Posts Tagged ‘Institutul pentru Studii Avansate – Wissenschaftskolleg zu Berlin’

Manastirea Putna a infrant Fiscul din Suceava. Larry Watts dezvaluie titlul noului sau volum: “Aliati incompatibili”. Avertismentul axei europene si Spionarea Germaniei. Documente din CC al PCR si de la Universitatea Bucuresti despre dl Plesu si dl “dr” Patapievici

Obste Manastirii PUTNAZiaristi Online:

Victoria Manastirii Putna si a Sfantului Stefan cel Mare contra pacatosilor de la Fisc

Obstea Manastirii PUTNA

Mănăstirea Putna a câștigat procesul prin care DGFP Suceava, ca reprezentant al statului român, a contestat, în 2011, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 14 hectare de teren ce constituie vatra mănăstirii, cuprinzând biserica, muzeul, gospodăria, arhondaricele și anexele.

Larry Watts a dezvaluit la Bookfest Iasi titlul viitoarei sale lucrari despre istoria secreta a Romaniei: „Aliaţi incompatibili”. Expertul american s-a deplasat la Wilson Center

Larry Watts la Bookfest Iasi 2013 cu Cei dintai vor fi cei din urma si Fereste-ma Doamne de prieteni

Următoarea carte a scriitorului, „Aliaţi incompatibili”, va fi lansată în noiembrie, a dezvaluit Larry Watts. Pana atunci, informeaza Ziaristi Online, specialistul american va putea fi gasit la Woodrow Wilson Center, ca cercetator.

Aurel Rogojan: Avertismentul axei europene. Viorel Roman: Spionarea Germaniei

Germany US  Spying NSA Obama Merkel Scandal

Dupa presedintele Statelor Unite ale Braziliei, alti peste 30 de sefi de state sau guverne, aliate ori prietene ale Statelor Unite ale Americii, au luat act de faptul ca avut comunicatiile – oficiale si private- interceptate de Agentia Nationala de Securitate a S.U.A., liderul mondial al spionajului electronic total.

De ce s-a saturat dl Plesu de Romania si de ce a mintit dl Patapievici ca are doctorat. DOCUMENTE din CC al PCR si de la Universitatea Bucuresti

Andrei Plesu - Comunist de frunte al PCR si meditator transcedental - Document Arhiva Roncea Ro - Ziaristi Online

Titlul si continutul materialului domnului Plesu amintesc, desigur, pentru cunoscatori, de “saturarea de Romania” a “independentistului” “transilvanean” Sabin Gherman. Nu e de mirare: astazi, cand Romania e stransa din ce in ce mai tare in clestele ruso-maghiar (adica ruso-rus), trebuie si agentul partenerului de pact al lui Putin sa se sature de Romania. E si normal, de altfel. Daca ii cer nemtii inapoi milionul de marci primit pe cand era ministru de Externe?

Cum da teosoful Plesu lovituri Ortodoxiei cu ierarhii nostri de mana. “Primul masterat de Studii religioase din România” cu sprijin si profesori GDS-isti, protestanti si greco-catolici. Preambul la inlocuirea orelor de Religie cu “Istoria religiilor”

Andrei Plesu - Dirty VersionEvenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:

“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.

În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.

Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.

Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”

Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).

“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:

INSTITUŢII PARTENERE
Universitatea LeidenInstitutul de Studii Religioase, Leiden
Colegiul Noua Europă – Institut de Studii Avansate, Bucureşti
Centrul de Studii Bizantine Sfinţii Petru şi Andrei, Bucureşti”

Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica  – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:

A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…

Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna  dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.

Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.

Madeea Axinciuc Director ICR Tel Aviv si profesoara lui PlesuTanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – foto Jurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.

Lucian Dîncă este preot greco-catolic, membru al Congregației Părinților Augustinieni Asumpționiști si poate fi gasit la Centrul „Sfinții Petru și Andrei”.

Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si  2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.

Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.

Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:  8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.

Nu e exclus, acum, ca atragem atentia asupra acestui fapt, ca dl Plesu sa recruteze si cativa ortodocsi. Are deja si bazin: poate din randul pointilistilor de vederi din Doxologia sau a DJ-ilor cu barba de la Radio Dobrogea. Dar, dupa parerea mea si cerand iertare de la Doamne-Doamne, afirm cu tarie: va fi tot un drac!

Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.

Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)  (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:

“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.
Mai multe detalii la Adevarul (stiri locale!).

In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:

“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:

Stimată Doamnă Preşedinte,

Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.

Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi,  nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.

Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:

“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”

Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.

Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…

Cu parere de rau,

Victor Roncea

PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!

Cititi si: Adevărul ca povestea lui Andrei Pleşu sau ca Persoană? “Parabolele lui Iisus de la Humanitas” nu sunt Pildele Domnului nostru Iisus Hristos

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

“Peste 1,2 miliarde lei” – peschesul lui Tismaneanu de la Basescu sustras din buzunarele romanilor prin “dottore” Patapievici. Jaful de la ICR, despre care am scris ani de zile in ZIUA, confirmat de Curtea de Conturi si noua conducere a ICR

Genitalul Patapievici KGB ICR Tismaneanu Basescu E-bay

“Peste 1,2 miliarde lei”. Atat a primit perfectul acrobat si profitor al tuturor regimurilor, fostul propagandist comunist convertit in lustragiul de serviciu al parazitatului national Traian Basescu, eternul nomenclaturist Vladimir Tismaneanu, de la doctorul inchipuit, aferatul contorsionist Horia Roman Patapievici, alias asasinul platit al culturii romanesti, cunoscut si drept sponsorul curant al cavalerilor de Curlandia sub deviza Securitate, Sex und Swastika, conform Financial Times – Deutschland: Rumanisches PR Desaster. Acesta este bilantul temporar al cheltuielilor emigrantului USA pe filiera internationalist-bolsevica, evaluat de noua conducere a ICR intr-un Raport preliminar, prezentat inainte de toate calculele finale elaborate de Curtea de Conturi a Romaniei.

Securitatea Sex und Swastika pe feuda ICR PatapieviciSituatia ar fi putut fi curmata, ca sa zic asa, inca de cand am inceput deconspirarea activitatilor frauduloase ale retelei mafiotilor culturnici Patapievici-Tismaneanu-Manolescu–Liiceanu-Cartarescu-Plesu-Etc in ziarul ZIUA cat si prin intermediul Asociatiei Civic Media, care i-a adresat in van presedintelui Romaniei vreo doua petitii semnate de mii de romani ultragiati.

“Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal. Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de resturile si stafiile regimului comunist-bolsevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs. Pana nu va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.”, se scria intr-una dintre aceste Petitii adresate fostul sef al fostului stat roman. (Vedeti De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane” )

Dar ex-presedintele tuturor romanilor, (fostul ?!) Traian Basescu, nu numai ca a preferat sa nu spele dezonoarea adusa tarii ci s-a gandit sa maculeze definitiv fata bietei Romaniei, prin toata prestatia sa groteasca din cel de-al doilea si ultimul sau mandat, al carui sfarsit il petrece acum ilegitim si ilegal.

Intr-o prima instanta am fost dat in judecata impreuna cu senatorul artist Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane. Aparati de bataiosul avocat George Papu, Patapievici si ai lui au pierdut procesul, libertatea presei si adevarul triumfand. Dar tot in van. Caci Jaful a continuat. “Sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu“. Pana mai ieri.

Astazi, Curtea de Conturi a Romaniei si noua conducere a Institutului Cultural Roman confirma hotia obladuita de la cel mai inalt nivel, cu complicitatea unor servicii de informatii din aceasta tara si nu numai.

Prezint mai jos un Comunicat categoric al ICR si extrase dintr-un Raport preliminar al ICR semnalat de directorul general al ICR Mihai Milca pe site-ul noului Institut. Se va sesiza, oare, DNA? (aceasta a fost o gluma 🙂 )

Motto:  “Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).”

Precizări

Oricine este liber să comenteze funcționarea unei instituții publice, iar Institutul Cultural Român este o astfel de instituție. Sunt, însă, de îndeplinit, totdeauna și oriunde, cel puțin două condiții : a) cel care comentează să se fi informat în prealabil asupra activității din acea instituție; b) cel care comentează să fi avut un raport corect cu instituția în cauză.

În ultima vreme se întrec în a se exprima despre Institutul Cultural Român și formulează opinii care de care mai lipsite de temei, tot felul de inși care nu citesc nici măcar site-ul instituției, necum documente mai pretențioase. Mai grăitor este faptul că se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)? Sau Teodor Baconschi, care a desemnat capricios persoane neadecvate în funcții, iar acum caută să iasă cumva în relief? Sau Katia Dănilă, care a trebuit să fie înlocuită neîntârziat la Paris pentru management slab?! Sau Corina Șuteu, care a plecat din post în iunie 2012, din ICR New York, ducând cu ea logistica și unele programe ale instituției? Sau familia Perjosvschi, soț și soție, care s-a înfruptat copios din banii instituției? Sau Marius Chivu, sau Maria Răducanu, sau Mihai Chirilov, sau alții în aceeași situație? Exemplele de auto-supraevaluare sunt numeroase. Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte. (Sigur ca e nevoie! – n.n.)

Menționăm, totodată, că principalii creatori ai României, din artă, literatură, știință, nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea ICR în ultimii ani.

Pe de altă parte, înțelegem îngrijorarea unora care au beneficiat din plin, în toți acești ultimi ani, de banii ICR – îngrijorare motivată probabil și de recenta apariție a noului Raport al Curții de Conturi a României cu privire la gestionarea plină de abateri de la lege a acestor resurse.

Cei mai mulți dintre inșii amintiți nu au citit, cu siguranță, textele comunicate public ale actualei conduceri a ICR (ei nu știu, de pildă, că toate deciziile ICR sunt publice prin intermediul „Buletinului Informativ ICR“, ce se publică periodic). Inițiativele instituției sunt sintetizate în documente programatice, în care a fost expusă noua strategie ICR, menită să consolideze politica culturală a României în ceea ce privește promovarea culturii române în lume și sincronizarea Institutului Cultural Român cu provocările globale ale secolului al 21-lea. O lectură atentă a acestor texte, declarații, comunicate publice, dublată cu monitorizarea activității inovative din primele luni ale mandatului noii conduceri a ICR (înființarea filialelor ICR din țară, înnoirea tuturor programelor, derularea programelor pentru ICRS, deschiderea ICR către întreaga sferă culturală, înființarea conferințelor ICR, pregătirile intense pentru Salonul Cărții de la Paris, organizarea unor concursuri deschise pe posturi etc.) atestă tocmai eforturile de recredibilizare a ICR după o perioadă în care criticile la adresa stării și conducerii ICR în anii 2008 – 2012 s-au extins în societate.

Răspunsul la aberațiile acelor inși – venite din frustrări de altă natură, altele din necunoaștere ori din absența minimală a informării – este unul la vedere, oferit de activitatea intensă a actualului ICR, care face exact ceea ce legea l-a mandatat: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.

Direcția Comunicare a ICR

Miercuri, 30 ianuarie 2013

RAPORT PRELIMINAR

(…)

  1. I.                 Evaluarea situației ICR preluate în 11 septembrie 2012

 

De îndată ce starea Institutului Cultural Român s-a putut observa din interiorul acestuia, s-au putut formula evaluări precise. Documentele de organizare, rapoartele de activitate, actele financiare arhivate, evaluările Curții de Conturi duc la următoarele concluzii privind activitățile Institutului Cultural Român de până la 15 septembrie 2012 :

a)      Program bazat pe satisfacerea de cereri, fără asumarea frontală și coerentă a misiunii – aceea de a face cunoscută cultura din România și a o promova creându-i vizibilitate și prestigiu.

b)      O înțelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente și pe creatorii potențiali și cu stârnirea unei antagonizări între generații.

c)      Impact restrâns, creat mai ales făcând plăți pentru participări la activități.

d)     Plăți pentru activități prin excedarea reperelor și practicilor europene, de multe ori fără distincție între remunerare firească și mituire.

e)      Dezechilibru în defavoarea cheltuielilor materiale și disproporție între salarizarea personalului din centrală și plățile către terți.

f)       Editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, fără redacții responsabile de difuzare.

g)      Depozite umplute cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute.

h)      Institute culturale române în străinătate cu neajunsuri majore: unele fără sediu (Bruxelles), altele fără bibliotecă (Viena), altele realizând activități cu impact insuficient (Budapesta, Varșovia), altele devenind agenții de impresariat (Istanbul), altele fără înțelegerea culturii (Paris), altele realizând mai mult activități din sfera pregătirii profesionale a directorului (New York) etc..

i)        Folosirea unor institute pe post de „finanțator de premii“ și de acțiuni ale unor firme de la fața locului.

j)        Angajarea în acțiuni cu costuri ce nu au corespondent în beneficii.

k)      Preferința pentru „manageri culturali“ selectați discreționar, care s-au dovedit a fi fără randament managerial și fără orientare sigură în cultură.

Se pot trage, desigur, și alte concluzii. Le amintim doar pe cele de mai sus pentru a sublinia nevoia de a privi lucid situația și de a contribui la schimbarea în bine. Nu folosește nimănui o imagine edulcorată asupra unei situații pline de neajunsuri. În plus, atunci când s-a pus problema schimbărilor la Institutul Cultural Român, diferite persoane au reacționat cu vehemență. Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).

ӿ

În 2004, s-a adoptat Hotărârea de Guvern Nr. 492/9.04.2004, prin care s-a trecut la înființarea Institutelor Culturale Române din străinătate. Au fost create, în timp, prin hotărâri ale autorităților, Institute Culturale Române la Berlin, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena.

În septembrie 2012, odată cu preluarea Institutului Cultural Român de către o nouă conducere, plasată sub autoritatea Senatului României, s-a făcut o analiză a Institutelor Culturale Române din străinătate, în raport cu misiunea încredințată de lege. Subliniind importanța istorică a înființării institutelor și meritele unor inițiative, am arătat că sunt necesare noi inițiative pentru a normaliza rețeaua și funcționarea institutelor culturale române din străinătate. Datele înregistrate legal ale institutelor culturale române din străinătate atestă că:

a)      Unele institute au rămas pe hârtie (Bruxelles), altele nu au sediu corespunzător (Chișinău), unele nu au bibliotecă proprie (Viena), altele nu organizează cursuri de limba română, unele au devenit altceva (Istanbul), altele sunt înconjurate de nemulțumiri (Madrid, Paris), unele au desfășurat mai mult activități preferențiale ale directorului (New York), multe au mizat pe plăți pentru participarea la activități (plăți ce au excedat adesea reperele europene) și prea puțin pe inovație etc.;

b)      Institutele au permis mobilități ale unor autori români din literatură, muzică, film, arte plastice și altele și au etalat unele performanțe românești – ceea ce a fost pozitiv, firește. Acțiunile acestor institute au fost listate și publicate ulterior. Evaluarea acțiunilor desfășurate la institutele culturale române din străinătate a permis câteva concluzii.

S-a promovat prea puțin cultura română, clasică sau actuală, în ceea ce aceasta are mai reprezentativ. Acțiunile nu s-au bazat pe evaluări ale contextului și priorități, ci mai ales pe conjuncturi și preferințe personale. Preocuparea unor directori de a se pune bine cu anumite persoane de la fața locului a întrecut preocuparea de reprezentare a culturii române. S-au cheltuit bani mulți pe acțiuni banale. Orientarea culturală și competența managerială a unor directori a lăsat de dorit. Imaginea proiectată a culturii române, de către institutele pe care le-au condus, a fost adesea sărăcită.

Dăm câteva exemple din anul 2011 și din primul semestru al anului 2012, pe baza rapoartelor institutelor însăși.

Acțiunile majore ale ICR New York pe parcursul anului 2011 au fost: participarea la Târgul de bandă desenată (77.000 RON), deplasarea unui autor în Arizona (8.600), promovarea cinematografiei lui Mihai Chirilov (7.800), lecturi din Matei Călinescu (65.700), publicarea broșurii program (10.000), prezentarea de filme documentare (10.523), festivalul filmului românesc (121.000), sesiunea „Securitatea și intelectualii în România” (12.700), Expoziția „Covoare maramureșene“ (17.000), onorarii pentru programul „Citind pe frunzele de ceai“ (12.600), Expoziția foto „Civic Resistance and State Violence“ (24.300), festivalul de film (17.600), festivalul de literatură World Voices (38.000, cu Mircea Cărtărescu), lansarea filmului „Aurora“ (23.300), Spectacolul „Polanski“ (11.700), „Filmul românesc“ (46.600), Colocviul Norman Manea (84.000), Cinematografia românească (11.400).

La ICR Budapesta în 2011 s-au întreprins acțiunile : „Locomotiva Jazz“ (80.000 RON), „Expoziția Fris“ (12.000), Concert „Trio Zamfirescu“ (11.000), Proiectul „Amalia respiră adânc“ (6000), Proiectul „Oradea oaspete la Muzeul Holocaustului“ (5000), Filmul românesc (63.000), Film de spionaj „Corina de Celuloid” (4.000), turneul teatrului „Marin Sorescu” (105.000), Filmul francofon (2.400), Românii despre România (20.000), Festivalul Internațional de Carte (Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, 15.000), Filmul „Apocalipsa după Cioran” (2.600), Noaptea institutelor culturale (21.600), Zi românească la Clubul Godar (8.500), onorarii la „Caravana Cărții” (10.000), Festivalul Vinului (6.150), Festivalul Piftiei (6.000), onorarii la expoziția „Un divan pe Dunăre” (6.200), Duna party (26.600) și altele de același profil.

În primul semestru al anului 2012, ICR Paris a realizat patru acțiuni despre „transhumanță“ (pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5 000 de euro), expoziții cu „orfanii lui Ceaușescu” (cu onorarii de 5 000 de euro), acțiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraș (cu onorarii de peste 13 000 de euro), un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare (cu onorarii de 25 000 de euro), o discuție despre Panait Istrati și o evocare Benjamin Fondane, precum și alte acțiuni fără mare impact. Nu discutăm folosirea resurselor financiare, care este evident lipsită de chibzuință. Dar, între 1 ianuarie și 30 iunie 2012, doar atât se putea prezenta din România? Unde sunt scriitorii, regizorii, muzicienii, actorii de prim-plan ai României de azi? Unde este tematica societății românești? Ce imagine asupra României s-a proiectat de acel ICR în șase luni ale anului 2012?

c)      Trebuie spus că, până la urmă, însăși concepția care a stat la baza acțiunilor Institutului Cultural Român în ansamblu a fost carentă. Teza fostei conduceri, publicată în raportul de activitate pe 2011, a fost aceea că „Institutul Cultural Român trebuie să facă nu propagandă cu valori culturale, nu promovare a culturii recunoscute de stat drept «cultura oficială», ci cooperare culturală directă“. Nu comentăm aici această teză, ale cărei lacune se văd cu ochiul liber. Nicio țară nu-și reduce prezentarea propriei culturi la „cooperare culturală directă“! Consecințele acestei teze au fost, însă, negative : promovarea pe scară mare a unei puzderii de acțiuni cu costuri mari și rezultate slabe; folosirea de bani de la buget pentru a plăti publicitatea activităților și, totodată, aprecieri favorabile în presă (câteva ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român); supralicitarea pieței din anumite locuri pentru a stabili ierarhii de autori din România etc.

Am înlocuit neîntârziat teza de mai sus cu teza „Institutul Cultural Român trebuie să promoveze valorile reprezentative ale culturii române, într-un înțeles sincronizat și european al culturii, în cadrul unui pluralism înțelept caracteristic secolului XXI“. În acest orizont acționează actualul Institut Cultural Român.

ӿ

Curtea de Conturi a României a făcut constatări demne de reținut privind activitatea Institutului Cultural Român. La cererea multor observatori calificați ai ICR le evocăm succint. Astfel, Decizia nr. 17/2011 a Curții de Conturi a României consemnează:

a.)    încălcarea Legii nr. 356/2003 privind Institutul Cultural Român, prin angajarea vicepreședinților ICR fără concurs sau examen și asimilarea abuzivă a vicepreședinților cu secretarii de stat, cu consecințele salariale corespunzătoare;

b.)    invocarea de către ICR a Ministerului Finanțelor pentru propriile cheltuieli, pe care această instituție nu le-a aprobat niciodată;

c.)    au fost “avansuri nejustificate” și “deconturi nejustificate până în prezent”;

d.)   “nu a fost clarificată natura sumelor acordate participanților/invitaților la acțiunile culturale organizate de ICR, nefiind stabilită exact categoria de cheltuieli acceptată la decontare (…)”;

e.)    „au fost încălcate prevederi [legale] privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar”;

f.)     numai în anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 milioane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele;

g.)    au fost “cheltuieli suportate nelegal de ICR, sume acceptate inițial la decontare, deși acestea prezintă cheltuieli în afara celor stabilite prin contractele încheiate cu diverși parteneri”;

h.)    ICR a motivat, în 2011, că a înscris cheltuieli pe care le-a făcut ilegal în buget, dar Curtea de Conturi, cu Încheierea nr. 19/9 august 2011, a arătat că înscrierea în bugetul propriu nu este temei suficient pentru a asigura legalitatea unei măsuri: “unele cheltuieli nu pot fi înscrise în bugetul unei instituții publice și nici nu pot fi efectuate cheltuieli pentru care nu există bază legală”;

i.)      în Procesul-Verbal de Constatare (nr. 6592 din 3 mai 2011) se arată că “la nivelul ICR nu există desemnată o persoană căreia să-i fie stabilite atribuții privind evidența și urmărirea sumelor avansate de instituție“;

j.)      “în cadrul proiectelor și acțiunilor proprii, organizate de către ICR în străinătate, au fost decontate cheltuieli (…) fără a se solicita (…) documente justificative care să reflecte realitatea acestor cheltuieli” (de exemplu, la ICR Paris sunt peste 20.000 Euro în această situație, în 2010);

k.)    s-au făcut numeroase cheltuieli de cazare, transport, mese, etc., care nu au bază legală, iar selecțiile de oferte nu au fost reale;

l.)      s-a cheltuit mult cu editări de volume ale unor persoane preferate, dar aceste volume, în cea mai mare parte, au rămas în magazie, cu pierderi mari pentru instituție.

Aceste evaluări revin în documentele ulterioare ale Curții de Conturi.

Nu ne obsedează trecutul, ci ne preocupă prezentul și viitorul Institutului Cultural Român.

Pentru varianta integrala descarcati de aici Raport Preliminar ICR 2012 si prefigurare 2013

Cititi si “Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

Andrei Plesu bursier la Institutul de Studii Avansate The Wissenschaftskolleg zu Berlin

Afis Plesu Cluj cu AndreicutPornind de la un articol al doamnei Isabela Vasiliu Scraba despre “lautarismul” domnului A. Plesu pentru a aminti ca astazi IPS A. Andreicut a facut pe lansatorul basnelor “Humanitas” publicate sub titlul “Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste“, am scris pentru Ziaristi Online materialul: A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament », pe care il redau si aici, mai jos. Ajuns la finalul lui mi-am amintit si faptul, oarecum ciudat, ca dl. A. Plesu a primit pentru “povestea” cu parabolele o bursa de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin si in 2010 si in 2011 si in 2012 si inclusiv pentru 2013! Are dl Plesu nevoie de… bursa? Sau se ascunde altceva aici sub forma aceasta de stipendiere? Bursa dlui Plesu se numeste cumva… pensie, primita de la statul german? Pentru ce servicii? De mentionat ca acelasi Institut se numara si printre organismele care au pus bazele materiale ale  “Colegiului” “Noua Europa”, “academia” de harry-potteristi clismati la creier ca Neamtu, Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Preda, Patapievici si alti neterminati. Pe langa bursele repetate la Heidelberg, primite in perioada odiosului regim comunist, dl. A. Plesu a mai primit ajutor financiar pentru merite necunoscute aduse statului german si de la Fundatia Volkswagen, care, chiar in perioada in care dl. A. Plesu era ministru de Externe al Romaniei s-a gandit sa-l stipendieze cu inca o “bursa” finuta, de numai 1.000.000 (un milion) de marci. O sa ziceti ca “ce-i rau in asta?”. Pai 1, ca era ministru de Externe al Romaniei si 2, ca Grupul Volkswagen, infiintat de Adolf Hitler pentru a oferi masini ieftine la tot poporul german, este, in cazul in care nu stiati, detinut in proportie de 20% de landul Saxoneiei Inferioare a Republicii Federale Germania. La fel ca si Renault si nu la fel ca Dacia, unde statul roman a renuntat la toate actiunile. Fundatia, desi este independenta de compania producatoare de masini, fiinteaza ca urmare a unui acord intre statul federal si landul Saxoniei Inferioare. Carevasazica, un ministru roman primea pe fata o “bursa” de 1.000.000 de marci de la un stat strain cunoscut ca partener de secole al unui alt stat strain foarte prietenos cu Romaniei: Imperiul Rus aka URSS aka Federatia Rusa. Intrebarea este: studiosul domn Plesu acum, la cei 65 de anisori ai sai, pentru ce mai primeste “bursa”, cand nu putem spune ca, ca rector si bi si director, blogger si autor, nu ar avea din ce trai. Oare nu exista in Romania si alti cercetatori, ceva mai tinerei, care ar putea beneficia de o asemenea bursa, anuala, de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin? Evident, altii decat Patapievici, care le-a tras teapa nemtilor inventandu-si un doctorat, conditie obligatorie pentru incasarea sumei primita sub forma de “bursa”…

Inainte de a prezenta articolul de fond sa incepem cu un PS: Ca sa ne mai distram putin, este de consemnat si faptul ca in prezentarea de pe site-ul Institutului din Berlin, dl A. Plesu apare ca profesor de “filosofia religiilor” la Universitatea Bucuresti. Iar in propriul CV dispus pe site-ul Institutului pe care il pastoreste la Bucuresti, dl. A. Plesu specifica, corect, ca, dupa ce a absolvit Facultatea de Arte Plastice, Sectia de Istoria si Teoria Artei, a obtinut un doctorat în istorie cu teza Sentimentul naturii in cultura europeană. Sigur ca dl. A. Plesu e un tip si doct si cinstit si, probabil, ca si in cazul Patapievici, iar au inventat nemtii pozitii profesorale inexistente, fara de teologie si fara de filosofie, si tot felul de catedre-fantoma. Deformatie profesionala…

A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament

Aflam din presa de bon-ton, Revista “Bulevard” si ”Adevarul” domnului Cristi Burci (cunoscut ca cercetat de DNA impreuna cu Miron Mitrea si ca capusar al CFR si artizan de escrocherii financiare sub patronajul lui Ion Iliescu) ca unul din angajatii distinsului domn ce raspunde la candidul apelativ Burci, recte bloggerul si eseistul A. Plesu, urmeaza sa concerteze, pardon, sa conferentieze la Cluj, pe 29 ianuarie a.c., la invitatia succesorului Inaltului Anania, mai micutul mitropolit A. Andreicut (conform fontului inscrisului de pe Afisul manifestarii – vezi foto). “Intrarea este libera”, suntem informati cu litere de-o schioapa. Desigur; iesirea nu mai este, pentru ca, se stie: “Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!”…

Andrei Plesu portret perfect facut de HumanitasTransformandu-se in “organizatorii conferinţei” de la casa Universitarilor cu tema ultimei (speram) carti a eseistului, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas, 2012), Facultatea de Teologie ortodoxă din Cluj-Napoca şi Arhiepiscopia ortodoxă a Vadului şi Feleacului şi Clujului devin practic marunti agenti de publicitate ai fostei Edituri a Partidului, “Humanitas”, manageriata azi de “filosofeanu’” G. Liiceanu (apud Dinu Patriciu, fostul patron al “Adevarului” si al dlui A. Plesu). Zglobiul A. Plesu, care, la varsta lui, are manifestari “voluptoase” alaturi de Nicolae Manolescu, Lucian Boia, Livius Ciocârlie, H.-R. Patapievici, Andrei Cornea, Valeriu Stoica şi Dan C. Mihăilescu, (apud Humanitas – vezi foto dr si video recomandat de elitista Editura), dupa ingeri si vampiri s-a gandit sa mearga pe urmele unui Dan Puric sau Klaus Kennneth si a altor epigoni versati moldo-vlahi, direct la inima credinciosilor, cu o… poveste. Asa subintituleaza el Adevarul si Parabolele lui Iisus. Girul i-l da “IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei”, chiar daca doar cu font 13.

““Parabolele lui Iisus” au rezistat binişor şi în vremuri mai grele ca ale noastre. Ni s-a părut că trebuie să li se dea o şansă şi acum, că în nimbul lor respiră, tenace, teme şi soluţii fără dată şi fără patină muzeală.”, spune A. Plesu cu larghete in prezentarea sa “Humanista”. Intelegeti: dlui Plesu si dlui Liiceanu, alias Siegfrid, aka Marcello, zis si “Lulu”, “li s-a parut” ca “trebuie sa mai dea o sansa” Noului Testament, o chestie cam invechita (deh, ”De 2000 de ani”!) care ar avea si o oarecare “patina muzeala”. “Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum – membru PCR de la 19 ani – pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va socoti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez.”, scria A. Plesu intr-un eseu catre tovarasul secretar general al Partidului Comunist Roman, N. Ceausescu. Asadar, acum, marinimosul domn Plesu, cel care ii cersea o sansa “odiosului” domn Ceausescu, ”ii mai da”, el, ”o sansa”, lui… Iisus!

“Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata.” – Parintele Steinhard despre Plesu si Liiceanu, comparati cu sectarii pidosnici care se dedulceau la orgii “intelectuale”, in articolul “Catarii de la Paltinis” (nu catârii, desi merge si-asa).

Nu stim daca A. Andreicut a si citit cartea de povesti a Editurii “Humanitas” inainte de a face aceasta generoasa invitatie care speram, tot pentru A. Plesu, ca se va solda si cu un grandios ospat, pardon, excurs “intromisiv” anamnezic in “rezistenta prin mancare”. Insa daca si-ar fi adus aminte de vorbele celui pentru care a fost urmarit de Securitate (pana la un punct) despre gruparea catarilor de la Paltinispoate ar fi fost putin mai circumspect. Ca portal care l-a sustinut pe A. Andreiuc – zis “Ionica” – atunci cand a fost, din nou, atacat pe motive de colaborare cu Securitatea, ne oferim sa-l ajutam in continuare: “Marti 28 august 1984 – Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal.  Hmm. Deci parintele Nicolae, scriitor si martir crestin, fost detinut politic si monah la Manastirea Rohia, a fost perchezitionat si hartuit de Securitate dupa ce a publicat in Revista Familia articolul sau critic fata de lucrarea sectara de la Paltinis… Desigur, o coincidenta pur securistica. La fel cum se poate numi si faptul ca dizidentul de Heidelberg are ca tovarasa de viata o fosta agenta DIE: Catrinel “Maria” Petrulian-Plesu. Sau, o alta “coincidenta”: ca Liiceanu a refuzat sa-i publice Parintelui Steinhard ”Jurnalul fericirii” dupa 1990, doar pentru a se zgaria pe ochi dupa ce a vazut tirajele fantastice obtinute de marturisirile evreului romanizat si increstinat in temnitele comuniste.

Dar, daca a uitat de aceste “mici amanunte” oare A. Andreicut nu a citit de doua ori titlul dlui A. Plesu? Hai sa o luam semantic, desi “Ionica” ar trebui sa stie sensul cuvintelor. Sa citim impreuna: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. Inalt Preasfintite Andrei, sunt parabolele lui Iisus o poveste? Adevarul este o poveste? Dar ce sunt parabolele? Din cate stiu eu, ca simplu pacatos, parabolele sunt invataturi, pilde. Iar Adevarul este unul singur: Iisus, Mantuitorul nostru. Nu prea poate sa fie nici “poveste” nici ”ca poveste”. Dar haideti sa ne uitam impreuna la intelesul cuvantului poveste, conform DEX: “Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ” Dar si, la sinonime: “ 1. v. narațiune. 2. v. basm. 3. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 4. v. chestiune. ” Si acum sa citim din nou titlul cuplului Plesu-Liiceanu: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca inventie”. Nu, poate nu vad bine. Sa mai incercam o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca minciuna”. Hmm. Inca o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca gogoasa”. Adica ce ne vinde eseistul A. Plesu, lautarind manelistic Noul Testament, carevasazica dupa ureche, la brat cu nevoitul A. Andrăcuţ, pardon, Andreicut…

PS: Dl A. Plesu este, pe langa blogger “Adevarul” si director ”Dilema Veche” si rector al Colegiului Noua Europa – pseudo-academia de Harry Potteri gen Ungureanu si Neamtu – dar si un fel de presedinte al “Institutului de Istorie a Religiilor“, infiintat de Andrei Oisteanu prin Emil Boc si Traian Basescu, lacas para-cultural pus sub egida Academiei si unde se studiaza, printre altele, despre “The Jews of the Mediterranean”, despre “corpul eshatologic” potrivit tradiţiei zoroastriene si despre Utilizarea magico-rituală a plantelor psihotrope în spaţiul carpato-dunărean – “Religie si narcotice”. Daca credeati ca dl A. Plesu a produs lucrarea “Parabolele lui Iisus” de amorul artei, ei bine, nu-i chiar asa. Desi are toate tablele functiilor sale pe umeri, dl A. Plesu a apelat la Institutul de Studii Avansate din Berlin – The Wissenschaftskolleg zu Berlin (acelasi care l-a dezbracat pe Patapievici de doctoratul imaginar in baza caruia obtinuse fraudulos o bursa la Berlin) de unde, ca si Patapievici, a obtinut o bursa consistenta pentru 2012 si 2013 pentru studierea…  “Parabolelor lui Iisus. O polemica impotriva ideologiei” (?!). Hmm, deci nu mai e “ca poveste”?

Dar sa mai citim si parerea altora despre dl. A. Plesu. De exemplu a lui C. Noica via Isabela Scraba:

Dacă am încerca să găsim prin ce se  caracterizează aportul adus de Pleşu la cultura română, rămânem în mijlocul  drumului în plină dilemă, sau, cum elegant s-a exprimat C. Noica, în “interval”,  din pricina lăutărismului contribuţiilor sale aşa-zis filozofice, de istoria  artei, sau de istoria religiilor: “În istoria artelor nu se recunoaşte, în  Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără  sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxe, în interval” – (Noica în Jurnalul de la Păltiniş, C.R., 1983, p.100).

Un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri: A. Pleşu

de Isabela Vasiliu-Scraba

Integral la Ziaristi Online

Nota: Urmand recomandarea Editurii Humanitas am mers pe YouTube pentru a-l viziona pe Andrei Plesu in piesa Read a Book (Dirty Version)

No Comment

Andrei Plesu - Dirty Version

“Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?

“Cum imi scria cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD” intr-o postare recenta pe “Contributors”, in era internetului nimic nu dispare, totul se pastreaza.” – V.I. Tismaneanu, blog personal

“Un cititor cu care s-a intamplat sa fiu uneori in dezacord, dar ale carui cunostinte istorice si tehnice (in special pe tema noilor tehnologii comunicationale) sunt remarcabile, deci cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD”, imi scria mai demult: “In era internetului, formula clasica ‘Nimic nu se pierde, totul se transforma’” devine ‘Nimic nu se pierde, totul se stocheaza’” Reiau mai jos, cu cuvenitele multumiri, scrisoarea postata de domnia sa…”. – V.I. Tismaneanu, blog Con-tributors

Pomenirea apreciativa, in repetate randuri, de catre dl Tismaneanu, a acestui comentator al sau de pe platformele unde presteaza – si unde, trebuie sa recunoastem, de cele mai multe ori cititorii sunt mult mai inteligenti decat “contributlersii” – m-a facut sa caut ce lucruri deosebite scrie pseudonimul “Hannibal Lecter, MD” din moment ce ditamai “profesorul” de marxism-leninism este atat de galant cu el. Oare ii este frica de el? Si ce am gasit m-a cutremurat cu adevarat: “Hannibal Lecter, MD” chiar are o groaza de cunostinte, din moment ce il lasa fara replica pe Tismaneanu dupa ce ii prezinta niste informatii-bomba despre persoana sa, Patapievici si Pacepa. Dar, mai exploziv decat acest Coktail-Molotov de date este o acuza extrem de grava pe care i-o aduce direct lui Tismaneanu, si anume ca “condamnatorul” comunismului a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, mintind ordinar asupra statutului sau de “refugiat politic”. Faptul a fost descoperit de organismul ONU, ceea ce a dus in final la respingerea acestei pretentii desi pana la descoperirea falsului Tismaneanu incasase stipendii lunare! Schimbul de comentarii si informatii este de-a dreptul socant, asa ca il redau fara alte interventii – desi nu sunt de acord cu toate asertiunile lui HL MD -, cu rugamintea catre “Hannibal Lecter, MD” de a-si duce pana la capat afirmatiile. Oriunde, in lumea civilizata, ascunderea unor ilegalitati crase se considera a fi tainuire si chiar complicitate la infractiune. Ca sa nu mai vorbim ca este de-a dreptul imoral. Ceea ce este valabil si pentru Tismaneanu care, dupa cum veti citi mai jos, detine de la “Hannibal Lecter, MD”,  in cazul “doctorului” Patapievici, dovezile indubitabile ale falsului facut de acesta fata de Fundatia Mellon, unde a pretins ca are doctorat desi nu il avea, pentru a putea incasa o bursa post-doctorala de mii de euro. Nu in ultimul rand – si aici ma adresez doar lui “Hannibal Lecter, MD”, pentru ca cazul siecuristului Tismaneanu e incurabil – misiunea oricarui om pe pamant ar trebui sa fie slujirea Adevarului. Cu incredere, redau mai jos acuzele documentate ale lui “Hannibal Lecter, MD”  la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa (alaturarea nu pare a fi deloc intamplatoare):

“Hannibal Lecter, MD spune:

Daca imi permiteti, as mai da cateva exemple de “sinecura ” :

1) sinecura este atunci cind n-ai alt talent decit ca esti “tarentata” si ti se aranjeaza un loc caldut in Parlameentul European

2) sinecura este atunci cind nu ai doctorat ,dar pretinzi ca il ai,minti Fundatia Mellon si obtii prin fals in documente , mii de euro in timp ce tu esti la Buc. ,parte din comisia Tismaneanu.

3) sinecurist este acela care, in anii ’80, aflandu-se in occident, pretinde a fi in pericol daca se intoarce in RO, stiind bine ca nu e adevarat si ca a stat pe roze. Cere a fi considerat political refugee si traieste luni de zile pe banii United Nations High Comissioner for Refugees. Apoi e respins ,but who cares, banii au fost papati si sejurul gratis a fost realizat.

4) sinecurist e acela care primeste o functie babana la IICMER ,nu face nimic dar se lauda cu masina cu sofer la scara si sederi in hoteluri 5 stars.–ast ape banul public.

Ei, si ar mai fi exemple–, daca se doreste si platforma permite (!) mai pot da vreo cateva sute !

Hannibal Lecter , MD spune:

Da’ de ce ma rog frumos, imi cenzurati comentariul ? Ce, nu e adevarat ce-am scris ? Este acolo vreun neadevar ? Nu este pe linia comentariului dvs. la care doar am raspuns ?
Va rog insistent sa-mi explicati cenzurarea comentariului. Multumesc.

Nimeni nu va cenzureaza. Da, sunt acolo neadevaruri, probabil nascute din informatii lacunare ori chiar din dezinformarile diseminate pe unele bloguri pe care prefer sa nu le mentionez. N-am acum timp sa le demontez. Cum sunteti un virtuoz al cyberspace-ului, stiti Dvs cum sa le verificati :) Plecam, evident, de la premisa bunei credinte.

Aveti parerile Dvs, foarte bine. Sa revenim la subiectul articolului.

Hannibal Lecter , MD spune:

1) comentariul a disparut, pentru o perioada, din stadiul de “in asteptare ” –apoi a reaparut. De asta l-am scris pe cel de-al doilea.

2) revenim la tema articolului, sigur, dar dvs. ati trecut la “sinecuri” si nu am facut decit sa va raspund, completind cu alte exemple.

3) scrieti ca sint neadevaruri pe care le-am preluat fara sa le verific de pe bloguri ? Domnule profesor, eu intotdeauna lucrez cu documente originale, nu cu zvonuri de pe blogosfera. Sa le luam pe rind si demontati cind aveti timp :

a ) fata lui Basescu a fost trimisa la Bruxelles si boyfriend la Paris numai pt. ca era ” tarentata”. Ce documente doriti ca proba ?

b) Patapievici este un infractor care a devalizat fundatia Mellon. Cu niscaiva saptamani in urma v-am dat, privat, documentele, provenind de la susursala din Germania a fundatiei. A mintit sub semnatura ca ar avea doctorat si astfel a obtinut o bursa de mii de euro, in 2006. A luat banii si nici n-a mai stat pe acolo, venind la Buc. sa lucreze la comisia Tismaneanu. Documentatia ce v-am dat-o provine de la fundatie. Asta nu e zvon pe blog, e document al fundatiei. In mod normal, intr-o tara civilizata, fundatia ar trebui sa faca plingere la FBI si numitul arestat la aeroport cind vine in USA. Dar Fundatia Mellon procedeaza precum bancile care se rusineaza cind iau teapa, si prefera sa taca, ca sa nu rada lumea de ei.

c) pentru false refugee issue, spre deosebire de altii care scriu dupa ureche , eu am avut in fata ochilor documentele. Daca trebuie, le pot obtine din nou, dar eu zic sa o lasam asa, sa nu se incalzeasca atmosfera.

d) Mihai Neamtu s-a laudat cu masina la scara si sofer si sederi la hoteluri de 5 stele –pe vremea cind era la dvs. la IICMER. Adica gura lui a spus asta —si precum stiti, gura pacatosului …….

Domnule profesor, eu nu lucrez cu zvonuri. Dvs. de multe ori lucrati cu aspecte pe care le preluati fara a le verifica. Un exemplu : Pacepa. Ati scris de nenumarate ori : Fuga lui Pacepa, THE escape , etc (special am pus capital letters). Ca si cum ar fi un fapt verificat si confirmat  Ati fost dvs. acolo, in acea noapte de pomina din 28.7 ? Nu jos, in holul hotelului, ci sus, in camera si mai ales la etaj ? a fost fuga sau rapire ? oooops , CIA nu face asa ceva , cine a mai auzit ?!?

As a gesture of good will si ca sa nu mai banuiti oamenii (macar unii) ca scriu dupa ureche, am sa va trimit, privat, acces la documente scrise de Pacepa cu propria sa mana, in primele sale ore de captivitate. Le veti avea intre propriile dvs. degete. Cititi atent, printre rinduri si in spatele cuvintelor, and then decide for yourself. Sa-mi spuneti doar la care adresa (electronica) doriti sa primiti.

PeSe —sa moara de ciuda cei de la Georgetown & LW”

Sursa: Contributlers-Inapoi la Neanderthalul securist: Pompierismul patriotard al profesorului Marga

Documentare: De la doctoratul lui Patapievici la plagiatul lui Pal Schmitt si inapoi, la impostura unui infractor cultural. Corespondenta deschisa cu Ziua de Vest si Wissenschaftskolleg zu Berlin

Dinu Zamfirescu scoate nota de plata pentru trepadusul Mihail Neamtu si pentru “Marele Ofiter” Vladimir Ilici Tismaneanu, cel care trambita: “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie”

“Mahalaua inepta” de “patibulari” l-a platit pe Tismaneanu cu zeci de mii de dolari pentru conferinte ICR in intreaga lume. Patapievici a semnat deconturile uriase obtinute din pensiiile si alocatiile taiate de Basescu si Boc. Traiti bine?

Patapievici, plagiat dupa metoda Ponta: “Ochii de sticla ai Beatricei”. Filosoful maghiar István Aranyosi demonstreaza ca presedintele ICR a plagiat dupa Culianu, Osserman, Peterson si Egginton intr-un volumas Humanitas premiat de USR

Cand am publicat, in premiera, faptul ca Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a lasat sa se inteleaga timp de 12 ani ca are un doctorat in filosofie, beneficiind si de o bursa post-doctorala la prestigiosul Institut pentru Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin, alaturi de nu mai putin renumitul “dr” in turnatorie Sorin Antohi, distinsul intelectual al cuplului Plesu-Liiceanu a proferat o serie de calomnii cu iz penal. Citez: “Blogul lui Roncea este o sursă clară de dezinformare. Roncea este un infractor, antisemit şi antiromân. El este în război cu mai multe organizaţii şi persoane din ţară. Ce poţi pretinde de la un om care mi-a falsificat fotografia şi m-a transformat în Hitler”, a spus Patapievici cotidianului Ziua de Vest. Aici, ca de obicei de altfel, Patapievici are o cadere de logica: daca as fi un “infractor antisemit” ar inseamna ca l-as adula pe Hitler, deci implicit pe el cu mustacioara. “Monser, esti tampit!”, ar spune Caragiale. Ulterior, atat Institutul de Studii Avansate din Berlin cat si Universitatea de Vest din Timisoara, ca urmare a dezvaluirilor mele, au fost silite sa retraga de pe site-urile academice titlurile lui Patapievici de “Prof. Univ. Dr.” inchipuit. Deci, se pare ca am fost, totusi, o sursa de informare pentru cei inzestrati cu un minim bun simt si o oarecare responsabilitate profesionala.

In acelasi timp, filosoful Constantin Barbu, discipol al marelui Constantin Noica, a sustinut negru pe alb ca Patapievici nu este numai impostor ci si plagiator: Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu. Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” . Constantin Barbu a dovedit separat si plagiatul lui Gabriel Liiceanu, vezi Gabriel Liiceanu a plagiat in Teza sa de Doctorat 32 de pagini din Constantin Noica. Securitatea a interceptat marturia filosofului. PLAGIICEANU DOVEDIT. Ca sa nu existe o discriminare pozitiva etno-culturala, Constantin Barbu anunta ca urmeaza si marele plagiat al lui Andrei Plesu!

Ciudat, camarila intelectuala de sinecuristi aflati in coada cometei prezidentiale, nu s-a revoltat de loc, ca in cazul micului plagiator Victoras Ponta. Eh, iata ca acum, un filosof maghiar, Istvan Aranyosi, profesor la prestigioasa Universitate Bilkent, din Ankara, si autor al unui capitol al volumului Idolii forului, demonstreaza ca Horia Roman Patapievici a plagiat folosind “metoda Ponta”. Adica furand texte si idei, in principal din Culianu si Egginton, si expediindu-i apoi pe cei doi la “printre altii”, in bibliografia de la coada brosurii sale “Ochii Beatricei” (56 de pagini!), altfel volum(as) de “mare succes”, publicat in doua editii, unde altundeva decat la colegul sau din GDS, Plagiiceanu, supranumit Liicheanu-Liigheanu?! Si, culmea!, volumas premiat in 2005 de catre Uniunea Scriitorilor din Romania, poate ati ghicit, a dlui Manolescu. O brosura de 56 de pagini, de fapt o conferinta transcrisa! Sa ne mai miram ca Cartarescu este “unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”, apud Tismaneanu?

Ma intreb ce-o sa zica Patapievici acum de dl Istvan Aranyosi? Ca este membru al Partidului Crucilor cu Sageti?

Haideti sa studiem noile dovezi de plagiat in cazul impostorului cu staif Horia Roman Patapievici, asa cum sunt ele prezentate pe platforma de idei si dezbateri filosofice Calculemus, dovezi preluate si prezentate si de Cotidianul.ro:

Ochii de sticla ai Beatricei

In urma cu doi ani am raspuns pe blogul Calculemus unui atac importiva mea, cauzat de publicarea capitolului meu din volumul Idolii Forului (redactori: Sorin Adam Matei si Mona Momescu, Editura Corint, 2010). Atacul venise din partea lui Andrei Cornea (“Idoli si idolatri (II)”, Revista 22, 22 Iunie, 2010), care scria la acea vreme:

“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.

Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In raspunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.

Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.

Andrei Cornea sustinea sus si tare intr-o discutie online cu Sorin Adam Matei ca volumul Ochii Beatricei (Humanitas 2004, 2006), al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante.

Problema este ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics — December 1979 — Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:

“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dante’s Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”

(Traducere: “Descriem (in acest articol, NB) trei metode diferite de a vizualiza “universul inchis” S3 si scoatem in evidenta pasaje din Divina Comedie a lui Dante care sugereaza ca Dante isi vizualiza universul in acelasi fel, adica tratandu-l, topologic vorbind, drept un univers S3”.)

Desigur, Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti insa doar la bibliografie, fara sa-i mentioneze in text, sa indice clar parafrazele si sursa analogiilor si sa citeze ceea ce este de citat. Mai mult, se vaita (Ochii Beatricei, pp. 51-52) la sfarsitul cartuliei sale (aceasta avand doar 56 de pagini, adica in jur de 20 mii de cuvinte) cat de rau ii pare ca altii au mai spus exact ceea ce el a descoperit despre Dante. Desi este extrem de improbabil ca cineva sa descopere exact aceleasi idei extrem de ineresante si originale pe care altii le-au scris deja, nu este imposibil; dar este total neprofesional, diletant si ridicol sa insisti sa publici cartea, in special refuzand sa indici foarte exact sursele (cartea nu are note de subsol deloc, cu exceptia uneia care indica faptul ca volumul se bazeaza pe o conferinta sustinuta de catre Patapievici)

Ochii Beatricei a castigat in 2005 premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este aproape zero. Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul autohton ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann, ceea ce este complet fals.

O alta sursa a lui Patapievici, nementionata nici macar la bibliografie, este primul capitol din cartea lui Ioan Petru Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein (Boston: Shambala Publications Inc., 1991) — analogia lingurii (vezi citatele de mai jos). Culianu insusi il parafrazeaza pe Edward Abbott, autorul unei faimoase carti care discuta idea unei lumei bidimensionale si a lumilor multidimensionale, Flatland. A Romance of Many Dimensions (1884). Bineinteles, Culianu nu comite plagiatul de care se face vinovat Patapievici in Ochii Beatricei (il citeaza pe Abbott in text, iar analogia cu supa si lingura ii apartine, Abbott utilizand o alta analogie, cea a perceptiei unui triunghi ca o linie dreapta variind in lungime in lumea bidimensionala).

In cele ce urmeaza am sa dau cateva citate comparative din Patapievici, pe de o parte, si Egginton si Culianu, pe de alta, din care reiese foarte clar nivelul de “originalitate” al intelectualului amator autohton. Traducerile din engleza in romana imi apartin. Cartea Ochii Beatricei am cumparat-o online, sub forma de E-book, de pe site-ul commercial al editurii: https://www.libhumanitas.ro/horia-roman-patapievici-ochii-beatricei-humanitas-2010-ebook.html

Patapievici Ochii Beatricei, p. 44:“Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 196:“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body.”(Traducere: Daca sfera ar fi sufficient de mica, v-ati confrunta cu niste efecte bizare, cum ar fi perpetua reintoarcere in acelasi loc pe care care tocmai l-ati parasit, in ciuda faptului ca nu v-ati schimbat directia de mers. Sau daca sfera ar fi foarte mica, ati putea sa va scarpinati propriul spate prin simpla intindere a mainii in fata.”)
Patapievici, Ochii Beatricei, p. 46:“Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar manca din ea. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mananca. Ce vad eu este ca apare un punct, momentul in care lingura patrunde in supa, apoi o linie curba care se mareste pana la diametrul maxim al lingurii, dupa care intersectia lingurii cu suprafata supei se micsoreaza si devine iarasi un punct—momentul in care lingura se desprinde de suprafata supei. Dupa care apare din nou un punct si asa mai departe, pana la miscarea inversa.” Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, p. 18-19:“Essentially, according to his ideas a flat being living on the surface of the soup I am preparing to eat would experience (painfully, I suppose) the spoon crossing his or her space as a simple line whose size varies in time. (…) for the soup creature, the spoon is a crazy and unpredictable transformative two-dimensional (2-D) being that appears and disappears out of nothing and whose shape shows uncanny changes over time.”(Traducere: “In esenta, potrivit propriilor conceptii, o fiinta plata traind pe suprafata supei pe care ma pregatesc sa o mananc ar percepe (in chip dureros, presupun) lingura care intersecteaza spatiul sau drept o linie simpla a carei lungime variaza in timp. (…) pentru creatura de pe suprafata supei, lingura apare drept o entitate tansformativa bidimensionala (2-D), ciudata si impredictibila, care apare si dispare din nimic si a carei forma prezinta schimbari stranii in timp.”)
Patpievici, Ochii Beatricei, p. 44-45:“Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului.” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 197:“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”(Traducere: “In timp ce ne exersam vederea inspre locurile indepartate ale spatiului, ne uitam simultan si inapoi in timp, astfel incat  lumina care a calatorit cel mai departe este in acelasi timp si cea mai timpurie, iar uniformitatea pe care o vedem la marginile cosmosului vizibil este uniformitatea cosmosului insusi la putin timp dupa nasterea sa.”)
Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc!” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 195:“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius”(Traducere: “Nu propun o intepretare naiva a trecutului prin prisma imaginii noastre prezente, sustinand ca Dante a fost un geniu al matematicii”)
Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!” Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 198:“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe — representing, of course, God — coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.”(Traducere: “Pentru Osserman, aceasta imagine este o uimitoare versiune a retro-versului, in care punctual luminos pe care poetul il descrie ca fiind in centrul unversului — reprezentandu-l pe, bineinteles, pe Dumnezeu — coincide in mod perfect cu Big Bang-ul din cosmologia contemporana”)

In cazul in care cineva are dubii ca aceste pasaje indica plagiat, sugerez acesarea paginii Harvard University dedicata definirii si analizei tuturor tipurilor de plagiat

István Aranyosi

“Curentul” Roncea Ro si “propaganda anti-ICR” a lui Mihai Gadea de la Antena 3 il zguduie in Dilema pe Mircea Vasilescu, cel mai sexy intelectual al lui Plesu. Caricaturistul Devis Rebu ii tine isonul si il ataca suburban pe artistul Eugen Mihaescu

“Din păcate însă, acest model de instituţie normală este tratat prosteşte şi de politicieni, şi de o parte a presei, şi de un segment de public care a fost expus, ani la rînd, propagandei deşănţate a unor indivizi din mass-media – de la Victor Roncea la Mihai Gâdea –, care sînt incapabili de o discuţie argumentată. Ei ştiu doar să lanseze atacuri şi campanii defăimătoare. Decizia Guvernului de a trece ICR în subordinea Parlamentului este în bună parte consecinţa acestui „curent“ aberant al opiniei publice…”, am aflat ca a scris in Dilema mogulului filo-rus Dinu Patriciu redactorul sef Marius Vasilescu, proclamat “cel mai sexy intelectual” al lui Andrei Plesu (?!), un serios concurent de-al scriitoarei de top si top-less Mihaela Radulescu (foto “in familie”, alaturi de clientul ICR, Cacartarescu). Editorialul lui Vasy in care e cainat bietul Pata este intitulat nici mai mult nici mai putin decat “Adevărul despre ICR şi H.-R. Patapievici“. Sa fi fost vorba in titlu de ziarul “Adevarul” al aceluiasi stapan, caci e clar ca nu a avut timp sa afle adevarul chiar de la tatal si mama-omida intelectuanalilor lui Patriciu, bulibasa Plesu, pentru ca academicianul Buzura dezvaluie ca, in ceea ce priveste ICR, rectorianul Plesu avea aceeasi viziune cu premierul Ponta, dorindu-l la sanul Parlamentului (vedeti Dezvaluirile lui Augustin Buzura despre ICR: Plesu voia sa stea sub Parlament. Despre Patapievici: “Ziua, om de știință, noaptea, prostituată!” »). Deci, iata, o noua dilema, ba chiar o trilema, ca tot am auzit ca la Dilema vara asta se poarta trisexualitatea, politica desigur. 🙂

Dincolo de brasoavele lui Vasy despre Pata si ai lui nu pot decat sa ma amuz cum amploaiatul lui Patriciu pune in aceeasi balanta spatiul meu de activitate publicistica – Blogul Victor Roncea – cu ditamai uzina de presa care este Antena 3 cu al sau realizator vizibil seara de seara, jurnalistul Mihai Gadea, director totodata peste afacerea de milioane a trustului Intact, aflata azi in topul audientei TV din Romania. Multumesc, ce sa zic?! Sunt onorat, desi eu am scris intotdeanua despre profitorii tuturor regimurilor mai mult pentru Basescu, ca sustinator – unii zic tampit – de-al lui, si nu incasand salariu de la devalizatorul Romaniei Patriciu, ca Marius Vasilescu sau de la Voiculescu, ca Mihai Gadea (sau incasand 1.000.000 – un milion de euro de la Vintu, ca colonelul Turcescu)! Macar, vorba dilematicului, am creat un curent. Ceea ce, un om de valoarea fizicianului scatofag Horia Roman Patapievici nu a reusit inca, in ciuda resurselor sale – materiale nu intelectuale -, nelimitate. Asemenea, Plesu si Liiceanu. Sa luam, de exemplu, modelul filosofului legionar Noica, de la care se revendica, pentru PR si marketing, atarnatorii de la Paltinis si de la a carui nastere se implinesc astazi 103 ani fara nici o manifestare publica, academica, din partea profitorilor lui, Pat si Patason, alias Lesu si Pliiceanu, mai cunoscut drept Liicheanu, Liigheanu sau Plagiiceanu. Unde sunt sutele de oameni care-i cauta si urmeaza zilnic, unde este curentul literar, eseistic, filosofic pe care l-au creat, in cei 22 de ani de ocupatie de tip sovietic a spatiului cultural romanesc? Iata, inca o dilema pe adresa lui Mariusica cel sexyca.

Din aceeasi gama dilematica se remarca si un alt aparator al Pataplesului, recte caricaturistul Devis Grebu, alias Devil Rebu, care m-a portretizat si pe mine intr-o serie de ipostaze simpatice prin caricaturile lui de presa (vedeti aici, aici aici si aici), pe vremea cand era platit de cel de-al doilea mogul filo-rus din tabara anti-Basescu si anti-Romania: Sorin Ovidiu Vintu, sponsorul Volvo-ului de sub fundul lui Patapievici, conform Agentiei Nationale de Investigatii. Iata ce a putut sa debitez sustinatorul aferatului Patapievici, finutul sinecurist ICR, unei cunostinte de-a mea din spatiul online:

Elegantul intelectual ICR Debil Rebu despre un jurnalist roman si munca lui: “blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea” 🙂

“Socat fara margini la descoperirea unei postari laudative a unei poze a “capitanului” Zelea etc… cu nu stiu (si nici nu ma intereseaza ) ce ocazie/aniversare a miscarii legionare, preluata de unul/una dintre voi (ezit/evit sa identific – deocamdata – autorul/oarea) de pe blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea ( frate-sau nu-i mai breaz ). Credeti-ma, ii stiu bine pe amandoi, mai ales pe acest imund Victor si, de altfel sunt convins ca si cei de mai sus dintre voi care profeseaza in domeniul jurnalismului il/ii stiu nu mai putin bine decat mine. In consecinta vreau sa cred, chiar sper din toata fibra sufletului meu ca postarea a fost facuta din neatentie, iar legatura pe acest spatiu cu scarba sus-amintita se datoreaza naivitatii si/sau superficialitatii in alegerea celor cu care doriti sa comentati, sa compatimiti, sa sustineti cauze drepte in comun, sa nu va fie rusine sau chiar sila de a va afla alaturi, in orice situatie… Dar, inca socat profund de descoperire, m-am precipitat pe blogul cu pricina si, in afara constatarii – cu sila – a catorva scarbosenii (texte scrise la adresa lui Patapievici de catre Eugen Mihaescu, un xxx, xxx, xxx, xxx/xxx, xxx, un xxx de xxx pe care il cunosc personal mult mai bine decat pe Roncea ) si a unei multitudini de ode legionare proprii sau combinate cu un alt blog legionar – “ZiaristiOnline.Ro“… am constatat cu stupoare ca avem un numar impresionant de “prieteni comuni”, voi. Acest surprinzator fapt m-a determinat sa va transmit de indata “numai” trei vome dezgustatoare preluate de pe aceste bloguri, care – sper – va vor lamuri ( daca nu cumva erati deja ) asupra acestui personaj cum nu se poate mai nociv. Vi le trimit si astept – cu nerabdare (fara intarziere) – v-o cer chiar, din prietenie si apreciere – reactia voastra individuala imediata cu privire la relatia voastra cu “el”, de acum incolo. Multumesc pentru intelegere. – Devis Grebu

Urmeaza cele trei “vome”, de fapt o dezvaluire despre plagiatul lui Cartarescu si doua opinii simpatice ale academicianului onorific Eugen Mihaescu, pentru a caror transmitere in spatiul online ii multumesc dlui Rebu, ca-mi face reclama :). Respectiv, parca:  Mircea Cartarescu – Nascut Plagiator. Dovezile debutului de plagiator al Mang-ului lui Manolescu, Liiceanu si Patapievici. FACSIMILE cu primul plagiat si un prim document de la CNSAS. Faruri, Vitrine, Fotografii copiate din Tristram Shandy si Inapoi la Patapievici. Artistul Eugen Mihaescu, Membru de Onoare al Academiei Romane, in exclusivitate pentru Ziaristi Online: PATA(pievici) DE PE ICR si Artistul Eugen Mihaescu catre Horia Roman Patapievici: “Cu un pai îţi voi frânge cocoaşa!”. Un pamflet antologic: CONTORSIONISTUL

Domnul Eugen Mihaescu, artist plastic anticomunist faimos in intreaga lume, il pune la punct pe scremutul g/rebut al lui Patapievici: “Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez”

“Acest individ ar fi trebuit sa se numeasca REBU si nu Grebu si e ilustrarea proverbului: “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!” L-am ajutat cand a ajuns la New York (dupa ce si-a lasat samanta pe doua continente si si-a parasit progeniturile in Israel si Franta) si l-am prezentat la “The New York Magazine”. Acolo a avut proasta inspiratie sa ceara sa fie favorizat pentru ca, vezi Doamne, e evreu. J.C.Suares, (care si el e evreu!) – amicul meu – n-a vrut sa lucreze cu el din acest motiv. L-am dus apoi la Jerelle Kraus care era art director la “The New York Times” in acea perioada si care l-a si gazduit pana nesimtitul i-a spus de la obraz ca nu-i mai plateste chirie daca nu ii da de lucru. In fine, mizerii din astea. Apoi a inceput sa scrie la toata lumea ca ii fur ideile si, bineinteles, i-a scos din sarite pe toti redactorii care au incetat sa-l mai solicite. Pentru toate astea sunt vinovat eu, se pare, din moment ce ma injura in halul asta. Nu e prima data ca sunt astfel “rasplatit” si nici ultima data! Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez. Un nenorocit, unul dintre sutele de mii de evrei care s-au intors in Romania ca sa o praduiasca si sa ne insulte din nou.

Eugen Mihaescu

Vedeti aici cateva dintre lucrarile artistului plasitic, fost senator si ambasador al Romaniei la UNESCO

In incheiere iata un cuvant omagial inaltator al unui adevarat discipol al marelui Noica, academicianul Alexandru Surdu:

Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti analizeaza plagiatul lui Ponta cu rectorul Mircea Dumitru, care a “tradus” din germana lucrari de Wittgenstein pentru Liiceanu fara a sti… limba germana. DOVADA fraudei Humanitas din varful UB

Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a intrunit astazi, din nou, pentru a analiza plagiatul lui Victor Ponta. Foarte bine! Dar cu cine? La cererea publicului (re)semnalam frauda rectorului UB, care ar trebui cercetata si sanctionata de aceeasi Comisie de Etica din care face parte chiar el (!):

Rectorul Mircea Dumitru, un impostor incompatibil cu pozitia de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fost redactor fraudulos la Humanitas si bursier al Colegiului lui Plesu, a refuzat sa analizeze Plagiatul lui Liiceanu dar l-a facut pe “Dr” Patapievici Dottore Honoris Causa la UVT

Rectorul Mircea Dumitru, un impostor incompatibil cu pozitia de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fost redactor fraudulos la Humanitas si bursier al Colegiului lui Plesu, a refuzat sa analizeze Plagiatul lui Liiceanu dar l-a facut pe “Dr” Patapievici Dottore Honoris Causa la UVT

Rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, este incompatibil, atat din punct de vedere moral cat si profesional, cu postura de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Mircea Dumitru a refuzat sa analizeze plagiatele crase al lui Gabriel Liiceanu, identificate de ziarul ZIUA in 2007, un caz cel putin la fel de grav ca cel privind plagiatul lui Victor Ponta: Cazul Liicheanu. Am reprodus deja cateva seturi de dovezi incontestabile privind plagiatele lui Liiceanu, cu sprijinul filosofului Constantin Barbu, discipol al lui Noica foarte cunoscut de Liiceanu din perioada Scolii de la Paltinis, la Ziaristi Online. Dar sa revenim la amoralul judecator de azi, Mircea Dumitru, dovedit, dupa cum veti citi in continuare, ca fals traducator din germana a trei lucrari filosofice de Ludwig Wittgenstein, aparute la editura Humanitas. Din prostie, membrul nostru fruntas al CNATDCU a recunoscut in propriul CV ca… nu cunoaste limba germana. Detalii, fulminante si aproape incredibile, mai jos.

Mircea Dumitru era in 2007 decan al Facultatii de Filosofie si membru vocal-instrumental al CNATDCU, primul in drept care ar fi trebuit sa solicite cercetarea acuzele de plagiat, insotite de dovezi, suspiciuni care troneaza in CV-ul ascuns al lui Liiceanu inca de la doctoratul sau plagiat din Noica, soldat cu un imens scandal la Academie, motiv pentru care a si trebuit sa paraseasca Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, gasind o pozitie oarecare la Institutul de Istoria Artei (!?), alaturi de prepusul sau, Andrei Plesu.

Insa tot in 2007, pe cand Mircea Dumitru era mult mai mutulica ca azi (cacofonie pe merit), decanul surd, mut si orb de atunci era si membru în “board-ul ştiinţific” al “New Europe College” (2002 – 2008), Colegiul rectorului Andrei Plesu, unde, in anii ’90, fusese si “fellow”. Insa tot in anii ’90, conform CV-ului sau, fostul instructor la  Casa Pionierilor Buftea, facea pe “redactorul principal II” la… Humanitas. Il vedeati pe marele filosof fara opera G Liiceanu judecat de un fost redactor “II” de-al sau, “fellow” de-al tovarasului sau A Plesu si co-autor de carte a trois cu inca presedintele ICR, HR Patapievici?

Este vorba de o brosura intitulata pompos carte, aparuta la Editura LiterNet, in 2005. Cu un numar impresionat de pagini (50!), tiparite cu un caracter de litera “prezidential”, volumul “autorilor” Plesu, Dumitru si Patapievici impresioneaza insa prin calitatea dilemelor enuntate in conferintele transpuse in “carte” de LiterNet: “În încheierea conferinţei sale, Andrei Pleşu se întreba de ce creştinismul, având o tradiţie de fineţe a judecăţii care părea să fie incompatibilă cu grosolănia persecuţiilor, a putut deveni intolerant, şi la fel şi Islamul, despre care am aflat că posedă un „tezaur de texte despre toleranţă”, care este „încă şi mai amplu decât cel creştin”. Într-adevăr, de ce?”, se intreaba, aferat, fizicianul Patapievici?

Faptul ca azi il judeca cu aplomb pe Victor Ponta, premierul ante portas suspectat de plagiat exact ca si Gabriel Liiceanu, nu l-a impiedicat pe Mircea Dumitru sa-l sustina la inceputul anului pentru Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timisoara pe un “doctor” inchipuit, prezentat ca atare timp de 12 ani!, inclusiv pe site-ul Universitatii de Vest, beneficiar fraudulos al unor granturi post-doctorale la Berlin, nimeni altul decat fostul sau coleg de carte a trois, Horia Roman Patapievici (Vedeti Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici). Ne intrebam pe buna dreptate, fara a putea iesi din dilema lui Patapievici: “Intr-adevar, de ce?”

Dar bomboana pe coliva deonto-ologismului lui Mircea Dumitru i-a pus-o chiar ieri ziaristul Ion Spanu, care a dezvaluit in Cotidianul ca distinsul filosof, pe cand era “redactor principal II” la Humanitas a tradus din germana doua (ba chiar trei!) lucrari complexe de filosofie ale lui Ludwig Wittgenstein fara insa sa si cunoasca… limba germana. Un caz mai rar de… “anamnesis”?

“În CV-ul său, depus la registratura Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru precizează că nu cunoaşte limba germană: „citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Wittgenstein, apărută în 2004, chiar înaintea filosofului Mircea Flonta”, dezvaluie Ion Spanu.

Cele trei lucrari “traduse” de Mircea Dumitru se afla prezentate si pe portalul Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti la sectiunea Lucrări publicate și activitate științifică – Prof. dr. Mircea Dumitru. Cu adevarat “stiintifica”. Iata-le:

7. Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 1993), în colaborare cu M. Flonta şi A. P. Iliescu
12. L. Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2001), în colaborare cu M. Flonta.
13. L. Wittgenstein, Cercetări filosofice, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2004), în colaborare cu M. Flonta.

“Traducerile” lui Mircea Dumitru sunt prezentate ca atare pe “Enciclopedia Wikipedia” in numeroase studii filosofice si pe site-ul Humanitas care, chiar anul acesta (!), a publicat a doua editie a volumului „Tractatus Logico-Philosophicus” in co-traducerea aceluiasi afon al limbii germane… Mircea Dumitru!

Ma intreb:

De ce l-a platit Liiceanu pe Mircea Dumitru daca nu a tradus o boaba din germana?

Cum se numeste, din punct de vedere penal, cel care instiga si participa la o frauda intelectuala si academica, recte acelasi Liiceanu cu editura sa, Humanitas?

Cine o sa se “auto”-sesizeze in acest caz de frauda academica si, repet, penala?

Tot CNATDCU? 🙂

Cititi si “Dr” Patapievici contra “dottore” Ponta. Care pe care? O autopsie vie pe marii plagiatori Patapievici, Plesu si Liiceanu, executata de discipolul lui Dinu Noica, Constantin Barbu

Liiceanu: “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”? Ce, bambilici? Din “tulburatoarele” cacofonii de gandire ale celor doi tata si mama-omida a plagiatorilor in serie, Lesu si Pliiceanu. A crescut “frontul unit”: CTP – Adevarul – EVZ

“Tulburătorul mesaj al lui Liiceanu către politicieni: Te culci cu sinuciderea lui Năstase și te scoli cu plagiatul lui Ponta”, este un titlu de anunt din Libertatea despre “tata-omida” al scenei de plagiatori care urmaresc meciurile zilei mai ales la loja si apoi mai scuipa cate o samanta in capul sclavilor lor din fosta presa romana. Articolul tip promo tiganesc, aparut in EvZ, face reclama la un alt site, iesit din portofelul lui Gyuri Soros, unde s-ar gasi “mesajul”. In “mesaj”, Liiceanu se caina cum a trebuit el sa se intrerupa din munca sa “filosofica” pentru “câteva gânduri răzlețe care, nepuse în pagină, mă făceau să mă sufoc”. “Un alt prieten – scrie auto-sufocatul – s-a oprit din scris la cartea despre parabolele lui Isus și acum compune articole furibunde despre felurile de trucare a realității pe care le trăim”. Ciudat intelectual, si “filosof” pe deasupra, care sa nu stiu cum se scrie numele Mantuitorului Iisus si prefera stalcirea lui in varianta necrestina. E drept, si din “frumosul nume Liiceanu” lipseste o litera. Sa o punem noi:  “mesajul” din putul gandirii lui Liicheanu este intitulat “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”. Vai, vai! Liigheanu nu este lasat sa joace. Ce? Sotronul? Table? Bambicili? Ca tot el spunea ca “a pierdut meciul nejucandu-l”.

“A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…”, scrie Constantin Barbu, fostul coleg de la Paltinis al celor doi filosofeni, Plesu si Liiceanu.

Vezi: Filosoful Constantin Barbu ii pune la zid pe plagiatorii in serie A Plesu si G Liiceanu, “cei mai importanţi figuranţi” ai zilei si filosofiei, care au uitat sa raspunda la intrebarea lui Noica: „care vă este opera, dragii mei?“. “Lăsați-ne să jucăm!”?

Interesant de observat ca “Adevarul lui Patriciu” (il stiti, cred: mogulul acela rau care a vandut petrolul romanesc rusilor si acum nu-l mai cerceteaza nici un Parchet) are aceeasi linie melodic-editoriala cu EvZ-iul lui Finkelstein, pardon!, Silberstein. “Apelul” lui tata (sau mama?) – omida Liiceanu (si-atunci Patapievici ce e?) este preluat la tag-ul https://www.adevarul.ro/taguri/victor_ponta unde se cere pe loc si imediat “DE-MI-SI-A” premierului. Pe chestiunea de plagiat, “desigur”, la fel cum o face, cu spumele de rigoare, si “procurorul natiunii”, rusofilul anticrestin CTP.  Ce simbioza desavarsita… Se vede treaba ca demantelarea Retelei Patapievici-ICR chiar “a recreat un front unit demult disparut”. Disparut din ochii orbilor de la SIE si SPP, poate… Interesant, cand a fost vorba de plagiatul lui Liiceanu, acelasi spumegant CTP a sarit chiar din baie in apararea tulburatorului fenomenolog, desi dovezile erau la fel de zdrobitoare ca si in cazul Ponta.

Cotidianul, in schimb, ne reaminteste de Scandalul Liicheanu si observa si cum plagiatorul confuz Plesu a copiat s-a inspirat dintr-o carte despre ingeri si a crezut ca autorul ei este… traducatorul. 🙂 Filosofia asta fara opera face ravagii. “Tulburator”, nimic de zis. Iata dovezile:

Politizarea plagiatului
Liiceanu şi Pleşu – două dosare ignorate cu grijă

În loc să fie o metodă de asanare a mediului academic, plagiatul a devenit în ultima vreme o armă politică prin care se urmăreşte distrugerea adversarilor.

Armata pedelistă trimisă la atac prin televiziuni insistă pe plagiatul lui Victor Ponta, solicitând retragerea doctoratului şi demisia din funcţia de prim-ministru. Foarte bine, dar de ce cazurile devenite celebre, în care nume sonore ale vieţii publice au beneficiat de o oarecare înţelegere, ba chiar de susţinere, cu toate că situaţia lor era cel puţin asemănătoare, n-au beneficiat de acelaşi tratament?

Prin selectarea pe criterii politice a celor ce urmează să fie anchetaţi pentru plagiat, poate fi compromisă însăşi ideea unei curăţenii morale în mediul universitar. Reluăm mai jos cazurile lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, asupra cărora nicio comisie nu s-a autosesizat până acum!

Gabriel Liiceanu l-a plagiat pe Heidegger

Încă din anul 2007, în două articole din „Ziua”, am demascat un plagiat de proporţii comis de Gabriel Liiceanu din opera filosofului german Martin Heidegger. La vremea aceea, între zecile de apărători ai „elitistului” de la Humanitas se afla şi Cristian Tudor Popescu, care, acum, în cazul Ponta, a devenit extrem de virulent.

În Notele sale la volumul Martin Heidegger – „Repere pe drumul gândirii”, Ed. Politică, 1988, Gabriel Liiceanu a copiat pur şi simplu un text din lucrarea „Sein und Zeit”, fără a pune pasajul respectiv între ghilimele şi, evident, fără a indica sursa acestuia.

Astfel, la p. 58 întâlnim acest text sub semnătura lui Liiceanu: „Utilizat în chip factic, «a-fi-în…» presupune un raport spaţial de conţinere: ceva se află, este conţinut în altceva: apa în pahar, haina în dulap, băncile în sala de curs… Extinzând un asemenea tip de raport spaţial, putem spune că băncile sunt în sala de curs, sala de curs, în clădirea Universităţii, aceasta, în oraşul Marburg, în landul Hesse, în Germania, în Europa, pe Pământ, într-un sistem solar, în spaţiul cosmic, în lume”. Niciun citat, nicio trimitere, ca şi cum textul i-ar aparţine lui Liiceanu!

Numai că textul este furat din… Heidegger, mai exact din „Sein und Zeit”, tradusă ulterior în româneşte de Cătălin Cioabă şi… Liiceanu! Iată pasajul furat: „Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiinţări care este într-o alta, precum este apa în pahar şi haina în dulap… Această relaţie de fiinţă poate fi amplificată. De pildă: banca în sala de curs, sala de curs în Universitate, Universitatea în oraş şi aşa mai departe până la banca în univers” („Fiinţă şi timp”, Humanitas, p. 72).

Pentru evitarea oricărei confuzii, iată şi textul original: „Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das ››in‹‹ einem anderen ist wie das Wasser ››im‹‹ Glas, das Kleid ››im‹‹ Schrank… Dieses Seinsverhältnis läβt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank ››im Weltraum‹‹” (M. Heidegger – „Sein und Zeit”, Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53)

După apariţia dezvăluirii noastre, Liiceanu n-a negat preluarea pasajului respectiv, ci doar a afirmat că i se cuvine acest drept, din moment ce plagiatul a fost săvârşit chiar într-o carte a lui Heidegger! Mai mult chiar, a găsit de cuviinţă să ne dea în judecată, procesul durând de vreo 7 ani.

Din păcate pentru directorul Humanitas, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Spre exemplu, iată cum a procedat Laurenz Averkorn când, tot într-o carte despre Heidegger („Sorge und Verschwendung. Pragmatische Interpretationen zu Martin Heidegger und Friedrich von Gottl-Ottlilienfeld”, Ed. Waxmann), a preluat un pasaj asemănător din Heidegger:

Se observă că pasajul citat este pus în ghilimele şi evidenţiat printr-o altă aliniere faţă de textul de bază, iar în nota de subsol se precizează sursa citatului! Aşa se procedează în lumea ştiinţifică.

La vremea aceea, toată elita din jurul ICR a reacţionat în apărarea plagiatorului în peste 100 de articole apărute în doar cîteva zile în toată presa românească pentru a-l salva pe Gabriel Liiceanu!

Andrei Pleşu a copiat din Corbin chiar şi cuvântul „etc.”

Un alt nume sonor implicat într-un plagiat de proporţii este Andrei Pleşu. Dezvăluirea a fost făcută de filosoful Constantin Barbu în vol. „Pamfletul negru”, realizat împreună cu ziaristul Costin Creţu.

În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Ca să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!

Facsimilele de mai jos demonstrează fără echivoc plagiatul. Sublinierea cu linia neagră arată textul citat, iar cea cu linia roşie textul plagiat. Puse alături, cele două texte susţin suspiciunea de plagiat, pe care, cel puţin până acum, nimeni nu a luat-o în discuţie, deşi, la fel ca şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu este profesor şi conducător de doctorate!

Iată pasajul din volumul lui Andrei Pleşu:

Iată şi facsimilul paginii 91 din cartea lui H. Corbin, unde se observă că pasajul subliniat cu linie roşie este identic cu acela preluat fără citare de Pleşu:

Dincolo de acest plagiat flagrant, în aceeaşi celebră carte, Andrei Pleşu comite încă o „infracţiune” culturală de proporţii. El confundă autorul unei cărţi cu traducătorul acesteia!!! Astfel, în notele de la pp. 72 şi 139, Pleşu îi atribuie lui Henry Corbin volumul „L’Archange empourpré”, care, în realitate, îi aparţine lui Sohravardî, Corbin nefiind altcineva decât traducătorul filosofului islamic!!! Iată coperta cărţii lui Sohravardî:

Şi iată trimiterea lui Andrei Pleşu de la pag. 139 din vol. „Despre îngeri”, unde confundă autorul cărţii cu traducătorul ei:

La aceste două cazuri poate fi adăugat plagiatul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, care a fost deja dat uitării, din motive încă nexplicate de către cineva!

În mod normal, orice acuzaţie de plagiat, mai ales atunci când avem de-a face cu profesori universitari ce conduc doctorate, ar fi trebuit să ducă la o analiză imediată, astfel încât să descurajeze aceste practici păguboase.

În multe ţări, cum este, de pildă, Anglia, chiar şi folosirea de către un student a unei idei expuse la curs de către un profesor, fără citarea sursei, este considerată plagiat şi duce la interdicţia de a mai obţine vreun titlu universitar!

Ion Spanu / Cotidianul

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova