La cinci ani de la trecerea la Domnul a bunului Parinte Gheorghe Calciu, calauzitor si duhovnic al meu pe meleaguri americane, reproduc un cuvant adanc al camaradului meu de “golanie”, din Piata Universitatii, dar si de pribegie, Sorin Dragan, unul dintre cei mai apropiati fii duhovnicesti ai luptatorului anticomunist, cuvant scris in urma cu an, la rugaminte mea, si publicat tot aici.
Cinci ani de cand l-am purtat pe Parinte pe umeri in jurul Bisericii Manastirii Radu Voda, in timp ce un oarecare ierarh incerca sa nu-i permita, nici dupa moarte, sa se intoarca acasa, in padurea verde, de la Petru Voda… Cinci ani de cand ne vegheaza din Ceruri. Vesnica lui pomenire!
Sorin Dragan: Parintele Calciu “ne-a imbracat sufletele in haine de nunta”
S-au implinit patru ani de la plecarea dintre noi a parintelui Gheorghe Calciu si incerc sa indeplinesc acum cererea fata de care am avut retineri atunci, aceea de a asterne pe hartie cateva ganduri despre mentorul si duhovnicul meu, nu atat ca un elogiu post-mortem intre altele, cat pentru a impartasi o perspectiva mai apropiata celor care l-au vazut numai de langa soclul unui piedestal.
Stiu ca am fost privilegiat cunoscandu-l, si intreg contextul inceputurilor pare sa o confirme. Prima mea intalnire cu parintele a avut loc in copilarie, la o varsta la care eram mult mai impresionat de darul sau de povestitor decat de harul cu care fusese investit prin preotie. Era scund si vioi, avea parul carliontat, carunt pe atunci, alb mai tarziu, barba lunga, numai buna pentru un povestitor, ochii albastri si limpezi, si un suras care radia caldura, la fel ca intregul sau fel de a fi, mai ales fata de copii sau suflete in nevoie de o mangaiere. Basmul sau, Craiasa apelor, o impletire intre propriul talent literar si traditiile dobrogene ale copilariei sale, ramane pentru mine una din cele mai frumoase povesti ale omenirii, si imparte in inima mea un loc cu Fat-Frumos din lacrima si Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, intrucat, la fel ca ele, grefeaza doruri personale pe mituri fiintiale care se pierd in memoria colectiva a poporului roman.
Pe cand am atins o mai buna intelegere a lumii din jur, parintele fusese deja rapit din ea, inchis din nou pentru nemuritoarele sale Cuvinte catre tineri. Le-am citit transcrise si pasate din mana in mana cu infrigurare de unii din cei carora le fusesera adresate. Au fost o revelatie si o confirmare ca exista un sens al existentei dincolo de saracia simturilor, un raspuns la atatea intrebari si zbateri ale unei inimi umbrite de cravata rosie. Multi din noi cautau ceva fara sa-si poata defini prea bine natura acelui gol apasator din suflet. Cand le-am citit prima oara, viata mi-a fost inundata de lumina revelatiei ca Hristos ma cauta si El, si ca exista un adevar mai presus de putinatatea intelegerii omenesti. Dincolo de gratiile inchisorii, cuvintele preotului martir rodeau miraculos in noile generatii, peste tacerea complicitara a parintilor nostri care nu gaseau indrazneala sa demaste goliciunea imparatului pamantesc.
Dupa denuntarea de catre Tokes a “romanizarii Transilvaniei” maghiarii fac apel pentru apărarea „integrităţii şi unităţii Ţinutului Secuiesc” chiar si prin “nesupunere civica”…
Emilia Corbu: Fără dovezi nu există istorie. Prin urmare în lipsă de mărturii istorice trecutul nu poate fi dovedit, chiar dacă există. Este situaţia unui om fără acte de identitate. Deşi fizic există, pentru societatea…
Dinu Giurescu: „Prin retrocedare sunt vizate fondurile create de cultele religioase, precum actele de stare civilă şi documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţii de caritate etc., toate având o inestimabilă valoare istorică şi documentară. Este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească”.
Legea destrămării Arhivelor Naţionale a fost votată. Ceea ce în opinia unor somităţi ale intelectualităţii româneşti înseamnă „marele jaf de la Arhive” a căpătat putere de lege marţi, 8 noiembrie 2011. Iniţial, Senatul României a adoptat modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale, care crea cadrul legal pentru ca agenţii economici care-şi încetează total activitatea să poată înfiinţa şi deţine depozite proprii, private, de arhivă cu documente cu valoare practică specifice activităţii lor. Faţă de forma în care a fost votată de Senat, însă, legea în forma sa finală reprezintă mai mult decât atât. Pentru că ceea ce a aprobat Camera Deputaţilor conţine adăugiri care creează cadrul legal ca o bună parte dintre documentele cu valoare istorică inestimabilă din Arhivele Naţionale să poată fi retrocedate, definitiv, bisericilor. Deşi se referă la toate cultele, această retrocedare favorizează, în esenţă, bisericile maghiare, în speţă Biserica Romano-Catolică.
Legea a fost gândită de UDMR şi, în urma trocului politic făcut de Uniune cu partidul de guvernământ, proiectul a fost iniţiat de un grup parlamentar colorat majoritar portocaliu şi roş’-alb-verde. Pentru ca legea să devină aplicabilă şi să-şi producă efectele juridice, mai trebuie promulgată de preşedintele României. În cumpăna lui Traian Băsescu stă acum retrocedarea unei bune părţi a arhivelor naţionale către bisericile maghiare. Dacă preşedintele nu va întoarce legea în Parlament, istoria documentară a românilor din Transilvania va ajunge din Arhivele Naţionale în proprietatea privată a bisericilor maghiare.
O altfel de reîntregire a “Ungariei mari”
„Spinul” a intrat în posesia unui document care conturează clar ideea că iniţiativa UDMR, impusă actualei puteri sub presiunea şantajului politic, de a crea cadrul legislativ pentru retrocedarea arhivelor bisericeşti are legătură cu o altă iniţiativă mai veche, de dincolo de graniţa de vest. Este vorba despre lucrarea lui Andor Lakatos, doctor în istorie şi specialist arhivar la Arhiva Kalocsa (Ungaria), localitate unde îşi are sediul Arhiepiscopia de Kalocsa, una dintre instituţiile cele mai importante ale Bisericii Romano-Catolice din Ungaria, cu un rol însemnat în răspândirea creştinismului în Evul Mediu. Lakatos descrie, în lucrarea „O privire în lumea arhivelor bisericeşti maghiare după anul 2000” (Gin Blick in die Welt der ungarischen Kirchenarchive nach 2000), publicată în urmă cu patru ani, modul în care statul ungar a rezolvat problema arhivelor ecleziastice:
Stimate domnule Roncea,
Astazi dimineata i-am dus domnului profesor Dinu C. Giurescu „Scrisoarea Deschisa adresata domnului presedinte“ si m-a rugat sa va transmit sprijinul domniei sale in demersul dvs. Atat dansul cat si eu, Olguta Ionescu, ne alaturam acestui demers pentru stoparea dezmembrarii Arhivelor Nationale.
Noi semnaturi mai jos. Campania continua!
DOMNULUI PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU
Domnule Preşedinte,
Opinia publică responsabilă din România, de la cetăţeni simpli la cercetători ştiinţifici, istorici, scriitori, oameni de artă şi de ştiinţă, reprezentanţi ai societăţilor civice şi cultural-patriotice au luat act cu îngrijorare de recentul demers de legiferare a dezmembrării integrităţii instituţiei Arhivelor Naţionale prin votarea în Camera Deputaţilor a Parlamentului României a legii de restituire a arhivelor confesionale către creatorul lor. Este vorba de arhivele luate de la creator în perioada comunistă, încercându-se repararea unei nedreptăţi şi neţinându-se cont că de fapt se face o nedreptate şi mai mai mare faţă de cetăţean şi faţă de viitorul consolidării noastre naţionale.
Stă mărturie, în acest sens, tradiţia arhivistică românească, modul cum s-a format însăşi instituţia Arhivelor Naţionale. Astfel, când la 23 iulie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna legea pentru concentrarea tuturor actelor “monastirilor pământene”, acte de interes public, în Arhivele Generale ale Statului, se afirma că se face aceasta pentru sigura lor conservare şi pentru folosirea lor practică, măsură deja aplicată prin legiuirea din 1841de a se aduna aceste acte ale mănăstirilor şi care au fost administrate de o “Comisiune documentală”, comisie contopită în 1862 cu Arhivele Generale ale Statului.
Aşadar, generaţia preunionistă şi cea unionistă şi-au asumat responsabilitatea faţă de viitorul şi consolidarea naţiunii lor şi nu se cunoaşte ca mănăstirile respective să fi răspuns cu duşmănie faţă de acest act de accedere a Principatelor româneşti la modernitate. Mai mult chiar, după răsturnarea lui Cuza, guvernele ulterioare, regii cei glorioşi care au realizat Independenţa şi Marea Unire nu s-au gândit să retrocedeze mănăstirilor arhivele şi nici sfintele mănăstiri româneşti nu au dat dovadă de duşmănie faţă de stat ca să le ceară înapoi, locul de depozitare şi importantul lor destin cultural şi ştiinţific era de necontestat.
Când în martie 1865 Adunarea Electivă a României vota legea pentru predarea la Arhivele Statului a arhivelor mănăstirilor aşa-zise brâncoveneşti, 99 de deputaţi au votat pentru, 8 contra şi 2 s-au abţinut. Şi prin Legea pentru organizarea Arhivelor Statului din 1925 se prevedea primirea spre păstrare în Arhivele Statului a actelor civile, bisericeşti şi militare, chiar actele de stare civilă ale Familiei Regale (nimeni nu era mai presus de interesul naţional), acte mai vechi de 30 de ani şi care nu mai erau necesare administraţiei curente a acestor autorităţi – spunea legea. Care ar fi fost, aşadar, destinul cultural şi ştiinţific al României fără aceste documente puse la dispoziţia unori mari oameni de cultură români precum Iorga, Hurmuzaki, Bogdan ş.a. ?
Domnule Preşedinte,
Soluţia dezmembrării unei instituţii de bază a statului român, cu documente de o valoare inestimabilă şi unicate, care urmează să fie dispersate în sute şi sute de centre extrem de nesigure, duce la periclitarea drepturilor cetăţeanului, mai ales că se face o discriminare între cetăţeni prin această cedare pe criterii anume, fapt care încalcă în mod clar Constituţia României.
Situaţia de acum peste o jumătate de secol, de la preluarea lor, este acum alta, sute de parohii care au creat atunci arhive pentru comunitatea lor azi nu mai există, comunităţile aparţin altui cult. Evident că nu se pot priva membrii comunităţilor respective de trecutul strămoşilor lor. Neconstituţional este şi faptul că nu s-au consultat Bisericile româneşti, specialiştii, oamenii de cultură şi întreaga societate, deoarece este vorba de o problemă majoră, de mare interes naţional.
Ne întrebăm atunci care este viitorul României fără memoria ei istorică şi culturală?
De aceea, domnule Preşedinte al României, vă solicităm să nu promulgaţi această lege şi să o returnaţi Parlamentului şi dezbaterii publice româneşti, până nu este prea târziu în declanşarea unui pas care va avea consecinţe ireparabile pentru patrimonial naţional. Constituţia României vă cere să apăraţi acest patrimoniu, care slujeşte şi va sluji mereu cetăţeanul român, fără discriminare etnică şi confesională, cultura şi ştiinţa naţională şi a Europei şi, implicit, prosperitatea şi consolidarea naţională.
Cu deosebit respect,
Organizatii:
ASTRA – Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român,
Centrul European de Studii Covasna Harghita,
Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures,
Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni,
Asociatia Civic Media,
Ziaristi Online,
Clipa Magazine,
Consiliul Mondial Roman,
Comitetul Roman American pentru Basarabia,
Consiliul Roman American,
Asociația „Societatea de Mâine”,
Asociatia “Noi Romanii”,
Grupul Independent pentru Democratie
Persoane:
Acad Dinu C Giurescu, istoric, Bucuresti
Vasile Lechintan, istoric, Cluj
Prof Gheorghe Buzatu, istoric, Iasi
Prof Nae Georgescu, scriitor, Bucuresti
Prof Theodor Codreanu, scriitor, Husi
Alexandru Moraru,istoric-arhivist si publicist roman, Chisinau
Ilarion Tiu, istoric, asis univ, Bucuresti
Aurel I Rogojan, gen brig (r), Bucuresti
Florin Budea, jurnalist, Oradea
Sorin Sotoc, jurnalist, director Spinul, Oradea
Maria Petrascu, jurnalist, Brasov
Florian Palas, jurnalist, Brasov
Victor Roncea, jurnalist, Bucuresti
Elena Andronache, programator, Bucuresti, fost organizator al protestului-maraton Piata Universitatii – Bucuresti, aprilie – iunie, 1990
Constantin Dobre, fost lider al revoltelor mineresti din Valea Jiului – Lupeni, august 1977
Dr Adrian Boeru, filosof, Bucuresti
Dr Cristian Scaiceanu, istori, Bucuresti
Dr Emilia Corbu, arheolog, Slobozia
Prof Univ Dr Petre Anghel, scriitor, Bucuresti
Mariana Gurza, scriitor, Timisoara
Daniel Focşa, istoric, Bucuresti
Dan Tanasa, roman, Sf Gheorghe – Madrid
Ioan Mugur Topolnitchi, roman, Covasna
Mihai Cantuniari, scriitor, Bucuresti
Cristina Poponete, sociolog, Belgia
Sergiu Petrovici, roman, Basarabia
Daniel Vladescu, IT, Pitesti
Marius-Bogdan Bortas , inginer, Bucuresti
Mihai Isac, jurnalist, Bucuresti
Ion Negoiaş, student, Râmnicu Sărat
Semneaza din SUA:
Dumitru Caranfil, Mihai Stan, Radu Luchian, Nicolae Dima, Valentin Tepordei, Sergiu Anca, Neculai Popa;
Stefan Cristian ARIASU, Washington DC: Ma alatur demersului si fac apel catre Presedintele Basescu sa nu promulge o lege a tradarii intereselor nationale – Legea “restituirii arhivelor confesionale catre creatorul lor”, initiata de UDMR. Ca o observatie, rog Presedintia sa depuna eforturi pentru restituirea de catre Ungaria a arhivelor Transilvaniei conform Tratatului de la Trianon si sa reclame public, neintarziat, acest lucru.
Alaturati-va acestui demers printr-un mesaj la adresa de e-mail [email protected] sau semnati aici, la rubrica de comentarii, dupa modelul de mai sus
Opinia publică responsabilă din România, de la cetăţeni simpli la cercetători ştiinţifici, istorici, scriitori, oameni de artă şi de ştiinţă, reprezentanţi ai societăţilor civice şi cultural-patriotice au luat act cu îngrijorare de recentul demers de legiferare a dezmembrării integrităţii instituţiei Arhivelor Naţionale prin votarea în Camera Deputaţilor a Parlamentului României a legii de restituire a arhivelor confesionale către creatorul lor. Este vorba de arhivele luate de la creator în perioada comunistă, încercându-se repararea unei nedreptăţi şi neţinându-se cont că de fapt se face o nedreptate şi mai mai mare faţă de cetăţean şi faţă de viitorul consolidării noastre naţionale.
Stă mărturie, în acest sens, tradiţia arhivistică românească, modul cum s-a format însăşi instituţia Arhivelor Naţionale. Astfel, când la 23 iulie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna legea pentru concentrarea tuturor actelor “monastirilor pământene”, acte de interes public, în Arhivele Generale ale Statului, se afirma că se face aceasta pentru sigura lor conservare şi pentru folosirea lor practică, măsură deja aplicată prin legiuirea din 1841de a se aduna aceste acte ale mănăstirilor şi care au fost administrate de o “Comisiune documentală”, comisie contopită în 1862 cu Arhivele Generale ale Statului.
Aşadar, generaţia preunionistă şi cea unionistă şi-au asumat responsabilitatea faţă de viitorul şi consolidarea naţiunii lor şi nu se cunoaşte ca mănăstirile respective să fi răspuns cu duşmănie faţă de acest act de accedere a Principatelor româneşti la modernitate. Mai mult chiar, după răsturnarea lui Cuza, guvernele ulterioare, regii cei glorioşi care au realizat Independenţa şi Marea Unire nu s-au gândit să retrocedeze mănăstirilor arhivele şi nici sfintele mănăstiri româneşti nu au dat dovadă de duşmănie faţă de stat ca să le ceară înapoi, locul de depozitare şi importantul lor destin cultural şi ştiinţific era de necontestat.
Când în martie 1865 Adunarea Electivă a României vota legea pentru predarea la Arhivele Statului a arhivelor mănăstirilor aşa-zise brâncoveneşti, 99 de deputaţi au votat pentru, 8 contra şi 2 s-au abţinut. Şi prin Legea pentru organizarea Arhivelor Statului din 1925 se prevedea primirea spre păstrare în Arhivele Statului a actelor civile, bisericeşti şi militare, chiar actele de stare civilă ale Familiei Regale (nimeni nu era mai presus de interesul naţional), acte mai vechi de 30 de ani şi care nu mai erau necesare administraţiei curente a acestor autorităţi – spunea legea. Care ar fi fost, aşadar, destinul cultural şi ştiinţific al României fără aceste documente puse la dispoziţia unori mari oameni de cultură români precum Iorga, Hurmuzaki, Bogdan ş.a. ?
Domnule Preşedinte,
Soluţia dezmembrării unei instituţii de bază a statului român, cu documente de o valoare inestimabilă şi unicate, care urmează să fie dispersate în sute şi sute de centre extrem de nesigure, duce la periclitarea drepturilor cetăţeanului, mai ales că se face o discriminare între cetăţeni prin această cedare pe criterii anume, fapt care încalcă în mod clar Constituţia României.
Situaţia de acum peste o jumătate de secol, de la preluarea lor, este acum alta, sute de parohii care au creat atunci arhive pentru comunitatea lor azi nu mai există, comunităţile aparţin altui cult. Evident că nu se pot priva membrii comunităţilor respective de trecutul strămoşilor lor. Neconstituţional este şi faptul că nu s-au consultat Bisericile româneşti, specialiştii, oamenii de cultură şi întreaga societate, deoarece este vorba de o problemă majoră, de mare interes naţional.
Ne întrebăm atunci care este viitorul României fără memoria ei istorică şi culturală?
De aceea, domnule Preşedinte al României, vă solicităm să nu promulgaţi această lege şi să o returnaţi Parlamentului şi dezbaterii publice româneşti, până nu este prea târziu în declanşarea unui pas care va avea consecinţe ireparabile pentru patrimonial naţional. Constituţia României vă cere să apăraţi acest patrimoniu, care slujeşte şi va sluji mereu cetăţeanul român, fără discriminare etnică şi confesională, cultura şi ştiinţa naţională şi a Europei şi, implicit, prosperitatea şi consolidarea naţională.
Cu deosebit respect,
Organizatii:
ASTRA – Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român,
Centrul European de Studii Covasna Harghita,
Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures,
Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni,
Asociatia Civic Media,
Ziaristi Online,
Clipa Magazine,
Consiliul Mondial Roman,
Comitetul Roman American pentru Basarabia,
Consiliul Roman American
Persoane:
Vasile Lechintan, istoric, Cluj
Prof Gheorghe Buzatu, istoric, Iasi
Prof Nae Georgescu, scriitor, Bucuresti
Prof Theodor Codreanu, scriitor, Husi
Alexandru Moraru,istoric-arhivist si publicist roman, Chisinau
Ilarion Tiu, istoric, asis univ, Bucuresti
Aurel I Rogojan, gen brig (r), Bucuresti
Florin Budea, jurnalist, Oradea
Sorin Sotoc, jurnalist, director Spinul, Oradea
Maria Petrascu, jurnalist, Brasov
Florian Palas, jurnalist, Brasov
Victor Roncea, jurnalist, Bucuresti
Alaturati-va acestui demers printr-un mesaj la adresa de e-mail [email protected] sau semnati aici, la rubrica de comentarii, dupa modelul de mai sus
“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.”
La doi ani după ce PSD ni l-a vândut pe Geoană drept prezidențiabil ideal, susținut de mase largi populare și promotor al păcii în acest colț prăfuit de planetă, fostul homo perfectus s-a transformat brusc într-un trădător și într-o lichea care se agață de scaun cu orice preț.
Integritatea fiinţei umane. Trupul – Biserică. Supra-suficienţa constituirii de drept a fiinţei versus insuficienţa artificiilor. O(m)ul Dogmatic.
O(m)ul Dogmatic este o meta-consecinţă a conceptului aprioric realizat al Cosmologiei Creştine culturalizate. Orice Cosmologie precede în mod necesar Cultura. Iar civilizaţia conchide prerogativele culturale. Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.
Legea Creştină, cea care a adus morala în arena cu lei a păgânătăţii,ca să-şi pecetluiască adevărul cu neatârnarea Blândeţii ei inefabile, recunoaşte pe Cezar ca fiind cel ce ia bir al roadei pământului, dar numai Hristos dă biruinţă şi roadă duhului.
Dreptul inalienabil la credinţă include dreptul la a aparţine Bisericii. Căci nu sînt mai multe biserici, tot aşa cum nu sînt mai mulţi dumnezei. Şi nu am mai multe trupuri, tot aşa cum nu am mai multe suflete. Fiinţa umană nu se poate scinda în elementele ei constituente fără a-şi pierde calitatea ei fundamentală: existenţa. Trupul şi sufletul sînt nedespărţit împreună dovedind existenţa, iar coordonata duhovnicească, în măsura în care adânceşte, prin realizare transcendentă, împreună-dovada existenţei, este în sens mai real însăşi viaţa fiinţei.
Realizarea este aducerea experienţei realului într-o mai deplină existenţă. Realul este ceea ce nu se schimbă în esenţă, dar care poate fi privit drept subiect al schimbării, din perspectiva existenţelor care insistă pe subiectivitatea lor. Astfel, Dumnezeu Care este în mod desăvârşit neschimbător şi neschimbat, îngăduie şi doreşte ca subiecţii, fiinţele create, să-L poată experia şi cunoaşte în măsura în care acestea o doresc şi Îi îngăduie Lui să le arate despre Sine. Căci nu cel creat creează cunoaşteri despre Cel Necreat, ci Cel Necreat creează cunoaşteri pentru folosul celui creat. Şi nu Cel fără de necesitate derivă vreo desăvârşire de la cel ce necesită, ci întru totul şi în mod absolut, invers. [1]
Aşadar Realitatea este spaţiul în care Dumnezeu, Cauza, Principiul şi Sursa susţinerii fiimii fiinţelor, oferă cunoaştere atât despre faptul că fiinţele există, cât şi despre faptul că această existenţă le este dată şi nu este cauzată de ele însele, şi despre relaţia dintre existenţa fiinţelor şi Cauza lor, împreună cu toate relaţionările posibile dintre acestea.
Această Realitate nu se poate făuri în mod artificial sau deriva în mod natural de către om, ci este instituită în mod trans-natural şi derivată din principii supra-raţionale, de către Dumnezeu Însuşi, şi în forma ei perceptibilă omului se numeşte Sfânta Scriptură. Realitate se mai numeşte şi Viaţa Bisericii, unde Biserica este Însuşi Trupul Cuvântului lui Dumnezeu, iar cunoaşterile ei sînt suma inepuizabilă, şi mai ales efectul de negrăit şi sfinţitor, al acestei împărtăşiri din cunoaştere asupra sufletului omenesc, a revelaţiilor Duhului lui Dumnezeu. Aceste revelaţii sau înţelegeri ale raţiunilor duhovniceşti sînt numite Sfânta Predanie, sau Sfânta Tradiţie, pe care neamul Creştin-Ortodox, şi această părticică a sa numită patria românească, o poartă în sine de 2000 de ani.
Omul deja poartă un număr în sine, unul care îi certifică unicitatea individualităţii şi a siguranţei inviolabilităţii demnităţii sale: este chipul şi asemănarea Treimii, săpat în conştiinţă, în inimă, în raţiune. Acest număr are forma unui nume scris în realitatea duhovnicească prin Pecetea Sfântului Duh, o pecete a Crucii, şi un nume de Sfânt. Realizarea îmbisericirii omului adevereşte trupului sfinţenia pe care o primeşte duhul. [2]
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului.
Iar pământul acesta este dăruit de la Dumnezeu Tatăl, moşilor şi strămoşilor mei, bunilor şi străbunilor mei, care mi l-au lăsat mie drept moştenire dumnezeiască pentru slăvirea Numelui Celui ce stăpâneşte cu puterea Sa toată suflarea pământului. Iar acest pământ nu este al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul veacului, spre slava lui Dumnezeu.
Străbunii şi urmaşii mei sînt cei rânduiţi în neamul lui Dumnezeu: cei ce cred şi împlinesc cele scrise, cei a căror inimă bate la porţile raiului şi al căror sânge se varsă în râurile apei celei vii.
Iar sufletul acesta mi-este dat mie spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui, şi spre îndumnezeire prin har. Sufletul acesta nu este născut şi nici făcut de mine, ci, păstorit de glasul conştiinţei mele şi cu voinţa mea liberă, el alege să urmeze Voii şi căilor lui Dumnezeu pentru a I se dărui Lui, adică pentru a câştiga pentru sine înveşnicirea cea dintru slavă.
Iar trupul acesta de carne este dat de Dumnezeu sufletului, întru prefigurare în mic a Întrupării Omului-Dumnezeu Hristos, apoi ca putere de mărturisire a pocăinţei de a fi (fost) căzut şi ca biruinţă a smereniei prin mărturisirea pentru Hristos. Ceea ce e al meu este numai dorul. Şi nu e mai mare dor decât de a iubi şi a fi iubit fără putinţă de desprindere, fără sfârşit al zămislirii roadelor duhului, fără pavăză Cuvântului mărturisit, căci liber devenirii nu e decât acela ce este.
Străin inimii este glasul îndoielii, străină minţii – voia care se împotriveşte adevărului, străin trupului ceea ce nu-i aparţine din naştere. Căci aşa cum inima are ca stare naturală bucuria păcii, iar mintea, libertatea vederii adevărului, tot aşa starea naturală a trupului este rânduită de Cel ce ne-a creat spre veşnicie fiinţa. Domnul pe toate le-a făcut bune foarte, şi numai neascultarea şi reaua folosire i-a adus omului suferinţa şi moartea. Suferinţa inimii e rodul jefuirii ei de către necredinţă, suferinţa minţii e amărăciunea voii şi bizuirii pe sine, iar cea a trupului, dorinţa nefirească pentru cele dinafara sa. Libera noastră alegere spre cele nefireşti şi rele este singura cauză a suferinţei noastre. Astfel noi nu avem ce „îmbunătăţi” [3] la cele ce ni s-au dat de către Dumnezeu, ci avem porunca de a le păstra aşa cum ni le-a dat; această adânc chibzuită păstrare se numeşte dreaptă măsură.
Iar drepţii numai prin credinţa în Iisus Hristos se mântuiesc.
Şi pentru că Mila Proniei Dumnezeieşti, deşi se ascunde şi se arată în ele, totuşi copleşeşte raţiunile create, Tatăl a dăruit omului cel neascultător, şi îndărătnic la a trăi în sânul Binelui, pe Unicul Său Fiu, căci un Tată Care face toate este, nu prin necesitate, ci prin atotputernicia dragostei Sale, Tată Unui Fiu prin Care se fac toate, şi Care, luând trup omenesc fără de păcat sau întinare, fără de suferinţă necesitată de vreo nefirească întrebuinţare, Se dăruieşte omului ca mărturie Vieţii celei veşnice, dând spre întreagă pătimire preacurat Trupul Său, şi răstignindu-Se pe cruce aduce jertfă Tatălui pentru toată suferinţa şi păcatul. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu vine şi la Dumnezeu duce, Duhul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu pogoară şi la Dumnezeu înalţă. Duhul Sfânt nu poate intra acolo unde Cuvântul nu este primit, tot aşa cum un suflet drept nu suportă să trăiască într-un trup pângărit. [4]Ci prin credinţa în moartea şi Învierea Cuvântului Întrupat, Iisus Hristos, Domn şi Fiu al lui Dumnezeu, sufletul întunecat al omului se luminează de la Tatăl prin Duhul, prin Sfânta Taină a Botezului, iar trupul căzut se curăţeşte prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Sângele Dumnezeiesc. [5] Binefacerile Tainice se răsfrâng asupra întregii fiinţe omeneşti, la fel cum Hristos Omul-Dumnezeu a răscumpărat şi a înnoit întreaga fire omenească.
Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: este lumină dincolo de lumină. Ubicuitatea melosului său, deşi reflectată de răul care, opac, n-o primeşte, se deschide conştiinţei ca două braţe de tată către fiul crezut pe veci pierdut. Odată îmbrăţişaţi, comoara regăsirii lor va fi cu neputinţă de risipit. [6]
Iar Dumnezeului nostru se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.
[1] Nu suma părţilor este Întregul, ci părţile sînt întregurile subsumate ale unei ordonate care şi le asumă.
[2] I Corinteni 3:16 Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu; căci Casa lui Dumnezeu Sfântă este, care sunteţi voi.6:19Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre carele îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri? Că sunteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pre Dumnezeu în trupul vostru, şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
[3] Conform noii erezii, post-modernismul neonihilist-relativist tehnologizator, se propune pentru a se impune ideea că trupul omenesc ar fi o informaţie produsă de procese biochimice, fără vreo respectabilitate, şi, mai mult, că trupul ar trebui îmbunătăţit prin „altoirea” lui cu dispozitive cibernetice. Biserica neagă vehement o asemenea concepţie.
[4] Ceea ce este Sfânt sfinţeşte numai ceea ce doreşte să fie sfinţit, adică pe cel ce recunoaşte sfinţenia, prin faptul că această nevoie ontologic sădită în firea omenească este şi îşi găseşte un răspuns imediat în experierea întregii fiinţe a atingerii de către Duhul Sfânt Care este Imanent.
[5] Boala timpului, uitarea, se vindecă de vătămarea înclinării spre păcat, prin trăirea vie a Dumnezeului Celui Viu, prin primirea şi păstrarea Duhului Sfânt, prin Viaţa Bisericească şi Tainele Sale.
[6]Păzeşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. (Psalmul 33:14)
În sfârşit, după o insistenţă diabolică, UDMR-ul şi-a văzut visul cu ochii. Tone de arhivă din patrimoniul instituţiei Arhivelor Naţionale, o instituţie nobilă creată de generaţiile făuritoare a statului naţional român modern, urmează să fie oferite în natură, gratuit, cu o inconştienţă incomensurabilă, de Camera Deputaţilor a Parlamentului României etniei şi confesiunilor maghiare. Camera Deputaţilor a făcut un act de ştirbire a suveranităţii statului român, împărţind această atribuţie cu UDMR-ul prin această cedare a funcţiei statului de a administra arhivele de pe tot cuprinsul ţării, arhive de interes public major.
Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi.
Din această toamnă, elevii din Salonta învaţă în şcoli separate pe criterii etnice. În secret, Ministrul Educaţiei a aprobat propunerea înaintată de Inspectoratul Şcolar Bihor, la cererea UDMR, pentru înfiinţarea unei şcoli cu clasele I-XII în care să se predea numai în limba maghiară.
Toata lumea a aflat, in sfarsit, ceea ce Roncea.Ro a scris inca din martie, inclusiv intr-o sesizare catre Agentia Nationala de Integritate: si anume ca sex-ambasadorul Romaniei “de pe langa UNESCO” (titulatura oficiala, conform MAE) divorteaza de subalterna sa, Ioana, fosta secretar III, actualmente secretar II la aceeasi misiune de la Paris, cu care mai are si copil. Nimeni nu s-a invrednicit insa sa informeze poporul ce l-a apucat pe distinsul pensionabil MAE, la 72 de ani! Iata ce: de ceva vreme, dupa cum ne informeaza surse diplomatice, in cuibusorul de nebunii al ambasadorului nostru de la Paris – probabil inspirat de exemplul calauzitor si bine umezitor al diplologului-Jacuzzi – s-a ajuns la un adevarat menage a trois, in sensul ca atat sotia (cu copilul) cat si amanta, se calca pe picioare in rezidenta pariziana inchiriata din banii aceluiasi popor pentru numai 5000 de euro (conform MAE), plus cheltuielile de intretinere si reprezentanta. Ne intrebam, fireste, cum va face fata exa, biata secretar II, cand va trebui sa o prezinte pe noua, pe la receptiile oficiale ale UNESCO? N-ar fi mai bine ca MAE, SIE si Presedintia Romaniei sa-l cheme pe de-acum din nou foarte ocupatul posibil proapat reinsuratel acasa, sa aiba grija de amanta, dar pe banii lui, nu ai nostri!? Dar cine este, totusi, misterioasa amanta? Pai, conform acelorasi surse diplomatice, nimeni alta decat Irina Horea, literata si, de-acum, super-aferata si parizerata.
Conform unor surse TVR, Primarul Clujului ar fi primit mita 100.000 de euro pentru a plasa doua contracte cui trebuie, cum ar veni, Imparatul a impartit din Imparatie! E plina tara de Imparati! Si noi nu mai stim cum naibii sa platim salarii decente si taxe si impozite!
Pe langa activitatea sa “eco”, insuflata de colega sa de actiuni “civile” Monica Macovei, palmaresul politic al activistului Eckstein Kovacs contine si proiectul unei legi care permite căsătoria între indivizi de acelaşi sex – asa zisul “parteneriat civil” -, motiv pentru care senatorul UDMR a fost răsplătit de comunitatea homosexualilor din România cu titlul de “Omul anului”.
La începutul lunii ianuarie 1989, primul ministru Petre Roman declara că industria românească era „un morman de fiare vechi”, apreciere interpretată de cei ce aveau să fie alintaţi cu calificatvul de „băieţi deştepţi”, ca un îndemn la lichidarea întreprinderilor. Ca urmare, au trecut la tăierea utilajelor şi vinderea lor ca fier vechi, însuşindu-şi sumele respective. Asemenea acţiuni erau mediatizate cu satisfacţie, deoarece ţara scăpa de „mamuţii industriali”, care constituiau un „balast insuportabil” pentru economia ţării.
November 20th, 2011 
VR 
La cinci ani de la trecerea la Domnul a bunului Parinte Gheorghe Calciu, calauzitor si duhovnic al meu pe meleaguri americane, reproduc un cuvant adanc al camaradului meu de “golanie”, din Piata Universitatii, dar si de pribegie, Sorin Dragan, unul dintre cei mai apropiati fii duhovnicesti ai luptatorului anticomunist, cuvant scris in urma cu an, la rugaminte mea, si publicat tot aici. 
Posted in 
Tags: 
