“(…) Recunosc ca am trait un sentiment de deja-vu ingaduitor in studierea cazului profesorului Fancis Bowen cand domnul Tismaneanu, in loc sa-mi adreseze probele si argumentele mele in legatura cu realitatea sfidarii romanesti si impactul concret al ,,cursului special” reflectat in documentele pentru uz intern din URSS, Republica Democrata Germana, Republica Populara Ungara, Republica Populara Bulgara, Republica Socialist Cehoslovaca si Republica Populara Polona, sustine tot mai puternic ca liderii si conducerea comunista romaneasca ,,nu au incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).
Si cand, in pofida faptului ca documentele din Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic descriu in mod repetat ,,cursul special” al Romaniei ca ,,daunand serios” politicii Kremlinului in interiorul Pactului de la Varsovia, al comunitatii socialiste, si pe plan global, niste analisti insista chiar mai categoric ca, in timp ce Moscova ar fi considerat Romania drept ,,un tantar uneori enervant”, acea politica de independenta nu a fost vreodata vazuta de Kremlin ca ,,un risc geopolitic major sau un model alternativ de socialism” (Tismaneanu, 12/5/2013, contributors.ro).
Imi voi permite sa abordez aceste aspecte intr-o ordine inversa.
Moscova si-a exprimat, de fapt, in repetate randuri ingrijorarea ca Romania, impreuna cu China, vor stabili un model socialist alternativ care va concura cu URSS, cel putin incepand cu anul 1965 si de-a lungul anilor ’70, si documentele sovietice traduse care abordeaza aceasta obsesie pot fi gasite pe site-ul programului de istorie internationala a Razboiului Rece (CWIHP) al centrului Woodrow Wilson, in documentul de lucru cu numarul 65 (CWIHP WP #65, 12/2012, wilsoncenter.org – A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact “Maverick” 1965-1989). In mai 1968 ministrul sovietic al Apararii Marshal Grechko a declarat fara echivoc ca alianta sovietica nu ar putea supravietui dupa plecarea Romaniei. (Matthew J. Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign Policy (2003)).
URSS a suferit o pierdere geopolitica majora din cauza ca Romania a mediat relatiile americano-chineze – care, la randul ei, aceasta mediere a schimbat echilibrul fortelor la nivel mondial. Dupa cum presedintele Nixon a declarat pentru Consiliul national de securitate in august 1969, “Am presupus intotdeauna ca chinezii sunt mai duri si mai agresivi, in timp ce sovieticii sunt mai rezonabili. (Dar) Ceausescu spune ca sovieticii sunt mai duri si mai agresivi decat chinezii. Trebuie sa ne uitam la China pe termen lung.” (Departamentul American de Stat, 14/8/69, history.state.gov – Minutes of Meeting of the National Security Council1)
Medierea Romaniei dintre Egipt si Israel a jucat de asemenea un rol esential in pierderea Egiptului de catre sovietici, despre care atat CIA, cat si KGB au concluzionat ca reprezenta, la acea ora, din punct de vedere strategic, cel mai important stat din Orientul Mijlociu. (un raport KGB citat in CIA, 12/1/86, foia.cia.gov). Moscova nu a fost in masura sa se refaca dupa niciuna dintre aceste pierderi pentru restul Razboiului Rece. Cam atat despre “tantarul” romanesc si inconsecventa sa pentru politica europeana si globala.
In lumina celor de mai sus, s-ar parea sa existe putine baze probatorii pentru declaratia domnului Tismaneanu care spune ca Romania comunista “nu a incercat niciodata sa mearga dincolo de limitele permise de Kremlin”.
Cu toate acestea, haideti sa suspendam neincrederea si sa mentinem inca putin aceasta posibilitate…(…)”
Radu Vasile, un strălucit Frate, ne-a părăsit. Suferinţa l-a răpit temporar, dar acolo sus, la Orientul Etern, unde cu toţii ne vom întâlni, Radu Vasile va continua să strălucească.
Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc.
La un an de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, Guvernul ţarului Alexandru I a comis încă o fărădelege, de data aceasta faţă de sufletele locuitorilor de aici. La 21 august 1813 a fost semnat Decretul imperial privind crearea Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului, act unilateral, samavolnic, prin care locuitorii dintre Prut şi Nistru supuşi canonic Mitropoliei Moldovei au fost rupţi de la matcă şi trecuţi la nou creata mitropolie. Ce a urmat se ştie: rusificarea, deznaţionalizarea, interzicerea ţinerii serviciilor religioase în limba română etc.
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
La 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.
A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.
Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – “Misterele Editiei Princeps (1883)“ – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:
Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:
Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale“Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps” – o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).
“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.
Audio: Interviu George Roncea (foto sus calare pe Punctul 8 de la Timisoara) – BBC 14 iunie – Mineriada si infernul de la Magurele
Documente (unele in premiera):
Sus – Piata Universitatii. Jos – FSN:
Nota via George Roncea:
“…Asadar – “nu am vazut niciun act de violenta”…asta declara procuroarea Macovei dupa vizita sa la Unitatea de la Magurele. Eu, alaturi de fratele meu (ala micu’) si alaturi de peste 1500 de alti bucuresteni care au trecut prin Infernul de la Magurele, in iunie 1990, am vazut lucruri inimaginabile si am trait torturi de nedescris la care participa insusi comandantul adjunct al Unitatii, colonelul Tanase, cel care mi-a infipt in cap, desi aveam deja capul crapat si insangerat, un puscoci lansator de rachete cu fosfor, amenintand ca-mi zboara creierii, daca mai comentez. Despre ce comentam? despre ce nu a vazut Macovei, atinsa de cecitate degenerativa. De exemplu, un baiat care-si tinea ochiul smuls din orbita cu mana, atarna in niste fire care-i ieseau din gavanul ochiului. pe langa asta, desi se chinuia cumplit, tanarul desfigurat si plin de sange era legat cu sarma de un stalp de beton. • ce nu a mai vazut Macovei ? cel putin sase femei au fost violate de mineri si soldati • ce nu a mai vazut Macovei ? bataile zilnice, cu cozi de lopata, cu lanturi si cu ce mai gasea administrate de minerii imbracati cu haine militare, adusi de Ion Ilici Iliescu, carpa kaghebista. • ce nu a mai vazut Macovei ? cum erau luate declaratiile luate de colegii sai procurori, fosti securisti la infama Directie de Cercetari Penale a DSS. Declaratiile erau dictate de procurori si cine nu se conforma era altoit pe loc de cate un miner, cu bata.“
Nota mea: “Romania libera” cerea asadar ajutorul generalului Vasile Ionel, acelasi cu “prim-adjunctul ministrului Apararii” despre care se tot vorbeste in acest document, totodata Sef al Marelui Stat Major al Armatei. Vasile Ionel, cadru militar scolit in URSS, a fost trecut in rezerva de Nicolae Ceausescu in 1980 ca fiind suspectat de apartenenta la GRU/KGB (numele sau este prezent in Dosarul “Corbii”, alaturi de cel al lui Nicolae Militaru, s.a.). El a fost reactivat de Ion Iliescu in 28 decembrie 1989 si a devenit ulterior, dupa 1991, consilier prezidential al lui Iliescu si secretar al CSAT fiind vazut la Cotroceni si in timpul Administratiei Basescu.
“La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă.” – Procuror Monica Macovei
Fotografiile de mai jos au fost surprinse pe doua role de film in 13 iunie 1990 si salvate – dintre multe altele pierdute defintiv -, “prin mijloace specifice” (despre care, poate, o sa povestesc maine) in circumstantele unei rapiri din Institutul de Arhitectura, si a violentarii de catre mineri in Piata Universitatii si in plin sediu al Guvernului Romaniei, si apoi a unei detentii ilegale in conditii abominabile si chiar criminale la fosta Unitate de trupe de securitate de la Magurele. Semnaturile fotografiilor pe vertical, realizate cu ceva ani in urma, sunt atat de mari dintr-o greseala 🙂 . Oricum, le-am lasat asa dupa ce am descoperit ca circulau in spatiul public sub alte nume sau cu explicatii gresite (de exemplu, cea de aici apare intr-o carte de istorie ca fiind din 21 decembrie 1989…). Ar fi foarte multe de povestit despre Piata Universitatii. De fapt, chiar si din ce am scris de lungul anilor eu sau fratele meu – George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… – lipseste partea cea mai simpatica: cum a fost cu adevarat in interiorul miscarii de tineret care a creat Fenomenul Piata Universitatii, cu cele 52 de zile de protest continuu in “Zona Libera de Neocomunism a Romaniei”. Poate alta data…
Vedeti si un video cu Parintele Galeriu, vorbind despre sufletul neamului romanesc la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA” din anul al saptelea – 13.06.1997 – de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti
Dacă el şi prietenii săi vor să fie „irefutabili” (DEX – irefutabil= convingător), e bine să consulte mai des Dicţionarul, aşa cum face Mircea Cărtărescu cînd citeşte din Kundera!
În concluzie, nu-mi rămâne decât să anunţ public că voi acţiona în instanţă semnatarii comunicatului USR, precum şi pe actualul manager/preşedinte PEN Club România (d-na. Magda Cârneci) pentru defăimare si calomnie, şi voi cere fiecarui semnatar daune morale de 1 miliard de lei, pe care intenţionez să le redirecţionez, ca donaţie, către tinerii literaţi români neînregimentaţi.
Scandalul provocat şi întreţinut de luni de zile în jurul lui Andrei Marga (mai ales de unii ca Vladimir Tismăneanu) după ce l-a înlocuit pe prea controversatul H.-R. Patapievici la conducerea ICR dovedeşte cu prisosinţă cît de neaşezată şi nedemocratică e România de azi. Securitatea, interlopii, instrumentele lor din mass-media şi cele mai abjecte interese străine dănţuiesc sinistru pe plaiul românesc.
Pentru mine, Tismăneanu, în ciuda cărților sale, a enormei plase de relații pe care a împletit-o cu abilitate, nu este decât un personaj din categoria celor pe care îi mutilează puterea. Adică de doi la leu!
“Vladimir Tismaneanu a declarat in repetate rinduri ca intreaga sa activitate in comisiile prezidentiale a fost „pro bono” (fara nici un fel de plata, in beneficiul public). Ultima declaratie de acest fel a lui Vladimir Tismaneanu dateaza din 24 septembrie 2010 si a fost publicata pe blogul acestuia: „Cit priveste insinuarile ca presedintele Traian Basescu m-ar fi platit pentru efortul de a conduce Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste, o spun din nou, cit se poate de limpede, am lucrat, ca si toti membrii Comisiei, pro bono”.”, amintea George Damian intr-un articol din decembrie 2010.
Cu toate acestea, documentele contabile ale Presedintiei Romaniei au demonstrat – via Grupul de Investigatii Politice – ca Tismaneanu a decontat sume de aproape 1 miliard si jumatate lei (32.000 EURO, la valoarea de azi, conform cursului BNR, 145.712 RON).
In iulie 2012, Tismaneanu repeta povestea, intr-o emisiune Tv cu un personaj hidos – in care il mai si denunta pe Basescu pentru trafic de influenta – , “subliniind” din nou, cu aplomb, “pentru a lamuri lucrurile”, ca functia sa “a fostneremunerata“. Sa fie foarte clar, spunea Tismaneanu emfatic, “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie”.
In aceeasi perioada insa, noul Presedinte al ICCMER, Dinu Zamfirescu, scoatea Nota de platalasata de Tismaneanu in urma lui: 55.154,16 RON, adica alta jumatate de miliard de lei vechi. Pana acum, 2 miliarde. O data cu aceasta descoperire au aparut si altele, ce tin de ordinul patologicului si care, totodata, maresc considerabil decontul lui Vladimir Tismaneanu stors din pensiile atat ale comunistilor cat si ale fostilor detinuti politic, respectiv ale legionarilor de romani pe care ii incrimineaza regulat. Respectiv: dl Tismaneanu avea ambâtz sa se cazeze la cea mai mare vila de protocol din Cartierul Rosu, asa numita Vila Lac 3, invecinata cu resedinta prezidentiala, o vila care are o suprafata construita de 1.045 m2 si care a fost cuibusorul de nebunii al Licai Gheorghiu, fiica lui Ghe. Gheorghiu-Dej, dupa cum arata si BadPolitics.Ro. Numai serviciul de protectie si paza a acestei vile, pe perioada decontata de IICCMER, a triplat costurile cazarii – cifrata oficial la circa 200 de euro pe zi -, potrivit estimarilor conforme cu standardele SPP si SRI.
Povestea se ingroasa in aceeasi directie, a patologicului, dupa ce, in martie anul acesta, s-a dezvaluit prin gura actualului sefut al IICCMER si faptul ca acelasi Tismaneanu, profitand de relatia sa cu Basescu, a dispus ceea ce de la Ceausescu incoace si-a mai permis doar Silviu Brucan cand l-a asteptat pe George Soros, in zilele post-revolutionare ale anului ’90. Si anume sa ocupe el, cu persoana lui, fiul si sotia, intreg aeroportul prezidential al Romaniei si salonul VIP aferent, de protocol gradul 0, folosit doar pentru vizite ale sefilor de state straini si delegatii oficiale. Costurile vi le puteti doar imagina. Concret: “In urma anchetei Corpului de Control al Prim- Ministrului s-a redactat un raport care constată multe deficienţe din punct de vedere managerial, dar şi fapte de natură posibil penală: deconturi ilegale, deturnare de fonduri publice…”.
Dar Afacerea Tismaneanu nu s-a incheiat aici. “Pro bono”-ul fostului presedinte “onorific” al IICCMER si actualului membru de varf al “Consiliului Academic” al Institutului de Studii Populare (ISP) al PDL si al Consiliului Consultativ al ciudatului Centru acoperit de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), nu s-a rezumat la a extrage fonduri de la Administratia Prezidentiala a lui Basescu si Guvernul lui Boc. Tismaneanu a fost recompensat pentru falsificarea Istoriei Romaniei prin asa-zisul Raport Final care duhneste pestilential din subsolurile Palatului Cotroceni si de catre capul antenei agentilor culturnici anti-Romania, instalat de acelasi Basescu, sub “inaltul sau patronaj”, la ICR, recte Patapievici.
La inceputul anului, noua conducere a ICR se pronunta raspicat asupra calitatii amorale a “condamnatorului” de serviciu V. Tismaneanu: “Se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)?”
La cererea redactiilor Cotidianul si Ziaristi Online, Institutul Cultural Roman a raspuns unui chestionar detailat si la obiect privind Jaful de la ICR (atasat mai jos), la care au fost adaugate alte date si documente oficiale. In baza raspunsului emis in luna aprilie, s-au publicat primele cinci episoade ale anchetei (altele vor urma), moment in care am ajuns, in sfarsit, si la Tismaneanu, respectiv:
Si asa la cele peste 2 miliarde de mai sus s-a mai adaugat inca un miliard si ceva. Total (temporar): Peste 3 miliarde lei. Un “pro bono” cu adevarat “neremunerat”…
La intrebarea noastra privind raspunderile fata de acest Jaf institutionalizat si ce masuri legale se vor intreprinde pentru recuperarea prejudiciului adus statului roman, ICR ne informa la momentul respectiv ca “aceasta chestiune este in studiu” organele specializate urmand sa se pronunte. Intre timp, se pare ca a intrat “in lucru”…
Ancheta Curtii de Conturi a Romaniei, care a dezvaluit noi fraude ale clanului Tismaneanu-Patapievici, coroborata cu ancheta Corpului de Control al Guvernului de la IICCMER, a condus la alcatuirea unui Dosar conex al procurorilor Departamentului National Anticoruptie (DNA). Recent, DNA a remis autoritatilor responsabile ale SUA, tara in care s-a inflitrat Tismaneanu cu concursul aripii kominterniste a Securitatii – potrivit istoricului Mihai Pelin si a documentului din ASRI emis de UM 0617, indicativ 271/S.I. (”Opisul emigraţiei politice”, Editura Compania, 2002, p. 325) -, o solicitare oficiala in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland.
Punct final (speram) la… Raportul… final si penal.
Iata Documentul cu principalele raspunsuri ale ICR la intrebarile portalului Ziaristi Online pentru ancheta comuna cu redactia Cotidianul:
“I. De ce lipseste Paul Goma – propus de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova la premiul Nobel pentru literatura – din randul scriitorilor invitati la Salon de la Carte de la Paris, tinand cond si de faptul ca pentru Domnia Sa nu era necesara nici o cheltuiala din partea contribuabilului roman?
Domnul Paul Goma a fost invitat, iar cărțile domniei sale au fost disponibile la standul României. În luna ianuarie, ICR și-a exprimat dorința ca la acțiunile organizate cu prilejul Salonului de Carte de la Paris să participe și scriitori români din Franța, în funcție de specificul fiecărei manifestări și de genul în care autorii s-au manifestat cu predilecție. Privitor la absența domnului Goma trebuie sa luăm în considerare faptul că domnia sa și-a exprimat public, de-a lungul timpului, reticența față de prezența la manifestări de acest gen, precum și probleme de sanatate invocate.
II. In al doilea rand, suntem interesati in lamurirea unor probleme financiare si juridice. Respectiv: In mai multe luari de pozitie ale Domniei Voastre fata de atacurile si intoxicarile care au inundat piata media dupa alegerea Dvs, ati facut mai multe referiri la neregulile si ilegalitatile constatate la ICR dupa preluarea mandatului de la fosta conducere, reprezentata de Horia Roman Patapievici.
Pentru o cat mai corecta informare a opiniei publice, va rugam sa ne oferiti date exacte despre urmatoarele aspecte:
1. Cate volume au fost gasite in depozitele ICR, caror autori apartin si caror edituri si care este valoarea totala a prejudiciului adus statului si contribuabilului roman?
Este vorba de depozite cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute, de editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, dar fără redacții care să se preocupe și de difuzarea acestora. La 31.12.2012, valoarea totală a stocului era de 2.066.674 RON. În anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 miloane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele.
Cea mai mare parte a stocurilor de cărți și reviste provine din tirajele editate de ICR între anii 2007 și 2010. Curtea de Conturi a constatat că nu au fost luate măsuri pentru diminuarea acestora.
Cateva exemple menționate de Curtea de Conturi:
La memoire des murs (autor: Iulian Capsali, Ioana Popescu; Editura ICR): 2011: 89.250 RON; 2012: 71.250 RON
Porți si grădini (autor: Mariana Macri; Editura ICR): 2011: 11.583 RON; 2012: 11.016 RON
Days and nights (autor: Uniunea Scriitorilor; Editura ICR): 2011: 1725 RON; 2012: 1.350 RON
Anuario dell instituto (autor: Ioan Aurel Pop; Cristian Luca; Editura ICR): 2011: 3.612 RON; 2012: 3.612 RON
De asemenea, dintre cărțile și albumele rămase în prezent în magaziile ICR, menționăm si:
Adnotări – Lectii de pictură (Constantin Flondor) – 40.800 RON; Album – Andrei Șerban (Andrei Șerban) – 65.365 RON; Album (Aurel Bulacu) – 54.900 RON; Cel ce se pedepseste singur (Stefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu) – 26.106 RON.
2. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a contractelor, primele zece edituri cu care ICR a derulat activitati publicistice pe parcursul mandatului Patapievici.
Frank & Timme (Germania) 178.422,33 RON
El Nadir (Spania) 144.111,19 RON
Pre-Textos (Spania) 133.174,93 RON
Denoel (Franța) 131.086,22 RON
Uitgeverij De Bezige Bij (Olanda) 107.910,31 RON
Dalkey Archive Press (SUA) 104.425,92 RON
Dioti I. Melpomeni (Grecia) 95.736,62 RON
Du Seuil (Franța) 92.981,82 RON
Paradox Publishing Group (Bulgaria) 70.053,74 RON
Keller Editore (Italia) 69.743,25 RON
3. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a finantarilor, primii zece autori romani care au beneficiat de fonduri ICR pe parcursul mandatului Patapievici.
Intre 2009 – 2012, persoanele care au primit cele mai mari finantari sunt: Lucian Ban – 993,880 RON, Mihai Chirilov – 142,543 RON, Norman Manea – 112,347 RON, Vladimir Tismaneanu – 102,539 RON, Ion Horia Leonida Caramitru – 76,675 RON, Mircea Cartarescu – 48,048 RON, Dan Lungu – 37,817 RON, Matei Vișniec – 33,039 RON, Dan Sorin Perjoschi – 30,485 RON, Amalia Perjoschi – 25,616 RON.
Conform documentelor financiar-bancare, in perioada 2009 – 2012, fondurile alocate de ICR pentru participarea domnului Vladimir Tismăneanu la diverse acțiuni însumează 105.589,71 RON, dintre care 102.539 RON pentru plata onorariilor și 3.048, 82 RON pentru cea a cheltuielilor pe deplasări.
Câteva exemple din documentele financiar-bancare:
În 2009, pentru participarea la simpozionul “A fost sau n-a fost?”, la ICR Viena, au fost alocati 17.850 RON pentru onorariu; “drepturi autor Washington”, 14.463,50 RON. Pe întreg anul 2009, ICR a cheltuit pentru onorariile dlui Tismaneanu 38.116,07 RON. In 2010, “onorariu simpozion, 26-27 februarie” ICR New York, 1.811,18 RON, “onorariu” ICR Londra, 10.220,47 RON, “drepturi de autor prelegere “Rememorare: istorie si justitie”, 15.604 RON. Total: 29.562, 72 RON. 2011: “plata drept autor aprilie”, 1.019,59 RON, “ICR Londra”, 5.148,83 RON, “ICR Londra”, 5.112,06 RON, “Conferinta in cadrul evenimentului “Lansarea cartii La Roumanie face a son passe communiste”, 1.174,20 RON, “ICR New York”, 3.770,26 RON, “drept autor Directia Relatii Internationale”, 16.459,09 RON. Total: 32.900,78 RON. 2012: “drept autor ICR New York”, 1.961,32 RON. Total: 1.961,32 RON.
În ceea ce privește cheltuielile pe deplasări, în anul 2009, acestea au însumat 3.048,82 RON. Spre exemplu: cazare și masă Simpozionul “A fost sau n-a fost” de la ICR Viena, martie 2009, 1.411,90 RON. În octombrie 2009, cazare și masă deplasare Boston, 1.500,37 RON.
5. Ce “ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român”. Va rugam sa le precizati numele si sa specificati sumele.
Persoanele care au primit cele mai mari finantari intre 2009 si 2012 sunt cele mentionate la punctul 3.
Spre exemplu:
Domnul Lucian Ban. ICR New York, ICR Londra, ICR Viena au finantat in 2009 cu o suma totala de 68.897,85 RON onorariile pentru participarea dlui Lucian Ban la proiectul “EU Jazz Orchestra” (3.560,00 RON), la concertul “Enescu re-imagined” (17.966,25 RON) sau la editia a III-a a “Hot Romania” (29.237,22).
In 2012, a fost platita suma de 427.699,34 RON – actiunile au avut loc la ICR Lisabona (Festivalul Guimaraes Jazz – 46.407,74 RON), ICR Bruxelles (Enescu Re-imagined – 37.241,93 RON), Koln (Enescu Re-imagined – 57.823,00 RON), Strasbourg (Enescu Re-imagined – 115.647,63 RON)
Domnul Mihai Chrilov. In 2009, ICR a platit, conform documentelor financiar-bancare, o suma totala de 51.032,00 RON pentru participarea dlui Chirilov la actiuni organizate la: ICR New York (Moartea domnului Lazarescu – 5.146,00 RON), Balcan Film Festival, International Film Festival – 1.715,00 RON, Panorama Showcase-ului Cinematografului Romanesc – 5.150,00, Scenaristii noului val in filmul romanesc – 2.640,00 RON, Disappearing Act European Cinema – 3.862,00 RON, South-Est European Film Festival, text introductiv si descrieri filme din cadrul Festivalului de Film Romanesc – 9.000,00 RON), ICR Madrid (Festivalul de Film Independent “L’Alternativa” – 1.909,00 RON).
In 2011, suma totala a fost de 43.336,00 RON. ICR New York (onorariu 4.844,00 RON, onorariu 3.611,00 RON, drepturi de autor – 1.067,00 RON, 4.444,00 RON), ICR Berlin (text in revista Aperitiff, PR Festivalul International de Film de la Berlin – 6.457,00 RON).
Domnul Norman Manea. In 2009, pentru conferinta “City in time”, din cadrul Festivalului de literatura “Tanpinar”, ICR Istanbul a achitat 5.144,93 RON. ICR Tel Aviv a platit 6.970,75 RON pentru prelegerile din cadrul proiectului “Norman Manea. A fi scriitor” – 6.970 RON. Total 2009: 17.088,68 RON.
In 2011, totalul este de 33.780,18 RON. Exemple: onorariu ICR Viena – 15.223,89 RON; onorariu ICR Londra – 4.652,30 RON.
In ceea ce priveste publicatiile:
ICR Lisabona a publicat anunturi in Publico – Ipsilon si Expresso – Actual in valoare de 8.425 euro in 2011 si de aceeasi valoare si in 2010.
ICR Londra. Time Out London – 9.555 Euro in 2011, respectiv 3.078 in 2010.
ICR Madrid. Guia del Ocio, El Mundo (suplimentul El Cultural) si El Pais (suplimentul Babelia). 10.440 Euro in 2011, respectiv 11.490 Euro in 2010.
ICR New York. Cotidianul New York Times si revistele Time Out New York, Variety si New York Review of Books. 17.320 $ in 2011, respectiv 23.590 $ in 2010.
ICR Praga. Revista Co, kdy v Praze. 703 Euro in 2011, respectiv 642 Euro in 2010.
ICR Stockholm. Cotidianele Svenska Daglabet si Dagens Nyheter. 26.518 Euro in 2011, respectiv 21.200 Euro in 2010.
Pe 2011, valoarea totala a contractelor de publicitate si tiparire materiale publicitare pentru ICR-urile din strainatate a fost de 44.365 dolari si de 231.845 Euro.
In 2010, valoarea a fost de 62.203 $ si de 270.800 Euro.
In 2012 au fost incheiate trei contracte de servicii de publicitate si materiale publicitare pentru: ICR Varsovia (25.917 Euro), ICR Madrid (31.859 Euro) si ICR New York (50.373 USD). Nici unul din aceste contracte nu a fost urmat de vreo comanda, date fiind schimbarile care au avut loc in vara anului trecut la ICR, neefectuandu-se, in consecinta, nicio plata.
6. Care este statutul doamnei Catrinel Plesu in cadrul ICR tinand cont ca, potrivit Legii, a depasit deja pragul de pensionare si, pe deasupra, colaborarea sa cunoscuta cu organele de Securitate ale statului comunist aduce o pata nemeritata asupra activitatilor prezente ale ICR?
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Intelectualul de bucatarie N. Manolescu, asteptandu-si pensia
Aprigul jurnalist Ion Spanu demonstreaza, din nou, ca pensionabilul de la USR si UNESCO N. Manolescu are probleme nu numai cu prostata. Manolescu este pus la insectar, unde ii este locul, intr-un articol epocal, as spune, aparut in Cotidianul de azi sub titlul “Gafă monumentală a preşedintelui Uniunii Scriitorilor: Nicolae Manolescu publică “Un text inedit” care a mai fost publicat de două ori”. Este vorba de textul lui Emil Cioran „Bref portrait de Dinu Noïca”, citit iniţial la „Europa liberă”, fiind publicat apoi atat in Romania cat si in Franta. Textul ar fi fost, chipurile, tradus chiar de Manolescu. Un mare critic de arta roman, care a asistat la o “prelegere” a lui Manolescu despre Brancusi intr-o limba schimonista cu vagi inflexiuni de prin suburbiile Parisului s-a intrebat sec: “A invatat Manolescu franceza?”. Prin amabilitatea filosofului Constantin Barbu si a jurnalistului Ion Spanu (combatant si in cunoscutul Proces Liicheanu), public aici facsimilul Emil Cioran despre Dinu Noica si opinia profesorului Barbu, discipol al marelui Noica, despre această (noua) mistificare a lui Manolescu:
„Nicolae Manolescu publică în România Literară nr. 19/10 mai 2013 “Un text inedit”, traducând “Scurt portret al lui Dinu Noica”. Manolescu crede că “textul n-a fost tipărit niciodată”. Istoria literară n-a fost niciodată punctul tare al lui Manolescu, „Bref portrait de Dinu Noïca” fiind tipărit de mai multe ori după 1990, când apare în cărticica „L’Ami lointain, Paris-Bucarest”, Paris, Criterion, 1991 (fără corecturile pe care le vedem în facsimilul alăturat).
Eu însumi aveam o copie xerox a textului, copie pe care mi-a dăruit-o Cioran în septembrie 1990, când l-am vizitat prima dată la Paris (o altă copie aveam chiar înainte de 1990, când îi trimisesem printr-un scriitor craiovean o carte a mea în care îi dedicasem un capitol despre prepoziţia Sans şi primisem, între altele, un autograf pe prima ediţie din „Histoire et utopie”).
Dactilograma lui Cioran are corecturile autorului însuşi („à la Nationale”, „du”, „harceleur”) şi ale “unei doamne” (al cărui nume Cioran mi l-a spus dar nu mi-l amintesc) – anume cuvintele “tyran” şi “aux autorités”. Am publicat textul de mai multe ori (2001, 2006, 2011) în caietul „Cioran” şi în „Cioran. Nihilistul privat” (Editura Contrafort, pag. 175-176, text francez fără corecturile dactilogramei, ca în „L’Ami lointain”, şi pag. 177-180, dactilograma textului cu corecturile).
Informaţia privind publicarea textului „Bref portrait de Dinu Noica” putea s-o găsească Manolescu şi în „Cioran, L’Herne”, Paris 2009, pagina 534. Nu este un lucru grav că Manolescu nu ştie că textul nu este inedit, mai ales că zice “din câte ştiu”. Iar Manolescu nu ştie, iar împotriva lui Noica scrie de câţiva ani cu mult venin şi incultură. De ce? Întâi fiindcă ştie că Noica nu-l aprecia decât ca pe un harnic foiletonist din “epoca de aur”. Apoi fiindcă Manolescu vrea să acrediteze ideea ridicolă că epoca anilor ’80 nu ar fi dominată de Noica şi Şcoala de la Păltiniş ci de Manolescu şi Cenaclul de luni (lucru exprimat şi de Cărtărescu în teza de doctorat despre „Postmodernismul românesc”, într-un subsol, teză de doctorat susţinută cu celebrul stalinist Paul Cornea). Nu poţi compara niciodată doi plagiatori, adică Manolescu şi Cărtărescu, cu geniul indescriptibil al lui Noica. La Păltiniş au participat, în hestia culturii de performanţă, mai multe genii tinere. În timp ce la bietul Cenaclu de luni nu era decât un ceape literar…
Ce poţi să-i ceri lui Manolescu care n-a aflat nici acum (când e membru al Academiei Române, preşedinte al Uniunii, ministru UNESCO la Paris şi pensionar) că în „Caietele” lui Eminescu se află opera literară a lui Eminescu şi este imposibil de gândit că marile „Caiete” n-ar avea “nicio valoare literară” (aşa cum scrie stupefiant Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”).
Am publicat (împreună cu acad. Alexandru Surdu, acad. Răzvan Theodorescu, Florin Rotaru, Victor Roncea) în „Arhiva neagră. Dosarele distrugerii elitei româneşti” cele 25 de volume ale dosarului Noica – Pillat. Şi ştiu ce vorbesc despre Noica. Aproape nouă ani am stat în preajma lui Noica, mi-a vorbit şi despre Eminescu, şi despre Cioran, Eliade şi Ionesco şi, o singură dată, despre puşcăria îndurată.
Manolescu crede că îşi poate bate joc de viaţa lui Noica. Istoria familiei sale îl obliga la decenţă şi înţelegere. I-am administrat lui Manolescu două pamflete din cauza mizeriilor pe care şi le-a permis, în chip sinucigaş, să le scrie împotriva lui Noica. Manolescu va rămâne un simplu critic minor din “Epoca Noica”.
Nu poţi să ai aere de canonizator literar când scrii următoarea propoziţie despre „Luceafărul” lui Eminescu: “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea”. Un lucru e cert: în materie de Eminescu, bietul Manolescu e necalificat.
Să nu uit: nu-i recomand să polemizeze cu mine în materie de Eminescu (cum a încercat, anonim, într-un text din “România literară”). Dacă îndrăzneşte îl invit public la o polemică faţă în faţă. Va rămâne fără faţă. Dacă frica îl face înţelept îl provoc public să scrie 20-30 de pagini despre „Luceafărul” lui Eminescu ca să vadă toată scriitorimea română că preşedintele Uniunii Scriitorilor e gol”.
Orice alte comentarii sînt de prisos. Este clar pentru toată lumea că Nicolae Manolescu n-a publicat un „text inedit” al lui Cioran, întrucît „BREF PORTRAIT DE DINU NOICA” apăruse de mai multe ori înainte de reproducerea din „România literară”. Sîntem, aşadar, în faţa unei gafe monumentale, comisă de academicianul, ambasadorul, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi directorul „României literare”, în faţa căreia nu trebuie să ne stăpînim umorul.
Îi recomandăm, totuşi, domnului Manolescu următoarele versuri: „Nu se trec la noi potcoave / De la iepe demult moarte / Pune-te de-nvaţă, dragă: / Nu ştii carte, nu ştii carte” (Eminescu).
Iată acum facsimilul celor patru pagini scrise de Cioran la moartea lui Noica. Nu sînt inedite, ci splendide:
Articolul magistral al lui Ion Spanu poate fi citit integral la Cotidianul
July 8th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
