Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.
De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.
În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).
Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.
Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.
În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.
Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim. Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului. Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.
Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.
Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării. Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.
Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:
„Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.
Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ. 2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat. 4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice. 5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor. 6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului. 7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii. 8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor. 9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului (Proiectul Gorbaciov – nota şi subl. mea). Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia (subl.mea). 10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România (subl. mea), garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.
În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.
Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.
După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:
„Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.
Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.
Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu. Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin “Bebe” Ivanovici.
A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.
A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.
Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism. Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.
La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.
Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate. Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).
Prin Decretul nr.1din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.
Prin Decretul C.F.S.N. nr. 2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei.
Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al Apărării.
Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.
Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU, Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.
Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Voican, Iliescu şi Roman la un miting electoral FSN din primăvara anului 1990, desfăşurat la Academia Militară. Foto: Emilian Săvescu, cu mulţumiri
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă, începand de azi public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi.
RECHIZITORIU
Anul 2017 luna 06 ziua 12
General – locotenent magistrat Ion ALEXANDRU, procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, colonel magistrat Virgiliu Marian ISTRATE, colonel magistrat Iulian DINU, colonel magistrat Marian VĂETIŞI, locotenent colonel magistrat Dan Mihail MITRĂNESCU, procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. 47/P/2014, privind pe inculpaţii:
Urmează 21 de inculpaţi în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Cazimir Ionescu (în prezent membru CNSAS), N. S. Dumitru, Mugurel Florescu, Emil “Cico” Dumitrescu, Miron Cozma, Petre Peter, ş.a.
EXPUNEM URMĂTOARELE:
I . OBIECTUL CAUZEI
Faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au fost comise în luna iunie 1990 (zilele de 13-15), într-o perioadă de profunde transformări ale vieţii sociale, dar mai ales ale vieţii politice. Evenimentul a rămas în conştiinţa publicului sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului.
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990. Urmare acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la U.M.0575 Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birourile, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara mun. Bucureşti, la U.M. 0575 Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne motivul fiind că „au pactizat cu manifestanţii”.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim viceprim – ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Intreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia.
Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţi statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiții Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, iar numiţii Pârvulescu Dan Gabriel, Prodanczuk Gabriel Mircea, Iancu Cătălin,Grigore Ilie, Herlo Ioan şi Spânu Ion au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiune acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.
Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:
– uciderea numiţilor Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990; – vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate; – lipsirea de libertate a unui număr de 1250 de persoane.
Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat, odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal.
11/1979
Prezenta cauză penală nu va analiza:
– stabilirea responsabilităţilor fiecărui participant în parte, respectiv numai a persoanelor care au iniţiat acest plan menit a înlătura orice formă de opoziţie sau care au sprijinit, sub orice formă, aceste acţiuni, cunoscând că, în acest fel, le asigură realizarea scopului urmărit;
– distrugerile provocate la sediilor unor instituţii publice, asociaţii, redacţii de ziare ori a altor pagube materiale, produse în patrimoniul unor persoane fizice sau juridice;
– legalitatea măsurilor de arestare luate de organele de urmărire penală faţă de persoanele reţinute, în lipsa oricăror indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât aceste situaţii au făcut obiectul unui dosar de urmărire penală separat, întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. 751/P/2005, în care, la data de 31.05.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Soluţia a fost confirmată prin încheierea nr.845 din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr.3225/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
– evenimentele petrecute în Bucureşti sau în ţară, în perioada 01 ianuarie -13 iunie 1990, care sunt descrise în capitolul privind contextul general al cauzei.
Aceste aspecte nu fac obiectul cauzei, întrucât, redeschiderea urmăririi penale, confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 169 din 09 martie 2015, în dosarul nr. 514/1/2015, priveşte doar infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile de omor prevăzute de Codul penal anterior.
Ucisi in 13 iunie 1990de ZiaristiOnlineTV Cea mai mare parte din filmările de mai sus şi de mai jos au fost realizate pentru Liga Studenţilor de Eugen Popescu – alături de mine, care fotografiam – şi pierdute odată cu venirea minerilor (noi am ascuns casetele pe 14 iunie dimineaţa, când am văzut că vin minerii, într-o ladă de PSI cu nisip din Arhitectură). Ulterior filmările au apărut pe piaţă în condiţii neelucidate. Cu siguranţă, morţi sunt mult mai mulţi. Aceştia sunt cei pe care i-am văzut şi eu, unul dintre ei plecând la Domnul din braţele noastre…
Ziaristi Online v-a ţinut la curent cu evoluţia Dosarului Mineriadei în mai multe faze. În exclusivitate am anunţat că Adrian Sârbu va plăti: Pentru ce ar putea fi inculpat Adrian Sârbu în Dosarul Mineriadei. REMEMBER. “Este a patra oară când Adrian Sârbu dă declaraţii în acest Dosar istoric. Normal ar fi să-i fie schimbată încadrarea de martor în aceea de învinuit”, scriam pe 20 octombrie a.c. Iată că s-a întâmplat. Procurorii militari cu care am petrecut aproape o zi pentru a-mi fi înregistrată ultima depoziţie s-au ţinut de cuvânt, finalizând prima parte a Dosarului până de Crăciun. Cinste lor! (Victor Roncea)
PS: Desigur, luăm în calcul şi ca acest anunţ să facă parte de fapt dintr-o banală operaţiune psihologică cu miză politică. Vom vedea imediat după Crăciun.
Se mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.
“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie
Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.
După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele
Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.
Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.
Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac
Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:
“Luni, 11 iunie
La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )
În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.
Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război
Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.
Iliescu vrea 5000 de muncitori
La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.
“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.
Petre Roman conspiră Planul
Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.
Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.
La ora 4.30 are loc intervenţia.
Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN
Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.
Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile
Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.
Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci
La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.
Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.
Vine Ursu
Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.
Arme vechi pentru vremuri noi
Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.
“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:
“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”
La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!
Mâna Moscovei pe teren
O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.
Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.
“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”
“Ora 19.45:
Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)
La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.
La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.
Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997
Dl. Cristian Preda, europarlamentar ajuns la Bruxelles pe listele PDL-ului şi fost cenzor UTC şi propagandist PCR, a reacţionat violent la nominalizarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL pentru Primăria Capitalei. Dl. Preda a afirmat că “se simte insultat” personal şi că “regretă că nu a ascultat sfaturile de a candida ca independent la Primăria Capitalei”. Dar nu este prea târziu: dl. Preda poate candida chiar acum, pentru a salva Bucureştiul, pe listele partidului colegei sale Monica Macovei, M10. Suntem siguri că are toate şansele!
Dna. Monica Macovei, aşijderea, europarlamentar profitor al remorcii PDL-ului, Traian Băsescu, consideră că prin alegerea lui Marian Munteanu, “un candidat din umbra lui Măgureanu”, “PNL a lăsat cu totul Bucureştiul în braţele PSD”. Nici pentru Monica Macovei nu este prea târziu. Ea poate să abandoneze chiar acum fotoliul de europarlamentar, care-i asigură un salariu de 7000 de euro pe lună şi o pensie pe viaţă de câteva mii de euro lunar, şi să-l înlocuiască pe candidatul său complet anonim la Primăria Capitalei, pentru a salva Bucureştiul “din braţele PSD”. Dacă îi pasă de noi şi de “dreapta românească”, eu zic că merită să facă acest sacrificiu. Suntem siguri că are toate şansele!
Dar, înainte de a candida, ambii răsfăţati ai sistemului represiv comunist ar trebui să lămurească cum de au acceptat să facă parte din partidul al cărui co-proprietar a fost chiar… Virgil Măgureanu. Pentru mai puţin cunoscătorii vieţii politice româneşti, e bine să amintim că, după consumarea alegerilor din 2000, când Marian Munteanu a fost propunerea la preşedinţia României a alianţei din care făcea parte şi Partidul Naţional Român, fondat de Virgil Măgureanu, acesta s-a reorientat spre… Traian Băsescu şi Petre Roman. Astfel, în iunie 2001, alianţa condusă de Virgil Măgureanu a fuzionat cu PD. Timp de cinci ani, chiar Emil Boc a locuit în apartamentul lui Virgil Măgureanu, devenit locuinţă de protocol a PDL. Peste ani, Monica Macovei şi Cristian Preda au devenit exponenţi implantaţi de GDS în acelaşi PDL, alături de… Virgil Măgureanu, co-proprietar al partidului.
Recent, Elena Udrea, o culme a PDL-ului care i-a propulsat pe cei doi la Bruxelles, devoala modul în care Monica Macovei, respectiv Cristian Preda, au ajuns europarlamentari, printr-un denunţ public care, credem noi, ar trebui cercetat mai atent de organele în drept cât şi de OLAF şi Parlamentul European. Reproducem:
”Când răutatea = complexe + prostie… (…) Dacă ar avea puţină decentă, nu ar dezinforma pe cei care se uită în gură ei, de fost procuror comunist. (…) Pun o întrebare moralistei de mucava: cu ce bani şi-a făcut zecile de mii de afişe, bannere, mash-uri etc. în campaniile de la europarlamentare? Moralitatea nu a obligat-o să afle dacă nu cumva cu banii de la Microsoft, aduşi la partid de Sandu, Cocoş, Pinalty &Co, în 2009, sau cu bani din “borduri”, în 2014? Ei, pentru un salariu de 7000 de euro pe luna, evident că nu a simţit nicio obligaţie...”.
Aşadar: cu ce bani? Întrebarea rămâne valabilă şi pentru Cristian Preda. Aşteptăm răspunsul. Şi nu numai noi. După care, de mână cu Monica Macovei, eventual strâns legaţi cu o brăţară specifică vremurilor actuale, suntem siguri că cei doi pot salva împreună Bucureştiul!
O surpriză plăcută: m-am regăsit cu un citat despre Serviciul Român de Informaţii în capitolul “SRI văzut de jurnalişti” al lucrarii “Monografia SRI – 25 de ani”, publicată de Editura Rao şi primită acasă prin amabilitatea directorului SRI, Eduard Hellvig, care promite încă de la început să consolideze relaţia dintre principalul serviciu de informaţii al României şi presa de specialitate şi societatea civilă românească. “Monografia SRI” se constituie drept o istorie necosmetizată a ultimilor 25 de ani, cu bune şi rele, provocări şi crize, succese şi controverse, lucrare pe care o recomand oricărui român sau străin interesat de trecutul recent şi încă fierbinte al României. Personal, parcurgând textul profesioniştilor SRI am retrăit multe din situaţiile cu care m-am confruntat la rândul meu, de pe frontul jurnalistic, în ultimii 25 de ani. Preocupându-se de SRI de la formare până azi – nu lipsesc agitaţiile stridente ale Elenei Udrea – lucrarea omite însă să acopere şi perioada intensă de transformare a structurile de informaţii româneşti, când, după lovitura de stat din decembrie 1989, Departamentul Securităţii Statului a fost desfiinţat violent, înglobat sub tutela unor agenţi sovietici, conducerea arestată de oamenii GRU iar unitatea sa specială “anti-KGB”, anihilată brutal. Mai mult pentru tinerii sau mai puţin tinerii care nu au trăit aceste evenimente şi par să nu înţeleagă nici azi ce a fost la ’89, am încercat să public un volum de documente şi mărturii inedite pe acest subiect, rămas însă în stadiu de proiect, din lipsă de timp. M-am bucurat totuşi să văd că şi în această lucrare, curată, care îmi aminteşte prin copertă de Cartea Albă a Securităţii realizată de regretatul istoric Mihai Pelin, luptătorii de pe frontul nevăzut şi-a adus omagiul pios eroilor-martiri ai Brigăzii Antiteroriste masacraţi la ordinele sovieticilor în 1989. Cinste lor şi mulţumiri SRI!
Un rezumat video al acestei lucrări puteţi găsi la SRI.Ro
In vara aceasta am acceptat invitatia de a-l vizita la inchisoarea Jilava, mai precis la spitalul penitenciar, impreuna cu jurnalistul Horia Tabacu, pe “generalul cu piciorul in ghips”, Victor Atanasie Stanculescu, in varsta de 85 de ani, “managerul revolutiei” si singurul participant la evenimentele din 1989 aflat in detentie, incaltat cu o pedeapsa de 15 ani. In 2007, la finalul unor demersuri judecatoresti sinuoase, care au durat 10 ani, Victor Stanculescu a fost condamnat pentru crimele de la Timisoara din decembrie 1989 desi cel care a dat ordinul de a se trage asupra manifestantilor a fost Ion Coman (ascultati teleconferinta din 17 decembrie 1989 si cititi un fragment din stenograma via Marius Mioc). In acelasi timp, Victor Stanculescu este unul din personajele-cheie ale rasturnarii regimului totalitar din Romania, eveniment istoric de care profita si azi, imbuibandu-se din cadavrul lui Nicolae Ceausescu, tot felul de “anti-comunisti” si “post-comunisti”, cei mai multi de sorginte kominternista. In schimb, Stanculescu sta la Jilava. Personal, nu stiu de ce Victor Stanculescu se afla inchis. Il urmareste blestemul lui Ceausescu, pe care el insusi l-a condamnat la moarte (dar, in acelasi timp, pe altii de ce nu-i ajunge?)? Cine stie? L-am intrebat daca si el crede ca este o “razbunare a Securitatii”, a generalului Iulian Vlad sau a lui… Sorin Ovidiu Vintu – cum mi-a declarat actuala sa tovarasa de viata – , sau poate a unor servicii secrete straine, respectiv a grupului de interese reprezentat de Traian Basescu. In inregistrarile video de mai jos veti afla ce a raspuns generalul. L-am mai intrebat cum a fost cu excursia de la Balaton, din 1989, cand a fost abordat de ofiteri ai GRU responsabili pe Balcani si ce crede despre ipoteza existentei unui nucleu KGB bine infipt sub fustele Elenei Ceausescu. Apoi, despre anii de dupa instalarea la putere, despre mineriada din iunie 1990, relatiile cu Ion Iliescu si Petre Roman si marile tunuri ale perioadei dar si ce parere are despre Ion Antonescu, acum ca sta in acelasi loc in care a sfarsit maresalul. Din proprie initiativa, si in premiera, generalul ne-a vorbit si de o afacere a Mossadului, serviciul de informatii israelian, in care a fost implicat cat si despre intronarea lui Mihai Caraman ca sef al SIE ca si, in treacat, despre masinatiile de la varful nou creatului SRI. De asemenea, ne-a istorisit cu lux de amanunte cum a fost cu vizita sa la Versoix, la Regele Mihai, efectuata “clandestin”, in miez de noapte, in timp ce se afla intr-o delegatie oficiala. La cererea mea, Victor Stanculescu a relatat si despre asasinarea Grupului Trosca, eveniment la care a fost martor indirect, fiind aflat chiar in acel moment in centrul de comanda de la MApN, alaturi de agentul GRU Nicolae Militaru si… “emanatul revolutiei” Ion Iliescu, intr-un triumvirat pe care el il denumeste “triunghiul Bermudelor”. Generalul Victor Stanculescu ne-a marturisit ca a solicitat in inchisoare si lucrarea istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, pe care a conspectat-o si adnotat-o. Am preferat sa redau inregistrarile conversatiei cu generalul Victor Stanculescu aproape integral, in loc sa fac selectii scurte, mai abordabile pentru mult prea grabitul cititor de azi. Ceea ce pe unii poate sa-i plictiseasca, pe cautatorii adevarului despre decembrie 1989, pulverizat in experientele participantilor, fie ei ofiteri de Securitate sau ai Armatei, fie simpli civili, ii poate interesa in amanunt. Acesta este scopul demersului: aflarea adevarului. Pe care il cautam si in tina, daca este cazul. Nu judecam, nu “condamnam”, ca diversi tovarasi pretutindenari. In acelasi scop, pe langa noi documente despre agentul sovietic dezinformator Ion Mihai Pacepa, maine voi publica, in premiera absoluta, prin amabilitatea unui colonel in rezerva al SRI, completarea Raportului Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, care cuprinde opiniile separate ale membrilor Comisiei “Sergiu Nicolaescu – Valentin Gabrielescu”, dupa audierea a sute de martori si consultare a mii de documente si inregistrari. Prima parte a Raportului a fost deja publicata, in exclusivitate, de Ziaristi Online. Fragmentele video, care se incheie cu o confesiune a fostului membru al completului de judecata al lui Nicolae Ceausescu despre originile sale rusesti, sunt insotite, mai jos, de o suita de fotografii in care puteti gasi si cateva note de mana ale generalului. Asadar, banda, va rog:
Cu generalul Victor Stanculescu despre Decembrie 1989.
Generalul Victor Stanculescu despre Mineriada din 1990 si vizita la Regele Mihai.
Generalul Victor Stanculescu despre asasinarea Grupului Trosca si alte aspecte.
Generalul Victor Stanculescu despre Balaton, GRU, KGB si Elena Ceausescu.
Generalul Victor Stanculescu despre originile sale rusesti.
Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.
Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.
August 3rd, 2017 
VR 
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
Posted in 
Tags: 
