“Numele lui Corneliu Codreanu a fost si inca este rostit cu teama”
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu
„Nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”. – Vintila Horia, Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti
ARGUMENT
„ …Codreanu a făcut din mine
un fanatic român. Cât timp judec în istorie
– iar nu în absolut – nu pot gândi nimic
fără să ţin seama de neamul meu”.
(Mircea Eliade, Jurnalul portughez)
Personalitate marcantă a curentului naţional-creştin interbelic şi fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a fost şi, din păcate, rămâne încă un personaj defăimat, reprimat, ignorat în ultimii 80 de ani de istorici, şi nu numai.
O stire care frizeaza dementa in care se incearca aruncarea societatii romanesti de azi a batut in internet in miez de noapte: niste boi – sau poate unul singur – ar fi reclamat existenta statuii marelui roman si filosof crestin Mircea Vulcanescu, inaugurata in 2009 in Bucuresti, in Piateta de langa Biserica Sfantul Stefan, cu o vechime de 250 de ani, din apropierea Bisericii si strazii Mantuleasa a lui Mircea Eliade si a unei alte statui, a lui Petre Tutea, din curtea Bisericii Popa Soare, ansamblu care se constituie intr-o treime citadina binecuvantata. Statuia se afla la doi pasi de casa Familiei Vulcanescu, ridicata chiar de marele filosof si confiscata apoi de comunisti – refuzata, printre altii, ne noul comisar cultural Matei Socor, tatal lui Vladimir Socor si autorul primului imn comunist al RPR. Familia a fost aruncata in strada in timp ce tatal era deja inchis de bolsevici. Nici pana astazi statul nu a dat inapoi casa urmasilor martirului de la Aiud, asa cum se cuvenea. In schimb, i se agreseaza memoria! Cine s-a plimbat pe strazile batute de Eliade si Vulcanescu stie ce sentiment de pace dau cele trei figuri statuare si Bisericile care le strajuiesc impreuna cu aerul intregului cartier. Iata ca nu demult un alt personaj strain de Romania a contestat la Timisoara denumirea unei stradute cu numele marelui roman Petre Tutea. Acum, suntem din nou in situatia in care un prost arunca o piatra, pentru a studia reactia ultimilor romani, care se chinuie sa o scoata din mocirla in care se doreste afundarea Romaniei. Cine este boul de azi, nu stim. Inca. Nici Primaria Sectorului 2, pe care am contactat-o putin mai devreme, nu stia, exact. N-are nimic; vom reveni. Oricum, in apararea memoriei si statuii martirului ucis la Aiud s-au ridicat rapid o suma de scriitori, printr-o Petitie online si tineri geopoliticieni, printr-un alt Apel la solidaritate. Iar Doamna Mariuca Vulcanescu le multumeste tuturor, cu emotie, dupa cum puteti asculta in inregistarea de aici:
Sa adaugam: Prezenta benefica a figurilor celor trei mari romani, Eliade, Vulcanescu si Tutea, este cuprinsa intr-un Proiect pentru Bucuresti: Mantuleasa si intr-o studiu excelent despre Fenomenul Mantuleasa, realizat, printre altii, si de actualul director al Muzeului Bucurestilor, dr. Adrian Majuru, pe care il asteptam cu o pozitie oficiala fata de acest afront la adresa bunului simt romanesc.
Creata in urma cu aproape 25 de ani de Valentina Bostina, sculptura a fost donata administratiei locale a sectorului 2, „fără pretentii de drept de autor“, de scriitorul Ion Papuc, sotul regretatei sculptorite. Distinsul eseist a afirmat pentru Roncea.Ro ca este dispus sa se alature unei actiuni in instanta impotriva acestui act aberant. Asteptam sa vedem ce institutie sau persoana a emis aceasta dementa in pragul Sfintelor Pasti!
PS: Ce mai urmeaza? Sa fie contestata si denumirea strazii Mircea Vulcanescu, a liceelor Mircea Vulcanescu?… Poate si a denumirii orasului Bucuresti ca sigur ciobanul ala Bucur cam punea pe foc oile mai negre, mai ales de sarbatori 🙂
Patru profesori din Timisoara, in frunte cu conferentiarul Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest (foto dreapta), au bagat “orasul revolutiei” in “revolta”, conform unui titlu tamp din EvZ. O revolta intr-un paharel cu bitter: cei patru protesteaza fata de intentia Primariei de a denumi o straduta pietonala “Petre Tutea”. Dar doi din cei patru “nationalisti locali” care nu-si doresc ca o strada sa poarte numele celui aflat in Topul TVR al celor mai mari romani si pe criteriul ca Tutea “nu a avut legatura cu Timisora”, sunt… lugojeni. Acest argument pueril ascunde de fapt caracterul extremist, acultural si amoral, cu sentimente antiromanesti, al cererii lor. Mie unuia, spre exemplu, nu mi-ar trece prin cap sa contest denumirea strazii Lugoj din Capitala sau chiar Golda Meir de-ar fi, pe ideea ca nu ar avea nimic in comun cu Bucurestiul. Asa cum, sunt sigur, aceiasi universitari reclamagii nu ar fi contestat o propunere ca Strada fara nume sa devina Strada Golda Meir, folosind acelasi pseudo-argument, cum ca fostul prim ministru al Israelului nu ar avea vreo legatura cu Timisoara. In context trebuie amintit si faptul ca Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timisoara a fost vaduvit de numele Romanului Absolut dupa ce la conducerea lui a fost instalat un regizor care inca nu vorbeste bine romaneste: Alexander Hausvater.
De fapt, cei patru ii contesta filosofului genial Petre Tutea dreptul la existenta in memoria colectiva, in principal pe motivul ca a fost… legionar. Petre Tutea a fost inchis insa de comunisti, timp de 13 ani, din acest motiv. Robert Doron Reisz vrea sa-l inchida pentru eternitate. Dar cine este Robert Doron Reisz? Cautand sa aflam cate ceva despre ilustrul personaj anonim, pana nu demult inexistent in spatiul public romanesc – cu exceptia unor laude despre “morala” lui gasite pe blogul lui V.I. Tismaneanu si un articol anti-Eminescu din “Dilema” lui Plesu – am aflat ca, intamplator, are aceeasi etnie cu anchetatorul bolsevic al lui Petre Tutea. Ciudata coincidenta, nu-i asa? Extraordinara viata evreieasca a familiei sale este publicata in cele mai mici detalii in cartea “Memoria salvata: Evreii din Banat, ieri si azi”, coordonata de Smaranda Vultur si aparuta la Editura Polirom, Iasi, 2002, din care unele fragmente au fost reproduse pe site-ul Memoria.ro si preluate de Ziaristi Online.
Cum mi s-au parut pline de substanta recomand lecturarea lor integrala. Marturisesc ca in urma pargurgerii confesiunilor parintilor sai nu am putut intelege prea clar resorturile extremiste antiromanesti ale lui Robert Doron Reisz , avand in vedere ca mama sa, Eva, nascuta Mizrahi, doctorita cunoscuta in Lugoj, aniversa si se bucura mai mult de sarbatorile crestine decat de cele evreiesti, conform propriilor declaratii, iar tatal sau, Gheorghe, pasionat de pictura, avea si tablouri cu imagologie crestina. Iar o educatie cu respect fata de crestinism nu poate sa nu ramana sensibila fata de suferinta unui mare roman ca Petre Tutea. De unde se vede ca educatia mai tarzie a lui Doron, recte Colegiul Noua Europa, supranumit si Colegiul Invizibil, i-a afectat grav arhitectura interioara provocandu-i un handicap sufletesc major, cu efecte ce se pot rasfrange, iata, asupra unui oras sau chiar a intregii tari, avand in vedere cati “moralisti” a produs pepiniera de cadre a lui Andrei Plesu (sa numim doar cativa, din ograda lui Basescu: Patapievici, Cartarescu, Preda, Avramescu, Ionita, Baconschkyi, Papahagi, Neamtu, Ungureanu dar si Cioroianu… si lista e lunga). Noroc ca membrii Consiliului Local nu sufera de aceeasi boala – ura fata de romani geniali – ca bietul Doron. Din relatarile parintilor sai aflam si ca nora sa este romanca si a fost una din preferatele lui Mircea Toma in sejurul “Cu papucii prin desert” cand, dupa cum afirma martorii, adeseori participantele ramaneau la petrecerile nocturne doar in papuci, pentru a respecta tematica expeditiei. Dar fara alte comentarii va propunem o lectura incitanta despre viata evreilor in Banat:
Eu n-am întâmpinat niciodată nici o dificultate pentru că am fost evreică. La grădiniţă am fost la maici, la catolici. Îmi amintesc că acolo se făceau serbări cu ocazia sărbătorilor creștine și am participat și eu la acele serbări. Ce m‑a deranjat a fost faptul că eu n‑am primit niciodată un rol mai deosebit. De exemplu, prietena mea, la una din serbările de Crăciun, a fost Iisus copilaș, eu însă am fost doar îngeraș. Mi‑aș fi dorit și eu să port toaletele acelea mai frumoase.
In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante.
Calificând și condamnând fără ezitare – de la Nicu Steinhardt, Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Radu Gyr la Petre Țuțea -, cei care merg pe această cale, evacuând din istorie și memorie, igienic, pe toți cei care nu sunt ‘politically correct’, nu fac, în opinia mea, decât să sporească cacofonia identitară (deliberat am scris așa) în care «noi, românii» încercăm, cu bune și rele, să ne (re)găsim un «rost»…”.
Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”
INFO: Mostenirea Clandestina continua. Monica Ghiurco ne invita azi, la ora 21, la TVR 1, pentru a urmari Cazul Ryszard Kukliński vs “Sobolanul” Pacepa
Am aflat din presa dar si de pe Facebook de recenta luare de pozitie a conferentiarului Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest impotriva filosofului si fostului detinut politic Petre Tutea. Scrisoarea sa catre Consiliului Local, prin care contesta initiativa Dvs de a atribui numele lui Petre Tutea unei strazi din Timisoara, innobiland astfel orasul de pe Bega cu un simbol al genialitatii romanesti, a fost precedata pe Facebook de asertiunea sa potrivit careia marele roman este “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Un adulator de-al lui il completeaza (captura foto mai jos): “Nu era mare lucru Tutea. Românii au avut filozofi de șuetă, Noica, Țuțea, și eseiști. Ajunge”.
Acelasi Reisz aprecia intr-un “manifest contra cultului genialitatii”, publicat “in exclusivitate” de Dilema dlui Plesu, ca Eminescu, “Romanul Absolut”, dupa cum l-a denumit Petre Tutea, evoca imaginea “creatorului vag paranoid şi asocial” (via ActiveNews).
Cum noi nu ne putem ridica la inaltimea celui garantat de celebrul V. I. Tismaneanu ca fiind de o inalta “constiinta morala”, bursier al Fundatiei aceluiasi domn Andrei Plesu, recte Colegiul Noua Europa, vrem doar sa rugam onoratul Consiliu Local al orasului Timisoara sa aiba in vedere si opiniile unor romani fata de Petre Tutea.
Respectiv:
Mircea Eliade, intr-o scrisoare inedita catre Petre Tutea: “Fenomenul spiritual Petre Țuțea – un geniu, omul cel mai adnotat din România”
“Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina și Giza, conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele mediteraniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea.” (Scrisoare datata 26 decembrie 1941)
Emil Cioran: “Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”
“Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)
“Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, mai 1974)
Parintele Justin Parvu despre Petre Tutea:“Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decât Petre Ţuţea”
Gasiti si alte marturii ale colegilor sai de suferinta pe portalul Marturisitorii.Ro, unde se afla si scrisoarea integrala si olografa a lui Mircea Eliade, probabil considerat de conferentiarul Robert Doron Reisz tot “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Aveti grija, sa nu va ceara sa schimbati si numele Pietei Mircea Eliade!
In incheiere nu-mi pot stapani impartasirea mirarii personale, constatand faptul ca unii intelectuali din Romania – adevarati “filosofi fara opera” ca Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu -, care au stiut sa profite de imaginea si scrierile filosofului Petre Tutea, inclusiv sau mai ales financiar, in anii ‘ 90, astazi, cand acesta este atacat de un pupil de-al lor, sunt mai preocupati de apararea unei plagiatoare cronice ca Andreea Pora decat de memoria celui care le-a ingrosat buzunarele si conturile si… obrazurile.
UPDATE: “Sunt de acord cu luarea de poziție exprimată de Asociația CIVIC MEDIA contra acelora care s-au specializat în pângărirea valorilor civilizației românești. Deloc din întâmplare, respectivii pălmași pe ogoare otrăvite sunt niște impostori, frustrați, năimiți ai oricui urăște cultura de valoare, tocmai pentru că ei înșiși nu sunt capabili a da contribuții perene.”
Istoricul Victor Dogaru a oferit cercetatorilor fenomenului legionar si publicului interesat un articol deosebit pe care l-a gasit intr-un dosar al Arhivelor Nationale, cu mentiunea “Cenzurat din presa – Evenimentul Zilei; 28.XI.1940”, si pe care il reproduc integral mai jos, ca un Document pentru Istorie. Articolul cenzurat, care ar fi trebuit sa apara pe 29 Noiembrie 1940, relateaza cu lux de amanunte deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi bestial, din ordinul lui Carol al-II-lea si al amantei sale, Elena Lupescu, cu doi ani in urma, in noaptea Sfantului Andrei, si apoi ingropati sub var si ciment in curtea Inchisorii Jilava. Dupa cum se stie, sceleratul dictator Carol al II-ea si fiul sau, printul Mihai, au fost primiti de descreieratul de Hitler, insotit de Ribbentrop, la Obersalzberg, in noiembrie 1938, cu doar cateva zile inainte de acest eveniment funest.
„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang dupa gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. “
Gasiti relatarea integrala Aici, impreuna cu evocarea momentului mortii Capitanului de catre Mircea Eliade.
La articolul inedit din Evenimentul Zilei interbelic, scos la lumina dupa 73 de ani, la 75 de ani de la oribilul asasinat, cercetatorul Victor Dogaru a adaugat mai multe poze de arhiva de la momentul deshumarii, la o calitate la care nu au mai fost publicate pana acum. La randul meu, in baza articolul, public o alta serie de fotografii, observate tot de ochiul atent al lui Victor Dogaru, cu manifestarile national-crestine din Capitala de la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare si a camarazilor sai, din 30 noiembrie 1940, in care pot fi gasite mari personalitati ale Romaniei, ale lumii ortodoxe si culturii universale, ca Mircea Vulcanescu, Nichifor Crainic si Radu Gyr.
Dumnezeu sa-i ierte!, pe el si pe cei ucisi miseleste in noaptea Sfantului Andrei!
————————————————————————————————————————-
CENZURAT DIN PRESĂ
28.11.1940
Evenimentul Zilei
DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI
Înfiorătoare groapă!….Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă.
Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII.
Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor.
Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt.
Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace…
De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă.
Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului.
Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor.
Apar primele semne
Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri şi jumătate. Adâncimea lui nu e mai mare de trei metri.
Încă de dimineaţă familiile Nicadorilor şi Devemririlor au sosit. D-na Codreanu, soţia Căpitanului, a venit deasemenea, fiind însoţită de d-l Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului.
Mai sunt de faţă camaradul Ilie Gârneaţă, comandantul „Bunei Vestiri”, comandanţi Legionari şi numeroşi legionari.
Medicii legişti ai „Institutului medico-legale” jude-instructori, etc
Săpatul merge foarte încet, deoarece prima pătură de pământ fiind înlăturată, se aşteaptă din moment în moment să se dea de trupurile martirilor.
Se lucrează cu râvnă şi înfrigurare. Nimeni nu vorbeşte. E o linişte de biserică. Se pare că într’o catedrală a cărei boltă o formează cerul şi a cărei icoane le-au adus figurile încercate şi aureolate ale legionarilor, se face ruga cea mare, unica.
Din când în când, câte o voce abia îndrăsneşte să silabisească.
Vezi, camarade, încet…..lăsaţi casmalele şi luaţi baionetele.
Au apărut primele semne că nu va mai trece mult şi vor fi găsite corpurile legionarilor.
Iată, a şi apărut unul. O haină sau o mantie, nu se ştie deocamdată…Se curăţă pământul, acum, cu măinile; a ridicat… se poate distinge bine:…e o haină.
Cine-o fi?…Cine-o fi?…E întrebarea care circulă.
D-na Codreanu şi familiile Nicadorilor şi Decemvirilor, stau la capătul dinspre miază-zi al gropii. Se pare că aici se găseşte Căpitanul.
– E Căpitanul?
Nu se poate şti încă. Înfrigurarea a cuprins pe toţi. E o înmărmurire întreagă. Până şi copacii au început să-şi mai mişte braţele pe cari frunzele rare şi vestejite apar ca nişte răni sângerii…
Iată acum, s’a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare…Mâinile date în lături au înjghebat o cruce.
Să se mai fi păstrat oare?… Să mai fi rămas vreun rest altul decât vestmintele?…Încă nu se poate şti nimic precis.
Şi lucrul continuă.
În celălalt capăt al gropii, cel de miază noapte se lucrează cu aceiaşi râvnă. Aici, pământul apare, deodată, negru, mai negru, decât în celălalt capăt
„Aici trebue să fie capitanul” , e de părere cineva.
Dealungul gropii au apărut forme omeneşti.
Aruncaţi cu faţa în jos, devalma.
Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile şi picioarele.
Aruncate deavalma, trurpurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie şi înstrăinarea faţă de tot ce-i credinţă creştinească, ale călăilor.
Toţi au fost aruncaţi cu faţa în jos. Nici unuia nu i s’a îngăduit să-şi îndrepte faţa spre Dumnezeul în numele căruia căzuseră şi spre cerul ce le acoperea sfânta lor ţară, pentru care suferiseră martiriul.
Puşi unul peste altul în groapa comună…Era înfrăţirea în acelaş gând, în aceleaşi aspiraţii. Fără să-şi dea seama, călăii au simbolizat acolo legătura ce făcea din toţi martirii, unul!.
Pe planşeu, s’au desfăcut patrus-prezece hârtii, pe care vor urma să fie puse resturile….Dar, pânp la urmă, n’a mai fost nevoie de ele, deoarece trupurile au putut fi scoase în întregime.
S’au adus patrusprezece lumânări, mari de ceară. Au fost aprinse de-a lungul gropii
Trupul lui Trandafir
La capătul de miază-noapte al gropi, un comandant legionar a putut desface haina de pe un cadavru. E o haină bleumarin…Sub ea, un pull-over bleumarin.
Cine ştie ale cui erau: un pull-over şi o haină bleumarine?
Toată lumea e atentă. Nimeni nu poate preciza…
…..şi pantaloni golf?….
E Trandafir, Trandafir. Copilul meu!…se aude din celălalt capăt al gropii.
Şi tatăl martirului, vine îndată la capătul fiului său.
Un hohot de plâns îi îneacă glasul. Alte hohote îi întovărăşesc durerea. Toată lumea era o lacrimă, un suspin…
Cum de mai pot plânge aceşti oameni?…De unde mai au puterea?
Valiza Căpitanului
Iată, acum, s’a dat de o valiză…O valiză? Ce căuta?…
Au aruncat-o în groapa comună. Au aruncat şi bagajele ce şi le luaseră în buna credinţă că se făcea cu ei doar o transferare dela o închisoare la alta.
Le lăsaseră convingerea că nu vor avea nimic de suferit pe drum. Drumul Tăncăbeştilor. Drumul din urmă. Aruncaseră călăii şi lucrurile.
Valiza a fost scoasă şi deschisă. Înăuntru rufărie…Batiste, o cămaşă de noapte lucrată cu arnici verde şi albastru…o pereche de papuci…ciorapi…o cutie de biscuiţi…Un cearceaf, o cană, o perie de dinţi şi pastă…
Sunt ale lui Corneliu, recunoaşte îndată d-na Codreanu, valiza soţului său.
Vinul tonic pentru trupul ce ducea de atâta vreme duritatea regimului negru…
Şi o biblie.
S’a aprins de jur împrejur tămâia…Fumul urcă spre cer, cu sufletul celor pe care-i străjuieşte.
Primii martiri scoşi: Ion Caratănase şi Fane Georgescu
E ora 11,30. S’au adus cearceafuri mari pe cari vor fi scoşi martiri. Cearceafuri mari, albe ca sufletele celor răpuşi.
Primul martir e aşezat pe cearceaf. Scos din groapă, e aşezat pe lespedea mare…
Ca pe un gigantic scut, precum eroii antici erau aduşi în cetate de pe câmpul de luptă, şed acum trupurile martirilor.
În jurul legionarilor, au venit familiile…
Cine-i?….Cărei familii i se redă trupul fiului?…
Haina este desfăcută. E o haină scurtă, din postav ţărănesc. Dedesubt e haină vărgată, de închisoare.
Urmează apoi, un pull-over vărgat, maron.
Cine-i recunoaşte?
E Ionel…Ionel Caratănase, se aude glasul mamei…
E desfăcută şi cămaşa….Dungată…Urmează un flanel de piele…
Totuşi nu-i sigur că este Caratănase…
Se caută prin buznare.
În buzunarul interior al hainei s’a găsit o perie de dinţi „Niveia” pe care-i gravat litera „H.” Se mai găseşte un creion…Apoi o gumă de şters, un briceag, un ţigaret…
– „E el!….Şi un ţipăt sfâşietor străbate liniştea….
Mama şi-a recunoscut fiul. Familia lui Ion Caratănase deplânge moartea lui.
Nu-i inimă care să mai poată rezista. Sfâşietor momentul în care părinţii plâng la capătul fiului regăsit după atâţia ani de zile.
E Decemvirul Caratănase Ion.
Fiecare din cei de faţă au în amintire imaginea celui de pe lespede. Fiecăruia i se umezesc pleoapele.
E sigur Caratănase. Într’un buzunar s’au găsit o batistă cu monograma sa…
Al doilea martir scos, e Fance Georgescu. Pus alături de Caratănase, martirul e recunoscut după îmbrăcăminte. Căci, pe lângă straele închisorii şi-a mai îmbrăcat un dolman îmblănit. Cămaşa îi este recunoscută. La fel un flanel lucrat de mână.
Şi lucrul continuă.
În groapă, după o haină şi un cojocel, e recunoscut Ştefan Curcă..Ba încă, faţa i-a rămas nealterată.
Iată, acum, depe dâmb, coboară două femei bătrâne. Vârsta şu durerea le-au miscşorat paşii şi redus mişcările…Abia mai pot merge, abia mai pot glăsui, Plânsul lor este ca o sfâşiere…E sfârşit….Cum de au mai avut putere să vină până aici? Ce forţă le-a împins paşii până la groapa din curtea Jilavei?
Durerea e generală…
Pretutindeni, se aude un plâns, din fiecare colţ au lăcrimat ochii.
Se instalează gărzi de veghe…
Ionel Trandafir
Iată, la capătul din miază-noapte e recunoscut Ionel Trandafir. Se găseşte şi un prosop îmbibat în sânge…Au fost ştrangulaţi sau împuşcaţi…De unde e sângele?….
Este adus şi el pe lespede. Tatăl Lui Trandafir e alături de fiu…Părul cărunt par’că a devenit şi mai alb. Faţa i-e palidă.
Dar unde mai poţi privi? Cu cine să plângi?…Cu toţii….
Iancu Caranica.
Dintre cadavre este scos un pachet învelit în hârie albastră. Înlăuntru se găsesc rufe cu iniţialele lui Caranica. Cadavrul lui este scos şi identificarea e făcută de mama martirului.
Căpitanul
În partea dinspre miază-zi s’a aflat trupul Căpitanului. Alături un geamantan de piele nealterat. Înlăuntru se găsesc rufărie şi o icoană de argint…şi o biblie.
Soţia Căpitanului recunoaşte lucrurile.
Cel de-al cincelea martir scos şi cel de-al şaselea n’au putut fi recunoscuţi.
Asupra celui de al cincilea se găseşte o tabachere de lemn cu ţigări şi un mărţişor.
Se găsesc urme de sânge.
În buzunarul celui de al şaselea s’a găsit o bucată de hârtie pe care e scrisă o rugăciune.
Al şaptelea e scos Căpitanul. A fost recunoscut în primul rând după bocanci.
E scos şi aşezat pe lespede.
La gât se află trei cruciuliţe şi un medalion.
În deget, inelul.
Sdrobită de durere, d-na Codreanu, plânge în sfâşierea generală.
Peste Căpitan se aşează un giulgiu.
Iată acum, tatăl Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche şi rosteşte o rugăciune…
E un moment îndurerat…
Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului.
Radu Popa, nepotul lui Radu Gyr: “În momentul de faţă, bunicul se află la închinare la Mănăstirea Petru Vodă. Moaştele lui, din care izvorăşte mir, sunt puse într-o raclă, iar credincioşii vin şi se închină. Este în aceeaşi linie în cimitir cu Părintele Calciu Dumitreasa.”
Cotidianul “Adevarul“, prin tanarul jurnalist Laurenţiu Ungureanu, intreprinde un demers laudabil si singular in spatiul mediatic de astazi, si anume redarea unor crampeie din adevarul istoric despre autorul imnului “Sfanta tinerete legionara”, Radu Gyr, prin intermediul membrilor familiei marelui poet inchis in repetate randuri pentru apartenenta la Miscarea Legionara si crezul sau, marturisirea credintei in Mantuitorul nostru Iisus Hristos: Simona Luminita Popa, fiica, Dinu Popa, ginere si Radu Popa, nepot. Acesta din urma ne releva in dialogul sau cu reporterul “Adevarul” – din care Ziaristi Online preia cateva extrase mai jos – si faptul, mai putin cunoscut, ca osemintele poetului-martir, condamnat la moarte de bolsevici pentru poemul “Ridica-te, Gheorghe, Ridica-te, Ioane!“, se afla acum la Manastirea Petru Voda, in rand cu cele ale bunului Parinte Gheorghe Calciu (foto mai jos), dar cateva dintre acestea sunt puse spre inchinare pentru ca… izvorasc mir! In final, redam trei filmari (dintre care prezint doar doua aici) care contin imagini video cu slujba si predica Parintelui Justin Parvu, fost detinut politic, la reinhumarea lui Radu Gyr si a sotiei sale, Flora, la Petru Voda, manastirea cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, ctitorita de Parintele Justin in cinstea martirilor inchisorilor comuniste. Insotim acest dialog cu fotografii din “Adevarul” cu familia Gyr-Popa, o fotografie din Arhivele Nationale cu Radu Gyr si alti comandanti legionari la reinhumarea osemintelor lui Corneliu Codreanu, alte fotografii din arhiva Radu Gyr, publicate de Sfintii-Inchisorilor.Info (inclusiv cu Radu Gyr si Nichifor Crainic dupa eliberarea) si de la mormantul poetului, realizate la Petru Voda, de ziua Parintelui Justin Parvu, anul acesta, cat si doua poeme in facsimil, dupa original.
Aşadar, nu numai intelectualul, ci tot omul care trăieşte în lume este chemat să se integreze în această cultură a vieţii, care nu este altceva decât pregustarea Împărăţiei Cerurilor încă de aici de pe pământ. Acest lucru nu îl pot înţelege cu adevărat cei care se folosesc doar de raţionamente şi silogisme, hrănindu‑se, cu suficienţă, din acelaşi pom al cunoaşterii binelui şi a răului, ci cei care îşi hrănesc mintea din înţelesurile credinţei, hrănindu‑se din pomul vieţii – Care este Însuşi Hristos, începutul, cauza întregii umanităţi şi, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, scopul existenţei omului în lume.
“Rolul bisericii creştine e în primul rând afirmarea vieţii”, spunea el. “În dorinţa de a face să se afirme viaţa neamului românesc, noi, preoţii acestui neam, facem azi ceea ce au făcut profeţii Vechiului Testament: arătăm păcatele acestui neam şi-i spunem să se îndrepte, pornind pe calea care-l va duce la o viaţă sigură în viitor. Inima fiecărui individ e întotdeauna plină de el însuşi. Biserica intervine în această stare şi spune: Iubiţi-vă unii pe alţii. Viaţa e iubire; şi de nu vă veţi iubi, nu veţi trăi”.
Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.
În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.