Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Acum, că m-am mai lăsat de scris şi caut mai mult opinii pe gustul meu, citesc cu deosebită plăcere editorialele lui MAKE din Bursa, ultimul dinozaur al presei scrise nouăzeciste şi, totodată, ultimul meu patron. Şi, în plus, fost tonitzist, ca şi mine. De la editorialul despre libertatea presei, pe care îl recomand mai jos, am preluat ilustraţia genială de mai sus. Cu această ocazie, anunţ şi Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism 2016, oferit ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău de Ziua Libertăţii Presei. Felicitări!
MAKE dixit:
04.05.2016 – A DOUA ZI DUPĂ 3 MAI Libertatea presei – un chichirez dificil pentru Cristian Tudor Popescudetalii
06.05.2016 – SLOGANUL LUI NICUŞOR DAN Az nuz oodetalii
26.04.2016 – CANDIDAŢI LA PRIMĂRIA BUCUREŞTIULUI Bîlciul mincinoşilordetalii
PS: Fotografia de frontispiciu cu Cetatea Albă este aleasă pentru a marca această zi. La 16 mai 1812 Imperiul rus “ortodox” anexa Basarabia Română în întelegere cu Imperiul otoman musulman. Pentru România ar trebui sa fie o zi oficială de doliu naţional. Dupa cum se vede, românii au o imensă răbdare. Rabdare care vine şi cu speranţe! Ucraina e varză şi nici Rusia nu se simte prea bine. Sunt sigur ca cetăţile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se vor întoarce acasa iar Europa civilizată va reveni cu graniţa pe Nistru sau poate chiar pe Bug. Felicit din toata inima autorul acestei fotografii! Reprodusă de aici: https://basarabia-bucovina.info/2012/01/02/cetatile-romanesti-de-la-nistru-pumnii-stransi-ai-europei-crestine/
Recomand şi: https://dacoromania.net/article/centenarul-răpirii-basarabiei-16-mai-1812-16-mai-1912
Victor Roncea: Monica Macovei face parte din “LOTUL PROCURORILOR” din Dosarul Mineriadei redeschis de Parchetul instanţei supreme la cererea Parchetului Militar
Monica Macovei s-a cerut zilele acestea la TV. Loc în care, la finalul unei emisiuni propagandistice fără cap si coadă, a şi fost servită pe tavă cu posibilitatea – aranjată? – de a-şi prezenta propria versiunea, destul de înceţoşată (probabil şi ora înaintată…), asupra participării sale la Mineriada din 1990 în calitate de procuror. Jurnalistul a mulţumit şi emisiunea s-a încheiat. Unii au crezut că dna Macovei a coborât din Molohul de la Bruxelles pentru a lumina “oamenii din România” (formula dânsei pentru români) asupra luptei contra corupţie, libertăţii “Moldovei” (respectiv a Republicii Moldova, chestie de nuanţă) – caz în care, a se nota, Monica Macovei a susţinut public protestele din stradă, organizate de ruşi -, alegerilor de la Primăria Capitalei, şi alte probleme profunde ale democraţiei dâmboviţene. Vax. Toată emisiunea a fost organizată pentru că peste două zile, respectiv azi, dna Macovei avea proces cu trei jurnalişti, cărora le contestă dreptul la liberă exprimare în pofida unei Hotărâri a Tribunalului Bucureşti demnă de analale Istoriei Presei (document mai jos). Iar magistraţii trebuiau să-şi aducă aminte de ea. Chestiunea se numeşte TRAFIC DE INFLUENŢĂ TV. Dna Macovei pare să nu ştie nici azi că Justiţia e oarbă şi nu se uită la mişculaţiile ei întinse pe sticlele televiziunilor servile. Dar tupeul dnei Macovei merge mai departe. Cu o zi înainte de acest proces de azi, când Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a criticat legea dementă a lui Dragnea, afirmând că “protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase”, dna Macovei, în calitatea sa de agitatoare sub steaguri străine, s-a grăbit să suţină, din pix şi din gură, declaraţia Ambasadorului. Doar pentru a o contesta, faptic, prin procesul său aberant împotriva libertăţii presei din România. Care este diferenţa dintre Dragnea şi Macovei? Poate doar mustaţa. Ca să întelegeţi pe scurt, aberaţia dnei Macovei este de domeniul kafkian al absurdului; dna Macovei mă dă în judecată şi pretinde 10.000 de euro daune şi ştergerea unei postării de pe Roncea. Ro doar pentru publicarea unui DOCUMENT – fără nici un comentariu al subsemnatului -, document folosit de fostul Ministru de Interne din Guvernul Iliescu-Roman, Mihai Chiţac, în apărarea sa, la unul din puţinele procese ale Mineriadei din 1990. Vor mai urma şi altele. Iar Monica Macovei face parte din “LOTUL PROCURORILOR” din Dosarul Mineriadei redeschis de Parchetul instanţei supreme la cererea Parchetului Militar. Miza ei este să scape din acest lot. Nu va reuşi. Prezint mai jos apărarea mea la procesul de azi şi documentul pentru istorie al Justiţie Române, care a apărat cu cinste Libertatea Presei Române, doar pentru a fi contestat de luptatoarea din gură pentru libertatea de exprimare din România. Omagiile Roncea Ro Justiţiei Române!
PS: Am decis să nu angajez nici un avocat în procesul cu Monica Macovei. Justiţia mă va apăra.
Instanţa: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
Splaiul Independenţei Nr. 5, Cod Postal 050091, Bucureşti, Sector 4
Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Dosar nr. 26683/3/2014
Completul Nr. 18 Apel
Domnule Preşedinte,
Subsemnatul Victor Alexandru Roncea, domiciliat în Bucureşti, în calitate de pârât în cauza de faţă, formulez prezenta
Întâmpinare la Apel
in care vă solicit respingerea căii de atac formulate de apelantul Macovei Monica Luisa împotriva sentinţei civile nr. 890/06.07.2015 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 26683/3/2014, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală. Apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile CEDO, apărând libertatea de expresie şi de opinie şi libertatea presei, vă solicit:
– să respingeţi acţiunea apelantul în totalitate;
– să obligaţi apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele Întâmpinării la Apel:
În fapt, învederez Instanţei că întreaga acţiune a reclamantei este lipsită de fond, suferind grave fracturi logice şi interpretări ale realităţii, mistificând adevărul şi constituindu-se într-un atac la adresa libertăţii presei şi a cuvântului din România. Menţionez că sunt unul dintre participanţii activi la evenimentele din decembrie 1989, încă de la miezul zilei de 21 decembrie 1989, care nu a solicitat până acum nici o retribuţie sau recompensă, ulterior devenind organizator al demonstraţiei-maraton din Piaţa Universităţii 1990 şi, apoi, cel mai tânăr ziarist al redacţiei “România liberă”, imediat după Mineriada din 13-15 iunie 1990, la care am fost victimă, inclusiv a colegilor apelantului Monica Macovei, la data respectivă procuror. Scriu aceste detalii pentru a se înţelege că Libertatea cuvântului, pe care apelantul o atacă astăzi pretinzând pedepsirea subsemnatului cu suma de 10.000 de euro, este un drept pe care mi l-am câştigat şi pe care nu înţeleg să-l las terfelit de pretenţiile nici unei persoane, oricine ar fi ea.
Consultând cu atenţie Cererea de Chemare în Judecată, veţi constata că pe cuprinsul a 178 de pagini (!) reclamanta, actualul apelant, se referă în majoritatea cuprinsului acţiunii formulate, la fel ca şi în Motivele de Apel împotriva sentinţei corecte a Instanţei Civile, la evenimente care o privesc din viaţa ei profesională şi personală, dar de după data de 13 – 15 iunie 1990, perioada la care atât subsemnatul, în calitate de ziarist şi victima agresată, răpită, sechestrată şi încarcerată ilegal la Unitatea Jandarmeriei de la Măgurele, se referă cu temei cu privire la calitatea apelantului de procuror în timpul evenimentelor cunoscute sub numele de “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”.
Pentru a răspunde punctual Motivelor de Apel, voi sesiza onorata instanţă că din capul locului avem de a face cu o afirmaţie falsă a apelantului, în ceea ce mă priveşte. Astfel, fostul procuror Macovei Monica Luisa, îmi solicită plata sumei de 10.000 de euro ca prejudiciu faţă de lezarea reputaţiei şi imaginii “prin acuzaţiile mincinoase şi declaraţiile denigratoare şi defăimătoare susţinute în cadrul blogului “roncea.ro” şi ştergerea postării “Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei“, din data de 8 iulie 2014 de pe blogul roncea.ro”.
Apelantul mai susţine în fals că s-a dezlănţuit împotriva ei o campanie de presă, în care subsemnatul a fost angajat. Este o minciună sfruntată. Dacă aş fi avut timpul necesar eu ar fi trebuit să o dau în judecată pentru aceste afirmaţii defăimătoare, răspândite prin mai multe canale de presă decât cele invocate de ea ca participante la “campania de presă”. În opinia apelantului, două postări – independente – pe două bloguri, împreună cu o emisiune Tv şi un articol de ziar constituie o “campanie de presă defăimătoare”. “No comment”…
Ceea ce este adevărat este că Radu Tudor, în postarea sa din 8 iulie, preia un document apărut iniţial pe Roncea.Ro. Dar, logic, Radu Tudor nu avea cum să citeze pe 8 iulie un articol apărut pe 9 iulie, al subsemnatului. În realitate, documentul preluat de Radu Tudor face parte dintr-o postare de pe blogul Roncea.Ro apărută pe 14 iunie 2013, cu titlul “Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima a lui Andrei Plesu si Monica Macovei. FOTO / DOCUMENTE” şi care constă, potrivit titlului, dintr-o selecţie de documente. Documentul în cauză – cel pentru care sunt eu incriminat – reprezintă de fapt un extras dintr-un interviu acordat de reclamantă cotidianului Evenimentul Zilei şi folosit de fostul ministru de Interne din timpul mineriadei, Mihai Chiţac, în apararea sa în faţa instanţei, pentru că acesta cuprinde afirmaţia halucinantă a reclamantei, şi anume că, prezentă pe platoul lagărului de la Magurele, fosta procuror Monica Macovei “nu a văzut nici un act de violenţă” (document ataşat).
Răposatul Mihai Chiţac, folosindu-se de afirmaţia fostului procuror, susţine în faţa Instanţei, în apărarea sa, că “procurorii nu au constatat (la Magurele – n.m.) violenţe sau alte încălcări ale legii din partea poliţiei“. (document ataşat) Nu am văzut nicăieri un protest public al apelantului Macovei Monica Luisa faţă de faptul că inculpatul Mihai Chiţac s-a folosit spre disculparea sa de afirmaţia acesteia, ca martor prezent în lagărul de concentrare de la Măgurele.
Instanţa are dovada în documentele ataşate că afirmaţiile Monicăi Macovei din Cererea de Chemare în Judecată şi Motivele de Apel nu sunt susţinute de nici o probă reală, practic neexistând în postările invocate de aceasta, dintre care una exclusiv de documente, absolut nici o afirmaţie a subsemnatului care ar conţine “acuzaţii mincinoase şi declaraţii denigratoare şi defăimătoare” la adresa apelantului.
În Motivele de Apel, apelantul afirmă că “reaua-credinţă a pârâţilor-intimaţi este evidentă” si pentru că acesteia “nu i-au fost solicitat niciodată un punct de vedere”. Întrebată de doamna judecător Cornelia Telechi la instanţa de fond dacă reclamanta a cerut vreodată un Drept la Replică – conform Codului Deontologic al Presei la alcătuirea căruia am contribuit personal -, martora acesteia a recunoscut că nu. În ce mă priveste, la ce puteam să-i solicit un punct de vedere? La propriile ei afirmaţii? Este absurd.
Monica Macovei răstălmăceşte şi astăzi înţelesul firesc dat de declaraţia sa din Evenimentul Zilei, pe 29 mai 1997, şi anume că “La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. NU AM VĂZUT NICI UN ACT DE VIOLENŢĂ“. Dacă sensul dorit de ea ar fi fost altul decât cel care reiese la prima citire – motiv pentru care şi fostul ministru de Interne Mihai Chiţac a folosit această declaraţie a ei în favoarea lui – atunci aceasta lasă loc de interpretări, pe care, dacă nu şi le-a dorit, trebuia să fie mai exactă.
Dar fondul acestui proces împotriva libertăţii presei, disputat de reclamantă, este, de fapt, afirmaţia din titlul emisiunii şi postării jurnalistului Radu Tudor, afirmaţie preluată şi de mine şi pe care o susţin în totalitate, şi anume că Monica Macovei a fost procuror-anchetator în iunie 1990. Repet, nu are nici o relevanţă pentru cursul acestui proces că ulterior acestui moment, graţie vreunui binevenit proces de conştiinţă, Monica Macovei s-a sucit şi a început să apere victimele Mineriadei. Discutând strict despre momentul 13-15 iunie 1990, Monica Macovei a fost procuror anchetator. Mai mult, în ciuda violenţelor de natură criminală care au avut loc chiar în Unitatea de la Măgurele în care ne aflam sechestraţi, violentaţi şi răniţi sute de oameni, aceasta nu a întreprins la data aceea nici un protest uman, după cunoştinţele mele. Nu am auzit sa fi chemat Crucea Roşie pentru a ne consulta ranile supurânde sau să fi făcut vreo declaraţie publică pentru ca familiile noastre, care ne cautau la morgă, sa afle că suntem răpiţi de autorităţile statului – printre care se număra şi Unitatea Parchetului din care făcea parte Monica Macovei – în complicitate directă cu trupele minereşti. Dimpotrivă, conform colegei sale de birou din acea perioada, actuala avocată Alice Drăghici, procurorul Monica Macovei a executat ordinele fără să cârtească.
Iată un citat al acesteia, fost procuror şi naşă a reclamantei: “Pe vremea aia statutul procurorului era altul. Pe vremea aia știam două cuvinte: execut și raportez. Așa era în iunie ’90. (…) Acolo nu aresta nimeni de capul lui și nu spunea nimeni de capul lui „toată lumea pleacă acasă”. Deci acolo aveai un șef și dacă șeful îți spunea să dai mandat, pentru că noi arestam pe vremea aia, dădeai mandat și raportai că ai executat ordinul. Acum e puțin altfel și e mult mai bine. Au fost arestați oameni. Nu știu dacă Monica a arestat doar un om sau mai mulți, în orice caz dacă a făcut-o, a făcut-o din dispoziția șefului nostru.” (document ataşat)
De asemenea, jurnalista Simona Ionescu, în prezent redactor şef al cotidianului Evenimentul Zilei, contrazice afirmaţa Monicăi Macovei potrivit căreia nu ar fi emis nici un mandat de arestare. Iată un extras din mărturia ei publică:
“Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu.ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:
„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.
Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.
Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)
Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.
Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.
Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.” (document ataşat)
De altfel, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadei din România, Viorel Ene, a solicitat recent anchetarea tuturor procurorilor implicaţi în Mineriadă, inclusiv a Monicăi Macovei, solicitarea acestuia urmându-şi în acest moment cursul în Justiţie. (document alăturat)
Este de remarcat că în Motivele sale de Apel Monica Macovei reia pe scurt activităţile ei de dupa doi ani de la Mineriadă (!) – (pagina 9). Or, repet, nu acesta este fondul procesului şi nu activitatea ei din 1900 toamnă şi până astăzi, ci strict faptele ei din 13 – 15 iunie 1990. Dar chiar şi din aceste fapte “meritoase” prezentate de către avocata ei rezultă lipsa fostului procuror de empatie cu cei arestaţi ilegal la Măgurele, numărul celor la care se referă fiind minimizat la doar 59, când în realitate au fost peste 1000 de persoane deţinute ilegal. “Sunt sigură că au fost mai mult de 59 de persoane reţinute sau arestate ilegal, atât am putut eu să dovedesc atunci.”, se scuză azi Monica Macovei. Însă din punct de vedere jurnalistic, emiterea în spaţiul public la data respectivă (1992) a acestei “informaţii”, că doar “59 de persoane au fost arestate ilegal” constituie o dezinformare şi o maculare grosieră a adevărului, mai ales când ea vine dintr-o sursă aparent opusă celor vinovaţi de crimele din timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
În consecinţă, vă solicit să respingeţi acţiunea, conform Hotărârii Instanţei de fond care ţine cont de jurisprudenţa CEDO în ce priveşte libertatea presei şi oameni ca Monica Macovei.
Pedepsirea unor jurnalişti care au prezentat crudul adevăr se constituie într-o procedură nedemnă de un stat civilizat.
Temeiul de drept: Invoc dispoziţiile art. 115 C. proc. civ. şi legislaţia CEDO.
Anexez: copie a întâmpinării pentru apelant, copii înscrisuri conform enumerării lor de mai sus, lista cu numele şi adresele de contact ale martorilor.
O dată cu instalarea noului guvern USL, la 21 mai curent a fost înfiinţată şi o comisie a USL condusă de Călin Popescu Tăriceanu * privind restituirea proprietăţilor UDMR; minorităţile ceruseră deja şi fostului guvern restituirea în natură a proprietăţilor confiscate de comunişti.
Fostul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat în urmă cu câteva săptămâni că din totalul de 16 miliarde de euro estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate, mai mult de jumătate ar reveni cultului Romano-Catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile, iar cealaltă parte ar reveni minorităţilor din România.
(*) Nota Ziaristi Online: Calin Popescu Tariceanu a fost documentat ca fiind aflat in siajul sefului rezidentei spionajului maghiar pe spatiul carpatic, colonelul (acum, probabil, general) Rudas Erno, cu care a avut chiar si relatii de afaceri directe. Dovezi, la Ziaristi Online.
Portalul Ziaristi Online, care monitorizeaza regulat si cu placere activitatea CNSAS, a sesizat zilele acestea o prezenta sporita pe internet a numelui profesorului universitar dr Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS. Cercetand sursa nu mica ne-a fost mirarea sa constatam ca distinsul profesor a devenit… blogger.
Situl Histria este acum condus de Mircea Angelescu, fost director în Ministerul Culturii. Personaj controversat, Angelescu a fost acuzat în 2005 de plagiat, iar în 2007 s-a „remarcat” prin implicarea sa în celebrul scandal „Aurul Dacilor”. Angelescu i-a luat de doi ani locul „părintelui” Histriei, dr. Alexandru Suceveanu, fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie, indepartat de ministrul UDMR-ist, Kelemen Hunor.
Mihai Eminescu: “În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a zis cu dragă inimă şi Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea de acum şi pururi.”
Radu Moraru: Mereu liber, Nasul merge mai departe!
Realizatorul TV Radu Moraru, creatorul talk-show-ului Nasul, premiat in repetate randuri pentru profesionalism si audienta, este, pentru prima oara, intr-o situatie inedita pentru el: dupa ce a stat la aceeasi masa cu presedinti, premieri si ministri de externe din intreaga lume, sefi de armate si servicii secrete, personalitati culturale, vedete internationale, printre care si celebra actrita porno si politiciana maghiara Cicciolina, acum, timp de doua zile, la Budapesta, nu a reusit sa fie primit de patronul RCS – RDS, oradeanul Zoltan Teszari, ajuns magnat “multi-national”, pe care il stie de 20 de ani si cu care a mancat ciorbita facuta de mama lui Moraru, atunci cand afaceristul ungur a reusit smulgerea lui de la B1 TV pentru postul 10 TV.
Intors, astazi, de la Budapesta, Radu Moraru a acordat un interviu in exclusivitate portalului Ziaristi Online. Jurnalistul acuza pentru inchiderea emisiunii Nasul de la 10 Tv o “gasca transpartinica”, o “trupa”, din care fac parte oameni din toate partidele, dar “mai ales de la Putere” si invoca in trecere chiar si doua nume, a caror asociere este, aparent, contradictorie: Hrebenciuc si Boc. Radu Moraru include in aceasta “gasca”, “de multe ori de nevazut”, si persoane care au legaturi cu serviciile secrete. Problema este, spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.
Victor Roncea / ZiaristiOnline.Ro: In primul rand, ce se intampla cu 10 TV?
Radu Moraru / Nasul.TV: 10 Tv e in moarte clinica, asa cum am spus. Ii mai trebuie doar o lovitura finala. Stii cum e: cand trebuie sa il decuplezi de la aparate sau, poate, sa faci ceva sa revina la viata.
VR: Dar cum se explica faptul ca, in acelasi timp, se fac angajari la 10 TV. Am vazut ceva pe blogul Emei Zeicescu…
RM: Este vorba de RCS – RDS. Oamenii angajati la 10 Tv erau, de fapt, angajati de Grupul RCS – RDS. Mai putin toata echipa Nasul, care totdeauna a fost separata de televiziuni, si la B1 si la 10 TV. Ori, au fost dati afara de catre Grupul RCS – RDS oameni cu salarii decente si profesionisti iar pe acelasi Grup sunt angajati oameni pe salarii mult mai mari si, probabil, ca sunt profesionsiti, nu-i cunosc… Am auzit insa de niste salarii ametitoare: 80 – 100 de milioane…
VR: Interesant… Si cu echipa Nasul ce se intampla in acest moment?
RM: Oamenii au fost dati afara ca niste animale pentru singurul motiv – ceea ce cred eu – ca au lucrat pentru 10 TV. Iar Zoltan Teszari e un tip care, probabil, vrea sa se razbune pe cineva si atunci ii da afara pe oameni pe acest criteriu.
VR: Vrea sa se razbune, in primul rand, pe tine, probabil (cat si pe altcineva. Traian Basescu? – n.m.)… Inteleg ca ai fost la Budapesta. Ai reusit sa te vezi cu acest patron?
RM: Nu, nu e de gasit! Asta e tipicul lui… Ca sa ne convinga sa semnam contractul cu el suna in fiecare zi si vorbeam la telefon cate opt ore pe zi, eu si colegii mei. Ne iubea pe toti. Ne-a invitat la Budapesta, la Oradea, ne-am intalnit, a venit special la Bucuresti ca sa mai vorbeasca cu noi… A fost la mine in casa, sa ma roage sa semnez, sa facem, sa dregem, cu promisiuni adevarate. Am construit un plan frumos, pe cinci ani de zile. Vorba-ceea: i-a facut mama de mancare, a mancat din aceeasi farfurie cu mine. Eram “ca fratii”, ca sa zic asa; mai ales ca ne stiam de 20 de ani! Marele Grup RCS – RDS a avut “boom”-ul din Brasov si din Oradea.
VR: Practic, s-a reusit o dislocare a ta si a emisiunii Nasul, si a echipei Nasul – care este una dintre cele mai bune de pe piata media -, de la B1, unde avea deja un public tinta format si o audienta ridicata…
RM: Au venit si colegi din alte televiziuni, care erau doritori sa inceapa un proiect nou, pe cinci ani, acestea erau promisiunile si contractele…
VR: Da, dar voiam sa dau putin timpul inapoi: v-au dislocat de la B1, unde aveati locul vostru, v-au adus la 10 Tv si acum, practic, din cate inteleg, vrei sa-ti deschizi un blog. Deci ai ajuns de la a fi in centrul atentiei opiniei publice la… un blog.
RM: Acum, tu stii, ca noi vorbeam de multe ori si ziceam ca toti ziaristii nealiniati, ca sa zic asa, cei care pur si simplu isi faceau meseria si isi spuneau parerea, au disparut si au ajuns pe internet! Tii minte, ca erai cu mine in emisiune, cand ma spuneam ca nici eu nu stiu cat o sa mai rezistam pentru ca stiam de toate presiunile – de fapt, nu presiunile, ci jocurile politice care se faceau, repet, transpartinice, inclusiv cu oameni de la Putere – pentru ca genul acesta de emisiuni sa nu mai existe, si sa avem emisiuni care sa se ocupe de Irinel Columbeanu… de subiecte marginale, ca sa nu se mai preocupe niste ziaristi adevarati de subiectele importante.
VR: Da, e vorba de ingroparea lor practic, odata cu ziaristii… Spuneai atunci – si am citat pe Roncea.ro – “stiu ca se sapa puternic, de ani de zile”… De asemenea, si in interviurile recente, vorbeai de anumite presiuni politice. Pe cine suspectezi, din ce zona vin aceste presiuni?
RM: Trupa asta care face presiuni este formata din oameni care vin din toate partidele. Mai ales de la Putere! Puterea nu a acceptat niciodata asemenea iesiri din front. Iar prin manipularea pe care o fac acesti indivizi prin postacii lor platiti – asta-i o metoda inventata de Hrebenciuc – nu fac decat sa lanseze tot felul de diversiuni pentru ca eu, cu actuala Putere, dupa cum stii, nu am nici un fel de legaturi incepand cu prima zi dupa cele trei luni (de respiro) de cand era Boc prim-ministru si l-am atacat pentru niste grave greseli iar “portocalii”, de atunci, nici n-au mai venit la Nasul. Asa, rar-rar. Insa primul ministru nu a mai fost la noi la emisiune de aproape doi ani. Dar manipularea, facuta tot de ei, este sa te lipeasca de tot felul de minciuni si eu stiu – si am spus-o de multe ori – ca stiu exact cine face presiuni si, intr-o buna zi, cand lucrurile se mai linistesc si avem timp sa ne scriem gandurile si memoriile, am sa spun cu nume, data si fapta. Repet, sunt din toate partidele. Mai ales de la Putere. Intotdeauna Puterea a avut o problema cu emisiunea Nasul. Ca era Nastase, ca era Taricieanu, ca e Boc.
VR: Mie mi se pare oarecum paradoxal ca sunt cativa ziaristi, fiecare cum a putut – care in presa, in media online, la televiziune – care l-au sustinut pe Basescu, si proiectul lui, in momente critice, de-a dreptul dramatice inclusiv pentru persoana, cetateanul Traian Basescu. Si, “intamplator”, toti acestia sunt rasi acum, sunt pe bara.
RM: Pai, trebuie sa fie si o pedeapsa, nu?, pentru “nealiniati”. Dar, eu am un principiu foarte simplu: in viata reusesti doar daca te bazezi pe propriile puteri si nu pe cineva din clasa politica, economica si asa mai departe. Asta-i viata!
VR: Absolut! Parerea mea este, insa, ca nu trebuie sa excludem implicarea serviciilor secrete. De ce? Pentru ca media este un instrument care actioneaza practic cu aceleasi mijloace ca si serviciile de informatii, doar ca informatiile merg in directii inverse, una catre public, in ce ne priveste si cealalta catre factorul de decizie. Dar, de multe ori, interesele noastre se suprapun. Si mai stim ca in media dintotdeauna au existat si membri ai serviciilor secrete, au existat antipatii, sau simpatii, iar uneori s-a depasit cadrul legal in sensul ca antipatiile sau simpatiile unui potentat al serviciilor au guvernat anumite actiuni injuste, de razbunare…
RM: Chestiunea e ca noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania.
VR: Exact!
RM: Aici ma depaseste meciul asta. E un meci pe care ar trebui sa il rezolve chiar serviciile secrete.
VR: Vrea sa spun ca patronul acesta – vrand-nevrand observam cu ochiul liber – este maghiar. Iar in Romania au loc niste “meciuri” la ora aceasta, intre fortele politice maghiare – si nu numai politice – si romani.
RM: La Teszari n-are legatura ca e maghiar ca nu e maghiar. Dar ceea ce isi permita sa faca Teszari la Bucuresti, si in Romania, nu isi permite sa faca la Budapesta, unde are cartierul general. Am vorbit acolo chiar cu un oficial din Guvern, din ministerul Muncii al lor, care mi-a spus ca asa ceva nu se poate intampla, nici in Ungaria, nici in orice alta tara europeana.
VR: Sa fie dati oameni afara peste noapte si nerespectarea contractului…
RM: Sa nu-ti respecti contractele!… Si eu pot sa-ti fac o dezvaluire. N-am spus-o pana acum numai pentru ca am incercat sa protejez toti oamenii care venisera pentru acest proiect, pentru mine, nu pentru Teszari si ei stiu foarte bine cum la fiecare luna puneam presiune pe cei de la RCS sa le faca contractele iar ei le mai prelungeau cu o luna. Si ai o raspundere morala fata de acesti oameni si mi se parea normal ca ei sa isi ia salariul acela – nu foarte mare – si-atunci am tacut mult timp. Dar acum pot sa spun, pentru ca nu mai am aceasta raspundere. Am fost cu totii pulverizati. Dezvaluirea este ca dl Teszari nu si-a respectat nici promisiunile si nici contractele inca din prima zi a lui decembrie 2010. Intr-un combinatie dintr-aceasta sunt lucruri pe care speri sa le rezolvi in timp… Dar, in curand, voi face niste dezvaluiri pentru ca omul este tepar. Este primul tepar pe care l-am intalnit in viata mea in zona de presa. Si este un tepar pe care il banuiesc ca face foarte multe jocuri politice legate de acesta gasca transpartinica, de multe ori de nevazut, in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele. Si eu stiu foarte bine cine sunt, cum sunt si ce fac! Astia sunt oamenii care detin puterea presei in Romania!
VR: Urmeaza sa faci o conferinta de presa pentru lamurirea intregii opinii publice?
RM: Voi tine conferinta de presa pe www.Nasul.tv. Altfel, e posibil sa fac o conferinta de presa iar ziaristii sa nu poata sa publice cu adevarat ce au de scris. Eu inteleg,.. Aici vorbim de niste forte destul de importante. Si-atunci am sa spun tot ce este de spus pe acest portal. Cine vrea sa afle si sa scrie si sa inteleaga, foarte bine!
VR: Si pe cand sa asteptam aceste dezvaluiri?
RM: Chiar de maine!
VR: Perfect! Le asteptam! Si asteptam si reluarea emisiunii Nasul pe o televiziune care sa va merite, pe tine si intreaga echipa.
RM: Poate da, poate nu. Nu depinde de mine. Insa noi avem o vorba: Mereu liber, Nasul merge mai departe!
În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.
În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.
Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.
Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.
Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.
Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.
În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.
Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.
Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.
Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.
În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.
Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.
Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.
Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.
De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.
Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.
Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.
…………………………
Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.
În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.
KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.
România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.
Dupa cum probabil stiti deja, ministrul afacerilor externe român,(sic) a solicitat în cadrul întrevederii din 18 iulie 2011 cu omologul sau ucrainean, identificarea unor masuri de crestere a încrederii între Bucuresti si Kiev, care sa conduca la evitarea unor situatii precum cele care au avut loc la 16 iulie 2011.
Cu stima,
Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu
Stimate Domnule Gabriel-Cristian Piscociu,
Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Chiar ma intrebam daca presedintele Romaniei isi va mai aduce aminte intr-o zi ca inca mai exista in aceasta tara si altfel de ziaristi decat cei cu care s-a obisnuit sa se intretina zilnic, in acesti sapte ani, cu precadere in ultimii trei.
Desigur, am urmarit prestatia ministrului de Externe al Romaniei de la intalnirea cu omologul sau ucrainean, avuta chiar la doua zile dupa incidentul de la Hagi Curda, asa cum a fost prezentata pe site-ul MAE roman: “Participarea României la Grupul de Prieteni ai Ucrainei şi întâlnire între miniştrii T. Baconschi şi K. Grişcenko” (https://mae.ro/node/9804).
Citez: “Ministrul Baconschi a solicitat identificarea unor măsuri de creştere a încrederii între Bucureşti şi Kiev care să conducă la evitarea unor situaţii precum cele care au avut loc sâmbătă, 16 iulie, cu ocazia deplasării unor ziarişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor la sfinţirea unei biserici din regiunea Odesa.”
Se pare insa ca “identificarea masurilor de crestere a increderii” a fost eficienta, dar numai intr-un singur sens, de la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” spre Kiev, nu si invers. Din pacate, reactia edulcorata a diplomatiei romane in acest caz a dus la accentuarea agresiunii asupra romanilor din Ucraina, in special in ceea ce priveste situatia Bisericii si comunitatii romanesti de la Hagi Curda.
Dupa cum probabil stiti, poate chiar mai bine decat mine, securitatea ucraineana nu a luat in seama deloc enuntul “pro-pasiv” al ministrului Teodor Anatol Baconschi, contrar preceptelor diplomatiei “pro-active” promovate de inaintasul sau, Mihai Razvan Ungureanu. Iata un articol pe aceasta tema, preluat de Ziaristi Online de la Jurnal de Chisinau: “Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace” (https://www.ziaristionline.ro/2011/08/07/epitropul-de-la-hagi-curda-terorizat-de-securitatea-ucraineana-mae-roman-ca-de-obicei-tace/).
In opinia Asociatiei Civic Media, autoarea protestului inaintat sefului statul roman, domnul Traian Basescu, atitudinea umila a actualilor reprezentanti ai diplomatiei de la Bucuresti fata de politica agresiva a Kievului la adresa comunitatilor romanesti din Basarabia istorica si nordul Bucovinei nu face decat sa stimuleze autoritatile ucrainene in atitudinea lor sfidatoare fata de valorile europene si drepturile minoritatilor, consfintite de normele Consiliului Europei si ale Natiunilor Unite. Ca este o politica tactica si strategica bine pusa la punct, este treaba lor. Problema noastra este ca nu avem la randul nostru nici un raspuns de ordin tactic si strategic in fata unor asemenea provocari.
La ce foloseste “identificarea masurilor de crestere a increderii” daca drepturile celor doi jurnalisti romani – dupa cum sunt inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Constitutia Romaniei – raman incalcate iar institutia de stat insarcinata sa ii apere, prin insasi misiunea existentei sale – din banii contribuabililor! -, a tacut, a tacut si iar a tacut?!
Nu in ultimul rand tin sa va amintesc ca, intr-un caz similar, al declararii mele drept “persona non grata” de catre autoritatile de la Kiev, in “era” Kucima, tot ca urmare a unor articole de presa, la fel ca in cazul celor doi ziaristi “pedepsiti” acum in acelasi stil rudimentar – Valentin Tigau de la Radio Romania International (post al statului roman) si Simona Lazar de la Jurnalul National – Ministrul de Externe al Romaniei de la acea vreme, desi PSD-ist, nu a ezitat sa inainteze un protest scris Kievului si sa-l cheme la ordine pe reprezentantul Ucrainei la Bucuresti, exprimand “profunda ingrijorare” a statului roman si solicitand “ridicarea neintarziata a acestei masuri abuzive”. Acte absolut firesti ale unui stat membru NATO si UE fata de tupeul nemarginit al unui stat construit din teritorii straine lui, grupate artificial intr-o republica membra a urmasei URSS, CSI, ea insasi o succesoare de facto si de jure a Uniunii Sovietice.
De asemenea, incurajate si de atitudinea ferma a MAE roman, au inaintat proteste oficiale catre MAE ucrainean si presedintele Kucima toate organizatiile internationale de aparare a libertatii presei si jurnalistilor, de la Asociatia Mondiala a Ziarelor si Editorilor de Presa – www.wan-ifra.org la Institutul International de Presa si Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor din SUA si chiar si Misiunea SUA la NATO, care a solicitat la randul ei explicatii, in ciuda intereselor geopolitice majore existente la Bruxelles si Washington in privinta acestui teritoriu amalgamat (vedeti arhiva ziarului ZIUA de luni, 30 iunie 2003 si editiile urmatoare sau arhiva Roncea.ro –facsimile mai jos).
Aceasta reactie a fost o consecinta, repet, a atitudinii ferme a Romaniei ca stat suveran si a respectului fata de presa romana de la acea vreme. Lipsa acestora duc, iata, iarasi si iarasi, la umilirea si terorizarea romanilor din Ucraina, de care raspunde in primul rand seful statului, domnul Traian Basescu, in calitatea lui de presedinte al tuturor romanilor, si pe plan intern, la desconsiderarea totala a putinilor jurnalisti care isi mai fac meseria in sprijinul idealurilor nationale si al revelarii adevarului, chiar si cu picatura, intr-un ocean de minciuni si ura specific atmosferii bolsevice a anilor ’50.
Sper ca actiunile viitoare ale sefului real al diplomatiei romane sa-mi demonstreze ca nu v-am scris degeaba si ca mesajele noastre or sa ajunga intr-un final si in mapa sa de “interese nationale”.
Cu regret momentan,
Al Dvs,
Victor Roncea,
Jurnalist
Asociatia Civic Media
PS: Va trimit alaturat si protestul inaintat de Civic Media ministrului de Externe al Ucrainei si ambasadorului Kievului la Bucuresti, ramas, insa, fara raspuns, probabil si in lipsa unei solidarizari a breslei descompuse de azi si a organizatiilor care sustin ca reprezinta drepturile jurnalistilor dar sunt mai degraba preocupate de ce a mai spus Basescu despre tigani si daca le da si lor Soros vreun gram de aur dupa ce intra ungurii in posesia Rosiei Montane…
Protest and Request from Civic Media Association
“History will never leave out someone without paying his price for treason”
To: Ukrainian Foreign Ministry
The Ukrainian Embassy in Romania
HE Konstantin Grişcenko
HE Markiyan Kulyk
Sirs,
We ask you to revoke immediately the interdiction for Romanian journalists Valentin Tigau and Simona Lazar, who were prohibited to enter in present Ukraine and were declared “persona non grata” for 5 years starting 2009.
Also we would like you to formulate a public apologize for restricting their fundamental rights, freedom of movement and freedom of expression and freedom of the press.
As you must know, this Saturday, on 16 of July, two buses with more than 100 Romanian and Moldavian citizens on board – among them journalists, students, officials and NGO representatives – were kept for hours at the Reni customs house on the border between Moldova and Ukraine.
The Romanians and Moldavians citizens of Romanian ethnic origin were planning to attend the dedication of the first Romanian Orthodox Church rebuild in Ukraine, in Romanian minority village Hagi Curda – renamed Kamasovka in Ukrainian.
At the border, two Romanian journalists were turned back. The others, 130 persons, were eventually allowed to enter Ukraine and attend the event, following the intervention of the Romanian Consulate representatives in Odessa send by the Romanian Foreign Affairs Ministry (MFA).
The two Romanian journalists were taken by a Police car and taken outside the Ukrainian territory. They were informed that they have a five year interdiction in Ukraine starting in 2009, an act that nobody informed them about.
The two journalists, Valentin Tigau, an editor from National Public Radio (Radio Romania Actualitati – Radio Romania International) and former press corespondent in Republic of Moldova, and Simona Lazar, from Jurnalul National daily newspaper, had traveled in 2009 in the former Romanian province of south of Bessarabia, since Stalin will from 1944 inside the borders of Soviet Ukrainian Republic, now Ukraine. They published their reports in a series that can be found also on a dedicated Blog – https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com – “The Romanians along us”.
Simona Lazar stated that they were told that they are not allowed to enter Ukraine for five years’ time, the interdiction being issued in 2009 and that back then the two spent four days in Ukraine, working on several reports on the Romanian community there, the Romanian language in the education system and other similar issues. “We were surprised to find out we are not allowed to enter…,” Simona Lazar stated for Mediafax News Agency.
In an public statement gave for “Curentul” daily, Simona Lazar and Valentin Tigau stressed out that this is o commune problem for Eastern countries with a lack of democracy and who are not respecting the elementary and fundamental rights, such as freedom of movement, freedom of expression and freedom of the press. “Our story is not new. Hundred and thousands of other journalists have suffered for telling the truth. Some paid with their own life, such as Gheorghi Gondgadze. Despite this tragic events, journalists have not stopped to seek the truth in order to present them to the people, hoping to change for the better the world we live in. This is what we have done. Our “guilt”. We believed we are not wrong”.
In the past, especially during the dictatorship of hardliner communist Leonind Kucima, such acts were frequent against Romanian journalists and writers traveling for documentation in Ukraine. In a similar Protest to the Romanian Presidency, from that period, it was underlined that the number of “journalist non grata” in Ukraine was rising year by year: Marian Voicu and his team from the Romanian National Public TV Station TVR, Victor Roncea, at that time Foreign Department Chief Editor with “ZIUA” daily, George Muntean, writer and former vice president of Cultural and Literature Society from Bukovine, Ion Beldeanu, writer, president of the Writers Associations of Suceava, Eugen Patras, former vice president al Romanian Cultural Society “Mihai Eminescu” from Cernauti, etc. We are surprised that these Soviet type of actions are reviving in supposedly democratic Ukraine of today.
Please take all the appropriate actions in order to stop for the future such violation of fundamental rights and freedom of the press as Ukraine sustains that would like to be part of the European family and share the European values that we all respect.
We remind you what a great leader of Romania once stated: “Every Nation has its rights and its duties. There must be respected our rights and the rights of our brothers, which are today outside our borders, as we do respect those of the foreigners that are inside our borders. Lesser than this it cannot be pretended and more than this we cannot offer.”
We are awaiting for your public apology.
Never the less we are awaiting from a minimal sign also from our MFA which kind of forget to defend the rights of the citizens who represents and seems to be more friendly with you than with the Romanians. That reminds us of another minister from Romania sympathizer of Ukraine and of his shameful end: Adrian Severin. History will never leave out someone without paying his price for treason.
Un caz aproape incredibil la TVR, care ne aminteste de vremurile “de aur” cand institutia devenise haznaua de ura a bolsevicei uteciste Alina Mungiu. Dementa antiromaneasca a gastii GDS atinge cote maxime, pe spatele, creierul si buzunarul romanilor. Un ziarist de la TVR2 a fost eliminat de pe post pentru ca a facut referiri de bun simt privind situatia delicventilor din Ferentari dupa ce ambasadorul Marii Britanii si-a batut joc de romani promovand Olimpiada din 2012 printre tigani. La Londra, slugile Majestatii Sale nu s-au gandit sa-si faca lansarea printre tiganii lor ci chiar in mijlocul orasului, in Trafalgar Square, printr-o ceremonie fastuoasa. Ii recomand ambasadorului britanic Martin Harris si madamei Rodica Culcer, ca si inversionistului Mircea Toma, sa-si petreaca o noapte singuri in Ferentari, fara garda SPP-istilor sau a mafiei tiganesti a iubitului lor Vanghelie. Desigur, la cum arata ghedesista Culcer – vorba lui Brucan – si Toma, capul la “Pasive Watch”, s-ar putea sa le placa orice le va iesi si pe orice orificiu le va intra. Pana atunci, pe banii nostri, se petrece un proces orwellian si kafkian in acelasi timp, asupra unui confrate. Ziaristului Lucian Pirvoiu, care a facut doar doua comentarii de bun simt – vezi emisiunea aici pana nu o sterge Staborul GDS de la TVR – i s-a anihilat dreptul la libera exprimare fara absolut nici o judecata, mai rau ca pe vremea PCR, Partid de care atat tovarasa colonel Rodica Culcer cat si plutonierul Mircea Toma sau finutul intelectual “Andi Lazescu” sunt, vai!, atat de legati. Va multumim din inima domnule presedinte Traian Basescu ca ati instalat in functii cheie ale statului bolsevici atat de luminati!
Intreaga situatie, in detaliu, aici:
MEDIADDICT: SCANDALOS! Mircea Toma a ajuns să suspende ziariști. La TVR 2, dacă ai opinii, trebuie să arzi pe rug!
La ordinul lui Mircea Toma, jurnalistul Lucian Pîrvoiu nu mai prezintă Ora de Ştiri, până la o concluzie a Comisiei de Etică din TVR. Pîrvoiu a fost făcut “rasist” de Toma şi scos din emisie înainte de un verdict al Comisiei.
Se vede treaba că în Televiziunea publică unele lucruri se petrec cu iuţeala fostelor Tribunale ale poporului. Pe scurt, joi, Agenţia de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, prin vocea preşedintelui ei, Mircea Toma, a sesizat conducerea TVR despre “atitudinea rasistă” a prezentatorului TVR Lucian Pîrvoiu.
Prezentăm integral sesizarea “salvatorului” Vamei Veche, cu precizarea că, aşa cum se vede, în grija lui pentru ţiganii din Ferentari, salvatorul a întocmit-o fără diacritice. Potrivit normelor academice, limba română se scrie cu diactirice. Poate în limba romanes e altfel. Deci:
“Sesizare privind atitudinea rasista a prezentatorului TVR Lucian Pirvoiu
În atenția: Comisiei de Etica a TVR
și a doamnei Rodica Culcer, directoare a Direcției de Știri a TVR
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei vă atrage atenţia asupra atitudinii vădit rasiste a prezentatorului emisiunii “Ora de Știri”, Lucian Pîrvoiu.
În ediția emisiunii “Ora de Știri” din data de 27 iulie 2011 a fost prezentată știrea cu titlul: “Jocurile Olimpice au început… în Ferentari. Analiza Orei de ştiri”. Iată un extras din sinteza știrii, așa cum apare pe site-ul TVR:
“Ambasada Marii Britanii a ales unul dintre cele mai sărace cartiere în care să marcheze deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012, de la Londra. În cadrul “Jocurilor Olimpice” din Ferentari, Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii, muzicianul Damian Drăghici şi sportivul Marian Simion au încins o partidă de fotbal cu micuţii de la Clubul pentru Educaţie Alternativă. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti e convins că sportul îi va ajuta şi pe oamenii din acest cartier. “Începe numărătoarea inversă până la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra, iar mesajul pe care vrem să-l transmitem prin acest eveniment este acela că sportul este totul. Am regăsit în Ferentari spiritul de Olimpiadă”, a spus Martin Harris.”
Prezentatorul a deschis dezbaterea din studio, după difuzarea știrii, întrebându-l pe invitatul său, Valeriu Nicolae, organizator al evenimentelor prezentate în știre: “Domnule Nicolae (…) în știrea de mai devreme ambasadorul Marii Britanii spunea că a descoperit în Ferentari spiritul olimpic. Să fim serioși, spiritul olimpic la ce? La furat de portofele, la tras în venă?”. Știrea și dezbaterea care au urmat pot fi vizualizate aici: https://www.tvr.ro/articol.php?id=107277&c=6996 .
Considerăm că întrebarea prezentatorului descrie o atitudine discriminatorie față de locuitorii cartierului Ferentari, promovând stereotipuri și etichetându-i pe locuitorii cartierului și pe tinerii implicați în proiect ca fiind hoți și consumatori de droguri. Preocuparea prezentatorului pare să fie mai degrabă aceea de a promova senzaționalismul și nu aceea de a discuta o problemă de interes public (educația copiilor aflați în situații dezavantajate).
Lucian Pîrvoiu nu se află la primul derapaj de acest fel. O analiză a prestației sale ar scoate la iveală cel puțin o situație în care etnia unor persoane a fost menționată în context infracțional, fără ca acest lucru să fie justificat de necesitatea de informare a publicului (vezi buletinul de știri din 2 mai 2011).
Menționăm că, în opinia noastră, atitudinea moderatorului Pîrvoiu încalcă etica jurnalistică. Considerăm că această atitudine nu își are locul în știrile televiziunii publice, care ar trebui să fie un standard pentru mass-media din România și să promoveze jurnalismul profesionist, practicat în interes public, cu respect față de minorități și față de grupurile dezavantajate.
ActiveWatch solicită Comisiei de Etică a TVR și Directoarei Direcției de Știri a TVR, dna. Rodica Culcer, să analizeze dacă Lucian Pîrvoiu a încălcat sau nu, prin prestația sa jurnalistică, Statutul Jurnalistului din TVR și să comunice public concluziile cât mai curând posibil.
Vă mulțumim,
Mircea Toma
Președinte PasiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei”
Tot joi, la ora 19.20, TVR îşi pune limba la treabă şi-i răspunde lui Toma prin următorul comunicat:
“În urma afirmaţiilor inacceptabile făcute de jurnalistul Lucian Pîrvoiu la Ora de Ştiri din data de 27 iulie, în legătură cu vizita ambasadorului britanic în Ferentari, conducerea Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport a decis, împreună cu directoarea Departamentului Emisiuni Informative, ca Lucian Pîrvoiu să nu mai prezinte Ora de Ştiri, până la concluzia Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR, sesizată în acest caz.
Tema discuţiei de la Ora de Ştiri a fost evenimentul organizat de Ambasada Marii Britanii în cartierul bucureştean Ferentari pentru a marca numărătoarea inversă până la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Afirmaţiile care se abat de la echidistanţa jurnalistică au fost făcute de prezentator în discuţia purtată în studio cu Valeriu Nicolae, fondator şi preşedinte al „Policy Center for Roma and Minorities”, Vasile Ostaciuc – sociolog şi prin legătura telefonică avută cu primarul sectorului 5, Marian Vanghelie”.
Potrivit TVR, Comisia de Etică şi Arbitraj este formată din şapte membri, dintre care un reprezentant al Consiliului de Administraţie, un reprezentant al Preşedintelui-Director General şi cinci reprezentanţi propuşi de plenul ziariştilor din televiziunea publică.
Facem precizarea că, în TVR, angajaţii nu au voie să critice instituţia în medii electronice sau de socializare. În egală măsură, prezentatorul Lucian Pârvoiu nu are voie să-şi exprime poziţia faţă de acuzele lui M. Toma fără aprobarea Departamentului de Comunicare din TVR. Însă el poate fi judecat în câteva ore şi scos din emisie până la noi ordine.
Curioasă judecată, nu? În schimb, etichetarea “rasistă” a “atitudinii” lui Lucian Pârvoiu e acceptată ca atare, fără nici o dezbatere. Zice Toma “rasist”, rasist rămâne. Interesant, nu?
La dicţionar, rasism înseamnă: “ Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane”. Dacă Lucian Pîrvoiu a amintit de infracţiuni pentru care e celebru cartierul Ferentari, şi care sunt reale, comise de ţigani reali, nu virtuali, înseamnă brusc: “e rasist!”. Dacă ignorarea adevărului înseamnă rasism, atunci salvatorul Vamei se face vinovat de discriminare de logică, pentru că pune căruţa cu coviltir înaintea cailor, care şi ăia s-au cam furat…
Sigur, M. Toma şi organizaţia pe care o conduce au ca beneficiari declaraţi şi ţiganii, numai că demersul avocăţesc al domniei sale se apropie de cel al unui procuror stalinist şi nu-i dă dreptul să pună etichete care nu încep cu “din punctul nostru de vedere”.
În rest, despre cum a salvat Mircea Toma şi ONG-ul “Salvaţi Vama Veche”, fondat de el şi de alţii în vara lui 2003, Internetul abundă de sute si sute de pagini postate de adevăraţii vamaioţi. În general, opiniile au aceeaşi concluzie: “Mircea Toma a facilitat manelizarea şi rromanizarea ei. El a adus corporatiştii şi, odată cu el, houserii…el a făcut din vama coooool”, după cum sună o postare.
Într-adevăr, după acţiunea lui Toma, Vama a devenit un furnicar insalubru populat de o mulţime pestriţă care confundă malul mării cu o petrecere lăutărească. Tot de atunci, preţurile în Vama Veche au depăşit lejer pragul bunului simţ. Tot de atunci, nu a lipsit, fireşte, prin viermuiala de Jeep-uri şi de pantofari, nici M. Toma. Tot de atunci, au început şi bârfele pe seama tarifului salvatorului. Ziceau mai nou vamaioţii că, pentru a fi prezent la un eveniment în zonă, salvatorul avea un mercurial de 1500 de euro… Nu mai ştim pe dinafară ce trupe au cântat la primul Stufstock – unde, din estimările Jandarmeriei, au participat, intrarea era liberă, aproximativ 40.000 de persoane, care au îngropat efectiv zona cu resturi- dar, dacă citesc aceste rânduri, poate ne dezvăluie ce salvator al Vămii a luat banii sponsorilor, în condiţiile în care ei, muzicienii, au prestat gratis, ba nici o apă minerală nu au primit, în iureşul salvării Vamei. Anul viitor, Mircea Toma a început construcţia unei pensiuni în zona Vama Veche-2 Mai. Nu-i aşa că avem o ţară simpatică?
P.S. ”Senzaționalism”, un cuvânt bizar. E rasist Mircea Toma cu limba română? Hai să hotărâm că da! Pedeapsa: să locuiască 25 de ani în Ferentari, cu minimum 2 romi în casă. Și să-și lase banii pe noptieră…
Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a presei, in cazul jurnalistilor romani Valentin Tigau si Simona Lazar (foto)
Domnule Presedinte al Romaniei, Traian Basescu,
Ne adresam Dvs ca sef al diplomatiei Romaniei si presedinte al tuturor romanilor, garant si aparator al drepturilor lor.
Sambata, 16 iulie a.c., in cursul diminetii, doi ziaristi profesionisti romani se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de catre URSS, cu crimele, deportarile si distrugerile odioase care au urmat, si pana astazi. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati ca sunt declarati indezirabili, “persona non grata”, mai precis “jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic “Reporter in Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi gasite la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este ca, desi aceasta interdictie dateaza inca din 2009, pana acum nu a fost adusa la cunostinta autoritatilor romanesti, in ciuda zecilor de intalniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomatiei.
Asociatia Civic Media, membra a Organizatiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazata la Viena, care este afilitata la Institutul International de Presa (IPI) cu sediul la New York, protesteaza fata de acest abuz grosolan al autoritatilor ucrainene, care constituie o incalcare grava a drepturilor omului, asa cum sunt ele stipulate in Declaratia Universala a ONU, ratificata si de Kiev, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a libertatii presei, consfintite si de catre Consiliul Europei, unde Ucraina este membra, cat si un afront la adresa relatiilor bilaterale de buna vecinatate si a eforturilor pe care le face Romania pentru apropierea acestei tari de structurile europene la care suntem parte.
In lipsa unui raspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi si a ministerului Afacerilor Externe – care, pana la aceasta ora, a treia zi dupa incident, nu au binevoit nici sa solicite scuze din partea Ucrainei si nici macar sa-i contacteze pe cei doi ziaristi profesionisti – va solicitam Dvs sa reparati demnitatea nationala stirbita si sa aparati drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani si, in acelasi timp, ale presei libere din Romania.
Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre rasaritene, la fel ca si tratamentul la care este supusa numeroasa minoritate romaneasca de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul in care Kievul ignora acordurile internationale in privinta Deltei Dunarii, dovedesc ca aceasta tara este inca profund ancorata in mentalitatea sistemului bolsevic si a produsului acestuia, Homo Sovieticus, de ale carui practici si metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.
Va aducem aminte ca, in urma cu sase ani, in aprilie 2005, Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina va transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. “O mare problema – se afirma in Memoriu – este reprezentata de interdictiile de intrare in Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare in Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a”.
Faptul ca, dupa sase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei fata de Romania, de etnicii, cetatenii si presa ei, in ciuda faptului ca suntem membri cu drepturi depline ai NATO si UE, arata ca avem o problema perena, nerezolvata, ceea ce demonstreaza si ca diplomatia romana, cel putin pe aceasta relatie, este la pamant.
In acelasi Memoriu se atragea atentia si asupra unei alte probleme, si anume “cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrandu-se denumirile impuse in perioada sovietica”. Am fost profund dezamagiti sa constatam ca, din Comunicatul oficial al MAE privind situatia celorlalti romani, in numar de 130, retinuti temporar la granita cu Ucraina in aceleasi imprejurari, lipseste cu desavarsire mentionarea numelui romanesc al localitatii in care se sfintea biserica Mitropoliei Basarabiei, si anume Hagi Curda, fie si numai in paranteza, dupa numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Aceasta practica mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care elibereaza vize Schengen folosind pentru Chisinau denumirea ruseasca, de Kisinyov. Este o rusine pentru noi, ca romani, in secolul 21, sa ne resovietizam numele numai ca sa fim pe placul unui stat agresor si perpetuu agresiv fata de conationalii nostri vitregiti de soarta, in timp ce in propria noastra tara nu mai stim cum si unde se la suflam reprezentantilor extermisti ai ungurilor, ca sa se simta mai bine.
Nu mai putin intristator este sa constatam faptul ca diverse cluburi si organizatii care se pretind “active” pentru drepturile ziaristilor au zacut pasive in acest caz, in lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice si de grup. Dezarmant este si faptul ca o institutie publica, cum este Radioul National, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest in apararea propriului ziarist, angajat al RRA, ale carui drepturi au fost incalcate in timp ce reprezenta Romania. Astfel de ciudatenii sunt, din nefericire, dovada ca anormalul a ajuns o normalitate, incepand de la sfaturile si informatiile “avizatilor” si pana la nivelul de jos, al “activilor”.
Incheiem cu aceleasi cuvinte pe care le-am mai folosit in trecut intr-un caz similar, cand predecesorul Dvs, presedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” si a diplomatiei ridicate cam pe la acelasi nivel, a “genunchiului broastei”, care insa, in conditiile celei de azi, pare totusi o perspectiva a unei “inaltimi ametitoare”:
“In dorinta ca acest caz sa nu devina un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul Romaniei, care ar dori sa “pedepseasca” abuziv libertatea presei, afectand astfel si alte institutii media romanesti, va solicitam luarea unei pozitii oficiale”.
Cum MAE si RRA nu au avut timp sa le faca publica pozitia ziaristilor “vinovati”, o reproducem aici asa cum a fost ea publicata, cu o solidaritate singulara, de ziarul “Curentul”:
„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta ca alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit“, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.
Domnule Presedinte, aratati-le si aratati-ne ca nu am gresit!
Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce ai sarutat mainile romanilor din Ucraina
Mos Toader si baba Dochia. Acestia sunt oamenii pentru care ne-am dus acum doi ani si jumatate in Basarabia de Sud. I-am ascultat si am scris despre ceea ce-i doare. Am fost “pedepsiti” pentru ca am scris cu dragoste despre cei pe care i-am “uitat” acolo acum aproape… sapte decenii. Batrana din imagine, nascuta in acelasi sat cu Averescu, mi-a sarutat mainile. Si eu pe ale ei. A meritat sa fim declarati indezirabili pe teritoriul statului ucrainean. Cred ca fiecare jurnalist roman care ajunge acolo ar trebui sa le sarute mana acelor oameni, chiar daca dupa aceea va fi, ca noi, “interzis”. – Simona Lazar, jurnalist non grata
“Calatoria de ieri spre (si pentru unii dintre noi in) sudul Basarabiei a fost o experienta necesara, ca sa intelegem cat de importante sunt libertatea de miscare si libertatea cuvantului…”, mai scria cu o zi urma, pe Forumul de pe Facebook al Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, ziarista de la Jurnalul National devenita “persona non grata” in Ucraina, impreuna cu sotul ei, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si fost corespondent de presa in Basarabia.
Vina lor? Au fost acolo, la cei mai asupriti romani din spatiul etnic si istoric romanesc, in Basarabia de sud, furata si inglobata de Stalin in RSSU a URSS, acum Ucraina. Si au scris ce au vazut. Asta e tot. Vorbim de vecina Ucraina, cu care Romania a semnat un Tratat “de prietenie”, rusinos, odios, scarbos, niciodata respectat de Kiev, o tara care danseaza si-acum tango a trois cu NATO si CSI pretinzandu-se aspiranta la UE. Un adevarat magar troian al Rusiei la poarta Europei.
Insa “valorile europene” din stratosferele de la Bruxelles sunt vorbe goale aici, pe pamantul romanesc, unde Ucraina batjocoreste romanii cu sadism sovietic, zi de zi, nesocoteste cu tupeu slav acordurile internationale si taie Delta Dunarii prin canalul geostrategic Bistroe iar dupa aceea mai face si misto de oficiali romani, pe care-i mangaie patern pe obrajori sau alte rotunjimi.
Ultima intalnire de amor de acest gen special: cu exact doua luni in urma, pe 18 mai, la Vila Lac 2, cand seful M.A.E. Baconsky s-a intrevazut pentru niscai oportunitati foto cu Konstantin Grişcenko, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. “Photo Ops”, pentru ca vorbele, cum v-am zis, s-au spart si s-au raspandit bucati, goale fiind, pe marmura vilei de protocol a Guvernului Romaniei.
Cateva dintre ele, lipite cu “super-glue”: „Ne-am exprimat decizia comună de a intensifica dialogul politic în 2011, de a moderniza şi eficientiza formatele de cooperare existente”, a declarat ministrul Teodor Baconschi, citat de propriul MAE. Mai vreti? Mai luati:
“Un punct important pe agenda discuţiilor l-a reprezentat problematica minorităţilor naţionale, în scopul armonizării abordărilor privind formatul dialogului şi cooperarea cu privire la asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi ale minorităţii ucrainene din România.
„Ne interesează ca cele două minorităţi să se bucure de drepturi europene, la aceleaşi standarde şi să discutăm fără prejudecăţi despre modalităţile în care putem să îmbunătăţim situaţia lor. Ne dorim ca în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene în domeniu să abordăm chestiunile legate de drepturile celor două minorităţi în mod transparent şi cu toată voinţa de a rezolva orice problemă”, a arătat ministrul Teodor Baconschi” – citat de acelasi MAE propriu.
Peste numai doua luni, romanii aveau sa fie batjocoriti, in 2011, exact ca pe vremurile bune ale lui Leonid Kucima, blestemat fie-i numele. “Indezirabili”: ziaristii, purtatorii cuvantului liber. Tot la fel ca pe timpurile cand interlocutorul afabil al lui Iliescu si Constantinescu se ocupa in timpul liber cu taierea capetelor de jurnalisti, daca ne amintim de cazul Gongadze. Dinspre MAE, ce ne vine? Numai tacere. O tacere de aur. De aur pentru ucraineni. Mucles total, ca sa nu zic “ciocu’ mic”, vorba unui fruntas PDL. Surdina, Omerta, Semper Silentio Patriae, cum vreti sa-i spuneti… Diplomatia e pusa pe “silent”, sa nu trezeasca, Doamne fereste!, pe cineva. Taras inainte mars!
Domnul ministru nu a avut timp, de trei zile-ncoace, nici sa-l cheme la ordin pe ambasadorul Ucrainei, pentru acest grav abuz la adresa libertatii presei si a drepturilor omului (ca sa nu mai vorbesc de “bunele relatii de vecinatate”), nici sa emita un protest public sau sa formuleze o nota verbala si nici macar sa-i contacteze – nici el personal, nici vreun functionar MAE – pe cei doi jurnalisti profesionisti ai Romaniei injositi la granita cu “europeana” Ucraina (e membra a Consiliului Europei, nu?).
Domnul ministru e ocupat. Cu “anticomunismul” de salon. Cand e sa condamne practici de tip totalitarist-comunist care se petrec chiar sub ochii si in jurisdictia lui, n-are timp. Cum sa-si supere prietenii din “Ucraina Mare” pentru vreo suta de romani tinuti ca vitele la granita, inchisi in autocar, si doi jurnalisti amarati? Cu ce e ocupat domnul ministru? Domnul ministru merge la CAE si CAG (Consiliile Afaceri Externe şi Afaceri Generale de la Bruxelles). Tocmai isi facea bagajul.
Macar acolo, la CAECAG, de le-ar zice ceva tovarasilor ucraineni, daca-si va gasi putin timp, printre multiplele sale responsabilitati de prim-vicepresedinte al Partidului, arhitect al Muzeul Comunismului, presedinte de Fundatie, membru al Colegiului lui Plesu, J’acuzzist si incasator de premii ca „Celebritatea anului în administrație” (!).
Si, era sa uit, asa cum a invatat de la Borisiuc Tarasiuk unul dintre maeistii de frunte ai tarii, sa se dea rau la Kosti Grişcenko, dar neaparat in dinti cu harta Romaniei Mari ciuntite tocmai pe langa Basarabia de Sud, ca asa e filmul, partial in trei culori. Galbenul cam iese la apa pana devine alb. Alb-murdar. Si-arata cam ca steagul pe care-a jurat, cand isi facea studiile la Moscova, consilierul lui preferat.
Domnule presedinte Traian Basescu, daca, totusi, valetul Dvs de externe este atat de ocupat, pana peste cap, Dvs, ca sef al diplomatiei romane, va faceti putintel timp si pentru demnitatea noastra nationala, libertatea de miscare a romanilor si libertatea cuvantului presei, atata cat mai e, sau Romania ramane iar muta in fata Ucrainei (cu scuza ca asta-i oricum surda)?
Caci spunea un predecesor de-al Dvs, care nu a tradat Romania si nici nu a fost “sluga la rusi”, niste vorbe, valabile si azi. Iata trei dintre ele: “Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.” Si: “Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.” Si, pentru incheiere: “Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc. Şi se va face.”
May 24th, 2020 
VR 
Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Posted in 
Tags: 
