Istoricul american Larry Watts si-a deschis si un blog personal – de fapt, tot profesional -, pe langa cel in romaneste, de la Adevarul, si site-ul sau, dedicat trilogiei despre istoria secreta a Romaniei, LarryLWatts.com. Astfel, pe noul blog, LarryLWatts.blogspot.com, puteti citi deja opt materiale in engleza despre Dezinformare strategica, KGB, Pacepa, Trianon, s.a.
De asemenea, nu ratati la Ziaristi Online – Intelligence, maine, la 45 de ani de la momentul Praga 1968, analiza profesorului Larry Watts, cu dedicatie pentru romani si adevarul istoric.
Si pentru ca cuplul de comici ratati Pacepa & Tismaneanu are mancarici, le vom oferi cititorilor nostri si un serial despre adevarata fata a “cartitelor” si “conservelor” stricate ale KGB! Pe langa expertul in informatii american Larry Watts, se vor pronunta si cei care l-au cunoscut, direct sau indirect, de la Paul Goma la… altii.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
Looking back over a lifetime of assessing the Soviet Bloc, another senior CIA analyst noted in the 1980s that Romania’s “particularly risky” independence had “successfully redefined the role of a member of the Bloc, maintaining ties that are mostly formal and confining Soviet influence almost entirely to the negative,” while “all of its moves and positions have been swallowed by the post-Stalin Soviet leaderships, which sometimes seem less tolerant than simply outplayed.” According to the retiring career officer, “all the East European states have benefited from Romania’s insistence on (and the USSR’s recognition of) the right of members to assert independent views in Bloc councils.” (CIA, 12/1/82, foia.cia.gov)
Regardless of what political odor the Central Intelligence Agency and its analysts may currently enjoy (or suffer), I would trust their time-tested assessments over those of Mr. Tismaneanu even had I not read the internal Warsaw Pact documents that fully confirm them. Assertions that Romania defiance and opposition during the Cold War was insignificant and had no impact on the geopolitical confrontation between East and West are simply wrong. Such assertions were debunked at the time by reliable intelligence assessment, and their wrongheadedness has been confirmed beyond doubt in the documents of the other Warsaw Pact members that have come to light since the collapse of communism. No amount of denial or negation, and no attempt at deception or prestidigitation will change that fundamental reality.
During the mid-19th century, Professor Bowen was hindered in the degree to which he could directly respond to his attackers by considerations of professional and social prestige (none of his attackers were academic experts, specialists in the field or, for that matter, university professors.) Joyfully, I am not encumbered by such limitations. Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion.
But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
Cum despre politica la zi – respectiv “rapirea” lui Hayssam si “reinvierea” lui Basescu – site-ul de atitudine, analiza si sinteza Politica ta se refera cu cea mai mare luciditate gasita de mine in spatiul online, nu-mi ramane decat sa prezint cateva lectii ale trecutului pentru prezentul si viitorul Romaniei:
O tresărire de orgoliu a avut Ceaușescu, care, la Congresul XIV, a cutezat să pună problema desființării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov cu destulă directețe. A fost – scrie Codreanu – ultima lui licărire de conștiință românească, de care și-a bătut joc în clipa în care a ajuns la mal (n.n.: apropo de zicala cu înecatul la mal).
“Legenda neagra”: „distorsionarea atentă a istoriei unei naţiuni, perpetuată de inamicii ei, pentru a o învinge. O distorsionare cât mai monstruoasă posibil, cu scopul de a atinge un anumit scop: descalificarea morală a unei naţiuni (…) în orice mod posibil.”
Suferinţa lui Dumnezeu este, într-o primă înţelegere, tot una cu suferinţa lui Dumnezeu în om, spre mântuirea şi deci spre vindecarea sa de maladia morţii. Suferinţa lui Dumnezeu în om este, aşadar, suferinţă pentru om, pentru vindecarea, înălţarea, eliberarea, restaurarea omului, cum ne învaţă Pr. Stăniloae.
Aflam de la Politica ta ca Bogdan Oprea, cu exercitiul sau admirabil de purtator de cuvant al infractorilor nationali si internationali, cocotat dis de dimineata pe farul calauzitor din varful Dealului, a luminat natiunea cum ca temutul terorist-berbecar Omar Hayssam, varul mai mic al defunctului Osama ben Laden si imbarligator prin itele afacerilor lui Adrian, fostul adult minune al politicii dambovitene, a fost mutat de pe litoralul Marii Moarte in beciurile de la Cotroceni de unde a fost transferat apoi in arestul Politiei Capitalei (UPDATE: Povestea se complica; cum altfel?! Cica suntem la episodul “Sobo rozaliu vs Dom’ Profesor se intoarce” sau invers 🙂 ). Sigur ca trebuie felicitate toate organele, de la cel mai mare, Comandantul, la cel mai mic si chiar si implanurile din sistem. “Un stat serios îşi aduce acasă toţi infractorii. Mulţi nu vor mai dormi bine vacanţa asta şi anii următori”, a afirmat una dintre extensiile de organe de la Cotroceni.Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu Vladimir.
Celebrul popularizator al operelor orale ale lui Ceausescu, Iliescu si Basescu, in prezent fugit din tara peste Oceanu, se afla, se pare, intr-o stare critica. Dupa cum aflam gratie Focurilor din noapte ale dlui Mircea Platon, in lipsa de rivali pe masura sa, Tismaneanu se bate acum cu nu se stie ce meduze (strict autentic!) dupa ce a stat o viata cu ele, buze in buze.
Dl Mircea Platon observa cum fostul lider al minerilor grevisti de la 1977, Constantin Dobre – pe care Tismaneanu il declarase mort in Raportul sau dar iata ca totusi comenteaza bine-mersi din Marea Britanie, unde a primit azil politic dupa ’90 – ii transmite cercetatului DNA ca abia asteapta sa vada cum va raspunde “provocarii” istoricului american Larry Watts, care il invitase sa-i critice la obiect cel mai recent volum din trilogia sa dedicata istoriei secrete a Romaniei, respectiv “Cei dintai vor fi cei din urma”. Replica posibilului viitor coleg de celula cu Omar Hayssam este, cum altfel?, surprinzatoare: Tismaneanu nu poate comenta recentul volum pentru ca… nu este publicat in engleza.
Nu stim la ce istorici se refera Tismaneanu Vladimir ca ar fi pus sub semnul intrebarii “interpretarea” lui Larry Watts. Pentru ca foarte cunoscutii lui Tismaneanu (cred eu), profesorii Dinu Giurescu, Ioan Scurtu si Mihai Retegan par sa aiba aceeasi parere despre cartea lui Larry Watts ca poate mai putin cunoscutii universitarului de la “Stefan Gheorghiu”, profesorii Keith Hitchens de la Universitatea Illinois si Dennis Deletant de la aspirata Universitate Georgetown sau colonelul Charles W. Van Bebber, director al National Security Policy & Strategy (sursa aici).
Ciudat, faptul ca nu a citit nici primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“, nu l-a impiedicat pe Tismaneanu, la aparitia acestuia, sa il comenteze cu suficienta pe aceeasi platforma de colaboratori ai lui Soros din Romania. Comentariul unui cititor l-a lasat, insa, paf, pe celebrul profitor al fondurilor PCR, ICR, IICCMER si RAAPPS:
Concluzia pare sa fie clara: daca Tismaneanu avea traducerea in rusa a volumelor lui Larry Watts i-ar fi venit mai usor la mana. Imediat ar fi publicat, ca pe vremuri, vreun caiet de critici revolutionare… 🙂 Poate-l ajuta tov. Pacepa!
Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.
Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.
Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.
Un articol al istoricului american Larry Watts, care a circulat viral pe Facebook, incepand cu 4 iulie, Ziua Americii, intrunind mii de vizualizari si aprecieri pozitive, ne-a atras atentia si l-am republicat intr-o forma unitara pe Ziaristi Online, cu un citat semnificativ in titlul ales: “Europa si SUA ar trebui sa-i fie recunoscatoare Romaniei”. Materialul fusese reprodus pe Pagina de Facebook dedicata celui de-al doilea volum al profesorului american despre istoria secreta recenta a Romaniei si relatiile romanilor cu “prietenii” din blocul sovietic – Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.
Este vorba de o pozitie fata de atacurile unei gasti neo-kominterniste serpuite pana la gatul statului roman, practic o lectie istorica si de istorie oferita Celulei rosii “Tismaneanu”, publicata initial in “Adevarul“, in doua episoade, cam ratacite pe site-ul supraincarcat, ca doua picaturi de adevar inecate in potopul de stiri false si comentarii anti-romanesti cu care ne-a obisnuit fosta Scanteie, indiferent de conducerea ei, de la PCR la KGB si SIE. In articolul citat, Larry Watts il defineste cu eleganta pe Vladimir Tismaneanu prin spusele lui Abraham Lincoln:
“Ii poti pacali pe unii oameni tot timpul, si ii poti pacali pe toti oamenii doar uneori, dar nu-i poti pacali pe toti oamenii tot timpul”.
Dr. Larry Watts, in incheierea materialului sau, intitulat “Falsificatori, contestatari si sarlatani“, ii invita pe cei din specia celor enumerati in titlu si sintetizati in persoana domnului Vladimir Tismaneanu, la un dialog, pe documente, daca se poate, desigur, istoricul american rezervandu-si opinia in final, privind asteptarile pe care le are, in felul urmator: “Nu va temeti, dragi cititori, nu-mi voi tine respiratia”.
In deschiderea lectiei sale de istorie, profesorul Larry Watts face o comparatie cu soarta profesorului Francis Bowen (1811 – 1890), la randul sau contestat de o serie de sarlatani si falsificatori ai vremii, de origini hungro-pretutindenare, dupa ce si-a publicat in Statele Unite studiile privind extremismul “salbaticilor maghiari” azi praznuiti drept eroi, de teapa criminalului notoriu Lajos Kossuth (sau Miklos Horthy, mai la zi – foto) si atrocitatile “bandelor de secui” savarsite asupra romanilor si celorlalte natii ocupate de hoardele asiatice, respectiv: “The War of Races in Hungary”. North American Review (146): 78–136. Ianuarie 1850 si “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian, and German Hungarians against the Magyars”. North American Review (150): 205–249. Ianuarie 1851.
Atacat intr-o campanie viscerala ce nu a dezbatut niciodata validitatea studiilor sale ci a urmarit doar denigrarea sa, profesorul de la Harvard Francis Bowen, preocupat intre altele, de armonizarea filosofiei cu valorile crestinismului, a fost eliminat de la conducerea Catedrei de Studii istorice ,,McLean” a Universitatii sub acuzele false ca nutreste o ,,aversiune puternica” fata de limba maghiara si o ,,ura profunda pentru unguri”. Cam la fel cum a patit-o si eminentul profesor Ilie Badescu la Masterul de studii de securitate a Universitatii Bucuresti, cu concursul unor lifte din “sistem”, masterul fiind infiintat chiar de catre el. Dupa doi ani, insa, ne informeaza Larry Watts, “Bowen a fost reangajat si numit in unanimitate la conducerea Catedrei de ,,Religie naturala, Filosofie Morala si Politica civila”, o pozitie in care avea sa ramana pentru urmatorii 36 de ani. Universitatea Harvard continua sa acorde si astazi un premiu anual Francis Bowen in Filosofie morala“.
In fond, vizavi de limba si aroganta “natiunii suverane” care ocupase teritorii romanesti, slovace si sarbe locuite si de germani si secui ratacitori, profesorul american exprima exact parerea generala a oricarui cetatean al lumii care are norocul de la Dumnezeu sa nu fie ungur – si anume ca “limba maghiara zgarie urechile” si e lipsita de orice literatura -, adevar prezentat si de marele ganditor si gazetar Mihai Eminescu, peste 20 de ani, in articolul pentru care a fost urmarit in Justitie, “Ecuilibrul“, si pentru care a facut inchisoare la Budapesta editorul sau, respectiv:
“Limba? ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra; construcţia, modul de a înşira cugetările, de a abstrage noţiunile, tropii, cu un cuvânt spiritul infiltrat acestui material grunzuros, sterp, hodorogit, e o copie a spiritului limbii germane. Ei vorbesc germăneşte cu material de vorbă unguresc.
Ştiinţele? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirii? Istoria civilizaţiei a înregistrat numai o nulă.
Legislaţiune? Drepturi şi legi sunt într-o eternă contrazicere. E o compilaţiune răutăcioasă şi nerumegată a principiilor celor mai contradictorii, principii care se exclud unul pe altul. Alături cu o constituţiune nedreaptă şi parţială, liberală însă pentru unguri, găseşti legi din evul mediu mai barbare decât barbaria.
Arte şi literatură? O traducere rea din limba germană, şi ştie toată lumea cât de rea poate să fie o traducere. Industria? Germană. Comerţul? În mâna evreilor.
Va să zică nu au nimica aceşti oameni prin ce să ne superiorize pe noi românii, şi vom arăta numaidecât cum nici nu pot avea, nici nu pot constitui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă care să fie o mai rea expresie a poporului ci de cât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, — nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, — ci al acestei coterii care-l guvernă, guvernându-ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică.
Ieşită din nişte şcoli mizerabile, a căror singură ţintă e propagarea minciunei, în care n-au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţie care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generaţii june şi de aceea docile nişte principie sistematice, în flagrantă contradicţie cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel, aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţia exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului, — ce puteau fi ele decât pure minciuni! În viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea dacă toate consecinţele ce le trag din principii falsificate nu sunt, nu pot fi, decât iarăşi false. Nu trebuie dar să ne mirăm dacă ei aplică principiile cele mai mari din viaţa publică a popoarelor astfel cum le aplică; pentru că ei le-au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falselor noţiuni fundamentale i-au făcut incapabili de a cugeta drept. Cine nu ştie acuzaţiunea ce ni se face nouă românilor pentru că solicităm pentru noi ceea ce ei au solicitat pentru dânşii? Ce întoarsă, ce minunată trebuie să fie acea glavă care face altuia o crimă din ceea ce el pentru sineşi croieşte o virtute! Tot ce constituie viaţa lor internă e o minciună. De ce să ne mirăm dacă alegerea la ei înseamnă beţie, bătaie şi omor? Să nu ne mirăm dacă toate noţiunile au cu totul altă semnificare pentru că sunt privite prin o prismă sufletească ce falsifică totul. Asemenea cum nu te poţi înţelege cu un om a cărui limbă şi noţiuni diferă astfel de ale tale încât el rămâne pentru tine netraductibil, căci tu nu ai noţiunile ce le are el, cum el nu le are pre ale tale: — tocmai aşa nu te poţi înţelege cu inteligenţa maghiară. Împăcare sau tranzacţiune nu se încap aicea, căci divergenţa noţiunilor fundamentale şi a principiilor sistematice condiţionează o eternă divergenţă a deducţiunilor din ele. Va să zică aicea nu se încape acest mijloc dulce şi pacific, care va fi etern neînţeles. Tu-i spui că naţiunea română vrea cutare şi cutare lucru, el [î]ţi răspunde că naţiunea română nici nu există. Apoi înţelege-te cu un astfel de om! Noi românii nu putem înainta decât cu desconsiderarea totală a acestor oameni transcendentali, cu care ne-a lipit un ucaz al tronului şi de care un decret drept ne poate tot aşa de bine dezlipi. Vina în fine nu e a lor, pentru că generaţia ca atare nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său. Vina acestei direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele.” (integral la Ungaria, un palat de spume mincinoase. ECUILIBRUL – articolul pentru care a fost urmarit Eminescu de organele unguresti, la 20 de ani)
Din nefericire pentru aceasta rasa pacatoasa dar si, mai ales, pentru noi, adevarurile prezentate de Eminescu si documentate pe teren, in Transilvania ocupata, de catre profesorul Bowen, sunt valabile si astazi. Parca nimic nu s-a schimbat, ura fiind motorul care le zvacneste majoritatii ungurilor muschiul atrofiat al inimii si canarul care li se zbate in colivia craniana pe post de minte.
PS: La postarea copertii lucrarii profesorului american Francis Bowen despre rasismul maghiarilor a intervenit rapid pe Facebook un oarecare “Zsunacz Tibi” care sustine ca locuieste in Israel si Insulele Solomon acuzandu-ne ca suntem “obsedati de nationalism”. Desigur, daca nationalismul (american?) si chiar “extremismul” profesorului Bowen din cartea sa despre adevarul istoric asupra Transilvaniei sunt, evident, molipsitoare, atunci da, suntem “obsedati” de adevarul istoric. Probleme, Gogule?
“Marea natiune” a “nomazilor si despoticilor” maghiari in cifre, la 1851, si insultele asupra slovacilor subjugati, considerati “neumani” – “niste animale”
Persecutarea romanilor si a credintei lor crestin-ortodoxe in Transilvania ocupata
Oprimarea si incalcarea drepturilor natiunilor dominate, prin impunerea limbii maghiare profesorilor si preotilor slovaci si romani
Francis Bowen: “Limba maghiara, nomadica si barbara, zgarie urechile si este foarte limitata, avand o literatura ca si inexistenta”
Prioritatile criminalului Lajos Kossuth: Taranii romanii au fost vanati si ucisi de salbaticii secui iar comisarii lui Kossuth au fost trimisi in intreaga Transilvanie pentru a-i extermina pe toti invatatorii si preotii romani
Atrocitatile maghiare asupra romanilor “care depasesc limitele imaginatiei”, descrise de un martor ocular, ofiter britanic, includ arderea satelor si uciderea batranilor si neputinciosilor ramasi in urma refugiatilor, omorarea cu sange rece a unui preot si a fiului sau, aflati prizonieri alaturi de ofiterul englez, executia sumara a 17 romani, si replica secuilor ucigasi: “Acum sunt cu 17 valahi mai putin ca ieri”
Entuziasmul romanilor – barbati, femei si copii – ridicati la lupta pentru apararea fiintei nationale
“(…) Recunosc ca am trait un sentiment de deja-vu ingaduitor in studierea cazului profesorului Fancis Bowen cand domnul Tismaneanu, in loc sa-mi adreseze probele si argumentele mele in legatura cu realitatea sfidarii romanesti si impactul concret al ,,cursului special” reflectat in documentele pentru uz intern din URSS, Republica Democrata Germana, Republica Populara Ungara, Republica Populara Bulgara, Republica Socialist Cehoslovaca si Republica Populara Polona, sustine tot mai puternic ca liderii si conducerea comunista romaneasca ,,nu au incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).
Si cand, in pofida faptului ca documentele din Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic descriu in mod repetat ,,cursul special” al Romaniei ca ,,daunand serios” politicii Kremlinului in interiorul Pactului de la Varsovia, al comunitatii socialiste, si pe plan global, niste analisti insista chiar mai categoric ca, in timp ce Moscova ar fi considerat Romania drept ,,un tantar uneori enervant”, acea politica de independenta nu a fost vreodata vazuta de Kremlin ca ,,un risc geopolitic major sau un model alternativ de socialism” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).
Imi voi permite sa abordez aceste aspecte intr-o ordine inversa.
Moscova si-a exprimat, de fapt, in repetate randuri ingrijorarea ca Romania, impreuna cu China, vor stabili un model socialist alternativ care va concura cu URSS, cel putin incepand cu anul 1965 si de-a lungul anilor ’70, si documentele sovietice traduse care abordeaza aceasta obsesie pot fi gasite pe site-ul programului de istorie internationala a Razboiului Rece (CWIHP) al centrului Woodrow Wilson, in documentul de lucru cu numarul 65 (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.org – A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick” 1965-1989). In mai 1968 ministrul sovietic al Apararii Marshal Grechko a declarat fara echivoc ca alianta sovietica nu ar putea supravietui dupa plecarea Romaniei. (Matthew J. Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign Policy (2003)).
URSS a suferit o pierdere geopolitica majora din cauza ca Romania a mediat relatiile americano-chineze – care, la randul ei, aceasta mediere a schimbat echilibrul fortelor la nivel mondial. Dupa cum presedintele Nixon a declarat pentru Consiliul national de securitate in august 1969, “Am presupus intotdeauna ca chinezii sunt mai duri si mai agresivi, in timp ce sovieticii sunt mai rezonabili. (Dar) Ceausescu spune ca sovieticii sunt mai duri si mai agresivi decat chinezii. Trebuie sa ne uitam la China pe termen lung.” (Departamentul American de Stat, 14/8/69, history.state.gov – Minutes of Meeting of the National Security Council1)
Medierea Romaniei dintre Egipt si Israel a jucat de asemenea un rol esential in pierderea Egiptului de catre sovietici, despre care atat CIA, cat si KGB au concluzionat ca reprezenta, la acea ora, din punct de vedere strategic, cel mai important stat din Orientul Mijlociu. (un raport KGB citat in CIA, 12/1/86, foia.cia.gov). Moscova nu a fost in masura sa se refaca dupa niciuna dintre aceste pierderi pentru restul Razboiului Rece. Cam atat despre “tantarul” romanesc si inconsecventa sa pentru politica europeana si globala.
In lumina celor de mai sus, s-ar parea sa existe putine baze probatorii pentru declaratia domnului Tismaneanu care spune ca Romania comunista “nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin”.
Cu toate acestea, haideti sa suspendam neincrederea si sa mentinem inca putin aceasta posibilitate…(…)”
August 20th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
