Gazeta de Sud: Olteni în mansarda lui Cioran de la Paris, ianuarie 1990: Marin Sorescu, Emil Cioran, Florica Ciodaru-Courriol, Tudor Gheorghe (Foto: Alexandre Vajaianu -Paris)
“Marin Sorescu revine, în ianuarie 1990, în vizită la Cioran. Ca să nu vină cu mâna goală, îl aduce și pe Tudor Gheorghe”, scrie directorul Filarmonicii din Piteşti, Jean Dumitraşcu, pe contul său de Facebook. Lor li se alătură traducătoarea Florica Courriol și fotograful Alexandre Vajaianu. Fotografiile preluate de Roncea.Ro mai jos au fost făcute publice în 2015, în Gazeta de Sud, în articolul disponibil online (doar cu o singură fotografie):
Într-un text extrem de violent şi, în acelaşi timp, de o rară ipocrizie, specifică însă personajului, Gabriel Liiceanu, căci despre el e vorba, se raliază partenerului său de lichelism, Andrei Pleşu, desigur, şi îl calcă în picioare, cu o satisfacţie morbidă, pe bătrânul actor de 95 de ani, Radu Beligan. Nu era de ajuns primul atac la gâtul maestrului, înfăptuit de bloggerul de Pravda, angajatul unui traficant de copii, fost ministru al Culturii FSN-ului lui Iliescu şi Roman, apoi “îngeraş” la CNSAS cu nevasta agentă DIE şi ministru de Externe complice la crimele asupra populaţiei civile din Belgradul bombardat chiar şi de Sfintele Paşti.
Parcă nu-i dăduse sângele pe nas “moşului”; măcar de data asta să îi provocăm un atac de cord!, şi-au zis “catarii de la Păltiniş”.
Vina lui Beligan? A spus public cu cine are de gând să voteze. Treaba lui, zic eu. Măcar dreptul ăsta cred că-l mai are, în cazul în care nu trăim deja în “1984”.
Aţi ghicit, probabil, că longevivul artist nu s-a exprimat pentru comisăreasa Monica “Mandela” Macovei, fosta procuroare comunistă îmbătrânită rele, în brigăzile căreia s-a înregimentat Gabriel Liiceanu, primind în dotare şi bocancii cu care l-a executat, sadic, pe nonagenarul Radu Beligan.
Daca Radu Beligan ar fi spus ca România are nevoie de o femeie preşedinte – alta decât Elena Udrea, bien sûr, aleasa fostului lor stăpân, pe care au slugărit-o, până mai ieri, toţi “intelectualii lui Băsescu” – acum am fi citit în revista “22”, organul GDS, adevărate ode la adresa maestrului. Posesorul posedat de Siegfried şi Marcello ar fi scos pe loc o nouă ediţie a CD-urilor Humanitas cu Radu Beligan. Dar n-a fost să fie… Şi-atunci, la zid cu “boşorogul”!
La linşarea tribală a celebrului actor s-a asociat, cum altfel?, şi politrucul Vladimir Tismăneanu, după cum aflăm din notele de subsol şi mulţumire ale patronului împropietărit de Ion Iliescu şi amantul celebru Andrei Pleşu, peste noapte, cu fosta Editură Politică a PCR.
Cârdăşia macabră a celor trei foşti gealaţi din gărzile intelectuale ale lui Băsescu seamănă cu răfuiala unor borfaşi plătiţi, care înghesuie şi maltratează la colţ de stradă un bătrânel distins pentru că n-a făcut cu mâna coloanei de motociclişti postapocaliptici, cu Macovei în frunte călare pe motorul cel mai lung. Tipologie de atac specifică unei haite de hiene, pe care am mai vazut-o când ciorile atacă un şoim solitar.
A-i da geniul lui Beligan la o parte pentru a-i reclama, cu năduf proletar, paiul din ochiul său, în timp ce toţi cei trei ciraci ai Mandelei de Dâmboviţa au colecţii de bârne ale Securităţii înfipte pe unde s-au nimerit, este, de asemenea, unul din rezultatele unei nefaste realităţi inversate, creditate de Băsescu, care a acceptat fără discernământ ca “procesul comunismului” să-l facă, din buze, exact marii profitori ai regimului comunist, fii bolşevicilor care au adus comunismul în România şi slugile lor. Aceasta este… “moştenirea Băsescu”, piatra de moară cu care se va duce de gât la fundul istoriei.
Dar mai presus de orice, atitudinea celor trei gâzi grobieni, la 25 de ani de la momentul 1989, denotă totala îmbibare cu ură, inoculată în sânge, practic, de la călăii pe care îi moştenesc. Ei, “purii moralişti”, “catarii de la Păltiniş” – după cum i-a catalogat Părintele Nicolae Steinhardt -, “străini de credinţa românească” – după cum a observat Părintele Dumitru Stăniloae – nu pot ierta. O atitudine normală pentru nişte personaje care cer, cu vehemenţă, ca şi înaintaşii lor antiromâni, monştrii bolşevici, eliminarea religiei din şcoli, deziderat înscris în platforma-program a alesei lor la preşedinţie, tovarăşa “mani pulite” Monica Macovei. “Mâini curate”, suflete murdare…
De ce-ar fi iertat tocmai Beligan, care susţine că “este legat ombilical de România”, “ţară-minune” de care nu poate sta despărţit mai mult de o săptămână şi pentru care “se roagă fierbinte la Dumnezeu”, seară de seară? Când realitatea trebuie să fie că “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, apud vedeta Humanitas şi Dilema, asasinul platit al culturii române H.R. Patapievici?
Dar domnul Beligan nu trebuie să se supere. Ura bestială a troicii Pleşu-Liiceanu-Tismăneanu se va scurge în canalele istoriei, acolo de unde au şi ieşit aceste fantome ale anticreştinismului cu faţă semi-umană. De 2014 ani ştim că iubirea învinge, întotdeauna.
O spune şi Radu Beligan: “Secretul longevitatii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu este mai dezastruos decat infirmitatea inimii.
Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum: sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi care m-ati facut ceea ce sunt astazi.
Poate nu stiti cine sunteti: sunteti cei pentru care traiesc si care ma fac sa traiesc.
Odata am fost intrebat care este cuvantul pe care l-am am rostit cel mai des in viata mea. Am raspuns spontan: multumesc.
Va multumesc tuturor celor prezenti aici, asta seara, pentru toata iubirea cu care m-ati onorat. Ii multumesc lui Dumnezeu si il rog fierbinte sa aiba grija de Romania”.
PS: O să fac si eu apel la nişte note, de subsol, pentru a-i lămuri pe cei care pot fi derutaţi de proiecţiile fantastice ale realităţii răsturnată. Dacă domnul Beligan, din motivele lui, care ţin de idealuri artistice şi care priveau întreaga comunitate artistică, a ales să aibă pe faţă o anumită atitudine, cei trei satrapi ai “corectitudinii moralei” au acţionat în secret, pe din dos, aşa cum a învăţat Tismăneanu în Primăverii, Pleşu pe strada Paris şi Liiceanu de la tatăl sau, colegul de breaslă al tatălui lui Patapievici. Nu degeaba reputatul bizantinolog Sorin Ulea îl caracteriza pe Pleşu astfel: “Un tip cu ambiții secrete, cu vocație de mistagog, care vrea să domine suflete, un escroc intelectual.”
Notele, însă, nu sunt scrise de actualul general (r) Vasile Mălureanu, fostul ofiţer de Securitate căruia i s-a spovedit dl. Pleşu înainte de a-i scrie tovarăsului general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu. Ci sunt chiar ale matroanei lor: Monica Lovinescu. Înainte de a purcede la cele câteva notiţe din jurnalul Monicăi Lovinescu e bine să ştiţi că, la începutul anilor ’70, Securitatea a elaborat un plan “Alfa”, privind cetăţenii români care ies din ţară la bursă, în deplasare de serviciu sau pentru turism. Acest plan a fost consolidat apoi de planul “Atlas”. Cele doua planuri au fost redate de istoricul Stejărel Olaru în cartea sa “STASI şi Securitatea”. Conform acestor planuri, Securitatea se obliga să recruteze ca informator sau agent orice cetăţean român care urma să se deplaseze în străinătate în interes de serviciu sau la burse, unde plecarea era avizată tot de Securitate. Numai în măsura în care agentul era de cea mai mare încredere i se permitea să plece din ţară – în Occident – însoţit şi de familie. Este de observat şi larghetea financiara cu care cei doi făceau naveta pe ruta Bucureşti-Heidelberg-Paris… Şi acum micile note despre marii “moralişti” si profitori ai tuturor regimurilor:
Monica Lovinescu. Jurnal, 1981-1984. Selectii:
1981, Paris
Marti 15 decembrie
Cand ma intorc de la dentist (abcesul) il gasesc acasa pe Gabriel Liiceanu. (…) Plesu a scris un articol impotriva patriotismului, el, de cand e in Germania, n-a putut scrie un rand de filosofie.
Miercuri 30 decembrie (revelionul la Paris)
Toata ziua la noi, G. Liiceanu. (…)
1983, Paris
Duminca 8 mai
Seara, Liiceanu cu sotia.
Miercuri 11 mai
Seara la Liiceanu (varul sau plecat, i-a lasat casa) la cina cu Stoichita. Cateva stiri din tara. Ulea atacat de V. pentru felul cum s-a purtat cu Plesu si evitat apoi de toata lumea, a fost internat la Marcuta.
Vineri 13 mai
Seara Liiceanu cu sotia la noi. Sorin Marculescu i-a scris ca Jurnalul de la Paltinis s-a intors de la cenzura doar cu cateva pagini taiate si lasandu-i-se lui Balaita raspunderea publicarii. S.M. crede deci ca va fi publicat. Si brusc ne intrebam impreuna – dar cu cea mai mare infiorare tot Liiceanu se intreaba – cum va reactiona Eliade la paginile atat de dure impotriva lui, dar nu numai Eliade, ci si Noica insusi, care poate fi furios de repetarea a ceea ce a spus el despre Eliade si de dezvaluirea continutului scrisorilor acestuia din urma, al carui egoism absolut il deplange Liiceanu in Jurnal. (E. da vesti despre el si nu cere niciodata de la Noica).
Acum Noica spune ca s-a terminat in Romania cu cultura pe treizeci de ani. Cum se inseala in toate pronosticurile, poate fi un motiv de speranta.
Duminica 2 octombrie
De la trei dupa amiaza la 12 noaptea, Liiceanu la noi. (…) Ii telefoneaza la Heidelberg lui Andrei Plesu in clipa cand acesta chiar a intrat in casa. E cu Ujica, si Liiceanu scurteaza convorbirea. Dupa ce ne intoarcem de la restaurant, il recheama si vorbim si noi cu el. I-au dat drumul cu copilul.
Vineri 30 decembrie
Seara telefon Culianu – Plesu – Liiceanu. Au sosit la Paris. (…) Liiceanu imi spune ca au venit toti trei cu masina de la Heidelberg… (Pentru a face Revelionul la Paris)
1984, Paris
Duminica 1 ianuarie
Daca exista semne pentru un inceput de an, acesta a fost cu adevarat fast. De atata vreme ne doream sa-i vedem impreuna pe Liiceanu cu Plesu – si iata ca s-a intamplat. Toata ziua aici, de la 4 dupa-amiaza la miezul noptii…
Sambata 12 mai
Telefon Liiceanu. L-a convins telefonic Imre Toth sa fie vesel! Si face eforturi. Vin in trei, la sfarsitul saptamanii la Paris. Cu sotia si cu Plesu.
Luni 21 mai
Seara cina, in Cartierul Latin, cu Liiceanu, sotia lui si Plesu.
Vineri 25 mai
Mai tarziu, ajungem la Liiceanu si Plesu (stau la Oprescu acasa) pentru o cina care nu stiam ca e de aniversare. (Dupa Revelion si ziua de nastere sarbatorita tot la Paris! – Nota mea)
Luni 28 mai
Cina cu cei doi: Liiceanu si Plesu. (…)
Liiceanu si cu Plesu, care ne asteptau seara acasa, sunt inmarmuriti cum de a avut Tudoran curajul sa faca asa ceva prin telefon. (A dat un interviu la Radio Suisse Romande impotriva redeschiderii Canalului). Si cum nu au taiat comunicatia? Si cum nu-l suprima pe D.T.?
Miercuri 30 mai
Azi, miercuri, pe la pranz, Liiceanu si Plesu, in sfarsit singuri…
PS 2: Mi se pare mie sau din asa-zisa “antologie a ruşinii” folosită de cuplul Liiceanu-Tismăneanu pe post de baros în capul domnului Beligan au scapat, din greşeală probabil, limbile lui Manolescu pentru Ceauşescu sau poezia aceasta răscolitoare:
Presedintii Romaniei si SUA la Casa Alba intr-o ipostaza cum nu a mai fost vazuta de la Ceausescu incoace
Dupa cum am mai anuntat, portalul Basarabia-Bucovina.Info este onorat sa publice, in premiera online, un studiu remarcabil, extras dintr-o lucrare care, fara nici o indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex. Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” este descris de prof. dr. Larry Lee Watts, in prefata sa, publicata deja de Basarabia-Bucovina.Info. In continuare, redam din primul volum al lucrarii Nota asupra editiei si Studiul introductiv al autorilor, carora le multumim in mod deosebit.
Notă asupra ediţiei
Prezentul volum include documente, în cea mai mare parte inedite, ce vizează un aspect important, puţin cercetat, al istoriei RSSM: campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM, declanşate de PCUS în anul 1965. La ordinea zilei era contracararea cursului de distanţare de Moscova al conducerii de la Bucureşti, iniţiat la începutul anilor ’60 ai sec. XX, considerat drept „revizionist”, „naţionalist” şi „antisovietic”. Istoricilor şi propagandiştilor comunişti din URSS li se cerea să „aducă la cunoştinţa maselor” un alt punct de vedere, considerat „adevărat”, asupra istoriei Basarabiei şi RSSM, asupra relaţiilor ruso- şi sovieto-române.
Vecinătatea geografică şi, după cum afirmau demnitarii sovietici, o „oarecare afinitate lingvistică şi culturală” a „moldovenilor” şi românilor din RSSM şi RSR, a determinat conducerea comunistă de la Moscova să declanşeze un adevărat război propagandistic împotriva „naţionalismului român” ca sperietoare perpetuă a regimului comunist de atunci. Într-o perioadă foarte scurtă, în ochii Moscovei şi Chişinăului, „România frăţească” se transformase într-un oponent ideologic şi politic chiar mai periculos decât adversarul tradiţional al URSS şi al ţărilor comuniste – „imperialismul american” şi ţările „sistemului capitalist”.
Spre deosebire de campaniile anterioare de contracarare a „influenţei burgheze” din Apus, războiul informaţional antiromânesc din RSSM nu a fost unul formal. Demnitarii de partid au dat dovadă de un zel deosebit, de o combativitate ieşită din comun, contaminând cu ura lor de clasă nu doar „aparatul ideologic”, ci şi o parte din „oamenii muncii”. Gradul extrem de mobilizare şi starea de spirit românofobă – o adevărată obsesie – care cuprinsese regimul este confirmat de numărul impunător de hotărâri ale Biroului CC al PCM şi alte tipuri de documente, care prevedeau măsuri îndreptate împotriva conducerii României şi a „naţionalismului moldovenesc”, considerat o consecinţă a influenţei „nocive” de peste Prut.
Radierea tacită a României din lista ţărilor „socialiste-surori” şi plasarea istoricilor români în tabăra „naţionaliştilor burghezi” au dezlănţuit toată antipatia şi ura proletară, acumulată de propaganda sovietică în perioada interbelică şi în perioada războiului, aceasta revărsându-se din plin asupra populaţiei din RSSM, înfricoşată de măcelul, teroarea, foametea şi deportările din perioada stalinistă. De altfel, aceeaşi „ură bolşevică” reizbucneşte, din când în când, şi astăzi printre membrii şi simpatizanţii PCRM, ai altor partide de stânga, în mediul foştilor demnitari şi nomenclaturişti sovietici, ai altor nostalgici, pentru care limba, cultura şi identitatea românească sunt noţiuni „străine” (într-un fel, tot „burgheze”), în raport cu noţiunile „proletare” „limbă moldovenească” şi „popor moldovenesc”.
A studia războiul propagandistic antiromânesc din RSSM înseamnă, în definitiv, a scoate în evidenţă cauzele profunde ale românofobiei de ieri, dar şi de azi. A elucida sensul şi rostul războiului propagandistic antiromânesc din RSSM, consecinţele lui nefaste pentru evoluţia noastră contemporană, înseamnă a face un pas important în direcţia eliberării de prejudecăţile şi reflexele trecutului.
Culegerea include documente din perioada 1965-1975. Anul 1965 a marcat debutul războiului informaţional antiromânesc în RSSM. Anul 1975 – reperul cronologic superior al lucrării date – a fost determinat de posibilităţile editoriale de la această etapă.
Volumul însumează documente colectate în Arhiva Organizaţiilor Social Politice din Republica Moldova, fondul 51 (CC al PCM) şi în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 2782 (Direcţia pentru Turism Străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM), 2848 (Consiliul de Miniştri al RSSM), 3121 (Agenţia Presa unională), 3209 (Direcţia generală pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM). Documentele sunt, în majoritatea lor, inedite, doar unele seturi[1] sau documente singulare (de exemplu, hotărârea CC al PCM din 16 noiembrie[2] şi stenograma, măsurile și tezele consfătuirii primilor secretari ai comitetelor orășenești, raionale de partid, șefilor de secţii ale CC al PCM, conducătorilor ministerelor, comitetelor de stat din 20 noiembrie 1970[3]) au mai fost publicate în diverse reviste sau lucrări. Un număr important de documente, publicate de către autorii prezentului volum în 2010, au fost traduse în limba engleză și publicate de către cercetătorul american Larry L. Watts[4].
Acest corpus include in extenso documente originale emise de cele mai înalte foruri de partid şi de stat din RSSM: CC al PCM, Consiliul de Miniştri, alte instituţii centrale şi republicane ale URSS şi RSSM. Deosebit de preţioase sunt hotărârile secrete ale Biroului CC al PCM şi stenogramele, de asemenea secrete, ale şedinţelor Biroului CC al PCM, ele punând în lumină esenţa şi direcţiile de bază ale politicii naţionale şi ale activităţii propagandistice şi ideologice ale PCUS şi PCM, inclusiv evoluţia campaniilor propagandistice antiromâneşti din RSSM.
O altă categorie de documente, deosebit de importante, publicate în culegere, sunt adresele CC al PCM către CC al PCUS, care reflectă nu doar politica curentă a liderilor de partid din RSSM, ci şi intenţiile şi gândurile ascunse ale acestora, dezvăluind, pas cu pas, întregul scenariu al campaniilor propagandistice împotriva conducerii României şi a „naţionalismului” din RSSM.
Un set valoros de documente îl constituie numeroasele Note informative şi Memorii ale instituţiilor de partid şi de stat din RSSM către CC al PCM, care dezvăluie activitatea acestor instituţii şi, în final, impactul hotărârilor luate de CC al PCUS şi PCM.
Din lipsă de spaţiu, documentele se publică doar în traducere din limba rusă şi sunt structurate în ordine cronologică.
Autorii
Studiu introductiv
1. Relaţiile sovieto-române în prima jumătate a anilor ’60
La începutul anilor şaizeci, după ce se aflaseră deja mai mult de un deceniu şi jumătate sub dominaţie sovietică, liderii politici ai României şi-au amplificat eforturile de a ieşi de sub tutela URSS.
Această tendinţă s-a intensificat în contextul disputelor sovieto-române din anii 1962-1963, pe teme economice, din cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), organizaţie creată în 1949 la iniţiativa URSS, ca o contrapondere pentru Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi o replică la Planul Marshall.
Urmare a unui parteneriat stabilit cu Asociatia Civic Media, portalul Basarabia-Bucovina.Info urmeaza sa dezvolte sectiunea de Arhive printr-un aport important de documente, unele foste secrete si strict secrete, din colectii particulare si din arhive de la Washington, Londra, Paris, Berlin, Viena, Bucuresti, Cernauti si Chisinau, si chiar si Moscova, in privinta capitalei Rusiei, atat prin intermediul bogatului fond documentar accesat de istoricii Gheorghe Buzatu si Ioan Scurtu, cat si prin colaborarea existenta dintre arhivele militare si cele diplomatice ale Romaniei si Federatiei Ruse. In acest sens, pentru acesta toamna avem promisiunea aparitiei unui set de documente de o valoare deosebita, care contine date asteptate de romani de aproape 70 de ani: situatia nominala a prizonierilor romani din URSS. In ce priveste parteneriatele noastre, in tara s-au parafat deja colaborari stranse cu institutiile responsabile, rezultatul urmand sa fie valorificat atat prin intermediul portalului electronic cat si prin alte forme publicistice.
Urmare a parteneriatului cu Civic Media suntem onorati sa publicam, incepand de astazi, in premiera online, documente si studii remarcabile extrase dintr-o lucrare care, fara nicio indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, fost membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Dar cel mai bine va descrie munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” chiar prefatatorul volumului, dr. Larry Lee Watts:
Prefaţă
Prin munca lor asiduă, istoricii Elena Negru şi Gheorghe Negru încearcă să scoată în vileag operaţiunile sovietice desfăşurate în timpul războiului rece în interiorul RSS Moldoveneşti şi prin intermediul acesteia. Eforturile lor de pionierat au servit drept punct de pornire pentru studii ale savanţilor de pe câteva continente, au deschis noi perspective în cercetarea războiului rece1. Ca şi alte cercetări ale acestor autori, lucrarea „Cursul deosebit” al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM (1965-1989) aruncă lumina demult aşteptată asupra uneia din cele mai obscure margini ale războiului rece.
În Occident, despre frontiera dintre URSS şi România se ştia mai puţin decât despre orice altă frontieră sovieto-europeană; era practic necunoscută importanţa ei strategică pentru Kremlin. În parte, această neştiinţă reprezenta rezultatul scontat al unei campanii pe termen lung, de propagandă şi dezinformare, duse de imperiul sovietic încă de la mijlocul anilor ´20. La sfârşitul anilor ´20, Moscova patrona o reţea impresionantă de publicaţii, transmisiuni şi „societăţi basarabene” care practic monopolizase informaţiile referitoare la „Basarabia” şi România în întreaga Europă şi în SUA. Mai mult de un deceniu şi jumătate, această reţea atribuia aproape orice fenomen negativ din regiune „jugului românesc”, influenţând stabil opinia susceptibilă a Europei şi a SUA faţă de o zonă în raport cu care ambele aveau, tradiţional, doar interese terţiare2.
Implicarea mai directă a Washingtonului în Europa şi pe plan global a redus şi mai mult atenţia SUA faţă de această parte a lumii, această neglijare fiind suplimentată de prejudecăţile americane referitoare la impactul determinant al ideologiei şi presupusa uniformitate a comunismului şi a partidelor comuniste din cadrul blocului sovietic. În consecinţă, America nu era la curent cu seria de campanii necruţătoare lansate de Moscova şi de autorităţile sovietice subordonate ei din RSSM – şi descrise în documentele adunate în acest volum de Elena Negru şi Gheorghe Negru – pentru a combate orice reafirmare a rădăcinilor, identităţii şi istoriei comune a românilor şi moldovenilor, care nu susţinea declaraţiile că acest teritoriu ar fi tânjit, de milenii, după încorporarea sa în URSS şi, înainte de asta, în Imperiul Ţarist.
Înţelegerea greşită de către Washington a situaţiei de la frontiera sovieto-română era provocată şi de preconcepţiile derivate din îngrijorarea SUA că, în timpul războiului rece, ar fi putut apărea şi un conflict militar. Ele concentraseră foarte îngust atenţia SUA doar asupra celui mai plauzibil loc pentru o asemenea confruntare – Fulda, la hotarul dintre Germania de Est şi Germania de Vest. Totodată, preconcepţiile respective confereau o mare importanţă strategică, pentru SUA, aşa-zisului „strat nordic” al blocului sovietic (Germania de Est, Polonia şi Cehoslovacia) şi una aproape nulă „stratului sudic” (Ungaria, România şi Bulgaria). Viziunea Kremlinului era alta, fiind influenţată nu doar de lungimea frontierei sovieto-române, ce rivaliza cu cea dintre Polonia şi URSS. Adevărata semnificaţie a acestei frontiere ne este sugerată de amploarea extraordinară a campaniilor sovietice de propagandă antiromânească, reflectată în documentele prezentate aici de autori; campanii ce implicau practic toate instituţiile sovietice de informaţii, cercetări şi educaţie, rivalizând chiar şi cu masivele eforturi sovietice din perioada interbelică.
Desigur, cea mai mare problemă nu era atât politica română, cât puterea identităţii româno-moldoveneşti; rezonanţa istoriografiei române/moldoveneşti, care începea să se iţească de după cortina stalinistă ce o ascundea în Moldova sovietică; caracterul atractiv pentru majoritatea locuitorilor Moldovei al independenţei constructive a României, care provoca, în mod repetat, admiraţia internaţională. Îngrijorarea sovieticilor, generată de această atracţie şi de motivele acesteia reiese clar din aceste documente. Washingtonul nu era informat nici în această privinţă; accesul lui la problemele şi evoluţiile din RSSM se limitau la ceea ce apărea în presa locală, aflată sub un control strict. Şi diplomaţilor americani de la Bucureşti li s-a creat impresia greşită că „Basarabia” şi RSSM aveau doar o semnificaţie minoră pentru România, iar unii specialişti din SUA excludeau chiar şi capacitatea Bucureştiului de a pune o asemenea problemă3. Acest contrast izbitor între interpretarea şi evaluarea SUA şi ciocnirile frontale şi explicite, din aceeaşi perioadă, ale României cu o serie de lideri sovietici, referitoare la istoria, cultura şi identitatea comună a României şi Moldovei a fost descris în detalii şocante în materialele de arhivă publicate anterior de Gheorghe Negru şi Elena Negru, ecoul lor făcându-se simţit şi în aceste documente4.
Autorii şi editorii trebuie felicitaţi pentru această lucrare, care scoate în vileag multe lucruri ascunse, făcând transparent ceea ce, în mod intenţionat, fusese lăsat opac, în contextul problemelor fundamentale ce ţin nu doar de relaţiile sovieto-moldoveneşti, sovieto-române şi româno-moldoveneşti în anii ´60 şi ´70, dar şi de natura şi amploarea războiului propagandistic şi de dezinformare din timpul războiului rece.
Ca şi celelalte studii semnate de ei, acest volum oferă noi perspective şi arii de cercetare referitoare la unele comportamente anterior prost înţelese sau total neînţelese. Şi de această dată, cercetătorii Elena Negru şi Gheorghe Negru au dat o lovitură puternică reprezentărilor şi percepţiilor greşite, introduse în mod fraudulos în această regiune şi care au persistat timp îndelungat.
Larry L. Watts
_____
1 De exemplu, toate documentele anexate la studiul din 2012 al subsemnatului referitor la asemănarea dintre campaniile propagandistice antiromâneşti şi antichinezeşti ale blocului sovietic au fost descoperite şi publicate de Elena Negru şi Gheorghe Negru. Vezi Larry L. Watts, A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures Against the Warsaw Pact’s “Maverick” 1965-1989, Cold War International History Project Working Paper #65, 3 December 2012 la https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/CWIHP_Working_Paper_65_Watts_Romanian_Interkit_0.pdf şi Elena Negru şi Gheorghe Negru, PCM şi naţionalismul (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisa pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, Destin Românesc, nr. 5-6 (69-70), 2010.
2Vezi, de exemplu, Bernard Cook, US Diplomacy Towards the Bessarabian Question and the Soviet-Romanian Crisis Between the End of WWI and the Beginning of WWI, comunicare la conferinţa internaţională The Management of International Crises From 1919 Until Today desfăşurată sub egida Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale – ICHIR, 19-23 septembrie 2012, Bucureşti (Nota Red: Studiul Profesorului Cook urmeaza sa fie publicat si de Basarabia-Bucovina.Info printr-un parteneriat cu Magazin Istoric si cu acordul autorului).
3Aceste ciocniri, deseori violente, erau extrem de bine ascunse de auditoriul occidental, ca şi de cele românesc şi moldovenesc. De exemplu, atunci când a fost întrebat, în cadrul unui interviu, dacă Basarabia/Moldova a reprezentat o problemă pentru România în timpul în care era ambasador în România, în 1973-1977, Harry G. Barnes, Jr. a răspuns „nu”, deoarece „era prea periculos să se vorbească despre asta” şi „majoritatea românilor” probabil „credeau că e imposibil” ca această problemă să fie pusă „în vreun viitor previzibil”. Vezi Harry G. Barnes, Jr. intervievat de Charles Stuart Kennedy, 25 aprilie 2001, „Association for Diplomatic Studies and Training, Foreign Affairs Oral History Project”, 2010 la https://www.adst.org/OH%20TOCs/Barnes,%20Harry%20G.%20Jr.toc.pdf. În 1976, aceeaşi impresie fusese împărtăşită de analistul Vladimir Socor, care emigrase din România în SUA cu doar câţiva ani înainte. Conform lui Socor, „niciodată nu s-a făcut vreo aluzie oficială” sau academică la tema tabu a Basarabiei pentru că ar fi „depăşit limitele testate ale toleranţei sovietice”. Vladimir Socor, The Limits of National Independence in the Soviet Bloc: Rumania’s Foreign Policy Reconsidered,Orbis, vol. 20, nr. 3 (toamna 1976), p. 701-732.
4 Larry L. Watts, The Soviet-Romanian Clash over History, Identity and Dominion, e-Dossier Nr. 28, Cold War International History Project, March 2012 la https://www.wilsoncenter.org/publication/e-dossier-no-29-the-soviet-romanian-clash-over-history-identity-and-dominion. Toate documentele din acest studiu au fost iniţial descoperite de Gheorghe Negru şi publicate, în traducere românească, în studiul său Disputa dintre USSR şi RSR privind tratarea istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române,Destin Românesc, nr. 3-4 (67-68), 2010.
Demonstraţia o face o cu impresionantă documentare Larry L. Watts. Este vorba despre un fenomen pe care nici istoricii români nu l-au luat în seamă decât secvenţial. Ceea ce impresionează este voinţa nestrămutată a unui colos de a îndeplini „testamentul” lui Engels în privinţa românilor, acela de a-i spulbera din calea „revoluţiei mondiale” chiar după ce România căzuse pradă acestei revoluţii. Sau tocmai de aceea!
Mariana Nicolesco împreună cu Jean-Michel Jarre, Ambasadori Onorifici UNESCO
Jean-Michel Jarre: «Cu emoţie îi mulţumim Marianei Nicolesco pentru tot ce reprezintă în muzică şi pentru a ne fi amintit tuturor sacralitatea vocii umane, primul nostru instrument de comunicare».
Salvador Dali, Kurt Waldheim si Constantin Antonovici
Dar nimeni din tara, de la Ministerul Culturii, al Afacerilor Interne sau din diaspora romaneasca, nu a facut nimic pentru a scoate la lumina adevarul, pentru a-i sanctiona pe vinovati, pentru a recupera opera lui, pe care Antonovici a daruit-o statului roman. Sigur, nu avem nici o pretentie de la un ministru ca Daniel Barbu sa stie cine e Antonovici si sa miste un deget, fiind un orbete politic, mereu pe post de “invitatat”!
Pe aceeasi tema: Am aflat ca niste derbedei au ocupat si vandalizat ieri seara sediul ICR de la Paris ca “forma de protest” pentru nu vin Plesu, Liiceanu si Cacartarescu sa ii mangaie pe cap. Astia nu sunt extremisti, sunt… “artisti”. 🙂 🙂 🙂
MEDIAFAX informeaza că plagiatorul Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său. Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, că recunoscutul plagiator “atacă continuu, fără a se informa”.
Andrei Marga, despre prezenţa lui Andrei Pleşu la Salon du Livre: Vorbe goale. Nu a fost invitatul ICR
“Andrei Pleşu atacă continuu fără a se informa, iar dacă îndrăzneşti să îi răspunzi eşti deja «în derapaj». Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul şi o fac, mărturisesc, cu reţinere şi doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual şi la modesta mea persoană”, se arată în scrisoarea semnată de Andrei Marga.
În acelaşi document, preşedintele ICR a dorit să amintească scriitorilor care au ales să îşi anuleze participarea la Salonul de Carte de la Paris că “grupul celor peste o sută de autori prezenţi la Salon du Livre (…) reprezintă convingător cultura română”. “Nicio persoană nu poate confisca această cultură”, a mai spus Andrei Marga.
Acesta mai subliniază că nu a discutat cu Andrei Pleşu “în ultimii zece ani”.
“Nu am avut în ultimii zece ani vreo discuţie, necum dezbatere, cu Andrei Pleşu sau cu cei care mă invocă, pentru a se putea pronunţa avizat asupra a ceea ce gândesc. Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-i obsedează. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument. Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22 – 25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său. El spune că instituţia din partea căreia a beneficiat financiar este «în plin derapaj», dar nu indică vreun fapt. Nici nu poate indica, căci nu există astfel de fapte. Este oare derapaj să aduci o nouă strategie în ICR, care să readucă instituţia la misiunea pe care legea i-o încredinţează? Este derapaj să sincronizezi înţelegerea culturii? Este derapaj să pui capăt scurgerii de bani publici în beneficiul abuziv al unor persoane? Este derapaj defeudalizarea instituţiei? Este derapaj să pui în joc programe noi pentru creatorii din varii domenii ale culturii? Este «răfuială politică» limpezirea unor fapte aflate la limita legii, conform obligaţiilor legale? Este derapaj să înnoieşti personalul din străinătate pentru o nouă imagine a ţării? Este derapaj transparenţa completă, care se observă în tot ceea ce face ICR? Este derapaj să faci concursuri pe posturi, în locul numirilor preferenţiale? Dacă s-ar informa cu acurateţe, Andrei Pleşu şi cei care îl acompaniază ar constata că ICR nu «a contaminat organizarea Salonului», căci aceasta aparţine firmei franco-engleze”, se mai arată în scrisoarea lui Andrei Marga.
Din punctul de vedere al preşedintelui Institutului Cultural Român şi al MEDIAFAX, “Andrei Pleşu se lasă vizibil furat de cuvinte şi zvonuri şi nu mai găseşte sub picioare realitatea. Când va avea pacienţa să verifice vorbele sale îşi va putea da seama cât de goale sunt. Deocamdată el se supără pe cei din jur pentru că nu-i împărtăşesc fără să cârtească vorbele”.
“Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de lojă cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală desi sotia mea, Catrinel, deconspirata ca agenta DIE, inca este angajata ICR”, ar fi spus Andrei Pleşu pe surse.
Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.
Politica ta informeaza ca acestia vor ramane sa-si serveasca clientii la carciuma lor, Beraria Humanitas, dupa ce librarii de meserie si-au dat demisia.
Oricum, lista autorilor invitati te lasa fara cuvinte. Daca cei de mai jos reprezinta cultura romana – multi dintre ei fiind dintre cei care o injura – inseamna ca ICR s-a perfectionat in meseria de agent de turism al bolnavilor incurabili de ura la adresa Romaniei si al plagiatorilor in declin.
Luni, 17 decembrie 2012 (actualizat 18 martie 2013)
Lista oficială a invitaţilor la Salon du Livre 2013 de la Paris, la care România este țară invitată de onoare, cuprinde 27 de autori români, selecție operată în martie 2012 de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa, cu consultarea Institutului Cultural Român. Programul autorilor invitați va fi stabilit prin acordul organizatorilor români și francezi, iar costurile implicate vor fi împărțite egal între ICR și ReedExpo. Pe lista invitaților figurează scriitorii: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Savatie Baştovoi, Petru Cimpoeşu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceavă, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru şi Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana şi Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vişniec (dramaturgi) Lucian Boia, Andrei Oişteanu (eseiști), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național va participa ca partener, calitate în care a invitat un număr de nouă autori români: Horia Bădescu, Riri Manor, Mircea Martin, Ion Mureșan, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion, Dănuț Ungureanu, Ion Pop.
Institutul Cultural Român va avea următorii invitați: Constantin Abăluță, Nicolae Breban, Al. Călinescu, Magda Cârneci, Paul Cernat, Mircea Dinescu, Ioana Drăgan, Teodor Dună, Ileana Mălăncioiu, Solomon Marcus, Stelian Tănase, Daniela Zeca Buzura, Adrian Cioroianu, Cristian Pârvulescu.
Autori care au fost invitaţi şi vor participa pe cont propriu: Dan Berindei, Marius Sala, Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Bogdan Hrib, Emil Mladin.
Autori rezidenţi în Franţa şi invitaţi în program: Dinu Flămând, Linda Maria Baros, Rodica Draghincescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Manolescu, Petre Răileanu, Bujor Nedelcovici, Miron Kiropol, Matei Cazacu, Virgil Tănase.
UPDATE: Intr-o luare de pozitie adresata publicatiei Observatorul Cultural, presedintele ICR Andrei Marga afirma ca guralivul Filip Florian “bate campii”.
Stimată Doamnă Redactor-șef,
Ca urmare a afirmațiilor despre activitatea ICR cuprinse în interviul acordat de domnul Filip Florian revistei Observator cultural, vă transmitem următoarele:
Într-un interviu acordat revistei Observator Cultural, Filip Florian bate câmpii, refuzând vizibil să se informeze asupra a ceea ce ia în discuţie. Nu ne-a întâlnit vreodată. Sub pretenția goală a omului de litere el probează incultura.
Până şi simplul bun simţ ar trebui să-l oblige pe un om să se informeze minimal dacă vrea să trateze o problemă. Se vede bine că nu este cazul unor personaje vizibil de carton cum este Filip Florian.
De pildă, el acuză că noua conducere a ICR vrea să descurajeze interesul editorilor străini pentru literatura noastră. Nu numai că nu are nicio probă, lipsind, în fapt, cu desăvârşire probele în acest sens, dar se şi bate implicit în piept în legătură cu ceva ce rămâne mereu doar o promisiune nesatisfăcută în ceea ce-l privește: valoarea susținerilor.
În al doilea rând, cu privire la “proiectele patriotarde stupide”, Filip Florian nu aduce niciun exemplu. El are o obsesie – traducerile pe banii statului -, dar suntem nevoiți să-i spunem că ar fi cazul să fie tradus în virtutea valorii, nu a subvenţiei.
În al treilea rând, nu există niciun “pocinog” făcut “prin străinătăţuri” de cineva. Filip Florian se ia, evident, după tot feluri de zvonuri fără acoperire, arătând în mod clar ce jalnică este informarea lui.
În al patrulea rând, se poate discuta, fireşte, orice, dar ţine de o minimă morală să te informezi înainte de a te exprima.
În al cincilea rând, orice observator poate constata, urmărind site-ul ICR şi comunicatele difuzate de instituţie, caracterul actual şi diversitatea acţiunilor derulate de la începutul acestui an, atât prin reprezentanţele din străinătate, cât şi în ţară, precum şi în comunităţile româneşti din afara graniţelor.
Cei interesați pot găsi o mostră edificatoare aici:
„Eu am făcut o greşeală la ultimul referendum. Şi greşeala a fost că până la urmă, deşi pierdeam, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet această greşeală. Dacă mă mai suspendă o dată, de data asta mă bat cu ei să iasă electoratul la vot”, a spus preşedintele în interviul dat lui Robert Turcescu.
La Bucureşti, pe 11 februarie, Traian D. Băsescu s-a întâlnit cu “Colegiul şi activul de comandă al SIE“. La Moscova, pe 14 februarie, Vladimir V. Putin s-a întâlnit cu “activul de comandă şi Colegiul extins al FSB“. Înainte vreme se spunea, şi la Bucureşti, ca şi la Moscova, “activul de partid şi de comandă”.
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.
Criticul Nicolae Manolescu, care este si foarte activ pe numeroase alte functii, urmeaza sa fie retras de la post in scurt timp, dupa 5 ani si jumatate de mandat, afirma sursele MAE citate. Conform acestora, cei care se detaseaza pentru ocuparea prestigioasei pozitii de la Paris sunt cunoscutii academicieni Eugen Simion si Razvan Theodorescu dar si Nicolae Breban, care spera insa sa preia destinele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce s-a demonstrat ca Nicolae Manolescu a falsificat statutul USR pentru a ocupa functia de presedinte intr-un al treilea mandat. Cei trei au avantajul ca sunt si academicieni, spre deosebire de Nicolae Manolescu.
Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.
Partea a doua a simpozionului s-a consumat prin conferinţa istoricului Adrian Nicolae Petcu, de la Bucureşti, care a adus în atenţia publicului o serie de date biografice inedite şi fragmente din mărturisirea de credinţă a lui Ioan Ianolide. De asemenea, a fost vernisată o expoziţie fotodocumentară, realizată în parteneriat cu CNSAS, despre suferinţa şi mărturisirea lui Ioan Ianolide aşa cum se găsesc în arhivele Securităţii. În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“.
Toata lumea a aflat, in sfarsit, ceea ce Roncea.Ro a scris inca din martie, inclusiv intr-o sesizare catre Agentia Nationala de Integritate: si anume ca sex-ambasadorul Romaniei “de pe langa UNESCO” (titulatura oficiala, conform MAE) divorteaza de subalterna sa, Ioana, fosta secretar III, actualmente secretar II la aceeasi misiune de la Paris, cu care mai are si copil. Nimeni nu s-a invrednicit insa sa informeze poporul ce l-a apucat pe distinsul pensionabil MAE, la 72 de ani! Iata ce: de ceva vreme, dupa cum ne informeaza surse diplomatice, in cuibusorul de nebunii al ambasadorului nostru de la Paris – probabil inspirat de exemplul calauzitor si bine umezitor al diplologului-Jacuzzi – s-a ajuns la un adevarat menage a trois, in sensul ca atat sotia (cu copilul) cat si amanta, se calca pe picioare in rezidenta pariziana inchiriata din banii aceluiasi popor pentru numai 5000 de euro (conform MAE), plus cheltuielile de intretinere si reprezentanta. Ne intrebam, fireste, cum va face fata exa, biata secretar II, cand va trebui sa o prezinte pe noua, pe la receptiile oficiale ale UNESCO? N-ar fi mai bine ca MAE, SIE si Presedintia Romaniei sa-l cheme pe de-acum din nou foarte ocupatul posibil proapat reinsuratel acasa, sa aiba grija de amanta, dar pe banii lui, nu ai nostri!? Dar cine este, totusi, misterioasa amanta? Pai, conform acelorasi surse diplomatice, nimeni alta decat Irina Horea, literata si, de-acum, super-aferata si parizerata.