În localitățile românești din regiunile Maramuresului Istoric, sudului Basarabiei si nordului Bucovinei, din Transcarpatia, Odesa, Cernăuți si Tinutul Herța, în zonele rurale din Basarabia cuprinsa in Republica Moldova, dincolo de Nistru pana la Bug si mai departe, in Rasaritul Romanesc, pana in indepartata si inghetata Siberie sau in stepele Kazahstanului, unde ne-au ramas frati deportati de criminalii bolsevici, in comunitatile romanesti de la sud de Dunare, din Serbia si Bulgaria, romanii nostri care, razbatand sub vremuri au ramas si sub rit vechi, au avut ieri Ajunul Crăciunului iar azi sarbatoresc Nasterea Domnului.
La noi a fost Boboteaza iar in ziua Craciunului pe stil vechi il praznuim pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, dupa cum ne amintesc si colegii nostri de la TOCPress, portal de informare al romanilor din Transcarpatia, Odesa si Cernauti. Basarabia-Bucovina.Info le ureaza tuturor romanilor din spatiul istoric, etnic si cultural romanesc La Multi Ani!
Anul trecut am fost si noi in Maramuresul Istoric, pe frumoasele plaiuri romanesti de la dreapta Tisei, acolo unde traditiile noastre ancestrale se pastreaza cu piosienie si mare sfintenie. Am intalnit oameni minunati, parca rupti din painea frageda a lui Dumnezeu, energici si cu ochi sclipitori de daci liberi. Dar, mai presus de toate, ne-au impresionat femeile maramuresence. Femeile romance de sub crucea lui Stefan, care, in ciuda vitregiilor si atacurilor la dreapta credinta au tinut si tin puternic de Biserica stramoseasca, dupa cum puteti vedea si auzi in filmarile pe care le prezentam aici. Acum, cand doamnele Romaniilor Mici de peste Tisa, Prut, Nistru si Dunare sarbatoresc Craciunul, cantand cate o colinda de bucurie pentru Nasterea Mantuitorului dar si de dor pentru noi, rugandu-se fierbinte pentru neam, asa cum au facut-o toata viata, gandul nostru se indreapta spre ele.
Sa fie asa cum ne-a recitat, lacrimand, o batranica de la Biserica lui Ion Neculce din Boian: ”Va-ntindem mana peste Prut, Si voi la noi s-o-ntindeti, Iar granita ce a crescut, In flacari s-o aprindeti, Sa nu mai fie vreun hotar, intre voi si noi, Sa facem Romania Mare, dar fara de razboi!”
Rudolf Henke, în studiul său intitulat „Rumänien” (*) arăta că „Românul are peste tot un caracter blând, onest, credincios, prietenos, binefăcător; iubeşte curăţenia, este amabil şi ospitalier cu străinii. Are o minte şi o judecată trează şi o pătrundere ageră. Românul se aclimatizează uşor în ţările străine, îşi iubeşte patria cu un devotament rar întâlnit şi suferă mult de dorul ei. Nu-i lipseşte amorul de patrie, curajul şi bravura, nu-i lipseşte ideea şi perceperea la ordine şi disciplină; este onest şi credincios încât i se poate lăsa spre păstrare orice avere fără de cea mai mică grijă. Se caracterizează, cu deosebire, printr-o inteligenţă foarte înaltă şi printr-o rară capacitate pentru cultură”.
(*) Rudolf Henke, Rumänien. Land und Volk. In geographischer, historischer und etnographischer Beziehung, sowie in Reiseerrinerungen, Leipzig, 1877
Portalul Ziaristi Online propune in cazul disparutului Sergiu Nicolaescu, unul dintre vectorii principali ai evenimentelor din decembrie 1989, intoarcerea la documente si marturii. In acest sens, prezentam concluziile facute de Sergiu Nicoleascu in finalul lucrarii sale “Mamaliga” a explodat, publicata in 2010 de “Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989”, ultima carte de acest gen a regizorului, dintr-o serie care a cuprins “Revolutia. Inceputul adevarului” (1995), “Un senator acuza” (1996), “Cartea revolutiei romane decembrie ’89” (1999), “Recviem pentru adevar” (1999), “Lupta pentru putere. Decembrie ’89” (2005), “Destin si film. Destainurile unui cineast” (2009). Nu lipsesc marturiile personale ale regizorului, despre cum s-a tras asupra casei sale, un fel de Raport-Jurnal scurt al noptilor de “22 spre 23, 23 spre 24, 24 spre 25 decembrie ’89”.
Fostul presedinte al Comisiilor Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 si participant activ la operatiunile din decembrie 1989 nu a reusit, din pacate, dupa ani de audieri si investigatii, sa ne edifice asupra naturii teroristilor. Au ramas insa mii de marturii, – inclusiv despre zecile de necunoscuti incinerati in decembrie 1989 la Crematoriul Cenusa – pe care le-a sintetizat in aceasta lucrare, lansata cu participarea lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu si Dan Berindei (foto aici si aici), in martie 2011. “România este în momentul de faţă o mare dezamăgire”, spunea Sergiu Nicolaescu la manifestarea de la libraria Sadoveanu. “Acest lucru a influenţat această ultimă carte pe care am scos-o în care, fără doar şi poate, reuşesc să transmit cititorului această cumplită stare prin care trecem în momentul de faţă. Nu seamănă nimic din Revoluţia din 1989 cu nimic din ceea ce a urmat, care a fost o luptă pentru putere şi nimic din ce este normal’, a afirmat regizorul.
“Cine au fost teroriştii? Cine a tras în noi? Unde sunt asasinii? Asupra acestor întrebări, deocamdată fără un răspuns clar, se opreşte în rândurile ce urmează Sergiu Nicolaescu, unul dintre liderii revoluţiei române din Decembrie 1989”, scrie IRRD in preambulul fragmentelor pe care le publicam mai jos, insotite de “opiniile unor martori privind existenţa teroriştilor”, dintre care spicuim declaratiile unor tartori ai evenimentelor, Dumitru Mazilu si Silviu Brucan, amandoi invinovatind Armata si Securitatea. No comment.
Dumitru Mazilu:
„(…) La ora 2 noaptea, un comando a pătruns în sediu. Mai mulţi tineri au fost împuşcaţi între ochi pe întuneric. A. Ei erau cei ce apărau cu fanatism pe cei doi (Nicolae şi Elena Ceauşescu). B. Ei erau străini, închişi la culoare, vorbeau, dar nu prea bine româneşte. C. Ei erau cei care au ucis tineri militari şi civili pe întuneric”.
La întrebarea „Cine a tras: Armata sau Securitatea?” Dumitru Mazilu a declarat: „(…) şi Armata şi Securitatea. Securitatea mai ales după 22.12.1989. De aici concluzia că s-a tras şi din case conspirative şi de întâlniri”.
Silviu Brucan motivează că nu s-a tras în CC, deoarece toţi conducătorii Securităţii erau acolo (in realitatea focul a inceput la scurt timp dupa ce Ion Iliescu si Sergiu Nicoleascu s-au retras de la balconul CC, unde prezentasera “prioritatilor revolutiei” – nota red.):
„(…) Unităţile Securităţii aveau armată de gherilă urbană (…) iar în legătură cu eliberarea celor arestaţi (…) A fost un ordin superior ca toţi să fie eliberaţi(…) Erau 20 ofiţeri arabi la Urgenţă, unul rănit şi unul mort. A venit un avion libian cu ajutoare şi la întoarcere au fost luaţi toţi aceştia, inclusiv mortul şi rănitul. Sigur, acum e mai greu de dovedit (…)”.
Are cuvantul Sergiu Nicolaescu:
“Cateva consideratii de generalitate cu referire la fenomenul terorist
Nota red:Imagini filmate cu acest “terorist arab” apar in documentarul francez din baza articolului, impanat cu declaraii despre teroristi ale lui Virgil Magureanu, Petre Roman si Ion Iliescu
Notiunea de “terorist” a fost folosita la noi dupa 22.12.1989, ora 18.30. In reprezentarile populatiei, teroristii au fost cei care au actionat cu armament de toate categoriile asupra populatiei si dispozitivelor militare, ucigand, ranind, distrugand instalatii industriale sau de alta natura, cai de comunicatii, institutii etc. Ne punem intrebarea: in ce sens si in sprijinul cui au actionat? La aceasta intrebare pot fi date multe raspunsuri, unul fiind cel de a-l sprijini pe Nicolae Ceausescu si dictatura comunista.
Din raspunsurile pe care Nicolae Ceausescu le-a dat la proces, se pare ca acesta “nu stia despre existenta lor”, motivand ca este vorba de “populatia inarmata ce duce actiuni de lupta impotriva celor ce savarsisera lovitura de stat”. Este foarte adevarat ca o parte din populatia civila era inarmata. Ca sa actioneze in sprijinul noii puteri era un nonsens, intrucat noua putere beneficia de sprijinul evident si declarat al Armatei si al celorlalte institutii. Constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a noilor structuri nu era contestata si beneficia de adeziunea intregii populatii.
Cele mai multe pierderi de vieti omenesti au aparut pe fondul lipsei de cooperare intre diferite categorii de forte si care, in anumite situatii, s-au suspectat reciproc, considerandu-se adversari. Este evident ca asemenea incidente s-au produs in randul Armatei, MI, GP si cu atat mai mult era posibil sa apara incidente in randul populatiei civile care a actionat independent, individual sau pe grupuri. Dificultatea principala consta in identificarea inamicului care, dupa parerea noastra, este cheia incidentelor in contextul evenimentelor din decembrie 1989. Au fost cazuri cand unii indivizi, in baza unor reprezentari proprii, chiar apartinand MApN sau altor institutii, au deschis foc asupra unor cetateni considerati de catre acestia suspecti. In replica, cei atacati au ripostat cu foc. Ca atare, fiecare dintre ei a considerat ca s-a actionat terorist. Convingerile lor pareau clare si de nezdruncinat, desi ambele parti isi propuneau acelasi scop: apararea Revolutiei anticeausiste si anticomuniste.
Aceasta teorie a fost imbratisata de un colonel de la Procuratura care dezvolta intr-un raport faptele, facand o intreaga teza ca “poporul roman in acele zile era bolnav sau cel putin idiot”, desi circumstanta privind decesul sau ranirea unora a fost in unele cazuri clarificata. Totusi sunt destule persoane a caror moarte nu se justifica. Din declaratiile martorilor rezulta ca posesorii de armament au executat foc asupra unor indivizi ce actionau suspect. Adaugam si existenta unor persoane neidentificate care au executat foc asupra diferitelor institutii sau asupra unor dispozitive de aparare. Acest lucru este cunoscut si din documentele de cercetare efectuate de Procuratura Militara in diferite zone ale orasului. Cele mai multe decese si raniri prin arme de foc s-au produs in special in orase, dup. 22.12.1989, cand s-a distribuit populatiei armament, fara insa a fi incadrate intr-un sistem organizatoric de subordonare militara. Acolo unde nu s-a distribuit armament populatiei civile, numarul mortilor si ranitilor a fost foarte redus. In baza unei analize, s-a constatat ca cel mai mare consum de munitie s-a inregistrat in municipiul Bucuresti si in Brasov.
Imi aduc aminte despre ce s-a intamplat cu casa mea, situata langa curtea TVR, respectiv pe str. Zambaccian nr. 21, col. cu str. Emile Zola, ciuruita dinspre nord (TVR) si nord-est. Daca persoanele care au tras dinspre Televiziune erau justificate, intrucat in noptile de 22 spre 23, 23 spre 24, 24 spre 25 decembrie ’89 cca 6-7 indivizi (veniti pe str. E. Zola din sediul Securitatii ce se afla vis-a-vis de ambasada Germaniei de pe str. Atena) trageau, la randul lor, spre Televiziune, omorand oameni, atunci cum se justifica focurile de arma trase dupa 25 decembrie ’89 dinspre nord-est, mai exact focuri trase dintr-o casa de pe o strada din apropiere in care erau soldati si ofiteri ai Armatei romane? De ce zeci de impuscaturi la ferestrele mele?
La un moment dat, venit acasa sa ma schimb, am intrat in birou (directia sud) si “m-au primit” cateva focuri de arma patrunse prin geam, desi rulourile erau lasate. M-am deplasat in baie sa observ de unde se trage. Si aici erau rulourile trase (fereastra spre nord-est). Eram lipit de chiuveta, cand un foc de arma patrunde prin geam si loveste oglinda in care eu ma proiectam. Tinta lovita, dar era in oglinda. Acum, dupa 21 de ani, repar casa si revazand materialul scris imi aduc aminte de acele momente. Trebuie mentionat ca in amplificarea fenomenului terorist, un rol deosebit l-au avut zvonurile care alimentau aceasta psihoz. In randul populatiei, dar si in randul militarilor inarmati si fara experienta. Unii dintre ei veneau direct din agricultura.
Pentru mine, existenta teroristilor este certa, erau putini ca numar si actionau cu profesionalism, provocand deschiderea focului de catre aparatori. Folosind intunericul, schimbandu-si cu abilitate locurile de dispunere, lasau impresia aparatorilor ca sunt multi, ca teritoriul din afara dispozitivelor de aparare le apartinea in exclusivitate si ca aveau largi posibilitati de foc si manevra. In actiunile lor urmareau in special declansarea actiunilor de foc, neurmarind cu precadere producerea de victime, ci doar episodic, pentru a da certitudine aparatorilor ca sunt o forta deosebita si ca posibilitatile lor tehnice sunt mult superioare. Acest “inamic” invizibil care a tinut zile si nopti intregi sub teroare institutiile si populatia din diferite zone ale tarii a urmarit realizarea in principal a unor scopuri proprii care, datorita interventiilor hotarate ale maselor de cetateni si ale armatei, au putut fi dejucate. Teroristii nu au fost multi, dar destui pentru a provoca varsarea de sange ce a urmat.
“Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.
Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?
Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc. (…)
În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.
Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (…)
A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?
Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (…) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.
Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1 – Integral laDoxologia
Cine a fost unchiul “cremat” al lui Sergiu Nicolaescu, oferit drept “exemplu”:
Nicolae Cambrea (n. 1900 – d. 1976) a fost un general român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial. S-a născut în Gorj.
A fost șeful de stat-major al Diviziei a V-a, a fost luat prizonier de Armata Roșie în URSS în anul 1942.
Cu gradul de colonel, Nicolae Cambrea a fost comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război), încălcându-și astfel jurământul de credință față de țară și Rege. A militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501).
În cartea sa de memorii, “Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică” [1], Radu Mărculescu [2], un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal/Susdhal: “În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. [3]. Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui sau, prizonier în același lagar: “În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (…) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: „M-am avut bine cu Lt. Col.Cambrea care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!”.”[4].
“Comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS” Lavrentiy Beria îi comunică generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat “strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major [6].
Generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, cl. III cu spade (prin DR 3232/11.11.1946).
Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare[7] că a fost arestat în 1948 și din cauza relațiilor sale cu “generalul roșu” Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic “Călugărul Alb” că Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. [8].
În perioada 2 mai – 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj.
La 9 ianuarie 1950, ministrul Apărării Emil Bodnăraș, în cadrul unui “Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională” prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R. propune la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: “M.A.N. va trece în rezervă pe data de 15 ianuarie 1950 pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”. [9].
Nicolae Cambrea și-a publicat memoriile în 1966, la “Editura pentru literatură”, sub titlul “Din amintirile unui ostaș”.
“Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luand cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adanc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și indrumat de Partidul Comunist Român. Firul amintirilor va continua.” scrie autorul în cartea sa de memorii [10].
Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice. În 1972, Nicolae Cambrea este eliberat din funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Socialiste România [11].
Comunistul Nicolae Cambrea, un apropiat al Anei Pauker[12], a ales să fie incinerat, model adoptat și de nepotul său, Sergiu Nicolaescu.
Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker “Tudor Vladimirescu – Debrețin”: “Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”
In filmul “revolutiei” din decembrie 1989 au jucat multi regizori, actori, cascadori si figuranti. Nu stiu in rusa cum se spune la figuranti dar in engleza, in argou, acestia se numesc “extras”, in plus. Numai ei au murit. (V.R)
22 decembrie 1989, seara. Teroristii inca nu intrasera in forta in scena pregatita de Sergiu Nicolaescu inca de dis de dimineata. Regizorul il adusese pe Ion Iliescu din Studioul 4 in balconul CC al PCR pentru a-l prezenta multimii ca “liderul” “revolutiei”. Ce s-a intamplat? Sergiu Nicolaescu dixit: ,,Iliescu a luat microfonul si s-a adresat cu “Tovarasi”. Au inceput urlete. Trebuia sa citeasca ce vroiam noi sa facem. Si in momentul ala mi-am dat seama ca am terminat-o, pur si simplu si am luat microfonul. Am spus: “Sunt eu, Sergiu Nicolaescu”. Momentul ala a fost unul dintre cele mai emotionante din viata mea, ca sa auzi 400.000 de oameni strigand “Sergiu! Sergiu!”… Atunci eu le-am raspuns. “De aici inainte, cand vreti sa strigati numele cuiva, strigati “Romania!””. Si au inceput in toata piata: “Romania! Romania!”. I-am dat microfonul lui Iliescu si i-am spus sa nu mai spuna “tovarasi” pentru nimic in lume.”
Generalul brigada (rez) SRI Aurel I Rogojan revine cu partea a doua a materialului-bomba in care aflam ce facea Sergiu Nicolaescu pe 22 decembrie 1989 la orele 6.30 dimineata, publicat de noi sub titlul Un General acuza: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989 ». Articolul precedent s-a incheiat cu urmatoarele observatii: “Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma… Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.” Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, ultimul sef al DSS, are cuvantul dar nu inainte de a aminti o replica dintr-un film co-regizat de Sergiu Nicolaescu, rostita in celebrul Studio 4 al TVR, pe 22 decebrie 1989: «Domnule Iliescu, în sfârşit, aţi venit!»“.
Ziaristi Online urmeaza sa prezinte maine si scenariul teroristilor arabi, conform sinopsisului scris de Sergiu Nicolaescu cu mana lui.
Motto: „Credeţi că Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, marea Uniune Sovietică, toate ţările vecine nouă care ne-au fost prietene… credeţi că de câteva zile ne sunt duşmane? Nu! Ei au păşit pe o cale de eliberare“. – Sergiu Nicolaescu in balconul CC-ului, pe 22 decembrie 1989 (sursa: Adevarul)
Am văzut actori şi regizori care distribuiau arme şi organizau “Gărzile Revoluţiei”. Pentru ce? “Să tragă în tot ce mişcă”, dupa cum a stabilit “ordinul de luptă” liderul vocal al unei grupări din sediul Comitetului Central. I-am auzit şi văzut chemând mulţimile cu piepturile goale să iasă în faţa gurilor de foc. Au căzut victime. Verdict, crimă!
Dar nu poti lua in serios un pui care cotcodaceste, care o face pe gaina! Nici pe un cineast care mugeste ca boul sau mungeste asa cum se facea ca lucreaza la revolutie Cacaramitru sau cum au mungit de s-au spetit muncitorii care au dus patria pe culmi de prosperitate si progres!
Postul de televiziune RTV a prezentat un document prin care este contestată în justiţie decizia privind incinerare a trupului lui Sergiu Nicolaescu. Conform sursei citate, contestaţia a fost depusă la Judecătoria Sectorului 1, de către un presupus fiu nelegitim al regizorului, stabilit în Germania, care a depus cu această ocazie şi o cerere de stabilire a paternităţii, transmite Jurnalul National.
ORDONANŢĂ PREŞIDENŢIALĂ “În contradicţie cu Dana Năstase domiciliată (…), soţie a defunctului Sergiu Nicolaescu, solicit prin hotărârea ce veţi pronunţa să dispuneţi: – suspendarea procedurii de incinerare a trupului neînsufleţit al defunctului Sergiu Nicolaescu, care va avea loc la Crematoriul Vitan-Bârzeşti, sâmbătă 05.01.2013, ora 12.
În fapt,
Subsemnatul sunt fiul nelegitim al defunctului, rezultat în urma concubinajului dintre mama mea şi acesta. Încă de la începutul vieţii am aflat de la mama mea că tatăl meu este un cunoscut regizor român. (…) Incinerarea ar putea distruge singura probă prin care poate fi stabilită paternitatea”, se menţionează în contestaţia respectivă.”
Nota mea: Dana Nastase? N-o cheama Ionica? Si tot pe Zambaccian? 🙂
Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).
Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (intre 1968 – 1973; general-maior Nicolae Budisteanu a facut parte din Securitate inca din anii ’50, fiind printre cei care au anchetat luptatorii din munti. A fost “evidentiat in munca” si apoi instalat in functia de şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne de catre Alexandru Draghici, cel care a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat de catre Nicolae Ceausescu si a murit bine-mersi la Budapesta, in 1993, pentru ca tara “vecina si prietena” Ungaria a refuzat sa-l extradeze. Dupa transferarea lui Budisteanu la Scoala spionilor de la Branesti, Scoala de la Baneasa a fost condusa de gen Neagu Cosma, apoi de gen Iulian Vlad s.a. – nota red.). Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE – nota red.).
Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului. O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali / secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale.
Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţiste.
Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea, referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei.
Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în filmele occidentale.
În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu dorea să convinga asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele sale istorice. O figuraţie gratuită pentru un profit înca neevaluat. În ordine cronologică, în anii ’80 am avut prilejul să aflu că Sergiu este prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o conspiraţie care–i reunea, între alţii, şi pe generalii Stănculescu şi Chiţac. Locul de conspiraţie, o bază de agreement a Armatei din zona Casei Presei.
În acei ani, un amic, legătura operativă superioară a lui Sergiu, se afla în vizită familială cu prilejul aniversării zilei de naştere a unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre jocurile pe televizor. Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada evenimentelor din decembrie 1989, cand şeful meu direct, generalul Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare, trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupa vreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din bransă. Şi incă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre.
Din peregrinarile lui Sergiu prin Occident, pastrez, gratie generozitatii amicului meu, doua bricege de firma, o pipa de marinar si doua pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacuta, pentru a-i savura aroma. Si, recunosc, am deschis-o acum, in timp ce rememoram acele clipe care nu se vor mai intoarce…
Ce facea Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie 1989 la ora 6.30 dimineata
Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar, totuşi, nu pot să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era încă întuneric, la ora 06.30. când, şeful Direcţiei de Filaj şi Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de cercetare a zonelor din pieţele “Romană” , “Universităţii” şi “Unirii”….
Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima posibilitate de comunicare, i-am transmis generalului Vlad raportul colonelului Băjenaru. Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, pe care o reproduc, aproximativ, a fost: “ …Da, orice comandant înainte de bătălie recunoaşte terenul…” Domnul ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!!) dezvoltarea subiectului. Acum, despre morţi, numai de bine!
În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat, nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în “Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…
Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.
Suna telefonul. Un numar de institutie. O voce de secretara profesionista: “Domnule Roncea, Domnul Presedinte ar vrea sa vorbeasca cu Dvs…” Imi spun, in sinea mea: “In sfarsit, si-a revenit Basescu!”. Dar deodata se aude o voce mult mai cunoscuta, absolut inconfundabila, harsaita dar cu un timbru foarte cald. Imi spune ca a citit textul Civic Media despre plagiatul lui Mungiu, l-a analizat si trebuie sa admita ca, din pacate, asa este. Imi face candid dar foarte precis si o corectura mica in text. Apoi revine. Insa, mai imi spune, i-a pregatit un premiu, pentru un alt film, si acum nu mai stie ce sa faca. Ce il sfatuiesc? Raman putin uimit. Sergiu Nicolaescu imi cerea sfatul iar mult prea premiatul Mungiu putea sa ramana fara inca un set de aplauze, false, bineinteles. Ii spun sa i-l dea, daca este pentru ceva ce merita si nu pentru un plagiat, cum ne-a obisnuit de la “4,3,2” la “Amintiri din epoca de aur” si pana azi. Dar, totusi, sa-l faca sa si raspunda acuzatiilor aduse de cei doi scenaristi si regizori furati la drumul mare, pe spatele carora s-a cocotat ca sa-si trambiteze faima internationala. “Greu, greu, cu astfel de oameni… O generatie care si-a pierdut sufletul”, spune meditativ. Tac. Ma gandesc si eu cum au ramas unii fara suflet. Imi multumeste. Ramane sa-i fac o vizita. Dar n-am mai ajuns… Sper sa i-o fac acum, la mormant, cu conditia sa nu fie incinerat, dupa cum se pare ca doreste sotia… Ce pot sa zic? “Sergiu Nicolaescu. A facut si bune si rele. Dumnezeu sa-l ierte!”, am scris undeva, public. Si am fost completat: “Ca noi toti, de altfel”. Dumnezeu sa-l odihneasca!
“Uite-asa o sa crapam cu totii. Sau poate mai rau!”
Vedeti tot filmul “Nemuritorii” cu muzica legendarei trupe Phoenix (nu cea de azi) la Politica ta
Un fost conjurat atras de Virgil Magureanu in conspiratia anti-Ceausescu tesuta in zona Academiei PCR “Stefan Gheorghiu” inca din 1981 isi reia un tir de acuze la adresa primul sef al SRI adaugand o noua informatie-bomba la mai vechile invinuri. Si anume ca “executia lui Ceausescu a fost decisa de Magureanu cu Iliescu in 1985″. Adica dupa venirea lui Grobaciov la Putere in URSS. Virgil Magureanu, primul sef al Serviciului Roman de Informatii, sustine insa ca in 1989 a ajuns la procesul lui Ceausescu de la Targoviste intamplator, doar ca martor, trimis de Iliescu, Voican si Brucan. Nici cel care arunca bomba nu este un oarecare. Pentru a-si confirma apartenenta la conspiratie ne prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, o dedicatie pe care i-a facut-o profesorul Virgil Magureanu pe cartea sa, “Puterea Politica si Sistemul Social” (foto mai jos), pe 23 decembrie 1985, zi in care Magureanu i s-ar fi confesat ca ei doi trebuie sa-l elimine pe dictator. Peste exact patru ani, in 23 decembrie 1989, Ceausescu avea sa fie deja arestat urmand sa fie executat la 48 de ore distanta, dupa 0 mascarada de proces derulata ritualic chiar in ziua Craciunului (vedeti Actul de deces mai jos).
(…)
Oricum, nu este absolut deloc clar ce l-a facut pe experimentatul si mai varstnicul activist comunist, membrul CC al PCR Ion Iliescu, sa-si riste cariera si viata, in plina dictatura, si sa se lase “racolat”, conform propriilor marturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de “un evreu, care – ca si altii ca el -, dupa ce a facut o intreaga cariera marxist-leninista si stalinista, fiind partas la crimele impotriva unei natiuni, devine promotorul umanitatii”.
January 7th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
