, actuala sefa SAR si fosta activista UASCR (ca sefa a Asociatiei Studentilor Comunisti pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca“, ziarul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania – UASCR, patronat de CC al UTC), casatorita de forma cu Andrei Pippidi, cunoscut drept homosexual in cercurile istoricilor de la Iasi, suspectat in aceleasi cercuri ca agent dublu al Securitatii si, respectiv, al unui alt serviciu secret strain. Tatal lor, Ostin Mungiu, in perioada comunista ocupa la UMF Iasi postul de sef al Biroului organizatiei de baza a PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu supravegherea studentilor straini, pe modelul Mona Musca. Familia lor este originara din Balti.
Alina Tatiana Mungiu a fost prima din familie care a indraznit sa se faca remarcata si dupa 1989 printr-o pronuntata aversiune fata de crestinism, in special fata de ortodoxie, ura exprimata prin piesa “Evanghelistii”, jucata pentru prima oara in Ungaria si beneficiara premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă românească a anului 1992”. Piesa a fost pusa in scena si la noi, in decembrie 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia unui oarecare Benoit Vitse. Conform marturiilor autoarei, piesa a fost conceputa in 1988, deci in plin elen comunist creator.
Scriitorul Radu Negrescu – Sutu, fost detinut politic ca urmare a semnarii Apelului Goma din 1977, compara piesa “Evanghelistii” cu practicile macabre ale tortionarilor din cadrul “Experimentului Pitesti”. Iata cum descrie el desfasurarea actiunii “artistice” a Mungiei de pe scena Ateneului Tatarasi: “Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena, personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata, ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul: “- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?”, sau “- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”
Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta frustrarile doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu priveste pe nimeni decat pe domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului Iisus pentru a sacraliza vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din partea autoarei acestei nedemne “opere de arta” teatrala?… Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc, permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii, inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste”, consemna dupa premiera de la Iasi Radu Negrescu – Sutu.
Piesa a fost considerata de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist drept o blasfemie si “o jignire adusa Bisericii Ortodoxe Romane”. “Este o blasfemie la viata si la credinta noastra”, a afirmat la vremea respectiva si Arhiepiscopul Ioan Robu al Bisericii Catolice din Romania.
De observat ca atat Cristian Mungiu cat si Andrei Serban au ignorat – chiar cu acceptul tacit al Patriarhiei, din cate se pare – drepturile la propria imagine, viata si credinta ale parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, inchis pe nedrept pentru moartea Irinei Cornici si intre timp eliberat din inchisoare. Scenele relevate de Mediafax despre atmosfera de la repetitii denota si o alta fateta a realizatorilor unui spectacolul dintr-o drama reala, care implica persoane neconsultate: “Unii actori spuneau «nişte oameni suferă şi noi mergem să ne plimbăm pe Broadway». Ne-am dat seama atunci că nu trebuie să ne luăm prea mult în serios. Distanţa s-a produs când am putut să râdem de cazul acesta”, a mărturisit regizorul Andrei Serban, citat de Mediafax. “Totodată, Tatiana Niculescu-Bran apreciază că momentul cel mai amuzant a fost când Andrei Şerban le-a cerut actorilor să joace piesa pentru trei culturi diferite, din Somalia, Japonia şi Mongolia.”, mai noteaza Mediafax din amuzamentul de la repetitii, facut pe seama mortii unei tinere si incarcerarii altor maicute si a preotului Daniel.
Nu stim cum a fost atmosfera la filmarile lui Cristian Mungiu dar, in tot cazul, anticrestinismul sau nativ, am putea spune, a fost remarcat deja de presa straina. “Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit.”, scrie unul dintre jurnalistii acreditati la Cannes ai portalul postului France 24, citat de Mediafax, fara sa stie ca tanarul merge pe urmele tatalui si surorii sale mai mari.
Desi ii scapa informatia ca “in mod inexplicabil, premiera filmului “Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi”, daca citesti corespondentele HotNews ale Iuliei Blaga ai putea crede ca Festivalul de la Cannes de anul acesta se desfasoara pentru si cu un singur film: al lui Mungiu. Ziaristii normali sunt insa mult mai rezervati.
“Paris Match“ noteaza, de exemplu: “Cat despre personaje, de la tanara calugarita care ii spune ‘tati’ preotului, trecand prin iubita isterica si monomaniaca si prin stareta cu inima de sfanta, personajele nu reusesc in niciun moment sa ne emotioneze. Nu intram nici in empatie, nici in antipatie cu ele, avem doar putina pofta sa le manam de la spate ca sa iesim odata din fundatura in care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (…) O fi Mungiu un cineast major, dar ‘Dincolo de dealuri’ nu i-ar putea seduce decat pe cinefilii integristi.”
Anticrestinismul vomitiv al lui Cristian Mungiu, boala de familie dupa cum se vede, se spuzeste oral la Cannes, unde pionierul fruntas al “Noului Cinema” repeta fara jena cliseul ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa fie platit Mungiu din banii nostri, plus pensiile si alocatiile taiate, ca sa ne injure, asa ca vom solicita Parchetului sa faca investigatia necesara in ce priveste frauda de la CNC pe care o semnalam, corpului cineastilor din Romania ramanandu-i obligatia sa se autosesizeze in cele doua cazuri de plagiat reclamate, pentru a le judeca si condamna conform Legii.
In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) al Royal Air Force (RAF) a trimis în România un avion militar care paraşuta trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debuta operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Un personaj de legenda al Intelligence-ului britanic, de Chastelain s-a casatorit la Bucuresti cu Marion Elizabeth (Walsh) de Chastelain, care lucra la acea vreme pentru Standard Oil of New Jersey. Ea insasi o agenta pentru viitorul serviciu MI6, i-a dat nastere la Bucuresti lui Alfred John Gardyne Drummond de Chastelain, ajuns la randul sau un general de renume, al Canadei.
Insotitorul britanic al lui de Chastelain in misiunea din ’43-’44 era căpitanul Ivor Porter. Capitanul fusese deja in Romania timp de un an, cu acoperirea de asistent la Universitatea din Bucureşti, unde a predat cursul de limba şi literatura engleză, pentru ca apoi, dupa 23 august, sa devina ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea membru al grupului, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie, pe una dintre liniile folosite.
Extrasele din Raportul Secret de mai jos demonstreaza din nou marea tradare a regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. “Antonescu sustinea ca Romania nu putea sa aiba incredere in Uniunea Sovietica dar regele impartasea parerea ca ei au fost nevoiti sa aiba incredere in Soviete si ca el isi asuma intreaga responsabilitate procedand astfel.”, scrie de Chastelain despre noapte lui 23 august 1944. Totodata, se confirma si relatia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, revenit la Bucuresti din Transnistria, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Mai aflati aici si cu ce dosar s-a dus Antonescu in ultima sa vizita la Hitler cat si solutia pe care o gasise Maresalul pentru ca aurul Romaniei sa nu intre in mainile rusilor: sa il imparta romanilor! (VR)
Operatiunea “Autonomous”
Rapoarte catre Royal Air Force
Lt. Col. A.G.G. de Chastelain
Sept 1944
TOP SECRET
I. Note cu caracter general si diferite informatii
In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) a Marii Britanii a trimis în România un avion militar care paraşutează trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debutează operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Căpitanul Ivor Porter fusese timp de un an asistent la Universitatea din Bucureşti, predând cursul de limba şi literatura engleză, apoi, dupa 23 august, devine ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie.
Dupa Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE » Ziaristi Online va ofera astazi a doua parte a documentarului despre Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii urmand sa revenim cu unRaport Top Secret catre SOE semnat de AGG de Chastelain si obtinut de Ziaristi Online din arhivele secrete ale SSI. In acest episod prezentam extrase din memoriile capitanului Ivor Porter, publicate, in 1989, sub titlul “Operation Autonomous: With S.O.E. In Wartime Romania”, de editura Chatto & Windus si traduse ulterior si in limba romana. Fragmentele de mai jos demonstreaza marea tradare a Regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. Totodata, ni se releva si prietenia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Intertitlurile apartin redactiei Ziaristi Online:
În circa 70 de ani au fost ucişi circa 180 de milioane de oameni nevinovaţi, ceea ce înseamnă aproape 3 milioane de persoane nevinovate ucise anual. Modernitatea se prezintă, iată, în faţa scaunului judecăţii civilizaţiilor cu o asemenea tragică performanţă. Să ne mai amintim că la Katin au fost ucişi 20 000 de ofiţeri polonezi, iar la Fântâna Albă, în Bucovina românească, au fost ucişi în două ore, 3000 de români neînarmaţi doar pentru că voiau să fie români, să părăsească teritoriile ocupate de sovietici, după ce tot sovieticii difuzaseră ştirea că o atare plecare este îngăduită de noua guvernare bolşevică.
Pana cand guvernul rus nu isi va cere scuze fata de poporul roman pentru sutele de mii de romani deportati, ucisi, jefuiti sub pretextul luptei impotriva fascismului, rusii sa taca. Nerusinati sunt rusii, care ne-au impus comunismul. Este vorba de sute de mii, iar dupa unii istorici chiar de peste un milion de victime! In Siberia si Kazahstan au fost deportati si au murit sute de mii de romani. Cine raspunde de exterminarea lor, de Holocaustul rosu?
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman
March 19th, 2013 
VR 
Va informam ca Liga de Utilitate Publica se alatura demersului semnalat de Asociatia Pro Vita cu privire la gravele probleme de constiinta pe care le ridica expozitia “HumanBody” care se va deschide pe 22 martie la Muzeul Antipa din Bucuresti.
Posted in 
Tags: 
