Părintele Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte, a fost arestat abuziv in Ajun de Craciun. Ortodocsi din intreaga lume protesteaza. Iata scrisoarea pe care puteti sa o trimiteti si Dvs, din solidaritatea crestina fata de soarta unui sfant Parinte:
Scrisoarea de condamnare a deciziei
Către
Preşedintele Republicii Elene
Primul ministru al Guvernului Elen
Procurorul General al Curţii Supreme de Justiţie
24 Decembrie 2011
Onoraţi domni,
Dezaprobăm detestabila „crimă” judecătorească care a avut loc la Atena, în 23 Decembrie 2011, împotriva Bisericii şi a persoanei Părintelui Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte.
Ura şi nedreptatea ce caracterizează această hotărâre de arest preventiv a Părintelui Stareţ sunt dovedite de următoarele aspecte:
1. Momentul hotărârii: ajunul praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
2. Desfăşurările impresionante de forţe înarmate ale poliţiei, cu scopul de a bloca ieşirile din Sfântul Munte, în momentul în care avocatul Părintelui Stareţ declarase public intenţia egumenului Efrem de a se prezenta de bunăvoie la Poliţie.
3. Pedeapsa arestului preventiv se aplică persoanelor care sunt suspectate de tentativă de repetare a delictelor de care sunt acuzate.
« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu
Scotianul-american Larry Watts ne-a transmis un raspuns complex insotit de urarile de La Multi Ani! si Craciun Fericit! adresate tuturor cititorilor portalului Ziaristi Online, ceea ce, evident, va uram si noi din inima!
Daca doriti sa oferiti cuiva drag albumul de fotografie «Precum in cer, asa si pe pamant», il puteti gasi cu 20% reducere fata de pretul din librarii (oferta valabila pana la finalul anului) comandandu-l direct de pe site-ul Editurii Compania (daca luati 2 albume, taxele de expediere sunt achitate de editura).
Pentru a comanda, trimiteţi un e-mail pe adresa editurii (compania@rdslink.ro) sau completati direct Formularul de comanda (precizati numarul de cărţi pe care le doriţi, adresa dumneavoastră, numărul de telefon). Editura va primi e-mail-ul dumneavoastră şi vă va confirma primirea comenzii tot pe e-mail.
« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu. Editura Compania, Bucuresti, 2011. Album în ediţie bilingvă (română-engleză) « On earth as it is in heaven ». A photo journey into the Romanian Eastern Orthodox realm – Precum-in-cer.ro
“Un dar de suflet pentru cei dragi!”
În fiecare an, în decembrie, suntem cu toţii faţă în faţă cu aceleaşi întrebări: de ce, de Crăciun, în loc să petrecem cu tihnă şi cu bucurie aceste zile sfinte, ne pomenim împinşi parcă de cineva în cursa cumpărăturilor şi a cadourilor de tot felul? De ce pacea lăuntrică se pierde în isterie şi în epuizare fizică? În fiecare an ne promitem că e ultima oară când am aruncat banii pe prostii, pe tot felul de lucruri de care încercăm să ne convingem că aveam atâta nevoie, ca în scurtă vreme să le aruncăm de-o parte, plictisiţi de încă un obiect complet inutil şi păcăliţi încă o dată de publicitatea care ne umple zilele…
De ce nu există, oare, şi daruri care să vină singure la tine acasă, după care nu trebuie să alergi, să te îmbulzeşti, să pierzi atâta vreme şi să cheltuieşti atâţia bani? De ce nu există daruri de suflet, daruri care să nu-ţi hrănească patimile (mâncare şi băutură în exces, haine fistichii şi alte nebunii), ci care să-ţi hrănească nevoia de apropiere tot mai mare de Dumnezeu?
Spun Sfinţii Părinţi că trei lucruri sunt de trebuinţă pe calea mântuirii: Rugăciunea, Sfintele Taine şi citirea scrierilor de suflet folositoare. Cum Rugăciunea ţine de lucrul fiecăruia în parte, iar Sfintele Taine ţin de lucrarea Bisericii, ceea ce ne-a rămas nouă să vă oferim, prin această revistă, sunt scrierile de suflet folositoare. Ne-am gândit ca la aceste sărbători să vă ieşim în întâmpinare, oferindu-vă posibilitatea de a face un dar de suflet celor apropiaţi ai voştri, un dar după care nu trebuie să alergaţi, căci vine chiar el acasă (frumos ambalat!), un dar care nu hrăneşte nici patimi materiale, nici orgolii nemateriale, un dar al cărui preţ nu este mare, deşi conţinutul lui este de nepreţuit, căci este spre zidire duhovnicească. Un dar care poate fi un sprijin pe calea mântuirii, un prieten cu care să stai la sfat, un cuvânt blând, care să-ţi aline auzul, atât de rănit de tumultul zilelor noastre. Un dar de pace, un altfel de dar pentru Crăciun.
Pentru decembrie, ne-am gândit să oferim abonaţilor noştri un „pachet” special: un abonament pe trei luni la revista Familia Ortodoxă pentru numai 12 lei (fără CD) şi 16 lei (cu CD). Oferindu-le celor dragi acest dar, vei primi, pentru fiecare abonament pe care-l vei face cadou, o lună în plus la abonamentul tău.
Magii i-au adus Domnului daruri scumpe ca unui Împărat. Hristos însă nu cere de la noi astăzi nici aur, nici smirnă şi nici tămâie. Ne cere, în schimb, să-i dăm inima noastră – cu toată credinţa ei curată, cu toată nădejdea ei neclintită, cu toată dragostea nefăţarnică care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” şi „nu cade niciodată” (I Cor. 13:7-8). În această stare, toţi cei care mărturisim dreapta credinţă, fără nici o deosebire, alcătuim o mare familie, în care Dumnezeu ne este Tată tuturor. Astfel, prin Hristos Domnul, ne-am făcut „părtaşi dumnezeieştii firi” (II Pet. 1:4) şi ,,neam al lui Dumnezeu” (F.Ap. 17:28). În faţa Tainei Întrupării Domnului, pe care se cuvine să o primim cu credinţă, ne plecăm şi noi cu smerenie, dorindu-vă o prăznuire plină de bucurie şi amintindu-vă pururea că
Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani) la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.
Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:
“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.
Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:
“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”
In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:
Acum 22 de ani, la cumpăna dintre 23 spre 24 decembrie, un grup al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă este chemat să apere Ministerul Apărarii şi să răspundă unui atac iminent al teroriştilor. Luptătorii USLA se deplasează către punctul terminus al misiunii lor cu două aro blindate. În interiorul clădirii se găsesc capii revoluţiei, proaspăt trecuţi prin studiourile televiziunii române libere şi întipăriţi pe retina colectivă drept salvatori de neam: iliescu, militaru, brucan, voiculescu… Afară, sute de proiectile aşteaptă pe ţevile mitralierelor şi tancurilor care apără clădirea. Grupul de luptători chemat pentru respingerea teroriştilor ajunge la destinaţie, condus de Gheorghe Trosca, locotenent-colonel şi şef de stat major al USLA. La câteva minute de la sosirea în faţa clădirii ministerului sunt întâmpinaţi cu foc din toate punctele dispozitivului de apărare. Opt dintre cei chemaţi, printre care şi Trosca, işi pierd viaţa macelariti salbatic. Conform documentarii video a jurnalistului Cornel Mihalache de la TVR, pentru ca nu murise, Gheorghe Trosca este executat cu un glont in frunte, asemenea maresalului Ion Antonescu. Dimineaţa, peisajul se schimbă ca într-o regie de film istoric. Cele două vehicule ciuruite sunt aşezate cu faţa către minister, deşi noaptea, la primirea în ploaia de gloanţe, se aflau la distanţă unul de celălat. Corpurile militarilor morţi sunt împrăştiate pe caldarâm. Pe aro-uri stă scris, cu litere de-o şchioapă, întinse cu vopsea alba, “TERORIŞTI”. Diorama morţii este filmată şi transmisă către ţară purtând în eter mesajul: Ei sunt teroriştii!
“Filmăm la un punct strategic, unde s-au prins mai mulţi terorişti”:
În orele şi zilele care urmează, mulţimea înfierbântată scuipă, urinează şi loveşte corpurile sfârtecate. “Ăsta nu pare-a fi român, fir-ar mama lui a dracu’”. Trosca este ars, decapitat, iar capul îi este aşezat pe o roată a unui aro răsturnat. O ţigară pusă în batjocură îi stă înfiptă între buze. Corpul său, alături de cele ale camarazilor, rămâne în stradă pradă profanării timp de cinci zile.
1978. Gheorghe Trosca, un tânar ofiţer al serviciului de contrainformaţii care lucrează la dosarul “Corbii”. Cercetările sale desconspiră colaborarea cu serviciile secrete sovietice a generalului-colonel nicolae militaru, imediat degradat şi scos din armată.
1989. nicolae militaru, agent GRU/KGB, primul ministru al apărarii din epoca post-ceauşescu, creierul aparatului militar in zilele revolutiei, personajul aflat în decembrie în clădirea pe care Trosca a fost chemat în mod expres să o apere de terorişti.
În 2011, la 22 de ani de la momentul evocat, un grup de artişti terorişti decide să comemoreze şi să readucă în faţa contemporanilor clipa de atunci, folosind aceeaşi putere a vizualului pe care au mânuit-o şi hoţii de ţară în ’89. La câţiva paşi de locul crimei, în apropierea complexului Orizont din Drumul Taberei, capul lui Trosca este din nou ridicat şi tras pe roată, spre zgâlţâirea conştiinţelor amorţite. Stă drept şi priveşte acuzator.
Se spune că nu există o crimă perfectă. Ucigaşul face mereu o greşeală pe care ochiul şi mintea detectivului o găseşte. Momentul Trosca este una dintre erorile făcute de cei care au ucis atunci. În zidul tunelului întunecat în care au gonit clipele acelui decembrie, ei ne-au lăsat fără să-şi dea seama o fereastră prin care, dacă ai ochi de văzut, poţi vedea adevărul. Ultima decapitare pe care o consemnează istoria noastră ascunde crima, răzbunarea, trădarea, minciuna şi manipularea pe care s-a construit noua Românie. Vechii si foştii, noii şi cei de-acum. Cei care nu au făcut decât să tăbăcească şi mai mult pielea de iepure pe care Ţuţea spunea că ne-a aşezat-o comunismul pe spinare. Ce folos că am câştigat libertatea dacă nu avem curajul să spunem lucrurilor pe nume şi să rostim adevărul verde-n faţă?
Monumentul ridicat astăzi cinsteşte memoria tuturor celor care s-au sacrificat pentru a ne da şansa de a rosti oricând, fără oprelişti, ceea ce credem. Celor care ne-au eliberat curajul, ne-au îndreptat spinarea şi ne-au reunit ca neam. Vă îndemnăm să vă folosiţi darurile primite cu înţelepciune şi înspre bine. Cu un strop din acest curaj, cu recunoştinţă şi cu o floare, vă invităm la o clipă de reculegere şi de plecare a capului în faţa capului de martir.
Portalul Ziaristi Online a primit din partea lui Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial de extremisti unguri in decembrie 1989, o sinteza asupra activitatilor imorale ale pseudo-pastorului bisericii reformate maghiare Laszlo Tokes, cunoscut si drept “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiuitor de sotie, amant celebru si vice-presedinte orgiastic al Parlamentului European. Multumim autorului, ne plecam in fata jertfei tatalui sau, din urma cu 22 de ani si ne rugam lui Dumnezeu sa-i dea putere sa-si duca pana la capat lupta in Justitie pentru dreptate si adevar, la Budapesta si Bucuresti, chiar si singur, asa cum e, fara absolut nici un sprijin din partea “statului roman”. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace tatal, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!
Umbra malefică a lui Tőkés László și frecția la picior de lemn a ”mustrării scrise” primite de acest pastor imoral
Maiorul Aurel Agache a fost bătut în continuare, deşi era prăbuşit la pământ şi nici măcar nu mai mişca. După ce au constatat că nu mai este în viaţă, agresorii nu s-au mulţumit cu ce „realizaseră” deja, ci i-au profanat trupul în cele mai sălbatice feluri. Într-un ochi i-a fost înfiptă o monedă, în celălalt emblema de la caschetă, iar în gură i-a fost pus un şobolan mort.
Colonelul Gavril Ardeleanu, şeful Inspectoratului de Miliţie Covasna în 1989, susţine că trupul profanat al maiorului Agache a rămas ore în şir întins pe asfalt, ca un trofeu pe care atacatorii ţineau să-l arate tuturor: „Un număr mare de persoane s-a postat în apropierea cadavrului, nepermiţând ridicarea acestuia. În jurul orelor 18.00 a fost organizat un marş în centrul oraşului, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele. După terminare marşului, când circulaţia pietonală s-a rărit, două persoane au luat cadavrul şi l-au dus la morga spitalului orăşenesc”.
În aceeaşi seară de 22 decembrie 1989, mai multe persoane necunoscute au pătruns în casa maiorului Agache, pe care au devastat-o, iar în final au vrut să o incendieze, dar au fost opriţi de vecinii ale căror case erau puse în pericol. Familia ofiţerului a reuşit să fugă la timp. Aurel Agache era căsătorit cu o femeie de etnie maghiară şi aveau împreună cinci copii.
Incompetenţa Justiţiei şi tupeul lui Ion Iliescu
Cu toate că a fost cel mai sălbatic dintre cele şase cazuri de linşaj înregistrate în zilele Revoluţiei în Harghita şi Covasna, în dosarul Agache s-au făcut cele mai puţine zile de închisoare. Cele cinci persoane identificate ca principali agresori ai ofiţerului Agache au fost trimise în judecată abia în 1997. A trebuit să mai treacă încă patru ani pentru o sentinţă definitivă şi aproape inutilă.
Justiţia din România nu doar că s-a chinuit 11 ani să condamne autorii unei crime odioase, dar n-a făcut prea mari eforturi nici pentru a-i împiedica să plece din ţară. Daniella Filip Orban, condamnată în 2001 la 7 ani de închisoare, n-a ispăşit nici măcar o zi, întrucât fugise, încă din 1992, în Ungaria, unde trăieşte şi astăzi ca profesoară la un liceu din Budapesta. Octavian Paizs, condamnat la 4 ani de închisoare, n-a ispăşit nicio zi întrucât a fugit în Ungaria, unde a şi murit în 2009. Konrad Janos a fost achitat de instanţa de fond şi apoi condamnat definitiv în 2001. El fugise în Ungaria imediat după Revoluţie şi n-a făcut nicio zi de puşcărie.
Anton Reiner şi Dezideriu Hejja sunt singurii care au stat în spatele gratiilor pentru uciderea maiorului Agache. Primul a primit 3 ani de închisoare, din care a executat doar jumătate, fiind eliberat condiţionat după un an şi şase luni. Apogeul nesimţirii cu care statul român a tratat familia Agache este atins în situaţia lui Hejja, condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta a ieşit însă din puşcărie după mai puţin de un an, datorită lui Ion Iliescu, care, prin decretul semnat la 13 martie 2002 în calitate de preşedinte al României, l-a graţiat pe singurul criminal de la Târgu Secuiesc care mai era în închisoare.
Criminalii, apăraţi de Gyorgy Frunda
Dionise Agache, fiul maiorului ucis la Târgu Secuiesc, s-a luptat în ultimii 21 de ani cu toate absurdităţile statului român, scrie Adevarul intr-un articol comemorativ , din care citez aici pe larg. A făcut numeroase memorii către Palatul Cotroceni pentru a împiedica decretul de graţiere şi, neobţinând niciun rezultat, într-un final i-a returnat preşedintelui Iliescu diploma şi medalia de erou-martir primite post-mortem de maiorul Agache Aurel. „Ce a făcut Ion Iliescu este un abuz incalificabil. A fost presat de politicieni din UDMR, care s-au implicat trup şi suflet în acest caz. De altfel, cei cinci criminali au fost apăraţi în instanţă de senatorul Gyorgy Frunda, unul dintre liderii UDMR. El şi alţi lideri maghiari au dus o adevărată campanie de denigrare a tatălui meu, transformându-l într-un demon care omora oameni, viola femei şi care, în accepţiunea lor, şi-a meritat soarta. S-au folosit de drama noastră în scopuri politice”, afirmă Dionise Agache.
Acesta este la fel de scârbit şi de felul în care justiţia română a tratat cazul uciderii tatălui său. „Procesul a durat nepermis de mult. Am apelat la CEDO, care a obligat statul român să ne plătească 25.000 de euro daune morale. În 2007 am forţat statul român să emită mandate europene de arestare pentru cei doi condamnaţi care trăiesc în Ungaria, iar statul maghiar a solicitat o copie certificată după întregul dosar. Românii noştri n-au fost capabili într-un an şi jumătate să facă o copie după un dosar. Nu au făcut nimic pentru a-i supune pedepsei pe cei doi condamnaţi aflaţi în Ungaria”, mai spune Agache, care si azi cauta dreptatea, singur, la Budapesta, fara absolut nici un ajutor din partea Ministerului de resort (MAI), al veteranilor din “structuri”, a “statului roman”.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe colonelul post-mortem Aurel Agache, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!
DIRECŢIA SANITARĂ JUD. COVASNA
LABORATORUL DE MEDICINĂ LEGALĂ
SF.GHEORGHE Str. Stadionului nr. l.
Nr. 265/E din 28 decembrie 1989
RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ
(AUTOPSIE)
Subsemnatul, dr. Creţu Adrian, medic legist la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului Covasna, având în vedere adresa nr. 185/P/27 decembrie 1989 a Procuraturii Judeţene Covasna, am autopsiat azi 28.12.1989 cadavrul numitului AGACHE AUREL de 43 ani, domiciliat în oraşul Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 22, născut la data de 14 august 1946, decedat la data de 22 decembrie 1989 ora 12, şi am constatat următoarele :
CAUZELE MORŢII:
a) Cauza directă: ŞOC TRAUMATIC ŞI HEMORAGIC.
b) Cauza intermediară: HEMOPERITONEU.
c) Cauza iniţială: TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL ŞI ABDOMINAL
I. ISTORIC. Din datele de anchetă reiese că numitul a fost bătut şi traumatizat în oraşul Tg. Secuiesc, pe stradă, până a decedat pe loc.
II. CONSTATĂRI LA AUTOPSIE.
A. EXAMEN EXTERN.
Reporterul special Cristian Botez, jurnalist independent si free-lancer, asa cum ii sta bine oricarui om liber, a relatat pe blogul sau, cu mult suflet, despre zilele nebune ale lui decembrie ’89, in articolul Revoluţia, aşa cum am trăit-o eu. Zi cu zi, oră cu oră, stradă cu stradă!, in care povesteste cum “Un bătrân cu părul şi barba albe se plimba printre noi. La reverul pardesiului ponosit avea prinsă o cocardă tricoloră. Pe obraji lacrimile îi curegau râuri. Era fericit. „Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!””.
Momentul se petrecea la baricada de la Inter, dupa ce grupul protestatarilor de la Romana, intre care ma aflam si eu, a reusit sa faca jonctiunea cu cel din Piata Universitatii, evitand cordoanele de scutieri pe cai laturalnice. Iar eu scrisesem despre momentul anterior, de cand eram pe Magheru:
“In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. (…) Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.”
Cristian Botez imi scrie, cu bucurie: “Ce chestie, Victore! Povesti asemanatoare din fiecare parte a cordonului de scutieri! Si sunt convins ca am vazut acelasi batran cu parul si barba albe!”
Pai sigur ca el era! Era Mos Craciun! Mos Craciunul nostru, Mos Craciunul romanilor!
Pentru Cristian si cei ca noi, generatia de la ’89, cred ca ni se potriveste acest cant:
Am sentimentul că timpul a încremenit ATUNCI, în zilele acelui tulburător Decembrie… Cine a tras? Cât de departe e acea zi de 21 Decembrie! Tot mai departe. Cu fiecare zi, tot mai departe. Numai cu ochii închişi, cu dinţii strânşi şi pumnii încleştaţi mai pot să-mi amintesc de acele zile!
Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti.
Pe la 3:00, Dumnezeu a varsat o lacrima pentru cei ce au murit atunci. O ploaie torentiala a spalat pacatul celor care au ridicat arma asupra fratilor lor si s-a asternut linistea. Peste oras si peste sufletele noastre. Atunci am stiut ca i-am invins.
In ce masura constientiza gen. Vlad pe 17 dec. 1989 ca totul este numai o farsa, in afara luptei pentru putere a curentului moscovit din randul moldo-valahilor si a celor 1.000 de morti, este greu de stiut. Sigur este faptul ca el nu s-a comportat cum dorea kominternistul Brucan si a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare.
December 25th, 2011 
VR 
Părintele Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte, a fost arestat abuziv in Ajun de Craciun. Ortodocsi din intreaga lume protesteaza. Iata scrisoarea pe care puteti sa o trimiteti si Dvs, din solidaritatea crestina fata de soarta unui sfant Parinte:
Posted in 
Tags: 
