La începutul acestei luni, mai precis pe 2 septembrie a.c., ziarul România liberă, patronat de omul de afaceri Dan Adamescu, arestat recent la cererea DNA pentru mituirea a doi judecători, a reîncălzit o ciorbă veche de un an a agentului sovietic Ion Mihai Pacepa, a cărui fantomă încă semnează cu mândrie atribuindu-şi gradul de general al… Securităţii române!
“Viața în ilegalitate este singurul răspuns pentru organizația ilegală UDMR!” Deputatul Bogdan Diaconu a anunțat astăzi la Arad, unde a lansat a doua filială a Partidului România Unită, că va depune un proiect de lege pentru scoaterea UDMR în afara legii la fel cum s-a procedat cu PCR în 1990.
E prea devreme pentru a sti cum se va incheia acest episod al prelungitei crize ucrainene, dar e clar ca ziua ca prin aceasta criza – fie ea indusa sau doar imprevizibila – , a carei principala victima e, desigur, statul independent ucrainean, au de pierdut enorm, ca prestigiu in fata lumii, si Occidentul, cu institutiile sale NATO si UE, si Statele Unite.
Pe de o parte, relocarea grupării teroriste MEK în unele dintre țările europene ar putea avea consecințe grave în ceea ce privește securitatea cetățenilor europeni. Pentru o mai bună înțelegere a acestei amenințări, trebuie cercetat cu atenție trecutul prezenței neoficiale a acestei grupări într-unele dintre țările europene.
Dr. George Ene, un profesionist al informatiei, a reusit sa concentreze in paginile cartii sale, pe langa analizele la obiect asupra aspectelor de securitate si siguranta nationala, aproape toate documentele descoperite pana acum privind urmarirea jurnalistului si militantului pentru Dacia Mare, Mihai Eminescu, in special de catre serviciile secrete ale Austro-Ungariei.
”Partidul Național Liberal nu a încurajat niciodată cenzura și nu își va schimba niciodată viziunea în ceea ce privește această practică ce nu are nimic în comun cu un partid cu doctrină liberală. PNL este împotriva oricărei acțiuni menite să îngrădească dreptul la libertatea de exprimare, ceea ce presupune libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc.”
Radu Călin Cristea o ia de la capăt: să nu discutăm despre cenzură. Mai pierdem un sfert de oră. Trecem peste obsesia cu ignorarea cenzurii. Încearcă altă variantă. Ceva la care se pricepe cel mai bine de când a venit în CNA: pledarea cauzei posturilor pe care le protejează fățiș. Am mai spus-o, o repet: e mai priceput decât reprezentanții posturilor care-și apără cauza. Prima opțiune: Antena 3. Acum e rândul TVR.
Desigur, daca Stelian Tanase argumenta ca a oprit serialul „Mostenirea clandestina” ca nefiind viabil artistic, estetic, il credeam, dar ca e securistic si face propaganda comunista nu ma convinge, e o acuza prea gogonata. Nici grandguignolul Plesu n-ar fi in stare de asa o prostie.
Semnalam anchetele unui coleg de presa, Daniel Befu, care merita cel putin un premiu de jurnalism: Premiul pentru Curaj. Daniel Befu a lansat luna trecuta un blog dupa ce o serie de investigatii i-au fost ciuntite, obliterate sau cenzurate de la publicare.
Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.
Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.
În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.
Astazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.
In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.
Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.
Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi”, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).
“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).
Teoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).
Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.
In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea, președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social” – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -, urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti siCazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).
Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).
Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aicicronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).
“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul candide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.
“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.
Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anti-comunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!
Profesorul Ilie Badescu: “Să facem azi, la 20 din anii de veșnicie ai blândului cărturar „să nu se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat”, cum spune poetul, prin darul acestui om nepereche : Edgar Papu, om de legendă și de baladă, minune de neam davidic în neamul românesc.”
După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).
O declaratie surprinzatoare a Alinei Mungiu Pipidi a fost auzita ieri la sediul GDS: “Biserica nu ma lasa in altar pentru ca sotul meu, Andrei Pippidi, este homosexual”. Aceasta ne-a facut sa intelegem mai bine frustrarile editorialistei “Romania libera” – Alo, dle Adamescu, parca aveati un tata roman luptator pentru neam si ortodoxie: nu il auziti cum se rasuceste in mormant?!- care au determinat-o sa puna in scena blasfemia “Evanghelistii” cu posturi pe care, probabil, tare si le-ar mai fi dorit si ea dar, iata, nu le-a putut avea niciodata. Si tare ma tem ca nici nu s-a nascut mutantul care sa o poata satisfaca, verbal, intelectual si normal. Il va gasi, cu siguranta, in persoana incopitatului. Iata in imagini porcaria obsedatei Bubulina Muungiu dintr-un alt post al Nasterii Mantuitorului: piesa “Evanghelistii” in care se striga de pe scena “Fecioara Maria a fost o tarfa!”. Dumnezeu si Maica Domnului sa ma ierte!
PS: In “editorialul” ei paukerist din “Romania libera” despre “drepturile femeilor” în altar – “De ce nu are voie femeia in altar” -, Bubulina Mungiu povesteste de o pacienta de-a ei care “cînd urina o făcea ca băieţii”. Tinand cont ca in familia ei/lui, Andrei Pippidi e fetita, nu cumva se referea la propria sa persoana?
PPS: Le Figaro despre al doilea “geniu al Carpatilor”, Cristian Mungiu: “Dupa dealuri, un film al dracului”. Extras din “cronica” francezului Eric Neuhoff: “Rugăciunile se amestecă într-o dezordine vastă. Te întrebi la ce poate servi credinţa. În general, ai de câştigat de pe urma ei destul de puţin. (…) Tragedia loveşte cu viteza unui ştergător de parbriz murdar de noroi. Poate că este Dumnezeu acela care câştigă, poate că El nu are nevoie de oameni ai bisericii. (…) «După dealuri» este un miracol. Iată. Asta e tot”.
Dl Gabriel Andreescu, cunoscutul aparator al tuturor minoritatilor din Romania, de o anumita orientare sexuala sau sectara, eventual transcedentala, dar mai ales, de origine “moldava” si maghiara, a ales sa-si exprime frustrarile de ordin personal atacandu-l pe istoricul american Larry Watts si pe generalul SRI (r) Aurel Rogojan printr-un melanj despre “reabilitarea Securitatii” mixat sub forma unei duble recenzii publicata in Timpul.ro (Revista aparuta cu sprijinul financiar al Primariei Iasi – Primar Gheorghe Nichita, vicepresedinte PSD).
Mircea Popescu: Daca as avea acces la emailul domniei sale, l-as intreba pe domnul Victor Ponta daca doreste la fel de mult ca o minoritate importanta ca cea romaneasca din zonele in care UDMR-ul forteaza maghiarizarea prin toate mijloacele, sa aiba o reprezentare parlamentara. Nu de alta, dar tocmai prezenta parlamentara si guvernamentala a UDMR-ului adanceste tensiunile pe plan local.
Asa cum era de asteptat si asa cum a anticipat si a declarat OSB Bucuresti la lansarea studiului, societatea a perceput acest studiu ca pe o dovada ca basarabenii sunt nepregatiti, incapabili sa asimileze programul romanesc de invatamant si prin urmare ca acestia consuma in zadar bursele oferite de catre statul roman. Probabil crearea acestei perceptii a fost si intentia autorilor acestui studiu incomplet care au folosit eronat sintagma “rata de abandon’’ anume cu acest scop, desi raportul lansat de ei este irelevant dintr-o serie de motive importante.
Un interviu-bomba, la propriu, al generalului SRI (r) Aurel Rogojan, despre dedesubturile secrete ale lui 13-15 iunie 1990, refuzat de doua ziare centrale, unul al Puterii, altul al Opozitiei, a fost sesizat imediat de Sorin Rosca Stanescu. Cand am transmis interviul spre publicare colegilor mei de la Ziaristi Onlinemi-a stat pe limba sa scriu in preambul despre moartea presei romane de investigatii si sa afirm ca daca Sorin Rosca Stanescu ar mai fi avut un ziar nu i-ar fi fost teama sa publice textul, indiferent de consecinte, mirosind continutul exploziv al materialului, dezvaluit in premiera si exclusivitate in spatiul publicistic romanesc.
Asa si cu interviul cu generalul Aurel Rogojan, intre timp publicat si de Editura Compania intr-un volum care promite si continuarea, intitulat inspirat “Fereastra Serviciilor Secrete” (macar dupa 20 de ani sa se mai intredeschida!). Daca Rosca Stanescu ar fi avut un ziar cu siguranta ar fi starnit un caz de presa la nivel national, daca ne uitam doar la cateva nume, azi celebre, implicate atunci intr-un potential atentat terorist cu o masina capcana, plasata sub balconul Universitatii: Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Sarbu, numai trei dintre ele, plus “misteriosul general rosu” Ilie Dragoi, aflat sub comanda FSN si a generalului GRU Nicolae Militaru. Cum nu are ziar ci doar un ponton (platforma) online care cam scartaie pe ici pe colo prin locurile esentiale, Rosca Stanescu a publicat, putin grabit, un comentariu despre cazul 13-15 iunie 1990, in care afirma: Atentatul urma sa le fie atribuit asa-zisilor extremisti din randul manifestantilor. Pentru a fi motivata reprimarea protestatarilor (…) In locul masinii capcana a fost utilizata ca diversiune asa-zisa incendiere, de catre manifestanti, a autobuzelor Politiei.
Adevarat, dar doar partial. Si o informare a publicului doar pe jumatate poate sa devina foarte usor o dezinformare. E drept ca Petre Roman a vorbit de “o actiune de tip legionar” in Piata Universitatii, iar Ion Iliescu vedea “steaguri verzi” ridicat pe sediul IGP si speria minerii cu “elemente de-a dreptul fasciste”. Deci isi insusisera discursul. Dar, in ce priveste masina-capcana, schepsisul era altul: Ilie Dragoi, “generalul rosu” al structurilor GRU patronate de Nicolae Militaru, propusese ca “autoturismul sa fie din dotarea unei unitati a SRI“, posibil chiar a Brigazii Antiteroriste (fosta USLA), ca experta in domeniu, unde se mai aflau colegi de-ai colonelului anti-KGB si anti-GRU Gheorghe Trosca, decapitatul din fata MApN ca “terorist”, in decembrie 1989 (recent re-decapitat printr-o decizie semnata de presedintele Traian Basescu). Urmarea ar fi fost “traznet”, ca sa zic asa, dupa descifrarea seriei autoturismului, eventual sub lumina camerelor unor televiziuni “occidentale”, de preferat frantuzesti. Practic se impuscau doi iepuri dintr-o lovitura: si “legionarii” anti-comunisti din Piata Universitatii si “teroristii” anti-KGB din BA.
“Petre Mihai Băcanu (n. 11 decembrie 1944, satul Homorâciu, comuna Izvoarele, județul Prahova) este un jurnalist, editorialist și dizident român.” Asa incepe biografia romantata facuta de Wikipedia fostului director al “Romaniei libere”, fara se se uite mentiunea ca, in 1990, a fondat atat Asociatia Ziaristilor Romani cat si Alianta Civica.
Documente intrate in posesia portalului Ziaristi Online dovedesc insa ca “disidenta” lui Petre Mihai Bacanu s-a lasat mai mult cu o mare delatiune in arhivele Securitatii – in care ziaristul, cu un scris linistit, isi toarna nu mai putin de 28 de colegi – si a constat, de fapt, intr-o colaborare de toata frumusetea cu agentul KGB Victor Volodin (oficial corespondent al agentiei Novosti la Bucuresti).
Poate asa se explica mai bine si traseul rasunator de dupa 1989 al “disidentului” de la rubrica “Fapt Divers” a cotidianului Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, recte “Romania libera”. De la fondarea primei asociatii de presa si implicarea in miscarea sindicala la constituirea Aliantei Civice – cu Ana Blandiana instalata la conducerea AC si Nicolae Manolescu in capul la defunctul PAC -, si pana la plasarea a doi subalterni in functia de sefi ai principalelor servicii speciale ale Romaniei, unul ca director al SIE si altul la SRI, relatia “presa libera” – “societatea civila” – servicii secrete – Putere parca prinde alta nuanta, mai maronie, in lumina documentelor de mai jos.
September 20th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
