Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
Pe un site dedicat memoriei artistului, scriitorului si luptatorului Raoul Sorban am descoperit un interviu foarte interesant realizat de Costan Mandrila, in care marele umanist, descendent al unei familii nobiliare romanesti din Transilvania, dezvaluie ca Imnul Israelului este “Cucuruz cu frunza-n sus”, cules de tatal sau, compozitorul Guilelm Sorban, autorul cunoscutelor melodii pe versuri de Eminescu, “Mai am un singur dor” si “Pe langa plopii fara sot”. Redau mai jos acest interviu memoriabil insotit de mai multe articole comemorative de pe portalul RaoulSorban.Ro care constat ca are si Pagina de Facebook.
Un articol al istoricului american Larry Watts, care a circulat viral pe Facebook, incepand cu 4 iulie, Ziua Americii, intrunind mii de vizualizari si aprecieri pozitive, ne-a atras atentia si l-am republicat intr-o forma unitara pe Ziaristi Online, cu un citat semnificativ in titlul ales: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”. Materialul fusese reprodus pe Pagina de Facebook dedicata celui de-al doilea volum al profesorului american despre istoria secreta recenta a Romaniei si relatiile romanilor cu “prietenii” din blocul sovietic – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.
Este vorba de o pozitie fata de atacurile unei gasti neo-kominterniste serpuite pana la gatul statului roman, practic o lectie istorica si de istorie oferita Celulei rosii “Tismaneanu”, publicata initial in “Adevarul“, in doua episoade, cam ratacite pe site-ul supraincarcat, ca doua picaturi de adevar inecate in potopul de stiri false si comentarii anti-romanesti cu care ne-a obisnuit fosta Scanteie, indiferent de conducerea ei, de la PCR la KGB si SIE. In articolul citat, Larry Watts il defineste cu eleganta pe Vladimir Tismaneanu prin spusele lui Abraham Lincoln:
“Ii poti pacali pe unii oameni tot timpul, si ii poti pacali pe toti oamenii doar uneori, dar nu-i poti pacali pe toti oamenii tot timpul”.
Dr. Larry Watts, in incheierea materialului sau, intitulat “Falsificatori, contestatari si sarlatani“, ii invita pe cei din specia celor enumerati in titlu si sintetizati in persoana domnului Vladimir Tismaneanu, la un dialog, pe documente, daca se poate, desigur, istoricul american rezervandu-si opinia in final, privind asteptarile pe care le are, in felul urmator: “Nu va temeti, dragi cititori, nu-mi voi tine respiratia”.
In deschiderea lectiei sale de istorie, profesorul Larry Watts face o comparatie cu soarta profesorului Francis Bowen (1811 – 1890), la randul sau contestat de o serie de sarlatani si falsificatori ai vremii, de origini hungro-pretutindenare, dupa ce si-a publicat in Statele Unite studiile privind extremismul “salbaticilor maghiari” azi praznuiti drept eroi, de teapa criminalului notoriu Lajos Kossuth (sau Miklos Horthy, mai la zi – foto) si atrocitatile “bandelor de secui” savarsite asupra romanilor si celorlalte natii ocupate de hoardele asiatice, respectiv: “The War of Races in Hungary”. North American Review (146): 78–136. Ianuarie 1850 si “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian, and German Hungarians against the Magyars”. North American Review (150): 205–249. Ianuarie 1851.
Atacat intr-o campanie viscerala ce nu a dezbatut niciodata validitatea studiilor sale ci a urmarit doar denigrarea sa, profesorul de la Harvard Francis Bowen, preocupat intre altele, de armonizarea filosofiei cu valorile crestinismului, a fost eliminat de la conducerea Catedrei de Studii istorice ,,McLean” a Universitatii sub acuzele false ca nutreste o ,,aversiune puternica” fata de limba maghiara si o ,,ura profunda pentru unguri”. Cam la fel cum a patit-o si eminentul profesor Ilie Badescu la Masterul de studii de securitate a Universitatii Bucuresti, cu concursul unor lifte din “sistem”, masterul fiind infiintat chiar de catre el. Dupa doi ani, insa, ne informeaza Larry Watts, “Bowen a fost reangajat si numit in unanimitate la conducerea Catedrei de ,,Religie naturala, Filosofie Morala si Politica civila”, o pozitie in care avea sa ramana pentru urmatorii 36 de ani. Universitatea Harvard continua sa acorde si astazi un premiu anual Francis Bowen in Filosofie morala“.
In fond, vizavi de limba si aroganta “natiunii suverane” care ocupase teritorii romanesti, slovace si sarbe locuite si de germani si secui ratacitori, profesorul american exprima exact parerea generala a oricarui cetatean al lumii care are norocul de la Dumnezeu sa nu fie ungur – si anume ca “limba maghiara zgarie urechile” si e lipsita de orice literatura -, adevar prezentat si de marele ganditor si gazetar Mihai Eminescu, peste 20 de ani, in articolul pentru care a fost urmarit in Justitie, “Ecuilibrul“, si pentru care a facut inchisoare la Budapesta editorul sau, respectiv:
“Limba? ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra; construcţia, modul de a înşira cugetările, de a abstrage noţiunile, tropii, cu un cuvânt spiritul infiltrat acestui material grunzuros, sterp, hodorogit, e o copie a spiritului limbii germane. Ei vorbesc germăneşte cu material de vorbă unguresc.
Ştiinţele? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirii? Istoria civilizaţiei a înregistrat numai o nulă.
Legislaţiune? Drepturi şi legi sunt într-o eternă contrazicere. E o compilaţiune răutăcioasă şi nerumegată a principiilor celor mai contradictorii, principii care se exclud unul pe altul. Alături cu o constituţiune nedreaptă şi parţială, liberală însă pentru unguri, găseşti legi din evul mediu mai barbare decât barbaria.
Arte şi literatură? O traducere rea din limba germană, şi ştie toată lumea cât de rea poate să fie o traducere. Industria? Germană. Comerţul? În mâna evreilor.
Va să zică nu au nimica aceşti oameni prin ce să ne superiorize pe noi românii, şi vom arăta numaidecât cum nici nu pot avea, nici nu pot constitui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă care să fie o mai rea expresie a poporului ci de cât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, — nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, — ci al acestei coterii care-l guvernă, guvernându-ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică.
Ieşită din nişte şcoli mizerabile, a căror singură ţintă e propagarea minciunei, în care n-au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţie care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generaţii june şi de aceea docile nişte principie sistematice, în flagrantă contradicţie cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel, aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţia exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului, — ce puteau fi ele decât pure minciuni! În viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea dacă toate consecinţele ce le trag din principii falsificate nu sunt, nu pot fi, decât iarăşi false. Nu trebuie dar să ne mirăm dacă ei aplică principiile cele mai mari din viaţa publică a popoarelor astfel cum le aplică; pentru că ei le-au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falselor noţiuni fundamentale i-au făcut incapabili de a cugeta drept. Cine nu ştie acuzaţiunea ce ni se face nouă românilor pentru că solicităm pentru noi ceea ce ei au solicitat pentru dânşii? Ce întoarsă, ce minunată trebuie să fie acea glavă care face altuia o crimă din ceea ce el pentru sineşi croieşte o virtute! Tot ce constituie viaţa lor internă e o minciună. De ce să ne mirăm dacă alegerea la ei înseamnă beţie, bătaie şi omor? Să nu ne mirăm dacă toate noţiunile au cu totul altă semnificare pentru că sunt privite prin o prismă sufletească ce falsifică totul. Asemenea cum nu te poţi înţelege cu un om a cărui limbă şi noţiuni diferă astfel de ale tale încât el rămâne pentru tine netraductibil, căci tu nu ai noţiunile ce le are el, cum el nu le are pre ale tale: — tocmai aşa nu te poţi înţelege cu inteligenţa maghiară. Împăcare sau tranzacţiune nu se încap aicea, căci divergenţa noţiunilor fundamentale şi a principiilor sistematice condiţionează o eternă divergenţă a deducţiunilor din ele. Va să zică aicea nu se încape acest mijloc dulce şi pacific, care va fi etern neînţeles. Tu-i spui că naţiunea română vrea cutare şi cutare lucru, el [î]ţi răspunde că naţiunea română nici nu există. Apoi înţelege-te cu un astfel de om! Noi românii nu putem înainta decât cu desconsiderarea totală a acestor oameni transcendentali, cu care ne-a lipit un ucaz al tronului şi de care un decret drept ne poate tot aşa de bine dezlipi. Vina în fine nu e a lor, pentru că generaţia ca atare nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său. Vina acestei direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele.” (integral la Ungaria, un palat de spume mincinoase. ECUILIBRUL – articolul pentru care a fost urmarit Eminescu de organele unguresti, la 20 de ani)
Din nefericire pentru aceasta rasa pacatoasa dar si, mai ales, pentru noi, adevarurile prezentate de Eminescu si documentate pe teren, in Transilvania ocupata, de catre profesorul Bowen, sunt valabile si astazi. Parca nimic nu s-a schimbat, ura fiind motorul care le zvacneste majoritatii ungurilor muschiul atrofiat al inimii si canarul care li se zbate in colivia craniana pe post de minte.
PS: La postarea copertii lucrarii profesorului american Francis Bowen despre rasismul maghiarilor a intervenit rapid pe Facebook un oarecare “Zsunacz Tibi” care sustine ca locuieste in Israel si Insulele Solomon acuzandu-ne ca suntem “obsedati de nationalism”. Desigur, daca nationalismul (american?) si chiar “extremismul” profesorului Bowen din cartea sa despre adevarul istoric asupra Transilvaniei sunt, evident, molipsitoare, atunci da, suntem “obsedati” de adevarul istoric. Probleme, Gogule?
“Marea natiune” a “nomazilor si despoticilor” maghiari in cifre, la 1851, si insultele asupra slovacilor subjugati, considerati “neumani” – “niste animale”
Persecutarea romanilor si a credintei lor crestin-ortodoxe in Transilvania ocupata
Oprimarea si incalcarea drepturilor natiunilor dominate, prin impunerea limbii maghiare profesorilor si preotilor slovaci si romani
Francis Bowen: “Limba maghiara, nomadica si barbara, zgarie urechile si este foarte limitata, avand o literatura ca si inexistenta”
Prioritatile criminalului Lajos Kossuth: Taranii romanii au fost vanati si ucisi de salbaticii secui iar comisarii lui Kossuth au fost trimisi in intreaga Transilvanie pentru a-i extermina pe toti invatatorii si preotii romani
Atrocitatile maghiare asupra romanilor “care depasesc limitele imaginatiei”, descrise de un martor ocular, ofiter britanic, includ arderea satelor si uciderea batranilor si neputinciosilor ramasi in urma refugiatilor, omorarea cu sange rece a unui preot si a fiului sau, aflati prizonieri alaturi de ofiterul englez, executia sumara a 17 romani, si replica secuilor ucigasi: “Acum sunt cu 17 valahi mai putin ca ieri”
Entuziasmul romanilor – barbati, femei si copii – ridicati la lupta pentru apararea fiintei nationale
Radu Vasile, un strălucit Frate, ne-a părăsit. Suferinţa l-a răpit temporar, dar acolo sus, la Orientul Etern, unde cu toţii ne vom întâlni, Radu Vasile va continua să strălucească.
Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc.
La un an de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, Guvernul ţarului Alexandru I a comis încă o fărădelege, de data aceasta faţă de sufletele locuitorilor de aici. La 21 august 1813 a fost semnat Decretul imperial privind crearea Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului, act unilateral, samavolnic, prin care locuitorii dintre Prut şi Nistru supuşi canonic Mitropoliei Moldovei au fost rupţi de la matcă şi trecuţi la nou creata mitropolie. Ce a urmat se ştie: rusificarea, deznaţionalizarea, interzicerea ţinerii serviciilor religioase în limba română etc.
Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu, premiate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu au fost premiate, vineri, 28 iunie 2013, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).
“Eminescu a fost un mare ziarist şi breasla aceasta a presei îşi trage seva şi din ceea ce a lăsat el. Eminescu este, într-un fel, părintele breslei noastre”, a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan. El a amintit că pe 28 iunie 1883 publicistul Eminescu a fost “izgonit” din redacţia “Timpul”.
“Dedic acest premiu Părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile. Lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală – asa-zisa “de partide si de state”, pentru ca acum e vorba de mai multe state care guverneaza presa din Romania – m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, dar el m-a obligat să nu abandonez presa, mi-a interzis să o abandonez si m-a indemnat să merg înainte”, a declarat jurnalistul Victor Roncea.
Cu prilejul acordării premiilor UZPR a fost lansat volumul “O zi din viaţa lui Eminescu”, semnat de Nicolae Georgescu, ce descrie ultima zi a lui Mihai Eminescu în redacţia “Timpul”.
Dupa cum am spus si in cadrul manifestarii de exceptie de la Muzeul Literaturii Romane, trebuie amintit si faptul ca fratelui meu, ziaristul George Roncea, i se datoreaza “instigarea” profesorului Nae Georgescu la redescoperirea publica a lui Eminescu – jurnalistul. Campania lansata de Civic Media in urma cu cinci ani – prin ziarele la care lucram, Atac si Ziua – a prins roade si astazi, dupa zeci si zeci de ani de negura, ies la lumina nenumarate date ascunse despre viata si moartea lui Eminescu. Trebuie sa le multumim tuturor celor care rostesc raspicat adevarul despre Eminescu, Adevarul lui Eminescu. Doamne, ajuta!
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Ziua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „Timpul”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.
Cinstind munca, talentul, harul şi dăruirea ziaristului Mihai Eminescu, ca deschizător de drumuri pentru lucrătorii din presa românească viitoare, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizează un eveniment inedit – Premiile UZPR – ”Eminescu, ziaristul“.
În ziua de 28 iunie 2013 ( zi de vineri ), de la ora 13,00, în Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, UZPR va organiza lansarea unei lucrări, a unui dosar de presă, purtând semnătura unui important scriitor, aplecat asupra studierii vieţii şi activităţii marelui ziarist – Nicolae Georgescu. Evenimentul mai cuprinde acordarea unui număr de două premii ”Eminescu, ziaristul”, îndreptate spre doi eminoscologi, pentru care se vor prezenta laudaţiile. Va fi şi un recital artistic, susţinut de actori reputaţi. Manifestarea prilejuieşte evocări din viaţa ziaristului.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să fie prezenţi, ziarişti din presa scrisă şi audiovizuală, scriitori, oameni de cultură, personalităţi ale vieţii publice.
La 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.
A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.
Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – “Misterele Editiei Princeps (1883)“ – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:
Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:
Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale“Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps” – o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).
“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Regrete eterne si tristete nemarginita pentru cel care a fost marele profesor si istoric Gheorghe Buzatu, plecat la Ceruri luni, 20 mai, la miezul zilei, de la masa sa de lucru de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. La ceremonia religioasa dedicata acestuia, desfasurata la Biserica “Sf. Lazar” din Centrul Civic, sute de prieteni, apropiati, dar si personalitati din lumea culturala a orasului si din intregul spatiu istoric si etnic romanesc, au tinut sa-i aduca un ultim omagiu si sa-si ia ramas bun de la cel care a fost marele roman Gheorghe Buzatu, condus pe ultimul drum in aceeasi zi la Cimitirul Eternitatea, transmite Buna Ziua Iasi, care ofera si imagini de la tristul eveniment. Acelasi cotidian iesean informeaza ca, in ziua precedenta, un consilier prezidential a adus la Biserica Profesorului Gheorghe Buzatu un mesaj oficial de comemorare din partea Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cat si o coroana de flori, in semn de omagiu pentru marele istoric (foto dreapta). Coroana prezidentiala a fost depasita in marime si frumusete doar de cea semnata “Prietenii lui Chris Buzatu”, nepotul profesorului si colonel al Armatei SUA in cadrul SOCEUR – Special Operations Command Europe (foto stanga).
La petrecerea pe ultimul drum a aprigului luptator pentru adevarul istoric si profesor de romanism au fost prezenti numerosi specialisti in informatii, ziaristi si istorici de pe ambele maluri ale Prutului, delegatia basarabeana, din care au facut parte, printre altii, istoricii Gheorghe Negru, conducatorul revistei “Destin romanesc”, Ion Negrei, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Moldova si fost viceprim-ministru al Republicii Moldova si cunoscutul Alexandru Moraru, detinatorul blogului Secretele Istoriei, fiind reprezentata la cuvant de istoricul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei si presedinte al Comisiei de studiere a crimelor comunismului. Oficialitati si institutii din intreaga tara, de la institute ale Academiei Romane la CNSAS, cat si, mai ales, din principalele orase ale Moldovei, dar si organizatii nationaliste, ca Noua Dreapta, au trimis coroane de flori si au venit prin reprezentanti la slujba si la inmormantarea marelui disparut. Academia Romana – Filiala Iasi, a coborat drapelul in berna. Portalul Ziaristi Online, al carui consultant stiintific si colaborator neintrecut a fost Profesorul Gheorghe Buzatu ii aduce un Omagiu Etern:
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe blandul si bunul Profesor Gheorghe Buzatu, alaturi de toti martirii neamului romanesc pe care i-a aparat si slujit, prin cuvantul Adevarului!
August 9th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
