5, 6% a obţinut travestitul Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2014. Respectiv circa 484 397 voturi. Sau, dacă lui îi place mai mult cu o operaţie estetică de mărire de procent, conform declaraţiei candidatei sale, Elena Udrea, “peste jumătate de milion de români”. Demenţa grandomaniei e mare. Pe măsura tupeului. La fel şi la cealaltă pocnitoare expirată a lui Băsescu, Monica Mandela Moscovei, care, susţinută de “primii intelectuali ai ţării”, aplaudacii ex-prezidenţiali Liiceanu şi Tismăneanu, cu măreţul ei procent de 4% (uite-aşa am aflat şi câţi cretini sunt în România), ameninţă deja cu “revoluţia”. Bolşevică, normal.
Jalnic sfârşit pentru “El Comandante” şi brigăzile lui de borfete “intelectuale”…
Şi-a înecat “Biruinţa” ca ţiganul la mal, cu tot cu ultimii şobolani…
Într-un text extrem de violent şi, în acelaşi timp, de o rară ipocrizie, specifică însă personajului, Gabriel Liiceanu, căci despre el e vorba, se raliază partenerului său de lichelism, Andrei Pleşu, desigur, şi îl calcă în picioare, cu o satisfacţie morbidă, pe bătrânul actor de 95 de ani, Radu Beligan. Nu era de ajuns primul atac la gâtul maestrului, înfăptuit de bloggerul de Pravda, angajatul unui traficant de copii, fost ministru al Culturii FSN-ului lui Iliescu şi Roman, apoi “îngeraş” la CNSAS cu nevasta agentă DIE şi ministru de Externe complice la crimele asupra populaţiei civile din Belgradul bombardat chiar şi de Sfintele Paşti.
Parcă nu-i dăduse sângele pe nas “moşului”; măcar de data asta să îi provocăm un atac de cord!, şi-au zis “catarii de la Păltiniş”.
Vina lui Beligan? A spus public cu cine are de gând să voteze. Treaba lui, zic eu. Măcar dreptul ăsta cred că-l mai are, în cazul în care nu trăim deja în “1984”.
Aţi ghicit, probabil, că longevivul artist nu s-a exprimat pentru comisăreasa Monica “Mandela” Macovei, fosta procuroare comunistă îmbătrânită rele, în brigăzile căreia s-a înregimentat Gabriel Liiceanu, primind în dotare şi bocancii cu care l-a executat, sadic, pe nonagenarul Radu Beligan.
Daca Radu Beligan ar fi spus ca România are nevoie de o femeie preşedinte – alta decât Elena Udrea, bien sûr, aleasa fostului lor stăpân, pe care au slugărit-o, până mai ieri, toţi “intelectualii lui Băsescu” – acum am fi citit în revista “22”, organul GDS, adevărate ode la adresa maestrului. Posesorul posedat de Siegfried şi Marcello ar fi scos pe loc o nouă ediţie a CD-urilor Humanitas cu Radu Beligan. Dar n-a fost să fie… Şi-atunci, la zid cu “boşorogul”!
La linşarea tribală a celebrului actor s-a asociat, cum altfel?, şi politrucul Vladimir Tismăneanu, după cum aflăm din notele de subsol şi mulţumire ale patronului împropietărit de Ion Iliescu şi amantul celebru Andrei Pleşu, peste noapte, cu fosta Editură Politică a PCR.
Cârdăşia macabră a celor trei foşti gealaţi din gărzile intelectuale ale lui Băsescu seamănă cu răfuiala unor borfaşi plătiţi, care înghesuie şi maltratează la colţ de stradă un bătrânel distins pentru că n-a făcut cu mâna coloanei de motociclişti postapocaliptici, cu Macovei în frunte călare pe motorul cel mai lung. Tipologie de atac specifică unei haite de hiene, pe care am mai vazut-o când ciorile atacă un şoim solitar.
A-i da geniul lui Beligan la o parte pentru a-i reclama, cu năduf proletar, paiul din ochiul său, în timp ce toţi cei trei ciraci ai Mandelei de Dâmboviţa au colecţii de bârne ale Securităţii înfipte pe unde s-au nimerit, este, de asemenea, unul din rezultatele unei nefaste realităţi inversate, creditate de Băsescu, care a acceptat fără discernământ ca “procesul comunismului” să-l facă, din buze, exact marii profitori ai regimului comunist, fii bolşevicilor care au adus comunismul în România şi slugile lor. Aceasta este… “moştenirea Băsescu”, piatra de moară cu care se va duce de gât la fundul istoriei.
Dar mai presus de orice, atitudinea celor trei gâzi grobieni, la 25 de ani de la momentul 1989, denotă totala îmbibare cu ură, inoculată în sânge, practic, de la călăii pe care îi moştenesc. Ei, “purii moralişti”, “catarii de la Păltiniş” – după cum i-a catalogat Părintele Nicolae Steinhardt -, “străini de credinţa românească” – după cum a observat Părintele Dumitru Stăniloae – nu pot ierta. O atitudine normală pentru nişte personaje care cer, cu vehemenţă, ca şi înaintaşii lor antiromâni, monştrii bolşevici, eliminarea religiei din şcoli, deziderat înscris în platforma-program a alesei lor la preşedinţie, tovarăşa “mani pulite” Monica Macovei. “Mâini curate”, suflete murdare…
De ce-ar fi iertat tocmai Beligan, care susţine că “este legat ombilical de România”, “ţară-minune” de care nu poate sta despărţit mai mult de o săptămână şi pentru care “se roagă fierbinte la Dumnezeu”, seară de seară? Când realitatea trebuie să fie că “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, apud vedeta Humanitas şi Dilema, asasinul platit al culturii române H.R. Patapievici?
Dar domnul Beligan nu trebuie să se supere. Ura bestială a troicii Pleşu-Liiceanu-Tismăneanu se va scurge în canalele istoriei, acolo de unde au şi ieşit aceste fantome ale anticreştinismului cu faţă semi-umană. De 2014 ani ştim că iubirea învinge, întotdeauna.
O spune şi Radu Beligan: “Secretul longevitatii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu este mai dezastruos decat infirmitatea inimii.
Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum: sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi care m-ati facut ceea ce sunt astazi.
Poate nu stiti cine sunteti: sunteti cei pentru care traiesc si care ma fac sa traiesc.
Odata am fost intrebat care este cuvantul pe care l-am am rostit cel mai des in viata mea. Am raspuns spontan: multumesc.
Va multumesc tuturor celor prezenti aici, asta seara, pentru toata iubirea cu care m-ati onorat. Ii multumesc lui Dumnezeu si il rog fierbinte sa aiba grija de Romania”.
PS: O să fac si eu apel la nişte note, de subsol, pentru a-i lămuri pe cei care pot fi derutaţi de proiecţiile fantastice ale realităţii răsturnată. Dacă domnul Beligan, din motivele lui, care ţin de idealuri artistice şi care priveau întreaga comunitate artistică, a ales să aibă pe faţă o anumită atitudine, cei trei satrapi ai “corectitudinii moralei” au acţionat în secret, pe din dos, aşa cum a învăţat Tismăneanu în Primăverii, Pleşu pe strada Paris şi Liiceanu de la tatăl sau, colegul de breaslă al tatălui lui Patapievici. Nu degeaba reputatul bizantinolog Sorin Ulea îl caracteriza pe Pleşu astfel: “Un tip cu ambiții secrete, cu vocație de mistagog, care vrea să domine suflete, un escroc intelectual.”
Notele, însă, nu sunt scrise de actualul general (r) Vasile Mălureanu, fostul ofiţer de Securitate căruia i s-a spovedit dl. Pleşu înainte de a-i scrie tovarăsului general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu. Ci sunt chiar ale matroanei lor: Monica Lovinescu. Înainte de a purcede la cele câteva notiţe din jurnalul Monicăi Lovinescu e bine să ştiţi că, la începutul anilor ’70, Securitatea a elaborat un plan “Alfa”, privind cetăţenii români care ies din ţară la bursă, în deplasare de serviciu sau pentru turism. Acest plan a fost consolidat apoi de planul “Atlas”. Cele doua planuri au fost redate de istoricul Stejărel Olaru în cartea sa “STASI şi Securitatea”. Conform acestor planuri, Securitatea se obliga să recruteze ca informator sau agent orice cetăţean român care urma să se deplaseze în străinătate în interes de serviciu sau la burse, unde plecarea era avizată tot de Securitate. Numai în măsura în care agentul era de cea mai mare încredere i se permitea să plece din ţară – în Occident – însoţit şi de familie. Este de observat şi larghetea financiara cu care cei doi făceau naveta pe ruta Bucureşti-Heidelberg-Paris… Şi acum micile note despre marii “moralişti” si profitori ai tuturor regimurilor:
Monica Lovinescu. Jurnal, 1981-1984. Selectii:
1981, Paris
Marti 15 decembrie
Cand ma intorc de la dentist (abcesul) il gasesc acasa pe Gabriel Liiceanu. (…) Plesu a scris un articol impotriva patriotismului, el, de cand e in Germania, n-a putut scrie un rand de filosofie.
Miercuri 30 decembrie (revelionul la Paris)
Toata ziua la noi, G. Liiceanu. (…)
1983, Paris
Duminca 8 mai
Seara, Liiceanu cu sotia.
Miercuri 11 mai
Seara la Liiceanu (varul sau plecat, i-a lasat casa) la cina cu Stoichita. Cateva stiri din tara. Ulea atacat de V. pentru felul cum s-a purtat cu Plesu si evitat apoi de toata lumea, a fost internat la Marcuta.
Vineri 13 mai
Seara Liiceanu cu sotia la noi. Sorin Marculescu i-a scris ca Jurnalul de la Paltinis s-a intors de la cenzura doar cu cateva pagini taiate si lasandu-i-se lui Balaita raspunderea publicarii. S.M. crede deci ca va fi publicat. Si brusc ne intrebam impreuna – dar cu cea mai mare infiorare tot Liiceanu se intreaba – cum va reactiona Eliade la paginile atat de dure impotriva lui, dar nu numai Eliade, ci si Noica insusi, care poate fi furios de repetarea a ceea ce a spus el despre Eliade si de dezvaluirea continutului scrisorilor acestuia din urma, al carui egoism absolut il deplange Liiceanu in Jurnal. (E. da vesti despre el si nu cere niciodata de la Noica).
Acum Noica spune ca s-a terminat in Romania cu cultura pe treizeci de ani. Cum se inseala in toate pronosticurile, poate fi un motiv de speranta.
Duminica 2 octombrie
De la trei dupa amiaza la 12 noaptea, Liiceanu la noi. (…) Ii telefoneaza la Heidelberg lui Andrei Plesu in clipa cand acesta chiar a intrat in casa. E cu Ujica, si Liiceanu scurteaza convorbirea. Dupa ce ne intoarcem de la restaurant, il recheama si vorbim si noi cu el. I-au dat drumul cu copilul.
Vineri 30 decembrie
Seara telefon Culianu – Plesu – Liiceanu. Au sosit la Paris. (…) Liiceanu imi spune ca au venit toti trei cu masina de la Heidelberg… (Pentru a face Revelionul la Paris)
1984, Paris
Duminica 1 ianuarie
Daca exista semne pentru un inceput de an, acesta a fost cu adevarat fast. De atata vreme ne doream sa-i vedem impreuna pe Liiceanu cu Plesu – si iata ca s-a intamplat. Toata ziua aici, de la 4 dupa-amiaza la miezul noptii…
Sambata 12 mai
Telefon Liiceanu. L-a convins telefonic Imre Toth sa fie vesel! Si face eforturi. Vin in trei, la sfarsitul saptamanii la Paris. Cu sotia si cu Plesu.
Luni 21 mai
Seara cina, in Cartierul Latin, cu Liiceanu, sotia lui si Plesu.
Vineri 25 mai
Mai tarziu, ajungem la Liiceanu si Plesu (stau la Oprescu acasa) pentru o cina care nu stiam ca e de aniversare. (Dupa Revelion si ziua de nastere sarbatorita tot la Paris! – Nota mea)
Luni 28 mai
Cina cu cei doi: Liiceanu si Plesu. (…)
Liiceanu si cu Plesu, care ne asteptau seara acasa, sunt inmarmuriti cum de a avut Tudoran curajul sa faca asa ceva prin telefon. (A dat un interviu la Radio Suisse Romande impotriva redeschiderii Canalului). Si cum nu au taiat comunicatia? Si cum nu-l suprima pe D.T.?
Miercuri 30 mai
Azi, miercuri, pe la pranz, Liiceanu si Plesu, in sfarsit singuri…
PS 2: Mi se pare mie sau din asa-zisa “antologie a ruşinii” folosită de cuplul Liiceanu-Tismăneanu pe post de baros în capul domnului Beligan au scapat, din greşeală probabil, limbile lui Manolescu pentru Ceauşescu sau poezia aceasta răscolitoare:
“Nenorociţilor, se rupe şnurul: La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!” – Fanus Neagu
Potrivit surselor secrete ale organului central al GDS, revista 22, conjugate cu cele subterane ale Hotznews, aseara, tarziu, in miez de noapte, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, l-a decorat pe luptatorul cu curul pentru democratie, Horia Roman Patapievici. Ceremonia a avut loc intre intimi si tinuta a fost obligatorie, potrivita cu decoratia, Ordinul Curului Clasa I. Astfel, la poarta Cotrocenilor, s-au prezentat bolsevici de toate neamurile, uniti in ura impotriva romanilor si a Romaniei: Plesu, Liiceanu, Tismaneanu, Cartarescu, Baconschi, Ungureanu, Neamtu, Rusu, Preda, Berindei, ejudem (sic) farinae (foto mai jos surprinsa si plasata pe Facebook de singurul barbat acceptat la petrecerea nocturna exclusivista: Elena Udrea). Petrecerea s-a incheiat cu o bataie cu rahat intelectual in fundul curtii Palatului Cotroceni, pe acordurile unei cunoscute melodii a lui Mihai Margineanu. Vom reveni cu detalii extraordinar de picante despre Reteaua gaozarilor lui Basescu.
Decoratia primita de Patapievici de la Basescu – Verso
NOTA: Postarea a fost scrisa inainte de a se cunoaste faptul ca, pana la urma,… chiar asa a fost. Basescu chiar i-a decorat azi pe mancurtii lui de mai sus, LIVE at Cotroceni Circus. Scenele descrise mai sus s-au petrecut, insa, aseara 🙂
Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.
Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.
Publicistul Radu Calin Cristea ii face o autopsie pe viu zombi-ului sovieticus Vladimir Tismaneanu. Textul e perfect, doar ca e scris cu cinci ani prea tarziu. Sa aiba oare legatura alegerea momentului cu numirea dlui RCC la CNA? Daca intelectualitatea publica din Romania nu ar fi fost prin esenta ei tradatoare, un asemenea rechizitoriu ar fi trebuit sa apara atunci cand Tismaneanu era calare pe magarul Troian si isi permitea sa ingroape istoria nationala intr-o mlastina de ura si minciuna sub acoperirea Presedintiei Romaniei. Sunt date si fapte pe care altii nu s-au sfiit sa le prezinte cu acribie, doar pentru a fi defaimati si tarati prin tribunale de mafia culturnica calare si azi pe cadavrul politic de la Cotroceni. Acum, sa zicem ca-i sta drept epitaf… Un epitaf care, categoric, merita citit:
Un „Homo Sovieticus“: Vladimir Tismăneanu(I, II si III)
Într-o carte de interviuri (Ghilotina de scrum, Editura de Vest, 1992), Vladimir Tismăneanu (prescurtat- V.T.) afirmă că momentul rupturii sale de comunism s-a produs în ianuarie 1969, imediat după ce Jan Palach și-a dat foc în Piața Venceslav din Praga:
„În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am nimic de a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane“ (p. 42).
Șocul scuturăturii va fi fost, probabil, prea violent, astfel încît invocata criză de conștiință a anticomunistului in statu nascendi V.T. avea să producăefecte perverse: micul bonz răzgîiat al nomenclaturii va deveni un contributor zelos la cultul personalității ceaușiste și un servant exaltat al unui regim pe care, peste ani, îl va considera „nelegitim și criminal“. Cînd, cum și dacă a avut loc lepădarea lui V.T. de comunism rămîne o încîlcită șaradă. Pretextul cutremurului de cuget iscat de autoincendierea lui Jan Palach nu i-a produs lui V.T. cel puțin o licărire de protest; cum ar veni, V.T. s-a supărat definitiv pe comunism în 1969, dar, în locul unor cît de vagi delimitări de abuzurile regimului (de la greva minerilor din Valea Jiului, din 1977, la cazul Goma), l-a mai glorificat ritos încă 12 ani!
Nu au apărut, de asemenea, informații publice (îmi cer scuze dacă documentarea mea e lacunară) referitoare la contacte discrete, eventual clandestine, purtate în anii petrecuți în România comunistă între V.T. și adevărații anticomuniști, încă în viață, cu care se tot pozează, în speranța unei imaginare adopții, în fotografii de grup cu martiri (Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ioan Bărbuș, Constantin Ticu Dumitrescu etc. – vezi, între altele,și V.T., „Reflecții despre șansele dreptei românești“, în Evenimentul zilei, 30 august 2012).
Să fie plauzibil un alt argument al lui V.T., care motiveazăruptura sa de comunism în 1981, deoarece, cu cuvintele sale (în Ghilotina de scrum, p. 46), „consideram societatea românească din care plecam o societate fascistă“? Să fi fugit așadar V.T., în 1981, de prigoana fascistă a lui Ceaușescu? Mă gîndesc că V.T. ar fi dat, totuși, niște semnale de împilare. „Am plecat tocmai pentru că nu puteam să suport mizeria ideologică“, dă lămuriri V.T. (în „Din nou despre refuzul de a uita“, Evenimentul zilei, 7 august 2007). O judecată logică: ce sens ar fi avut repudierea năprasnică a unei„mizerii ideologice“ în elaborarea căreia dovedise o entuziasmată contribuție? O altă sursă de sufocare indicată de V.T.: „[…] am încercat să ies din ceea ce aș numi «carcasa epistemologică» a marxismului“ (Ghilotina de scrum, p.51). Cu o asemenea justificare V.T. mai vine de acasă, cu adăugirea că torturantele sale încercări de ieșire din respectiva carcasă puteau fi deslușite în nestingheritele sale pomelnice dedicate PCR-uluiși Conducătorului iubit doar de inițiați în fenomenologia spiritului paranormal.
V.T.: un comunist anticomunist
Lăsăm în seama viitorimii elucidarea misterului comunismului de sorginte anticomunistă al lui V.T. O pistă originală sugereazăMircea Cărtărescu, pentru care V.T. este „un Marcel Proust al comunismului românesc“ (intervenţie la Bookfest, 10 iunie 2007, la prezentarea cărții lui V.T., Refuzul de a uita, Editura Curtea Veche, 2007). Ceea ce probează documentele consultate este că V.T. n-a executat mișcări dezordonate și n-a făcut grimase pe aliniamentul dezbaterilor ideologice din perioada comunistă. Făcea parte dintr-o tabără depravată de curteni ai regimului – cei denumiți generic de către Virgil Ierunca „argați oficiali ai cuvîntului stăpînirii“. „Răzvrătirile“ sale, marcate mai tîrziu de V.T. cu aura unei pline de tîlcuri insurgențe în interiorul purismului dogmatic din epocă, s-au rezumat la compunerea unor texte unde, citînd de obicei ostentativ din volume accesibile mai ales pe circuitele ezoterice ale lui Leonte Răutu, rectorul Academiei „Ștefan Gheorghiu“, prezenta diverse curente ale marxismului occidental, printre care, pînă la exasperare, „Școala de la Frankfurt“. Prudent-descriptive, aceste scrieri cu slabe ecouri pentru sectarii marxismului ceaușist se însoțeau cu noiane de osanale aduse de V.T. comunismului și lui Nicolae Ceaușescu, de pe pozițiile unui proletcultism de cea mai ticăloasă factură.
Rămas în străinătate, V.T. a schimbat imediat macazul, dovedind o vocație a ipocriziei manifestă pînă în zilele noastre: în septembrie 1981, slăvea comunismul la București, în februarie 1983 condamna deja comunismul la Europa Liberă! Așadar –deparazitare ideologică aproape instantanee, toleranță zero pocăinței, un proces de autodecomunizare de o inefabilă scurtime și o ecloziune a anticomunismului după o incubație de un an și cîteva luni. Cariera lui V.T. avea să se înscrie pe bune făgașe după stabilirea în Statele Unite: mediul academic internațional îl recunoaște ca pe una dintre somitățile expertizării comunismului și a postcomunismului.
Ar fi necinstit din partea mea să nu menționez că am scris, adeseori elogios, despre unele dintre cărțile lui V.T. Despre Raportul Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Editura Humanitas, 2007, redactat de o echipă de specialiști condusă de V.T., am afirmat că „rămîne cea mai importantă evaluare științifică a comunismului autohton“ (Adevărul, 19 decembrie 2007). Amintesc, de asemenea, articolul „Cui îi pasă de Profesorul Tismăneanu?“, semnat de mine în Adevărul (4 iunie 2007), unde îmi declaram solidaritatea cu un V.T. supus unor atacuri pestilențiale venite dinspre România Mare. Scriam acolo că „Vladimir Tismăneanu este politologul de origine română care se bucură de cea mai redutabilă notorietate internațională“. Îl socoteam pe V.T. un om de lume stimabil, civilizat, deschis conversațiilor în contradictoriu, cu o tonalitate moderată în ceea ce Mircea Martin ar numi „dicțiunea ideilor“. Am destule temeiuri să cred că prețuirea era reciprocă.
„Inchizitorul-șef al comunismului est-european“?
Ceea ce se întîmplă însă cu V.T., de vreo 2-3 ani încoace, scoate la iveală un cripto-stalinist dezlănțuit. Intelectualului adeseorișarmant de odinioară i-a luat locul un caracter repulsiv, dedat unui colorat evantai de turpitudini, cu o imaginație sărind nu calul, ci herghelii întregi, resentimentar, imund în exprimare, nihilist gregar, de un șocant nombrilism și tratîndu-și inamicii ca pe niște inși decerebrați, satanici, transmițători de periculoase epidemii. Proteismul proslăvirii ceaușismului renaște sub o forma mentis ce demască dușmani, înfierează,hulește, jignește grosolan, execută autodafeuri, lichidează etc.
Oportunismul sîrguincios al lui V.T. îl împinge la încurcarea baricadelor unde dă și luptă același fanatic care, pînă în 1981, băga spaima în burjui, iar de la o vreme a luat în arendă anticomunismul românesc și îl păzește de duhurile rele ce trebăluiesc la aplecarea hărții României în direcția Sovietelor („Stalinismul renaște în România“, anunță sec V.T. pe blogul său, 3 decembrie 2012). V.T. s-ar fi metamorfozat, susține Tamás Gáspár Miklós, în„inchizitorul-șef al comunismului est-european“ (în articolul „Un delict de opinie“, revista 22, nr. 30, 20-26 iulie, 2010). V.T. ar putea fi recunoscut în mutantul antropologic numit de marele disident Aleksandr Zinoviev „Homo Sovieticus“. Însuşi V.T. pătrunde în ADN-ul acestuia, într-o postare pe blog (2 august 2012): „Abil și labil, cu moralitate de moluscă, dispus la toate salturile mortale menite să îl propulseze pe o scară de valori esențial pervertită, Homo Sovieticus disprețuiește morala, demnitatea, adevărul. […] Homo sovieticus practică gîndirea dedublată și dublul discurs. Personalitate scindată, minte și cînd spune bunăziua“. Același „Homo Sovieticus“ se mai remarcă prin „vocația perversă a demonizării adversarului“. Nu mă îndoiesc de motivația anticomunistă a lui V.T., la fel cum, cu peste 3 decenii în urmă, n-aș fi șovăit să văd în același personaj un comunist pentru eternitate. Underground-ul anticomunismului lui V.T. are galerii întortocheate: unele comunică direct cu forme de resuscitare a congenerelor sale propensiuni comuniste despre care aș ezita să cred că au fost asumate, public și sistematic, doar dintr-o calculatăfățărnicie.
Despre osîrdia gnoseologică a tînărului cercetător comunist V.T. se vorbește prea puțin, superficial și, adeseori, fărăconsultarea directă a unor lucrări altfel bine ascunse în maldărele presei acelor timpuri. Puțină „gimnastică a memoriei“ (Monica Lovinescu) nu stricăniciodată. Nu de alta, dar, cum îndreptățit recunoștea V.T. citîndu-l pe George Orwell, „la comuniști nimic nu e mai imprevizibil decît trecutul“ (Ghilotina de scrum, p.197). Comentariile mele îi vor da, tacit, dreptate lui V.T. care, în Viața studențească (prescurtat – VS), nr. 23, miercuri, 10 VI, 1981, p. 9 – adică doar cu cîteva săptămîni înainte de a se fi descotorisit cu mînie exproletară de experiența sa comunistă –, afirma că „hohotul de rîs al despărțirii de trecut de care vorbea cîndva Marx nu poate fi însă o scuză pentru amnezie“. V.T. se angaja pe blogul său în 20 august 2009 că va publica un volum intitulat Scrieri de tinerețe (1974-1981). Ar putea lărgi aria selecției începînd, de pildă, din 1971. Comentariul meu îi va aduce, sper, măcar un modest sprijin bibliografic.
“Cum imi scria cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD” intr-o postare recenta pe “Contributors”, in era internetului nimic nu dispare, totul se pastreaza.” – V.I. Tismaneanu, blog personal
“Un cititor cu care s-a intamplat sa fiu uneori in dezacord, dar ale carui cunostinte istorice si tehnice (in special pe tema noilor tehnologii comunicationale) sunt remarcabile, deci cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD”, imi scria mai demult: “In era internetului, formula clasica ‘Nimic nu se pierde, totul se transforma’” devine ‘Nimic nu se pierde, totul se stocheaza’” Reiau mai jos, cu cuvenitele multumiri, scrisoarea postata de domnia sa…”. – V.I. Tismaneanu, blog Con-tributors
Pomenirea apreciativa, in repetate randuri, de catre dl Tismaneanu, a acestui comentator al sau de pe platformele unde presteaza – si unde, trebuie sa recunoastem, de cele mai multe ori cititorii sunt mult mai inteligenti decat “contributlersii” – m-a facut sa caut ce lucruri deosebite scrie pseudonimul “Hannibal Lecter, MD” din moment ce ditamai “profesorul” de marxism-leninism este atat de galant cu el. Oare ii este frica de el? Si ce am gasit m-a cutremurat cu adevarat: “Hannibal Lecter, MD” chiar are o groaza de cunostinte, din moment ce il lasa fara replica pe Tismaneanu dupa ce ii prezinta niste informatii-bomba despre persoana sa, Patapievici si Pacepa. Dar, mai exploziv decat acest Coktail-Molotov de date este o acuza extrem de grava pe care i-o aduce direct lui Tismaneanu, si anume ca “condamnatorul” comunismului a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, mintind ordinar asupra statutului sau de “refugiat politic”. Faptul a fost descoperit de organismul ONU, ceea ce a dus in final la respingerea acestei pretentii desi pana la descoperirea falsului Tismaneanu incasase stipendii lunare! Schimbul de comentarii si informatii este de-a dreptul socant, asa ca il redau fara alte interventii – desi nu sunt de acord cu toate asertiunile lui HL MD -, cu rugamintea catre “Hannibal Lecter, MD” de a-si duce pana la capat afirmatiile. Oriunde, in lumea civilizata, ascunderea unor ilegalitati crase se considera a fi tainuire si chiar complicitate la infractiune. Ca sa nu mai vorbim ca este de-a dreptul imoral. Ceea ce este valabil si pentru Tismaneanu care, dupa cum veti citi mai jos, detine de la “Hannibal Lecter, MD”, in cazul “doctorului” Patapievici, dovezile indubitabile ale falsului facut de acesta fata de Fundatia Mellon, unde a pretins ca are doctorat desi nu il avea, pentru a putea incasa o bursa post-doctorala de mii de euro. Nu in ultimul rand – si aici ma adresez doar lui “Hannibal Lecter, MD”, pentru ca cazul siecuristului Tismaneanu e incurabil – misiunea oricarui om pe pamant ar trebui sa fie slujirea Adevarului. Cu incredere, redau mai jos acuzeledocumentate ale lui “Hannibal Lecter, MD” la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa (alaturarea nu pare a fi deloc intamplatoare):
Daca imi permiteti, as mai da cateva exemple de “sinecura ” :
1) sinecura este atunci cind n-ai alt talent decit ca esti “tarentata” si ti se aranjeaza un loc caldut in Parlameentul European
2) sinecura este atunci cind nu ai doctorat ,dar pretinzi ca il ai,minti Fundatia Mellon si obtii prin fals in documente , mii de euro in timp ce tu esti la Buc. ,parte din comisia Tismaneanu.
3) sinecurist este acela care, in anii ’80, aflandu-se in occident, pretinde a fi in pericol daca se intoarce in RO, stiind bine ca nu e adevarat si ca a stat pe roze. Cere a fi considerat political refugee si traieste luni de zile pe banii United Nations High Comissioner for Refugees. Apoi e respins ,but who cares, banii au fost papati si sejurul gratis a fost realizat.
4) sinecurist e acela care primeste o functie babana la IICMER ,nu face nimic dar se lauda cu masina cu sofer la scara si sederi in hoteluri 5 stars.–ast ape banul public.
Ei, si ar mai fi exemple–, daca se doreste si platforma permite (!) mai pot da vreo cateva sute !
Da’ de ce ma rog frumos, imi cenzurati comentariul ? Ce, nu e adevarat ce-am scris ? Este acolo vreun neadevar ? Nu este pe linia comentariului dvs. la care doar am raspuns ?
Va rog insistent sa-mi explicati cenzurarea comentariului. Multumesc.
Nimeni nu va cenzureaza. Da, sunt acolo neadevaruri, probabil nascute din informatii lacunare ori chiar din dezinformarile diseminate pe unele bloguri pe care prefer sa nu le mentionez. N-am acum timp sa le demontez. Cum sunteti un virtuoz al cyberspace-ului, stiti Dvs cum sa le verificati Plecam, evident, de la premisa bunei credinte.
Aveti parerile Dvs, foarte bine. Sa revenim la subiectul articolului.
1) comentariul a disparut, pentru o perioada, din stadiul de “in asteptare ” –apoi a reaparut. De asta l-am scris pe cel de-al doilea.
2) revenim la tema articolului, sigur, dar dvs. ati trecut la “sinecuri” si nu am facut decit sa va raspund, completind cu alte exemple.
3) scrieti ca sint neadevaruri pe care le-am preluat fara sa le verific de pe bloguri ? Domnule profesor, eu intotdeauna lucrez cu documente originale, nu cu zvonuri de pe blogosfera. Sa le luam pe rind si demontati cind aveti timp :
a ) fata lui Basescu a fost trimisa la Bruxelles si boyfriend la Paris numai pt. ca era ” tarentata”. Ce documente doriti ca proba ?
b) Patapievici este un infractor care a devalizat fundatia Mellon. Cu niscaiva saptamani in urma v-am dat, privat, documentele, provenind de la susursala din Germania a fundatiei. A mintit sub semnatura ca ar avea doctorat si astfel a obtinut o bursa de mii de euro, in 2006. A luat banii si nici n-a mai stat pe acolo, venind la Buc. sa lucreze la comisia Tismaneanu. Documentatia ce v-am dat-o provine de la fundatie. Asta nu e zvon pe blog, e document al fundatiei. In mod normal, intr-o tara civilizata, fundatia ar trebui sa faca plingere la FBI si numitul arestat la aeroport cind vine in USA. Dar Fundatia Mellon procedeaza precum bancile care se rusineaza cind iau teapa, si prefera sa taca, ca sa nu rada lumea de ei.
c) pentru false refugee issue, spre deosebire de altii care scriu dupa ureche , eu am avut in fata ochilor documentele. Daca trebuie, le pot obtine din nou, dar eu zic sa o lasam asa, sa nu se incalzeasca atmosfera.
d) Mihai Neamtu s-a laudat cu masina la scara si sofer si sederi la hoteluri de 5 stele –pe vremea cind era la dvs. la IICMER. Adica gura lui a spus asta —si precum stiti, gura pacatosului …….
Domnule profesor, eu nu lucrez cu zvonuri. Dvs. de multe ori lucrati cu aspecte pe care le preluati fara a le verifica. Un exemplu : Pacepa. Ati scris de nenumarate ori : Fuga lui Pacepa, THE escape , etc (special am pus capital letters). Ca si cum ar fi un fapt verificat si confirmat Ati fost dvs. acolo, in acea noapte de pomina din 28.7 ? Nu jos, in holul hotelului, ci sus, in camera si mai ales la etaj ? a fost fuga sau rapire ? oooops , CIA nu face asa ceva , cine a mai auzit ?!?
As a gesture of good will si ca sa nu mai banuiti oamenii (macar unii) ca scriu dupa ureche, am sa va trimit, privat, acces la documente scrise de Pacepa cu propria sa mana, in primele sale ore de captivitate. Le veti avea intre propriile dvs. degete. Cititi atent, printre rinduri si in spatele cuvintelor, and then decide for yourself. Sa-mi spuneti doar la care adresa (electronica) doriti sa primiti.
PeSe —sa moara de ciuda cei de la Georgetown & LW”
“Eu nu cred că revoltele din acest ianuarie agitat sunt revolte anti-sistem, cum începe să circule un fel de cuvânt de ordine. Sunt revolte evident împotriva Puterii, considerată vinovată de diverse rele, între care pe primul loc se află scăderea nivelului de trai. Din acest punct de vedere ne inscriem in normalitate. (…)
Personal, sunt foarte de acord şi cu demisia lui Traian Băsescu, şi cu alegerile anticipate. Am tot spus-o de un an şi jumătate, şi doar reaua-credinţă poate împiedica pe cineva să recunoască asta: Traian Băsescu şi-a epuizat, în primii trei-patru ani ai primului său mandat, capitalul de încredere şi popularitate, iar al doilea mandat l-a surprins fără idei şi proiecte noi, depăşit de situaţie din punct de vedere politic. Am spus-o şi o repet: Băsescu este un om al trecutului. Nu el e problema României de azi”
“Epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei. Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit.”
Mircea Cartarescu in Observatorul cultural via Adevarul
Au vreo vina pentru aceasta solidaritate sordida de care dau dovada fiii ticalosilor bolsevici, satrapii kominternisti (am numit trei mai sus)? Nu stiu. Dar Fanus Neagu se intreba la randul sau: “Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina?! Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”
Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică artificială, conjuncturală, creată cu un singur scop: câştigarea alegerilor. Nu are absolut nicio legătură cu ce înseamnă cetăţeanul şi nevoile sale.
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari.
La sfarsitul lunii trecute m-am trezit in Ziua de Vest cu o parte din corespondenta mea privata cu doamna dr Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin care l-a cadorisit pe Horia Roman Patapievici cu o bursa post-doctorala, in 2006 (Mellon Fellowship – Wissenschaftskolleg zu Berlin). De acelasi tratament care se cuantifica intr-o suma consistenta au mai beneficiat din partea Institutului din Berlin si – sa o luam in ordine cronologica – mai cunoscutii: Andrei Plesu (de sase ori!), pentru a fonda Colegiul Noua Europa si a scrie diverse brosuri, Mihai Razvan Ungureanu, pentru un “studiu despre statutul strainilor la inceputul secolului XIX in principatele romane si tarile din Balcani”, Theodor Paleologu, pentru o “variatie la o tema nietzscheana” si doctorul inchipuit Sorin Antohi. M-am intrebat imediat daca Ziua de Vest a ajuns in posesia fragmentului dintr-un schimb de mesaje electronice pe care l-am avut cu reputatul Institut gratie unei incalcari a corespondentei private de catre la fel de reputatele structuri speciale SRI sau SIE. Conducerea ziarului m-a edificat rapid: nici SRI nici SIE nu au intrat cu bocancii in casuta mea de e-mail ci o alta “structura”, tot cu trei initiale: ICR. Institutul Cultural Rus, pardon, Roman, condus de Horia Roman Patapievici, era cel care furnizaze reporterului Ziua de Vest unul dintre mesajele doamnei dr Katharina Biegger, dupa ce o agresase pe stimata doamna cu imprecatii la adresa mea. Cum a publica doar o jumatate din adevar (in acest caz doar o zecime) este echivalent de cele mai multe ori cu minciuna prin omisiune, spre deosebire de dl Patepievici eu ofer astazi publicatiei Ziua de Vest intregul fond al discutiei mele avute cu Institutul de Studii Avansate din Berlin, pentru a edifica opinia publica asupra unui mister dezlegat in premiera, dupa 12 ani, chiar in paginile publicatiei Dvs: doctoratul lipsa al dlui HR Patapievici.
Dar sa o luam cu inceputul, ocazie cu care va voi furniza si cateva informatii inedite, in exclusivitate: In 2007, in timpul campaniei Asociatiei Civic Media de deconspirare a cartitelor fostului KGB si a delatorilor Securitatii din presa si societatea civila, operatiune sustinuta fara rezerve de ziarul Ziua, la care lucram, am dat peste informatia ca Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si, la data respectiva, unul dintre membrii de vaza ai asa-zisei “Comisii Tismaneanu” de “condamnare a comunismului” a fost, cat de ridicol!, un turnator ordinar al Securitatii. I-am scris presedintelui Romaniei, Traian Basescu, si l-am informat, public, ca in comisia constituita sub acoperisul Presedintiei Romaniei se afla mai multi fosti ciripitori profesionisti ai Securitatii si posibili agenti ai unor servicii secrete rasaritene. Pe langa Antohi, era vorba de Nicolae Corneanu, Mihnea Berindei, Andrei Pippidi, Vladimir Tismaneanu si, oricat de ciudat ar suna pentru neavizati, de insusi Constantin ‘Ticu” Dumitrescu.
Pentru a evita deconspirarea sa de catre ziarul Ziua, Sorin Antohi, beneficiar al unei turnatorii din interiorul ziarului nostru via Vladimir Tismaneanu, cu o zi inaintea de a-l da noi in vileag pe documente isi publica “autoconfesiunea” in conditii confortabile asigurate de ziarul “Cotidianul”, plin pe-atunci de personaje de aceeasi teapa cu el. Dl Horia Roman Patapievici, intervievat de un post de radio, avea sa scape, din greseala, informatia ca a stiut de Cazul Antohi inca din perioada cat a fost membru al Colegiului CNSAS. Dezvaluirea a cazut ca o bomba in curtea GDS, al carei membru e si Patapievici, cu un Radu Filipescu, presedintele GDS, siderat ca actualul presedinte ICR nu a divulgat informatia la vremea respectiva, incalcand insasi Legea CNSAS. Cazul a devenit fierbinte. Extinzandu-ne cercetarile asupra personajului, o sursa provenita chiar din sanul acestui Grup corupt ne-a oferit inca o bomba pe tava: Sorin Antohi, profesor la Universitatea Central Europeana budapesteana a lui Soros, si pe deasupra si conducator de doctorate, nu are doctoratul! Practic, toti studentii care si-au dat doctoratul la CEU cu “doctorul” Antohi au fost nenorociti iremediabil.
Pentru a nu parea un “atac la persoana”, cum deja ne acuzau “deontologii” lui Tismaneanu de la “Cotidianul” si “22”, hotaram sa cedam laurii si acceptam plasarea acestei stiri pline de frisca intr-un ziar local, pentru a o prelua noi apoi, la Bucuresti. Urmarea este, cred, cunoscuta. Scandalul devine international. “Doctorul” Sorin Antohi se da la fund un pic, pentru a aparea apoi, fulminant, intr-un program ICR la Berlin, alaturi de un alt turnator al Securitatii, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII), situatie care a ultragiat-o pe viitoarea laureata Nobel pentru literatura, Herta Muller (“ICR: Turnatori la Academia de Vara”), cat si pe alti scriitori germani originari din Romania, ca Richard Wagner (“Turnatorii ne dau lectii”) si Ernest Wichner (“Şeful Casei Literaturii din Berlin ia o poziţie în controversa turnatorilor”). “Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?“, se intreba, atunci, Herta Muller. Se pare ca da, raspuns valabil si azi, daca avem in vedere ca insasi directoarea Centrului National al Cartii de la ICR, dna Catrinel Plesu, sotia reputatului (si el) eseist Andrei Plesu, a fost informatoare a Securitatii, inca de la 19 ani.
Scandalul Antohi ne-a facut sa mergem inapoi, pe urmele pasilor pe care i-a facut “doctorul” in cariera sa impanata de falsuri. Am aflat astfel, ceea ce avea sa confirme si Herta Muller, ca, pe deasupra fraudei sale nemaivazute, care a compromis lumea stiintifica romaneasca pe intreaga planeta (mai putin pe “Planeta ICR”), Antohi se pretindea autor de studii in reviste invizibile si, mai mult, director al unor institute-fantoma, inventate “din burta”. Pe unul din aceste fire am ajuns si la Wissenschaftskolleg zu Berlin – Institutul pentru Studii Avansate din Berlin, unde, alaturi de Antohi, l-am gasit si pe Horia Roman Patapievici, ca bursier al “Andrew W. Mellon Fellowship”. Un cititor mai ager de ochi ne-a atras atentia asupra conditiei necesare pentru a putea candida la acest tip de bursa, dupa cum figura chiar pe site-ul reputatului, normal, Institut: “Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate.”
Nu era loc de indoiala: “Candidatii trebuie sa aiba doctoratul”. De altfel, asa apareau ambii bursieri, Patapievici si Antohi, pe site-ul Wissenschaftskolleg zu Berlin: cu un PhD in coada, adica cu doctoratul la purtator.
November 3rd, 2014 
VR 
5, 6% a obţinut travestitul Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2014. Respectiv circa 484 397 voturi. Sau, dacă lui îi place mai mult cu o operaţie estetică de mărire de procent, conform declaraţiei candidatei sale, Elena Udrea, “peste jumătate de milion de români”. Demenţa grandomaniei e mare. Pe măsura tupeului. La fel şi la cealaltă pocnitoare expirată a lui Băsescu, Monica Mandela Moscovei, care, susţinută de “primii intelectuali ai ţării”, aplaudacii ex-prezidenţiali Liiceanu şi Tismăneanu, cu măreţul ei procent de 4% (uite-aşa am aflat şi câţi cretini sunt în România), ameninţă deja cu “revoluţia”. Bolşevică, normal.
Foto rezultate via Politica Ta
Posted in 
Tags: 
