Discutand cu Lech Walesa despre Basescu, Tismaneanu si piatra de moara a Romaniei: agentura kominternista
Mircea Mitrofan, un tanar ziarist care este într-un dialog continuu cu jurnaliştii din cele doua state romanesti, Republica Moldova si România, m-a supus unui tir de 25 de intrebari pentru EveryDayJournalism.com. Doua aici, cu raspunsuri glont:
– Cea mai mare satisfacţie?
– Libertatea. Dar și cea mai costisitoare…
– Ce nu a reușit să facă Victor Roncea în activitatea sa profesională?
– Să-l salveze pe președintele României de Traian Băsescu.
Conferinta Civic Media – Ziarul Ziua – Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti despre Basarabia si Geopolitica Marii Negre, la inceputul mandatului presedintelui Traian Basescu
…a apărut Noua Republică (şi a murit). Apoi a apărut Forţa Nouă şi… a murit. Apoi a apărut ICCD si… a sfârşit în PFC (Partidul Forta Civica al lui MRU) care… e muribund. A apărut Fundaţia Mişcarea Populară şi ….noroc cu Băsescu că a scos-o la o cafea ca să poată să apară la televizor.
Minabilii noştri contemporani, « fripturiştii lui Băsescu », internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul unguentelor şi al altor consumisme – untul lui Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau mai pe ocolite, în categoriile infamante « antisemit » sau « incorect politic ». Ambele categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un secol XIX românesc destul de complicat.
“Am fost acuzata pentru ca am iubit România. Îmi recunosc “vina”. De dragul culturii române, cu dorinta de a întemeia o scoala serioasa de indianistica, m-am stabilit aici.
Daca am vrut sa împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame si frica – acea teama care aproape ca ne-a paralizat mintile – alaturi de el. Nu m-am gândit sa plec de aici, nici sa trâmbitez la posturile straine de radio.
Scriam cu mâna în manusa, umblam dupa lumânari pentru serile fara curent, asa cum faceau multi. N-am învatat, însa, sa patinez pe strazile Capitalei, pentru ca în fiecare zi studentii ma luau de mâna, ma duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – si ma aduceau acasa.
Uitându-ma la acele fiinte înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se parea ca vorbesc unor statui, într-o galerie de arta. Când le ascultam lectiile, vedeam cum le-au înghetat buzele, în “temperatura camerei”. Totusi, lumina privirii lor mi-a dat puterea sa rezist”.
Amita Bhose, 1992
Foto sus: La Ipotesti, cu alti iubitori ai lui Eminescu
Si acum, un fragment dintr-o scrisoare/articol despre starea culturii romane si ministrul A. Plesu
“(…)
* * *
În mai multe locuri din acest articol m-am referit la Ministerul Culturii. Deoarece orice critică sau chiar întrebare la adresa acestui minister este considerată un atac la persoană, subliniez că nu am nici o intenţie de a contesta valoarea domnului Andrei Pleşu ca un om de cultură. Dar nici domnia-sa n-are voie să şteargă cu buretele serviciul pe care l-am adus culturii române printr-o activitate susţinută de peste 30 de ani. La o recepţie diplomatică, domnul ministru m-a acuzat: „Aţi iubit România atunci când ea nu trebuia iubită”, la care am replicat: „Iubesc cultura română, indiferent cine o conduce”.
Las la o parte comportarea oaspetelui de onoare, care a insultat o invitată. Dar mă întreb, dacă aceasta este părerea domniei sale despre mine, de ce a acceptat să participe la comemorarea lui Sergiu Al-George pe care am condus-o la Universitate în 1981? Când alţii îşi aduceau omagiile celui care plecase dintre noi abia cu zece zile înainte şi se citea din scrierile sale, domnul Pleşu se angaja în discuţii cu vecinii de tribună. A fost ultimul vorbitor şi a ţinut un discurs doar „lustruindu-se pe el”, reuşind să strice atmosfera de pioşenie în care ne aflam.
Dacă atunci aţi crezut, domnule Pleşu, că acel om nu merită nici un minim de respect din partea dumneavoastră, de ce mai puneţi acum numele lui pe firma Institutului de Cercetări Orientale pe care l-aţi înfiinţat în cadrul ministerului pe care îl conduceţi? Ca să justificaţi angajarea ca director a prietenului dumneavoastră Radu Bercea, pe care doar dumneavoastră l-aţi numit succesorul lui Al-George?
Sergiu Al-George a trăit şi a murit pentru India. Iar acum, profitând de moartea lui, analfabeţii se lansează ca mari sanscritişti şi poporul român plăteşte impostura lor.
Amita Bhose – Didi, care ar fi implinit 80 de ani pe 9 februarie anul acesta, a iubit Romania mai mult decat ministrul Culturii lui Iliescu. Si a vazut si a si scris prima care este caracteristica principala a celor doi, dupa cum o vedeti subliniata mai jos: aceea de profitori. Ai tuturor regimurilor.
Evenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:
“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.
În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.
„Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.
Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”
Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).
“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:
Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:
A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…
Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.
Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.
Tanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – fotoJurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.
Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si 2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.
Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.
Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.
Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.
Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:
“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.“
In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:
“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:
Stimată Doamnă Preşedinte,
Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.
Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi, nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.
Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:
“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”
Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ,tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.
Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…
Cu parere de rau,
Victor Roncea
PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!
“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.
Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.
Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:
Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”
Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:
Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (https://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)
În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”
Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut un eseu pe marginea Evangheliei.
Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.
Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».
Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».
Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”
Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardtsau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.
Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.
Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?
Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.
Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen, wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.
Recommended Reading:
Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.
Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice
Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.
Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.
În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.
Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!
La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.
Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.
Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.
Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?
PS Victor Roncea, vineri, 22/03/2013 at 18:52 : In legatura cu alegerile din PDL se adevereste, iata, acum, ceea ce noi am previzionat de hat! Mi-e atat de scarba incat nu vreau sa-mi murdaresc mintea mai mult decat o fac acum pentru a scrie ceva mai elaborat. Parerea mea este, oricum, ca si daca sectoristele lui Basescu si Soros pierd si daca castiga, pentru Basescu e oricum gata: dricul politic il asteapta la poarta Cotroceniului. Vaya con Dios (?) marinero!
PS 2: Cat au luat brigazile rosii ale komisaresei lui Soros si Basescu, “reformistii” trotkisti? 4 %? Bun, atunci putem spune si “Adio, Parlament European!” 🙂 🙂 🙂
Pe aceeasi tema: Am aflat ca niste derbedei au ocupat si vandalizat ieri seara sediul ICR de la Paris ca “forma de protest” pentru nu vin Plesu, Liiceanu si Cacartarescu sa ii mangaie pe cap. Astia nu sunt extremisti, sunt… “artisti”. 🙂 🙂 🙂
MEDIAFAX informeaza că plagiatorul Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său. Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, că recunoscutul plagiator “atacă continuu, fără a se informa”.
Andrei Marga, despre prezenţa lui Andrei Pleşu la Salon du Livre: Vorbe goale. Nu a fost invitatul ICR
“Andrei Pleşu atacă continuu fără a se informa, iar dacă îndrăzneşti să îi răspunzi eşti deja «în derapaj». Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul şi o fac, mărturisesc, cu reţinere şi doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual şi la modesta mea persoană”, se arată în scrisoarea semnată de Andrei Marga.
În acelaşi document, preşedintele ICR a dorit să amintească scriitorilor care au ales să îşi anuleze participarea la Salonul de Carte de la Paris că “grupul celor peste o sută de autori prezenţi la Salon du Livre (…) reprezintă convingător cultura română”. “Nicio persoană nu poate confisca această cultură”, a mai spus Andrei Marga.
Acesta mai subliniază că nu a discutat cu Andrei Pleşu “în ultimii zece ani”.
“Nu am avut în ultimii zece ani vreo discuţie, necum dezbatere, cu Andrei Pleşu sau cu cei care mă invocă, pentru a se putea pronunţa avizat asupra a ceea ce gândesc. Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-i obsedează. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument. Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22 – 25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său. El spune că instituţia din partea căreia a beneficiat financiar este «în plin derapaj», dar nu indică vreun fapt. Nici nu poate indica, căci nu există astfel de fapte. Este oare derapaj să aduci o nouă strategie în ICR, care să readucă instituţia la misiunea pe care legea i-o încredinţează? Este derapaj să sincronizezi înţelegerea culturii? Este derapaj să pui capăt scurgerii de bani publici în beneficiul abuziv al unor persoane? Este derapaj defeudalizarea instituţiei? Este derapaj să pui în joc programe noi pentru creatorii din varii domenii ale culturii? Este «răfuială politică» limpezirea unor fapte aflate la limita legii, conform obligaţiilor legale? Este derapaj să înnoieşti personalul din străinătate pentru o nouă imagine a ţării? Este derapaj transparenţa completă, care se observă în tot ceea ce face ICR? Este derapaj să faci concursuri pe posturi, în locul numirilor preferenţiale? Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu şi cei care îl acompaniază ar constata că ICR nu «a contaminat organizarea Salonului», căci aceasta aparţine firmei franco-engleze”, se mai arată în scrisoarea lui Andrei Marga.
Din punctul de vedere al preşedintelui Institutului Cultural Român şi al MEDIAFAX, “Andrei Pleşu se lasă vizibil furat de cuvinte şi zvonuri şi nu mai găseşte sub picioare realitatea. Când va avea pacienţa să verifice vorbele sale îşi va putea da seama cât de goale sunt. Deocamdată el se supără pe cei din jur pentru că nu-i împărtăşesc fără să cârtească vorbele”.
“Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de lojă cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală desi sotia mea, Catrinel, deconspirata ca agenta DIE, inca este angajata ICR”, ar fi spus Andrei Pleşu pe surse.
Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.
Politica ta informeaza ca acestia vor ramane sa-si serveasca clientii la carciuma lor, Beraria Humanitas, dupa ce librarii de meserie si-au dat demisia.
Oricum, lista autorilor invitati te lasa fara cuvinte. Daca cei de mai jos reprezinta cultura romana – multi dintre ei fiind dintre cei care o injura – inseamna ca ICR s-a perfectionat in meseria de agent de turism al bolnavilor incurabili de ura la adresa Romaniei si al plagiatorilor in declin.
Luni, 17 decembrie 2012 (actualizat 18 martie 2013)
Lista oficială a invitaţilor la Salon du Livre 2013 de la Paris, la care România este țară invitată de onoare, cuprinde 27 de autori români, selecție operată în martie 2012 de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, cu consultarea Institutului Cultural Român. Programul autorilor invitați va fi stabilit prin acordul organizatorilor români și francezi, iar costurile implicate vor fi împărțite egal între ICR și ReedExpo. Pe lista invitaților figurează scriitorii: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Savatie Baştovoi, Petru Cimpoeşu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru şi Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana şi Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vişniec (dramaturgi) Lucian Boia, Andrei Oişteanu (eseiști), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național va participa ca partener, calitate în care a invitat un număr de nouă autori români: Horia Bădescu, Riri Manor, Mircea Martin, Ion Mureșan, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuț Ungureanu, Ion Pop.
Institutul Cultural Român va avea următorii invitați: Constantin Abăluță, Nicolae Breban, Al. Călinescu, Magda Cârneci, Paul Cernat, Mircea Dinescu, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, Solomon Marcus, Stelian Tănase, Daniela Zeca Buzura, Adrian Cioroianu, Cristian Pârvulescu.
Autori care au fost invitaţi şi vor participa pe cont propriu: Dan Berindei, Marius Sala, Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Emil Mladin.
Autori rezidenţi în Franţa şi invitaţi în program: Dinu Flămând, Linda Maria Baros, Rodica Draghincescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Manolescu, Petre Răileanu, Bujor Nedelcovici, Miron Kiropol, Matei Cazacu, Virgil Tănase.
UPDATE: Intr-o luare de pozitie adresata publicatiei Observatorul Cultural, presedintele ICR Andrei Marga afirma ca guralivul Filip Florian “bate campii”.
Stimată Doamnă Redactor-șef,
Ca urmare a afirmațiilor despre activitatea ICR cuprinse în interviul acordat de domnul Filip Florian revistei Observator cultural, vă transmitem următoarele:
Într-un interviu acordat revistei Observator Cultural, Filip Florian bate câmpii, refuzând vizibil să se informeze asupra a ceea ce ia în discuţie. Nu ne-a întâlnit vreodată. Sub pretenția goală a omului de litere el probează incultura.
Până şi simplul bun simţ ar trebui să-l oblige pe un om să se informeze minimal dacă vrea să trateze o problemă. Se vede bine că nu este cazul unor personaje vizibil de carton cum este Filip Florian.
De pildă, el acuză că noua conducere a ICR vrea să descurajeze interesul editorilor străini pentru literatura noastră. Nu numai că nu are nicio probă, lipsind, în fapt, cu desăvârşire probele în acest sens, dar se şi bate implicit în piept în legătură cu ceva ce rămâne mereu doar o promisiune nesatisfăcută în ceea ce-l privește: valoarea susținerilor.
În al doilea rând, cu privire la “proiectele patriotarde stupide”, Filip Florian nu aduce niciun exemplu. El are o obsesie – traducerile pe banii statului -, dar suntem nevoiți să-i spunem că ar fi cazul să fie tradus în virtutea valorii, nu a subvenţiei.
În al treilea rând, nu există niciun “pocinog” făcut “prin străinătăţuri” de cineva. Filip Florian se ia, evident, după tot feluri de zvonuri fără acoperire, arătând în mod clar ce jalnică este informarea lui.
În al patrulea rând, se poate discuta, fireşte, orice, dar ţine de o minimă morală să te informezi înainte de a te exprima.
În al cincilea rând, orice observator poate constata, urmărind site-ul ICR şi comunicatele difuzate de instituţie, caracterul actual şi diversitatea acţiunilor derulate de la începutul acestui an, atât prin reprezentanţele din străinătate, cât şi în ţară, precum şi în comunităţile româneşti din afara graniţelor.
Cei interesați pot găsi o mostră edificatoare aici:
Emisiunea “In Premiera” de la Antena 3 anunta pentru azi, la orele 21.00, difuzarea documentarului “Sfintii inchisorilor”, partea a doua: “Inchisi, torturati, ucisi. Mii de preoti si credinciosi au cazut victima persecutiilor comuniste. Printre acesti martiri se numara, se pare, si sfinti. Dar despre canonizarea lor se vorbeste pe ascuns. Care e controversa si cine i-ar vrea uitati, aflati duminica, “In premiera”!”.
Nu ratati, azi, la Roncea.Ro: Parintele Justin Parvu, Maica Ecaterina Fermo si Monahul Filotheu Balan despre Sfintii Inchisorilor, Cazul Valeriu Gafencu, Miscarea Legionara si “holocaustul din Romania”. Filmari realizate la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui, in urma cu exact o luna, la 10 februarie, de Sfantul Haralambie.
PS: In perioada in care o parte a conducerii Muzeului Taranului Roman (MTR) se dadea la fund, pentru a nu raspunde civilizat si clar la intrebarile firesti ale societatii civile crestine legate de parteneriatul civil strans unit al MTR cu organizatiile homosexualilor si ale extremistilor autonomisti din Romania (Accept si Reteaua Deschisa Soros), o Fundatie cu nume crestinesc organiza la MTR o lansare de carte. Chestionata asupra pozitiei privind derularea manifestarilor homosexuale de la MTR, Fundatia in cauza, dupa cum puteti vedea din imaginea alaturata, a bagat nasul in rana, preluand modelul masonelului Virgil Nitulescu. Nici ulterior, cand scandalul de la MTR s-a amplificat, fundatia “crestina” nu s-a alaturat protestelor celor peste 40 de organizatii ale societatii civile crestine. Pozitia si postura “calduta”, conform clasicului “cu fundul in doua luntri”, a fost preferata de ONG-ul respectiv, autointitulat “Sfintii inchisorilor”.
Avand drept membri fondatori niste personaje cu nume ciudate, fundatia al carei nume este ales cu o suficienta specifica impostorilor (mai ramane ca maine sa infiinteze si o fundatie “Biserica Ortodoxa Romana”), a avut un scop nobil, desigur: o conferinta cu batranul anticomunist Nicolae Purcarea, un adevarat martir al inchisorilor bolsevice, cu peste 20 de ani de temnita pentru idealurile sale nationale. Conferinta la care s-a lansat ultima sa carte, “Urla haita”. O carte cu un traseu sinuos: editata in conditii remarcabile si laudabile de maicutele de la Diaconesti ea este exploatata acum de… “sfintii” oengisti ai “inchisorilor”. Desi initial trebuia sa apara sub egida Fundatiei “Petru Voda”, niste baieti mai iuti de mana (experienta in domeniu si-a spus cuvantul), au pus mana pe manuscris si au ajuns sa confiste memoria Batranului Purcarea. Nici titlul nu le placea. Voiau sa-l schimbe. Probabil se simteau cu mustele pe caciuli. Acum manipuleaza mostenirea bravului domn Nicolae Purcarea dupa bunul plac, la fel cum faceau comunistii inainte de ’89 cand publicau la Bucuresti lucrarile ganditorului legionar Mircea Eliade, si asa cum a facut-o dupa ’90 cu manuscrisele lui Emil Cioran succesorul stabilor de la Editura Politica a PCR, Gabriel Liiceanu. Nu este cazul sa intru in amanunte. Doamna Eleonora Cioran (video mai jos) o spune foarte clar: Liiceanu este un profitor al memoriei lui Cioran. Asa si “sfintisorii” nostri pamanteni.
In cazul de fata, profitorii batranului martir s-au gandit sa-l incadreze la conferinta cu pricina, ca intr-o adevarata incununare a Experimentului Pitesti, cu “reprezentantii de seama” ai noilor gardieni ai gandirii, continuatori ai misiunii agentilor care il inconjurasera pe bietul Constantin Noica la Paltinis: slujnicuta “Maestrul” de la GDS si NEC Andrei Plesu, Razvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian – vedeti aici pozitia ultimului secretar al lui Corneliu Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu despre el -, cu o oarecare larva pe numele ei Sorin Lavric, servul infatuat si sedus falamente al navetistului comunism-capitalism si profitor al tuturor regimurilor Gabriel Liiceanu, alias Marcello aka Siegfried zis “LULU”, si cu binecunoscutul Dan Puric aka “CRISTIAN”. Cand il ai pe Nicolae Purcarea ce pot sa mai adauge la spusele lui, despre inchisorile-manastiri si celulele-chilii, un Puric, un pseudonim pseudopublicist si un lustragiu de serviciu al lui Liiceanu?! Au stat vreo clipa cei trei in celule ca sa poata vorbi alaturi de Nicolae Purcarea? Priviti-i in fotografia de aici, din timpul operatiunii de furt de harisma si, totodata, de maculare a memoriei si luptei lui Nicolae Purcarea. Mai e nevoie de vreun comentariu?
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric. Dar totul este de iertat, probabil. Asa cum si Mantuitorul a stat intre doi talhari, asa a ajuns si Batranul Purcarea intre puricii ortodoxiei. Care dintre ei va ajunge vreodata in Rai, numai Dumnezeu stie…
Si de la Petre Ţuţea citire (între Dumnezeu şi neamul meu) despre Pleşu:
“N-are nici o valoare teologică. Sunt meditaţiile unui artist religios… ”
– Domnule Ţuţea, acum când cateheza poate din nou, să fie manifestă, să fie exprimată la lumina zilei, credeţi că trebuie să apese în mod special pe dogmă? Vă întreb ce credeţi pentru că există o uşoară glisare spre raţionalism sau spre eticism.
– Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul.”
În acest sens, declaraţiile preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, sunt elocvente: “Filat a luat tunurile şi a tras în Alianţă: trage şi trage. Apoi a denunţat Alianţa. Astea sunt tunurile Rusiei. Filat a trăsnit în integrarea europeană doar pentru nişte reglări de conturi”
“Sunt curios cum vor reactiona parlamentarii PDL din Comisia Juridica de la Camera Deputatilor pe marginea solicitarii mele de mai jos de adoptare a legii falimentului personal. In mod normal tot grupul PDL din CD ar trebui sa se mobilizeze sa sustina aceasta lege. Nu ai ocazia in fiecare zi sa aratati celor 2,2 milioane de romani cu datorii la banci ca iti pasa de ei…”
Doar câteva secunde a durat până când uzina de preparare a cărbunelui din Petrila a devenit o amintire, iar pentru a o pune la pământ pirotehniștii au avut nevoie de o cantitate impresionantă de exploziv. Chiar și așa, clădirea a fost demolată doar pe jumătate, din cauza spațiului restrâns, uzina de preparare funcționând chiar în curtea minei Petrila.
Originea secuiască este motivul pentru care la ridicarea sa la rangul de cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a adoptat în stema sa de cardinal simbolurile heraldice ale Ținutului Secuiesc: soarele și luna în câmp albastru (foto sus – Nota red: Aceasta poate fi si unul dintre motivele indarjirii agresiunii cu carpa secuiasca intreprinsa de statul ungar in ultima perioada, sfidand Romania peste tot in lume).
E lucru de mirare în această carte cum fiecare propoziţie şi frântură de fraza musteşte de maliţie, dispreţ, greaţă sau venin. Parcă o muscă sâcâitoare s-ar aşeza taman pe rândul pe care-l citeşti şi tot dai din mână până faci tic. Drept care, gata. Nu exegeză, nici măcar zeamă lungă de pamflet, pentru Lucian Boia, “De ce este Romania altfel?”, Humanitas, 2012.
Observ un aspect pe care poate mulți l-au sesizat de ceva mai multă vreme, un lucru trist, dar real. Noi, românii, ne uităm istoria, o lăsăm în desuetitudine, iar peste ani, chiar ne batem joc de ea. Culmea, chiar de istoria noastră, o istorie atât de extraordinară încât pe mulți i-ar face să pălească de invidie, în sensul în care dacă alte alte popoare ar avea o istorie comparabilă cu a noastră, ar face zeci de filme și documentare care să o scoată în evidență, ar investi o grămadă de bani pentru a o face cunoscută tuturor. Dar noi, românii, ce facem cu istoria noastră?
April 8th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
