Pentru al doilea an consecutiv unui roman militant pentru adevarul istoric privind Basarabia si Bucovine ii este interzis de catre Serviciul de Securitate ex-KGB-ist al Ucrainei (SBU) sa participe la comemorarea victimelor Masacrului de la Fantana Alba. Si nu pentru o zi-doua ci pentru cinci ani de zile (foto). Anul trecut a fost declarat “persona non grata”, pe 2 aprilie, veteranul de razboi si scriitorul originar din nordul Bucovinei Vasile Ilica. Anul acesta a fost randul unui tanar roman originar din Basarabia, Vlad Durnea, fost presedinte al Organizatiei Studentilor Basarabeni din Romania, in prezent consilier al singurului parlamentar PDL care a intrat pe bune in Parlamentul Romaniei, cu o majoritate zdrobitoare, Eugen Tomac, preşedinte al Comisiei permanente pentru comunităţile de români din afara graniţelor, la randul lui nascut in sudul Basarabiei, in prezent in Ucraina.
Cazul neobositului cercetator asupra crimelor sovieticilor din nordul Bucovinei, octogenarul Vasile Ilica, nu este rezolvat de MAE de la Bucuresti nici azi, desi dincolo de frontiera impusa de URSS se afla casa sa natala, in prezent aflata in parasire, cat si mormintele parintilor. Intre timp aflu ca si un alt tanar basarabean a fost interzis. Cei trei se adauga unei liste din ce in ce mai lungi de romani interzisi de statul cu pretentii europene, pentru a carui integrarea in Uniunea Europeana tara noastra aloca resurse importante, materiale si umane, in timp ce inchide ochii nepermis de mult, de la cel mai inalt nivel in jos, la toate atacurile informative derulate asupra romanilor din actuala Ucraina dar si – atentie! – din statul NATO Romania!
Zau ca nu-i corect! Nu vorbesc de faptul ca e o prostie de macho-state sau ca e o hartuiala care incalca normele internationale si bilaterale de diplomatie si buna cuvinta. Asta e clar. Ci ca, daca oricum Ucraina si-a aratat deja muschii asupra Romaniei, demonstrand ca diplomatia noastra este absolut impotenta – nu mai vorbesc de agentii Rusiei, Ucrainei si Ungariei de la nivelul conducerii MAE si ai Presedintiei – ce are cu niste bieti simpli cetateni romani? Sa dai la gioale unui octogener si unui pusti, ca sa priceapa cine? Ca cu iepele si magarii Traiani din varful Dealului se trag de sortulete si se bat pe burta la dineurile simandicoase desfasurate sub cupole si steaguri straine. Mai vor ceva, pe langa Transnistria, la negocierile de la masa verde? Zau ca nu-i cinstit! De ce nu va retrageti pe Insula Serpilor, cu vitele voastre kobe, cu catei si cu purcei, ca sa respiram si noi mai usurat?
Ziaristi Online: Dupa declararea drept “persona non grata” a ziaristului Sergiu Dan de la Rador, originar de peste Tisa si interdictia primita de scriitorul si cercetatorul veteran Vasilie Ilica, anul trecut, chiar a doua zi dupa comemorarea Masacrului de la Fantana Alba, interdictie care se adauga la cea primita de ziaristii Simona Lazar si Valentin Tigau (in calitate de ziaristi, aflati intr-o delegatie oficiala care mergea la sfintirea singurei biserici romanesti din Ucraina, de la Hagicurda), statul roman, respectiv Ministerul Afacerilor Externe, are acum cinci probleme. Cum nu le-a rezolvat pana acum nici pe primele patru, din motive ce tin de capetele ministrilor de Externe si al liderului suprem al diplomatiei “romane”, ne indoim ca va face ceva de acum incolo. Dvs ce credeti?
Vlad Durnea, fost presedinte al Organizatiei Studentilor Basarabeni, in prezent consilier al parlamentarului PDL Eugen Tomac, preşedinte al Comisiei permanente pentru comunităţile de români din afara graniţelor, nu a fost lăsat de autoritatile ucrainene să participe la comemorarea de luni, din Ucraina, de la Fântâna Albă.
La 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de soldaţii sovietici. Din 2011, 1 Aprilie este Ziua Naţională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.
Basarabia-Bucovina.Info a inregistrat anul trecut, la locul Masacrului de la Fantana Alba, o marturie tulburatoare a unuia dintre putinii supravietuitori ai Katyn-ului romanesc, din 1 aprilie 1941, de Sfintele Pasti, cand au fost macelariti cu sange rece aproape 3000 de romani – tineri, batrani, femei, copii – de catre fortele de ocupatie sovietice.
“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.
Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.
Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:
Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”
Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:
Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (https://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)
În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”
Cel care a construit Serviciul de Informaţii Externe al Securităţii, transformând secţia I de spionaj a SSI-ului în Direcţia I de Informaţii Externe a Ministerului Securităţii, a fost Alexander Mihailovici Saharovski. La începutul anilor ’50, Saharovski a devenit şeful consilierilor sovietici din România şi din Securitate. După întoarcerea în Rusia a fost numit adjunct al Directoratului I din NKVD, apoi KGB.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă). Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Oficialităţile maghiare s-au arătat la fel de extremiste, afirmând fără ruşine că-i „poţi subjuga pe români ca pe boi, de care se diferenţiază doar prin faptul că pot vorbi“ (Kossuth Hirjlapia, Buletinul informativ al lui Kossuth, 24 octombrie 1848).
”Existau deja dovezi și multe mărturii despre viaţa de credință a monseniorului și moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit”.
Şi atunci, pentru că un copil trăieşte sentimente naţionaliste, pentru că este agresiv până la prinderea părului cu o bentiţă tricoloră, Sorin Ioniţă a decis: „proastă şi tupeistă”.
Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut un eseu pe marginea Evangheliei.
Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.
Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».
Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».
Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”
Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardtsau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.
Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.
Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?
Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.
Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen, wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.
Recommended Reading:
Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.
Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice
Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.
Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.
În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.
Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!
La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.
Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.
Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.
Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?
Istoricul Larry Watts susţine în noua sa carte, ce va fi lansată pe 15 aprilie de Editura RAO, că acţiunile lui Ion Mihai Pacepa în America au avut rezultatele unei veritabile dezinformări sovietice.
Varsta Serviciului Roman de Informatii este cu un an mai putin decat dainuirea regimului lui Nicolae Ceausescu, scos din istorie in decembrie 1989. De 23 de ani, Romania traieste din demolarea unei dictaturi, cufundata in profanarea propriei identitati, fara a reusi sa prinda trenul noii istorii.
Imagini uluitoare de la manifestația pentru familie care a avut loc pe 24 martie, la Paris. PESTE 1 MILION de oameni, în stradă, în apărarea căsătoriei, contra proiectului de lege „Taubira”, care urmărește să instituie așa-zisa „căsătorie între persoane de același sex” și adopția de copii pentru cuplurile de homosexuali.
Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.
Urmează volumul doi al trilogiei. Deja lumea îl aşteaptă ca pe un mare eveniment pentru că se vor prezenta documente noi, se vor face precizări noi, interpretă ri noi ale evenimentelor din ’89 şi ale celor care au premers momentului decembrie ’89. Când va ieşi această lucrare?
PS Victor Roncea, vineri, 22/03/2013 at 18:52 : In legatura cu alegerile din PDL se adevereste, iata, acum, ceea ce noi am previzionat de hat! Mi-e atat de scarba incat nu vreau sa-mi murdaresc mintea mai mult decat o fac acum pentru a scrie ceva mai elaborat. Parerea mea este, oricum, ca si daca sectoristele lui Basescu si Soros pierd si daca castiga, pentru Basescu e oricum gata: dricul politic il asteapta la poarta Cotroceniului. Vaya con Dios (?) marinero!
PS 2: Cat au luat brigazile rosii ale komisaresei lui Soros si Basescu, “reformistii” trotkisti? 4 %? Bun, atunci putem spune si “Adio, Parlament European!” 🙂 🙂 🙂
Cu un motto de Ilarion Alfeyev de Volokolamsk (foto mai jos, de zilele trecute): “Viitorul spiritual al Europei se va scrie pe axa Vatican-Moscova”
Intr-o postare pe contul de Facebook al lui Valentin Mandrasescu, pseudonimul ales de analistul pentru Romania al activei publicatii online Vocea Rusiei, se sugereaza ca, o data cu instalarea unui Papa iezuit, “A treia Roma” va sprijini cu toate fortele “Prima Roma”. “Astăzi, Ortodoxia moscovită (unica biserică ortodoxă dotată cu rachete nucleare, după cum “se glumeşte” la Moscova) este unicul aliat al Catolicismului adevărat”, afirma analistul de la Rasarit. Totodata ni se prevede, noua romanilor, si o “apocalipsa” de toamna. Desi Contele de Marenches, fost sef al serviciilor speciale franceze, spunea ca modelul preluat de Stalin pentru organizarea structurilor si activitatilor KGB a fost inspirat din cel al ordinului iezuit, nu stiu de ce s-ar bucura Rusia atat de mult cand originile serviciilor speciale americane se bazeaza tot pe apropiati ai aceluiasi ordin. Sau, mai stii? Cercul le inchide pe toate. Redam dialogul nocturn, de dupa alegerea noului Papa, cardinalul italian originar din Argentina Jorge Mario Bergoglio, alias Francisc I:
Azi, după sute de ani, discipolii lui Loyola, “câinii de pază ai bunului Dumnezeu” jubilează. Prietenii mei de la Praga plâng de bucurie. Francisc I este primul papa iezuit. De ce este important? Până acum, exista o regulă nescrisă – un iezuit nu poape fi ales pentru funcţia de suveran pontif. Priviţi cu reticenţă şi neîncredere de către restul bisericii, consideraţi prea radicali (mai ales pentru epoca post Vatican-II) iezuiţii se ocupau de sarcinile cele mai dificile: ideologia, lucrul cu informaţia, interacţiunea cu politicienii şi societatea.
Dacă un iezuit a fost ales să conducă Biserica Catolică, atunci (dacă nu s-au precopsit cu un trădător) avem un semn clar că aripa radicală a catolicilor va da o ultimă şi decisivă bătălie pentru păstratea principiilor şi idealurilor catolice. Vor avea de înfruntat o presiune uriaşă. Un papa care spune un NU hotărât sodomiţilor şi “modernizatorilor”, un papa care este preocupat de echitatea socială va avea o viaţă dificilă, dar anii petrecuţi în interiorul celui mai conservativ ordin al catolicismului ar fi trebuit să-l pregătească pentru aceste dificultăţi. Îi urez succes!
Victor Roncea Inseamna insa, in egala masura, si o intarire a aripii care tinde sa domine si sa submineze Ortodoxia. Ramane de vazut ce va face “A Treia Roma”. Se va uni cu prima? Noroc cu noi ca suntem autocefali!
Valentin MandrasescuVictor Roncea , din experienţa pe care am avut-o cu iezuiţii pot spune cu cerititudine că au multe probleme, dar nu sunt proşti. Astăzi, Ortodoxia moscovită (unica biserică ortodoxă dotată cu rachete nucleare, după cum “se glumeşte” la Moscova) este unicul aliat al Catolicismului adevărat. Catolicismul este într-o situaţie critică în sensul că acum câteva ore au scăpat pe muchie de cuţit de alegerea unui pontific care putea “legaliza” sodomia. Banca Centrală Europeană “a găsit nereguli” la Banca Vaticanului, încă puţin şi rămân fără bani. Noroc că iezuiţii sud-americani au propriile circuite financiare Ei nu sunt în poziţie de a mai ataca pe cineva. Visul lor suprem este să supravieţuiscă şi în alte zone decât favelel din Sao Paolo sau ministerele din Buenos Aires. Francisc va da o bătălie pentru Europa. Eu (şi nu numai eu) îi doresc să câştige.
Valentin MandrasescuVictor Roncea , ref la iezuiţi, atacuri şi autocefalie … La câţi bani se toarnă acum în tot felul de ASUR-uri, catolicii ar trebui să fie ultima problemă pe ordinea de zi a ortodoxilor români. Să vedeţi ce va fi la toamnă …. o să vă fie dor de “micile bătălii” intracreştine.
Victor Roncea Stimate dle Valentin Mandrasescu, ati bagat fitilul si-ati aprins si iasca. Macar dati-ne un pont sa stim si noi de ce sa ne ferim sau cum sa ne pregatim. E de vesta antiglont si casca, de pus baioneta sau direct de bunker? De unde vine racheta? Sau e vorba de vreo implozie?
Valentin MandrasescuVictor Roncea , pe măsură ce punem mână pe nişte chestiuni publicabile, le publicăm iar racheta o să vină de la Bruxelles, ghidajul la sol fiind (ca de obicei) asigurat de discipolii unui celebru speculator financiar.
Victor Roncea Rachetele si minele lui Soros sau Rich (n-am inteles exact care-i seful cui) le resimtim de 23 de ani. Asta trebuie sa fie vreo bomba nucleara atunci… Sper sa le explodeze in brate!
UPDATE: Si o stire la fel de importanta: Xi Jinping este noul presedinte al Chinei, pentru urmatorii 10 ani. Prima vizită oficială în străinătate a lui Xi Jinping în calitate de preşedinte al Republicii este prevăzută, până la sfârşitul lunii, la… Moscova, urmată de un turneu în Africa. Despre acest eveniment scrie, de la Beijing, si Dan Tomozei
“Intr-un context social in care problemele etnice sunt inca o problema majora, a sti mai multe despre trecut ar putea da elevilor impulsul de a vedea mai limpede in viitor. Romania este locul unde trei dictaturi, intre 1938 si 1989, au blocat in diferite feluri accesul la trecut. Faptul ca in Romania au existat lagare de exterminare este deseori ignorat. Ion Antonescu (liderul fascist roman din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial) este perceput ca un erou care a luptat impotriva comunismului si este onorat prin statui ridicate in intreaga tara.”
Draga Konrad-Adenauer-Stiftung, a spune ca Antonescu a fost “fascist” – prin intermediul unei fundatii germane, care ar trebui sa stie cel mai bine cum se mananca fascismul si nazismul – si ca mai este si “este onorat prin statui ridicate in intreaga tara”, ca sa nu mai vorbim de chestia cu lagarele din Romania, este ca si cum ai spune acelasi lucru despre statuile lui Hitler care se preumbla prin Germania de capul lor (e drept, unele sunt vii si dau ordine Romaniei): adica “o minciuna enorma pe plan cosmic”, vorba profesorului Vladimir Iliescu.
In cazul in care chiar nu stiti, pe vremea tatukului “post-comunistilor” din Romania, Ion Iliescu, actualul puscarias de la Jilava, Adrian Nastase, a dat o lege aberanta prin care toate statuile Maresalului Antonescu din Romania au fost demolate si distruse in mai putin de o saptamana, inclusiv cea aflata in curtea Bisericii ctitorita de familia sa (foto sus), Sf. Constantin si Elena din Bucuresti, deci pe o proprietate privata care nu apartine “statului roman”.
Chestiunea ca este perceput ca erou national ati nimerit-o. S-a confirmat si la concursul national organizat de TVR “Mari Romani”. Insa, va asigur, nu o sa reusiti sa schimbati aceasta perceptie cand o dati cu minciuna inainte pe scari mai ceva ca colegii Dvs de la Kremlin-Soviet-Stiftung. Poate Konrad-Adenauer-Stiftung ar trebui sa se ocupe de bustul unui criminal de razboi care a ucis evrei si romani cu mana lui, in Ardealul ocupat de unguri, de unde au fost trimisi spre lagarele mortii evreii care nu au scapat in Regatul Romaniei, al carui conducator era… “criminalul fascist” Antonescu. (Vezi: Bustul Maresalului Antonescu, jos, bustul criminalului Wass Albert, sus!)
PS:La acelasi festival, al carui partener este si Muzeul Taranului Roman, presedintele homosexualilor din Romania, doamna Florin Buhuhuceanu, o va prezenta pe “preoteasa” care l-a “cununat”, in cadrul unei “proiectii speciale” a unui film homosexual, “Ma cheama Kuhru”, sau ceva de genul asta, care va avea loc in fostul sediu al SRI de la SNSPA (se pare ca le place acolo…). Intrarea este libera. 🙂
UPDATE: Ne-a comentat pertinent cuplul IVS si AH. Iata mesajul:
AH/ФЮРЕР şi IVS/ЌОБА
13.03.2013, ora 3 pm – Kremlin – Noi am văzut “Odessa” – o porcărie, iar Florin Iepan ăsta … să-l ajute Satana! Totul este regizat şi, cred ei, holocaustiştii, că vor reuşi să-şi impună PROSTIILE: supărarea pe Academia Română, descoperirea colosală cum că holocaustul brun ar fi numărat 15-20 milioane de victime, identificarea a 42 500 lagăre în Europa lui Hitler (atenţie – nici 42 501, nici 42 499!), iar acum Fundaţia “Adenauer” care-l depistează pe mareşalul Antonescu ca … fascist şi, de ieri, această peliculă despre Odessa … Realitatea este că şi unii, şi alţii sunteţi departe de adevăr, de sursele cunoscute (cel puţin Florinul din Timişoara n-a văzut nici măcar Muzeul de Istorie din Odessa), iar holocaustiştii au atins PARANOIA, situându-se nu PE LÂNGĂ, ci ÎN AFARA ISTORIEI! Iar, dacă-i vorba de Odessa în octombrie 1941, măi Iepane, de ce nu ai reţinut ceea ce a consemnat ATUNCI inegalabilul NICOLAE IORGA despre alungarea Românilor din BASARABIA în iunie-iulie 1940, şi anume:
“Se adună și cresc văzând cu ochii documentele și materialele, actele oficiale și declarațiile luate sub jurământ. Înalți magistrați și bravi ofițeri cari și-au riscat viața ca să apere cu puterile lor retragerea și exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaților, lovituri cu pietre și huiduieli. Toate aceste gesturi infame și criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslănțuit ca sub o comandă nevăzută. De unde atâta ură? Așa ni se răsplătește bunăvoința și bunătatea noastră? Am acceptat acapararea și stăpânirea iudaică multe decenii și evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Și de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă și publică de isprăvile bandelor ucigașe de sectanți sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orașe și sate. Frații noștri își părăseau copiii bolnavi, părinții bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald și un cuvânt înțelegător, fie și numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoștință. Li s-au servit gloanțe, au fost sfârtecați cu topoarele, destui dintre ei și-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele și li s-a furat ce aveau cu dânșii, ca apoi să fie supuși tratamentului hain și vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească față de musafiri și jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde și frățești față de neamul nostru în nenorocire” (Nicolae Iorga, De ce atâta ură?, 6 iulie 1940, Neamul Românesc). Ce zici, Iepane? Nu ţi-e teamă de confruntarea cu Istoria. Foarte bine. Şi ţie şi holocaustiştilor tăi cu orice risc nu vă mai rămân decât două şanse: 1)să distrugeţi pelicula; 2) să ajungeţi a trăi din mila prostiilor cosmice pe care le debitaţi şi vehiculaţi! Am zis – Koba şi HA.
“In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012
La data de 1.10.2010 actorul Dan Puric scurgea in presa scrisa, pentru prima oara, informatia ca ar fi avut o oarecare tangenta cu Securitate. Ulterior si-a perfectat si o scurgere controlata pe canale TV, prin persoane ca Robert Turcescu, colonelul ziarist-pedelici fara o zi de armata. NapocaNews a sesizat CNSAS.
I. Ce trebuie observat: 1. A tacut 20 de ani, facand pe lupul moralist, asa cum o face in continuare, cu acelasi tupeu maximal cu care ne-a obisnuit. 2. A iesit din adormire la 1.10.2010. Nota de Constatare a fost intocmita de CNSAS la 10.05.2010, cu cinci luni inainte, timp in care si-a conceput “scurgerea” de presa, dupa ce si-a dat seama ca nu i se mai poate asigura acoperirea. 3. Nu au fost identificate informatii si pentru ca acestea se gasesc in Dosarele celor turnati. Pana cand acestia nu vor reclama, nici nu vor fi gasite.
II. La 5.10.2010 scriam: “Aflu de la cineva care are stomacul mai tare si s-a uitat ieri seara pana la capat la “noua” emisiune a lui Turcescu cu “noul” Puric, “confesatorul”, ca s-a tratat din fuga, prin aruncare in derizoriu, si aceasta tema (a recrutarii lui de Securitate). Acum e absolut clar: s-a ajuns la Dosarul sau de la CNSAS. Iar “baietii destepti” si-au dat seama ca singura scapare este plasarea subiectului in presa chiar de catre el, prin agenti prestabiliti, pentru a se putea controla nivelul “scurgerii”. Clasic, ca sa zic asa. Ceea ce inseamna ca baietii “e” activi. Nu m-ar mira ca Dosarul sa fie ultra-periat…” Am avut dreptate. S-a confirmat dupa doi ani de tinut informatia la conserva (pana pe 30.08.2012).
III. Chestiunea cu “n-a stiut ce face”. De la Dan Puric citire (1.10.2010): “Diferenţa dintre mine şi colegul meu de la Royal Shakespeare Company este una ontologică. În sensul că el n-a fost utecist, n-a fost membru de partid şi nu i s-a propus să fie informator. Eu când eram prin liceu a venit unul la mine, a zis să semnez o hârtie din aia cum că ajut statul. Nu ştiam ce presupune şi am semnat-o. Pesemne că pe la CNSAS, pe la securiştii ăştia, există şi asta – că Dan Puric a fost securist…”
Cum si eu am facut acelasi Liceu de Arte Plastice N. Tonitza, pot sa spun ca securistii se uitau si ei la om. In cazul meu, spre exemplu, a venit unul la mine, cam la aceeasi varsta la care Dan Puric a semnat Angajamentul cu Securitatea si mi-a spus: “Bai, Roncea, uite care-i treaba: tu nu vei fi niciodata UTC-ist!”. Si asa a fost. Singurul “necorespunzator” din anul meu. Asta dupa ce, la intrebarea profesorului de “economie politica” – secretarul de Partid al Liceului, Ionascu – “Ce este demagogia?”, am raspuns imediat: “Ceea ce practica Partidul Comunist”. Cum era sadic, Ionascu a continuat: “Si poti sa dai un exemplu de partid care nu cade in demogogie?”. Am raspuns la fel de repede: “Da: Miscarea Legionara. Ce zicea aia facea!”. Mi-a dat nota 1 si, normal, m-a lasat corigent. Drept represalii i-am pus coarne din ipsos lui Ceausescu la vreo duzina din portretele aflate in clasele scolii. A doua zi a venit Securitatea. Oare Puric ce-ar fi raportat?
Cu un UPDATE pentru un istoric pe care il respect – valabil si pentru foarte multii comentatori de Facebook -, care intreaba cu o oarecare neclaritate: “Pe ce va bazati cand presupuneti ca a turnat ?”. Acelasi istoric remarca si faptul ca aceast articol informativ – o informare pura, bazata pe documente – a produs foarta multa vrajba. Efectul Adevarului asupra indracitilor. Deci:
Draga Daniel Focsa, tocmai pentru ca esti istoric ar trebui sa fii mai atent. In articol se spune clar ca PURIC Liviu Dan “a fost recrutat” de Securitate, practic un citat reprodus din documentul CNSAS. NU ca “a turnat”. De turnat a turnat Oprea, dupa cum apare tot in documentele CNSAS. 1. si 2., in acelasi articol, chiar eu sunt cel care a reprodus citatul urmator, respectiv faptul ca nu au fost gasite note informative. Daca eram de rea credinta, nu faceam acest lucru. Dau si o explicatie. Data viitoare, pentru nevazatori, o sa pun si un fisier audio. Si 3. Nici in cazul lui Sorin Rosca Stanescu, agent recunoscut al Securitatii, nu au fost gasite note informative. Toate cele bune!
Desigur, se mai pune si intrebarea, pe langa cea legata de minciuna prin omisiune timp de 20 de ani, privind depistarea unor eventuale note informative: Cam cati dintre cei care erau elevi atunci isi pot inchipui ca au fost turnati ca sa-si ceara dosarul?!
O ultima precizare la valul de ura “crestineasca” declansat pe net la adresa mea:
Intrebarea nu este de ce am reprodus eu documentul CNSAS, acum, cand a aparut pe site si dupa doi ani in care am preferat sa ignor prestatiile acestui actor, ci de ce a mintit PURIC Liviu Dan alias “Cristian”, prin omisiune, timp de 20 de ani. O asemenea tacere lunga te face sa crezi, evident, ca este mult mai mult de ascuns si nu doar o semnatura nevinovata pe un Angajament. Faceti un experiment cu Dvs, cei care va exprimati aproape sectar transformandu-l pe Puric intr-un guru intangibil: schimbati numele! V-ar fi deranjat (pe unii) sa aflati ca Basescu a semnat si a tacut 20 de ani? Eu cred ca da. V-ar fi deranjat (pe unii) sa aflati ca Patriarhul Daniel a semnat si a tacut 20 de ani, pana cand au aparut documente de la CNSAS? Eu cred ca da. Repet: problema nu e mea.
UPDATE REALITATEA TV:
Cum a fost recrutat şi abandonat Puric de Securitate
REALITATEA.NET vă oferă astăzi noi informaţii despre legăturile lui Dan Puric cu Securitatea, despre modul în care poliţia politică comunistă l-a contactat şi recrutat, dar şi despre motivele pentru care această legătură a încetat.
„În ziua de 9 martie a.c. a fost contactat în vederea cunoaşterii personale numitul Puric Dan, elev în anul II la Liceul de arte plastice „N.Tonitza”. Din discuţiile purtate cu această ocazie a rezultat că este un tânăr sociabil, modest, comunicativ. A lăsat impresia unei persoane serioase, inteligente, cu o bogată cultură generală. Analizând activitatea şcolară, relaţiile cu colegii, a rezultat că este un nemulţumit de atitudinea delăsătoare a unora care învaţă slab, chiulesc de la ore, au alte preocupări. Se află în relaţii apropiate cu majoritatea colegilor cu care participă la diverse activităţi. Din cele discutate a rezultat că sus-numitul dispune de posibilităţi şi calităţi informative necesare într-o viitoare muncă informativă”, scria Securitatea.
Pe 15 martie 1976, Securitatea întocmea un raport cu propuneri de recrutare a lui Dan Puric. Iată planul:
„Pentru realizarea supravegherii informative în rândul elevilor din anul II la Liceul de arte plastice N.Tonitza au fost luaţi în studiu mai mulţi elevi pentru care şi numirul Puric Dan. Recrutarea va fi efectuată într-un birou la Şcoala de muzică şi arte plastice nr.3 care asigură condiţii de conspirativitate. Întâlnirea şi locul recrutării vor fi stabilite telefonic, înţelegându-ne în acest sens la contactarea anterioară. În procesul recrutării se vor purta discuţii legate de procesul de învăţământ, munca patriotică, pregătirea elevilor pentru apărarea patriei. În funcţie de aspectele pe care le va sesiza candidatul, vom orienta discuţiile spre modul de prevenire a unor infracţiuni, rolul organelor de securitate în acest sens, sprijinul pe care îl acordă oamenii cinstiţi acestor organe. Dacă se va situa pe o poziţie favorabilă îi vom propune colaborarea cu organele noastre şi va fi instruit asupra problemelor ce trebuie să le aibă în intenţie.
În cazul în care candidatul nu se pretează la recrutare ne vom retrage sub pretextul că am vrut să ne cunoaştem o serie de aspecte legate de procesul de învăţământ. Faţă de cele de mai sus, propunem a se aproba recrutarea în calitate dec colaborator a numitului Puric Dan”, nota Securitatea.
Cum a decurs recrutarea lui Dan Puric
„Conform aprobării conducerii serviciului, numitul Puric Dan a fost contactat în vederea recrutării în calitate de colaborator al organelor noastre. Discuţiile purtate în procesul recrutării au urmărit planul stabilit în raportul cu propuneri de recrutare, cel contactat a avut o atitudine favorabilă scopului urmărit. Convingându-ne că este pretabil la recrutare, i s-a făcut propunerea de a sprijini organele de securitate, lucru cu care a fost deplin de acord. În această situaţie i s-a luat angajament scris şi notă de relaţii trecându-se apoi la instruirea lui cu sarcini privind supravegherea informativă, precum şi modul de comportare în viitor, atât în societate, cât şi în familie… De comun acord s-a stabilit numele conspirativ „Cristian”. Faţă de cele mai sus, propunem a se aproba înregistrarea numitului Puric Dan în calitate de colaborator al organelor de Securitate.
Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”.
La sfârşitul anului 1997, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”. Totodată, organele de Securitate notează şi carenţe ale tânărului Puric: „manifestă totuşi reţinere în semnalarea din proprie iniţiativă, anumite aspecte legate atitudine a colegilor (sic!).
În octombrie 1978, Securitate decide încetarea relaţiei cu colaboratorul „Cristian” subliniind încă o dată că acesta a manifestat „reţineri” în ceea ce priveşte concretizarea informaţiilor în note informative”. „Deoarece sus-numitul a absolvit cursurile liceului, situaţie în care nu ne mai este util în munca informativă”, Securitatea propunea încetarea legăturii cu acesta.
Cum a recunoscut Puric că a semnat un angajament
Dan Puric a vorbit despre legătura sa cu Securitatea la aproape mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, în 2010, într-o emisiune a lui Robert Turcescu.
“Max Reinhardt a avut o expresie extraordinară: „artistul îşi ia rucsacul copilăriei în spate şi porneşte la drum”. Diferenţa dintre mine şi colegul meu de la Royal Shakespeare Company este una ontologică. În sensul că el n-a fost utecist, n-a fost membru de partid şi nu i s-a propus să fie informator. Eu când eram prin liceu a venit unul la mine, a zis să semnez o hârtie din aia cum că ajut statul. Nu ştiam ce presupune şi am semnat-o. Pesemne că pe la CNSAS, pe la securiştii ăştia, există şi asta – că Dan Puric a fost securist… M-au şi turnat. Pentru că eu, la 17 ani, îl imitam pe Ceauşescu. Strângeam două clase într-una şi dădeam decoraţii. Ei bine, colegul meu de la Royal Shakespeare Company sau de la Comedia Franceză nu a cunoscut lucrurile astea”, spunea atunci Puric.
Ulterior, a revenit pe tema asta, în acelaşi decor. “Eu când aveam 17 ani a venit ăla să-i scriu acolo şi eu am semnat acolo că nici nu ştiam ce semnez, dar în clipa în care mi-a cerut să-mi vând colegii “cine face politică?” am spus: “Dan Puric”, pentru că imitam pe Ceauşescu. Şi ăla a plecat. M-au apărat îngerii, dar pesemne că pe la CNSAS…. Problema este alta, vezi cum încercau să te toace”.
Dan Puric nu a putut fi contactat pentru a comenta articolul lui Mircea Dinescu şi informaţiile legate de recrutarea sa.
Bufonul Marius Oprea e cel mai mic dintre piticii sovietici ai lui A. Plesu, rectorianul NEC cu sotie agenta DIE. Nu vreau sa intru in prea multe detalii despre viata si familia sa sub comunism sau dupa. Orice rezervist MAI de prin Brasov poate sa spuna destule, daca e intrebat, despre perioada de dinainte de ’89 si gradele tatalui sau si orice ofiter de contraspionaj activ cat de cat pe spatiul ruso-german poate sa adauge la fel de multe pentru perioada de dupa. De notat: desi a indeplinit calitati oficiale, de “consilier pe probleme de securitate al primului ministru”, nu a primit niciodata Certificat ORNISS (Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat), respectiv ACCES LA INFORMAŢII CLASIFICATE ALE ORGANIZAŢIEI TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD.
Există un semnatar al petiţiei, în varianta Microsoft Excel, la nr. 51, omonim. Doresc să fac precizarea că este altă persoană decât Marius Oprea, Directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Atunci când am un punct de vedere asupra unui eveniment sau în legătură cu o personalitate mă exprim în articole şi studii asumându-mi poziţia.
Cu stimă,
Marius Oprea
IICCMER”
Piticul fonfait Marius Oprea, in prezent inlocuitor al lui Volodea Tismaneanu la jocul de-a alba-neagra de la IICCMER, este, dupa clasicul model invocat, al comunistului “anti-comunist”, un… turnator “anti-turnator”. “Vanatorul de securisti” si degropatorul de morminte care se lauda cu nesimtire si mitomanie crasa ca “a gasit el” osemintele lui Mircea Vulcanescu si Valeriu Gafencu, este un impostor cu acte in regula. Iata de ce:
Emisiunea “In Premiera” de la Antena 3 anunta pentru azi, la orele 21.00, difuzarea documentarului “Sfintii inchisorilor”, partea a doua: “Inchisi, torturati, ucisi. Mii de preoti si credinciosi au cazut victima persecutiilor comuniste. Printre acesti martiri se numara, se pare, si sfinti. Dar despre canonizarea lor se vorbeste pe ascuns. Care e controversa si cine i-ar vrea uitati, aflati duminica, “In premiera”!”.
Nu ratati, azi, la Roncea.Ro: Parintele Justin Parvu, Maica Ecaterina Fermo si Monahul Filotheu Balan despre Sfintii Inchisorilor, Cazul Valeriu Gafencu, Miscarea Legionara si “holocaustul din Romania”. Filmari realizate la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui, in urma cu exact o luna, la 10 februarie, de Sfantul Haralambie.
PS: In perioada in care o parte a conducerii Muzeului Taranului Roman (MTR) se dadea la fund, pentru a nu raspunde civilizat si clar la intrebarile firesti ale societatii civile crestine legate de parteneriatul civil strans unit al MTR cu organizatiile homosexualilor si ale extremistilor autonomisti din Romania (Accept si Reteaua Deschisa Soros), o Fundatie cu nume crestinesc organiza la MTR o lansare de carte. Chestionata asupra pozitiei privind derularea manifestarilor homosexuale de la MTR, Fundatia in cauza, dupa cum puteti vedea din imaginea alaturata, a bagat nasul in rana, preluand modelul masonelului Virgil Nitulescu. Nici ulterior, cand scandalul de la MTR s-a amplificat, fundatia “crestina” nu s-a alaturat protestelor celor peste 40 de organizatii ale societatii civile crestine. Pozitia si postura “calduta”, conform clasicului “cu fundul in doua luntri”, a fost preferata de ONG-ul respectiv, autointitulat “Sfintii inchisorilor”.
Avand drept membri fondatori niste personaje cu nume ciudate, fundatia al carei nume este ales cu o suficienta specifica impostorilor (mai ramane ca maine sa infiinteze si o fundatie “Biserica Ortodoxa Romana”), a avut un scop nobil, desigur: o conferinta cu batranul anticomunist Nicolae Purcarea, un adevarat martir al inchisorilor bolsevice, cu peste 20 de ani de temnita pentru idealurile sale nationale. Conferinta la care s-a lansat ultima sa carte, “Urla haita”. O carte cu un traseu sinuos: editata in conditii remarcabile si laudabile de maicutele de la Diaconesti ea este exploatata acum de… “sfintii” oengisti ai “inchisorilor”. Desi initial trebuia sa apara sub egida Fundatiei “Petru Voda”, niste baieti mai iuti de mana (experienta in domeniu si-a spus cuvantul), au pus mana pe manuscris si au ajuns sa confiste memoria Batranului Purcarea. Nici titlul nu le placea. Voiau sa-l schimbe. Probabil se simteau cu mustele pe caciuli. Acum manipuleaza mostenirea bravului domn Nicolae Purcarea dupa bunul plac, la fel cum faceau comunistii inainte de ’89 cand publicau la Bucuresti lucrarile ganditorului legionar Mircea Eliade, si asa cum a facut-o dupa ’90 cu manuscrisele lui Emil Cioran succesorul stabilor de la Editura Politica a PCR, Gabriel Liiceanu. Nu este cazul sa intru in amanunte. Doamna Eleonora Cioran (video mai jos) o spune foarte clar: Liiceanu este un profitor al memoriei lui Cioran. Asa si “sfintisorii” nostri pamanteni.
In cazul de fata, profitorii batranului martir s-au gandit sa-l incadreze la conferinta cu pricina, ca intr-o adevarata incununare a Experimentului Pitesti, cu “reprezentantii de seama” ai noilor gardieni ai gandirii, continuatori ai misiunii agentilor care il inconjurasera pe bietul Constantin Noica la Paltinis: slujnicuta “Maestrul” de la GDS si NEC Andrei Plesu, Razvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian – vedeti aici pozitia ultimului secretar al lui Corneliu Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu despre el -, cu o oarecare larva pe numele ei Sorin Lavric, servul infatuat si sedus falamente al navetistului comunism-capitalism si profitor al tuturor regimurilor Gabriel Liiceanu, alias Marcello aka Siegfried zis “LULU”, si cu binecunoscutul Dan Puric aka “CRISTIAN”. Cand il ai pe Nicolae Purcarea ce pot sa mai adauge la spusele lui, despre inchisorile-manastiri si celulele-chilii, un Puric, un pseudonim pseudopublicist si un lustragiu de serviciu al lui Liiceanu?! Au stat vreo clipa cei trei in celule ca sa poata vorbi alaturi de Nicolae Purcarea? Priviti-i in fotografia de aici, din timpul operatiunii de furt de harisma si, totodata, de maculare a memoriei si luptei lui Nicolae Purcarea. Mai e nevoie de vreun comentariu?
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric. Dar totul este de iertat, probabil. Asa cum si Mantuitorul a stat intre doi talhari, asa a ajuns si Batranul Purcarea intre puricii ortodoxiei. Care dintre ei va ajunge vreodata in Rai, numai Dumnezeu stie…
Si de la Petre Ţuţea citire (între Dumnezeu şi neamul meu) despre Pleşu:
“N-are nici o valoare teologică. Sunt meditaţiile unui artist religios… ”
– Domnule Ţuţea, acum când cateheza poate din nou, să fie manifestă, să fie exprimată la lumina zilei, credeţi că trebuie să apese în mod special pe dogmă? Vă întreb ce credeţi pentru că există o uşoară glisare spre raţionalism sau spre eticism.
– Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul.”
April 3rd, 2013 
VR 
Pentru al doilea an consecutiv unui roman militant pentru adevarul istoric privind Basarabia si Bucovine ii este interzis de catre Serviciul de Securitate ex-KGB-ist al Ucrainei (SBU) sa participe la comemorarea victimelor Masacrului de la Fantana Alba. Si nu pentru o zi-doua ci pentru cinci ani de zile (foto). Anul trecut a fost declarat “persona non grata”, pe 2 aprilie, veteranul de razboi si scriitorul originar din nordul Bucovinei Vasile Ilica. Anul acesta a fost randul unui tanar roman originar din Basarabia, Vlad Durnea, fost presedinte al Organizatiei Studentilor Basarabeni din Romania, in prezent consilier al singurului parlamentar PDL care a intrat pe bune in Parlamentul Romaniei, cu o majoritate zdrobitoare, Eugen Tomac, preşedinte al Comisiei permanente pentru comunităţile de români din afara graniţelor, la randul lui nascut in sudul Basarabiei, in prezent in Ucraina.
Posted in 
Tags: 
