Mirel Curea: “Unul dintre marile castiguri ale ultimelor zile? Ocazia ca cei care nu au contact direct sa inteleaga ce este cu ONG-urile astea, nu toate, sa ne intelegem, ci cu acelea mari, vizibile, stipendiate de Soros si de ambasadele straine care au treaba cu pusul Romaniei in patru labe. Cristina Gusteth a actionat, astfel, in privinta acestor ONG-uri ca un veritabil turnesol, ca un perfect kit pentru analize HIV. Personajul este exact cel pe care l-ati putut vedea pe micile ecrane, zilele acestea.
Ocupata ani de zile, mai mult de 20, cu hranirea fomistilor din presa, sub pretextul cursurilor, simpozioanelor, burselor, cu plata si premierea lor sub pretexte ridicole, menite doar asigurarii aparentelor oneste, cu dusul jurnalistilor vara la mare, iarna la munte, la fel de fel de sedinte, intalniri si cuvantari, cu oferirea de cazare si chiftele pe acolo, a captat o sumedenie de milogi din presa si si i-a subordonat. Dupa ce si-a alcatuit din ei o vertabila retea de influenta, i-a folosit cum si incotro a vrut, a avut nevoie sau i s-a ordonat, deseori impotriva intereselor fundamentale ale Romaniei.
Altfel, daca o intreaba cineva cu ce se ocupa, spune ca cu apararea statului de drept. Ca si cum un pedofil ar spune ca se ocupa cu apararea gradinitelor de copii.”
UPDATE: “Aseara am vazut-o pe Ana Pauker vorbindu-va dumneavoastra celor din Comisia Juridica, vorbindu-va gangav, vorbindu-va poticnit, vorbindu-va impotriva libertatii si democratiei si ati VOTAT-O. Ati facut lucrul acesta negandind ca Parlamentul este ultima reduta pe care o are o natiunii in fata dictaturii. Doamna va vorbea despre lucruri care duceau spre asa ceva si sunt convins ca la lucrul acesta, nicio secunda nu s-a gandit nici premierul desmnat, nici nimeni dintre cei care au gandit acest Guvern.” – Varujan Pambuccian
Fostul ministru de Externe al Romaniei, Stefan Andrei, care isi sarbatorea ziua de nastere in aceeasi zi cu sotia sa, actrita Violeta Andrei, s-a născut la 29 martie 1931, într-un canton de cale ferată din comuna doljeană Podari (ca şi Tudor Gheorghe şi acad. Marcu Botzan), aminteste Cuvantul Libertatii din Craiova, intr-un articol aniversar scris in urma cu trei ani, cand acesta implinea 80 de ani. Fostul sef al diplomatiei romane pe vremea lui Ceausescu (intre 1978 si 1985) a murit, duminica, 31 august 2014, transmite Agerpres. Stirea a ajuns rapid chiar si in Times of India. Lui Stefan Andrei i se datoreaza in mare parte faima Romaniei de putere diplomatica in lume, din spatiul arab pana in cel asiatic si, evident, in cel occidental, cu invidiile si ranchiunile rasaritene de rigoare. Ziaristi Online publica, din arhiva editorilor, un interviu in care Stefan Andrei il rade pe Petre Roman, pe care il considera autorul unei “minciuni grosolane”, si nu-l uita nici pe puradelul de Primaverii, Vladimir Tismaneanu. Filmarea de mai sus este realizata in cadrul unei serii de interviuri din perioada de glorie a ziarului ZIUA. Alte zeci de ore de filmari profesioniste cu Stefan Andrei urmau sa se concretizeze intr-un film documentar despre Romania si politica ei internationala in perioada comunista. Voi reveni cu noi materiale interesante despre Stefan Andrei si fauna komisarilor ideologici bolsevici cu tot cu mostenitorii lor de azi, dintre care nu au cum sa lipseasca puradeii Cartierului Rosu.
Ştefan Andrei a fost un oltean autentic, hiper-inteligent. Dumnezeu să-l ierte!
Stefan Andrei (foto/video), fost ministru de Externe al Romaniei socialiste timp de sapte ani, pana cand a fost indepartat de Elena Ceausescu, in 1985, revine cu noi dezvaluiri despre perioada regimului politic din Romania de dupa ocupatia sovietica. Revoltat de o declaratie de-a lui Petre Roman privind moartea tatalui sau, Stefan Andrei il provoaca pe fiul demnitarului comunist Walter Roman sa-si demonstreze afirmatia, considerata de fostul sef al diplomatiei drept “o minciuna grosolana”.
Walter Roman, una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova in echipa de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei “Horia, Closca si Crisan”. El a fost decorat de Moscova in 1945 cu “Steaua Rosie” si inaintat la gradul de general-maior (vezi foto mai jos). Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent “Transilvania”. Autor al celebrei sintagme “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”, Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani. Stefan Andrei a fost arestat in 1990 si inchis timp de doi ani si cinci luni, desi Parchetul nu a putut dovedi niciodata acuzatia de “genocid” pe care i-a adus-o Ion Iliescu, prin intermediul Frontului Salvarii Nationale. Astazi, Stefan Andrei vrea sa corecteze neadevarurile istorice, macar printr-un interviu.
“Eu fac eforturi foarte mari, in aceasta perioada, sa nu ma mai mir de ce aud, de ce citesc, de ce vad. De exemplu, pe 26 ianuarie anul acesta, a fost o emisiune la Realitatea TV. Si, in incheierea acesteia, Petre Roman a spus ca ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu’. Asta este una dintre cele mai grosolane minciuni care s-au aruncat public dupa decembrie 1989. Eu cunosc foarte bine cazul. Si il invit pe Roman sa raspunda: cum l-a omorat Ceausescu pe tatal lui, Walter?”, ne-a declarat fostul ministru de Externe.
“Roman nu era un prieten de-al lui Ceausescu, dar avea un statut special: avea salariu de adjunct de sef de sectie, de ajunct de ministru. Era sef la Editura Politica, avea ce program voia el, putea sa scrie, era trimis peste hotare. Era genul de om care merge cu Partidul. Spunea: ‘Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului’. Altceva: frecvent, mergea cu sotia la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vila pe malul lacului – Vila 4 si, dupa aceea, Vila 92 -iar la mare statea intotdeauna la hotelul la care erau cazati strainii, reprezentanti ai partidelor comuniste veniti in Romania: Hotelul Astoria de la Eforie Nord”, isi aminteste Stefan Andrei.
La Paris pe banii PCR
“Cand s-a imbolnavit, cu aprobarea lui Ceausescu si cu banii Gospodariei de Partid a mers la un consult in Franta impreuna cu baiatul, cu Petre. Mi-a trimis si o scrisoare – eram ministru – in care ma ruga ca Ambasada noastra sa-i asigure masina la Paris si sa doarma la Ambasada. I-am dat indicatiile cuvenite ambasadorului: a dormit la Ambasada, a avut masina la dispozitie. Dupa consultul din Franta s-a intors in Romania si aici, doctorii, in frunte cu marele profesor Anastasatu, au recomandat operatia. Avea o tumoare pe plaman foarte aproape de inima. S-a internat la Elias. Eu am fost la el chiar in ajunul zilei in care a fost operat. Am stat la el vreo ora si jumatate. A doua zi a fost operat, de doctorul Coman. Dupa operatie, la un timp, a inceput sa scuipe sange. L-au cautat pe doctorul Coman si nu l-au gasit. L-au adus pe doctorul Iacob: mare chirurg, era general la Spitalul Militar. L-a operat din nou. Din pacate, nu a rezistat: avea 70 de ani! Asa a murit Walter Roman. Ei, cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman?! I-a pus pe doctorii acestia sa-l omoare? A fost Ceausescu cel care a dat indicatii sa-si faca operatia, ca sa fie omorat? Dimpotriva: l-a trimis in Franta la consult, iar aici a avut toate avantajele. Asa ca este o crima sa spui ca Ceausescu l-a omorat pe Walter Roman. Sa dovedeasca! Cu ce l-a omorat? L-a otravit?”, reclama Andrei.
Ii publica Operele lui Ceausescu si Tismaneanu
“Walter Roman era foarte respectuos fata de Ceausescu. Nu uitati ca toate Operele lui Ceausescu erau tiparite la Editura Politica. Cand tinea Ceausescu o cuvantare, intr-o zi-doua aparea brosura: venea cu ea Roman personal sa i-o inmaneze. Astea erau raporturile intre ei; nu era nici o rivalitate in conducerea Partidului. Poate pe vremea lui Gheorghiu Dej sa fi fost, poate atunci cand Kadar ne-a zis: “Dati si voi autonomia Transilvaniei…”. El fost unul din oamenii principali folositi de Gheorghiu Dej si conducerea Partidului de atunci pentru a-i descoase pe ungurii care erau tinuti aici la Snagov: Imre Nagy si restul, executati apoi de sovietici la Budapesta. Dar pentru Ceausescu nu era nici un pericol, sa zicem ca Trofin sau Ionita. Pe el il interesa sa poata sa aiba conditii bune, sa publice, etc – acolo, la Editura Politica (viitoare editura Humanitas – n.n.) a aparut si teza de doctorat a lui Tismaneanu cu “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”. Asta este adevarul. Ceausescu are alte pacate, a comis alte greseli… Dar sa vii sa spui ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu!’? Poate l-a “omorat” sub alta forma: de inima rea, ca n-a fost secretar general al Partidului in locul lui Ceausescu…”, conchide fostul ministru apreciat la vremea sa de toate diplomatiile lumii, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii.
Au consemnat Victor RONCEA si Vladimir ALEXE (in foto mai jos cu Stefan Andrei)
Duminică, la Vlădeni, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Dumitru Stăniloae, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a oficiat slujba Parastasului pentru marele teolog ortodox. A fost prezentă Lidia Stăniloae, fiica Părintelui, împreună cu alţi membri ai familiei, printre care nepoţi şi nepoate, dintre care menţionăm pe maica Filofteia, care l-a îngrijit cu devotement pe Părinte în ultimii ani de viaţă, maica Rafaela, Dumitraş şi Gheorghe Stăniloae, primarul comunei Dumbrăviţa, Zachiu Popa, oameni care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae, localnici.
Din soborul de preoţi au făcut parte stareţul de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, stareţul mănăstirii de la Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, parohul de la Vlădeni, Ionuţ Ilea, părintele profesor Ovidiu Moceanu şi alţi slujitori ai Domnului.
Parastasul a fost urmat de un simpozion, la care au fost prezentate mai multe comunicări ştiinţifice şi evocări venite din partea doamnei Lidia Stăniloae, care a accentuat comportamentul admirabil al tatălui său în închisorile comuniste, a părintelui profesor Ovidiu Moceanu, care a făcut o succintă prezentare a operei Părintelui, a părintelui Dănuţ Benga, care a subliniat smerenia marelui dogmatist ortodox, a pr. protopop Gheorghe Colţea, care a vorbit cu curaj despre sfinţenia Părintelui, a părintelui profesor Nicolae Moşoiu, care a reamintit celor de faţă că ultima dorinţă a Părintelui, ridicarea unei mănăstiri la Vlădeni, a rămas neîmplinită, şi a domnului profesor Gheorghe Stăniloae, care a ţinut să sublinieze că rezistenţa Părintelui Stăniloae a fost de natură spirituală, şi nu politică, poziţie pe care Părintele s-a situat de-a lungul întregii sale vieţi. În finalul manifestării, vrednicul părinte Ionuţ Ilea a arătat celor prezenţi o icoană a Cuviosului Mărturisitor Dumitru Stăniloae, realizată de prof. Crina Palas, ca un corolar la leitmotivul comunicărilor prezentate în cadrul simpozionului: sfinţenia de netăgăduit a patriarhului teologiei ortodoxe româneşti.
Prezentăm în continuare un interviu pe care ni l-a acordat doamna Lidia Stăniloae şi mărturia inedită a domnului Gheorghe Stăniloae despre motivul arestării Părintelui Dumitru Stăniloe, aşa cum i-a fost spus de unchiul său. (Florin Palas)
Mărturie a domnului profesor Gheorghe Stăniloae, nepot al Părintelui Dumitru Stăniloae
Am îndrăznit să-l întreb pe Părintele Stăniloae într-o zi: Din ce cauză aţi făcut închisoare? Mi-a răspuns următorul lucru: Câţiva ani, în perioada de după instaurarea regimului comunist, ne-am subordonat Bisericii Ruse. Şi am luptat prin cuvânt, pe la cursuri, prin scris, pentru autocefalia bisericii noastre. Ana Pauker, care reprezenta puterea în România, deşi, teoretic, Biserica era separată de Stat, a spus aşa: Păi, dacă Părintele Stăniloae doreşte independenţa faţă de Moscova, până la ieşirea României din lagărul socialist mai este un pas. Este periculos! La zdup cu el!
Doamna Lidia Stăniloae: “Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi”
– Aţi pus accentul astăzi pe suferinţa pe care Părintele Stăniloae a îndurat-o în închisoare. Consideraţi perioada aceasta un moment esenţial pentru viaţa sa?
– Pentru toată lumea suferinţa este un moment esenţial. Ea ne face să avem în faţa ochilor şi alte perspective decât banalul. Tata spunea că pentru el a fost de folos închisoarea, pentru că l-a învăţat să se roage altfel. Sigur că a suferit foarte mult, am suferit şi noi foarte mult, sunt nişte momente cumplite. Dumneavoastră, ca oameni tineri, nu le-aţi trăit şi, slavă Domnului că nu le-aţi trăit. Mă gândesc că n-ar fi rău să fie mai prezent în conştiinţa poporului român. Ar trebui ca acum aceste suferinţe să se compenseze printr-o altă atitudine. E adevărat că pentru noi a fost rău, ca pentru toate familiile celor care au stat în temniţă.
Eram urmăriţi, eu am fost dată afară de la Universitate, unde lucram, mă rog, au fost consecinţe foarte grave. Însă asta trebuie să acceptăm. Aşa a vrut Dumnezeu. Şi am vrea să avem conştiinţa că nu s-a întâmplat chiar degeaba, că toată suferinţa, şi a lor, şi a noastră, a adus nişte roade bune în conştiinţa de azi a poporului român.
– Credeţi că locul Părintelui Stăniloae este între sfinţii neamului nostru?
– Am văzut multe icoane cu el. Este o evlavie a poporului. Biserica va hotărî dacă e de folos canonizarea tatălui meu. Pentru mine, e o permanentă legătură cu ce se întâmplă pe alte planuri.
– Simţiţi prezenţa Părintelui?
– Sigur că da. Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi. Şi mama a fost o sfântă! Tata a mărturisit de zeci de ori că, dacă n-ar fi fost mama, n-ar fi reuşit să realizeze tot ce a realizat. După ce a murit mama, am fost convinsă că nici tata n-o să mai poată rezista prea mult. Şi aşa a şi fost. A murit după cinci luni. Părinţii mei nu s-au certat niciodată, s-au iubit, s-au preţuit, fără manifestări spectaculoase. O iubire modestă, smerită, fundamentală.
Scriam acum câţiva ani de intenţia unor ţărani din satul Vlădeni, având în frunte pe doamna Maria Câmpean, de a ridica o mănăstire cu hramul “Sfântul Dumitru”, în locul numit “Fântâniţa Călugărului”, în urma promisiunii făcute Părintelui Stăniloae. Descoperim acum că, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală, în data de 24 mai 1993, Părintele Stăniloae îi transmite acestuia ultima sa dorinţă:
“Mă aflu în Spitalul Elias. Dumnezeu ştie de mă voi mai face bine. Ultima mea dorinţă este să se facă o mănăstire la Vlădeni, fie în partea de vest, în legătură cu Ţara Oltului, fie spre est, în legătură cu Braşovul şi Săcelele”.
În cadrul simpozionului prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la naşterea în ceruri a patriarhului teologiei româneşti, părintele profesor Nicolae Moşoiu a reamintit această ultimă dorinţă a Părintelui Dumitru Stăniloae, făcând apel către feţele bisericeşti prezente pentru ridicarea unei smerite mănăstiri. “A fost nu numai ultima dorinţă a Părintelui Stăniloae, a fost dorinţa lui dintotdeauna!”, a întărit şi doamna Lidia Stăniloe, fiica Părintelui. Protopopul Branului, părintele Gheorghe Colţea, a promis că, împreună cu credincioşii, cu autorităţile locale, va împlini dorinţa Părintelui Stăniloae.
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Dupa ce s-a fript cu boul Kobe si a alunecat pe doua virgule, Basescu s-a intors la vita autohtona, fara sa tina cont de riscurile (re)inbolnavirii cu boala vacii nebune. Alina Mungiu, plugara societatii civile multilateral si latifundiar dezvoltata, fara deosebire de sex (ca n-are), religie (ca n-are) si nationalitate (ca n-are), a inceput sa-i faca din nou discursurile lui Basescu, Lazarici Pogonici fiind, se pare, prea preocupat cu mobilatul apartamentului de 90 de metri patrati primit de consiliera consilierului, Boboaca ca Zapada lui, si cu consiliatul lui Vintu, Gusa, Bondrea, Andronic, Silberstein, Paunescu, etc. Dupa “Rapaportul” contrafacut pe generoasele coapse ale celor doua gretze, Macacaovei si Pipida, ultima perla din monologul infestatului national (limbrici, oxiuri si alti agenti), cu CNA-ul care trebuie sa taie si spanzure – plagiata din Mungioaica – este dovada cea mai certa ca Basescu s-a molipsit deja de boala vacilor nebune.
Si cand te gandesti ca Alina Tatiana Mungiu Pipiddi – cea care i-a bagat in cap ca 20% dintre romani sunt homosexuali – l-a pus pe sub-consilierul Monicai Macovei Gherghescu, Danutz Tapalaga de la in-dependentul Hotnews, recompensat de Elena Udrea cu doar cateva sute de mii de euro (mai precis 268.360 euro), sa scrie despre fiica lui, Elena Basescu, ca este “o martoaga chiara si tampa“. Sa mai amintesc ce zicea chiar ea intr-un interviu despre fiica presedintelui: “Elena Băsescu a câştigat cum câştigă întotdeauna beizadelele, cu cost mare.” Etc, etc, etc, vorba lui A. Plesu.
Sau: “Eu nu prea dau telefoane la presedinti, asta e un obicei al oamenilor care au de solicitat ceva. Si cred ca nici cand nu au, sunt perceputi ca ar avea. Presedintele ma suna el cand are nevoie de mine. Dar, ca sa n-o lungim, i-am trimis un mesaj pe 2 martie, simplu si clar. Si am transmis si tuturor celor care se vedeau cu el zilele acelea sa ii atraga atentia asupra lui. (…) Mesajul meu spunea doar ca e probabil un zvon si ca se subestimeaza impresia dezastruoasa interna si externa a unei asemenea candidaturi – la Parlamentul European -, pentru ca in Europa de Vest nu se face asa ceva”.
Intrebare: Daca 80% dintre romani nu-l mai vor, in ce categorie a ramas Traian Basescu? Cea de 20% a Alinei Mungiu Pippidi?
Foto avertisment: Nu va speriati! E Monica Macovei, fantoma de la opera si comisara “Noii Republici”; Republica “Gaozarilor” (Aviz CNA-ului: termen prezidential – (c) Traian Basescu)
“Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.
Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?
Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc. (…)
În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.
Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (…)
A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?
Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (…) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.
Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1 – Integral laDoxologia
Cine a fost unchiul “cremat” al lui Sergiu Nicolaescu, oferit drept “exemplu”:
Nicolae Cambrea (n. 1900 – d. 1976) a fost un general român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial. S-a născut în Gorj.
A fost șeful de stat-major al Diviziei a V-a, a fost luat prizonier de Armata Roșie în URSS în anul 1942.
Cu gradul de colonel, Nicolae Cambrea a fost comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război), încălcându-și astfel jurământul de credință față de țară și Rege. A militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501).
În cartea sa de memorii, “Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică” [1], Radu Mărculescu [2], un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal/Susdhal: “În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. [3]. Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui sau, prizonier în același lagar: “În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (…) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: „M-am avut bine cu Lt. Col.Cambrea care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!”.”[4].
“Comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS” Lavrentiy Beria îi comunică generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat “strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major [6].
Generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, cl. III cu spade (prin DR 3232/11.11.1946).
Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare[7] că a fost arestat în 1948 și din cauza relațiilor sale cu “generalul roșu” Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic “Călugărul Alb” că Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. [8].
În perioada 2 mai – 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj.
La 9 ianuarie 1950, ministrul Apărării Emil Bodnăraș, în cadrul unui “Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională” prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R. propune la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: “M.A.N. va trece în rezervă pe data de 15 ianuarie 1950 pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”. [9].
Nicolae Cambrea și-a publicat memoriile în 1966, la “Editura pentru literatură”, sub titlul “Din amintirile unui ostaș”.
“Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luand cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adanc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și indrumat de Partidul Comunist Român. Firul amintirilor va continua.” scrie autorul în cartea sa de memorii [10].
Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice. În 1972, Nicolae Cambrea este eliberat din funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Socialiste România [11].
Comunistul Nicolae Cambrea, un apropiat al Anei Pauker[12], a ales să fie incinerat, model adoptat și de nepotul său, Sergiu Nicolaescu.
Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker “Tudor Vladimirescu – Debrețin”: “Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”
Nicolae Manolescu nu va ajunge membru titular al Academiei Române din cauza lui Poulidor
În toamna asta, Nicolae Manolescu şi Eugen Simion şi-au scris câte două scrisori în care se certau pe Academia Română. Citind atent cele patru epistole, am căpătat certitudinea că este nevoie de o Nouă Academie Română.
NICOLAE MANOLESCU CREDE CĂ LITERATURA ROMÂNĂ S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ FIE EL DE TREI ORI AMBASADOR UNESCO (şi să nu scoată o vorbă despre aniversarea Cantemir), ca să fie el de trei ori preşedinte al Uniunii Scriitorilor (ca antrenor de poeţi la Ateneul Român), ca să fie el veşnic şi ferice director al revistei România Literară (urmat de directorul general Chifu), ca să fie el “demolatorul” lui Eminescu, în revista plagiatorului Andrei Pleşu (cel cu “etc.” din Corbin), ca să fie el susţinătorul minorului Cărtărescu, el însuşi plagiator şi detractor suficient al lui Eminescu.
MANOLESCU ESTE, ÎNTRE ALTELE, CEL MAI MARE FALSIFICATOR DE IERARHII din toată istoria literaturii române (unele falsificări s-ar putea să provină din nepriceperea la literatura grea).
DE CE NU INTRĂ MANOLESCU ÎN ACADEMIE TITULAR DIN CAUZA LUI POULIDOR? În Istoria lui critică, Manolescu scrie la sfârşitul paragrafului despre Eugen Simion: “Eugen Simion e un fel de Raymond Poulidor (ciclistul francez al anilor 60) al criticii noastre de după război. Lipsa aceasta relativă de curaj se observă şi în tratarea oarecum nediferenţiată a scriitorilor. Dincolo de M. Preda şi de încă unul sau doi senatori de drept ai istoriei literaturii contemporane, toţi ceilalţi sosesc, în reprezentarea lui E. Simion, în pluton compact (în virtutea inerţiei, recurg tot la o metaforă din ciclism). Aceasta se explică prin faptul că E. Simion n-are suficientă vigoare nici în entuziasm, nici în dispreţ. Polemica a practicat-o rarissim şi nerelevant. Aşa cum n-a propus un autor, nici n-a demolat vreunul. Cronicile lui conţin judecăţi cuminţi. Aerul lor este călduţ. Te poţi aştepta din partea lui mai curând la o banalitate decât la ceva şocant. Lipsa preferinţelor e vădită: criticul scrie la fel despre oricine. E un avantaj aici: egalitatea de umoare. Dar şi un dezavantaj: slabul accent emoţional. Un critic care nu-şi dă niciodată în petic, probabil din cauza unui self control perfect, e tot aşa de puţin simpatic ca o femeie splendidă, dar frigidă.”
AŞADAR MANOLESCU ÎL IRONIZEAZĂ PE SIMION DIN TOATE POZIŢIILE. Ba este Poulidor, ba n-are vigoare, ba conduce plutoane, ba e banal, ba nu-şi dă în petic, ba e frigid. Numai că Manolescu va avea surpriza ca Eugen Simion să demoleze, în fine, un scriitor român. Pariez că atât timp cât va trăi Eugen Simion în Academia Română, Nicolae Manolescu va rămâne membru corespondent. Iar Manolescu va deveni, încet încet din ce în ce mai mult membru şi din ce în ce mai puţin corespondent.
DE CE VA DEVENI MANOLESCU MAI MULT MEMBRU? Răspunsul nu poate fi decât simplu. În toată Istoria lui, se dovedeşte a fi un teoretician impotent (chiar absent), un necititor absolut de filosofie (nu dă absolut nici un citat direct din cei doisprezece mari filosofi ai lumii), un frigid în materie de poezie. În materie de Eminescu este necalificat.Din Blaga, Ion Barbu sau Doinas nu poate înţelege nimic. Este incult. Singurul poetastru cu care are comerţ este minorul său preferat, Cărtărescu.
DE CE NU VA DEVENI MANOLESCU MEMBRU PLIN? Fiindcă a plagiat. Nu numai din insuficientul Mihai Zamfir, aşa cum i s-a demonstrat în Jurnalul literar (Manolescu a plagiat în cartea sa Despre poezie din broşura lui Mihai Zamfir despre literatura portugheză).Ca să dau un singur exemplu, chiar din teza de doctorat a lui Manolescu, numită Contradicţia lui Maiorescu, nivelul mental al omului se exprimă prin următoarea frază demnă de orice Gâgă literar: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Atât poate să înţeleagă Manolescu din Luceafărul lui Eminescu.
PERSONAL, NU POT SĂ ÎNTELEG DE CE S-A APUCAT NICOLAE MANOLESCU DE CRITICĂ LITERARĂ. Are chiar tupeul să creadă că el stabileşte a patra ierarhie canonică în literatura română, după Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu. N-a înţeles nimic nici măcar din versurile ţiganiadei:
“Era de viaţă dătătoare
Cruci acolo şi-evanghelii sfinte,
Moaşte, metanii cu sărindare,
Pósturi cu rugăciuni fierbinte,
Miruri, paraclise, liturghii,
Canoane, aghiasme şi tămâi.”
NEFERICITUL CRITIC AL CENACLULUI DE LUNI NU ÎŞI DĂ SEAMA CĂ NU MAI SUNTEM ÎN DICTATURA CU UN SINGUR CANON. Literatură înseamnă libertate şi este nevoie nu numai de mai multe canoane. Ci chiar de nici un canon. Demonstraţia stupidă a lui Manolescu ar fi că în deceniul opt ar fi dominat el şi Cenaclul de luni şi nu, cum este cumplit de adevărat, Noica şi Şcoala de la Păltiniş. Aşa se scânceşte să afirme şi nefericitul Cărtărescu în improvizaţia cacofonică Postmodernismul românesc, un doctorat trecut cu stalinistul Paul Cornea. Vă dati seama ce putea să iasă când stalinistul Paul Cornea trecea de la Ana Pauker la Nietzsche şi Heidegger. Ce pretenii să am eu la Paul Cornea, când Poulidorul generaţiei ’80, Cărtărescu ca să nu-l numesc, zicea despre Heidegger că umbla cu basca prin cârciumi, exersându-şi hermeneutica. Analfabetul n-avea de unde să ştie că, simbolic, postmodernismul (în cazul că există) ar începe după ce Nietzsche ar fi vestit că: “Dumnezeu a murit.” (interpretat fundamental de Heidegger).
VAI, CUM ÎMI AMINTESC DE O VORBĂ A LUI EMINESCU: “ITALIA L-A DAT PE DANTE, NOI PE PRODĂNESCU…” Etc., Manolescu, Cărtărescu…
Cotidianul face din nou un serviciu opiniei publice si, sub titlul “Tismaneanu era obisnuit de mic sa ia case de la Partid”, prezinta detalii halucinante din propriile amintiri ale lui Vladimir Tismaneanu din Cartierul Rosu, publicate de acesta la fosta Editura Politica a PCR, actuala Humanitas a GDS. Informatiile despre casele in care a stat, dupa ce proprietarii lor au fost aruncati pe drumuri sau in inchisori de regimul de ocupatie bolsevic sunt scoase din filmele de groaza. Aflam astfel ca apartamentul de lux din Grigore Mora, pe care Partidul il inzestrase cu mobila si tablouri confiscate de la “chiaburi”, a fost preluat de familia Tismineţki de la Armata Rosie, care …”renuntase la el”. Normal, daca, potrivit documentelor din Arhivele rusesti, respectiv extraselor din Jurnalulul Anei Pauker, publicate de Larry Watts si profesorul Gheorghe Buzatu, reiese ca tatal lui era seful agenturii NKVD din Romania!
Informatiile publicate de neobositul jurnalist Ion Spanu sunt cu atat mai folositoare cu cat tocmai ce l-a prins Corpul de Control al Guvernului pe Tismaneanu ca a trait, din nou, ca-n puf, ilegal, o luna de zile, in Vila Lac 2, fosta resedinta a Licai Gheorghiu, un casoi pe malul lacului Floreasca mai mare chiar si decat resedinta oficiala a presedintelui Romaniei, Vila Lac 3, cu care se invecineaza. Fostul propagandist comunist, incercand sa-si spele trecutul deconspirat de profitor al tuturor regimurilor, sustine ca ar fi fost obligat sa locuiasca in somptuoasa vila a nomenclaturii din care a facut si el parte. Citez de pe blogul sau: “Am locuit, la un moment dat, la o vila de protocol pentru a beneficia de un regim sporit de protectie si securitate.” La “o vila”, o vila oarecare…
Potrivit RAAPPS, Vila Lac 3, resedinta prezidentiala, are o suprafata construita de 1.045 m2. Dupa cum poate constata oricine pe harta alaturata (vezi foto) sau pe cea disponibila prin imaginile din satelit, Vila Lac 2 a fiicei lui Gh Gheorghiu Dej este de doua ori mai mare. Vila Lac 3 are si etaj. Nu este foarte clar cum arata Vila Lac 2, pe care n-am avut ocazia sa o vizitez. Deci “o vila de protocol” = o vila oarecare cu o suprafata intre 1 si 2 kilometri patrati, in cazul in care are doua nivele. Dar declaratia lui Tismaneanu, rezident de lux fara a avea nici un astfel de drept, releva un alt aspect, care a costat contribuabilul roman cu mult mai mult decat se presupunea pana acum si de cat apare in Raportul Corpului de Control al Guvernului. Pentru ca el afirma ca “a beneficiat de un regim sporit de protectie si securitate” pentru ca ar fi fost amenintat cu moartea. In Romania??? Buuun. Dintr-o singura propozitie, Tismaneanu a bagat in rahat vreo trei-patru institutii ale statului: Presedintele Basescu sau Primul Ministru Boc – cel care a dispus instalarea lui in cotetul de doi kilometri patrati, SRI-ul, care acum trebuie sa probeze ca au existat amenintari reale cu moartea la adresa profesorului Munchausen si SPP-ul, care s-a ocupat – la ordinul cui? – de “masurile de protectie si securitate sporite”, masuri care au costat contribuabililul roman cu mult peste imbaierea Tismaneanului in cada Licai Gheorghiu. Bani pe care Tismaneanu este obligat sa-i returneze acum statului roman, tinand cont de Raportul Corpului de Control in care se afirma ca a beneficiat de aceste privilegii ilegal.
Un alt motiv pentru care autoritatile sunt obligate sa se autosesizeze in cazul Tismaneanu, este reliefat, din nou, de catre Ion Spanu, care arata in articolul sau din Cotidianul ca fostul locatar al Vilei Lac 2 se face vinovat si de trafic de influenta la cel mai inalt nivel – Presedintele Romaniei, Traian Basescu.
Astfel, in articolul citat se arata cum, in cadrul unei emisiuni TV (vezi video mai jos), disponibila in spatiul online cat si in arhiva Cotidianul, Tismaneanu sustine cu gurita lui cum a intervenit la Basescu care a intervenit la Boc care a intervenit la ministrul de Interne Nica pentru pastrarea – ilegala – a prepusului sau Dorin Dobrincu in functia de director al Arhivelor Nationale.
Iata afirmatia lui Tismaneanu, care trebuie sa intre de urgenta in atentia Parchetului: “Schimbarea acestui tînăr istoric foarte curajos – Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Nationale (n.m) -, autorul unui capitol din “Raportul Final”, numit de Guvernul Tăriceanu, nu de Traian Băsescu, dar menţinut de Traian Băsescu – am fost direct implicat în acel episod – în momentul în care ministrul de Interne PSD, dl Nica, a vrut să-l schimbe, Traian Băsescu a intervenit la premierul Emil Boc, şi a fost menţinut dl Dobrincu. Deci, Tăriceanu şi Boc, şi, sigur, Traian Băsescu”.
Portalul Ziaristi Online va prezinta, in premiera in spatiul publicistic electronic, o dezvaluire inedita despre Ion Irimescu, statuia lui Sadoveanu de la Falticeni si cum l-a topit Ceausescu pe Stalin – respectiv statuia lui monumentala ce trona odata in actuala Piata Charles de Gaulle (fosta Aviatorilor, fosta Stalin, fosta Hitler) -, dupa o intalnire privata cu marele sculptor roman. Acest capitol de istorie a Romaniei a fost infatisat publicului larg de prof univ dr Mihai Iacobescu fiind scris si publicat in volumul realizat de prof univ dr Gh Buzatu, „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia OPERA OMNIA, Editura TipoMoldova, Iasi, 2011 – vedetiIntroducere-Avertisment Final). Preluarea acestui materila sau a unor extrase din el trebuie facuta cu mentionarea tuturor surselor citate mai sus.
Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scrisîn Clipadespre carteaFereşte-mă, Doamne, de prietenişi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.
Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.
November 18th, 2015 
VR 
Mirel Curea: “Unul dintre marile castiguri ale ultimelor zile? Ocazia ca cei care nu au contact direct sa inteleaga ce este cu ONG-urile astea, nu toate, sa ne intelegem, ci cu acelea mari, vizibile, stipendiate de Soros si de ambasadele straine care au treaba cu pusul Romaniei in patru labe. Cristina Gusteth a actionat, astfel, in privinta acestor ONG-uri ca un veritabil turnesol, ca un perfect kit pentru analize HIV. Personajul este exact cel pe care l-ati putut vedea pe micile ecrane, zilele acestea.
Posted in 
Tags: 
