Un copilaş de 14 săptămâni respiră în mâna ucigaşilor de copii înainte de a fi aruncat la coş
În România, în ultimii 50 de ani dar în special după decembrie 1989, a fost ucisă încă o Românie. Statisticile oficiale arată că avorturile au provocat circa sau chiar peste 1.000.000 de victime în unii ani.
Conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii între 1958 şi 2008 au fost efectuate 22.178.906 avorturi (fără avorturile făcute în sectorul privat de sănătate sau în situaţii mizere înainte de 1989). La sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Practic numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării, observă un cititor, Ioan Prodan, care ne mai informează:
O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596 (fără avorturile făcute în sectorul privat de sănătate). La acestea se adaugă crimele făcute în următorii ani, până în prezent. Datele până în 2013 sunt oferite de Pro Vita – Bucureşti într-un tabel complex pe fiecare an, din care reţinem: 2009 – 116.224; 2010 – 101.920; 2011 – 103.390; 2013 – 88,135.
Totodată, previziunile făcute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare arată că populaţia României ar putea ajunge, în anul 2050, la aproximativ 14 milioane de locuitori. La rândul ei, Organizaţia Naţiunilor Unite pare ceva mai optimistă – 15, 9 milioane, adaugă acelaşi cititor, căruia îi mulţumim.
De observat că, în ciuda acestor cifre alarmante, diriguitorii statului nu au întreprins, până acum, nici o acţiune concretă de susţinere a familiilor şi încurajare a natalităţii. Ba chiar dimpotrivă.
INFO: Lansarea cărții „Avortul, ultima exploatare a femeii”
În 1776, Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, document fondator al uneia din cele mai mari democraţii ale lumii, recunoştea dreptul tuturor oamenilor la „viaţă, libertate şi căutarea fericirii”. Acesta a fost adesea încălcat chiar în SUA.În 1857, Curtea Supremă a SUA legifera privarea de drepturi a negrilor americani, statuând că „pot fi justificat şi legal reduşi la sclavie pentru binele lor”. În 1927, aceeaşi Curte Supremă priva de dreptul la reproducere persoanele cu dizabilităţi mintale: „E mai bine pentru toată lumea dacă societatea îi poate împiedica să procreeze”.
Iar în 1973, acelaşi organism legislativ anula dreptul la viaţă al copiilor aflaţi în fază intrauterină: „Termenul «persoană» nu se referă şi la cei nenăscuţi”.
În prezent, în SUA, dreptul la viaţă este negat anual pentru circa 1,3 milioane de copii. Practic, o categorie întreagă de persoane este privată de dreptul fundamental la viaţă, viaţa lor ţinând de opţiunea altora.
În preajma Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului (10 decembrie), Editura ProValori Media organizează la Bucureşti evenimentul Primul drept al omului este dreptul la viaţă.
Luni, 8 decembrie 2014, la ora 19.00, la Librăria Bizantină din Bucureşti, pe Str. Bibescu Vodă nr. 20, vom lansa cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher.
Evenimentul le va avea ca invitate pe doamna Florica Cherecheş, deputat în Parlamentul României, şi pe doamna Roxana Puiu, psihoterapeut, Asociația PRO VITA filiala București.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală şi provocatoare, pune în discuţie tocmai drepturile femeii şi ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaţilor în impunerea şi răspândirea practicii avortului în cea mai puternică naţiune din lume şi apoi în alte ţări. Cartea mai explică în ce fel a contribuit această practică la inegalitatea dintre sexe şi la tratarea femeii ca obiect sexual, descurajând asumarea şi responsabilitatea bărbatului la nivel de familie şi societate.
Filiala din Bucureşti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică non-profit, independentă şi nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei şi ale vocaţiei parentale.Informaţii suplimentare pentru presă: www.provitabucuresti.ro/presa, tel. 0728 673 673, fax 031 815 27 80, [email protected]
In plina dictatura sangeroasa a fostului (?) tovaras de recunostinta si prietesug al lui T. Basescu, V. Ianukovici, Iulika Timoseanka, Elena Udrea a Ucrainei, aka “cioara vopsita” a politicii kievene (e si rusoaica, e si bruneta) da mesaje “dure” impotriva presedintelui ucrainean din… parnaie (respectiv inchisoare):
“”Înlăturarea imediată a lui Ianukovici şi începerea investigaţiilor împotriva lui pentru crimele în masă trebuie să fie singura revendicare a poporului, a opoziţiei şi a comunităţii internaţionale”, a declarat Timoşenko, aflată în detenţie pentru abuz de putere.”
Sa mai zici ca nu-i democratie in Ucraina. Pai il vedem noi pe Vintu sau Becali – doar doua exemple – ca transmit public “asa ceva” despre Basescu? 🙂
Stirea Mediafax nu ne spune insa si cum “a declarat” Iulika: pe Twitter sau pe Facebook? 🙂 De ce nu un LIVE cu ea ca sa se bucure si poporu’ nu numai dictatoru’?
Pana atunci, un LIVE mai “banal”, de pe “euromaidan”:
Premierul ungar Viktor Orban a dat o lectie Europei si, in special, dupa parerea mea, tarilor vecine Ungariei, prin discursul sustinut, miercuri, la Chatham House, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale. “If you have an Hungarian friend you don’t need an enemy”, a tinut Orban sa glumeasca-serios in deschiderea conferintei, intr-o engleza onorabila, in tot cazul peste romgleza marinareasca damboviteana. Agentia de intelligence Stratfor i-a dedicat deja o analiza laudativa nationalistului de la Budapesta (vedeti mai jos, sinteza in romana si articolul original aici: Stratfor about Hungary: Why Viktor Orban Is a Good Geopolitical Strategist). In prelegerea sa de la Londra, intitulata “The Role of Traditional Values in Europe’s Future”, Orban sustine cu tarie radacinile crestine ale Europei si democratiei, familia, natiunea, si tot ceea ce la noi este contestat cu vehementa de agentii neo-kominternismului, in frunte cu secretarul general al sectiunii din Romania, tovarasul Traian Basescu (vedeti politicile demente anti-familie emanate de angajatii Cotroceni si, totodata, ai Retelei Soros). Raspunsurile lui Orban la intrebarile participantilor la dezbaterea eleganta sunt, consider eu, mai importante decat discursul sau scris. “Sentimentul national este aur! Slujirea natiunii, sacrificiul pentru ceea ce este mai presus decat tine, sunt de aur. Deci sentimentul national nu este un pericol ci o energie pozitiva care ne poate mobiliza toate capacitatile”, a afirmat Viktor Orban. Daca nu ar mobiliza toate capacitatile unguresti impotriva Romaniei, ar fi, desigur, de apreciat… Dar nationalismul ungar este stramb, atata timp cat este indreptat impotriva altor natiuni, spre deosebire de cel romanesc, care s-a afirmat de-a lungul istoriei noastre ca un sentiment de aparare si inaltare a fiintei nationale. Fara a ma lungi prezint aici intreaga dezbatere, video cat si transcrisa, via Chatham House. Mai adaug ceva: in anii ’90, cand a vizitat Romania, Orban era un baiat ca noi, cu blugii rupti in diverse zone. In timp ce el a fost ridicat incontinuu, in ciuda exceselor sale, noi am fost bagati in sant impreuna cu tot ceea ce putea sa fie viitorul Romaniei. In timp ce in Rusia si in subordonata ei, Ungaria, avem doi lideri puternici, noi ne-am pricopsit cu sluga slugii Moscovei. De ce? Raspunsul e simplu: pentru ca, odata cu lovitura din decembrie 1989, Romania nu a mai apartinut Romaniei. (V.R.)
The Role of Traditional Values in Europe’s Future
Wednesday 9 October 2013 10:00 to 11:00 BST
Location
Chatham House, London
Participants
Viktor Orbán, Prime Minister of Hungary
Chair: Professor Lord Alton of Liverpool
Type: Members Events
The prime minister of Hungary will argue that EU member states must pursue institutional changes to regain control over government finances and create an environment enabling economic growth. He will discuss the policy approach taken in Hungary, based upon what he considers traditional socio-economic strengths and values, as a viable model for the rest of the EU.
Click on the play icon to start playing the audio.
Filesize: 29.47 MB, Length: 42:50
Stratfor: Premierul ungar Viktor Orban, un bun strateg geopolitic
Premierul ungar Viktor Orban este un foarte bun analist geopolitic, un personaj politic mult mai complex și mai riguros decât ar părea la prima vedere, se constată într-o analiză realizată de agenția Stratfor, în urma discursului susținut miercuri de șeful guvernului de la Budapesta la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale (Chatham House) din Londra.
Cele șase teze argumentate de Orban în respectivul discurs furnizează o explicație foarte clară a logicii geopolitice consistente după care se ghidează în politicile controversate promovate de partidul său Fidesz. Patru dintre aceste teze au fost consacrate explicării falimentului modelului european post-național și a incapacității acestuia de a aduce stabilitatea politică și economică pe care a promis-o. Nu întâmplător, Orban a ales să transmită acest mesaj în Marea Britanie, țară cunoscută pentru tendințele eurosceptice și unde retorica antieuropeană a câștigat teren în ultimele luni.
În discursul său, Orban nu a făcut nicio referire la Rusia, țară care a achiziționat active strategice în centrul Europei pentru a încerca să recâștige din influența pierdută în această zonă, reamintește Stratfor, care consideră că Budapesta nu poate evita o ‘confruntare negociată’ cu Moscova și că toate măsurile luate de Orban pentru a concentra puterea în mâinile sale sunt menite să sporească forța sa de negociere într-o inevitabilă deschidere către Est. De asemenea, protestele europene față de politicile antiliberale adoptate de guvernul maghiar îl preocupă mult mai puțin pe Orban decât susținerea suveranității țarii sale, în actualul context geopolitic de la Marea Baltică până la Marea Neagră, caracterizat, potrivit analizei Stratfor, de dezintegrarea Europei, reafirmarea Rusiei și atitudinea ambivalentă a Statelor Unite.
Experimentul ungar este primul de acest fel în Europa — Orban afirmând în acest discurs că Ungaria este ‘un laborator’—, iar dacă rezultatele acestuia vor fi încununate de succes, el ar putea deveni un model și pentru alți lideri din Europa Centrală, perspectivă îngrijorătoare pentru comentatorii europeni și pentru birocrații de la Bruxelles, care descriu politica Executivul de la Budapesta drept autoritară, dictatorială sau totalitară, mai comentează Stratfor.
În analiza publicată, profilul politic al lui Orban este plasat între ‘setea de putere’ a lui Ceaușescu și democrația liberală a lui Havel, astfel că el este văzut ca un personaj politic complex, care, în pofida greșelilor comise, înțelege realitățile geopolitice neconvenabile și este pregătit să adopte în fața acestora soluții la fel de neconvenabile.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Interzis de comunisti, plagiat de “post-comunisti”, regizorul Ioan Carmazan, autorul, printre multe altele, al unui film “de cult”, “Tapinarii”, retras de Securitate pe motiv ca ar contine simbolistici legionare si muzici ciudate (video integral mai jos), implineste azi 65 de ani. Aniversarea si-o sarbatoreste printr-un act cultural: lansarea unui nou roman – “Oameni din Cocioc”, care, cred eu, poate servi drept noua sursa de “inspiratie” pentru toti regizorasii generatiei “muingiste”. Mai jos va prezint cateva date despre Ioan Carmazan si, cu acceptul autorului, filmul “Tapinarii”, ajuns la peste 80.000 de vizionari via Ziaristi Online Tv. Roncea.Ro ii ureaza profesorului Ioan Carmazan “La Multi Ani!” si realizarea cat mai curanda a unui nou film epocal!
FIŞĂ BIOGRAFICĂ
IOAN CĂRMĂZAN
Regizor, scenarist, scriitor
Conf. univ. dr.
Născut la 27 iunie 1948, Satchinez, Timiş, România
Studii:
2008 – Doctor în Cinematografie şi Media
1978 – Diplomă în regie de film, IATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti
1971 – Diplomă în matematici, Universitatea Timişoara
Funcţii:
Din februarie 2013 – preşedinte al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România – U.A.R.F.
Din 2010 – conferenţiar la Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş – Bolyai”, Cluj-Napoca
Din 2010 – profesor asociat în cadrul Facultăţii de Arte Plastice, Universitatea de Vest din Timişoara
Din 2010 – membru în Consiliul de Administraţie al Centrului
Naţional al Cinematografiei (C.N.C.)
Din 2009 – conferenţiar universitar la Facultatea de Arte, Universitatea „Hyperion”
2000 – prezent – profesor de regie film la Universitatea „Hyperion”
2004 – prezent – profesor de regie film la Universitatea de Arte Media Pro
2007 – Membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului
2003 – 2005 – director general al Studioului cinematografic „Sahia Film”
1999 – lector doctorand la Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion” şi la Academia de Arte „Luceafărul”
1998 – 1999 – director artistic TVR, Departamentul Divertisment
1995 – profesor de regie film la Universitatea „Titu Maiorescu”
1990 – director al televiziunii libere Timişoara
Alte funcţii şi titluri
Din 2010 – realizator în cadrul TVR, Redacţia Literatură – Arte
Din 2008 – „Cetăţean de onoare” al oraşului Bocşa
Din 2005 – membru al Uniunii Scriitorilor
1992 – membru fondator al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România – U.A.R.F.; din 2000 – prezent – vicepreşedinte al U.A.R.F.
Filmografie:
Regizor:
Debut în 1982 cu filmul „Ţapinarii” (regie şi scenariu)
2010 – Oul de cuc
2009 – O secundă de viaţă
2006 – Margo
2006 – Cu inima îndoită – TV
2006 – Dragoste de mamă – TV
2004 – Lotus
2004 – Raport despre starea naţiunii
1992 – Casa din vis
1987 – Sania albastră
1984 – Lişca
1982 – Ţapinarii
Scenarist sau co-scenarist:
2008 – O secundă de viaţă
2006 – Margo
2004 – Raport despre starea naţiunii
2004 – Lotus
2004 – Orient- Express – co-scenarist
2002 – Dracula the Impaler
2001 – În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură – co-scenarist
1992 – Casa din vis
1982 – Ţapinarii
Filme de scurt-metraj:
2009 – Negustorul de amintiri
1978 – Cânta cucul şi pe ploaie
Filme documentare:
1982 – 1984 – regizor şi scenarist
Spirale (10’)
Corul din Finteuş (10’)
Porumbelul voiajor (10’)
Monografie Bocşa (40’)
1980 – Ion Pacea (25’) – documentar despre un pictor
Maitec (25’) – documentar despre un sculptor
1992 – patru episoade de documentar Las Palmas, Gran Canaria
1993 – Tranziţia în România – pentru CNN şi Channel 15, producţie americană
1994 – Muzeul porumbelului voiajor – Sant Tropez, Franţa, BBC Anglia, Belgia
2008 – „Cavalerul adormit” – un film despre pictorul Horia Damian
Piese de teatru:
2009 – Pescăruşul
2008 – Romeo şi Julieta
Premii:
1992 – Casa din vis – Premiul special al juriului la Festivalul filmului de la Costineşti; Premiul UCIN pentru cel mai bun actor – Gheorghe Dinică; Premiul pentru cea mai bună actriţă – Maia Morgenstern; Festivalul filmului de la Cannes – Quinzaine des Réalisateurs; Festivalul filmului de la Tokio; 1993 – Cinema în transition, New York, Montpellier, Canton (China); 1995 – Los Angeles, New York
1984 – Lişca – Premiul naţional debut cinematografic Ecaterina Nazare; 1985 – Festivalul de film de la Tokio; 1986 – Festivalul de film de la Berlin
1991 – Ţapinarii – Chişinău, Moldova; 1995 – Cinema in transition, New York, University of Chicago, University of Seattle
2001 – În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură– Premiu la Festivalul de film de la Cairo, 2002 – Marele premiu la Festivalul de film de la Rotterdam
1978 – „Cânta cucul şi pe ploaie”(film documentar) –Premiul special al juriului la Festivalul de film de la Oberhausen
Publicistică:
2013 Oameni din Cocioc, cineroman, Editura Ecou Transilvan
2012 Zece povestiri, colecţia Proză, Editura Ecou Transilvan
2011 Filmul, nepot al Renaşterii, Editura Universitară
2011 Viaţa şi opera lui Philippe Ignace Semmelweis, Louis Ferdinand Céline
2010 Povestiri din Bocşa – reeditare
2008 Elogiul intuiţiei
2003 Balade a mon pere – povestiri – Editura Colson, Belgia
2003 Roşu, galben şi albastru – povestiri – Editura Junimea, Iaşi
2002 Cine-roman – povestiri – Editura Junimea, Iaşi
1998 Mica ţiganiadă – Editura Timpul, Reşiţa
1983 Povestiri din Bocşa – Editura Facla, Timişoara
Traduceri:
2009 – din franceză:Semmelweis – Louis-Ferdinand Céline
2007 – din sârbă: romanul Criptă pentru Boris Davidovici, de Danilo Kiss
Articole publicate în ultima perioadă:
1. „BALCANII – O SIMFONIE DE SÂNGE ŞI MIERE”
Interviu realizat de Ştefania Coşovei,
Revista „Luceafărul” – 2009
2. „ÎNTOARCEREA ACASĂ”
COMENTARIU LA PROZA LUI IOAN CĂRMĂZAN
de Cornel Ungureanu, Revista „Luceafărul” – 2009
3. „POETICA LUI CĂRMĂZAN”
Comentariu de Grid Modorcea, 2010
4. RAPORT SUBIECTIV DESPRE CINEMATOGRAFIA ROMÂNĂ, 2010
Zeci de coroane si jerbe din intreaga tara ocolesc Biserica Manastirii Petru Voda, in timp ce coada de mii de pelerini curge pe langa zidul Manastirii pana in padure, la poalele dealului pe care Parintele Justin a inaltat Manastirea Sfintilor Inchisorilor (vedeti video si fotografii mai jos)
Zeci de mii de romani au venit in pelerinaj la Petru Voda in ultimele zile pentru a-si lua ramas bun de la Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, ultimul mare duhovnic al Ortodoxiei Romanesti din generatia sfintilor marturisitori ai inchisorilor comuniste. In zona din Muntii Neamtului, comuna Poiana Teiului, circulatia este blocata de afluxul mare de masini de-a lungul a circa sapte kilometri, drumul de la sosea la manastire fiind parcurs de miile de pelerini veniti din toate colturile tarii si din intreaga lume – barbati, femei, batrani, copii – pe jos. Slujba de inmormantare, condusa de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, are loc joi, incepand cu orele 9.00. Sunt asteptati sa participe sute de preoti, fii duhovnicesti ai Parintelui Justin, si alti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane si ai bisericilor surori. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sustinut miercuri, 19 iunie a.c., impreuna cu zeci de maici de la Manastirea Paltin – Petru Voda, un parastas la capataiul Parintelui Justin, din care va prezint mai jos predica de final. Parintele Justin Parvu, ctitor al mai multor asezaminte monahale si fost detinut politic cu 16 ani de temnita grea, ca membru al Miscarii Legionare – crez romanesc de care nu s-a dezis, in ciuda chinurilor din inchisori, nici macar o clipa in intreaga sa viata, ducandu-l la ceruri la varsta de 94 de ani -, se dovedeste astazi a fi cel mai iubit dintre romani. Sa dea Domnul sa avem parte in continuare de rugaciunile si minunile Sfantului lui Dumnezeu de la Petru Voda!
Voi reveni cu noi informatii, fotografii si filmari. Doamne, ajuta!
Urmariti mai sus un eseu fotografic despre viata Parintelui Justin Parvu (cant de Maica Neonila si fotografii din Arhiva Manastirii Petru Voda si de la Marius Caraman si Cristina Nichitus Roncea) si vedeti mai jos imagini de la un parastas al familiei de calugari de la Petru Voda savarsit azi, miercuri, 19 iunie, orele 5 dimineata, la capataiul Duhovnicului Neamului.
Vă împărtășim minunea ce are loc pe osemintele Părintelui: Încă din timpul nopții mai multe persoane, printre care și din corpul medical ce l-au îngrijit cu total devotament pe Părintele, au observat că din ochii Părintelui curg ca niște lacrimi cu bună mireasmă. La fel și pe obraji și pe mâini se vede lucind ca un ulei, mir cu mireasmă deosebită. E semn că bunul nostru Părinte vrea să ne mângâie și să ne întărească că este printre noi și va veghea mai cu osârdie la continuarea lucrării sale din mănăstiri și din locurile ce le-a ctitorit. Mulțumim, iubite Părinte, și pentru acest dar!
La 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.
A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.
Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – “Misterele Editiei Princeps (1883)“ – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:
Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:
Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale“Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps” – o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).
“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.
“La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă.” – Procuror Monica Macovei
Fotografiile de mai jos au fost surprinse pe doua role de film in 13 iunie 1990 si salvate – dintre multe altele pierdute defintiv -, “prin mijloace specifice” (despre care, poate, o sa povestesc maine) in circumstantele unei rapiri din Institutul de Arhitectura, si a violentarii de catre mineri in Piata Universitatii si in plin sediu al Guvernului Romaniei, si apoi a unei detentii ilegale in conditii abominabile si chiar criminale la fosta Unitate de trupe de securitate de la Magurele. Semnaturile fotografiilor pe vertical, realizate cu ceva ani in urma, sunt atat de mari dintr-o greseala 🙂 . Oricum, le-am lasat asa dupa ce am descoperit ca circulau in spatiul public sub alte nume sau cu explicatii gresite (de exemplu, cea de aici apare intr-o carte de istorie ca fiind din 21 decembrie 1989…). Ar fi foarte multe de povestit despre Piata Universitatii. De fapt, chiar si din ce am scris de lungul anilor eu sau fratele meu – George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… – lipseste partea cea mai simpatica: cum a fost cu adevarat in interiorul miscarii de tineret care a creat Fenomenul Piata Universitatii, cu cele 52 de zile de protest continuu in “Zona Libera de Neocomunism a Romaniei”. Poate alta data…
Vedeti si un video cu Parintele Galeriu, vorbind despre sufletul neamului romanesc la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA” din anul al saptelea – 13.06.1997 – de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti
December 7th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
