Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a intrunit astazi, din nou, pentru a analiza plagiatul lui Victor Ponta. Foarte bine! Dar cu cine? La cererea publicului (re)semnalam frauda rectorului UB, care ar trebui cercetata si sanctionata de aceeasi Comisie de Etica din care face parte chiar el (!):
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News 
Tags: A. P. Iliescu, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, berlin, brucan, caderea, Caietul albastru, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, Casa Pionierilor, Casa Pionierilor Buftea, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cercetări filosofice, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNATDCU, CNSAS, Colegiul Noua Europa, Comisia de Etica, Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, CV, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctor inchipuit, doctorat, dottore, dr, Dumitru Mircea, editura humanitas, Editura LiterNet, Facultatea de Filosofie, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, Ludwig Wittgenstein, M. Flonta, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Mircea Dumitru, NEC, Neo-Komintern, neo-kominternul, New Europe College, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiatul lui Ponta, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Rector Universitatea din Bucuresti, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, soros, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Toleranta si intolerabilul, Tractatus Logico-Philosophicus, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, UB, unesco, universitatea bucuresti, Universitatea de Vest, Universitatea de Vest din Timisoara, utc, UVT, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 
2 Comments »
Rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, este incompatibil, atat din punct de vedere moral cat si profesional, cu postura de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Mircea Dumitru a refuzat sa analizeze plagiatele crase al lui Gabriel Liiceanu, identificate de ziarul ZIUA in 2007, un caz cel putin la fel de grav ca cel privind plagiatul lui Victor Ponta: Cazul Liicheanu. Am reprodus deja cateva seturi de dovezi incontestabile privind plagiatele lui Liiceanu, cu sprijinul filosofului Constantin Barbu, discipol al lui Noica foarte cunoscut de Liiceanu din perioada Scolii de la Paltinis, la Ziaristi Online. Dar sa revenim la amoralul judecator de azi, Mircea Dumitru, dovedit, dupa cum veti citi in continuare, ca fals traducator din germana a trei lucrari filosofice de Ludwig Wittgenstein, aparute la editura Humanitas. Din prostie, membrul nostru fruntas al CNATDCU a recunoscut in propriul CV ca… nu cunoaste limba germana. Detalii, fulminante si aproape incredibile, mai jos.
Mircea Dumitru era in 2007 decan al Facultatii de Filosofie si membru vocal-instrumental al CNATDCU, primul in drept care ar fi trebuit sa solicite cercetarea acuzele de plagiat, insotite de dovezi, suspiciuni care troneaza in CV-ul ascuns al lui Liiceanu inca de la doctoratul sau plagiat din Noica, soldat cu un imens scandal la Academie, motiv pentru care a si trebuit sa paraseasca Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, gasind o pozitie oarecare la Institutul de Istoria Artei (!?), alaturi de prepusul sau, Andrei Plesu.
Insa tot in 2007, pe cand Mircea Dumitru era mult mai mutulica ca azi (cacofonie pe merit), decanul surd, mut si orb de atunci era si membru în “board-ul ştiinţific” al “New Europe College” (2002 – 2008), Colegiul rectorului Andrei Plesu, unde, in anii ’90, fusese si “fellow”. Insa tot in anii ’90, conform CV-ului sau, fostul instructor la Casa Pionierilor Buftea, facea pe “redactorul principal II” la… Humanitas. Il vedeati pe marele filosof fara opera G Liiceanu judecat de un fost redactor “II” de-al sau, “fellow” de-al tovarasului sau A Plesu si co-autor de carte a trois cu inca presedintele ICR, HR Patapievici?
Este vorba de o brosura intitulata pompos carte, aparuta la Editura LiterNet, in 2005. Cu un numar impresionat de pagini (50!), tiparite cu un caracter de litera “prezidential”, volumul “autorilor” Plesu, Dumitru si Patapievici impresioneaza insa prin calitatea dilemelor enuntate in conferintele transpuse in “carte” de LiterNet: “În încheierea conferinţei sale, Andrei Pleşu se întreba de ce creştinismul, având o tradiţie de fineţe a judecăţii care părea să fie incompatibilă cu grosolănia persecuţiilor, a putut deveni intolerant, şi la fel şi Islamul, despre care am aflat că posedă un „tezaur de texte despre toleranţă”, care este „încă şi mai amplu decât cel creştin”. Într-adevăr, de ce?”, se intreaba, aferat, fizicianul Patapievici?
Faptul ca azi il judeca cu aplomb pe Victor Ponta, premierul ante portas suspectat de plagiat exact ca si Gabriel Liiceanu, nu l-a impiedicat pe Mircea Dumitru sa-l sustina la inceputul anului pentru Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timisoara pe un “doctor” inchipuit, prezentat ca atare timp de 12 ani!, inclusiv pe site-ul Universitatii de Vest, beneficiar fraudulos al unor granturi post-doctorale la Berlin, nimeni altul decat fostul sau coleg de carte a trois, Horia Roman Patapievici (Vedeti Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici). Ne intrebam pe buna dreptate, fara a putea iesi din dilema lui Patapievici: “Intr-adevar, de ce?”
Dar bomboana pe coliva deonto-ologismului lui Mircea Dumitru i-a pus-o chiar ieri ziaristul Ion Spanu, care a dezvaluit in Cotidianul ca distinsul filosof, pe cand era “redactor principal II” la Humanitas a tradus din germana doua (ba chiar trei!) lucrari complexe de filosofie ale lui Ludwig Wittgenstein fara insa sa si cunoasca… limba germana. Un caz mai rar de… “anamnesis”?
“În CV-ul său, depus la registratura Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru precizează că nu cunoaşte limba germană: „citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Wittgenstein, apărută în 2004, chiar înaintea filosofului Mircea Flonta”, dezvaluie Ion Spanu.
Cele trei lucrari “traduse” de Mircea Dumitru se afla prezentate si pe portalul Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti la sectiunea Lucrări publicate și activitate științifică – Prof. dr. Mircea Dumitru. Cu adevarat “stiintifica”. Iata-le:
7. Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 1993), în colaborare cu M. Flonta şi A. P. Iliescu
12. L. Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2001), în colaborare cu M. Flonta.
13. L. Wittgenstein, Cercetări filosofice, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2004), în colaborare cu M. Flonta.
“Traducerile” lui Mircea Dumitru sunt prezentate ca atare pe “Enciclopedia Wikipedia” in numeroase studii filosofice si pe site-ul Humanitas care, chiar anul acesta (!), a publicat a doua editie a volumului „Tractatus Logico-Philosophicus” in co-traducerea aceluiasi afon al limbii germane… Mircea Dumitru!
Ma intreb:
De ce l-a platit Liiceanu pe Mircea Dumitru daca nu a tradus o boaba din germana?
Cum se numeste, din punct de vedere penal, cel care instiga si participa la o frauda intelectuala si academica, recte acelasi Liiceanu cu editura sa, Humanitas?
Cine o sa se “auto”-sesizeze in acest caz de frauda academica si, repet, penala?
Tot CNATDCU? 🙂
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13 iunie 1990, 22, A. P. Iliescu, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, berlin, brucan, caderea, Caietul albastru, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, Casa Pionierilor, Casa Pionierilor Buftea, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cercetări filosofice, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNATDCU, CNSAS, Colegiul Noua Europa, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, CV, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctor inchipuit, doctorat, dottore, dr, Dumitru Mircea, editura humanitas, Editura LiterNet, Facultatea de Filosofie, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, Ludwig Wittgenstein, M. Flonta, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Mircea Dumitru, NEC, Neo-Komintern, neo-kominternul, New Europe College, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Rector Universitatea din Bucuresti, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, soros, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Toleranta si intolerabilul, Tractatus Logico-Philosophicus, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, unesco, universitatea bucuresti, Universitatea de Vest, Universitatea de Vest din Timisoara, utc, UVT, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 15 Comments »
“Tulburătorul mesaj al lui Liiceanu către politicieni: Te culci cu sinuciderea lui Năstase și te scoli cu plagiatul lui Ponta”, este un titlu de anunt din Libertatea despre “tata-omida” al scenei de plagiatori care urmaresc meciurile zilei mai ales la loja si apoi mai scuipa cate o samanta in capul sclavilor lor din fosta presa romana. Articolul tip promo tiganesc, aparut in EvZ, face reclama la un alt site, iesit din portofelul lui Gyuri Soros, unde s-ar gasi “mesajul”. In “mesaj”, Liiceanu se caina cum a trebuit el sa se intrerupa din munca sa “filosofica” pentru “câteva gânduri răzlețe care, nepuse în pagină, mă făceau să mă sufoc”. “Un alt prieten – scrie auto-sufocatul – s-a oprit din scris la cartea despre parabolele lui Isus și acum compune articole furibunde despre felurile de trucare a realității pe care le trăim”. Ciudat intelectual, si “filosof” pe deasupra, care sa nu stiu cum se scrie numele Mantuitorului Iisus si prefera stalcirea lui in varianta necrestina. E drept, si din “frumosul nume Liiceanu” lipseste o litera. Sa o punem noi: “mesajul” din putul gandirii lui Liicheanu este intitulat “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”. Vai, vai! Liigheanu nu este lasat sa joace. Ce? Sotronul? Table? Bambicili? Ca tot el spunea ca “a pierdut meciul nejucandu-l”.
“A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…”, scrie Constantin Barbu, fostul coleg de la Paltinis al celor doi filosofeni, Plesu si Liiceanu.
Interesant de observat ca “Adevarul lui Patriciu” (il stiti, cred: mogulul acela rau care a vandut petrolul romanesc rusilor si acum nu-l mai cerceteaza nici un Parchet) are aceeasi linie melodic-editoriala cu EvZ-iul lui Finkelstein, pardon!, Silberstein. “Apelul” lui tata (sau mama?) – omida Liiceanu (si-atunci Patapievici ce e?) este preluat la tag-ul https://www.adevarul.ro/taguri/victor_ponta unde se cere pe loc si imediat “DE-MI-SI-A” premierului. Pe chestiunea de plagiat, “desigur”, la fel cum o face, cu spumele de rigoare, si “procurorul natiunii”, rusofilul anticrestin CTP. Ce simbioza desavarsita… Se vede treaba ca demantelarea Retelei Patapievici-ICR chiar “a recreat un front unit demult disparut”. Disparut din ochii orbilor de la SIE si SPP, poate… Interesant, cand a fost vorba de plagiatul lui Liiceanu, acelasi spumegant CTP a sarit chiar din baie in apararea tulburatorului fenomenolog, desi dovezile erau la fel de zdrobitoare ca si in cazul Ponta.
Cotidianul, in schimb, ne reaminteste de Scandalul Liicheanu si observa si cum plagiatorul confuz Plesu a copiat s-a inspirat dintr-o carte despre ingeri si a crezut ca autorul ei este… traducatorul. 🙂 Filosofia asta fara opera face ravagii. “Tulburator”, nimic de zis. Iata dovezile:
În loc să fie o metodă de asanare a mediului academic, plagiatul a devenit în ultima vreme o armă politică prin care se urmăreşte distrugerea adversarilor.
Armata pedelistă trimisă la atac prin televiziuni insistă pe plagiatul lui Victor Ponta, solicitând retragerea doctoratului şi demisia din funcţia de prim-ministru. Foarte bine, dar de ce cazurile devenite celebre, în care nume sonore ale vieţii publice au beneficiat de o oarecare înţelegere, ba chiar de susţinere, cu toate că situaţia lor era cel puţin asemănătoare, n-au beneficiat de acelaşi tratament?
Prin selectarea pe criterii politice a celor ce urmează să fie anchetaţi pentru plagiat, poate fi compromisă însăşi ideea unei curăţenii morale în mediul universitar. Reluăm mai jos cazurile lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, asupra cărora nicio comisie nu s-a autosesizat până acum!
Gabriel Liiceanu l-a plagiat pe Heidegger
Încă din anul 2007, în două articole din „Ziua”, am demascat un plagiat de proporţii comis de Gabriel Liiceanu din opera filosofului german Martin Heidegger. La vremea aceea, între zecile de apărători ai „elitistului” de la Humanitas se afla şi Cristian Tudor Popescu, care, acum, în cazul Ponta, a devenit extrem de virulent.
În Notele sale la volumul Martin Heidegger – „Repere pe drumul gândirii”, Ed. Politică, 1988, Gabriel Liiceanu a copiat pur şi simplu un text din lucrarea „Sein und Zeit”, fără a pune pasajul respectiv între ghilimele şi, evident, fără a indica sursa acestuia.
Astfel, la p. 58 întâlnim acest text sub semnătura lui Liiceanu: „Utilizat în chip factic, «a-fi-în…» presupune un raport spaţial de conţinere: ceva se află, este conţinut în altceva: apa în pahar, haina în dulap, băncile în sala de curs… Extinzând un asemenea tip de raport spaţial, putem spune că băncile sunt în sala de curs, sala de curs, în clădirea Universităţii, aceasta, în oraşul Marburg, în landul Hesse, în Germania, în Europa, pe Pământ, într-un sistem solar, în spaţiul cosmic, în lume”. Niciun citat, nicio trimitere, ca şi cum textul i-ar aparţine lui Liiceanu!
Numai că textul este furat din… Heidegger, mai exact din „Sein und Zeit”, tradusă ulterior în româneşte de Cătălin Cioabă şi… Liiceanu! Iată pasajul furat: „Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiinţări care este într-o alta, precum este apa în pahar şi haina în dulap… Această relaţie de fiinţă poate fi amplificată. De pildă: banca în sala de curs, sala de curs în Universitate, Universitatea în oraş şi aşa mai departe până la banca în univers” („Fiinţă şi timp”, Humanitas, p. 72).
Pentru evitarea oricărei confuzii, iată şi textul original: „Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das ››in‹‹ einem anderen ist wie das Wasser ››im‹‹ Glas, das Kleid ››im‹‹ Schrank… Dieses Seinsverhältnis läβt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank ››im Weltraum‹‹” (M. Heidegger – „Sein und Zeit”, Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53)
După apariţia dezvăluirii noastre, Liiceanu n-a negat preluarea pasajului respectiv, ci doar a afirmat că i se cuvine acest drept, din moment ce plagiatul a fost săvârşit chiar într-o carte a lui Heidegger! Mai mult chiar, a găsit de cuviinţă să ne dea în judecată, procesul durând de vreo 7 ani.
Din păcate pentru directorul Humanitas, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Spre exemplu, iată cum a procedat Laurenz Averkorn când, tot într-o carte despre Heidegger („Sorge und Verschwendung. Pragmatische Interpretationen zu Martin Heidegger und Friedrich von Gottl-Ottlilienfeld”, Ed. Waxmann), a preluat un pasaj asemănător din Heidegger:
Se observă că pasajul citat este pus în ghilimele şi evidenţiat printr-o altă aliniere faţă de textul de bază, iar în nota de subsol se precizează sursa citatului! Aşa se procedează în lumea ştiinţifică.
La vremea aceea, toată elita din jurul ICR a reacţionat în apărarea plagiatorului în peste 100 de articole apărute în doar cîteva zile în toată presa românească pentru a-l salva pe Gabriel Liiceanu!
Andrei Pleşu a copiat din Corbin chiar şi cuvântul „etc.”
Un alt nume sonor implicat într-un plagiat de proporţii este Andrei Pleşu. Dezvăluirea a fost făcută de filosoful Constantin Barbu în vol. „Pamfletul negru”, realizat împreună cu ziaristul Costin Creţu.
În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Ca să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!
Facsimilele de mai jos demonstrează fără echivoc plagiatul. Sublinierea cu linia neagră arată textul citat, iar cea cu linia roşie textul plagiat. Puse alături, cele două texte susţin suspiciunea de plagiat, pe care, cel puţin până acum, nimeni nu a luat-o în discuţie, deşi, la fel ca şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu este profesor şi conducător de doctorate!
Iată pasajul din volumul lui Andrei Pleşu:
Iată şi facsimilul paginii 91 din cartea lui H. Corbin, unde se observă că pasajul subliniat cu linie roşie este identic cu acela preluat fără citare de Pleşu:
Dincolo de acest plagiat flagrant, în aceeaşi celebră carte, Andrei Pleşu comite încă o „infracţiune” culturală de proporţii. El confundă autorul unei cărţi cu traducătorul acesteia!!! Astfel, în notele de la pp. 72 şi 139, Pleşu îi atribuie lui Henry Corbin volumul „L’Archange empourpré”, care, în realitate, îi aparţine lui Sohravardî, Corbin nefiind altcineva decât traducătorul filosofului islamic!!! Iată coperta cărţii lui Sohravardî:
Şi iată trimiterea lui Andrei Pleşu de la pag. 139 din vol. „Despre îngeri”, unde confundă autorul cărţii cu traducătorul ei:
La aceste două cazuri poate fi adăugat plagiatul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, care a fost deja dat uitării, din motive încă nexplicate de către cineva!
În mod normal, orice acuzaţie de plagiat, mai ales atunci când avem de-a face cu profesori universitari ce conduc doctorate, ar fi trebuit să ducă la o analiză imediată, astfel încât să descurajeze aceste practici păguboase.
În multe ţări, cum este, de pildă, Anglia, chiar şi folosirea de către un student a unei idei expuse la curs de către un profesor, fără citarea sursei, este considerată plagiat şi duce la interdicţia de a mai obţine vreun titlu universitar!
Ion Spanu / Cotidianul
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13 iunie 1990, 22, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, brucan, caderea, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNSAS, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctorat, dottore, dr, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Neo-Komintern, neo-kominternul, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, soros, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, unesco, Universitatea de Vest, utc, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 8 Comments »
Pamfletul Negru
(fragment)
Constantin Barbu: Sa fim sistematici. Am scris demult un text intitulat „A pierde meciul nemaijucandu-l?”, in care comentam „Provocarea lui Noica”, text al lui Liiceanu. Liiceanu si Plesu incercau sa ne minta ca au pierdut meciul regizat de Noica, doar nejucandu-l. Nu. Meciul nu l-au putut juca niciodata, ei au ramas in afara stadionului, in afara culturii de performanta (cultura de performanta nu l-ar fi putut „otravi”decat pe Liiceanu – dar lipsa de caracter, de onoare, lichelismul metastazic, dualitatea intelectuala de proasta calitate l-au „ingropat” in lautarism cultural, politic, civic; pe Plesu, hermeneul lui Radu Mischiu (poetul!), nu il putea privi cultura de performanta fiindca histrionul este un farseur, un metalambanist de tip Volkswagen, un aplaudac al sosirii minerilor in Bucuresti, exact cand el era membru (al Guvernului), fost corespondent al secretarului general al PCR, tovarasul Nicolae Ceausescu (antrenorul sau de dizidenta), gurist, la Tescani). Hai sa va delectez cu textul meu despre meciul nemaijucat:
A pierde meciul nemaijucându-l?
Într-un text intitulat „Provocarea lui Noica“ Liiceanu încearcă să explice cum a reuşit împreună cu Andrei Pleşu pierderea meciului în cultura de performanţă: „Pe scurt, şi Pleşu şi eu am pierdut meciul în unicul fel în care puteam să-l pierdem: nemaijucându-l“. Pleşu s-a forţat să devină „valet al Istoriei“ iar Liiceanu administrator şef. Liiceanu încearcă să explice această trădare a lui Noica printr-o cedare în faţa vanităţii. La întrebarea veche a lui Noica, anume: „care vă este opera, dragii mei?“, Liiceanu şi Pleşu n-au nici un răspuns.
Noica le spusese în Jurnalul de la Păltiniş că este stranie şi dificilă condiţia de „fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare“, fiindcă în cultură trebuie să demonstrezi în fiecare zi că meriţi titlul de prinţ. În cultură nu există ereditate. În Uşa Interzisă Liiceanu încearcă un delir despre un altfel de meci, aşa cum l-ar fi iluminat Cioran. Numai că strategia subversivă e simpluţă: n-ar fi putut juca nici meciul în varianta Cioran:
„Nu puteţi pierde meciul decât într-un singur fel: nemajucându-l, ne spuse Noica, lui Andrei şi mie. Nu ne-am întrebat atunci nici o clipă care era meciul pe care ni-l propunea Noica şi dacă nu cumva mai exista şi alt meci care ar fi putut fi jucat. Numai că meciul lui Noica nu lăsa loc pentru un altul. El era Meciul, unicul care merita cu adevărat să fie jucat. Aici nu încăpea negociere: era vorba de Meciul Culturii, adică al Filosofiei, adică al Gândirii în numele unei Unice Idei, în numele Conceptului. Autoritatea lui Noica era enormă. Andrei a încercat la un moment dat să conteste opunând, în Jurnal, legato-ului noician al ideii legato-ul dintre idee şi viaţă. Acest gând subversil, pe care Noica s-a grăbit să-l condamne, ar fi trebuit să ridice un semn de întrebare asupra oportunităţii meciului pe care Noica ne propunea, ne cerea, ne obliga (în cele din urmă) să-l jucăm. Trebuia oare meciul acesta jucat până la capăt? Cioran a apucat să-mi spună în treacăt că nu. Mesajul lui era simplu, dar greu de perceput de prima dată: „părăsiţi o vreme terenul acesta de joc, staţi o vreme pe tuşă, atât cât să înţelegeţi că acesta nu e meciul vostru, plecaţi în cele din urmă, deschideţi alt teren de joc, puneţi premisele altui meci, al meciului care va fi meciul vieţii voastre“. Noica îmi lăsase, înainte de plecarea mea în Germania „cu limbă de moarte“ (şi Jurnalul de la Păltiniş se încheia aici) sarcina să citesc Kant integral în ediţia lui Cassirer (reţele intermediare fuseseră Hegel în ediţia Glockner şi Goethe în ediţia Propylaen) ca o condiţie inconturnabilă pentru ajungerea mea la „concept“. Aceasta era etapa finală a unei programate uitări de sine, a definitivei despărţiri de tine pe drumul împlinirii „performanţei culturale“, a topirii eu-lui în spaţiul impersonal al „Spiritului obiectiv“. Acesta era capătul iniţierii paideice, punctul terminus pentru mântuirea prin cultură. Mi-au trebuit ani şi ani de zile ca să înţeleg că problema nu era cât şi ce anume citeşti, ci în ce măsură lecturile sale rămâneau atârnate de vibraţia care eşti, în ce măsură o slujeau, ajutându-te să o modulezi către expresia ei finală. „Vibrează şi citeşte ce vrei“, ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decât reţeta dopajului cultural. În numele „uitării bune“ pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-ţi ucide „sufleţelul“ (acest rezervor de remuşcări şi regrete care bruiază gândirea), Noica ne pregătise pentru un meci care nu era al nostru. „Care îţi e ideea? “, ne întreba periodic Noica. „Care ţi-e vibraţia?”, ar fi trebuit să sune întrebarea. Punctul de decurgere era totul. Vibraţia, şi nu ideea, trebuia să ne ghideze lecturile. Când am înţeles asta era târziu. „Vreau să fiu un întârzietor“, aşa îşi definea Noica rolul lui pe lângă noi. În cazul meu a reuşit în exces. Şi mai spunea: „Vreau să vă învăţ dezvăţul“, dar uitase să spună: dezvăţul de el“.
Povestea asta cu meciul pierdut pentru că nu a fost jucat este suprarealistă şi amuzantă. Sigur, e mai uşor să publici tot felul de pălăvrăgeli decât să scrii vreo metafizică un pic mai nouă. Într-un dialog purtat între Liiceanu şi Pleşu (Liiceanu, Pleşu şi îngerii, Orizont) se vede cât de rigid este Liiceanu „în gândire“ (ca să spună o vorbă despre îngeri el ocoleşte un pic prin Kant, un pic prin Heidegger – exprimându-se cu greu, de parcă se traduce singur), Pleşu fiind ceva mai plastic dar nereuşind să-şi depăşească dilema. Ca să vorbeşti despre îngeri trebuie să fi adulmecat un pic de Meinong, un pic de tetralemă, un pic de Corbin (Sohrawardi e prea subtil pentru Pleşu, chiar dacă nu l-a citit), şi ceva Florenski (deşi treaba cu identitatea e altceva decât o bârfă la Cocoşatu’).
Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură?
Aşadar, a pierde un meci prin neprezentare înseamnă că nu joci meciul pentru că eşti rezervă, pentru că nu eşti pregătit sau practici alt sport. Când încearcă să ni se spună că aveau poate alt fel de meci de jucat noi întrebăm care e celălalt meci de jucat? Liiceanu, probabil, are de jucat meciul bârfei cu pălăvrăgeală de jurnale. Unde chiar are succes, chiar dacă mai produce câte o capodoperă: „Totul este spus aici. A scrie nu înseamnă a avea „idei originale“, ci a face să intre în vibraţie coarda care eşti“. Liiceanu ar sugera că drama lui „destinală“, ca să zic aşa, îşi are izvoarele în coarda care este. Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură? După propriile mărturisiri privind trădarea lui Noica s-ar putea să fie. Nu-i este însă uşor nici coardă să fie: „Simetric, în cazul în care coarda e flască, înseamnă că potenţialul (…) s-a risipit într-o proastă gospodărire a lui“.
Desigur preţioasele ridicole aveau mai mult talent. Un meci nu-l joci pentru că eşti figurant. Un meci îl poţi juca dacă ştii regulile jocului, dacă rezişti în faţa adversarului, sau dacă ştii un sport omologabil. Bârfa şi pălăvrăgeala par a fi viitoare sporturi olimpice. Liiceanu are dreptate: n-are idei originare, dar este o coardă care intră uşor în vibraţie. Faptul că nu prea au operă poate fi trecut cu vederea. Faptul că Pleşu nu l-a citit pe Kant nu-i un lucru remarcabil. Că nu vrea să guste o porţie din Sein und Zeit nu-i o mare tragedie chiar dacă vorbeşte către diverse cucoane cu oarece aplomb despre Dasein, wissen şi alte chestii subtile şi vesele. Cei doi figuranţi mâncători de mici la Cocoşatu’ îmi amintesc de Sinan Paşa la Călugăreni, deşi, ca să fiu sincer, n-am participat la vremea cuvenită la filmări. Problema acestor figuranţi cu mult succes este nu plagiatul, nu lipsa de cinste intelectuală, nu culturica de tip caşcaval, nici limba română inflamată de cacofonii şi pornografii fără voie – ci mentalul învechit, retardat. Un mental în stare de comă, chiar ingomflabil.
A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…
Demonstratiile lui Constantin Barbu despre plagiatele lui Liiceanu, Plesu, Patapievici, Manolescu si Cartarescu continua, in exclusivitate, la Ziaristi Online
Pana atunci, va recomand:
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13 iunie 1990, 22, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, brucan, caderea, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNSAS, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctorat, dottore, dr, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Neo-Komintern, neo-kominternul, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, unesco, Universitatea de Vest, utc, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 4 Comments »
“Plagiatul este proba unui dispret suveran pentru dreptul la proprietate, in acest caz la proprietatea intelectuala. Plagiatorul este un hot si un sarlatan.” – Vladimir Tismaneanu
“Timpul este o reprezentare necesară, care se află la baza tuturor intuiţiilor.” – Kant, Critica raţiunii pure, Teoria elementelor, Estetica transcendentală, în secţiunea a doua intitulată Despre timp, în par. 4, Expunerea metafizică a conceptului de timp
“Timpul este o reprezentare necesară, care se află la baza tuturor intuiţiilor”. – Patapievici, Omul recent, Humanitas, Trei editii
“Kant a scris Critica raţiunii pure în sec.18, iar Patapievici a scris Omul recent în veacul 21. Verdictul e simplu de formulat: numai Kant n-a copiat“. – Constantin Barbu, Pamfletul Negru
“Cuvântul grecesc angelos, ca şi cel ebraic (malakh), ca şi cel arab (malak), sau persan (fereshteh) înseamnă «mesager».“ – Andrei Plesu, Despre ingeri, Humanitas, 2010, p 260
“A partir du sens courent du mot grec Angelos, messager (qui a pour équivalent l‘hébreu malakh, l‘arabe malak, le persan fereshteh), nous avons a considérer….“ – Henry Corbin, Le paradoxe du monothéisme, L‘Herne, Paris, 1981, p. 81
Caz destul de rar, Andrei Pleşu copiază în câte două cărţi deodată. El scrie în Despre îngeri (ed. cit., p. 260) şi în Limba păsărilor (ed. cit., p. 253), fără să citeze pe nimeni: “Cuvântul grecesc angelos, ca şi cel ebraic (malakh), ca şi cel arab (malak), sau persan (fereshteh) înseamnă «mesager».“ Andrei Pleşu plagiază din Henry Corbin, traducător el însuşi al lui Heidegger, autor a peste 15 lucrări capitale despre filosofiile Iranului. – Constantin Barbu, Pamfletul Negru
Pana in urma cu numai trei luni, Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a fost cunoscut, timp de 12 ani (!), ca posesor al unui doctorat cu teza “
Si, “intamplator”, acum, cand Victor Ponta a sters putin pe jos cu CC al GDS, recte Tismaneanu, Patapievici, Lazescu, Dobrincu si alti tovarasei, aflam, via “o sursa anonima” (cat curaj au intelectuanalii nostri!) ca e si el un plagiator. Sa plateasca, desigur! Dar oare n-ar trebui sa stea putin la rand?
Maestrul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica, a publicat dovezi de necontestat privind plagiatele “elitei” ICR-iste, recte Patapievici, Plesu, Liiceanu, Cacartarescu si Manolescu. Le prezint, din nou, mai jos, in speranta ca vor fi civilizati cu totii si nu-l vor lasa pe Ponta sa li se bage in fata la coada de dezdoctorat a plagiatorilor si profitorilor tuturor regimurilor.
Ziaristi Online:
Filosoful Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica si autor al mai multor Proiecte Nationale, cum sunt integralele Mihai Eminescu si Dimitrie Cantemir, dupa un prim dialog antrenant cu jurnalistul Costin Cretu, publicat sub titlul Pamfletul negru, continua dezvaluirile sale cu o “autopsie vie” pentru fostii sai colegi de la Paltinis, Liiceanu si Plesu, pe langa care il adauga si pe Patapievici dar nu-i uita nici pe Cartarescu si Manolescu. Constantin Barbu (foto alaturi de Parintele Nicolae Steinhardt la inmormantarea filosofului Constantin Noica) nu numai ca ii acuza pe cei trei de plagiat, dar o si demonstreaza, indubitabil. In urma unor acuze similare facute in ziarul Ziua, in celebru articol “Liicheanu” in care erau dezvaluite si fraudele patronului Humanitas, considerat “un profitor al tuturor regimurilor”, acesta i-a dat in judecata pe autori pretinzand prin casa de avocatura a lui Valeriu Stoica daune morale de trei miliarde lei (300.000 roni). Procesul “Liicheanu” se afla inca in curs. Independent de acesta, Constantin Barbu isi propune ca adevarul despre cei doi fosti navetisti pe la Paltinis, Paris si Heidelberg sa iasa la lumina si este dispus sa mearga pentru aceasta chiar si in Instanta, pentru a lamuri o data pentru totdeauna impostura celor trei.
Iata dovezile:
Falsficaţionistul Manolescu si colegul lui Magureanu, Liiceanu (III)
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Basescu, brucan, Cartarescu, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, Constantin Barbu, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, dottore, dr, GDS, GDS - noul komintern, ICR, impostor si plagiator, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, KGB, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, manolescu, Mihai Eminescu, neo-kominternul, Pamfletul Negru, Patapievici, PCR, plagiat, plagiator, Plesu, Ponta, sie, sri, Universitatea de Vest, Wissenschaftskolleg zu Berlin 7 Comments »
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Constantin Barbu, Mihai Eminescu, ziaristi online 2 Comments »
Context. De supravegherea lui Titu Maiorescu[1] vorbim în contextul declanşării primei conflagraţii mondiale (15 iulie 1914), al neutralităţii României (1914-1916), dar şi a preconizatei intrări a ţării noastre în război, acţiune pregătită de guvernul Ion I.C. Brătianu, timp în care şi Poliţia Capitalei şi-a intensificat măsurile cu caracter informativ. Maiorescu era atunci suspectat de legături cu Puterile Centrale (In principal Germania si Austro-Ungaria – Nota Z.O.) , aşa încât, în primăvara anului 1915, el este supus unei veritabile monitorizări a Serviciului de Siguranţă din cadrul Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Supravegherea s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, agenţii executându-şi misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat acest veritabil filaj, preşedinte al Consiliului de Miniştri era marele om de stat, liberalul Ion I.C. Brătianu, ministru de Interne Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care i-a urmat ,,kneazului’’ Dimitrie Moruzi. (…)
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Ziaristi Online va prezinta o nota informativa a Ambasadei Austro-Ungariei la Bucuresti care tinea sa stie cu exactitate cu ce se mai ocupa Mihai Eminescu. In exclusivitate, fotocopia notei de urmarire a lui Mihai Eminescu obtinuta de jurnalistul si istoricul George Damian si notele ,,Biroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, in ce-l priveste pe Titu Maiorescu, scoase la lumina de comisarul si istoricul Florin Sinca.
Integral la Ziaristi Online: Eminescu, urmarit de securitatea austro-ungara, Titu Maiorescu supravegheat informativ ca agent al Austro-Ungariei. DOCUMENTE INEDITE »
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos: Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare…. Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
Adrian Boeru
Vedeti si
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 1940, 1941, 20 de ani de la ctitoria Manastrii Petru Voda, A photo journey into the Romanian Eastern Orthodox realm, acad. Florin Constantiniu, Academia Romana, adormirea maicii domnului, Adrian Boeru, Agapia, Album de fotografie, Album foto in editie bilingva, Amin, Anghel Papacioc, anticomunism, Arbore, Arsenie Papacioc, Basarabia, basarabia romana, biserica, Biserica Ortdoxoa Romana Biruitoare, Biserica Ortodoxa Romana, Biserici si Manastiri, BOR, Botezul, Bucovina, Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca, Calea Sfintilor, Calugari, Calugarul, Caminul de batrani de la Petru Voda, Caminul de copii de la Petru Voda, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala, compania, Copou, Corneliu Codreanu, Craciun, Craciun la Manastire, Credinta, Crestinarea romanilor, Crestinism Romanesc, Crestinismul la Dunare, Cristina Nichitus, Cristina Nichitus Roncea, Cristina si Victor Roncea, Ctitoria Parintelui Justin, Cu noi este Dumnezeu, Cununie, Cuvant Inainte de Florin Constantiniu, Dacii liberi, Detinuti politic, Doamne ajuta, Dobrogea, Eastern Orthodoxy, Ecaterina Vircolici, Editura Compania, Eminescu, Familia Ortodoxa, Femeia Stie, Fiul lui Dumnezeu, florin constantiniu, Fotograf, Fotografa Cristina Nichitus, Fotografi din Romania, Fotografi Romani, Fotografie, Fotografii din manastiri, Frontul de Est, Frumusetile Romaniei, Galata, GANDIREA, Gura de Rai, Gurile Dunarii, Hristos in mijlocul nostru, Humor, Iarna la Manastire, iasi, Iisus Hristos, Impartasania, Inalt Preasfintitul Teofan, interviu, Invatatura lui Hristos, IPS Teofan, Isihastru, Iustin Parvu, Justin Parvu, maica domnului, Manastirea “Sfanta Maria” din Techirghiol, manastirea petru voda, Manastiri, Manastiri din Moldova, Manastiri din Romania, Mantuitorul, Marea Neagra, Maresalul Ion Antonescu, Martirii anticomunisti, Marturistitorii, Maslu, Mediafax, Mesterul Manole, Miclauseni, Mihai Eminescu, Miorita, Mirungerea, Miscarea Legionara, Mitropolia, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Mitropolitul Teofan, Moldovita, Monahi, Monahii, Monahul Filotheu, Mos Craciun, Muntii Neamtului, Nasterea Maicii Domnului, Neamt, Nistru, nunta, Nunta la Manastire, On earth as it is in heaven, Orthodox, Orthodoxy, Ortodox, Ortodoxia Romana, Ortodoxie, Paltin, Paradis, Parintele Arsenie, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Atanasie, Parintele Calciu, Parintele Cleopa, Parintele Filotheu Balan, Parintele Gheorghe Calciu, Parintele Ilie Cleopa, Parintele Ioanichie, parintele ioanichie balan, Parintele Iustin, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Parintele Justin pe Frontul de Est, Parintele Teofan, Pateric, Pe-un picior de plai, Pe-un picior de plai pe-o gura de rai, pelerinaj, Pelerinaj la Manastiri, Petru Voda, Poiana Marului, Portile Raiului, Portofolio, Portofoliu, Post, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Precum in cer, Precum in cer asa si pe pamant, Precum-in-cer.ro, Preotia, Prut, Pustie, Pustnic, Putna, Razboiul Sfant, rezistenta armata anticomunista, rezistenta din munti, Romania Mare, Romanian Orthodoxy, Romanian Photographers, Romanian Photography, Roncea, rugaciune, Rugaciunea Domneasca, Sacrificiu, schimbarea la fata, Secu, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfanta Cuvioasa Teodora, Sfanta Parascheva, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfantul Apostol Andrei, sfantul arhanghel mihail, Sfantul Daniil Sihastrul, Sfantul Paisie, Sfantul Paisie de la Neamt, Sfantul Pantelimon, Sfintele Taine, Sfintii Arhangheli, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, sfintii inchisorilor, sihastria, Sihastru, sihla, Slava lui Dumnezeu pentru toate, Spovedania, Staret, Stefan cel Mare si Sfant, Sucevita, Taran, Taranul Roman, Teodora de la Sihla, Totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor, Transhumanta, Transilvania, Transilvania Romana, Trei Ierarhi, Varatec, Viata la manastire, Viata manastireasca, Voronet, ziaristi online, ziua 3 Comments »
Dr Larry Watts in revistele SRI si CIA despre cartea coordonata de George Maior, Un Razboi al Mintii
“Pentru straini cartea este utila sub aspectul reflectarii gandirii din intelligence-ul romanesc si transformarilor actuale si un indicator al preocuparilor vechi si noi pentru specialistii romani in domeniu. Este, de asemenea, de interes pentru cei care analizeaza comparativ reformele in intelligence si preocuparile in domeniu in spatiul post-comunist.”
Despre acest gen de desproprietărire a vorbit îndurerat Domnul de la Timpul conservatorilor de acum un veac şi jumătate, Mihai Eminescu: Poporului i se „ia, i se tot ia şi lui nu i se dă nimic în schimb.”
Mihai Ghimpu: “Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român.”
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: “civil society”, 16 mai 1812, 1812, A Mind War, Academia Oamenilor de Stiinta din Romania, AOSR, Basarabia, Center for the Study of Intelligence, Chisinau, CIA, clipa, dinu sararu, Dorin Chirtoaca, Editura Rao, Fundatia Nationala pentru Civilizatie Rurala „Niste tarani’’, george maior, ilie badescu, Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ioan scurtu, Larry Watts, Mihai Eminescu, Mihai Ghimpu, Niste Tarani, Prof Univ Dr Ilie Badescu, Revista Clipa, Romania, Rusia, servicii secrete si cunoasterea strategica in secolul XXI, Serviciul Roman de Informatii, Societatea Civila, societatea in civil, sri, SSI, Stejarel Olaru, Studies in Intelligence, Un Razboi al Mintii, Un Razboi al Mintii: Intelligence, Universitatea Taraneasca, victor roncea, ziaristi online 1 Comment »
“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”
Femeia Stie: Precum in cer, o expozitie de fotografie altfel
Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.
Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.
Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.
Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.
Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.
FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?
Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.
Integral la Precum-in-cer.ro
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 1940, 1941, 20 de ani de la ctitoria Manastrii Petru Voda, A photo journey into the Romanian Eastern Orthodox realm, acad. Florin Constantiniu, Academia Romana, adormirea maicii domnului, Agapia, Album de fotografie, Album foto in editie bilingva, Amin, Anghel Papacioc, anticomunism, Arbore, Arsenie Papacioc, Basarabia, basarabia romana, biserica, Biserica Ortdoxoa Romana Biruitoare, Biserica Ortodoxa Romana, Biserici si Manastiri, BOR, Botezul, Bucovina, Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca, Calea Sfintilor, Calugari, Calugarul, Caminul de batrani de la Petru Voda, Caminul de copii de la Petru Voda, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala, compania, Copou, Corneliu Codreanu, Craciun, Craciun la Manastire, Credinta, Crestinarea romanilor, Crestinism Romanesc, Crestinismul la Dunare, Cristina Nichitus, Cristina Nichitus Roncea, Cristina si Victor Roncea, Ctitoria Parintelui Justin, Cu noi este Dumnezeu, Cununie, Cuvant Inainte de Florin Constantiniu, Dacii liberi, Detinuti politic, Doamne ajuta, Dobrogea, Eastern Orthodoxy, Ecaterina Vircolici, Editura Compania, Eminescu, Familia Ortodoxa, Femeia Stie, Fiul lui Dumnezeu, florin constantiniu, Fotograf, Fotografa Cristina Nichitus, Fotografi din Romania, Fotografi Romani, Fotografie, Fotografii din manastiri, Frontul de Est, Frumusetile Romaniei, Galata, GANDIREA, Gura de Rai, Gurile Dunarii, Hristos in mijlocul nostru, Humor, Iarna la Manastire, iasi, Iisus Hristos, Impartasania, Inalt Preasfintitul Teofan, interviu, Invatatura lui Hristos, IPS Teofan, Isihastru, Iustin Parvu, Justin Parvu, maica domnului, Manastirea “Sfanta Maria” din Techirghiol, manastirea petru voda, Manastiri, Manastiri din Moldova, Manastiri din Romania, Mantuitorul, Marea Neagra, Maresalul Ion Antonescu, Martirii anticomunisti, Marturistitorii, Maslu, Mediafax, Mesterul Manole, Miclauseni, Mihai Eminescu, Miorita, Mirungerea, Miscarea Legionara, Mitropolia, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Mitropolitul Teofan, Moldovita, Monahi, Monahii, Monahul Filotheu, Mos Craciun, Muntii Neamtului, Nasterea Maicii Domnului, Neamt, Nistru, nunta, Nunta la Manastire, On earth as it is in heaven, Orthodox, Orthodoxy, Ortodox, Ortodoxia Romana, Ortodoxie, Paltin, Paradis, Parintele Arsenie, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Atanasie, Parintele Calciu, Parintele Cleopa, Parintele Filotheu Balan, Parintele Gheorghe Calciu, Parintele Ilie Cleopa, Parintele Ioanichie, parintele ioanichie balan, Parintele Iustin, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Parintele Justin pe Frontul de Est, Parintele Teofan, Pateric, Pe-un picior de plai, Pe-un picior de plai pe-o gura de rai, pelerinaj, Pelerinaj la Manastiri, Petru Voda, Poiana Marului, Portile Raiului, Portofolio, Portofoliu, Post, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Precum in cer, Precum in cer asa si pe pamant, Precum-in-cer.ro, Preotia, Prut, Pustie, Pustnic, Putna, Razboiul Sfant, rezistenta armata anticomunista, rezistenta din munti, Romania Mare, Romanian Orthodoxy, Romanian Photographers, Romanian Photography, Roncea, rugaciune, Rugaciunea Domneasca, Sacrificiu, schimbarea la fata, Secu, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfanta Cuvioasa Teodora, Sfanta Parascheva, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfantul Apostol Andrei, sfantul arhanghel mihail, Sfantul Daniil Sihastrul, Sfantul Paisie, Sfantul Paisie de la Neamt, Sfantul Pantelimon, Sfintele Taine, Sfintii Arhangheli, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, sfintii inchisorilor, sihastria, Sihastru, sihla, Slava lui Dumnezeu pentru toate, Spovedania, Staret, Stefan cel Mare si Sfant, Sucevita, Taran, Taranul Roman, Teodora de la Sihla, Totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor, Transhumanta, Transilvania, Transilvania Romana, Trei Ierarhi, Varatec, Viata la manastire, Viata manastireasca, Voronet, ziaristi online, ziua 2 Comments »
Ziaristi Online
July 11th, 2012 
VR 
