REF: Decorare post-mortem a jurnalistei Maria Petraşcu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 11 ianuarie a.c., Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, jurnalistei Maria Petraşcu, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti.
Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale
Maria. Maria Petrascu a fost, dupa parerea mea, una dintre ultimele, daca nu chiar ultima jurnalista luptatoare din fosta presa romana. Nu, nu mai stiu o alta jurnalista care sa se fi confruntat cu agentii kominternului inainte de 1989, respectiv chiar si in 15 noiembrie 1987, la Brasov, apoi, in 1989, sa fi infruntat sfidator frica generala cuibarita in sanul acestui popor, pe 21 decembrie, in redactia unui ziar brasovean, si, incepand cu 22 decembrie, gloantele generate de operatiunea KGB de reocupare a Romaniei. Pentru ca apoi lupta ei pentru Adevar sa continuie, zi si noapte, pana in ultima sa clipa.
Cu o zi inainte, la ultima comemorare a revolutiei la care avea sa participe, jurnalista, vicepresedinta a Asociatiei 21 Decembrie 1989 – Brasov, fusese lovita peste fata de gorilele interlopului PSD Dorin Lazar Maior(foto dreapta jos). Nici colegul sau, Ioan Demi, presedintele asociatiei, nu a scapat de pumnii atacatorilor “revolutionari” (foto stanga). Autorul agresiunii, la instigarea “pretorianului”-sef al PSD Brasov, un anume conlocuitor – Bella Demeter – inca liber si, mai mult, angajat al Consiliului Judetean Brasov! La ultima discutie telefonica pe care am avut-o imi spunea ca Parchetul din Brasov, la doua saptamani de la evenimente, inca “proceseaza” Plangerea Penala facuta, in ciuda faptului ca intreaga altercatie a fost filmata de zeci de camere si s-a desfasurat chiar sub ochii Jandarmilor. Cuvantul ca taisul unei sabii, caracterul sau de stanca si forta sa interioara erau mult mai puternice insa decat fragilitatea trupului.
Maria Petrascu a fost intreaga sa viata in prima linie a apararii Romaniei. Scuturandu-si dezinvolt praful ori de cate ori era lovita de cate un glont, intotdeauna s-a ridicat din transee zambind. S-a luptat, chiar si singura, asa cum ne invata prin exemplul lor martirii, si a cazut, ca o lacrima de sange. Credea cu o putere de nezdruncinat in mantuirea si invierea Romaniei. Maria Petrascu a trait si a murit la datorie, pentru tara sa, pentru Dumnezeu si neamul sau.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace si sa-i pedepseasca pe masura pe dusmanii ei si ai Romaniei!
Ultima Scrisoare Deschisa a Mariei Petrascu, adresata presedintelui PSD Brasov:
Domnule Constantin Nita,
Va adresez aceasta Scrisoare Deschisa pentru ca, solicitandu-va, pe blogul Dvs., https://constantinnita.wordpress.com/2011/12/24/sarbatori-fericite/ , o pozitie oficiala privind incidentele violente petrecute in ziua de 22 Decembrie, 2011, la comemorarea publica ce a avut loc in Brasov, la Cimitirul Eroilor Martir (incidente materializate prin proferarea de injurii si lovirea nemotivata si brutala atat a presedintelui Asociatiei “21 Decembrie 1989” Brasov, Ioan Demi, cat si a mea, precum si prin bruscarea vicepresedintelui asociatiei, Sorin Boaca, de catre mai multi revolutionari, identificati ca facand parte din ALRUE Brasov), incidente ce au fost consecinta directa si imediata a incitarilor repetate la violenta ale presedintelui ALRUE Brasov, domnul Dorin Lazar Maior, membru marcant al PSD Brasov, mi-ati raspuns, citez : “ (…) PSD a fost si este alături de revoluționari, dar nu poate raspunde pentru acțiunile personale ale fiecărui membru.”
Lasand la o parte faptul ca prin acest raspuns recunoasteti, implicit, ca domnul Dorin Lazar Maior, a facut ca prin, citez, “actiunile personale”, sa se produca acele deplorabile incidente, as vrea sa clarificam lucrurile astfel incat opinia publica din Brasov si din tara sa fie, pe deplin, in cunostinta de cauza:
– Domnul Dorin Lazar Maior a participat la comemorarea oficiala de la Brasov, din 22 decembrie, 2011, nu ca persoana particulara ci in calitate de presedinte al ALRUE Brasov, asociatie de revolutionari care, conform declaratiei publice a domnului Dorin Lazar Maior, este o asociatie politica, subordonata PSD si USL. Si, din acesta calitate, a incitat la violenta impotriva noastra.
– Totodata, domnul Dorin Lazar Maior a participat la comemorare, subliniez, nu ca persoana particulara ci si in calitatea sa, tot oficiala, de sef al Departamentului pentru Relatia cu Asociatiile de Revolutionari din cadrul PSD Brasov, functie pe care o detine, asa cum rezulta si din organigrama PSD Brasov. Si, si din aceasta calitate a incitat la violenta impotriva noastra.
Ca atare, consider ca, din motive care imi scapa, evitati sa abordati problema frontal si sa va pronuntati public asupra comportamentului josnic si degradant al domnului Dorin Lazar Maior, fapt care ma face sa cred, pana la proba contrarie, ca pozitia Dvs., in calitate de presedinte al PSD Brasov, este una de fatisa tolerare si de incurajare a unor astfel de atitudini si gesturi care instiga la violenta publica.
De altfel, dupa cum foarte multi stiu, numai Dvs. se pare ca nu, domnul Dorin Lazar Maior, membru marcant al PSD Brasov se lauda public ca raspunde doar la “butoanele” presedintelui de onoare al PSD, domnul Ion Iliescu, de la care primeste si indeplineste ordine directe. Poate, si din acesta cauza, pozitia Dvs. este una de “ non combat” permanent.
Prin foarte multele sale fapte cu iz penal, recente si anterioare, despre care mass-media vorbeste de ani si ani de zile, domnul Dorin Lazar Maior a prejudiciat si prejudiciaza grav si constant imaginea PSD Brasov a PSD in ansamblul sau. Imagine la care Dvs. tineti foarte mult pentru ca, asa cum ati afirmat nu odata, ati muncit din greu sa o construiti. Si, cu toate acestea, cu riscul de a ma repeta, tot Dvs. tolerati ca un membru al PSD Brasov sa va distruga munca.
De aceea imi permit sa consider ca, daca nici de acesta data nu va veti delimita public de toate actiunile cu iz penal ale domnului Dorin Lazar Maior si nu veti apela la masurile care se impun pe linie politica, nu imi va ramane decat sa inteleg, domnule presedinte al PSD Brasov, Constantin Nita, alaturi de toti ceilalti, nu putini, care au avut mult de suferit fizic si psihic din cauza sa, ca nu aveti nici vointa, nici putinta sa actionati pentru a apara, cu adevarat, imaginea partidului si a filialei PSD pe care o conduceti de foarte multa vreme.
Maria Petrascu, vicepresedinte al Asociatiei “21 Decembrie 1989 “ Brasov
Jurnalista Maria Petraşcu s-a petrecut din această viaţă pământească în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 4. S-a născut în 18 septembrie 1953 la Ileni, în Ţara Făgăraşului, dintr-o familie care a avut mult de pătimit din cauza regimului comunist. Mama ei a fost un sprijinitor activ al rezistenţei din Munţii Făgăraşului, primul ei soţ (Metea) fiind executat de bolşevici.
La 19 ani Maria a decis să se înscrie la facultatea de jurnalistică, animată de gândul că, din această postură, va putea ajuta oamenii. A rămas fidelă acestei convingeri, chiar şi în perioada comunistă, când a fost redactor la ziarul “Drum nou”. În ciuda celor susţinute de detractorii ei, nu există niciun articol elogios la adresa PCR sau a lui Nicolae Ceauşescu purtând semnătura sa.
În 21 decembrie, dimineaţa, Maria Petraşcu, îmbrăcată în negru, anunţă în redacţia ziarului “Drum nou” că este în doliu după copiii de la Timişoara. Maria şi soţul ei, regretatul jurnalist Marius Petraşcu, împreună cu alţi colegi de la “Astra”, decid, în jurul orei 11.00, să iasă în faţa judeţenei de partid din centrul Braşovului, unde se instalaseră deja forţele de intervenţie. Acolo se aflau când a sosit coloana de muncitori protestatari de la ICA Ghimbav, condusă de Ioan Demi, căreia i s-au alăturat, când armata a tras primele salve de focuri în aer şi când trupele de securitate au pus tunurile de apă pe manifestanţi.
Dimineaţa zilei de 22 decembrie i-a găsit pe soţii Petraşcu tot printre demonstranţi, în faţa sediului Judeţenei PCR. Imediat după fuga cuplului Ceauşescu, Maria şi Marius Petraşcu, împreună cu mai mulţi colegi şi colaboratori ai revistei “Astra” (Mihai Arsene, Vasile Şelaru, I. Al. Brumaru, Vasile Gogea şi Sergiu Vâlcu) şi cu ajutorul mai multor tipografi au ocupat Tipografia din Braşov şi au decis să scoată primul ziar liber din Braşov şi din ţară, “LIBERTATEA”, care a şi apărut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.
Toată activitatea ulterioară a Mariei va fi centrată pe aflarea adevărului despre cele petrecute în decembrie 1989. Această preocupare constantă este vădită de numeroasele articole publicate în Gazeta de Transilvania, Mesager, Observator, Alternativa, Ziua, Braşovul tău, sau în emisiunile realizate la postul de televiziune TVS Holding. De asemenea, a realizat un ciclu de emisiuni despre luptătorii anticomunişti români (Dr. Teofil Mija, Nicolae Purcărea, Octav Bjoza, Gheorghe Urdea şi mulţi alţii) şi despre revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987.
În dimineaţa zilei de 10 ianuarie inima mare a Mariei a cedat. Supărările din ultima perioadă i-au fost fatale. Era dezamăgită de modul în care impostorii pozează în revoluţionari, de acţiunile violente din timpul comemorării victimelor revoluţiei (ea însăşi fiind lovită de o brută cu chip de om), dar şi de indiferenţa unor colegi de presă faţă de cazul unui grevist al foamei. Lipsa de reacţie a autorităţilor publice a măcinat-o cel mai mult. Firea ei aprigă de făgărăşeancă, cum îi plăcea să-şi spună, nu se putea împaca cu nedreptatea. Luna decembrie a anului trecut a marcat-o într-un mod dramatic. A participat la manifestaţii, a scris, s-a implicat civic. Lupta ei nu a găsit ecou. A ales să ardă până la capăt. Prea puţini au înţeles-o.
Fie ca Dumnezeu s-o răsplătească după marea ei bunătate, după fervoarea cu care încerca să trăiască viaţa prietenilor ei, dar, mai ales după dragostea şi setea ei de dreptate.
Priveghiul va avea loc miercuri, la ora 16.50, la capela cimitirului din Livada Poştei, iar înmormântarea va fi joi, de la ora 13,00.
Sunt jurnalista. Imi fac meseria cu pasiune, aceeasi ca si atunci cand am scris primul articol de ziar. Nu am obosit, nu m-am plictisit si nu am abdicat de la principiile care guverneaza aceasta profesie. Nu m-am imbogatit financiar ci doar spiritual. Nu regret si nu voi regreta niciodata vila, masina, conturile consistente din banci pe care nu le am. Ma bucur ori de cate ori pot schimba, prin ceea ce fac, putin din multul si greul angrenaj ruginit ce tine in loc aceasta tara si acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare si muncita victorie! Din toate aceste motive si din multe altele cred ca si in breasla noastra, ce nu a putut scapa de cancerul generalizat al coruptiei in care jurnalistii adevarati sunt sufocati de cohortele de ziaristi “tastatura” – sau “tonomat”, dintre care unii au si exercitiul tristelor vremi trecute cand scriau orice la comanada partidului comunist totalitar, trebuie sa se produca o schimbare majora. Dar schimbarea aceasta, atat de necesara, trebuie sa vina din interiorul breslei si nu dinafara sa, si nu impusa ci asumata. Altfel ne paste pericolul unei rusinoase inregimentarii fortate, politica si economica, iar jurnalistii vor ajunge sa fie doar niste biete si jalnice prelungiri ale unor potentati ai zilei si sa ia pozitie de drepti inainte sa li se ordone acest lucru! Tinerii jurnalistii pot aduce schimbarea! Cu conditia sa accepte apostolatul impus de profesia lor!
Problema Moldovei se pune cu tot mai mare accent în arena internaţională, iar duşmanii noştri şi-au accentuat propaganda contra curentului prooccidental din Basarabia, în intenţia de a o păstră pe mai departe în orbita rusească, ca şi în cea mai mare parte a ultimilor două sute de ani.
“Pe Mircea Toma, cel cu monitorizarea presei, l-am cunoscut imediat după revoluție, prin anii ’90, când mi l-a adus de mână Volodea Tismăneanu. Ulterior, nu am fost prea surprins să aflu că, pe vremuri, făcea teste psihologice cu piloții lui Ceaușescu. Mai e nevoie de explicații?”
Seria documentarå „MOŞTENIREA CLANDESTINĂ” prezintă în premieră conţinutul unei lucrări ştiinţifice care face lumină asupra relaţiilor României cu SUA şi URSS în perioada Războiului Rece şi dezvăluie războiul clandestin dus de blocul sovietic împotriva României: Fereste-ma Doamne de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania, Larry L Watts, Editura Rao, 2011.
Dintre atâtea chipuri cernite din albumul Cristinei Nichituş Roncea, îmi pironeşte privirile în carte un profil cu faţa întoarsă de la lumină (fotografiat din spate) din braţele căruia ţâşneşte peste umăr un buchet imens de flori de câmp. Totul se estompează în jur: un zid de mănăstire se şterge alb în margaretele din braţul cu flori, acoperişul, probabil roşu, devine pată violetă în prelungirea liliacului şi brebeneilor sau puroinicelor, iarba verde de la picioare s-a dizolvat deja în frunzele din braţ dar şi în clopoţei, chiar negrul hainei călugăreşti şi al acoperământului capului a câştigat reflexe alburii, violacee, albăstrii. Nu este o simfonie a culorilor, nu. Mai degrabă o ceartă ostentativă a lor. Iar pentru ochiul celui care a parcurs, până la această pagină cu numărul 113, aceste imagini de sfinţi, călugări, peisaje ori construcţii religioase, pentru ochiul meu de pildă, este ca un semnal de alarmă. Stop cadru! Ce e cu atâta negru călugăresc şi cu această explozie florală strânsă în braţul lui? E ca un memento mori pentru natură, adică viaţa monahală ar fi ca o celebrare a morţii vegetale, adică această haină neagră ce a cosit culorile vii ale câmpului ne aduce aminte că repede-repede ele se vor ofili, fân vor deveni, negrul pământ le va învăli?!
Dacă priveşti din nou tabloul, după ce ai raţionat astfel, surprinzi o altă undă a realului: buchetul din braţele chipului întors se revarsă peste negrul hainei şi acoperământului ei, le îndulceşte acel negru călugăresc până la capacitatea de a oglindi în el culorile vii. Este, aşadar, dimpotrivă: viaţa îmbrăţişează moartea, o ţine în suspensie o clipă, o anulează pentru clipa acestei armonii de culori…
Stirea ca tarul pravoslavnic al Rusiei (si, de ce nu?, al Greciei, Bulgariei, Serbiei, Ucrainei, Romaniei, etc), Sfantul Putin cel Brun, a fost “botezat in secret” pe vremea lui Stalin a facut deja, cum e normal, inainte de alegeri, turul Universului. Nimeni nu a aflat insa cum s-a petrecut exact fenomenul secret. In exclusivitate planetara, Roncea.Ro va prezinta cum a decurs evenimentul epocal: Cu mumia lui Vladimir Ilici Lenin, extrasa in secret, normal, din piramida din Piata Rosie, pe post de nasul/nasica mare, Vladimir Putin, Vladimir Voronin, Vladimir Socor si Vladimir Tismaneanu au ales sa-si faca “botezul” in grup, intr-o cada jacuzzi plina cu sampanie romaneasca. Dupa oficierea baii de catre Ion Ilici Iliescu (gelos ca nu-i si el un Vladimir) halatele le-au fost puse pe umerii goi, in secret, normal, de specialistul j’acuzzian Anatol Th Bakonsky, iar Patriarhul Rosu le-a strecurat discret o lingurita de icre negre direct in gurite. Un super-agent SIE prezent si el la fata locului, in secret, normal, a inregistrat cu un aparat plasat chiar pe limba-i light si dulse, o moldovieneasca asezonata cu un accent savuros al unei populatii pripasite prin partea locului, fericitul eveniment. Iata cea mai secreta fotografie de pe lume: botezul domnului Putin & Coop:
Evgheni Şevciuk a fost angajat al „ministerului afacerilor interne” al regimului separatist de la Tiraspol, între anii 1992 şi 1998, al „departamentului pentru combaterea criminalităţii economice” al oraşului Râbniţa, iar între 1996 şi 1998 a fost şef al „departamentului miliţiei economice” din cadrul miliţiei municipiului Tiraspol. Timp de trei ani (1998-2000) a fost manager al sucursalei Râbniţa a companiei „Sheriff”, după care îl regăsim în funcţia de şef de departament al Băncii „Agroprombank” din Tiraspol.
Desăvârşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză.
Patericul
Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvânt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sunt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sunt mărturia purităţii contemplării, şi sunt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.
Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfânt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gândirii precum trupul de cele ale doririi, desfătându-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvârşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-început. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvântătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tâlcuire a Evangheliei atât pentru contemplaţie cât şi pentru făptuire.
Deasupra apelor gândirii Duhul se poartă, deschizînd raiul cu preţul unei clipe de sinceritate şi omului modern, acest tâlhar răstignit pe crucea unei lumii atee şi grăbit în toate. Cu un singur cuvânt (ca de pildă: “Toată viaţa omului o zi este la cei ce ard de dor”), Bătrânii pustiei, departe de cele ce se trec şi întru cele ce în veşnicie se petrec, de peste veacuri şi totuşi atât de aici şi acum, deveniţi cuvinte ale Vieţii, şi duhuri sfinţitoare, şi Tatălui fii, vin să închipuie înnoit şi sfânt pe cei ce se împărtăşesc prin ei de Cel pururea Acelaşi, Iubitor şi Simplu.
Completat cu acrivie după originalul elin, după cele mai exigente ediţii şi mai valoroase manuscrise, Patericul egyptean editat la Mănăstirea Petru Vodă şi apărut la Editura Sofia în ultimele zile ale anului 2011 se dăruieşte cerului şi pământului românesc prin traducerea (din 1828) unui sfânt părinte, Cuviosul Pafnutie Dascălul de la mănăstirea Neamţ, ucenic al Sfântului Paisie, în cea mai frumoasă formă a limbii române, într-un moment în care continuarea ostenelii duhovniceşti începute de Sfîntul Paisie este de mare trebuinţă, şi în care textele sfinte arareori mai văd lumina tiparului fără a fi filtrate de duhul lumesc.
Iar spre o şi mai desăvîrşită bucurie şi folos duhovnicesc, monahi iubitori de sfinţi l-au împodobit şi cu icoane scrise şi pictate, păstrând acelaşi duh ascetic, şi armonizîndu-se într-un mozaic unitar şi luminos, ca nimic să nu lipsească cinstirii cuvenite sfinţilor. Mulţi dintre ei au astfel, alături de apoftegme, adnotate filologico-istoric şi lămurind întregul lor, o „Viaţă” şi o icoană, toate cu buna mireasmă a prea-iubitei pustii atît de roditoare de fii duhovniceşti, precum este scris: „Bucură-te, cea stearpă, ceea ce nu naşti, izbucneşte şi strigă, ceea ce n-ai durerile naşterii, că mulţi-s fiii celei pustii, mai mulţi decît ai celei ce are bărbat!” , ca o mireasă fără-de-prihană în toate – dogma curată, compoziţia iconică a colecţiei, acurateţea traducerii, synaxarul, icoana byzantină. Ca o icoană a istoriei Patericului în istoria mântuirii, „Postfaţa” oferă cea mai pătrunzătoare şi mai bine informată viziune tipărită pînă acum asupra acestui subiect, după cuvântul Domnului: „Cărturarul care se învaţă întru împărăţia Cerurilor, asemenea este omului stăpân al casei, care scoate din vistieria sa noi şi vechi.”
Munca de restaurare a icoanei lumii este a fiecărui ortodox, ca parte a Trupului lui Hristos, dar a monahului mai cu seamă, ca „înger al Lui care face voia Lui şi aude glasul cuvintelor Lui”, iar partea cea bună, care nu se va lua de la suflet, este restaurarea icoanei cuvântului duhovnicesc prin trupul înviat al „cuvintelor Domnului, cuvinte curate, curăţite de pămînt, lămurite de şapte ori”.
Patericul este mărgăritarul pe care cel înţelept luându-l va să ajungă în Împărăţia Cerurilor.
rasafora Neonila, M-rea Paltin, Neamţ
Patericul Egiptean, editat la Mănăstirea Petru Vodă
Editia reproduce originalul tradus de monahul Pafnutie Dascalul de la Manastirea Neamt si tiparit de Sfantul Grigore Dascalul la Bucuresti, in anul 1828, diortosit, completat si adnotat de monahul Filotheu Balan
“Contestatarii lui Larry Watts apără istoria şi memoria KGB-ului”
“Cei care contestă ansamblul acestei lucrări de foarte mare importanţă nu pot fi consideraţi nici istorici, nici cu preocupări ştiinţifice, în genere, ci, pur şi simplu, pioni din vasta agentură a serviciilor speciale sovietice rătăciţi printre realităţile zilelor noastre.” Interviu cu Gen. brg. (r) SRI Aurel I. Rogojan Domnule general, cum comentaţi obstinantul efort al […]
Agentul post-KGB Cornel Ivanciuc, conspirat in turnator, reconspirat, deconspirat, expirat
Cornel Ivanciuc, alias “Balea Alexandru”, nume de cod “Sasha”, fostul sef al Departamentului de Investigatii de la „Academia Catavencu”, sustinea ca si-ar fi facut publica inca din 1995 colaborarea sa cu Securitatea, in revista de mic tiraj “22″ a Grupului pentru Dialog Social (GDS). Dupa Campania “Voci Curate” a Asociatiei Civic Media, in decembrie 2006 […]
Istoricul Ion Varta a descoperit un nou document KGB: Executii in masa in teritoriile romanesti de la Est de Prut
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni continuă publicarea seriei de cercetări efectuate de istoricul Ion Varta în arhivele recent desecretizate ale Republicii Moldova. Astfel istoricul aduce în atenţia celor interesaţi o listă a unui grup de persoane executate de către sovietici, descoperită într-un dosar incomplet în arhiva fostului KGB al RSSM. Este vorba despre o listă […]
January 11th, 2012 
VR 
COMUNICAT DE PRESĂ
Vedeti si: Mediafax
Posted in 
Tags: 
