Posts Tagged ‘Institutul Cultural Roman’

Larry Watts: “Obsesiile strategice ale ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova”. INTERVIU. DEZVALUIRI: Tatal lui Patapievici a fost consilierul sovietic sub acoperire care a bagat la Canal “Lotul de la Finante”. PREMII: Eminescu, ziaristul

Larry Watts - Power and Politics Ro via Ziaristi OnlineZiaristi Online:

“Obsesiile strategice ale ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova”. “Calea” lui Dughin e un “dead end”. INTERVIU ROMANA/ENGLISH

Larry Watts - Power and Politics Ro via Ziaristi Online

Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.

O informatie-bomba publicata de generalul (r) SRI Aurel Rogojan: Tatal lui Patapievici a fost consilierul sovietic sub acoperire care a bagat la Canal “Lotul de la Finante”. Despre disolutia statului roman, la Arad si Satu Mare

Horia Roman Patapievici Biografia Secreta ICR GDS KGB

Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.

Cum a fost la Premiile “Eminescu, ziaristul” acordate de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania lui Dimitrie Vatamaniuc, Nae Georgescu, Miron Manega si Victor Roncea. FOTO/VIDEO/INFO

Eminescu si Nae Georgescu - foto Cristina Nichitus Roncea

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.

Foto Larry Watts: Power&Politics World

“Peste 1,2 miliarde lei” – peschesul lui Tismaneanu de la Basescu sustras din buzunarele romanilor prin “dottore” Patapievici. Jaful de la ICR, despre care am scris ani de zile in ZIUA, confirmat de Curtea de Conturi si noua conducere a ICR

Genitalul Patapievici KGB ICR Tismaneanu Basescu E-bay

“Peste 1,2 miliarde lei”. Atat a primit perfectul acrobat si profitor al tuturor regimurilor, fostul propagandist comunist convertit in lustragiul de serviciu al parazitatului national Traian Basescu, eternul nomenclaturist Vladimir Tismaneanu, de la doctorul inchipuit, aferatul contorsionist Horia Roman Patapievici, alias asasinul platit al culturii romanesti, cunoscut si drept sponsorul curant al cavalerilor de Curlandia sub deviza Securitate, Sex und Swastika, conform Financial Times – Deutschland: Rumanisches PR Desaster. Acesta este bilantul temporar al cheltuielilor emigrantului USA pe filiera internationalist-bolsevica, evaluat de noua conducere a ICR intr-un Raport preliminar, prezentat inainte de toate calculele finale elaborate de Curtea de Conturi a Romaniei.

Securitatea Sex und Swastika pe feuda ICR PatapieviciSituatia ar fi putut fi curmata, ca sa zic asa, inca de cand am inceput deconspirarea activitatilor frauduloase ale retelei mafiotilor culturnici Patapievici-Tismaneanu-Manolescu–Liiceanu-Cartarescu-Plesu-Etc in ziarul ZIUA cat si prin intermediul Asociatiei Civic Media, care i-a adresat in van presedintelui Romaniei vreo doua petitii semnate de mii de romani ultragiati.

“Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal. Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de resturile si stafiile regimului comunist-bolsevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs. Pana nu va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.”, se scria intr-una dintre aceste Petitii adresate fostul sef al fostului stat roman. (Vedeti De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane” )

Dar ex-presedintele tuturor romanilor, (fostul ?!) Traian Basescu, nu numai ca a preferat sa nu spele dezonoarea adusa tarii ci s-a gandit sa maculeze definitiv fata bietei Romaniei, prin toata prestatia sa groteasca din cel de-al doilea si ultimul sau mandat, al carui sfarsit il petrece acum ilegitim si ilegal.

Intr-o prima instanta am fost dat in judecata impreuna cu senatorul artist Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane. Aparati de bataiosul avocat George Papu, Patapievici si ai lui au pierdut procesul, libertatea presei si adevarul triumfand. Dar tot in van. Caci Jaful a continuat. “Sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu“. Pana mai ieri.

Astazi, Curtea de Conturi a Romaniei si noua conducere a Institutului Cultural Roman confirma hotia obladuita de la cel mai inalt nivel, cu complicitatea unor servicii de informatii din aceasta tara si nu numai.

Prezint mai jos un Comunicat categoric al ICR si extrase dintr-un Raport preliminar al ICR semnalat de directorul general al ICR Mihai Milca pe site-ul noului Institut. Se va sesiza, oare, DNA? (aceasta a fost o gluma 🙂 )

Motto:  “Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).”

Precizări

Oricine este liber să comenteze funcționarea unei instituții publice, iar Institutul Cultural Român este o astfel de instituție. Sunt, însă, de îndeplinit, totdeauna și oriunde, cel puțin două condiții : a) cel care comentează să se fi informat în prealabil asupra activității din acea instituție; b) cel care comentează să fi avut un raport corect cu instituția în cauză.

În ultima vreme se întrec în a se exprima despre Institutul Cultural Român și formulează opinii care de care mai lipsite de temei, tot felul de inși care nu citesc nici măcar site-ul instituției, necum documente mai pretențioase. Mai grăitor este faptul că se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)? Sau Teodor Baconschi, care a desemnat capricios persoane neadecvate în funcții, iar acum caută să iasă cumva în relief? Sau Katia Dănilă, care a trebuit să fie înlocuită neîntârziat la Paris pentru management slab?! Sau Corina Șuteu, care a plecat din post în iunie 2012, din ICR New York, ducând cu ea logistica și unele programe ale instituției? Sau familia Perjosvschi, soț și soție, care s-a înfruptat copios din banii instituției? Sau Marius Chivu, sau Maria Răducanu, sau Mihai Chirilov, sau alții în aceeași situație? Exemplele de auto-supraevaluare sunt numeroase. Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte. (Sigur ca e nevoie! – n.n.)

Menționăm, totodată, că principalii creatori ai României, din artă, literatură, știință, nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea ICR în ultimii ani.

Pe de altă parte, înțelegem îngrijorarea unora care au beneficiat din plin, în toți acești ultimi ani, de banii ICR – îngrijorare motivată probabil și de recenta apariție a noului Raport al Curții de Conturi a României cu privire la gestionarea plină de abateri de la lege a acestor resurse.

Cei mai mulți dintre inșii amintiți nu au citit, cu siguranță, textele comunicate public ale actualei conduceri a ICR (ei nu știu, de pildă, că toate deciziile ICR sunt publice prin intermediul „Buletinului Informativ ICR“, ce se publică periodic). Inițiativele instituției sunt sintetizate în documente programatice, în care a fost expusă noua strategie ICR, menită să consolideze politica culturală a României în ceea ce privește promovarea culturii române în lume și sincronizarea Institutului Cultural Român cu provocările globale ale secolului al 21-lea. O lectură atentă a acestor texte, declarații, comunicate publice, dublată cu monitorizarea activității inovative din primele luni ale mandatului noii conduceri a ICR (înființarea filialelor ICR din țară, înnoirea tuturor programelor, derularea programelor pentru ICRS, deschiderea ICR către întreaga sferă culturală, înființarea conferințelor ICR, pregătirile intense pentru Salonul Cărții de la Paris, organizarea unor concursuri deschise pe posturi etc.) atestă tocmai eforturile de recredibilizare a ICR după o perioadă în care criticile la adresa stării și conducerii ICR în anii 2008 – 2012 s-au extins în societate.

Răspunsul la aberațiile acelor inși – venite din frustrări de altă natură, altele din necunoaștere ori din absența minimală a informării – este unul la vedere, oferit de activitatea intensă a actualului ICR, care face exact ceea ce legea l-a mandatat: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.

Direcția Comunicare a ICR

Miercuri, 30 ianuarie 2013

RAPORT PRELIMINAR

(…)

  1. I.                 Evaluarea situației ICR preluate în 11 septembrie 2012

 

De îndată ce starea Institutului Cultural Român s-a putut observa din interiorul acestuia, s-au putut formula evaluări precise. Documentele de organizare, rapoartele de activitate, actele financiare arhivate, evaluările Curții de Conturi duc la următoarele concluzii privind activitățile Institutului Cultural Român de până la 15 septembrie 2012 :

a)      Program bazat pe satisfacerea de cereri, fără asumarea frontală și coerentă a misiunii – aceea de a face cunoscută cultura din România și a o promova creându-i vizibilitate și prestigiu.

b)      O înțelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente și pe creatorii potențiali și cu stârnirea unei antagonizări între generații.

c)      Impact restrâns, creat mai ales făcând plăți pentru participări la activități.

d)     Plăți pentru activități prin excedarea reperelor și practicilor europene, de multe ori fără distincție între remunerare firească și mituire.

e)      Dezechilibru în defavoarea cheltuielilor materiale și disproporție între salarizarea personalului din centrală și plățile către terți.

f)       Editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, fără redacții responsabile de difuzare.

g)      Depozite umplute cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute.

h)      Institute culturale române în străinătate cu neajunsuri majore: unele fără sediu (Bruxelles), altele fără bibliotecă (Viena), altele realizând activități cu impact insuficient (Budapesta, Varșovia), altele devenind agenții de impresariat (Istanbul), altele fără înțelegerea culturii (Paris), altele realizând mai mult activități din sfera pregătirii profesionale a directorului (New York) etc..

i)        Folosirea unor institute pe post de „finanțator de premii“ și de acțiuni ale unor firme de la fața locului.

j)        Angajarea în acțiuni cu costuri ce nu au corespondent în beneficii.

k)      Preferința pentru „manageri culturali“ selectați discreționar, care s-au dovedit a fi fără randament managerial și fără orientare sigură în cultură.

Se pot trage, desigur, și alte concluzii. Le amintim doar pe cele de mai sus pentru a sublinia nevoia de a privi lucid situația și de a contribui la schimbarea în bine. Nu folosește nimănui o imagine edulcorată asupra unei situații pline de neajunsuri. În plus, atunci când s-a pus problema schimbărilor la Institutul Cultural Român, diferite persoane au reacționat cu vehemență. Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).

ӿ

În 2004, s-a adoptat Hotărârea de Guvern Nr. 492/9.04.2004, prin care s-a trecut la înființarea Institutelor Culturale Române din străinătate. Au fost create, în timp, prin hotărâri ale autorităților, Institute Culturale Române la Berlin, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena.

În septembrie 2012, odată cu preluarea Institutului Cultural Român de către o nouă conducere, plasată sub autoritatea Senatului României, s-a făcut o analiză a Institutelor Culturale Române din străinătate, în raport cu misiunea încredințată de lege. Subliniind importanța istorică a înființării institutelor și meritele unor inițiative, am arătat că sunt necesare noi inițiative pentru a normaliza rețeaua și funcționarea institutelor culturale române din străinătate. Datele înregistrate legal ale institutelor culturale române din străinătate atestă că:

a)      Unele institute au rămas pe hârtie (Bruxelles), altele nu au sediu corespunzător (Chișinău), unele nu au bibliotecă proprie (Viena), altele nu organizează cursuri de limba română, unele au devenit altceva (Istanbul), altele sunt înconjurate de nemulțumiri (Madrid, Paris), unele au desfășurat mai mult activități preferențiale ale directorului (New York), multe au mizat pe plăți pentru participarea la activități (plăți ce au excedat adesea reperele europene) și prea puțin pe inovație etc.;

b)      Institutele au permis mobilități ale unor autori români din literatură, muzică, film, arte plastice și altele și au etalat unele performanțe românești – ceea ce a fost pozitiv, firește. Acțiunile acestor institute au fost listate și publicate ulterior. Evaluarea acțiunilor desfășurate la institutele culturale române din străinătate a permis câteva concluzii.

S-a promovat prea puțin cultura română, clasică sau actuală, în ceea ce aceasta are mai reprezentativ. Acțiunile nu s-au bazat pe evaluări ale contextului și priorități, ci mai ales pe conjuncturi și preferințe personale. Preocuparea unor directori de a se pune bine cu anumite persoane de la fața locului a întrecut preocuparea de reprezentare a culturii române. S-au cheltuit bani mulți pe acțiuni banale. Orientarea culturală și competența managerială a unor directori a lăsat de dorit. Imaginea proiectată a culturii române, de către institutele pe care le-au condus, a fost adesea sărăcită.

Dăm câteva exemple din anul 2011 și din primul semestru al anului 2012, pe baza rapoartelor institutelor însăși.

Acțiunile majore ale ICR New York pe parcursul anului 2011 au fost: participarea la Târgul de bandă desenată (77.000 RON), deplasarea unui autor în Arizona (8.600), promovarea cinematografiei lui Mihai Chirilov (7.800), lecturi din Matei Călinescu (65.700), publicarea broșurii program (10.000), prezentarea de filme documentare (10.523), festivalul filmului românesc (121.000), sesiunea „Securitatea și intelectualii în România” (12.700), Expoziția „Covoare maramureșene“ (17.000), onorarii pentru programul „Citind pe frunzele de ceai“ (12.600), Expoziția foto „Civic Resistance and State Violence“ (24.300), festivalul de film (17.600), festivalul de literatură World Voices (38.000, cu Mircea Cărtărescu), lansarea filmului „Aurora“ (23.300), Spectacolul „Polanski“ (11.700), „Filmul românesc“ (46.600), Colocviul Norman Manea (84.000), Cinematografia românească (11.400).

La ICR Budapesta în 2011 s-au întreprins acțiunile : „Locomotiva Jazz“ (80.000 RON), „Expoziția Fris“ (12.000), Concert „Trio Zamfirescu“ (11.000), Proiectul „Amalia respiră adânc“ (6000), Proiectul „Oradea oaspete la Muzeul Holocaustului“ (5000), Filmul românesc (63.000), Film de spionaj „Corina de Celuloid” (4.000), turneul teatrului „Marin Sorescu” (105.000), Filmul francofon (2.400), Românii despre România (20.000), Festivalul Internațional de Carte (Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, 15.000), Filmul „Apocalipsa după Cioran” (2.600), Noaptea institutelor culturale (21.600), Zi românească la Clubul Godar (8.500), onorarii la „Caravana Cărții” (10.000), Festivalul Vinului (6.150), Festivalul Piftiei (6.000), onorarii la expoziția „Un divan pe Dunăre” (6.200), Duna party (26.600) și altele de același profil.

În primul semestru al anului 2012, ICR Paris a realizat patru acțiuni despre „transhumanță“ (pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5 000 de euro), expoziții cu „orfanii lui Ceaușescu” (cu onorarii de 5 000 de euro), acțiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraș (cu onorarii de peste 13 000 de euro), un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare (cu onorarii de 25 000 de euro), o discuție despre Panait Istrati și o evocare Benjamin Fondane, precum și alte acțiuni fără mare impact. Nu discutăm folosirea resurselor financiare, care este evident lipsită de chibzuință. Dar, între 1 ianuarie și 30 iunie 2012, doar atât se putea prezenta din România? Unde sunt scriitorii, regizorii, muzicienii, actorii de prim-plan ai României de azi? Unde este tematica societății românești? Ce imagine asupra României s-a proiectat de acel ICR în șase luni ale anului 2012?

c)      Trebuie spus că, până la urmă, însăși concepția care a stat la baza acțiunilor Institutului Cultural Român în ansamblu a fost carentă. Teza fostei conduceri, publicată în raportul de activitate pe 2011, a fost aceea că „Institutul Cultural Român trebuie să facă nu propagandă cu valori culturale, nu promovare a culturii recunoscute de stat drept «cultura oficială», ci cooperare culturală directă“. Nu comentăm aici această teză, ale cărei lacune se văd cu ochiul liber. Nicio țară nu-și reduce prezentarea propriei culturi la „cooperare culturală directă“! Consecințele acestei teze au fost, însă, negative : promovarea pe scară mare a unei puzderii de acțiuni cu costuri mari și rezultate slabe; folosirea de bani de la buget pentru a plăti publicitatea activităților și, totodată, aprecieri favorabile în presă (câteva ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român); supralicitarea pieței din anumite locuri pentru a stabili ierarhii de autori din România etc.

Am înlocuit neîntârziat teza de mai sus cu teza „Institutul Cultural Român trebuie să promoveze valorile reprezentative ale culturii române, într-un înțeles sincronizat și european al culturii, în cadrul unui pluralism înțelept caracteristic secolului XXI“. În acest orizont acționează actualul Institut Cultural Român.

ӿ

Curtea de Conturi a României a făcut constatări demne de reținut privind activitatea Institutului Cultural Român. La cererea multor observatori calificați ai ICR le evocăm succint. Astfel, Decizia nr. 17/2011 a Curții de Conturi a României consemnează:

a.)    încălcarea Legii nr. 356/2003 privind Institutul Cultural Român, prin angajarea vicepreședinților ICR fără concurs sau examen și asimilarea abuzivă a vicepreședinților cu secretarii de stat, cu consecințele salariale corespunzătoare;

b.)    invocarea de către ICR a Ministerului Finanțelor pentru propriile cheltuieli, pe care această instituție nu le-a aprobat niciodată;

c.)    au fost “avansuri nejustificate” și “deconturi nejustificate până în prezent”;

d.)   “nu a fost clarificată natura sumelor acordate participanților/invitaților la acțiunile culturale organizate de ICR, nefiind stabilită exact categoria de cheltuieli acceptată la decontare (…)”;

e.)    „au fost încălcate prevederi [legale] privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar”;

f.)     numai în anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 milioane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele;

g.)    au fost “cheltuieli suportate nelegal de ICR, sume acceptate inițial la decontare, deși acestea prezintă cheltuieli în afara celor stabilite prin contractele încheiate cu diverși parteneri”;

h.)    ICR a motivat, în 2011, că a înscris cheltuieli pe care le-a făcut ilegal în buget, dar Curtea de Conturi, cu Încheierea nr. 19/9 august 2011, a arătat că înscrierea în bugetul propriu nu este temei suficient pentru a asigura legalitatea unei măsuri: “unele cheltuieli nu pot fi înscrise în bugetul unei instituții publice și nici nu pot fi efectuate cheltuieli pentru care nu există bază legală”;

i.)      în Procesul-Verbal de Constatare (nr. 6592 din 3 mai 2011) se arată că “la nivelul ICR nu există desemnată o persoană căreia să-i fie stabilite atribuții privind evidența și urmărirea sumelor avansate de instituție“;

j.)      “în cadrul proiectelor și acțiunilor proprii, organizate de către ICR în străinătate, au fost decontate cheltuieli (…) fără a se solicita (…) documente justificative care să reflecte realitatea acestor cheltuieli” (de exemplu, la ICR Paris sunt peste 20.000 Euro în această situație, în 2010);

k.)    s-au făcut numeroase cheltuieli de cazare, transport, mese, etc., care nu au bază legală, iar selecțiile de oferte nu au fost reale;

l.)      s-a cheltuit mult cu editări de volume ale unor persoane preferate, dar aceste volume, în cea mai mare parte, au rămas în magazie, cu pierderi mari pentru instituție.

Aceste evaluări revin în documentele ulterioare ale Curții de Conturi.

Nu ne obsedează trecutul, ci ne preocupă prezentul și viitorul Institutului Cultural Român.

Pentru varianta integrala descarcati de aici Raport Preliminar ICR 2012 si prefigurare 2013

Cititi si “Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?

Bursierii ICR, agenti anti-Romania platiti din banii pensionarilor si mamelor cu alocatii taiate. Cazul Republica Moldova: Doi bursieri ICR au blocat predarea Istoriei Romanilor copiilor basarabeni. RAPORT catre BASESCU/SRI

La cererea lui Mircea Toma – noul MC al lui Patapievici – republic un Raport deschis catre Basescu si SRI privind bursierii ICR, veritabili agenti anti-Romania platiti din pensiile si alocatiile taiate in numele “crizei”. In numele aceleiasi crize, conform Raportului Curtii de Conturi, angajatii lui Patapievici nu au avut salariile reduse cu 25%. Ba chiar dimpotriva. Comentariile sunt de prisos. Nesimtirea totala, incomensurabila, a acestui vierme cu ochelari – din celebra galerie a “limbricilor mintii” – il va distruge pe Basescu la Referendum.

Foto/Info: Basarabeni.Ro. Vezi si Nistru-Prut.Info – Membru al Comisiei Ghimpu: “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“; Un alt membru al Comisiei Ghimpu, in Adevarul-Moldova: Cum promovează ICR românismul la Chişinău; Monitorul: Este ceva putred; s.a.m.d.

”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”– Misiunea ICR

“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR

Raport Deschis

Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu

Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior

Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor

Agenti anti-Romania stipendiati de ICR

Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau

Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bun al Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa

Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor

Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures

 

Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,

Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,

 

Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.

Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.

Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.

Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.

Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.

Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau.  Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).

Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.

La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!

Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.

Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.

Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR  este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.

(more…)

Raport Deschis catre Presedintele Romaniei si Directorul SRI: ICR inseamna, de fapt, Institutul Cultural Rus?

”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei” – Misiunea ICR

“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR

Raport Deschis

Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu

Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior

Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor

Agenti anti-Romania stipendiati de ICR

Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau

Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bun al Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa

Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor

Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures

 

Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,

Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,

 

Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.

Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.

Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.

Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.

Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.

Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau.  Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).

Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.

La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!

Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.

Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.

Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR  este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.

(more…)

Traian Basescu, “Scheletul din dulapul lui Patapievici de la ICR”. Sorin Iliesiu incalca Legea Omertei si cere demisia lui Andrei Plesu din Grupul pentru Dialog Social printr-o Scrisoare Deschisa ignorata de revista “22”

Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.

Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…

Scrisoare deschisă

 – Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS)

1 februarie 2012

 Stimaţi colegi,

Integral la Ziaristi Online

Biografia secreta a familiei Patapievici: de la NKVD la BNR si ICR. “Fereastra Serviciilor Secrete” – cartea care desface conservele KGB din Romania

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. – Monica Lovinescu

De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin ex­plicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă. Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut marşrutizarea în România.

Fragment din cartea Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011, de Aurel I Rogojan

Integral plus 13 file din Dosarul Patapievici cu autobiografia olografa a agentului sovietic Dionis Patapievici, la Ziaristi Online

S-a legalizat tradarea. Jaf la Arhive. Patapievici slujeşte sau urăşte cultura română? Numele “Dacia” interzis de UDMR la scoala din Salonta. Larry Watts despre sovinismul antiromanesc la Oreste. Aniversare “Urban si Asociatii”

Ziaristi Online:

Tradarea a devenit legala. Camera Deputatilor a votat dezmembrarea Arhivelor Nationale

În sfârşit, după o insistenţă diabolică, UDMR-ul şi-a văzut visul cu ochii. Tone de arhivă din patrimoniul instituţiei Arhivelor Naţionale, o instituţie nobilă creată de generaţiile făuritoare a statului naţional român modern, urmează să fie oferite în natură, gratuit, cu o inconştienţă incomensurabilă, de Camera Deputaţilor a Parlamentului României etniei şi confesiunilor maghiare. Camera Deputaţilor a făcut un act de ştirbire a suveranităţii statului român, împărţind această atribuţie cu UDMR-ul prin această cedare a funcţiei statului de a administra arhivele de pe tot cuprinsul ţării, arhive de interes public major.

Patapievici slujeşte sau urăşte cultura română?

Patibularul Patapievici
Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi.
Scoala Dacia din Salonta - Romani discriminati de UDMR si segregati de Funeriu
Din această toamnă, elevii din Salonta învaţă în şcoli separate pe criterii etnice. În secret, Ministrul Educaţiei a aprobat propunerea înaintată de Inspectoratul Şcolar Bihor, la cererea UDMR, pentru înfiinţarea unei şcoli cu clasele I-XII în care să se predea numai în limba maghiară.

Lansare-carte-Larry-Watts-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

“Disparitia romanilor de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.” – Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung, 13 ianuarie 1849 (“Lupta maghiarilor”)

“Urban si Asociatii” a aniversat 18 ani de la infiintare. Felicitari!

Iulian Urban

Urban si Asociatii, prima companie de recuperare creante din Romania, implineste in aceasta luna 18 ani de activitate

“Era” Elena Manolescu face victime. Scriitorul Adrian Suciu, exclus din Uniunea Scriitorilor pentru un articol de opinie de pe blogul personal. Articolul si corespondenta cu micii dictatori ai USR: Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.

Inca ambasador-pensionar pe langa UNESCO si presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu Apolzan (foto dreapta), intelectualul de casa al tuturor presedintilor Romaniei, de la Ceausescu si “Omul” Iliescu la Constantinescu si Basescu,  desi nu a ajuns sa fie si academician de renume mondial, ca Elena Ceausescu, are acelasi comportament dictatorial de ţaţă cu masina neagra. In loc sa-si vada de conturi si sinecuri, ca doar de-aia il cauta ANI pe-acasa, micul dictator parizian cu chirie de 5000 de euro pe luna si propagandist infocat al marxism-leninismului a ajuns sa dea ordine de excludere a un scriitor roman din Uniune pentru simplu fapt ca ii critica “opera” pe blogul sau personal. Un asemenea act frizeaza dementa. Orice scriitor de bun simt din Romania ar trebui sa se ridice si sa-si spuna cuvantul impotriva abuzului de neimaginat – pana acum – al celui care a turnat la Securitatea de bunavoie si nesilit de nimeni, pe care George Calinescu il definea, pe drept cuvant, “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” si a carui activitate de-o viata Marin Mincu i-o sintetiza scurt: “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”.

Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu (foto stanga sus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:

Voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,

Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)

Dle. Ioan Radu Văcărescu,

Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,

Adrian Suciu.

O nouă scrisoare de la Conducerea USR Sibiu

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.

Ioan Radu Vacarescu

Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.

Adrian Suciu

Fariseul Manolescu şi sfertoautorii.

Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!

Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un  scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare.  Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.

O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.

Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.

Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!

Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan,  care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.

Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.

Sursa: Adrian Suciu.ro

Semnalat si de Ziaristi Online: Scriitorul Adrian Suciu, exclus din USR pentru ca l-a criticat pe Nicolae Manolescu pe blog »

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova