Sunt unii oameni care nu pot pleca acasă nici azi, dupa 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Printre ei se numără şi tinerii din Grupul Artiştilor Anti-Terorişti, care ţin să ne aducă aminte de una dintre cele mai oribile crime de la “revoluţie”: asasinarea luptătorilor USLA din Grupul Trosca, (foşti) eroi-martiri asasinaţi sub ochii lui Iliescu, la ordinul agentului GRU Militaru şi de-martirizaţi prin semnătura lui Băsescu. La care se adaugă uciderea bestială a colonelului Dumitru Coman, la Odorheiu Secuiesc, şi a maiorului Aurel Agache, la Târgu Secuiesc. Să nu uităm! Să nu-i uităm! Dumnezeu să-i ierte!
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, două seminţii, străine de România, şi, să recunoaştem, neprietene românilor, au produs cele mai bestiale crime ale revoluţiei: ungurii din Harghita-Covasna – prin uciderea şi mutilarea sălbatică a ofiţerilor Securitate şi miliţie din Odorheiu Secuiesc şi Târgu Secuiesc, respectiv locotenent-colonelul Dumitru Coman, linşat de maghiari dezlănţuiţi, şi maiorul Aurel Agache, ambii bătuţi până la moarte şi după -, şi ruşii, care au ordonat prin agenţii lor uciderea militarilor din Grupul Trosca, ale căror cadavre au fost lăsate în plină stradă şi profanate drăcesc. Ucideri ritualice. În ambele cazuri, vinovaţii, deşi cunoscuţi, au rămas nepedepsiţi. Cu sprijinul celui mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin doi dintre reprezentaţii ei: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În ambele cazuri, victimele au fost ucise, a doua oară, batjocorindu-li-se memoria, de la cel mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin grija celui de-al treilea locatar: Traian Băsescu.
Trecerea printr-un timp dat a unui personaj, în speţă mandatul unui preşedinte, trebuie să rămână în istorie printr-un ceva, prin ceea ce-l defineşte. Un lucru emblematic. Aşa-zisa condamnare a comunismului, pe baza unui “raport” mistificator al istoriei României, nu poate fi decât un fals în acte publice. În rest, a rămas ceva concret în urma lui Băsescu, dincolo de informaţiile venite pe final de ultim mandat privind şpăgile de milioane de euro solicitate şi primite de cei care se foloseau în traficul de influenţă în primul rând de asocierea cu persoana sa? Sau de o altă informaţie, la fel de revelatorie, şi anume că în perioada premierului Emil Boc problema Tezaurului României de la Moscova a fost scoasă din programul de guvernare? Asemenea Tezaurului, praful şi pulberea s-a ales de România în ultimii zece ani. Nu este cazul să deschid aici o analiză pe care mi-am refuzat-o, din motive de post. Vreau să mă refer doar la esenţa problemei. A Cazului Băsescu.
Prisma: Cazul Tokes vs Cazul Coman-Trosca, ultimul fiind, după cum se ştie, depozitarul dovezilor că generalul Nicolae Militaru – cel căruia Ion Iliescu şi Silviu Brucan i-au încredinţat conducerea Armatei în 1989 – a fost agent KGB/GRU. La cererea senatorului Raymond Luca, născut în URSS, solicitare neîntemeiata legal dar în care se acuză că cei doi, Coman şi Trosca, alături de alţi ofiţeri USLA, ar fi făcut “poliţie politică”, preşedintele Traian Băsescu semnează la sfârşitul lui februarie 2011 decretele de “demartirizare” a acestor eroi.
La zidul adevărului, din punctul meu de vedere, Băsescu rămâne în istoria turnesolului, în primul rând, prin aceste două gesturi definitorii şi emblematice, care îi marchează cu fierul roşu toată cariera: neridicarea Ordinului National “Steaua României”, acordat chiar de către el antiromânului visceral cocoţat în cele mai înalte funcţii europene cu aportul PDL, agentul Securităţii comuniste a Ungariei Laszlo Tokes – în ciuda tuturor instanţelor morale şi legale care cereau şi permitea acest lucru -, şi batjocorirea luptătorilor din Grupul Trosca, executaţi a doua oară de la uciderea ritualică şi profanarea lor sălbatică, prin ridicarea titlurilor de eroi-martiri, – în ciuda faptului că întreaga acţiune de contestare a lor a fost nelegală, injustă şi imorala, taxată apoi chiar de Avocatul Poporului drept nulă de drept.
Justiţia i-a dovedit lui Traian Băsescu caracterul ilegal al propriei semnături date în 2011 pe decretul de anulare a titlurilor de eroi-martiri pentru Dumitru Coman şi membrii Grupului Trosca. La momentul semnării retragerii titlurilor, sentinţa de “poliţie politică” invocată pentru atacarea eroilor-martiri nu era definitivă, fiind ulterior contestată în Instanţă şi, mai mult, chiar dovedită drept nulă de Avocatul Poporului, deorece actul CNSAS a fost publicat în Monitorul Oficial după ce instituţia fusese declarată ca funcţionând în baza unei legi neconstituţionale. Şi totuşi, cinci eroi-martiri au rămas “demartirizaţi”, soţiile eroilor şi cei 11 copii rămaşi orfani de tată fiind obligaţi să returneze pensia de urmaş cumulată, din 2004 până în 2011.
În 2011 i-am demonstrat preşedintelui că a greşit şi că are posibilitatea şi datoria să repare această “eroare”. În aceeaşi scrisoare către Preşedinţie afirmam că mai bine ar ridica împreună cu SRI-ul un monument in cinstea acestor eroi, la locul crimei. La doar câteva zile, la neagra comemorare, un grup de artişti “teroristi” a ridicat un monument temporar, extrem de sugestiv: pe un cauciuc inscripţionat cu numele TROSCA, un cap strigând către noi, cu ochii larg deschişi, amintind decapitarea şi profanarea şoferului autovehiculului blindat al USLA, ucis prin călcare cu tancul (foto sus – Video aici). Anul următor, în 2012, SRI-ul a ridicat un monument la locul masacrului însă fără a reuşi, până azi, să scape de un panou publicitar cu reclamă la cârnaţi ieftini, proţăpit la mai puţin de 10 metri de monument (foto).
Anterior, SRI reacţionase la gestul preşedintelui Băsescu prin publicarea unui anunţ sobru, comemorativ, în revista serviciului, Intelligence (Nr. 19, martie – mai 2011). Pe două pagine negre, cu imaginea unei lumânări aprinse, alături de portretele luptătorilor antiterorişti căzuţi la datorie se afla textul sec: Eroii nu au nevoie de “Diplome”. Dar familiile lor?
Aşa că, dacă este să judecăm mandatele lui Traian Băsescu dincolo de fumigene şi lăcrămioare, iată, scripta manent – asta rămâne: o semnătură pentru un ungur extremist, apărător înfocat al criminalilor maghiari din decembrie 1989 şi o semnătură împotriva unor eroi-martiri români ucişi de ruşi, ritualic, în acelaşi decembrie negru. Judecaţi singuri.
Şi, în plus, să nu uităm de deservirea clanului de mafioţi culturnici antiromâni în frunte cu Tismăneanu – cu “raportul” său falsificator al istoriei românilor – şi compania lui de zgomote, Liicheanu, Pleşu, Patapievici…
În această noapte, de 23 spre 24 decembrie, se împlinesc 25 de ani de la asasinarea Grupului Trosca, ofiţerii USLA Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel, şeful serviciului de protecţie apropiată), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent, şofer ABI ucis prin calcare cu şenila tancului. Capul acestuia a fost asezat pe roata unui ABI), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).
Dumnezeu să-i ierte!
Fotograful Laurenţiu Gâlmeanu, cel care a surprins şi o serie întreagă de imagini extraordinare din Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989, a publicat în această noapte de 23 spre 24 decembrie 2014, în premieră, In Memoriam Grupul Trosca, o filmare tulburătoare de la locul carnagiului, realizată în ajunul Craciunului, în urmă cu 25 de ani. Dacă aveţi nervii tari, o puteţi viziona în baza blogului său cu Imagini de la Revoluţia din 1989.
Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Pana acum. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:
In decembrie 1989, in judetele Harghita si Covasna au fost ucisi bestial mai multi ofiteri romani, cele mai cunoscute cazuri fiind cel ale sefului Securitatii din Odorheiu Secuiesc, locotenent-colonel Dumitru Coman, linsat de unguri dezlantuiti, si cel al ofiterului de Militie Aurel Agache, colonel post-mortem, ucis cu cruzime, batjocorit si mutilat in Targu Secuiesc.
Nici unul dintre zecile de ucigasi extremisti maghiari din “Tinutul Secuiesc” nu si-a primit pedeapsa pentru crimele faptuite. Aparati de UDMR-istul György Frunda unii dintre ei au fost gratiati de Ion Iliescu si Emil Constantinescu, iar altii au fugit din tara si sunt protejati sfidator de Ungaria, care se face ca nu-i gaseste.
Fiul lui Aurel Agache, Dionisie Aurel Agache, de unul singur, fara nici un ajutor din partea Ministerului de Interne sau al “statului roman” – ba chiar dimpotriva -, cauta si azi sa faca dreptate pentru moartea tatalui sau prin tribunalele de la Bucuresti, Budapesta sau Strasbourg.
De anul acesta, familia lui Dumitru Coman nu-si mai primeste nici compensatia simbolica oferita de stat. Mai mult: si familia lui Dumitru Coman si familiile eroilor-martiri ucisi cu salbaticie in Bucuresti, membrii grupului USLA condus de Gheorghe Trosca, sunt silite sa inapoieze contravaloarea tuturor pensiilor de urmas primite de-a lungul anilor de la “statul roman”.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a hotarat, printr-o decizie nedreapta, ilegitima si ilegala, ca eroii ucisi pentru a satisface apetenta ritualica de sange a serviciilor ostile Romaniei, KGB/GRU, AVO/AVH, nu mai sunt eroi, pentru ca… au colaborat cu Securitatea. Poate sunt, atunci, proprii lor criminali? La “demartirizarea” eroilor, Administratia Prezidentiala a “uitat” sa verfice daca decizia aberanta a CNSAS, in baza careia s-a savarsit sacrilegiul, a fost contestata, cumva, in Instanta, de urmasii ofiterilor romani ucisi in acel decembrie negru.
Este vreo diferenta intre servilismul complicilor la crima, asa-zisi presedinti ai Romaniei care au favorizat cu buna stiinta o sleahta de ucigasi maghiari, recte Ion Iliescu si Emil Constantinescu, si actul care a dat satisfactie agentilor rusi de ieri si de azi din Romania, semnat de Traian Basescu? Nici una. Dumnezeu sa-i ierte!
La Craiova, la cea mai recenta lansare a lucrarii generalului Aurel I Rogojan, “Fereastra Serviciilor Secrete“, care trateaza pe larg si cazurile Trosca si Agache, veteranii Securitatii si ai SRI i-au omagiat, la randul lor, pe eroii post-mortem “demartirizati” anul acesta. Ziaristi Online prezinta:
Urmare a unei lucraturi, Presedintele Romaniei a hotarat in aprilie anul trecut demartirizarea eroilor romani ai trupelor USLA ucisi si profanati bestial in fata sediului MApN in noapte de 23 spre 24 decembrie 1989, la comanda KGB si GRU. Este vorba de Grupul Trosca, decapitat, la propriu, de agentul GRU Nicolae Militaru. Am contestat decizia Presedintelui purtand chiar o corespondenta pe aceasta tema cu Administratia Prezidentiala. Parerea mea ramane aceeasi, dupa cum puteti auzi si vedea si in aceasta inregistrare video de la cea mai recenta lansare a cartii “Fereastra Serviciilor Secrete” – care trateaza si Cazul Trosca -, a generalului (r) SRI Aurel I Rogojan (detalii despre aceast eveniment, la care au participat numeroase cadre active si in rezerva, in cursul zilei de maine). La vremea respectiva, SRI a avut o reactie demna, afirmand, negru pe alb, in revista oficiala a Serviciului, “Intelligence”, ca “Eroii nu au nevoie de ‘diplome'”.
Ca reactie la decizia prezidentiala, pe 22 decembrie anul trecut, un grup de artisti ai informatiilor, si nu numai, i-a ridicat ad-hoc o statuie colonelului martir Gheorghe Trosca in memoria jertfei sale si a camarazilor sai, din urma cu 22 de ani (foto dreapta). Pe locul acestui monument-protest, ieri, 20 decembrie 2012, Serviciul Roman de Informatii a dezvelit un monument din marmura, pentru a omagia Eroii Antiteroristi. Felicitari (sfatul meu catre conducerea SRI este sa inchirieze panoul publicitar din spatele monumentului, pe care sa dispuna un mesaj pe masura solemnitatii locului si nu unul despre reduceri de preturi – foto mai jos, cum este cel de acum. Sau sa-l desfiinteze)! Iar in aceasta seara, intre orele 21 si 23, TVR va avea o Editie Speciala pe aceast tema si va difuza documentarul de exceptie al realizatorului Corneliu Mihalache, “Piepturi goale şi buzunare pline” (de fapt, tot goale!).
PS: Raspunsul la intrebarea din finalul interventie mele (video) este: se pare ca da!
Mai este de adaugat ca, prin coroana depusa ieri la Monumentul Eroilor Antiteroristi (foto mai jos), SRI a informat practic, pentru prima oara public, cine au fost teroristii din Decembrie 1989. Grupul Trosca a fost Anti-KGB si Anti-GRU. Coroana SRI de la monumentul grupului de luptatori masacrat bestial in Decembrie 1989 le este dedicata lor, Eroilor Antiteroristi. Rezulta asadar destul de clar ca teroristii din decembrie 1989 au fost rusii din KGB si GRU.
Ediţie specială PRIM PLAN – Conducerea SRI vine la TVR1
Vineri, după Telejurnalul de la ora 20.00, urmăriţi la TVR1 o Ediţie Specială în care invitaţi sunt şefii Serviciului Român de Informaţii. Dupa aceasta Editie Speciala de la ora 21.00, de la 22.00 veti putea urmari documentarul exceptional al lui Corneliu Mihalache “Piepturi goale şi buzunare pline”. “Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”, ne invita Corneliu Mihalache
Azi, 21 decembrie, de la ora 21.00, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu sunt faţă în faţă cu directorul şi prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii – George Maior şi Florian Coldea, într-o Ediţie Specială, la TVR1.
Informaţii din spatele celor mai închise uşi din România, imagini în premieră filmate chiar de SRI la antrenamentele brigăzilor anti-tero şi dezvăluiri despre unul dintre cele mai tulburătoare momente ale Revoluţiei române – episodul USLA şi colonelul Trosca.
Vedeti filmul prezentat de SRI la TVR chiar de la sursa.
Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei este cel al ameninţărilor teroriste.
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
OMAGIEREA EROILOR
Titlu: “Ziua luptătorilor antiterorişti” Postul de televiziune: “TVR 1” din 20.12.2012, ora: 14:18 – Crainic: Teodora Popa
“In România, 7 luptători antiterorişti au murit în decembrie 1989, în faţa Ministerului Apărării. Ei au fost chemaţi să apere sediul instituţiei de terorişti. S-a dovedit a fi însă o diversiune, au fost prinşi într-o ambuscadă, s-a deschis foc asupra lor, iar trupurile le-au fost profanate pentru a legitima mitul teroriştilor. Astăzi, Serviciul Român de Informaţii le-a ridicat luptătorilor USLA un monument exact pe locul în care au căzut la datorie.
Reporter: In acest loc, au căzut la datorie 7 luptători antiterorişti, în 24 decembrie 1989, stă scris pe monumentul ridicat în faţa fostului sediu al Ministerului Apărării.
George Cristian Maior, directorul SRI:O reparaţie istorică şi morală şi, în acelaşi timp, o cinstire pentru toţi aceia care şi-au pierdut viaţa în misiune, din Brigada Antiteroristă.
Reporter: Din ordinul generalului Nicolae Militaru, USLA-şii au fost chemaţi să apere de terorişti sediul MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ministerul era oricum apărat de tancuri. Imediat ce trupele USLA au ajuns la faţa locului, s-a deschis foc asupra lor. 7 luptători au fost ucişi. Cadavrele au stat expuse zile întregi, iar pe maşinile lor de intervenţie s-a scris ‘terorişti’. Colonelul Gheorghe Trosca a fost decapitat. Trupurile luptătorilor au fost profanate. Inainte să fie şeful de Stat Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, Trosca a lucrat la Contrainformaţii. Avea rolul de a depista înalţi reprezentanţi ai regimului comunist racolaţi de sovietici. Nicolae Militaru era vizat pentru legături cu Serviciul Secret al Armatei sovietice.
In 2011, preşedintele Traian Băsescu a retras titlurile de eroi martiri pentru Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotuna, în urma unei decizii primite de la CNSAS.
G.C. Maior:Pentru noi, ei sunt eroii noştri şi acest lucru nu trebuie să fie consemnat în vreo sentinţă, în vreo decizie formală.
Reporter: Rude, foşti camarazi şi actuali luptători ai Brigăzii Antiteroriste a SRI au fost prezenţi la dezvelirea monumentului dedicat USLA-şilor care şi-au pierdut viaţa în zilele tulburi ale Revoluţiei.
“Colecţii anuale/ Evenimente militare – ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST”
“Anii ’70 au adunat o tragică moştenire pentru ceea ce avea să devină terorismul în lume, peste decenii In numele ‘cauzei de apărat’, justiţiari cu sau fără de ţară revendicau deturnări de aeronave, luări de ostatici, atacuri cu bombe, masacrul de la Jocurile Olimpice de la München (1972) sau asasinarea prim-ministrului Italiei, Aldo Moro (1978), sunt doar două dintre evenimentele tragice de care şi-au legat identitatea membri ai unor organizaţii teroriste precum SEPTEMBRIE NEGRU sau BRIGAZILE ROSII. Ca reacţie firească de autoprotecţie, începând cu anul 1974, în România s-a constituit o structură de mici dimensiuni căreia i-au fost încredinţate responsabilităţi antiteroriste. Aceasta a evoluat conceptual, funcţional şi organizatoric, astfel că la 15 decembrie 1977 a luat fiinţă Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).
“Patria a priori”
In decursul activităţii sale, USLA s-a confruntat cu numeroase încercări de pătrundere în spaţiul naţional ale unor membri sau simpatizanţi ai diferitelor mişcări teroriste. In decembrie 1984, în faţa Hotelului Bucureşti din Capitală, organizaţia disidentă palestiniană Al Fatah-Consiliul Revoluţionar (Abu Nidal) a comis un atentat terorist soldat cu moartea unui diplomat iordanian. Tot în Capitală, în primăvara anului 1985, în complexul studenţesc Grozăveşti, terorişti arabi au plasat mecanisme explozive sub autoturismele unor lideri ai organizaţiei studenţilor sirieni din România. Doi specialişti pirotehnişti ai USLA şi-au pierdut viaţa în încercarea de dezamorsare a dispozitivelor capcană. Instituţia ‘luptătorului antiterorist’ a înregistrat cea mai grea jertfă în 24 decembrie 1989: în tumultul evenimentelor Revoluţiei, în Bucureşti, şi-au pierdut viaţa nouă luptători antiterorişti. 1990 este ‘anul de naştere’ al Brigăzii Antiteroriste. Noul început de drum a stat sub semnul altor provocări ale ameninţării teroriste: în august 1991, la Bucureşti, un comando indian al organizaţiei teroriste Baabar Khalsa a încercat asasinarea ambasadorului conaţional acreditat în ţara noastră. Datorită intervenţiei luptătorilor antiterorişti, atentatul s-a soldat cu un eşec. Mai târziu, în anul 1995, Brigada Antiteroristă a identificat lideri ai organizaţiei teroriste ‘Armata Roşie Japoneză’, reuşind să prevină derularea de către aceştia a unor activităţi pe teritoriul României. După 11 septembrie 2001, în temeiul atributelor de autoritate naţională în domeniul antiterorism acordate Serviciului Român de Informaţii, Brigada Antiteroristă a cunoscut mutaţii conceptual-funcţionale succesive. Aceste transformări au valorificat deopotrivă experienţa acumulată şi orizonturile prefigurate de Strategia naţională de prevenire şi combaterea terorismului (România fiind printre primele ţări din sud-estul Europei care – după atentatele de la 11 septembrie – au avut iniţiativa elaborării unui document doctrinar destinat autoprotecţiei faţă de fenomenul terorist).
Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional “PENTRU MERIT” în grad de Cavaler. Centrat pe puterea primordială a informaţiei, antiterorismul românesc pune în valoare conceptul de prevenire prin cooperare, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), al cărui coordonator tehnic este Serviciul Român de Informaţii. In scopul îndeplinirii unitare şi coerente a misiunilor, la nivelul Serviciului Român de Informaţii funcţionează, începând cu anul 2005, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă. Mecanismul intern de cooperare are menirea de a contribui esenţial la stabilirea de strategii de etapă, a căror eficienţă este comensurată inclusiv pe dimensiunea activităţii de cooperare internaţională. Ca membru cu drepturi depline al NATO şi UE, România este angajată ferm şi fără echivoc în efortul internaţional de luptă împotriva terorismului. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. In conştiinţa luptătorului antiterorist, jertfa deschizătorilor de drumuri reprezintă lecţia datoriei împlinite la cote de performanţă specifice unui corp de elită. Anul acesta, ROMFILATELIA introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Aducem mulţumirile noastre Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.”
“Comunicat de presă – ‘Romfilatelia'” Agenţia de ştiri: “Agerpres” din 20.12.2012 – Redacţia
“Ziua Luptătorului Antiterorist – ‘Romfilatelia’, societatea care înscrie periodic în programul său noi tematici reprezentative pentru România, demonstrând astfel că filatelia cultivă valorile naţionale şi este martorul şi mesagerul marilor evenimente, celebrează Ziua Luptătorului Antiterorist şi introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Pe fondul acţiunilor teroriste din anii ’70 şi ca o reacţie firească de autoprotecţie, de-a lungul timpului, în România, au fost constituite diverse instituţii cu responsabilităţi antiteroriste, de la o primă structură înfiinţată în 1974 până la Uniunea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA)-1977 şi Brigada Antiteroristă în 1990. Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional ‘PENTRU MERIT’ în grad de Cavaler. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. Sărbătorind acest eveniment, ‘Romfilatelia’ introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist, alcătuită din două mărci poştale cu valorile nominale de 1 leu şi 8,10 lei, un plic prima zi, un carton filatelic şi un întreg poştal. Incepând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2012, emisiunea de mărci poştale Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist va putea fi achiziţionată de la toate magazinele ‘Romfilatelia’ din Bucureşti şi din ţară.”
Intr-un raspuns la o solicitare transmisa de subsemnatul, pe 21 decembrie a.c., Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in Cazul Trosca – Erou-Martir, se afirma, in principal, urmatoarele:
“Referitor la cererea dumneavoastra de reanalizare a modului în care a fost solutionata petitia initiala referitoare la “cazul Trosca C.N.S.A.S.”, prin care ne învederati aspecte ce ar putea conduce la anularea decretelor de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei Române din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe va informam faptul ca verificarea legalitatii acestora face obiectul mai multor dosare ce se afla în curs de solutionare pe rolul instantei de contencios administrativ.”
După ce s-a dat sentinţa „executaţi-l”, am fost luat cu forţa şi scos din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat: „Să-l spânzurăm!”
În jurul orelor 18,00 a fost organizat un marş în centrul oraşului cu lumânări aprinse, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele.