Specialistul american in intelligence Larry Watts, autorul lucrarilor despre istoria secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma”, este prezent, din nou, in aceasta seara, la emisiunea Luciei Jurca “Intalniri Capitale”, din fiecare vineri seara, impreuna cu istoricul militar Ioan Talpes, fost sef al SIE. Transmisia poate fi ascultata la Radio Romania Bucuresti FM, pe 98.3, intre 21.00 si 22.00, sau online, in direct, chiar AICI. Tema emisiunii de azi: Parteneriatul special dintre Romania si SUA, Relatiile Militare. Discutia va continua si luni, 14 octombrie, de la aceeasi ora.
Invitatul special din aceasta seara este Ross Johnson, fost director al Radio Europa Libera/Radio Liberty si expert al Rand Corporation, Hoover Institute si Woodrow Wilson Center.
In interviul acordat Luciei Jurca acesta afirma ca, incepand cu anii 70 – si poate chiar mai devreme -, Romania a rupt relatiile de subordonare la KGB si a devenit o tinta a KGB. Cel mai curand anul ruperii relatiilor este 1964, dupa cum releva si documentele prezente in cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” (With friends like these…), considera Ross Johnson. Avem nevoie de cat mai multe studii serioase pe baza de documente si nu de discutii vetuste. Teoriile vechi se naruie, indiferent ca este vorba de interese de grup sau individuale, mai spune celebrul analist american.
“Cartea lui Larry Watts, With Friends Like These: The Soviet Bloc’s. Clandestine War Against Romania, pe care am citit-o, este o contribuitie importanta si valoroasa pentru intelegerea Istoriei”, a conchis, textual, Ross Johnson.
In cadrul emisiunii, Ioan Talpes face afirmatii grave, si anume ca, pe langa indivizi care au obtinut ilegal bunuri imobiliare si terenuri pentru care deja fusesera despagubiti, acum exista si pretentia similara venita din partea unor state, ceea ce este inacceptabil. Cu toate acestea, actele in cauza se petrec cu stiinta si chiar contributia celor care ar trebui sa serveasca tara din functiile lor, declara acuzator Ioan Talpes.
Duminică, la Vlădeni, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Dumitru Stăniloae, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a oficiat slujba Parastasului pentru marele teolog ortodox. A fost prezentă Lidia Stăniloae, fiica Părintelui, împreună cu alţi membri ai familiei, printre care nepoţi şi nepoate, dintre care menţionăm pe maica Filofteia, care l-a îngrijit cu devotement pe Părinte în ultimii ani de viaţă, maica Rafaela, Dumitraş şi Gheorghe Stăniloae, primarul comunei Dumbrăviţa, Zachiu Popa, oameni care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae, localnici.
Din soborul de preoţi au făcut parte stareţul de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, stareţul mănăstirii de la Poiana Braşov, arhimandritul Hristofor Bucur, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, parohul de la Vlădeni, Ionuţ Ilea, părintele profesor Ovidiu Moceanu şi alţi slujitori ai Domnului.
Parastasul a fost urmat de un simpozion, la care au fost prezentate mai multe comunicări ştiinţifice şi evocări venite din partea doamnei Lidia Stăniloae, care a accentuat comportamentul admirabil al tatălui său în închisorile comuniste, a părintelui profesor Ovidiu Moceanu, care a făcut o succintă prezentare a operei Părintelui, a părintelui Dănuţ Benga, care a subliniat smerenia marelui dogmatist ortodox, a pr. protopop Gheorghe Colţea, care a vorbit cu curaj despre sfinţenia Părintelui, a părintelui profesor Nicolae Moşoiu, care a reamintit celor de faţă că ultima dorinţă a Părintelui, ridicarea unei mănăstiri la Vlădeni, a rămas neîmplinită, şi a domnului profesor Gheorghe Stăniloae, care a ţinut să sublinieze că rezistenţa Părintelui Stăniloae a fost de natură spirituală, şi nu politică, poziţie pe care Părintele s-a situat de-a lungul întregii sale vieţi. În finalul manifestării, vrednicul părinte Ionuţ Ilea a arătat celor prezenţi o icoană a Cuviosului Mărturisitor Dumitru Stăniloae, realizată de prof. Crina Palas, ca un corolar la leitmotivul comunicărilor prezentate în cadrul simpozionului: sfinţenia de netăgăduit a patriarhului teologiei ortodoxe româneşti.
Prezentăm în continuare un interviu pe care ni l-a acordat doamna Lidia Stăniloae şi mărturia inedită a domnului Gheorghe Stăniloae despre motivul arestării Părintelui Dumitru Stăniloe, aşa cum i-a fost spus de unchiul său. (Florin Palas)
Mărturie a domnului profesor Gheorghe Stăniloae, nepot al Părintelui Dumitru Stăniloae
Am îndrăznit să-l întreb pe Părintele Stăniloae într-o zi: Din ce cauză aţi făcut închisoare? Mi-a răspuns următorul lucru: Câţiva ani, în perioada de după instaurarea regimului comunist, ne-am subordonat Bisericii Ruse. Şi am luptat prin cuvânt, pe la cursuri, prin scris, pentru autocefalia bisericii noastre. Ana Pauker, care reprezenta puterea în România, deşi, teoretic, Biserica era separată de Stat, a spus aşa: Păi, dacă Părintele Stăniloae doreşte independenţa faţă de Moscova, până la ieşirea României din lagărul socialist mai este un pas. Este periculos! La zdup cu el!
Doamna Lidia Stăniloae: “Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi”
– Aţi pus accentul astăzi pe suferinţa pe care Părintele Stăniloae a îndurat-o în închisoare. Consideraţi perioada aceasta un moment esenţial pentru viaţa sa?
– Pentru toată lumea suferinţa este un moment esenţial. Ea ne face să avem în faţa ochilor şi alte perspective decât banalul. Tata spunea că pentru el a fost de folos închisoarea, pentru că l-a învăţat să se roage altfel. Sigur că a suferit foarte mult, am suferit şi noi foarte mult, sunt nişte momente cumplite. Dumneavoastră, ca oameni tineri, nu le-aţi trăit şi, slavă Domnului că nu le-aţi trăit. Mă gândesc că n-ar fi rău să fie mai prezent în conştiinţa poporului român. Ar trebui ca acum aceste suferinţe să se compenseze printr-o altă atitudine. E adevărat că pentru noi a fost rău, ca pentru toate familiile celor care au stat în temniţă.
Eram urmăriţi, eu am fost dată afară de la Universitate, unde lucram, mă rog, au fost consecinţe foarte grave. Însă asta trebuie să acceptăm. Aşa a vrut Dumnezeu. Şi am vrea să avem conştiinţa că nu s-a întâmplat chiar degeaba, că toată suferinţa, şi a lor, şi a noastră, a adus nişte roade bune în conştiinţa de azi a poporului român.
– Credeţi că locul Părintelui Stăniloae este între sfinţii neamului nostru?
– Am văzut multe icoane cu el. Este o evlavie a poporului. Biserica va hotărî dacă e de folos canonizarea tatălui meu. Pentru mine, e o permanentă legătură cu ce se întâmplă pe alte planuri.
– Simţiţi prezenţa Părintelui?
– Sigur că da. Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi. Şi mama a fost o sfântă! Tata a mărturisit de zeci de ori că, dacă n-ar fi fost mama, n-ar fi reuşit să realizeze tot ce a realizat. După ce a murit mama, am fost convinsă că nici tata n-o să mai poată rezista prea mult. Şi aşa a şi fost. A murit după cinci luni. Părinţii mei nu s-au certat niciodată, s-au iubit, s-au preţuit, fără manifestări spectaculoase. O iubire modestă, smerită, fundamentală.
Scriam acum câţiva ani de intenţia unor ţărani din satul Vlădeni, având în frunte pe doamna Maria Câmpean, de a ridica o mănăstire cu hramul “Sfântul Dumitru”, în locul numit “Fântâniţa Călugărului”, în urma promisiunii făcute Părintelui Stăniloae. Descoperim acum că, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală, în data de 24 mai 1993, Părintele Stăniloae îi transmite acestuia ultima sa dorinţă:
“Mă aflu în Spitalul Elias. Dumnezeu ştie de mă voi mai face bine. Ultima mea dorinţă este să se facă o mănăstire la Vlădeni, fie în partea de vest, în legătură cu Ţara Oltului, fie spre est, în legătură cu Braşovul şi Săcelele”.
În cadrul simpozionului prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la naşterea în ceruri a patriarhului teologiei româneşti, părintele profesor Nicolae Moşoiu a reamintit această ultimă dorinţă a Părintelui Dumitru Stăniloae, făcând apel către feţele bisericeşti prezente pentru ridicarea unei smerite mănăstiri. “A fost nu numai ultima dorinţă a Părintelui Stăniloae, a fost dorinţa lui dintotdeauna!”, a întărit şi doamna Lidia Stăniloe, fiica Părintelui. Protopopul Branului, părintele Gheorghe Colţea, a promis că, împreună cu credincioşii, cu autorităţile locale, va împlini dorinţa Părintelui Stăniloae.
Prezent astazi la Academia Romana, la sesiunea speciala din Aula Mare dedicata aniversarii a 20 de ani de la fondarea primului institut de cercetare a totalitarismului în România, INST, profesorul Dinu Zamfirescu, eminent membru al exilului anticomunist romanesc, presedinte al IICCMER si membru al Colegiului CNSAS, dupa ce a fost distins cu medalia aniversara a INST, ne-a acordat un scurt interviu pe marginea “Cazului Pacepa”. Profesorul Dinu Zamfirescu afirma ca exista deja toate datele necesare pentru inculparea tortionarului Pacepa pentru crime impotriva umanitatii si, totodata, ca fostul general securist si nomenclaturist comunist declarat agent al politiei politice de catre CNSAS, nu a fost invitat in Romania nici de dansul, ca presedinte al IICMER si, categoric, nici de Primul Ministru Victor Ponta.
Prezint mai jos doua materiale importante despre mascarada cu tortionari fara vinovati. O “condamnare a comunismului” facuta de un comunist parsiv dupa un “Raport” mincinos al unui politruc cominternist, doua-trei-patru institute smechere de “studiat comunismul”, bani garla de la buget, obtinuti din pensiile taiate ale bunicilor nostri si scursi pentru plimbarile si mizeriile lui Tismaneanu, Patapievici si ai lor, si nici pana azi, dupa 23 de ani, nu se spune cine sunt cei vinovat de comunismul adus in Romania – atentie, neo-kominternisti, nu “comunism romanesc”! Iata ca romanii s-au saturat sa ingroape adevarul. “Nu ne mantuim pe furis”, cum a raspuns, cu demnitate, primarul din Baia Sprie unor gardieni ai gandirii de provenienta bolsevica. Tanarul intelectual Adrian Majuru le spune pe nume:
In fapte, procesul penal al crimelor comunismului merge foarte greu, atat de greu incat marii vinovati au scapat aproape toti nepedepsiti, fiind salvati tocmai de moartea pe care le-au pregatit-o ei cu scrupulozitate altora.
Asa ca ne intrebam: Unde sunt condamnarile adevaratilor tortionari ai poporului roman: tismanenii, neulanderii, rolerii, oigensteinii?
Exemple de la Adrian Majuru: “Moştenirea dialectică este transmisă nu numai cu vilele de protocol, dar şi cu sferele de influenţă ale tatălui sau bunicului. Un exemplu este Walter Neulander, tatăl lui Petre Roman. Walter Neulander a fost la sfârşitul anilor ’30 agentul Cominternului la Paris, mai apoi a fost brigadist comunist în Spania, trimis cu misiunea de a fonda în Spania o republică sovietică spaniolă sprijinind cu toate forţele opoziţia militară anti-Franco. Idealul lor fiind înfrânt, franchiştii câştigând bătălia în războiul civil, Walter Neulander se refugiază în URSS. După război a fost „paraşutat” în România ca şeful direcţiei de propagandă al Armatei Române (încă regale) între 1945 şi 1948 şi apoi şef de personal tot în armata română, acum de factură nouă între 1948 şi 1950. Walter Neulander obţine gradul de general-maior al armatei române, în anul 1948. Tot atunci devine vicepreşedintele Asociaţiei pentru răspândrea ştiinţelor şi culturii între anii 1950 şi 1951. Între 1951 şi 1952 este ministru al Poştei şi Telecomunicaţiilor iar după moartea lui Stalin a lucrat în Ministerul Agriculturii. Cu venirea lui Nicolae Ceauşescu în 1965, Walter Neulander îşi românizează numele în Walter Roman. Walter Roman este membru CC al PCR între 1965 şi 1983, dar şi director al Editurii Politice între anii 1954 şi 1983. În anul 1983 moare. Fiul său, Petre Roman, a susţinut că tatăl său ar fi fost dizident, însă oare despre ce dizidenţă este vorba când Walter Roman moare fiind în funcţia de director al Editurii Politice şi având gradul de general-maior al armatei române!? Mai mult, Walter Roman alias Neulander, în perioada revoluţiei maghiare din 1956, a avut rolul de raportor ideologic, fiind trimis de conducerea Partidului în misiune de securist itinerant. Trimiterea lui s-a datorat faptului că era profund ataşat de idealurile sovietice şi considera revolta maghiară ca o reacţie hortistă. În raportul său, Walter Roman-Neulander arată greşelile pe care armata sovietică le-a făcut în înăbuşirea revoluţiei maghiare. Petre Roman alias Neulander a „moştenit” şi o bursă de studii în anii ’70 la Toulouse, dar şi o funcţie de redactor în redacţia ziarului „Liberation” al stângii franceze, unde foarte puţini intelectuali francezi veritabili de stânga aveau acces la o astfel de funcţie. Poziţie obţinută de Petre Roman în baza poziţiei lui taică-său, ca fost şef al Cominternului la Paris. Nu este deloc întâmplător astfel că el a devenit la 22 decembrie 1989, alături de Ion Iliescu preşedinte, cel dintâi premier al României eliberate de sub regimul comunist! Ce ipocrizie a sorţii, ca tocmai fiul unui cominternist să fie premierul celui dintâi guvern democrat al României postcomuniste. Există o clară filieră de subordonare a României, de factură cominternistă, pe axa Paris-Spania-Moscova-România.”
“Veronica Schwefelberg devine Veronica Porumbacu, redactor la Radio în 1949 şi apoi şef secţie la Uniunea Scriitorilor între 1956 şi 1963; Aurel Leibovici devine Aurel Baranga; Florin Legrel devine Florin Mugur. Acesta din urmă debutează în suplimentul „Brigadier” al „Tânărului muncitor” şi apoi este redactor la „Cartea Românească”. Poate cel mai controversat personaj proletcultist trecut în tabăra democraţilor este cazul lui Oscar Rohlich. Oscar Rohlich este cunoscut astăzi sub pseudonimul Radu Cosaşu. Mult declaratul „mare european” de azi a debutat în 1952 cu volumul „Servim Republica Populară Română”. De bine ce a servit-o, domnul Oscar Rohlich alias Radu Cosaşu este redactor din 1993 la „Dilema” şi apoi la „Dilema Veche”, în serviciul mai tânărului său coleg Andrei Pleşu (foto cu cei doi tovarasi). Altfel, Oscar Rohlich alias Radu Cosaşu şi-a început activitatea proletcultistă la „Revista Elevilor” între anii 1948 şi 1949 şi începând cu anul 1949 îl găsim redactor la „Scânteia Tineretului”.
Privind prin filtrul acestor personaje, de la nomenclaturişti la proletcultişti, mulţi încă foarte activi şi azi sub falsa imagine a dizidenţei sau a democraţiei, aş putea concluziona că în decembrie 1989, dintr-o altă perspectivă a istoriei, comuniştii internaţionalişti au dat jos un comunist naţionalist, pe Nicolae Ceauşescu.”
“Oferim mai jos câteva exemple ale unor personaje care au avut o altă credinţă şi o altă slujire în prima parte a vieţii, dar pe care au schimbat-o mai apoi, au modificat-o radical şi în final au dat-o uitării. Din „leninişti” au devenit „democraţi”; din „roşii” acum sunt „albaştri” şi europeni. Şi ţara este pe mâna lor. Şi acesta poate fi un răspuns legat de haosul şi dezastrul în care trăim.
Foarte interesant este cazul lui Adrian Năstase. Chiar uluitor. Oricum rămâne cea mai interesantă opinie pe care am citit-o în revista “Tânărul Leninist” iar studentul Năstase afirma: „Teoria marxistă este interesată de sensul evoluţiei societăţii socialiste şi de teoriile care o reflectă. Este evident că această societate s-a transformat în cei trei-patru sute de ani de existenţă, dar progresul uman împinge inevitabil acest sistem către dispariţie” (Adrian Năstase, “Ideologii occidentale la porţile viitorului”, “Tânărul Leninist”, nr.10, octombrie, 1972, p.14). Democratul şi europeanul de azi, acelaşi Adrian Năstase, nu a uitat de „leninistul” care a fost deoarece proiecţia sa despre capitalism din anii ’70 o trăim cu toţii astăzi, după mai bine de 20 de ani de la schimbarea de regim din 1989. În cazul României, Adrian Năstase a avut dreptate: capitalismul a dispărut iar domnia sa a participat la uciderea lui alături de alţii „tineri leninişti” din generaţia sa.
Adrian Severin, europarlamentarul dovedit penal, dar care joacă în continurae cartea inocenţei, îşi afirma vocaţia de propagandist în revista “Convingeri Comuniste”, cu prilejul festivalului naţional al Artei Studenţeşti, „dedicate Congresului X al UTC şi Conferinţei a IX-a a UASCR precum şi pregătirii Congresului educaţiei politice şi culturii socialiste” (Adrian Severin, “Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1976, p. 2).
Dan C. Mihăilescu este cunoscut drept omul care aduce cartea, dar în tinereţa sa era omul care aducea versul. În revista “Universitatea Comunistă”, Dan C. Mihăilescu a publicat o poezie dedicată României socialiste şi conducătorului ei. Redăm aici un fragment: „(…) Mai ştiu că ai un voievod prea bun/ Precum părinţii noştri din vechime/ Că neamul nostru e la fel de drept/ Că nu voieşte răul pentru nimeni”. „Voievodul” din anul 1975 nu putea fi decât Nicolae Ceauşescu iar Dan C. Mihăilescu a publicat această „scrisoare” din poziţa de redactor-şef adjunct al revistei “Universitatea Comunistă” (anul VII, nr.25, februarie-martie 1975, p.5).
Omul de dreapta de azi Mihai Răzvan Ungureanuşi-a afirmat din adolescenţă adeziunea faţă de extrema stângă: „Hotărârile de însemnătate istorică adoptate de Congresul al XIII-lea al PCR, înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor forumului nostru, pun în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite. (…) Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărârile Congresului al XIII-lea al PCR, din indicaţiile şi orientările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din documentele suspuse aprobării Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi ne angajăm că vom depune toate eforturile (…) pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român” (Mihai Răzvan Ungureanu, cuvântare în calitate de delegat al Organziaţiei judeţene Iaşi a UTC, “Scânteia Tineretului”, 19 mai 1985, p.3).
Un alt „democrat” de azi, Teodor Meleşcanu, îşi sublinia public adeziunea de comunist, printr-o serie de articole publicate în presa vremii. Iată aici un fragment: „(…) PCR, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a adus preţioase contribuţii teoretice şi practice în domeniul dezarmării. Concepţia partidului şi statului nostru cu privire la obiectivele dezarmării, măsuri prioritare, căile şi modalităţile de realizare a lor, au fost definite cu claritate în documentele Congreselor al IX-lea, al X-lea şi al XI-lea, în cuvântarile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedintre RSR” (Teodor Meleşcanu, “Flacăra”, anul 26, nr.31(1156), 4 august 1977, p.30).
Prof. dr. inginer Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, în calitate de „senior Leninist”, afirma despre generaţiile tinere că sunt „destinate să împlinească obiectivele stabilite de partid în opera de edificare a societăţii socialiste” (Walter Roman, “Imperativul culturii contemporane”, “Tânărul Leninist”, nr.8, august 1969, p.60).”
“În articolul „Pulsul Prezentului”, tânărul absolvent de istorie Stelian Tănase a scris: „A trebuit să vină un Partid, o adevărată mişcare democrată, purtătoarea celei mai nobile idealuri de propăşire a poporului nostru (…). Şi dacă nişte calomniatori plătiţi, mercenari ai cuvântului, în slujba unor oficine de spionaj, reziduri ale războiului rece, cutează, ca nişte trădători de patrie ce sunt, să caute nod în papură din străinătăţile prin care au fugit (…) aceasta este pentru că un popor mic îşi afirmă cu vigoare dreptul la o existenţă demnă în rândul popoarelor lumii.(…) A fi revoluţionar, a fi comunist înseamnă a fi explorator îndrăzneţ al noului. Se spune pe drept cuvânt în Programul Partidului Comunist: (…) A trăi în contemporaneitatea românească înseamnă a trăi liber” (Stelian Tănase, „Pulsul Prezentului”, „Convingeri Comuniste”, nr.2, 1976, p.1 şi p.9) “
Intrebarea mea: Daca “Pacepa a lucrat pentru KGB și s-a comportat în acord cu scopurile și interesele sovietice”, cum se numesc toti cei care-l sustin – a) agenti de sprijin, b) politologi, c) gaozari *? 🙂
PS: Ar putea fi valabile cumva toate trei variantele, respectiv a) tot felul de liichele, b) un politruc resapat i.e. “un gunoi ideologic”, vorba lui Iulian Capsali, si b) o badinacee apelata de insusi Comandantul suprem cu “bai, caraghiosule, bâşt de-aici!“? 🙂 🙂 🙂
“Noi aici în Transilvania ştim foarte bine că avem dreptul la viaţă, la o viaţă plină de vrednicie, pentru care aşteptăm, în mod natural, sprijinul FIDESZ şi al Ţării Mamă” – Peter Eckstein Kovacs, onorat, si el, cu Ordinul National “Steaua Romaniei”, la tabara autonomistilor maghiari de la “Tusvanyos”, in 2010, din postura de consilier al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu
Gabriela Firea, devenita purtator de cuvant ad-hoc al Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”, a anuntat, ieri, ca agentul maghiar Lazslo Tokes poate “sa-si pledeze cauza” in favoarea pastrarii Ordinului National conferit de Traian Basescu, pe 26 septembrie, la Academia Romana? Poftim? Ce sa caute agentul maghiar in forul academic suprem al Romaniei? Ce tampenie mai e si asta? Ordinul tine de Cotroceni. Acolo este locul agentului maghiar, alaturi de cel care l-a decorat, cu un elogiu demn de falsificatorii istoriei de care s-a inconjurat, in cap cu Tismaneanu. Cititi si va cruciti: “în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.
Consiliul de Onoare este format din Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu. Presedintele Academiei trebuie sa reconsidere aceasta idee deplasata. Laszlo Tokes nu trebuie sa intineze marmura peste care au trecut pasii lui Nicolae Iorga.
PS: Inteleg ca Peter Eckstein Kovacs (ca si propagandistul PCR-ist Cristian Preda, aparator infocat al lui Tokes) a candidat si el pentru Consiliul de Onoare al Ordinului. Nu cumva acest personaj cocotat de Basescu prin copac, la Cotroceni – la fel cum a fost suit si Tokes, de altfel, in varful Parlamentului European – ar trebui sa se afla in exact aceeasi banca (sau celula) cu colegul sau de serviciu; serviciu secret maghiar? Nu Kovacs declara – din postura de consilier prezidential! – ca “tara lui mama” este Ungaria? Pai si atunci n-ar trebui sa se duca la origini? Daca tot facem curatenie, atunci sa facem!
In rest, ma bucur ca ce am propus acum trei ani, in sfarsit, se implineste. Se misca destul de greoi mecansimul nostru de aparare, capusat bine de agentii anti-Romania, dar pana la urma, iata, se misca! Consiliul de Onoare are ocazia sa spele onoarea Romaniei. Sa o faca!
Ofer cateva date despre agentul maghiar Laszlo Tokes, in atentia Comisiei in cauza:
Urmare a unui parteneriat stabilit cu Asociatia Civic Media, portalul Basarabia-Bucovina.Info urmeaza sa dezvolte sectiunea de Arhive printr-un aport important de documente, unele foste secrete si strict secrete, din colectii particulare si din arhive de la Washington, Londra, Paris, Berlin, Viena, Bucuresti, Cernauti si Chisinau, si chiar si Moscova, in privinta capitalei Rusiei, atat prin intermediul bogatului fond documentar accesat de istoricii Gheorghe Buzatu si Ioan Scurtu, cat si prin colaborarea existenta dintre arhivele militare si cele diplomatice ale Romaniei si Federatiei Ruse. In acest sens, pentru acesta toamna avem promisiunea aparitiei unui set de documente de o valoare deosebita, care contine date asteptate de romani de aproape 70 de ani: situatia nominala a prizonierilor romani din URSS. In ce priveste parteneriatele noastre, in tara s-au parafat deja colaborari stranse cu institutiile responsabile, rezultatul urmand sa fie valorificat atat prin intermediul portalului electronic cat si prin alte forme publicistice.
Urmare a parteneriatului cu Civic Media suntem onorati sa publicam, incepand de astazi, in premiera online, documente si studii remarcabile extrase dintr-o lucrare care, fara nicio indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, fost membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Dar cel mai bine va descrie munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” chiar prefatatorul volumului, dr. Larry Lee Watts:
Prefaţă
Prin munca lor asiduă, istoricii Elena Negru şi Gheorghe Negru încearcă să scoată în vileag operaţiunile sovietice desfăşurate în timpul războiului rece în interiorul RSS Moldoveneşti şi prin intermediul acesteia. Eforturile lor de pionierat au servit drept punct de pornire pentru studii ale savanţilor de pe câteva continente, au deschis noi perspective în cercetarea războiului rece1. Ca şi alte cercetări ale acestor autori, lucrarea „Cursul deosebit” al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM (1965-1989) aruncă lumina demult aşteptată asupra uneia din cele mai obscure margini ale războiului rece.
În Occident, despre frontiera dintre URSS şi România se ştia mai puţin decât despre orice altă frontieră sovieto-europeană; era practic necunoscută importanţa ei strategică pentru Kremlin. În parte, această neştiinţă reprezenta rezultatul scontat al unei campanii pe termen lung, de propagandă şi dezinformare, duse de imperiul sovietic încă de la mijlocul anilor ´20. La sfârşitul anilor ´20, Moscova patrona o reţea impresionantă de publicaţii, transmisiuni şi „societăţi basarabene” care practic monopolizase informaţiile referitoare la „Basarabia” şi România în întreaga Europă şi în SUA. Mai mult de un deceniu şi jumătate, această reţea atribuia aproape orice fenomen negativ din regiune „jugului românesc”, influenţând stabil opinia susceptibilă a Europei şi a SUA faţă de o zonă în raport cu care ambele aveau, tradiţional, doar interese terţiare2.
Implicarea mai directă a Washingtonului în Europa şi pe plan global a redus şi mai mult atenţia SUA faţă de această parte a lumii, această neglijare fiind suplimentată de prejudecăţile americane referitoare la impactul determinant al ideologiei şi presupusa uniformitate a comunismului şi a partidelor comuniste din cadrul blocului sovietic. În consecinţă, America nu era la curent cu seria de campanii necruţătoare lansate de Moscova şi de autorităţile sovietice subordonate ei din RSSM – şi descrise în documentele adunate în acest volum de Elena Negru şi Gheorghe Negru – pentru a combate orice reafirmare a rădăcinilor, identităţii şi istoriei comune a românilor şi moldovenilor, care nu susţinea declaraţiile că acest teritoriu ar fi tânjit, de milenii, după încorporarea sa în URSS şi, înainte de asta, în Imperiul Ţarist.
Înţelegerea greşită de către Washington a situaţiei de la frontiera sovieto-română era provocată şi de preconcepţiile derivate din îngrijorarea SUA că, în timpul războiului rece, ar fi putut apărea şi un conflict militar. Ele concentraseră foarte îngust atenţia SUA doar asupra celui mai plauzibil loc pentru o asemenea confruntare – Fulda, la hotarul dintre Germania de Est şi Germania de Vest. Totodată, preconcepţiile respective confereau o mare importanţă strategică, pentru SUA, aşa-zisului „strat nordic” al blocului sovietic (Germania de Est, Polonia şi Cehoslovacia) şi una aproape nulă „stratului sudic” (Ungaria, România şi Bulgaria). Viziunea Kremlinului era alta, fiind influenţată nu doar de lungimea frontierei sovieto-române, ce rivaliza cu cea dintre Polonia şi URSS. Adevărata semnificaţie a acestei frontiere ne este sugerată de amploarea extraordinară a campaniilor sovietice de propagandă antiromânească, reflectată în documentele prezentate aici de autori; campanii ce implicau practic toate instituţiile sovietice de informaţii, cercetări şi educaţie, rivalizând chiar şi cu masivele eforturi sovietice din perioada interbelică.
Desigur, cea mai mare problemă nu era atât politica română, cât puterea identităţii româno-moldoveneşti; rezonanţa istoriografiei române/moldoveneşti, care începea să se iţească de după cortina stalinistă ce o ascundea în Moldova sovietică; caracterul atractiv pentru majoritatea locuitorilor Moldovei al independenţei constructive a României, care provoca, în mod repetat, admiraţia internaţională. Îngrijorarea sovieticilor, generată de această atracţie şi de motivele acesteia reiese clar din aceste documente. Washingtonul nu era informat nici în această privinţă; accesul lui la problemele şi evoluţiile din RSSM se limitau la ceea ce apărea în presa locală, aflată sub un control strict. Şi diplomaţilor americani de la Bucureşti li s-a creat impresia greşită că „Basarabia” şi RSSM aveau doar o semnificaţie minoră pentru România, iar unii specialişti din SUA excludeau chiar şi capacitatea Bucureştiului de a pune o asemenea problemă3. Acest contrast izbitor între interpretarea şi evaluarea SUA şi ciocnirile frontale şi explicite, din aceeaşi perioadă, ale României cu o serie de lideri sovietici, referitoare la istoria, cultura şi identitatea comună a României şi Moldovei a fost descris în detalii şocante în materialele de arhivă publicate anterior de Gheorghe Negru şi Elena Negru, ecoul lor făcându-se simţit şi în aceste documente4.
Autorii şi editorii trebuie felicitaţi pentru această lucrare, care scoate în vileag multe lucruri ascunse, făcând transparent ceea ce, în mod intenţionat, fusese lăsat opac, în contextul problemelor fundamentale ce ţin nu doar de relaţiile sovieto-moldoveneşti, sovieto-române şi româno-moldoveneşti în anii ´60 şi ´70, dar şi de natura şi amploarea războiului propagandistic şi de dezinformare din timpul războiului rece.
Ca şi celelalte studii semnate de ei, acest volum oferă noi perspective şi arii de cercetare referitoare la unele comportamente anterior prost înţelese sau total neînţelese. Şi de această dată, cercetătorii Elena Negru şi Gheorghe Negru au dat o lovitură puternică reprezentărilor şi percepţiilor greşite, introduse în mod fraudulos în această regiune şi care au persistat timp îndelungat.
Larry L. Watts
_____
1 De exemplu, toate documentele anexate la studiul din 2012 al subsemnatului referitor la asemănarea dintre campaniile propagandistice antiromâneşti şi antichinezeşti ale blocului sovietic au fost descoperite şi publicate de Elena Negru şi Gheorghe Negru. Vezi Larry L. Watts, A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures Against the Warsaw Pact’s “Maverick” 1965-1989, Cold War International History Project Working Paper #65, 3 December 2012 la https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/CWIHP_Working_Paper_65_Watts_Romanian_Interkit_0.pdf şi Elena Negru şi Gheorghe Negru, PCM şi naţionalismul (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisa pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, Destin Românesc, nr. 5-6 (69-70), 2010.
2Vezi, de exemplu, Bernard Cook, US Diplomacy Towards the Bessarabian Question and the Soviet-Romanian Crisis Between the End of WWI and the Beginning of WWI, comunicare la conferinţa internaţională The Management of International Crises From 1919 Until Today desfăşurată sub egida Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale – ICHIR, 19-23 septembrie 2012, Bucureşti (Nota Red: Studiul Profesorului Cook urmeaza sa fie publicat si de Basarabia-Bucovina.Info printr-un parteneriat cu Magazin Istoric si cu acordul autorului).
3Aceste ciocniri, deseori violente, erau extrem de bine ascunse de auditoriul occidental, ca şi de cele românesc şi moldovenesc. De exemplu, atunci când a fost întrebat, în cadrul unui interviu, dacă Basarabia/Moldova a reprezentat o problemă pentru România în timpul în care era ambasador în România, în 1973-1977, Harry G. Barnes, Jr. a răspuns „nu”, deoarece „era prea periculos să se vorbească despre asta” şi „majoritatea românilor” probabil „credeau că e imposibil” ca această problemă să fie pusă „în vreun viitor previzibil”. Vezi Harry G. Barnes, Jr. intervievat de Charles Stuart Kennedy, 25 aprilie 2001, „Association for Diplomatic Studies and Training, Foreign Affairs Oral History Project”, 2010 la https://www.adst.org/OH%20TOCs/Barnes,%20Harry%20G.%20Jr.toc.pdf. În 1976, aceeaşi impresie fusese împărtăşită de analistul Vladimir Socor, care emigrase din România în SUA cu doar câţiva ani înainte. Conform lui Socor, „niciodată nu s-a făcut vreo aluzie oficială” sau academică la tema tabu a Basarabiei pentru că ar fi „depăşit limitele testate ale toleranţei sovietice”. Vladimir Socor, The Limits of National Independence in the Soviet Bloc: Rumania’s Foreign Policy Reconsidered,Orbis, vol. 20, nr. 3 (toamna 1976), p. 701-732.
4 Larry L. Watts, The Soviet-Romanian Clash over History, Identity and Dominion, e-Dossier Nr. 28, Cold War International History Project, March 2012 la https://www.wilsoncenter.org/publication/e-dossier-no-29-the-soviet-romanian-clash-over-history-identity-and-dominion. Toate documentele din acest studiu au fost iniţial descoperite de Gheorghe Negru şi publicate, în traducere românească, în studiul său Disputa dintre USSR şi RSR privind tratarea istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române,Destin Românesc, nr. 3-4 (67-68), 2010.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
October 11th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
