Motto: “Rămîne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atît de incontrolabil şi atît de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcireape care a suferit-o atunci cînd şi-a pus credinţa în slujba «binelui suprem».” – Sorin Lavric (*), “Noica şi Mişcarea Legionară“ (Ed. Humanitas, 2007)
“(…)
De fapt, influenţa culturală a celor care şi-au făcut un nume invocând excesiv de des numele lui Constantin Noica s-a făcut simţită abia când şcolarii de la Păltiniş s-au reciclat ca formatori de opinii schizofrenice despre aşa-zisa lipsă de valoare a filozofiei româneşti. Direcţia de influenţare exercitată de Liiceanu se constată în scrisul lui Sorin Lavric. Mai precis, în postfaţa la volumul alcătuit de Dora Mezdrea din file alese de ea din dosarele de Securitate (v. Sorin Lavric Postfaţa, în vol.: Noica şi Securitatea, Bucureşti: Ed. M.N.L.R., 2009, pp. 337-343).
După ce menţionează foarte în treacăt faptul că invitaţia la o discuţie cu securiştii nu putea fi refuzată de nimeni, Sorin Lavric nu se sfieşte să-l prezinte pe Constantin Noica drept colaborator al Securităţii. În schimb, Vladimir Tismăneanu ar fi “un spirit academic care încalcă regula aridităţii tagmei, reuşind să scrie neplicticos” (v. România literară, nr. 2/29 ian. 2010), un “diagnostician de idei politice, nu ademenitor în numele lor”.
Povestea cu “ademenirea” este, ca să spunem aşa, un comentariu la o parere a lui Pleşu, după care Noica ar fi fost un “ademenitor”, ceea ce Sorin Lavric punctează negativ, întrucât la el pozitivă este atitudinea opusă. La Andrei Pleşu ademenirea lui Noica spre tărâmul filozofiei nu a avut succes, astfel că, nefiind eficientă, nu se poate spune dacă a fost considerată de falsul drept atitudine pozitivă sau negativă.
Cantonarea lui Andrei Pleşu în lăutărismul pe care-l observă în exclusivitate la alţii, a fost perfect creionată de Constantin Noica prin situarea discipolului cu “prea mare respect pentru fratele porc” (Noica, ian. 1980, în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.117) la mijloc de drum, într-un interval în care nimic din ce a început nu a dus la bun sfârşit: “Mă gândesc iar la Andrei, cu câtă uşurinţă a renunţat la greacă… În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxy, în interval” (ibid. p.100). Din portretul intelectual schiţat de Noica reiese indirect ridicolul desemnării lui Pleşu în mod laudativ drept “filozof” al intervalului post-comunist.
Iată ce scria Andrei Pleşu despre “ademenitorul” Noica într-o epistolă din 15 oct. 1984 publicată după zece ani pentru a spori paginile unuia din cele trei volume ale sale aşa-zis ştiinţifice: “Nu să-l împuţinez am vrut… ci să-i clarific statutul… Trebuie să treacă mult timp ca să realizezi că sapienţialul nu e, în cazul lui Noica, decât o foarte inteligentă captatio, o capcană retorică, destinată să convertească la filozofie toată suflarea din jur” (Limba păsărilor, 1994, p.218-219).
După Sorin Lavric, Tismăneanu jr. nu este un “ademenitor”. Fostul ideolog comunist este un “ogar” [cu un pedigree ilustrând relaţia cu comunismul a celor doi Tismăneni, tatăl şi fiul pe care Lavric se face că n-o ştie], ogar cu “ascuţime olfactivă” care “depistează repede miasmele de extremism” (Lavric), i.e. un diagnostician versat în şantajul cu anti-semitismul. Altfel spus, după episodul ideologic comunist când (iniţiat de propriul părinte) a hăituit “duşmanul de clasă”, ogarul cu nas fin s-ar fi reprofilat pe urmărirea “duşmanului de rasă”. Un fost deţinut politic exilat apoi în Franţa observa cu fineţe că în dictatura totalitară (de caracter ideologic) se foloseşte “represiunea preventivă”. După căderea comunismului, menţinerea la putere a oligarhiei comuniste “reciclate” s-ar fi făcut tot prin teroare preventivă, duşmanul fiind mereu reinventat “în funcţie de nevoile momentane” (Ion Varlam): fostul duşman de clasă devine după 1989 “duşman de rasă”.
In cazul relaţiei politice dintre Noica şi Securitatea pe care ar fi servit-o cu “orbirea unui idealist incurabil” (Sorin Lavric), discipolul lui Liiceanu trece peste lipsa comuniştilor Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu dintre cei chemaţi să converseze cu securiştii pe tema “teoreticianului legionar Noica”.
(*) Sorin Lavric este, de 16 ani, redactor la Editura Humanitas administrata de G. Liiceanu si, din 2008, comentator la “Romania literara” condusa de N. Manolescu, fiind considerat “din categoria fidelilor”
S. Lavric: Cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. Si un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei.
Ancheta cotidianul.ro, în colaborare cu ziaristionline.ro, scoate la iveală dovezi concrete ale jafului de la ICR sub mandatul lui H-R Patapievici: editarea unor cărţi care zac şi acum în depozit, plata unor publicaţii care să scrie pozitiv despre ICR, acordarea de bani pentru traducerea discreţionară a unor clienţi ai ICR etc. Aceasta in timp ce Basescu si Boc taiau de zor din pensiile batranilor si alocatiile copiilor. Cineva trebuie să răspundă pentru jaful acesta înfăptuit de ICR sub conducerea lui H.-R. Patapievici, instituţie care ajunsese la un buget de aproape 15 milioane de euro anual!
De mai multe decenii, chiar şi în prezent, materialele „Procesului” desfăşurat sub tutela „Tribunalului Poporului” din Bucureşti (6-17 mai 1946), reunite în 148 de dosare (în total – peste 30 000 file), investigate integral de prea puţini istorici, alcătuiesc încă o arhivă operativă. Ceea ce înseamnă că urmărirea „criminalilor de război” din 1946 poate fi oricând reluată, desigur tot împotriva victimelor de atunci, deşi, în raport cu infamiile fostelor autorităţi şi ale „judecătorilor” de odinioară, faţă cu redesfăşurările istoriei, se impune, dacă nu rejudecarea, anularea „Procesului”!
Buzatu cumpără două carnete noi, necompletate, unul de membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi altul – o legitimaţie KGB. La insistenţa lui cumpăr o căciulă de general cu stema sovietică în faţă (aici este foarte frig şi eu am venit cu o şapcă subţire)… Din acest moment, 23 aprilie 1992, există un document oficial în care se consemna acordul părţii ruse de a ne înapoia documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional al României.
Ai transmis, domnule MUSTAŢĂ, cu suflet uriaş reportaje dintr-un colţ de patrie în altul, ai spart atâtea inerţii ca să domine Adevărul, Dreptatea şi Frumosul, te-ai expus, cu suflet mare de român, cu verbul şi cu mintea împotriva atâtor răutăţi care nu conteneau şi nu contenesc să ne lovească cu lănci otrăvite, conştient că o Cetate, o ţară se apără, nu cu tăcere, nu cu laşitate, nu cu ascundere în turnuri de fildeş, sau mai rău, cu afundare în frivolitate şi promiscuitate, ci cu atitudine deschisă, cu pieptul drept în faţa furtunii.
“Cei dintâi vor fi cei din urmă, continuarea volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni“, se constituie într-un demers absolut necesar a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Şi de această dată, Larry Watts ne oferă un studiu chintesenţial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceauşescu în 1978, şi transformărilor survenite până în ajunul prăbuşirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internaţională, în 1989. “
“Am fost acuzata pentru ca am iubit România. Îmi recunosc “vina”. De dragul culturii române, cu dorinta de a întemeia o scoala serioasa de indianistica, m-am stabilit aici.
Daca am vrut sa împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame si frica – acea teama care aproape ca ne-a paralizat mintile – alaturi de el. Nu m-am gândit sa plec de aici, nici sa trâmbitez la posturile straine de radio.
Scriam cu mâna în manusa, umblam dupa lumânari pentru serile fara curent, asa cum faceau multi. N-am învatat, însa, sa patinez pe strazile Capitalei, pentru ca în fiecare zi studentii ma luau de mâna, ma duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – si ma aduceau acasa.
Uitându-ma la acele fiinte înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se parea ca vorbesc unor statui, într-o galerie de arta. Când le ascultam lectiile, vedeam cum le-au înghetat buzele, în “temperatura camerei”. Totusi, lumina privirii lor mi-a dat puterea sa rezist”.
Amita Bhose, 1992
Foto sus: La Ipotesti, cu alti iubitori ai lui Eminescu
Si acum, un fragment dintr-o scrisoare/articol despre starea culturii romane si ministrul A. Plesu
“(…)
* * *
În mai multe locuri din acest articol m-am referit la Ministerul Culturii. Deoarece orice critică sau chiar întrebare la adresa acestui minister este considerată un atac la persoană, subliniez că nu am nici o intenţie de a contesta valoarea domnului Andrei Pleşu ca un om de cultură. Dar nici domnia-sa n-are voie să şteargă cu buretele serviciul pe care l-am adus culturii române printr-o activitate susţinută de peste 30 de ani. La o recepţie diplomatică, domnul ministru m-a acuzat: „Aţi iubit România atunci când ea nu trebuia iubită”, la care am replicat: „Iubesc cultura română, indiferent cine o conduce”.
Las la o parte comportarea oaspetelui de onoare, care a insultat o invitată. Dar mă întreb, dacă aceasta este părerea domniei sale despre mine, de ce a acceptat să participe la comemorarea lui Sergiu Al-George pe care am condus-o la Universitate în 1981? Când alţii îşi aduceau omagiile celui care plecase dintre noi abia cu zece zile înainte şi se citea din scrierile sale, domnul Pleşu se angaja în discuţii cu vecinii de tribună. A fost ultimul vorbitor şi a ţinut un discurs doar „lustruindu-se pe el”, reuşind să strice atmosfera de pioşenie în care ne aflam.
Dacă atunci aţi crezut, domnule Pleşu, că acel om nu merită nici un minim de respect din partea dumneavoastră, de ce mai puneţi acum numele lui pe firma Institutului de Cercetări Orientale pe care l-aţi înfiinţat în cadrul ministerului pe care îl conduceţi? Ca să justificaţi angajarea ca director a prietenului dumneavoastră Radu Bercea, pe care doar dumneavoastră l-aţi numit succesorul lui Al-George?
Sergiu Al-George a trăit şi a murit pentru India. Iar acum, profitând de moartea lui, analfabeţii se lansează ca mari sanscritişti şi poporul român plăteşte impostura lor.
Amita Bhose – Didi, care ar fi implinit 80 de ani pe 9 februarie anul acesta, a iubit Romania mai mult decat ministrul Culturii lui Iliescu. Si a vazut si a si scris prima care este caracteristica principala a celor doi, dupa cum o vedeti subliniata mai jos: aceea de profitori. Ai tuturor regimurilor.
Evenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:
“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.
În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.
„Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.
Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”
Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).
“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:
Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:
A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…
Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.
Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.
Tanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – fotoJurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.
Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si 2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.
Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.
Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.
Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.
Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:
“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.“
In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:
“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:
Stimată Doamnă Preşedinte,
Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.
Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi, nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.
Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:
“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”
Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ,tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.
Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…
Cu parere de rau,
Victor Roncea
PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!
“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.
Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.
Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:
Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”
Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:
Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (https://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)
În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”
Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut un eseu pe marginea Evangheliei.
Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.
Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».
Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».
Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”
Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardtsau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.
Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.
Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?
Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.
Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen, wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.
Recommended Reading:
Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.
Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice
Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.
Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.
În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.
Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!
La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.
Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.
Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.
Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?
Pe aceeasi tema: Am aflat ca niste derbedei au ocupat si vandalizat ieri seara sediul ICR de la Paris ca “forma de protest” pentru nu vin Plesu, Liiceanu si Cacartarescu sa ii mangaie pe cap. Astia nu sunt extremisti, sunt… “artisti”. 🙂 🙂 🙂
MEDIAFAX informeaza că plagiatorul Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său. Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, că recunoscutul plagiator “atacă continuu, fără a se informa”.
Andrei Marga, despre prezenţa lui Andrei Pleşu la Salon du Livre: Vorbe goale. Nu a fost invitatul ICR
“Andrei Pleşu atacă continuu fără a se informa, iar dacă îndrăzneşti să îi răspunzi eşti deja «în derapaj». Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul şi o fac, mărturisesc, cu reţinere şi doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual şi la modesta mea persoană”, se arată în scrisoarea semnată de Andrei Marga.
În acelaşi document, preşedintele ICR a dorit să amintească scriitorilor care au ales să îşi anuleze participarea la Salonul de Carte de la Paris că “grupul celor peste o sută de autori prezenţi la Salon du Livre (…) reprezintă convingător cultura română”. “Nicio persoană nu poate confisca această cultură”, a mai spus Andrei Marga.
Acesta mai subliniază că nu a discutat cu Andrei Pleşu “în ultimii zece ani”.
“Nu am avut în ultimii zece ani vreo discuţie, necum dezbatere, cu Andrei Pleşu sau cu cei care mă invocă, pentru a se putea pronunţa avizat asupra a ceea ce gândesc. Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-i obsedează. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument. Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22 – 25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său. El spune că instituţia din partea căreia a beneficiat financiar este «în plin derapaj», dar nu indică vreun fapt. Nici nu poate indica, căci nu există astfel de fapte. Este oare derapaj să aduci o nouă strategie în ICR, care să readucă instituţia la misiunea pe care legea i-o încredinţează? Este derapaj să sincronizezi înţelegerea culturii? Este derapaj să pui capăt scurgerii de bani publici în beneficiul abuziv al unor persoane? Este derapaj defeudalizarea instituţiei? Este derapaj să pui în joc programe noi pentru creatorii din varii domenii ale culturii? Este «răfuială politică» limpezirea unor fapte aflate la limita legii, conform obligaţiilor legale? Este derapaj să înnoieşti personalul din străinătate pentru o nouă imagine a ţării? Este derapaj transparenţa completă, care se observă în tot ceea ce face ICR? Este derapaj să faci concursuri pe posturi, în locul numirilor preferenţiale? Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu şi cei care îl acompaniază ar constata că ICR nu «a contaminat organizarea Salonului», căci aceasta aparţine firmei franco-engleze”, se mai arată în scrisoarea lui Andrei Marga.
Din punctul de vedere al preşedintelui Institutului Cultural Român şi al MEDIAFAX, “Andrei Pleşu se lasă vizibil furat de cuvinte şi zvonuri şi nu mai găseşte sub picioare realitatea. Când va avea pacienţa să verifice vorbele sale îşi va putea da seama cât de goale sunt. Deocamdată el se supără pe cei din jur pentru că nu-i împărtăşesc fără să cârtească vorbele”.
“Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de lojă cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală desi sotia mea, Catrinel, deconspirata ca agenta DIE, inca este angajata ICR”, ar fi spus Andrei Pleşu pe surse.
Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.
Politica ta informeaza ca acestia vor ramane sa-si serveasca clientii la carciuma lor, Beraria Humanitas, dupa ce librarii de meserie si-au dat demisia.
Oricum, lista autorilor invitati te lasa fara cuvinte. Daca cei de mai jos reprezinta cultura romana – multi dintre ei fiind dintre cei care o injura – inseamna ca ICR s-a perfectionat in meseria de agent de turism al bolnavilor incurabili de ura la adresa Romaniei si al plagiatorilor in declin.
Luni, 17 decembrie 2012 (actualizat 18 martie 2013)
Lista oficială a invitaţilor la Salon du Livre 2013 de la Paris, la care România este țară invitată de onoare, cuprinde 27 de autori români, selecție operată în martie 2012 de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, cu consultarea Institutului Cultural Român. Programul autorilor invitați va fi stabilit prin acordul organizatorilor români și francezi, iar costurile implicate vor fi împărțite egal între ICR și ReedExpo. Pe lista invitaților figurează scriitorii: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Savatie Baştovoi, Petru Cimpoeşu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru şi Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana şi Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vişniec (dramaturgi) Lucian Boia, Andrei Oişteanu (eseiști), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național va participa ca partener, calitate în care a invitat un număr de nouă autori români: Horia Bădescu, Riri Manor, Mircea Martin, Ion Mureșan, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuț Ungureanu, Ion Pop.
Institutul Cultural Român va avea următorii invitați: Constantin Abăluță, Nicolae Breban, Al. Călinescu, Magda Cârneci, Paul Cernat, Mircea Dinescu, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, Solomon Marcus, Stelian Tănase, Daniela Zeca Buzura, Adrian Cioroianu, Cristian Pârvulescu.
Autori care au fost invitaţi şi vor participa pe cont propriu: Dan Berindei, Marius Sala, Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Emil Mladin.
Autori rezidenţi în Franţa şi invitaţi în program: Dinu Flămând, Linda Maria Baros, Rodica Draghincescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Manolescu, Petre Răileanu, Bujor Nedelcovici, Miron Kiropol, Matei Cazacu, Virgil Tănase.
UPDATE: Intr-o luare de pozitie adresata publicatiei Observatorul Cultural, presedintele ICR Andrei Marga afirma ca guralivul Filip Florian “bate campii”.
Stimată Doamnă Redactor-șef,
Ca urmare a afirmațiilor despre activitatea ICR cuprinse în interviul acordat de domnul Filip Florian revistei Observator cultural, vă transmitem următoarele:
Într-un interviu acordat revistei Observator Cultural, Filip Florian bate câmpii, refuzând vizibil să se informeze asupra a ceea ce ia în discuţie. Nu ne-a întâlnit vreodată. Sub pretenția goală a omului de litere el probează incultura.
Până şi simplul bun simţ ar trebui să-l oblige pe un om să se informeze minimal dacă vrea să trateze o problemă. Se vede bine că nu este cazul unor personaje vizibil de carton cum este Filip Florian.
De pildă, el acuză că noua conducere a ICR vrea să descurajeze interesul editorilor străini pentru literatura noastră. Nu numai că nu are nicio probă, lipsind, în fapt, cu desăvârşire probele în acest sens, dar se şi bate implicit în piept în legătură cu ceva ce rămâne mereu doar o promisiune nesatisfăcută în ceea ce-l privește: valoarea susținerilor.
În al doilea rând, cu privire la “proiectele patriotarde stupide”, Filip Florian nu aduce niciun exemplu. El are o obsesie – traducerile pe banii statului -, dar suntem nevoiți să-i spunem că ar fi cazul să fie tradus în virtutea valorii, nu a subvenţiei.
În al treilea rând, nu există niciun “pocinog” făcut “prin străinătăţuri” de cineva. Filip Florian se ia, evident, după tot feluri de zvonuri fără acoperire, arătând în mod clar ce jalnică este informarea lui.
În al patrulea rând, se poate discuta, fireşte, orice, dar ţine de o minimă morală să te informezi înainte de a te exprima.
În al cincilea rând, orice observator poate constata, urmărind site-ul ICR şi comunicatele difuzate de instituţie, caracterul actual şi diversitatea acţiunilor derulate de la începutul acestui an, atât prin reprezentanţele din străinătate, cât şi în ţară, precum şi în comunităţile româneşti din afara graniţelor.
Cei interesați pot găsi o mostră edificatoare aici:
“In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012
La data de 1.10.2010 actorul Dan Puric scurgea in presa scrisa, pentru prima oara, informatia ca ar fi avut o oarecare tangenta cu Securitate. Ulterior si-a perfectat si o scurgere controlata pe canale TV, prin persoane ca Robert Turcescu, colonelul ziarist-pedelici fara o zi de armata. NapocaNews a sesizat CNSAS.
I. Ce trebuie observat: 1. A tacut 20 de ani, facand pe lupul moralist, asa cum o face in continuare, cu acelasi tupeu maximal cu care ne-a obisnuit. 2. A iesit din adormire la 1.10.2010. Nota de Constatare a fost intocmita de CNSAS la 10.05.2010, cu cinci luni inainte, timp in care si-a conceput “scurgerea” de presa, dupa ce si-a dat seama ca nu i se mai poate asigura acoperirea. 3. Nu au fost identificate informatii si pentru ca acestea se gasesc in Dosarele celor turnati. Pana cand acestia nu vor reclama, nici nu vor fi gasite.
II. La 5.10.2010 scriam: “Aflu de la cineva care are stomacul mai tare si s-a uitat ieri seara pana la capat la “noua” emisiune a lui Turcescu cu “noul” Puric, “confesatorul”, ca s-a tratat din fuga, prin aruncare in derizoriu, si aceasta tema (a recrutarii lui de Securitate). Acum e absolut clar: s-a ajuns la Dosarul sau de la CNSAS. Iar “baietii destepti” si-au dat seama ca singura scapare este plasarea subiectului in presa chiar de catre el, prin agenti prestabiliti, pentru a se putea controla nivelul “scurgerii”. Clasic, ca sa zic asa. Ceea ce inseamna ca baietii “e” activi. Nu m-ar mira ca Dosarul sa fie ultra-periat…” Am avut dreptate. S-a confirmat dupa doi ani de tinut informatia la conserva (pana pe 30.08.2012).
III. Chestiunea cu “n-a stiut ce face”. De la Dan Puric citire (1.10.2010): “Diferenţa dintre mine şi colegul meu de la Royal Shakespeare Company este una ontologică. În sensul că el n-a fost utecist, n-a fost membru de partid şi nu i s-a propus să fie informator. Eu când eram prin liceu a venit unul la mine, a zis să semnez o hârtie din aia cum că ajut statul. Nu ştiam ce presupune şi am semnat-o. Pesemne că pe la CNSAS, pe la securiştii ăştia, există şi asta – că Dan Puric a fost securist…”
Cum si eu am facut acelasi Liceu de Arte Plastice N. Tonitza, pot sa spun ca securistii se uitau si ei la om. In cazul meu, spre exemplu, a venit unul la mine, cam la aceeasi varsta la care Dan Puric a semnat Angajamentul cu Securitatea si mi-a spus: “Bai, Roncea, uite care-i treaba: tu nu vei fi niciodata UTC-ist!”. Si asa a fost. Singurul “necorespunzator” din anul meu. Asta dupa ce, la intrebarea profesorului de “economie politica” – secretarul de Partid al Liceului, Ionascu – “Ce este demagogia?”, am raspuns imediat: “Ceea ce practica Partidul Comunist”. Cum era sadic, Ionascu a continuat: “Si poti sa dai un exemplu de partid care nu cade in demogogie?”. Am raspuns la fel de repede: “Da: Miscarea Legionara. Ce zicea aia facea!”. Mi-a dat nota 1 si, normal, m-a lasat corigent. Drept represalii i-am pus coarne din ipsos lui Ceausescu la vreo duzina din portretele aflate in clasele scolii. A doua zi a venit Securitatea. Oare Puric ce-ar fi raportat?
Cu un UPDATE pentru un istoric pe care il respect – valabil si pentru foarte multii comentatori de Facebook -, care intreaba cu o oarecare neclaritate: “Pe ce va bazati cand presupuneti ca a turnat ?”. Acelasi istoric remarca si faptul ca aceast articol informativ – o informare pura, bazata pe documente – a produs foarta multa vrajba. Efectul Adevarului asupra indracitilor. Deci:
Draga Daniel Focsa, tocmai pentru ca esti istoric ar trebui sa fii mai atent. In articol se spune clar ca PURIC Liviu Dan “a fost recrutat” de Securitate, practic un citat reprodus din documentul CNSAS. NU ca “a turnat”. De turnat a turnat Oprea, dupa cum apare tot in documentele CNSAS. 1. si 2., in acelasi articol, chiar eu sunt cel care a reprodus citatul urmator, respectiv faptul ca nu au fost gasite note informative. Daca eram de rea credinta, nu faceam acest lucru. Dau si o explicatie. Data viitoare, pentru nevazatori, o sa pun si un fisier audio. Si 3. Nici in cazul lui Sorin Rosca Stanescu, agent recunoscut al Securitatii, nu au fost gasite note informative. Toate cele bune!
Desigur, se mai pune si intrebarea, pe langa cea legata de minciuna prin omisiune timp de 20 de ani, privind depistarea unor eventuale note informative: Cam cati dintre cei care erau elevi atunci isi pot inchipui ca au fost turnati ca sa-si ceara dosarul?!
O ultima precizare la valul de ura “crestineasca” declansat pe net la adresa mea:
Intrebarea nu este de ce am reprodus eu documentul CNSAS, acum, cand a aparut pe site si dupa doi ani in care am preferat sa ignor prestatiile acestui actor, ci de ce a mintit PURIC Liviu Dan alias “Cristian”, prin omisiune, timp de 20 de ani. O asemenea tacere lunga te face sa crezi, evident, ca este mult mai mult de ascuns si nu doar o semnatura nevinovata pe un Angajament. Faceti un experiment cu Dvs, cei care va exprimati aproape sectar transformandu-l pe Puric intr-un guru intangibil: schimbati numele! V-ar fi deranjat (pe unii) sa aflati ca Basescu a semnat si a tacut 20 de ani? Eu cred ca da. V-ar fi deranjat (pe unii) sa aflati ca Patriarhul Daniel a semnat si a tacut 20 de ani, pana cand au aparut documente de la CNSAS? Eu cred ca da. Repet: problema nu e mea.
UPDATE REALITATEA TV:
Cum a fost recrutat şi abandonat Puric de Securitate
REALITATEA.NET vă oferă astăzi noi informaţii despre legăturile lui Dan Puric cu Securitatea, despre modul în care poliţia politică comunistă l-a contactat şi recrutat, dar şi despre motivele pentru care această legătură a încetat.
„În ziua de 9 martie a.c. a fost contactat în vederea cunoaşterii personale numitul Puric Dan, elev în anul II la Liceul de arte plastice „N.Tonitza”. Din discuţiile purtate cu această ocazie a rezultat că este un tânăr sociabil, modest, comunicativ. A lăsat impresia unei persoane serioase, inteligente, cu o bogată cultură generală. Analizând activitatea şcolară, relaţiile cu colegii, a rezultat că este un nemulţumit de atitudinea delăsătoare a unora care învaţă slab, chiulesc de la ore, au alte preocupări. Se află în relaţii apropiate cu majoritatea colegilor cu care participă la diverse activităţi. Din cele discutate a rezultat că sus-numitul dispune de posibilităţi şi calităţi informative necesare într-o viitoare muncă informativă”, scria Securitatea.
Pe 15 martie 1976, Securitatea întocmea un raport cu propuneri de recrutare a lui Dan Puric. Iată planul:
„Pentru realizarea supravegherii informative în rândul elevilor din anul II la Liceul de arte plastice N.Tonitza au fost luaţi în studiu mai mulţi elevi pentru care şi numirul Puric Dan. Recrutarea va fi efectuată într-un birou la Şcoala de muzică şi arte plastice nr.3 care asigură condiţii de conspirativitate. Întâlnirea şi locul recrutării vor fi stabilite telefonic, înţelegându-ne în acest sens la contactarea anterioară. În procesul recrutării se vor purta discuţii legate de procesul de învăţământ, munca patriotică, pregătirea elevilor pentru apărarea patriei. În funcţie de aspectele pe care le va sesiza candidatul, vom orienta discuţiile spre modul de prevenire a unor infracţiuni, rolul organelor de securitate în acest sens, sprijinul pe care îl acordă oamenii cinstiţi acestor organe. Dacă se va situa pe o poziţie favorabilă îi vom propune colaborarea cu organele noastre şi va fi instruit asupra problemelor ce trebuie să le aibă în intenţie.
În cazul în care candidatul nu se pretează la recrutare ne vom retrage sub pretextul că am vrut să ne cunoaştem o serie de aspecte legate de procesul de învăţământ. Faţă de cele de mai sus, propunem a se aproba recrutarea în calitate dec colaborator a numitului Puric Dan”, nota Securitatea.
Cum a decurs recrutarea lui Dan Puric
„Conform aprobării conducerii serviciului, numitul Puric Dan a fost contactat în vederea recrutării în calitate de colaborator al organelor noastre. Discuţiile purtate în procesul recrutării au urmărit planul stabilit în raportul cu propuneri de recrutare, cel contactat a avut o atitudine favorabilă scopului urmărit. Convingându-ne că este pretabil la recrutare, i s-a făcut propunerea de a sprijini organele de securitate, lucru cu care a fost deplin de acord. În această situaţie i s-a luat angajament scris şi notă de relaţii trecându-se apoi la instruirea lui cu sarcini privind supravegherea informativă, precum şi modul de comportare în viitor, atât în societate, cât şi în familie… De comun acord s-a stabilit numele conspirativ „Cristian”. Faţă de cele mai sus, propunem a se aproba înregistrarea numitului Puric Dan în calitate de colaborator al organelor de Securitate.
Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”.
La sfârşitul anului 1997, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”. Totodată, organele de Securitate notează şi carenţe ale tânărului Puric: „manifestă totuşi reţinere în semnalarea din proprie iniţiativă, anumite aspecte legate atitudine a colegilor (sic!).
În octombrie 1978, Securitate decide încetarea relaţiei cu colaboratorul „Cristian” subliniind încă o dată că acesta a manifestat „reţineri” în ceea ce priveşte concretizarea informaţiilor în note informative”. „Deoarece sus-numitul a absolvit cursurile liceului, situaţie în care nu ne mai este util în munca informativă”, Securitatea propunea încetarea legăturii cu acesta.
Cum a recunoscut Puric că a semnat un angajament
Dan Puric a vorbit despre legătura sa cu Securitatea la aproape mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, în 2010, într-o emisiune a lui Robert Turcescu.
“Max Reinhardt a avut o expresie extraordinară: „artistul îşi ia rucsacul copilăriei în spate şi porneşte la drum”. Diferenţa dintre mine şi colegul meu de la Royal Shakespeare Company este una ontologică. În sensul că el n-a fost utecist, n-a fost membru de partid şi nu i s-a propus să fie informator. Eu când eram prin liceu a venit unul la mine, a zis să semnez o hârtie din aia cum că ajut statul. Nu ştiam ce presupune şi am semnat-o. Pesemne că pe la CNSAS, pe la securiştii ăştia, există şi asta – că Dan Puric a fost securist… M-au şi turnat. Pentru că eu, la 17 ani, îl imitam pe Ceauşescu. Strângeam două clase într-una şi dădeam decoraţii. Ei bine, colegul meu de la Royal Shakespeare Company sau de la Comedia Franceză nu a cunoscut lucrurile astea”, spunea atunci Puric.
Ulterior, a revenit pe tema asta, în acelaşi decor. “Eu când aveam 17 ani a venit ăla să-i scriu acolo şi eu am semnat acolo că nici nu ştiam ce semnez, dar în clipa în care mi-a cerut să-mi vând colegii “cine face politică?” am spus: “Dan Puric”, pentru că imitam pe Ceauşescu. Şi ăla a plecat. M-au apărat îngerii, dar pesemne că pe la CNSAS…. Problema este alta, vezi cum încercau să te toace”.
Dan Puric nu a putut fi contactat pentru a comenta articolul lui Mircea Dinescu şi informaţiile legate de recrutarea sa.
Bufonul Marius Oprea e cel mai mic dintre piticii sovietici ai lui A. Plesu, rectorianul NEC cu sotie agenta DIE. Nu vreau sa intru in prea multe detalii despre viata si familia sa sub comunism sau dupa. Orice rezervist MAI de prin Brasov poate sa spuna destule, daca e intrebat, despre perioada de dinainte de ’89 si gradele tatalui sau si orice ofiter de contraspionaj activ cat de cat pe spatiul ruso-german poate sa adauge la fel de multe pentru perioada de dupa. De notat: desi a indeplinit calitati oficiale, de “consilier pe probleme de securitate al primului ministru”, nu a primit niciodata Certificat ORNISS (Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat), respectiv ACCES LA INFORMAŢII CLASIFICATE ALE ORGANIZAŢIEI TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD.
Există un semnatar al petiţiei, în varianta Microsoft Excel, la nr. 51, omonim. Doresc să fac precizarea că este altă persoană decât Marius Oprea, Directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Atunci când am un punct de vedere asupra unui eveniment sau în legătură cu o personalitate mă exprim în articole şi studii asumându-mi poziţia.
Cu stimă,
Marius Oprea
IICCMER”
Piticul fonfait Marius Oprea, in prezent inlocuitor al lui Volodea Tismaneanu la jocul de-a alba-neagra de la IICCMER, este, dupa clasicul model invocat, al comunistului “anti-comunist”, un… turnator “anti-turnator”. “Vanatorul de securisti” si degropatorul de morminte care se lauda cu nesimtire si mitomanie crasa ca “a gasit el” osemintele lui Mircea Vulcanescu si Valeriu Gafencu, este un impostor cu acte in regula. Iata de ce:
Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Pana acum. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:
Pornind de la un articol al doamnei Isabela Vasiliu Scraba despre “lautarismul” domnului A. Plesu pentru a aminti ca astazi IPS A. Andreicut a facut pe lansatorul basnelor “Humanitas” publicate sub titlul “Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste“, am scris pentru Ziaristi Online materialul: A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament », pe care il redau si aici, mai jos. Ajuns la finalul lui mi-am amintit si faptul, oarecum ciudat, ca dl. A. Plesu a primit pentru “povestea” cu parabolele o bursa de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin si in 2010 si in 2011 si in 2012 si inclusiv pentru 2013! Are dl Plesu nevoie de… bursa? Sau se ascunde altceva aici sub forma aceasta de stipendiere? Bursa dlui Plesu se numeste cumva… pensie, primita de la statul german? Pentru ce servicii? De mentionat ca acelasi Institut se numara si printre organismele care au pus bazele materiale ale “Colegiului” “Noua Europa”, “academia” de harry-potteristi clismati la creier ca Neamtu, Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Preda, Patapievici si alti neterminati. Pe langa bursele repetate la Heidelberg, primite in perioada odiosului regim comunist, dl. A. Plesu a mai primit ajutor financiar pentru merite necunoscute aduse statului german si de la Fundatia Volkswagen, care, chiar in perioada in care dl. A. Plesu era ministru de Externe al Romaniei s-a gandit sa-l stipendieze cu inca o “bursa” finuta, de numai 1.000.000 (un milion) de marci. O sa ziceti ca “ce-i rau in asta?”. Pai 1, ca era ministru de Externe al Romaniei si 2, ca Grupul Volkswagen, infiintat de Adolf Hitler pentru a oferi masini ieftine la tot poporul german, este, in cazul in care nu stiati, detinut in proportie de 20% de landul Saxoneiei Inferioare a Republicii Federale Germania. La fel ca si Renault si nu la fel ca Dacia, unde statul roman a renuntat la toate actiunile. Fundatia, desi este independenta de compania producatoare de masini, fiinteaza ca urmare a unui acord intre statul federal si landul Saxoniei Inferioare. Carevasazica, un ministru roman primea pe fata o “bursa” de 1.000.000 de marci de la un stat strain cunoscut ca partener de secole al unui alt stat strain foarte prietenos cu Romaniei: Imperiul Rus aka URSS aka Federatia Rusa. Intrebarea este: studiosul domn Plesu acum, la cei 65 de anisori ai sai, pentru ce mai primeste “bursa”, cand nu putem spune ca, ca rector si bi si director, blogger si autor, nu ar avea din ce trai. Oare nu exista in Romania si alti cercetatori, ceva mai tinerei, care ar putea beneficia de o asemenea bursa, anuala, de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin? Evident, altii decat Patapievici, care le-a tras teapa nemtilor inventandu-si un doctorat, conditie obligatorie pentru incasarea sumei primita sub forma de “bursa”…
Inainte de a prezenta articolul de fond sa incepem cu un PS: Ca sa ne mai distram putin, este de consemnat si faptul ca in prezentarea de pe site-ul Institutului din Berlin, dl A. Plesu apare ca profesor de “filosofia religiilor” la Universitatea Bucuresti. Iar in propriul CV dispus pe site-ul Institutului pe care il pastoreste la Bucuresti, dl. A. Plesu specifica, corect, ca, dupa ce a absolvit Facultatea de Arte Plastice, Sectia de Istoria si Teoria Artei, a obtinut un doctorat în istorie cu teza Sentimentul naturii in cultura europeană. Sigur ca dl. A. Plesu e un tip si doct si cinstit si, probabil, ca si in cazul Patapievici, iar au inventat nemtii pozitii profesorale inexistente, fara de teologie si fara de filosofie, si tot felul de catedre-fantoma. Deformatie profesionala…
Aflam din presa de bon-ton, Revista “Bulevard” si ”Adevarul” domnului Cristi Burci (cunoscut ca cercetat de DNA impreuna cu Miron Mitrea si ca capusar al CFR si artizan de escrocherii financiare sub patronajul lui Ion Iliescu) ca unul din angajatii distinsului domn ce raspunde la candidul apelativ Burci, recte bloggerul si eseistul A. Plesu, urmeaza sa concerteze, pardon, sa conferentieze la Cluj, pe 29 ianuarie a.c., la invitatia succesorului Inaltului Anania, mai micutul mitropolit A. Andreicut (conform fontului inscrisului de pe Afisul manifestarii – vezi foto). “Intrarea este libera”, suntem informati cu litere de-o schioapa. Desigur; iesirea nu mai este, pentru ca, se stie: “Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!”…
Transformandu-se in “organizatorii conferinţei” de la casa Universitarilor cu tema ultimei (speram) carti a eseistului, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas, 2012), Facultatea de Teologie ortodoxă din Cluj-Napoca şi Arhiepiscopia ortodoxă a Vadului şi Feleacului şi Clujului devin practic marunti agenti de publicitate ai fostei Edituri a Partidului, “Humanitas”, manageriata azi de “filosofeanu’” G. Liiceanu (apud Dinu Patriciu, fostul patron al “Adevarului” si al dlui A. Plesu). Zglobiul A. Plesu, care, la varsta lui, are manifestari “voluptoase” alaturi de Nicolae Manolescu, Lucian Boia, Livius Ciocârlie, H.-R. Patapievici, Andrei Cornea, Valeriu Stoica şi Dan C. Mihăilescu, (apud Humanitas – vezi foto dr si video recomandat de elitista Editura), dupa ingeri si vampiri s-a gandit sa mearga pe urmele unui Dan Puric sau Klaus Kennneth si a altor epigoni versati moldo-vlahi, direct la inima credinciosilor, cu o… poveste. Asa subintituleaza el Adevarul si Parabolele lui Iisus. Girul i-l da “IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei”, chiar daca doar cu font 13.
““Parabolele lui Iisus” au rezistat binişor şi în vremuri mai grele ca ale noastre. Ni s-a părut că trebuie să li se dea o şansă şi acum, că în nimbul lor respiră, tenace, teme şi soluţii fără dată şi fără patină muzeală.”, spune A. Plesu cu larghete in prezentarea sa “Humanista”. Intelegeti: dlui Plesu si dlui Liiceanu, alias Siegfrid, aka Marcello, zis si “Lulu”, “li s-a parut” ca “trebuie sa mai dea o sansa” Noului Testament, o chestie cam invechita (deh, ”De 2000 de ani”!) care ar avea si o oarecare “patina muzeala”. “Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum – membru PCR de la 19 ani – pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va socoti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez.”, scria A. Plesu intr-un eseu catre tovarasul secretar general al Partidului Comunist Roman, N. Ceausescu. Asadar, acum, marinimosul domn Plesu, cel care ii cersea o sansa “odiosului” domn Ceausescu, ”ii mai da”, el, ”o sansa”, lui… Iisus!
“Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata.” – Parintele Steinhard despre Plesu si Liiceanu, comparati cu sectarii pidosnici care se dedulceau la orgii “intelectuale”, in articolul “Catarii de la Paltinis” (nu catârii, desi merge si-asa).
Nu stim daca A. Andreicut a si citit cartea de povesti a Editurii “Humanitas” inainte de a face aceasta generoasa invitatie care speram, tot pentru A. Plesu, ca se va solda si cu un grandios ospat, pardon, excurs “intromisiv” anamnezic in “rezistenta prin mancare”. Insa daca si-ar fi adus aminte de vorbele celui pentru care a fost urmarit de Securitate (pana la un punct) despre gruparea “catarilor de la Paltinis” poate ar fi fost putin mai circumspect. Ca portal care l-a sustinut pe A. Andreiuc – zis “Ionica” – atunci cand a fost, din nou, atacat pe motive de colaborare cu Securitatea, ne oferim sa-l ajutam in continuare: “Marti 28 august 1984 – Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal. Hmm. Deci parintele Nicolae, scriitor si martir crestin, fost detinut politic si monah la Manastirea Rohia, a fost perchezitionat si hartuit de Securitate dupa ce a publicat in Revista Familia articolul sau critic fata de lucrarea sectara de la Paltinis… Desigur, o coincidenta pur securistica. La fel cum se poate numi si faptul ca dizidentul de Heidelberg are ca tovarasa de viata o fosta agenta DIE: Catrinel “Maria” Petrulian-Plesu. Sau, o alta “coincidenta”: ca Liiceanu a refuzat sa-i publice Parintelui Steinhard ”Jurnalul fericirii” dupa 1990, doar pentru a se zgaria pe ochi dupa ce a vazut tirajele fantastice obtinute de marturisirile evreului romanizat si increstinat in temnitele comuniste.
Dar, daca a uitat de aceste “mici amanunte” oare A. Andreicut nu a citit de doua ori titlul dlui A. Plesu? Hai sa o luam semantic, desi “Ionica” ar trebui sa stie sensul cuvintelor. Sa citim impreuna: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. Inalt Preasfintite Andrei, sunt parabolele lui Iisus o poveste? Adevarul este o poveste? Dar ce sunt parabolele? Din cate stiu eu, ca simplu pacatos, parabolele sunt invataturi, pilde. Iar Adevarul este unul singur: Iisus, Mantuitorul nostru. Nu prea poate sa fie nici “poveste” nici ”ca poveste”. Dar haideti sa ne uitam impreuna la intelesul cuvantului poveste, conform DEX: “Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ” Dar si, la sinonime: “ 1. v. narațiune. 2. v. basm. 3. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.)4. v. chestiune. ” Si acum sa citim din nou titlul cuplului Plesu-Liiceanu: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca inventie”. Nu, poate nu vad bine. Sa mai incercam o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca minciuna”. Hmm. Inca o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca gogoasa”. Adica ce ne vinde eseistul A. Plesu, lautarind manelistic Noul Testament, carevasazica dupa ureche, la brat cu nevoitul A. Andrăcuţ, pardon, Andreicut…
PS: Dl A. Plesu este, pe langa blogger “Adevarul” si director ”Dilema Veche” si rector al Colegiului Noua Europa – pseudo-academia de Harry Potteri gen Ungureanu si Neamtu – dar si un fel de presedinte al “Institutului de Istorie a Religiilor“, infiintat de Andrei Oisteanu prin Emil Boc si Traian Basescu, lacas para-cultural pus sub egida Academiei si unde se studiaza, printre altele, despre “The Jews of the Mediterranean”, despre “corpul eshatologic” potrivit tradiţiei zoroastriene si despre Utilizarea magico-rituală a plantelor psihotrope în spaţiul carpato-dunărean – “Religie si narcotice”. Daca credeati ca dl A. Plesu a produs lucrarea “Parabolele lui Iisus” de amorul artei, ei bine, nu-i chiar asa. Desi are toate tablele functiilor sale pe umeri, dl A. Plesu a apelat la Institutul de Studii Avansate din Berlin – The Wissenschaftskolleg zu Berlin (acelasi care l-a dezbracat pe Patapievici de doctoratul imaginar in baza caruia obtinuse fraudulos o bursa la Berlin) de unde, ca si Patapievici, a obtinut o bursa consistenta pentru 2012 si 2013 pentru studierea… “Parabolelor lui Iisus. O polemica impotriva ideologiei” (?!). Hmm, deci nu mai e “ca poveste”?
Dar sa mai citim si parerea altora despre dl. A. Plesu. De exemplu a lui C. Noica via Isabela Scraba:
Dacă am încerca să găsim prin ce se caracterizează aportul adus de Pleşu la cultura română, rămânem în mijlocul drumului în plină dilemă, sau, cum elegant s-a exprimat C. Noica, în “interval”, din pricina lăutărismului contribuţiilor sale aşa-zis filozofice, de istoria artei, sau de istoria religiilor: “În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxe, în interval”– (Noica în Jurnalul de la Păltiniş, C.R., 1983, p.100).
Un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri: A. Pleşu
May 10th, 2013 
VR 
Motto: “Rămîne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atît de incontrolabil şi atît de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcirea pe care a suferit-o atunci cînd şi-a pus credinţa în slujba «binelui suprem».” – Sorin Lavric (*), “Noica şi Mişcarea Legionară“ (Ed. Humanitas, 2007)
Posted in 
Tags: 
