Utilizarea acoperirii de „turist“ de către ofiţerii KGB, GRU şi armata sovietică a fost de fapt impusă de la Moscova în tot blocul sovietic în mai mult de şase ocazii între 1956 şi 1987.
“Am colaborat cu Mirela în numeroase situaţii similare cu cazul Romoşan şi o consider o jurnalistă de o cinste ireproşabilă. Nu mai vorbesc de talentul investigativ dovedit cu asupra de măsură”, scria Vladimir Tismăneanu pe blogul său despre fosta jurnalistă Mirela Corlăţean, cea care i-a acuzat atât pe Petru Romoşan cât şi, mai ales, pe regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, că au colaborat cu Securitatea. Tismăneanu, care a condus o Comisie prezidenţială plină de impostori, a formulat şi un Raport în care astfel de acuze fără acoperire la adresa Bisericii Ortodoxe Române abundă cu rea voinţă.
“Trebuie să fiți capabili să aveți de-a face cu oficiali care nu sunt marionete, care îți pot spune ”nu”. Deci, pentru Statele Unite, să caute doar oficiali-marionete și state-client nu înseamnă a vă servi interesele propriei voastre țări.”
Aflaţi din nou în toiul alegerilor, cu puţine speranţe de mai bine în ordinea lumească a lucrurilor, ne-am gândit să facem un fel de radiografie a societăţii româneşti din ultimii douăzeci şi patru de ani. Cum de-am ajuns aici? Unde s-a greşit? Ce se mai poate face?
Vineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.
Muierile intelectuanale ale lui Basescu, mari amatoare dar si reale profesioniste ale sportului olimpic Curling, au dat in benga: isteria patapievicelor din liigheanul de la Cotroceni a izbucnit dupa ce Ponta le-a trantit in fata ca sunt fasciste. Ca orice putoare bolsevica provenita din Hotelul Lux, matroana Patapievici, obisnuita sa puna stampile pentru a compromite cariere, cand s-a vazut ea insasi insemnata cu fierul fascist inrosit aplicat pe curuletul ‘telectual (foto), a sarit ca arsa. Si o sa tot sara. Si nu numai ea (apropo si de amanta lui Plesu…).
De cate ori voia cineva sa “medalieze” romanii, veneau telectualii si incepeau sa injure cum ca suntem “prosti”, “fascisti” asa si pe dincolo. Nu am vazut in viata mea personaje mai ridicole decat acesti telectuali care se bat cu dintii pentru fiecare sinecura si medalie.
Oare ce interese are un presedinte sa-si ceara scuze publice, in numele statului roman, unor non valori, oricum, oameni fara opera? Cine este Tania Radu? Dan Croitoru? Cine a auzit de ei pana acum? Nici Basescu nu a auzit.
Vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii.
Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, duminică, la Roșia Montană, că dacă va obține un nou mandat în Legislativul european va continua să se manifeste împotriva proiectului de exploatare a minereurilor auro-argentifere
Difuzată în fiecare sâmbătă, de la 15.30, emisiunea File de Istorie îşi propune să aducă în actualitate momente importante din trecut, în principal din istoria Bisericii. Astfel, puteţi asculta documentare interesante, vă puteţi întâlni cu mari personalităţi care au jucat un rol însemnat în istoria lumii, cu ierarhi sau părinţi ai Bisericii care au influenţat decisiv istoria creştinismului.
Bogdan Diaconu: Așadar, în logica domnului Pleșu, înjurătura de țară și de neam este binevenită ca tratament, ca urmare mă mir că nu ne-am vindecat deja de toate bolile având în vedere cantitatea de mizerie care s-a scris și s-a spus despre acest neam din 1990 încoace.
Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.
În decursul întregii cariere didactice a împărtășit cu generozitate elevilor săi tezaurul cunoștințelor ce le poseda, contribuind și la formarea lor ca oameni și cetățeni.
Intr-o analiza exceptionala, publicata de revista Contemporanul in numerele din martie si aprilie 2014, profesorul Theodor Codreanu reuseste sa explice pentru cercetatorii si istoricii posteritatii sistemul, instrumentele si mecanismele de reocupare a Romaniei dupa decembrie 1989 si, in special, dupa decembrie 2004, cand Reteaua post-sovietica reprezentata de personaje ca Pacepa, Tismaneanu, Liiceanu si Patapievici a reusit sa reacapareze institutiile puterii din Romania, de la cele cu care se poate mutila cultural, iremediabil, o natiune, pana la cele de forta, prin capcanarea comandantului suprem, presedintele tarii, Traian Basescu. Folosindu-se de analizele si dezvaluirile din lumea serviciilor secrete ale unor specialisti in informatii, ca generalul (r) SRI Aurel Rogojan si expertul american Larry Watts, profesorul Theodor Codreanu merge mai departe, reusind sa ajunga la chintesenta problematicii, dintr-o perspectiva eshatologica. Cine sunt, in fond, aceste personaje, si ce vor ele de la noi? Ce vor, stim: distrugerea acestei natii prin toate mijloacele. Dar cine sunt, ne sintetizeaza profesorul Codreanu, printr-o viziune ce va ramane, fara indoiala, pana la ceasul Judecatii acestor agenti ai “maşinăriei ideologice antiromâneşti” si dupa: sunt trimisii Raului Absolut, emisarii Antihristului comunist. Cameleoni ai tuturor uniformelor, profitori ai tuturor regimurilor, artizani si fideli ai doctrinei andropoviste, i.e. kaghebiste, de “rebranduire” a comunismului in “neoconservatorism”; niste “bolsevici anticomunisti”, cum ii denumea Nicolae Breban.
“Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.”, scrie profesorul Codreanu.
In cunostinta de cauza de MO-ul prezidential – transpus in fapte de Traian Basescu chiar zilele aceasta prin decorarea cu substrat politic electoral a brigadierilor ICR care s-au “pisat” (apud Horia Roman Patapievici), in scris si in realitatea, pe Romania, numai pentru a-i asmuti in haita asupra rivalilor sai intr-un concert infernal al plagiatorilor, curvelor si impostorilor -, profesorul Codreanu ne descrie cu acuratete cum arata lumea in matele sistemului antiromanesc:
“Pacepa spune că şi Tismăneanu a fost în tinereţe comunist, numai că s-ar fi despărţit definitiv de el, devenind „cel mai bun expert în comunismul românesc şi unul dintre erudiţii de vârf pe subiectul Europei de Est”. Gura păcătosului adevăr grăieşte: Tismăneanu, fără îndoială, este un expert în comunismul cu faţă „neoconservatoare”, marea lui performanţă fiind că l-a implementat şi în România postdecembristă sub aceeaşi faţă „anticomunistă”, cucerindu-l definitiv pe un preşedinte precum Traian Băsescu, cel care se crede om politic de „dreapta”, luându-şi ca ideologi de sprijin pe experţii din GDS. Dacă un Ion Iliescu se arătase vulnerabil, nereuşind să parcurgă decât trei trepte din testamentul lui Iuri Andropov, ca şi Mihail Gorbaciov, Traian Băsescu a urcat şi pe versantul al patrulea, impulsionat de ideologia GDS, desigur, „neoconservatoare”, deşi eticheta nu mai are nimic de a face cu conservatismul lui Titu Maiorescu, al lui Nicu Filipescu sau al lui Mihai Eminescu, cel din urmă fiind supus de „neoconservatorii” actuali unei prigoniri furibunde, numit fiind, prăpăstios, „cadavrul din debara”. Aşa se explică trecerea spectaculoasă a lui Traian Băsescu din sânul „criptocomunismului” iliescian în cel gedesist, salt similar cu al elevului kaghebist al lui Iuri Andropov, Vladimir Putin, din gorbaciovism direct în „democraţia liberală”, reînviind, în realitate, spiritul imperial ţaristo-stalinist. Ceea ce recunoaşte şi Pacepa: „În 2000, unii dintre foştii mei colegi din KGB au preluat Kremlinul şi au transformat Rusia în prima dictatură a serviciilor secrete din istorie. În timpul Uniunii Sovietice, KGB era un stat în stat. Acum KGB este statul.” Să acceptăm: preşedintelui român nu i-a reuşit ceea ce i-a reuşit kaghebistului Putin. Traian Băsescu n-a putut decât să-şi răsplătească susţinătorii, să inventeze imaginea unui „preşedinte jucător” sau să admită că sarcina condamnării comunismului clasic i se cuvine lui Vladimir Tismăneanu, nicicum lui Paul Goma, iar pentru asta l-a mai învrednicit, se zice, la propunerea lui Patapievici, şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Mare Cavaler. Fireşte, cazul răsplătirii „hiclenilor” nu este singular, altul de notorietate fiind acordarea, lui László Tökés, a înaltului titlu Ordinul Naţional „Steaua României” pentru merite, inventate, în Revoluţia din Decembrie 1989. Într-adevăr, politicienii români consolidează irezistibil tradiţia adulării şi răsplătirii trădătorilor, de orice neam ar fi. E momentul să disociem între felul cum statul român postdecembrist a gratulat hicleniile „disidenţilor” şi „defectorilor” de tip Tismăneanu-Pacepa prin raportare la modul cum au fost trataţi rezistenţii adevăraţi ai regimului comunist…”
Impresionanta analiza a profesorului Theodor Codreanu, este disponibila, integral, la Ziaristi Online:
PS: Acum poate vor reusi mai multi sa inteleaga importanta unei informatii acurate, venite de la specialisti, pentru a reusi sa intocmesti o analiza de exceptie care, dincolo de a prezenta efectele, patrunde in maruntaiele problemei pana la cauze, pentru a putea gasi solutia insanatosirii organismului, grav afectat dupa atatia virusi si alti agenti patogeni infiltrati pana la oase (microbi, paraziti, prioni). Tovarasii “ortodoxisti”, in tandem cu acolitii personajelor de mai sus – emisarii Antihristului -, stiau ce stiau cand ma atacau coordonat si ordonat :), dupa ce dezvaluiam astfel de increngaturi maligne, unii ca “securist si agent american”, ba chiar si “proto-mossadist”, ca orice oltean, altii ca “legionar si national-comunist” (?!). Ia sa vedem, pentru profesorul Codreanu ce vor inventa puricii si paduchii ortodoxiei calare pe libarcile si guzganii ‘telectuali ai Romaniei?
Ciudatul personaj pripasit sub pulpana lui Traian Basescu in urma cererii unui agent antiroman si a unui oligarh transnational, bloggerul Vladimir Ilici Tismaneanu, declama sus si tare pe canalele retelei sale ca raportul ticalos cu care a otravit societatea romaneasca din ignoranta teribila a presedintelui Romaniei nu a fost contestat decat de catre “marginali” “nefrecventabili”. Dincolo de termenul din urma, folosit stupid si in extenso de toti ciracii sai (dupa aceasta ii puteti si recunoaste) – caci doar nu o fi de dorit sa fii frecventabil ca o dama de bordel! – iata ca peste timp continua sa apara confirmari ale minciunilor sale distribuite sub nefasta acoperire prezidentiala (Domnule Basescu, cand veti recunoaste, cu scuzele de rigoare, ca ati gresit amarnic incalzind la san numai serpi, sobolani si libarci, propulsati apoi cu tupeu mai departe, la gatul poporului roman?). Intr-un interviu aparut astazi pe internet, Pr. Prof. Dr. Adrian Gabor (foto dreapta), de la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea Bucuresti, intareste asertiunile sale din studiul difuzat dupa aparitia asa-zisului “raport prezidential” si difuzat la vremea respectiva sub titlul Note de Lectura asupra Raportului Tismaneanu. Afirmatiile pe care le-am redat si in titlul, sunt, cred eu, destul de graitoare. Iata extrasul care ne intereseaza:
“Pr. Dorin Picioruș: Tot ceea ce știm noi acum, din sursele CNSAS, ne ajută pentru cercetare? Spre exemplu, dacă viitorii teologi ai istoriei, vor cerceta numai și numai ce e acolo, vor ajunge la o imagine reală sau mai trebuie să le coroborăm și cu alte surse?
Pr. Prof. Adrian Gabor: Da, e și normal să le coroborăm! Căci asta spuneam, la un moment dat, la lansarea unei cărți de tristă amintire pentru noi, pentru România…cea a lui Olivier Gillet[7] – e un belgian, care a redactat, la Cluj, o teză de doctorat pe seama supușeniei noastre față de regimul comunist – că „o istorie corectă a perioadei comuniste din România nu poate fi întocmită decât abia atunci, când vor fi epuizate toate sursele din țară și din străinătate”. Toate materialele aflate în patrimoniul deținătorilor de arhive. Adică arhiva SRI[8], SIE[9], Arhivele Statului[10], arhiva KGB-ului[11] de la Moscova. Pentru că e importantă, mai ales, arhiva KGB din acea perioadă în care Rusia avea țări sub ocupație. Iar noi am fost sub ocupație sovietică decenii la rând. Timp în care am plătit un tribut mai mare decât dacă am fi pierdut, în realitate, războiul. Am câștigat pentru că am întors armele, dar am pierdut din punct de vedere economic.
S-au făcut evaluări recente. În lucrări de sinteză, pe problematica aceasta a martirajului și a stării de persecuție în care se afla Biserica Ortodoxă Română.
Și aici vreau să menționez doar două lucrări mai importante. Căci sunt multe importante…Și anume lucrarea domnului Lector Universitar George Enache, Ortodoxie şi putere politică în România contemporană[12], care prezintă o serie de studii referitoare la martirajul Bisericii, al unor personalități precum Părintele Stăniloae, Episcopul Nicolae Popoviciu al Eparhiei Oradiei…dar și o lucrare privind martirologiul preoților mai multor culte din România: Supraviețuirea și suferința Bisericii în timpul dictaturii comuniste. Ultima a apărut datorită unei finanțări germane și la ea au colaborat mai mulți preoți și profesori de teologie, cercetători la CNSAS, aparținând nu numai Bisericii Ortodoxe Române dar și altor culte.
Și, pentru astăzi, ca o încheiere – pentru faptul că am menționat anterior unul dintre preoții sau credincioșii greco-catolici, care au prezentat altfel lucrurile, distorsionat…
Pr. Dorin Picioruș: în străinătate…
Pr. Prof. Adrian Gabor: …în străinătate. Ca să nu mai vorbesc despre dezastruosul ‘raport Tismăneanu'[13], întocmit de oameni care nu au nici credință, nu sunt ortodocși, nici nu sunt români și nici nu sunt profesioniști în structura lor.
Nu că n-ar fi trebuit condamnat comunismul… Pentru a condamna comunismul nici nu trebuie să stai la discuții. Îi pui o simplă pancartă și l-ai condamnat.
Pr. Dorin Picioruș: Da!…
Pr. Prof. Adrian Gabor: Dar nu poți să condamni comunismul cu fiii activiștilor de partid, cu fiii celor care au adus comunismul pe tancurile lui 1945.”
Vad ca Jurnalul asta pe care l-am inceput da roade. Un ziarist britanic aflat in Bucuresti mi-a scris ca vrea sa ne intalnim sa ma intervieveze despre CNSAS. Cine ar fi zis ca presa insulara mai e interesata de trecutul nostru comunist?! Dar, avand in vedere ca Ceausescu e singurul lider comunist care i-a stat Reginei cu capul in poala in timp ce se plimba cu trasura regala prin city, de ce nu?! Apropo, zic unii, din lumea celor invizibili, ca, pe langa Celac in pozitie de colac la picioarele lui, Ceausescu a pretins sa aiba si el oameni din SPP-ul nostru in jurul trasurii. Si, cica, daca ne uitam bine la pozele si filmarile de-atunci, o sa-l vedem pe Ristea Priboi in uniforma de soldat din Regimentul de Garda al Elisabetei, calare! Asa o fi?
Dar pe langa asta, m-a sunat, dupa ani de zile, insusi Constantin Dobre, liderul minerilor de la ’77, aflat intr-o poza pe frontisipiciul site-ului CNSAS cu Ceausescu semi-sechestrat in Valea Jiului (foto sus). Apropo (“iar-din nou”): astia, alde Ponta, Basescu, credeti c-ar fi avut curajul lui Ceausescu, sa vina sa le vorbeasca oamenilor in Piata Univeristatii? Poate data viitoare ar trebui chemati… De la capatul celalalt al cablului de sub Canalul Manecii, Constantin Dobre, culmea, desi era dat mort in Raportul Basescu-Tismaneanu, na ca e viu si inca misca, ba mai si vorbeste. M-a sunat sa-mi spuna ca, daca ma duc la CNSAS, sa-l rog pe dl. presedinte al Colegiului, Dragos Petrescu, cu care mi-am fixat audienta maine, sa-i dea si lui Dosarul de la Securitate. Ca el a incercat sa si-l vada cat a fost prin tara si n-a reusit. Imi da procura mie. Si-mi trimite si corespondenta avuta de dansul cu CNSAS-ul, cu dl Dragos Petrescu si cu dl Cristian Vasile din Comisia prezidentiala Basescu-Tismaneanu. Zic, “Domnu’ Dobre, n-am timp de corespondente. N-am timp sa citesc si sa raspund scrisorilor pe care le primesc eu, daramite sa le mai citesc si pe-ale altora. Trimiteti-mi procura si eu vorbesc cu dl. presedinte.” Cand sa inchid, dl. Dobre mai apuca sa zica: “O sa va trimit un articol tare, cu Magureanu si mostenitorii lui, Pata…”. Atat am mai auzit. Era long distance, de pe Insula.
Eu am cerut în scris dosarul meu de anchetă de 5 ori la CNSAS. Am fost anchetat pe când eram student și l-am cunoscut pe Larry Watts la Cluj-Napoca. Dar mi se răspunde mereu că nu îl găsesc. Am revăzut dosarul la Petrila, când m-au chemat iar la Securitate elevi subofițeri securiști, ca să mă intimideze să le dau note fără să vină la ore – eram profesor – și mi-au declarat că ”dosarul m-a urmat de la Cluj-Napoca”. Apoi m-au anchetat și mi-au confiscat timp de jumătate de an diploma de facultate pentru cercetarea accidentelor din mineritul metalifer – IM Hunedoara cand am dovedit că PCR ucide, prin politica forțată de creștere a producției și fără a asigura securitatea muncii. Directorul a declarat că Securitatea de la Deva i-a cerut să mă pună în discuția COM și să mă dea afară din postul de psiholog.
Cu Larry, prima oara m-am ciocnit la Croco, la BCU, pe holurile facultății, cand eram student la filozofie istorie. Apoi mi-au furat securiștii geanta din Continental, unde eram cu colegi, profesori și dl Watts la o masă, cu vin etc. M-au chemat după doua zile la sediul lor cica sa mi-o dea și m-au pus să aștept, că jucau table… Apoi m-au interogat ca ce știu, etc. Si eu le-am zis că nimic, nu vorbesc engleza. 🙂 Dar dosarul tot nu l-am primit. Nu se găsește…
Prezint mai jos doua materiale importante despre mascarada cu tortionari fara vinovati. O “condamnare a comunismului” facuta de un comunist parsiv dupa un “Raport” mincinos al unui politruc cominternist, doua-trei-patru institute smechere de “studiat comunismul”, bani garla de la buget, obtinuti din pensiile taiate ale bunicilor nostri si scursi pentru plimbarile si mizeriile lui Tismaneanu, Patapievici si ai lor, si nici pana azi, dupa 23 de ani, nu se spune cine sunt cei vinovat de comunismul adus in Romania – atentie, neo-kominternisti, nu “comunism romanesc”! Iata ca romanii s-au saturat sa ingroape adevarul. “Nu ne mantuim pe furis”, cum a raspuns, cu demnitate, primarul din Baia Sprie unor gardieni ai gandirii de provenienta bolsevica. Tanarul intelectual Adrian Majuru le spune pe nume:
In fapte, procesul penal al crimelor comunismului merge foarte greu, atat de greu incat marii vinovati au scapat aproape toti nepedepsiti, fiind salvati tocmai de moartea pe care le-au pregatit-o ei cu scrupulozitate altora.
Asa ca ne intrebam: Unde sunt condamnarile adevaratilor tortionari ai poporului roman: tismanenii, neulanderii, rolerii, oigensteinii?
Exemple de la Adrian Majuru: “Moştenirea dialectică este transmisă nu numai cu vilele de protocol, dar şi cu sferele de influenţă ale tatălui sau bunicului. Un exemplu este Walter Neulander, tatăl lui Petre Roman. Walter Neulander a fost la sfârşitul anilor ’30 agentul Cominternului la Paris, mai apoi a fost brigadist comunist în Spania, trimis cu misiunea de a fonda în Spania o republică sovietică spaniolă sprijinind cu toate forţele opoziţia militară anti-Franco. Idealul lor fiind înfrânt, franchiştii câştigând bătălia în războiul civil, Walter Neulander se refugiază în URSS. După război a fost „paraşutat” în România ca şeful direcţiei de propagandă al Armatei Române (încă regale) între 1945 şi 1948 şi apoi şef de personal tot în armata română, acum de factură nouă între 1948 şi 1950. Walter Neulander obţine gradul de general-maior al armatei române, în anul 1948. Tot atunci devine vicepreşedintele Asociaţiei pentru răspândrea ştiinţelor şi culturii între anii 1950 şi 1951. Între 1951 şi 1952 este ministru al Poştei şi Telecomunicaţiilor iar după moartea lui Stalin a lucrat în Ministerul Agriculturii. Cu venirea lui Nicolae Ceauşescu în 1965, Walter Neulander îşi românizează numele în Walter Roman. Walter Roman este membru CC al PCR între 1965 şi 1983, dar şi director al Editurii Politice între anii 1954 şi 1983. În anul 1983 moare. Fiul său, Petre Roman, a susţinut că tatăl său ar fi fost dizident, însă oare despre ce dizidenţă este vorba când Walter Roman moare fiind în funcţia de director al Editurii Politice şi având gradul de general-maior al armatei române!? Mai mult, Walter Roman alias Neulander, în perioada revoluţiei maghiare din 1956, a avut rolul de raportor ideologic, fiind trimis de conducerea Partidului în misiune de securist itinerant. Trimiterea lui s-a datorat faptului că era profund ataşat de idealurile sovietice şi considera revolta maghiară ca o reacţie hortistă. În raportul său, Walter Roman-Neulander arată greşelile pe care armata sovietică le-a făcut în înăbuşirea revoluţiei maghiare. Petre Roman alias Neulander a „moştenit” şi o bursă de studii în anii ’70 la Toulouse, dar şi o funcţie de redactor în redacţia ziarului „Liberation” al stângii franceze, unde foarte puţini intelectuali francezi veritabili de stânga aveau acces la o astfel de funcţie. Poziţie obţinută de Petre Roman în baza poziţiei lui taică-său, ca fost şef al Cominternului la Paris. Nu este deloc întâmplător astfel că el a devenit la 22 decembrie 1989, alături de Ion Iliescu preşedinte, cel dintâi premier al României eliberate de sub regimul comunist! Ce ipocrizie a sorţii, ca tocmai fiul unui cominternist să fie premierul celui dintâi guvern democrat al României postcomuniste. Există o clară filieră de subordonare a României, de factură cominternistă, pe axa Paris-Spania-Moscova-România.”
“Veronica Schwefelberg devine Veronica Porumbacu, redactor la Radio în 1949 şi apoi şef secţie la Uniunea Scriitorilor între 1956 şi 1963; Aurel Leibovici devine Aurel Baranga; Florin Legrel devine Florin Mugur. Acesta din urmă debutează în suplimentul „Brigadier” al „Tânărului muncitor” şi apoi este redactor la „Cartea Românească”. Poate cel mai controversat personaj proletcultist trecut în tabăra democraţilor este cazul lui Oscar Rohlich. Oscar Rohlich este cunoscut astăzi sub pseudonimul Radu Cosaşu. Mult declaratul „mare european” de azi a debutat în 1952 cu volumul „Servim Republica Populară Română”. De bine ce a servit-o, domnul Oscar Rohlich alias Radu Cosaşu este redactor din 1993 la „Dilema” şi apoi la „Dilema Veche”, în serviciul mai tânărului său coleg Andrei Pleşu (foto cu cei doi tovarasi). Altfel, Oscar Rohlich alias Radu Cosaşu şi-a început activitatea proletcultistă la „Revista Elevilor” între anii 1948 şi 1949 şi începând cu anul 1949 îl găsim redactor la „Scânteia Tineretului”.
Privind prin filtrul acestor personaje, de la nomenclaturişti la proletcultişti, mulţi încă foarte activi şi azi sub falsa imagine a dizidenţei sau a democraţiei, aş putea concluziona că în decembrie 1989, dintr-o altă perspectivă a istoriei, comuniştii internaţionalişti au dat jos un comunist naţionalist, pe Nicolae Ceauşescu.”
“Oferim mai jos câteva exemple ale unor personaje care au avut o altă credinţă şi o altă slujire în prima parte a vieţii, dar pe care au schimbat-o mai apoi, au modificat-o radical şi în final au dat-o uitării. Din „leninişti” au devenit „democraţi”; din „roşii” acum sunt „albaştri” şi europeni. Şi ţara este pe mâna lor. Şi acesta poate fi un răspuns legat de haosul şi dezastrul în care trăim.
Foarte interesant este cazul lui Adrian Năstase. Chiar uluitor. Oricum rămâne cea mai interesantă opinie pe care am citit-o în revista “Tânărul Leninist” iar studentul Năstase afirma: „Teoria marxistă este interesată de sensul evoluţiei societăţii socialiste şi de teoriile care o reflectă. Este evident că această societate s-a transformat în cei trei-patru sute de ani de existenţă, dar progresul uman împinge inevitabil acest sistem către dispariţie” (Adrian Năstase, “Ideologii occidentale la porţile viitorului”, “Tânărul Leninist”, nr.10, octombrie, 1972, p.14). Democratul şi europeanul de azi, acelaşi Adrian Năstase, nu a uitat de „leninistul” care a fost deoarece proiecţia sa despre capitalism din anii ’70 o trăim cu toţii astăzi, după mai bine de 20 de ani de la schimbarea de regim din 1989. În cazul României, Adrian Năstase a avut dreptate: capitalismul a dispărut iar domnia sa a participat la uciderea lui alături de alţii „tineri leninişti” din generaţia sa.
Adrian Severin, europarlamentarul dovedit penal, dar care joacă în continurae cartea inocenţei, îşi afirma vocaţia de propagandist în revista “Convingeri Comuniste”, cu prilejul festivalului naţional al Artei Studenţeşti, „dedicate Congresului X al UTC şi Conferinţei a IX-a a UASCR precum şi pregătirii Congresului educaţiei politice şi culturii socialiste” (Adrian Severin, “Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1976, p. 2).
Dan C. Mihăilescu este cunoscut drept omul care aduce cartea, dar în tinereţa sa era omul care aducea versul. În revista “Universitatea Comunistă”, Dan C. Mihăilescu a publicat o poezie dedicată României socialiste şi conducătorului ei. Redăm aici un fragment: „(…) Mai ştiu că ai un voievod prea bun/ Precum părinţii noştri din vechime/ Că neamul nostru e la fel de drept/ Că nu voieşte răul pentru nimeni”. „Voievodul” din anul 1975 nu putea fi decât Nicolae Ceauşescu iar Dan C. Mihăilescu a publicat această „scrisoare” din poziţa de redactor-şef adjunct al revistei “Universitatea Comunistă” (anul VII, nr.25, februarie-martie 1975, p.5).
Omul de dreapta de azi Mihai Răzvan Ungureanuşi-a afirmat din adolescenţă adeziunea faţă de extrema stângă: „Hotărârile de însemnătate istorică adoptate de Congresul al XIII-lea al PCR, înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor forumului nostru, pun în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite. (…) Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărârile Congresului al XIII-lea al PCR, din indicaţiile şi orientările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din documentele suspuse aprobării Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi ne angajăm că vom depune toate eforturile (…) pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român” (Mihai Răzvan Ungureanu, cuvântare în calitate de delegat al Organziaţiei judeţene Iaşi a UTC, “Scânteia Tineretului”, 19 mai 1985, p.3).
Un alt „democrat” de azi, Teodor Meleşcanu, îşi sublinia public adeziunea de comunist, printr-o serie de articole publicate în presa vremii. Iată aici un fragment: „(…) PCR, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a adus preţioase contribuţii teoretice şi practice în domeniul dezarmării. Concepţia partidului şi statului nostru cu privire la obiectivele dezarmării, măsuri prioritare, căile şi modalităţile de realizare a lor, au fost definite cu claritate în documentele Congreselor al IX-lea, al X-lea şi al XI-lea, în cuvântarile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedintre RSR” (Teodor Meleşcanu, “Flacăra”, anul 26, nr.31(1156), 4 august 1977, p.30).
Prof. dr. inginer Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, în calitate de „senior Leninist”, afirma despre generaţiile tinere că sunt „destinate să împlinească obiectivele stabilite de partid în opera de edificare a societăţii socialiste” (Walter Roman, “Imperativul culturii contemporane”, “Tânărul Leninist”, nr.8, august 1969, p.60).”
“În articolul „Pulsul Prezentului”, tânărul absolvent de istorie Stelian Tănase a scris: „A trebuit să vină un Partid, o adevărată mişcare democrată, purtătoarea celei mai nobile idealuri de propăşire a poporului nostru (…). Şi dacă nişte calomniatori plătiţi, mercenari ai cuvântului, în slujba unor oficine de spionaj, reziduri ale războiului rece, cutează, ca nişte trădători de patrie ce sunt, să caute nod în papură din străinătăţile prin care au fugit (…) aceasta este pentru că un popor mic îşi afirmă cu vigoare dreptul la o existenţă demnă în rândul popoarelor lumii.(…) A fi revoluţionar, a fi comunist înseamnă a fi explorator îndrăzneţ al noului. Se spune pe drept cuvânt în Programul Partidului Comunist: (…) A trăi în contemporaneitatea românească înseamnă a trăi liber” (Stelian Tănase, „Pulsul Prezentului”, „Convingeri Comuniste”, nr.2, 1976, p.1 şi p.9) “
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
Looking back over a lifetime of assessing the Soviet Bloc, another senior CIA analyst noted in the 1980s that Romania’s “particularly risky” independence had “successfully redefined the role of a member of the Bloc, maintaining ties that are mostly formal and confining Soviet influence almost entirely to the negative,” while “all of its moves and positions have been swallowed by the post-Stalin Soviet leaderships, which sometimes seem less tolerant than simply outplayed.” According to the retiring career officer, “all the East European states have benefited from Romania’s insistence on (and the USSR’s recognition of) the right of members to assert independent views in Bloc councils.” (CIA, 12/1/82, foia.cia.gov)
Regardless of what political odor the Central Intelligence Agency and its analysts may currently enjoy (or suffer), I would trust their time-tested assessments over those of Mr. Tismaneanu even had I not read the internal Warsaw Pact documents that fully confirm them. Assertions that Romania defiance and opposition during the Cold War was insignificant and had no impact on the geopolitical confrontation between East and West are simply wrong. Such assertions were debunked at the time by reliable intelligence assessment, and their wrongheadedness has been confirmed beyond doubt in the documents of the other Warsaw Pact members that have come to light since the collapse of communism. No amount of denial or negation, and no attempt at deception or prestidigitation will change that fundamental reality.
During the mid-19th century, Professor Bowen was hindered in the degree to which he could directly respond to his attackers by considerations of professional and social prestige (none of his attackers were academic experts, specialists in the field or, for that matter, university professors.) Joyfully, I am not encumbered by such limitations. Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion.
But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
February 2nd, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
