Motto: „Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi” – Gh. I. Bratianu
La Referendum nu votezi Ponta si Antonescu versus Basescu. Votezi DA pentru alegeri anticipate!
Cu alte cuvinte, daca Basescu va fi demis la Referendum nu e nici o problema! Astfel va putea candida la alegerile prezidentiale anticipate chiar el, pentru ca nu si-a incheiat cel de-al doilea mandat, dar si pupilul sau si al lui Plesu, Mihai Razvan Ungureanu, micul utecist ajuns acum “maaaree”. Si chiar le-ar putea castiga, “n-asa?”, vorba lui Brucan. De asemenea, daca Basescu va invinge prin neprezentarea electoratului sau, ceea ce este foarte posibil aproape clar acum, are sansa apoi sa-si dea demisia si sa anunte el insusi alegeri anticipate pentru a-i lasa pe cei mai mititei sa-i ia locul: ca Horia Neamtu, Cristi Preda, “brandul” Baconschi esuat la malul PDL si alti fatalai din ograda aceluiasi Plesu, mangaiati pe crestet si gadilati la burticica de grofii din GDS si ICR. Cum o fi nimerit Basescu pe langa el numai bastarzi fara de Dumnezeu de-ai lui Plesu, acest profitor al tuturor regimurilor care-i spunea din ziarul lui Patriciu ca e badaran si “lipsit de respect si simpatie umana” fata de intelectuali?! Na, ca fata de Patapievici, care considera ca romanii sunt buni de spanzurat iar Romania e ca o fecala, are respect! Ba chiar si “simpatie umana”! Toata afacerea asta de orgolii perfide costa Romania cu mult peste 20.000.000 de euro cat si distrugerea imaginii tarii pe termen lung, pe mana colonelesei Monika Makarov. Iata ca Der Spiegel confirma intr-o analiza la rece ceea ce am sustinut si eu aici din primul moment: avem de a face de fapt cu o bataie oribila intre gasti corupte, pentru controlul puterii. Din pacate, chiar in jurul celui mai simpatic presedinte al Romaniei de pana acum – l-am numit pe Traian Basescu – roiesc cele mai nefaste javre din istoria recenta a tarii. Mi-era drag Basescu dar mai drag mi-e Adevarul. Pentru cei care chiar isi doresc sa inteleaga ceva, recomand articolele edificatoare de mai jos:
15.250 lei, adica 3388 euro pe luna, respectiv 183.000 lei, aproximativ 40.666 de euro pe an, este salariul pe care il incaseaza de la BNR Ioana Patapievici, sotia presedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, angajata ca consilier.
Chiar daca nu-l vedeti niciodata cu ea la brat, din considerente ce tin de preferintele sale filosofice, Horia Roman Patapievici are o sotie. Ioana Patapievici, anterior director economic la Editura Humanitas a prietenului sau apropiat Gabriel Liiceanu, este, de cativa ani, consilier la Banca Nationala a Romaniei. Salariul acesteia a fost, intotdeauna, confidential, conform unei prevederi a UE prin care angajatii bancilor centrale “nu accepta instrucţiuni din partea instituţiilor Uniunii Europene şi nici din partea guvernelor naţionale”. Chiar asa scria si Horia Roman Patapievici in Declaratiile sale de Avere anteriore cat si, mai ales, Ioana Patapievici, membra si in Consiliul de Administratie al Moneteriei Nationale, in Declaratia sa de Avere completata la 13.06.2012: salariu confidential “conform articolul 130 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene”.
Pana anul trecut, cand a aparut dintr-o greseala pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate, nu era cunoscut nici salariul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, dezvaluit a fi de 12.213 Euro. Portalul de analize financiare Conso.ro, preluat de Yahoo.ro, considera ca “salariile BNR sfideaza realitatile economice”, apreciind ca acestea se ridica la circa 10.000 de lei pe luna, in crestere cu aproximativ 2000 de lei fata de anii de dinaintea crizei economice, ceea ce dovedeste ca angajatilor BNR – care se ridica la un numar de 1771 – nu li s-au aplicat reducerile de 25% enuntate de Guvernul Boc. Mai mult: cifra de 10.000 este, iata, subestimata, conform informatiilor oferite de seful ICR! Probabil din cauza oboselii intelectuale acumulate in ultimul timp, Horia Roman Patapievici a incalcat “prevederile articolului 130” si a dezvaluit, din greseala sau dinadins, salariul de la BNR al sotiei sale in ultima sa (Doamne ajuta!) Declaratie de Avere de la ICR: 183.686 lei pe an, ceea ce inseamna 15.250 pe luna.
Mediafax o sintetizeaza: Declaraţia de avere a preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, pe anul 2011 arată o scădere a veniturilor acestuia, atât în ceea ce priveşte salariul pentru funcţia ocupată – 60.820 de lei, faţă de peste 64.000 de lei în 2010 -, cât şi sumele provenite din drepturi de autor (de la editurile Humanitas şi Polirom, TVR, Asociaţia Eruditio), care totalizează 83.440 de lei, faţă de peste 95.000 de lei în 2010 (de la TVR, Evenimentul zilei, Humanitas, Art şi Asociaţia Eruditio).
Pe de altă parte, Patapievici are depozite bancare de 640.360 de lei şi de 20.292 de euro şi un cont de 7.912 lei, toate la ING. El şi-a plătit totodată creditul de 41.675 de lei la BRD (contractat în 2007 şi scadent în 2011). În 2010, preşedintele ICR avea depozite de 516.049 de lei şi de 17.450 de euro şi conturi de 21.717 lei şi 2.421 de euro.
Horia-Roman Patapievici şi soţia sa sunt titularii unui apartament în Capitală şi a două case de vacanţă – la Câmpulung, cu teren şi fâneţe, şi la Crevedia, cu teren, toate cumpărate. De asemenea, Patapievici a dobândit prin moştenire a şasea parte dintr-un alt apartament în Bucureşti.
Soţia sa, Ioana Patapievici, a avut anul trecut venituri salariale de 183.000 de lei de la Banca Naţională a României, mai scrie Mediafax. La Banca Nationala, denumite pe atunci Banca de Stat, a lucrat si tatal lui Patapievici, Dionis Patapievici (1) considerat agent NKVD de catre cadrele de specialitate.
Sa mai notam ca, in ce o priveste pe vicepresedinta ICR, Tania Radu Mihailescu, sotia lui Dan C Mihailescu, fosta adulatoare a lui Gogu Radulescu, in Declaratia sa de Avere de anul acesta nu mai apare si functia de membra a board-ului Fundatiei Soros, dupa cum aparea in Declaratia de anul trecut. Venitul acesteia anual depaseste 150.000 lei. Interesant ca, desi este angajata a statului roman, Tania Radu are contracte si cu un alt stat, evident strain, ceea ce ar putea fi considerata o incompatibilitate cel putin morala, daca nu de alt ordin.
Conform site-ului ICR, al doilea vicepresedinte ICR, mai celebrul Mircea Mihaiesi, nu si-a depus inca Declaratia de Avere, incalcand Legea. Agentia Nationala de Integritate (ANI) stipula ca data de 15 iunie este ultima zi in care persoanele prevazute la art. 1, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 trebuie sa-si depuna Declaratiile de Avere.
In Declaratia de anul trecut, Mihaiesi, sotul fostei presedinte a Fundatiei Soros, Ilona Mihaies, avea insa un venit mai mare decat seful sau direct, Patapievici, respectiv putin peste 190.000 lei. In dreptul sotiei, presedinte al organizatie Soros Centrul Euroregional pentru Democratie, Mihaies scrie “salar confidential – nu lucreaza la stat”. Pai cum era dragi sorosisti cu “transparenta”. Ce aveti de ascuns? Transparenta – transparenta dar nu pentru catei?… De remarcat si numarul de conturi bancare al vicepresedintelui ICR: nu mai putin de 11, dintre care trei in dolari, doua in euro si restul in lei.
UPDATE: A aparut si Declaratia de Avere a dlui Mihaies pentru 2011, anterior ratacita, probabil, pe site-ul ICR. De apreciat, “salar”-ul sotiei nu mai este “confidential”. Potrivit Declaratiei vicepresedintelui ICR, veniturile dnei Ilona Mihaies in anul 2011 au fost urmatoarele: ca “formator” al “Asociatiei pentru Promovarea Femeii din Romania” -34.580 lei, ca “manager” al Centrului Euroregional pentru Democratie – 22.788 lei si ca presedinte al Fundatiei Soros doar 11.072.
Informatia mi-a fost transmisa chiar de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies, caruia ii multumesc pentru semnalare. Tot dansul afirma: “In privinta salarului sotiei mele, poate veti observa ca incepand cu acest an are un alt tip de contract. Nu e nimic misterios in asta”. Si in noua Declaratie de Avere, probabil ultima la ICR, conturile dlui Mihaies raman tot 11.
Note:
1. Autobiografie
“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:
1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)
Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)
2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..)
Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)
Prezent ieri la Realitatea Tv, presedintele-suspendat, incercand sa transmita un avertisment sau macar sa straneasca un declic, a facut apel la memoria romanilor amintind ca prima mare fractura a Romaniei de dupa 1989 a fost creata de mineriada din 13-15 iunie 1990. Moderatorul n-a inteles la ce se referea Traian Basescu si a deviat subiectul. Presedintele-“lepadat” – sintagma folosita de Gabriel Liiceanu fata de seful statului -, reitera de fapt o afirmatie formulata prima oara pe 3 iulie, cand inca era la Cotroceni. “Fac un apel către politicienii din majoritatea parlamentară şi îi avertizez că prin încălcarea gravă a legilor ţării şi a Constituţiei României şi a Regulamentelor Parlamentului României au pus statul român şi pe cei 22 de milioane de români într-o situaţie extrem de dificilă, similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie ’90”, a spus atunci Băsescu (vedeti Presidency.Ro).
De cealalta parte, Alina Mungiu Pipidi, care nu se poate spune ca-l iubeste prea tare pe Basescu (si, se pare, nici pe EBA 🙂 ) – dar este silita sa intervina pentru a apara Reteaua Soros infiltrata la cel mai inalt nivel, prin Patapievici si Tismaneanu -, se foloseste de trucuri subliminale introducand tam-nesam, intr-un comunicat al asa-zisei “Aliante pentru o Romanie Curata”, analogia trasa de par dintre situatia din Romania si cea din Siria. “Aici nu e Siria”, scrie membra celor trei gretze Mungiu-Weber-Macovei. Dar cine a zis ca e? In aceeasi chemare catre voluntari, psihopupuloaga noastra sustine ca “a luat legatura cu Asociatia Pro Democratia” (asta-mi aduce aminte de formularea lui Iliescu cu “am luat legatura cu Ambasada Sovietica ca sa le spunem cine suntem si ce vrem”) pentru a putea determina cate persoane s-ar putea “inrola” (!). Ca observatori, desigur.
Dincolo de mesajele mascate ale brigadierilor lui Soros (care nu stim catre cine se indreapta, de fapt, daca avem in vedere ca “pro-democratul” Pirvulescu se manifesta in tabara pro-suspendare) si de avertismentele presedintelui Basescu, cred ca da, poate exista o temere de natura “13-15 iunie”, mai ales tinand cont de experienta celor care au declansat operatiunea si de posibilitatea ca rezultatul Referendumului sa nu fie chiar pe placul lor. Serviciul Roman de Informatii nu cred ca traieste cele mai relaxate zile din existenta lui… Mai ales cand butonul Nr 3 e confundat, probabil, in miez de noapte, cu cel de “room-service”.
PS: Sa ne mai si amuzam, totusi (cat mai avem timp). Ce mi-a placut ieri la Basescu: la intrebarea justificata a moderatorului Realitatea TV privind lipsa femeilor de pe scena mitingului de la Cluj, cum ar fi Elena Udrea sau Roberta Anastase (chiar, de ce au disparut?), Traian Basescu, precizand ca nu PDL a organizat manifestatia, a raspuns dezarmant de sincer si sarmant: “Daca ar fi fost dupa mine as fi umplut scena de femei si de copii. Dar s-au ocupat Ungureanu si Neamtu”. Alegerea asta mai speciala (foto sus), numai cu barbati pe scena (Blaga si Boc – dar unde sunt Berceanu si Videanu?) si baietei intarziati (Preda, Papahagi, Neamtu, Ungureanu 1 si 2), spune cam totul despre pupilii cuplului Plesu-Liiceanu…
Doamna Maria Basescu a fost prima care si-a dat seama de gafa si a urcat pe scena. De altfel, cele trei membre feminine ale familiei Basescu – “Ingerii lui Traian” – sunt, dupa parerea mea, singurele reale salvatoare ale presedintelui-suspendat. Oricand de bine ai stii sa inoti, uneori, daca stai mult la apa, iti poate intra atata sare in ochi incat sa confunzi rechinii cu delfini. Si-atunci doar “Ingerii” foarte apropiati te mai pot ajuta. Iata-i:
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost huiduit de mai multe persoane în momentul în care a ajuns în fața Palatului Cultural din Arad, unde s-a întânit cu simpatizanții Inițiativei Civice de Centru-Dreapta.
Grupul de protestatari era format din persoane care anul acesta au participat la mai multe acțiuni de protest împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc, organizate în centrul Aradului, transmite CityNews.Ro.
Cei 15 protestatari care erau pe treptele palatului Cultural au început să huiduie încă din momentul în care a ajuns primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Apoi, la sosirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, protestatarii au afișat pancarte cu diverse mesaje strigand “Vrem schimbare!”.
„MeReU TRADATOR“,„MRU, nu te vrem!“, „Jos Băsescu“ și „Jos Mafia“, au fost câteva dintre mesajele înscrise pe pancartele protestatarilor, care au fost înconjurați de jandarmi. Eduard Hoffmann, unul dintre liderii protestatarilor, i-a spus lui Ungureanu că reprezintă generația tânără. „Sunteți generația tânără. De la dumneavoastră am așteptat altceva!”, transcrie sursa citata. Eduard Hoffmann a fost candidatul Forumului German pentru Primăria Aradului fiind sustinut si de Consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Christian Olasz, dupa cum informeaza PoliticaRomaneasca.Ro.
Transilvania Live ne informeaza ca, in sfarsit, Mihai Razvan Ungureanu a lansat si Noua Dreapta, la Cluj. Live, adica chiar acum, MRU schelalaie pitigaiat la mitingul pro-Basescu de la Cluj, alaturi de Mihaita Horia Neamtu de la Noua Republica si alti neterminati ai lui Plesu. Nu i-a spus nimeni ca e bun de contratenor (adica un fel de “catelus care miauna” sau un “guru binecuvantat“)? 🙂
Cristi Preda striga pe scena: “Libertate, egalitate, fraternitate!”. Ca doar a fost sinecuristul lui MRU pe… francofonie.
Un tip simpatic si foarte inteligent comenteaza mitingul de la Cluj la B1 Tv (culmea!) despre cum stau camasile albe pe burtile umflate ale PDL-istilor si “civicilor” in civil de pe scena: “Chestia asta cu camasile albe mi se pare ca o pangarire a mireselor. Uitati-va la Ungureanu, ambii, ca nici nu mai stii cati sunt… avem atatia ungureni incat incepem sa ne uitam cu un ochi la faina, cu unul la slanina! 🙂 Si ce inseamna ca aici sunt mai multi (6.000 potrivit EvZ, 15.000 potrivit Adevarul lui Patriciu (!) fata de 2000, la Bucuresti)? Ca au autobaza mai mare? Uitati-va la efectul discursului lui Mihai Razvan Ungureanu asupra lor: oamenii din primul rand sunt lesinati!” 🙂
Basescu (care a inceput sa-si piarda vocea!): “Ii rog pe romani sa nu cada in plasa nationalismului!”
Contradictoriu, in acelasi timp, in piata din Cluj se agitau doua bannere mari pe care scria “Traiane, Covasna e cu tine”. Bine-bine, dar care Covasna, romaneasca sau ungureasca?
Si o alta “gaselnita”: “Votati nu pentru Restauratie!”
EBA, “piatra de moara atarnata de gatul tatalui sau”, scria Tapalaga cu curaj insuflat direct de la sursa, ca OB ecologic al Monicai Macovei. Numai ca a gresit putin initialale: GDS este piatra de moara atarnata de gatul lui Basescu. Si sper ca numai de moara… Si ceea ce spun, spun cu reala tristete.
PS: Ca si cum nu era destul de cald, s-a aprins si “flacara democratiei”, trimisa de Traian Ungureanu prin niste tineri “de dreapta”, spre Iasi si Bucuresti. Pe caldura asta?…
Tipul din studioul B1: “Ma asteptam ca Basescu sa ridice o sticla de sampanie nu un totem… Am vazut discursul unui presedinte-obosit.”
“Din păcate însă, acest model de instituţie normală este tratat prosteşte şi de politicieni, şi de o parte a presei, şi de un segment de public care a fost expus, ani la rînd, propagandei deşănţate a unor indivizi din mass-media – de la Victor Roncea la Mihai Gâdea –, care sînt incapabili de o discuţie argumentată. Ei ştiu doar să lanseze atacuri şi campanii defăimătoare. Decizia Guvernului de a trece ICR în subordinea Parlamentului este în bună parte consecinţa acestui „curent“ aberant al opiniei publice…”, am aflat ca a scris in Dilema mogulului filo-rus Dinu Patriciu redactorul sef Marius Vasilescu, proclamat “cel mai sexy intelectual” al lui Andrei Plesu (?!), un serios concurent de-al scriitoarei de top si top-less Mihaela Radulescu (foto “in familie”, alaturi de clientul ICR, Cacartarescu). Editorialul lui Vasy in care e cainat bietul Pata este intitulat nici mai mult nici mai putin decat “Adevărul despre ICR şi H.-R. Patapievici“. Sa fi fost vorba in titlu de ziarul “Adevarul” al aceluiasi stapan, caci e clar ca nu a avut timp sa afle adevarul chiar de la tatal si mama-omida intelectuanalilor lui Patriciu, bulibasa Plesu, pentru ca academicianul Buzura dezvaluie ca, in ceea ce priveste ICR, rectorianul Plesu avea aceeasi viziune cu premierul Ponta, dorindu-l la sanul Parlamentului (vedetiDezvaluirile lui Augustin Buzura despre ICR: Plesu voia sa stea sub Parlament. Despre Patapievici: “Ziua, om de știință, noaptea, prostituată!” »). Deci, iata, o noua dilema, ba chiar o trilema, ca tot am auzit ca la Dilema vara asta se poarta trisexualitatea, politica desigur. 🙂
Dincolo de brasoavele lui Vasy despre Pata si ai lui nu pot decat sa ma amuz cum amploaiatul lui Patriciu pune in aceeasi balanta spatiul meu de activitate publicistica – Blogul Victor Roncea – cu ditamai uzina de presa care este Antena 3 cu al sau realizator vizibil seara de seara, jurnalistul Mihai Gadea, director totodata peste afacerea de milioane a trustului Intact, aflata azi in topul audientei TV din Romania. Multumesc, ce sa zic?! Sunt onorat, desi eu am scris intotdeanua despre profitorii tuturor regimurilor mai mult pentru Basescu, ca sustinator – unii zic tampit – de-al lui, si nu incasand salariu de la devalizatorul Romaniei Patriciu, ca Marius Vasilescu sau de la Voiculescu, ca Mihai Gadea (sau incasand 1.000.000 – un milion de euro de la Vintu, ca colonelul Turcescu)! Macar, vorba dilematicului, am creat un curent. Ceea ce, un om de valoarea fizicianului scatofag Horia Roman Patapievici nu a reusit inca, in ciuda resurselor sale – materiale nu intelectuale -, nelimitate. Asemenea, Plesu si Liiceanu. Sa luam, de exemplu, modelul filosofului legionar Noica, de la care se revendica, pentru PR si marketing, atarnatorii de la Paltinis si de la a carui nastere se implinesc astazi 103 ani fara nici o manifestare publica, academica, din partea profitorilor lui, Pat si Patason, alias Lesu si Pliiceanu, mai cunoscut drept Liicheanu, Liigheanu sau Plagiiceanu. Unde sunt sutele de oameni care-i cauta si urmeaza zilnic, unde este curentul literar, eseistic, filosofic pe care l-au creat, in cei 22 de ani de ocupatie de tip sovietic a spatiului cultural romanesc? Iata, inca o dilema pe adresa lui Mariusica cel sexyca.
Din aceeasi gama dilematica se remarca si un alt aparator al Pataplesului, recte caricaturistul Devis Grebu, alias Devil Rebu, care m-a portretizat si pe mine intr-o serie de ipostaze simpatice prin caricaturile lui de presa (vedetiaici, aici, aici si aici), pe vremea cand era platit de cel de-al doilea mogul filo-rus din tabara anti-Basescu si anti-Romania: Sorin Ovidiu Vintu, sponsorul Volvo-ului de sub fundul lui Patapievici, conform Agentiei Nationale de Investigatii. Iata ce a putut sa debitez sustinatorul aferatului Patapievici, finutul sinecurist ICR, unei cunostinte de-a mea din spatiul online:
Elegantul intelectual ICR Debil Rebu despre un jurnalist roman si munca lui: “blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea” 🙂
“Socat fara margini la descoperirea unei postari laudative a unei poze a “capitanului” Zelea etc… cu nu stiu (si nici nu ma intereseaza ) ce ocazie/aniversare a miscarii legionare, preluata de unul/una dintre voi (ezit/evit sa identific – deocamdata – autorul/oarea) de pe blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea ( frate-sau nu-i mai breaz ). Credeti-ma, ii stiu bine pe amandoi, mai ales pe acest imund Victor si, de altfel sunt convins ca si cei de mai sus dintre voi care profeseaza in domeniul jurnalismului il/ii stiu nu mai putin bine decat mine. In consecinta vreau sa cred, chiar sper din toata fibra sufletului meu ca postarea a fost facuta din neatentie, iar legatura pe acest spatiu cu scarba sus-amintita se datoreaza naivitatii si/sau superficialitatii in alegerea celor cu care doriti sa comentati, sa compatimiti, sa sustineti cauze drepte in comun, sa nu va fie rusine sau chiar sila de a va afla alaturi, in orice situatie… Dar, inca socat profund de descoperire, m-am precipitat pe blogul cu pricina si, in afara constatarii – cu sila – a catorva scarbosenii (texte scrise la adresa lui Patapievici de catre Eugen Mihaescu, un xxx, xxx, xxx, xxx/xxx, xxx, un xxx de xxx pe care il cunosc personal mult mai bine decat pe Roncea ) si a unei multitudini de ode legionare proprii sau combinate cu un alt blog legionar – “ZiaristiOnline.Ro“… am constatat cu stupoare ca avem un numar impresionant de “prieteni comuni”, voi. Acest surprinzator fapt m-a determinat sa va transmit de indata “numai” trei vome dezgustatoare preluate de pe aceste bloguri, care – sper – va vor lamuri ( daca nu cumva erati deja ) asupra acestui personaj cum nu se poate mai nociv. Vi le trimit si astept – cu nerabdare (fara intarziere) – v-o cer chiar, din prietenie si apreciere – reactia voastra individuala imediata cu privire la relatia voastra cu “el”, de acum incolo. Multumesc pentru intelegere. – Devis Grebu”
Domnul Eugen Mihaescu, artist plastic anticomunist faimos in intreaga lume, il pune la punct pe scremutul g/rebut al lui Patapievici: “Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez”
“Acest individ ar fi trebuit sa se numeasca REBU si nu Grebu si e ilustrarea proverbului: “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!” L-am ajutat cand a ajuns la New York (dupa ce si-a lasat samanta pe doua continente si si-a parasit progeniturile in Israel si Franta) si l-am prezentat la “The New York Magazine”. Acolo a avut proasta inspiratie sa ceara sa fie favorizat pentru ca, vezi Doamne, e evreu. J.C.Suares, (care si el e evreu!) – amicul meu – n-a vrut sa lucreze cu el din acest motiv. L-am dus apoi la Jerelle Kraus care era art director la “The New York Times” in acea perioada si care l-a si gazduit pana nesimtitul i-a spus de la obraz ca nu-i mai plateste chirie daca nu ii da de lucru. In fine, mizerii din astea. Apoi a inceput sa scrie la toata lumea ca ii fur ideile si, bineinteles, i-a scos din sarite pe toti redactorii care au incetat sa-l mai solicite. Pentru toate astea sunt vinovat eu, se pare, din moment ce ma injura in halul asta. Nu e prima data ca sunt astfel “rasplatit” si nici ultima data! Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez. Un nenorocit, unul dintre sutele de mii de evrei care s-au intors in Romania ca sa o praduiasca si sa ne insulte din nou.
Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a intrunit astazi, din nou, pentru a analiza plagiatul lui Victor Ponta. Foarte bine! Dar cu cine? La cererea publicului (re)semnalam frauda rectorului UB, care ar trebui cercetata si sanctionata de aceeasi Comisie de Etica din care face parte chiar el (!):
Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli la Institutul Cultural Român. Potrivit raportului Curtii, la ICR s-au făcut angajări fără concurs. În plus, ICR a acordat majorări salariale în 2010. Vicepreşedinţii ICR au fost făcuţi ilegal demnitari şi astfel au putut beneficia de tranport pe banii statului, locuinţă de serviciu şi alte beneficii. Mai mult, ICR a acordat majorări salariale în 2010, anul în care lefurile bugetarilor au fost tăiate cu 25 la sută, transmite Antena 3.
Astazi, noul presedinte al PNL, Daniel Chitoiu, a facut niste trimiteri foarte importante, pe adresa fostul sau coleg, Teodor Melescanu, actualul sef al SIE, care a mostenit reteaua ICR, o panza de paianjen intansa in toata lumea sub bacheta incertului ideopolitic Mihai Razvan Ungureanu (mai e membru PNL?). Pe langa niste afirmatii amuzante ale lui Victor Ponta, legate de unde ar vrea sa-si stabilieasca culcusul acum ICR-ul, la Senat sau la Presedintie, tinand cont ca Traian Basescu a parasit, probabil definitiv, postul de presedinte al Romaniei, am retinut declaratiile lui Daniel Chitoiu, transmise si de B1 Tv (vezi video): “Spulber toate denigrariele aduse de PDL-isti, de clientela lor politica si de vectorii de imagine platiti din bani publici, prin Institutul Cultural Roman, sau prin alte institutii ale statului, care in loc sa-si faca treaba pentru Serviciul pentru care au fost trimisi afara in schimb au denigrat Romania. Din acest punct de vedere, Romania a pierdut atat ca imagine dar si din punct de vedere economic“.
Tactica dezinformarii gri a Occidentului, prin amestec de minciuna si adevar, nu este noua ci a fost preluata de Patapievici si ai lui de la agentul sovietic Pacepa, care, sub pretextul luptei anti-ceausiste, denigra pe linie ruseasca si ungureasca toate eforturile de independenta si rezultatele de politica externa ale Romaniei, ceea ce a dus pana la urma la intreruperea de catre SUA a clauzei natiunii celei mai favorizate pentru tara noastra, cu efecte economice asupra intregii natiuni si nu asupra conducatorilor ei.
Redactia Ziaristi Online continua sa primeasca date despre gravele abuzuri ale ICR. Doi artisti de valoare si recunoastere mondiala, compozitorii si muzicologii Ana-Maria Avram si Iancu Dumitrescu denunta o serie intreaga de ilegalitati comise la ICR si fac un apel pentru reorganizarea conceptuala a ICR. Alte voci propun desfiintarea ICR, ceea ce ar duce la o importanta economie la bugetul de criza al Romaniei (sute de milioane de euro, daca luam in considerarea si salariile si beneficiile agentilor ICR din toate colturile lumii – apartamente, sedii, masini, transport international, etc).
“Noi nu am acceptat sa traim in Romania numai pentru rusinea de a fi roman, rusine pe care o produce aceasta tagma bizara care se numeste ICR. Nu cerem nici un avantaj personal, nici o exceptie, numai ca ne aflam in corul celor care spun ca la aceasta institutie exista devoratori de fonduri intr-un interes contrar Romaniei, care e inacceptabil! Pentru aceasta ne vom concentra – de altfel e si clipa cea mai favorabila – cu probe si argumente juridice si culturale!, pentru o clarificare finala a acestui punct de vedere exprimat la ICR, calificabil numai prin penibilitate culturala, si neo-proletcultism.”, scrie compozitoarea Ana-Maria Avram in Contestatia sa catre ICR.
Cititi CONTESTATIA catre ICR a celor doi artisti, laZiaristi Online si, mai jos, un Apel catre mass media din Romania si institutiile responsabile ale statului roman (Parlament, Guvern, MAE, SIE, SRI):
Inca un abuz la ICR. Inca un scandal pe tapet. Noutati in desfasurare.
“Oamenii de geniu – au existat, exista si vor exista cu siguranta in tara aceasta oameni de geniu ! – sunt introdusi in «malaxorul» acesta functionaresc al ICR, conform gandurilor aproape obscene ale dlor Patapievici si Mihaies, in care de la Eminescu la Stan Papuse totul e «secretul nostru din dulap» “.
Domnilor,
La fiecare sesiune din cele care se desfasoara in cadrul Programului Cantemir al ICR, proiect prin care operatorii culturali din Romania sunt sustinuti financiar sa prezinte proiecte in strainatate – in urma unui concurs de proiecte – rezultatele se constituie intr-un abuz intolerabil.
Sistematic, proiecte valoroase sunt depunctate de la prima etapa cu false argumente.
E o istorie in aceasta . De pilda, un mic exemplu:
– In 2010, unul din proiectele retinute pentru finantare (si care, culmea, acum nu mai apare pe site-ul Programului Cantemir!) a avut ca obiect o firma de impresariat condusa de o doamna director de programme externe la acelasi ICR, Saviana Diamandi. Proiectul ei, pe 3 ani de zile, consta in turneul trupei (comerciale) “7 prajini” in Ungaria si se desfasura intr-o singura locatie, Szolnok, daca nu ma insel. Intr-un proiect desfasurat pe 3 ani, si pentru o finantare de 80 de mii de euro. Ulterior, la modificarea site-ului Programului Cantemir acest proiect a disparut de pe lista celor finantate de-a lungul anilor. Insa banii s-au evaporat.
– Acordarea acestor bani unui inalt functionar ICR a fost evident un abuz, o « capuseala ». In schimb proiectul nostru a cazut primul « sub linie ».
– La contestatia noastra de atunci, conducerea ICR ne-a raspuns ca domna Diamandi si-a dat demisia din functia detinuta la ICR (dupa aflarea rezultatelor!) si ca deci a avut dreptul sa participe la concurs, – si sa castige – conform legii.
– No comment
– In 2008 si 2007 ICR prin programul Cantemir a finantat proiecte precum “Shukar Collective” – (muzica tiganeasca – nota red) -, si altele, proiecte in mod clar de tip tip pur COMERCIAL, care nu aveau nevoie de sustinere cu bani de la buget spre a realiza turnee (nemaidiscutand de calitatea lor culturala, de folklorul suburban pe care il afiseaza, de calitatea textelor, pe langa care poneii roz si penisurile din expozitiile aceluiasi ICR sunt nimic!).
De altfel “Shukar Collective” este unul din caii de bataie ai ICR de multi ani, finantati pe multe proiecte, atat prin Programul Cantemir cat si prin alte linii de finantare, prin turnee, flme, samd. O simpla cautare pe internet poate aduce la rezultate zeci de pagini.
E oare aceasta imaginea Romaniei pe care o dorim prezenta in strainatate? Manelele?
Cum ii scriam lui HR Patapievici si M Mihaies, inca din 2008, scrisoare din care spicuiesc cate ceva: « V-as putea enumera un întreg pomelnic de erori inpansabile în alte tari. Dar macar atât trebuia sa stiti, ca muzica are forta ei de impact, care n-are nevoie de traduceri, de intermediari, de alte sfortari «diplomatice» E suficient sa pui în lumina favorabila valori de exceptie, locomotivele culturale pe care le posezi deja, si actiunea de penetrare în mediul international se face singura, dupa principiul rostogolirii naturale, care e singurul imbatabil! Si necostisitor! Vorbiti de retinerea la «cenzura»? Pai tocmai asta e cenzura! Tehnica e veche si diabolica.Sa propui în locul valorilor, într-o subtila perfidie a mediocritatii, lucruri de mâna a doua, sa inventezi cazuri discutabile, eventual contrariante, originalitati desantate, producatoare de mici scandaluri, care nu au decât un impact minor în comparatie cu celelalte.
(…)Adevarul este ca, fara orizontul necesar, dumneavoastra traiti într-o realitate culturala paralela, plina de eufemisme si fineturi provinciale, nevazând esentialul, nepricepând ca destinul nostru cultural care l-a dat pe Brâncusi, Enescu, Victor Brauner, Tristan Tara, Celibidache si atâtia altii, se prezinta infinit mai ambitios decât va apare. (…) Ori în asta nu sunteti dv. calificat. Neavând exercitiul sa discriminati fineturile majore ale chestiunii. Sa separi vocatiile pline, de neghina producatorilor de maculatura nu-i usor.
(…) Rau e dle, ca v-ati suligat într-un post, fara consilieri, fara sfatuitori în materie si fara fler de la mama, pentru actiuni importante. Daca nu ma însel, printre hârtoagele care vi le-am lasat acum trei ani, ( 2006) v-am vorbit de consilieri. V-am propus nume de afara, ireprosabile si de mari profesionisti: Radu Stan, Victor Eskenasy, Costin Cazaban. Nu v-a interesat. Erati euforic.
(…) Când vorbiti de… adversari, vi se umfla plamânii. Provocati, ca sa va dovediti ca existati. Asta va e contributia colosala? Dar proiectul Bartok? Dar Lipatti? ( proiecte pe care le-am lasat la registratura ICR si personal domnului Mihaies)
(…) Dar sa va aduc aminte. Nu cumva tot dv. ati semnat, fara scârba, ( referinta la un raspuns publicistic al lui M Mihaies, in care se spunea ca dumnealui « semneaza, dar …..cu scarba » !!!!) ca în locul Ans. Hyperion, (o glorie pe cele patru continente), sa subventionati gras, »proiectul» «Shukar Colectiv», de manelisti? În Canada, daca nu ma însel. Ce propuneau ei oare în «proiect», de v-au convins atât de repede? (..). De trei ori ilegal. În nici o tara comunitara, arta comerciala, arta ce poate aduce venituri colosale, nu se subventioneaza de catre stat. Nuntile, botezurile, chefurile au fost dintotdeauna impozitate, nu subventionate. Numai la ICR, gasim subventionata fara scârba nu arta mare, de perspectiva, arta pretentioasa – pentru imaginea de durata a României – ci si comertul jos. Oamenii aceia, evident, au tot dreptul sa-si practice minunatiile lor, dar nu pe banul public. Unde poti întâlni asa ceva la Ministerul Culturii din Franta, ori la Bruxelles, la BBC, WDR, Radio France, ÖRF, pe unde eu (Iancu Dumitrescu) ma misc cu oarecare dezinvoltura? »
Astazi, Traian Basescu isi petrece, probabil, ultimele sale clipe la Cotroceni. Cel putin cele de presedinte legitim. O stie si el, altfel nu ar fi trebaluit tot week-end-ul pe la Presedintie cotrobaind de ramas bun prin t0ate cotloanele Palatului, cu resturi pe la colturi din umbrele lui Iliescu si Constantinescu, caci Ceausescu nu a mai apucat sa-l foloseasca. O stie cu siguranta, caci altfel nu ar fi invocat “precedentul Bush” in ultimul sau discurs de presedinte votat, primul de presedinte resuspendant.
Timp de doua zile, de la suspendarea din Parlament si pana azi, cand Basescu ii preda cheile Romaniei lui Antonescu, statul nu a avut un presedinte. Nu-i nimic. Moldova a stat fara sef de raspublica 917 zile. Ce se va intampla, oare, cu Romania, de aici incolo?, se intreaba multi prosti sub acoperire de ziaristi prin fosta presa romana. Parca au stiut, vreunul, ce s-a intamplat cu Romania pana acum. “Mai grav decât faptul că România a ajuns colonie, lucru pe care eu îl spun de ani de zile, nu pot să apreciez că ar fi altceva”, afirma amar analistul economic Ilie Serbanescu, cu privire la situatia de azi, de dupa lovitura de palat (expresia cea mai corecta, dupa parerea mea). Daca insa in ceea ce priveste Moldova stim cam a cui colonie este, lucrurile nu stau foarte clar in privinta Romaniei. Industria strategica, multe zacaminte minerale, gazele si petrolul sunt, ce-i drept, in labele rusilor, cu mici exceptii. Vorbim de Rusia, tovarasa Germaniei (si nu de azi de ieri). Iar prin intermediul bancilor, fostul imperiu austro-ungar a atins pentru prima oara malurile Marii Negre. Ce ne-a mai ramas? Pamantul? E de vanzare! Padurile? Se rad! A cui colonie este, deci, Romania, si cine l-a suspendat, de fapt, pe Basescu?
Daca ar fi sa privim la politica, ca sa ne lamurim, am vedea cum se da cu fundul de pamant cand la Bruxelles, cand la Washington, cand la Moscova. Dupa care, asa cum zic unii, se fac bai de sezut direct la Marea Moarta. Ce simplu era totul la suspendarea din 2007, cand puteam folosi cerneala presei ca turnesol. Atunci, urmand logica presedintelui, ne puteam raspunde foarte simplu la intrebarea despre cine e “baiatul bun” si cine sunt “baietii rai”: mogulii, evident! Mogulii Voiculescu, Vintu si Patriciu – vanzatorul Rompetrolului nostru – erau oamenii Moscovei. Implicit, Basescu reprezenta politica SUA si atunci aveam de a face cu o batalie geopolitica, cam aceeasi de secole, legata de controlul Gurilor Dunarii si Marii Negre, ceea ce inseamna controlul Europei. Si totusi, ce s-a schimbat de atunci?
Acum, Voiculescu pare singurul care a ramas tare pe pozitie. Dar pana cand? Vintu mangaie prin unde telepatice butoanele Realitatii, plimbata de la un SRI-ist la un Mossad-ist si inapoi la KGB-ist, iar Adevarul-KGB a devenit mai servil decat organul lui Silberstein, Evenimentul Zilei, in timp ce Patriciu, “mogulul cel rau”, Patriciu, tipul care scrasnea din dinti cand vorbea de “presedintele-bataus”, ei bine, miliardarul Patriciu, nasul Nasului Rosca Stanescu, e mai “basist” decat Basescu insusi! Un “bubico” desavarsit, pus “mumos” cu botul pe labe; pe labele din spate chiar! Ce sa mai intelegem din asta?
Pai, daca pastram logica anti-moguliana din 2007 inseamna ca Basescu este aparat de… Tel Aviv si Moscova/respectiv Berlin impotriva…. cui? A Washington-ului? Si care Washington? Ala de la Casa Alba-Neagra, care deja se zgaltaie in fata propriului electorat? Sau, de fapt, e o “babardeala” generala, o lupta acerba pentru resurse in care nu mai conteaza nici steagul, nici prohabul?
E drept, Gututenstein, asa-zisul reprezentant al Americii in Romania, oricat de vocal-instrumental ar fi, pentru ochii si urechile presei, ramane, nu-i asa?, “cel mai bun prieten al lui Mircea Geoana”! Motiv pentru care Basescu nici nu i-a onorat vreodata gazonul. Pe deasupra, Victoras Ponta, concurentul lui Plagiiceanu, vrea sa ne faca sa credem ca aducerea lui Wesley Clark la Palatul Victoria – cu o zi inainte de votul din Parlament si “pro-bono”, ca doar e pensionar american! – ar insemna ca PSD-ul, recte USL-ul, are vreun sprijin al SUA. Sa fim seriosi. Omul a batut in retragere din armata SUA. In schimb, e foarte activ in armata de militari in civil ai verosului George Soros, pe care specialistii il considera un “front-man” al familiei Rothschild, de ale carei afaceri in Romania nu e strain nici un sponsor cunoscut al fostului premier roman, unul cu nume mai ungurean parca… Sa mai amintim ca din armata lui Soros face parte si europarlamentara lui Crin Antonescu, Renata Weber, tovarasa de arme a ayatollahei societatii civile, Alina Tatiana Mungiu Pipidi, ambele salvatoare din gura ale Rosiei Montana?
Dar ce ne facem ca din aceasta armata mai face parte – si inca cu multe victorii si decoratii la activ, precum un transeist sovietic – insasi colonaleasa brigazilor rosii din PDL, Monica Macovei, impreuna cu toata gasca ei de pionieri GDS si “felousi” de-ai rectorianului Andrei Plesu: “brandul” fatalailor Teodor Anatol Baconschi, retardul de la 1 Toader Paleologu, oligofrenul cu staif Cristi Preda, tampitelul cu acnee Mihaita Neamtu, MC-ul transpirat Traian Razvan Ungureanu, si cu voia dvs, ultimul pe lista, “salvatorul neamului” – doar “daca e nevoie”, bineinteles – greu-asudatul Muc cel mic al gradintei de UTC-isti si soimi ai patriei ungurene, Mihaita Razvan Ungureanu, bursier si al Fundatiei Soros si al unui individ ceva mai special pe plan international, ca infractor de talie mondiala, unu’, parca Mark Rich ii spune…
Carvasazica e o bataie intre gasti, cum mai vezi pe dupa blocuri sau pentru suprematia tarabelor din piata, disputate intre clanurile tiganesti. Numai ca acum tarlaua se numeste colonia Romania. Au sutit-o hotomanii USL, pusi pe chestii dilimandroase. Dar “si-o vor inapoi” hutanii din PDL. E “Țara lor, băi, țara lor“, ca sa citez un jurnalist harsait. Nu a noastra, a simplilor romani, ci a lor, a celor 0,01% din populatia Romaniei, recte Udrea, MRU & Co. Cum ar spune Valter Roman: “Dupa noi, vom veni tot noi!“. Sau, mai pe romaneste: “Pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii. Aia hoti, astia hoti, mama lor la toti!”.
Dar sa ne intoarcem la presedinte, care isi petrece azi, cel mai probabil, ultimele sale clipe legitime la Cotroceni. Dar nu atat pentru ca USL-istii vor sa jefuiasca ce a mai ramas din tara si sa o imparta cu cine mai stiu ei – o puteau face linistiti dupa alegerile din toamna – cat in mare parte din cauza tupeului si arogantei incomensurabile ale “asasinilor platiti” ai culturii si istoriografiei romane, care si-au gasit culcusul cald la sanul lui Basescu. Recte dublurile lui Pacepa din fruntea Coloanei a V-a, sinecuristii Patapievici & Tismaneanu, tata si mama-omidele cooperativei neo-kominterniste, cu para-protectii si pluri identitati si biografii, de dublu si triplu stipendiati, chiar si de la Romania pe care o sapa, zilnic, cu sadism.
Iata ca Basescu a pierdut dupa cum am prezis, in avertismentele mele zadarnice: pe mana “intelectualilor” de mucava, a agentilor antiromani din armata de civili ai lui Soros, care au facut insuportabila respirarea aceluiasi aer cu ei, chiar si de catre tipi obisnuiti cu putoarea, ca USL-istii care-i dau jos din copac acum. Dovada ca au si fost primii pe lista! Jaful asupra averii nationale, catre care se indreapta, avid, la randul lui, USL-ul, poate fi suportat – e un sport practicat asupra acestui pamant de peste doua mii de ani -, dar atentatul la identitatea nationala, nu.
Ce n-a indraznit nici macar o “carpa kaghebista” ca Iliescu sau un “invins al sistemului” ca Constantinescu – sa atace filonul national prin otravire, zagaduire si secare -, s-a petrecut, iata, din nefericire, sub presedintele-luptator Basescu, un aparator al cauzei romanesti in Basarabia, cum n-au fost ambii sai predecesori la un loc. Averea tarii se mai poate reface, societatea se mai poate curata, chiar si singura, dar cine si in cati ani va putea repara multiplele fracturi provocate coloanei vertebrale a natiunii, identitatea nationala, si gaurile lasate in cultura romana de sobolanii ICR?
Desigur, suspendarea presedintelui poate fi considerata ilegitima si, mai ales, amorala. Dar cum altfel a fost si este atacul la fiinta nationala realizat de locotenentii lui Soros prin insesi mult disputatele “institutii ale statului roman”, in care s-au incotopenit si din care nu se mai dau dusi? Sa speram, desigur, ca patapievicii si tismanenii, lepadatii liichenii si cacartarestii – toata greco-bulgarimea care se dadea nepoata lui Traian -, nu vor fi schimbati cu alte capuse ale politicii dambovitene ca mungioaiele si webaresele de pe tarlaua puterii. Sa speram ca cei insarcinati cu apararea securitatii nationale isi vor face, macar acum, datoria.
Asadar, daca Basescu vrea sa se intoarca la Cotroceni, peste 20 de zile, va trebui mai intai de toate sa se debaraseze de aceste deseuri ideopolitice, care il trag in jos, iremediabil, spre haul de unde nimeni nu mai are scapare. Numai apelul sincer la oamenii simpli dar care imbratiseaza valorile autentice ale natiunii – atat de batjocorite de “alesii” ICR, cu o ura viscerala fata de poporul roman si tot ce-i romanesc -, il mai poate salva pe capitanul Basescu, comandantul de cursa lunga al politicii romanesti. Daca nu se va elibera din mrejele intelectoaloizilor – si va alege sa sprijine si sa se lase sustinut de toate mutrele acestea pretinse de romani – isi va face un rau imens nu numai lui, ci intregii Romanii.
Dar, sa nu uitam, deasupra noastra Dumnezeu vegheaza…
Surse despre instalarea lui Wesley Clark la Palatul Victoria: Daca Ungureanu ramanea, tot consilier ajungea 🙂
Wesley Clark despre George Soros: “George Soros is sounding the alarm for the American people. Few people in the United States understand better than George Soros the risks to America’s world leadership of this administration’s foreign policy. I am very pleased to stand with him today to support his work.” – Sursa: www.georgesoros.com
Billionaire Soros Gives Financial Boost to General Clark
A billionaire investor who spent more than $25 million to defeat President Bush in 2004, George Soros, is giving a financial boost to the political fortunes of a former four-star general, Wesley Clark, who ran for the Democratic presidential nomination in 2004 and is poised to mount another bid in 2008.
Mr. Soros gave $75,000 in July to a political group led by General Clark, Wes-Pac, according to a report filed yesterday with the Internal Revenue Service.
It is the largest known gift from Mr. Soros this year to a political organization affiliated with a contender for the presidency in 2008.
Spokesmen for the two men did not return calls last night seeking comment on the donation.
In April, Mr. Soros hosted a fund-raiser for WesPac at his home in Manhattan. General Clark also serves on the board of a nongovernmental organization supported by Mr. Soros, the International Crisis Group.
Last year, Mr. Soros gave the legal maximum of $4,200 to Senator Clinton’s re-election campaign.