Istoricul Larry Watts susţine în noua sa carte, ce va fi lansată pe 15 aprilie de Editura RAO, că acţiunile lui Ion Mihai Pacepa în America au avut rezultatele unei veritabile dezinformări sovietice.
Varsta Serviciului Roman de Informatii este cu un an mai putin decat dainuirea regimului lui Nicolae Ceausescu, scos din istorie in decembrie 1989. De 23 de ani, Romania traieste din demolarea unei dictaturi, cufundata in profanarea propriei identitati, fara a reusi sa prinda trenul noii istorii.
Imagini uluitoare de la manifestația pentru familie care a avut loc pe 24 martie, la Paris. PESTE 1 MILION de oameni, în stradă, în apărarea căsătoriei, contra proiectului de lege „Taubira”, care urmărește să instituie așa-zisa „căsătorie între persoane de același sex” și adopția de copii pentru cuplurile de homosexuali.
Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.
Urmează volumul doi al trilogiei. Deja lumea îl aşteaptă ca pe un mare eveniment pentru că se vor prezenta documente noi, se vor face precizări noi, interpretă ri noi ale evenimentelor din ’89 şi ale celor care au premers momentului decembrie ’89. Când va ieşi această lucrare?
Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Pana acum. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:
Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Pana acum. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:
Explicatia ilustratiei: Joi, 10 august 1989, la Paris, cotidianul Le Monde publica sub titlul „Doi unguri din Transilvania omorâti în bãtaie”, urmãtoarea “stire”: „Doi români de origine maghiarã au fost omorâti în bãtaie, acum douã luni de cãtre militieni, potrivit informatiei primite de la Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judetul Harghita, fãcuse rost de carne pentru o masã festivã cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 militieni care au dorit sã afle de unde a cumpãrat mâncarea si l-au bãtut pânã a murit. În 12 iunie, Imre Tamás, sofer de camion în vârstã de 38 de ani, a fost prins si omorât în bãtaie pentru cã a comandat o bere în limba maghiarã în satul Miercurea Ciuc, în apropierea Clujului” (Surse Agentia France Presse/ Le Monde).
2. ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR
Portalul Ziaristi Online propune in cazul disparutului Sergiu Nicolaescu, unul dintre vectorii principali ai evenimentelor din decembrie 1989, intoarcerea la documente si marturii. In acest sens, prezentam concluziile facute de Sergiu Nicoleascu in finalul lucrarii sale “Mamaliga” a explodat, publicata in 2010 de “Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989”, ultima carte de acest gen a regizorului, dintr-o serie care a cuprins “Revolutia. Inceputul adevarului” (1995), “Un senator acuza” (1996), “Cartea revolutiei romane decembrie ’89” (1999), “Recviem pentru adevar” (1999), “Lupta pentru putere. Decembrie ’89” (2005), “Destin si film. Destainurile unui cineast” (2009). Nu lipsesc marturiile personale ale regizorului, despre cum s-a tras asupra casei sale, un fel de Raport-Jurnal scurt al noptilor de “22 spre 23, 23 spre 24, 24 spre 25 decembrie ’89”.
Fostul presedinte al Comisiilor Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 si participant activ la operatiunile din decembrie 1989 nu a reusit, din pacate, dupa ani de audieri si investigatii, sa ne edifice asupra naturii teroristilor. Au ramas insa mii de marturii, – inclusiv despre zecile de necunoscuti incinerati in decembrie 1989 la Crematoriul Cenusa – pe care le-a sintetizat in aceasta lucrare, lansata cu participarea lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu si Dan Berindei (foto aici si aici), in martie 2011. “România este în momentul de faţă o mare dezamăgire”, spunea Sergiu Nicolaescu la manifestarea de la libraria Sadoveanu. “Acest lucru a influenţat această ultimă carte pe care am scos-o în care, fără doar şi poate, reuşesc să transmit cititorului această cumplită stare prin care trecem în momentul de faţă. Nu seamănă nimic din Revoluţia din 1989 cu nimic din ceea ce a urmat, care a fost o luptă pentru putere şi nimic din ce este normal’, a afirmat regizorul.
“Cine au fost teroriştii? Cine a tras în noi? Unde sunt asasinii? Asupra acestor întrebări, deocamdată fără un răspuns clar, se opreşte în rândurile ce urmează Sergiu Nicolaescu, unul dintre liderii revoluţiei române din Decembrie 1989”, scrie IRRD in preambulul fragmentelor pe care le publicam mai jos, insotite de “opiniile unor martori privind existenţa teroriştilor”, dintre care spicuim declaratiile unor tartori ai evenimentelor, Dumitru Mazilu si Silviu Brucan, amandoi invinovatind Armata si Securitatea. No comment.
Dumitru Mazilu:
„(…) La ora 2 noaptea, un comando a pătruns în sediu. Mai mulţi tineri au fost împuşcaţi între ochi pe întuneric. A. Ei erau cei ce apărau cu fanatism pe cei doi (Nicolae şi Elena Ceauşescu). B. Ei erau străini, închişi la culoare, vorbeau, dar nu prea bine româneşte. C. Ei erau cei care au ucis tineri militari şi civili pe întuneric”.
La întrebarea „Cine a tras: Armata sau Securitatea?” Dumitru Mazilu a declarat: „(…) şi Armata şi Securitatea. Securitatea mai ales după 22.12.1989. De aici concluzia că s-a tras şi din case conspirative şi de întâlniri”.
Silviu Brucan motivează că nu s-a tras în CC, deoarece toţi conducătorii Securităţii erau acolo (in realitatea focul a inceput la scurt timp dupa ce Ion Iliescu si Sergiu Nicoleascu s-au retras de la balconul CC, unde prezentasera “prioritatilor revolutiei” – nota red.):
„(…) Unităţile Securităţii aveau armată de gherilă urbană (…) iar în legătură cu eliberarea celor arestaţi (…) A fost un ordin superior ca toţi să fie eliberaţi(…) Erau 20 ofiţeri arabi la Urgenţă, unul rănit şi unul mort. A venit un avion libian cu ajutoare şi la întoarcere au fost luaţi toţi aceştia, inclusiv mortul şi rănitul. Sigur, acum e mai greu de dovedit (…)”.
Are cuvantul Sergiu Nicolaescu:
“Cateva consideratii de generalitate cu referire la fenomenul terorist
Nota red:Imagini filmate cu acest “terorist arab” apar in documentarul francez din baza articolului, impanat cu declaraii despre teroristi ale lui Virgil Magureanu, Petre Roman si Ion Iliescu
Notiunea de “terorist” a fost folosita la noi dupa 22.12.1989, ora 18.30. In reprezentarile populatiei, teroristii au fost cei care au actionat cu armament de toate categoriile asupra populatiei si dispozitivelor militare, ucigand, ranind, distrugand instalatii industriale sau de alta natura, cai de comunicatii, institutii etc. Ne punem intrebarea: in ce sens si in sprijinul cui au actionat? La aceasta intrebare pot fi date multe raspunsuri, unul fiind cel de a-l sprijini pe Nicolae Ceausescu si dictatura comunista.
Din raspunsurile pe care Nicolae Ceausescu le-a dat la proces, se pare ca acesta “nu stia despre existenta lor”, motivand ca este vorba de “populatia inarmata ce duce actiuni de lupta impotriva celor ce savarsisera lovitura de stat”. Este foarte adevarat ca o parte din populatia civila era inarmata. Ca sa actioneze in sprijinul noii puteri era un nonsens, intrucat noua putere beneficia de sprijinul evident si declarat al Armatei si al celorlalte institutii. Constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a noilor structuri nu era contestata si beneficia de adeziunea intregii populatii.
Cele mai multe pierderi de vieti omenesti au aparut pe fondul lipsei de cooperare intre diferite categorii de forte si care, in anumite situatii, s-au suspectat reciproc, considerandu-se adversari. Este evident ca asemenea incidente s-au produs in randul Armatei, MI, GP si cu atat mai mult era posibil sa apara incidente in randul populatiei civile care a actionat independent, individual sau pe grupuri. Dificultatea principala consta in identificarea inamicului care, dupa parerea noastra, este cheia incidentelor in contextul evenimentelor din decembrie 1989. Au fost cazuri cand unii indivizi, in baza unor reprezentari proprii, chiar apartinand MApN sau altor institutii, au deschis foc asupra unor cetateni considerati de catre acestia suspecti. In replica, cei atacati au ripostat cu foc. Ca atare, fiecare dintre ei a considerat ca s-a actionat terorist. Convingerile lor pareau clare si de nezdruncinat, desi ambele parti isi propuneau acelasi scop: apararea Revolutiei anticeausiste si anticomuniste.
Aceasta teorie a fost imbratisata de un colonel de la Procuratura care dezvolta intr-un raport faptele, facand o intreaga teza ca “poporul roman in acele zile era bolnav sau cel putin idiot”, desi circumstanta privind decesul sau ranirea unora a fost in unele cazuri clarificata. Totusi sunt destule persoane a caror moarte nu se justifica. Din declaratiile martorilor rezulta ca posesorii de armament au executat foc asupra unor indivizi ce actionau suspect. Adaugam si existenta unor persoane neidentificate care au executat foc asupra diferitelor institutii sau asupra unor dispozitive de aparare. Acest lucru este cunoscut si din documentele de cercetare efectuate de Procuratura Militara in diferite zone ale orasului. Cele mai multe decese si raniri prin arme de foc s-au produs in special in orase, dup. 22.12.1989, cand s-a distribuit populatiei armament, fara insa a fi incadrate intr-un sistem organizatoric de subordonare militara. Acolo unde nu s-a distribuit armament populatiei civile, numarul mortilor si ranitilor a fost foarte redus. In baza unei analize, s-a constatat ca cel mai mare consum de munitie s-a inregistrat in municipiul Bucuresti si in Brasov.
Imi aduc aminte despre ce s-a intamplat cu casa mea, situata langa curtea TVR, respectiv pe str. Zambaccian nr. 21, col. cu str. Emile Zola, ciuruita dinspre nord (TVR) si nord-est. Daca persoanele care au tras dinspre Televiziune erau justificate, intrucat in noptile de 22 spre 23, 23 spre 24, 24 spre 25 decembrie ’89 cca 6-7 indivizi (veniti pe str. E. Zola din sediul Securitatii ce se afla vis-a-vis de ambasada Germaniei de pe str. Atena) trageau, la randul lor, spre Televiziune, omorand oameni, atunci cum se justifica focurile de arma trase dupa 25 decembrie ’89 dinspre nord-est, mai exact focuri trase dintr-o casa de pe o strada din apropiere in care erau soldati si ofiteri ai Armatei romane? De ce zeci de impuscaturi la ferestrele mele?
La un moment dat, venit acasa sa ma schimb, am intrat in birou (directia sud) si “m-au primit” cateva focuri de arma patrunse prin geam, desi rulourile erau lasate. M-am deplasat in baie sa observ de unde se trage. Si aici erau rulourile trase (fereastra spre nord-est). Eram lipit de chiuveta, cand un foc de arma patrunde prin geam si loveste oglinda in care eu ma proiectam. Tinta lovita, dar era in oglinda. Acum, dupa 21 de ani, repar casa si revazand materialul scris imi aduc aminte de acele momente. Trebuie mentionat ca in amplificarea fenomenului terorist, un rol deosebit l-au avut zvonurile care alimentau aceasta psihoz. In randul populatiei, dar si in randul militarilor inarmati si fara experienta. Unii dintre ei veneau direct din agricultura.
Pentru mine, existenta teroristilor este certa, erau putini ca numar si actionau cu profesionalism, provocand deschiderea focului de catre aparatori. Folosind intunericul, schimbandu-si cu abilitate locurile de dispunere, lasau impresia aparatorilor ca sunt multi, ca teritoriul din afara dispozitivelor de aparare le apartinea in exclusivitate si ca aveau largi posibilitati de foc si manevra. In actiunile lor urmareau in special declansarea actiunilor de foc, neurmarind cu precadere producerea de victime, ci doar episodic, pentru a da certitudine aparatorilor ca sunt o forta deosebita si ca posibilitatile lor tehnice sunt mult superioare. Acest “inamic” invizibil care a tinut zile si nopti intregi sub teroare institutiile si populatia din diferite zone ale tarii a urmarit realizarea in principal a unor scopuri proprii care, datorita interventiilor hotarate ale maselor de cetateni si ale armatei, au putut fi dejucate. Teroristii nu au fost multi, dar destui pentru a provoca varsarea de sange ce a urmat.
In filmul “revolutiei” din decembrie 1989 au jucat multi regizori, actori, cascadori si figuranti. Nu stiu in rusa cum se spune la figuranti dar in engleza, in argou, acestia se numesc “extras”, in plus. Numai ei au murit. (V.R)
22 decembrie 1989, seara. Teroristii inca nu intrasera in forta in scena pregatita de Sergiu Nicolaescu inca de dis de dimineata. Regizorul il adusese pe Ion Iliescu din Studioul 4 in balconul CC al PCR pentru a-l prezenta multimii ca “liderul” “revolutiei”. Ce s-a intamplat? Sergiu Nicolaescu dixit: ,,Iliescu a luat microfonul si s-a adresat cu “Tovarasi”. Au inceput urlete. Trebuia sa citeasca ce vroiam noi sa facem. Si in momentul ala mi-am dat seama ca am terminat-o, pur si simplu si am luat microfonul. Am spus: “Sunt eu, Sergiu Nicolaescu”. Momentul ala a fost unul dintre cele mai emotionante din viata mea, ca sa auzi 400.000 de oameni strigand “Sergiu! Sergiu!”… Atunci eu le-am raspuns. “De aici inainte, cand vreti sa strigati numele cuiva, strigati “Romania!””. Si au inceput in toata piata: “Romania! Romania!”. I-am dat microfonul lui Iliescu si i-am spus sa nu mai spuna “tovarasi” pentru nimic in lume.”
Generalul brigada (rez) SRI Aurel I Rogojan revine cu partea a doua a materialului-bomba in care aflam ce facea Sergiu Nicolaescu pe 22 decembrie 1989 la orele 6.30 dimineata, publicat de noi sub titlul Un General acuza: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989 ». Articolul precedent s-a incheiat cu urmatoarele observatii: “Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma… Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.” Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, ultimul sef al DSS, are cuvantul dar nu inainte de a aminti o replica dintr-un film co-regizat de Sergiu Nicolaescu, rostita in celebrul Studio 4 al TVR, pe 22 decebrie 1989: «Domnule Iliescu, în sfârşit, aţi venit!»“.
Ziaristi Online urmeaza sa prezinte maine si scenariul teroristilor arabi, conform sinopsisului scris de Sergiu Nicolaescu cu mana lui.
Motto: „Credeţi că Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, marea Uniune Sovietică, toate ţările vecine nouă care ne-au fost prietene… credeţi că de câteva zile ne sunt duşmane? Nu! Ei au păşit pe o cale de eliberare“. – Sergiu Nicolaescu in balconul CC-ului, pe 22 decembrie 1989 (sursa: Adevarul)
Am văzut actori şi regizori care distribuiau arme şi organizau “Gărzile Revoluţiei”. Pentru ce? “Să tragă în tot ce mişcă”, dupa cum a stabilit “ordinul de luptă” liderul vocal al unei grupări din sediul Comitetului Central. I-am auzit şi văzut chemând mulţimile cu piepturile goale să iasă în faţa gurilor de foc. Au căzut victime. Verdict, crimă!
Dar nu poti lua in serios un pui care cotcodaceste, care o face pe gaina! Nici pe un cineast care mugeste ca boul sau mungeste asa cum se facea ca lucreaza la revolutie Cacaramitru sau cum au mungit de s-au spetit muncitorii care au dus patria pe culmi de prosperitate si progres!
Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).
Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (intre 1968 – 1973; general-maior Nicolae Budisteanu a facut parte din Securitate inca din anii ’50, fiind printre cei care au anchetat luptatorii din munti. A fost “evidentiat in munca” si apoi instalat in functia de şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne de catre Alexandru Draghici, cel care a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat de catre Nicolae Ceausescu si a murit bine-mersi la Budapesta, in 1993, pentru ca tara “vecina si prietena” Ungaria a refuzat sa-l extradeze. Dupa transferarea lui Budisteanu la Scoala spionilor de la Branesti, Scoala de la Baneasa a fost condusa de gen Neagu Cosma, apoi de gen Iulian Vlad s.a. – nota red.). Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE – nota red.).
Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului. O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali / secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale.
Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţiste.
Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea, referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei.
Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în filmele occidentale.
În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu dorea să convinga asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele sale istorice. O figuraţie gratuită pentru un profit înca neevaluat. În ordine cronologică, în anii ’80 am avut prilejul să aflu că Sergiu este prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o conspiraţie care–i reunea, între alţii, şi pe generalii Stănculescu şi Chiţac. Locul de conspiraţie, o bază de agreement a Armatei din zona Casei Presei.
În acei ani, un amic, legătura operativă superioară a lui Sergiu, se afla în vizită familială cu prilejul aniversării zilei de naştere a unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre jocurile pe televizor. Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada evenimentelor din decembrie 1989, cand şeful meu direct, generalul Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare, trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupa vreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din bransă. Şi incă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre.
Din peregrinarile lui Sergiu prin Occident, pastrez, gratie generozitatii amicului meu, doua bricege de firma, o pipa de marinar si doua pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacuta, pentru a-i savura aroma. Si, recunosc, am deschis-o acum, in timp ce rememoram acele clipe care nu se vor mai intoarce…
Ce facea Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie 1989 la ora 6.30 dimineata
Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar, totuşi, nu pot să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era încă întuneric, la ora 06.30. când, şeful Direcţiei de Filaj şi Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de cercetare a zonelor din pieţele “Romană” , “Universităţii” şi “Unirii”….
Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima posibilitate de comunicare, i-am transmis generalului Vlad raportul colonelului Băjenaru. Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, pe care o reproduc, aproximativ, a fost: “ …Da, orice comandant înainte de bătălie recunoaşte terenul…” Domnul ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!!) dezvoltarea subiectului. Acum, despre morţi, numai de bine!
În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat, nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în “Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…
Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.
Un fost conjurat atras de Virgil Magureanu in conspiratia anti-Ceausescu tesuta in zona Academiei PCR “Stefan Gheorghiu” inca din 1981 isi reia un tir de acuze la adresa primul sef al SRI adaugand o noua informatie-bomba la mai vechile invinuri. Si anume ca “executia lui Ceausescu a fost decisa de Magureanu cu Iliescu in 1985″. Adica dupa venirea lui Grobaciov la Putere in URSS. Virgil Magureanu, primul sef al Serviciului Roman de Informatii, sustine insa ca in 1989 a ajuns la procesul lui Ceausescu de la Targoviste intamplator, doar ca martor, trimis de Iliescu, Voican si Brucan. Nici cel care arunca bomba nu este un oarecare. Pentru a-si confirma apartenenta la conspiratie ne prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, o dedicatie pe care i-a facut-o profesorul Virgil Magureanu pe cartea sa, “Puterea Politica si Sistemul Social” (foto mai jos), pe 23 decembrie 1985, zi in care Magureanu i s-ar fi confesat ca ei doi trebuie sa-l elimine pe dictator. Peste exact patru ani, in 23 decembrie 1989, Ceausescu avea sa fie deja arestat urmand sa fie executat la 48 de ore distanta, dupa 0 mascarada de proces derulata ritualic chiar in ziua Craciunului (vedeti Actul de deces mai jos).
(…)
Oricum, nu este absolut deloc clar ce l-a facut pe experimentatul si mai varstnicul activist comunist, membrul CC al PCR Ion Iliescu, sa-si riste cariera si viata, in plina dictatura, si sa se lase “racolat”, conform propriilor marturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de “un evreu, care – ca si altii ca el -, dupa ce a facut o intreaga cariera marxist-leninista si stalinista, fiind partas la crimele impotriva unei natiuni, devine promotorul umanitatii”.
„E absurd si revoltator ca la două decenii de la Revoluţie să se perpetueze cultul unor personaje direct implicate.“ – Vladimir Tismaneanu, reactie la dorinta familiei Gusa de a ridica un bust al Generalului la Targu Mures, urmata de o petitie de contestare iniţiată de Liga Pro-Europa si semnata de Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici, Zoe Petre, Adrian Cioroianu, Renate Weber si altii
“Stefane, ori prima, ori a doua radiografie nu este a ta. Ceea ce vad eu aici este imposibil. Acum o luna n-aveai nimic, iar acum oasele tale sunt praf. Asa ceva nu este posibil decat daca…” – Medic apropiat Generalului Stefan Gusa
Militaru: “Frontul Salvarii Nationale functioneaza de sase luni de zile!”
Unul dintre cei mai apreciati ziaristi militari – col. George Vasile – a descris sugestiv cele mai grele sapte zile ale generalului Gusa. Domnia sa arata, printre altele: “Din cei 54 de ani pe care generalul Gusa Stefan i-a adunat cu truda într-un destin de exceptie, câteva zile (sapte) l-au propulsat în istoria României. Între 17 si 23 decembrie 1989 a fost pus în situatia de a lua hotarâri de o importanta fara precedent pentru tara, armata si propria viata. Tara si armata le-a iubit fara margini. Pentru ele si-a riscat viata în fiecare din cele sapte zile, la o partida de ruleta ruseasca. Pe 17 decembrie a ajuns la Timisoara, când în oras se tragea. Cine, si de ce,a declansat evenimentele constituie (înca) o enigma pe care va trebui sa o dezlege istoria. Dar el a sosit, totusi, la timp pentru a opri ceea ce fusese planificat sa devina un masacru.
Între furia unui regim care agoniza si furia multimii iesite în strada, gândul sau a separat eternitatea tarii de interesele autocratului sau temporar. << Am evitat un dezastru – mi-a spus el – recuperând tancurile ajunse în mâinile rasculatilor Timisoarei, dar n-am executat ordinele de reprimare si nici pe acelea de a-i aresta pe cei din cladirea Operei .
Pe 20 decembrie s-a dus la întreprinderea “Elba”. Dumnezeul si spiritul taranului din sine a învins. A retras armata în cazarmi. Pe 20 decembrie Timisoara era un oras liber. Pe 21 , seara, dupa cum afirma însusi generalul, << unii s-au grabit sa ia avionul spre Bucuresti. Am avut, o clipa, impresia ca vor sa ma faca pe mine raspunzatorul pentru ceea ce facusera altii. Dar m-a sunat Milea si mi-a spus: ” Stefane, ramâi acolo si mai ales ai grija de tine! “. Am ramas. Abia a doua zi, dupa ce am aflat vestea mortii sale m-am considerat dezlegat si am plecat la Bucuresti…>>.
Apoi a urmat vestita << noapte a generalilor (22 spre 23 decembrie 1989) >>. Se punea problema unui ajutor militar pentru lichidarea misteriosilor teroristi. Generalul îsi aminteste:
<< Mi s-a spus ca mor oameni. Dar m-am gândit câti au murit când am mai avut trupe straine în tara si am refuzat orice interventie straina. Poate am gresit. Poate am fost prea categoric…>>. Tocmai de aceea ne putem întreba daca poate fi acuzat un om când întreaga istorie a neamului apasa pe umerii sai?
Am purtat câteva convorbiri cu generalul Stefan Gusa. Ultima chiar înainte de plecarea sa la Viena. Era grav bolnav, dar m-a rugat sa nu scriu. Acum, ma consider dezlegat de acel legamânt. Unii ziaristi care scormonesc în murdarii nu s-au dat în laturi sa-i sara pe geam, în spital, pentru a câstiga parale din grozavia suferintei sale. Ultimele trei luni din viata a stat întins pe spate si complet nemiscat. Însa mintea si vointa i-au fost lucide si puternice. Îsi strângea pumnii si spunea: << Dumnezeu m-a ajutat. Eu simt ca nu mai am putere. Dar, poate îmi va da El si voi iesi si de data asta la liman >>.
Întrebat de unde crede ca i se trage a adaugat << Poate, dar nu sunt sigur, de la acea cafea (n.a. cafeaua servita în noaptea generalilor). Dupa ce am baut-o m-am simtit tot mai rau. Pe 30 decembrie 1989, seara, m-am întâlnit cu ai mei la Predeal si nu ma mai recunosteau. Am iesit anul trecut din spital. Am mintit ca ma simt bine si am plecat în aplicatie. Dar mi-a fost tot mai rau. Am fost o saptamâna, pentru investigatii, la o clinica din Paris. Mi-au sosit analizele de la Viena. Dumnezeule, cu ce am gresit? Nu pot sa reprosez nimic, nimanui, nici lui Spiroiu, nici medicilor. Pe ceilalti i-am iertat pe toti >>.
La ultima întâlnire plamânii îi ardeau. Avea 40 de grade temperatura, dar a citit ce i-am scris, apoi a spus: << Pe unde te vei duce, spune-le tuturor sa tina cel mai mult dintre toate la armata româna, ca nu ma simt bine si ca îi iubesc >>.
Viata generalului Gusa s-a jucat la ruleta ruseasca de mai multe ori. Ceausescu, daca mai traia, putea sa-l condamne la moarte. Noua putere, sa-l trimita la închisoare. Cei carora nu le-au iesit socotelile în decembrie 1989, au dezlantuit împotriva sa o virulenta campanie de presa. Ziarele de scandal s-au hranit din suferintele sale. Strainii l-au apreciat. Revolutionarii l-au înteles. Armata l-a adulat. Vrem sau nu, generalul Gusa Stefan a intrat în istorie. Multi cred ca a dus în pamânt solutia enigmelor din decembrie 1989. Eu cred ca, dimpotriva, a fost un om ca noi toti, care si-a transformat trecerea pe pamânt într-o lectie de demnitate” – conchide ziaristul mai sus citat.
“Tancul are suflet. Se leaga de cei care îl exploateaza, îl conduc, îl mânuiesc în lupta. Pe undeva, orice echipaj se leaga trupeste si sufleteste de masina de lupta. Sufletul lor se transmite si tancului. Poate si invers, tancul îi însufleteste pe cei care îl conduc. Oricum, cine îsi iubeste arma are dreptul sa spuna ca arma lui are suflet. Însa primeaza sufletul soldatului, care a fost, este si trebuie sa fie respectat. El este sufletul armatei, în ultima instanta. Ce mult conteaza sufletul soldatului si ce mult conteaza sa poti umbla la sufletul soldatului… sa poti fi înteles de el! Comandantii care au câstigat batalii, au stiut sa umble la sufletul subordonatilor. E o mare arta sa reusesti acest lucru, mai ales ca armata nu se concepe fara exigente, fara disciplina.”
Urmare a unei lucraturi, Presedintele Romaniei a hotarat in aprilie anul trecut demartirizarea eroilor romani ai trupelor USLA ucisi si profanati bestial in fata sediului MApN in noapte de 23 spre 24 decembrie 1989, la comanda KGB si GRU. Este vorba de Grupul Trosca, decapitat, la propriu, de agentul GRU Nicolae Militaru. Am contestat decizia Presedintelui purtand chiar o corespondenta pe aceasta tema cu Administratia Prezidentiala. Parerea mea ramane aceeasi, dupa cum puteti auzi si vedea si in aceasta inregistrare video de la cea mai recenta lansare a cartii “Fereastra Serviciilor Secrete” – care trateaza si Cazul Trosca -, a generalului (r) SRI Aurel I Rogojan (detalii despre aceast eveniment, la care au participat numeroase cadre active si in rezerva, in cursul zilei de maine). La vremea respectiva, SRI a avut o reactie demna, afirmand, negru pe alb, in revista oficiala a Serviciului, “Intelligence”, ca “Eroii nu au nevoie de ‘diplome'”.
Ca reactie la decizia prezidentiala, pe 22 decembrie anul trecut, un grup de artisti ai informatiilor, si nu numai, i-a ridicat ad-hoc o statuie colonelului martir Gheorghe Trosca in memoria jertfei sale si a camarazilor sai, din urma cu 22 de ani (foto dreapta). Pe locul acestui monument-protest, ieri, 20 decembrie 2012, Serviciul Roman de Informatii a dezvelit un monument din marmura, pentru a omagia Eroii Antiteroristi. Felicitari (sfatul meu catre conducerea SRI este sa inchirieze panoul publicitar din spatele monumentului, pe care sa dispuna un mesaj pe masura solemnitatii locului si nu unul despre reduceri de preturi – foto mai jos, cum este cel de acum. Sau sa-l desfiinteze)! Iar in aceasta seara, intre orele 21 si 23, TVR va avea o Editie Speciala pe aceast tema si va difuza documentarul de exceptie al realizatorului Corneliu Mihalache, “Piepturi goale şi buzunare pline” (de fapt, tot goale!).
PS: Raspunsul la intrebarea din finalul interventie mele (video) este: se pare ca da!
Mai este de adaugat ca, prin coroana depusa ieri la Monumentul Eroilor Antiteroristi (foto mai jos), SRI a informat practic, pentru prima oara public, cine au fost teroristii din Decembrie 1989. Grupul Trosca a fost Anti-KGB si Anti-GRU. Coroana SRI de la monumentul grupului de luptatori masacrat bestial in Decembrie 1989 le este dedicata lor, Eroilor Antiteroristi. Rezulta asadar destul de clar ca teroristii din decembrie 1989 au fost rusii din KGB si GRU.
Ediţie specială PRIM PLAN – Conducerea SRI vine la TVR1
Vineri, după Telejurnalul de la ora 20.00, urmăriţi la TVR1 o Ediţie Specială în care invitaţi sunt şefii Serviciului Român de Informaţii. Dupa aceasta Editie Speciala de la ora 21.00, de la 22.00 veti putea urmari documentarul exceptional al lui Corneliu Mihalache “Piepturi goale şi buzunare pline”. “Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”, ne invita Corneliu Mihalache
Azi, 21 decembrie, de la ora 21.00, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu sunt faţă în faţă cu directorul şi prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii – George Maior şi Florian Coldea, într-o Ediţie Specială, la TVR1.
Informaţii din spatele celor mai închise uşi din România, imagini în premieră filmate chiar de SRI la antrenamentele brigăzilor anti-tero şi dezvăluiri despre unul dintre cele mai tulburătoare momente ale Revoluţiei române – episodul USLA şi colonelul Trosca.
Vedeti filmul prezentat de SRI la TVR chiar de la sursa.
Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei este cel al ameninţărilor teroriste.
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
OMAGIEREA EROILOR
Titlu: “Ziua luptătorilor antiterorişti” Postul de televiziune: “TVR 1” din 20.12.2012, ora: 14:18 – Crainic: Teodora Popa
“In România, 7 luptători antiterorişti au murit în decembrie 1989, în faţa Ministerului Apărării. Ei au fost chemaţi să apere sediul instituţiei de terorişti. S-a dovedit a fi însă o diversiune, au fost prinşi într-o ambuscadă, s-a deschis foc asupra lor, iar trupurile le-au fost profanate pentru a legitima mitul teroriştilor. Astăzi, Serviciul Român de Informaţii le-a ridicat luptătorilor USLA un monument exact pe locul în care au căzut la datorie.
Reporter: In acest loc, au căzut la datorie 7 luptători antiterorişti, în 24 decembrie 1989, stă scris pe monumentul ridicat în faţa fostului sediu al Ministerului Apărării.
George Cristian Maior, directorul SRI:O reparaţie istorică şi morală şi, în acelaşi timp, o cinstire pentru toţi aceia care şi-au pierdut viaţa în misiune, din Brigada Antiteroristă.
Reporter: Din ordinul generalului Nicolae Militaru, USLA-şii au fost chemaţi să apere de terorişti sediul MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ministerul era oricum apărat de tancuri. Imediat ce trupele USLA au ajuns la faţa locului, s-a deschis foc asupra lor. 7 luptători au fost ucişi. Cadavrele au stat expuse zile întregi, iar pe maşinile lor de intervenţie s-a scris ‘terorişti’. Colonelul Gheorghe Trosca a fost decapitat. Trupurile luptătorilor au fost profanate. Inainte să fie şeful de Stat Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, Trosca a lucrat la Contrainformaţii. Avea rolul de a depista înalţi reprezentanţi ai regimului comunist racolaţi de sovietici. Nicolae Militaru era vizat pentru legături cu Serviciul Secret al Armatei sovietice.
In 2011, preşedintele Traian Băsescu a retras titlurile de eroi martiri pentru Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotuna, în urma unei decizii primite de la CNSAS.
G.C. Maior:Pentru noi, ei sunt eroii noştri şi acest lucru nu trebuie să fie consemnat în vreo sentinţă, în vreo decizie formală.
Reporter: Rude, foşti camarazi şi actuali luptători ai Brigăzii Antiteroriste a SRI au fost prezenţi la dezvelirea monumentului dedicat USLA-şilor care şi-au pierdut viaţa în zilele tulburi ale Revoluţiei.
“Colecţii anuale/ Evenimente militare – ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST”
“Anii ’70 au adunat o tragică moştenire pentru ceea ce avea să devină terorismul în lume, peste decenii In numele ‘cauzei de apărat’, justiţiari cu sau fără de ţară revendicau deturnări de aeronave, luări de ostatici, atacuri cu bombe, masacrul de la Jocurile Olimpice de la München (1972) sau asasinarea prim-ministrului Italiei, Aldo Moro (1978), sunt doar două dintre evenimentele tragice de care şi-au legat identitatea membri ai unor organizaţii teroriste precum SEPTEMBRIE NEGRU sau BRIGAZILE ROSII. Ca reacţie firească de autoprotecţie, începând cu anul 1974, în România s-a constituit o structură de mici dimensiuni căreia i-au fost încredinţate responsabilităţi antiteroriste. Aceasta a evoluat conceptual, funcţional şi organizatoric, astfel că la 15 decembrie 1977 a luat fiinţă Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).
“Patria a priori”
In decursul activităţii sale, USLA s-a confruntat cu numeroase încercări de pătrundere în spaţiul naţional ale unor membri sau simpatizanţi ai diferitelor mişcări teroriste. In decembrie 1984, în faţa Hotelului Bucureşti din Capitală, organizaţia disidentă palestiniană Al Fatah-Consiliul Revoluţionar (Abu Nidal) a comis un atentat terorist soldat cu moartea unui diplomat iordanian. Tot în Capitală, în primăvara anului 1985, în complexul studenţesc Grozăveşti, terorişti arabi au plasat mecanisme explozive sub autoturismele unor lideri ai organizaţiei studenţilor sirieni din România. Doi specialişti pirotehnişti ai USLA şi-au pierdut viaţa în încercarea de dezamorsare a dispozitivelor capcană. Instituţia ‘luptătorului antiterorist’ a înregistrat cea mai grea jertfă în 24 decembrie 1989: în tumultul evenimentelor Revoluţiei, în Bucureşti, şi-au pierdut viaţa nouă luptători antiterorişti. 1990 este ‘anul de naştere’ al Brigăzii Antiteroriste. Noul început de drum a stat sub semnul altor provocări ale ameninţării teroriste: în august 1991, la Bucureşti, un comando indian al organizaţiei teroriste Baabar Khalsa a încercat asasinarea ambasadorului conaţional acreditat în ţara noastră. Datorită intervenţiei luptătorilor antiterorişti, atentatul s-a soldat cu un eşec. Mai târziu, în anul 1995, Brigada Antiteroristă a identificat lideri ai organizaţiei teroriste ‘Armata Roşie Japoneză’, reuşind să prevină derularea de către aceştia a unor activităţi pe teritoriul României. După 11 septembrie 2001, în temeiul atributelor de autoritate naţională în domeniul antiterorism acordate Serviciului Român de Informaţii, Brigada Antiteroristă a cunoscut mutaţii conceptual-funcţionale succesive. Aceste transformări au valorificat deopotrivă experienţa acumulată şi orizonturile prefigurate de Strategia naţională de prevenire şi combaterea terorismului (România fiind printre primele ţări din sud-estul Europei care – după atentatele de la 11 septembrie – au avut iniţiativa elaborării unui document doctrinar destinat autoprotecţiei faţă de fenomenul terorist).
Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional “PENTRU MERIT” în grad de Cavaler. Centrat pe puterea primordială a informaţiei, antiterorismul românesc pune în valoare conceptul de prevenire prin cooperare, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), al cărui coordonator tehnic este Serviciul Român de Informaţii. In scopul îndeplinirii unitare şi coerente a misiunilor, la nivelul Serviciului Român de Informaţii funcţionează, începând cu anul 2005, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă. Mecanismul intern de cooperare are menirea de a contribui esenţial la stabilirea de strategii de etapă, a căror eficienţă este comensurată inclusiv pe dimensiunea activităţii de cooperare internaţională. Ca membru cu drepturi depline al NATO şi UE, România este angajată ferm şi fără echivoc în efortul internaţional de luptă împotriva terorismului. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. In conştiinţa luptătorului antiterorist, jertfa deschizătorilor de drumuri reprezintă lecţia datoriei împlinite la cote de performanţă specifice unui corp de elită. Anul acesta, ROMFILATELIA introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Aducem mulţumirile noastre Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.”
“Comunicat de presă – ‘Romfilatelia'” Agenţia de ştiri: “Agerpres” din 20.12.2012 – Redacţia
“Ziua Luptătorului Antiterorist – ‘Romfilatelia’, societatea care înscrie periodic în programul său noi tematici reprezentative pentru România, demonstrând astfel că filatelia cultivă valorile naţionale şi este martorul şi mesagerul marilor evenimente, celebrează Ziua Luptătorului Antiterorist şi introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Pe fondul acţiunilor teroriste din anii ’70 şi ca o reacţie firească de autoprotecţie, de-a lungul timpului, în România, au fost constituite diverse instituţii cu responsabilităţi antiteroriste, de la o primă structură înfiinţată în 1974 până la Uniunea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA)-1977 şi Brigada Antiteroristă în 1990. Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional ‘PENTRU MERIT’ în grad de Cavaler. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. Sărbătorind acest eveniment, ‘Romfilatelia’ introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist, alcătuită din două mărci poştale cu valorile nominale de 1 leu şi 8,10 lei, un plic prima zi, un carton filatelic şi un întreg poştal. Incepând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2012, emisiunea de mărci poştale Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist va putea fi achiziţionată de la toate magazinele ‘Romfilatelia’ din Bucureşti şi din ţară.”
* Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: ”Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România.
* România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Sunt sigur că mulţi dintre cititorii români n-au auzit de Atifete Jahjaga, aşa cum mulţi dintre americani nu numai că n-au auzit de Traian Băsescu şi nu ştiu unde este România pe hartă, dar nici n-au idee de existenţa “singurei ţări care pune probleme Uniunii Europene”.
Atifete Jahjaga este al treilea preşedinte femeie din Europa de la căderea regimurilor comuniste. Primul preşedinte femeie de după 1989 şi totodată prima, dar şi ultima preşedintă a defunctei Republici Democrate Germane (RDG) a fost Sabine Bergmann- Pohl, care a stat în această funcţie doar şase luni, fiind silită să demisioneze la unificarea Germaniei, iar acum, ca şi est-germana Angela Merkel, este o politiciană de dreapta, creştin-democrată. A doua femeie preşedinte din istoria recentă a Europei este mai cunoscuta Mary Robinson, preşedintă a Irlandei timp de şapte ani, până în 1997, când a demisionat cu trei luni înainte de încheierea mandatului pentru a deveni înalt comisar ONU pentru Drepturile Omului, poziţie din care s-a ocupat chiar de fosta Iugoslavie.
* Curtea Constituţională a Kosovo a hotărât că mandatul preşedintelui trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani
Spre deosebire însă de predecesoarele sale europene, Atifete Jahjaga, care trebuia să fie preşedinte doar pe o perioadă de nouă luni, nu şi-a dat nici o demisie la expirarea mandatului său de tranziţie, la începutul lunii trecute. Dimpotrivă: Curtea Constituţională a republicii independentiste Kosovo a hotărât că acesta trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani. Bomboana de pe coliva pretendenţilor la preşedinţia Kosovo a fost pusă chiar de acelaşi emisar itinerant al diplomaţiei americane, asistentul Philip Gordon, care, într-un desant operativ la Pristina, a întărit decizia Curţii Constituţionale susţinând cu tărie că Atifete Jahjaga a dovedit abnegaţie faţă de statul de drept şi că hotărârea Curţii trebuie respectată de toate părţile. Ceea ce s-a şi întâmplat.
“Un motiv suplimentar, preferat de comunitatea internaţională, este nevoia de stabilitate politică în Kosovo. Comunitatea internaţională se grăbeşte să părăsească Balcanii şi să îi prezinte ca pe o regiune paşnică şi stabilă; nu doreşte să vadă o nouă criză politică în Kosovo”, a afirmat în sprijinul acţiunii SUA Ardian Arifaj, director de programe la Institutul pentru Cercetare Politică şi Dezvoltare din Kosovo, citat de SE Times. Vă sună cunoscută formularea? Institutul respectiv, cu un nume aşa de pompos că poţi să crezi că e o filiala a NASA şi NSA la un loc, este finanţat generos, anual, cu sute de mii de dolari, de Fundaţia Soros pentru o “Societate Deschisă” şi de Rockefeller Brothers Fund. Ei şi? Poate e vorba de o coincidenţă, dar emisarul nostru transatlantic şi transbalcanic, Philip Gordon, s-a evidenţiat ca lector la Institutul Internaţional de Studii Strategice şi la unul dintre cele mai influente “think-tank”-uri din lume, Brookings Institution, ambele aflate pe lista de “grant”-uri generoase din partea aceleiaşi Fundaţii a Reţelei Deschise Soros (Soros Open Network). Philip Gordon este şi colaborator regulat al revistei Foreign Affairs a Consiliului pentru Relaţii Străine/Externe (Council on Foreign Relations – CFR), instituţie globalistă al cărei preşedinte onorific este venerabilul David Rockefeller.
* Philip Gordon, după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu: “Am auzit ceea ce a trebuit”
Prezent la Bucureşti, Philip Gordon a declarat după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, că “a auzit ceea ce trebuia”. Nu ştim dacă a şi văzut ceea ce trebuia, dar cu această scurtă propoziţie decizia actualei administraţii democrate, de stânga, a SUA, pare a fi luată. Evident, în favoarea reprezentantului declarat al dreptei din România.
Aflat în biroul de campanie al preşedintelui suspendat, Philip Gordon i-a indicat lui Traian Băsescu că trebuie să-şi dea afară jurnaliştii ca să înceapă discuţiile. “Yes, yes, yes”, a răspuns Băsescu, amintindu-ne de o intervenţie similară şi la fel de promptă a diplomaţiei române în faţa celei americane, respectiv cea a lui Adrian Cioroianu rămas ca la poarta nouă în faţa Condoleezzei Rice. Nimic din discreţia şi subtilitatea invocate de Traian Băsescu pe tema discuţiilor secrete de cedare a suveranităţii naţionale pentru crearea “Statelor Unite ale Europei” nu a părut să mai transpire din resorturile diplomatice ale preşedintelui suspendat, la întâlnirea cu emisarul american.
Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, şeful Departamentului de Stat al SUA, s-a mai întâlnit şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, şi cu preşedintele interimar Crin Antonescu, la Cotroceni. Mentalitatea politicienilor aflaţi la putere în România reflectă, din păcate, exact imaginea pe care şi-au consolidat-o, în timp, diverşii comisari trimişi în control la Bucureşti, fie ei sovietici, sau, mai nou, europeni şi americani: aceea de vasali. Deşi există un principiu internaţional al egalităţii suverane a statelor, nimeni nu îşi poate imagina la Washington sau aiurea că vreun secretar de stat al MAE de la Bucureşti, să spunem Dan Petre, s-ar putea întâlni, vreodată, cu preşedintele şi, totodată, şeful executivului american, la Casa Albă.
* Philip Gordon şi Wesley Clark
Până la această oră nu ştim încă dacă Philip Gordon s-a văzut, însă, poate cu cel mai important posibil interlocutor al său, tovarăşul de idei politice şi militare internaţionale, de la “războiul contra terorismului” la “independenţa Kosovo”, generalul american (r) de patru stele Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa, fost candidat la alegerile pentru Casa Albă, din 2004, fost susţinător al candidatei democrate Hillary Clinton şi, apoi, al lui Barack Obama, la alegerile prezidenţiale din 2008. În prezent, Wesley Clark este “consilier special (special adviser) pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, al premierului Victor Ponta.
Americanul Clark este legat, însă, de Europa prin mai multe fire. Potrivit paginii sale de pe Wikipedia, familia lui Clark provine chiar din vecinătatea României, fiind o familie de evrei belaruşi care a decis să emigreze în America pe fondul antisemitismului rusesc. Poate aşa se explică şi decizia sa de a ordona foc contra trupelor ruseşti care aterizau într-o operaţiune surpriză pe aeroportul din Kosovo, pe 12 iunie 1999, preluând controlul acestuia, cu toate că forţele anglo-americane împânziseră deja provincia sârbă. Colegul său britanic a refuzat, însă, comanda. Pe lângă această legătură ancestrală, iţele ghemului se cam încurcă în zilele noastre.
* Wesley Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia
Generalul (r) Clark este şi co-preşedinte al Growth Energy, un grup de lobby în domeniul energiei alternative, dar şi director în “board”-ul companiei BNK Petroleum Inc, care desfăşoară prin subsidiara sa, Indiana Investments, largi operaţiuni de captare a gazelor de şist în Polonia. Cu numai câteva zile în urmă, mai precis pe 7 august, compania lui Wesley Clark (https://www.bnkpetroleum.com/en/) a anunţat mari succese la explorarea Gapowo B-1 a concesiunii Bytow, apartinand Indiana Investments, unde s-a forat la peste 4300 de metri, cu rezultate deosebite. Compania deţine largi concesiuni în Polonia, pe care le puteţi vizualiza în harta alăturată (https://www.energy-pedia.com/news/poland/new-151330).
Culmea, tot în Polonia, la Varşovia, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al SIE, fost şef demis al MAE şi fost membru al “board”-ului de conducere al Fundaţiei Soros România, anunţa în luna aprilie a.c., pe fondul unor proteste publice din ţară, că Chevron, compania americană care a început prospecţiunile pentru exploatarea gazelor de şist în România, este de acord cu desecretizarea contractelor sale.
Plecarea lui Ungureanu din post şi venirea lui Ponta nu au încurcat planurile afaceriştilor din domeniul resurselor naturale. Pe lângă gazele de şist, miza uriaşă a Roşiei Montane, la care ne vom referi mai jos, a rămas, însă, în aer.
Evident, numirea lui Clark, “pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, într-o funcţie neremunerată, aproape filantropică, a suscitat semne de întrebare fireşti privind interesul său faţă de eventualele exploatări ale gazelor de şist în România. Mai ales când compania în cauză este deţinută parţial şi de mogulul internaţional George Soros, acelaşi filantrop care a finanţat, în parte, şi campania electorală nereuşită a generalului Wesley Clark pentru preşedinţia Americii.
Soros are şi alte investiţii în domeniul gazelor naturale în Polonia: în toamna trecută, San Leon Energy Plc (SLE), companie din portofoliul lui George Soros şi al Blackrock Inc. (BLK), un fond stimulat de acelaşi miliardar, a anunţat profituri record, care le depăşesc pe cele din SUA (https://www.bloomberg.com/news/2011-09-20/soros-backed-san-leon-says-polish-shale-gas-profits-to-beat-u-s-.html). De asemenea, Soros şi-a arătat interesul clar pentru minele de metale rare din Kosovo şi imensele resurse carbonifere ale fostei provincii sârbeşti.
* Admiraţia lui Clark faţă de George Soros
Clark îl consideră pe Soros drept “cel care sună alarmă pentru poporul american” (www.soros.com), un fel de Vasile Roaită al societăţii americane multilateral dezvoltate. Pe langa rolul lui Clark la Palatul Victoria legat de un foarte probabil “lobby” pentru exploatarea gazelor de sist, nu trebuie însă exclusă şi posibila “influenţare pozitivă” a Guvernului Ponta de către generalul american pentru ca România să cumpere loturi de avioane F-16 “second hand”, o decizie anunţată recent de oficiali guvernamentali români. Însă suspiciunile privind relaţiile legate de interesele diverse ale miliardarului american provenit dintr-o familie de evrei maghiari, George Soros, cu România, rămân, mai ales ţinând cont de opoziţia cunoscută a lui Victor Ponta faţă de proiectul aurifer Roşia Montană, aceeaşi manifestată oficial şi de Fundaţia Soros România, cât şi de toate membrele oficiale şi neoficiale ale Reţelei Deschise Soros.
* Relaţiile lui Soros cu societatea civilă din România
George Soros este poate, după Ion Iliescu şi răposatul Silviu Brucan, unul dintre cei mai buni cunoscători ai României ultimilor 22 de ani. Din capul locului trebuie spus ca interesele sale economice nu au fost desprinse niciodată de cele privind atât controlul politic cât şi cel al societăţii civile. Puţină lume ştie că, într-un ianuarie deja posomorât, imediat după “revoluţia democratică” din decembrie 1989, “revoluţionarul” Silviu Brucan, membru de frunte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, aştepta înfrigurat, pe peronul aerogării de la Otopeni, aterizarea unui avion personal din care a coborât un tip micuţ şi îndesat: pe-atunci doar milionarul George Soros, care nu ajunsese încă atât de faimos la nivel mondial, cum avea să devină după celebra “spargere” de 1 miliard a bursei londoneze, ce avea să urmeze peste doi ani.
La braţ cu Brucan, Soros a descins într-un sediu destul de impozant, o fostă clădire istorică, în care a păşit însuşi Alexandru Ioan Cuza, renovată recent chiar de Nicu Ceauşescu, pentru a fi folosită de activul CC al UTC. În Calea Victoriei 120, Silviu Brucan instalase de-abia înfiinţatul Grup de Dialog Social, din care făceau parte intelectuali disidenţi ai regimului Ceauşescu, în majoritatea lor fii şi nepoţi ai nomenclaturiştilor primilor ani ai PCR. În capul mesei de la GDS, încadrat de Stelian Tanase (el însuşi fiul unui activist PCR), pe atunci redactorul şef al revistei “22″, şi de eseistul fantezist Andrei Pleşu, se afla sociologul Alin Teodorescu, desemnat preşedinte al GDS, dovedit ulterior colaborator al Securităţii şi, în acelaşi timp, urmărit de Unitatea specială “Anti-KGB” a DSS pentru relaţii neprincipiale avute cu serviciul de informaţii al Republicii Populare Ungare.
Fără a sta prea mult la discuţii, George Soros hotărăşte să îl numească pe şeful GDS, Alin Teodorescu, si preşedinte al filialei Fundaţiei Soros în România, al cărei buget de start a fost de 1 milion de dolari. De atunci şi până astăzi, interesele celor două organizaţii au rămas îngemănate. Ca un adevărat Hopa Mitică ideopolitic, GDS a reuşit, în aceşti 22 de ani, să fie un organism privilegiat de toate guvernările României, indiferent de culoarea lor politică, primind numeroase stimulente financiare guvernamentele pentru publicarea Revistei “22″ cât şi sediul din Calea Victoriei în folosinţă gratuită.
Dacă la alegerile prezidenţiale din 2000, GDS îi făcea lobby făţiş lui Ion Iliescu, iar în decembrie 2004, cu trei zile înainte de turul final al scrutinului electoral prezidenţial, Revista “22″ şi vectorii de imagine ai GDS îl susţineau deschis pe Adrian Năstase, comparându-l cu Ariel Sharon, Zbigniew Brzezinski sau Angela Merkel (Revista “22″, 9.12.2004, “Pentru o Românie Modernă” – interviu cu Adrian Năstase realizat de Mihnea Berindei şi Arielle Thedrel), astăzi, aceiaşi oameni îl sprijină, cu aceeaşi lejeritate intelectuală şi morală, pe Traian Băsescu.
Numeroşi membri ai GDS şi ai Reţelei Soros au beneficiat în ultimii opt ani de favorurile înalte ale lui Traian Băsescu, de la Andrei Pleşu şi fosta şefă a Fundaţiei Soros, Renate Weber, numiţi consilieri la Cotroceni în primul mandat al preşedintelui suspendat, la Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici, aflaţi până la instalarea guvernării Ponta în fruntea unor instituţii guvernamentale, recte ICCMER şi, respectiv, ICR.
Poziţia GDS faţă de proiectul cu o miză imensă pentru România (sau pentru cine pune mâna pe el), respectiv Proiectul Roşia Montană, este, aşadar, aceeaşi cu cea a Fundaţiei Soros: “un NU hotărât” exploatării de către actualul deţinător al contractului cu statul român, Roşia Montană Gold Corporation. Dacă Horia Roman Patapievici şi-a exprimat protestul doar prin cumpărarea unui metru pătrat de pământ la Roşia Montană, pentru a bloca investiţia RMGC, în schimb, Monica Macovei, membră a GDS şi fostă expertă a Institutului pentru o Societatea Deschisă al Fundaţiei Soros, europarlamentar PPE şi vicepreşedinte al PDL, mentor public al ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, este, alături de colega sa, europarlamentarul PNL şi fost preşedinte Soros Renate Weber, dar şi de soţia premierului Victor Ponta, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, una dintre cele mai înfocate opozante, la nivel mondial chiar, a exploatării celei mai importante rezerve de aur a Europei de către RMGC.
* Ghemul se deşiră în strada Comăniţa
Ghemul acesta atât de încâlcit pare să se deşire, oarecum, în strada Comăniţa, unde preşedintele suspendat a încoronat-o pe Monica Macovei şi cu misiunea de a crea un “pol al dreptei” alături de europarlamentarul PDL Cristi Preda, fost consilier prezidenţial şi la Băsescu şi la Constantinescu, la rândul său membru al GDS (si fost al PCR), şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, bursier Soros, dar şi al controversatului afacerist mondial Marc Rich.
Prezenţa Monicăi Macovei, care este şi membră fondatoare şi de onoare a Asociaţiei lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transexualilor ACCEPT, în ICCD-ul lui MRU, embrionul viitoarei “alianţe de dreapta” a României, a determinat Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, invitată să se alăture “polului noii drepte”, să întrebe retoric Iniţiativa Civică de Centru Dreapta cum împacă apărarea drepturilor familiei, o noţiune de bază a dreptei, cu promovarea diversităţii minorităţilor sexuale.
Simpatia şi încrederea totală manifestate public de preşedintele ales şi suspendat Traian Băsescu pentru fosta procuroare Monica Macovei par total paradoxale în raport cu poziţiile publice ale celor doi faţă de Proiectul Roşia Montană. În mai multe rânduri, Traian Băsescu şi-a manifestat susţinerea sa intransigentă faţă de Proiectul Roşia Montană. Afirmaţiile sale apăsate nu au fost însă urmate decât de fluctuaţiile bursei din Toronto, manevrate abil de speculanţii financiari internaţionali, între care, la loc de frunte, se află chiar opozantul deschis al proiectului, miliardarul George Soros. În ciuda disputelor publice, nimic din dorinţa firească a românilor de a se renegocia contractul, în favoarea României, nu s-a mai concretizat.
* Statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc
Pe lângă filantropul pretutindenar maghiar, opozantul direct şi cel mai vehement al Proiectului RMGC din Munţii Apuseni este însuşi statul ungar, care s-a manifestat constant în cei 14 ani, de când au început negocierile dintre diverşii investitori şi statul român, împotriva exploatării aurului românesc. Aceasta deşi predecesorii lor din Imperiul Austro-Ungar au poleit chiar tavanul cupolei Parlamentului din Budapesta cu 40 de kilograme aur de la Roşia Montană. Interesul maghiar este unul de paroxism istoric, reliefat foarte clar în manualele de istorie din şcolile ungureşti, în care Ardealul apare ca parte a “Ungariei străbune”.
* Traian Băsescu: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Concesiile extraordinare acordate intereselor ungare în România de Guvernele de sub Traian Băsescu, de la consolidarea de facto a autonomiei maghiare în “Ţinutul Secuiesc” la aprobarea scandaloasă a reînhumării cu onoruri oficiale a extremistului antisemit şi antiroman Nyiro Jozsef, par, de asemenea, să se bată cap în cap cu poziţia preşedintelui suspendat faţă de Roşia Montană.
Cu toate acestea, susţinerea directă a premierului Viktor Orban şi a liderului maghiar Laszlo Tokes, faţă de boicotarea referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, l-a transformat pe acesta în preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”. “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”, a spus Traian Băsescu în noaptea anunţării rezultatelor referendumului, cu Monica Macovei la dreapta sa şi Răzvan Mihai Ungureanu de-a stânga sa.
Oare au periclitat Viktor Orban şi Ungaria rezultatele muncii serviciilor speciale unguresti – care au costat contribuabilul maghiar şi filantropi “ecologişti” mondiali sute de milioane de euro -, pentru reinstalarea tovărăşească a lui Traian Băsescu la Cotroceni, cu riscul de a arunca în aer o campanie internaţională de 14 ani anti-Roşia Montană?
Ghemul pare atât de încurcat încă e bine să-l tăiem, la final, pentru a scoate din el actorii aporiei paradigmatice Roşia Montană.
Deci, susţinătorii lui Băsescu: Monica Macovei/PDL/GDS/Soros – anti-Roşia Montană; Laszlo Tokes/Erdélyi Magyar Néppárt – anti-Roşia Montană; Viktor Orban/Fidesz/Ungaria – anti-Roşia Montană. Si, evident, cu totii anti-Romania.
Susţinătorii lui Victor Ponta/USL: Renate Weber/PNL/Soros – anti-Roşia Montană; Daciana Sârbu/PSD – anti-Roşia Montană; Wesley Clark/SUA – pro-Soros. Nici unul pro-Romania.
Dacă preşedintele suspendat se va reinstala la Cotroceni, următorii doi ani de coabitare dintre Băsescu şi Putere promit să fie cu adevărat încrâncenaţi. Pe un singur subiect însă, nu vor exista dispute, în ciuda circului public: Roşia Montană. Femeile-comisar din jurul lui Ponta şi Băsescu, ca şi agenţii, consilierii şi emisarii lor trans-oceanici, se pare că au aranjat totul. În favoarea cui? Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă.
March 26th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
