Archive for the ‘Colimatorul’ Category

Părintele Stăniloae despre incinerare. Cine a fost unchiul incinerat al lui Sergiu Nicolaescu, Nicolae Cambrea, oferit drept “exemplu”: comandantul diviziei NKVD “Tudor Vladimirescu”, amantul Anei Pauker, numit general de Stalin la propunerea lui Beria. Un exemplu “demn de urmat”?

Notele părintelui Stăniloae

“Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.

Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?

Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.

Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc. (…)

În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.

Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (…)

A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?

Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (…) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.

Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1 – Integral la Doxologia

Cine a fost unchiul “cremat” al lui Sergiu Nicolaescu, oferit drept “exemplu”: 

Nicolae Cambrea (n. 1900 – d. 1976) a fost un general român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial. S-a născut în Gorj.

A fost șeful de stat-major al Diviziei a V-a, a fost luat prizonier de Armata Roșie în URSS în anul 1942.

Cu gradul de colonel, Nicolae Cambrea a fost comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, constituită din prizonieri români care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război), încălcându-și astfel jurământul de credință față de țară și Rege. A militat pentru dezertarea altor comandanți români și alăturarea lor Armatei Roșii, faptă pedepsită cu moartea, conform Codului de Justiție Militară din 1939 (art. 498-499 și 501).

În cartea sa de memorii, “Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică” [1], Radu Mărculescu [2], un fost camarad de-al lui Cambrea, descrie ședința de înființare fictivă a Diviziei, prezidată de Ana Pauker în lagărul de la Suzdal/Susdhal: “În ce privește formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unități militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva Armatei Române, a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ședința de pomină de la Suzdal, cred că domnul colonel Cambrea, ca ofițer de Stat Major, trebuie să știe sub incidența cărui articol din Codul Penal cade această infracțiune numită Act de Trădare în timp de război și care-i pedeapsa. Dacă nu-și aminteste, să-l ajut eu. Și, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul și sancțiunea: pedeapsa cu moartea. Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat și l-a reținut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la colțul mesei, unde era un teanc de formulare șapirografiate, și să semneze unul”. [3]. Scena este relatată și de profesorul Basarab Nicolescu conform notelor tatălui sau, prizonier în același lagar: “În prezidiu iau loc Novikov, Ana Pauker, Cambrea. (…) Cambrea era privit desigur ca un trădător de ofițerii români. Nota tatălui meu este surprinzătoare prin umanitatea sa: „M-am avut bine cu Lt. Col.Cambrea care, în primele zvârcoliri, plângea câteodată!”.”[4].

“Comisarul poporului pentru Afaceri Interne al URSS” Lavrentiy Beria îi comunică generalissimului Iosif Vissarionovici Stalin, la 7 februarie 1944, printr-un document clasat “strict secret”, constituirea primei Divizii române de infanterie a NKVD, cu Nicolae Cambrea comandant și Iacob Teclu șef de stat major [6].

Nicolae Cambrea a fost facut general de brigada de Iosif Vissarionovici Stalin [5].

Împreună cu generalul Mihail Lascăr, Nicolae Cambrea a condus Comisia Electorală a Armatei, la Alegeri generale în România, 1946, falsificate de comuniști.

Generalul Nicolae Cambrea a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, cl. III cu spade (prin DR 3232/11.11.1946).

Petre Pandrea, care scrie în memoriile sale din închisoare[7] că a fost arestat în 1948 și din cauza relațiilor sale cu “generalul roșu” Nicolae Cambrea, afirmă în romanul său autobiografic “Călugărul Alb” că Nicolae Cambrea era amantul Anei Pauker. [8].

În perioada 2 mai – 25 noiembrie 1949, generalul de corp de armată Nicolae Cambrea a condus Regiunea a III-a Militară, cu sediul la Cluj.

La 9 ianuarie 1950, ministrul Apărării Emil Bodnăraș, în cadrul unui “Raport asupra situației armatei și a problemelor de apărare națională” prezentat Secretariatului C.C. al P.C.R. propune la punctul 9 (ultimul) al capitolului IV: “M.A.N. va trece în rezervă pe data de 15 ianuarie 1950 pe generalii Mihail Lascăr și Nicolae Cambrea”. [9].

Nicolae Cambrea și-a publicat memoriile în 1966, la “Editura pentru literatură”, sub titlul “Din amintirile unui ostaș”.

“Reamintindu-ne mereu aspecte din zodia întunecată a trecutului sau luand cunoștință de ele pe calea scrisului, și în acest sens mă refer la tineret, înțelegem mai adanc și mai cuprinzător vraja minunilor din vremurile de azi, realizările grandioase ale poporului nostru condus și indrumat de Partidul Comunist Român. Firul amintirilor va continua.” scrie autorul în cartea sa de memorii [10].

Soția sa a lucrat la Ministerul Alimentației Publice. În 1972, Nicolae Cambrea este eliberat din funcția de vicepreședinte al Consiliului de conducere al Casei de Economii și Consemnațiuni a Republicii Socialiste România [11].

Comunistul Nicolae Cambrea, un apropiat al Anei Pauker [12], a ales să fie incinerat, model adoptat și de nepotul său, Sergiu Nicolaescu.

Păstorel Teodoreanu a dedicat următoarea epigramă diviziei prizonierilor din URSS creată de NKVD prin Ana Pauker “Tudor Vladimirescu – Debrețin”: “Din falnic vânător de munte,/ Mi te-a făcut Ana Pandur -/ Întâi ți-a-nfipt o stea în frunte/ Și-apoi un debrețin… în c.r”

Note

  1. ^ Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică, Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie
  2. ^ Video-interviu cu Radu Mărculescu, Fragment din filmul documentar Prizonieri pe frontul de est, realizat de Marius Herghelegiu
  3. ^ O sedință de pomină – Memoria, revista gândirii arestate
  4. ^ Basarab Nicolescu, LA CE SERVEȘTE SUFERINȚA? Reflecții asupra vieții prizonierilor de război români în lagărele sovietice (II)
  5. ^ The Fortnightly , Chapman and Hall Publishing House, London, 1951
  6. ^ O divizie pentru liniștea comuniștilor – Revista Istorie și Civilizație
  7. ^ File de Jurnal. Preludii – Soarele Melancoliei – de Petre Pandrea
  8. ^ Petre Pandrea – Calugarul Alb
  9. ^ ROMÂNIA – VIAȚA POLITICĂ ÎN DOCUMENTE – 1950 – ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI – PDF
  10. ^ Din amintirile unui ostaș, Editura pentru literatură, București, 1966
  11. ^ Buletinul Oficial 107 din 10 octombrie 1972 (B. Of. 107/1972)
  12. ^ Communist Terror in Romania: Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965 – by Dennis Deletant, C. Hurst & Co, UK, 1999, p. 26

Sursa: Wikipedia

 

Cu mainile murdare: Sergiu Nicolaescu a plecat lasand in urma crime, crime, crime. Un General acuza (II): 22 Decembrie 1989 – Atunci i-a condamnat pe toti la moarte

In filmul “revolutiei” din decembrie 1989 au jucat multi regizori, actori, cascadori si figuranti. Nu stiu in rusa cum se spune la figuranti dar in engleza, in argou, acestia se numesc “extras”, in plus. Numai ei au murit. (V.R)

22 decembrie 1989, seara. Teroristii inca nu intrasera in forta in scena pregatita de Sergiu Nicolaescu inca de dis de dimineata. Regizorul il adusese pe Ion Iliescu din Studioul 4 in balconul CC al PCR pentru a-l prezenta multimii ca “liderul” “revolutiei”. Ce s-a intamplat? Sergiu Nicolaescu dixit:  ,,Iliescu a luat microfonul si s-a adresat cu “Tovarasi”. Au inceput urlete. Trebuia sa citeasca ce vroiam noi sa facem. Si in momentul ala mi-am dat seama ca am terminat-o, pur si simplu si am luat microfonul. Am spus: “Sunt eu, Sergiu Nicolaescu”. Momentul ala a fost unul dintre cele mai emotionante din viata mea, ca sa auzi 400.000 de oameni strigand “Sergiu! Sergiu!”… Atunci eu le-am raspuns. “De aici inainte, cand vreti sa strigati numele cuiva, strigati “Romania!””. Si au inceput in toata piata: “Romania! Romania!”. I-am dat microfonul lui Iliescu si i-am spus sa nu mai spuna “tovarasi” pentru nimic in lume.”

Generalul brigada (rez) SRI Aurel I Rogojan revine cu partea a doua a materialului-bomba in care aflam ce facea Sergiu Nicolaescu pe 22 decembrie 1989 la orele 6.30 dimineata, publicat de noi sub titlul Un General acuza: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989 ». Articolul precedent s-a incheiat cu urmatoarele observatii: “Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma… Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.” Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, ultimul sef al DSS, are cuvantul dar nu inainte de a aminti o replica dintr-un film co-regizat de Sergiu Nicolaescu, rostita in celebrul Studio 4 al TVR, pe 22 decebrie 1989: «Domnule Iliescu, în sfârşit, aţi venit!»“.

Ziaristi Online urmeaza sa prezinte maine si scenariul teroristilor arabi, conform sinopsisului scris de Sergiu Nicolaescu cu mana lui.

Motto: „Credeţi că Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia,  Uniunea Sovietică, marea Uniune Sovietică, toate ţările vecine nouă care ne-au fost prietene… credeţi că de câteva zile ne sunt duşmane? Nu! Ei au păşit pe o cale de eliberare“. – Sergiu Nicolaescu in balconul CC-ului, pe 22 decembrie 1989 (sursa: Adevarul)

Cititi:

General (r) SRI Aurel Rogojan: Sergiu Nicolaescu a plecat lasand in urma crime, crime, crime

Iliescu si Sergiu Nicolaescu la sesiunea CPUN 14 ani

Am văzut actori şi regizori care distribuiau arme şi organizau “Gărzile Revoluţiei”. Pentru ce? “Să tragă în tot ce mişcă”, dupa cum a stabilit “ordinul de luptă” liderul vocal al unei grupări din sediul Comitetului Central. I-am auzit şi văzut chemând mulţimile cu piepturile goale să iasă în faţa gurilor de foc. Au căzut victime. Verdict, crimă!

Grid Modorcea despre ce ramane in urma lui Sergiu Nicolaescu

Sergiu Nicolaescu de Cristina Nichitus Roncea via Adevarul

Dar nu poti lua in serios un pui care cotcodaceste, care o face pe gaina! Nici pe un cineast care mugeste ca boul sau mungeste asa cum se facea ca lucreaza la revolutie Cacaramitru sau cum au mungit de s-au spetit muncitorii care au dus patria pe culmi de prosperitate si progres!

Foto: Agerpres si Mediafax

Super-tare! Fiul lui Sergiu Nicolaescu cere oprirea incinerarii! Il sustin! DOVADA AICI: ORDONANŢĂ PREŞIDENŢIALĂ. UPDATE: Cica a fost o facatura!

UPDATE: Cica a fost o facatura!

Super-tare!

Postul de televiziune RTV  a prezentat un document prin care este contestată în justiţie decizia privind incinerare a trupului lui Sergiu Nicolaescu. Conform sursei citate, contestaţia a fost depusă la Judecătoria Sectorului 1, de către un presupus fiu nelegitim al regizorului, stabilit în Germania, care a depus cu această ocazie şi o cerere de stabilire a paternităţii, transmite Jurnalul National.
ORDONANŢĂ PREŞIDENŢIALĂ “În contradicţie cu Dana Năstase domiciliată (…), soţie a defunctului Sergiu Nicolaescu, solicit prin hotărârea ce veţi pronunţa să dispuneţi: – suspendarea procedurii de incinerare a trupului neînsufleţit al  defunctului Sergiu Nicolaescu, care va avea loc la  Crematoriul Vitan-Bârzeşti, sâmbătă 05.01.2013, ora 12.
În fapt,
Subsemnatul sunt fiul nelegitim al defunctului, rezultat în urma concubinajului dintre mama mea şi acesta. Încă de la începutul vieţii am aflat de la mama mea că tatăl meu este un cunoscut regizor român. (…) Incinerarea ar putea distruge singura probă prin care poate fi stabilită paternitatea”, se menţionează în contestaţia respectivă.”

Nota mea: Dana Nastase? N-o cheama Ionica? Si tot pe Zambaccian? 🙂

Foto sus: Cristina Nichitus Roncea

Sursa Banner: Adevarul.ro

Iata dovada:

 

 

Un General acuza. Aurel Rogojan, fostul sef de cabinet al lui Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989

Sergiu Nicolaescu, sine ira et studio

de Aurel Rogojan

Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).

Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (intre 1968 – 1973; general-maior Nicolae Budisteanu a facut parte din Securitate inca din anii ’50, fiind printre cei care au anchetat luptatorii din munti. A fost “evidentiat in munca” si apoi instalat in functia de şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne de catre Alexandru Draghici, cel care a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat de catre Nicolae Ceausescu si a murit bine-mersi la Budapesta, in 1993, pentru ca tara “vecina si prietena” Ungaria a refuzat sa-l extradeze. Dupa transferarea lui Budisteanu la Scoala spionilor de la Branesti, Scoala de la Baneasa a fost condusa de gen Neagu Cosma, apoi de gen Iulian Vlad s.a. – nota red.). Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE – nota red.).

Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului. O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali / secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale.

Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţiste.

Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea, referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei.

Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în filmele occidentale.

În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu dorea să convinga asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele sale istorice. O figuraţie gratuită pentru un profit înca neevaluat. În ordine cronologică, în anii ’80 am avut prilejul să aflu că Sergiu este prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o conspiraţie care–i reunea, între alţii, şi pe generalii Stănculescu şi Chiţac. Locul de conspiraţie, o bază de agreement a Armatei din zona Casei Presei.

În acei ani, un amic, legătura operativă superioară a lui Sergiu, se afla în vizită familială cu prilejul aniversării zilei de naştere a unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre jocurile pe televizor. Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada evenimentelor din decembrie 1989, cand şeful meu direct, generalul Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare, trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupa vreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din bransă. Şi incă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre.

Din peregrinarile lui Sergiu prin Occident, pastrez, gratie generozitatii amicului meu, doua bricege de firma, o pipa de marinar si doua pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacuta, pentru a-i savura aroma. Si, recunosc, am deschis-o acum, in timp ce rememoram acele clipe care nu se vor mai intoarce…

Ce facea Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie 1989 la ora 6.30 dimineata

Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar, totuşi, nu pot să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era încă întuneric, la ora 06.30. când, şeful Direcţiei de Filaj şi Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de cercetare a zonelor din pieţele “Romană” , “Universităţii” şi “Unirii”….

Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima posibilitate de comunicare, i-am transmis generalului Vlad raportul colonelului Băjenaru. Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, pe care o reproduc, aproximativ, a fost: “ …Da, orice comandant înainte de bătălie recunoaşte terenul…” Domnul ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!!) dezvoltarea subiectului. Acum, despre morţi, numai de bine!

În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat, nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în “Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…

Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…

Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.

(Va urma)

Nu ratati azi, de la Ziaristi Online: Un General acuza: Cel mai bun rol al lui Sergiu Nicolaescu a fost jucat alaturi de Ion Iliescu in super-productia filmata “live” “Conspiratorii Revolutiei din Decembrie 1989”


Nu ratati azi, de la Ziaristi Online: Adevarul despre fata necunoscuta a lui Sergiu Nicolaescu.

Foto: Razvan Chirita / MediafaxFoto

Ultima oara cand m-a sunat Sergiu Nicolaescu a fost ca sa ma felicite pentru ca am demonstrat plagiatul lui Cristian Mungiu. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Suna telefonul. Un numar de institutie. O voce de secretara profesionista: “Domnule Roncea, Domnul Presedinte ar vrea sa vorbeasca cu Dvs…” Imi spun, in sinea mea: “In sfarsit, si-a revenit Basescu!”. Dar deodata se aude o voce mult mai cunoscuta, absolut inconfundabila, harsaita dar cu un timbru foarte cald. Imi spune ca a citit textul Civic Media despre plagiatul lui Mungiu, l-a analizat si trebuie sa admita ca, din pacate, asa este. Imi face candid dar foarte precis si o corectura mica in text. Apoi revine. Insa, mai imi spune, i-a pregatit un premiu, pentru un alt film, si acum nu mai stie ce sa faca. Ce il sfatuiesc? Raman putin uimit. Sergiu Nicolaescu imi cerea sfatul iar mult prea premiatul Mungiu putea sa ramana fara inca un set de aplauze, false, bineinteles. Ii spun sa i-l dea, daca este pentru ceva ce merita si nu pentru un plagiat, cum ne-a obisnuit de la “4,3,2” la “Amintiri din epoca de aur” si pana azi. Dar, totusi, sa-l faca sa si raspunda acuzatiilor aduse de cei doi scenaristi si regizori furati la drumul mare, pe spatele carora s-a cocotat ca sa-si trambiteze faima internationala. “Greu, greu, cu astfel de oameni… O generatie care si-a pierdut sufletul”, spune meditativ. Tac. Ma gandesc si eu cum au ramas unii fara suflet. Imi multumeste. Ramane sa-i fac o vizita. Dar n-am mai ajuns… Sper sa i-o fac acum, la mormant, cu conditia sa nu fie incinerat, dupa cum se pare ca doreste sotia… Ce pot sa zic? “Sergiu Nicolaescu. A facut si bune si rele. Dumnezeu sa-l ierte!”, am scris undeva, public. Si am fost completat: “Ca noi toti, de altfel”. Dumnezeu sa-l odihneasca!

“Uite-asa o sa crapam cu totii. Sau poate mai rau!”


Vedeti tot filmul “Nemuritorii” cu muzica legendarei trupe Phoenix (nu cea de azi) la Politica ta

Info: DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizare oficiala facuta Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

FASCINANT: Episodul plagiat de Cristian Mungiu dupa Ioan Carmazan a fost regizat de Ioana Uricariu, fiica lui Eugen Uricariu, presedintele COPY RO, organizatie care lupta pentru drepturile autorilor si contra plagiatului. O epoca “de aur”

Topurile anului 2012. Romanii au respins blasfemiile lui Mungiu si l-au trimis pe regizoras dupa blocuri »

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Cateva scene memorabile din “Nemuritorii” pe muzica fostilor haiduci de la Phoenix:

Buna dimineata, romani! Desteptati-va pe muzica lui Grigore Lese si cu imagini minunate din Sapanta. FOTO/VIDEO


Calendar Sapanta 2013 – Muzica de Grigore Lese, Icoane de Ioana Lutai, Fotografii de Cristina Nichitus Roncea de VictoRoncea

Vedeti: Calendar ortodox SAPANTA 2013. Icoane si fotografii minunate de artistul popular Ioana Lutai si Cristina Nichitus Roncea

Icoane pe sticlă de IOANA LUŢAIIcoanepesticla-Sapanta.Ro

Fotografii de CRISTINA NICHITUŞ RONCEAPrecum-in-cer.Ro

Pentru comenzi: [email protected]

Sursa foto: Calendar SAPANTA 2013

EXCLUSIV: ANTONESCU, ALTFEL. „Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului”. URMEAZA DE LA ZIARISTI ONLINE: Marturia unui conjurat care nu si-a tradat tara. Cand, cum si cine a inceput in Romania conspiratia KGB anti-Ceausescu

Antonescu, altfel

 

„Să ne toarcem

din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie

drumul viitorului”

(Ion Antonescu, 10 mai 1941).

 

de Gh. Buzatu

Exclusiv Ziaristi Online

Cititi la Ziaristi Online aceasta evocare inedita a celui desemnat de natiune printre cei mai mari 10 romani ai Istoriei Romaniei, conform campaniei TVR “Mari Romani”.

Urmeaza, de la Ziaristi Online: Marturia unui conjurat care nu si-a tradat tara.

Daca credeati ca stiti totul despre lovitura de stat din decembrie 1989, ei bine, nu stiti nimic. In ultima zi a anului veti afla cand, cum si cine a inceput in Romania conspiratia KGB anti-Ceausescu si, mai ales, cand s-a decis executia conducatorului tarii. Chiar de la unul dintre cei atrasi in conjuratie.

Pana atunci, cititi: Regizorul mascaradei judiciare de la Targoviste

Ziarul ZIUA de sambata, 29 decembrie 2007. De ce si cine a inchis ziarul ZIUA. Raspunsul aici. Cuvinte cheie: Basescu – Tismaneanu – Molotov

Click pe foto. No comment. Detalii: https://roncea.ro/ziua/

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova