Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Motto de la Profesorul Gh. Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde. Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ. În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, a mai rosti „Trăiască România!” Iar Poetul, fac trimitere la Adrian Păunescu, l-a surprins exact pe acest Antonescu, aşa cum a fost şi cum ne rămâne:
La praznic de Sfantul Gheorghe, Profesorul m-a intampinat, ca intotdeauna, cu zambetul pe buze, cu bratele larg deschise si cu o surpriza placuta: “Domnule director, suntem co-autori: v-am preluat in ultima mea lucrare. Iat-o: Istoria sa Judece!, gata de tipar la TipoMoldova.” Profesorul era un sustinator de minune al refugiatilor online. De altfel, din cate mi-a marturisit chiar cu acea ocazie, pe langa un nou “Antonescu, altfel“, lucra si la un volum intitulat “Adevarul s-a nascut pe Internet“. Avea atatea proiecte in lucru si istorii extraordinare de povestit inca de fiecare data cand aveam privilegiul sa-l intalnesc in laboratoarele sale de la CICE-Iasi, discutiile continuand la un pranz intotdeauna excelent, urmat de plimbarea aferenta pe langa teii lui Eminescu si la Biserica lui Iorga din Copou, il ascultam cu sufletul la gura, incercand sa retin fiecare cuvant. Din cand in cand imi oferea cate o insula primitoare pe care sa-mi trag rasuflarea din oceanul inghetat in care ma scald, respectiv o bucata de hartie tiparita, asternuta frumos cu randurile publicate pe Ziaristi Online si care altfel zburau aiurea prin spatiul virtual. Voia sa fie si era dragut, cu o camaraderie tinereasca rar intalnita si o candoare de copil (chiar in urma cu trei zile mi-a trimis o poezie care continea si versurile “Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aș da orice pe lume să redevin copil!…). Asa si acum. Co-autorii Istoriei erau, de fapt, Profesorul, Serban Alexianu, fiul guvernatorului Transnistriei ucis de Brucan si ai lui in “lotul Antonescu”, si Doamna Stela Cheptea, colega si buna sa prietena de-o viata. Articolele de pe “Ziaristi”, pentru a caror publicare sunt extrem de onorat si, acum, la aflarea tragicii vesti despre plecarea Profesorului, coplesit si bulversat, veneau ca o mica si modesta completare. Cine avea sa-si imagineze ca acest (ultim) volum, cu un titlu atat de grav, avea sa-i devina un adevarat Testament?!… Iata aici textul-semnal pe care mi l-a oferit regretatul nostru Profesor atunci, spre publicare pe Ziaristi Online.
Dumnezeu sa-l odihneasca in rand cu dreptii Sai, martirii anticomunisti ai neamului romanesc, impacati si aparati timp de o viata, cu toate riscurile, de blandul si marele Profesor Gheorghe Buzatu!
Profesorul Gh. Buzatu ne face un cadou de ziua lui, a Sfantului Gheorghe: ISTORIA SA JUDECE. O pledoarie pentru rejudecarea “Lotului Antonescu” si anularea “Procesului Tribunalului Poporului”
Istoria, profesore, i-aşa cum spui,
Hotarul peste care nu se poate trece,
Cât timp noi n-am venit în ţara nimănui,
Mânaţi de raza nu ştiu cărui astru rece…
Istoria, profesore, i-aşa cum spui, Sau, mai curând, aşa ar trebui să fie, De n-ar apare, peste noapte, scribi destui, Mult prea dispuşi, din ea, să facă Geografie!
(Niculae Stoian)
FAPTA ŞI RĂSPLATA ISTORIEI
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi,
şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii pentru că am tăcut;
alţii pentru că am greşit,
cu toţii – pentru că am suportat”
(Ion Antonescu,
Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
Biografiile Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin (Piki) Z. Vasiliu nu mai au oricum şi pentru ce decade în hagiografii. Având în seamă în prezent realităţi indiscutabile, verificabile şi susţinute pe temeiul unei bogate bibliografii şi al documentelor, unele cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci, române şi străine, apoi valorificate, numeroase în premieră. Nefiind neglijate, în context, nici mărturiile unora dintre participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu, Şerban Milcoveanu ş.a. Nu este lipsit de interes să precizăm că biografiile respective sunt populate cu zeci şi sute de personaje, fiecare ajungând să-şi ocupe natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, declanşarea şi consecinţele faptelor desfăşurate cu predilecţie în cursul Războiului Mondial din 1939-1945 ori în conexiune nemijlocită cu acesta.
Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi – Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, Constantin (Piki) Z. Vasiliu – a fost posibil prin voinţa excesiv brutală şi anormală a Marilor Învingători din 1945 şi potrivit unor „principii juridice” dictate de ei şi în folosul lor, nicidecum al Învinşilor sau al popoarelor, cum au clamat un număr de ani. Asasinatul de la 1 iunie 1946, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente şi nici fără consecinţe dramatice, în unele privinţe la proporţii de cataclism pentru Români şi pentru România – Holocaustul Roşu. Nu în zadar s-a apelat la similitudini cu „practici barbare” de odinioară!
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Radu Popa, nepotul lui Radu Gyr: “În momentul de faţă, bunicul se află la închinare la Mănăstirea Petru Vodă. Moaştele lui, din care izvorăşte mir, sunt puse într-o raclă, iar credincioşii vin şi se închină. Este în aceeaşi linie în cimitir cu Părintele Calciu Dumitreasa.”
Cotidianul “Adevarul“, prin tanarul jurnalist Laurenţiu Ungureanu, intreprinde un demers laudabil si singular in spatiul mediatic de astazi, si anume redarea unor crampeie din adevarul istoric despre autorul imnului “Sfanta tinerete legionara”, Radu Gyr, prin intermediul membrilor familiei marelui poet inchis in repetate randuri pentru apartenenta la Miscarea Legionara si crezul sau, marturisirea credintei in Mantuitorul nostru Iisus Hristos: Simona Luminita Popa, fiica, Dinu Popa, ginere si Radu Popa, nepot. Acesta din urma ne releva in dialogul sau cu reporterul “Adevarul” – din care Ziaristi Online preia cateva extrase mai jos – si faptul, mai putin cunoscut, ca osemintele poetului-martir, condamnat la moarte de bolsevici pentru poemul “Ridica-te, Gheorghe, Ridica-te, Ioane!“, se afla acum la Manastirea Petru Voda, in rand cu cele ale bunului Parinte Gheorghe Calciu (foto mai jos), dar cateva dintre acestea sunt puse spre inchinare pentru ca… izvorasc mir! In final, redam trei filmari (dintre care prezint doar doua aici) care contin imagini video cu slujba si predica Parintelui Justin Parvu, fost detinut politic, la reinhumarea lui Radu Gyr si a sotiei sale, Flora, la Petru Voda, manastirea cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, ctitorita de Parintele Justin in cinstea martirilor inchisorilor comuniste. Insotim acest dialog cu fotografii din “Adevarul” cu familia Gyr-Popa, o fotografie din Arhivele Nationale cu Radu Gyr si alti comandanti legionari la reinhumarea osemintelor lui Corneliu Codreanu, alte fotografii din arhiva Radu Gyr, publicate de Sfintii-Inchisorilor.Info (inclusiv cu Radu Gyr si Nichifor Crainic dupa eliberarea) si de la mormantul poetului, realizate la Petru Voda, de ziua Parintelui Justin Parvu, anul acesta, cat si doua poeme in facsimil, dupa original.
Aşadar, nu numai intelectualul, ci tot omul care trăieşte în lume este chemat să se integreze în această cultură a vieţii, care nu este altceva decât pregustarea Împărăţiei Cerurilor încă de aici de pe pământ. Acest lucru nu îl pot înţelege cu adevărat cei care se folosesc doar de raţionamente şi silogisme, hrănindu‑se, cu suficienţă, din acelaşi pom al cunoaşterii binelui şi a răului, ci cei care îşi hrănesc mintea din înţelesurile credinţei, hrănindu‑se din pomul vieţii – Care este Însuşi Hristos, începutul, cauza întregii umanităţi şi, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, scopul existenţei omului în lume.
“Rolul bisericii creştine e în primul rând afirmarea vieţii”, spunea el. “În dorinţa de a face să se afirme viaţa neamului românesc, noi, preoţii acestui neam, facem azi ceea ce au făcut profeţii Vechiului Testament: arătăm păcatele acestui neam şi-i spunem să se îndrepte, pornind pe calea care-l va duce la o viaţă sigură în viitor. Inima fiecărui individ e întotdeauna plină de el însuşi. Biserica intervine în această stare şi spune: Iubiţi-vă unii pe alţii. Viaţa e iubire; şi de nu vă veţi iubi, nu veţi trăi”.
Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc.
Cu ocazia unui eveniment cultural recent am avut onoarea sa-l intervievez pe istoricul Cristian Troncota asupra unor aspecte prezente si in lucrarea Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (Editori: Prof. Gh. Buzatu, V. Roncea, Editura TipoMoldova, Iasi, 2012). Relatarea profesorului univ. dr. Cristian Troncota (video sus, foto jos) este extrem de folositoare celor interesati de adevarul istoric. Expertul in informatii atesta prcatic faptul c asasinarea odioasa a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducatorul Miscarii Legionare, si a camarazilor sai, a fost realizata la comanda cercurilor masonice din Franta in care se invartise Carol al II-lea de mana cu amanta sa, Elena Lupescu.
Va semnalez totodata si o pretioasa recuperarea imagistica si istoriografica a unui eveniment funebru:
Evenimentul la care am facut referire, si in cadrul caruia s-au mai facut si alte precizari fata de terorismul de stat declansat de Carol al II-lea si Elena Lupescu sub influenta masoneriei, la adresa Miscarii Legionare si a membrilor sai, este prezentat pe larg de Ziaristi Online:
VIDEO: Istoricul Cristian Troncota, recunoscut specialist al secretelor serviciilor secrete, a sustinut luni, 25 martie, de Buna Vestire – Ziua Politiei Romane, la sale de conferinte a Bibliotecii Academiei Romane, un expozeu despre Politie si terorismul de stat din perioada dictaturii carliste – referindu-se la asasinatele in masa ale legionarilor -, cu ocazia lansarii cărţii comisarului Florin Sinca ,,Generalul Gabriel Marinescu, poliţistul regelui Carol al II-lea’’, Editura RCR Editorial, Bucureşti.
Emisiunea “In Premiera” de la Antena 3 anunta pentru azi, la orele 21.00, difuzarea documentarului “Sfintii inchisorilor”, partea a doua: “Inchisi, torturati, ucisi. Mii de preoti si credinciosi au cazut victima persecutiilor comuniste. Printre acesti martiri se numara, se pare, si sfinti. Dar despre canonizarea lor se vorbeste pe ascuns. Care e controversa si cine i-ar vrea uitati, aflati duminica, “In premiera”!”.
Nu ratati, azi, la Roncea.Ro: Parintele Justin Parvu, Maica Ecaterina Fermo si Monahul Filotheu Balan despre Sfintii Inchisorilor, Cazul Valeriu Gafencu, Miscarea Legionara si “holocaustul din Romania”. Filmari realizate la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui, in urma cu exact o luna, la 10 februarie, de Sfantul Haralambie.
PS: In perioada in care o parte a conducerii Muzeului Taranului Roman (MTR) se dadea la fund, pentru a nu raspunde civilizat si clar la intrebarile firesti ale societatii civile crestine legate de parteneriatul civil strans unit al MTR cu organizatiile homosexualilor si ale extremistilor autonomisti din Romania (Accept si Reteaua Deschisa Soros), o Fundatie cu nume crestinesc organiza la MTR o lansare de carte. Chestionata asupra pozitiei privind derularea manifestarilor homosexuale de la MTR, Fundatia in cauza, dupa cum puteti vedea din imaginea alaturata, a bagat nasul in rana, preluand modelul masonelului Virgil Nitulescu. Nici ulterior, cand scandalul de la MTR s-a amplificat, fundatia “crestina” nu s-a alaturat protestelor celor peste 40 de organizatii ale societatii civile crestine. Pozitia si postura “calduta”, conform clasicului “cu fundul in doua luntri”, a fost preferata de ONG-ul respectiv, autointitulat “Sfintii inchisorilor”.
Avand drept membri fondatori niste personaje cu nume ciudate, fundatia al carei nume este ales cu o suficienta specifica impostorilor (mai ramane ca maine sa infiinteze si o fundatie “Biserica Ortodoxa Romana”), a avut un scop nobil, desigur: o conferinta cu batranul anticomunist Nicolae Purcarea, un adevarat martir al inchisorilor bolsevice, cu peste 20 de ani de temnita pentru idealurile sale nationale. Conferinta la care s-a lansat ultima sa carte, “Urla haita”. O carte cu un traseu sinuos: editata in conditii remarcabile si laudabile de maicutele de la Diaconesti ea este exploatata acum de… “sfintii” oengisti ai “inchisorilor”. Desi initial trebuia sa apara sub egida Fundatiei “Petru Voda”, niste baieti mai iuti de mana (experienta in domeniu si-a spus cuvantul), au pus mana pe manuscris si au ajuns sa confiste memoria Batranului Purcarea. Nici titlul nu le placea. Voiau sa-l schimbe. Probabil se simteau cu mustele pe caciuli. Acum manipuleaza mostenirea bravului domn Nicolae Purcarea dupa bunul plac, la fel cum faceau comunistii inainte de ’89 cand publicau la Bucuresti lucrarile ganditorului legionar Mircea Eliade, si asa cum a facut-o dupa ’90 cu manuscrisele lui Emil Cioran succesorul stabilor de la Editura Politica a PCR, Gabriel Liiceanu. Nu este cazul sa intru in amanunte. Doamna Eleonora Cioran (video mai jos) o spune foarte clar: Liiceanu este un profitor al memoriei lui Cioran. Asa si “sfintisorii” nostri pamanteni.
In cazul de fata, profitorii batranului martir s-au gandit sa-l incadreze la conferinta cu pricina, ca intr-o adevarata incununare a Experimentului Pitesti, cu “reprezentantii de seama” ai noilor gardieni ai gandirii, continuatori ai misiunii agentilor care il inconjurasera pe bietul Constantin Noica la Paltinis: slujnicuta “Maestrul” de la GDS si NEC Andrei Plesu, Razvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian – vedeti aici pozitia ultimului secretar al lui Corneliu Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu despre el -, cu o oarecare larva pe numele ei Sorin Lavric, servul infatuat si sedus falamente al navetistului comunism-capitalism si profitor al tuturor regimurilor Gabriel Liiceanu, alias Marcello aka Siegfried zis “LULU”, si cu binecunoscutul Dan Puric aka “CRISTIAN”. Cand il ai pe Nicolae Purcarea ce pot sa mai adauge la spusele lui, despre inchisorile-manastiri si celulele-chilii, un Puric, un pseudonim pseudopublicist si un lustragiu de serviciu al lui Liiceanu?! Au stat vreo clipa cei trei in celule ca sa poata vorbi alaturi de Nicolae Purcarea? Priviti-i in fotografia de aici, din timpul operatiunii de furt de harisma si, totodata, de maculare a memoriei si luptei lui Nicolae Purcarea. Mai e nevoie de vreun comentariu?
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric. Dar totul este de iertat, probabil. Asa cum si Mantuitorul a stat intre doi talhari, asa a ajuns si Batranul Purcarea intre puricii ortodoxiei. Care dintre ei va ajunge vreodata in Rai, numai Dumnezeu stie…
Si de la Petre Ţuţea citire (între Dumnezeu şi neamul meu) despre Pleşu:
“N-are nici o valoare teologică. Sunt meditaţiile unui artist religios… ”
– Domnule Ţuţea, acum când cateheza poate din nou, să fie manifestă, să fie exprimată la lumina zilei, credeţi că trebuie să apese în mod special pe dogmă? Vă întreb ce credeţi pentru că există o uşoară glisare spre raţionalism sau spre eticism.
– Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul.”
Anul acesta s-au implinit 74 de ani de la asasinarea salbatica a lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarazilor sai, Decemvirii si Nicadorii, in noaptea Sfantului Andrei, 29 spre 30 noiembrie 1938. Sugrumati si impuscati in Padurea Tancabesti, cei 14 au fost apoi azvarliti intr-o groapa comuna din inchisoarea Jilava, peste care s-a aruncat acid sulfuric si var nestins si s-a turnat o placa de beton (Vedeti in AnexeComunicatul Parchetului militar al Corpului II Armată si marturia unuia dintre participantii la crima). Capitanul Miscarii Legionare si camarazii sai au fost deshumati ulterior, dupa caderea sangeroasei dictaturi Carol al II-lea, respectiv pe 27 noiembrie 1940 (foto), si reinhumati la Mausoleul de la Casa Verde, pe 30 noiembrie, alaturi de Mota si Marin, comandanti legionari ucisi ca voluntari in Spania, pe frontul razboiului anticrestin al militiilor bolsevice internationaliste. La ceremoniile funerare au participat zeci de mii de romani si intreaga elita a Romaniei (vedeti in fotografiile pe care le publicam aici cateva imagini mai putin cunoscute de la acel moment, cu Maresalul Antonescu, Mircea Vulcanescu si Nichifor Crainic aducandu-si omagiile la Biserica Ilie Gorgani, unde s-au aflat spre priveghere trupurile legionarilor asasinati).
“- L-au împuşcat pe Căpitan. Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”, avea sa evoce Mircea Eliade in romanul sau, “Noaptea de Sanziene”, aflarea vestii despre crima de la Tancabesti in lagarul de la Miercurea Ciuc. „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu”, consemna marele filosof ortodox al religiilor lumii in volumele sale de “Memorii”. Dar cei 16 n-au avut odihna, nici dupa moarte. “I-au chinuit în viata la Miercurea-Ciucului, iar acum netrebnicia lor nu-i lasã nici odihnei mortii”, scria filosoful Constantin Noica in “Buna Vestire” in memoria altor 46 de legionari ucisi in lagarul de la Miercurea Ciuc, la 22 septembrie 1939.
Invadarea Romaniei de catre hoardele Armatei Rosii in urma nefericitului act de la 23 august 1944 avea sa arunce un giulgiu intunecat si peste osemintele conducatorilor Miscarii Legionare. Dezgropate in circumstante necunoscute din Mausoleul de la Casa Verde din Bucurestii Noi, soarta lor a ramas un mister pana astazi, la fel cum s-a intamplat si cu osemintele Maresalului Ion Antonescu, impuscat in Valea Piersicilor de la Jilava, supranumita Valea Plangerii (vedeti Cap III din Aiud Insangerat de Grigore Caraza), pe 1 iunie 1946, impreuna cu prof. univ. Mihai Antonescu, ministrul de Externe al Regatului Romaniei, generalul Picky Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei Române şi prof. univ. Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.
Au circulat si circula si azi numeroase legende privind ramasitele pamantesti ale celor 16 legionari: ca au fost transportate la Moscova, la ordinele NKVD, ca au fost arse si apoi aruncate la canal sau, varianta optimista, ca au fost salvate si ascunse de legionari, intr-o misiune ramasa, pana azi, ultrasecreta. Problema a preocupat de-a lungul anilor, si in special dupa 1989, si istorici si tineri publicisti, ca George Bara de la Cluj, dar si autoritati ale statului si, in mod deosebit, familia Zelea Codreanu. O familie masacrata, ai carei membri ramasi in viata au fost umiliti si chinuiti, in lagare, colonii si inchisori.
Fratele lui Corneliu Zelea Codreanu, inginer Ion Zelea Codreanu, de 30 de ani, avea sa fie asasinat la Husi, in masacrele din 21/22 sept. 1939, pe treptele Bisericii, impreuna cu Dumitru Nicolau si Vasile Croitoru, ambii avand 6 copii. Cadavrele lor au fost lasate in strada timp de trei zile, in fata actualului Liceu “Dimitrie Cantemir” din oras. Catalin Zelea Codreanu, unul dintre fratii lui Corneliu, care avea sa patimeasca 16 ani in inchisorile comuniste, afirma ca victimele din 1939 au fost ingropate in cimitirul parohiei “Sf Anton”, “intr-un loc unde nu exista cruce sau un alt semn ca ar exista mormant” (VedetiZiarul de Iasi). Pe 13 iulie 1941 avea sa fie ucis locotent Horia Zelea Codreanu, un alt frate al Capitanului Miscarii Legionare, care il contesta puternic pe Horia Sima. A lasat in urma patru copii: printre care şi pe Nicador Zelea Codreanu (care avea să fie dus de comunişti în Detaşamentele de Muncă Forţată, la Teleajen). Un alt frate ramas in viata, Decebal Zelea-Codreanu, avea să faca, de asemenea, 16 ani de închisoare comunistă (1948 – 1964). Sora fondatorului Legiunii Arhanghelului Mihail, Iridenta Zelea-Codreanu, vaduva comandantului legionar Ion Mota, a suferit in temnitele de la Mislea şi Târgşor. Soţia Căpitanului, Elena Zelea Codreanu, a executat 14 ani de detenţie, dupa care alti ani de domiciliu forţat în pustiul Bărăganului (Sursa: Familia Zelea-Codreanu, o familie-martir), alaturi de doamna maresal Maria Antonescu. (Vedeti Atanasie Berzescu – LACRIMI ŞI SÂNGE. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului – Partea a VIII -a Domiciliul obligatoriu la Latesti).
Iata ca zilele acestea, Mihai Tuburlui, coordonatorul filialelor din nordul Moldovei al organizatiei Noua Dreapta, preocupat de acest subiect, a ajuns la mormantul familiei Zelea Codreanu, unde crede ca s-ar putea afla si osemintele Capitanului Miscarii Legionare. Vedeti: In cautarea adevarului – Pe urmele mortii lui Corneliu Zelea Codreanu, articol preluat si de NapocaNews. Relatarea sa, valoroasa, este impanata insa si cu alte note care amplifica nuantele de legenda, cum ar fi “marturisirea” unui misterios nepot de “securist patriot”, acum aflat, chipurile, in Norvegia, al carui bunic ar fi ascuns osemintele lui Codreanu si le-ar fi ingropat apoi “in anii ’50”, in Cimitirul Reinvierea din Capitala, chiar in mormantul tatalui Capitanului, Ion Zelea Codreanu. Povestea contrazice insa realitatea, si anume ca “in anii ’50” Securitatea, pe atunci Directia Generala a Securitatii Poporului, era doar o excrescenta a NKVD-ului, ofiterii fiind in totalitate rusi sau alogeni veniti, dupa cum se stie, calare pe tancuri, din URSS. Deci, cam greu de gasit “securisti patrioti” printre ei. Un al doilea aspect: ce s-a intamplat cu osemintele celorlalti 15 legionari? Bunicul a uitat sa-i zica? Dar… cine stie?!
Autorul acestor randuri l-a intrebat pe nepotul lui Corneliu Zelea Codreanu, domnul Nicador Zelea Codreanu, ce parere are despre acesta varianta. Fiul lui Horia Zelea Codreanu a respins-o imediat si categoric. “Placa pe care se afla inscris si numele lui Corneliu Zelea Codreanu a fost pusa inca de dinainte de ’89, de Catalin Zelea Codreanu si un binevoitor care ne-a ajutat. Dar osemintele nu se afla acolo. Dumnezeu stie ce s-a intamplat cu ele dar tare mult ne-am dori si noi sa aflam…”, a afirmat Nicador Zelea Codreanu. Legenda continua, asadar.
Partea buna a istoriei este ca acum se stie de existenta acestor locuri de veci ale familiei Zelea Codreanu, unde se poate aprinde o lumanare in memoria celor carora li s-a retezat, atat de brutal, sfanta tinerete.
A. Comunicatul parchetului militar (30 noiembrie 1938)
Parchetul militar al Corpului II Armată ne informează:
În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnaţi de la închisoarea R. Sărat la Bucureşti–Jilava.
În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe şoseaua Ploieşti–Bucureşti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi care au dispărut şi în acel moment, transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispare în pădure.
Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă.
Au fost împuşcaţi:
Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică şi şase ani interdicţie.
Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Georgescu Ştefan, Trandafir Ioan, condamnaţi la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu.
„Universul“, 55 (1938), nr. 329 din 2 decembrie, p.17
B. Declaraţia maiorului Constantin Dinulescu la Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casaţie (Bucureşti, noiembrie 1940)
Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui. În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închişi, şi au fost puşi într-un camion. Legionarii au fost puşi în aşa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu braţele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi să stea continuu cu capul în sus.
Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am aşezat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre Ploieşti şi Bucureşti, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în faţa fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumaţi, în timp ce maşina îşi continua drumul în plină viteză. Puţin timp după aceea, am ajuns la Bucureşti, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaţilor s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de puşcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportaţi de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marţială şi că a fost o datorie patriotică importantă.
Certificatele de moarte se confecţionaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru şi de primul comisar regal, colonel Pascu.
S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate şi purtate într-o altă groapă. Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deşi involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împuşcaţi pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.
Sursa: Din luptele tineretului român. 1919–1939 (Culegere de texte ingrijita de profesorul Duiliu Sfintescu, ultimul secretar al lui Corneliu Zelea Codreanu – foto mai jos cu Doamna Elena Codreanu, la aniversarea a 90 de ani), Bucureşti, Editura Fundaţia Buna Vestire, 1993