“Alesul” lui Traian Basescu, Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de Externe demis, fost sef al SIE obligat sa demisioneze, fost premier demis si fost membru al CC al UTC ramas fara “job” la revolutie, actual liderici fruntas ARD, a declarat “în exclusivitate” la Realitatea TV că în tinereţe a citit şi cărţi de Karl Marx. “Părţi din Marx, care puteau fi digerabile pentru un adolescent (?!), alături de alte lecturi filosofice ample, au trecut pe sub ochii mei“, a declarat membrul CC al UTC Iasi desemnat sa dea mana cu tovarasul Nicolae Ceausescu, la intalnirea cu secretarul general al Partidului
Întrebat dacă a citit din Marx în perioada tinereţii şi dacă i-au folosit în viaţă, “MRU” a răspuns: “Evident că da. Părţi din Marx care puteau fi digerabile pentru un adolescent, alături de alte lecturi filosofice ample, au trecut pe sub ochii mei. Pentru admiterea la facultate se cerea o probă de filosofie pe seama manualului de clasa a XII-a. Acel manual era o reprezentare marxistă a lumii. Facultatea a însemnat şi filosofie de stânga şi de dreapta şi filosofi marxişti sau neo-marxişti”.
“Cartarescu Mircea, nascut la 1 iunie 1956, Bucuresti. Fiul unui activist.” Asa incepe o Nota a Securitatii, transpusa de Mihai Pelin in Cartea Alba a Securitatii, aflata la vremea redactarii volumului Istorii literare si artistice in Arhivele SRI, Fond D, dosar nr. 10 996, vol.13, f.150-152 si care, in prezent, ar trebui sa se afle in Dosarul lui Cartarescu de la CNSAS.
Mai interesant este, insa, cum se incheie Nota: „Un fapt demn de remarcat este acela ca dupa aparitia volumului lui Mircea Cartarescu – este vorba de “Faruri, vitrine, fotografii“, nota mea – , caruia Nicolae Manolescu ii face o primire exceptionala in Romania literara, incep sa apara articole de alerta, care denunta procedeul plagiatului, cel mai spectaculos plagiat fiind reprezentat de copierea pura si simpla a unui pasaj de o jumatate de pagina din «Tristram Shandy» de Lawrence Sterne (Editura pentru Literatura Universala, 1969, pag. 194).”
În timp ce Traian Băsescu făcea anticameră la Viviane Reding şi Jose Manuel Barroso la clădirea Comisiei Europene de la Bruxelles, un român instalat în Belgia de peste două decenii, care l-a cunoscut personal pe suspendat, face dezvăluiri. Amintirile sale aduc elemente cruciale în puzzle-ul care configurează imaginea unui şef de stat cu experienţă veche în traficul ilegal de armament, sub oblăduirea Direcţiei de Informaţii Externe.
Ştefan Mihuţ este un luptător. În 1968, pe vremea când era student la Facultatea de Transporturi a Politehnicii din Bucureşti, a fost arestat fiind acuzat că a organizat demonstraţia naţionalistă de Crăciun a studenţilor din Bucureşti. A fost arestat şi condamnat la 17 ani de detenţie, într-un lot de mai mulţi studenţi. Unul dintre studenţii din acel grup a reuşit să fugă în Germania şi să denunţe la Radio Europa Liberă arestările operate de Securitate. Graţie acestor presiuni mediatice, studenţilor arestaţi li se comută pedepsele. Lui Ştefan Mihuţ, pedeapsa i-a fost comutată în 5 ani de muncă forţată în Delta Dunării. Prin forţele lui, şi pentru că era un inginer extrem de apreciat, a ajuns inspector în Ministerul Transporturilor. Din această poziţie a ajuns să îl cunoască pe Traian Băsescu, pe care l-a anchetat în urma incendierii petrolierului “Argeş”. Acest eveniment şi-a pus amprenta asupra destinului său.
La presiunile prietenilor securişti ai lui Băsescu, în 1991, Ştefan Mihuţ, care făcea parte din opoziţia anticomunistă, a fost chemat de generalul de securitate Ion Suceavă şi ameninţat cu lichidarea. În 1991, împreună cu soţia şi fiul, fuge din ţară şi cere azil politic în Belgia, unde locuieşte şi în prezent.
În urma interviului făcut de noi, reacţia nu a întârziat să apară. Domnul Traian Băsescu s-a simţit lezat. A ameninţat că vă dă în judecată şi a spus că trebuie să îi arătaţi probe.
Lui Băsescu nu îi dau eu probe. Eu ceea ce am avut de spus am spus. Şi voi susţine în faţa oricăor instanţe ceea ce am văzut cu ochii mei, ca martor. Ceea ce am prezentat eu opiniei publice din România nu sunt acuzaţii, ci mărturii. Ceea ce am văzut eu în acel dosar de anchetă privind incendierea navei Argeş nu reprezintă decât 10% din conţinutul dosarului. Dosarul se află la SIE, moştenitorul DIE (Direcţia de informaţii Externe). Un exemplar există însă în arhivele fostului Comitet Central, iar un altul, la fosta Direcţie de Organizare şi Control (DOC) din Ministerul Transporturilor. Chiar dacă unele dintre aceste dosare au fost ascunse de securiştii din jurul lui Băsescu, un exemplar tot se mai găseşte. Cu certitudine.
După interviul dat cotidianul.ro, şi unul postului de televiziune Antena 3, aţi fost contactat şi de alte persoane?
Interviul pe care mi l-aţi luat a mai avut, într-adevăr, acest efect: am reuşit să reintru în contact cu vechi cunoştinţe şi cu persoane competente profesional pe care le ştiam încă înainte de 1989. Unele dintre aceste persoane cunosc foarte bine despre circuitul acestui dosar începând cu 1982. De asemenea, cred că ar fi foarte interesant să faceţi cunoştinţă, aici în Belgia, cu un fost coleg de al domnului Băsescu din acea perioadă, fost marinar pe petrolierul Argeş, om care trăieşte la Anvers din 1995, având, ca şi mine, cetăţenie belgiană. Din informaţiile care mi-au parvenit între timp au apărut aspecte mult mai clare care coincid cu ceea ce ştiam dinainte. În urma incendiului din dana portului Rouen, paguba stabilită a fost mult mai mare. După negocierile purtate de specialişti de la DIE, peste 20 de nave avariate din cele 38 au fost reparate pe gratis în şanteiere navale româneşti, restul primind despăgubiri. Negocierile între DIE şi autorităţile franceze au început să se deruleze încă din timpul celor 28 de zile cât a stat Băsescu în arest preventiv.
Mi-aţi spus că nu trebuie să ne concentrăm doar pe întrebarea de ce nu a fost pedepsit juridic şi administrativ Băsescu după incendierea vasului, dar că ar trebui să ştim că, după un asemnea episod, căpitanul piroman a fost chiar promovat…
Pentru că a reuşit, prin stratagema incendierii voluntare a petrolierului Argeş, să salveze onoarea lui Ceauşescu, şi să inducă în eroare, fie şi temporar, autorităţile franceze, cât să câştige timp pentru ca DIE să intre pe fir şi să înceapă negocierile cu acestea, Traian Băsescu nu numai că nu a fost sancţionat, ci a fost chiar promovat pe nave de elită ale flotei româneşti, Crişana şi, mai apoi, Biruinţa. Ţineţi cont că gestul lui Băsescu a intervenit într-un moment istoric şi politic dificil pentru Ceauşescu. Imaginea lui era făcută praf în Occident, şi nu dorea să apară pe faţă ca un susţintor al grupurilor teroriste cărora le livra armament. Apoi, nu uitaţi că Ceauşescu la vremea aceea era dispus să facă orice – mai ales comerţ ilegal cu armament – ca să facă rost de valută pentru achitarea datoriei externe. Numai că DIE era obligat ca, după asemenea transporturi făcute pentru Ceauşescu, să servească ceea ce se va numi, mai ales după 1989, mafia din Est. Vechi contacte făcute înainte de 1989 au continuat şi după căderea comunismului. Familia Băsescu ştie foarte bine despre ce vorbesc. Reacţia lui Băsescu nu face decât să confirme că am dreptate.
Mi-aţi spus că vreţi să-i mai oferiţi o temă de reflecţie în plus lui Băsescu…
Da. Am o nouă întrebare cheie pentru Băsescu: oare de ce şi fiul colegului meu inginerul naval George Vulpe, cel cu care am participat la comisia de anchetă şi care ştia toate aspectele dosarul incendiului din portul Rouen, a fost obligat să părăsească România şi chiar să renunţe la cetăţenia română, exact în perioada în care Băsescu era ministrul Transporturilor? Actualele autorităţi din România ar face bine să investigheze serios acest episod din biografia lui Traian Băsescu. Am şi o surpriză: s-ar putea ca în curând presa din România să publice versiunea în limba franceză a dosarului Rouen 1981.
Andrei Pipidi, desi a ajuns sa fie un sot vesel (chiar daca doar in acte) al unei adevarate luptatoare (sumo) cu coruptia latifundiara, care se mai ia si la tranta dupa dealuri si dupa blocuri, uneori chiar si la bustul gol (puah, fugiti!), cu masele de plagiatori, bagand groaza in sanul lor (mai putin in al tovarasilor ei din banda lui Soros, deja obisnuiti probabil cu apriga lupta corp la corp – sau corb la corb?), n-a invatat pana acum ca atunci cand imprumuti (ca sa nu zic furi) un titlu se folosesc si ghilimelele. Asa s-a gandit sa se impauneze la un articolas din revista de budoar Dilema cu titlul lui Truman Capote “Alte glasuri, alte incaperi”. Modelul, de altfel, a fost brevetat de guruletul dilematicilor frecmentabili Andrei Plevusca, cand a sterpelit titlul care il caracterizeaza, “Minima Moralia”, de la filosoful bolnav al Scolii de la Frankfurt Theodor Adorno, altfel un idol al cunoscutului ilegalist anticomunist Volodea Tismaneanu. Mai usor, totusi, cu plagiatul pe scari. Sa nu va impiedicati, tovarasi! Ii sugeram si agentei DIE Catrinel Plesu sa fie, in egala masura, atenta pe scari, in jos, cand i se va administra sutul in fund de la ICR, cu maxima moralia.
Motto: „Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi” – Gh. I. Bratianu
La Referendum nu votezi Ponta si Antonescu versus Basescu. Votezi DA pentru alegeri anticipate!
Cu alte cuvinte, daca Basescu va fi demis la Referendum nu e nici o problema! Astfel va putea candida la alegerile prezidentiale anticipate chiar el, pentru ca nu si-a incheiat cel de-al doilea mandat, dar si pupilul sau si al lui Plesu, Mihai Razvan Ungureanu, micul utecist ajuns acum “maaaree”. Si chiar le-ar putea castiga, “n-asa?”, vorba lui Brucan. De asemenea, daca Basescu va invinge prin neprezentarea electoratului sau, ceea ce este foarte posibil aproape clar acum, are sansa apoi sa-si dea demisia si sa anunte el insusi alegeri anticipate pentru a-i lasa pe cei mai mititei sa-i ia locul: ca Horia Neamtu, Cristi Preda, “brandul” Baconschi esuat la malul PDL si alti fatalai din ograda aceluiasi Plesu, mangaiati pe crestet si gadilati la burticica de grofii din GDS si ICR. Cum o fi nimerit Basescu pe langa el numai bastarzi fara de Dumnezeu de-ai lui Plesu, acest profitor al tuturor regimurilor care-i spunea din ziarul lui Patriciu ca e badaran si “lipsit de respect si simpatie umana” fata de intelectuali?! Na, ca fata de Patapievici, care considera ca romanii sunt buni de spanzurat iar Romania e ca o fecala, are respect! Ba chiar si “simpatie umana”! Toata afacerea asta de orgolii perfide costa Romania cu mult peste 20.000.000 de euro cat si distrugerea imaginii tarii pe termen lung, pe mana colonelesei Monika Makarov. Iata ca Der Spiegel confirma intr-o analiza la rece ceea ce am sustinut si eu aici din primul moment: avem de a face de fapt cu o bataie oribila intre gasti corupte, pentru controlul puterii. Din pacate, chiar in jurul celui mai simpatic presedinte al Romaniei de pana acum – l-am numit pe Traian Basescu – roiesc cele mai nefaste javre din istoria recenta a tarii. Mi-era drag Basescu dar mai drag mi-e Adevarul. Pentru cei care chiar isi doresc sa inteleaga ceva, recomand articolele edificatoare de mai jos:
“In viata vietilor mele nu am fost activist platit al nici unei organizatii a PCR sau UTC.” – Vladimir Tismaneanu in dialog cu Armand Gosu in revista 22 a GDS
Gasca defunctului CC al IICCMER, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Vladimir Tismaneanu, continua sa inunde presa ungro-rusa de limba romana cu vocalize pe tema “abuzului” comis asupra profesorasului de provincie – Maryland e, totusi, cam pe la tara. Dl Mihaiesi e, probabil, cel mai amuzant dintre ciraci iar dna Mungiu – culmea! – cea mai acida dintre fostii tovarasi de drum ai lui Volodea, recomandandu-i, intr-un acces de lucididate, sa se salveze de propria-i persoana.
Articolul nostru de ieri – Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu. Partea I: Bajbaind prin turbinca lui Ivan cu gandul la bustul din Piata Scanteii – a suscitat un interes firesc, fiind preluat de mai multe publicatii online, carora le multumesc. Roncea.Ro a inregistrat ieri aproape 7000 de cititori si peste 10.000 de accesari. Comparativ, articolul in care Evenimentul Zilei il boceste pe Tismaneanu si in care se lanseaza o petitie online pentru dezabuzarea lui, a strans in trei zile 5800 de accesari. Petitia, in schimb, a reunit doar 1300 de semnatari. Ridicolul de neinchipuit pentru statura stiintifico-fantastica a ayatollahului “anticomunismului” ar trebui sa le faca pe slujnicutele lui masculine de la EvZ sa stearga de pe site Apelul retard la oamenii muncii de la sate si orase.
Ca premiu pentru cei care au dorit sa afle cine este acest “abuzat” al “regimului pontocratic” (alta aberatie marca Tismaneanu) facem astazi un intermezzo, inainte de partea a II-a la “Schreib-Kampf-ul Final al lui Tismaneanu”, si publicam, in premiera si exclusivitate “Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu”, insotita de cateva documente ale Securitatii, care ne-au intrat, intamplator, in posesie.
Ce ciudatenii avem: Intr-unul dintre documentele “strict secrete”, din anul 1985, se afla relatii despre sora lui, Rodica, considerata de Securitate cam “usuratica” si care, desi a stabilit “o legatura cu organele”, primeste aviz negativ pentru a pleca la Volodea, de la directia specializata a DSS, detinatoare a Cazului Tismaneanu, respectiv UM 0617. UM 0544, “mama” CIE-DIE, intervine oficial pentru a se reanaliza avizul negativ, afirmand ca exista niste “masuri informativ-operative” intreprinse impreuna cu Rodica Tismaneanu, si, ca atare, este necesar ca aceasta sa plece la fratele ei pentru a-si continua misiunea. Care este ciudatenia?, o sa ziceti. Pai UM 0617 este Directia II Contrainformatii economice a Securitatii. Ce treaba are Contraspionajul economic cu Volodea Tismaneanu?
In Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii de Mihai Pelin, Editura Compania, 2002, gasim acelasi indicativ de Unitate in dreptul numelui lui Tismaneanu. Iata:
“Tismăneanu, Vladimir. Născut la 4 iulie 1951, la Braşov. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Sociolog la Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. Lector al comisiei de propagandă a Comitetului Municipal Bucureşti al Partidului Comunist Român. În octombrie 1981, «pe baza avizului UM 0617, indicativ 271/S.I., a plecat într-o călătorie turistică în Franţa şi Spania, împreună cu mama sa, şi a trădat»“.
De notat ca terminologia de “tradare” era folosita de Securitate doar pentru propriile cadre. Pe cine sa “tradeze” un tanar de 30 de ani? Pe colegii sai de la “Convingeri comuniste”? Nu. In cazurile de persoane normale, sa zicem, se folosea expresia “a ramas in strainatate” sau “a fugit in strainatate”. Nu “a tradat”. Dar sa trecem si peste asta. A bagat de la el securistul care a scris nota… Dar, totusi, de ce sa-si fi dat avizul Directia de… Contraspionaj economic?
Fara indoiala, chestiunea cu implicarea Contrainformatiilor economice, care au in lucru Cazul Tismaneanu si se opun ditamai Centrului de Informatii Externe (CIE, fosta DIE, actualul SIE) in privinta plecarii surorii, care deja “a deconspirat fata de unii din membri familiei sale legatura pe care o are cu organele dvs”, pare ciudata. De amintit: tot Contraspionajul economic, respectiv ulterior decedatul inainte de vreme general Emil Macri, este cel care l-a prins pe Virgil Magureanu in conspiratie cu agentul GRU Nicolae Militaru si Ion Iliescu, exilandu-l apoi la Focsani. Sa se fi mascat sub Contrainformatiile economice si cu ajutorul mintii lui Macri – a carui semnatura pare sa se intrezareasca pe avizul negativ – vreo divizie ultra-conspirata a Unitatii speciale Anti-KGB conduse de Victor Niculicioiu? Who knows?
Sub aspect informativ mai sare in ochi si o informatie contestata vehement de Vladimir Tismaneanu: o vizita in Occident, respectiv in RFG, inainte de “fuga” sa pe meleaguri comuniste latino-americane. E drept, Nota UM 0225, Unitate aflata in custodia Centrului de Informatii Externe, mentioneaza “un Dosar de plecare in RFG, in 1973, trimis de Ministerul Invatamantului – student – cursuri de vara”. Poate n-a mai plecat. In schimb, figureaza o excursie in Ungaria si mai multe vizite in RDG, la un “prieten”, scrie Securitatea folosind ghilimele ca atare. RDG, stiti, nu?, para-statuletul acela militarizat aflat sub domnia STASI-KGB.
O alta informatie tainuita si contestata la fel de vehement de dl Tismaneanu a fost cea legata de apartenenta sa la structurile si organele de propaganda ale Partidului Comunist. Practic, ceea ce il face lustrabil, mai ales din pozitia de “presedinte al Consiliului Stiintific” al unui Institut insarcinat cu crimele comunismului. Desigur, dl Tismaneanu tine sa specifice mereu ca n-a fost niciodata platit pentru asta, nici ca propagandist comunist (vezi motto) nici ca kominternist pentru eternitate la IICCMER. Pai asa zicea si tatal lui, Leonte Tismaneanu, pe vremea cand incasa cel mai mare salariu de agent NKVD din Romania.
Cat despre “profesoratul” mult trambitat de laudacii lui, vorbim de o lucrare de licenta despre marxism – Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt –, data intr-o facultate cu iz politico-ideologic comunist. Repet: dl Tismaneanu nu si-a echivalat nicaieri intr-o Universitate occidentala lucrarea comunistoida care i-a conferit rangul de “profesor”. Profesor de ce? Poate Professor of Lies, ca fostul sau aghiotant de la Comisia Tismaneanu, “dr” Sorin Antohi, in timpul liber impostor si informator. Nicaieri in biografia sa romantata, nu mai vorbesc de cea de pe Wikipedia (aviz cosmeticienilor de la “Ministerul Adevarului”), nu apar amanuntele de mai jos, scrise, iata, negru pe alb, chiar de domnul, respectiv tovarasul Tismaneanu, in fata superiorilor sai din Partid.
Ofer cateva citate din Documentele secrete ale Securitatii, care dovedesc minciunile ordinare proferate pana acum de dl Tismaneanu, si va las pe Dvs sa cititi, olograf, restul adevarului, scris, cum spuneam, “cu manuta lui”:
“Autobiografie
(…) In anul 1966 am intrat in UTC si am fost membru al Comitetului UTC al Liceului 24 – Comisia Politico-Ideologica. In anul I de facultate am fost ales loctiitor al secretarului de an si reprezentant al anului in Consiliul Profesoral al Facultatii de Filosofie. In anul 1971 am fost cooptat membru al Comisiei Politico-Ideologice a Consiliului ASC (Asociatia Studentilor Comunisti – Nota mea pentru cei mai tineri) din facultate, devenind ulterior seful acestei Comisii. La conferinta ASC din Facultatea de Filosofie din anul ’72 am fost ales presedinte al Cosiliului ASC din facultate, raspunzator de problemele politico-ideologice, functie pe care am indeplinit-o pana in luna martie 1974.
Tot pe linia activitatii politice studentesti, am fost cooptat in anul 1974 in Colegiul de redactie al revistei “Convingeri Comuniste”, organ al UASCB (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Bucuresti – Nota mea). (…)
Am fost primit in randurile PCR in luna martie 1973 de catre organizatia de partid din Facultatea de Filosofie (…) Am colaborat si continui sa colaborez la presa studenteasca, la revistele “Viata studenteasca” si “Amfiteatru” (ambele organe ale UASCR; opțiunile fundamentale ale revistei Amfiteatru, anuntate oficial in 1969: „își propune să devină, mai mult decât până acum, o revistă de atitudine marxistă în problemele de cultură din țara noastră” – Nota mea).
Tatal meu, Tismaneanu Leonte, s-a nascut in anul 1913 in orasul Soroca. Este membru PCR din anul 1933. A fost muncitor tipograf si a fost activist al UTC si PCR in orasul Bucuresti. A fost arestat in repetate randuri de organele de represiune burghezo-mosieresti. In anul 1937 a fost trimis de catre partid in Spania unde a luptat in cadrul Brigazilor Internationale (teroriste – Nota mea) (…) Profesor la Catedra de Socialism Stiintific din Universitatea Bucuresti pana in anul 1960 iar din anul 1964 si pana in prezent sef al redactiei de propaganda pentru strainatate in cadrul Editurii Meridiane. (…)
Atat tatal meu cat si mama mea poseda numeroase ordine si medalii ale RSR.”
Si acum documentele, care vorbesc de la sine si a caror valoare stiintifica pentru studiul comunismului este inestimabila:
“Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu” – scenariu bun de film (aviz amatorilor, Ujica si Mungiu!)
Problema Rodica Tismaneanu intre CIE si Contraspionajul economic al Securitatii (!)
Cine este Vladimir Tismaneanui, dupa o Nota Strict Secreta
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
October 16th, 2012 
VR 
“Alesul” lui Traian Basescu, Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de Externe demis, fost sef al SIE obligat sa demisioneze, fost premier demis si fost membru al CC al UTC ramas fara “job” la revolutie, actual liderici fruntas ARD, a declarat “în exclusivitate” la Realitatea TV că în tinereţe a citit şi cărţi de Karl Marx. “Părţi din Marx, care puteau fi digerabile pentru un adolescent (?!), alături de alte lecturi filosofice ample, au trecut pe sub ochii mei“, a declarat membrul CC al UTC Iasi desemnat sa dea mana cu tovarasul Nicolae Ceausescu, la intalnirea cu secretarul general al Partidului
Posted in 
Tags: 
