Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.
Partea a doua a simpozionului s-a consumat prin conferinţa istoricului Adrian Nicolae Petcu, de la Bucureşti, care a adus în atenţia publicului o serie de date biografice inedite şi fragmente din mărturisirea de credinţă a lui Ioan Ianolide. De asemenea, a fost vernisată o expoziţie fotodocumentară, realizată în parteneriat cu CNSAS, despre suferinţa şi mărturisirea lui Ioan Ianolide aşa cum se găsesc în arhivele Securităţii. În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“.
Fostii detinuti politic cu peste 15 ani fiecare in temnitele comuniste, Parintele Arhimandrit Justin Parvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, impreuna cu profesorul Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, s-au alaturat listei de sute si sute de sustinatori ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, a carui memorie a fost atacata de un domn, Alexandru Florian, care a propus in numele Institutului “Elie Wiesel” sa ii fie retrasa martirului anticomunist Cetatenia de Onoare conferita post-mortem de Primaria si Consiliul Local Targu Ocna.
In semn de protest fata de acest sacrilegiu, este deschisa online o Petitie de solidaritate cu Valeriu Gafencu, in vederea exprimarii sustinerii publice si apoi a transmiterii semnaturilor catre Primaria si Consiliul Local Targu Ocna la data sedintei in care se va discuta cazul creat, spre sfarsitul acestei luni. La 18 februarie se implinesc 61 de ani de la moartea martirica a lui Valeriu Gafencu, moment pentru care Asociatia “Prezent” organizeaza sambata, 16 februarie, o comemorare la Troita din cimitirul Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost supranumit Sfantului Inchisorilor de catre un evreu, Parintele Nicolae Steinhardt, dupa ce a aflat si faptul ca tanarul studios anticomunist si-a daruit ultimele medicamente pentru salvarea unui pastor evreu, Richard Wurmbrand, in inchisoarea din Targu Ocna, unde a si murit ulterior. Cu atat mai ciudata pare cererea facuta acum de un alt evreu, Alexandru Florian, fiul comisarului ideologic Radu Florian, care in anii ’50 il incrimina in Scanteia comunista pe marele filosof Constantin Noica, ajuns in cele din urma, si el, in temnitele bolsevice.
Astfel de atitudini care aduc aminte de vremurile kominterniste aduc mari deservicii comunitatii evreiesti, asa cum s-a intamplat si in cazul Tismaneanu, a declarat cu ingrijorare si dezaprobare un inalt reprezentat evreu al lumii academice si culturale din Romania, citat de profesorul Radu Ciuceanu pentru Ziaristi Online. “Cu astfel de lucruri nu te joci!”, a afirmat profesorul Ciuceanu. “E bine sa se stie ca eu insumi am propus canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a parintelui staret de la Tismana Gherasim Iscu in ultimele luni ale vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Dosarele sunt la Patriarhie. Ar fi bine sa fie cautate pentru ca, iata, Biserica catolica deja a canonizat un martir al inchisorilor din Romania. Ca sa nu mai vorbim de polonezi sau rusi! Sa nu ne-o ia altii inainte… Biserica noastra, cu toate mladitele ei, cum a fost si Valeriu Gafencu, si-a dat mare prinos de jertfa in inchisori si in rezistenta din munti, unica in intreaga Europa ocupata de Armata Rosie si NKVD. Mantuitorul are o oaste puternica romaneasca, acum, acolo sus, in Ceruri. E bine ca cei de pe pamant sau din alte locuri mai ascunse sa nu se se puna cu ea. Dupa cum mi-a spus si colegul pe care vi l-am citat ar fi bine ca cel care a comis aceasta greseala sa si-o revizuiasca rapid prin retragerea cererii absurde – atat prin formulare cat si prin continut – si jignitoare la adresa memoriei unui tanar mort in inchisorile comuniste. E un sfat, desigur. Dar la varsta si anii mei de puscarie, dar si de deputatie, cred ca e bine sa se tina cont de opinia noastra, a detinutilor politici care ne-am impotrivit cu arma in mana hidrei bolsevice”, a conchis istoricul veteran al Miscarii Nationale de Rezistenta, Radu Ciuceanu, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania si fost presedinte al Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor. Atat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Bucureşti cat si Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti sustin cu fermitate demersul de aparare a Sfantului Inchisorilor.
La randul sau, Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a afirmat nu o data ca doreste si asteapta canonizarea lui Valeriu Gafencu. De asemenea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, a amintit adeseori cu evlavie de memoria lui Valeriu Gafencu, in cuvintele sale duhovnicesti, cum ar fi cel de la savarsirea unui alt mare sfant mucenic pentru Hristos, fost detinut politic si duhovnic al Ortodoxiei, Parintele Arsenie Papacioc, luptatorul. Prea bunul Parinte Gheorghe Calciu, cu peste 20 de ani de temnita grea, afirma: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu!”.
Chiar astazi, 9 februarie, la Paris, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif al Europei se desfasoara o noua conferinta din ciclul comemorativ MARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. “Programul întregii zile va fi consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (Sfântul Inchisorilor)”, informeaza ca atare Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
După Sfânta Liturghie, ÎPS Iosif va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan Ianolide – detinutul profet -, mort la 5 februarie 1986 și va deschide ziua comemorativă, impreuna cu Pr. Nicolae Ioan Bordașiu, la randul sau fost detinut politic. “Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna”, se scrie pe portalul oficial al Mitropoliei. Aviz amatorilor.
Dupa lansarea “Raportului ticalos” Tismaneanu sub girul presedintelui Traian Basescu, Asociatia Civic Media a derulat o campanie de informare si aparare a istoriei reale a Romaniei prin denuntarea falsurilor cuprinse in asa numitul “Raport Final” al asa-zisei Comisii Tismaneanu.
Civic Media a organizat in acest sens o conferinta stiintifica la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, la care au participat fosti detinuti politic, academicieni, scriitori, preoti si profesori universitari, istorici, jurnalisti ce s-au exprimat critic asupra Raportului. RADIO ROMANIA ACTUALITATI (29 martie 2007), informeaza: “Raportul Tismaneanu, analizat in plenul parlamentului, in prezenta presedintelui Traian Basescu, pe data de 18 decembrie a anului trecut, se constituia atunci intr-un tablou al perioadei comuniste cu detaliile sale, victimele si responsabilii de abuzuri. Astazi insa, Asociatia “Civic Media” si Societatea Academica pentru Adevar Istoric au contestat valoarea de document a acestui raport, acuzandu-l de fals, iar pe cei care l-au intocmit, de amatorism. Academicianul Dinu C. Giurescu nu pune punctul pe i, ci semnul intrebarii pe raportul Tismaneanu, intr-un interviu realizat cu reporterul nostru.”
La lansarea expozitiei “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”, aflata la Muzeul National de Istorie a Romaniei, s-a dat citire urmatorului
Protest fata de Raportul Tismaneanu
In numele Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat la nivel international de scriitorul Vladimir Bukovski suntem imputerniciti sa va aducem la cunostinta urmatoarele:
Autenticii militanti anticomunisti ai Romaniei, reprezentati de Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, prin doamna Zoea Radulescu si supravietuitori ai inchisorilor comuniste, domnul Nicolae Purcarea si dr Teofil Mija, de sustinatorul activ al actiunilor lui Paul Goma si al primului Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din Romania fondat de dr. Ionel Cana, Vasile Paraschiv, de liderul minerilor grevisti ai anului 1977 din Valea Jiului, Constantin Dobre, de presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor brasoveni anticomunisti, Florin Postolachi, cu totii aici de fata; ne insusim Protestul initiat de disidentii reali ai Romaniei Ionel Cana si Victor Frunza si sustinem criticile formulate de Biserica Ortodoxa Romana si Societatea Academica pentru Adevarul Istoric la adresa Raportului Tismaneanu, drept pentru care protestam fata de acesta si contestam public documentul aflat in acest moment pe site-ul Presedintiei Romaniei.
Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar.
Mai mult, asa-zisul «Raport Final», elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu, are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric.
Avem un pacient inca grav bolnav: Romania. Diagnosticul nestiintific formulat de echipa Tismaneanu nu este satisfacator pentru tara noastra. Ca sa eliminam boala de la radacina se impune categoric o a doua opinie, specializata. Propunem si oferim: elaborarea unui Raport realizat fara “cheltuieli din banul public de 100.000 de euro” de catre o Comisie aflata sub autoritatea profesionala si morala a lui Paul Goma, din care sa faca parte istorici cu prestigiu international si profesori universitari, supervizati de Academia Romana. Raportul Goma va beneficia de colaborarea directa a victimelor regimului comunist.
Numai astfel vor fi satisfacute cerintele opiniei publice si respectate normele democratiei la care am tanjit sub teroarea comunista, ca si spiritul de Dreptate si Adevar pentru care s-a luptat si s-a murit, incepand de la invadarea Romaniei de catre trupele Armatei Rosii, in sangerosul an 1940, si pana la jertfa tinerilor anticomunisti din iarna anului 1989.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
26 ianuarie 2007
Urmeaza semnaturile
Jurnalul National: De ziua lui Ceausescu, un grup de dizidenti a condamnat raportul Tismaneanu
Nicolae Ceausescu ar fi implinit ieri 89 de ani. Intr-o zi ce pana la revolutie se impunea a fi omagiala, un grup de reprezentanti ai luptei anticomuniste din Romania a tagaduit raportul Tismaneanu aflat pe site-ul Presedintiei. Unde? Langa uniforme de pionieri, obiecte ale fostului dictator, printre poze ale Epocii de Aur si radiouri difuzand repetitiv “a-lo! a-lo!”.
“Iar, tu, Romanie mandra/Tot mereu sa dainuiesti,/Si in comunista era,/Ca o stea sa stralucesti”, sta scris pe o sculptura kitsch, langa un birou oferit ca dar dictatorului de catre Comitetul Municipal Bucuresti al Partidului Comunist Roman. Vernisajul expozitiei “Epoca de Aur: intre propaganda si realitate” s-a deschis ieri, la Muzeul National de Istorie. E-he-he, la asa vremuri, asa eveniment! Culegeri de cantece “Partidul, Ceausescu, Romania”, vaze gigantice imprimate cu portretele Ceausestilor zambind larg, o cutie de mazare din acea perioada, cuvantari expuse pe pereti, canistre cu care oamenii plecau la cozi interminabile la statiile PECO, extrase din ziare ce aduc aminte de “rationalizarea” produselor de baza, cartea de munca a Tovarasului, de profesie “economist”. Batrani nostalgici ce pledau, caror aveau rabdare sa asculte, “traiul bun de altadata”. Copii ce ascultau, ca in fata unei mari grozavii, explicatiile parintilor despre marsurile la care participau fortat, pentru a-si preaslavi “conducatorul suprem”. Un ministru al Culturii ce vorbea detasat despre un “remember al unei epoci extrem de dureroase”.
CONTESTARI. Evenimentul a strans deopotriva batrani ce inca mai jinduiesc dupa comunism si fosti dizidenti ai regimului. Zoea Radulescu (Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista), Vasile Paraschiv (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania), Nicolae Purcarea, Paul Goma, Teofil Mija si Constantin Dobre (liderul minerilor grevisti ai anului 1977) au contestat raportul Tismaneau de condamnare a comunismului. “Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar. Mai mult, asa-zisul «Raport Final» elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista, prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric”, a citit Victor Roncea, presedintele Asociatiei Civic Media, din protest. Protestatarii au sustinut ca e nevoie de intocmirea unui alt raport, realizat fara cheltuieli din bani publici, de catre o comisie aflata sub “autoritatea morala si profesionala” a lui Paul Goma. (Omagiu – Anticomunismul pe mai multe voci – Sidonia Silian/JN)
Cititi si:
Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit
Domnule Presedinte al Romaniei,
Editura “Humanitas” a lansat sub semnatura editorilor Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, asa-numitul “Raport final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In format electronic de exact 666 de pagini volumul are in varianta tiparita 880 de pagini si este vandut cu 750.000 lei.
Trebuie sa stiti ca mult laudatul si traficatul sectant Dorin Dobrincu, protejatul lui Basescu, Tismaneanu si Boc, este nimeni altul decat autorului Capitolului ticalos din Raportul Tismaneanu dedicat Bisericii Ortodoxe Romane, capitol care a jignit grav credinciosii ortodocsi din Romania si memoria miilor de jertfe ale martirilor din lagare si inchisori, din transeele razboiului sfant antibolsevic si din rezistenta armata anticomunista, cea mai indelungata din intreg spatiul rasaritean. La vremea lansarii Raportului la fel de ticalos ca si Capitoulul in care Biserica devenea, din nou, o tinta, ca pe vremea comunistilor, Patriarhia Romana si regretatul Patriarh Teoctist au replicat ferm, considerand “opera” lui Dobrincu drept “o abordare inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric”. Prea Fericitul Patriarh Teoctist a anuntat la vremea aceea crearea unui Raport propriu asupra perioadei comuniste. Desi acesta a fost eleborat de istorici docti si independenti, moartea sa subita si inca neelucidata a facut ca Raportul BOR sa nu mai fie publicat de succesorul sau. Spre stiinta neinformatului presedinte suspendat si a opiniei publice romanesti republicam aici pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de “abordarea nestiintiifica” a mult prea protejatilor lui Basescu, Tismaneanu si Dobrincu. Ca sa voteze toata lumea, duminica, in cunostinta de cauza.
Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Raportul Tismaneanu
COMUNICAT DE PRESA
Fara ura si partinire
Patriarhia Romana apreciaza demersul intreprins de autoritile de stat pentru condamnarea regimului comunist din Romania, act pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a facut in Cuvantul pastoral din 4 ianuarie 1990 in care condamna acelasi regim opresiv in dimensiunile sale cele mai tenebroase.
Jertfa miilor de clerici si credinciosi ortodocsi in temnitele comuniste conduce la concluzia unei rezistente din interior a Bisericii Ortodoxe Romane inca de la instaurarea regimului comunist in Romania. Mai mult, asa cum rezulta din documentele fostei securitati, la sfarsitul celui de-al saselea deceniu al secolului trecut, Biserica Ortodoxa Romana – in frunte cu “patriarhul Justinian si armata neagra a calugarilor si calugaritelor” – era considerata ca fiind dusmanul principal al regimului.
Din pacate, in capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica – renuntandu-se la principiul “fara ura si partinire”, fundamental pentru o cercetare istorica – si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane.
Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati.
Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema.
BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE
Nr. 5205/20 decembrie 2006
Biserica Ortodoxa Romana: “Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala”
Parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane afirma ca prezentarea facuta Bisericii Ortodoxe in Raportul amintit este o mistificare a adevarului. Biserica si-a creat o Comisie speciala pentru adevarul istoric
Sfantul Sinod a decis in timpul reuniunii desfasurate pe 12 si 13 februarie infiintarea unei Comisii de studiu pentru cercetarea situatiei Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in perioada regimului comunist. La ce va folosi concret aceasta comisie?
Aceasta Comisie de studiu are un scop foarte precis, si anume realizarea unui studiu obiectiv pe aceasta tema. Trebuie sa precizam ca este vorba de o Comisie formata din tineri cercetatori in domeniu, care vor desfasura o activitate stiintifica de cercetare istorica pe o perioada de aproximativ trei ani de zile, pe baza biobliografiei existente, a izvoarelor si surselor arhivistice laice si confesionale. Pentru intelegerea acestei perioade negre din istoria poporului nostru Comisia de studiu va analiza si cateva teme preliminarii care vizeaza situatia BOR in prima jumatate a secolului XX, urmand ca substanta acestui studiu sa o reprezinte perioada regimului comunist, incepand cu anul 1944 si terminand cu anul 1990.
Patriarhia a contestat capitolul referitor la BOR din Raportul Tismaneanu. Aceasta Comisie are drept rol si rectificarea acestui capitol? Ce aveti de gand sa faceti in privinta prezentarii facute BOR in perioda comunista in raportul Tismaneanu?
In mod firesc, din studiul acestei comisii va rezulta si raspunsul pe care Biserica il va da acelui capitol din raportul Tismaneanu, care a fost contestat nu doar de reprezentantii Bisericii, ci si de istorici de prestigiu din tara noastra. Pentru ca autorii acelui capitol nu fac altceva decat sa incerce sa minimalizeze suferinta Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist si, mai mult decat atat, sa formuleze numeroase opinii care sunt in flagranta contradictie cu realitatea, altele avand o anumita culpa penala; iar pe de alta parte se prezinta intr-un mod distorsionat felul in care Biserica a incercat sa reziste in fata persecutiilor venite din partea regimului comunist. Pe de o parte, a existat o presiune infernala pe care regimul, prin Securitate, a exercitat-o asupra cultelor in general si asupra BOR in special, ca si biserica majoritara in tara noastra, pe de alta parte existand rezistenta din interior a Bisericii. In alta ordine de idei, au fost prea multe neadevaruri formulate in ultimii ani, unele dintre ele iresponsabile, si care niciodata nu au fost probate. Acest studiu nu urmareste decat descoperirea adevarului si prezentarea adevarata a situatiei Bisericii in perioada comunista. De aceea, la finalul cercetarii, studiul va fi supus recenzarii unui for stiintific, format din istorici de prestigiu, dar si din alti experti ai perioadei regimului comunist.
Ati avut vreo discutie cu Administratia Prezidentiala privind capitolul la care am facut referire si posibilitatea ca acest Raport sa fie publicat in versiunea actuala? Si cum credeti ca ar putea fi afectata Biserica in cazul in care Raportul va fi publicat in forma actuala?
Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala. Capitolul la care ne-am referit nu reprezinta altceva decat o mistificare a adevarului, iar pe de alta parte, in urma reactiei Patriarhiei Romane, din 20 decembrie, la doua zile de la citirea in Parlament a raportului, dl Tismaneanu a precizat in mod explicit ca asteapta propuneri de imbunatatire a acestui Raport si, in mod firesc, suntem siguri ca domnia sa va tine cont de precizarile facute de istoricii BOR.
Interviu realizat de Victor Roncea
Un capitol ticalos – Biserica tinta
Comisia Tismaneanu a dat dovada de rea-vointa, ignoranta si manipulare, punand la zid Biserica Ortodoxa Romana * Ca sa-si atinga scopurile, autorii raportului au renuntat la obiectivitate pentru a vana doar compromisurile ierarhilor ortodocsi, in special ale patriarhilor * Un moment istoric precum cel in care PF Teoctist l-a sfidat pe Ceausescu, vizitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea (foto), in ianuarie 1989, este uitat * Dimensiunea prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale este trecuta cu vederea * Raportul nu spune un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca * “Expertii” folosesc cu ignoranta sintagma “disidenta religioasa”, fara a baga de seama ca semnifica erezie, si nu impotrivire politica, asa cum au vrut sa scrie * Reaua-vointa merge pana intr-acolo, incat cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, Dumitru Staniloae, este evaluat drept un “recuperat”, autor de “lucrari penibile”
Capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada “expertii” comisieiprezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana.
In nr. 12/2006 al revistei “Dosarele istoriei”, profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: “Comisia Tismaneanu” s-a nascut dintr-o “necesitate politica”, nu stiintifica… Citit in aceasta cheie, capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.
Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).
Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).
Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.
Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.
Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos:Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.
Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare….Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului.Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.
Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.
Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.
Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
February 12th, 2013 
VR 
Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.
Posted in 
Tags: 
