Datul din gura la televizor nu e pe gratis. Cu cat spurci mai mult pe canalul national si chiar daca mai iei salarii si de la alte trusturi si publicatii, cu atat primesti mai mult din buzunarul “patibularilor de romani” (1). Este cazul loazelor cu audienta sub O de la TVR. Cand mai esti si fotogenic, asa ca Mamutul si Ornitorincul din imagine, am inteles ca primesti si spor de otravire vizuala a telespectatorilor. Iata stirea Mediafax: Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Ce observam: toate personajele in cauza sunt pupincuriste de-ale lui Tismaneanu si GDS-ului, din brigazile rosii de la EvZ si RL, Kakamikazi Kakatavenku si colaboratori ai gazetei de perete “22” (Andreea Pora este redactor sef, parca), organul de presa al GDS. Intamplator, cel care le-a semnat contractul este chiar seful si fondatorul GDS – Iasi, “Andi” Lazescu, fostul angajat al unui delapidator national alintat Nus, cu un picior (ala bun) infipt in groapa in care pisica lui Putin isi face nevoile in curtea Kremlinului. Lazescu este la randul lui “publicist comentator” la acelasi “22”! Panimaiesi? As vrea sa ne spuna ANI si, de ce nu, chiar si ARC-ul ramas in fundul Tatianei Alina Mungiu de la ultima si singura tavalire a ei – o stiti, cred: o doamna asa, mai multilateral dezvoltata, care e toata ziulica cu curatenia societatii si “anticoruptia” in gura -, cum se numeste afacerea asta…
Despre afacerile murdare al lui “Andi” Lazescu si cum a adus Televiziunea publica la faliment cu 120 de milioane de euro datorii (calculati singuri cate pensii si alocatii taiate de urgenta intra in aceasta gaura) puteti afla din scrisoarea deschisa Apocalipsa dupa Lazescu
Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a autorizat reînhumarea horthystului Jozsef Nyiro, afirma oficiali de la Budapesta precum şi reprezentanţii Partidului Civic Maghiar, dupa cum aflam dintr-o depesa a presei online. Ne mai mira ceva? Nu-i asta baiatul care dadea pe tava Ungariei Fundatia Gojdu ca si cum n-ar fi fost a Bisericii Ortodoxe Romane si a romanilor ortodocsi saraci din Transilvania ci a lui tat’su? E clar acum: o data cu scandalul mumiei lui Nyiro ni s-a reconfirmat tautologic si cine sunt “ungurenii” lui…
“Nici în cele mai negre perioade ale regimului Ceauşescu nu s-au semnalat atâtea acţiuni antimaghiare, cum s-au întâmplat în ultima săptămână din partea autorităţilor române“, a declarat zilele acestea, la televiziunea nationala ungara M1, Lukacs Csaba, seful departamentului de comunicare pentru “ceremoniile de repatriere şi reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului maghiar Nyírő József la Odorheiu-Secuiesc”, citat de Jurnalul National si Dan Tanasa. Lukacs Csaba se referea la interdictia primita din partea Cailor Ferate Romane de a patrunde in Romania cu o urna funerara care ar contine cenusa iredentistului maghiar Nyiro Jozsef, transportata, conform planurilor Parlamentului Ungariei, cu onoruri oficiale, in trenul “Nostalgia” care urmeaza sa vina de la Budapesta la sfarsitul acestei saptamani. Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si-a exprimat la inceputul saptamanii “dezacordul faţă de reînhumarea lui Nyirő József în România”. “Partea română a arătat că activitatea politică a lui Nyirő József din perioada 1941-1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, anti-semită şi de colaborare cu un regim fascist.” transmite Mediafax.
“Ne exprimăm indignarea şi imensa amărăciune cu care am luat aflat faptul că scriitorul maghiar Jozsef Nyiro va fi înhumat în pământ românesc, la Ordoheiul Secuiesc”, afirmă preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer, într-un comunicat transmis Agerpres. “Memoria evreilor şi a românilor care şi-au pierdut viaţa în perioada de după 15 octombrie 1944 în apropierea înlăturării regentului Horthy, nu ne permite să fim ingăduitori şi să dăm uitării fapte şi nume de tristă amintire!”, afirma Aurel Vainer. Insa, in continuare, Oszkar Fuzes, ambasadorul inca neexpulzat al Ungariei in Romania, sustine cu vehementa contrariul in privinta lui Jozsef Nyiro.
Cu toata aceasta interzicere a manifestarilor oficiale, exprimata de partea romana, ceremonia va avea loc in aceasta duminica, sfidator, cu un fast care va aminti de perioada ocupatiei maghiare a Ardealului. Garda de husari si honvezi, cor secuiesc, etc, etc. Reinhumarea, prin care Ungaria arata ca poate face ce doreste pe teritoriul Romaniei, va fi transmisa in direct de postul unguresc transnational Duna TV. Cenusa este deja in Romania, dupa cum ne informeaza cu promptitudine Dan Tanasa. Unde este, asadar, “perioada aia neagra”, “antimaghiara”, a regimului Ceausescu?
Documentele intrate in posesia portalului Ziaristi Online, cu sprijinul de apreciat al CNSAS, arata ca interzicerea si azi a lui Nyiro Jozsef nu are nici o legatura cu invocata propaganda maghiara ieftina anti-Ceausescu ci, dupa cum arata Dosarul intocmit de Siguranta Generala, cu insasi existenta statului roman, a Regatului Romaniei. Nu Ceausescu il interzicea pe Nyiro, ci insusi Regele Romaniei Mari si Ministerul Regal al Afacerilor Straine! Nu Securitatea il urmarea pe Nyiro – “cel mai infocat iredentist de la noi” -, pentru actele lui duse pentru destramarea Romaniei, ci Siguranta Statului, dupa cum veti vedea mai jos.
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, si-a permis sa afirme ieri că “ţelurile politice” ale lui Nyiro Jozsef trebuie separate de activitatea scriitoricească a acestuia, subliniind că el nu a aruncat volumele lui Eliade “pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier”, dupa cum relateaza Mediafax. Comparatia este voit nesimtita. Mircea Eliade, filosoful religiilor si propavaduitorul iubirii crestin-ortodoxe, nu a sustinut niciodata prin scrierile sale un regim hitlerist care a trimis evrei si romani in lagare de concentrare aducandu-le moartea, asa cum a facut Nyiro Jozsef, zi de zi, ca redactor sef al revistei filo-naziste Magyar Erő (Forţa Maghiară) si ca membru al Parlamentului horthyist, al gruparii teroriste Partidul Crucilor cu Sageti si al Partidului Maghiar Ardelean, reinfiintat azi in Romania de corespondentul lui peste timp, extremistul Laszlo Tokes.
In ciuda repetatelor reclamatii adresate autoritatilor locale si centrale de catre reprezentantii romanilor din zona, MAI si Parchetul Romaniei nu a dispus, pana astazi, indepartarea acestor busturi, conform Legii. Poate ca scandalul international de azi, in care o institutie a statului cu valente de reprezentare externa a Romaniei spune negru pe alb ca Nyiro Jozsef a fost antisemit (ca antiroman nu mai conteaza, se pare) va trezi si Ministerul partener, al Afacerilor Interne.
Romanii din Harghita, Covasna si Mures scriu autoritatilor statului: “Esenţa personalităţii lui József Nyírő este cuprinsă în câteva fraze de poetul, scriitorul şi criticul literar Géza Hegedűs (1912-1999), martor al evenimentelor acelor timpuri, în magistralul său volum Galeria portretelor literaturii ungare:
„În politică, drumul ales este cel al fascismului. (…) A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…) Romanul autobiografic „În jugul lui Dumnezeu” rămâne printre valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor, în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar şi cultural şi-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului (sn)”.
Dacă mai aveţi nevoie şi de alte dovezi privind trecutul lui József Nyírő, ele pot fi găsite într-un document care se află în depozitul Arhivelor Statului, Cluj, fond Prefectura judeţului Cluj, acte confidenţiale-prezidenţiale, 1941, dosar nr. 3. În el, se arată că în zilele premergătoare sosirii la Cluj, la 11 septembrie 1940, a trupelor de ocupaţie horthyste: „…crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Între ape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost – aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Károly – efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes István, Király Zoltán, Málnassy Tivadar, József Nyírő (s.n.), dr. Szász Ferenc, Veres Lajos, Lengyel József , Pataky Kálman, aflaţi sub comanda lui Kováts Arpád, fost ofiţer de carieră”.
Vă veţi întreba probabil de ce osemintele unui asemenea personaj, care poartă răspunderea morală a unor crime imprescriptibile, vor fi aduse ostentativ şi reînhumate cu fast în România, ţara pentru a cărei dezmembrare Nyírő a militat între 1940 şi 1945 în toate parlamentele Ungariei horthyste.”
Desigur, chiar daca noi stim raspunsul, din pacate nu primim niciodata un raspuns oficial la aceasta intrebare, de la autoritatile insarcinate cu apararea tarii pana la Presedintele Romaniei, Traian Basescu. Doar constatam, zilnic, ca se mai intampla ceva in aceeasi directie anti-romaneasca, bine documentata de predecesorii ofiterilor de informatii de azi.
CNSAS a sustinut cu celeritate demersul nostru jurnalistic de a prezenta modul in care autoritatile statului roman l-au tratat pe “supusul Joseph Nyiro”. Documentele din Arhiva CNSAS nu lasa loc de dubiu: numitul Nyiro Jozsef era “cel mai infocat iredentist maghiar de la noi“. Ziaristi Online Ro a facut o selectie din Documentele Sigurantei, care se opresc, din pacate, la anul 1940 pentru ca ulterior, urmare Diktatului de la Viena, Nyiro Jozsef dicteaza in Ardealul ocupat, direct de la Budapesta:
La 2 noiembrie 1936, Inspectoratul Regional de Politie Cluj semnala Directorului General al Politiei (Serviciul Presei) faptul ca, in noul roman al lui Nyiro Jozsef, intitulat “Az en nepem” – “Poporul meu”, “fiecare amanunt este scris ca sa agite impotriva Neamului si a Tarii”. “Scopul urmarit de autor este sa starneasca ura si dispretul fata de Statul Roman”, raporta Inspectoratul Cluj (doc 1).
Drept urmare, 21 decembrie 1936, Ministerul Regal al Afacerilor Straine – Directiunea Presei si Informatiilor, subliniaza pentru Directorul General ala Politiei – Directiunea a III, faptul ca “intrarea in tara a romanului “Az en nepen” de Nyiro Josef a fost interzisa” (doc 2).
O alta adresa, de peste o luna, din 21 ianuarie 1937, de la acelasi emitent si catre acelasi Minister, reconfirma faptul ca “volumul este si ramane prohibit” si adauga la masuri ca acesta “urmeaza sa fie confiscat oriunde s-ar gasi luandu-se in acelasi timp masurile de urmarire legala impotriva celor care l-au introdus clandestin” (doc 3). Drept urmare, la 25 ianuarie 1937 Directiunea Generala a Politiei da o Circulara prin care stipuleaza ca volumul trebuie confiscat “oriunde s-ar gasi” (doc 4).
La 1 februarie 1940, sub ministeriatul lui Grigore Gafencu, Ministerului Regal al Afacerilor Straine – Cancelaria Ordinelor, solicita Sigurantei Generale a Statului , cu caracter Confidential si Urgent, “date privitoare la situatiunea sociala si onorabilitatea supusului roman Nyiro Joseph”. Documentul ajunge in atentia Directorului General al Sigurantei pe 4 februarie care dispune sa fie solicitate relatii de la Inspectoratele Cluj, Alba Iulia si Timisoara (doc 5).
Inspectoratul din Cluj raspunde printr-o Radiotelegrama, pe 11 februarie, ordinului dat de Bucuresti in 8 februarie in aceasta speta (doc 6 – doua pag). In Nota redactata de inspectorul regional Popovici se arata ca Nyiro Jozsef, nascut in anul 1889 in comuna Jimbor, judetul Odorhei, casatorit in 1919 cu Ileana Bedo “a fost membru marcant al fostului partid maghiar din Odorhei si prin anul 1936 a organizat sectia tineretului maghiar din sanul aceluiasi partid. Pentru activitatea sa iredentista dezvoltata a fost trecut in tabloul de internabili la litera A.” (este vorba de listele cu persoane aflate in atentia Sigurantei si de ordinea importantei conferite celor aflati in studiu). In Nota se mai arata ca in prezent locuieste in Cluj si “este prim-redactor la ziarul Keleti Ujsag, din localitate, ziar care se stie ca a fost pe vremuri oficiosul partidului maghiar”.
Inspectorul Popovici face si un rezumat al cartii lui Nyiro, “Poporul meu”, “cu un continut absolut menit a agita spiritele in contra romanilor”: “Eroul principal al acestui roman este preotul reformat Botor Bela (Lazslo Tokes-ul de azi – nota mea, VR), care are de luptat impreuna cu poporul sau, adica cel secuiesc, cu infinitele neajunsuri ivite de pe urma faptului ca acest popor traieste in Romania”. Numitul a mai scris recent si o piesa de teatru – se mai spune in Raport – cu un caracter “cu totul iredentist”, care urmeaza a avea premiera in curand, la Budapesta.
Directorul Politiei de Siguranta – Serviciul de Informatiuni revine, pe 11 februarie, cu raspunsul adresat Ministrului de Externe Grigore Gafencu sintetizand Nota Inspectoratului Regional si subliniind ca Nyiro Jozsef “este cel mai infocat iredentist maghiar de la noi”(doc 7 – doua pag).
Cateva luni mai tarziu avea sa aiba loc Diktatul de la Viena, cu consecintele sale criminale pentru romanii din Ardeal, majoritari la ei acasa, dar si, mai ales, pentru minoritarii evrei trimisi de autoritatile “Ungariei Mari” direct in lagarele naziste. Dosarul lui Nyiro nu se inchide insa aici, la anul ’40, decat temporar. El este redeschis, dupa 1945, intr-o context care pentru unii poate parea paradoxal dar care, de fapt, dovedeste asertiunile istoricului american Larry Watts din primul volum al lucrarii sale, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“.
Iata situatia: La 3 aprilie 1933 (!), Siguranta Generala a Statului – Inspectoratul Cluj, raporteaza Directorului General al Politiei, faptul ca, in ziua de 19 martie 1933, profesorul liceului din Odorhei Banyai Joan, tototdata director al revistei “Szekelysek”, a organizat o conferinta in sala de gimnastica a liceului reformat, la care a vorbit… “Iosif Nyiro”. Ziaristul organului de presa al partidului maghiar a comparat existenta revistei in cauza cu cea a unui batran secui aflat sub focul artilerei inamice in timpul primului razboi mondial. “Azi, revista “Szekelysek” lupta ca si batranul secui de odinioara pentru a asigura hrana sufleteasca si a pregati viitorul ungurilor izolati”, consemna agentul local din discursul lacrimogen al lui Nyiro (doc 8 ).
Peste 12 ani, in octombrie 1945, il gasim intr-un raport al Sigurantei (nu se schimbase inca structura si denumirea) pe acelasi Banyai Ioan, sustinatorul filo-nazistului Nyiro Jozsef, in postura de director al Liceului Industrial Maghiar din Odorhei si de membru al Frontului National Democratic, platforma consitutita de PCdR/Partidul Muncitoresc Roman cu Frontul Plugarilor si alte creatii NKVD pentru a acapara puterea in Romania. Din pozitia de activist FND, acum bolsevicul Banyai Joan rupe afisele postate de un director roman nou numit, Dogaru, prin care erau chemati la inscrierea in noul an scolar si elevi romani. Banyai isi motiva demersul prin faptul ca Comandamentul Sovietic a interzis orice intrare in localul Liceului Industrial Maghiar, care urma sa se redeschida dupa vechea lui denumire, de “St O Iosif” (doc 9). Banyai a reclamat si faptul ca noul director numit nu s-a prezentat la sediul FDN “pentru clarificarea situatiei”, dupa cum a solicitat el. “Dl Banyai fiind intrebat si-a motivat gestul spunand ca Domnul Ministru al Educatiei Nationale nu a admis functionarea unui liceu romanesc la Odorhei” (doc 10). Situatia se repeta. intocmai, si astazi.
Nyiro Jozsef “este cunoscut ca unul dintre cei mai vajnici iredentisti maghiari de la noi si avand in vedere calitatea sa de redactor la suszisul ziar (Keleti Ujsag) poseda si permis liber pe Caile Ferate Romane”, nota constiincios inspectorul Popovici al Sigurantei Statului.
Permisul liber pe Caile Ferate Romane tocmai i-a fost suspendat. Macar atat.
Acum insa intrece orice masura. Chemat la MAE ca sa dea explicatii privind proslavirea unui antiroman si antisemit notoriu, József Nyírő, pentru care se pregateste o baie funerara de extremisti maghiari de Rusalii, Oskar Fuzes a tratat Ministerul Roman de Externe cu fundul, aratandu-se prea ocupat ca sa se deplaseze la sediul MAE, asa cum se face, conform cutumelor diplomatice, atunci cand este solicitat. Si-a trimis un secretar: Adam Balazs. Afront curat. Asta si dupa ce acelasi agitator si gargaragiu extremist de la Budapesta, Secretarul de stat din cadrul Ministerului ungar de Externe, Zsolt Nemeth, a declarat, intr-o ingerenta clara in afacerile interne ale Romaniei, că recentele evoluţii ale situaţiei din România, inclusiv declaraţiile Guvernului referitoare la legea privind dreptul de vot şi legea minorităţilor, precum şi problema Facultăţii de Medicină de la Târgu Mureş, “sunt un motiv de îngrijorare pentru Ungaria” (Gandul). Declaratia trebuie conjugata cu un ATAC MIZERABIL la adresa României al delegației ungare a PPE din Parlamentul European girat de “românul” Laszlo Tokes: Delegaţia ungară a PPE din PE reclamă încălcarea de către Guvernul Ponta a drepturilor minorităţii maghiare.
Ce-ar fi daca i-am mai da noi un motiv de ingrijorare, bagandu-i-l pe Oskarica al lui exact acolo de unde l-a scos, saracul, in vreo buda de pe la Ministerul de Externe maghiar?
Pana si ungurii lui s-au revoltat! Intr-o depesa MTI, agentia maghiara de informatii de la Budapesta, se arata ca UDMR Mureş critică faptul că, într-o declaraţie acordată presei, ambasadorul Oszkár Füzes a nominalizat, ca persoană particulară, pe care dintre candidaţi l-ar vota. În timpul difuzării unei discuţii cu candidatul György Frunda, un post local de televiziune a prezentat declaraţia ambasadorului Ungariei, în care diplomatul ungar a afirmat că, în calitate de persoană particulară, ar vota pe Smaranda Enache, de la “Liga Pro Europa”, scrie MTI. UDMR Mureş solicită Ministerului ungar de Externe să îşi precizeze public poziţia faţă de acest caz.
Potrivit volumului „Români și unguri 1940-2011”, scris de istoricul Petre Țurlea, Nyírő a făcută parte din personalitățile maghiare instruite de guvernul de la Budapesta să rămână pe teritoriul cedat României pentru a păstra stăpânirea de facto a regiunii de către maghiari.
În 1947-1948, autoritățile române îl suspectează inclusiv de comandarea unor asasinate, fiind urmărit inclusiv de Justiția din Ungaria. Din cauza acestui fapt, Nyírő se refugiază la Munchen și, ulterior, se ascunde în Spania unde va și muri în 1953.
În volumul „Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României (septembrie 1940 – octombrie 1944)”, în care au adunat mărturii istorice Mihai Fătu și Mircea Mușat, sunt redate pasaje referitoare la o serie de crime produse de grupări teroriste conduse, printre alții, de József Nyírő.
„Fenomene deosebit de grave s-au petrecut în acele zile la Cluj şi împrejurimi, unde trupele de ocupaţie horthyste au sosit la 11 septembrie 1940. Până atunci, crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Între ape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost — aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Karoly — efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes Istvan, Kiraly Zoltan, Mălnassy Tivadar, József Nyírő”, se arată în lucrarea amintită.
REACȚIE OFICIALĂ. Institutul „Elie Wiesel”: nu este de dorit reînhumarea publică
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” are date care susțin orientarea politică a scriitorului maghiar. „După puciul szalasist de la 14 octombrie 1944 și implicita debarcare a lui Horty, a devenit membru în parlamentul de extremă dreaptă, Nyilasis, al lui Ferenc Szalasi. A fost și vicepreședintele comisie de învățământ. Prin urmare, József Nyírő a aderat la o politică naționalistă, extremistă și antisemită”, arată reprezentanții Institului într-un răspuns transmis Evenimentului zilei.
”Considerăm că nu este de dorit reînhumarea lui József Nyírő în prezența unor persoane sau a unei procesiuni oficiale”, este recomandarea specialiștilor institutului.
Președintele PCM, Szasz Jeno, nu crede în aceste date. „Nu a avut o politică ce azi ar putea fi considerată compromițătoare. El este pentru cultura maghiară precum este Slavici pentru cea română”, spune Szasz Jeno, președintele PCM și primarul din Odorheiu Secuiesc, care a decis și botezarea unei străzi din Odorheiu Secuiesc cu numele scriitorului. (EvZ.ro)
Ce vor face, asadar, Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei si noul lui ministru, clujeanul Andrei Marga?
Il va crede dl Marga pe cuvant pe tupeistul Fuzes, la fel ca carpa de sters pantofii a Ungariei care raspunde la numele de Baconsky sau ii va lua in considerare pe istoricii romani, unguri si evrei cu dovezile lor?
Va permite Guvernul Ponta un cortegiu funerar cu sute de membri ai “Garzii Maghiare” si zeci de mii de participanti, in plina campanie electorala, in inima “Tinutului Secuiesc”?
Sau mai bine l-ar expulza pe cetateanul ungar cu acoperire diplomatica Oskar Fuzes, si ar termina balciul?
Si, pe deasupra, se mai ridica o intrebare: cat vor mai tolera Ministerul de Interne, Parchetul General si Serviciul Roman de Informatii inalcarea Legii prin ridicarea busturilor celor doi extremisti si criminali de razboi Wass Albert si Nyiro Jozsef in centrul orasului Odorheiu Secuiesc?
Administratia Fondului Cultural National (AFCN) ar trebui sa fie, cel putin dupa nume, dedicata culturii nationale. In realitate, dupa cum arata rezultatele proiectelor admise spre finantare din banul public (contribuabili, pensii si alocatii taiate, etc) avem de a face cu o veritabila retea de manipulatori de fonduri ale statului roman in scopuri anti-nationale bine determinate, care ar trebui sa se afle atat in atentia organelor de control ale Guvernului si Ministerului de Interne cat si, mai ales, a SRI.
Nu o sa ma refer la recentul scandal lansat de o suma de profitori si roitori pe langa fondurile publice, in frunte cu Eugen Simion si ciparii sai, care de fapt sunt deranjati doar pentru ca nu li s-au aprobat lor proiectele, dupa cum se obisnuisera ani la rand. Ci o sa punctez, prin comparatie, cum proiecte cu adevarat nationale au fost depunctate in favoarea stipendierii unor operatiuni anti-statale mascate cultural, cu o dominanta maghiara romanofoba.
Dar in primul rand cine sunt “girantii” AFCN. Anii trecuti, din Consiliul AFCN, institutie publica subordonată Ministerului Culturii şi Patrimoniului National, faceau parte nume “grele”: domnii Liiceanu, Manolescu, Pippidi si, evident, nelipsitul “dr” Patapievici. Pana intr-o zi, cand niste ziaristi mai batuti in cap, de genul celor care au acum proces de tip “politia gandirii” cu dl Liicheanu, pardon!, Liigheanu, pardon!, Liiceanu, s-au gandit sa scrie – pe vremea cand mai existau ziare – ca nu se prea poate ca domnii din Consiliu sa si ceara bani pentru proiectele lor private sau de grup si tot ei sa (si) le aprobe. Domnii cei “grei” ai culturii chipurile romane nu-si dadusere seama de parascovenia asta cand se instalasera in fotoliile (platite) de la AFCN.
Asa ca, acum, “greii” mafiei culturnice s-au dat mai pe la spate, o obisnuinta pentru ei, si i-au bagat in fata pe mai tinerii de azi. Dar vai, chiar si numele lor, desi par neimportante, mai toate sunt cu “cîntic”. Iata-le: Delia Ruxandra Mucică (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional), Emese Nagy (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional), Ariadna Ponta (Institutul Cultural Român), Hajnalka-Erzsebet Kerekes (Consiliul Minorităţilor Naţionale), Mihai Ghyka (membru), Florin Cîntic (membru), Oana Băluţescu (membru), Vasile Ernu (membru), Nicoleta Călina (membru), Nicolae Mandea (membru), Lia Maria Voicu (membru). Nu o se le iau pe toate la rand pentru ca e pierdere de vreme. O sa trec direct la subiect, la produsul mintii lor si al “comisarilor” din Comisiile de Evaluare, respectiv Aurelia Duţu, Dragoș Neamu, Chiriţă Lenuţa, Troc Gabriel Simion, Furu Arpad, Dragoș Ungureanu, Cistea Ioana (cel putin in ce priveste Patrimoniul Cultural National).
Asadar, o sa incep cu Lista finală a beneficiarilor de finanțări nerambursabile la aria Patrimoniu Cultural National, după soluționarea contestațiilor. Din capul locului, ce sare in ochi?
Ultima pe lista, cu voia Dvs, Asociaţia Aurarilor “Alburnus Maior” cu proiectul “Patrimoniul din Roşia Montană în imagini”. Punctaj: 80 de puncte din 100. Bistari: 53 729lei noi.
De ce iese in evidenta: pentru ca, desi are punctajul minim admis, proiectul primeste aproape cei mai multi bani dintre proiectele aprobate.
Este intrecut, cu… 24 de lei, doar de catre… Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România-Romaniai Magyar Cserkeszszovetseg care, pentru proiectul “Barock. Zilele Castelului Banffy”, cotat cu 83 de puncte (deci tot pe la coada) primeste 53 753 lei noi. Asadar, o chermeza ungureasca la Banffy, badabum, vreo 13.000 de euro de la poporul roman.
O sa ziceti ca sunt rau, cel putin cu bietii “aurari” de la Rosia Montana si Asociatia condusa de “luptatorul continuu” Eugen David, cel care tocmai a recunoscut public ca e platit de Soros, ca nu-l intereseaza de comunitate si ca, citez, “se pisa pe ea de criza”. Normal, are si de ce, daca noi ii platim berile ca sa-si poata exercita mictiunea pe criza cu cea mai buna presiune…
Chestiunea tine insa si de organele de cercetare, pe care le evocam mai sus. 13.000 de euro ca sa faci niste fotografii intr-un satuc de munte e, cred eu, putin cam multisor.
Mai ales cand stiu ca colegii lor de “opozitie”, Fundatia Culturala Rosia Montana (fosta Fundatie Soros – Rosia Montana) tocmai si-a lansat cu surle si trambite un foarte frumos si de calitate Ghid Turistic si Cultural “Rosia Montana”, realizat cu fotograful Lorin Niculae – in timpul liber “program manager” la Fundatia Soros – Romania. Carevasazica, tocmai a fost fotografiata pe toate partile Rosioara si, cred eu, sa mai tot fi ramas vreo jdemii de poze pe-afara Ghidului, de la atatia “salvatori” cati bat biata Rosie. Taman bune de “cumparat” de colegii de opozitie de la “Alburnus Maior”. Cum s-ar spune, o mica… spalatorie de bani? Sau poate o finantare “la negru” a urmatoarei editii a FasFest, festivalul iubitorilor de satanism, pornografie, droguri si tiganie? By MT Productions. Nu, nu Mihai Tatulici si nici sotia lui, cea bagata cu mafia tiganeasca, ci Mircea Toma si surata, bagata de pensionarul MApN in alte mafii. Ale “Romaniei Curate”. Curat-murdare.
Recapitulam: 53 729 lei pentru niste poze de la Rosia Montana, la un punctaj minim – finantare aproape maxima si 53 753 lei pentru o petrecere secuiasca la un castel unguresc. Si-acum, sa comparam cu ce a ramas “pe-afara”.
In primul rand, cel mai revoltator, pentru mine cel putin, un proiect ce privea marcarea locurilor suferintelor si a martiriului fostilor detinuti politic si a luptatorilor din rezistenta anticomunista din munti. Un proiect al Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST): Cunoaşterea patrimoniului cultural cu valoare memorială. Situri de suferinţă din România (1944 – 1964). RESPINS! Cu 78,67 puncte. Cata precizie! 78,67 versus 80.00. Dar poate o sa ziceti ca sunt subiectiv.
Haideti sa luam alte exemple:
Muzeul Judeţean Satu Mare – “DOLIA DACICA” Chipul dacic şi arheologia experimentală. RESPINS!
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia – Conservarea şi valorificarea Documentelor Unirii de la 1 Decembrie 1918. RESPINS!
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” – Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Arhiepiscopia Dunării de Jos. RESPINS!
Muzeul Naţional de Artă Contemporană – Artă monumentală din România – o arhivă digitală în imagini. RESPINS!
Mănăstirea Bistriţa Vâlcea – Salvaţi bisericile rupestre- etapa I– strategia intervenţiei de urgenţă pentru conservarea bisericilor Ovidenia şi Sfinţii Arhangheli din cadrul rezervaţiei ştiinţifice Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul/Liliecilor- Vâlcea. RESPINS!
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum. Valorificarea patrimoniului. RESPINS!
Etc, etc, etc…
In schimb, ca sa mai dau un exemplu, Fundaţia “Transsylvania Nostra” primeste 20 426 lei (cu 82 de puncte) pentru “Protecţia structurilor portante istorice şi societatea – a 14-a ediţie a – Conferinţei Internaţionale de Structuri Portante Istorice”. Fundatia afiseaza stema Transilvaniei cu “sapte scaune”, care se regaseste atat pe stema “Ungariei Mari” cat si, stilizata, in simbolul ales de extremistul Laszlo Tokes pentru partidul sau autonomist, al “transilvanenilor” (vezi foto sus), Erdélyi Magyar Néppárt, la a carui constituire acelasi Mircea Toma a sustinut autonomia Ardealului. Poate nici asta n-ar conta. Stema, istorica, este folosita si de autoritatile romane. Dar ce mai sare, de fapt, in ochi, in stilul “Alburnus Maior”, este ca aceeasi Fundatie primeste fonduri de la AFCN la inca doua categorii, ajungand la un total de peste 60 000 de lei cadou de la poporul roman rupt in fund. Iata:
Fundatia Transsylvania Nostra este admisa de AFCN la categoria “Pentru Carte” cu 18 900 lei (tot 82 de puncte) pentru… “Intervenții la structuri portante istorice”
Fundaţia Transsylvania Nostra este admisa de AFCN la categoria “Pentru Reviste” cu suma de 23 375 pentru a publica doua numere din Revista “Transsylvania Nostra”, respectiv nr. 3/2012 și 4/2012
Tot comparativ, INST primeste pentru a publica patru numere din “Arhivele totalitarismului”, respectiv 1-2/2012, 3-4/2012 numai 11 475 lei. Interesant, nu?
Alte proiecte “interesante” aprobate:
Asociația de Dans Bekecs – Dialog intercultural prin elemente de specificitate a spectacolului de dans teatral, “Csongor şi Tünde”, Vörösmarty Mihály: 42 506 lei
Asociația de Prietenie Korunk – Gyáni Gábor: Az urbanizáció társadalomtörténete (Istoria socială a procesului de urbanizare): 8 085 lei
Asociaţia pentru Cultivarea Limbii Maghiare din Transilvania – Variante regionale maghiare din Transilvania ale limbajului de contact interpersonal, Erdely Judit: 6 590.00 lei si Identitatea şi limba vorbită în zona Târgu Secuiesc, Rancz Terez: 6 590.00 lei
Editura Didactică și Pedagogică R.A. – Az irónia nyelve a két világháború közöti magyar lírában (Limbajul ironiei în lirica maghiară din perioada interbelică): 6 278.00 lei
Editura Pallas-Akadémia – Rituális szimbólumok a székely-magyar jelképkultúra világából (Simboluri rituale din cultura expresivă a maghiarilor secui), Balays Lajos: 10 511.00 lei
Münchhausen báró kalandjai a mélabús tornyok városában (Aventurile baronului Münchhausen în Oraşul Turlelor Melancolice), Bogdan László: 7 273.00
Asociaţia Filmtett – Portal de artă și educație cinematografică www.filmtett.ro (in maghiara): 16 125 lei
Asociaţia Media Index Multikult – divesitate kulturala online: 20 739
Fundaţia Jakabffy Elemér Alapítvany Digitalizare pentru intereculturalitate II: 31 835 lei
Fundaţia Free Press Romania – Suplimentul cultural al portalului maszol.ro (maghiar): 23 178
Fundaţia Free Press România SZINKEP – supliment cultural săptămânal al cotidianului UJ MAGYAR SZO: 35 400
Editura Riport SRL Renașterea paginii de web: www.erdelyiriport.ro: 20 885
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita – Poarta unica a patrimoniului cultural din judeţul Harghita: 29 485
Fundaţia Communitas – Magyar Kozoktatas – Învăţământ public maghiar: 34 313 lei
Asociaţia de Prietenie Korunk – Korunk: 26 744
Institutul de Istorie a Religiilor (Plesu) – ARCHAEUS. Studies in the History of Religions vol. XVI (2012): 22 950
Fundaţia România literară (Manolescu) – România literară: 7 885
Dintre proiectele respinse:
Editura Doxologia (a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei): Sapte titluri respinse
Editura Academiei Române: Mihail Eminescu. Poesii (toate editiile comparate), Nicolae Georgescu; Nuvelistul Rebreanu, Constantin Cublesan
“Nu ne duce pe noi în ispita” – este titlul cartii jurnalistului maghiar Andrassew Iván in care “eroul” extremismului unguresc din Carpati, “idolul” de mucava al reformatilor din Transilvania, este facut tandari, folosindu-se si informatiile publicate in exclusivitate de portalul Ziaristi Online despre amantlacurile lui Tokes din Parlamentul European. Cartea a aparut la Editura Noran Libro din Budapesta si costa 2990 de forinti. “Diavolul optează pentru un număr de puncte de referinţă: putere, vanitate, bani, femei. Pe toate le-a avut Laszlo Tokes”, scrie Andrassew Iván in prefata cartii sale. Coperta este sugestiva: un Tokes cu carlige de fier in loc de maini. Cine il tine atarnat pe Tokes cu ele ca sa nu cada? O recenzie a volumului de dezvaluiri despre “agentul 069” este facuta in Ziarul de Duminica de la Budapesta sub titlul “Caderea idolului”. Voi reveni cu alte amanunte picante despre continutul perdafului primit de Laszlo Tokes, “pastorul” bolnav de ura impotriva romanilor.
Laszlo Tokes si-a dat demisia din UDMR ca sa se inscrie in USL, ar fi un titlul, echivalent, de editorial, care insa nu este deloc departe de starea de fapt. Adevarul este ca Laszlo Tokes nu are nevoie sa se inscrie in USL sau PSD pentru ca “tanarul lider european” de la Davos, Victor Ponta, il reprezinta deja perfect. Dar mai intai, care sunt motivele demisiei lui Tokes din UDMR, conform propriilor declaratii, pe langa afirmatiile nerusinate privind “lupta cu coruptia”: “Liderii UDMR au sacrificat universitatea noastră de stat maghiară, au preschimbat dezideratul autonomiei în posturi de directori şi prefecţi şi sunt pregătiţi să dea, pe bani mărunţi, comorile naturale ale Ardealului”.
Daca povestea cu universitatea sta exact invers – ungurii au obtinut o Universitate, Sapienta, exclusiv in limba maghiara, finantata si de Budapesta si de romanul cu salarii si pensii taiate si, pe deasupra, se pregateste si sciziunea UMF Targu Mures pentru crearea unei sectii exclusiv in maghiara – la cea cu “autonomia Transilvaniei” si “comorile naturale ale Ardealului” (nu ale Romaniei!) Tokes se asociaza pana la simbioza cu Ponta si noile lui deziderate de dupa vizita sa misterioasa in Statele Unite. “Mai multă autonomie, mai multă libertate, mai multă iniţiativă pentru Transilvania este în favoarea Transilvaniei şi a României”, a declarat Ponta, chiar vinerea trecuta, la Cluj, in “capitala Ardealului”, dupa aterizarea din avionul penticostal care l-a plimbat prin America. Notati si nuanta: “in favoarea Transilvaniei si a Romaniei”. Ati auzit pe cineva pana acum sa spuna ca “mai multa libertate in Caracal este in favoarea Olteniei si a Romaniei?”. Adica ar fi vorba de o regiune oarecum in afara Romaniei, o entitate separata, nu-i asa?
Revenind la starea de fapt, demisia lui Tokes era previzibila si face parte, oricum, din jocul strategic al fortelor maghiare din ultimii 20 de ani, concretizat prin banala manevra de-a politistul bun si politistul rau. De ce-ar fi Romania insa arestata Ungariei, ca sa acceptam implicit acest joc murdar?
Sa o luam pe rand: demisia era previzibila dupa ce, la ultima sedinta a Consiliului Reprezentantilor Unionali, “miniparlamentul” UDMR, desfasurata pe 25 februarie la Targu Mures, i s-a spus pe sleau sa coboare din “masina darapanata” a Uniunii si sa se urce in noul “bolid” pus la dispozitie de Viktor Orban, respectiv Partidul Popular Maghiar din Ardeal – Erdélyi Magyar Néppárt (tradus si ca “Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania”), al carui prim congres avea loc chiar in aceeasi zi, la Miercurea Ciuc. Nu putea sa conduca doua partide, chiar si onorific, n-asa (vorba lui Brucan)?
Pe de alta parte este de observat ca acest divort apare numai dupa ce Tokes si-a incheiat mandatul de vicepresedinte al Parlamentului European, pe spezele UDMR, in ciuda faptului ca si anterior gestului sau existau pe tapet toate pseudo-divergentele reclamate de Tokes Uniunii Maghiarilor, in fapt o formatiune la fel de extremista in fondul ei ca si Partidul Maghiarilor, atata timp cat are inscris in chiar actul ei fondator dezideratul autonomiei Ardealului. Cat a fost la presedintia Parlamentului European, desi a criticat abitir UDMR-ul din aceasta pozitie, Tokes a fost bun pentru “ungurime”. Nu l-a deranjat nimeni cu retragerea calitatii de membru UDMR ceea ce ar fi dus la anularea mandatului sau de vice-presedinte.
UPDATE: Iata si o recunoastre oficiala a situatiei evidentiate mai sus: “De ce ar trebui sa fie afectata UDMR de demisia unui om care nu a facut altceva, de ani si ani de zile, decat sa critice UDMR in niste termeni uneori chiar dincolo de hotarul si al bunei cuviinte si al limbajului politic acceptabil, un om care a facut in permanenta, din interior, o critica maximalista? Nu stiu de unde provine pozitia sau competenta de a emite asemenea judecati morale”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler pentru Ziare.com.
UPDATE 2: Inca o re-confirmare: Laszlo Borbely la Digi TV: “Este o decizie vie, pentru că domnul Tokes de când a intrat în Parlamentul European a făcut tot posibilul pentru a denigra UDMR şi pentru a ne diviza şi a înfiinţa un nou partid care să ne scadă şansele de intrare în Parlament şi în autorităţile locale. El acum ar trebui să îşi dea demisia din Parlamentul European pentru că nu mai e reprezentantul acelei formaţiuni politice pe baza căruia a intrat în Parlamentul European.”
Si iata si dovada jocului de-a durul si pasarica: la congresul de fondare a Partidului lui Tokes – la care s-a exprimat pentru “autonomia Ardealului” si alt pontist bilingv, recte Mircea Toma– s-a prezentat energic tema crearii unei “ţări-mamă” a maghiarilor în interiorul graniţelor României – adica asa-zisul “Tinut Secuiesc”. “Dacă sarcina noastră este să obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc, la fel avem sarcina să facem o ţară mamă internă pentru maghiarii din România“, a spus preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, imediat dupa “autonomistul” Mircea Toma. Proiectul apartine Budapestei, cea care coordoneaza si politistul bun si pe cel rau, si a fost enuntat prima oara de Nemeth Zsolt, responsabilul serviciilor speciale ungare cu “independenta” Transilvaniei, fiind implementat de UDMR inca din 2010 (!), din bani de la bugetul Romaniei, sub denumirea de “Proiectul Diaspora”.
Potrivit proiectului UDMR “Diaspora”, “Tinutul Secuiesc” este identificat cu calitatea de „ţară mamă interioară” pentru maghiarii din „diasporă” (adică cetăţenii români de etnie maghiară din celelalte judeţe ale Transilvaniei). Iar maghiarii din„Ţinutului Secuiesc” (Harghita, Covasna si Mures) au datoria sprijinirii „menţinerii identităţii maghiarilor” din aceste judeţe, se arata in Proiectul UDMR “Diaspora”. Astfel, pe parcursul anului 2010, conform liderului UDMR si presedinte al Consiliului Judetean Covasna Tamas Sandor, in cadrul Proiectului “Diaspora” au fost organizate “77 de spectacole, la care au participat peste 5.000 de persoane, şi a reprezentat colaborarea dintre 23 de organizaţii din “Trei Scaune” şi 27 din judeţul Hunedoara”. Bugetul alocat derulării acestui program a fost, din partea CJ Covasna, de 100.000 de lei. “Ţinutul Secuiesc trebuie să contribuie, în calitate de ţară-mamă interioară, la menţinerea conştiinţei identităţii maghiarimii din diasporă” – a declarat Demeter Laszlo, director al Muzeului Secuiesc din Sfantu Gheorghe acum activ si in Universitatea Sapienta, considerat de presa maghiara “unul din pilonii Programului Diaspora care se derulează între Trei Scaune şi judeţul Hunedoara”. In urma succesului deosebit repurtat de UDMR din banii cetatenilor Romaniei, “Consiliul Judeţean Covasna a hotărât extinderea finanţării pentru sprijinirea comunităţilor maghiare din judeţele Alba şi Sibiu si in 2011”. Detalii, publicate inca din mai 2011, aici: “Ţinutul Secuiesc – ţară-mamă interioară”. Proiectul UDMR “Diaspora”. In atentia SRI si a CSAT
Asadar, despre ce vorbim? UDMR, aflat intr-o repozitionare pe piata politica face pentru prosti pe “polistul bun” – in timp ce deruleaza masiv programe anti-Romania – si transfera PPMT (sau PPMA) rolul asumat in trecut de PCM (Partidul Civic Maghiar), de “politist rau”. Iar la alegeri ii vom vedea pe toti cum se vor grupa rapid pentru “unitatea maghiarimii” din “tara-mama” si “diaspora” si pentru “autonomia Transilvaniei”.
In rest, ce interesant, dl Ponta pare sa impartaseasca aceleasi opinii cu dna (?) Macovei si pastorul (?) Tokes (sau invers?), nu numai in ce priveste “autonomia Ardealului” dar si in ce a Rosiei Montane, despre care s-a pronuntat ca, daca ajunge premier, o inchide definitiv. Evident, pana cand Transilvania isi obtine, nu-i asa?, autonomia, si atunci Bucurestiul nu se va mai putea implica cu decizii “samavolnice” de la centru impotriva “ardelenilor”. Daca vreun naiv mai avea vreo indoiala pentru ce toate organizatiile eco-societatii in civil stipendiate de mogulul international George Soros se opun proiectului Rosia Montana, iata raspunsul, din gura lui Tokes: aurul nu e al romanilor, ci face parte din “comorile naturale ale Ardealului.” Ale “Ardealului liber”, pentru care militeaza, cot la cot, Victor Ponta si Laszlo Tokes cu Monica Macovei pe post de bacanta “populara”. Impreuna pentru autonomie! Együtt az autonomiaert!, conform devizei UDMR! Pentru Transilvania! Hiszünk Erdelyben! dupa cum sta scris indemnul PPMT din spatele lui Mircea Toma de la Congresul pentru Autonomia Transilvaniei.
Primul congres al Erdélyi Magyar Néppárt – formatiunea extremistilor maghiari ai lui Laszlo Tokes intregistrata ilegal sub numele de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).
Miercurea Ciuc, sambata, 25 februarie. Intra in sala autonomistul Laszlo Tokes insotit de ambasadorul inca neexpulzat al Ungariei, Oskar Fuzes, care se aseaza apoi in primul rand, alaturi de extremistul Toro Tibor si agentul maghiar sub acoperire diplomatica Nemeth Zsolt. Apare si budapesteanul Szavay Istvan, deputat al partidului de extremă dreapta Jobbik. O unguroaica zgribulita intoneaza imnul secuilor ratacitori.
Ora 11. Tokes deschide lucrarile cu cateva declaratii incendiare, specifice militantului separatist inca liber – autonomie, coruptia Bucurestiului si a UDMR, independenta “transilvanenilor”, “interdictia de intrare in Ardeal” a unor si altora, bla, bla, bla.
Ora 12.15. Mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban: “Vă salut, din inimă, de la Budapesta. Astăzi s-au adunat oamenii cu care ne cunoaştem demult şi cu care avem vise mari neîmplinite, cum ar fi autonomia, cum ar fi această cetăţenie dublă valabilă în tot Bazinul Carpatic şi în toată lumea sau Planul Miko. (…) Vă rog să-mi permiteţi ca în numele Guvernului Ungariei să vă salut, să vă doresc să faceţi faţă în această viaţă politică. (…) Vă doresc să rămânem camarazi buni şi să vă îndepliniţi obiectivele”. Bla, bla. bla. Vorbesc alti neppartieni despre visurile orbaniene. Se voteaza. Tineri in tinuta secuiasca strang voturile. Iese presedinte extremistul Toro Tibor, care milita in trecut si pentru independenta “kosovarilor” amenintand romanii cu “un Kosovo in Ardeal”. Pauza de masa si schimburi de plicuri.
Ora 17.19. La tribuna Congresului pentru Autonomia Transilvaniei urca singurul ungur sub acoperire de roman din sala, nimeni altul decat Mircea Toma, activistul Soros pentru casatoriile intre homosexuali, asfaltarea plajei de la Vama Veche si “salvarea” Rosiei Montana, descris astfel de neppardisti:
“Mircea Toma, az Active Watch médiafigyelő ügynökség elnöke kijelentette: a közeljövőben olyan többpárti egyezmény aláírását kezdeményezik, ami elítéli a választási csalásokat illetve az etnikai alapon feszültséget keltő politikai diskurzust. A közismert újságíró szerint „rendkívűl nehéz” választási év elébe nézünk, és a romániaiak tömegei drámai módon ábrándultak ki a politikából. Éppen ezért, az országnak új politikai szereplőkre, hiteles személyekre van szüksége.” Civil, civil dar sustine cu febrilitate politicianista ca “asteapta cu nerabdare un nou an electoral” pentru ca “este nevoie de noi actori politici” si de “o persoana credibila” in fruntea tarii. Chestii care tin, nu-i asa?, de “societatea civila”…
Discursul lui Mircea Toma se incheie in “aplauzele frenetice” ale audientei – zárta beszédét sűrű taps közepette -, pe linia directiilor trasate de Laszlo Tokes: “Vă încurajez la luptă pentru o nouă formă de autonomie, la lupta pentru realizarea unui Ardeal autonom, liber de corupție!“
Imediat dupa activistul Rosia Montana vorbeste preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, care cere crearea unei “ţări-mamă” a maghiarilor în interiorul graniţelor României, dupa proiectul Budapestei, enuntat prima oara de Nemeth Zsolt si preluat apoi de UDMR pentru a fi transferat acum PPMT-ului. Itsak: “Când am auzit că PPMT îşi ţine primul congres la Miercurea Ciuc, mi-am spus că secuimea s-a reinventat. Ţinutul Secuiesc, după schimbările din ultimii 22 de ani, s-a reinventat şi el îşi va primi locul pe care îl merită. Dacă sarcina noastră este să obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc, la fel avem sarcina să facem o ţară mamă internă pentru maghiarii din România. CNS nu va avea un singur partener fidel, doar PCM, ci şi PPMT. Am încredere că vom putea colabora cu ceilalţi pentru ca maghiara să devină limbă oficială regională, cum a fost în Statutul Naţional al Secuilor”.
La conferinta de presa de final, vicepresedintele partidului extremistilor, Szilágyi Zsolt, responsabil cu politica națională și externă, a tinut sa sublinieze ca “Principiile autonomiste sunt purtate și în lupta pentru Roșia Montană“. Conform Neppart.eu: “Az autonomista elveket valló politikai alakulat folytatja harcát Verespatakért. Szilágyi Zsolt emlékeztetett arra, hogy a bányászatban használatos ciántechnológiák betiltását Tőkés László, az Erdélyi Magyar Néppárt védnöke Áder János fideszes parlamenti képviselővel közösen kérvényezte”. Szilágyi Zsolt a amintit că Tőkés László susținătorul Partidului Popular Maghiar împreună cu Áder János deputat parlamentar FIDESZ au susținut interzicerea mineritului cu cianuri. Pam-pam.
Fosta SC Aurul SA a trecut prin mai multe suveici si istorii controversate, care nu au exclus accidente ecologice si crime misterioase, pana a devenit Romaltyn Mining. Daca Rom banuim ca vine, ca si in cazul Rompetrol, de la Romania si nu de la ciocolata Rom sau conlocuitorii nostri nomazi, Altyn [алтын] vine de la o denumire tatareasca a aurului. Carevasazica, Romaltyn ar insemna, totusi, aurul romanesc. Daca nu ar fi acum rusesc. Conform altor explicatii, numismatice, Altyn a fost o moneda ruseasca batuta de tarii Alexei, Piotr si Nicolai (toti intai) si folosita apoi pana prin 1991, cu o valoare de trei copeici. Adica cu ce ne alegem noi din mina de la Baia Mare. Oricum ar fi, observam o invazie de firme “romanesti”, toate una si una, care ar merita sa-si dea arama (sau aurul) pe fata. Oficiul de protectie al consumatorului ar trebui sa se autosesizeze pe marginea propagandei inselatoare cu prescurtari care invoca numele Romaniei in cazuri precum Romaltyn – Rusaltyn, Alro – Alru, TMK Artrom – TMK Artrus, Volksbank – Rusbank, Rompetrol – Ruspetrol sau Petrom – Petrus. Basca Lukoil – Rusoil.
De la Rosia Montana la Rusia Montana
Cazul Aurul este insa, semnificativ, si pentru modul cum retele mai mult sau mai putin deschise, de la reteaua “civililor” lui Soros la cea a “acoperitilor” lui Putin, au reusit sa traga Romania in piept eliminand investitori occidentali in folosul aliantei ruso-maghiare, dupa cum se preconizeaza si in cazul Rosia Montana, localitate aflata deja pe hartile aurifere ale laboratoarele de la Kremlin cu denumirea mai neaosa de… Rusia Montana.
Foto: Vladimir Putin si miliardarul Mihail Prokhorov, proprietarul Romaltyn Mining
Inca din anul 1990 in societatea Aurul SA s-a aflat implicata cu o participatie de 50% o companie australiana, Esmeralda Exploration Ltd. Pentru a fi pusa pe fuga s-a inventat in 2000, intamplator anul venirii lui Putin la putere, o “catastrofa planetara”: accidentul ecologic de la Baia Mare. Poluarea raului Tisa – provocata de un accident la SC Aurul SA Baia Mare, aflata in apropierea unui afluent al Somesului, care, la rândul lui, se varsa in Tisa – “a ucis 88- 90% din fauna si flora raului”, se plangeau ecologistii maghiari. “Sunt afectati, pe o perioada de zeci de ani ungurii, iugoslavii mai putin romanii”, declara atunci un ziarist ungur. Ciudat, au trecut doar 10 si carasul maghiar zburda zlobiu prin apele Tisei. “Se pare ca accidentul de la S.C. Aurul S.A. Baia Mare, in urma caruia Tisa a fost poluata cu cianuri, este speculat politic, de vreme ce se vorbeste de “cea mai mare catastrofa dupa Cernobâl” si dincolo de Tisa se fac referiri la Tratatul de la Versailles”, se arata la vremea respectiva in buletinul Argument Ecologic al Centrului de Consultanta Ecologica Galati. In ciuda faptului ca analizele cercetatorilor romani aratau indici normali, dincolo de granita propaganda maghiara se zbatea in marsuri cu drapele negre si lumanari pentru “moartea Tisei”.
Pesti unguri cu pasaport chinezesc sau invers?
Presedintele companiei Esmeralda, Brett Montgomery, avea sa respinga acuza de contaminare a raului si sa afirme destul de raspicat la Bursa din Australia: “Subliniez, oricum, ca nu exista nici o dovada care ar putea confirma ca distrugerile si contaminarea despre care s-a spus ca sunt cauzate de noi sunt rezultatul inundatiei provocate de spargerea digului de la Baia Mare”. Purtatorul de cuvânt al companiei Esmeralda, Chris Codrington, a apreciat ca pentru moartea pestilor din râul Tisa nu trebuie data vina pe cianuri. “În reportajele televizate am vazut pesti care înca mai miscau. Daca erau otraviti cu cianura ar fi fost morti. Si, daca exista pesti morti în Ungaria, de ce nu s-a intamplat acelasi lucru în Romania, acolo unde s-au produs deversarile?”, a mai intrebat, poate prea curios, reprezentantul companiei australiene. Raspunsul a fost dat prin faptul ca Ungaria a pierdut procesul european intentat Romaniei. Dar nu l-a mai auzit nimeni. Pestii vazuti de Chris Codrington si o lumea intreaga, care dadeau acrobatic din coada dandu-si ultima rasuflare in fata camerele de filmat, erau… crapi chinezesti. Se pare ca proprietarii crescatoriilor de peste din Ungaria au dat lovitura vietii lor, cu bani-gheata proveniti direct din rezervele serviciilor speciale ungare.
Rezultatul: australienii si-a luat talpasita. La scurt timp, Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu, afirmati drept magnatii resurselor minerale din Maramures, au reprivatizat Aurul SA redenumita Transgold pe mana kazaha (va suna cunoscut?) prin Altyn Group, parte a KazakhGold Group Limited cu o participatie a Oxus Gold, retrasa din joc undeva prin Uzbekistan, pentru ca apoi fosta Aurul SA sa intre direct in posesia oligarhului rus Mihail Prokhorov printr-o operatiune alambicata a Polyus Gold. Pana la urma, acesta pare sa fie si interesul Retelei Deschise Soros: blocarea proiectului actual de la Rosia Montana pentru a aparea, calare pe o racheta Katiusa “ecologica”, un “salvator” rasaritean cu stea rosie in frunte si un proiect revolutionar care sa placa pana si crapilor chinezesti din crescatoriile unguresti.
Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.
Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…
Scrisoare deschisă
– Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS) –
Intr-un raspuns la o solicitare transmisa de subsemnatul, pe 21 decembrie a.c., Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in Cazul Trosca – Erou-Martir, se afirma, in principal, urmatoarele:
“Referitor la cererea dumneavoastra de reanalizare a modului în care a fost solutionata petitia initiala referitoare la “cazul Trosca C.N.S.A.S.”, prin care ne învederati aspecte ce ar putea conduce la anularea decretelor de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei Române din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe va informam faptul ca verificarea legalitatii acestora face obiectul mai multor dosare ce se afla în curs de solutionare pe rolul instantei de contencios administrativ.”