”Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de către președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România – pagina 621, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, Editura Rao)
”Următorii pe lista celor mai numeroși în cadrul comunității de analiști din serviciile de informații specializați pe problemele Europei de Est și ale Balcanilor după americanii de origine poloneză erau americanii de origine maghiară (…) Este demn de notat faptul că șeful de operațiuni al Diviziei pentru Europa de Est / URSS a CIA din perioada Revoluției din România era un imigrant ungur, la fel ca analistul CIA însărcinat cu problemele României. Merită observată experiența primului șef al Serviciului de Informații Externe al României când a încercat să stabilească o legătură cu serviciile de informații din SUA (…) i-au fost înmânate 21 de cărți de vizită ale interlocutorilor dintre care 11 erau analiști cu nume maghiare…”. (Larry Watts despre prezența maghiară în cadrul serviciilor de informații americane la momentul 1989 și imediat după acest moment – p. 82, 91)
Asadar, Senatul Romaniei, nu Parlamentul de la Budapesta, a votat varianta UDMR, trecuta prin… aprobare tacita, presedintele de sedinta, domnul Melescanu, invocand ca “nu era indeplinit cvorumul de vot”, “fara sa fi avut loc niciun fel de dezbatere, fara niciun fel de discutie in public”, fiind, totusi, vorba “despre o chestiune de interes national, despre reimpartirea, pe regiuni, a Romaniei”! Or, in 1968, propunerea de revenire la judete a fost publicata in presa, spre dezbatere publica, nu pe tacute, nu pe furis, nu departe de parerile romanilor.
Forum de analiză și discuții a oportunității regionalizării, Conferinţa „Regionalizarea României – între tradiţie şi model european”, organizată de Centrul de Cercetare pentru Drept şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Facultății de Ştiinţe Economice Juridice şi Administrative și Facultatea de Științe și Litere, Departamentul Istorie și Relații Internaționale, sub egida Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureş îşi propune, în mod lăudabil, căutarea criteriilor și modalităților care să faciliteze conturarea alternativelor viabile de regionalizare în plan legislativ și administrativ.
„Dacă nu m-aş simţi atât de român, poate aş putea să mă detaşez fără greutate chiar în muncile mele impuse de împrejurări […]. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”
Mircea Eliade, Jurnalul portughez…
Adevărat,Profesorul şi Istoricul Gheorghe Buzatu a plecat la cele Veşnice, mult prea devreme, mult prea grăbit, la nici 74 de ani, lăsând în urmă o vastă operă istorică, prieteni dragi şi fideli, buni colegi şi, nu în ultimul rând, o familie îndurerată. A plecat discret din mijlocul cărţilor şi documentelor atât de dragi lui, ca un demn slujitor al istoriei… Fiindcă oşteanul se jertfeşte pe câmpul de luptă, preotul în altar, iar istoricul în bibliotecă…Deşi tragic şi dureros, trebuie să o recunoaştem că Profesorul a avut parte de o moarte frumoasă… Onorabilă şi pilduitoare.
Adevărat, timpul nu a mai avut răbdare cu Profesorul, sau poate – nebănuite fiind căile Domnului – aşa i s-a menit de către Dumnezeul strămoşilor noştri: Să călătorească spre Lumina cea adevărată pentru a nu mai întârzia la simpozionul celest…Pentru a-i întâlni pe marii înaintaşi, bărbaţi de stat, istorici, oameni de cultură şi, totodată, repere de luptă şi conştiinţă românească pe care i-a evocat cu atâta dragoste în cărţile sale…Pentru că, indiscutabil, Profesorul Gh. Buzatu s-a înscris demult în galeria marilor istorici şi gânditori care au binemeritat de la neam şi ţară. Întreaga sa operă şi activitate s-a fixat pe o axă naţională pe care a urmărit-o cu înverşunare şi credinţă, renunţând la comoditatea alinierii, la tentaţiile materiale, la ispitele decoraţiilor, medaliilor şi confirmărilor academice şi nu numai… Fiindcă aceste recunoaşteri erau lanţ şi lacăt spiritului viu şi cuvântului său independent. Îi anulau discret, apoi direct, aşteptările, credinţele, adevărurile…
Adevărat că dispariţia Profesorului a determinat abrupt conştientizarea unui gol imens în sufletele noastre, ale celor care l-am preţuit, iubit şi, poate, chiar înţeles. A conturat sfâşietor imaginea unei moşii aşezate la răscrucea tuturor răutăţilor, abandonată şi bântuită de cumplite stihii. Profesorul a sfătuit şi coordonat cu răbdare şi tact, cu blândeţe şi modestie proverbiale, cu generozitate boierească, cu profesionalism o serie de discipoli ce reprezintă tânăra generaţie de istorici. A fost considerat de cei mai tineri îndrumător şi creator de climat istoriografic, a fost receptat ca cel mai de seamă specialist al istoriei celui de-al doilea război mondial, a ridicat şi indicat, totdeauna, probleme/teme de maximă importanţă şi impact, dar mai ales i-a făcut pe cei tineri să iubească şi să respecte documentele de arhivă, să slujească după pricepere şi… caracter istoria cea adevărată…Cea care nu se lasă ademenită/siluită de vitregiile vremii şi nici trunchiată/deturnată de teoriile falşilor directori de opinie şi conştiinţă „românească”, a celor care păstoresc în ultimul timp instituţii culturale şi/sau societatea civilă. Prin urmare, mărturisesc fără urmă de echivoc întreaga mea preţuire faţă de Istoricul exigent cu sine şi cu ceilalţi, „primejdios pentru sine şi pentru alţii” – după cum spunea odinioară Emil Cioran – tocmai prin temele tratate, prin perspectivele şi abordările lansate, argumentate… Faţă de Istoricul de atitudine şi altitudine, care ignoră aristocratic ereziile sterile şi găselniţele nocive ca metodă şi tendinţă în demersul istoriografic. Dar mai cu seamă, evoc în aceste rânduri pe Istoricul de mare curaj şi caracter, înzestrat cu aceea înverşunare pozitivă care se bate prin scris şi cuvânt pentru adevărul neamului său. Pe cel care, de nenumărate ori, a încercat,luptat şi învins lumea, sfidând suveran recomandările inchizitoriale şi aberante ale „corectitudinii politice” şi care – aşa cum preciza odinioară marele vizionar Vasile Pârvan – „nu lucrează cu realitatea unor contingenţe de douăzeci şi patru de ore, ca jucătorul de bursă, ci cu realitatea unor stabilităţi milenare ale sufletului ancestral”, slujind, am spune noi, cu acribie şi pasiune – înainte de toate – adevărul…şi numai adevărul istoric.
Adevărat că, după cum s-a spus şi se va mai spune încă de către unii confraţi ai Profesorului – politicos, circumstanţial, dar, în definitiv, arid şi ne-implicat -, odată cu moartea lui, „Istoriografia rămâne mai săracă”… Eu cred, însă, că acest moment reprezintă, în fapt, trecerea Profesorului Gh. Buzatu din Istoriografie în Istorie. Pentru că, prin cărţile sale, prin rostire, dăruire şi caracter, el înduhovniceşte istoria, îmbrăcând veşmântul Veşniciei. A părăsit această lume din ce în ce mai tulbure, măcinată de patimi mărunte, interese meschine şi nimicnicii, pentru a se muta la Domnul, pentru a se regăsi cu alţi dreptmăritori, care din veac au plăcut Lui…Mântuitorului…
Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Sfântul Lazăr, joi, 23 mai, ora 12.00.
Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.
Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.
Ultimele zvonuri despre persoana pregatita sa-i ia locul profesorului Birsan, caruia ii va expira mandatul in data de 16 decembrie 2013, arata ca aceasta este judecatoarea Iulia Motoc, de la CCR (foto sus la GDS), insa inainte de aceasta, atunci cand s-a pornit dosarul abuziv la DNA impotriva sotilor Birsan, persoana agreata era fosta procuroare comunista Monica Macovei (membra de onoare si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor din Romania – ACCEPT , sponsorizata in principal de miliardarul George Soros – nota red. – vezi si foto via Wikipedia). Cititi in continuare scrisoarea adresata Comisiei senatoriale de ancheta, demers care reprezinta o premiera europeana tragica, si anume un judecator al CEDO acuza statul care l-a propulsat in functie de terorizarea sa si a familiei sale, in scopul de a fi debarcat din functie cu ajutorul unor institutii aservite, pentru ca in locul sau sa fie adusa o persoana obedienta politic.
Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
In volumul “Cei dintai vor fi cei din urma” autorul reia firul conflictului manifestat intre Romania si Pactul de la Varsovia, intrerupt in primul volum in anul 1978, si il continua pana in prima saptamana a lunii decembrie 1989.
Conform traditiei inaugurate in turneul de lansare a lucrarii “Fereste-ma, Doamne, de dusmani” si “Cei dintai vor fi cei din urma”, cel de-al doilea volum din trilogia dedicata Romaniei de istoricul american Larry Watts, va fi lansat, dupa Bucuresti, tot la Iasi, chiar azi.
Când România era pusă la zid ca la Târgoviște… România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României narată de istoricul american Larry Watts. România la zid – laitmotiv istoric, dar și realitate a momentului.
Este jenant când respectivul autor Ion MIhai Pacepa nu se mulţumeşte “doar” cu supralicitarea meritelelor cu care doreşte să intre în istorie, ci minte, falsifică grosolan realităţile, sperând că astfel cititorul va putea fi manipulat.
Pe dl. Iancu n-am avut ocazia să-l întâlnesc personal, dl. Tismăneanu m-a impresionat prin gestul de civilitate cu care m-a salutat discret, dar ca pe un vechi prieten, deşi nu ne văzuserăm până atunci, la lansarea cărţii sale – interviu cu preşedintele Ion Iliescu.
Ziaristul din Germania vorbeşte de “nemernicie”, “minciună”, “hidoasele metode”, “calomnii”, “seamănă cu a naziştilor”, “primitivul ton xenofob”, “faţa sinistră”, “ticăloşie”, “inflexiuni fasciste şi legionare”, “trivializarea şi relativizarea Holocaustului”, “utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti”, “abominabile figuri”, “odioase exemplare”, “obsesii ultranaţionaliste”, “uneori imund” (blogul lui Victor Roncea –n.n.), “să declanşăm o revoluţie” (bolsevica? – n.n.) “împotriva lor”. Universitarul din America începe cu “Nimic nu este mai revoltător, mai şocant şi mai repugnant…”
Gazeta de Nord Vest, publicatie din Satu Mare infiintata in 3 ianuarie 1990, a fost rasa de pe internet in cursul zilei de ieri, 9 mai 2013, iar redactorii dati afara din sediul redactiei cu gorilele unei firme de “security”. Scandalul, chiar daca are pe fond, in aparenta, diverse cauze locale, are loc dupa aparitia in presa a unor acuzatii extrem de grave ale senatorului PSD de Satu Mare Valer Marian, colaborator al Gazetei, la adresa presedintelui Partidului, premierul Victor Ponta, si a socrului sau, Ilie Sarbu. Totodata, ultimul articol cu tenta de investigatii aparut in Gazeta, in data de 8 mai a.c., facea referiri la anumite intoxicari privind conducerea SRI, respectiv legate de prim-adjunctul Florian Coldea, servite, olograf, de un anume colonelul (r) Ioan Timis, implicat in actionariatului Gazetei.
Cărțile lui Larry Watts atestă, din surse neromânești, același adevăr, chiar dacă autori deloc dezinteresați se încăpățânează să susțină stereotipul mincinos al obedienței totale a României postbelice față de Moscova.
„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet
MOTTO: “Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viață. Noi însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget”
Faptul că Dl. Marian Preda, actualul decan al Facultăţii, este un sociolog de o mediocritate și incompetență profesională probată prin scrierile și declarațiile sale publice jenante nu este doar problema sa personală.
In ciuda carcotasilor cam grabiti, eu nu cred ca audienta de la BCU a fost constituita din “nostalgici”, dupa cum prevazuse de altfel profesorul Mihai Retegan ca se va spune. Cu ochiul meu de simplu ziarist am vazut in sala atat autentici profesionisti ai informatiei si cautatori independenti ai adevarului cat si o parte importanta din elita fostei, actualei si viitoare securimi, intre care se aflau in calitate oficiala doi consilieri speciali de-ai Premierului si doi de-ai Presedintiei, plus specialisti straini de marca prezenti la noi in tara. Interesul extraordinar pentru acest eveniment a fost reflectat de altfel de cei peste 11.000 de participanti indirecti la lansare, care au urmarit conferinta “Live”, prin intermediul platformei Privesc.eu. Tinand cont ca transmisia in direct a evenimentului s-a desfasurat pe internet (presa centrala, doar de limba romana, a lipsit aproape cu desavarsire, daramite sa se mai si difuzeze ceva pe televiziuni) ma indoiesc profund ca doar “nostalgicii” au fost calare pe calculatoare.
Desigur, se poate pune intrebarea: cine au fost cei 11.000? O parte, semnificativa doar prin capacitatea lor de otravire prin mijloacele de propaganda la care au, inca, acces, a fost cea scoasa in evidenta de profesorul Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”: acele “VIP”-uri intelectualoide care au intampinat cu o violenta salbatica si primul volum, dand din coada si copite si inainte de lansarea celui de-al doilea, “ceea ce demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”, dupa cum afirma istoricul roman.
Daca luam la buchisit cartea lui Larry Watts de la coada, ca sa respectam si titlul – “Cei dintai vor fi cei din urma” – ne vom face o idee din ce zone provin si cine sunt aceste personaje cu apetente viscerale impotriva Romaniei si a adevarului istoric, reliefat de profesorul american in premiera internationala intr-o asemenea forma complexa si unitara. Asadar, studiind ochiometric Indicele de nume, vom constata ca daca trimiterile la URSS sunt cam egale cu cele la SUA, in schimb, volum de informatii cu privire la Ungaria si Budapesta este aproape triplu. In topul topurilor se afla Moscova, apoi CIA, KGB si, la rand, cateva personaje malefice ale istoriei Romaniei, venite cu pluta sau tancul in tara noastra, cum ar fi Leonte Rautu si Ion Mihai Pacepa.
Un Pacepa al carui mit este definitiv spulberat in cartea istoricului si expertului in informatii Larry Watts. Un Pacepa – agent sovietic dovedit -despre care aflam intr-o nota de subsol (p. 151 – aici am gasit si o greseala de cifra – generalul Serb a tradat in 1971 si nu, evident, in 1991; dar sunt sigur ca macar la corectura va fi de folos gasca lui Tismaneanu 🙂 ) ca a fost sustinut in opera sa de intoxicare si dezinformare ante si post-decembrista de niste personaje intre care se numara un fost politruc comunist ca V. I. Tismaneanu, un informator al Securitatii mansurtizat la Radio Europa Libera ca Nestor Ratesh, un fost disident pasaportat in SUA ca Dorin Tudoran, propagandistul de serviciu Dan Pavel si jurnalistul de servicii Sorin Rosca Stanescu (macar cel din urma ar avea datoria sa-si explice pozitia). Un Pacepa publicat cu surle la Humanitas si promovat cu trambite de reteaua antiromaneasca din care fac parte un Liiceanu, un Plesu, un Patapievici (sub umbrela cui?)…
Acestia si alti cativa au reprezentat probabil o parte dintre nostalgicii carcotasilor care or fi urmarit transmisia. Dar restul de 10.990? Restul pana la 11.000 sunt romani. Romani interesati sa afle adevarul despre tara lor. Adevar tinut la secret timp de aproape 70 de ani. Adevar pentru care a fost nevoie de un american ca sa-l aflam, la aproape 24 de ani de la schimbarea violenta de regim din 1989, intregit, dincolo de ceea ce am trait cu totii.
Larry Watts, un specialist al informatiilor de toate categoriile, cu o capacitate analitica remarcabila, reuseste sa completeze Istoria sincera a poporului roman scrisa de regretatul profesor Florin Constantiniu, cat si studiile colegilor sai de crez si generatie, cu o perspectiva ascunsa, pana acum, celor interesati de adevar. O perspectiva care vine ca un izvor de apa via intr-o mlastina de ura, pentru a schimba, categoric, viitorul romanilor, prin cunoasterea in totalitate a trecutului lor, ceea ce se poate constitui intr-o arma redutabila pentru preluarea controlului asupra prezentului nostru.
Capitolul care se inscrie ca un necrolog al lui Pacepa se incheie intr-un mod lamuritor: “In mod ironic, daca exista cu adevarat un “mit” privitor la independenta Romaniei, acesta rezida in faptul ca “independenta” era un termen mult prea palid pentru a descrie politici atat de vizibil si de constant ostile obiectivelor esentiale ale sovieticilor”.
Multumim, Larry Watts!
Si acum, Prefaţa autorului:
Ca sovietolog, m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am „clasat“ această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. Cei dintâi vor fi cei din urmă reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Obstacolul „concepţiilor încetăţenite“ este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
Cei dintâi vor fi cei din urmă se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
Căldura cu care publicul român a primit volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost copleşitoare pentru o lucrare de anvergura şi dimensiunile ei, cu mai multe tiraje după cel dintâi, lansat în 2011. Deşi în cuprinsul său era reliefată discrepanţa uriaşă dintre politica internă restrictivă a României şi cea externă evident liberală, unii au criticat lucrarea ca fiind o abordare „unilaterală“, deoarece nu aborda şi situaţia grea a populaţiei în perioada regimului comunist.
Faptul că volumul în cauză nu s-a axat asupra acestei chestiuni este, în mod cert, real. Dar Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost conceput, în parte, pentru a corecta o perspectivă. Înainte de publicarea sa, analizele post-1989 privind România în cursul Războiului Rece care nu se focalizau în mod covârşitor şi deseori exagerat asupra represiunii interne, ignorând complet comportamentul şi politica sa externă şi de securitate, erau extrem de rare. Atât de rare, încât extraordinarele sale parteneriate occidentale erau interpretate deseori ca o consecinţă a percepţiilor eronate ale Vestului, iar opiniile laudative exprimate de cinci preşedinţi americani şi de diverşi lideri europeni erau privite ca fiind nu evaluări corecte, ci rezultatul credulităţii occidentale. Chiar şi izolarea României în cadrul Pactului de la Varşovia a fost atribuită în mod greşit eşecurilor ei în domeniul liberalizării şi al reformelor.
Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. Cei dintâi vor fi cei din urmă tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său „separat“. Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Focalizarea îngustă a unei mari părţi a literaturii post-1989 pe tema caracterului represiv al regimului politic din România i-a determinat pe numeroşi autori să conchidă că, spre desebire de alţi foşti membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia, România nu beneficia de un „istoric utilizabil“ de pe urma trecutului său comunist. Dimpotrivă însă, analiza popularelor politici externe şi de securitate româneşti demonstrează că trecutul său în acest domeniu critic are o utilitate considerabil mai mare decât cel al oricăruia dintre foştii săi „tovarăşi de luptă“. Iar această utilitate are, după părerea mea, ecouri care reverberează până în ziua de astăzi.
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Profesorul Florin Constantiniu, plecat la Ceruri in urma cu un an, in Sambata Mare, ar fi implinit astazi 80 de ani. Apropiatii si admiratorii l-au aniversat si, totodata, comemorat, la Institutul National pentru Studierea Totalitarismului. Voi prezenta marturiile impresionante despre viata si moartea marelui istoric – unele chiar tulburatoare -, rostite de participantii la omagierea Profesorului intr-un articol insotit de filmari, pe portalul Ziaristi Online. Sa nu il uitam pe bunul Profesor Florin Constantiniu!
Cu ocazia unui eveniment cultural recent am avut onoarea sa-l intervievez pe istoricul Cristian Troncota asupra unor aspecte prezente si in lucrarea Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (Editori: Prof. Gh. Buzatu, V. Roncea, Editura TipoMoldova, Iasi, 2012). Relatarea profesorului univ. dr. Cristian Troncota (video sus, foto jos) este extrem de folositoare celor interesati de adevarul istoric. Expertul in informatii atesta prcatic faptul c asasinarea odioasa a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducatorul Miscarii Legionare, si a camarazilor sai, a fost realizata la comanda cercurilor masonice din Franta in care se invartise Carol al II-lea de mana cu amanta sa, Elena Lupescu.
Va semnalez totodata si o pretioasa recuperarea imagistica si istoriografica a unui eveniment funebru:
Evenimentul la care am facut referire, si in cadrul caruia s-au mai facut si alte precizari fata de terorismul de stat declansat de Carol al II-lea si Elena Lupescu sub influenta masoneriei, la adresa Miscarii Legionare si a membrilor sai, este prezentat pe larg de Ziaristi Online:
VIDEO: Istoricul Cristian Troncota, recunoscut specialist al secretelor serviciilor secrete, a sustinut luni, 25 martie, de Buna Vestire – Ziua Politiei Romane, la sale de conferinte a Bibliotecii Academiei Romane, un expozeu despre Politie si terorismul de stat din perioada dictaturii carliste – referindu-se la asasinatele in masa ale legionarilor -, cu ocazia lansarii cărţii comisarului Florin Sinca ,,Generalul Gabriel Marinescu, poliţistul regelui Carol al II-lea’’, Editura RCR Editorial, Bucureşti.
May 24th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
