Radu Vasile, un strălucit Frate, ne-a părăsit. Suferinţa l-a răpit temporar, dar acolo sus, la Orientul Etern, unde cu toţii ne vom întâlni, Radu Vasile va continua să strălucească.
Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc.
La un an de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, Guvernul ţarului Alexandru I a comis încă o fărădelege, de data aceasta faţă de sufletele locuitorilor de aici. La 21 august 1813 a fost semnat Decretul imperial privind crearea Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului, act unilateral, samavolnic, prin care locuitorii dintre Prut şi Nistru supuşi canonic Mitropoliei Moldovei au fost rupţi de la matcă şi trecuţi la nou creata mitropolie. Ce a urmat se ştie: rusificarea, deznaţionalizarea, interzicerea ţinerii serviciilor religioase în limba română etc.
Daca nu as fi cazut intamplator, la un prieten, peste Jurnalul de seara de ieri, zapat pe la toate televiziunile, nu as fi scris randurile de mai jos. Caci, despre morti, numai de bine. Dar Radu Vasile nu este un mort oarecare, decorat, iata, post-mortem de presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu Ordinul National “Steaua Romaniei”, ci este si un personaj al istoriei post-decembriste a Romaniei. Si istoria obliga. Obliga la adevar. Or, in nici unul dintre jurnalele Tv presarate cu inserturi melodramatice si, apoi, din stirile consultate online privind moartea fostului premier Radu Vasile nu am gasit adevarul. Ci numai minciuni prin omisiuni pe banda. Incepand cu HotNews, care ii ridica niste ode a la Scanteia, regasite si in succesorul organului PCR, “Adevarul“, si pana la “obiectivul” cotidian Ziarul Financiar si “enciclopedia” Wikipedia (editia in engleza si in romana). Si anume, ce se “uita”, in mod special? Ca Radu Vasile a fost colaborator al Securitatii, responsabil cu informari asupra activitatii studentilor straini (si nu numai). Adica un fel de Mona Musca fara fusta. Sigur, poate nu-i nimic rau in asta. Dar e un adevar lipsa din biografia sa “oficiala”. Iar povestea este ceva mai complicata; pentru ca el a fost instalat in functia de prim-ministru al Romaniei, in 1998, de catre presedintele “anticomunist” si “antisecurist” Emil Constantinescu, desi acesta stia ca Radu Vasile a colaborat cu Securitatea, dupa cum avea sa marturiseasca de abia in 2006!
Apoi, ce se mai trece asa, rapid, la “si altele”: aprobarea de survol data avioanele NATO, in principal la ordinele mafiotilor mondialisti din Administratia SUA, care, ajunse in Iugoslavia, au bombardat salbatic o capitala europeana, pentru prima oara de la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, provocand uciderea a mii de civili. Chiar si de Sfintele Pasti si cu sustinerea directa a lui Emil Constantinescu, Zoe Petre si Andrei Plesu. Chestiunea asta, oriunde pe pamant, dar mai ales la Judecata de Apoi, se numeste complicitate la crima.
Ce se mai uita: Radu Vasile si-a incalcat credinta in care fusese botezat, trecand la catolicism si, dupa propriile afirmatii, intrand in organizatia oculta “Opus Dei”. La capitolul laude de sine se batea in piept cu Teodor Anatol Baconschi care “l-a adus” pe Papa Ioan Paul al II-lea in Romania. Saracii, nici unul nu putea intelege peste propriul ego nemasurat ca Papa a venit in Romania animat doar de interesele materiale si georeligioase ale Vaticanului.
Pentru mine personal Radu Vasile ramane personajul marunt care astepta cuminte pe un scaunel la usa lui Sorin Rosca Stanescu, chiar inainte de a fi numit prim-ministru, in timp ce noi ne foiam de colo-colo cu chestiuni editoriale. Dincolo de aerul sau umil am retinut ca era purtatorul unui ghiul mare tiganesc asezonat cu o unghie lunga, nataiata, la degetul mic. Pentru sare si clei din ureche, probabil. Dupa ce SRS l-a facut de ras in fata noastra, cu unghia si ghiulul lui de aur, a revenit si ca prim-ministru, stand pe acelasi scaunel, dupa ce isi lasase SPP-istul dincolo de usa anticamerei, pana cand a fost primit in biroul Nasului. Si ne-a aratat, mandru, celor din colegiul de redactie, mana sa, acum fara ghiul si cu unghia de la degetelul mic taiata.
Ridicol, pe 13 decembrie 1993, Radu Vasile, alaturi de alti informatori-demnitari, intre care Alexandru Paleologu, semna excluderea informatorilor Securitatii din aparatul de stat. 🙂
MOTIUNEA nr. 1 din 13 decembrie 1993
EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI
aparuta in MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 21 decembrie 1993
Parlamentarii mai jos semnati, considerind ca este de datoria lor sa contribuie la asanarea morala a societatii romanesti si la schimbarea practicilor si mentalitatilor comuniste, declara in mod ferm ca astazi a devenit inadmisibila si nedemna numirea, alegerea sau mentinerea in structurile organelor puterii in stat, in functii de decizie sau de conducere, in autoritatile sau institutiile publice ori in conducerea si indrumarea invatamintului de orice grad etc., a tuturor persoanelor care in perioada 1945-1989 au lucrat cu buna-stiinta ca informatori ai securitatii (ori ai altor servicii straine similare), depunind note informative sau folosind alte modalitati prin care denuntau convingerile politice ori atitudinea comunista sau antisovietica a cetatenilor romani, fiind sau nu retribuiti pentru aceasta activitate.
Pericolul pe care il reprezinta aceasta categorie de persoane care a insemnat in mod real una din principalele forte ale odiosului aparat represiv al securitatii, prezent prin ei peste tot (in casele noastre, ca prieteni, la serviciu, drept colegi, pe strada, ca simple cunostinte, in inchisori, ca detinuti etc.), consta in aceea ca si in situatia in care s-ar dezice si ar regreta aceasta activitate infamanta, ei vor ramine in continuare usor de manipulat si de santajat de orice forte oculte si deci incompatibili cu ocuparea unor functii si posturi de raspundere.
Nu trebuie uitat ca prin actele lor de tradare si delatiune aceste persoane au determinat arestarea si suferinta a sute de mii de oameni, dintre care multi au fost ucisi.
Avind in vedere faptul ca nu mai exista riscul ca aceste persoane sa devina tinta unor acte de violenta sau de alt gen, intrucit pina astazi in Romania n-a existat nici un caz in care fostii detinuti politici sa fi agresat fizic sau verbal pe vreunul dintre fostii lor tortionari, anchetatori de securitate, temniceri, judecatori etc., cerem publicarea listelor agentilor informatori ai securitatii sau ai altor servicii straine (din perioada 1945-1989), in conformitate cu prevederile alin. 2, dupa ce, in prealabil – in mod obligatoriu -, vor fi verificate de o comisie parlamentara special desemnata.
In scopul celor aratate, detinatorii de arhive sau de alte date au obligatia sa nu distruga si sa nu ascunda sau sa instraineze nici un fel de documente, acte etc., care se refera la aceasta problema.
Semnatarii documentului ii declara in fata tarii pe agentii informatori din categoria amintita nedemni de a mai detine functii ori de a ocupa posturi importante in stat (Presedinte, prim-ministru, membru al Academiei, al Curtii Supreme de Justitie, al Curtii Constitutionale, membru in Guvern, judecator, parlamentar, prefect, primar, ofiter superior etc.).
Motiunea constituie, totodata, un exemplu pentru generatiile viitoare, exprimind vointa acestui popor ca niciodata sa nu se mai repete in Romania asemenea acte deplorabile, iar delatiunea sa fie socotita un act reprobabil.
Documentul va fi supus dezbaterii si aprobarii plenului fiecareia dintre cele doua Camere.
Senatori ——————————————————————————Nr. crt. Numele si prenumele Grupul parlamentar ——————————————————————————
Fostul presedinte Emil Constantinescu a afirmat, ieri, ca, in 1998, a vazut dosarul de colaborator al Securitatii al lui Radu Vasile, atunci cand acesta a devenit prim-ministru. “Exista un angajament semnat, dar nu exista dovada ca si-a turnat colegii (Vasile era atunci profesor universitar – n.red.). Era vorba despre studentii straini”, a spus Constantinescu, la o dezbatere pe tema condamnarii comunismului, organizata de catre Fundatia Horia Rusu.
Fostii sefi ai SRI si SIE spun ca Radu Vasile a semnat cu Securitatea
Doi fosti sefi ai serviciilor secrete in administratia Emil Constantinescu, Catalin Harnagea (SIE) si Costin Georgescu (SRI), au afirmat ieri ca fostul sef al Guvernului intre 1998 si 1999, Radu Vasile, a avut un angajament la Securitate.
Harnagea a spus ca colaborarea lui Radu Vasile a fost descoperita in 1998 de CSAT, in vreme ce Georgescu a afirmat ca acest episod s-ar fi petrecut in 1999. In orice caz, membrii CSAT au stiut de aceasta colaborare, dar nu au facut-o publica.
Radu Vasile nu a putut fi contactat ieri pentru a lamuri aspectele legate de presupusa lui colaborare cu Securitatea.
Radu Vasile, pe atunci fruntas al PNTCD, s-a aflat in fruntea guvernului din primavara anului 1998 (dupa debarcarea lui Victor Ciorbea) si pana la sfarsitul lui 1999. Colaborarea sa cu Securitatea a fost adusa la cunostinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) de SRI la mijlocul anului 1998 (potrivit lui Harnagea) – cand Vasile era deja in fruntea Guvernului – dupa ce fostul presedinte Emil Constantinescu a cerut detinatorilor de arhive sa verifice daca membrii CSAT au colaborat cu Securitatea.
Potrivit lui Harnagea, SRI a prezentat CSAT un raport care spunea ca seful Guvernului a semnat un angajament la Securitate. SRI a spus, afirma Harnagea, ca Vasile nu ar fi facut politie politica. Drept urmare colaborarea sa cu Securitatea nu a fost facuta publica. Notele sale la Securitate ii privea pe studentii straini si ar fi fost date in perioada in care Vasile era cadru didactic la ASE. Vasile a fost lector la ASE intre 1972 si 1989.
CSAT a anuntat in 1999 ca nici unul dintre membrii guvernului Radu Vasile nu a colaborat cu Securitatea. Acelasi lucru l-a spus si despre membrii viitorului guvern condus de Mugur Isarescu.
“S-a intamplat in 1998 (descoperirea colaborarii – n. red.), cand nu exista legea Ticu (legea CNSAS – n. n.) si nici CNSAS ca institutie. Chiar daca era dovedit, nu aveam ce-i face, pentru ca nu aveam cadru legal. Dupa 2000, dosarul a fost trimis la CNSAS, dar Radu Vasile nu a mai fost persoana publica si dosarul sau a ramas neverificat”, crede Catalin Harnagea, fostul sef al SIE. CNSAS nu a dorit sa comenteze.
Trebuie spus insa ca din 2000 pana in 2004 Radu Vasile a fost senator ales pe listele PD, drept urmare cand a fost pus pe lista electorala ii trebuia verificata, potrivit legii CNSAS atunci in vigoare, colaborarea cu Securitatea. CNSAS a inceput sa functioneze efectiv pe la mijlocul anului 2000, iar alegerile au avut loc in toamna aceluiasi an.
Mai trebuie amintit ca in administratia Constantinescu unul dintre membrii guvernului a platit cu functia dupa ce s-a aflat ca a semnat un angajament cu Securitatea. Este vorba despre Francisc Barany, ministru al sanatatii. Colaborarea sa a fost facuta publica de un fost ofiter al Securitatii, iar Barany a demisionat in 1998.
Harnagea si-a amintit ieri ca la sedinta in care CSAT a discutat raportul SRI care vorbea despre colaborarea lui Radu Vasile a fost prezent si acesta din urma. El era vicepresedintele CSAT, dat fiind calitatea sa de sef al Guvernului.
In luna aprilie, fostul presedinte Emil Constantinescu a declarat ca a vazut dosarul de Securitate al lui Radu Vasile pe vremea in care se afla in fruntea tarii. Dupa declaratiile din aprilie ale lui Constantinescu, replica lui Radu Vasile a fost ca l-ar putea da in judecata pe fostul presedinte. El a spus ca nu a facut politie politica, argumentand chiar cu declaratiile CSAT care a spus in 1999 – deci dupa ce CSAT a aflat de angajamentul sau – ca nici unul dintre membrii guvernului nu a colaborat.
Despre colaborarea lui Radu Vasile cu politia politica s-a vorbit in PNTCD chiar dinainte ca el sa ajunga in fruntea guvernului. Radu Vasile a negat insa ca ar fi colaborat.
Vasile a ajuns sef al Guvernului dupa debarcarea lui Victor Ciorbea. Acesta din urma a fost schimbat in urma unui crize provocate de actualul presedinte Traian Basescu, pe atunci ministru al transporturilor.
Uniunea Social Democrata, USD, (PD si PSDR, partid absorbit ulterior de PSDR, absorbtie care a dat nastere PSD) guverna alaturi de CDR (taranisti, liberali, ecologisti) si UDMR. PD si-a retras la inceputul lui 1998 oamenii din Cabinetul Ciorbea in urma unor acuzatii ale lui Basescu la adresa premierului, provocand, dupa saptamani de criza, caderea guvernului. Radu Vasile, pe atunci secretar general al PNTCD, a facut presiuni in partid pentru a fi numit premier, el fiind preferat si de PD care a insistat pentru numirea sa.
La finele lui 1999, Vasile a plecat din fruntea guvernului, dar nu inainte de a provoca o criza institutionala. Este vorba despre faptul ca el nu voia sa demisioneze, iar presedintele tarii nu putea, potrivit Constitutiei, sa-l demita. Dupa ce a plecat din fruntea guvernului, Radu Vasile a plecat si din PNTCD si si-a facut un partid. Insa in 2000 a intrat in Senat pe listele PD. Dupa 2004, cand nu a mai ajuns in Parlament, a disparut, practic, din viata politica.
Demonstraţia o face o cu impresionantă documentare Larry L. Watts. Este vorba despre un fenomen pe care nici istoricii români nu l-au luat în seamă decât secvenţial. Ceea ce impresionează este voinţa nestrămutată a unui colos de a îndeplini „testamentul” lui Engels în privinţa românilor, acela de a-i spulbera din calea „revoluţiei mondiale” chiar după ce România căzuse pradă acestei revoluţii. Sau tocmai de aceea!
Mariana Nicolesco împreună cu Jean-Michel Jarre, Ambasadori Onorifici UNESCO
Jean-Michel Jarre: «Cu emoţie îi mulţumim Marianei Nicolesco pentru tot ce reprezintă în muzică şi pentru a ne fi amintit tuturor sacralitatea vocii umane, primul nostru instrument de comunicare».
Salvador Dali, Kurt Waldheim si Constantin Antonovici
Dar nimeni din tara, de la Ministerul Culturii, al Afacerilor Interne sau din diaspora romaneasca, nu a facut nimic pentru a scoate la lumina adevarul, pentru a-i sanctiona pe vinovati, pentru a recupera opera lui, pe care Antonovici a daruit-o statului roman. Sigur, nu avem nici o pretentie de la un ministru ca Daniel Barbu sa stie cine e Antonovici si sa miste un deget, fiind un orbete politic, mereu pe post de “invitatat”!
Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu, premiate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu au fost premiate, vineri, 28 iunie 2013, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).
“Eminescu a fost un mare ziarist şi breasla aceasta a presei îşi trage seva şi din ceea ce a lăsat el. Eminescu este, într-un fel, părintele breslei noastre”, a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan. El a amintit că pe 28 iunie 1883 publicistul Eminescu a fost “izgonit” din redacţia “Timpul”.
“Dedic acest premiu Părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile. Lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală – asa-zisa “de partide si de state”, pentru ca acum e vorba de mai multe state care guverneaza presa din Romania – m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, dar el m-a obligat să nu abandonez presa, mi-a interzis să o abandonez si m-a indemnat să merg înainte”, a declarat jurnalistul Victor Roncea.
Cu prilejul acordării premiilor UZPR a fost lansat volumul “O zi din viaţa lui Eminescu”, semnat de Nicolae Georgescu, ce descrie ultima zi a lui Mihai Eminescu în redacţia “Timpul”.
Dupa cum am spus si in cadrul manifestarii de exceptie de la Muzeul Literaturii Romane, trebuie amintit si faptul ca fratelui meu, ziaristul George Roncea, i se datoreaza “instigarea” profesorului Nae Georgescu la redescoperirea publica a lui Eminescu – jurnalistul. Campania lansata de Civic Media in urma cu cinci ani – prin ziarele la care lucram, Atac si Ziua – a prins roade si astazi, dupa zeci si zeci de ani de negura, ies la lumina nenumarate date ascunse despre viata si moartea lui Eminescu. Trebuie sa le multumim tuturor celor care rostesc raspicat adevarul despre Eminescu, Adevarul lui Eminescu. Doamne, ajuta!
Părintele Justin, ultimul Arhanghel al românismului
Când am ajuns prima oară la Petru Vodă ningea ca-n basme. Ninsoarea începuse pe măsură ce ne apropiam, prin munţi, pe drumul şerpuit şi deja îngheţat, de raiul de la poalele Ceahlăului. Fulgi imenşi coborau din ceruri peste ctitoria Părintelui Justin Pârvu închinată Sfinţilor Arhistrategi şi mucenicilor anticomunişti din temniţele bolşevice. Era vreo patru dimineaţa şi Părintele lăsase un vajnic monah, fost jandarm, acum student la Teologie, să ne întâmpine. Era o linişte de puteai să auzi neaua căzând. Admiram cu răsuflarea tăiată albul şi pacea mirifică din curtea mănăstirii. Deodată, se deschide uşa unei chilii şi izvorăşte o pală de lumină caldă, de candelă, de lumânare. Din aburul chiliei iese un bătrân cu barba albă şi părul lung, de nea, fluturându-i în aerul dimineţii o dată cu camilafca-i. O aură imensă îl inconjura şi totul era atât de clar, se petrecea chiar sub ochii noştri uimiţi. Era Moş Crăciun! Fără nici o îndoială! Peste straiele călugăreşti, avea o vestă neagră, de piele, încinsă cu o centură lată şi o cataramă lucitoare cu monograma Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nişte ochi calzi, care străluceau în lumina ce nu ştiu de unde venea; probabil chiar din privirea sa, cu care ne îmbrăţişa. “Aţi ajuns, baieţi? Voi mergeţi să vă odihniţi, eu trebuie să purced la un Sfânt Maslu!”. Era Părintele Justin, Duhovnicul Neamului, aşa cum fusese supranumit de popor, spre care ne îndreptase Părintele Ioanichie luptătorul, ştiind probabil că el va rămâne ultimul arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor.
Mergând spre 90 de ani, bătrânul, fost preot militar voluntar pe Frontul de Est şi deţinut politic timp de peste 16 ani pentru crezul său şi al generaţiei sale, în Mişcarea Legionară şi învierea Neamului Românesc, ne trimitea pe noi la culcare pentru a o lua pe gheţuşurile Moldovei în ajutorarea unor creştini. Sunt sigur că a mers cu o sanie mare şi frumoasă, purtat de îngerii Domnului, pentru că a ajuns cu bine înapoi, spre bucuria noastră.
Apoi, la un alt Crăciun, am mers cu viitoarea mea soţie să-i cântăm colinde la uşa aceleiaşi chilii, sub o altă ninsoare mirifică, însoţind obştea de măicuţe inimoase şi sârguincioase din Mănăstirea de la vale, Paltin-Petru Vodă, unde se afla şi azilul de bătrâni şi căminul de copii. Când s-a deschis uşa, a ieşit, cu un zâmbet radios, cel despre care, şi soţia mea, când i-a facut prima fotografie, cea de mai jos, a simţit acelaşi lucru: că era Moş Crăciun în persoană. Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”. Ce mult ne va lipsi Părintele şi în această privinţă, a binecuvântărilor, chiar ascultărilor!, pentru surprinderea frumosului, “precum în cer, aşa şi pe pământ“… Să nu uităm şi mustrările, spre smerirea noastră…
Zilele acestea, o tânără care nu a ajuns niciodată la Petru Vodă, a exclamat privind fotografiile cu Părintele: “Parcă este Însuşi Dumnezeu… şi Moş Crăciun în acelaşi timp! Cel putin aşa mi l-am imaginat eu întotdeauna pe Dumnezeu…”. “Părintele Justin este Sfântul lui Dumnezeu pe pământ. Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca să ni mai mângâie pe noi…”, ne spunea apăsat, cu mare credinţă şi evlavie, un ţăran poate la fel de bătrân ca Părintele, pe care l-am luat cu maşina la Mănăstire chiar în ziua care avea să devină ultima aniversare a Duhovnicului Neamului, la împlinirea a 94 de ani, pe 10 februarie 2013.
Atunci, din cauza noastră, dar practic datorită dorinţei sale foarte mari de a ne mărturisi cât mai multe, ştiind cu siguranţă ce va urma, aproape nici nu a mai reuşit să mănânce. Era ziua sa, Părintele slujise de dimineaţă şi primise sute de credincioşi, ierarhi, preoţi, monahi şi monahii, pustnici coborâţi din munţi, dar nu apucase se mănânce un colţ de pâine. Se făcuse deja aproape zece seara când ultimul pelerin i-a cântat cu toata familia sa un “Mulţi ani trăiască!” viguros şi apoi ne-am aşezat noi în genunchi, la picioarele sale, pentru a vorbi despre ce i se întâmplă Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, şi României. A fost o discuţie lungă, de două ore, din care am redat o parte la Ziaristi Online, în ceea ce avea să devină ultimul interviu ce ni l-a acordat. Şi-uite aşa, masa pregătită cu dragoste de bravele măicuţe se răcea, dar Părintele le făcea din când în când câte un semn discret să ne mai lase. Până la urmă noi am fost cei care am decis să ne întrerupem – deşi nu ne-am fi dorit-o deloc -, când ne-am dat seama că după ora 12 nu mai putea mânca aceleaşi preparate: era deja o zi de post! Şi aşa a trecut ziua Părintelui: tot trăind pentru alţii, trăind pentru noi.
Pentru cei care nu au reuşit să-l cunoască pe Părintele, dar s-au numărat printre zecile de mii de creştini care au venit să se plece la capul celui mai iubit dintre români, în zilele de după ridicarea sa spre Ceruri, şi să îi sărute dreapta, când i-au atins cu buzele mâna caldă şi frumos mirositoare, a devenit o certitudine ceea ce ucenicii săi ştiau demult, trăindu-i minunile, zi de zi: Părintele a fost un Sfânt. Părintele este Sfânt! Nu există nici o îndoială. Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pentru neamul acesta obidit s-a văzut timp de 94 de ani, cât l-au ţinut pe Părintele pe pământ românesc, pentru a ne salva. Ceea ce înseamnă a ne mântui.
Dumnezeu, prin trimişii Săi pe pământ, ne-au înlesnit să ajungem la Părintele după ce ne blocasem în cateva rânduri în ispite cotidiene şi piedici deja uzuale. Era 21 aprilie. Cu o seară înainte ne-am bucurat împreună, în chilia sa, întărindu-ne şi oferindu-ne o nouă dovadă a minunilor sale. Părintele era însă slab cum nu-l mai văzusem nicicând. Dar radios. Era atâta dragoste în el… Acum, duminică, îl aşteptam înainte de slujbă pentru a stabili “ce şi cum”, după cum ne dăduse ascultarea. Eram în holul de la căminul-spital al Mănăstirii, doar noi doi, când Părintele a ieşit, sprijinindu-se uşor de cel de-al treilea braţ al său din ultimii ani, devotatul ucenic basarabean Gurie, care îi completa pe Părintele Justinel şi pe Maica stareţă Justina. Părintele, deşi avea dureri îngrozitoare la stomac, nu se încovoia; stătea drept ca un brad. I-am sărutat dreapta şi am rămas în acest plan, îmbrăţişându-i cu mâinile şi privirea mâna expresivă, cu care binecuvântase poate milioane de români, şi uitându-mă de la nivelul meu, de jos, în sus, la Părintele, de la mână, de-a lungul dulamei simple acoperită de barba ninsă, spre ochii Părintelui. Mi-au venit imediat în minte – parca m-au lovit – versurile lui Radu Gyr: “… O, ce trist, ce înalt era Christ ! … Mâinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adânci ca nişte păduri…”.
Şi-aşa ne-am despărţit de Părintele… rămânând cu El. După ce se nevoise la un Sfânt Maslu, aşa cum îl şi întâlnisem, alergând să mai mângâie nişte trupuri frânte şi suflete chinuite, în ciuda stării sale de sănătate, acum îi urmăream îngrijorat maşina grăbindu-se cu ucenicii săi spre spital, printre brazii din raiul de la Petru Vodă.
Toată viaţa sa Părintele a salvat suflete.
Asemenea Mântuitorului în poemul lui Radu Gyr – mărturisitor creştin-ortodox care acum veghează, şi el, prin moaştele sale, aproape de căpătâiul Părintelui – Duhovnicul Neamului şi-a întins truditele oase, pe rogojinele noastre cu libărci, lăsând în urmă miros de mir şi trandafir şi vindecându-ne de bolile trupului şi sufletului. Părintele Justin se aseamană şi cu Sfântul Justin Martirul şi Filosoful – nerenunţând cu nici un preţ si sub nici un chin, în temniţele comuniste, la Adevărul revelat – dar şi cu Sfântul Nectarie Taumaturgul, mângâietorul şi binefăcătorul atât de iubit de români – cu care şi seamănă, după părerea mea, la înfăţişare.
Dar mai presus de toate, rămâne pentru noi toţi, celor cărora ni s-a făcut acest dar îngeresc de a-l cunoaşte, chemându-ne la el, Prea Cuviosul Mărturisitor Justin Luptătorul şi Biruitorul, care nu s-a împiedicat niciodată de mai marii nici unei administraţii de pe acest pământ şi de sub orice regim, totalitar-democratic, ante-comunist, comunist şi “post-comunist”, pentru a rosti Adevărul, proorocind vremurile de cumpănă ce au venit. Părintele rămâne să ne apere din ceruri, ca un adevărat Arhanghel al românismului.
Să nu uităm, niciodată, cuvintele de foc ale Sfântului lui Dumnezeu de la Petru Vodă! Şi nici avertismentul Duhovnicului: Nu vă jucaţi cu Sfinţii Închisorilor!
Dragule Părinte, iartă-ne! Prea bunule Părinte Justin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!
Victor Roncea
PS adaugat la 40 de zile de la plecarea Parintelui: Acum, la pragul Pomenirii de 40 de zile a Sfântului de la Petru Vodă, aş vrea să amintesc şi cum l-am visat pe Părintele, cât se poate de viu, într-o dimineaţă, după plecarea lui. Eram fericit că Părintele e în viaţă şi încântat de ceea ce în vis consideram că a fost un truc hazliu al Părintelui aşa că îl întrebam, fără reţineri, cum a făcut, tehnic, să iasă din mormânt. Emiteam şi ipoteze, în sinea mea: a ieşit după ce l-au pus în groapă sau înainte? În vis îmi apărea acum cât se poate de clar de ce Părintele fusese tot timpul cald, la înmormantare: de fapt, nu murise nici o clipă. Părintele era ca o floare, cu un zâmbet larg, şugubăţ cum îl ştiam, când îl chestionam asupra “trucului”. Am coborât cu Părintele de pe dealul de la cimitir, însoţindu-l vesel spre curtea Mănăstirii de „taici”. Mergând pe lângă chilia lui, înainte de a ajunge la biserică, l-am intrebat ce crede că o sa zică acum ucenicii şi toţi călugării când o să apară în mijlocul lor. Şi mi-a zis – eram deja brusc în pridvorul chiliilor de la etaj, uitându-ne de sus la curte şi la Biserică -, şi mi-a zis: “Dar crezi că o să mă vadă toţi?…”.
Parintele Ioan Roncea de la Biserica “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, preotul militar al Unităţii de Aviaţie din Bacau
O emisiune difuzată în direct, în 20 iunie 2013, la câteva ore după înmormântarea Parintelui Justin Parvu. Emisiunea prezintă atât imagini de la slujba de înmormântare, cât și secvențe din înregistrările realizate în timpul vieții cu Duhovnicul Neamului. Invitați: directorul revistei ”Credința Ortodoxă”, Ioan Enache și preotul Ioan Roncea din Bacău.
Ediție specială la 1TV Bacău dedicată Părintelui Justin
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
Ziua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „Timpul”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.
Cinstind munca, talentul, harul şi dăruirea ziaristului Mihai Eminescu, ca deschizător de drumuri pentru lucrătorii din presa românească viitoare, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizează un eveniment inedit – Premiile UZPR – ”Eminescu, ziaristul“.
În ziua de 28 iunie 2013 ( zi de vineri ), de la ora 13,00, în Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, UZPR va organiza lansarea unei lucrări, a unui dosar de presă, purtând semnătura unui important scriitor, aplecat asupra studierii vieţii şi activităţii marelui ziarist – Nicolae Georgescu. Evenimentul mai cuprinde acordarea unui număr de două premii ”Eminescu, ziaristul”, îndreptate spre doi eminoscologi, pentru care se vor prezenta laudaţiile. Va fi şi un recital artistic, susţinut de actori reputaţi. Manifestarea prilejuieşte evocări din viaţa ziaristului.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să fie prezenţi, ziarişti din presa scrisă şi audiovizuală, scriitori, oameni de cultură, personalităţi ale vieţii publice.
July 4th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
