Posts Tagged ‘Iliescu’

Am ajuns la vorba Parintelui Justin. “Jidovii ratacitori” prin fundul curtii GDS ataca patrimoniul cultural universal al UNESCO. Colindele sunt la fel de “antisemite” ca si Sfanta Scriptura. Felicitari Centrului de Promovare a Culturii Tradiționale Cluj! VIDEO

Jidovean afurisit - Colind cica antisemit

“Maine, poimaine, cativa atei obraznici ne vor cere sa scoatem si crucile de pe morminte.” – Parintele Justin

Gabriel Andreescu, un homo intelectuanalus din curtea GDS, gavarisea cu ceva timp in urma ca pe el il deranjeaza, ba chiar il jigneste si discrimineaza, duminica, sunetul clopotelor. Astazi, aceeasi brigada neo-kominternista tinuta in brate de toti presedintii tradatori ai Romaniei si oamenii lor de serviciu/i, dupa ce in trecut a militat pentru eliminarea icoanelor si a religiei din scoli, reclama sfintele colinde traditionale romanesti, care tocmai au intrat in patrimoniul cultural imaterial universal al UNESCO. Sa fie o intamplare ca tocmai acum li s-a incins tartacuta curlandistilor lui Brucan, Plesu si Liiceanu (sa ne amintim de eseul Parintelui Steinhardt despre “Catarii de la Paltinis”)?

As vrea sa repet acest lucru, ca sa-l inteleaga mai bine naivii din toate mediile care, cu bunele lor intentii, paveaza drumul spre iad pentru cohorte de bieti credinciosi. “Colindul antisemit” a fost reclamat de GDS si organul lor, “22”. Repet: de Grupul pentru Dialog Social (GDS), reclamatia fiind asadar asumata de toti membrii Grupului, pentru ca altfel era facuta in nume personal, de intelectualii evrei din GDS ca Andrei Cornea sau Anca Rautu. Din GDS fac parte trup dar fara de suflet, strans uniti in jurul fondatorului Grupului, Gyuri Soros, intelectualii buni de gura care smintesc mintile bietilor naivi, ca Plesu, Patapievici si Liiceanu. Si-acum pun punct si ma intorc la capat, nu inainte de a atrage atentia ca reprezentatii comunitatii evreiesti care merg mai departe cu reclamatiile aberante nu fac decat sa straneasca un efect contrar, care, da, se poate numi curent antisemit. Daca evreii isi propun sa genereze antisemitism atunci ar fi bine sa fie si ei reclamati la CNCD.

Daca un colind este “antisemit” nu cumva o fi si Noul Testament “antisemit”? Poate ar trebui sa curatam si Sfanta Scriptura, cu ai sai jidovi blestemati de Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa rataceasca pana la sfarsitul lumii, dintre care multi sunt cuibariti in cuibul de viespi din GDS, cam in procent similar cu cei prezenti in PCdR, pe vremea cand se pregateau sa stearga crestinismul din sufletele romanilor, odata cu elitele lor… Na, ca n-au reusit. Or sa reuseasca, oare, de acum incolo? Parerea mea este ca nu, daca incepem sa ne mai pocaim si noi pentru milioanele de pacate care au napadit acest neam obidit, o data cu reocuparea tarii de catre noii bolsevici cu masca de evropenisti. Pacate facute, da, si din nestiinta sau prea buna credinta alias naivitate… Si iata cum am ajuns la vorba Parintelui Justin: “maine, poimaine, cativa atei obraznici ne vor cere sa scoatem si crucile de pe morminte(vedeti mai jos).

UPDATE 1 si 2, cu explicatia “corlanului”, mai jos:

După ce TVR 3 a fost reclamat la CNA și CNCD pentru că ar fi difuzat un colind antisemit, postul public de televiziune a reacționat, spunând că programul cântecelor a fost ales de către  Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale (CCPCT) Cluj.

Directorul CCPCT Cluj, Tiberiu Groza, a declarat la rândul său, că “nu există colinde antisemite” și că respectivul cântec are o vechime de peste 100 de ani.

Nu există colinde antisemite, în colindul prezentat la se vorbeşte de evrei, dar nu este vorba de a discredita pe cineva. Colindul are rolul de a răspândi vestea Naşterii Domnului, iar cel prezentat are o vechime de circa 100 de ani, a fost cules în urmă cu 50 de ani din satul Bârlea, judeţul Cluj, şi nu au fost sesizări până acum referitoare la el. Noi am ales acest colind urmărind să fie unul scurt şi care să nu fi fost prezentat până acum la televiziune, să nu fie aceleaşi colinde care se cântă în fiecare an, Tiberiu Groza director CCPCT Cluj. (sursa)

Felicitari Centrului de Promovare a Culturii Tradiționale Cluj!

Parintele Justin: “Nu trebuie sa ingaduim un precedent primejdios”

“Este stiut ca Biserica a fost intotdeauna forta si ramane forta unui stat. De aceea, dusmanii statului roman incearca sa paralizeze Biserica. Nu ma refer doar la straini, ci si la romanii care lovesc credinta noastra. Vedeti scandalul icoanelor din scoli sau vanzoleala din jurul legii cultelor. Credinta poporului roman a fost mult incercata, si ortodoxia a trecut prin multe persecutii. Numai ca acum, prigonirea Bisericii imbraca alta forma. Vrajmasii vin cu “drepturile omului”, cu “libertatea de constiinta”, dupa care se ascunde imoralitatea cea mai mare. Tinta este distrugerea neamului. Si suntem atacati in ce este mai profund in noi: credinta stramoseasca. S-au gasit oameni care sa apere icoanele, dar aceasta batalie nu e totul, ci doar un semn a ceea ce va veni.

Icoana este martora a tuturor nevoilor si durerilor acestui neam. Icoana stie cine a patimit si cine a tradat neamul romanesc. Si nimeni nu are dreptul sa ne-o ia. Este ca si cum ne-ar lua ochii. Se tot vorbeste de statul laic. Dar statul e o vorba goala, daca ignoram oamenii care il alcatuiesc. Statul suntem noi, cei aproape 90 la suta ortodocsi. Pe iconoclasti ii deranjeaza icoanele, pentru ca ele sunt o forma de marturisire a credintei, tacuta, discreta, dar limpede. Icoana de pe peretii scolilor este raspunsul tineretului roman la dragostea lui Dumnezeu. Icoana este o fereastra catre Cristos Dumnezeu si catre sfintii Lui. Icoana este cea mai buna forma de educatie, este o invatare a iubirii. Civilizatia betonului nu poate oferi o solutie de educatie pentru tineret. Numai credinta il poate ajuta in viata, il poate dumiri pe tanar. Iar icoana este o expresie a credintei. Ca sa nu mai vorbim despre icoanele facatoare de minuni, care sunt marturii neindoielnice ale iubirii lui Dumnezeu fata de om. Iar Romania este plina de astfel de icoane. Si-apoi nu trebuie sa ingaduim un precedent primejdios, fiindca maine, poimaine, cativa atei obraznici ne vor cere sa scoatem si crucile de pe morminte.

Colindul “antisemit”:


Colindul “antisemit” – Hitul anului by ZiaristiOnlineTV

Transcrierea (proasta) a revistei 22 preluata pe nemestecate de toata presa (doar) de limba romana:

“A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afurisit (in realitatea Jidov, neam afuristit) / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan (= horn), la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară (= fum) în drum”.

UPDATE 2: Un anonim mi-a trimis o explicatie foarte buna:
“Versurile din colind se referă la afumătoarea din Ardeal care de multe ori era afară, iar expresia arată că cei ce îl neagă pe Hristos nu merită să fie ţinuţi în casă ci lângă afumătoare, în curte, sau chiar afara în drum. A se vedea mai jos, pe la mijlocul explicatiei:
cotlón (cotloáne), s.n. — 1. Foc primitiv, făcut cu pietre îngrămădite, care protejează flăcările. — 2. Nişă, firidă. — 3. Ascunzătoare, vizuină. — 4. Loc stîncos, stîncărie. Mag. katlan (DAR), din sl. kotĭlŭ „căldare” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf. cocli, şi ceh. kotlina „căldare, crater”. Este dublet de la coclan (var. cotlan, corlan), s.n. (Olt., cămin), ca şi de la coclauri, s.n. pl., cu sing. analogice coclaur şi coclaur şi coclaură (loc stîncos, creastă, ţanc), care pare a proveni de la un sing. *coclău, var. de la cotlon 4 (după DAR, din mag. kö „piatră”; după Byck-Graur, 28, din sl. *kotlavŭ). — Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a căuta); cotloneală, s.f. (căutare, cercetare).
Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966″

Inca o explicatie buna, de pe Facebook:

In primul rand nu este “jidovan afurisit”, cum a spus Revista 22 si cum au preluat televiziunile, ci “jidov, neam afurisit”. Sunt colinde din toate zonele, mai ales din Transilvania, care fac referire la momentul judecarii lui Hristos de catre Pilat in fata multimii din Ierusalim : “Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27,25).
Este blestemul nerecunoasterii lui Hristos, Mesia cel asteptat de atatea veacuri de neamul israelitean si proorocit de profetii sai. Arhaic vorbind afurisenia insemna ruperea de comunitate, anatema.
In al doilea rand referirea focului ca loc de pedeapsa este legata de “iezerul de foc şi de pucioasă”. Practic ultimele versuri se refera la o viziune populara a iadului.

UPDATE: Tiberiu Groza, directorul Ansamblului Dor Transilvan, dezvaluie, in demisa sa publica: Adrian Rozenberg de la TVR Cluj a audiat si a aprobat selectia de colinde “antisemite”

Documentare:

EXCLUSIV. Presedintele CNCD despre scandalul colindului “antisemit”: “Producatorul responsabil de transmisia de la Cluj este evreu: Adrian Rozenberg”. PLUS: Christian Mititelu, membru CNA: Amendarea TVR nu intruneste conditiile Legii

Scandalul colindului “antisemit” a fost generat de… Adrian Rozenberg, producator si director adjunct la TVR Cluj

Ambasada SUA, jignire si ignoranta crasa asupra culturii si traditiilor romanesti in cazul colindei “antisemite”. O atitudine “diplomatica” rusinoasa: romanii crestini – “ciuma”, maghiarii antisemiti – “muma”. UPDATE: Romanii dau replica

Am ajuns la vorba Parintelui Justin. “Jidovii ratacitori” prin fundul curtii GDS ataca patrimoniul cultural universal al UNESCO. Colindele sunt la fel de “antisemite” ca si Sfanta Scriptura. Felicitari Centrului de Promovare a Culturii Tradiționale Cluj! VIDEO

Omar Hayssam a fost adus in Romania. Cand va fi adus in tara si Tismaneanu Vladimir? Oare Larry Watts stie?

Omar Hayssam si Vladimir Tismaneanu prins de SRI, SIE, DNA si militiile ICRAflam de la Politica ta ca Bogdan Oprea, cu exercitiul sau admirabil de purtator de cuvant al infractorilor nationali si internationali, cocotat dis de dimineata pe farul calauzitor din varful Dealului, a luminat natiunea cum ca temutul terorist-berbecar Omar Hayssam, varul mai mic al defunctului Osama ben Laden si imbarligator prin itele afacerilor lui Adrian, fostul adult minune al politicii dambovitene, a fost mutat de pe litoralul Marii Moarte in beciurile de la Cotroceni de unde a fost transferat apoi in arestul Politiei Capitalei (UPDATE: Povestea se complica; cum altfel?! Cica suntem la episodul “Sobo rozaliu vs Dom’ Profesor se intoarce” sau invers 🙂 ). Sigur ca trebuie felicitate toate organele, de la cel mai mare, Comandantul, la cel mai mic si chiar si implanurile din sistem. “Un stat serios îşi aduce acasă toţi infractorii. Mulţi nu vor mai dormi bine vacanţa asta şi anii următori”, a afirmat una dintre extensiile de organe de la Cotroceni. Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu Vladimir.

Celebrul popularizator al operelor orale ale lui Ceausescu, Iliescu si Basescu, in prezent fugit din tara peste Oceanu, se afla, se pare, intr-o stare critica. Dupa cum aflam gratie Focurilor din noapte ale dlui Mircea Platon, in lipsa de rivali pe masura sa, Tismaneanu se bate acum cu nu se stie ce meduze (strict autentic!) dupa ce a stat o viata cu ele, buze in buze.

Dl Mircea Platon observa cum fostul lider al minerilor grevisti de la 1977, Constantin Dobre – pe care Tismaneanu il declarase mort in Raportul sau dar iata ca totusi comenteaza bine-mersi din Marea Britanie, unde a primit azil politic dupa ’90 – ii transmite cercetatului DNA ca abia asteapta sa vada cum va raspunde “provocarii” istoricului american Larry Watts, care il invitase sa-i critice la obiect cel mai recent volum din trilogia sa dedicata istoriei secrete a Romaniei, respectiv “Cei dintai vor fi cei din urma”. Replica posibilului viitor coleg de celula cu Omar Hayssam este, cum altfel?, surprinzatoare: Tismaneanu nu poate comenta recentul volum pentru ca… nu este publicat in engleza.

Tismaneanu cu coada intre picioare in fata lui Larry Watts

Nu stim la ce istorici se refera Tismaneanu Vladimir ca ar fi pus sub semnul intrebarii “interpretarea” lui Larry Watts. Pentru ca foarte cunoscutii lui Tismaneanu (cred eu), profesorii Dinu Giurescu, Ioan Scurtu si Mihai Retegan par sa aiba aceeasi parere despre cartea lui Larry Watts ca poate mai putin cunoscutii universitarului de la “Stefan Gheorghiu”, profesorii Keith Hitchens de la Universitatea Illinois si Dennis Deletant de la aspirata Universitate Georgetown sau colonelul Charles W. Van Bebber, director al National Security Policy & Strategy (sursa aici).

Ciudat, faptul ca nu a citit nici primul volum al lui Larry Watts, Fereste-ma, Doamne, de prieteni, nu l-a impiedicat pe Tismaneanu, la aparitia acestuia, sa il comenteze cu suficienta pe aceeasi platforma de colaboratori ai lui Soros din Romania. Comentariul unui cititor l-a lasat, insa, paf, pe celebrul profitor al fondurilor PCR, ICR, IICCMER si RAAPPS:

Comentariul lui Petronius catre Tismaneanu despre cartea lui Larry Watts

Concluzia pare sa fie clara: daca Tismaneanu avea traducerea in rusa a volumelor lui Larry Watts i-ar fi venit mai usor la mana. Imediat ar fi publicat, ca pe vremuri, vreun caiet de critici revolutionare… 🙂 Poate-l ajuta tov. Pacepa!

Laboratoarele lui Vladfimir Tismaneanu

 

“Elena Ceausescu, vector KGB”. Ce crede Victor Stanculescu, de la Jilava, despre aceasta ipoteza, nascuta din cartea lui Larry Watts, “Cei dintai vor fi cei din urma”. INFO/FOTO EXCLUSIV

Elena Ceausescu si Victor Stanculescu Foto Stirea WordPress Com“Am înţeles că, deja, lucrarea a început să fie contestată de unii, cu argumentul că autorul s-ar strădui să reabiliteze comunismul românesc. Cred că numai un schizoid ar putea să te bage în NATO şi, totodată, să reînvie secera şi ciocanul la tine acasă. Dar, dincolo de prezumţii bolnave, este cert că scoaterea la suprafaţă, de către Watts, a unor documente înfăţişând România ca un jucător autonom şi de forţă, în politica internaţională, îi deranjează pe unii”, scrie Horațiu Dan-Dumitru in analiza sa publicata de Ziaristi Online sub titlul Larry Watts, adevaratul Ambasador al Americii in Romania, ar merita un premiu al Academiei Romane. Cei din urma vor fi cei dintai: Elena Ceausescu, vector KGB?.

Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.

Victor Stanculescu si Victor Roncea la Jilava - iulie 2013 - Foto Horia Tabacu

Sursa foto de Arhiva: Stirea.wordpress.com

Profesorii Larry Watts si Francis Bowen, niste “obsedati” de adevarul istoric. Cadoul lui Dan Tanasa si Victor Roncea: “The war of races in Hungary” – PDF. Atrocitatile maghiarilor asupra romanilor din Transilvania si problema canarului care se zbate pe post de minte in colivia craniana a unor unguri

Larry Watts and Francis Bowen

Un articol al istoricului american Larry Watts, care a circulat viral pe Facebook, incepand cu 4 iulie, Ziua Americii, intrunind mii de vizualizari si aprecieri pozitive, ne-a atras atentia si l-am republicat intr-o forma unitara pe Ziaristi Online, cu un citat semnificativ in titlul ales: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”. Materialul fusese reprodus pe Pagina de Facebook dedicata celui de-al doilea volum al profesorului american despre istoria secreta recenta a Romaniei si relatiile romanilor cu “prietenii” din blocul sovietic – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGBEste vorba de o pozitie fata de atacurile unei gasti neo-kominterniste serpuite pana la gatul statului roman, practic o lectie istorica si de istorie oferita Celulei rosii “Tismaneanu”, publicata initial in “Adevarul“, in doua episoade, cam ratacite pe site-ul supraincarcat, ca doua picaturi de adevar inecate in potopul de stiri false si comentarii anti-romanesti cu care ne-a obisnuit fosta Scanteie, indiferent de conducerea ei, de la PCR la KGB si SIE. In articolul citat, Larry Watts il defineste cu eleganta pe Vladimir Tismaneanu prin spusele lui Abraham Lincoln:

“Ii poti pacali pe unii oameni tot timpul, si ii poti pacali pe toti oamenii doar uneori, dar nu-i poti pacali pe toti oamenii tot timpul”.

Dr. Larry Watts, in incheierea materialului sau, intitulat “Falsificatori, contestatari si sarlatani“, ii invita pe cei din specia celor enumerati in titlu si sintetizati in persoana domnului Vladimir Tismaneanu, la un dialog, pe documente, daca se poate, desigur, istoricul american rezervandu-si opinia in final, privind asteptarile pe care le are, in felul urmator: “Nu va temeti, dragi cititori, nu-mi voi tine respiratia”.

Lajos Kossuth si Miklos Horthy - Wanted for crimes agains humanityIn deschiderea lectiei sale de istorie, profesorul Larry Watts face o comparatie cu soarta profesorului Francis Bowen (1811 – 1890), la randul sau contestat de o serie de sarlatani si falsificatori ai vremii, de origini hungro-pretutindenare, dupa ce si-a publicat in Statele Unite studiile privind extremismul “salbaticilor maghiari” azi praznuiti drept eroi, de teapa criminalului notoriu Lajos Kossuth (sau Miklos Horthy, mai la zi – foto) si atrocitatile “bandelor de secui” savarsite asupra romanilor si celorlalte natii ocupate de hoardele asiatice, respectiv: “The War of Races in Hungary”. North American Review (146): 78–136. Ianuarie 1850 si “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian, and German Hungarians against the Magyars”. North American Review  (150): 205–249. Ianuarie 1851.

Atacat intr-o campanie viscerala ce nu a dezbatut niciodata validitatea studiilor sale ci a urmarit doar denigrarea sa, profesorul de la Harvard Francis Bowen, preocupat intre altele, de armonizarea filosofiei cu valorile crestinismului, a fost eliminat de la conducerea Catedrei de Studii istorice ,,McLean” a Universitatii sub acuzele false ca nutreste o ,,aversiune puternica” fata de limba maghiara si o ,,ura profunda pentru unguri”. Cam la fel cum a patit-o si eminentul profesor Ilie Badescu la Masterul de studii de securitate a Universitatii Bucuresti, cu concursul unor lifte din “sistem”, masterul fiind infiintat chiar de catre el. Dupa doi ani, insa, ne informeaza Larry Watts, “Bowen a fost reangajat si numit in unanimitate la conducerea Catedrei de ,,Religie naturala, Filosofie Morala si Politica civila”, o pozitie in care avea sa ramana pentru urmatorii 36 de ani. Universitatea Harvard continua sa acorde si astazi un premiu anual Francis Bowen in Filosofie morala“.

In fond, vizavi de limba si aroganta “natiunii suverane” care ocupase teritorii romanesti, slovace si sarbe locuite si de germani si secui ratacitori, profesorul american exprima exact parerea generala a oricarui cetatean al lumii care are norocul de la Dumnezeu sa nu fie ungur – si anume ca “limba maghiara zgarie urechile” si e lipsita de orice literatura -, adevar prezentat si de marele ganditor si gazetar Mihai Eminescu, peste 20 de ani, in articolul pentru care a fost urmarit in Justitie, “Ecuilibrul“, si pentru care a facut inchisoare la Budapesta editorul sau, respectiv:

Eminescu - Revista Familia 1889 - via Civic Media Ro si Ziaristi Online“Limba? ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra; construcţia, modul de a înşira cugetările, de a abstrage noţiunile, tropii, cu un cuvânt spiritul infiltrat acestui material grunzuros, sterp, hodorogit, e o copie a spiritului limbii germane. Ei vorbesc germăneşte cu material de vorbă unguresc.

Ştiinţele? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirii? Istoria civilizaţiei a înregistrat numai o nulă.

Legislaţiune? Drepturi şi legi sunt într-o eternă contrazicere. E o compilaţiune răutăcioasă şi nerumegată a principiilor celor mai contradictorii, principii care se exclud unul pe altul. Alături cu o constituţiune nedreaptă şi parţială, liberală însă pentru unguri, găseşti legi din evul mediu mai barbare decât barbaria.

Arte şi literatură? O traducere rea din limba germană, şi ştie toată lumea cât de rea poate să fie o traducere. Industria? Germană. Comerţul? În mâna evreilor.

Va să zică nu au nimica aceşti oameni prin ce să ne superiorize pe noi românii, şi vom arăta numaidecât cum nici nu pot avea, nici nu pot constitui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă care să fie o mai rea expresie a poporului ci de cât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, — nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, — ci al acestei coterii care-l guvernă, guvernându-ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică.

Ieşită din nişte şcoli mizerabile, a căror singură ţintă e propagarea minciunei, în care n-au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţie care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generaţii june şi de aceea docile nişte principie sistematice, în flagrantă contradicţie cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel, aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţia exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului, — ce puteau fi ele decât pure minciuni! În viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea dacă toate consecinţele ce le trag din principii falsificate nu sunt, nu pot fi, decât iarăşi false. Nu trebuie dar să ne mirăm dacă ei aplică principiile cele mai mari din viaţa publică a popoarelor astfel cum le aplică; pentru că ei le-au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falselor noţiuni fundamentale i-au făcut incapabili de a cugeta drept. Cine nu ştie acuzaţiunea ce ni se face nouă românilor pentru că solicităm pentru noi ceea ce ei au solicitat pentru dânşii? Ce întoarsă, ce minunată trebuie să fie acea glavă care face altuia o crimă din ceea ce el pentru sineşi croieşte o virtute! Tot ce constituie viaţa lor internă e o minciună. De ce să ne mirăm dacă alegerea la ei înseamnă beţie, bătaie şi omor? Să nu ne mirăm dacă toate noţiunile au cu totul altă semnificare pentru că sunt privite prin o prismă sufletească ce falsifică totul. Asemenea cum nu te poţi înţelege cu un om a cărui limbă şi noţiuni diferă astfel de ale tale încât el rămâne pentru tine netraductibil, căci tu nu ai noţiunile ce le are el, cum el nu le are pre ale tale: — tocmai aşa nu te poţi înţelege cu inteligenţa maghiară. Împăcare sau tranzacţiune nu se încap aicea, căci divergenţa noţiunilor fundamentale şi a principiilor sistematice condiţionează o eternă divergenţă a deducţiunilor din ele. Va să zică aicea nu se încape acest mijloc dulce şi pacific, care va fi etern neînţeles. Tu-i spui că naţiunea română vrea cutare şi cutare lucru, el [î]ţi răspunde că naţiunea română nici nu există. Apoi înţelege-te cu un astfel de om! Noi românii nu putem înainta decât cu desconsiderarea totală a acestor oameni transcendentali, cu care ne-a lipit un ucaz al tronului şi de care un decret drept ne poate tot aşa de bine dezlipi. Vina în fine nu e a lor, pentru că generaţia ca atare nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său. Vina acestei direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele.” (integral la Ungaria, un palat de spume mincinoase. ECUILIBRUL – articolul pentru care a fost urmarit Eminescu de organele unguresti, la 20 de ani)

Din nefericire pentru aceasta rasa pacatoasa dar si, mai ales, pentru noi, adevarurile prezentate de Eminescu si documentate pe teren, in Transilvania ocupata, de catre profesorul Bowen, sunt valabile si astazi. Parca nimic nu s-a schimbat, ura fiind motorul care le zvacneste majoritatii ungurilor muschiul atrofiat al inimii si canarul care li se zbate in colivia craniana pe post de minte.

Dupa ce am prezentat cateva extrase din cartea profesorului american pe Facebook, inamicul public al extremistilor maghiari de pretutindeni, celebrul blogger civic Dan Tanasa, m-a rugat sa le reproduc si pe blog pentru a fi la indemana oricarui tanar cercetator interesat de adevar sau istoric si jurnalist curajos cum este, de exemplu, George Damian. Asadar public mai jos pagini relevante, comentate pe scurt, din lucrarea filosofului si istoricului american, privind oprimarea si atrocitatile maghiare asupra romanilor in Transilvania ocupata, si, la indemnul lui Dan Tanasa, facem cadou pentru toi cei interesati de adevar cartea profesorului Francis Bowen, in format PDF, The war of races in Hungary (1851), via Archive.org.

PS: La postarea copertii lucrarii profesorului american Francis Bowen despre rasismul maghiarilor a intervenit rapid pe Facebook un oarecare “Zsunacz Tibi” care sustine ca locuieste in Israel si Insulele Solomon acuzandu-ne ca suntem “obsedati de nationalism”. Desigur, daca nationalismul (american?) si chiar “extremismul” profesorului Bowen din cartea sa despre adevarul istoric asupra Transilvaniei sunt, evident, molipsitoare, atunci da, suntem “obsedati” de adevarul istoric. Probleme, Gogule?

1 The War on Races - Francis Bacon 1851 via Roncea Ro

2 The War on Races - Populatia in Ungaria la 1848 - Romanii majoritari

“Marea natiune” a “nomazilor si despoticilor” maghiari in cifre, la 1851, si insultele asupra slovacilor subjugati, considerati “neumani” – “niste animale”

3 The War on races - despre prigonirea romanilor si a credintei lor la 1948 - via Roncea Ro

 Persecutarea romanilor si a credintei lor crestin-ortodoxe in Transilvania ocupata

4 The War on Races - despre prigonirea romanilor in Transilvania - via Roncea Ro

 Oprimarea si incalcarea drepturilor natiunilor dominate, prin impunerea limbii maghiare profesorilor si preotilor slovaci si romani

5 The War on Races - Limba maghiara zgarie urechile - via Roncea Ro

Francis Bowen: “Limba maghiara, nomadica si barbara, zgarie urechile si este foarte limitata, avand o literatura ca si inexistenta”

6 The War on Races - Despre Kossuth si exterminarea romanilor - via Roncea Ro

Prioritatile criminalului Lajos Kossuth: Taranii romanii au fost vanati si ucisi de salbaticii secui iar comisarii lui Kossuth au fost trimisi in intreaga Transilvanie pentru a-i extermina pe toti invatatorii si preotii romani

7 The War on Races - despre atrocitati maghiare asupra romanilor din Transilvania - via Roncea Ro

Atrocitatile maghiare asupra romanilor “care depasesc limitele imaginatiei”, descrise de un martor ocular, ofiter britanic, includ arderea satelor si uciderea batranilor si neputinciosilor ramasi in urma refugiatilor, omorarea cu sange rece a unui preot si a fiului sau, aflati prizonieri alaturi de ofiterul englez, executia sumara a 17 romani, si replica secuilor ucigasi: “Acum sunt cu 17 valahi mai putin ca ieri”

8 The War on Races despre romani si aparatorii lor - Iulian Urban - in timpul prigoanei din 1848 - via Roncea Ro

Entuziasmul romanilor – barbati, femei si copii – ridicati la lupta pentru apararea fiintei nationale

9 The War on Races - Francis Bacon 1851 - Coperta via Roncea Ro

Ziaristi Online: De Ziua Americii Larry Watts a spulberat propaganda hungro-bolsevica dusa de brigazile rosii ale lui Vladimir Tismaneanu: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”

Larry Watts

“(…) Recunosc ca am trait un sentiment de deja-vu ingaduitor in studierea cazului profesorului Fancis Bowen cand domnul Tismaneanu, in loc sa-mi adreseze probele si argumentele mele in legatura cu realitatea sfidarii romanesti si impactul concret al ,,cursului special” reflectat in documentele pentru uz intern din URSS, Republica Democrata Germana, Republica Populara Ungara, Republica Populara Bulgara, Republica Socialist Cehoslovaca si Republica Populara Polona, sustine tot mai puternic ca liderii si conducerea comunista romaneasca ,,nu au incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).

Si cand, in pofida faptului ca documentele din Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic descriu in mod repetat ,,cursul special” al Romaniei ca ,,daunand serios” politicii Kremlinului in interiorul Pactului de la Varsovia, al comunitatii socialiste, si pe plan global, niste analisti insista chiar mai categoric ca, in timp ce Moscova ar fi considerat Romania drept ,,un tantar uneori enervant”, acea politica de independenta nu a fost vreodata vazuta de Kremlin ca ,,un risc geopolitic major sau un model alternativ de socialism” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).

Imi voi permite sa abordez aceste aspecte intr-o ordine inversa.

Moscova si-a exprimat, de fapt, in repetate randuri ingrijorarea ca Romania, impreuna cu China, vor stabili un model socialist alternativ care va concura cu URSS, cel putin incepand cu anul 1965 si de-a lungul anilor ’70, si documentele sovietice traduse care abordeaza aceasta obsesie pot fi gasite pe site-ul programului de istorie internationala a Razboiului Rece (CWIHP) al centrului Woodrow Wilson, in documentul de lucru cu numarul 65 (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.orgA Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick” 1965-1989). In mai 1968 ministrul sovietic al Apararii Marshal Grechko a declarat fara echivoc ca alianta sovietica nu ar putea supravietui dupa plecarea Romaniei. (Matthew J. Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign Policy (2003)).

De altfel, sursa mea pentru aceste afirmatii este analistul senior la ora actuala pentru Rusia si Eurasia din Biroul de Informatii si Cercetare al Departamentului american de Stat.

URSS a suferit o pierdere geopolitica majora din cauza ca Romania a mediat relatiile americano-chineze – care, la randul ei, aceasta mediere a schimbat echilibrul fortelor la nivel mondial. Dupa cum presedintele Nixon a declarat pentru Consiliul national de securitate in august 1969, “Am presupus intotdeauna ca chinezii sunt mai duri si mai agresivi, in timp ce sovieticii sunt mai rezonabili. (Dar) Ceausescu spune ca sovieticii sunt mai duri si mai agresivi decat chinezii. Trebuie sa ne uitam la China pe termen lung.” (Departamentul American de Stat, 14/8/69, history.state.gov – Minutes of Meeting of the National Security Council1)

Medierea Romaniei dintre Egipt si Israel a jucat de asemenea un rol esential in pierderea Egiptului de catre sovietici, despre care atat CIA, cat si KGB au concluzionat ca reprezenta, la acea ora, din punct de vedere strategic, cel mai important stat din Orientul Mijlociu. (un raport KGB citat in CIA, 12/1/86, foia.cia.gov). Moscova nu a fost in masura sa se refaca dupa niciuna dintre aceste pierderi pentru restul Razboiului Rece. Cam atat despre “tantarul” romanesc si inconsecventa sa pentru politica europeana si globala.

In lumina celor de mai sus, s-ar parea sa existe putine baze probatorii pentru declaratia domnului Tismaneanu care spune ca Romania comunista “nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin”.

Cu toate acestea, haideti sa suspendam neincrederea si sa mentinem inca putin aceasta posibilitate… (…)

Integral la Ziaristi Online via Pagina de Facebook – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma

Foto Larry Watts: Timpolis
Foto V. I. Tismaneanu: Pacepa.ro
Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGB

Ziaristi Online: Cand se lanseaza urmatorul volum al lui Larry Watts? Pe 15 aprilie! Pacepa stie. Iar agentul agentului lui Alexandr Saharovski afla acum. Aniversarea SRI. 1.400.000 de “homofobi” pe strazile Parisului. Ilie Badescu despre Nero

Larry Watts despre Pacepa KGB cu sigla CIA - Foto Eduard Enea - Adevarul via Ziaristi OnlineZiaristi Online:

Cand se lanseaza urmatorul volum al lui Larry Watts? Pe 15 aprilie! Pacepa stie

Larry Watts despre Pacepa KGB cu sigla CIA - Foto Eduard Enea - Adevarul via Ziaristi Online

Istoricul Larry Watts susţine în noua sa carte, ce va fi lansată pe 15 aprilie de Editura RAO, că acţiunile lui Ion Mihai Pacepa în America au avut rezultatele unei veritabile dezinformări sovietice.

Serviciul Roman de Informatii la aniversare. Cum a fost in urma cu 23 de ani, cand s-a semnat decretul CPUN pentru infiintarea SRI

George-Maior-Monumentul-Luptatorului-Antiterorist-Grupul-Trosca-20.12.2012-USLA-SRI-Ziaristi Online

Varsta Serviciului Roman de Informatii este cu un an mai putin decat dainuirea regimului lui Nicolae Ceausescu, scos din istorie in decembrie 1989. De 23 de ani, Romania traieste din demolarea unei dictaturi, cufundata in profanarea propriei identitati, fara a reusi sa prinda trenul noii istorii.

1.400.000 de “homofobi” l-au cautat pe Mircea Toma pe strazile (dar nu si prin canalele) Parisului. “La Manif pour tous” impotriva “casatoriilor” homosexualilor

1.400.000 de francezi contra mariajelor homosexuale 24 martie 2013 Paris

Imagini uluitoare de la manifestația pentru familie care a avut loc pe 24 martie, la Paris. PESTE 1 MILION de oameni, în stradă, în apărarea căsătoriei, contra proiectului de lege „Taubira”, care urmărește să instituie așa-zisa „căsătorie între persoane de același sex” și adopția de copii pentru cuplurile de homosexuali.

Statul român invitat în sala de aşteptare. Paranoia raţiunii sau despre mintea incendiată. Marginalii la un Tratat de patologie politică. Un eseu fulminant al profesorului Ilie Bădescu

Ilie-Badescu-foto-Roncea.ro

Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.

Ce mai face Larry Watts? Despre fidelitatea serviciilor secrete fata de tara si razboiul contra Romaniei, inainte de lansarea celui de-al doilea volum din trilogia RAO. VIDEO

Larry Watts si cainele sau din State - Arhiva Larry Watts Ro via JN si Ziaristi Online

Urmează volumul doi al trilogiei. Deja lumea îl aşteaptă ca pe un mare eveniment pentru că se vor prezenta documente noi, se vor face precizări noi, interpretă ri noi ale evenimentelor din ’89 şi ale celor care au premers momentului decembrie ’89. Când va ieşi această lucrare?

Maresalul n-o peritu! Piata Universitatii – Bucuresti, pentru Sabina Elena si romanii prigoniti din Harghita si Covasna. FOTO

Maresalul Ion Antonescu pentru Sabina Elena in Piata Universitatii Martie 2013 Romania Foto Atitudini

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013 Atitudini Km 0

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013 Atitudini Tricolor

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013 Atitudini Lupul Dacic

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013 Atitudini Nu Tinutului Secuiesc

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013 Atitudini Copil

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013 Atitudini

Piata Universitatii Romania pentru Sabina Elena si Romanii din Covasna si Harghita Martie 2013Cititi: Tanara eleva romanca din Covasna Sabina Elena, persecutata de profesorii maghiari ai Liceului “Korosi Csoma Sandor”, sub ochii autoritatilor la fel de maghiare. Mesajul Sabinei catre Romani. DAT IN CAUTARE: ZSOLT LENDVAY-SIMON. UPDATE: Programul manifestatiilor de solidaritate din tara.

Eleva Sabina Elena si ziaristul Dan Tanasa amenintati din nou cu moartea de unguri: “O să vă tăiem beregata”. Autorul: Csató Kovács Imre, sponsor al echipei de hochei HSC Csikszereda din Miercurea Ciuc

Cauza cazului Elena Sabina: “Presedintele” Romaniei: “Am probleme cu romanii dar ungurii voteaza cu mine intotdeauna. Covsana, Harghita…” VIDEO. PS: Adio, Parlament European!

Foto: Atitudini. wordpress.com

 

Tanara eleva romanca din Covasna Sabina Elena, persecutata de profesorii maghiari ai Liceului “Korosi Csoma Sandor”, sub ochii autoritatilor la fel de maghiare. Mesajul Sabinei catre Romani. DAT IN CAUTARE: ZSOLT LENDVAY-SIMON. UPDATE: Programul manifestatiilor de solidaritate din tara

UPDATE: Ziua Manifestatiilor Pentru Romania si Sabina Elena. FOTO/VIDEO:
Alaturi de Sabina Elena la Brasov!
Covasna si in tara:

Pitesti (La Pitesti, tinerii au fost amendati de Politie. RUSINE!):

Ploiesti (sursa Video):

Alba Iulia:

Cluj – Napoca (sursa Video si FotoNapocaNews)

Craiova (sursa Facebook):
Manifestatie Pro Sabina Elena la Craiova Martie 2013
Romania Gradina Maicii Domnului - Manifestatie Pentru Sabina Elena la Craiova
Brasov (foto Razvan Boaca):
Manifestatie pro Sabina Elena si romanii din Covasna la Brasov Martie 2013 - Foto Razvan Boaca
Alba Iulia:
Manifestatie Pro Sabina Elena la Alba Iulia Martie 2013
Ploiesti
Manifestatie Pro Sabina Elena la Ploiesti Martie 2013
Covasna:
Manifestatie pentru Sabina Elerna la CovasnaGalati:

Manifestatie pentru Sabina Elerna la Galati

Manifestatie pro Sabina Elena la  Galati - Liga Studentilor

Manifestatiile continua (programul lor mai jos)
Manifestatie Pro Sabina Elena la Piatra Neamt Martie 2013

Sabina Elena - Eleva din Covasna pro-Romania - Lic Korosi Csoma SandorMesajul Sabinei către susținători: ”Vă mulţumesc din suflet pentru susţinere, sper ca v-am făcut mândri ca sunteţi români, să nu uităm un lucru: împreună suntem cei mai buni! Vă pup!” – via Dan Tanasa

Tanara eleva Sabina Elena de la Liceul “Korosi Csoma Sandor” din Covasna (harta aici), amenintata cu moartea de catre un ungur si agresata de profesori de aceeasi origine pentru ca a purtat o bentita tricolora, este in continuare supusa persecutiilor, sub ochii autoritatilor… maghiare deja, in urma slabirii statului roman de catre personaje ca Traian Basescu si Victor Ponta, cu bilet de voie de la tatuka lor, Ion Iliescu.

Directorul Simon István cel care a persecutat-o pe Elena Sabina din CovasnaIn fond, despre ce este vorba, pentru ce s-au simtit “jigniti” unguri? Pentru ca in ziua de 15 martie, “ziua maghiarilor de pretutindeni”, curajoasa noastra eleva a purtat un mic tricolor. Dar ungurii au venit cu doliu de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, inclusiv in Parlamentul tarii, iar copiii din Covasna au trebuit sa faca cerere directorului Simon István (foto dreapta via Dan Tanasa FB) pentru a intona Imnul National. In propria tara! Asa ar fi trebuit sa purtam si noi de 15 martie: doliu. Iata de ce: Ziua Ungariei este o zi a crimei pentru romani: copii, femei, bătrâni, preoţi şi dascăli schingiuiţi şi ucişi nevinovaţi. Interviu Dan Tanasă – Vasile Lechinţan

Dupa ce jurnalistul Marcel Bărbătei a facut cunoscut opiniei publice cazul fetitei prin intermediul Cotidianul.ro (articolul a depasit 33.000 40.000 de accesari), internetul a explodat de revolta fata de extremismul maghiar si, in acelasi timp, s-a animat de gesturi de solidaritate fata de romanca noastra temerara. Personal am amintit cum nimic nu s-a schimbat, in bine, in teritoriile romanesti ocupate: 20 Martie 1990: Romanul Mihaila Cofar este maltratat cu bestialitate de concetateni maghiari la Targu Mures. VIDEO. 2013: Eleva Sabina Elena este amenintata cu moartea si violentata de profesori maghiari pentru o bentita tricolora.

UPDATE: EXCLUSIV Dan Tanasa. Sabina Elena: “Nu îi urăsc pe unguri, urăsc faptul că ei mă urăsc! Voi continua să port tricolorul la școală”

Zsolt Lendvay Simon bozgorul care a amenintat-o cu moartea pe Sabina Elena de la Lic Korosi Csoma SandorVigilentii internetului l-au gasit mai rapid ca Politia pe individul care a amenintat-o grobian cu moartea pe tanara eleva: este vorba de Zsolt Lendvay-Simon, agitator al autonomiei “Tinutului Secuiesc” (foto dreaptavia internet). Roncea.Ro cere romanilor din zona sa il caute, sa-l prinda si sa-l predea autoritatilor pe infractorul maghiar.

Mii de romani si-au declarat solidaritate cu Sabina Elena prin intermediul retelelor sociale. S-a creat o pagina de Facebook eficienta si s-au anuntat demonstratii de solidaritate in mai multe orase ale tarii, respectiv:

BUCURESTI, Sambata la orele 17 – Piata Universitatii. Se afirma: “Sabina, eleva a unui liceu din Covasna a fost amenintata cu moartea, dupa ce impreuna cu cativa colegi au mers la liceu cu steaguri tricolore si au marsaluit pe holurile institutie de invatamant. Pe langa faptul ca a fost amenintata cu moartea, Sabina este si anchetata pentru “instigare la violenta”. Va asteptam in numar cat mai mare sa o sustinem pe Sabina Elena impreuna cu un tricolor!

GALATI, Joi, Liga Studentilor – prima solidarizare

CHISINAU, Vineri la 15.30, la Ambasada Romaniei (Bravo, fratilor!)

PITESTI, Ora 12, Primarie

PLOIESTI, Ora 14, Palatul Administrativ

BRASOV, Vineri la 16.00, Piata Sfatului

ARAD, Vineri la 16.00, in fata Primariei Arad

ALBA IULIA, Vineri la 15.30-17.30, in fata Prefecturii, cu acordul Primariei si Jandarmerie  (Bravo!)

CLUJ NAPOCA, Vineri la 17, in Piata Unirii

CRAIOVA, Vineri la 17, in Piata Mihai Viteazul

IASI, Duminica la ora 13, la Universitatea A.I. Cuza

PIATRA NEAMT, Duminica, ora 14, Turnul lui Stefan

ALTE ORASE AICI – EVENIMENTE AFISATE PE FB

Se anunta si alte orase. Conform initiatorilor, evenimentele se doresc a fi sub forma unor “flash-mob”, pasnice, lipsite de violenta. Se va canta “Desteapta-te, romane!”. Manifestantii pro-Romania si Sabina Elena sunt asteptati cu drapele si bentite tricolore.

Cititi si: ESTE CAZUL SABINEI SINGULAR? De la hocheistul român BĂTUT de colegii maghiari de Ziua Națională la toaleta elevilor maghiari în care elevii români au INTERZIS

COMUNICAT. Forumul Romanilor solidar cu eleva Sabina Elena

PETITIE pentru anchetarea si sanctionarea profesorilor maghiari care au abuzat-o pe Sabina Elena si persecuta elevii romani

O reactie dementa a venit din partea liderului PNL Sfantu Gheorghe, Madalin Guruianu, care a considerat gestul fetitei drept “necuvenit”. Nu aceeasi reactie a avut fata de abordarea nesimtita a carpelor secuiesti de-a lungul si de-a latul judetului in care, chipurile, reprezinta romanii PNL-isti. Il rog pe presedintele PNL, Crin Antonescu, sa-l demita neintarziat pe neobraztul Guruianu de la conducerea Filialei locale a PNL.

Lucian Mandruta bate campii pe Facebook in stil ungro-tiganesc in cazul elevei din CovasnaO reactie la fel de ciudata a venit din partea unui… nu stiu cum sa-l numesc… un domn care are functie mare in presa de cand i-a purtat servieta lui Silviu Brucan. Lucian Mandruta pe numele lui, domnul in cauza a sustinut cu tarie staboreasca pe pagina sa de Facebook ca relatarea de la Liceul din Covasna este “o inscenare a nationalistilor romani”. Personajul in cauza pretinde ca e jurnalist, si, daca nu ma insel, e chiar ceva super-mega-star ca director la Mediafax. Nu-mi ramane decat sa felicit agentia pentru alegerea facuta: asa intelegem de ce si in alte cazuri Mediafax a ajuns sa minta cu nerusinare. Desigur, putem sa-l intrebam si noi pe Mandruta: cand a fost prins cu amanta pe camp a fost o “inscenare a nationalistilor tigani” suparati ca navetistul pe canalele lui Sarbu si Voiculescu isi amesteca rasa?

De la neobositul militant pentru drepturile romanilor din teritoriile ocupate, Dan Tanasa, aflam evolutia cazului, relatata chiar de sora Sabinei Elena: ”Astazi (ieri – nota mea) a avut loc intalnirea dintre cadrele didactice ale liceului si parintii mei, respectiv ai Sabinei, iar lucrurile au luat amploare in sensul ca Sabina a fost data afara din piesa de teatru in care a fost pusa acum cateva zile si culmea era si rolul principal, au vrut sa o exmatriculeze si sa ii scada nota la purtare, dar au renuntat la idee in momentul in care mama a luat atitudine, ea prezentandu-se la scoala cu un mediator si cativa membii ai consiliului parintilor. Diriginta a fost interogata asupra faptului ca s-a prezentat in fata Sabinei cu un obiect contondent, iar ea, dupa ce a fost intrebata ca de ce a actionat intr-un asemenea mod, a raspuns: ” Am fost pusa “. In acel moment, mama a cerut dirigintei sa ii inapoieze tricolorul Sabinei si sa ii ceara scuze pentru ceea ce a facut! Directiunea s-a atacat foarte tare si astfel a renuntat la sanctiunile care erau propuse. La intalnire a mai participat primarul, inspectoarea generala a ISJ Covasna. In ceea ce priveste amenintarea cu moartea, s-au luat masuri. A fost depusa o plangere, iar politia se va ocupa de cautarea acestui ” domn” . Pentru a o proteja pe Sabina, in urmatoarele luni ea va fi dusa si adusa (de) la scoala de un domn politist. Ancheta continua si o sa va mai tin la curent cu alte noutati! P.S. Va multumim tuturor pentru sustinere, apreciere si ganduri bune!”

Keresztely Irma - ISJ Covasna - Cazul Elena Sabina - Lic Korosi Csoma SandorTot vigilentii Romaniei virtuale ne informeaza ca persoana care ancheteaza cazul din partea Inspectoratului Scolar Judetean Covasna se numeste Keresztely Irma si arata in felul urmator (vedeti alaturat). “Trebuie sa vedem care sunt motivele comportamentului acestei eleve si din acest motiv am cerut conducerii liceului sa efectueze o analiza si sa finalizeze pâna mâine (joi – n.r.) la pranz un raport”, a spus Keresztely pentru Mediafax. Aceeasi Agentie contrazice opiniile directorului sau Lucian Mandruta si prezinta atat faptele concrete, confirmate de Polita Judeteana Covasna, cat si comunicatul de protest al Consiliului National al Elevilor:

“Consiliul Naţional al Elevilor condamnă acţiunile de discriminare desfăşurate de elevii şi de cadrele didactice aparţinând minorităţilor naţionale faţă de eleva româncă Sabina Elena din judeţul Covasna, acţiuni care contravin Constituţiei României şi drepturilor fundamentale ale omului”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, Mediafax.

Potrivit comunicatului, Consiliul Naţional al Elevilor consideră că “este inadmisibil ca într-un liceu din România o elevă de clasa a IX-a să fie mustrată, jignită, pusă la colţ şi ameninţată de către colegii ei care aparţin unei minorităţi naţionale, profesorul diriginte şi chiar conducerea şcolii pentru faptul că a «îndrăznit» să poarte o banderolă cu tricolorul României!”.

De asemenea, arată Consiliul, este jignitor faptul că pe teritoriul României, cetăţenii români de etnie română sunt persecutaţi pentru că promovează însemnele naţionale garantate de către Constituţie şi de idealurile revoluţiei din 1989. “Consiliul Naţional al Elevilor trage un semnal de alarmă către toate instituţiile statului român de a se sesiza şi de a opri şi sancţiona conform legii aceste forme de jignire a istoriei românilor pentru Unirea Naţională, a identităţii naţionale şi a statului de drept”, se mai spune în comunicat.

Ieri, si Asociația Cultural-Creștină Iustinian Teculescu din Covasna e remis un comunicat de presă prin care își exprimă solidaritatea cu elevii culpabilizați pentru purtarea tricolorului românesc în data de 15 martie 2013.

Cotidianul.ro vine cu noi precizari:

Update 1: Diriginta pune paie pe foc

Pentru că şi astăzi Sabina împreună cu o colegă au avut „tupeul” să vină la şcoală purtând bentiţa tricoloră, doamna dirigintă a luat decizia să le trimită acasă de la repetiţiile unei piese de teatru în care fetele jucau. Motivul, cităm; „instigare şi atitudine nefirească, provocatoare…”. Întrebată fiind de ce i-a furat Sabinei bentiţa tricoloră, doamna dirigintă Baykoy Mihaela (fostă Vulpoi) a spus în doi peri că avea nevoie de ea să-şi strângă părul.

Update 2: Fostul prefect Codrin Munteanu: Aveam cunoştinţă de acest tip de manifestări

Fostul prefect al judeţului Covasna Codrin Munteanu a confirmat pentru cotidianul.ro faptul că avea cunoştinţă de manifestările de natură separatistă din şcolile din judeţ şi că a atras de nenumărate ori atenţia directorilor să nu mai facă politică în instituţiile de învăţământ, inclusiv directorului de la şcoala în care învaţă Sabina.

Dan Tanasa ne mai informeaza:

Provocarea de la Covasna

“Sâmbăta trecută, 16 martie a.c., cotidianul de limba maghiară Haromszek tritra agresiv pe pagina sa de internet: ”Provocare la Covasna”. Deși în prima fază am crezut că se anunță iar vreun incident de genul celor din martie 1990 de la Târgu Mureș am rămas stupefiat după ce am citit articolul și am aflat despre ce provocare era vorba: o elevă a Liceului Korosi Csoma Sandor din orașul Covasna s-a afișat la școală vineri, 15 martie, de ziua maghiarilor de pretutindeni, cu o bentiță tricoloră pe cap. Alți patru tineri au fluturat drapelul României, au cântat imnul național și și-au vopsit tricolorul pe obraz.

Amenintarea cu moartea a lui Zsolt Lendvay Simon la adresa Sabinei Elena din CovasnaNu îmi vine să cred ce citesc și reiau. Asta era provocarea?! Da, asta era provocarea, citisem bine de prima dată.

Luni, 18 martie, mai mulți elevi ai liceului din Covasna, dar și foști elevi, mi-au atras atenția asupra subiectului și m-au rugat să scriu despre acest subiect. Între timp aflasem că eleva cu pricina, pe numele ei Sabina Elena, ar urma să fie anchetată pentru gestul ei de către conducerea școlii și ar urma să i se scadă nota la purtare. Demență totală!

Ieri am luat legătura cu Sabina și așa am aflat detaliile ”incidentului”. Se afișase cu bentița tricoloră pe cap la școală iar colegii de la secția maghiară și profesorii maghiari s-au arătat deranjați (de la colegi Sabina și-a luat porția de înjurături, fluierături și amenințări). Între timp, pe Facebook, un dement postează o amenințare cu moartea la adresa Sabinei.”, mai scrie Dan Tanasa.

Roncea.Ro va continua monitorizarea cazului si asteapta, desigur, “autosesizarea” CNCD cat si demiterea liderului PNL de Sfantu Gheorghe.

PS: Unii si-au adus aminte ceva de unguri si de Iancu la statuie

UPDATE:

Am trimis la IPJ Covasna date primite de la un cititor Roncea.Ro despre persoana suspecta in cazul amenintarii cu moartea a elevei Sabina Elena de la Liceul “Korosi Csoma Sandor”, respectiv cel identificat drept Lendvay-Simon Zsolt István:

“Dacă nu este coincidenţă de nume Zoli este din Ásványráró, un pic mai la nord de Gyor. Se recomanda a fi “muncitor din Ungaria”.

Adresa sa de mail este: @gmail.com
Nu i-aş răspunde cu aceeaşi monedă după cum văd că mulţi se grăbesc să o facă pentru că ne-am coborî la mintea mitocanului.

Pot fi gasite urme despre el la urmatoarele adrese:

https://www.radixforum.com/vezeteknevek/simon/index.html
https://sgforum.hu/listazas.php3?azonosito=csaladfaadmin&id=1165486361
https://www.varaljaszovetseg.hu/02/index.php?option=com_petitions&view=petition&id=3&limitstart=5980
https://hu-names.net/2304
https://declaratiadelapraga.ro/sig?p=9

Eu l-aş întreba aşa: Kedves Zoli, hogy van?

https://maps.google.ro/maps?oe=utf-8&client=firefox-a&q=Ásványráró&ie=UTF-8&hq&hnear=0x476b9047d03db2c7%3A0x9298324be7b52eea%2CÁsványráró%2C+Ungaria&gl=ro&ei=F_ZKUau6Kc3KtAbf1oCoAQ&ved=0CDwQ8gEwAQ

PS: Or fi de ajutor informaţiile astea în dosarul cu autor necunoascut deschis de IPJ Covasna? Sau le ştiu deja?”

Eu cred ca sunt de folos! Dna Lolu Diana, sub-comisar si purtator de cuvant la IPJ Covasna a preluat mesajul. Adresa de e-mail a IPJ Covasna este audiente.politiacv@ gmail.com ( 🙂 )

Cititi si: George Damian: Scoateţi tricolorul de la Cercul Militar! S-ar putea să fie jignitor!

Vocea Rusiei crede in noul Papa iezuit, Francisc I: “Ortodoxia moscovită este unicul aliat al Catolicismului adevărat”. Romanilor li se prevede o “apocalipsa” de toamna. UPDATE: Xi Jinping, noul presedinte al Chinei, merge la… Moscova

Russian Orthodoxy and the new Pope Francisc I

Cu un motto de  Ilarion Alfeyev de Volokolamsk (foto mai jos, de zilele trecute): “Viitorul spiritual al Europei se va scrie pe axa Vatican-Moscova”

Intr-o postare pe contul de Facebook al lui Valentin Mandrasescu, pseudonimul ales de analistul pentru Romania al activei publicatii online Vocea Rusiei, se sugereaza ca, o data cu instalarea unui Papa iezuit, “A treia Roma” va sprijini cu toate fortele “Prima Roma”. “Astăzi, Ortodoxia moscovită (unica biserică ortodoxă dotată cu rachete nucleare, după cum “se glumeşte” la Moscova) este unicul aliat al Catolicismului adevărat”, afirma analistul de la Rasarit. Totodata ni se prevede, noua romanilor, si o “apocalipsa” de toamna. Desi Contele de Marenches, fost sef al serviciilor speciale franceze, spunea ca modelul preluat de Stalin pentru organizarea structurilor si activitatilor KGB a fost inspirat din cel al ordinului iezuit, nu stiu de ce s-ar bucura Rusia atat de mult cand originile serviciilor speciale americane se bazeaza tot pe apropiati ai aceluiasi ordin. Sau, mai stii? Cercul le inchide pe toate. Redam dialogul nocturn, de dupa alegerea noului Papa, cardinalul italian originar din Argentina Jorge Mario Bergoglio, alias Francisc I:

Valentin Mandrasescu

Azi, după sute de ani, discipolii lui Loyola, “câinii de pază ai bunului Dumnezeu” jubilează. Prietenii mei de la Praga plâng de bucurie. Francisc I este primul papa iezuit. De ce este important? Până acum, exista o regulă nescrisă – un iezuit nu poape fi ales pentru funcţia de suveran pontif. Priviţi cu reticenţă şi neîncredere de către restul bisericii, consideraţi prea radicali (mai ales pentru epoca post Vatican-II) iezuiţii se ocupau de sarcinile cele mai dificile: ideologia, lucrul cu informaţia, interacţiunea cu politicienii şi societatea.
Dacă un iezuit a fost ales să conducă Biserica Catolică, atunci (dacă nu s-au precopsit cu un trădător) avem un semn clar că aripa radicală a catolicilor va da o ultimă şi decisivă bătălie pentru păstratea principiilor şi idealurilor catolice. Vor avea de înfruntat o presiune uriaşă. Un papa care spune un NU hotărât sodomiţilor şi “modernizatorilor”, un papa care este preocupat de echitatea socială va avea o viaţă dificilă, dar anii petrecuţi în interiorul celui mai conservativ ordin al catolicismului ar fi trebuit să-l pregătească pentru aceste dificultăţi. Îi urez succes!

Victor Roncea Inseamna insa, in egala masura, si o intarire a aripii care tinde sa domine si sa submineze Ortodoxia. Ramane de vazut ce va face “A Treia Roma”. Se va uni cu prima? Noroc cu noi ca suntem autocefali!
Valentin Mandrasescu Victor Roncea , din experienţa pe care am avut-o cu iezuiţii pot spune cu cerititudine că au multe probleme, dar nu sunt proşti. Astăzi, Ortodoxia moscovită (unica biserică ortodoxă dotată cu rachete nucleare, după cum “se glumeşte” la Moscova) este unicul aliat al Catolicismului adevărat. Catolicismul este într-o situaţie critică în sensul că acum câteva ore au scăpat pe muchie de cuţit de alegerea unui pontific care putea “legaliza” sodomia. Banca Centrală Europeană “a găsit nereguli” la Banca Vaticanului, încă puţin şi rămân fără bani. Noroc că iezuiţii sud-americani au propriile circuite financiare Ei nu sunt în poziţie de a mai ataca pe cineva. Visul lor suprem este să supravieţuiscă şi în alte zone decât favelel din Sao Paolo sau ministerele din Buenos Aires. Francisc va da o bătălie pentru Europa. Eu (şi nu numai eu) îi doresc să câştige.
Valentin Mandrasescu Victor Roncea , ref la iezuiţi, atacuri şi autocefalie … La câţi bani se toarnă acum în tot felul de ASUR-uri, catolicii ar trebui să fie ultima problemă pe ordinea de zi a ortodoxilor români. Să vedeţi ce va fi la toamnă …. o să vă fie dor de “micile bătălii” intracreştine.
Victor Roncea Stimate dle Valentin Mandrasescu, ati bagat fitilul si-ati aprins si iasca. Macar dati-ne un pont sa stim si noi de ce sa ne ferim sau cum sa ne pregatim. E de vesta antiglont si casca, de pus baioneta sau direct de bunker? De unde vine racheta? Sau e vorba de vreo implozie?
Valentin Mandrasescu Victor Roncea , pe măsură ce punem mână pe nişte chestiuni publicabile, le publicăm iar racheta o să vină de la Bruxelles, ghidajul la sol fiind (ca de obicei) asigurat de discipolii unui celebru speculator financiar.
Victor Roncea Rachetele si minele lui Soros sau Rich (n-am inteles exact care-i seful cui) le resimtim de 23 de ani. Asta trebuie sa fie vreo bomba nucleara atunci… Sper sa le explodeze in brate!
(dialogul continua pe teme dambovitene)
Sursa: Roncea.Ro
UPDATE: Si o stire la fel de importanta: Xi Jinping este noul presedinte al Chinei, pentru urmatorii 10 ani.  Prima vizită oficială în străinătate a lui Xi Jinping în calitate de preşedinte al Republicii este prevăzută, până la sfârşitul lunii, la… Moscova, urmată de un turneu în Africa. Despre acest eveniment scrie, de la Beijing, si Dan Tomozei
Ilarion Alfeyev de Volokolamsk si Patriarhul Daniel pe 10.03.2013 la Bucuresti
Sursa Foto: Basilica.ro

Cum se minte cu holocaustul lui Antonescu din Romania via Konrad-Adenauer-Stiftung. Proiectul “educational” One World Romania il aduce pe presedintele homosexualilor din Romania alaturi de “preoteasa” sa, la SNSPA

Bustul Maresalului Ion Antonescu de la Biserica ctitorita de el a fost demontat“Intr-un context social in care problemele etnice sunt inca o problema majora, a sti mai multe despre trecut ar putea da elevilor impulsul de a vedea mai limpede in viitor. Romania este locul unde trei dictaturi, intre 1938 si 1989, au blocat in diferite feluri accesul la trecut. Faptul ca in Romania au existat lagare de exterminare este deseori ignorat. Ion Antonescu (liderul fascist roman din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial) este perceput ca un erou care a luptat impotriva comunismului si este onorat prin statui ridicate in intreaga tara.”

Asta se scrie, pe langa alte prostii (foto-dovada mai jos), despre “Era Holocaustului”, in prezentarea unui Festival de Film al drepturilor omului (One World Romania – 11 – 17 Martie 2013) organizat de Asociatia One World Romania si Centrul Ceh Bucuresti, cu Partener principal Programul Statul Stramb al Konrad-Adenauer-Stiftung – care se prezinta drept o fundatie conservatoare – si este sustinut “cu spume” de Pilsner Urquell (traiasca berea!).

Draga Konrad-Adenauer-Stiftung, a spune ca Antonescu a fost “fascist” – prin intermediul unei fundatii germane, care ar trebui sa stie cel mai bine cum se mananca fascismul si nazismul – si ca mai este si “este onorat prin statui ridicate in intreaga tara”, ca sa nu mai vorbim de chestia cu lagarele din Romania, este ca si cum ai spune acelasi lucru despre statuile lui Hitler care se preumbla prin Germania de capul lor (e drept, unele sunt vii si dau ordine Romaniei): adica “o minciuna enorma pe plan cosmic”, vorba profesorului Vladimir Iliescu.

In cazul in care chiar nu stiti, pe vremea tatukului “post-comunistilor” din Romania, Ion Iliescu, actualul puscarias de la Jilava, Adrian Nastase, a dat o lege aberanta prin care toate statuile Maresalului Antonescu din Romania au fost demolate si distruse in mai putin de o saptamana, inclusiv cea aflata in curtea Bisericii ctitorita de familia sa (foto sus), Sf. Constantin si Elena din Bucuresti, deci pe o proprietate privata care nu apartine “statului roman”.

Chestiunea ca este perceput ca erou national ati nimerit-o. S-a confirmat si la concursul national organizat de TVR “Mari Romani”. Insa, va asigur, nu o sa reusiti sa schimbati aceasta perceptie cand o dati cu minciuna inainte pe scari mai ceva ca colegii Dvs de la Kremlin-Soviet-Stiftung. Poate Konrad-Adenauer-Stiftung ar trebui sa se ocupe de bustul unui criminal de razboi care a ucis evrei si romani cu mana lui, in Ardealul ocupat de unguri, de unde au fost trimisi spre lagarele mortii evreii care nu au scapat in Regatul Romaniei, al carui conducator era… “criminalul fascist” Antonescu. (Vezi: Bustul Maresalului Antonescu, jos, bustul criminalului Wass Albert, sus!)

Profit de ocazie pentru a anunta ca profesorul Vladimir Iliescu va da maine, prin intermediul portalului Ziaristi Online, o replica epocala acuzatorilor lui din Procesul Holocaustului (Vezi Scandalul holocaustului de la Academie se intoarce: Ionel Haiduc regreta si se disociaza de afirmatiile istoricului Vladimir Iliescu. VIDEO)

PS: La acelasi festival, al carui partener este si Muzeul Taranului Roman,  presedintele homosexualilor din Romania, doamna Florin Buhuhuceanu, o va prezenta pe “preoteasa” care l-a “cununat”, in cadrul unei “proiectii speciale” a unui film homosexual, “Ma cheama Kuhru”, sau ceva de genul asta, care va avea loc in fostul sediu al SRI de la SNSPA (se pare ca le place acolo…). Intrarea este libera. 🙂

Minciuna Konrad Adenauer cu statuile lui Antonescu la One World Romania

UPDATE: Ne-a comentat pertinent cuplul IVS si AH. Iata mesajul:

AH/ФЮРЕР şi IVS/ЌОБА
13.03.2013, ora 3 pm – Kremlin – Noi am văzut “Odessa” – o porcărie, iar Florin Iepan ăsta … să-l ajute Satana! Totul este regizat şi, cred ei, holocaustiştii, că vor reuşi să-şi impună PROSTIILE: supărarea pe Academia Română, descoperirea colosală cum că holocaustul brun ar fi numărat 15-20 milioane de victime, identificarea a 42 500 lagăre în Europa lui Hitler (atenţie – nici 42 501, nici 42 499!), iar acum Fundaţia “Adenauer” care-l depistează pe mareşalul Antonescu ca … fascist şi, de ieri, această peliculă despre Odessa … Realitatea este că şi unii, şi alţii sunteţi departe de adevăr, de sursele cunoscute (cel puţin Florinul din Timişoara n-a văzut nici măcar Muzeul de Istorie din Odessa), iar holocaustiştii au atins PARANOIA, situându-se nu PE LÂNGĂ, ci ÎN AFARA ISTORIEI! Iar, dacă-i vorba de Odessa în octombrie 1941, măi Iepane, de ce nu ai reţinut ceea ce a consemnat ATUNCI inegalabilul NICOLAE IORGA despre alungarea Românilor din BASARABIA în iunie-iulie 1940, şi anume:
“Se adună și cresc văzând cu ochii documentele și materialele, actele oficiale și declarațiile luate sub jurământ. Înalți magistrați și bravi ofițeri cari și-au riscat viața ca să apere cu puterile lor retragerea și exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaților, lovituri cu pietre și huiduieli. Toate aceste gesturi infame și criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslănțuit ca sub o comandă nevăzută. De unde atâta ură? Așa ni se răsplătește bunăvoința și bunătatea noastră? Am acceptat acapararea și stăpânirea iudaică multe decenii și evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Și de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă și publică de isprăvile bandelor ucigașe de sectanți sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orașe și sate. Frații noștri își părăseau copiii bolnavi, părinții bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald și un cuvânt înțelegător, fie și numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoștință. Li s-au servit gloanțe, au fost sfârtecați cu topoarele, destui dintre ei și-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele și li s-a furat ce aveau cu dânșii, ca apoi să fie supuși tratamentului hain și vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească față de musafiri și jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde și frățești față de neamul nostru în nenorocire” (Nicolae Iorga, De ce atâta ură?, 6 iulie 1940, Neamul Românesc). Ce zici, Iepane? Nu ţi-e teamă de confruntarea cu Istoria. Foarte bine. Şi ţie şi holocaustiştilor tăi cu orice risc nu vă mai rămân decât două şanse: 1)să distrugeţi pelicula; 2) să ajungeţi a trăi din mila prostiilor cosmice pe care le debitaţi şi vehiculaţi! Am zis – Koba şi HA.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova