Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.
Partea a doua a simpozionului s-a consumat prin conferinţa istoricului Adrian Nicolae Petcu, de la Bucureşti, care a adus în atenţia publicului o serie de date biografice inedite şi fragmente din mărturisirea de credinţă a lui Ioan Ianolide. De asemenea, a fost vernisată o expoziţie fotodocumentară, realizată în parteneriat cu CNSAS, despre suferinţa şi mărturisirea lui Ioan Ianolide aşa cum se găsesc în arhivele Securităţii. În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“.
Dupa lansarea “Raportului ticalos” Tismaneanu sub girul presedintelui Traian Basescu, Asociatia Civic Media a derulat o campanie de informare si aparare a istoriei reale a Romaniei prin denuntarea falsurilor cuprinse in asa numitul “Raport Final” al asa-zisei Comisii Tismaneanu.
Civic Media a organizat in acest sens o conferinta stiintifica la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, la care au participat fosti detinuti politic, academicieni, scriitori, preoti si profesori universitari, istorici, jurnalisti ce s-au exprimat critic asupra Raportului. RADIO ROMANIA ACTUALITATI (29 martie 2007), informeaza: “Raportul Tismaneanu, analizat in plenul parlamentului, in prezenta presedintelui Traian Basescu, pe data de 18 decembrie a anului trecut, se constituia atunci intr-un tablou al perioadei comuniste cu detaliile sale, victimele si responsabilii de abuzuri. Astazi insa, Asociatia “Civic Media” si Societatea Academica pentru Adevar Istoric au contestat valoarea de document a acestui raport, acuzandu-l de fals, iar pe cei care l-au intocmit, de amatorism. Academicianul Dinu C. Giurescu nu pune punctul pe i, ci semnul intrebarii pe raportul Tismaneanu, intr-un interviu realizat cu reporterul nostru.”
La lansarea expozitiei “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”, aflata la Muzeul National de Istorie a Romaniei, s-a dat citire urmatorului
Protest fata de Raportul Tismaneanu
In numele Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat la nivel international de scriitorul Vladimir Bukovski suntem imputerniciti sa va aducem la cunostinta urmatoarele:
Autenticii militanti anticomunisti ai Romaniei, reprezentati de Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, prin doamna Zoea Radulescu si supravietuitori ai inchisorilor comuniste, domnul Nicolae Purcarea si dr Teofil Mija, de sustinatorul activ al actiunilor lui Paul Goma si al primului Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din Romania fondat de dr. Ionel Cana, Vasile Paraschiv, de liderul minerilor grevisti ai anului 1977 din Valea Jiului, Constantin Dobre, de presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor brasoveni anticomunisti, Florin Postolachi, cu totii aici de fata; ne insusim Protestul initiat de disidentii reali ai Romaniei Ionel Cana si Victor Frunza si sustinem criticile formulate de Biserica Ortodoxa Romana si Societatea Academica pentru Adevarul Istoric la adresa Raportului Tismaneanu, drept pentru care protestam fata de acesta si contestam public documentul aflat in acest moment pe site-ul Presedintiei Romaniei.
Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar.
Mai mult, asa-zisul «Raport Final», elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu, are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric.
Avem un pacient inca grav bolnav: Romania. Diagnosticul nestiintific formulat de echipa Tismaneanu nu este satisfacator pentru tara noastra. Ca sa eliminam boala de la radacina se impune categoric o a doua opinie, specializata. Propunem si oferim: elaborarea unui Raport realizat fara “cheltuieli din banul public de 100.000 de euro” de catre o Comisie aflata sub autoritatea profesionala si morala a lui Paul Goma, din care sa faca parte istorici cu prestigiu international si profesori universitari, supervizati de Academia Romana. Raportul Goma va beneficia de colaborarea directa a victimelor regimului comunist.
Numai astfel vor fi satisfacute cerintele opiniei publice si respectate normele democratiei la care am tanjit sub teroarea comunista, ca si spiritul de Dreptate si Adevar pentru care s-a luptat si s-a murit, incepand de la invadarea Romaniei de catre trupele Armatei Rosii, in sangerosul an 1940, si pana la jertfa tinerilor anticomunisti din iarna anului 1989.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
26 ianuarie 2007
Urmeaza semnaturile
Jurnalul National: De ziua lui Ceausescu, un grup de dizidenti a condamnat raportul Tismaneanu
Nicolae Ceausescu ar fi implinit ieri 89 de ani. Intr-o zi ce pana la revolutie se impunea a fi omagiala, un grup de reprezentanti ai luptei anticomuniste din Romania a tagaduit raportul Tismaneanu aflat pe site-ul Presedintiei. Unde? Langa uniforme de pionieri, obiecte ale fostului dictator, printre poze ale Epocii de Aur si radiouri difuzand repetitiv “a-lo! a-lo!”.
“Iar, tu, Romanie mandra/Tot mereu sa dainuiesti,/Si in comunista era,/Ca o stea sa stralucesti”, sta scris pe o sculptura kitsch, langa un birou oferit ca dar dictatorului de catre Comitetul Municipal Bucuresti al Partidului Comunist Roman. Vernisajul expozitiei “Epoca de Aur: intre propaganda si realitate” s-a deschis ieri, la Muzeul National de Istorie. E-he-he, la asa vremuri, asa eveniment! Culegeri de cantece “Partidul, Ceausescu, Romania”, vaze gigantice imprimate cu portretele Ceausestilor zambind larg, o cutie de mazare din acea perioada, cuvantari expuse pe pereti, canistre cu care oamenii plecau la cozi interminabile la statiile PECO, extrase din ziare ce aduc aminte de “rationalizarea” produselor de baza, cartea de munca a Tovarasului, de profesie “economist”. Batrani nostalgici ce pledau, caror aveau rabdare sa asculte, “traiul bun de altadata”. Copii ce ascultau, ca in fata unei mari grozavii, explicatiile parintilor despre marsurile la care participau fortat, pentru a-si preaslavi “conducatorul suprem”. Un ministru al Culturii ce vorbea detasat despre un “remember al unei epoci extrem de dureroase”.
CONTESTARI. Evenimentul a strans deopotriva batrani ce inca mai jinduiesc dupa comunism si fosti dizidenti ai regimului. Zoea Radulescu (Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista), Vasile Paraschiv (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania), Nicolae Purcarea, Paul Goma, Teofil Mija si Constantin Dobre (liderul minerilor grevisti ai anului 1977) au contestat raportul Tismaneau de condamnare a comunismului. “Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar. Mai mult, asa-zisul «Raport Final» elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista, prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric”, a citit Victor Roncea, presedintele Asociatiei Civic Media, din protest. Protestatarii au sustinut ca e nevoie de intocmirea unui alt raport, realizat fara cheltuieli din bani publici, de catre o comisie aflata sub “autoritatea morala si profesionala” a lui Paul Goma. (Omagiu – Anticomunismul pe mai multe voci – Sidonia Silian/JN)
Cititi si:
Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit
Domnule Presedinte al Romaniei,
Editura “Humanitas” a lansat sub semnatura editorilor Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, asa-numitul “Raport final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In format electronic de exact 666 de pagini volumul are in varianta tiparita 880 de pagini si este vandut cu 750.000 lei.
Studiul trateaza cea mai grava problema a unui serviciu de informatii: cartitele; in varianta cea mai nociva: cartitele KGB. Asteptam cu incredere de la colegii care activeaza in presa de specialitate sa ne releve, pe langa pictorialele cu diversi agenti de influenta ai unor grupuri de interese straine, un studiu similar privind penetrarile autohtone ale cartitelor KGB navetiste ale tuturor regimurilor.
Portalul Ziaristi Online publica prefata acestei impresionante lucrari care constituie un adevarat Raport al comunismului bolsevic, ocupant sangeros al Romaniei, si va recomanda sa cumparati cartea chiar de la INST, la un pret modic fata de munca depusa. Felicitam echipa prestigiosului institut care implineste anul acesta 20 de ani de fiintare. Multi inainte!
Procedeul geoscopiei se întemeiază şi pe ideea remanenţelor, a repetării unor stări, mecanisme, care fac posibil fenomenul epistemologic al retroteoriilor, adică al revenirii ideilor teoretice din epoci revolute în câmpuri empirice actualizate. Fenomenul a fost sesizat pe cazul unor fenomene ciudate, precum ar fi repetarea fenomenului selecţiei sociale negative a elitelor în epocile de criză.
Daca vi se pare, cum e si normal, bizar, faptul ca la IICCMER, institut care, chipurile, studiaza “crimele comunismului”, a fost cocotat pe o filiera dubioasa un personaj care face parte din “Militiile Spirituale” anarhiste si de extrema stanga si care contesta pana la desfiintare CNSAS-ul si pentru a-i face loc fratelui sau geaman, sa stiti ca acesta-i doar un promo ieftin al serialului de groaza finantat in totalitate de Guvernul Romaniei – “Povestiri din cripta comunismului”.
Personajul in cauza, ieseanul Adrian Muraru, ajuns prin rotire de cadre in locul Stanomirului lui Tismaneanu, si care si l-a pus pe venerabilul Dinu Zamfirescu in vitrina doar ca sa se poata ascunde dupa el, a creat si un precedent de coma, inedit in istoria “anticomunismului” post-decembrist, obligandu-l pe secretarul Colegiului CNSAS, profesorul de drept Corneliu Turianu, veteran taranist, sa-l dea in judecata pentru calomnie. Adica, repriza I, IICCMER si “Militiile Spirituale” contra CNSAS si acum, repriza a II-a, secretarul Colegiului CNSAS contra directorului IICCMER, cu proces pe rol, in care apare, la mijloc, si “Observatorul Cultural”, reprezentat de Casa de Avocatura Musat & Asociatii, care ii cere, in solidar, despagubiri de 10.000 de euro aceluiasi directoras, pentru prejudiciile aduse saptamanalului prin afirmatii fara acoperire. Daca imbarligatura nu vi se pare destul de alambicata, mai aflati ca, intre timp, presedintele Colegiului Stiintific al IICCMER, respectabilul liberal si fost detinut politic Dinu Zamfirescu, a devenit si membru al Colegiului CNSAS. Si daca bizareria nu era suficient de stranie aflati ca de-abia acum pica in joc si o veritabila fantoma a comunismului, prin intrarea in scena a fostului procuror militar Dan Voinea, gradatul care l-a condamnat la moarte pe Ceausescu pentru cele 60.000 de victime inchipuite de la Timisoara, cap de acuzare principal in rechizitoriul sau fals intocmit in calitate de dirijor al mascaradei judiciare din Unitatea de la Targoviste unde a fost ucis cuplul Ceausescu in decembrie 1989. Procurorul pensionar general milionar (VENITURI 315 MILIOANE VECHI DIN PENSIE – ne informeaza Viorel Ene), groparul Dosarelor Revolutiei si Mineriadei, care a reusit performanta de a-i rataci timp de 20 de ani pe Iliescu si Roman printre randurile unui rechizitoriu care, de data aceasta, n-a mai aparut, a fost reciclat de Vladimir Tismaneanu la IICCMER, in pofida legii. O data cu detronarea formala a “ayatollahului” “anticomunismului”, Dan Voinea a fost preluat de Marius Oprea ca simbol al legaturii ancestrale intre cei doi acrobati ai tuturor regimurilor, pentru a-l transforma in avocat al pupilului sau in procesul cu profesorul Corneliu Turianu. Culmea, distinsul profesor de drept a fost si judecatorul care a prezidat procesul real si moral al cuplului Ceausescu, rejudecat de societatea civila pentru indreptarea farsei judiciare executate de comandoul sovietic din decembrie 1989. O intalnire in Justitie cel putin ciudata care dezvaluie insa dara sinoasa care se prelinge din epicentrul conspiratiei ante-decembriste prin institutii ale statului roman insarcinate, chipurile, cu crimele comunismului, ce sunt acum “investigate” chiar de catre partasii si urmasii ucigasilor.
O sedinta de pomina
Cum asa ceva chiar nu s-a vazut, ca inchizitorul lui Ceausescu si salvatorul lui Iliescu sa-l atace pe Turianu pentru Oprea si Tismaneanu, n-am pierdut prilejul si m-am prezentat la ultimul termen al procesului ce se deruleaza deja de luni bune, prin tergiversari deliberate, la Inalta Curte de Casatie si Justitiei. M-am asezat cuminte intr-un colt al salii si am urmarit ca la circ evolutia macelarului cu trese de la Targoviste acum cu o noua masca trasa pe fata, de avocat al directorului IICCMR in procesul cu secretarul Colegiului CNSAS. Proces in care, de la prima interventia a cerut stramutarea cauzei pe motiv ca profesorul Turianu ar fi prea cunoscut in Bucuresti. Pai si-atunci, ma intreb, procesul Basescu-Patriciu, de exemplu, unde ar fi trebuit judecat, in Papua? Desi, cine stie, si acolo ar putea fi cunoscut vreunul dintre ei…
In fond, cel putin pana acum, se pare ca singurele reusite ale dlui avocat sunt tergiversarea cauzei si starnirea unui hohot general de ras prin salile de judecata urmare a incercarilor sale disperate de a-si proba profesionalismul dobandit la procesul Ceausescu si desavarsit pe vremea lui Iliescu…
Prezent la termenul stabilit de Inalta Curte pentru solutionarea cererii de stramutare formulata de Muraru Andrei pentru „motive de banuiala legitima”, s-a dovedit ca cererea era formulata fundamental gresit fiindca “avocatul” Voinea a intemeiat-o pe dispoziţiile Codului de procedura penala, iar nu civila, confundând evident deci penalul cu civilul (de ce nu cu un tribunal militar?), in care de asemenea a incurcat si institutia revocarii judecatorului cu „stramutarea cauzei” si alte grave greseli nepermise nici macar unui student la drept.
Instanta s-a rugat de generalul-avocat-procuror-pensionar-milionar sa-si plateasca taxa de timbru
Probabil, terminandu-se sirul motivelor de amanare a dosarului de la Judecatoria sectorului 1, sugubetului avocat i-a mai venit o ultima idee (de fapt, sunt sigur ca mai degraba i-a insuflat-o vreun coleg mai priceput): de a incerca amanarea pe calea stramutarii cauzei la o alta instanta. Astfel de proceduri, intemeiate sau nu, maresc foarte mult durata in care poate fi solutionat un dosar: pana se pronunta ICCJ asupra acestei cereri, pana se trimite dosarul de la o instanta la alta daca este admisa cererea de stramutare, pana se stabileste un alt termen de judecata etc… dureaza mult si bine. De ce fuge oare domnul Muraru cu badigardul Voinea dupa el? De Justitia Romana?
Membrii completului de la ICCJ învestit cu solutionarea cererii de stramutare, formulata de Muraru Andrei si sustinuta de Dan Voinea, au fost realmente surprinsi de spectacolul ignorantei stiintei dreptului oferit de dl avocat-procuror. O scena umoristica de Caragiale, Urmuz, Ionesco si Kafka la un loc a avut loc in momentul in care avocatul didamai institutiei de “condamnare a comunismului” a trebuit sa fie convins ca trebuie sa plateasca o banala taxa de timbru. Nevenind nimanui sa creada cat de „mare este gradina Domnului”, nici membrilor instantei si nici celor prezenti in sala, amuzati cu totii in mod evident de prestatia dlui avocat, marele general Voinea (doar la propriu) a fost invitat de repetate ori, cu muuuulta rabdare si staruinta, sa isi achite taxa de timbru, instanta oprindu-se astfel de trei ori in aceeasi sedinta de judecata de la solutionarea dosarului pentru a oferi ocazia dlui avocat sa puna capat ori tergiversarii cauzei ori, macar, spectacolului nestiintei de carte pe care il oferea.
Generalul de tinichea al lui Tismaneanu si pisica domnului Oprea, ucisa in chinuri groaznice de SRI cu o coada de peste
Astfel, in cele 3 (!) incercari ale instantei de a-i oferi dlui avocat Voinea posibilitatea de a achita taxa pentru cererea pe care o sustinea – rugandu-l sa iasa din sala si sa plateasca taxa, in timp ce noi, cu totii, protagonisti si spectatori, l-am fi asteptat cuminti, presedinta completului mergand chiar pana la un „Va rog, haideti, domnule avocat!” – generalul de tinichea al lui Oprea si Tismaneanu a parut ca doreste cu incapatanare sa-si pastraze starea de deruta in fata obligativitatii de achitare a uriaşei taxe de timbru in valoare de 4 lei si a timbrului judiciar de 0,3 lei. Intr-un zumzet de râs general in sala, unul dintre colegii sai avocati (probabil fiindu-i mila de confratele sau cu numele) s-a oferit sa-i dea el un timbru judiciar cu valoarea de 0,3 lei. A urmat, fireste, un alt moment penibil, si anume acela in care dl Voinea, in fata instantei care il astepta, se scutura prin buzunare si portofele pentru a returna colegului suma inscrisa pe timbru. Degeaba insa, dlui avocat ii lipsea in continuare dovada achitarii taxei de timbru, cea in valoare de 4 lei. Ca avocatul de serviciu al ICCMER habar nu avea de obligativitatea achitarii taxei de timbru (ca doar justitia nu e gratis, la cheremul dumnealui), e de inteles. Dar nu poate fi inteles cum un demnitar al Guvernului Ponta, presedintele fabricii de condamnare a comunismului mosita de Basescu, si un avocat prezent in cartile de istorie pentru rolul sau nefast, ambii la un loc, nu sunt in stare sa achite o taxa modica de 4 lei pentru a-si sustine propriile cereri formulate in fata Justititei.
Asta imi aminteste de Marius Oprea, colegul gropar de la ICCMER al mai tanarului Adrian Moraru (o fi vreo boala molipsitoare pe acolo), care afirma ca merge cu trenul „cu naşu’” pentru ca nu are bani de bilet. Timp in care ii facea masaj la domiciliu lui Andrei Plesu (pe gratis?) iar familia ii era plecata in vacanta in Germania, ca sa fie protejata de odiosii neo-securisti, fostii colegi ai tatalui sau, dupa ce i-au ucis pisica pe altarul “anticomunismul” folosind ca arma letala o coada de peste. O fi fost temutul capitan Soare in cautarea ochilor lui Patapievici?
In ceea ce priveste achitarea taxei de timbru, dl Turianu, prof. univ. dr. in drept, s-a oferit, doct, sa ii explice dlui avocat inchipuit ca atunci cand merge la un cinematograf mai intai achita pretul biletului si apoi vizioneaza filmul, iar nu invers. Nu-ti trebuie pentru asta asa multa stiinta de carte sau de principii elementare de drept, ci este o chestiune cel putin de logica…
Vocea tunatoare de la procesul mascarada al lui Ceausescu s-a pitigaiat
Chiar si asa, pentru ca aceasta sa nu mai constituie un alt pretext de tergiversare a cauzei, profesorul Turianu a rugat instanta (culmea, tot dansul) sa ii permita dlui Voinea sa achite chiar si mai tarziu in cursul zilei mareata taxa de timbru. Sub aceasta promisiune, instanta a dat in sfarsit cuvantul pe fond. Sala trepida de nerabdare. Acum era momentul solemn in care urma sa auzim din nou glasul acela tunator purtat in zbor in Unitatea de la Targoviste de avioanele de hartie ale lui Victor Stanculescu si izvorat, paradoxal, dintr-o uniforma ponosita care se asorta pe la coate cu lodenul “martorului” Virgil Magureanu: “Pentru crimele grave săvîrşite de cei doi inculpaţi în numele poporului român, victimele nevinovate ale acestor doi tirani – infracţiunea de genocid, prevăzută de articolul 357, aliniatul 1, Cod Penal, litera c -, vă solicit, domnule preşedinte şi onorată instanţă, condamnarea acestora la moarte!”. Pac-pac-pac! Cand colo, ce sa vezi? Voinea s-a plans din nou, cu o voce pitigaiata, ca personalitate domnului Turianu este atat de covarsitoare incat procesul trebuie stramutat, oriunde, chiar si in binecunoscutul targ de pe langa Iesi, vagauna Ciurea, mai aproape de sufletul clientului sau.
In continuare, dl Voinea a facut o prezentare ampla a CV-ului secretarului Colegiului CNSAS, demonstrand un potential serios de agent de recrutare (al unei firme de personal, la ce va gandeati?) aratand printre altele ca dl Turianu a fost si presedinte al judecatoriei si ca „personalitatea dlui Turianu e cunoscuta in lumea Justitiei, fiind de notorietate”. Problema e ca astfel i-a mai atarnat o talanga de gat clientului sau: recunoscundu-i public notorietatea dlui Turianu, prejudiciul produs de parat poate fi, pe cale de consecinta, cu mult mai mare, ceea ce l-ar putea determina pe profesorul de drept sa propuna majorarea sumei solicitate cu titlu de daune morale. Poate chiar dublarea ei! Discursul impiedicat al dlui procuror-avocat, desfasurat dupa atatea tergiversari si o asteptare febrila, nu a multumit nici publicul prezent si, probabil, nici onor completul de judecata.
Casa de Avocatura Musat & Asociatii s-a solidarizat cu normalitatea
A urmat profesorul Turianu, care a ales sa se apere singur. Cu elocventa si eleganta, magistratul desavarsit a aratat ca a fost si presedintele sectiei civile, si al sectiei penale, dar si al sectiei comerciale. “Ulterior, chiar si presedintele Tribunalului Capitalei!”. “Pentru a elimina alte presupuneri – a mai spus dl Turianu -, trebuie sa va invederez ca am fost si judecator al Curtii Supreme de Justitie. Prin urmare, conform teoriei domnului avocat Voinea, ar rezulta ca nicaieri pe teritoriul Romaniei nu as putea sa imi apar drepturile pe calea justitiei. Poate ma trimite dumnealui direct la Haga ori direct la Consiliul Europei… Consimt si la asta, dar doar daca imi plateste dumnealui cheltuielile de calatorie. Dar cum nu poate plati nici macar taxa de timbru…”, a conchis cu amuzament profesorul de drept starnind, in sfarsit, satisfactia salii.
Chiar si avocatul ziarului care a publicat calomniile lui Muraru, reprezentantul Casei Musat & Asociatii, in ciuda sobrietatii afisate, se vedea ca se straduieste sa isi infraneze rasul pe care il starnea constant dl Voinea, cu incercarile sale de contracarare a actiunii Justitiei. Avocatul prestigioasei Case de Avocatura s-a solidarizat practic cu pozitia profesorului Turianu si a pus concluzii de respingere a cererii de stramutare, deci chiar in contra celui cu care, in solidar, ar putea fi obligat la plata daunelor, aratand ca nu se indoieste de impartialitatea judecatorilor si ca „are incredere sa ne judecam si la judecatorie in Bucuresti”. Jos palaria!
In final, doamna procuror, de asemenea, a pus concluzii, in principal, de anulare a cererii de stramutare ca netimbrata si, in subsidiar, ca neintemeiata. Instanta a ramas in pronuntare, avand sa constate pe urma si daca dl avocat si clientul sau, vor fi in stare pana la urma, totusi, sa achite si acea grandioasa taxa de timbru de 4 lei.
Profesorul Turianu: “Dl Voinea se prezinta drept un avocat cu talent clovnicesc”
In incheiere, dupa ce show-ul mascaricilor post-comunismului a luat sfarsit, l-am abordat si pe profesorul Turianu. Distinsul demnitar, fost senator de marca al PNTCD, care s-a aratat dispus sa-si dea demisia de la CNSAS daca directorul IICCMER demonstreaza ca el a fost secretar PCR, dupa cum l-a acuzat unul din fratii gemeni Muraru in campania “militiilor” desfasurata prin varful de lance “cultural” unde evolua la bara, s-a aratat intristat de situatia prezenta. “Nu pot sa inteleg cum un inalt demnitar, reprezenta al statului carevasazica, tanarul domn Muraru, numit de Guvernul Ponta intr-o functie de ministru secretar de stat, fuge de Justitie. Ce sa inteleg de aici, ca atat dl Antonescu, care l-a propus, probabil fara sa stie ca aceste “militii spirituale” din care face parte au contestat zgomotos Guvernul USL in plenul Parlamentului, nu a stiut ce face? Daca de-acum semneaza ca primarul ce se va intampla daca va ajunge presedinte? Cat despre domnul avocat, inteleg ca dl Voinea are talent in tergiversarea dosarelor de care se ocupa (fie in calitate de procuror – vezi Dosarele Revolutiei, fie in calitate de avocat – vezi cauza de azi), dar vad ca are si talent clovnicesc de vreme ce astazi, in sala ICCCJ, oricarui om normal i-ar fi venit sa se ascunda de rusine. Dar ce sa ne mai miram! La fel a facut, se spune, dl Voinea si in decembrie ’89, cand, de aceasta data in calitate de temut procuror, se ascundea pe burta la marginea unei bordurii de frica sa nu il impuste Mos Craciun in Parcul Moghioros, ramanand in pozitia culcat, intins neclintit pe asfalt, pana cand l-au ridicat niste copii de jos… dupa cum singur a povestit, cu gurita lui.”
UPDATE: Roncea.Ro a avut dreptate: Instanta a respins aberatia generalului de mucava! Dle Muraru, sper, sincer, ca nu-i dai si bani dlui Voinea. FOTO/INFO ICCJ
Am descoperit pe blogul prof univ. dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, o clarificare necesara privind notiunea de “politie politica” si cine poate “beneficia” sau nu de ea. Potrivit actualei Legi a CNSAS, multe personaje categorisite in argoul Securitatii drept “ciocofoniste” reusesc sa se strecoare sub falsa stacheta a CNSAS, impusa de sintagma de “politie politica”, primind certificate de “buna purtare” cu care se falesc pe la televizior si, mai ales, prin Parlament, presa si “sotzietatea tzivila”. In esenta, “bula” CNSAS suna cam asa: Cartaforescu, Pleseanu sau Luluiceanu, ca sa nu zicem un oarecare X, Y sau Z, au fost incadrati de Securitate la data de, au si dosar de urmarire informativa si dosar de retea, dar, dupa dezbateri aprinse, studiindu-se materialul probator avut la dispozitie si depozitiile impielitatilor, pardon!, impricinatilor (si uneori chiar si amenintarile unei case de avocatura care santajeaza pe fata sau pe ascuns profitand de diverse relatii mafiote “de partid si de stat”), neindeplinindu-se conditiile legale, “se” stabileste ca tovarasenii “nu au fost agenti ai Securitatii ca politie politica”. Pai sigur ca ei nu au avut cum sa fie asa ceva. Informatorii nu pot fi “agenti ai politiei politice”. Ei doar “ciocofenesc”. Reportofonul meu nu poate fi, saracul, agent al Politiei Presei. El doar “reportofeaza”. Asa si cu informatorii. Insa raman ceea ce sunt: vajnici turnatori ai Securitatii sau ai altor servicii secrete mai mult sau mai putin “prietene”. Profesorul Turianu ne lamureste in lectia de mai jos, preluata de portalul Ziaristi Online:
Pe de altă parte, încă de la alegerile trecute am constatat cu surprindere că Legea nr. 68/1992 nu cuprinde o interdicţie pentru persoanele cu antecedente penale de a candida. Aşa cum, de pildă, se prevede în Legea pentru organizarea judecătorească. De ce n-ar funcţiona o asemenea interdicţie şi în cazul parlamentarilor? Ar exista un minim de garanţie socială că persoana care aspiră la o demnitate publică se bucură de stima, consideraţia, respectul celor din jur şi care alcătuiesc laolaltă reputaţia (prestigiul) unui om”.
Desi au trecut 6 luni de la numirea unui reprezentant legal, respectiv a Directorului General, activitatea nu s-a deblocat in nici un fel, cei responsabili nu au luat nici o masura de remediere a situatiei, Consiliul de Administratie nu a fost convocat niciodata, deoarece nu au fost nominalizati membrii acestuia nici pana astazi, avand in vedere situatia in care se afla acest institut national!
EDITURA SANZIANA si FUNDATIA ION GAVRILA OGORANU va invita la lansarea volumului memorialistic al regretatului luptator anticomunist CONSTANTIN IULIAN – “DIN LAGARUL ROMANIA EVADEAZA MORTII”, marti, 8.01.2013, orele 18,oo, la LIBRARIA SOPHIA din Bucuresti, str. Bibescu Voda nr. 19 (langa Piata Unirii, Facultatea de Teologie, la poalele Dealului Patriarhiei).
Mărturiile despre procesul Ceauşeştilor, chiar dacă neverificate, sunt cutremurătoare. Dintre declaraţiile-bombă ale procurorului Dan Voinea, două vin să întărească ipotezele care au început să bântuie printre români, în ciuda negării vehemente a lor de către potenţialii regimului Iliescu: Ceauşeştii fuseseră condamnaţi la moarte înainte de proces.
“Mile Cărpenişan a fost un jurnalist care a făcut cinste Timişoarei. Mile este şi cetăţean de onoare al municipiului. Cred că în primul rând trebuie să ne cinstim personalităţile locale”, a declarat Sorin Grindeanu
Noi, românii, ca grup etnic, nu ne mai vedem ca având un destin comun şi că depindem unul de altul. Când ai sentimentul că eşti lăsat să te descurci pe cont propriu, este firesc să desconsideri orice partid, Prim Ministru sau Preşedinte care ţi se suie în cap cu pretenţia că te reprezintă.
Vladimir aka “Volodea” Tismaneanu. Va spune ceva acest nume?
Daca nu, cum e si normal, cititi:
Un pitic atat de mic
Facea baie intr-un ibric.
De sapun s-a-mpiedicat
Si piticul s-a-necat.
Vaaai! Vaaai! Ce pacat!
Ca piticul s-a-necat!
Acum, ca poate v-ati amintit despre cine este vorba, trebuie sa va spun ca Tismaneanu este si condamnatorul de serviciu al informatorilor Securitatii. Mai putin cei de acelasi regn, al tismanenenilor si ungurenilor, piticii de gradina din curtea lui Soros. Ati auzit de Sorin Antohi aka “Valentin”, doctor inchipuit, membru “fondator” al Comisiei Tismaneanu, securist de vara la “academiile” lui Patapievici si presedinte al frauduloasei Fundatii Ungurene “Gojdu”?
Am aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o „știre” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securități.
Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeș-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat și recent. Nu s-a găsit nimic compromițător.
În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanșată, cum se știe, de un consilier prezidențial. La această campanie s-au atașat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR și acțiunile mele de demantelare a unei feude (*). Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educației naționale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat și se inventează, după maxima „murdărește că tot rămâne ceva”.
Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator și nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări și manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaționale. Să sperăm că și justiția noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare și va face lumină în astfel de situații.
Luca ILIESCU aka Victor RONCEA 🙂 • 22 Noiembrie 2007
Nota mea: Material publicistic aparat in Instanta intr-un proces castigat cu Cacapievici
Institutul Cultural Roman (ICR) toaca zeci de milioane de euro din bani publici fara a da socoteala cuiva si fara a obtine vreun rezultat notabil pe plan international • ICR – un for care ar fi trebuit sa inalte cultura romana la nivel european si international – a devenit feuda fizicianului Horia Roman Patapievici, care nu da socoteala nimanui pentru zecile de milioane de euro din banul public cheltuite preferential.
Desi sta sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei si, la o prima vedere, ar avea o dubla subordonare – fata de Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Externe – in practica, ICR nu este subordonat nimanui, iar banii contribuabililor se scurg pe afaceri si favoritisme de gasca, din zona Dilema – GDS si a Fundatiei Noua Europa. La sesizarea vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, europarlamentarul Eugen Mihaescu, Curtea de Conturi a declansat o investigatie privind modul in care sunt cheltuiti banii ICR de catre presedintele institutului, Horia Roman Patapievici, dupa ce si Cancelaria Primului Ministru, MAE si MCC s-au spalat pe maini, evitand sa-si asume vreo responsabilitate.
Urmare a unei lucraturi, Presedintele Romaniei a hotarat in aprilie anul trecut demartirizarea eroilor romani ai trupelor USLA ucisi si profanati bestial in fata sediului MApN in noapte de 23 spre 24 decembrie 1989, la comanda KGB si GRU. Este vorba de Grupul Trosca, decapitat, la propriu, de agentul GRU Nicolae Militaru. Am contestat decizia Presedintelui purtand chiar o corespondenta pe aceasta tema cu Administratia Prezidentiala. Parerea mea ramane aceeasi, dupa cum puteti auzi si vedea si in aceasta inregistrare video de la cea mai recenta lansare a cartii “Fereastra Serviciilor Secrete” – care trateaza si Cazul Trosca -, a generalului (r) SRI Aurel I Rogojan (detalii despre aceast eveniment, la care au participat numeroase cadre active si in rezerva, in cursul zilei de maine). La vremea respectiva, SRI a avut o reactie demna, afirmand, negru pe alb, in revista oficiala a Serviciului, “Intelligence”, ca “Eroii nu au nevoie de ‘diplome'”.
Ca reactie la decizia prezidentiala, pe 22 decembrie anul trecut, un grup de artisti ai informatiilor, si nu numai, i-a ridicat ad-hoc o statuie colonelului martir Gheorghe Trosca in memoria jertfei sale si a camarazilor sai, din urma cu 22 de ani (foto dreapta). Pe locul acestui monument-protest, ieri, 20 decembrie 2012, Serviciul Roman de Informatii a dezvelit un monument din marmura, pentru a omagia Eroii Antiteroristi. Felicitari (sfatul meu catre conducerea SRI este sa inchirieze panoul publicitar din spatele monumentului, pe care sa dispuna un mesaj pe masura solemnitatii locului si nu unul despre reduceri de preturi – foto mai jos, cum este cel de acum. Sau sa-l desfiinteze)! Iar in aceasta seara, intre orele 21 si 23, TVR va avea o Editie Speciala pe aceast tema si va difuza documentarul de exceptie al realizatorului Corneliu Mihalache, “Piepturi goale şi buzunare pline” (de fapt, tot goale!).
PS: Raspunsul la intrebarea din finalul interventie mele (video) este: se pare ca da!
Mai este de adaugat ca, prin coroana depusa ieri la Monumentul Eroilor Antiteroristi (foto mai jos), SRI a informat practic, pentru prima oara public, cine au fost teroristii din Decembrie 1989. Grupul Trosca a fost Anti-KGB si Anti-GRU. Coroana SRI de la monumentul grupului de luptatori masacrat bestial in Decembrie 1989 le este dedicata lor, Eroilor Antiteroristi. Rezulta asadar destul de clar ca teroristii din decembrie 1989 au fost rusii din KGB si GRU.
Ediţie specială PRIM PLAN – Conducerea SRI vine la TVR1
Vineri, după Telejurnalul de la ora 20.00, urmăriţi la TVR1 o Ediţie Specială în care invitaţi sunt şefii Serviciului Român de Informaţii. Dupa aceasta Editie Speciala de la ora 21.00, de la 22.00 veti putea urmari documentarul exceptional al lui Corneliu Mihalache “Piepturi goale şi buzunare pline”. “Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”, ne invita Corneliu Mihalache
Azi, 21 decembrie, de la ora 21.00, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu sunt faţă în faţă cu directorul şi prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii – George Maior şi Florian Coldea, într-o Ediţie Specială, la TVR1.
Informaţii din spatele celor mai închise uşi din România, imagini în premieră filmate chiar de SRI la antrenamentele brigăzilor anti-tero şi dezvăluiri despre unul dintre cele mai tulburătoare momente ale Revoluţiei române – episodul USLA şi colonelul Trosca.
Vedeti filmul prezentat de SRI la TVR chiar de la sursa.
Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei este cel al ameninţărilor teroriste.
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
OMAGIEREA EROILOR
Titlu: “Ziua luptătorilor antiterorişti” Postul de televiziune: “TVR 1” din 20.12.2012, ora: 14:18 – Crainic: Teodora Popa
“In România, 7 luptători antiterorişti au murit în decembrie 1989, în faţa Ministerului Apărării. Ei au fost chemaţi să apere sediul instituţiei de terorişti. S-a dovedit a fi însă o diversiune, au fost prinşi într-o ambuscadă, s-a deschis foc asupra lor, iar trupurile le-au fost profanate pentru a legitima mitul teroriştilor. Astăzi, Serviciul Român de Informaţii le-a ridicat luptătorilor USLA un monument exact pe locul în care au căzut la datorie.
Reporter: In acest loc, au căzut la datorie 7 luptători antiterorişti, în 24 decembrie 1989, stă scris pe monumentul ridicat în faţa fostului sediu al Ministerului Apărării.
George Cristian Maior, directorul SRI:O reparaţie istorică şi morală şi, în acelaşi timp, o cinstire pentru toţi aceia care şi-au pierdut viaţa în misiune, din Brigada Antiteroristă.
Reporter: Din ordinul generalului Nicolae Militaru, USLA-şii au fost chemaţi să apere de terorişti sediul MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ministerul era oricum apărat de tancuri. Imediat ce trupele USLA au ajuns la faţa locului, s-a deschis foc asupra lor. 7 luptători au fost ucişi. Cadavrele au stat expuse zile întregi, iar pe maşinile lor de intervenţie s-a scris ‘terorişti’. Colonelul Gheorghe Trosca a fost decapitat. Trupurile luptătorilor au fost profanate. Inainte să fie şeful de Stat Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, Trosca a lucrat la Contrainformaţii. Avea rolul de a depista înalţi reprezentanţi ai regimului comunist racolaţi de sovietici. Nicolae Militaru era vizat pentru legături cu Serviciul Secret al Armatei sovietice.
In 2011, preşedintele Traian Băsescu a retras titlurile de eroi martiri pentru Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotuna, în urma unei decizii primite de la CNSAS.
G.C. Maior:Pentru noi, ei sunt eroii noştri şi acest lucru nu trebuie să fie consemnat în vreo sentinţă, în vreo decizie formală.
Reporter: Rude, foşti camarazi şi actuali luptători ai Brigăzii Antiteroriste a SRI au fost prezenţi la dezvelirea monumentului dedicat USLA-şilor care şi-au pierdut viaţa în zilele tulburi ale Revoluţiei.
“Colecţii anuale/ Evenimente militare – ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST”
“Anii ’70 au adunat o tragică moştenire pentru ceea ce avea să devină terorismul în lume, peste decenii In numele ‘cauzei de apărat’, justiţiari cu sau fără de ţară revendicau deturnări de aeronave, luări de ostatici, atacuri cu bombe, masacrul de la Jocurile Olimpice de la München (1972) sau asasinarea prim-ministrului Italiei, Aldo Moro (1978), sunt doar două dintre evenimentele tragice de care şi-au legat identitatea membri ai unor organizaţii teroriste precum SEPTEMBRIE NEGRU sau BRIGAZILE ROSII. Ca reacţie firească de autoprotecţie, începând cu anul 1974, în România s-a constituit o structură de mici dimensiuni căreia i-au fost încredinţate responsabilităţi antiteroriste. Aceasta a evoluat conceptual, funcţional şi organizatoric, astfel că la 15 decembrie 1977 a luat fiinţă Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).
“Patria a priori”
In decursul activităţii sale, USLA s-a confruntat cu numeroase încercări de pătrundere în spaţiul naţional ale unor membri sau simpatizanţi ai diferitelor mişcări teroriste. In decembrie 1984, în faţa Hotelului Bucureşti din Capitală, organizaţia disidentă palestiniană Al Fatah-Consiliul Revoluţionar (Abu Nidal) a comis un atentat terorist soldat cu moartea unui diplomat iordanian. Tot în Capitală, în primăvara anului 1985, în complexul studenţesc Grozăveşti, terorişti arabi au plasat mecanisme explozive sub autoturismele unor lideri ai organizaţiei studenţilor sirieni din România. Doi specialişti pirotehnişti ai USLA şi-au pierdut viaţa în încercarea de dezamorsare a dispozitivelor capcană. Instituţia ‘luptătorului antiterorist’ a înregistrat cea mai grea jertfă în 24 decembrie 1989: în tumultul evenimentelor Revoluţiei, în Bucureşti, şi-au pierdut viaţa nouă luptători antiterorişti. 1990 este ‘anul de naştere’ al Brigăzii Antiteroriste. Noul început de drum a stat sub semnul altor provocări ale ameninţării teroriste: în august 1991, la Bucureşti, un comando indian al organizaţiei teroriste Baabar Khalsa a încercat asasinarea ambasadorului conaţional acreditat în ţara noastră. Datorită intervenţiei luptătorilor antiterorişti, atentatul s-a soldat cu un eşec. Mai târziu, în anul 1995, Brigada Antiteroristă a identificat lideri ai organizaţiei teroriste ‘Armata Roşie Japoneză’, reuşind să prevină derularea de către aceştia a unor activităţi pe teritoriul României. După 11 septembrie 2001, în temeiul atributelor de autoritate naţională în domeniul antiterorism acordate Serviciului Român de Informaţii, Brigada Antiteroristă a cunoscut mutaţii conceptual-funcţionale succesive. Aceste transformări au valorificat deopotrivă experienţa acumulată şi orizonturile prefigurate de Strategia naţională de prevenire şi combaterea terorismului (România fiind printre primele ţări din sud-estul Europei care – după atentatele de la 11 septembrie – au avut iniţiativa elaborării unui document doctrinar destinat autoprotecţiei faţă de fenomenul terorist).
Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional “PENTRU MERIT” în grad de Cavaler. Centrat pe puterea primordială a informaţiei, antiterorismul românesc pune în valoare conceptul de prevenire prin cooperare, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), al cărui coordonator tehnic este Serviciul Român de Informaţii. In scopul îndeplinirii unitare şi coerente a misiunilor, la nivelul Serviciului Român de Informaţii funcţionează, începând cu anul 2005, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă. Mecanismul intern de cooperare are menirea de a contribui esenţial la stabilirea de strategii de etapă, a căror eficienţă este comensurată inclusiv pe dimensiunea activităţii de cooperare internaţională. Ca membru cu drepturi depline al NATO şi UE, România este angajată ferm şi fără echivoc în efortul internaţional de luptă împotriva terorismului. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. In conştiinţa luptătorului antiterorist, jertfa deschizătorilor de drumuri reprezintă lecţia datoriei împlinite la cote de performanţă specifice unui corp de elită. Anul acesta, ROMFILATELIA introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Aducem mulţumirile noastre Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.”
“Comunicat de presă – ‘Romfilatelia'” Agenţia de ştiri: “Agerpres” din 20.12.2012 – Redacţia
“Ziua Luptătorului Antiterorist – ‘Romfilatelia’, societatea care înscrie periodic în programul său noi tematici reprezentative pentru România, demonstrând astfel că filatelia cultivă valorile naţionale şi este martorul şi mesagerul marilor evenimente, celebrează Ziua Luptătorului Antiterorist şi introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Pe fondul acţiunilor teroriste din anii ’70 şi ca o reacţie firească de autoprotecţie, de-a lungul timpului, în România, au fost constituite diverse instituţii cu responsabilităţi antiteroriste, de la o primă structură înfiinţată în 1974 până la Uniunea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA)-1977 şi Brigada Antiteroristă în 1990. Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional ‘PENTRU MERIT’ în grad de Cavaler. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. Sărbătorind acest eveniment, ‘Romfilatelia’ introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist, alcătuită din două mărci poştale cu valorile nominale de 1 leu şi 8,10 lei, un plic prima zi, un carton filatelic şi un întreg poştal. Incepând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2012, emisiunea de mărci poştale Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist va putea fi achiziţionată de la toate magazinele ‘Romfilatelia’ din Bucureşti şi din ţară.”
Cititorii acestui site isi amintesc de scandalul international in care au tarat Romania presedintele UDMR, Kelemen Hunor, si fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, in incercarea extremistilor maghiari de la noi si a oficialilor Ungariei de “reinhumare” a filonazistului Nyiro Jozsef. In ciuda acestui eveniment macabru, care presupunea aducerea “eroului” de la Budapesta cu un tren special si o ceremonie fastuoasa, cu onoruri oficiale, in “Tinutul Secuiesc”, operatiune care a atras critici vehemente din intreaga lume cat si din partea fostei Opozitii de atunci tocmai instalate la Putere, statuia propagandistului antiroman si antisemit Nyiro Jozsef troneaza si azi in centrul orasului Odorheiu Secuiesc alaturi de cea a criminalului de razboi Wass Albert (foto jos). Iar in Harghita si Covasna sunt strazi si scoli cu numele hortystului antisemit si antiromanin ciuda faptului ca ministrul de Interne al Romaniei nu este, inca, UDMR-ist si, probabil, nici agent acoperit al serviciilor secrete unguresti.
In schimb, organizatia care a declansat scandalul mondial legat de extremistul maghiar, UDMR, este poftita la Guvernare de fostii contestatari ai actiunii antiromanesti, reuniti in USL, alianta castigatoare a alegerilor parlamentare 2012. Aceeasi USL-isti care, in perioada scandalului cereau ca Ungaria sa-si ceara scuze pentru afirmatiile agresive si arogante facute de catre preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, invitat oficial in Romania de presedintele UDMR, Kelemen Hunor, cel care, impreuna cu Partidul Civic Maghiar, a organizat si aprobat ceremoniile “culturale” de la Odorheiu Secuiesc, in calitate de Ministru al Culturii si cu aprobarea premierului PDL Mihai Razvan Ungureanu. Kover (foto sus via Dan Tanasa, la catafalcul scriitorului fascist Nyiro Jozsef, în luna mai) declarase despre Guvernul Ponta ca este “necivilizat, barbar si isteric”.Presa maghiara de la Budapesta ii tinea isonul si afirma ca “spiritului anilor ’80, ai dictaturii Ceausescu, s-a intors in Romania”, dupa cum scria Csaba Lukács in Magyar Nemzet. Presedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, fost sef al serviciilor de informatii ungare, care in acel moment era si presedintele interimar al tarii, i-a incurajat pe parintii maghiari sa puna sa puna in mainile copiilor cartile poetului adaugand ca “in Secuime creste noua generatie de Nyiro Jozsef”, transmitea Agerpres. Ex-preot catolic, scriitor propagandist, ziarist agitator, Nyiro Jozsef, supranumit de unguri ”apostolul secuilor”, a fost căpetenia uneia din „grupele teroriste de elemente declasate, şovine şi fasciste” care au atacat, devastat, incendiat, terorizat şi ucis români la Cluj în 1940, dupa cum arata dovezile istorice redezvaluite in perioada scandalului.
“Acesti eroi pupincurintelectualissimi au lucrat asa de osardios la prefacerea Romaniei incat dupa 23 de ani de lupte seculare, tarisoara a ajuns iar de unde a plecat, la curul lui Iliescu.”
La 25 de ani de la moartea lui Constantin Noica, discipolul marelui filosof roman, Constantin Barbu, impreuna cu Biblioteca Metropolitana Bucuresti si Asociatia Civic Media, a reusit intr-un timp record sa publice primele 20 de volume din Arhiva Neagra – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat, pe baza documentelor din arhivele Sigurantei, Securitatii si ale CNSAS. Toate volumele vor fi disponibile gratuit si pe internet. In cele de mai jos, va prezentam imagini de la lansarea Arhivei Negre la Targul de Carte Gaudeamus si Biblioteca Metropolitana Bucuresti, insotite de prefata filosofului Constantin Barbu si lucrarea sa “Casa Fiinţei. Lămurire asupra sentimentului eontic“. Portalul Ziaristi Online si site-ul Asociatiei Civic Media vor publica din fostele documente secrete si vor anunta public plasarea volumelor pe internet, spre folosul tuturor romanilor, si nu numai.
Nae Ionescu avea un limbaj jumătate filosofic, jumătate poetic. Era şi profund şi, în acelaşi timp, pe înţelesul tuturor. Avea o magie a cuvântului cu totul ieşită din comun. Mi-aduc aminte că prima dată l-am ascultat la Cernăuţi şi, la un moment dat, cineva s-a mişcat pe scaun în timp ce dânsul vorbea. Toate privirile s-au îndreptat asasin spre el. Nu se auzea musca. El captiva. Toată lumea era acolo, în cuvintele lui. Era fascinant.